comentarii

o problema controversata in scolii


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
maotzedung: religia in scoli - de dorinteodor la: 30/03/2006 11:44:16
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
maotzedung, m-au botezat ortodox (nu m-au intrebat), m-am cununat religios la greco-catolici ca protest pentru ca multpreafericitul si-a retras demisia in '89 dar in nici un caz nu se poate spune despre mine ca as fi credincios.

Problema religiei in scoli o vad insa in felul urmator: invatam matematica pentru ca ne intilnim cu astfel de probleme in viata. Si cu religia ne intilnim (atei, credinciosi, crestini sau necrestini etc.). in consecinta este clar ca aceasta problema nu poate fi ignorata pentru ca ne intinim cu ea in viata.

Problema reala este alta: este normal sau nu sa-i invatam pe copii ca exista doar o singura religei corecta (ortodoxa) si ca ceilalti (alti crestini, alte religii...) sint gresite. Este normal ca ortodocsi sa sustina ca toti catolicii vor ajunge in iad si altele la fel? dorinteodor
#114350 (raspuns la: #114128) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cu riscul de a va plictisi as - de gabriel.serbescu la: 20/10/2004 22:19:25
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Cu riscul de a va plictisi as vrea sa spun ca exista un terment stiintific (in sociologie) care se numeste ¨curriculum ocult¨, un termen introdus de I.Ilich un sociolog austriac, si care desemneaza forma prin care un copil, in procesul sau de maturizare si de formare a personalitatii (socializare intre altele) ajunge sa achizitioneze, sau sa asimileze inconstient anumite reguli sau forme de gandire. La o lectie de geografie sustine Iilich, nu vei invata doar munti, ape si paduri, dar si care e locul tau in banca, cum va trebui sa i te adresezi profesorului, care este locul tau la o adica, in insasi societatea in care existi. Procesul este unul lent si dureaza exact cat dureaza un sistem obligatoriu de invatamant.

Problema religiei in scoli apare din momentul in care induce in noii indivizi, in copii nostri la o adica, fatalismul, acceptarea, soarta, prin insasi versetele biblice unde ni se povesteste de maretia Domnului, de puterea vointei Lui, de a faptului ca doar el cunoaste soarta omenirii, etc.
Nu spun daca e bine sau rau, ci pur si simplu ca se intampla, insa sa luam urmatorul caz: Bush.
Aici pe forum,la un moment dat s-a afirmat: ¨Bush a fost ales in fata natiunii (americane) si a lui Dumnezeu!¨
Cine e Bush stim, insa a invoca pe Dumnezeu pentru validarea unui presedinte de stat, ales prin vot elector, intr-un context politico-social dat, suna a ev mediu si a monarhie. Cazul Bush nu este unul singular, au existat si alti presedinti, poate chiar mai sangerosi si mai inepti ca el,
iar un alt caz este cel al persoanelor, tot mai multe, care sa ¨dea Domnul¨ decat sa mearga la vot.
Astfel, intr-un sistem laic de educatie nimeni nu contesta o credinta, sau nu incearca invalidarea unui Dumnezeu sau al altuia, ci pur si simplu se evita o interferare a acestuia in viata sociala comuna, aceea care te face sa crezi ca Constantinescu sau Nastase, au fost pedespele lui Dumnezeu pentru romanul pacatos.

Pentru ca aici apare problema religiei, accea ca interfereaza cu politicul.
Cand se intampla, un lider poate fi confundat mesianic cu un ales al Domnului, o natie se poate trezi dintr-o data elitista, ariana, ori pentru cei care ignora e bine de amnitit forta devastatoare a celui de al doi-lea razboi mondial.

Sa fim intelesi, Europa nu lupta contra unei ideologii, doctrine sau dogme anume, ci a tuturor dogmelor ideologiilor, sau doctrinelor existente, caci,
si nu-mi fie luat in nume de rau, daca li s-ar da o arma unora dintre voi, a-ti in stare sa varsati si sange pentru idolii vostrii.
Aici te aduce fundamentalism sau extremismul.

Astfel, observand directia europeana comuna, ma chinui sa inteleg de ce aceste isterizari subite in momentul in care se vrea introducerea religiei in scoli. Si care vad ca atinge si Romania refractara oricarei schimbari, doar pentru ca Isus a zis, si pentru ca Dumnezeu a facut, sa fim seriosi.
Mergeti la biserica daca aveti chef, dar nu invitati un copil sa ajunga sa priveasca in jurul lui si sa creada ca totul se intampla de la Dumneze, ca el da si el ia, si numele lui sa fie slavit.
Lasati-o mai moale.
Sanjuro, iti multumesc de apr - de gabriel.serbescu la: 26/10/2004 21:13:21
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Sanjuro, iti multumesc de aprecieri, eu cred ca atata vreme cat nu mai exista dogme sau conventii sociale de inspiratie divina, ne ramane noua in sarcina sa cautam echilibrul dintre presiuni si forte, ca sa nu se ajunga nici la dictaturi, fie ele ideologice sau de alt tip, si nici la monopoluri. Insa presupun ca lucrurile astea le cunosti si dumneata.

Pe de alta parte rezulta evident ca ceea ce lipseste romanului comun in general e logica. De ce? Pentru ca e din pacate un exercitiu elitist sau fonf in viziunea unora.
Spre exemplu, Hypatia, incercand sa dea inca odata o monstra de punct de vedere sustinut pana la sacrificiu, sau altfel spus, tipul de gandire dogmatic si absolutist:

¨E drept ca sunt legi bune si legi proaste, dar nici eu si nici o alta persoana nu poate hotari asta, ci chiar si cei care impart dreptatea trebuie sa se supuna legilor. ¨

De unde poate veni? De la sa-i dam Cezarului ce-i apartine si lui Dumnezeu ce i corespunde? Poate.
Atunci, putem fi de acord ca religia creaza oameni fatalisti? Care accepta o lege doar pentru ca poarta titulatura respectiva? Evident ca putem.
¨E drept ca sunt legi bune sau proaste¨, insa ce sa-i faci?! ¨Precum scanteia se naste ca sa zboare, tot asa se nasc oamenii, ca sa sufere¨-pe undeva prin Biblie, nu-mi amintesc exact versetul.

Asta e problema religiei in scoli, aici se poate indentifica, cand dincolo de a insufla credinta, lucru care ma indoiesc ca o poti abtine altfel decat prin meditatia intima, si deci NEINSTITUTIONALIZATA, nu face altceva decat sa produca un anumit tip de indivizi: aia care se conforma cu acceptul, cu destinul, care nu concep hazardul, efortul, si stiinta-adica logica si imaginatia.

In orice societate moderna cel mai important e libertatea individuala, libertate obstructioniata de obicei de orice religie. Si cand spun religie nu spun crdinta, sa fie clar.
Problema fundamentalistilor ortodocsi e ca in secolul asta, nu pot admite ca in lume nu exista religie, ci RELIGII, drept pentru care nu exista Dumnezeu, ci mai multi. Faptul ca te nasti intr-o cultura sau alta e un fapt absolut hazardic, iar o buna convietuire inseamna negocierea. Cum nu poti pune un ortodox alaturi de un greco-catolic, ca¨aia sunt capusa Papei¨- (rau imi vine cand aud afirmatii din astea) cea mai buna metoda e cea laica.
Imi imaginez acum ce tensiuni s-ar naste in Franta, daca s-ar studia Biblia si Coranul, obligatoriu.
Si ca sa mai raspund la o intrebare pusa de Sanjuro, in Spania, studiul religiei nu este obligatoriu. Daca vrei sa o faci te adresezi unei scoli de obicei catolice, iar nu uneia de stat.
Cum la fel Hypatia, profesorii dumitale cred ca faceau parte din scoli private, sau eventual, care apartineau diverselor culte.
Dar probabil ai omis sa ne spui lucrul asta.
motanelul - de latu la: 04/08/2007 11:37:10 Modificat la: 04/08/2007 11:38:14
(la: As avea)
am vazut ca problemele controversate nasc ura interpersonala.
Nu problemele puse ci natura umana. Aia e in virtual ca si in real, cu deosebirea ca in virtual poti spune lucrurile "pe shleau" proclamand pentru altii - si reclamand pentru tine - principiul obiectivitatii, uneori fara teama de a trebui sa te uiti in ochii interlocutorului. (Asemenea priviri nu sunt nici uneori posibile in virtual, dar teama amintita e uneori in realitate o buna unitate de masura pentru gandire).

Te provoaca sa gandesti" nu "sa actionezi".
Pai da, numai ca a gandi fara a vedea imediat "a cui e mai lunga" e cumva steril, neindestulator, asa ca si cand ai mesteca fara sa inghiti...:-)

...dar mi/a zis ca nu se poate...
Cine? Motanul?:-)

P.S. Pentru o conferinta in care ai renuntat sa pui vreo problema sau intrebare, gasesc mesajul meu destul de plauzibil din punct de vedere al amplitudinii ideatice continute. Oare asta ti-a fost intentia?;-)))
motanule - de Intruder la: 04/08/2007 21:07:46
(la: As avea)
am vazut ca problemele controversate nasc ura interpersonala.

cred ca "ura" e prea mult spus!
cum mah, ura? stii ce-i aia?
poate unii suntem loviti cu leuca, dar s'tem buni la suflet, motanele!
toti!...mai ales eu, evident! :D :D
Pisoiaş - de picky la: 06/08/2007 11:13:00
(la: As avea)
am vazut ca problemele controversate nasc ura interpersonala.
Să-nţeleg că militezi pentru ura pură?Ura, ca artă? Ura, ca principiu?

Ori nu-nţelegi că nick-ul e purtător de om, 'napoia lui?
yeti, chupacabra, Sf. Graal, piramide, orgasme-n - de Realdo la: 08/11/2008 11:12:35
(la: Mister cafeneaua 2008: Runda II)
cascada, om, si undeva pe alocuri punctul G...

Om, vad ca te-am lezat cu agresivitatea mea de pestera, sa-mi fie cu pardon. De atatea metafore, unii dintre noi, cand o dau prin lumea reala, tind sa deraieze, din cauza unor factori externi de stres, se intelege:) (Uite, fraza de dinainte am scris-o ca s-o citezi tu si sa-mi faci praf discursul.)

Nu mi-e pe plac modul tau de abordare a unei discutii. Nu mi-e pe plac sablonul dupa care citezi o fraza dintr-un comentariu si faci un monstru de critica din asta. Ha-ha, Maiorescu :)E foarte simplu sa iei fragmente din ce spun altii si sa brodezi cum iti vine la mana pe marginea lor ca sa demonstrezi cat e de tampit e ala care-a zis nu stiu ce si tu, Om, l-ai pus la punct, asa cum faci cu toata lumea. Genul asta de critica e forma, dar fondul? Fondul ar trebui sa fie in argumentatia la subiect,cred.

Singura legatura dintre Yeti (si orice alte creaturi mitice), Sfantul Graal si punctul G pe care am facut-o eu in argumentatia mea la acest subiect este ca toate astea sunt niste probleme controversate asupra carora nu s-au pus de acord nici invatatii, nici vulgul. Tocmai asta e fascinant in legatura cu subiectul. Punctul G, ca perceptie umana, gliseaza intre realitate si himera. Armate intregi de cercetatori se lupta sa dea argumentul final asupra acestui "nustiuce", sa aiba certitudini acolo unde parerile-s atat de impartite, fiindca exista femei, (NU barbati care se bat cu pumnu-n piept), care au facut aceasta descoperire in corpul lor si femei care nu stiu/nu recunosc existenta punctului G. Exact ca si cu fiintele mitice pe care le "vaneaza" echipele de la Nat Geo Wild si care nu-s o certitudine. Sunt sigur ca toata lumea a inteles punctul meu de vedere (dar tu trebuia sa ne pui imediat eticheta de baieti care au vazut natura doar la TV). Ce-are una cu cealalta, habar n-am. Daca ar fi sa continuam in modul tau de abordare, ar trebui sa citez o parte din singurul tau comentariu de pe conferinta asta -de pana acum - care spune ceva despre subiect si nu despre alti useri, sa vin si sa-ti spun sa nu mai cauti punctul G in piramida faraoancei, ca te umpli de praf degeaba. Dar ar fi o prostie, fiindca nu aduce nimic in plus discutiei, si nici nu-i funny.
Eu zic ca cine va judeca "prestatiile" noastre, va sta un pic sa vada ce a spus fiecare despre subiect si mai putin ce a spus fiecare despre altcineva care a spus ceva despre subiect etc.

Imi dau seama ca am monopolizat spatiul asta cu discutii despre noi doi si ca denaturez astfel scopul intregului eveniment. Mea culpa si ma voi stradui sa fiu mai pragmatic data viitoare.

Cu stima

Relly
#360148 (raspuns la: #359942) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pai cred ca aici e problema. daca in scolile din romania s-ar preda religia ca materie, in care se explica si clarifica niste lucruri, ar fi ok.

insa, problema apare cand profesorul de religie - care de multe ori nu are studii de profesor, este doar un preot, sau un calugar, sau o maicutza - nu conduce actul pedagogic cum este firesc, nu se rezuma la a preda materia religie, ci incepe sa practice efectiv un fel de misionarism prin care ii invata pe copii rugaciuni, ii pun sa picteze icoane, sau ii ameninta cu iadul pentru a-i disciplina.

lucrurile astea nu sunt nici firesti, nici benefice pentru copil, in special pentru ca religia lucreaza cu lucruri gen morala, etica, si are o puternica influenta in formarea sistemelor de valori. mie mi se pare esential sa se tina cont si de aspectele astea cand se transeaza problema studierii religiei in scoli.
#598036 (raspuns la: #597984) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Beneficii vs probleme - de papadie67 la: 07/10/2003 03:02:18
(la: Scoli mixte sau unisexe?)
Incercand sa raspund la blogul (ce pocitanie de "cuvant") de-nceput, ma regasesc in ceata.
Am vietuit cu sex-opus-ul din clasa-ntaia pana la sfarsit, la terminarea facultatii.
E-adevarat ca fetele erau mai avansate, sexual si comportamental vorbind, cam tot mereu, de printr-a sasea incepand. Ei, si?
E-adevarat, deasemeni ca n-am cum sa fac o comparatie cu ce nu am trait, si-anume despartirea sexelor in scoli.
Nu vad de ce-ar fi bine de-a le desparti, atata timp cat nu am sesizat, la vremea mea, probleme cand toti eram gramada, la un loc.

A ne complica nu-nseamna-n mod necesar a avansa.
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Scoli in US - de mona la: 04/03/2004 15:25:00
(la: Romani in strainatate)
Nu stiu cu ce formula de adresare sa incep: "Stimata doamna/domnisoara?"...protocolar, nu?...mai ales pentru US...
Stiu ca ai perfecta dreptate si ii apreciez pe americani pentru ca atunci cand stiu pe ce domeniu vor sa mearga, se superspecializeaza in domeniul respectiv. Problema mea e alta...poate tine mai mult de o anumita educatie de acasa.
Nu stiu ce va face copilul meu, dar tare as vrea ca indiferent de profesia pe care si-o va alege, sa nu emita chestii inteligente de genul "Nureyev e un hocheist de la echipa...nu-stiu-care" , cum suna un advertising pe yahoo acum catava vreme, in sprijinul ideii ca ar trebui sa se invete mai multa arta in scolile din US.
Asta m-a izbit cand am venit aici, nivelul cultural, nu cel intelectual, al celor mai multi. Stiu, ei se ocupa cu altceva, si nu ii intereseaza. E normal, intr-un fel. Dar asa cum era scoala din Romania, buna, rea, mai aveam ceva cultura si stiam ca Verdi nu a fost o familie mafiota, ci un compozitor italian. Nu am pretentii la mai mult, nici eu nu sunt vreo minte enciclopedica, iar diploma de inginer nu m-a ajutat la prea multe.
Ceea ce voiam sa te rog e un sfat "din interior", pentru ca stii mai multe despre scolile de aici. Nu e graba, junioarea e la pre-school...:)))
Multumesc mult.
#11345 (raspuns la: #10826) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Problema este ca ne-am inselt - de Gheorghe Doja la: 21/05/2004 00:21:35
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
Problema este ca ne-am inselt in privinta a ceea ce aveam si am jucat cartea pasului in neant. Probabil cea mai mare greseala a lui Nicolae Ceausescu si a comunismului romanesc a fost aceea de a ne fi mentinut izolati, slab informati si deci vulnerabili la dezinformarea si manipularea venite din exterior. Ma refer la CIA si deci la "Europa Libera". Asa se face ca ne-am facut tot felul de iluzii despre asa-zisa "democratie" si despre capitalism. Asa se face ca n-am inteles meritele fundamentale ale sistemului comunist in care traiam si, dimpotriva, l-am demonizat si socotit demn de lada de gunoi a istoriei.

Acum nu ca sistemul comunist ar fi fost cu totul apa de trandafiri. Fara indoiala avea neajunsurile lui care mai erau si conjugate cu extravagantele si erorile lui Nicolae Ceausescu. Faptul ca Nicolae Ceausescu a exportat alimentele si alte bunuri de stricta necesitate in detrimentul aprovizionarii populatiei, privatiunile impuse prin masurile agresive de economisire a energiei.

Totusi nu putem sa nu recunoastem ca sistemul a avut merite fundamentale si chiar si Nicolae Ceausescu, cu toate pacatele lui reale si imaginare, a facut si foarte multe lucruri bune. Sistemul comunist ne-a ingaduit sa construim infrastructura economica si sociala a tarii, milioanele de apartamente, miile de scoli, spitale, fabrici si uzine, intr-un cuvint Romania moderna. Inainte de '45 Romania fusese o tara la sapa de lemn, dupa '89 capitalismul a impins-o inapoi la ruina.
#15686 (raspuns la: #15655) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Istoriei si controversatul 23 August, - de DESTIN la: 28/08/2004 19:48:36
(la: O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944)
Destul de curios si controversat destin a avut in rastimpul acestor sase decenii actul de la 23 August 1944!

Numit pe rand:
cand ?mareata noastra sarbatoare nationala?;

cand ?prologul rusificarii Romaniei?;

cand ?fapt energic,de vointa al intregului popor?;

cand ?ziua unei odioase lovituri de palat?.

Actul de la 23 August isi asteapta inca o analiza documentata,atenta, riguroasa si mai cu seama,nepartinitoare,care sa-i defineasca locul si sa-i descifreze semnificatiile profunde si complexe in istoria neamului, ca si in viata politica internationala.

Cert este,insa,un singur lucru:

indiferent de caracterul partizanal al interpretarilor si omeneste vorbind, limitat si subiectiv al documentului memorialistic, el ramane un eveniment de importanta deosebita.

Tocmai de aceea, din sirul lung de posibile definitii pe care le-a primit si le va mai primi actul de la 23 August, putem retine cu certitudine aceasta formulare a istoricului englez John Erickson :

"?23 August 1944 s-a dovedit a fi una dintre zilele decisive ale intregului razboi?."

Oare numai,ale intregului razboi???!!!

O prima problema este cea legata de motivele intrarii, participarii, dar si ale iesirii Romaniei din alianta de razboi cu Germania fascista.

Astazi nu mai este un secret pentru nimeni, ba este un adevar qvasiunanim-acceptat de istorici si politicieni, faptul ca Antonescu s-a angajat in acest razboi si a angajat armata si tara insasi in conflagratie nutrind increderea nestramutata ca, dupa castigarea razboiului de catre germani, Romania, ca aliat, isi va recapata teritoriile strabune rapite prin Dictatul de la Viena si respectiv,prin ultimatumul lui Stalin.

Asa se si explica de ce la inceput a existat un larg si cuprinzator caracter de masa, de entuziasta si sincera sustinere populara, care, insa, pe parcursul razboiului, dar in mod inexorabil dupa victoriile URSS si ale aliatilor, cand victoria germana parea tot mai indepartata si mai incerta, aceasta stare de spirit colectiva a inceput sa se diminueze, ajungand la sentimente diametral opuse. De disperare,refuz de a lupta, mergand pana la impotrivire fatisa.

Il putem denumi ca:un prim avrtisment al istoriei...

Poporul imbratiseaza cu entuziasm si spirit de daruire o cauza,este dispus sa mearga pana la sacrificiul suprem,dar cu o conditie decisiva - sa i se ofere o motivatie clara luptei sale,sa i se spuna cinstit pretul pe care trebuie sa-l plateasca,dar si scadenta ferma a actiunii.

In nici un caz el nu va accepta la nesfarsit demagogia, minciuna, promisiunea neonorata. O cauza,oricat de generoasa ar fi ea initial,daca nu este acoperita de rezultate, sfarseste prin a fi urata si tradata chiar de cei mai infocati sustinatori.

Un alt avertisment al istoriei il avem dat de modul in care partide politice,in primul rand cele astazi definite cu un termen generic si cam vag,partide istorice?, scoase de Carol al II-lea prin ?lovitura de palat? in afara vietii politice,dar mentinute si de regimul Antonescu in aceeasi situatie,au reusit sa catalizeze protestul societatii civile,al maselor nemultumite.

Deci: adevarul, dreptatea sociala, cauza nationala nu pot fi infrante si nu mor; mai mult, ele pot si trebuie sa invie din propria cenuse.

In fine, dar nu si in ultimul rand, actul istoric de la 23 August 1944 a fost, prin complexitatea si profunzimea implicatiilor sale, o foarte sugestiva ilustrare a raporturilor reale dintre politica interna si politica externa intr-un stat national si suveran.

Cu titlu de exemplu, desi Romania era, teoretic, aliata,deci egala cu Germania,in realitate,autoritatile Wermachtului,dar in primul rand, ambasadorul Killingger,dar si trupele germane,se comportau fata de autoritatile romanesti si fata de societatea civila ca niste adevarate autoritati si forte de ocupatie.

Aceasta a si facut ca, pe fondul ororilor razboiului,a pierderilor de vieti omenesti,sacrificiile si privatiunile de tot felul sa se acumuleze crescand si sa ia forma unei revolte antihitleriste de masa,cu un tot mai pronuntat caracter politic.

Nu este mai putin adevarat ca, in pofida tuturor asigurarilor date inca de la 2 aprilie 1944 de catre V.M. Molotov, (si anume ca guvernul sovietic ?nu urmareste scopuri de dobandire a vreunor parti a teritoriului romanesc, sau schimbarea regimului social din Romania si ca intrarea armatelor sovietice pe teritoriul Romaniei este dictata exclusiv de necesitatile si de continuarea rezistentei de catre armatele adversarului?) in aprilie 1945, cu prilejul unei discutii cu o delegatie iugoslava condusa de Iosif Broz Tito, I.V. Stalin avea sa declare fara echivoc:

"Acest razboi nu este ca acela din trecut. Oricine ocupa un teritoriu, impune si propriul sau sistem social".

Ceea ce nu face decat sa intareasca,fara nici o putinta de tagada, istoricul ?pumn in masa? trantit de A.I. Vasinski direct in fata Regelui Mihai I,atunci cand acesta incerca sa se apere,citand in mod iluzoriu ?Declaratia privind Europa eliberata? adoptata la Conferinta de la Yalta din 4-11 februarie 1945: ?

"Yalta sunt eu!?."

Bibliograph:

Marturisiri ale istoricului englez John Erickson;
Istoricul Florin Constantiniu;
WilhelimTaciturnul;
Dr.FI Dworschak.

Cu bine,
Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#20562 (raspuns la: #20475) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Studiul religiei ,o problema delicata - de Coriolan Pomposu la: 28/10/2004 00:57:19
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Va salut!

Sunt de acord cu "Studierea obligatorie a Religiei (ca istorie/filosofie a religiilor, literatura universala, antropologie etc.), adica dupa o Programa modificata, este la fel de legitima/morala ca si studierea obligatorie a Limbii Romane, Logicii, Filosofiei etc., numita disciplina fiind, repet, utila educatiei, in genere." ,macar de s-ar face asta desi ar fi destul de complicat ,necesita personal calificat etc,etc.

Cred ca "studierea religiei " e prea mult! Ei vor sa introduca studiul Bibliei ,desi si asta e o chestiune foarte delicata care necisita multe ore de meditatie.Eu cred ca materia asta este mai utila decat oricare alta si am sa ma explic de ce.E greu sa o numesc "materie" ,e mai mult decat atat.Cred ca s-ar rezolva foarte multe probleme ale tinerilor daca s-ar introduce studiul Bibliei .Singura sursa de informatii unde gasesti adevarul absolut!Chestia asta cu studiul obligatoriu si maniera in care a fost impusa(nu aici pe forum!) este sa semene zanzanie printre oameni.E o manevra de manipulare sa-i distraga de la altele pe parinti mai mult, ca elevii nu prea inteleg ei cu ce se mananca.

La ora de religie trebuie mentionat ca este nevoie si de "laborator" si din fericire tarisoara asta crestinata de 2000 de ani are si dotare.In lumea de azi daca nu crezi in existenta lui Dumnezeu macar,esti o nulitate.Principala sursa de informare a copilului cu varsta cuprinsa intre 8-14 ani ar trebui sa fie scoala.A-l informa despre cine a facut lumea ,despre cum trebuie sa te porti ca sa-ti fie bine si sa traiesti normal cred ca ramane in sarcina scolii pentru ca nu multi parinti au calitatile si cunostintele unui pedagog.Scoala in Romania de dinainte de 89 dar si acum s-a lepadat de crestinism pentru ca se cam bateau cap in cap unele materii cum ar fi biolgia ,cu stupida ei teorie a lui Darwin (care,mentionez in Polonia a fost scoasa!).In America de pilda si prin alte locuri comunitatile au propriile scoli cu studiul Bibliei obligatoriu.
Ca om cu o pregatire in domeniul tehnic e foarte important de mentionat:
adevarul biblic nu-l contrazice pe cel stiitific si nici invers! Putina lume stie lucrul asta.Toate studiile stiintifice care le am consultat scrise de somitati in materie de fizica ,matematica,informatica aveau in prefata o multumire lui Dumnezeu.Ca sa nu mai zic de altele ! Cat despre problema drepturilor omului e o chestiune de 2 lei ,nimeni nicaieri nu le respecta!Praf in ochi!Ar trebui modificate multe materii ,ar trebui puse in ele informatiile de ultima ora nu aberatiile care sunt acum referitoare la subiectele care genereaza discutii.Dar sunt interese sa nu se faca asta,pentru ca un om care-l are pe Dumnezeu e cam greu de manipulat.
Eu as zice s-o bage doar cu prezenta obligatorie doar, fara a se acorda note .Daca ne-ar da si Dumnezeu note noua nu cred ca am mai promova vreodata! S-a bagat chestia aia cu sex ul ,o aberatie.Cred ca religia ar rezolva foarte repede si problema cu ora de sex!Cam "nasol" ,ce sa zic someri in randul sexologilor!!!! (Poate vede Bebe Mihaiescu! :-)) Pacat ca nu ne permitem noi romanii ,comunitatile, sa avem propriile scoli in care sa-i invatam ce vrem noi nu ce vrea GUVERNUL asta ateu!


Articolul asta il scriam si a inceput cutremurul! L am trimis dupa.
#26573 (raspuns la: #26473) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
multi cred ca religia este eg - de (anonim) la: 01/11/2004 13:04:59
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
multi cred ca religia este egala cu credinta . Intr-o societate umana care se indreapta spre dezvoltare , spre cunoastere este aberant sa fi de acord cu dogmatismul - in orice forma s-ar prezenta el .dogmatismul religios este cu atat mai periculos cu cat in marea majoritate a cazurilor el nu poate fi contrazis , discutat sau contestat deoarece se considera ca are valoare de adevar absolut , fiind de provenienta divina . Asa se nasc fanaticii , si in general ,asa se nasc marile conflicte- prin care trecem si noi astazi ,cand se polarizeaza populatia Terei in crestini , islamisti , budisti etc.. care se considera pe rand si reciproc diavoli si dumnezei , cu efectele sangeroase care ne umplu canalele de stiri minut de minut .
Revennd la religia introdusa in scoli de la varste fragede , nu facem decat sa umplem personalitatea inca neformata a unui copil , contradictii majore , neconforme cu realitatea inconjuratoare , cu fenomenele naturii , cu legile fizicii chimiei si biologiei etc ... temelie pe care se va dezvolta tot ceea ce defineste un om modern . Nu neg cele cateva concepte ale conduitei in societate ( sa nu furi , sa nu ucizi ...) - dar de la cele cateva reguli de conduita in societate (invatate in mod arhaic , rupte de realitatea imediata , prezentate asa cum au fost ele gandite cu mii de ani in urma ) si pana la a ocupa ani de zile din educatia unui copil cu o materie evident controversata - la care nici cei mai mari filozofi nu au ajuns la o definitie unitara ( cate religii atatia dumnezei cu pretentia de a exista tot atatea credinte ) - este o masura aberanta cu urmari ce nu poate fi evaluat in acest moment .
In mod cert este o violare a libertatii de credinta , copilul fiind obligat sa participe la o dogma religioasa la care au aderat cu ani in urma parintii sau tutorele acestuia, fara sa aiba cunostintele sau posibilitatea sa aleaga credinta la care vrea sa adere .
Nu mai subliniez contradictiile care se nasc in capul unui copil obligat sa invete dogma religioasa, ele se pot deduce usor . Credinta in divinitate, intr-o forta suprema care guverneaza viata si tot ce ne inconjoara este una iar osanalele ridicate unor preoti mai mult sau mai putin intelepti ai vremurilor trecute - cu toate actele ce insotesc aceste osanale - sacrificii , adultere , crime fraticide, frica de iad , de demoni , draci ,satane si acel celebru sfat crede si nu cerceta - este cu totul altceva .
Cele cateva concepte religioase ce folosesc in realitatea imediata si care tin mai mult de educatia cetateneasca decat de religie nu pot justifica mormanul de texte concepute in alte timpuri , dupa alte reguli ale societatii si evident inutile intr-o societate moderna .( ex . in trecut erai sfant daca omorai cat mai multi dusmani ai religiei tale ceea ce nu cred ca este cazul sa ii invatam pe copii nostrii azi ). Aceste texte nu fac decat sa indeparteze copilul de ceeia ce va trebui el sa devina -un membru activ al unei societati moderne , capabil sa faca fata problemelor societatii ,sa cerceteze fara rezerve orice fenomen inconjurator si sa fie capabil sa respecte viata sub orice forma s-ar afla ea , fara barierele domelor religioase.
octav
octav - de (anonim) la: 01/11/2004 13:06:17
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
multi cred ca religia este egala cu credinta . Intr-o societate umana care se indreapta spre dezvoltare , spre cunoastere este aberant sa fi de acord cu dogmatismul - in orice forma s-ar prezenta el .dogmatismul religios este cu atat mai periculos cu cat in marea majoritate a cazurilor el nu poate fi contrazis , discutat sau contestat deoarece se considera ca are valoare de adevar absolut , fiind de provenienta divina . Asa se nasc fanaticii , si in general ,asa se nasc marile conflicte- prin care trecem si noi astazi ,cand se polarizeaza populatia Terei in crestini , islamisti , budisti etc.. care se considera pe rand si reciproc diavoli si dumnezei , cu efectele sangeroase care ne umplu canalele de stiri minut de minut .
Revennd la religia introdusa in scoli de la varste fragede , nu facem decat sa umplem personalitatea inca neformata a unui copil , contradictii majore , neconforme cu realitatea inconjuratoare , cu fenomenele naturii , cu legile fizicii chimiei si biologiei etc ... temelie pe care se va dezvolta tot ceea ce defineste un om modern . Nu neg cele cateva concepte ale conduitei in societate ( sa nu furi , sa nu ucizi ...) - dar de la cele cateva reguli de conduita in societate (invatate in mod arhaic , rupte de realitatea imediata , prezentate asa cum au fost ele gandite cu mii de ani in urma ) si pana la a ocupa ani de zile din educatia unui copil cu o materie evident controversata - la care nici cei mai mari filozofi nu au ajuns la o definitie unitara ( cate religii atatia dumnezei cu pretentia de a exista tot atatea credinte ) - este o masura aberanta cu urmari ce nu poate fi evaluat in acest moment .
In mod cert este o violare a libertatii de credinta , copilul fiind obligat sa participe la o dogma religioasa la care au aderat cu ani in urma parintii sau tutorele acestuia, fara sa aiba cunostintele sau posibilitatea sa aleaga credinta la care vrea sa adere .
Nu mai subliniez contradictiile care se nasc in capul unui copil obligat sa invete dogma religioasa, ele se pot deduce usor . Credinta in divinitate, intr-o forta suprema care guverneaza viata si tot ce ne inconjoara este una iar osanalele ridicate unor preoti mai mult sau mai putin intelepti ai vremurilor trecute - cu toate actele ce insotesc aceste osanale - sacrificii , adultere , crime fraticide, frica de iad , de demoni , draci ,satane si acel celebru sfat crede si nu cerceta - este cu totul altceva .
Cele cateva concepte religioase ce folosesc in realitatea imediata si care tin mai mult de educatia cetateneasca decat de religie nu pot justifica mormanul de texte concepute in alte timpuri , dupa alte reguli ale societatii si evident inutile intr-o societate moderna .( ex . in trecut erai sfant daca omorai cat mai multi dusmani ai religiei tale ceea ce nu cred ca este cazul sa ii invatam pe copii nostrii azi ). Aceste texte nu fac decat sa indeparteze copilul de ceeia ce va trebui el sa devina -un membru activ al unei societati moderne , capabil sa faca fata problemelor societatii ,sa cerceteze fara rezerve orice fenomen inconjurator si sa fie capabil sa respecte viata sub orice forma s-ar afla ea , fara barierele domelor religioase.
octav
creationism "stiintific" = pseudo-stiinta - de Cassandra la: 23/11/2005 01:02:09
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Stiinta nu este naturalism, umanist nu este inversul teistului.
Explicatiile naturale au condus pina in prezent la progresul extraordinar in multe domenii stiintifice - medicina, stiinta materialelor, agricultura, electronica etc. Oamenii de stiinta cauta in primul rind explicatii naturale ale fenomenelor dar stiinta in realitate nu exclude supranaturalul, ea nu studiaza fenomenele supranaturale pentru ca acestea nu sint masurabile, observabile, repetibile, verificabile. In mod similar, fenomenele naturale care nu sint verificabile se afla in afara domeniului stiintei. Pe de alta parte un fenomen "supranatural" repetibil, masurabil, observabil ar fi un fenomen natural. Si este remarcabil ca explicatiile supranaturale nu au condus la progres in domeniul cunoasterii.
Multi oameni de stiinta nu sint adepti ai filozofiei naturaliste, si cred intr-un Dzeu ce vegheaza asupra destinului lor personal, altii cred intr-un Dzeu care nu se ajusteaza definitiei restrictive anterioare. Sint multe exemplele de evolutionisti celebrii care credeau sau cred in Dzeul crestin.
Stiinta nu se opune religiei, nici nu sprijina nici nu contrazice necesitatea si existenta zeilor, a miracolelor si a altor fenomene supranaturale. Nu exista nici un conflict stiinta-religie din punctul de vedere al stiintei, dar constat ca unele sectoare ale crestinismului isi vad amenintata doctrina de catre anumite rezultate stiintifice.

Stiinta trebuie sa permita ca observatiile sa fie verificate in mod independent de oricine altcineva. Creationismul "stiintific" este pseudo-stiinta si de aici controversa stiinta - pseudo-stiinta.
Teoria evolutiei este o teorie stiintifica si nu poate fi predata ca alternativa a unei teorii pseudo-stiintifice. Dar nimeni nu este impotriva ca design-ul inteligent sa fie predat la orele de religie sau filozofie in scoli doar ca ID-ul este respins ca stiinta pentru motivul ca nu exista evidenta verificabila care sa-l sprijine. Nu se pune problema stupiditatii sau genialitatii ID-ului, este o explicatie posibila ca oricare alta asa cum eu pot sa-mi explic faptul ca nu-mi gasesc papucii cind ma dau jos din pat dimineata pentru ca a venit un spiridush sa-i ia, sau ca au fost furati de extraterestrii… Si daca ID-istii tin neaparat, pot sa predea teoria lor impreuna cu naturalismul la lectiile de filozofie, dar nu la cele de stiinta.
Eu una nu gasesc ID-ul stupid, doar complet neinteresant si care nu motiveaza gindirea umana, pe linga ca a fost pina acum demontat de oamenii de stiinta - ce poate fi interesant in a privi in jur si sa spui: "Hmm ce complex, este desigur creat de ceva inteligent"!!??? :(((



_____________________________________________________
"We are not to introduce divine revelations into science, nor scientific opinions into religion." Isaac Newton.
#89847 (raspuns la: #89533) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
robbie: religia in scoli - de dorinteodor la: 29/03/2006 12:35:42
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
robbie, problema principala nu este obligativitatea religiei in scoli ci obligativitatea religiei crestin ortodoxe in scoli. Indiferent daca esti credincios de orice fel sau ateu, ai dreptul sa sti despre problema religiei. Credincios sau ateu, problema religiei nu poate fi ignorata. Deci predarea religiei in scoli ar cam trebui sa fie obligatorie pentru ca este utila celor care se vor integra in societate. Problema reala am enuntat-o si anume: este corect sa se predea religia crestin ortodoxa in scoli? Am intrebat, nu am sustinut nici un punct de de vedere in acest domeniu. dorinteodor
Alimentatia in cantinele scolare din Anglia - de zaraza sc la: 02/05/2006 19:40:49
(la: de-ale parintilor...de-ale dascalilor...)
Filmul-documentar despre care va povesteam a ajuns la episodul 57. Realizatorul ne-a spus niste concluzii la sfirsitul acestui episod, si anume tinarul bucatar Jamie Oliver a inaintat o petitie ministrului de resort cind a terminat acest film si a obtinut o promisiune de marire a alocatiei pentru masa elevilor de la cei 37 pence la 50 pence-atit ca mai mult n-au de unde. In acel moment al episodului 57 citeva zeci de scoli din Greenwich au schimbat alimentatia elevilor, dar pina sa ajunga aici cantinele si bucatarii (bucataresele) au avut probleme cu volumul crescut de munca, ore suplimentare neplatite etc. De cantine zic pentru ca nu mai reuseau sa mentina curatenia ca inainte. S-au luat si citeva masuri legislative, nu mai mi-aduc aminte amanunte, dar erau suparati ca n-au interzis junk-food-ul (mincarea nesanatoasa). A, au diversificat alimentatia etc.

cere si ti se va da
#119909 (raspuns la: #117239) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
revenire la subiect - de a399 la: 24/06/2006 22:48:23
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
In primul rand vreau sa spun ca formularea subiectului de catre Cassandra este foarte corecta si acopera bine domeniul. As vrea sa adaug numai ca multa lume confunda ideea de " ipoteza stiintifica" cu ideea de "teorie stiintifica" Ipoteza (stiintifica sau nu) poate fi o parere sau propunerea unei explicatii alternative. De exemplu teoria incalzirii globale a planetei este un fapt, dar cum inca nu exista o explicatie cantitativa, s-au lansat doua ipoteze stiintifice privind cauzele: 1) cresterea cantitatii de bioxid ce carbon in atmosfera si 2) ciclurile bine cunoscute ale planetei in care fenomenul de racire este urmat de cel de incalzire. Poate ca ambele ipoteze sunt valabile in acelasi timp, dar inca nu e sigur care e rolul lor (cantitativ) asa ca vorbim numai de ipoteze, nu de teorii.

Cand cineva si-a exprimat parerea ca teoria gravitatiei e doar o teorie, neavand legatura cu realitatea, a fost invitat sa sara de la etajul 10 al unei cladiri sa se convinga el insusi de realitate (ceea ce evident ca nu a facut). La fel cu teoria evolutiei: este un fapt; nu exista nici un dubiu.

In lumea stiintifica nu exista nici macar o singura ipoteza lansata de vreun specialist in domeniu care sa pretinda altceva. Deci NU EXISTA NICI O CONTROVERSA!

Ideea de "creationism ca ipoteza stiintifica" a fost lansata de "The religious right" in scopul de a crea o controversa, pentru ca ideile biblice sa poata intra in scoli -sub forma unei pseudo-controverse - "pe usa din dos".

Lumea stiintifica nu a reactionat rational la inceput (fiind socata de problema) si unii s-au angajat sa explice datele stiintifice corecte, fara nici un succes de altfel.

Acest fapt a fost discutat pe larg la un talk-show recent in care mai multi specialisti care lucreaza in domeniul popularizarii stiintei (din tv si radio: de la canalele Science, Discovery si radio PBS) au analizat problema si au propus o strategie comuna in relatiile cu semidoctii.

In loc sa raspunda cu argumente, au schimbat tactica: au inceput sa faca anchete in randul creationistilor avand ca subiect: ce va face sa credeti in creationism? Astfel au plasat creationismul intre "credinte" si i-au pus in defensiva. Noua tehnica a lucrat bine si astfel au eliminat orice discutie despre vreo "controversa".

In plus au adoptat o pozitie mult mai agresiva in discutiile cu religionistii, scotind in evidenta orice afirmatie stupida a lor. In general oamenii de stiinta nu raspund la atacurile religionistilor, pentru ca sunt preocupati exclusiv de stiinta. Revine celor care popularizeaza stiinta sarcina de a contracara, asa ca noua orientare incepe sa dea roade.

Evident ca "creationistii" nu s-au lasat, si au intentat un proces sistemului de invatamant intr-o zona profund republicana, unde si judecatorul era republican si deci - au crezut ei -sustinator al pozitiei lor. Spre surpriza tuturor, judecatorul respectiv, dupa ce a adus ca martori cativa specialisti in domeniu, a calificat ca total nefondata pozitia creationistilor, care au pierdut procesul!

Bineinteles ca lupta continua, nimeni nu a cedat, dar America are avantajul unei culturi care accepta ambiguitatile, asa ca exista sperante. De altfel tendinta generala e clara: noua generatie e mult mai putin religioasa decat cele anterioare. Exista o zicala aici: ca in primul an de colegiu studentii isi perd doua lucruri in acelasi timp: religia si virginitatea (proverbul e mai vechi, acum nu-si mai pierd virginitatea, ca multi si-au pierdut-o de pe la 14 ani).
#129854 (raspuns la: #129815) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: