comentarii

o scrisoare un sfat la un prieten


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Cautatorul de suflete - de Ice Queen la: 10/01/2005 22:04:40
(la: Cautatorul de suflete)
:)ma bucur,desi e irelevant,ca poti avea o viziune,sa nu-i spunem realista(cum as spune eu...),ci bogat nuantata.regret sa iau tonul celei ce deja atrecut prin asta,dar ma chinuie ideea ca as putea contribui la "inghetarea" ta prin liniste,asa ca iata:calduros iti doresc sa iti schimbi viziunea asupra problemei,nu pt ca as crede ca altii au reusit mai bine sau ca as fi eu o voce ce trebuie ascultata,ci pt ca de la o viziune sa zicem in nuante de gri vei ajunge in mod aproape inevitabil la o viziune in nuante de negru(si aici vb din experienta..);vezi tu,am ajuns la o concluzie in urma unor indelungi meditatii pe aceasta tema frumos oferita de catre tine,si aceea este ca viata este o bucurie doar pt cei ce fie nu o inteleg,fie se prefac orbi,surzi si muti din diferite motive...te sfatuiesc ca maine dimineata sa te trezesti si cand te privesti in oglinda sa iti spui:"nu caut suflete,nu am nevoie de ele,eu caut rasaritul,sau apusul,sau un trandafir abia inflorit".cred ca vei avea rezultate cautand asa ceva,dar suflete...hm...vei incarunti cautandu-le,iar rezultatele vor fi pe deplin dezamagitoare.ofera-ti o "portita" pt fericire:cauta suficient de putin cat sa gasesti,si cauta ceea ce este..accesibil...ar fi pacat,cred eu,sa te adaugi pe lista celor vesnic cautatori.
inafara de sfatul meu pur prietenesc,mi-a placut textul tau,in special finalul.te felicit pt clasificarea pe care ai realizat-o,oamenii insa nu au suficiente merite pt a se afla intre ploaie si lumina...astept alte texte,cele de pana acum mi-au placut.keep up the good work!
:)
oameni buni! - de Intruder la: 23/06/2005 22:27:43
(la: Cine plateste?)
abia acum vad cum se ''casca'' prapastia intre generatii...ma simt batran cand vad unele postari de-aici sau poate, sunt eu prea conservator...
nu-i conferinta mea, dar nimic nu ma opreste sa combat unele afirmatii ale voastre...

cico spune:
Altfel, fete care fac pe "naivele" cu "tre sa-l suport ca n-am bani" lasa doar aerul unor curtezane, ce se-amagesc cu gindul ca celalalt le plateste din galanterie, nu pentru niste ...servicii.

daca eu invit o femeie la un restaurant, inseamna ca este naiva si trebuie sa ma suporte?
poate vreau sa discut, poate este o veche prietena cu care am niste amintiri comune...la urma urmei, daca eu o invit pe ea, atunci mi se pare normal sa platesc tot eu...

corinutza intreaba:
Cam de cate ori poate plati "baiatul" si cam de cate ori poate accepta "fata" ,din respect reciproc? ( personjele raman aceleasi)

baiatul poate plati de fiecare data, atat timp cat il tine buzunarul si nu sufla vantul prin portofel...fata accepta de fiecare data atat timp cat o invitatie la restaurant nu este o alta invitatie mascata catre dormitor (se presupune ca este o fata/femeie cat se poate de onorabila care- doamne fereste sa se gandeasca la altceva decat la o simpla conversatie, nu?)

Teodora spune ca nu se asteapta ca cel care-o invita la un bar sa-i plateasca anumite ''mofturi''...de ce?...daca te invita, atunci isi asuma cheltuielile pe care le face cu tine...doar n-ai sa te-apuci sa bei o halba de bere ieftina numai sa nu-l pui pe el la cheltuiala!

donquijote spune:
nimic nu-i pe gratis in lumea asta. poate doar dragostea care nu poate fi cuantificata in bani. in rest, totul se plateste.
eu intreb: dar un sfat? dar o prietenie? dar un pahar cu apa?
la modul general, baiatul trebuie sa fie cavaler si sa ofere. fata trebuie sa fie destul de desteapta sa nu accepte sau sa plateasca data viitoare, altfel in mod natural se presupune ca va trebui sa dea altceva in schimb...
de ce trebuie sa dea ceva in schimb? asta e o dilema pentru mine, sau sunt eu prea naiv (ca sa nu zic prost, ca orsh'cat!)
cine presupune si de ce? pai daca-mi place de ea, ma orientez la fata locului...tatonez terenul sa-mi dau seama cam pana unde pot merge cu ea, chiar daca isi plateste partea...daca n-am loc de-ntors, pa si pu! (vorba lui gigi, o plagiez acum..)

canin zice:
De la prima intalnire eu zic ca iti poti face o impresie despre caracterul fetei -daca se ofera sa plateasca sau nu , iar apoi daca simt nevoia sa investesc in ceea ce ar putea fi o relatie insist sa platesc eu .
pai ce faci? stai sa o ''pandesti'' sa vezi daca este dispusa sa plateasca sau nu?...astepti pana cand se aduce nota de plata si daca vezi ca insista n-are rost sa te pui impotriva...
dar mi se pare o mitocanie (scuza-ma!) sa vezi daca simti nevoie sau nu sa investesti intr-o relatie...o relatie nu se bazeaza pe achitarea notei de plata...
mai departe, no comment...

priestiqe intreaba:
Oare o conditie pt a primi nu este sa oferi mai intai?
dupa mine nu este...cineva poate primi dar nu are ce sa dea...sau nu e timpul...sau nu vrea...sau nu are chef sa refuze...etc.
analogia cu fetele de strada e fortata...cu ele stii de la inceput ce-ti pot oferi si ele stiu ce vrei tu de la ele...
nu orice femeie care accepta dupa o masa la restaurant sa vina in patul tau este o femeie usoara...si nici nu-i musai sa ai sentimente pentru ea...poate fi vorba de o simpla atractie sexuala din partea ta sau din partea amandorura...in fine, nu mai intru in amanunte pentru ca problema poate avea o mie de fatete.
Am intalnit multe cazuri in care o fata era dezamagita de felul in care se manifesta partenerul ei cand ieseau in oras si platea el,dar nu pleca,nu-l lasa balta din cauza ca "n-avea bani de taxi."
un om normal la cap se asigura ca are suficienti bani...altfel, mai bine renunta

stiu ca multe femei vor sa-si plateasca partea...dar mie mi se pare totusi elsewhere...de ce cred femeile/ fetele ca ''ar trebui sa dea ceva in schimb''? ( in speta- sa faca sex).
sa fie emanciparea femeilor la mijloc sau o tehnica a lor de autoaparare?
lamuriti-ma, sa nu am impresia ca am trait degeaba pana acum...

cam atat, multumesc pentru atentie.
mpai :) - de Honey in the Sunshine la: 29/11/2005 18:16:15
(la: Ai studiat in strainatate?)
Sa incep cu prima scoala... un liceu literalmente de drogati, se priza cocaina in bai, la iesirea de la scoala aproape in fiecare zi erau batai. Nu ca ar avea vreo legatura, dar e un aspect interesant: marea majoritate a elevilor nu erau originari din Reggio Emilia ci straini de toate culorile si italieni din sud.
In vreo doua luni am invatat destula italiana cat sa pot urmari lejer cursurile si sa ma descurc la lucrari. Dupa 4 luni luam aproape la toate verificarile 10 in timp ce toti ceilalti colegi luau "insuficient". Dupa 5 luni, la sfatul profesorilor si prietenilor alor mei, m-am mutat la cel mai bun liceu din oras (primul e cel mai rau famat).

La a doua scoala am gasit colegi de mii de ori mai bine pregatiti si mai interesati de studiu decat cei din Romania (si in tara mergeam la un liceu de renume)... am gasit o clasa in care se invata in fiecare zi, in care suficienta la o lucrare incepe de la 80% - 85% din punctaj, in care se invata mult dar si cu multa placere.

Cat despre discriminare, nici vorba... Spiritul de colegialitate, buna educatie si inteligenta nu lasa loc de asa ceva.
______________________________________________________
"Oricum, e intotdeauna perfect adevarat si contrariul" - Longanesi
#91524 (raspuns la: #91518) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
...viata ar fii goala fara... - de ohana la: 21/01/2007 23:46:05
(la: Cele mai genialissime inventii)
1. o raza de soare dimineata
2. optimism
3. arta
4. sfatul unui vechi prieten
5. bunatatea din oameni
6. compania unei persoane dragi seara
Subject: Scrisoare/petitie on line re: emisiunea CNN despre Roma - de (anonim) la: 09/03/2004 22:50:14
(la: Romani in strainatate)
Mesajul din anexa este trimis de la unii romani la altii prin e-mail si m-am gindit sa scurtez viteza de propagare prin afisarea lui aici. Se poate sa scriem o scrisoare si mai buna si mai la obiect dar este bine ca se face ceva / se ia o atitudine vi-a-vis de porcariile din mass-media. POATE AR TREBUI SA AVEM A MASS MEDIA POLICE si sa-ti pocnim cu un protest pe baieti de cite ori o ia razna. INCLUSIV CU UN PROTEST AL COMUNITATII LA DEPUTATII SI SENATORII DE UNDE AU SEDIUL BAIETII DIN RESPECTIVA MEDIE. Apropo de alegatori fericiti.... :)

------------------------

Subject: Scrisoare/petitie on line re: emisiunea CNN despre Romania



Dragi prieteni,



Am primit urmatorul mesaj din partea editorului revistei "Romanul Canadian":



Draga frate roman,



Intrucit am fost deseori solicitati sa raspundem la probleme referitoare la stereotipuri de imagine despre romani din media internationala (copiii strazii, droguri, abuzuri asupra copiilor, trafic cu copii, pedofilie), Revista "Romanul Canadian" s-a alaturat demersului comun al unui numar de organizatii comunitare, culturale, de business romanesti si persoane fizice din toata lumea, referitor la emisiunea recenta a CNN a lui Aaron Brown care a fost transmisa repetat si la ore de virf.



Scrisoarea a fost realizata si trimisa realizatorului emisiunii, si mass mediei romanesti, urmind sa trimitem si altor organizatii de media.



Textul scrisorii in engleza si romana il gasiti aici:



http://www.petitiononline.com/CNNRom/



Acesta este un efort lobbystic romanesc comun pentru a cere prezentarea echilibrata a Romaniei si a romanilor de pretutindeni folosind canale mediatice globale.



Cei care se raliaza cu pozitia exprimata va rog sa semnati online. Va rog sa specificati tara (Canada), si sa comentati daca doriti cind semnati.



Dr. Leonard N. Vulpe, Editor
Revista "Romanul Canadian"
a convinge, a sfatui - de pr Iulian Nistea la: 11/03/2004 04:47:45
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)

Pe mine nu m-a interesat niciodata (sic!) sa conving pe cineva de ceva, mai ales in domeniul credintei.

Când omul se straduieste sa convinga, cel mai adesea da, fara sa vrea chiar, importantza argumentelor sale proprii, nelasand loc lucrarii lui Dumnezeu. Si cred ca asta e, pastrand proportiile, o inselaciune. Cand convingem pe cineva cu argumentele proprii este o intreprindere omeneasca ce se aproprie de ceea ce inteleg eu prin prozelitism: omul este convins, dar cu argumente omenesti, nu in profunzime, si, ca orice prozelit, candva va abandona aceasta "convingere".

Nu stiu cat de bine m-am facut inteles...

Si-atunci, care ar fi variantele?

Eu vad doua solutii, mai apropiate de viziunea ortodoxa a lucrurilor, si care de fapt se intalnesc:

  • 1. Relativizarea propriului discurs. - Omul trebuie sa invete sa-si puna in cauza propriul lui discurs, sa si-l relativizeze, ca astfel sa lase loc lucrarii harului lui Dumnezeu (cam cum facea, metaforic zic, un parinte de ma Muntele Athos acum cateva veacuri: statea intr-o coliba undeva un timp si apoi punea foc si se muta in alta parte si tot asa). Este o arta crestina a discursului nu usor de dezvoltat, dar absolut necesara celor ce isi asuma "cuvântul".

  • 2. Sfatuirea. - Problema sfatuirii insa e ca "a învăţa pe aproapele, este asemenea cu a-l mustra" (avva Pimen, nr 157, in Patericul egiptean), iar Sf. Marcu Ascetul contrarecomanda duhovnicilor sa invete pe cei ce nu sunt sub ascultarea lor. Sigur, uneori ti se cere sfatul si atunci trebuie sa-l dai fara sa strici ceea ce a construit duhovnicul persoanei in cauza...

    Sfatuirea, cu discretie si in spiritul punctul (1.), se face insa cu succes intre prieteni. Cu cat esti mai apropiat de cineva, cu atat poti sa-i spui lucuri mai multe, mai intime, mai profunde.


Acum, revenind la cazuri concrete, rezumatul "predicii" mele despre spovedanie e urmatorul: Chiar si-n fiecare zi gresim si pacatuim, ca judecam pe cineva, ca vorbim pe cineva, ca gandim ceva rau sau nepotrivit etc. Ori aceste greseli nu sunt nimic: ele lasa urme in sufletul omului. Aceste rani (ori, daca vrei alta imagine: niste pietricele care se tot aduna in buzunarele noastre pana ne ingeuiaza si ajungem la discomfort sufletesc), cand sunt mici si ocazionale se tamaduiesc prin rugaciune si maslu si impartasire etc, dar cand ele se repeta e ca si cum ai scormoni o mica zgârietura... va deveni o rana adevarata. Apoi aceste pacate instalate, ele favorizeza altele, ca toate sunt inter-legate.
Cand omul ezita sa vina din cauza ca nu poate poti, eu ii zic ca nu e o legatura obligatorie intre post si spovedanie, ca altfel nu mai vine. Apoi vad eu cu el la spovedanie ce poate si ce nu poate...

Toate cele bune.

pr_iulian

#11778 (raspuns la: #11698) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
Doamne-Doamne,Bunul meu prieten! - de dinisor la: 05/09/2004 01:25:15
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
"Credinta adevarata nu are caracter individualist sau egoist,ci personal"
spui printre altele. Este foarte adevarat. Sunt putini cei ce inteleg asta!.

Nu sunt genul care sa merg la biserica in fiecare duminica sau sa plec capul cand preotul vorbeste. Credinta mea este in mine si nu in felul cum urmez traditiile batranesti. Consider ca e mai important sa ai sufletul deschis, sa urmezi sfatul Domnului si sa fii om bun, decat sa mergi la biserica in fiecare duminica cu sufletul gol si privirea stearpa. E mai important sa iti ajuti aproapele cand ii e greu, decat sa te prefaci ca esti darnic. Sa spui adevarul cand deschizi gura, decat sa iti poleesti vorbele pentru a-ti face bine. Sa nu iei ceea ce nu ai muncit pentru a avea, sa nu privesti catre omul care nu-i singur si sa privesti cu bucurie catre bucuria celui de langa tine.

Poate ca nu ai sa intelegi sau aprobi felu-mi de a crede, pentru mine insa Doamne-Doamne este Bunul meu prieten. A venit in sufletul meu intr-o clipa cand toata lumea mea se prabusise. Mi-a mangaiat fruntea si mi-a daruit liniste. De atunci , sufletul mi-e fara grija, problemele ma ocolesc si viata imi decurge in armonie. Un miracol facut de El, nu de oameni!

De aceea iti dau dreptate cand afirmi : credinta are caracter personal!
_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!
#21046 (raspuns la: #21025) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mic sfat pt carapisicum - de nasi la: 12/01/2005 07:33:08
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
un sfat, daca ma ingadui carapisicum. uita de flori si de cerut iertare sau inca o sansa. nu de alta, dar nu tine figura si de altfel ai vazut si tu asta pe propria piele cum spuneai. cind o femeie a adunat "in gusha" ani de zile de nemultumire conjugala, resentimentele aferente, etc, etc - sa-i vina cel care i-a gresit sa-si ceara iertare si pe deasupra si "cu flori".... stii ce se intimpla? vede rosu in fata ochilor mai ceva ca taurul turbat, chiar daca se stapineste si nu-si da pe fata adevarata furie. furie fata de gestul in sine.

din cite imi pot eu permite sa spun, ca femeie, chestia cu florile este un cliseu si atit. un barbat care a gresit cumva femeii sale, nu i-a gresit din cauza ca nu i-a adus flori cind a trebuit si acum repara greseala... aducind flori. daca a suparat-o sau a ranit-o, in mod sigur a facut-o printr-o vorba aruncata si apoi interpretata aiurea, sau un gest la fel, gresit interpretat (in afara cazului in care respectivul calca in strachini prin ograda vecinului...atunci nu mai e problema de interpretare).

vezi tu carapiscum, nu numai femeile au "hibe", le au si barbatii pe ale lor. aidoma femeilor, si barbatii sufera de deficiente de comunicare. cum iti spuneam mai devreme, femeile nu prea se pricep in a-si comunica dorintele asa-zis "egoiste". dar nici barbatii nu sunt prea indeminatici cind e vorba de impartasirea emotiilor. in special acele emotii care sunt un tabu pt barbati (ingrijorarea, FRICA DE ESEC, teama de a nu fi apreciat/iubit - respectiv gelozia).

daca barbatul vine acasa obosit de la serviciu, este ingrozitor de stresat pt ca trebuie sa predea o lucrare in 2 zile si inca nu i-a gasit solutia, pe deasupra l-a mai si enervat careva, in plus peste citeva saptamini mai e ziua nevestii, a vreunei rude apropiate, sau trebuie sa mearga in concediu si bani nu prea sunt chiar asa de multi.... in aceasta stare de spirit ce face el cind ajunge acasa? TACE, ESTE RETRAS. se retrage in carapacea lui si isi rumega problemele in gind, incercind (si reusind de cele mai multe ori) sa gaseask cai de rezolvare.

dar cu ce pret? pt o femeie, actul in sine de a-si impartasi problemele cu prietenii(le) nu inseamna numai descarcarea sufletului de atitea emotii si eventual gasirea unei solutii; in egala masura este si O DOVADA de incredere si afectiune fata de prietenul(a) caruia i se destainuieste. si aceasta dovada este foarte pretioasa pt o femeie. imagineaza-ti tu cum s-o fi simtind femeia cind ii vine barbatul acasa, il vede ca e "intors pe dos", ea isi arata ingrijorarea si afectiunea asa cum stie, il tot piseaza si-l intreaba ce-i cu el, ce-l supara, vrea sa vorbeasca, dar el nu si nu. si in plus se mai si enerveaza pe ea ca cica il "cicaleste".

(avind in vedere cum este educat barbatul de mic copil, ceva in genul plinsul e mai mult pt femei nu pt barbati, ei sunt puternici, ele slabe, ei trebuie sa isi stapineasca emotiile, ei trebuie sa fie "provideri" pt familie, pt ei este o rusine sa esueze, si orice esec e un capat de tara... bineinteles ca incercarea femeii de a-l face sa vorbeasca despre problemele lui e perceputa ca un fel de a "ii fi fortata mina" sa recunoasca in fata ei ca nu e chiar asa de puternic si imun la probleme. si in momentul in care se intimpla acest lucru orice barbat simte mai putina iubire pt femeia lui... in timp, fara intelegerea acestui lucru, resentimentele sunt inevitabile si devin combustibil pt certuri viitoare, nascute din "nervii" barbatului)

si ca sa revin la femeie. cind barbatul refuza sa ii impartaseasca problemele lui, se vede respinsa. ea isi ofera ajutorul, sprijinul, suportul moral si afectiunea, asa cum stie s-o faca (dorind comunicarea). si de vreme ce ajutorul ei este respins, ea insasi se simte respinsa. si inca un lucru, nu uita, cum ti-am spus ma devreme, asta e o dovada de incredere (cind vine vorba de femei si prietenia intre ele). barbatul, refuzindu-i ajutorul, nu numai ca o face sa se simta respinsa, dar mai mult, NEDEMNA DE INCREDEREA LUI.... si uite-asa, un raspuns scurt "nu, n-am chef, las-ama-n pace" sau pur si simplu tacerea devine o adevarata poveste de citeva pagini atunci cind e tradusa in "limbajul femeii".

bineinteles, cel mai simplu este sa i se explice femeii aceste lucruri si cind barbatul e "cu fundu-n sus" din diferite motive, efectiv sa-i spuna sotiei ca o iubeste si supararea lui n-are nimic a face cu ea, dar ca EL ARE NEVOIE de putin spatiu, un timp sa reflecteze, si s-o asigure ca atunci cind se va simti in stare sa comunice, el singur va incepe conversatia (ah! si sa nu uite sa se tina de cuvint, ca stii cum e cu femeile si curiozitatea). daca te uiti putin in urma la casnicia ta, oare cite probleme ai fi putut rezolva sau chiar evita, daca ai fi stiut sa-i spui sotiei "draga mea, abia am asteptat sa vin acasa si sa te vad. ca asa o zi oribila am avut astazi la serviciu de nici nu-mi arde de nimica. lasa-ma citeva ceasuri sa-mi limpezesc mintea si iti povestesc mai incolo, ok?" - crede-ma ca orice femeie ar intelege lucrul asta si IN PLUS nu s-ar mai simti respinsa sau neapreciata sau neiubita asa cum se intimpla de multe ori...
si lucrurile astea ramin nespuse, din pacate, de multe ori intr-o relatie, se acumuleaza si se strica shandramaua.
nu vreau sa torn sare pe rana avind in vedere ca "medicamentul" vine oarecum dupa moartea pacientului, dar poate ca vreodata in viata, informatia asta despre sufletul si mintea femeii iti va fi de vreun folos.
si cine stie, poate chiar cu sotia pe care acum crezi ca ai pierdut-o definitiv.
dar daca ai vreo sansa de a fi primit din nou in viata ei, sansa asta nu este nici un cimp intreg de flori, nici un cadou cit de sclipitor si cit de scump, nici o jertfa de-a ta, nici implorarile, nici daca iti ceri iertare de 1000 de ori pe zi si mergi in genunchi in urma ei. nimic, ABSOLUT NIMIC din toate astea nu alina sentimentele ranite ale unei femei.

si aici iti dau eu sfatul meu (este doar un sfat si faci cum crezi): SENTIMENTELE i-au fost ranite, ACELEASI SENTIMENTE trebuie sa-i fie alinate. cumva in genul ochi pt ochi. (daca i-a fost amputat piciorul cuiva, nu te apuci s-i plombezi cariile din gura, ca nu asta-l doare. ii faci o proteza sau ii dai o cirja, logic, nu?) adica femeii nu i-a fost ranit portofelul, nici dulapul de haine ca sa-i faci cadouri, nu i-au fost ranite mirosul aerului din camera sau paleta coloristica ori vreun aranjament artistic ca sa-i vii cu flori. si s-avem pardon, n-ai calcat-o pe picior la dans ca sa-i ceri iertare. NU. sentimentele i le-ai ranit, sentimentele trebuie sa "i le repari".
imi dau seama ca nu prea stii cum. si nici n-ai sa stii pina n-ai sa vorbesti cu ea. DAR, atentie mare, trebuie intii de toate sa te gindesti bine de tot in retrospectiva si sa iti dai seama, sa constientizezi macar citeva dintre greselile pe care le-ai facut. fie si 2-3 situatii acolo, tot e un inceput. atunci cind iti vei da singur seama de ele si vei intelege cum s-ar fi simtit sotia ta, ABIA ATUNCI sa te duci la ea si sa-i vorbesti. dar sub nici o forma sa nu-i vorbesti de iertare. NU. femeia nu vrea sa trebuiasca (sau sa i se ceara) sa ierte, cum nu vrea nici sa fie ranita. ceea ce vrea, sau accepta o femeie in acest gen de situatii nu este cererea de scuze (ca nu degeaba o fi ranchiuna o stare emotionala intilnita cel mai des la femei, he!he!). repet: NU!
ceea ce vrea insa o femeie (vezi tu, folosesc "a vrea, a dori" desi poate ea nu-ti va spune niciodata) este sa-i fie VALIDATE SENTIMENTELE.
trebuie sa recunosti in fata ei nu numai CA ai gresit, dar mai ales CUM. ea are nevoie sa vada ca tu stii, constientizezi CUM anume ai ranit-o, vrea sa vada ca macar o data ITI DAI SEAMA cum ai facut-o sa se simta in situatia x si y. fie si numai 2-3 situatii de acest gen, pe care sa le constientizezi, al caror impact asupra emotiilor ei il intelegi acum, este un bun inceput. tot ceea ce trebuie sa faci apoi aste sa insisti cu intrebarile, sa-ti spuna ea care alte situatii au mai fost si cum s-a simtit sau ce-a simtit la vremea respectiva. aici nu trebuie sa te lasi batut, trebuie sa insisti, sai ii ceri ajutorul sa te faca sa intelegi ce-a simtit, sa-ti spuna ea in continuare... si cind va incepe sa vorbeasca, nu uita s-o ASCULTI.
prin a "asculta" vreau sa spun:
1. n-o intrerupe SUB NICI O FORMA pt a-ti lua apararea sau a te justifica in vreun fel - n-ai face decit sa-i invalidezi din nou sentimentele si te-ai ostenit de pomana.
2. intrerupe-o DE FIECARE DATA cind ceva din spusele ei ti se pare cit de cit vag sau neclar. (ii spui, "stai putin ca nu inteleg, au cind am zis chestie asta, tu ai simtit ca ... sau ca...) - este ceea ce se numeste "probing questions". asta ii va arata ei ca tu nu doar o auzi (adica ai putea reproduce eventual ca papagalul tot ce a spus ea) ci, mai ales, ca o ASCULTI - te intereseaza ceea ce iti spune si procesezi informatiile pe care ti le da.
3. probabil va fi nevoie de multe discutii de acest gen si se va intinde pelteaua peste o bucata buna de vreme (asta daca vei avea suficient tact incit sa o poti atrage in discutie, to begin with!). nu uita, de fiecare data la sfirsitul discutiei sa ii arati ca ai inteles ceea ce a spus, ca ai inteles care au fost sentimentele ei si de ce. SI: exprima-ti clar regretul pt ceea ce s-a intimplat, pt faptul ca n-ai stiut s-o intelegi la vremea respectiva, si pt faptul ca ti-a trebuit atit de mult timp s-o intrebi. asta e singura cenusa in cap pe care ea o va accepta. regretul fata de fapte (care implicit inseamna constientizarea lor, si validarea sentimeltelor ei). daca vei incepe sa miorlai a iertare vei taia singur maioneza. poti s-o imbratisezi, poti sa oftezi, sa versi o lacrima ca si cum te-ar durea ceea ce-ti spune la fel cum a durut-o pe ea la vremea respectiva, dar nu poti sa ii CERI sa te ierte.
o femeie care a suferit in casnicie atita vreme, daca ajunge la stadiul de a dori ruptura (are ceva de-a face cu instinctul de conservare) in mod sigur simte ca a dat destul si s-a saturat sa tot dea. si a i se cere orice (fie chiar si iertare) pune capac. ea vrea (in aceasta stare de spirit in care probabil se afla) sa dea numai daca asa are ea chef, nu mai accepta sa i se ceara nimic (nici macar in genunghi) si vrea sa i se dea si ei - in acest caz, validarea sentimentelor, intelegerea emotiilor prin care a trecut.
si mai incolo, cind va considera ea ca a primit destula satisfactie (ca aia la dueluri), daca va fi posibil va veti relua viata impreuna, daca va hotari sa nu, atunci cel putin nu-ti va purta ura si resentimente.

cum spuneam, este doar un sfat.
Chiar daca vorbesc cu prieten - de Honey in the Sunshine la: 08/04/2005 00:51:40
(la: au murit scrisorile?)
Chiar daca vorbesc cu prietenii mei mereu pe net cel putin o data pe luna le trimit cate o scrisoare.E si o pasiune..Mereu imi cumpar hartie si plicuri cat mai frumoase si scriu exclusiv cu stiloul cu cea mai buna caligrafie de care sunt in stare.:)
Mailuri-scrisori sunt doua chestii total diferite, pentru mine una nu o anuleaza pe cealalta.

If Jesus paid for our misstakes, let's make his money worth!
prietenia este foarte importa - de the underqueen la: 17/11/2005 10:53:36
(la: PRIETENIA-CEL MAI DE PRET LUCRU AL OMULUI)
prietenia este foarte importanta (totusi nu mai importanta ca sanatatea). e minunat sa ai prieteni , sa poti vorbi despre orice cu ei , sa te poata ajuta cand ai nevoie , sau sa-i asculti si sa le dai un sfat cand au nevoie. nimeni nu ar trebui sa fie singur pe lume.
-----------------------------------
Mirror , mirror on the wall ,
Who's the smartest of them all...

me , me , pick me....
Dragi prieteni, S-a inchei - de Dinu Lazar la: 19/11/2005 16:39:59
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Dragi prieteni,

S-a incheiat si etapa nominalizarilor la cele doua sectiuni ale Festivalului National de Arte pentru Liceeni, LicArt - 2005. Numarul foarte mare de texte (peste 2100) si fotografii (peste 900) inscrise in concurs dar, mai ales, calitatea deosebita a multora dintre ele a "ingreunat" jurizarea si alegerea nominalizatilor.
Nominalizatii vor fi instiintati oficial, separat (prin mail, scrisoare sau telefon) si li se vor comunica detaliile privind finala festivalului.
Vrem sa le multumim tuturor liceenilor inscrisi in concurs si sa-i invitam si la editiile viitoare ale LicArt.

La poezie, nominalizatii vor fi publicati intr-un volum colectiv (cu sprijinul Editurii CERMI din Iasi) care se va lansa la Finala LicArt!

Ei sunt:
1. Adela Iuliana Muntean – Liceul Teologic Romano Catolic, Cluj Napoca
2. Alexandra Marginean - Colegiul National „Petru Rares", Suceava
3. Alexandru Dan Alexandru – Colegiul National „Gh. Rosca Codreanu", Barlad
4. Alexandru Strugariu - Colegiul National „Petru Rares", Suceava
5. Alin Costin Boeru – Colegiul National „I. L. Caragiale", Ploiesti
6. Alina Corina Sîrghi – Colegiul National „Calistrat Hogas", Piatra Neamt
7. Alina Natasa Lupulet - Colegiul National „George Cosbuc", Motru
8. Ana Irina Roman – Colegiul National „Mircea cel Batran", Constanta
9. Ana Maria Cretu - Colegiul National „Petru Rares", Suceava
10. Andreea Cristina Novac - Colegiul National „Petru Rares", Suceava
11. Andreea Mihaela Suleap - Colegiul National „Petru Rares", Suceava
12. Andrei Toader – Colegiul National „I. L. Caragiale", Bucuresti
13. Aneta Eliza Catean – Colegiul National Unirea, Brasov
14. Bogdan Stanescu – Scoala Centrala, Bucuresti
15. Carmen Simionov – Colegiul Dobrogean „Spiru C. Haret", Tulcea
16. Corina Marcuti – Colegiul National „C. D. Loga", Timisoara
17. Cristi Cotarcea – Colegiul National „Mihai Eminescu", Bucuresti
18. Diana Ana Lucretia Petrehus – Colegiul National „Mihai Eminescu", Baia Mare
19. Doriana Motoc – Colegiul National Banatean, Timisoara
20. Dragos Costachescu – Colegiul National Iasi
21. Ecaterina Roxana Parvu – Colegiul National „Aurel Vlaicu", Orastie
22. Emilia Lazar – Liceul Pedagogic „Mihai Eminescu", Targu Mures
23. Flavia Taranu Hofnar - Colegiul National „Petru Rares", Suceava
24. Ioana Andrada Stanciu – Colegiul National „B. P. Hasdeu", Buzau
25. Ioana Constantina Tivadar – Liceul „Bogdan Voda", Viseu de Sus
26. Iulia Alexandra Drugas – Colegiul National „Silvania", Zalau
27. Larisa Stefana Mihalache – Colegiul National „Petru Rares", Suceava
28. Loredana Cristea – Liceul de Informatica, Petrosani
29. Loredana Modoran – Colegiul National „Ceorge Cosbuc", Motru
30. Malin Stan – Colegiul National „Grigore C. Moisil", Onesti
31. Maria Cristina Puscasu - Colegiul National „Petru Rares", Suceava
32. Maria Loredana Bulgar – Liceul Teoretic „Andrei Barseanu", Tarnaveni
33. Marius Stefan Aldea – Colegiul National „George Cosbuc", Motru
34. Olga Stefan – Colegiul National „Iancu de Hunedoara", Hunedoara
35. Razvan Oprescu – Colegiul National „I. L. Caragiale", Ploiesti
36. Stoian Saiona – Colegiul National „Mircea cel Batran", Constanta
37. Simona Barlaboi – Colegiul National „B. P. Hasdeu", Buzau
38. Viorica Schipor - Colegiul National „Petru Rares", Suceava

La fotografie, nominalizatii se vor buura de o expoziie colectiva, deschisa in incinta unde se va desfasura Finala LicArt

Ei sunt:
1. Ada Muntean - Liceul de Arte plastice „Romulus Ladea", Cluj-Napoca
2. Adrian Anghel Mihai - Liceul Teoretic „Ovidius", Constanta
3. Alin Kis - Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu", Oradea
4. Alina Apostu - Colegiul National „Mircea cel Batran", Constanta
5. Alina Gabriela Stroea - Colegiul National „Vasile Alecsandri", Galati
6. Anca Moraru - Colegiul National „Mircea cel Batran", Constanta
7. Bogdan Florin Petre - Colegiul National „George Cosbuc", Bucuresti
8. Borbath Aron - Col. Nat. „Aprily Lajos", Brasov
9. Carmen Frentel - Colegiul National „Andrei Saguna", Brasov
10. Delia Spatareanu - Colegiul National „Emil Racovita", Iasi
11. Dragos Balasoiu - Liceul Teoretic „Ovidius", Constanta
12. Dragos Balasoiu - Liceul Teoretic „Ovidius", Constanta
13. Elena Simona Presada - Colegiul National „Unirea", Brasov
14. Fekete Astrid - Colegiul National „Unirea", Brasov
15. Gabor Beko - Liceul Teoretic „Ady Endre", Oradea
16. Georgiana Ilcu - Colegiul National V. Alecsandri", Galati
17. Ileana Raluca Greere - Colegiul National „George Cosbuc", Bucuresti
18. Iulia Simina Niculae - Colegiul National „Andrei Saguna", Brasov
19. Lucian Ionut Dan - Colegiul National de Informatica „Grigore Moisil", Brasov
20. Maia Stefana Oprea – Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza", Bucuresti
21. Maria Salaru - Colegiul National „Calistrat Hogas", Piatra Neamt
22. Mihai Dobre - Colegiul National de Informatica „Grigore Moisil", Brasov
23. Mirela Voiculescu - Liceul Pedagogic „Al Vlahuta", Barlad
24. Nicoleta Alina Ene - Colegiul. National „Elena Cuza", Bucuresti
25. Oana Claudia Pop - Liceul Teoretic „Gelu Voievod", Gilau
26. Radu Lungu - Liceul Teoretic „Ovidius", Constanta
27. Silviu Ditescu - Colegiul National de Informatica „Grigore Moisil", Brasov
28. Viviana Costea - Liceul Teoretic „Ovidius", Constanta
29. Vlad Stefan Zamfir - Colegiul National „Andrei Saguna", Brasov


In cadrul Finalei vor fi anuntati si premiati castigatorii editiei a 4-a a LicArt, desemnati de juriul format din Mircea Cartarescu, Ileana Malancioiu, Florin Iaru si Dinu Lazar.
Vor primi, insa, cadouri, toti nominalizatii prezenti!

Sponsorul nostru principal este Oriflame.
Pana acum ne-a sprijinit cu carti Editura Cartea Romaneasca.

Vom reveni curand cu detalii despre Finala...

Cu drag,
Radu Herjeu
#88962 (raspuns la: #88961) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
prietenia - de adryanna la: 25/11/2005 16:16:28
(la: PRIETENIA-CEL MAI DE PRET LUCRU AL OMULUI)
de cele mai multe ori ne dam seama ca avem nevoie de prieteni doar cand suntem singuri si avem necazuri, atunci cautam in zadar pe cineva care sa ne dea un sfat, o parere, care sa fie langa noi... si descoperim ... ca dintr-o data nu mai gasim pe nimeni care sa fie dispus sa ne asculte. De ce? Pentru ca odata la randul nostru nu am stiut sa fim langa el si sa il ascultam asa cum stim noi mai bine. Cred ca cel mai important lucru intr-o prietenie este sa stii sa asculti, sa il accepti pe cel care se afla in fata ta asa cum este el, fara sa incerci sa il faci sa fie ca tine, sa gandeasca ca tine. Trebuie sa accepti oamenii, sa ii asculti, sa ii iubesti din tot sufletul, se le arati asta si vei avea cu adevarat un prieten langa tine intotdeauna.
Dak ai nevoie de un prieten d - de freedani la: 08/04/2006 20:54:31
(la: Despre prietenie)
Dak ai nevoie de un prieten doar ca sa fii ascultat,iti dau un sfat:cauta-ti un duhovnic (dak nu ai deja unul) spune-i tot ce te doare si te va ajuta cum nici un prieten nu poate s-o fak...Devine parintele tau spiritual si ce e mai bun decat un parinte care intotdeauna vrea sa-ti fie bine si sa reusesti in viata...Eu am noroc de un duhovnic extraordinar si mi-e din ce in ce mai bine.Cand am o problema,i-o spun si...simt cum dispare supararea ca un nor...imi ia durerea cu mana...e...de neexplicat...
#116165 (raspuns la: #89903) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Inca un sfat... - de ARTEMISS la: 01/06/2006 20:29:44
(la: Sa ma retrag sau sa lupt pentru el in continuare?)
Si tie cum ti se pare ca te-ai schimbat?In bine?Sincer, mie mi se pare ca iti cam calci in picioare mandria.Cum au zis si altii, probabil ca esti foarte tanara si orice dezamagire ti se pare o catastrofa.Eu zic sa-l lasi balta, sa-si vada de prietena ce umbla prin "strainataturi". Are balta peste!Dupa ce va trece ceva timp vei vedea lucrurile altfel, probabil te vei gandi "Ce am vazut la el???".E bine totusi ca ai aflat inainte de a te afunda mai mult in relatie (poate ca ati fi vorbit de planuri de vacanta sau, stiu eu, locuit impreuna), cand ar fi fost mult mai greu sa te detasezi.Sfatul meu e sa renunti cat mai repede...
Chiar vrei un sfat? Ai fi - de Alexandros la: 07/06/2006 07:29:14
(la: SINUCIDEREA...am nevoie de ajutor !!!!)
Chiar vrei un sfat?
Ai fi putut avea un pseudonim, ceva, acolo.
Nu stiu daca tu poti primi din afara ta ajutorul. De ce nu ai mai vrut sa inveti?
De ce crezi tu ca incepe si se termina lumea cu breackdance-ul?
Sa stii ca o prietenie nu se bazeaza pe aspectul fizic.
Priveste in jurul tau cati oameni care arata mult mai rau decat tine duc o viata normala. Tu probabil nu vrei sa fi o persoana de succes pentru ca altfel ai lupta nu ai abandona asa. Ai varsta sinuciderii? Nu exista o astfel de varsta. Si decat sa citesti sute de articole despre sinucidere mai bine citesti sute de articole despre viata, despre iubire, despre cultura, despre Dumnezeu....
Incearca sa vezi altfel lucrurile...


"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler
adaug de pe http://www.sfat - de petale.albe la: 04/07/2006 20:26:09
(la: treptele rugaciunii)

adaug de pe http://www.sfaturiortodoxe.ro

Cuvântul al treilea

Cum poate cineva să ajungă la calea (metoda) cea mai desăvarsită a rugăciunii mintii si cum poate să alunge din cugetul lui demonii temerii, care îl înfricosează foarte tare in timpul noptii, când vrea să se roage sau când doreste să meargă singur în vreo pesteră sau în vreun loc pustiu pentru a se ruga în liniste.

Binecuvintează, părinte!

Adevăratule lucrător al rugăciunii mintii, dacă doresti să ajungi la măsura cea adevărată si înaltă a rugăciunii acesteia, ascultă cu atentie ceea ce vreau să-ti spun în continuare. Uneori, în timpul noptii, mergi singur în locuri neumblate, în locuri sălbatice, înfricosătoare, în astfel de locuri în care ai crede că este cuibul si locuinta demonilor. Dar înainte de a merge în astfel de locuri să te pregătesti pentru un astfel de drum si pentru un astfel de plan al tău.

Constiinta ta să fie linistită si împăcată, să nu te chi nuiască pentru vreun păcat ascuns al tău. Să fii spovedit. Să te fi împărtâsit cu Trupul si Sângele Stăpânului si să te fi înarmat cu armele Duhului Sfânt. Astfel fiind pregătit, atunci când pornesti la drum, mergând singur în noaptea întunecată, cât mai des însemnează-te cu semnul cinstitei si atotputernicei cruci, având în mintea ta că mergi (acesta este de fapt adevărul) la un război mare, un astfel de război în urma căruia nu vei mai apuca Să vezi lumina soarelui, gândind că în noaptea aceea urmează să mori o dată pentru totdeauna, luptând cu demonii cei sălbatici si nemilosi ai fricii, pe care fie îi vei birui cu puterea nebi ruită a numelui Domnului si îi vei alunga din locumta lor, si în felul acesta te vei întoarce biruitor, fie, mai degrabă,' vei cădea pe câmpul de luptă al acestui război nevăzut, decât să te întorci învins.

Asadar, frate, după ce te pregătesti asa cum am spus, mergi la acest râzboi nevăzut cu gândul de mai sus. Căci demonii, întelegând că vrei să mergi împotriva lor, pentru a-i lupta cu numele Domnului, se vor grăbi să ti-o ia înainte în chip nevăzut, cu viclenia lor cunoscută. Mai întâi, vor să te înfricoseze, să trezească în tine o astfel de frică încât să începi să transpiri cu o transpiratie rece din cauza fricii exagerate si să tremuri de o astfel de groază, pe care ti-o vor insufla în toate mădularele tale, încât să te pună pe fugă înapoi. Dacă tu vei lupta însă în asa fel încât nu te lasi biruit de războiul lor, atunci viclenii demoni vor schimba sălbăticia si felul lor înfricosător în laudă si într-un fel de îndemn, doar-doar vor reusi în acest fel să te întoarcă înapoi. îti vor trimite astfel de gânduri în cugetul tău, ca si când te-ar sfătui, amăgitorii, spunându-ti: "O, omule al lui Dumnezeu, te vedem că ai mare simplitate si de aceea nu cunosti ceea ce este mai bine pentru tine, că nu este bine să vii într-un astfel de loc în miezul noptii. Nu-ti este milă de viata ta si nu te temi ca nu cumva, din cauza nepregătirii tale, să mergi în iad dacă mori în clipa aceasta? Sau poate că nu stii cine suntem noi, de aceea pornesti împotriva noastră. Ascultă-ne pe noi, o, omule, si întoarce-te înapoi cât poti de repede, înainte de a ne mânia împotriva ta si înainte de a vedea în realitate puterea noastră cea mare. Stai linistit în chilia ta, străduieste-te acolo să placi lui Dumnezeu, săvârsind tot felul de virtuti, pentru că, să mai stii si asta, dacă mori acum în războiul cu noi, te vor mânca fiarele pădurii, fără să te învrednicesti de înmormântare si fără să ti se cânte slujba de înmormântare.

Acestea si multe asemenea lor îti vor pune în fată după ce te vor înfricosa, ca si când ei ar dori să te determine la un lucru mai bun si la o petrecere mai folositoare si mai sigură. Tu, însă, iubite rob al Domnului, să nu dai în nici un fel ascultare sfatului lor, nici bunătătii lor, deoarece scris este: "Mila păcătosului să nu fie peste capul meu". De aceea, auzind toate acestea, fă-ti des semnul crucii si, spunând neîncetat în taină "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă", mergi împotriva lor, ca si când ai fi surd si mut, având gura pecetluită. Căci dacă cumva le asculti "sfatul" si te întorci pe fugă, să stii că vei fi în mare pericol. De îndată ce vei vrea să te întorci si să fugi înapoi, ti se vor arăta demonii, în cuget, ca si când te-ar fugări nenumărati tâlhari cu săbii sau ca si când ar sări asupra ta fiare sălbatice ca să te înghită de viu. Asa încât pericolul va fi dublu, punându-te în pericol si trupeste si sufleteste. Trupeste vei fi în pericol deoarece, fugind prea tare de frică sau din lucrarea demonilor care aleargă în urma ta, sau din cauza întunericului noptii si din cauza neatentiei mintii si a inimii tale tulburate, poti să cazi si să-ti rupi vreunul din mădularele tale. Sufleteste vei fi în mare pericol deoarece din fuga ta vor prinde curaj demonii asupra ta, tu arătându-le astfel că nu poti să le stai împotrivă; si stiind că de acum înainte ai să te temi si de umbra ta, vor veni asupra ta ca nebunii. De aceea, o, soldatule al lui Hristos, iesind la un astfel de război nevăzut, fii treaz si atent, cât poti de mult, pentru ca să nu te prindă în capcanele lor amăgitorii demoni cu nici un fel de momeală.

Mergând împotriva lor, când îti vor iesi în cale astfel de atacuri, sprijină-ti întăi inima ta în amintirea lui Dumnezeu, crezând cu tot sufletul că Dumnezeu vrea să fie prezent în chip nevăzut în acest râzboi ca să vadă lupta ta. Din această aducere aminte de Dumnezeu vei simti imediat o oarecare mângâiere si bucurie în inima ta. Deoarece zice: "Mi-am adus aminte de Dumnezeu si m-am bucurat". Apoi vino în ajutorul trupului tău înfricosat cu nemiscarea si, aplecându-te putin spre pământ, sileste-ti inima cu rugăciunea, spunând-o din adâncul inimii tale de cinci-zece ori. Si după aceea, ridică-te si iarăsi îndreaptă-te linistit direct spre locul acela dinspre care socotesti că vin spre tine săgetile de foc ale demonilor, adică ispitele fricii, ca niste valuri învolburate nesfârsite.

Mergând într-acolo, împotriva lor, însemnează-te iarăsi des cu semnul cinstitei si de viată făcătoarei cruci si ia aminte ca nu cumva să deschizi gura si să scoti vreun strigăt de frică, precum copiii, cerând ajutor cu glas tare. Ci, tinând gura închisă si spunând în taină si neîntrerupt, cu multă atentie "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă", o dată ia fiecare respiratie a ta, mergi cu curaj si fără frică împotriva vrăjmasilor tăi, care, vâzând că te îndrepti astfel spre ei, vor încerca să-ti tulbure din nou cugetul cu nesfârsitele ispite ale gândurilor de tot felul. Si atât de tare te vor lupta, încât vei simti aievea, pe fată, războiul înfricosător. Pentru că acesti de moni ai fricii se năpustesc asupra ta ca niste tauri sălbatici si ca niste bivoli înfricosători, ca si când te-ar împunge cu coarnele din toate părtile si te-ar călca în picioare.

Tu, însă, iubite frate, în clipele acelea, vino în sprijinul inimii tale cu frica lui Dumnezeu, spunându-ti: "Acum viata mea se sfârseste, pentru că ori demonii mă vor omorî, ori că mă voi sili cu rugăciunea până voi muri.

Dacă mă vor birui demonii si mă vor omorî, Dumnezeu va avea grijă de sufletul meu. Iar dacă voi muri din silinta la rugăciune, Dumnezeu cu atât mai mult va odihni su fletul meu acolo unde străluceste lumina fetei Lui, deoa rece va socoti această moarte a mea ca pe o moarte mar tirică.

Astfel venindu-ti singur în ajutor, iubite frate, începe să spui: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mi luieste-mă", din adâncul sufletului tău. Spunând această rugăciune din adâncul inimii tale, vei coborî din adâncul acesta al rugăciunii inimii într-un si mai mare adânc al rugăciunii inimii. Si cu cât vezi mai aproape de tine peri colul demonilor, cu atât te silesti mai mult în rugăciune. Silindu-te, silindu-ti inima în rugăciune, înaintezi din adânc în adânc în rugăciunea inimii, până când vei ajunge la cea mai înaltă si mai desăvârsită formă a rugăciunii neîncetate si, într-adevăr, adevărat este cuvântul pe care l-a spus odată un părinte, când a fost întrebat cum a de prins rugăciunea. Acela a răspuns că a învătat-o de la de moni, si un altul, iarăsi, a fost întrebat despre aceasta si a spus că a învâtat-o de la copiii necuviinciosi, care par că spun cuvinte fără înteles, dar care nu sunt fără înteles.

Primul, silindu-si inima la rugăciune pentru a-i alunga pe demonii care îl atacau neîncetat, asa cum spuneam mai sus, atât de mult a înaintat în rugăciune încât a ajuns la măsura ei desăvârsită. Si, demonii au fost cei care l-au condus la aceasta, de aceea a spus că a învătat-o de la demoni. Iar celălalt, văzând copiii necuviinciosi, s-a temut ca nu cumva să se murdărească inima lui de la vreo vorbă rea sau de la vreun necuviincios cuget al inimii, de aceea si-a silit inima la rugăciune atât de tare, încât a descoperit si acesta metoda desăvârsită a rugăciunii inimii. De aceea spun că amândoi au răspuns corect. Noi însă să ne întoarcem la cuvântul nostru.

Asadar, iubite frate, aflând desăvârsirea rugăciunii mintii si a inimii în acest fel, sileste-ti din nou inima la această rugăciune, până când se va întipări adânc în inima ta rugăciunea ca pe o placă de bronz sau de piatră si până când va fi alungată toată lucrarea demonilor fricii care te luptau atât de tare. Atunci vei vedea pe fată puterea rugăciunii, deoarece nu numai că vor dispărea acele arătări sălbatice si înfricosătoare si chipurile lor, care nu există de fapt, dar va si străluci în sufletul tău raza si lumina Domnului nostru Iisus Hristos, încât după aceea vei fi plin de bucurie, plin de mângâiere, plin de desfătare duhovnicească, lipsit de orice temere, ca si când ai fi înconjurat de prieteni dragi nenumărati si de păzitori credinciosi. Intr-adevăr, asa stau lucrurile. Deoarece vor veni acolo în chip nevăzut spre mângâierea ta îngeri dum nezeiesti, să te păzească si să te încununeze pentru biruinta ta asupra potrivnicilor. Atunci vei dori să cânti împreună cu profetul David, care spune: "Domnul este luminarea mea si Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vietii mele, de cine mă voi înfricosa? Când se vor apropia de mine cei ce-mi fac rău, ca să mănânce trupul meu, cei ce mă necăjesc si vrăjmasii mei, aceia au slăbit si au căzut. De s-ar rândui împotriva mea ostire, nu se va înfricosa inima mea, de s-ar ridica împotriva mea război, eu în El nădăjduiesc" si celelalte ale Psalmului 26; vei dori a le cânta cu nemăsurată bucurie a inimii tale.

Deoarece cei care se ridicaseră de jur împrejurul tău si voiau să te înghită sau să te omoare si cei care te chinuiau cu atacurile lor mârsave, aceia au slăbit si au căzut, nea jungându-si scopul lor, si au pierit, biruiti fiind de lumi narea rugăciunii inimii, precum piere întunericul noptii o dată cu lumina zilei si a soarelui.

De aceea, din clipa în care ai biruit pe vrăjmasii tăi cu numele cel puternic al Domnului, vei iubi atât de mult locul acela de care te temeai si te cutremurai mai înainte, incat de acum înainte, când vei voi să-ti aduci aminte de el sau să-l cercetezi, va tresări înlăuntru inima ta de bucurie si sufletul tău va dori să mergi cât mai des acolo pentru a te ruga tot asa lui Dumnezeu.

Despre aceasta a spus unul dintre părinti următoarele : Un frate oarecare se lupta mereu cu rugăciunea mintii pentru a ajunge la înăltimea cea mai de sus si la desăvârsirea ei. Dar nu putea, deoarece înăltimea cea de sus a rugăciunii mintii este cu neputintă de aflat fără luptă mare si fără ispită înfricosătoare. De aceea, de multe ori acest frate încerca diferite lupte si strădanii în rugăciunea mintii, de cele mai multe ori în timpul noptii, când ceilalti frati dormeau. Uneori mergea singur în timpul noptii de parte de oameni, si acolo ,plecându-si capul spre piept, se ruga tainic din adâncul inimii, singur cu Dumnezeu.

Făcând acest lucru de multe ori si mergând noaptea în adancul pustiului, s-au mâniat odată demonii împotriva lui si au vrut să-l sperie, ca să nu se mai roage în acel fel deoarece nu le plăcea deloc ceea ce făcea fratele si l-au speriat dintr-o dată, atât de tare încât fratele era să-si dea suflerul din cauza fricii si a spaimei. Si cu cât treceau clipele, cu atât frica crestea si punea stăpânire pe el, pentru ca demonii fricii îi apăreau fratelui în imaginatie ca si cand se năpusteau asupra lui multime mare, cu arme numeroase, ca să-l curete de pe fata pământului. Aflându-se in această mare încercare si neavând nici un fel de ajutor omenesc la îndemână, si-a adunat mai cu tărie mintea în inima sa, lucrând rugăciunea. Plecându-si capul său pe piept, a început să spună: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă" atât de tare, atât de silit, atât de adânc, atât de atent, încât niciodată în toată viata sa nu reusise să-si silească astfel inima cu rugăciunea. Deoarece atunci când facerile sălbatice si înfricosătoare ale demonilor fricii îl copleseau cu frica în cugetul său, cu spaima în trup, cu înfricosarea în minte si cu un zgomot asurzitor în închipuire, atunci si fratele îsi silea peste fire inima sa cu rugăciunea, cu o trezvie si cu o concentrare la care nu mai ajunsese până atunci. Si într-adevăr, era de admirat acest frate în războiul său nevăzut si în lupta sa pe fată, deoarece îsi silea inima la rugăciune până la moarte. Atunci, deodată, puterea lui s-a pierdut în întregime si a venit în el o putere de sus, umbrit fiind de Harul lui Dumnezeu, care a alungat pe demoni si numeroasele închipuiri ale lor si apoi, la sfârsit, i s-a arătat în chip minunat mângâindu-l si bucurându-l nespus. Deoarece, mai întâi, cu silirea inimii la rugăciune, fratele a aflat desăvârsirea si capătul de sus al rugăciunii, iar în al doilea rând, atâta bucurie a primit, atâta mângâiere si atâta curaj si nădejde, ca si când ar fi fost înconjurat de cete de îngeri dumnezeiesti. Si cu adevărat asa este, pentru că spune: "Ingerul Domnului îl va înconjura pe cel ce se teme de el...."

Iar Dumnezeului nostru slava, puterea, lauda si închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.

Mai am si eu un sfat: - de mya la: 31/07/2006 23:03:59
(la: sfaturi pentru cafegii incepatori)
Mai am si eu un sfat:

- Nu hraniti trollii! Trollii sunt cei care vor neaparat sa provoace, ajung la certuri si sunt de regula persoane cu ceva probleme psihice (fara prieteni reali, fara bun simt etc.) dar care au in schimb idei fixe :(.
scolari - de onutza la: 11/09/2006 19:46:48
(la: Elevii din Neamt s-au intrecut in “perle” la Capacitate)



Poporul român s-a format prin casatorirea barbatilor romani cu fetele dacilor si invers.

Taranii lui Creanga vorbesc o limba fara greseli de ortografie.

Vazând-o singura pe drum pe Vitoria, taranul a avut impresia ca este nemaritata si s-a comportat în consecinta.

Caragiale este autorul schitelor si nuvelelor sale, ca sa nu mai vorbim de teatru.

Anotimpurile care apar mai des în opera acestui mare poet al naturii
sunt : primavara, vara, toamna si iarna.

Cea de-a doua faza a creatiei lui Eminescu s-a deosebit de prima si a urmat dupa aceasta.

Dupa moartea parintilor sai, Creanga si-a trait viata în continuare pâna în ultimii ani ai vietii lui.

Pesonajele din "Neamul Soimarestilor" sunt reprezentative pentru secolul XVII pentru ca au trait epoca aceea.

Romanul "Rascoala" culmineaza la sfârsit cu un deznodamânt tragic.

Din cauza conditiilor grele, Eminescu a murit de foame toata viata.

In poezia lui Topârceanu gâzele, gândacii si insectele, cum e cotofana,
stau de vorba: "Ce ne facem fetelor ?".

Poetul cânta satul de care nu te mai poti desparti odata ce l-ai parasit.

Cruciadele sunt niste razboaie organizate de papalitatea nobilimii din orientul de apus pentru cuceriri de teritorii.

Datorita faptului ca Lapusneanu chinuia pe boieri taindu-le nasul,
urechile, mâinile etc., el le-a devenit antipatic acestora.

Ludovic al XVI-lea era regele tarii. El tinea cu Franta deoarece era bun prieten cu Danton. Taranimea era împotriva Frantei
deoarece Franta voia sa ocupe tara lor. Insurectii din Paris auzind ca Ludovic al XVI-lea tine cu Franta,
la 1 august 1792 au propus sa fie spânzurat. Franta devine republica!

Cosbuc cânta fetele care vin la râu cu fusta ridicata pâna la brâu.

Pasa Hassan este rugat de Mihai sa lupte ei amândoi, dar el fuge
miseleste si se lupta prin intermediul ostilor.

Viata albinelor e primejduita mereu de insecte ca : tântarul, viespea,
soarecele si ursii care se urca în fagi unde sunt albinele strânse în colonii si depun miere.

Mie îmi plac povestile -scrie un elev de 10 ani- fiindca au în ele
un melancolism care ma face sa dorm.

Imi plac povestile -scrie colega lui de banca- fiindca sunt cu zâne
care câteodata visez ca sunt chiar eu.

Romantismul apare într-o epoca de framântari cataclizmice în care omul, cel mai nobil animal, este ridicat în slavi.

Caragiale caracterizeaza personajele sunt chiar prin contrastul
acestora de a parea ceea ce în realitate nu esti, totodata chiar
prin vorbele personajelor, autocaracterizarea sau prin limbajul
defectuos al personajelor si prin vorbele altora despre acestia.

In secolul al XV-lea limba vorbita de popor era considerata vulgara si n-o vorbea nimeni.

Intâmplarile povestite s-au petrecut vara trecuta, mai exact într-un satulet oarecare.

In "Pastel" vedem o batrâna care alearga agale prin linistea noptii cu taciuni aprinsi în mâna.

Ca orice poezie simbolista, aceasta poezie a lui Bacovia ca lungime este scurta.

Asa cum arata Ion Creanga, in familiile de tarani barbatii erau
numai niste termeni ajutatori asupriti de femei.

Mircea cel Batrân sta la un discurs cu Baiazid. Acesta îl primeste
cu obraznicie si-l face în tot felul ca pe o albie de porci.

Si asa, dând de bucluc, taranul din "Arendasul român" pleaca multumit acasa.

Poema "Miorita" circula pe baza orala, adica nu a fost scrisa din motive tehnice.

In codru, acolo unde românul si-a aflat totdeauna un sprijin, îsi
va gasi si tânara fata fragii si capsunile ei.

Fata de taran descrisa de George Cosbuc este o realitate palpabila.

Ciobanul "Mioritei" a spus ca la cap sa-i puie diferite fluiere.

Eminescu arata ca fonfii, flecarii si gusatii se adunau în sfatul tarii sa-si satisfaca nevoile.

...Sinteza este o comparatie. La teza nu scriem ca la Eminescu gasim... la Labis gasim nu stiu ce. Sau ca la Eminescu gasim vara si la ala altceva. Nu asa se face o sinteza. Principalul e sa nu fie greseli de ortografie.

Pastelul nu este în fond decât sufletul poetului îmbalsamat în natura.

Cei care comit greseli sunt penibili de pedeapsa.

Primavara e cald si pasarelele se întorc din tarile calatoare.

Datorita geniului sau, Ion Creanga a ajuns sa fie tradus în toate
colturile tarii si chiar peste hotare.

Spre deosebire de tragedie, într-o comedie deznodamântul se termina de obicei vesel.

Caci, în definitiv, ce reprezinta un milion ? Ia, sapte-opt sute de mii, colo !

Atunci când un Aprod Purice îi da calul sau, acesta se face movila
pentru ca mai târziu sa ajunga boier.

Batrânul Dan traieste într-o pestera care-i da un aspect grotesc.

Tipatescu se purta cu nevasta lui Trahanache asa ca si cum ea n-ar
avea sot. Ii trimite scrisori de amor, vorbesc amândoi ca niste
îndragostiti si asa mai departe. La începutul piesei, Catavencu
este adresiv pentru a admira scrisoarea, iar în finalul piesei când
pierde scrisoarea este servil, lipsit de orice gest umil. Toate
personagele din "O scrisoare pierduta" sunt lipsite de incultura.
Deseori Caragiale demasca moravurile mosierilor de a da nas copiilor
lor. Politistul Prispanda vorbeste numai cu perle.

Ora exacta a plecarii trenurilor e de obicei mai devreme sau mai târziu, cum e norocul.

Acolo, la izvor, Labis aude detunatura pustii care constituie moartea gingasei fiare.

La nunta lui Calin, popa este un bondar lenes si gras care nu-i
mai tace gura cântând cântece lautaresti.

Trebuie sa facem o temeinica analiza, nu numai analitica, dar si sintetica.

Cristofel Columb a plecat în America unde s-a însurat cu o bastinoasa.

Estuarul este o pâlnie care se baga pe gura unui râu ca sa se largeasca.






---------------------------------------------------------------------
timpul nu le rezolva pe toate
prietenia - de Ruxytza la: 12/02/2007 23:58:27
(la: Despre prietenie)
Prietenul adevarat este cel care te ajuta atunci cand ai mare nevoie. El este cel care iti da un sfat bun si te indruma pe calea cea buna.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: