o vorba buna stinge focul mai repede decat apa

dragi domni si domnite de pretutindeni, imi pare bine ca se pot discuta astfel aceste subiecte care, ca sa ramanem in continuare obiectivi, constiuie deliciul unora dar si supararea altora. sincer sa fiu nu asteptam din partea nimanui recunoasterea celor expuse de mine si nici macar nu credeam ca voi fi vrednic de niste raspunsuri pe masura. asa cum am spus n-am vrut decat sa va fac atenti asupra unor probleme pe care mie mi se pare ca le uitam sau pur si simplu ne place sa nu le vedem in amploarea si grozavia lor. nu sunt adeptul nici unui fel de antisemitism si cu atat mai putin a razboiului de orice fel ar fi el. de ce? fiindca razboiul, cu fata lui hidoasa, provoaca atatea suferinte umane- si nu numai. imi aduc aminte ce-am invatat candva la scoala, la literatura romana: "natura este in perfecta concordanta cu starile sufletesti ale personajelor"! extrapoland un pic si pastrand proportiile cred ca intreaga natura, atat la nivel macro cat si micro, sufera fara incetare din cauza actiunii brutale si fara discernamant a omului in general. ne tot intrebam de ce o ducem rau, de ce se nasc astfel de conducatori care tiranizeaza niste popoare... ei bine, fiecare popor, conform spuselor lui Hristos, isi merita liderii. ba, mai mult, preluand aceasta idee, Sfantul Apostol Pavel indeamna: "tot poporul sa se supuna inaltelor stapaniri fiindca toate sunt de la Dumnezeu". asadar de ce m-as pune eu impotriva vointei divine?
dar sa revin asupra celor exprimate pana acum. intreaga comunitate americana a fost in realitate dirijata spre un razboi pe care nu l-au vrut decat liderii de la o casa care se vrea alba- altfel pictata cu fel si fel de graffitti (a se citi scandaluri, unele musamalizate, altele nu). o fi constiinta acestui popor scurta dar eu cred ca majoritatea celor care formeaza poporul american resimt f. puternic socurile unor conflicte de durata create in mod artificial in anumite zone de interes ale globului. am spus-o candva si o sa repet acum: chiar daca un singur om ar fi murit la acele turnuri, iar acela ar fi fost un terorist, nimic nu ar fi justificat sacrificiul uman- si cu atat mai putin atatea sute de vieti. insa in loc sa ne intrebam ce e de facut cu niste oameni indaratnici care nu vor sa accepte cu nici un chip asa-zisul ajutor extern, mai bine ne-am intreba ce facem noi pt. noi insine ca sa nu atragem represaliile lor asupra noastra?
romanul spune f. frumos dar si corect in acelasi timp: "nu iese fum fara foc!" si asta ar trebui sa ne dea de gandit. nu v-ati intrebat niciodata sincer in sinea dv-stra de ce s-au purtat aproape toate razboaiele sau de ce au avut loc aproape toate conflictele majore? ce au vrut cei care le-au pornit si ce au vrut cei care le-au pus capat? ce-au dorit atacatorii si ce anume au vrut ceilalti, adica aparatorii teritoriilor in care s-au aflat? intrebari simple, raspunsurile ar trebui sa fie la indemana oricui. poate ca in loc sa fi scris atatea era mai simplu si mai frumos sa condensez totul intr-o singura fraza: <> sau: <> razboiul nu poate naste decat ura, crima, neajunsuri, boli si suferinte fara margini, cu greu de depasit. si atunci eu de ce sa ma bucur cand un lider oarecare, fie el Bush (tufis in traducere...), Iliescu, Nastase sau mai stiu eu cine, hotaraste ca trebuie sa intervina in forta intr-o tara pe care oricum nu o vor putea subjuga decat destabilizand-o? din nefericire indemnul "dezbina si cucereste" este din ce in ce mai vizibil aplicat in mai toate partile lumii. framantarile actuale, "moderne" ca sa zic asa, alunga dragostea dintre oameni si exacerbeaza pornirile de rautate intre ei. liderii nostri politici ar fi facut bine sa se tina la distanta de problemele acestea, parerea mea. fiindca nimeni nu le-a garantat ca Irakul ne va inapoia datoria de nu stiu cate sute de milioane sau miliarde de dolari. de fapt de ce ii intereseaza atata, nu mai au in ce sa-si bage mainile pana la umeri, s-a terminat halvaua pt. ei? ca de noi oricum nu le pasa.
mi-a placut ca cineva aici a pomenit despre principiul cauza-efect care actioneaza in cosmosul intreg. da, asa este, fiecare efect are si o cauza primordiala. prin urmare nu e intamplator ce s-a intamplat la 11 septembrie. era NEVOIE de asa ceva pt. pornirea unui razboi total si de durata impotriva celor care n-au vrut sa se supuna hegemoniei americane. nu uitati ceva f. interesant: "va fi o turma si un pastor", zice Apocalipsa lui Ioan. eu nu ma astept la o reala opozitie din partea vreunui stat, ce trebuie sa se intample se va intampla ca sa se adevereasca pt. ultima data profetiile scripturii. dar asta nu inseamna nici ca trebuie sa orbim cu totul. "somnul constiintei naste monstri!" pe de alta parte, nu vi s-a parut cel putin ciudat faptul ca in timpul vizitei lui Bush la Londra au avut loc atentatele din Turcia? de ce tocmai acolo si atunci? poate cineva sa-si asume raspunderea pt. un raspuns concret? luati in calcul faptul ca Bush a fost primit cu ostilitate de britanici si adaugati la asta problema musulmana in ansamblu- nu uitati, dezbina si cucereste...!
in ce-l priveste pe Saddam mi-am exprimat opinia si raman fidel ei. nu consider ca se va face dreptate in virtutea unor legi ale unui tribunal care ar trebui f. bine sa fie el insusi judecat pt. nedreptati. oare chiar sunt asa de manati acei judecatori de principii si le zabeste atat de mult ideea dreptatii incat isi lasa propriile griji pt. a le pune la punct pe ale altora? ma cam indoiesc, si stiu si de ce: occidentalii au un spirit diferit cu mult de al nostru, si e vorba aici de acesta- fiecare pt. el!!!
sunt atat de multe de comentat la asa un subiect... as fi vrut sa fiu mai scurt dar nu m-am putut abtine. poate o sa revin daca va mai fi cazul. poate ca eu ma lupt cu morile de vant... astept opiniile tuturor celor interesati.
multumesc anticipat pt. rabdare.

Sarmale, vin bun, o tzuica fiarta, pe geamuri florile de gheata sa fie mai frumoase decat cele de la gradina botanica, afara sa fie un ger... iar lemnele sa trosneasca in soba.
Cei iubiti sa fie in jurul meu, si sa cantam sa colindam pana la zori de ziua... :)

Astea sunt doar cateva din multele anomalii care s-au petrecut in timpul revolutiei din decembrie. Sigur ca e usor sa-ti dai cu parerea sau sa presupui anumite lucruri pe baza catorva informatii parvenite disparat si uneori ciuntit. Ce vreau eu sa reamintesc este un lucru deosebit de ciudat despre care au mai vorbit si altii dar parca prea putin. Imi amintesc ce am vazut cu ochii mei atunci la televizor- fiind din Suceava n-am avut parte de revolutie decat ca telespectator! Inca de atunci n-am inteles de ce in strada mureau oameni nevinovati, chiar femei tinere cu tot cu pruncii lor spintecati de baionete (cred ca n-o sa uit acele imagini toata viata mea...! ), iar "capii" revolutionari care pur si simplu parca defilau la balconul acela n-au fost luati la ochi de nici un tragator. Sunt o multime de cazuri in care femei ce gateau in bucatarie la aragaz au fost gaurite de lunetisti. Eu stiam din istorie ca intotdeauna, dar absolut intotdeauna, primii care trebuie eliminati pt. a taia elanul unei rascoale sau revolutii de strada sunt capii, liderii, conducatorii... Dar imi poate spune cineva de ce acei lideri, multi aciuati si cocotati in posturi de mare raspundere pana in ziua de azi, n-au avut nici macar un pic hainele zgariate, ca sa nu mai pomenesc de gauri de gloante sau de rani impuscate. Ce aura magica i-a protejat atunci cand in jurul lor zburau gloantele si trasoarele ca in "Furtuna in desert"? Sa fie aceeasi aura care inca ii protejeaza...?
Am revazut zilele trecute imagini din timpul procesului celor doi Sefi de stat (ca asta au fost si nu trebuie sa ne fie rusine de istoria noastra- ma refer exclusiv la aceasta istorie). Sa fi avut dreptate Nicolae Ceausescu atunci cand a pomenit de "agenturili straini"?... Oare ce stia el si noi n-am aflat?- si probabil n-o sa aflam decat dupa ce vechea clica si nomenclaturistii ramasi sa suga sangele tarii istovite de grautati. Sau atunci cand ingroziti au asistat neputinciosi la propriul simulacru de proces si le-au fost legate mainile cu funii si cu sarma, nu s-a gasit intre acei calai nici o urma de noblete si de bun simt care sa-i opreasca de la asa o injosire?... De aici si asemanarile cu cazul lui Saddam. Acelasi tratament inuman aplicat in numele umanitatii si al dreptei judecati! Si de cand, Doamne pazeste, un pluton de executie trage in condamnati cu rafale de mitraliera?! Sa-i fi facut groaza si frica in acele momente, cand li se pronuntase condamnarea la moarte, constienti de demnitatea care le era incalcata...? Ca pe mine la asta ma duce gandul cand aud parca pe viu cererea plangatoare si insistenta a Elenei Ceausescu adresata "copiilor" imbracati in militari: "nu, va rog, asa ceva nu se face! Nu faceti asta copii! Noi v-am crescut..." Sper ca am redat cat mai fidel ce am auzit atunci. Nu pot decat sa ma intristez inca o data la amintirea celor petrecute.
Am auzit tot felul de opinii legate de acele evenimente, unele mai avenite decat altele. Din toate s-a putut desprinde usor un aspect zic eu interesant si anume ca la inceput a fost revolutie dar ca pe parcurs, cei care deja pusesera la cale un puci, o lovitura de stat (inlaturare a regimului comunist), au avut marele privilegiu de a nu-si mai pune vietile in pericol si au profitat de bresa creata pt. a accede la locurile calduroase de pe care abia fusesera luati doi oameni, adica tocmai cei carora unii le jurasera credinta!... Am zis inca de atunci ca aici a fost vorba doar de faptul ca cineva trebuia sa traga toate ponoasele pt. rautatile facute de trepadusii care lingeau talpile celor sus-pusi. Era nevoie de cel putin un tap ispasitor si pana la urma s-a potrivit sa fie doi. Plus, desigur, cativa care desi n-au fost mustruluiti cu o amarnica moarte au avut sansa sa supravietuiasca cel putin un timp. Si peste acestea planeaza inca o intrebare indreptatita: de ce trebuiau sa moara? Putem merge chiar mai departe cu intrebarile: ce aveau de ascuns cei cativa prin uciderea sotilor Ceausescu? S-a tot spus atunci ca de teama reintoarcerii regimului prin innabusirea demonstrantilor au trebuit executati rapid... Ce frica, oameni buni? Jumatate din tara era in strada si din cate imi amintesc nici un picior de militian sau securist nu s-a aratat in public o buna bucata de vreme- numai cei deghizati in militari si care au omorat in stanga si in dreapta in cateva locuri si capitala. Asadar cine se temea si de ce? Era posibil ca sa incapa revolutia pe mana adevaratilor revolutionari si s-ar fi pierdut atunci posibilitatea de a accede la functii a unora care inca ne mai conduc?!

Soare, nisip, coca-cola, plictiseala dulceaga, asta era imaginea mea despre Romania cand in sfarsit visul meu se implinea: Romania! Plecam prin transfer la facultate in Romania! Ah, ce imagini de vis aveam atunci despre Romania! Tara a visurilor mele. Fusesem numai o data in Eforie, la mare, cand terminam 11 clase, si imaginea Romaniei se infrumuseta din ce in ce mai tare: literatura, libertate, fericire, dom doctor, nu va mint, asa vedeam eu Romania atunci. Mai auzisem si de tigani care iti intorc buzunarele daca nu in tren, atunci sigur pe peron, de procentul destul de mare al celor infectati de sida, despre atatea altele care mi se pareau total aberante.

Iata-ma in trenul ce ma ducea impreuna cu cea mai mare parte a studentilor basarabeni din acel an care veneau in Romania. Cateva ore lungi in Ungheni, apoi Iasi, iata-ma facand cunostinta cu simpaticul meu prieten Cipi, care a terminat aici liceul. La Cluj? Ce bine, si eu! Trebuia sa asteptam vreo sapte-zece ore, tocmai scapasem trenul. Hai sa-ti arat orasul! Hai!

Iata-ne langa universitate, iata-ne pe langa parcul ala lung caruia nu-i mai tin minte numele, iata-ne intr-un bar band cate o cola, cafea, apoi mai departe aiurea pe strazi, numai nu in acea gara, care nu mi s-a parut a avea o imagine estetica, o imagine a unui loc unde poti astepta cateva ore.

Incercam sa compar acest oras cu Chisinaul, nu stiam ce sa cred, comparam parcul cu parcul Stefan cel Mare, sediile universitatii pe care le vedeam aici si cele de acasa. Nu mi se parea urat, din contra, fain, dar incepeam sa simt un dor de orasul meu, de prietenii ce au venit in ultima zi sa ma vada, numai ca eu nu mai eram acolo, de strazile acelea abia luminate ale Chisinaului, dor de verdele halucinant de peste tot, orasul meu extrem de verde ramanea in urma, simteam cum ma indepartez si de prietenii mei, acele ore din Iasi parca incercau sa ma faca sa ma mai gandesc, dar nu, vreau in Romania, in aceasta tara minunata a visurilor mele. Chiar in Cluj, cu cat mai departe de acasa - cu atat mai bine, cu atat mai usor de a suporta lipsa celor dragi, daca stii ca sunt departe, prea departe, imposibil sa reactioneze cand te gandesti la ei.

Iata-ne cu Cipi mancand pe strada sanwichiuri si cautand alt bar pentru a mai bea o cafea ca sa nu adormim. Am gasit. Iar pe drumuri. Apoi la gara. Apoi in tren. Apoi Cipi imi zice sa ne cautam un compartiment gol, gasim, adormim, peste vreo patru ore intra in compartiment niste personaje nu tocmai frumos mirositoare, ni se face rau la stomac, iesim, mergem in compartimentul nostru unde viitorii colegi de la Cluj dorm, dar pe noi nu prea ne intereseaza, ii trezim, ne fac loc si noua si adormim. Aici e Clujul?

Coboram repede, habar n-avand ca trenul sta mai mult aici. Nu ne asteapta nimeni, spre deosebire de colegii care au ramas in Iasi. Incepe panica, spre amuzamentul lui Cipi si al meu. Alearga speriati, iau taxiuri, unii mergand la facultate (e sambata) altii la camine.

Mergem si noi la camine, nu ne asteapta nimeni aici, in sfarsit o administratoare mai inimoasa ne da cateva camere pana luni. Eu cu Cipi mergem sa ne cautam facultatile noastre. Un oras vechi, impresie de film sa vezi prima oara Clujul. Mai ales daca vii din RM. Din orasul viu, energicul si raul Chisinau, fata de dulcele mosnegel romano-maghiar. Da, crezusem ca va trebui sa invat maghiara pentru a ma descurca in acest oras cu toate bancile vopsite in tricolor. La gara, auzeam numai vorba maghiara, probabil din cauza ca pleca un tren spre Budapesta, dar nu m-am gandit la asta.

O fata plangea nestiind ce sa faca, am dus-o la camin. Cipi isi vazuse numele pe lista de cazare. Am gasit niste studenti basarabeni in caminul facultatii de drept. Au zis ca putem sta pana ne descurcam cu toate actele, cu cazarea. Erau simpatici, karatisti sau asa ceva, dar ne-au aratat o perspectiva a Clujului la care nu ne asteptasem.

Ce cautati, bai baieti, in orasul asta? La litere, drept, sunteti nebuni! O sa va strice zilele profii astia, stiti cat iubesc basarabenii? I-ar pica pe toti. Mai ales la drept si la litere. Eu sa fiu in locul vostru m-as transfera acum in alt oras, numai nu aici.

Primele zile in Cluj. Dupa vreo saptamana reusisem sa ma cazez. Sa ma gazez. Singur, deocamdata, intr-o camera. La liceul de transporturi. Miros de cacat, presimtiri de cacat. Era doar inceputul drumului. O poveste urmuziana. Povestea silii si a renuntarii. Povestea atrofierii simturilor, deceptiilor. O poveste despre degradare si simtul mortii la numai un pas. A insuficientei aerului in facultatea de litere, a naduselii din unele sali de curs. A sentimentului de a te simti o vita proasta in fata geniului de profesor. Cultivarea sentimentului de inferioritate: 1) student in fata gavniucilor de profesori 2) baiete, nu esti cumva basarabean? Am observat, am observat. Mai cere carti de la colegi, mai invata limba romana etc.etc.

Fuck you zic privind in urma, fuck you! Tuturor profesorilor care nu fac (fuck you!) diferenta intre paranoia (suntem desigur cea mai buna facultate de litere din tara, aia de la Bucuresti e clar sub nivelul nostru) si prostie. Da' cate glume proaste am auzit! Stiti cum fac profesorii cate un cacat de gluma si toti rad in sila, sa nu se supere profesorul.

Ma bagase cretinii in anul pregatitor, toti cei veniti la litere trebuia sa faca anul pregatitor. Nu conteaza daca ai mai facut vreun an de facultate in RM, trebe sa invatati limba romana, no, sa va acomodati. Acomodarea pulii! Am invatat sa beau bere in Pub si sa-mi caut si eu ceva de facut, ca la facultate sa-l citesc a opta oara pe Sadoveanu, sa geografia, istoria, cata istorie, domnilor, sa invat ca sa ma lasati odata in pace? Borasc!

Asta a fost inceputul fericit. Asta era inceputul spulberarii visului cu Romania, o baba ramolita care cica vrea sa se dea la Europa si la NATO. Romania din visele mele! Nu am asteptat sa ma primeasca cu bratele deschise, dar nici nu imi inchipuiam ca ceva, cineva vrea atat de mult sa fie violata, fututa, nu ma asteptam, zau.

Asa am inceput sa nu mai fac notite, sa nu mai scriu in caietelul meu, ci direct pe pereti, ziduri, lifturi.

Am obosit sa tot visez si m-am dus la cinematograf. Sa privesc Fight club, sau poate un film de Tarantino, intelegi?



Crede si nu cerceta!...

Am pornit de dimineata spre complexul Europa, de la marginea Bucurestiului. Urc intr-un microbuz din cele ce asteapta plinul de oameni in fata magazinului Obor, cica asta ar fi ruta 506, am platit zece mii. Cer biletul, iar soferul ma priveste ca pe unul care cauta gilceava. Masina se umple repede de femei cu gitul gros, in treninguri si geci de fis, carind fiecare cel putin cite doua genti mari si goale. Ajungem in citeva minute. Microbuze din toate colturile Bucurestiului opresc in acelasi loc, in fata unei benzinarii. Din fiecare curg oameni de acelasi soi. Lumea celor cu leafa de trei milioane, lumea celor care nu mai cumpara de mult cafea la pachet vidat, a barbatilor dati afara din fabrici si refuzati ca taximetristi, a batrinilor ce-si trec in caiete vechi, cu creionul, fiecare impuls telefonic.
Toti stiu drumul, nimeni nu pare a sta degeaba. Nici macar tigancile insirate pe trotuar, ce-si striga cumva cu fereala averea dintre tite, "facturi, minca-ti-as!". La intrarea in "Europa", nume de complex, din ala de inferioritate, aparate ca la metrou; bag o fisa cumparata trei metri inainte, de la o dugheana, cu cinci mii de lei, si bara de metal se lasa coborita cu mina. Inauntru, zeama de oameni curge printre munti de hirtie igienica la o mie de lei sulul, pulovere la o suta de mii bucata, teancuri de sosete, haine de piele si de nepiele, cojoace din blana sintetica la 900.000 de lei bucata, ciubote de guma si pantofi luciosi, la doua, trei sute de mii perechea, Mos Craciuni din plastic ce-au inghitit fiecare cite-o mina de beculete. Din doua-n doua mese, sta cite un chinez sau o tiganca batrina cu "bombe" in mina, cu petarde.

"Daca nu cumperi, valea!"

Aplecati peste mese, loviti din toate partile de carucioare de marfa, oameni din toata tara indeasa grabnic in sacose uriase de rafie zeci de chile de sosete, hanorace, camasi, perdele. Sint mai ales femei, scunde, puternice, cu privirea iute. Pleaca apoi spre casa cu marfa "de la Capitala", o desarta ba pe un trotuar, ba in magazinele satesti, printre piine si becuri de 40 de wati, ori prin buticuri de la parterul blocurilor ce au balcoanele inchise cu chedere, aceleasi de la Botosani la Severin. In fata mea, trei taranci, invelite in doua rinduri de baticuri groase, fiecare cu rucsac in spinare, pipaie stofe, intreaba de sosete groase de iarna. Au venit din Tirgu-Lapus. Le intreb cum le cheama si ele cred ca ma tocmesc sa le trimit marfa acasa, tocmai in poarta. Le spun inca o data ca-s de la o gazeta, ele o tin pe-a lor, sa-ti dam adresa sa ne trimeti balotii cu sosete!?, le spun ca vreau sa scriu despre ele, n-apuc sa-mi termin vorba ca se stropsesc la mine cu teama lor veche fata de orice golan de oras. "Hai, tanti, ca astia si-or pus gind sa ne insele!", le trage dupa ea una, Dochia.
Ma opresc linga o masa incarcata cu blugi. Vinzatoarea se repede in mine, daca nu vreau o pereche, "Astia-s tare buni, fratioare, is Dolce Gabana, uite-i, doar la 370.000!", "Pai, daca-s tare buni, cum de-s asa de ieftini!?", "Ei, asa mi-au spus sa strig de unde i-am luat!", "Si de unde i-ai adus?", "Ei, gata cu vorba, daca nu cumperi, valea, ca io platesc acilea chiria in euro!".
Citiva metri mai incolo, scot aparatul de fotografiat. Apuc sa vad cum femeia de la taraba din fata mea face un semn celor de peste drum... "psst, psst!", si deodata rasar linga mine doi zdrahoni, nu garzi, ci dintre cei ce vindeau la mese. Privire de briceag, vorba ca mierea: "Ce vrea, domnul, de pe-aici!? Vrea cumva o pereche de blugi, un puloveras!?". "No, zic, domnul ar vrea sa scrie la ziar!". "Ei, bine, am crezut ca esti politai! Hai, uscheala!"

La Risca nu se mai tes covoare, ci sacose din rafie

Citeva sute de metri de intrarea principala, linga doi tovarasi de treaba banoasa, un calugar cersind pentru Schitul Bradul din Neamt si un tigan gras care vinde facturi, zaresc o figura cunoscuta. Casc ochii. Am mai vazut-o in tirgul asta, dar totusi nu-i aceeasi. Tine in miini citeva sacose de rafie, goale si mari, ca ar putea intra un chinez intr-una singura. O cheama Leontina Abrudan, e din comuna Risca, judetul Cluj. Sa tot fie cinci ierni de cind s-a dus barbatu-sau, Gavrila, tractoristul. De la o vreme, muierile din satul ei nu mai tes covoare. Au prins repede o vorba din sud, adusa cu acceleratul de cele care vindeau cite o cerga mitoasa. Iar acum, din razboaiele lor ies sacosele facute din "rafia aiasta ce trebuie la vie". Si s-au pornit la inceputul lui decembrie spre Capitala, "cam la cinspce femei din Risca". Si-au luat camera cu 35.000 de lei de batic, undeva, pe linga Gara de Nord. Dorm cite sapte in paturi suprapuse, iar ziua incearca sa vinda plasele de rafie cu 40.000-50.000 de lei bucata. "Si-s mai bune ca alea chinezesti, uite ce indoitura le-am facut!". Cu banii de pe sacosele de rafie, Leontina crede c-o sa cumpere niste ciubote pentru cele doua fete ramase acasa. Le-am zarit apoi si pe celelalte femei din satul Leontinei, asezate cam la o suta de metri una de alta. Cind le izbeste foamea, nu mai mult de o data pe zi, maninca de la circiuma asta de colea, "Uite, draga domnule, gratarul pe care sfiriie cirnatii!". Sub gratar, cu boturile alungite, asteptau picaturi de grasime ciini de culoarea pamintului.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Crede si nu cerceta!...

Sufletul romanesc - conditii istorice si trasaturi psihologice ale romanilor
de Lucian Hetco. 09.12.2001 - Göppingen bei Stuttgart

Ingaduiti-mi sa prelungim infatisarea metaforica a poporului roman - neam romanesc la rascruce de drumuri pe o placa turnanta aflata la gurile Europei, copil orfan al istoriei europene, fara neamuri aproape, lasat singur in calea tuturor neamurilor migratoare, vadit razboinice. Sintem un popor de oameni toleranti (prima noastra caracteristica care a influentat decisiv istoria noastra, voi arata mai incolo cum am ajuns aici), care cu intelepciunea taranului pamantean ( taran vine de la latinescul "terra" care inseamna pamant, aceasta denumire o avem doar noi romanii), s-a adaptat conditiilor neprielnice ale vremii reusind sa-si pastreze fiinta etnica prin intermediul culturii si limbii sale de tip latin. Sintem insa un popor in genele caruia intalnim si elemente ramase din trecerea si asimilarea altor popoare care ne-au stapinit vremelnic si partial, sintem adevarati europeni - autentici si nu veniti de prin pustiile eurasiatice. Insusi limba noastra poseda elemente din limbile Europei, pe fondul ancestral traco-moesic, cu preponderenta latinei vulgare, cu influentele puternice slave, germanice de devreme (gepizii, gotii si de mai tarziu, ale sasilor transilvaneni) , mai tarziu urmate de cele turane (pecenegii), ugro-finice (ungurii), cumane (inruditi cu pecenegii), turcice, ruse, franceze etc. Cultura romana a trait toate fatetele si inrauririle vremilor reusind sa se omogenizeze intr-o spiritualitate coplesitoare.
Insasi vocabularul limbii noastre moderne, atesta consistenta si suculenta vorbei noastre, asa cum spunea Ciulei. Succesiunea neamurilor care s-au perindat prin spatiul carpato-dunareano-pontic se regaseste inca si acum dupa sute de ani in fiinta noastra. Nu ramane decat sa constientizam origini, toponimii, denumiri si obiceiuri - sintem intr-adevar un unicat in Europa. Contrar teoriilor de natura politica prin care neamul nostru ar fi un neam de contrabanda, teorii vehiculate cu atata dezinvoltura si nonsalanta in occident de cei ostili noua romanilor, de parca falsificarea istoriei ar fi un fapt firesc, putem argumenta astazi, dincolo de subiectivism si interese nationaliste ca autenticitatea noastra este un fapt real si ca autenticitatea noastra e data si nu facuta. Mult hulitul (nu de istoriografia romana) cronicar anonim al regelui Bela atesta prezenta formatiunilor romanesti la navalirea brutala a triburilor ungurilor spre Europa, (dupa multi ani de existenta ungara in "Ätelküz" in sudul actualei Basarabii) este un fapt real si confirmat, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala, iar faptele nu se pot contesta.
Mai intai de toate insa sintem traci si nu oarecum ci... cei mai buni dintre traci - daci romanizati prin destinele istoriei, neamului nostru trac ale carui gene le purtam azi in noi impreuna cu celelate popoare balcanice autentice, cum ar fi bulgarii si albanezii, ii fusese dat insasi de Herodot urmatoarea descriere:" ...neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile".
Coplesitor acest:"..daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile". Actuala si mai adevarata ca oricand aceasta a doua caracteristica a noastra. Istoria se repeta, iar noi romanii purtam aceasta caracteristica a strabunilor nostri mai departe cu noi, de parca am fi dorit sa o avem ascunsa in subconstientul nostru. Sa constientizam un alt element al spiritualitatii noastre, tipic spatiului nostru carpato-moesic atestandu-i autenticitatea istorica si prelungirea mentalitatii trace de-a lungul secolelor pina in zilele noastre.
Am luat de la slavi o multime de elemente, fapt de altfel firesc, caci in Tara Romaneasca ( Oltenia, de exemplu) romanii asimilara pe slavi, in Moesia ( actuala Bulgarie si Serbia) populatia vlaha sau valaha fu asimiliata de acestia. De la inraurirea slavona pe la anul 600-1000, ne-au ramas denumirile de institutii de tip cnezat sau voievodat, (totusi aici parerile difera, multi istorici vazind in cnezate continuarea vechii judecii de origine romana, numele de origine slava " cneaz" suprapunindu-se cu acesta, de la slavii care traiau impreuna cu romanii) . Institutiile crestine de tip roman, dupa 500 de ani de crestinism apropiat de Roma, au fost violent trecute la ritul grec ortodox sub "apasarea violenta a bulgarilor" (Xenopol). Trebuie insa sa fie si ceva adevarat in teoria dlui. Xenopol. De la vechiul imperiu bulgar, ne-au ramas cel putin in sudul tarii influente slavone de tip bulgaresc. Crestinismul slavon ne-a slavizat partial mentalitatea pe mai departe, intr-o propaganda activa. Slavii insa au acelasi rol in formarea poporului roman si a limbii romane neolatine, precum l-au avut germanicii in procesul de formare a limbilor neolatine occidentale.
Aceeasi origine slavona o avura mai tarziu toate dregatoriile politice, pe fondul carora se organizara principatele de mai tarziu. Numele dregatoriilor sunt de exemplu: Logofat, Ban, Vornic, Postelnic, Paharnic, Stolnic, Clucer, Jitnicer, Parcalab etc, care cu exceptia logofatului sint toate de origine slava. Nu cred sa fie multi romani astazi care sa poata sa descrie explicit functiile acestea. Inclusiv birul este tot de origine slava, inlocuind latinescul "tributum", dar aseaza deja darea pe cap a poporului de rand, si este un element rudimentar, premergatorul impozitelor de astazi, ca element de baza in constituirea constienta a unei societati oricat de rudimentara ar fi fost ea.
Elementul slav este deci un adaos, nu este insa implicit hotarator, adaosul venind destul de tarziu, pentru ca poporul roman tinar atinsese deja, in romanitatea sa nord-dunareana un grad de definitie si delimitare, de structurare si omogenizare, care nu mai permitea asimilarea de catre noii migratori. In concluzie - au fost ei (slavii) cei asimilati, cel putin la nord de Dunare. Etnicitatea noastra este un faptor complex si de necontestat. De sorginte tracica, mentionate si in timpul stapinirii romane, obstile teritoriale daco-romane erau esentialmente deosebite si superioare obstilor gentilice ale neamurilor slave sau germanice. Obstile se reuneau in uniuni de obsti, aceste "Romanii populare" cum le-a denumit Nicolae Iorga. Acestea au cunoscut o dezvoltare spre forme social-politice superioare, administrative si militare. ( P.P. Panaitescu). Deci in final datoram romanitatii noastre supravietuirea noastra.
Este o trasatura din vechiul caracter al dacilor si al romanilor , ramasa noua proprie in ciuda nefericirilor istoriei noastre: o dorinta nestirbita de libertate, o pornire excesiva spre neatarnare. Ne-au ramas toate acestea din vremea invaziilor, cele de devreme ale pecenegilor, gepizilor, cumanilor, ungurilor si cele de mai tarziu ale turcilor sau ale rusilor. Neiubiti: grecul si evreul sint in mentalitatea romaneasca de tip viclean si sint lacomi. Boierii (cuvant slav), tipul de mic stapinitor local, sint neiubiti si haiducii de mai tarziu care se ridica impotriva exceselor acestora sint adevarati eroi, elogiati si iubiti, adapostiti si ridicati la rang de eliberator, mici "Zapata" intr-un perimetru al tolerantei traditionale tipice noua romanilor.
Nici primele secole de dupa anii 1000 si nici Evul Mediu nu ne-au fost prea prielnice. Stransi intre chezarimea austriaca cu iz unguresc in Ardeal, cu vasalitatea principatelor romane in fata turcimii ce asfixia mijlocul Europei, cu polonezii si cu rusii in Est am stat la confluenta intereselor puterilor vremii. Ne-am plecat deseori capul spre a supravietui, dar de fiecare data l-am si ridicat afirmand demnitatea noastra. Am fost si mai tarziu adeseori umiliti si batjocoriti, sa nu uitam de moartea lui Mihai si tradarea lui Basta, groaznicele chinuri pe care ardelenii Horia, Closca si Crisan au trebuit sa le indure inainte de moartea lor ca martiri ai neamului. Ne-au umilit fanariotii, slugarnicia iar demnitatea noastra a fost calcata in picoare: sa nu uitam de macelul familiei Brancoveanu, de cei patru fii ai sai care au murit sub ochii tatalui. O fiica de-a familiei Safta (Elisabeta)se refugiaza in Ardeal, astfel ca, in mod contrar dorintei Portii otomane singele familiei Brancoveanu nu s-a pierdut si inca mai curge inca in venele unor romani ardeleni.

De pierdut insa nu ne-am pierdut noi romanii niciodata, nici nu aveam cum, de vreme ce eram un popor cu o natalitate demna de invidiat, fapt subliniat de altfel si de istoricul american Milton G. Lehrer in lucrarile sale despre Romania. Ne-au trebuit umilintele vremii, pierderea Basarabiei pentru prima data la 1812, barbaria grecilor fata de Tudor Vladimirescu, dispretul lui Kossuth fata de romanimea lui Avram Iancu si inca multe altele pentru a putea constientiza prin carturarii vremii sensul primei unitati noastre nationale faurite cu sute de ani in urma de primul strateg al neamului, banul Craiovei, principele Mihai Viteazul. Si nu numai de aici ne-au ramas idea de unitate si suflet, caci si simbolicele batalii de la 1877 au antrenat si pe romanii ardeleni. Prin hazardul istoriei am avut sansa unui prim rege de sorginte germana care a continuat constientizarea treptata spre Europa si sub care am reusit sa devenim in sfarsit independenti.

Repulsia romanilor de a servi pe altii, in special a vechii taranimi romane este un alt element tipic. Tocmai toleranta taranului roman in simplitatea sa a ingaduit excesele boierimii, iobagii, robii moderni au oferit de-a lungul istoriei noastre exemple suficiente. Romanii sunt un popor superstitios, mai superstitios chiar decat rusii, in ciuda vioiniciunii si istetimii spiritului sau. Calitatile mentale ale romanului nu stau la suprafata, el fiind de multe ori subapreciat - trebuind sa cobori in sufletul sau pentru a-l descoperi cu adevarat. Un german va fi cu siguranta mai silitor si mai muncitor, dar romanul va fi mai patrunzator si spiritul sau va fi mai vioi decat al germanului. Taranul roman, baza poporului roman, este latin autentic, asemanindu-se cu taranul francez, spaniol sau italian. Defavorabila este pina azi imaginea romaneasca cel putin in spatiul de limba german unde filo-germanitatea altor natiuni nu ne-au ingaduit o imagine corespunzatoare realitatii.
Ospitalitatea traditionala a romanilor si bunatatea caracterului sau o atesta calatori ai secolului trecut care relateaza ca romanii au obiceiul de a pune pe marginea drumurilor vase cu apa, pentru calatorii care pot trece si seara dinaintea portilor. Linga vasele cu apa, cei bogati mai pun si paine pentru cei ce vor veni noaptea. In bilciuri, fetele tinere se plimba cu vasele lor de lut pline cu apa si dau sa bea la cei insetati. Ospitalitatea noastra este o alta caracteristica a poporului nostru. In sfarsit scriitorul francez Le Cler rezuma admirabil in aceste cuvinte firea si psihologia romanilor: "rasa este occidentala, caci aminteste in privinta limbii si fizionomiei de italieni si spanioli, obiceiurile ei sunt orientale". Stramosii noastri, atacati mereu de cate vre-un neam mai puternic fura de multe ori invinsi... cu timpul renuntara de a mai ataca, devenind toleranti, au evitat luptele cautand sa reziste defensiv. O tactica care s-a confirmat in rezistenta pasiva vizavi de dominatia ideologiei comuniste timp de 50 de ani. Pentru noi romanii a fost o intrebare care a tinut de factorul timp.
Lipsa noastra de metoda ne-a fost adeseori fatala, atmosfera morala a orientului in care dominatia turceasca si greco-fanariota, bacsisurile si aceasta expresie: " de a te descurca..." coplesi si enerva spiritualitatea noastra. Mai apoi imprumutul sovietic: "omul nou", de tip comunist, o creatie a unor minti bolnave, modelat in spirit neo-sovietic de tip slav a pus pecetea sa asupra mentalitatii romanesti. De distrus insa nu poate fi vorba. Mentalitatea romana s-a imbogatit cu o noua experienta. Patima noastra de mai tarziu in a face politica este coplesitoare; rar intalnim o natiune europeana care sa discute cu atita patima problemele sale si sa se piarda la randu-i in detalii, coruptie si balcanism. Sintem o natiune europeana care se redescopera astazi cu tot optimismul, avand un trecut zbuciumat. Si meritam sansa istorica ce ni se acorda. Avem destule minti luminate, ar fi pacat sa nu ne trezim definitiv pe muzica imnului nostru national "desteapta-te romane" , acum cand poarta e deschisa.
O ultima observatie: avem in sufletul romanesc o sumedenie de contraste, nedesavirsiri si provizorate. Am trait mai multe umilinti decat oricare alt popor european. Nici imaginea noastra in spatiul european nu ne-a fost decat rareori favorabila. Avem insa si capacitatile noastre nationale, care vor modela si armoniza aprecierea spiritului romanesc la adevarata sa valoare si pe viitor. Nu avem voie sa ne vindem usor niciunde in Europa si niciunde in lume. Sa afirmam existenta noastra si a spiritului nostru pe plan international cu argumente si cu o imagine favorabila Romaniei in lume. Numai asa vom reusi sa tinem pasul cu alte natiuni care au invatat din mersul istoriei sa culeaga elementele favorabile lor si sa le sublinieze cu elocventa. Si noi avem potentialul necesar, sa o facem deci cu totii. Indemnul meu: Sa nu uiti ca esti roman - si daca poti sa faci ceva pentru poporul tau, oriunde ai fi - acasa sau in strainatate - sa o faci fara ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet.

“Nu te duce la Timisoara, ca sint zapezi mari!”

Timisoara. Vineri. Zi de iarna. Decembrie 1989. De la munca, ma grabesc spre apartamentul in care stau in gazda. Calatoresc cu tramvaiul. Trec pe linga Piata Maria unde, pe o straduta, se inghesuie o multime de oameni. “Ce-i, inmormintare la reformati?!”, intreb cu nonsalanta pe un cetatean de linga mine. Se uita circumspect, cu o privire plina de repros, pe care o sa mi-o amintesc toata viata. Si raspunde: “Nu stiu”. Ajung acasa, impachetez si plec din oras, la munte, sa-mi sarbatoresc o prietena. Simbata, distractie toata ziua, la o cabana de pe Muntele Semenic. Douazeci de tineri rupti de realitate. Duminica, la prinz, cobor in Resita, la parinti, si imi pregatesc bagajele de plecare. Mahmur, nu aud susotelile celor din jur. Suna telefonul. De la Bucuresti cineva ma sfatuieste: “Nu te duce la Timisoara, ca sint zapezi mari!”, si inchide. Ma uit afara. Soare. Prea cald pentru o luna de iarna. De unde omat? Ma trezesc din mahmureala. Intreb in stinga si in dreapta. Revolta la Timisoara! Vreau sa ma conving si pun mina pe telefon. Cosmin, care sta chiar in centrul Timisoarei, imi raspunde: “E liniste. Sub apartamentul meu au dat foc la magazinul de blanuri. Stai putin ca trece un elicopter, sa ma uit daca are rachete... Mai patruleaza niste TAB-uri prin centru si ceva armata. E pace”. “Cum e pace, ba, cind e armata pe strazi?” “E, sa vezi ce a fost ieri. Hai incoace!”, si inchide. Bagajele sint pregatite. Vorbesc cu tata. Apoi cu mama. Ma roaga sa nu plec. Bine, mai stau. Luni ma invirtesc ca un leu in cusca. Fac o miscare. Il sun pe sefu' de la ELBA. Sa vin, zice nea Ion, ca au loc evenimente memorabile. Si
m-am dus... Am trait istoria. Schimbarea unui regim dictatorial prin revolta poporului infometat. La Timisoara a fost revolutie.
P.S. Nu am, deoarece nu am vrut sa primesc, certificat de revolutionar. Multi ma considera prost. Cred ca am pierdut o gramada de bani si favoruri. Mai cred ca tot romanul a fost, in acele zile, revolutionar. O patalama, cum ca unul e mai cu mot decit celalalt, e o mare nedreptate. (Cezar Popescu, Resita)






Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

...sincer ma amuza declaratia lui Nastase- sa fi uitat deja ca a castigat alegerile cu ajutorul aliantei facuta cu UDMR?! sau o fi uitat ca au fost nenumarate cazuri in care unguri prea putin cuminti au avut originala idee de a atenta la structurile de drept ale statului roman iar organele abilitate sa ia masuri cu respectivele "jigodii" s-au facut ca nu vad?! sigur, totul poate fi doar o mascarada, adica se prea poate ca domnisorul Bombonel sa faca alergie doar in fata mass-mediei pt. a nu-si pierde credibilitatea in fata electoratului roman... nu spun ca s-ar fi impus niste masuri drastice (in sensul de represalii) impotriva maghiarilor, ca nu toti ungurii sunt si credinciosi telurilor UDMR, dar se cuvenea sa fim intransigenti si f. clari inca de la inceput. dupa ce li s-au acordat drepturi care de departe ii incurajeaza la astfel de acte si-i pun pe romanii din acele regiuni, unde majoritari sunt ungurii, in situatia de a nu-si mai putea exercita drepturile constitutionale ca cetateni ai Romaniei, asadar dupa ce le-au dat aceste drepturi minoritatilor acum vor sa le vada stand cuminti in bancuta lor? sa avem pardon dar se stie ca atunci cand cuiva ii dai un deget iti ia toata mana! eu m-am izbit de cateva ori de realitatile din locuri cum sunt Covasna, Harghita si nu numai. trebuie sa va mai spun ca nu m-am descurcat intr-un magazin cu bunuri de larg consum pana nu am gasit pe un binevoitor roman care sa vorbeasca si ungureste...? si tocmai in asta consta ironia: romanii sunt fortati sa invete limba maghiara in propria lor tara (nu ca asta ar fi ceva rau in esenta, poate fi si ceva necesar) dar maghiarii nu sunt fortati sa invete limba romana in acelasi spatiu. si atunci nu e vorba de discriminare crasa la adresa romanilor?
oameni buni, sa nu i se para cuiva ca suntem mai nationalisti decat altii! nu suntem sovini daca ne aparam drepturile teritoriale castigate pe temelia sacrificiului suprem romanesc dat in atatea razboaie. sigur ca trebuie sa fim intotdeauna in relatii bune cu vecinii; si intotdeauna am cautat sa stam intre hotarele noastre fara a ne amesteca in treburile interne ale altor tari- cel putin in epoca moderna. ar fi frumos din partea fratilor de peste granita sa stea acolo unde le este locul. si asta as fi in stare sa le-o spun cu arma in mana daca mi-ar cere-o tara!

eu nu am decat aproape 18 ani si deja plang dupa copilarie...multi autori isi scriu carti despre copilarie abia dupa 40 de ani..chiar mai mult...nu pretuiesc copilaria decat cei care nu si-au trait-o(depinde din ce motive...poate asa le-a fost famila...anyway)inca nu m-am maturizat nu stiu cat...sper ca sunt pe calea cea buna..dar asa de rau imi pare si atat de mult duc dorul zilelor cand eram copil...si viata era asa de frumoasa ca nu stiam cate nenorociri sunt...si...degeaba nimic nu se poate compara cu acea puritate a sufletului de copil...
ufo strengaritza

Exista pareri potrivit carora intre piata si democratie ar exista o anumita contradictie Aceasta contradictie este doar aparenta. Ceea ce conteaza - si intr-un caz, si in celalalt - este legitimitatea, fie ca este vorba de legitimitatea puterii, fie ca este vorba de legitimitatea averilor.

Dezbaterile in jurul legitimitatii puterii au reprezentat una din chestiunile centrale ale perioadei de dupa 1989. Puterea comunista nu a pus niciodata problema legitimitatii, ea s-a impus prin forta. Dupa anul 1989, noua putere politica a fost intr-o goana continua dupa legitimitate. Legitimarea clasei politice dominante a cunoscut, dupa decembrie 1989, patru etape:

1. Legitimarea revolutionara, si anume legitimarea drept "emanatie a revolutiei". Aceasta perioada a fost foarte scurta. Ea s-a incheiat, practic, o data cu aparitia miscarilor de strada ce au culminat cu ocuparea de catre demonstranti a Pietei Universitatii din Bucuresti. Astazi, nici unul dintre liderii fostului Front al Salvarii Nationale nu mai invoca, la modul serios, acest tip de legitimare.

2. Legitimarea democratica, si anume legitimarea puterii drept rezultat al vointei cetatenilor, exprimata prin vot. A fost vorba, asadar, de legitimarea drept alternativa democratica. Desi votul din 20 mai 1990 a conferit Frontului Salvarii Nationale o majoritate zdrobitoare, evenimentele ulterioare, cu deosebire cele petrecute in 13-15 iunie 1990, au stirbit serios sansele acestui tip de legitimare. Cum, ulterior, Frontul Salvarii Nationale s-a scindat in mai multe fractiuni (FDSN, FSN, FSN - 20 mai s.a.m.d.), FDSN, devenit ulterior PDSR - principalul reprezentant al elitelor comuniste - a reluat eforturile de dobandire a legitimitatii democratice, o data cu alegerile din septembrie 1992. Modul in care PDSR a gestionat puterea in perioada aceea, asocierea la guvernare cu partidele national-comuniste si frecventele incalcari ale drepturilor omului precum si activitatea intensa a organizatiilor de rezistenta civica, au zadarnicit aceste eforturi.

3. Legitimarea istorica, si anume legitimarea mostenitorilor politici ai fostului Partid Comunist drept alternativa viabila a guvernarii. Acest tip de legitimare a fost incercat cu un relativ succes la alegerile din noiembrie 2000, dar incepe, la randul sau, sa fie amenintat de lipsa de performanta a guvernarii, de coruptie si de agresivitatea partidului majoritar.

4. Dintre toate directiile de legitimare a elitelor comuniste, ca forta politica dominanta a noii societati, cea care pare sa aiba cele mai mari sanse de succes este cea a legitimarii internationale. Aceasta, totusi, influentata de performantele cel putin discutabile ale politicii interne, este tot mai amenintata de rezervele crescande ale organismelor internationale.

Criza de legitimitate a clasei politice dominante ramane in continuare profunda, cat timp ea va fi doar continuatoarea structurilor politice comuniste. Ea nu a fost revolutionara, ci a condus restauratia. Legitimarea revolutionara ar fi nedreapta si ofensatoare pentru ceea ce s-a dorit a fi Revolutia romana si pentru memoria victimelor ei. Legitimarea democratica nu poate functiona cata vreme electoratul roman continua sa fie sarac, dependent de stat, neinformat (sau gresit informat) si atat de sensibil la mesajele populiste, iar Romania este organizata ca pseudo-democratie. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca alocarea discriminatorie a resurselor, demarata inca in 1990, a creat un decalaj greu de depasit intre grupurile politice competitoare, favorizandu-i pe cei care au condus atunci Romania.

Legitimarea istorica este lipsita de sens. In fata istoriei, socialismul romanesc nu are nici o legitimare, ca si dictatura comunista din care se trage. Cat despre legitimarea internationala, ea trebuie sa fie un insotitor al legitimarii interne. Tentativa de a inlocui procesul de legitimare interna prin cel de legitimare internationala este o solutie iluzorie.

Problema legitimarii averilor se pune in mod diferit. Nu sunt un nostalgic al aristocratiei, pentru a cauta legitimitatea istorica a averilor. In conditiile in care timp de peste patru decenii proprietatea privata a fost desfiintata, aceasta chestiune nu se pune decat intr-o forma restransa, ca respectare a principiului retrocedarii bunurilor confiscate de regimul comunist.

Nu sunt pentru declansarea unei campanii de legitimare. O astfel de campanie, oricat de multe precautii s-ar lua, se va transforma intr-un prilej de rafuiala politica, de timorare a mediului de afaceri si de agresare a principiului garantarii proprietatii private.

Singurul mod real de legitimare a averilor este dezvoltarea si consolidarea pietelor. Prin existenta unui mediu competitional si prin dezvoltarea mecanismelor de piata ceea ce se va crea din acel moment va avea legitimitate. Iar averile create pe baze oligarhice, lipsite de raporturile preferentiale care le-au nascut si le-au hranit, isi vor reduce importanta, unele disparand cu totul.

Democratia consolidata si capitalismul concurential sunt singurele modalitati prin care poate fi depasita actuala criza de legitimitate din politica romaneasca.

Efectele negative ale tranzitiei trebuie cautate tocmai in aceasta criza de legitimitate. Din pacate, in ultimii paisprezece ani, criza de legitimitate care a aparut in anul 1990 nu a facut decat sa se adanceasca. Factorul agravant al crizei este legat de evolutia structurala a mediului institutional romanesc. Institutiile democratiei politice au avut o evolutie mai rapida decat institutiile democratiei economice.

Revolutia din 1989 a avut o dimensiune institutionala accentuata. Din pacate, preocuparea de natura institutionala a fost disproportionata, alocand dimensiunii politice o atentie preponderenta. Astfel, institutii democratice precum Parlamentul ori sistemul pluripartid au fost create imediat. Alegerile democratice au fost utilizate pentru prima oara in mai 1990, atunci cand sistemul proprietatii de stat depasea covarsitor proprietatea privata. De altfel, cu exceptia micilor intreprinderi de pana la 20 de salariati, proprietatea privata, ca rol economic, nici nu era acceptata de legile tarii. Reprezentantii politici ai sectorului economic de stat au avut in acest fel un avantaj urias pe care, de altfel, l-au materializat printr-o majoritate parlamentara efectiva de peste 80%. Aceasta majoritate politica a gestionat transferurile de proprietate de asa maniera incat reprezentantii noului sector privat sa fie aceiasi cu reprezentantii intereselor sectorului de stat. Configuratia politica din 1990 a fost decisiv influentata de structura proprietatii. O buna parte a sectorului privat s-a dezvoltat apoi in simbioza cu sectorul de stat, fie ca era vorba de sectorul comercial de stat, fie ca era vorba de sectorul bugetar. Sistemele de interese economice centrate pe structurile statului au ramas dominante. O dovada in acest sens este faptul ca, dupa paisprezece ani, configuratia politica in Romania a ramas, practic, neschimbata.

De altfel, se poate observa ca strategiile guvernarilor succesive au ignorat dezvoltarea pietelor. Ca sustinere economica, ca suport electoral si ca mentalitate, clasa noastra politica este inca foarte dependenta de stat. Asta face ca diferentele dintre partidele politice sa fie atat de greu de sesizat si atitudinile radicale sa fie atat de palide.


Crede si nu cerceta!...

Presedintele Ion Iliescu a avut ieri o noua iesire verbala impotriva criticilor sai si celor care au o alta varianta asupra evenimentelor din decembrie decat cea de "revolutie", creditata de el. "Vad tot felul de comentarii ale unora care nu au trait, dar vor sa faca ei judecata", a declarat Iliescu. El s-a referit si la afirmatiile privind implicarea KGB in evenimentele din decembrie spunand ca sunt fie o "prostie", fie o "ticalosie".

Pelerinajul presedintelui pe la monumentele Eroilor Revolutiei din Bucuresti nu a fost lipsit de peripetii. La Cimitirul Eroilor Revolutiei din Capitala, un barbat a incercat sa-si dea foc, ieri, in timp ce seful statului, premierul Adrian Nastase si alte oficialitati depuneau coroane de flori. Barbatul si-a turnat benzina pe el si a intentionat sa se autoincendieze, dar SPP-istii l-au oprit inainte de a-si scapara bricheta.

Presedintele Ion Iliescu a dat o raita si pe la sediul TVR, loc de unde i-a chemat pe bucuresteni, sa-l apere, in urma cu 14 ani. Multi dintre cei care l-au ascultat, au cazut sub gloantele unor asasini ramasi necunoscuti, pentru ca Puterea instalata dupa revolutie nu a miscat un deget pentru prinderea lor.

Denuntarea "scarnavilor"
"Odata cu fuga lui Ceausescu, a fost euforie generala: toti erau frati, toti erau bucurosi, toti se imbratisau, dar vremea se scurgea si nu mai exista nimic, se prabusise o structura, se prabusise un stat, trebuia sa inchegam ceva", isi aminteste presedintele. Iliescu povesteste ca in timp ce se redacta proclamatia din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie la sediul Comitetului Central s-a deschis focul. Prima impresie a celor care redactau documentul a fost ca primul foc a fost tras asupra biroului in care se aflau. De aceea s-au imprastiat, apoi o parte s-au regrupat la sediul Ministerului Apararii si au decis sa se reintalneasca seara, dupa ora 23.00, la sediul TVR, unde au continuat redactarea documentului si au propus o prima structura a Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN). "Am citit aceasta proclamatie cu grupul de oameni care lucrasera la redactare sub foc, se tragea mai ales asupra etajului 11. Am intrat in studioul 4 trecand prin pasarela spre care se tragea tot timpul. In aceste conditii, am prezentat documentul", a mentionat Iliescu. El a adaugat ca acela a fost momentul in care s-a structurat noul nucleu provizoriu de putere, care isi asuma raspunderea in fata tarii.

"Si vin niste scarnavi acum sa spuna: "Cu ce drept Iliescu semneaza un decret in 24 decembrie (1989, decretul prin care Iliescu a dispus infiintarea tribunalului exceptional prin care i-a trimis pe dictatori la moarten - n.red.) in numele cetatenilor?" Pai, cu acest drept pe care ti-l da revolutia", a declarat Iliescu. Decretul din 24 decembrie 1989 a decis condamnarea la moarte a lui Ceausescu.


Acuzatiile lui Gusa
Recent, presedintele "Initiativei 2003", Cozmin Gusa, "demasca" intr-un comunicat remis redactiei "refuzul actualei puteri de a dezvalui adevarul despre revolutia romana, o revolutie furata, si incercarea de a denatura istoria prin actiuni festiviste de natura propagandistica, in traditie totalitara". Gusa face referire si la Decretul semnat de Ion Iliescu pe 24 decembrie 1989, privind constituirea Tribunalului militar extraordinar pentru judecarea si condamnarea lui Ceausescu, afirmatii care au starnit recenta iesire a presedintelui. "Procesul (lui Ceausescu -n.red.) a avut (...) o cu totul alta justificare decat cea aratata oficial, in afara razbunarii si eliminarii unei persoane incomode, fiind vorba si de dorinta de culpabilizare a unei singure persoane pentru perioada totalitara, in beneficiul celor care s-au instaurat ulterior la putere".

Cozmin Gusa a mai reusit sa-l scoata din sarite pe Iliescu si in vara dupa ce fostul secretar general al PSD afirmase intr-o conferinta de presa ca seful statului este santajabil in urma evenimentelor din decembrie '89. Acuzatii la care Iliescu a raspuns: "Gusa e o lichea!" Pentru aceasta afirmatie liderul Initiativei 2003 l-a dat in judecata pe presedinte pentru insulta, solicitare care a fost respinsa de Parchet, pe motiv ca seful statului poate fi judecat doar pentru "inalta tradare".


Revolutia si KGB-istii
Iliescu a mai amintit ca in noaptea de 22 decembrie 1989, pe care a petrecut-o in sediul Televiziunii, s-a tras continuu. "Aproape toata noaptea am stat la podea, ca se tragea. Astea sunt imprejurarile exceptionale in care a trebuit sa actionam. "Unii, care au stat la caldura acasa sau au fugit in momentele acelea - nu vreau sa judec pe fiecare, pentru ca asta era situatia - ii judeca pe cei care si-au asumat si riscuri si raspunderi, si-au asumat marea raspundere sa incerce sa inchege ceva pentru ca sa intram intr-o structura care sa asigure mersul Revolutiei romane si structura noilor realitati democratice", a afirmat seful statului. Iliescu a spus ca probabil, agenti ai KGB au fost prezenti in Romania in timpul Revolutiei din decembrie 1989, dar ca nu se poate pune pe seama KGB realizarea revolutiei, referindu-se la afirmatiile de acum doua zile ale lui Virgil Magureanu privind implicarea rusilor in evenimentele din decembrie 1989, din Romania.

"Probabil ca toate serviciile mari de informatii din toata lumea au fost prezente in Romania, ca si in alte tari. Asta nu are nici o legatura cu cine si cum s-a desfasurat Revolutia romana. Sa pui pe seama KGB-ului desfasurarea si realizarea Revolutiei romane e o prostie sau o ticalosie", a mai afirmat presedintele.

Legaturile dintre revolutia romana si KGB au fost pe larg dezbatute in media romanesti din ultimii 14 ani, iar ziarul ZIUA a publicat o serie de dezvaluiri privind implicarea acestor servicii rusesti in declansarea evenimentelor din decembrie. Anul acesta, cunoscutul disident rus Vladimir Bukovski a declarat la Brasov: "Moscova a inceput operatiunile din '89 pentru a schimba puterea si in Romania. Revolutiile din Europa de Est au inceput ca o operatiune sovietica a KGB-ului. Aproximativ jumatate din liderii politici aflati la putere in tarile fost-comuniste sunt fosti agenti KGB. Moscova a inceput operatiunile din '89 pentru a schimba puterea si in Romania si in tot ce s-a petrecut in acea perioada in Europa de Est".


Crede si nu cerceta!...

Pãpusari, eroi si câstigãtori (23.12.2003)



Marcarea evenimentelor din decembrie ’89 aduce în fiecare an aceleasi întrebãri, cele mai multe rãmase fãrã rãspuns. Cu trecerea timpului, si actorii principali ies unul câte unul din scenã.
Cãderea regimului Ceausescu, devenitã certitudine în doar câteva ore ale zilei de 22 decembrie 1989, devine din punct de vedere istoric tot mai mult o poveste nebuloasã. Nu vreau sã mã alãtur vocilor care sustin cu vehementã partizanã teza loviturii de stat. Nu pot însã nici accepta, ca o fatalitate, lipsa oficialã de interes pentru lãmurirea aspectelor neclare ale faptelor din acele zile încrâncenate si udate de sânge.
Paginile editiei de astãzi a „Jurnalului National” aduc în atentie o serie de personaje aflate în prim-planul evenimentelor din decembrie ’89. Procesul sotilor Ceausescu, asa cum s-a desfãsurat, rãmâne încã plin de enigme si gãunos din punctul de vedere al Justitiei. Presedintele în exercitiu, dl Ion Iliescu, spunea recent cã împuscarea sotilor Ceausescu a fost un act revolutionar, ceea ce ar da, astfel catalogat, o justificare sentintei neargumentate si procedurii sumare. Este însã de neînteles cã la atâtia ani de la Revolutie – sã acceptãm termenul – în loc sã lãmurim ceea ce s-a întâmplat, apar noi semne de întrebare, fãcute sã adânceascã misterul. Disparitia dosarului procesului Ceausescu este în acest sens ultimul dintr-o lungã serie de fapte care întãresc convingerea cã sunt multi interesati în stergerea urmelor. Sã nu ne mire când vom auzi cã de la Televiziunea Românã au dispãrut casetele procesului de la Târgoviste. Oricum, multi dintre cei care au vãzut ceea ce s-a întâmplat la acel proces, fie din interiorul tribunalului special, fie din unitatea militarã condusã de generalul (r) Kemenici, nu sunt dispusi sã vorbeascã, au cãutat sã intre în anonimat sau au fost trimisi departe de tarã.
Nu cred însã cã intrarea în negurã si uitare a faptelor sunt o fatalitate si ar fi imposibilã gãsirea cât mai multor rãspunsuri la întrebãrile despre ceea ce s-a întâmplat în decembrie ’89. Pierderi de documente din institutii ale statului si pierderi de memorie ale martorilor la evenimente fac sã te gândesti cã operatiunea de ascundere a adevãrului ar fi programatã si condusã de un Saddam bine ascuns. El a manevrat atunci si pãpusile care au iesit în prim-planul câtorva zile de foc, fiind scoase din scenã cu discretie. Eroii au fãcut si ei parte din joc, iar câstigãtorii programati.
Nu cred într-o asemenea teorie a conspiratiei din simplul motiv cã în România nu poate sã dãinuie o organizatie de o asemenea eficientã si duratã. La noi, totul se bazeazã pe improvizatie, inspiratie si efortul nu are suflu lung. Multe din întâmplãrile de acum 14 ani sunt necercetate pentru cã nu s-a înfiintat nici o institutie care sã aibã acest obiectiv. Ele sunt prea apropiate în timp pentru a cãdea în sarcina istoricilor, iar Justitiei pentru a fi pusã în miscare îi trebuie pricini. Dosarele Revolutiei ajunse în instante au fost mai mult esecuri rãsunãtoare decât aducãtoare de dreptate. Presa are capacitate limitatã de investigare, iar Muzeul Militar nu poate acoperi decât o micã parte a subiectului.
Pentru a putea ajunge la adevãrurile Revolutiei cred cã ar trebui sã vorbim deschis despre Minciunile Revolutiei. Cine a declansat isteria cu cei 60.000 de morti de la Timisoara, din ordinul cui s-au deshumat cadavrele din cimitirul sãracilor, care a fost rolul fostului prim-secretar al Capitalei, Barbu Petrescu, în dezorganizarea mitingului din 21 decembrie, cine a „periat” stenograma sedintelor CPEx s.a.m.d? Dând deoparte zgura câtorva falsuri vom descoperi poate, mai repede decât credem, adevãruri.
Mã întreb cine îi ascunde chiar presedintelui Iliescu numele pilotilor din elicopterul fãrã însemne care a mitraliat turnul televiziunii la etajul unde se afla nucleul de conducere al Revolutiei. Ancheta ar fi simplã, cred. Nici un aparat, din cele putine aflate în dotarea armatei, nu decola fãrã un ordin de zbor. Asta ar fi doar o sugestie. Dar cine sã facã ancheta, dacã nu-i o plângere, iar pilotii au, se stie, o meserie de risc.


Dan Constantin / Jurnalul National



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

m-am gasit cea mai potrivita sa va sfatuiesc in probleme de legate timp..doar am muuuulta experienta... :)
daca tot e vorba de timpul asta care "Tace si trece"... va mai zic niste versuri ale mele "timpul trece pe langa noi si fara noi"... va invit sa vizitati si blogul "intelepciunea saptamanii" in care am adaugat o colectie de maxime dedicate timpului...ce ziceau vechii intelepti despre timp.
sa va intreb inca o chestie... daca nu avem timp sa ne traim viata si aceasta trece repede..de ce ne plictisim? si sa-mi zica cineva ca nu s-a plictisit niciodata ca nu il cred.
si totusi...si mie mi se pare ca trece timpul repede...cand eram mai mica...ii admiram pe cei din clasele a 7-a 8-a ...oaaa...ce mari sunt! uite ca sunt la liceu...mai am cateva zile pana la majorat si ma gandesc ca... asa de mari mi se pareau cei care implineau 18 ani... imi ziceam..uite ma ce mari sunt astia...uneori nici eu nu imi amintesc cum am trecut asa repede prin anii de scoala...
mi-a zis fratele meu cand a terminat liceul, atunci eu il incepeam...sa vezi fata ce repede trec anii de liceu...ca trenul prin gara..si acum vad ca a avut dreptate..parca ieri mi-a zis chestia aia si uite ca azi-maine termin si eu...si daca acum mi se pare ca trece repede...nu stiu ce sa zic...pentru ca parintii nostri zic ca si mai repede trec anii dupa ce vom fi mai mari...
totul se bazeaza pe perceptia noastra...imi amintesc o replica dintr-un film..nu mai stiu care...dar stiu ca Bruce Willis zice despre perceptia timpului ca : atunci cand tii in mana o cratita fierbinte, timp de o secunda,ti s-a parut ca ai tinut-o mai bine de o ora iar daca isi petrece noaptea alaturi de ceva bucatica buna, noaptea intreaga i se pare o secunda!
depinde si de perceptia fiecaruia...
dar ce mi-a placut cel mai mult din acest blog a fost lista acelei doamne,pe care ar trebui sa si-o intocmeasca fiecare!trebuie stabilite prioritatile,dupa cum ziceau mai multi,si apoi vom avea timp de toate...e ca si cum umpli un borcan...cu pietre mari,mici si nisip.nu poti baga nisip la inceput,ca nu mai intra pietrele alea mici...ce sa mai zici de alea mari!!!

Buna ziua!

Am citit cu interes explicatiile privitoare la invataturile si practicile Bisericii Ortodoxe in legatura cu cei care au murit. Totusi, am cateva nedumeriri la care m-as bucura sa primesc raspuns din partea pr. Iulian.

Eu sunt inginer de profesie si, daca totul merge bine, spre sfarsitul anului imi voi termina teza de doctorat in inginerie electrica. Pe langa aceasta, sunt foarte pasionat de citit. Printre altele, am citit si Biblia, deoarece cred ca orice om, care se respecta si vrea sa aiba o buna cultura generala, trebuie sa o citeasca. Orice s-ar spune despre ea, Biblia a fost si este cea mai raspandita si citita carte din lume, a influentat cel mai mult omenirea si doar un ignorant in materie de cultura poate sa spuna ca nu este interesat sa o citeasca.

Dar, sa revin la subiect. Mi se parea normal ca explicatiile pe care le-ati dat sa fi fost sprijinite de niste texte din Biblie. Prin urmare, as dori sa aflu ce argumente biblice aveti cand faceti urmatoarele afirmatii:
- sufletul trece in lumea duhurilor (...) si, acolo, el e "sfâsiat" de o lupta interna a sa. (...) Sufletul se va gasi in fata iubirii lui Dumnezeu care va arde toate aceste atasamente
- Biserica are o suma de rugaciuni in pragul mortii si imediat dupa moarte. Aceste "rugaciuni" (...) ajuta sufletul pe acest drum
- omul, din cauza acestei strânse uniri intre trup si suflet, sufera o "desfacere" treptata
- referitor la aceasta "desfacere", "desprindere" treptata a sufletului, Biserica are o suma de traditii, pentru care face slujbele parastaselor la 3 zile, la 40 de zile, la un an (am enumerat doar acele termene pentru care traditiile converg)

Invatatura Bibliei este ca "orice vorba sa fie sprijinita pe marturia a doi sau trei martori" (Deu 17:6, Mat 18:16, 2Co 13:1, etc). Biserica Ortodoxa spune ca invatatura si practicile ei se bazeaza pe Biblie si pe Sfanta Traditie. Cum se procedeaza, insa, atunci cand Biblia si Traditia (sau traditiile, asa cum ati mentionat) nu converg, ba chiar exprima opinii contrare?

Cum raspunde Biserica Ortodoxa la acuzatiile protestantilor si neoprotestantilor, care spun ca ritualurile pentru cei morti sunt de origine pagana si au fost imprumutate din religiile orientale?

Cand este vorba de deosebirile dintre Biblie si Sfanta Traditie, cum se aplica invatatura apostolului Pavel din Galateni 1:8-12?

Cata greutate au principiile biblice in invatatura Bisericii Ortodoxe? Exista principii biblice care astazi sunt depasite, sau Biblia continua sa ramana autoritatea suprema, cand este vorba de credinta crestina?

V-am scris din punctul de vedere al cuiva care este in cautare sa se documenteze atat cu privire la invataturile bisericilor traditionale (ortodoxa si catolica), cat si cu privire la invataturile bisericilor protestante si neoprotestante.

Am acasa mai multe traduceri ale Bibliei: romana, franceza, engleza si spaniola. Pentru varianta romana, prefer traducerea facuta de Cornilescu. Chiar daca nu este populara printre clericii ortodocsi, consider ca limbajul este mult mai apropiat de limba romana moderna, care se vorbeste astazi in Romania, decat cel al traducerilor care poarta sigla Sfantului Sinod de la Bucuresti. Mai mult, aceasta traducere se poate gasi si in format electronic, devenind astfel si mai interesanta cand se doreste gasirea rapida a locurilor in care Biblia trateaza un anumit subiect.

As dori sa stiu, de ce Biserica Ortodoxa se incapataneaza sa accepte traducerea lui Cornilescu, care a fost un student si absolvent eminent al Facultatii de Teologie ortodoxa din Bucuresti, si continua sa puna in vanzare traducerea lui Gala Galaction si alte traduceri de acest gen, care utilizeaza o limba romaneasca arhaica, plina de exprimari slavone, pe care nici acum 150 de ani nu le mai gaseai in limba romana vorbita in popor si care fac lectura Bibliei deosebit de plicticoasa si neatragatoare. Este oare o strategie a Bisericii Ortodoxe Romane prin care urmareste sa-i tina pe oameni departe de Biblie, astfel incat preotii sa poata da orice fel de invataturi, fara ca cei care-i asculta sa-i poata verifica? Daca nu ai o traducere a Bibliei in limba pe care o vorbesti zilnic, cum se pot implini cuvintele din Ps 119, care spun "Mă desfătez în orînduirile Tale, şi nu uit Cuvîntul Tău. (...) Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveţi. Ce dulci sînt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decît mierea în gura mea!" ?

M-as bucura daca as primi raspunsuri la aceste intrebari.

Cu respect,
Tavi

Am plecat in '97 in Canada. De ce? Dintr-o mie de motive. In principal motive economice. Si datorita faptului ca majoritatea prietenilor si cunoscutilor erau deja in Canada sau pe cale de a pleca. Mi-a parut rau ca am plecat? Nici o clipa! Canada a fost tot ce m-am asteptat, poate inca mai mult. M-am simtit mai acasa decat in Romania.

Acum un an a trebuit sa ma mut cu serviciul in USA. De data asta mi-a parut rau ca trebuie sa plec. M-am intors in vizita in Toronto de vreo 4 ori. M-am simtit ca "acasa". Inca nu am fost in Romania de cand am plecat. Nici nu stiu daca as face-o prea curand. Oricum, rudele pe care le am acolo prefera sa le trimit bani mai bine...
Aici, in Chicago, sunt in primul rand roman si pot spune ca sunt chiar mandru de asta (mai putin atunci cand Iliescu sta cu steagul rusesc pe masa...). Lumea are o parere destul de buna despre romani aici: oameni muncitori, destepti si care se adapteaza repede. Inca nu se stie prea multe despre tziganii romani, cum se stie in Europa. Sper nici sa nu se stie prea curand.

De ce nu m-as intoarce in Romania? E ca si cum ai intreba pe cineva nascut si crescut toata viata la oras de ce nu s-ar muta la tara sa creasca porci sau alte animale. Nu cred ca as mai supravietui nici macar o luna acolo. Imi pare rau. Dar asta nu ma impiedica sa ma gandesc din cand in cand cu nostalgie la locurile in care m-am nascut si am crescut.

Mult success celor care au avut curajul sa ramana in Romania!

Pentru un motiv foarte simplu... Care ar fi acela? Banii? Casa? Masina? As fi ingrat sa nu recunosc ca m-am gandit si la acestea...Cine nu-si doreste sa aiba propria casa? Cine nu vrea sa aiba o situatie materiala buna? Insa principalele cauze care m-au determinat sa ma dezradacinez, sa-mi las parintii, casa si prietenii si sa plec peste Ocean, in Canada, au fost DEZINTERESUL statului roman pentru cetatean, LIPSA DE PERSPECTIVE si LIPSA DE RESPECT SI TOLERANTA manifestate de catre concetatenii mei, de la vladica la opinca... Chiar si daca esti plin de bani, ai casa, masina, post bine platit, tot in tziganie traiesti... te vei lovi zilnic de functionari indiferenti, "bronzati", vei circula pe strazi murdare, vei fi sfidat mereu de catre conducatori (indiferent din ce partid ar face parte ei), ti se va cere mita pentru operatie, pentru un post bun, pentru atatea altele... Iar lucrurile astea nu vor disparea peste noapte... oricat te-ai lupta cu ele, n-ai nici o sansa de reusita. Si asta pentru simplul fapt ca mentalitatile nu se schimba cat ai bate din palme... trebuie sa treaca zeci de ani pana atunci, sa se schimbe generatiile... Daca eu as fi putut suporta, nu acelasi lucru il doresc pentru copilul meu. Macar el sa nu fie nevoit sa suporte ce am suportat eu...

Despre intoarcere nici nu poate fi vorba... Nici aici, in Canada, nu-s toate perfecte, dar - vorba tipului cu jurnalul de pe internet - macar aici exista oameni care se lupta pentru asta! Nu vreau nici sa incurajez, nici sa descurajez pe romani sa emigreze. Fiecare va percepe Occidentul altfel; unii se vor integra mai repede, altii-mai incet, altii-deloc. Asa ca fiecare face dupa cum ii dicteaza constiinta. Sa aveti noroc!

Am sesizat demult o usoara indulgenta a unora dintre cei care au plecat fata de noi, cei ramasi. Daniel Racovitan, in comentariul lui, are trei paragrafe de circumstante atenuante si pe toate trei le incheie cu “nu sunt de condamnat”. In unul dintre ele vorbeste de comoditate - “e mai simplu sa stai la mamica acasa si sa mananci cartofi prajiti cu salata” decat sa-ti iei inima-n dinti si sa pleci. E drept si asta.

Personal, nu ma deranjeaza cei care ma judeca, gandind ca a ramane in Romania e o greseala fundamentala. Eu cred doar ca e o optiune strict personala care nu ar trebui judecata - la fel ca si aceea de a pleca. Fara indoiala ca in multe cazuri, la cei care raman e vorba de comoditate, de frica, de fel si fel de inertii. De asemenea, fara nici o indoiala, a pleca e fara discutie un act de curaj - as zice unul temerar, chiar. Intotdeauna i-am admirat pe cei care si-au gasit loc intr-o lume straina cu degetul pe harta si cu dictionarul in mana, invatand umiliti, la 30 de ani, cum se umbla cu cardul sau cum se trage apa la WC, strangand din dinti si castigand, cu truda multa, respectul celor din jur.

Eu n-am ramas, cum zice Radu Herjeu despre unii romani, pentru ca m-ar interesa mai mult “binele societatii decat de numarul masinilor pe care si-l pot permite”. Or fi si unii care raman din patriotism, desi ma indoiesc - patriotismul lor are probabil fel de fel de reprezentari concrete. Ar fi, in ce ma priveste, o ipocrizie sa-i dau cu “binele societatii” si mi se pare, de altfel, ca schema care opune binele societatii (adica o chestie profund morala si inaltatoare, vezi bine) materialismului si consumerismului (plec sa traiesc mai bine, ma doare undeva de patrie) e cel putin la fel de artificiala si de nenuantata ca si cea care-i opune pe toti cei care pleaca (curajosii) tuturor celor care raman (lasii si nevrednicii).

M-am saturat si eu de toate mizeriile pe care Romania ni le serveste, de la gunoiul de pe strada pana la functionarii publici nesimtiti, de politica asta infecta, de multe altele - dar nu pentru binele societatii am ramas, asta e sigur.

E greu de spus de ce am ramas, totusi, in cateva cuvinte. Meseria mea e legata de limba romana, de exemplu. Am parinti aici. Am prieteni care-mi umplu viata si fara de care nu mi-ar fi asa bine. Am si prieteni care au plecat si-mi tot scriu mail-uri: unii sunt multumiti si fericiti si-si adora patriile adoptive, altii scriu mesaje sentimentale, de dor si jale, vorbind de-o Romanie idilica, cu oameni vrednici si prietenosi, nu ca occidentalii imputiti care n-au suflet, bla, bla. De obicei, acestia din urma vin in vacanta la neamuri si pleaca inapoi impuscati - si-au luat doza de Romanie, le ajunge macar un an, dupa care incep din nou sa lacrimeze. Dintre prietenii care-au plecat, unii s-au intors. Am de exemplu un prieten care a stat in Statele Unite 3 ani, a muncit cu acte in regula in publicitate, castiga 3000 de dolari net “pentru inceput”, si s-a intors, cu tot cu nevasta. Poate pleca oricand inapoi, dar ezita. Inca nu l-am intrebat de ce, - mi se pare ca am inteles, oarecum.

Nu stiu de ce nu plec, de fapt. Cred ca pentru ca nu-mi doresc asta. Unii isi doresc, au curaj si pleaca. Unii isi doresc, dar n-au curaj, nu-s calificati, etc. si raman. Si mai sunt o categorie, din care cred ca fac si eu parte, care sunt instruiti, s-ar descurca, dar nu-si doresc - si astia raman. Inca mai am, de exemplu, viza de Statele Unite pe pasaport - expira in 2008. N-am obligatii, copii etc., nu ma sperie chiar asa greutatile, foame am facut - n-ar fi nimic nou - despre Romania n-am o parere prea buna, si totusi nu plec. Nu e vorba nici de comoditate, nici de lasitate. Nici de resemnare mioritica - una dintre putinele si jalnicele noastre contributii la spiritualitatea omenirii. Bani de-un avion si de trait o vreme as gasi - vand casa si o iau de la capat, la urma-urmei.

Nu cred, de fapt, ca-mi doresc sa traiesc in alta parte - nu trebuie sa intelegeti insa ca mor de dragul Romaniei, nici pe departe. Mi-a placut pe unde-am fost - si in Europa, si in America. M-am simtit bine. Fac parte dintre cei care n-au fost socati la revenirea in Romania - probabil pentru ca n-am uitat nici o clipa cum e, de fapt, tara asta - cat de insuportabila si de nedigerabila poate fi, de cele mai multe ori. Ce caraghiosi putem fi, cateodata! Ce stupizi si ridicoli sunt reporterii care prind cate-un strain venit cu cine stie ce treaba si-l intreaba repejor: “Ce parere aveti de Romania?“. Ce complex specific romanesc, de om trait in fundul unui catun, care vede vreun trecator pe bicicleta si-l intreaba fuga-fuga ce parere are de satul lui! Ii place? Si daca ii place, ce anume ii place? Si din toate lucrurile care-i plac, ce anume ii place cel mai mult si mai mult? Nu-i asa ca oamenii sunt ospitalieri? Ca branza e buna? Ca cerul e albastru? Ca padurile, raurile, dealurile, florile si toate bunatatile din jur sunt nemaipomenit de frumoase, ca nicaieri in lume?

Ei, si cu toate astea stau aici, in tara asta necajita, proasta si ticaloasa, care e ca un sat din care cei rasariti pleaca sa invete carte la oras si nu se mai intorc niciodata. Sau se intorc cu pantofi de lac si costum bine croit si privesc cu duiosie casa parinteasca, intrebandu-se de ce oare acum li se pare asa de mititica si inghesuita.

E oare de condamnat? Daca voi credeti ca e, atunci condamnati-ma. Nu-i nici o suparare. E optiunea mea si, asa inexplicabila cum va poate parea, mi-o asum. Poate o sa mi-o schimb - nici asta nu-i exclus, catusi de putin. As vrea sa-mi doresc si eu, asa cum v-ati dorit voi, sa plecati - mi-ar fi mai simplu sau, oricum, mai limpede.

Daca mi-ar sta in putere, i-as pune intrebarea cu plecatul lui Andrei Plesu, de exemplu. Eu nu plec pentru ca nu mi-e clar pe ce lume traiesc. Altii ca nu stiu sa faca nimic folositor. Altii ca se tem de esec, ca au parinti bolnavi, ca n-au putere s-o ia de la capat. Dar de ce nu pleaca unul ca Andrei Plesu? L-ar primi, fara nici o indoiala, orice universitate occidentala. Vorbeste limbi straine de-i da pe spate pe nativi. Are de toate: e destept, instruit, are farmec, har, tot ce-i trebuie.

Noi suntem niste oameni obisnuiti, cu micile noastre meschinarii si neputinte. Dar desteptii nostri, ei de ce nu pleaca? De ce stau si inghit porcarii, intr-o cultura marginala, si-si consuma nervii urmarind la TV panaramele agramate care le fac legi si lor, putinii romani care-ar face senzatie prin Europa?

Fostul lider liberal Radu Campeanu isi ia din cand in cand o vacanta din politica romaneasca si se reintoarce la Paris, in casa in care a trait 15 ani, in timpul exilului. Si noi l-am gasit la Paris, unde s-a reintors dinainte de Sarbatori. Nu citeste ziarele romanesti in fiecare zi, asa cum ne asteptam, pentru ca nu le are la indemana si pentru ca Internetul mai are inca multe taine pentru domnia sa. Auzind de tema interviului, ne roaga sa il mai pasuim putin pentru ca abia la sfarsitul saptamanii ii aduce cineva presa din Romania. Dupa ce s-a informat, Radu Campeanu ne spune insa ce crede despre inceputul de an neasteptat de agitat din punct de vedere politic. MONICA IORDACHE

“Cu Stolojan la Cotroceni, PNL poate intra in criza”

Fostul lider liberal Radu Campeanu isi ia din cand in cand o vacanta din politica romaneasca si se reintoarce la Paris, in casa in care a trait 15 ani, in timpul exilului. Si noi l-am gasit la Paris, unde s-a reintors dinainte de Sarbatori. Nu citeste ziarele romanesti in fiecare zi, asa cum ne asteptam, pentru ca nu le are la indemana si pentru ca Internetul mai are inca multe taine pentru domnia sa. Auzind de tema interviului, ne roaga sa il mai pasuim putin pentru ca abia la sfarsitul saptamanii ii aduce cineva presa din Romania. Dupa ce s-a informat, Radu Campeanu ne spune insa ce crede despre inceputul de an neasteptat de agitat din punct de vedere politic.

Jurnalul Na]ional: Ce faceti la Paris acum, cand incepe sa trepideze scena politica romaneasca?
Radu Campeanu: Ma intorc in casa in care am stat intotdeauna in timpul exilului. Am prieteni, am rude aici, ma simt foarte bine.
- Nu va e dor de viata politica romaneasca?
- Am auzit ca a aparut o candidata. O doamna din America. Nu stiu ce poate sa stie ea despre realitatea romaneasca, vine dintr-o data dintr-o lume care este foarte diferita de lumea romaneasca. Nu stiu daca este o manevra a actualului partid de la putere, ca sa ia din voturile lui Stolojan sau ale altuia. Dar mi se pare foarte surprinza toare aceasta candidatura. De opereta a politicii romanesti.
- O cunoasteti pe dna Lia Roberts? Ati vazut-o vreodata?
- N-am cunoscut-o si trebuie sa recunosc ca nici nu am auzit de ea cat am fost in exil. Probabil ca ea nu avea nici un fel de activitate de ordin politic romanesc, pentru ca altfel as fi auzit de ea. Asa cum am auzit de atatia si am lucrat cu atatia dintre romanii din America, in timpul exilului, pe chestiuni politice romanesti, ar fi trebuit sa aud si de ea.
- Nici alti romani din strainatate nu o cunosteau?
- Nu. Cred ca foarte multi nu o cunosteau.
- Aparitia ei o sa produca vreo schimbare in raportul de forte dintre candidati?
- Nu cred ca in raportul de forte. Cred ca poate, si asta ar putea sa fie ideea domnului Nastase sau a unui om care vrea sa fie abil cu orice pret, cred ca ar putea sa traga unele voturi de dreapta.
- Asta ar fi manevra?
- Daca este o manevra, asta trebuie sa fie.
- Este deci impinsa sa candideze de catre PSD si Nastase?
- Presupun. Este numai o supozitie pe care o fac.
- Reprezinta un pericol pentru candidatul Stolojan?
- Eu cred ca reprezinta un oarecare pericol.
- Stiti de intrarea lui Becali in politica?
- Asta nu mai este opereta politicii romanesti. Este tragi-comedia politicii romanesti.
- Pot fi comparate cele doua personaje: Lia Roberts si Becali?
- Nu exista nici un fel de comparat ie intre unul si altul. Cred ca dl Becali face o mare greseala, dar e treaba lui, crezand ca, daca are o foarte mare avere, trebuie neaparat sa faca si politica. Este una dintre parerile foarte eronate ale lumii romanesti si chiar ale unor ziaristi din Romania. Asemenea lucruri nu se petrec in Occident.
- Dar credeti ca si Becali este impins in fata de anumite parea rau pentru el. PSD face tot ce poate, tot ce ii este la indemana, are destule mijloace la indemana, pentru a se mentine la putere si pentru a nu avea in fata o pozitie reala. Am fost surprins sa aflu ca dl Becali vrea sa faca politica, nu era treaba lui asta. Acum vreo 6-7 ani, domnul Tuca, la una dintre emisiunile sale, a avut o convorbire cu unul dintre marii oameni de afaceri romani si i-a pus urmatoarea intrebare: “Aveti o avere mare. De ce nu va faceti un partid politic?”. Omul a dat un raspuns pentru care il stimez si acum: “Sunt obisnuit sa fac ceea ce stiu. Stiu sa fac afaceri si fac afaceri. Nu stiu sa fac politica si de aceea nu intru in politica”. A fost raspunsul unui om inteligent si intelept.

“Romanii din Franta au o parere mizerabila despre politica din Romania”

- Va intalniti des cu romanii care s-au stabilit in Franta?
- Ma intalnesc destul de des. Duminica ma duc la biserica ortodoxa, acolo am intalnire cu ei. M-am gandit la un moment dat chiar sa fac un comitet de sustinere a lui Stolojan.
- Ce parere au romanii din Franta despre politica romaneasca?
- Mizerabila parere. Si din pacate, la mai toti cei stabiliti aici am vazut un soi de dezinteres pentru ceea ce se intampla in Romania din punct de vedere politic. Am constatat lucrul acesta spre marea mea intristare, pentru ca exilul romanesc de la Paris era punctul central al opozitiei fata de regimul comunist. Era centrul actiunii politice. Nu Germania, nu America, ci Parisul.
- Cum rezistati sa nu cititi in fiecare zi ziarele roma- nesti?
- Uite ca rezist. Citesc foarte multe ziare si reviste frantuzesti, niste reviste internationale, care imi dau o informatie asupra planetei, extraordinar de completa.
- Pe Internet nu va uitati pe ziarele romanesti sau nu va descurcati cu Internetul?
- (rade) Nu, cu Internetul nu, ca nu am acum posibilitate. Numai fiul meu are Internet, dar nu pot sa ma duc mereu peste el, ca are si el treaba.

“In ‘90 era sa fiu asasinat”

-In 1990 ati candidat la presedintie. Mai tineti minte acea campanie electorala?
- A fost o campanie extrem de dura. S-au spus tot felul de lucruri, s-au facut tot felul de actiuni care au culminat cu o tentativa de asasinat, un atentat la Braila. S-au spus minciuni, s-au spus calomnii multe. Retin insa si un lucru care mi-a ramas in suflet: adeziunea unor categorii intregi de romani la actiunea mea politica si a PNL de atunci. Nu pot sa uit masele intregi de oameni, 10.000 - 12.000 - 16.000, la Timisoara, la Cluj, la Sibiu, care ma ascultau vorbind si care veneau fara sa fie obligati de nimeni.
- Cine v-a condus campania atunci, cine v-a fost director de campanie?
- Am condus-o singur. De fapt impreuna cu prietenii mei. Erau oameni de valoare. Nu pot sa ma plang, au fost oameni de mana intai.
- Ce mijloace de publicitate electorala foloseati atunci?
- Nu se foloseau mijloacele de acum. Erau, in schimb, foarte multi ziaristi care imi luau interviu, romani si straini, in fiecare zi aveam, cred, 2-3 ziaristi. Pana si din Japonia veneau si ma interogau. Cred ca erau curiosi sa vada parerea unui om care trecuse prin ce trecuse in Romania, traise in Occident si acum se reintorcea in tara ca sa puna umarul la democratia romaneasca. Erau foarte curiosi sa vada cum gandeste un asemenea specimen. Am putut sa ma manifest atunci in deplina libertate. Asta pana ajungeam pe teren, acolo veneau tot felul de forte urate ale vechiului sistem, care au mers pana la un atentat direct asupra mea la Braila.

“Regele Mihai nu mai are nimic de spus in politica”

- In 1992 l-ati propus pe Regele Mihai candidat la presedintie. Regretati acest gest, catalogat atunci drept absurd si de monarhisti, si de antimonarhisti?
- Monarhistii nu au inteles mai nimic atunci. De altfel, nu au inteles multi mai nimic, imi pare rau ca bulgarii l-au inteles mai propunere prea devreme. Poate ca nu mi-am dat seama ca fostul rege nu are temperamentul necesar unei asemenea batalii.
- L-ati fi vrut mai implicat in politica, cel putin acum, de cand s-a intors in tara?
- In nici un caz. Acum cred ca nu mai trebuie sa se implice in nici un fel in politica.
- Care sunt acum relatiile dvs. cu Regele Mihai?
- Cu fostul rege? Nici una. Am socotit atunci ca fostul rege trebuia sa imi dea mie mai intai explicat ia acestui refuz. Daca a considerat ca nu e cazul sa o faca, nu vad de ce m-as fi dus eu sa ii cer explicatii.
- Sunteti suparat pe Regele Mihai?
- Nu sunt suparat in nici un fel. Isi traieste existenta foarte bine, dar in politica romaneasca nu vad ce poate sa mai faca.
- Cum vi se pare cererea familiei regale de a primi 35 de milioane de dolari pentru domeniul Sinaia?
- Daca e vorba sa cerem despagubiri si sa cerem paduri si mosii si diverse drepturi, va spun ca in tara romaneasca au fost zeci de mii de oameni care aveau dreptul sa ceara despagubiri pentru mosii si pentru paduri. Eu unul fac parte dintr-o familie care putea sa ceara si despagubiri pentru petrol. Familia mea era una de mari petrolisti din Romania si nu mi-a venit in gand sa cer asa ceva. Nimanui dintre noi nu i-a venit in gand sa cerem asa ceva. E o idee originala si ma opresc aici cu aprecierile.
- Sa inteleg ca nu e normal ca familia regala sa ceara acest lucru?
- Nu stiu exact care sunt conditiile. Pelesul si Pelisorul sunt discutabile. Stiam si cred ca proprietarul lor este statul roman.
- Cum vi se pare faptul ca Regele Mihai l-a premiat pe Adrian Nastase cu distinct ia “Omul anului” in cadrul Premiilor de excelenta VIP?
- Mi-a venit sa rad cand am vazut asa ceva. Am avut si impresia negativa a unor monarhisti adevarati.
- Cum comentati reconcilierea dintre Iliescu si Regele Mihai?
- Aici imi permiteti sa nu va raspund.
- “Nu ar fi bine ca Stoica sa conduca iar PNL”
- Cum ati fost primit in PNL, avand in vedere ca nu a existat o buna intelegere intre dvs. si unii membri PNL?
- Am fost foarte bine primit. Pentru mine ca persoana nu am intampinat nici o problema, dar pentru prietenii mei din judete au fost dificultati in privinta acestei fuziuni. Acolo am vazut unde erau orgolii personale, ambitii personale. Sper ca lucrurile se vor rezolva si sper ca voi avea o convorbire cu Stolojan, pentru a face ce trebuie ca actiunea sa se produca in conditii civilizate.
- In 1993 ati fost exclus din PNL. Printre liberali se spune ca Viorel Catarama a instrumentat acest lucru.
- E o chestiune pe care nu as vrea sa o pun pe tapet acum, pentru ca, daca ne-am unit cu liberalii, nu e cazul sa redeschidem procese mai vechi. Eu am plecat din PNL, nu am fost exclus. Rolul lui Catarama a fost unul negativ in organizarea Congresului extraordinar de la Brasov, in 1993, care a produs o ruptura a PNL. Si acel congres, ca sa folosesc o expresie edulcorata, a fost traficat. Atata tot.
- Ati avut vreo discutie cu Viorel Catarama pana acum, de cand v-ati intors in PNL?
- Nu. Aceasta chestiune s-a incheiat.
- Tot in 1993 l-ati dat afara pe Stoica din partid. De ce?
- Da, l-am dat afara pentru ca incepuse sa faca declaratii, facuse un grup acolo... Tot ce s-a intamplat atunci s-a intamplat organizat din afara partidului. Multi dintre acei domni au actionat influentati din afara.
- Si Valeriu Stoica a fost influentat din afara?
- Nu spun nimic.
- Aceasta influenta se mai pastreaza sau nu asupra lui?
- Nu stiu asta. Cred ca s-au schimbat lucrurile.
- Credeti ca mandatul sau la conducerea PNL a fost benefic sau nu pentru partid?
- Cred ca nu a fost benefic. - Mai are vreo sansa sa revina? Exista scenariul ca, daca Stolojan se va duce la Cotroceni, Stoica ar dori sa-i ia locul in fruntea PNL.
- Si mie mi s-a spus ca ar face niste incercari ca sa revina. Cred ca n-o sa reuseasca si nici n-ar fi bine pentru partid.
- “Nu exista in PNL nimeni care sa il inlocuiasca pe Stolojan”
- Despre Stolojan ce puteti spune? Stiti ca are o imagine de “contabil” care nu are nici o legatura cu liberalismul.
- (rade) Dumneata ma pui pe un vulcan pe mine! Cred ca Stolojan a evoluat in bine. Eu il cunosc pe Stolojan pentru ca guvernul pe care l-a condus s-a facut cu aprobarea mea. Am dorit sa existe acel guvern, i-am invitat si pe taranisti, ca sa putem rezolva crizele produse de Guvernul Roman. Manifestatiile si grevele se tineau lant, era o atmosfera semi-insurectionala. Atunci am crezut ca e bine sa facem acel guvern, la propunerea lui Iliescu, sub conducerea lui Stolojan, pe care il consideram un om onest. Si astazi, atuul lui mare este ca este mai cinstit decat altii.
- Atunci ati fost de acord cu nationalizarea valutei?
- A revenit asupra deciziei dupa doua luni, cand i-am spus ca plecam din guvern daca se mentine aceasta masura.
- Ce sanse are acum sa il invinga pe Nastase in cursa pentru Cotroceni?
- Cand mergi la o lupta, te gandesti si la ce sanse ai, dar lupta trebuie dusa, si eu sunt de acord sa duc lupta alaturi de el. Nu e usor, pentru ca dl Nastase are la dispozit ie un aparat politic si financiar foarte puternic. Acelasi aparat nu este de partea liberala, dar asta nu inseamna ca lupta nu trebuie dusa.
- La sfarsitul anului e posibil ca Stolojan sa para- seasca conducerea PNL. Isi da demisia fie ca se va duce la Cotroceni, fie ca PNL nu va obtine un scor onorabil. Credeti ca in PNL exista vreo personalitate care ar putea sa il inlocuiasca?
- Deocamdata nu, n-a aparut nici o personalitate. Teoretic, rolul ii revine lui Melescanu, ca prim-vicepres edinte, dar Melescanu va fi foarte contestat.
- Sa inteleg ca PNL ar intra in criza daca Stolojan ar castiga sefia statului.
- Daca Stolojan pleaca, ar putea sa fie o criza in PNL, dar eu nu ii cunosc inca foarte bine pe cei care sunt in partid. Unii sunt oameni mai noi, pe care nu i-am cunoscut acum 10-12 ani. Vom vedea.

“Alianta cu PD trebuia facuta in toamna”

- Despre alianta cu PD ce credeti?
- Decizia de formare a aliantei s-a luat inainte de fuziunea cu PNL-C. Nu mai era cazul sa zic da sau nu. Era insa cazul sa se faca spre toamna. Daca s-a facut acum, nu mai e cazul s-o punem in discutie. Vor exista insa subiecte negative, care trebuie micsorate ca importanta. Spre exemplu, la alcatuirea listelor electorale in judete probabil ca vor fi dificultati. Trebuie sa depasim dificultatile acestea. In schimb, candidatura lui Stolojan trebuie sprijinita cu tot sufletul de toate fortele politice implicate in alianta.
- Alianta cu PD ar trebui sa prefateze o relatie pe termen lung sau e doar o chestiune de conjunctura?
- E o chestiune de conjunctura. Aceasta treaba trebuie facuta pentru alegeri si, eventual, daca nu se ajunge la putere, pentru o actiune de opozitie unitara, inteligenta, care sa influenteze actul politic romanesc, chiar daca PSD ramane la putere.
- V-ati imaginat vreodata ca PNL va face alianta cu niste fosti membri FSN?
- Nu mi-am imaginat, dar in politica romaneasca totul este posibil.
- Dar in 1992 v-ati imaginat ca Stolojan va deveni presedinte PNL si o sa va readuca in partid?
- Nu, nici asta nu mi-am imaginat. Nu el m-a readus in partid, ci evolutia lucrurilor si hotararea mea. E drept ca si hotararea lui.

“Basescu e un om simpatic”

- Ce parere aveti despre intrarea lui Cozmin Gusa in PD? E spionul PSD?
- Mi se pare un lucru corect pentru ca dl Gusa ramasese complet singur. E logic. Se afla in situatie de inamicitie cu fostii lui colegi politici. Deci se situeaza de aceeasi parte a baricadei cu dl Basescu. Personal, nu cred ca este un spion al PSD, dar nu este nimic imposibil in lumea romaneasca.
- Va place stilul lui Basescu de a face politica?
- Dl Basescu este um om foarte simpatic. Cred ca o sa devina un viitor primar, din nou. Nu-l vedeam presedintele republicii in nici un caz, dar are acest limbaj direct, care cateodata este de apreciat, cateodata nu, dar este totusi mai aproape de oameni.
- Care este cel mai mare defect al lui?
- Nu pot sa spun asta.
- Dar cea mai mare calitate?
- Aceasta apropiere de oameni.
- Ati auzit ca Roman doreste sa-si faca un partid. Credeti ca are vreo sansa?
- Nu stiu daca are vreo sansa. Nu am fost insa deloc surprins cand am auzit, pentru ca el nu se mai intelege deloc cu Basescu. Miscarea lui este logica. Am auzit ca e in discutii cu dl Marian Enache. Daca se intelege cu el, Roman face o afacere buna.

O tara intreaga a parut fascinata de furia cheltuielilor de sarbatori, de ploaia banilor aruncati pe cadouri, distractii sau calatorii. Mai cu seama marile orase au lasat impresia unei alte Romanii, in care oamenii au bani in exces si disponibilitati nelimitate. Agentiile de turism anuntau inca de la inceputul lui decembrie ca locurile de cazare pentru cele mai scumpe hoteluri au fost epuizate, iar reportajele din magazinele de electrocasnice semnalau un fel de apocalipsa a cumparaturilor de sezon. Stirile televizate si forfota oraselor lasau impresia de bunastare generalizata, in mare contrast cu ceea ce se intimplase peste an, cind tara gemea sub povara scumpirilor tarifelor la lumina, caldura sau la telefoane. Goana dupa un Revelion de lux contrasta cu precedentele stiri referitoare la sute de mii de oameni care se debransau de la reteaua de termoficare sau cu statisticile oficiale, care continua sa arate un venit mediu de numai 125 de euro.
In fata freneziei cheltuielilor, multi se intreaba de unde apar atitia bani, de unde atitea masini, case, concedii, termopane sau electrocasnice? De unde succesul magazinelor de lux, de unde aglomeratia din localurile cu pretentii in care e greu sa obtii o rezervare? Cine sint cei care umplu discotecile, barurile si tin aprinse luminile orasului pina dimineata? Prinsi cu grijile de zi cu zi, oamenii cu posibilitati modeste si chiar cei din clasa de mijloc privesc intrigati aceasta defilare de prosperitate, intrebindu-se daca nu cumva statisticile au ramas in urma, iar Occidentul s-a mutat peste noapte la gurile Dunarii. Secretul acestei aparente bunastari nu sta insa nici in consolidarea clasei de mijloc, nici in simplul efect cumulativ al “cheltuielilor de ocazie”, spun economistii. Combustibilul care anima distractia si consumul in Romania sint banii care lipsesc din statistici.
Un observator strain venit intr-o Romanie descrisa de deja celebrii parametri ai saraciei este contrariat sa vada aceasta euforie aparent generalizata a consumului. “Socat de ceea ce se intimpla pe teren, n-ar intelege cum de toata lumea se plinge ca n-are bani sa-si plateasca intretinerea, dar negustorii vind aproape orice de sarbatori. Se poate intreba, pe buna dreptate, de unde bani si mai ales, cine sint oamenii cu bani?”, spune analistul Florin Petria. Dintr-o inexplicabila pudoare, vorbim putin de noua clasa de “nouveaux riches”, noii imbogatiti, adica. Cine sint ei? Nu prea stim, iar comentatorii doar banuiesc, urmarind sursele posibile de bani. Lasam la o parte “clubul celor 300” de milionari in dolari, care nu prea-si mai petrec sarbatorile prin Romania si fac deja cumparaturi la Paris. Clubul noilor imbogatiti nu poate fi confundat nici cu asa-numita “clasa mijlocie”. In Romania, clasa de mijloc, recunoscuta ca atare prin salariile mari primite din banci, case de brokeraj, sucursale ale marilor corporatii sau prin veniturile obtinute din afaceri nu e foarte numeroasa. In afara de asta, oamenii care fac bani din profesie sint rereori prezenti in peisajul social, impartindu-se doar intre serviciu si viata de familie si concentrindu-se pe investitii majore.

Mirajul clasei de mijloc

“Clasa de mijloc este reprezentata de indivizi cu studii superioare, bine calificati profesional si mici antreprenori. Nu au averi mari, ci medii, dar reprezinta o categorie relativ importanta. In Europa, patura intelectualilor variaza in jurul a 30 la suta. In Romania, ca pondere a populatiei cu studii superioare, ne situam pe unul din ultimele locuri din Europa, cu aproximativ zece la suta din populatie. Standardul de consum al paturii de mijloc este special. Sint mai putin interesati de bunurile de stricta subzistenta si tind sa investeasca in altceva, tind sa faca economii, iar, in Romania, tind sa-si cumpere electrocasnice, locuinte si automobile. In vestul Europei aceasta patura consuma foarte mult turism, in special turism cultural”, explica sociologul Bogdan Voicu, specialist la Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii.
Aspectul dinamic al pietei in Romania ar putea crea impresia ca in sfirsit a aparut si la noi mult rivnita clasa de mijloc, patura groasa a celor care tin in stare de functionare industriile producatoare de masini, umplu teatrele si cinematografele si impulsioneaza industria serviciilor. “Oricum ai socoti, clasa de mijloc nu se extinde dincolo de 5-10 la suta din populatia Romaniei, iar oameni cu averi considerabile sint vreo zece mii. Raportat la populatia Romaniei, asta nu e prea mult”, explica analistul economic Ilie Serbanescu. Vreo 200.000 de oameni, risipiti in toata tara, nu explica momentele de maxima risipa si nici aparenta bunastare de peste an. “Statisticile arata ca veniturile lunare ale unui salariat, chiar si ale celor mai bine platiti, nu pot sustine cu intensitate euforia consumului.
Risipa sarbatorilor arata insa dimensiunea banilor “negri”, pentru care nimeni n-a platit vreo taxa. E perioada cea mai transparenta pentru economia subterana”, spune Florin Petria.

Mai bogati decit arata statisticile

Bineinteles, exista o patura de mijloc activa, cu resurse financiare “curate”, la care se adauga adolescentii si studentii, care cheltuiesc cam tot ce au - din resurse proprii sau de la parinti. Numarul acestora este insa departe de a explica dimensiunile consumului de timp liber. Oricit de adinc ar cauta in buzunar, cei care sint platiti cu un salariu minim pe economie, situat in noiembrie la un nivel de 62 euro, tot nu pot cheltui mai mult de echivalentul a 2 euro pe zi. Asta in situatia in care nu platesc nici o factura in luna decembrie. Nici in esaloanele superioare din punct de vedere salarial raspunsul freneziei consumului nu isi gaseste raspuns: oficial, cei mai bine platiti romani sint bancherii. Potrivit statisticilor pentru noiembrie, salariul mediu in banci a fost totusi de numai 325 de euro, si astfel nici acestia nu pot cheltui decit vreo zece euro pe zi.

Cheltuiala de placere

In timp ce Alvin Toffler vorbea despre un “al patrulea val”, anume economia timpului liber, spre care se indreapta lumea occidentala, Romania ramine intr-o etapa premergatoare, incercind sa-si acopere golurile acumulate pina acum. “Consumul de timp liber nu pare a fi mare in Romania. Indivizii bine platiti din companiile prospere au de compensat ani de zile in care parintii lor nu au putut acumula bunuri.
Asa ca nu dau bani pe “loisir”, ci prefera sa investeasca masiv in apartamente - Romania fiind, de altfel, una dintre putinele tari cu numar record de proprietari de case (90 la suta). Pentru comparatie, Anglia are sub 40 la suta. In afara aparentei bunastari si a unui tip de consum impulsionat de aproximativ 17 la suta din populatie, romanul o duce mai prost decit orice alt european, exceptind spatiul ex-sovietic, Albania, Bosnia si Serbia. Raportat la propriile lor asteptari, romanii o duc chiar si mai rau: in jur de 70 la suta spun ca isi ating cel putin strictul necesar. La inceputul anilor '90 asteptarile erau foarte puternice. Dupa indepartarea lui Ceausescu am inregistrat o lunga perioada de recul. Abia acum, cind se inregistreaza vagi cresteri economice, este o perioada relativ mai buna pentru acumulari”, spune sociologul Bogdan Voicu.

Economia subterana, motorul zonelor urbane

Acumularea de capital se poate face de multe ori pe spinarea celorlalti, la limita legii, sau de cele mai multe ori in afara legii. Asa se face ca unii dintre “nouveaux riches” autohtoni au radacini in traficul de tigari, droguri, si in general orice marfa adusa prin contrabanda in tara si vinduta la preturi mici. “Banii din economia subterana ajung in final in consum, din cauza asta vedem masini de ultima ora, exod in perioada vacantelor catre destinatii exotice si imbulzeala in supermarketuri. Oamenii isi construiesc locuinte, cumpara masini scumpe si nu-i intreaba nimeni de unde sint banii. Paradoxal, la noi economia subterana face sa creasca PIB-ul intr-o masura mai mare decit in alte tari”, adauga Ionut Popescu.
Banii se misca mai ales in marile orase, cu precadere in Bucuresti, subliniaza analistul economic Ilie Serbanescu. Economia subterana, estimata de specialisti intre 20 si 40 la suta din cea “oficiala”, joaca un rol mult mai important decit ne place sa admitem in viata sociala si economica a marilor orase. “Noi avem tabloul din Bucuresti, care nu e chiar repetabil in restul tarii. Evident ca in ultimul an s-au intensificat vinzarile la nivelul intregii tari, dar in Bucuresti media salariala e oricum cu 50% peste cea din restul tarii (dar si preturile sint mai ridicate). Densitatea firmelor, administratia centrala, ambasadele fac din populatia capitalei categoria cea mai bine salarizata in raport cu tara”, spune Florin Petria.
“Economia subterana e distribuita inegal pe teritoriul tarii. Exista sume enorme care provind din trafic, bani care se misca in orasele din apropierea frontierelor si in capitala. Fac o diferenta intre munca “la negru”, din constructii, de pilda si traficul cu diverse produse, de la tigari, aur sau droguri, sau orice alta marfa de contrabanda, care intra in tara fara taxe. Traficul de marfuri explica in parte, bunastarea relativ mai mare a oraselor din apropierea frontierelor. Constanta sau Oradea sint orase sensibil mai prospere decit Focsaniul, de pilda”, spune Florin Petria.

Spaga, unealta a prosperitatii

Mai exista o categorie de “nouveaux riches”, din care fac parte, in general, coruptii deja platiti din buget. Investitorii straini sustineau ca in Romania coruptia este mai intensa in spitale, la ghiseele sau birourile functionarilor marunti. Dar “spaga” micilor corupti e in mare parte platita din venituri legale, sustine Petria. Bani in plus, netaxati, constata analistii, sint si in buzunarele liber profesionistilor care tarifeaza oficial doar o parte din venituri. Muzicieni, avocati, notari sau coafeze. Ei sint insa mascati de sumele destul de substantiale cistigate “legal”.

Bunastare de import

Nu in ultimul rind, printre argumentele cresterii aparente a nivelului de consum se numara faptul ca imigratia a crescut. Dupa un virf absolut in 1990, s-a inregistrat o perioada de stagnare, dupa care a inceput din nou sa creasca dupa '95. “Mai nou, au aparut adevarate retele de emigrare. Exista, de pilda, o cursa Teleorman-Barcelona, care pleaca de la Dobrotesti joi la ora 1.00. De undeva din Botosani se pleaca in fiecare saptamina la Bruxelles. Exista comune intregi in care jumatate din populatie este la munca in strainatate”, explica sociologul Bogdan Voicu. “Sintem mai bogati decit in statistici si oamenii simt asta, mai ales in preajma sarbatorilor.
Un studiu recent arata ca 1,7 milioane de gospodarii au cel putin cite un membru plecat la munca pe alte meleaguri. Astfel in Romania au intrat anul trecut cel putin doua miliarde dolari, din care aproape jumatate intra in circuitul bancar, restul vin direct la chimir”, sutine analistul economic Ionut Popescu. Banii “stranierilor” explica in mare parte faptul ca in ultima vreme consumul a crescut vizibil mai rapid decit veniturile oficiale, spune Popescu.

Vise roz alimentate din strainatate

“Numeroasa categorie a romanilor care lucreaza in strainatate, majoritatea in conditii ilegale, aduce in tara bani din partea cenusie, gri, a economiilor occidentale. Majoritatea celor care lucreaza in strainatate au aranjamente de plata care nu trec prin fortele de munca din tarile respective. Parte din acesti bani cistigati “la negru” in strainatate sint trimisi in Romania si sint cheltuiti cu aceasta ocazie”, spune Florin Petria. “De regula, migrantii romani, care in clipa de fata acopera intre 10 si 12 la suta din gospodariile romanesti, trimit in medie cam 200 de euro pe luna in tara, potrivit ultimelor studii CURS si OIM. Asta inseamna dublul salariului mediu pe economie, ceea ce inseamna un consum mai mare. Oamenii care migreaza sint mai apropiati paturii de mijloc. Majoritatea acestor bani merg in investitii si consum. Acesta din urma este un consum de tip superior”, explica sociologul Bogdan Voicu.

Dezavantajele banilor nemunciti

Sarbatorile sint un bun prilej sa pipaim dimensiunea economiei subterane si sa ne intrebam pe citi oameni a imbogatit ea, insa o vaga impresie cu privire la subiect ne putem face si in restul zilelor de peste an. Pe de alta parte, banii negri sau gri vin din traficul de marfuri, din munca la negru afara, din spagile birocratilor sau din veniturile de completare a salariilor. Probabil cel mai devastator efect al imbogatitilor din zona subterana a economiei este cresterea nesabuita a preturilor datorata usurintei cu care toti acestia pot accepta scumpirile. “Din pacate, veniturile ilegale sint marea sursa a inflatiei, pentru ca cine are bani in surplus accepta mai usor un pret mai mare. Banul care vine muncit si taxat nu genereaza asa de usor inflatie. Concentrarea banilor “negri” in orasele mari ridica preturile si amplifica inflatia.
In Romania nu exista o statistica regionala a indicelui de crestere al preturilor, dar dintr-o asemenea analiza am putea afla ca inflatia evolueaza diferit in Moldova, fata de Constanta, Timisoara sau Bucuresti. O asemenea statistica ar descrie mai bine unde se concentreaza veniturile netaxate”, spune Florin Petria. “La o analiza atenta, observi ca economia subterana e distribuita inegal. In esenta, banii se-nvirt in orasele mari. Daca vrei sa cumperi un produs mai scump in Braila, de exemplu, nu-l gasesti. Chiar daca ai facut bani la Braila, cumparaturile mai sofisticate le faci la Bucuresti, si asa se explica in parte si vinzoleala pe marile artere comerciale din Capitala”, apreciaza Ionut Popescu.
Economia subterana joaca un rol mult mai important decit ne place sa admitem in viata sociala si economica a marilor orase. Cei care nu au bani se grupeaza, insa, intr-o majoritate tacuta, in mare contrast cu bunastarea “risipitorilor” al caror numar nu-l putem socoti.
In lumina celor de mai sus, devine evident insa ca incercarile de a evalua cresterea nivelului de trai sau progresul economic invocind cresterea consumului sau aparenta bunastare din centrele oraselor corespunde in prea mica masura realitatii. Economia subterana, exodul fortei de munca si sursele “semilegale” de cistig continua sa fie factori principali in peisajul economico-financiar, contribuind decisiv la mirajul bunastarii.

Diaspora in direct
"Fiindca sunt muncitori si inteligenti, romanii din America au un mare succes"
-interviu cu prof. dr. ing. Doru Stefanescu de la Universitatea din Alabama - SUA

Fugit din Romania in 1980, la varsta de 38 de ani, pentru ca se simtea "un fir de nisip intr-o moara care macina tot", prof. dr. ing. Doru Stefanescu ajunge in America, visul oricarui roman. Cunoscut deja in Lumea Noua pentru lucrarile prezentate la congrese internationale in domeniul metalurgiei, prof. Stefanescu n-a asteptat prea mult: dupa doua saptamani, i s-a ivit un angajament. De-aici si pana la colaborarea cu NASA n-a fost decat povestea unui om care a vrut sa invinga.

-Domnule profesor Stefanescu, ati plecat din Romania cu directia fixata pe America?
-Da, pentru ca aveam o invitatie ca sa prezint o lucrare la un congres american. Totusi, nu doream neaparat sa raman in SUA, pentru ca nu plecam undeva anume, ci plecam de undeva. Am plecat cu sotia mea (ne lasasem fetita acasa, cu parintii mei). Printr-un prieten resitean, am cunoscut un contrabandist in Iugoslavia, care ne-a rezolvat problema banilor, dar ne-a si invatat cand sa luam avionul spre America (era pe-atunci un tratat intre Romania si Iugoslavia, de a-i intoarce pe cei care trec ilegal frontiera, dar mai era o conventie cu americanii, prin care oamenii erau lasati sa treaca). Pe aeroport, granicerul iugoslav ne-a cerut pasapoartele, a vazut ca-s romanesti si ni le-a inapoiat, fara a le deschide macar, ca sa le stampileze. Conform actelor, deci n-am parasit nici pana azi Iugoslavia... Asa am ajuns in America si imediat ce-am ajuns, am telefonat celor care ma invitasera la congres, si le-am spus ca intentionez sa raman aici. Mi-au spus ca va dura cateva luni pana voi gasi de lucru (in 1980, si America era in criza). Dar dupa numai doua saptamani, am primit un telefon de la Universitatea din Wisconsin, care mi-a oferit pozitia de visiting profesor: cu bani putini, dar suficienti pentru a trai in conditii mai bune decat cele pe care le aveam in Romania (de fapt, din acei bani am putut sa-mi iau masina). Cea mai grea faza, in America, atunci cand incerci sa gasesti de lucru, este primul serviciu, caci nimeni nu stie in ce masura cunosti limba, ce experienta ai, daca intelegi modul cum functioneaza societatea, sistemul de lucru. Noroc ca americanii sunt, in general, foarte generosi cu strainii. Daca vorbesti putin engleza, iti declara imediat ca vorbesti perfect. Sosisem cu doua geamantane doar si, peste putin timp, s-au gasit oameni care ne aduceau paturi, farfurii, linguri. Ospitalitatea romaneasca, e adevarat, pare inegalabila: daca-ti vine un strain in casa, ii dai patul tau; in America, nu-ti da patul sau nimeni, iti da insa alt pat.

Cand am inceput lucrul, am fost foarte ponderat, constient ca ma aflu intr-o societate noua, extrem de competitiva si unde trebuie sa invat regulile. Mi-am vazut de treaba. Dupa cateva luni, am inteles cum functioneaza sistemul si-am putut sa fiu mai agresiv, lucru foarte pozitiv in America, asta insemnand abilitatea de a-ti urmari scopurile profesionale.
-Cum ati ajuns sa colaborati cu NASA?
-In prezent, functionez ca profesor la Universitatea din Alabama, o universitate de stat, a treia ca vechime din SUA (dateaza din 1831), dar asta nu ma impiedica sa am si colaborari. Colaborez cu NASA din 1981, cand am avut primul contact cu ei, realizat -cum spun americanii: "you pour yourself, but your bootstraps" (adica, te ridici prin propriile-ti forte). Foarte importanta -in sistemul american -este credibilitatea, prestigiul pe care-l ai, atunci cand promiti un lucru. Daca dai gres o data -este-n regula, dar daca dai gres de doua ori -nimeni nu mai are incredere si nu-ti mai da bani. Astfel, mi-am format reputatia ca-mi indeplinesc obligatiile.

Cu NASA, am avut ocazia sa initiez doua experiente. Sunt ceea ce se cheama "NASA Principal Investigator" -un titlu pe care-l obtii atunci cand o experienta propusa este acceptata pentru zbor. Am participat la doua zboruri: in iunie-iulie 1986 si anul trecut, in noiembrie (cand am discutat cu astronautii prin intermediul televiziunii). Fascinant e ca atunci cand experimentul a fost aprobat pentru spatiu, succesul misiunii depinde de participarea a sute de oameni. Efortul este coplesitor, iar succesul implica responsabilitate.
-Domnule Stefanescu, in Occident este obiceiul ca profesorilor universitari sa li se acorde o data la 7 ani un an liber, asa-numitul "an sabatic". Dv. ati beneficiat de acest lucru?
-Da, am avut un an sabatic in 1994, pe care mi l-am petrecut in Franta, la Nancy, unde am lucrat, iar pe copii i-am inscris la scoala. Anul sabatic dureaza, de fapt, sase luni, perioada pe care universitatea ti-o plateste integral.
-Cum arata o zi din viata dv.?
-Depinde. Circul destul de mult, deoarece -ca sa ai o activitate de cercetare -trebuie sa existi din punct de vedere stiintific, prin prelegerile pe care le tii. Ca si tenismenii profesionisti, avem turnee, ne mutam din oras in oras, tot la o luna-doua, ca sa nu ne uite lumea. In schimb, daca sunt la universitate, imi place sa fiu la ora 8 la lucru, pentru ca, de fapt, acolo nu este un program fix. Nu intereseaza pe nimeni prezenta fizica. Daca stai acasa si obtii rezultate, asta-i foarte bine. Avem asa-zisa politica a "usii deschise", iar usa mea este intotdeauna deschisa dialogului cu studentii. Predau semestrial 1-2 cursuri, pe care mi le pregatesc cu minutiozitate.
- Sunt multi romani valorosi in America?
-Romanii care sunt in America, pentru ca-s muncitori si-n general inteligenti, au un mare succes. Problema nu e romanul, ci sistemul. Cand romanul intra intr-un sistem in care se poate valorifica, se valorifica. Am avut studenti romani care au venit in America in ideea ca vor invata si se vor intoarce, ajutand la promovarea stiintei romanesti. Ei bine, nu mai vor sa se intoarca. Nu este neaparat mirajul economic, ci conceptia: "daca ma duc acolo (Romania), nu pot sa fac ce fac aici (America)".
-Ce credeti despre dorinta tinerilor de a parasi Romania?
-Eu cred ca aceasta este o problema personala si sunt adeptul totalei independente individuale. Aceasta decizie este decizia fiecaruia dintre noi, si nu cred ca avem dreptul sa stabilim legi prin care sa dictam individului ce trebuie sa faca cu viata lui. Cred ca rolul politicienilor este de-a asigura un sistem care sa fie atractiv pentru tineri, altfel tinerii se vor duce acolo unde-si pot valorifica potentialul.
-Va asupreste o anume nostalgie a Romaniei?
-Tara ramane totdeauna in suflet. Este ca prima iubire -nu se poate uita. Este o senzatie stranie, intr-un fel, pentru ca emotiile sunt mixte: pe de-o parte ma simt ca si cum n-as fi plecat niciodata, pe de alta parte -ca si cum n-as fi fost aici niciodata...
-Cum incercati sa ajutati Romania?
-Initial, intentia mea a fost de-a aduce in America studenti, pentru a-i educa si a-i trimite inapoi. Aceasta metoda nu prea are succes: odata ajunsi acolo, au rezultate si nu se mai intorc. Va dau ca exemplu pe Laurentiu Nastac -un element foarte valoros, care lucreaza la o companie de cercetare in Pennsylvania, platita de Marina Americana. Lucreaza in domeniul superaliajelor -un domeniu de varf; alt exemplu este cel al lui Adrian Catalina -si el un bun specialist metalurg. Acum incerc sa le facilitez celor interesati in Romania, in domeniul solidificarii si turnarii metalelor, contacte cu specialisti straini, tocmai pentru a scoate Romania dintr-o anumita izolare in care se afla. In exterior nu se vorbeste de Romania, ca si cum n-ar exista. Nu va dati seama de aici, dar ea este data complet uitarii. Nu se vorbeste nici de rau, nici de bine despre ea. In America, foarte putina lume stie ca romanii vorbesc o limba latina. In general, conceptia este ca Romania se afla in sfera slava. Despre Romania ai putea scrie doar ca despre o curiozitate, iar aceasta curiozitate lipseste...
-Mai aveti timp pentru hobby-uri?
-Foarte putin, dar cel mai important hobby al meu este sailing-ul, adica iahting-ul, pentru ca barcile mari cu panze iti dau senzatia ca te poti duce oricand si oriunde in lume. Foarte frumos iti poti petrece timpul -cand il ai...

RUXANDRA CONSTANTINESCU



SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)