comentarii

o zi cu soare


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Vant, soare si un ultim pas - de zaraza sc la: 17/09/2014 09:13:40
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/vant-soare-si-un-ultim-pas-dupa-9000-de-kilometri

"[...]Dupa o lunga coborare pe valea uscata a raului Sary-Tash apare brusc dupa o curba si ultimul catun inainte de munte, Engilcheck. Decorul e absolut dezolatant cu o fosta mina/combinat parasita si cu blocuri goale ce privesc cu mii de ochi negrii spre muntii din jur. E numai bun de decor post-apocalitic.

La postul de control dau de 2 tineri soldati adormiti dar care sar repede in picioare atunci cand dau sa trec. De aici incolo e nevoie de permisul militar pe care il am de la Ak-sai, iar oamenii trebuie sa ma inregistreze in catastif. Intreb de magazin si de apa, oamenii imi spun ca magazin nu exista in catun si inainte de a pleca unul din ei apare cu o paine, unul din lucurile care nu strica in tolba cu mancare pentru urmatoarea saptamana. Nu de alta, dar dintr-o paine si o conserva de lapte condensat poti sa o duci ceva vreme.

Profit de ocazie si iau si apa caci prea multe paraie nu sunt pe harta, iar apa Engilcheckului cred ca e in proportie de 20% namol si nisip. In schimb, cum incep sa urc spre At-jailoo se porneste un mic uragan din fata care imi stoarce si ultimele farame de energie. Dupa 10 kilometri de luptat cu el si fara nici un chef de a continua gasesc un loc de cort ferit de vant si inchei ziua dupa 85 de kilometri cu speranta ca maine vantul se va mai domoli. E incredibil cum m-au stors astazi soarele si vantul, dar sper ca maine macar jumatate de zi sa fie de pauza."

Bronzul de dupa 4 luni si 9500 kilometri
Image and video hosting by TinyPic

Doua tabere intr-o zi si in sfarsit tabara de baza - de zaraza sc la: 03/10/2014 13:04:03
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/doua-tabere-intr-o-zi-si-sfarsit-tabara-de-baza

"[...]Zis si facut, doar ca de aici inainte o sa trebuiasca sa deschid singur poteca prin zapada proaspata ce ajunge in unele locuri pana la genunchi. Iar eu sunt incaltat cu o pereche de adidasi care desi au goretex iau zapada pe deasupra asa ca dupa prima jumatate de ora oricum sunt uzi. Iar ghetarul nu e chiar asa de simplu de navigat, cu o multime de raulete si crevase de sarit. Pana la urma ii dau de cap si dupa un ultim rau cu apa congelata pe care il trec direct cu adidasii ajung pe morena centrala.

Morena merge destul de drept la inceput, dar pe masura ce inaintez devine tot mai denivelata si e tot mai mult de urcat si de coborat. In plus din spate vin doua serii de nori apocalitici ce ma invaluie in viscol. Noroc ca nu dureza prea mult si de fiecare data iese soarele dupa si am din nou putina vizibilitate pentru a ghici drumul.[...]
Odata ajuns in tabara, dupa ce vorbesc cu seful, aflu si vestea buna, respectiv ca bagajul trimis din Bishkek a ajuns cu bine. Asa ca am in sfarsit si lucruri de iarna si maine nu mai trebuie sa mai inghet in adidasii uzi leoarca.

Socul si vestea proasta vine in schimb atunci cand umblu la rucsac si descopar ca am pierdut pe drum punga in care tineam cortul, salteluta si sacul de dormit de vara. Dupa experienta trepiedului pierdut si nemaigasit stau sa ma gandesc care sunt sansele sa dau de ea maine dimineata, mai ales ca punga era alba, iar ghetarul e la fel de alb.

Daca nu bate vantul si nu ninge in noapte asta am sanse sa merg pe urme inapoi si nu pot decat sa sper ca pachetul nu a cazut intr-un rau si e acum in mijlocul ghetarului. Ar complica extrem de mult logistica, ar mai trebui sa mai inchiriez inca un cort, ar trebui sa fac rost de un izopren dar in primul rand mi-ar parea rau de toate lucrurile pierdute.

Oricum e cert ca in seara asta nu plec inapoi, sunt mult prea obosit iar daca ma scol maine de dimineata am toate sansele sa merg mult mai repede pe zapada inghetata. Asa ca prima grija e sa iau pachetul, sa iau cortul de altitudine pe care l-am inchiriat si sa fac rost de un izopren pentru noaptea asta. Si cu stresul in mine sa incerc sa adorm si sa sper ca voi gasi lucrurile in dimineata urmatoare."

La baza varfului Pobeda (7400m)
Image and video hosting by TinyPic
Regasirea cortului si prima zi de tabara - de zaraza sc la: 09/10/2014 09:29:48
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/regasirea-cortului-si-prima-zi-tabara-de-baza

"[...]Partea buna e ca de data asta plec incaltat in plastici si nu in adidasi. Oricum nu cred ca as fi plecat cu adidasii uzi si inghetati in cautare. Dupa ce am incercat sa rememorez traseul deloc ortodox din ultimele doua ore cred ca mi-am cam dat seama pe unde as fi putut sa pierd pachetul. In mod cert imi amintesc ca la un moment dat pe ghetar am auzit cum ar fi cazut ceva, dar dupa ce am verificat sticla si trepiedul de pe lateralele rucsacului am mers mai departe. Pe de alta parte cel mai nefericit scenariu e sa fi cazut la una din sariturile peste raurile din ultima ora, caz in care acum s-ar putea sa fie in maruntaiele ghetarului.

Cu gandurile astea in minte si cu un amestec de speranta si anticipare plec inapoi pe urmele din seara anterioara. Soarele tocmai rasare si incep sa lumineze in mod magic toate varfurile din jur, dar de data aceasta aparatul a ramas in cort pentru a ma misca cat mai repede.

Nu e deloc greu sa urmez pasii inapoi, iar pe zapada inghetata si fara bagaj ma misc mult mai repede decat seara anterioara. Si la nici 20 de minute de la plecarea din tabara de baza, fix in mijlocul unui parau inghetat vad ceva ce nu prea se incadreaza in peisaj. Daca initial zic ca e un bolovan acoperit de gheata pe masura ce ma apropii imi dau seama ca e pachetul pe care il cautam.

In seara anterioara aici a fost de sarit cam un metru si jumatate dintr-o parte in alta si probabil cam in acelasi timp in care eu aterizam in partea cealalta ateriza si cortul in parau, motiv pentru care nu am auzit nimic. In schimb de ce nu a luat-o la vale si a ramas inghetat pe pietris nu am sa-mi dau seama, cert e ca mi s-a ridicat o piatra de pe inima atunci cand am recuperat lucrurile. Problema cea mai mare pe termen scurt ar fi fost salteluta, caci dupa cum am vazut pe pielea mea in noaptea anterioara e diferenta imensa intre cum izoleaza salteluta si cum izoleaza un izopren.

Revenind fericit in tabara de baza vad ca inca nimeni nu s-a trezit, lucru care mi se pare putin ciudat. Obisnuit cu Alpii si cu startul extrem de matinal, mi se pare ciudat sa nu vad pe nimeni treaz pe la 7:30-8.[...]

DHEA si tineretea vesnica... - de JCC la: 11/10/2003 10:10:02
(la: D.H.E.A. sau tineretea vesnica ???)
Ce-a gasit Nico pe internet este adevarat, cu exceptia ca la 70 de ani corpul uman nu mai contine decat 10 -maximum 20% din doza de DHEA pe care o continea la 20 de ani,
Doar 5% ar fi dramatic..

dar, dar...
nu este chiar atat de simplu, iar subiectul este f. vast, sunt si multe informatii false, iar altele sunt selective
in plus nu exista multa experienta anterioara, nu se poate discuta eficace despre efecte secundare.
Ce este sigur, este ca pastilele de DHEA, de care americanii sunt gurmanzi iar doctorii din SUA le prescriu generos, trebuie luate numai dupa un control sanghin exact, pentru a evita supra-dozajul.
Nu se cunoaste inca nimic despre efectul in timp asupra oamenilor, nu exista suficienta anterioritate,
dar experimentari in curs, facute pe animale, au aratat o progresie al cancerului de ficat.

S-a constatat la fel si un risc marit de cancer de sâni la femeile care l-au luat fara dozare prealablila prin analiza de sange...

Acest hormon actioneaza in acelas timp asupra corpului, dar si asupra spiritului (moralului)
Ar juca un rol important pozitiv asupra sistemului cardiovascular, sistemului imunitar, sur le libido ( :-)) ), ar ameliora functionarea creierului, ar diminua stresul, ar intineri pielea, ar mari cantitatea de muschi si ar avea un rol important in prevenirea unor cancere.

Spun toate astea la conditional, tinand cont de perioada mica de experimentare, de riscul de asimilare al unui produs de sinteza si tinand cont de efectele secondare ale unui hormon de sinteza si nu al acelui produs natural de corpul uman

Cum deja la 45 de ani doza de DHEA din corpul uman este doar de 50% din nivelul maxim de la 20 de ani, aportul exterior in DHEA ar trebui inceput la aceasta varsta..

Atunci ce facem??? Servim de cobai, pt a putea intocmi mai tarziu statistici si creia o anterioritate???

Sau facem atentie cum ne hranim, cum traim, pentru a putea redinamiza pe cai naturale productia naturala de DEHA in corpul nostru ???

Cum spuneam, este un subiect vast, nu o sa ma intind prea mult, este insa clar ca fiecare dintre noi ar avea posibilitatea teoretica de a trai pana la 120 de ani
Inima, muschii, creierul si kilometrii de vine si vinisoare sanghine din corpul nostru, in principiu sunt capabile sa ne-o permita

dar pentru asta trebuie numai sa veghiem sa dam de mancare cu bune nutrimente celor 70 de milioane de celule din corpul nostru...

Sunt reguli de baza si de viata de respectat pentru a putea face plinul in corpul nostru si asta in mod natural, de hormoni de tineretze.

as adauga aici, caci poate deschid mai tarziu un subiect aparte, cateva sfaturi :

-slabirea
rezervele de grasime inutile provoaca hormoni daunatori, ca de exemplu cativa oestrogeni "rai", care reduc productia hormonilor de tinerete, anti-imbatranire (anti-age)

-faceti sa lucreze rinichii : minimum 2 litrii de apa pe zi, pt eliminarea deseurilor

-faceti rezerve de lumina si soare
acestea mentin in forma glandele care servesc la producerea melatoninei (atentie, nu este melanina!; melatonina este un hormon secretat de glanda pineala in timpul noptii)

- luati Chrome, de la 45 de ani, 200 mcg pe zi, in farmacie in complexe de oligo-elemente sau in hrana pe care o mancati

-atentie la lysina, un amino-acid (carne, branza, lapte) ajuta la fixarea calciului in oase si previne osteoporoza

-mancati soia (soja) (stiau ei de ce au facut in RO salamul cu soja.. :-)) )
evita cancerul de sani, datorita tamoxifenului continut ( foarte putin cancer de sani la asiatice)

-veghiati nivelul proteinelor in sange, daca sunt destule, organismul poate produce hormonii de tinerete (carne si peste slabi, bogati in amino-acizi)

-stresul trebuie eliminat
stresul e responsabil de marirea dozei de cortizol in sange, un hormon care mananca proteinele din organism, slabeste sistemul imunitar si blocheaza gandirea (distruge celulele din creier)

-hormonii in pilule
numai si numai dupa un control hormonal de sange si prescrisi de doctori, pt a complecta ce lipseste, orice supradozare este periculoasa

-utilizati muschii
muschii activi (mers pe jos, haltere, sport, etc) stimuleaza producerea de testosteron si al hormonului de crestere umana HGH
in fiecare zi 20 de minute de gym cu haltere este de ajuns pentru "a destepta" hormonii de tinerete

10 sfaturi…. Sa mai adaug inca evitarea alcolului si al fumatului???

si acum bun curaj pe drumul celor 120 de ani...

Vitaminele, LM.. - de JCC la: 15/10/2003 12:05:35
(la: D.H.E.A. sau tineretea vesnica ???)
Multumesc LM si ma bucura ca mi-ai apreciat articolul.

Ai mare dreptate, vitaminele se pot lua si singure, pentru a complecta ceea ce mancam.

"VITA" vine de la cuvantul latin si inseamna "VIATA"
Nimeni nu poate trai fara vitamine, ele joaca un rol important in procesul enzimatic al metabolismului nostru, ele fac " sa danseze" hormonii :)), sa avem idei sclipitoare :)), si ele ne protejeaza de substantele toxice din jurul nostru, fara a mai adauga toate alte actiuni pe care le au...

Exista o zicala la greci: "Dumnezeu este nemuritor, pe urma vin locuitorii din Creta.."
Acestia au in Europa cea mai lunga speranta de viata, aproape ca habar n-au de ce este un infractus sau un cancer
Nu este miracol: alimentatia lor este supra-vitaminata!

De cand americanii au inceput sa inghita vitaminele ca pe bomboane, cazurile de infractus au diminuat enorm la ei.

Nu stiu de ce, dar dieticienii se refuza de a sfatui luarea de vitamine pure, zicand ca trebuie mancat corect

Daca dorim cu adevarat sa evitam luarea de vitamine in pilule sau gelule, ar trebui sa ne fortam la regulile urmatoare :

-de mancat cel putin de 5 ori pe zi fructe, legume, de preferinta bio si cu coaja
- de mancat de doua ori pe zi cruditati
-de mancat de 2 la 4 ori pe saptamana PESTE
- sa se manance numai paste, riz, faine, paine, prajituri, complecte
(adica faina neagra cu tarate sau orez cu coaja)
- sa se evite zaharurile rafinate, zaharul alb si grasimile animale
- sa se evite fast-food si mancarurile preparate industrial
sa se manance fructe si legume proaspete, dupa 2 zile in frigider, vitamina C este redusa de 50%

Multi, multi au o carenta in calcium, fer, iode, selenium, zinc care sunt in oligo-elemente sau in saruri minerale
si o carenta importanta in vitaminele pe care tu, LM, le-ai specificat, in plus as mai adauga si cateva vitamine din grupul B

Un sfat doar: viamina A nu trebuie supra-dozata, iar vitamina D este a evita (ea este sintezata natural in corp, expozandu-ne la soare
#1398 (raspuns la: #1315) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"O" portocala! - de Alice la: 25/10/2003 07:06:51
(la: In curând Craciunul..)
"Intr-o zi mi-ai daruit
O portocala!
Soarele era si el
O portocala!
Lumea toata ne parea
O portocala...
la, la, la, la, la, la..."

Ii las pe cei cu listele sa fie fericiti (daca asta le aduce pacea, io ce treaba am?), celorlati le spun sa n-astepte spiritul Cracinului,ca nu le-aduce fericirea...decat daca-si fac din el un mod de-a fi!

"Intr-o zi mi-ai daruit
o portocala...

Canti cu mine, Imm, nu-i asa?:)
Uite ca pot sa cant - cantecel uitat despre "a darui".
#2134 (raspuns la: #2124) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Copou - de Alice la: 26/10/2003 12:48:27
(la: ATI FOST TOAMNA LA IASI?)
Am fost in Copou la sfarsitul lui octombrie 2003.
Azi!
Era asa cum l-am lasat - frumos!
Pe Dealul Copoului, de jos, de la Biblioteca, si pana sus in Agronomie, copacii ti-aduc toamna in suflet.
Ce m-a impresionat a fost Gradina Botanica plina de lume, de crizanteme (ce de culori! ca niste sentimente frumoase!) si de soare.
Frigul isi facea loc pe sub haine, ma durea teribil un picior si tot nu ma lasam dusa...
Erau oameni care se iubeau peste tot, oameni care nu se fereau s-o arate - bunici si adolescenti, ici-colo cate-o tricicleta cu-n prichindel cam obosit de aerul prea rece!
A fost o zi frumoasa in Iasi, azi. Un Iasi care, din cand in cand, ma surprinde...
E frig rau acum si s-a lasat noaptea peste Targ.
Ma duc la Bolta Rece sa lupt cu frigul din oase si sa-nduplec lupul din stomac...
Copou fericit!
#2186 (raspuns la: #2182) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
In acea zi geroasa de ianuari - de Daniel Racovitan la: 31/10/2003 05:35:54
(la: Politica = arta inca nestapanita de "profesantii" romani)
In acea zi geroasa de ianuarie de care vorbesti am fost si eu prezent in Piata Victoriei. Dintre cele cateva sute de indivizi jumatate erau beti, iar cealalta jumatate fel de fel de dubiosi. Intre ei si Dan Nustiucum, consilierul cel violent al lui Iliescu.
Cei care sustineau partidele istorice s-au retras, ca sa se delimiteze de dubiosi, acestia din urma ramanand sub lumina reflectoarelor, imaginea lor fiind transmisa in direct in tota tara. Cand am vazut ulterior imaginile la TV am invatat cum se manipuleaza masele cu massmedia.
Pe TAB s-au urcat pe rand Sergiu Cellac care intreba multimea "pe mine ma vreti prim-ministru?", apoi Iliescu, parca si Roman, toti cu promisiuni care mai de care...
#2784 (raspuns la: #1848) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu e chiar asa negru cum pare... - de Catalina Bader la: 03/11/2003 02:51:02
(la: Revelatia)
Citesc o carte minunata care se numeste ‚‚Conversatii cu Dumnezeu‘‘. Este scrisa de un american foarte original – Neale Donald Walsch. Poate o sa gasiti putin timp sa o cititi.

Sper ca Editura care a publicat aceasta carte nu ma va da in judecata pentru incalcarea drepturilor de autor; sper ca vor intelege si ca le fac reclama pe gratis. De fapt nu ma intereseaza cifra lor de afaceri; doresc doar sa va transmit mesajul ca aceasta carte merita intr-adevar sa o cititi...
Nu inseamna ca toti o s-o si apreciati...

Dar sunt sigura ca tu, Dark One, o s-o intelegi.

Mi-a atras atentia o parabola pe care doresc sa o supun atentiei voastre.

Dumnezeu spune urmatoarele:

‚‚Odata a existat un suflet care stia ca el este lumina. Acesta era un suflet nou si, prin urmare, nerabdator sa traiasca experiente. ‚‚Eu sunt lumina‘‘, spunea el. ‚‚Eu sunt lumina‘‘. Totusi, nici faptul ca o spunea, nici faptul ca o stia nu puteau sa se substituie experientei de a fi lumina. In Imparatia din care venea acest suflet nu exista decat lumina. Fiecare suflet era maret, fiecare suflet era magnific si fiecare suflet radia stralucirea luminii Mele impresionante. Si, astfel, micul suflet despre care vorbeam era ca o lumanare in soare. In mijlocul lumii marete – din care el era o particica – el nu putea sa vada, nici sa traiasca experienta ca CINE si CE era el cu ADEVARAT.
Si, astfel, acest suflet tanjea continuu sa se cunoasca. Si, atat de fierbinte era aceasta dorinta, incat intr-o zi am spus:
‚‚ stii tu, Micutule, ce trebuie sa faci ca sa-ti implinesti aceasta dorinta teribila?‘‘
‚‚Doamne! Ce trebuie sa fac? As face orice! ‘‘,a spus micul suflet.
‚‚ Trebuie sa te separi de toti ceilalti‘‘,am raspuns Eu ‚‚si trebuie sa aduci intunericul asupra ta ‘‘.
‚‚Ce inseamna intuneric, Atotputernice? ‘‘, a intrebat micul suflet.
‚‚ Ceea ce tu nu esti‘‘,am raspuns eu si sufletul a inteles.

Si asa a si facut, rupandu-se de Intreg, da, trecand chiar intr-o alta imparatie. Aici sufletul a avut puterea de a trai experienta tuturor felurilor de intuneric. Si asta a si facut.

Si totusi in mijlocul intunericului de necuprins, el a strigat: ‚‚Tata, Tata, de ce m-ai parasit? ‘‘ Asa cum ai facut si tu in zilele tale cele mai negre. Dar Eu nu te-am parasit niciodata, totdeauna sunt alaturi de tine, gata sa-ti amintesc Cine Esti Tu cu Adevarat; gata intotdeauna sa te chem acasa.

De aceea, fii lumina in intuneric si nu-l blestema.
Si nu uita Cine esti in momentul in care esti inconjurat de ceea ce nu esti. Si adu slava creatiei chiar daca te straduiesti s-o schimbi.
Si sa stii ca ceea ce faci in timpul celor mai mari incercari va fi spre marele tau triumf. Pentru ca experienta pe care o creezi este afirmarea lui Cine Esti – si a lui Cine Vrei sa Fii.‘‘


Mult succes pentru a intelege Cine esti cu adevarat intr-o lume cuprinsa de intuneric. Si nu uita ca LUMINA si RAIUL exista. Trebuie doar sa la vezi.

Cu toata dragostea,

Catalina
comentariu ,Revelatia' pentr Drak One - de Catalina Bader la: 07/11/2003 08:02:07
(la: ROMANIA)
Citesc o carte minunata care se numeste ‚‚Conversatii cu Dumnezeu‘‘. Este scrisa de un american foarte original – Neale Donald Walsch. Poate o sa gasiti putin timp sa o cititi.

Sper ca Editura care a publicat aceasta carte nu ma va da in judecata pentru incalcarea drepturilor de autor; sper ca vor intelege si ca le fac reclama pe gratis. De fapt nu ma intereseaza cifra lor de afaceri; doresc doar sa va transmit mesajul ca aceasta carte merita intr-adevar sa o cititi...
Nu inseamna ca toti o s-o si apreciati...

Dar sunt sigura ca tu, Dark One, o s-o intelegi.

Mi-a atras atentia o parabola pe care doresc sa o supun atentiei voastre.

Dumnezeu spune urmatoarele:

‚‚Odata a existat un suflet care stia ca el este lumina. Acesta era un suflet nou si, prin urmare, nerabdator sa traiasca experiente. ‚‚Eu sunt lumina‘‘, spunea el. ‚‚Eu sunt lumina‘‘. Totusi, nici faptul ca o spunea, nici faptul ca o stia nu puteau sa se substituie experientei de a fi lumina. In Imparatia din care venea acest suflet nu exista decat lumina. Fiecare suflet era maret, fiecare suflet era magnific si fiecare suflet radia stralucirea luminii Mele impresionante. Si, astfel, micul suflet despre care vorbeam era ca o lumanare in soare. In mijlocul lumii marete – din care el era o particica – el nu putea sa vada, nici sa traiasca experienta ca CINE si CE era el cu ADEVARAT.
Si, astfel, acest suflet tanjea continuu sa se cunoasca. Si, atat de fierbinte era aceasta dorinta, incat intr-o zi am spus:
‚‚ stii tu, Micutule, ce trebuie sa faci ca sa-ti implinesti aceasta dorinta teribila?‘‘
‚‚Doamne! Ce trebuie sa fac? As face orice! ‘‘,a spus micul suflet.
‚‚ Trebuie sa te separi de toti ceilalti‘‘,am raspuns Eu ‚‚si trebuie sa aduci intunericul asupra ta ‘‘.
‚‚Ce inseamna intuneric, Atotputernice? ‘‘, a intrebat micul suflet.
‚‚ Ceea ce tu nu esti‘‘,am raspuns eu si sufletul a inteles.

Si asa a si facut, rupandu-se de Intreg, da, trecand chiar intr-o alta imparatie. Aici sufletul a avut puterea de a trai experienta tuturor felurilor de intuneric. Si asta a si facut.

Si totusi in mijlocul intunericului de necuprins, el a strigat: ‚‚Tata, Tata, de ce m-ai parasit? ‘‘ Asa cum ai facut si tu in zilele tale cele mai negre. Dar Eu nu te-am parasit niciodata, totdeauna sunt alaturi de tine, gata sa-ti amintesc Cine Esti Tu cu Adevarat; gata intotdeauna sa te chem acasa.

De aceea, fii lumina in intuneric si nu-l blestema.
Si nu uita Cine esti in momentul in care esti inconjurat de ceea ce nu esti. Si adu slava creatiei chiar daca te straduiesti s-o schimbi.
Si sa stii ca ceea ce faci in timpul celor mai mari incercari va fi spre marele tau triumf. Pentru ca experienta pe care o creezi este afirmarea lui Cine Esti – si a lui Cine Vrei sa Fii.‘‘


Mult succes pentru a intelege Cine esti cu adevarat intr-o lume cuprinsa de intuneric. Si nu uita ca LUMINA si RAIUL exista. Trebuie doar sa la vezi.

Cu toata dragostea,

Catalina
poze numerice cu soarele in fata - de Jimmy_Cecilia la: 12/11/2003 12:12:23
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
exista filtre pentru aparatele numerice, sau metode pentru a putea fotografia un rasarit sau un apus de soare?
PABLO NERUDA - de Ingrid la: 19/11/2003 10:54:55
(la: Cele mai frumoase poezii)
Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un
guru.

Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa
staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza
sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru
incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si
permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile "responsabile".

Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul
din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu
se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu
se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste
intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna
ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti asta in
fiecare zi...

PABLO NERUDA - CINE MOARE? - de grigore la: 27/11/2003 10:33:27
(la: Cele mai frumoase poezii)
PABLO NERUDA - CINE MOARE?

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i"
in locul unui vartej de emotii, acele emotii
care invata ochii sa straluceasca, oftatul sa surada
si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile "responsabile".
Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste; cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras
si cine nu raspunde chiar daca stie intrebarea.
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna
ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa iti fie foame, sa-ti fie foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...


stimate domnule - de Dinu Lazar la: 27/11/2003 12:02:04
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Aici ar fi niste probleme. In primul rind nici o imagine nu e reala; o imagine este in principiu o proiectie a realitatii.
Apoi... cu sinceritate, se pot vedea pe Internet multe imagini si mai asa, si mai asa, ale Romaniei; la o cautare cu nea Google a cuvintelor "Romania photography" descoperim multe imagini jegoase, triste, scandaloase, frumoase, dure, induiosatoare, gropi si manechine, garduri rupte si apusuri de soare. Nu e asta Romania?
Si o privire de ansamblu edulcorata si parfumata si pasunista mi se pare eronata, ca si una trista, dramatica, negativa si plina de mizerie. Realitatea e si mai asa, si mai asa, si mai dulce, si mai amara, exista si zi, exista si noapte, asa cum exista si viloaie shpaguite si gipane furate dar si sinceritate si puritate.
Cu tot respectul, momentan, cred ca un sir de imagini obiective ar putea fi mai curind un sir care sa puna pe oricine pe ginduri decit sa bucure retina si spiritul, orice am face...
Ca perceptia de care ne bucuram e mai curind negativa, e alta poveste.
Imi spunea un fotograf ungur ca guvernul de la Budapesta cheltuieste 1 miliard de dolari pe an pentru imaginea tarii vecine.
Noi, avem un singur angajat ONT la Paris, si ala nu are nici prospecte si nici harti si birourile de turism romanesti din capitalele europene sunt jale si prapad. Asta e cu imaginea Ro.
Cum ne asternem asa o sa dormim...
Perceptia mea e ca bani de imagine ar fi, dar se cheltuiesc aiurea, atunci cind nu se fura de-a dreptul.

Dinu Lazar
#5408 (raspuns la: #5370) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
comentariu literar - de (anonim) la: 14/12/2003 02:09:44
(la: Marele Eveniment)
Marele Eveniment

Se va intampla foarte curand.
Marele eveniment care va sfarsi oroarea.
Care va sfarsi intristarea.

marele eveniment se va intampla foarte curand
el ne va aduce bucuria pentru ca va sfarsi oroarea,
si cand?!

Martzea viitoare, cand soarele va apune,
Voi canta Sonata Lunii in sens invers.

soarele va apune
iar eu, in aceasta seara de marti, voi canta Sonata Lunii in sens invers
voi transforma acest APUS
din nou, in RASARIT.

si va miji LUMINA.

Asta va anula efectele scufundarii nebune a lumii in suferinta,
din ultimele 200 de milioane de ani.

care va alunga suferinta pe masura ce soarele va rasari si ne va lumina cu caldura lui; ne va mangaia alungandu-ne suferinta
si noi vom vedea LUMINA.

Ce noapte frumoasa va fi.
Ce oftat de usurare,
cand vulturii senili vor fi din nou de-un roshu stralucitor,
si cand privighetorile pensionare
isi vor lua din nou cozile prafuite,
si vor proclama maretia Creatiei!

Ce noapte frumoasa va fi pentru ca in zori de zi
vom asculta din nou, privighetoarea
iar tot ce ne pare azi invechit
isi va redobandi culoarea
in sufletul nostru.

iar noi vom fi coplesiti de maretia Creatiei
pentru va din umbra noptii
vom vedea, din nou, LUMINA.

Catalina Bader
Draga pisicuta, - de (anonim) la: 18/12/2003 11:45:29
(la: De sarbatori...)

Singuratatea porneste din interior spre exterior.La inceput intr-o tara straina cu o iarna aproape vesnica, singuratatea m-a coplesit.Daca as fi avut macar un ciine ar fi ajutat...Nu am avut
Am avut numai o incapatinare si putere de a renaste, de a nu am lasa infrinta.

Iti spun eu pisicuto, iesi afara, vezi soarele, copacii, lacurile(daca ai), padurile(daca ai),incearca sa faci un lucru bun pentru cineva - nu conteaza pentru cine si nu astepta nimic in schimb...daca simti ca nu mai poti, lasa lacrimile sa curga ca nu-i pacat.
Atita timp cit esti sanatoasa, cit idealurile si sperantele tale depind numai de tine totul poate fi remediat.
Iar Craciunul, daca stau bine si ma gindesc, este doar o zi ca oricare, dupa 25 o sa vina(speram) 26,27 etc..
Craciunul , aici este inceput in NOV, ma satur deja pe la mijlocul lui dec(ca de, nu sunt zeita rabdarii :))
Iar in 25 am si uitat de el.
"Zoe ,fii barbata"

Sarmaluta(Sarmi)
Romania - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:21:25
(la: Ce a fost si ce au ajuns (s-au trezit totusi!))
Soare, nisip, coca-cola, plictiseala dulceaga, asta era imaginea mea despre Romania cand in sfarsit visul meu se implinea: Romania! Plecam prin transfer la facultate in Romania! Ah, ce imagini de vis aveam atunci despre Romania! Tara a visurilor mele. Fusesem numai o data in Eforie, la mare, cand terminam 11 clase, si imaginea Romaniei se infrumuseta din ce in ce mai tare: literatura, libertate, fericire, dom doctor, nu va mint, asa vedeam eu Romania atunci. Mai auzisem si de tigani care iti intorc buzunarele daca nu in tren, atunci sigur pe peron, de procentul destul de mare al celor infectati de sida, despre atatea altele care mi se pareau total aberante.

Iata-ma in trenul ce ma ducea impreuna cu cea mai mare parte a studentilor basarabeni din acel an care veneau in Romania. Cateva ore lungi in Ungheni, apoi Iasi, iata-ma facand cunostinta cu simpaticul meu prieten Cipi, care a terminat aici liceul. La Cluj? Ce bine, si eu! Trebuia sa asteptam vreo sapte-zece ore, tocmai scapasem trenul. Hai sa-ti arat orasul! Hai!

Iata-ne langa universitate, iata-ne pe langa parcul ala lung caruia nu-i mai tin minte numele, iata-ne intr-un bar band cate o cola, cafea, apoi mai departe aiurea pe strazi, numai nu in acea gara, care nu mi s-a parut a avea o imagine estetica, o imagine a unui loc unde poti astepta cateva ore.

Incercam sa compar acest oras cu Chisinaul, nu stiam ce sa cred, comparam parcul cu parcul Stefan cel Mare, sediile universitatii pe care le vedeam aici si cele de acasa. Nu mi se parea urat, din contra, fain, dar incepeam sa simt un dor de orasul meu, de prietenii ce au venit in ultima zi sa ma vada, numai ca eu nu mai eram acolo, de strazile acelea abia luminate ale Chisinaului, dor de verdele halucinant de peste tot, orasul meu extrem de verde ramanea in urma, simteam cum ma indepartez si de prietenii mei, acele ore din Iasi parca incercau sa ma faca sa ma mai gandesc, dar nu, vreau in Romania, in aceasta tara minunata a visurilor mele. Chiar in Cluj, cu cat mai departe de acasa - cu atat mai bine, cu atat mai usor de a suporta lipsa celor dragi, daca stii ca sunt departe, prea departe, imposibil sa reactioneze cand te gandesti la ei.

Iata-ne cu Cipi mancand pe strada sanwichiuri si cautand alt bar pentru a mai bea o cafea ca sa nu adormim. Am gasit. Iar pe drumuri. Apoi la gara. Apoi in tren. Apoi Cipi imi zice sa ne cautam un compartiment gol, gasim, adormim, peste vreo patru ore intra in compartiment niste personaje nu tocmai frumos mirositoare, ni se face rau la stomac, iesim, mergem in compartimentul nostru unde viitorii colegi de la Cluj dorm, dar pe noi nu prea ne intereseaza, ii trezim, ne fac loc si noua si adormim. Aici e Clujul?

Coboram repede, habar n-avand ca trenul sta mai mult aici. Nu ne asteapta nimeni, spre deosebire de colegii care au ramas in Iasi. Incepe panica, spre amuzamentul lui Cipi si al meu. Alearga speriati, iau taxiuri, unii mergand la facultate (e sambata) altii la camine.

Mergem si noi la camine, nu ne asteapta nimeni aici, in sfarsit o administratoare mai inimoasa ne da cateva camere pana luni. Eu cu Cipi mergem sa ne cautam facultatile noastre. Un oras vechi, impresie de film sa vezi prima oara Clujul. Mai ales daca vii din RM. Din orasul viu, energicul si raul Chisinau, fata de dulcele mosnegel romano-maghiar. Da, crezusem ca va trebui sa invat maghiara pentru a ma descurca in acest oras cu toate bancile vopsite in tricolor. La gara, auzeam numai vorba maghiara, probabil din cauza ca pleca un tren spre Budapesta, dar nu m-am gandit la asta.

O fata plangea nestiind ce sa faca, am dus-o la camin. Cipi isi vazuse numele pe lista de cazare. Am gasit niste studenti basarabeni in caminul facultatii de drept. Au zis ca putem sta pana ne descurcam cu toate actele, cu cazarea. Erau simpatici, karatisti sau asa ceva, dar ne-au aratat o perspectiva a Clujului la care nu ne asteptasem.

Ce cautati, bai baieti, in orasul asta? La litere, drept, sunteti nebuni! O sa va strice zilele profii astia, stiti cat iubesc basarabenii? I-ar pica pe toti. Mai ales la drept si la litere. Eu sa fiu in locul vostru m-as transfera acum in alt oras, numai nu aici.

Primele zile in Cluj. Dupa vreo saptamana reusisem sa ma cazez. Sa ma gazez. Singur, deocamdata, intr-o camera. La liceul de transporturi. Miros de cacat, presimtiri de cacat. Era doar inceputul drumului. O poveste urmuziana. Povestea silii si a renuntarii. Povestea atrofierii simturilor, deceptiilor. O poveste despre degradare si simtul mortii la numai un pas. A insuficientei aerului in facultatea de litere, a naduselii din unele sali de curs. A sentimentului de a te simti o vita proasta in fata geniului de profesor. Cultivarea sentimentului de inferioritate: 1) student in fata gavniucilor de profesori 2) baiete, nu esti cumva basarabean? Am observat, am observat. Mai cere carti de la colegi, mai invata limba romana etc.etc.

Fuck you zic privind in urma, fuck you! Tuturor profesorilor care nu fac (fuck you!) diferenta intre paranoia (suntem desigur cea mai buna facultate de litere din tara, aia de la Bucuresti e clar sub nivelul nostru) si prostie. Da' cate glume proaste am auzit! Stiti cum fac profesorii cate un cacat de gluma si toti rad in sila, sa nu se supere profesorul.

Ma bagase cretinii in anul pregatitor, toti cei veniti la litere trebuia sa faca anul pregatitor. Nu conteaza daca ai mai facut vreun an de facultate in RM, trebe sa invatati limba romana, no, sa va acomodati. Acomodarea pulii! Am invatat sa beau bere in Pub si sa-mi caut si eu ceva de facut, ca la facultate sa-l citesc a opta oara pe Sadoveanu, sa geografia, istoria, cata istorie, domnilor, sa invat ca sa ma lasati odata in pace? Borasc!

Asta a fost inceputul fericit. Asta era inceputul spulberarii visului cu Romania, o baba ramolita care cica vrea sa se dea la Europa si la NATO. Romania din visele mele! Nu am asteptat sa ma primeasca cu bratele deschise, dar nici nu imi inchipuiam ca ceva, cineva vrea atat de mult sa fie violata, fututa, nu ma asteptam, zau.

Asa am inceput sa nu mai fac notite, sa nu mai scriu in caietelul meu, ci direct pe pereti, ziduri, lifturi.

Am obosit sa tot visez si m-am dus la cinematograf. Sa privesc Fight club, sau poate un film de Tarantino, intelegi?



Crede si nu cerceta!...
Josif C. Drãgan - de SB_one la: 20/12/2003 13:31:05
(la: Romani in strainatate)
Josif C. Drãgan:

Este cel mai bogat român, dar spune cã nu a stat niciodatã sã îsi numere banii. S-a stabilit încã din tinerete în Italia, a fost considerat, mult timp, apatrid, dar spune cã, în sufletul lui, nu a pãrãsit niciodatã România. Într-un interviu „Verde-n fatã” cu Marius Tucã, Josif Constantin Drãgan a explicat de ce se stie atât de putin despre el în tara natalã si cine ar fi, în opinia sa, „vinovatii”.

▪ Marius Tucã: Vã amintiti cum ati fãcut primul milion de dolari?
Josif Constantin Drãgan: Nu-mi amintesc pentru cã nu l-am numãrat, nu am stat sã numãr banii, ci am vrut sã stiu cã se realizeazã, ca o confirmare a succesului, a împlinirii datoriei muncii în societatea din care fac parte.
▪ Sunt corecte aprecierile si evaluãrile publicate?
Tot timpul s-a vorbit de bani, pentru mine nu a fost important sã am bani si sã-i folosesc pentru scopuri personale; am avut o viatã normalã si aspiratiile mele în acest domeniu au fost pe mãsurã. Bani, bani, bani, nu se vorbeste decât de bani.
Aprecierile au fost fãcute pe anumite criterii si ca atare si rezultatele au o valabilitate relativã pentru cã sunt din puncte de vedere diferite. Se vorbeste de bogãtia cuiva, într-o tarã, într-un moment în care problema de bazã este sãrãcia, o tarã unde oamenii sunt la limitã, dacã nu sub limita existentei, ajungând sã fim sãraci într-o tarã bogatã.
Despre afaceri
▪ Ce credeti cã face diferenta dintre dumneavoastrã si urmãtorii clasati în topul celor mai bogati români?
În primul rând, cred cã putem vorbi aici despre întinderea europeanã si nu numai a Grupului Multinational Drãgan, apoi despre soliditatea lui clãditã în aproape 60 de ani de existentã, care cred cã-i dau o dimensiune aparte în peisajul economic actual.
▪ Cu câti dintre românii din top 10 vã cunoasteti personal?
Îi cunosc personal doar pe câtiva dintre ei, pentru cã dezvoltarea Grupului Multinational Drãgan m-a tinut mult timp departe de tarã.
▪ Vã gânditi sã vã implicati în privatizarea companiilor de gaze din România?
Nu, pentru cã în privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor. Continuarea privatizãrii cu insistentã este o diminuare a propriilor capacitãti, fiind o declaratie de incapacitate. În 1996 am preluat de la stat o societate Petrom pe care-am dezvoltat-o si unde am devenit actionarul principal.
▪ Cum apreciati estimarea cã stocurile de gaze din tarã se vor epuiza pânã în 2005?
În aceastã perspectivã, dezvoltarea sectorului GPL (principalul obiectiv de activitate al grupului Butan Gas) devine o prioritate în România. Acest tip de „energie mobilã” este rezultatul unor resurse care nu se epuizeazã la fel de usor, constituind o alternativã viabilã si în viitor.
▪ Ati fost nevoit sã dati vreodatã spagã în România?
Eu nici nu cunosc cuvântul „spagã”, a trebuit sã întreb ce e spaga? Mi s-au cerut mici atentii, în diferite ocazii, pentru a mi se face anumite comisioane. Este o metodã total dezagreabilã si descalificantã, nu am apelat la ea si nici nu am încurajat, în tot ceea ce am fãcut, acest mijloc de a obtine avantaje de pozitie sau diverse facilitãti. Tot ceea ce am obtinut, de-a lungul vietii, este exclusiv rodul dedicãrii, intuitiei, pasiunii si muncii mele. Spun acestea rãspicat, cu toate cã, deseori, inexplicabil, am întâmpinat piedici în concretizarea unor initiative economice sau culturale, de altfel benefice pentru societatea româneascã.
▪Domeniile dumneavoastrã de afaceri sunt foarte variate. Cum se explicã diversitatea lor?
Am fost si sunt interesat de cât mai multe si diferite domenii. Am o imaginatie efervescentã si dorinta de a acoperi suprafete întinse de activitate. Omul este produsul societãtii si are o datorie fatã de ea: sã munceascã. Munca este o obligatie.
Asa am importat si exportat tesãturi si fibre din Italia în România pentru pânzele de avion din care se realizau aripile avioanelor la IAR Sibiu. Am gândit afaceri cu banalele, dar utilele mãturi. Am fãcut marketing în pietele de desfacere din Elvetia, Belgia si Anglia fãcând comert cu produse alimentare, am afaceri imobiliare... O afacere nu se naste decât dintr-o mare cunoastere a pietei si din dorinta de activitate.
Despre cartierul Josif C-tin Drãgan
▪ E adevãrat cã detineti o stradã în Italia?
Da, existã la Venetia o stradã care se numeste Calea Draga, unde de altfel si locuim, stradã care existã cu acest nume de prin 1600. E o purã întâmplare....
Dar în Grecia existã o localitate lângã Teba, Dragania, onoare pe care statul grec mi-a conferit-o pentru cã aici am creat prima zonã industrialã din Grecia.
▪ Domnule profesor, haideti sã revenim putin. Spuneti-mi si mie cum ati plecat din România.
Am plecat cu trenul... si cu bursa de studii pentru un an – de 6.000 de lire – oferitã de Guvernul italian, prin Institutul Italian de Culturã. Cu acesti bani îmi plãteam locuinta, întretinerea si câteodatã mici aventuri de tinerete. Îmi amintesc cã am cunoscut o cântãreatã la Biserica Greco-Catolicã de la Roma si îmi permiteam sã o invit câteodatã la cinematograf. Îmi completam bugetul cu 100 de lire lunar, tinând contabilitatea domnului Rossi, vânzãtor de alimente.
▪ Care este povestea cartierului Josif Constantin Drãgan din Lugoj?
Povestea cartierului ce-mi poartã numele, în Lugoj, este una extrem de simplã. Am primit o solicitare din partea municipalitãtii si a locuitorilor acelui cartier – unde se aflã, pozitionat si sediul Butan Gas International – de a contribui, financiar, la eliminarea datoriilor pe care oamenii din aceastã zonã a Lugojului le aveau cãtre regiile locale, respectiv întretinere, gaze si altele. La vremea când a fost fãcutã solicitarea, adicã anul 2000, suma pe care am alocat-o era destul de importantã. Astfel, am ajutat comunitatea respectivã si, drept recompensã, acestia au hotãrât ca acest cartier al Lugojului sã poarte numele meu. De altminteri, mai este o piatã, chiar în centrul orasului, pe care am reamenajat-o integral, contribuind cu aproape 200.000 de dolari, si care îmi poartã numele. Alãturi se aflã si Catedrala Greco-Catolicã „Coborârea Sfântului Spirit”, la repictarea cãreia am contribuit. Nu mai putin o creatie a mea, la care tin cu deosebire, este Universitatea Europeanã Drãgan, la Lugoj si Brasov, cetate a spiritului si mintii românesti, de talie europeanã si, de curând, acreditatã.
Clãdirea Universitãtii din Lugoj este opera unui arhitect din Timisoara, Radoslov, proiect care a fost premiat la Venetia si care a pãstrat multe dintre doleantele si indicatiile mele de a îmbina vechiul cu modernul, de a continua ideea de cetate medievalã, viitoare Cetate a Stiintei.
Despre politicã
▪ Care politician din România v-ar convinge sã îl votati?
Nu am fost niciodatã implicat în viata politicã. Acest lucru nu a fãcut si nu face parte dintre preocupãrile mele. Cred însã cã unul dintre politicienii cãruia i-as acorda, fãrã ezitare, votul meu ar fi unul care ar sesiza rolul pe care România l-ar putea ocupa, prin ceea ce reprezintã ca potential, în rândul natiunilor lumii.
▪ Ce simpatii politice aveti?
Nu am simpatii politice care sã mã determine sã apreciez, mai mult sau mai putin, un oarecare partid sau om politic. Am încercat, în toate contactele si relatiile avute cu politicienii români sau strãini, sã pun mai presus de toate interesele tãrii mele, fie ele economice sau de altã naturã. Asta apreciez la orice om politic sau formatiune de guvernãmânt.
▪ Ce credeti despre alianta PNL-PD?
Nu-mi exprim nici o opinie.
Despre investitiile în presa din România
▪ Cât de implicat sunteti în presa din România?
Implicat nu este cuvântul cel mai potrivit. Am fondat o serie de publicatii în România, si mã refer la cotidianul „Natiunea”, „Renasterea Bãnãteanã” din Timisoara, sãptãmânalul „Redesteptarea” din Lugoj, „Buletinul European”. De asemenea, am investit în televiziune si radio, având propriile posturi la Lugoj, anume Europa Nova. Editãm, la Bucuresti, în cadrul tipografiei „Fed Print”, diverse publicatii cu caracter cultural, ziare, reviste, carte si multe altele. O implicare de naturã pãrtinitoare, politicã sau de altã naturã, nu am avut si nu avem. Dar am considerat cã presa poate constitui, pentru spiritul românesc, letargic acum, un vehicul valabil prin care sã poatã deveni din nou treaz. De asemenea, aceste initiative legate de presã au potentat toate actiunile Fundatiei Europene Drãgan, contribuind la rãspândirea culturii si a românismului în tarã si în Europa. În plus, am contribuit si la configurarea postului de radio Vocea Basarabiei, din Moldova, pentru a da posibilitatea românilor de acolo sã se exprime alãturi de semenii lor din tara româneascã. Si, sincer, nu a fost usor sã se concretizeze acest lucru.
▪ Fundatia Europeanã Drãgan a editat „Istoria Literaturii Române” a lui Cãlinescu. Cum ajungea aceastã carte în România?
Neexistând în România de foarte multã vreme „Istoria Literaturii Române” a lui George Cãlinescu, aceastã fiind deja epuizatã, dar necesarã pentru cunoasterea mai de aproape a literaturii române, am considerat necesarã reeditarea sa în limba românã si în limba englezã. Aceastã carte am trimis-o în 135 de exemplare tuturor autoritãtilor, începând cu presedintele Ceausescu, iar apoi, profitând de organizarea unui Congres Cultural la Bucuresti, cu posibilitatea de a introduce orice publicatie, având autorizatia organizatorilor, am introdus 5.000 de exemplare nelegate, pentru a fi distribuite si folosite în scoli.
▪ Cum de unele dintre cãrtile dumneavoastrã ajungeau sã fie editate în România?
Diverse edituri, de exemplu Cartea Româneascã, primeau autorizatiile necesare de la sectia culturalã în raporturile cu strãinãtatea si astfel ajungeau sã fie editate în România cãrtile mele.
Despre pasiunea pentru istorie
▪ De unde pasiunea dumneavoastrã pentru istorie?
Nevoia proprie de a cunoaste ca român istoria neamului în care m-am nãscut, a Tãrii Românesti si a altora din Europa si din întreaga lume. Aceastã pasiune pentru cunoasterea istoriei era stimulatã de stabilirea mea în Italia, pe care o consider a doua patrie, si de faptul cã, 30 de ani dupã plecarea din România, nu am putut sã revin în tarã din cauza unui decret dat de Ana Pauker, în care se prevedea pierderea cetãteniei românilor care nu se întorceau în tarã în termen de 60 de zile. Am fost considerat mult timp apatrid.
▪ Ce credeti despre scandalul Holocaustului, declansat în urmã cu câteva luni la noi?
Cred cã este vorba despre lipsa de cunoastere a prim-ministrului nostru, care a adoptat atitudinea Asociatiei evreilor de a fi despãgubiti si care au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri de beneficii condamnatã de însusi profesorul universitar Normal Finkelstein în lucrarea sa „The Holocaust Industry”, lucrare tradusã în multe tãri din lume. Nu a fost Holocaust în România.
▪ În opinia dumneavoastrã, ce înseamnã sã fii bun român?
Sã fii bun român înseamnã împlinirea datoriei de a-ti iubi propria tarã, sã-ti cinstesti neamul cu credintã, oriunde te-ai afla, si de a-ti îndeplini îndatorirea de a munci.
Despre maresalul Antonescu
▪ Se spune cã aveti un cult pentru maresalul Antonescu. De unde vi se trage aceastã admiratie?
Cum am mai spus, maresalul Antonescu este o figurã marcantã a istoriei, este eroul si martirul neamului românesc. În împrejurãri dramatice pentru tarã, a avut o comportare exemplarã, a fost animat de un înalt patriotism si spirit de sacrificiu. A purtat un rãzboi just de întregire a frontierelor, impus de vecini agresivi, si de apãrare a evreilor din România si din tãrile vecine, ocupate de nazisti, falsificându-le chiar cu pasapoarte plecarea, de la Constanta cãtre Palestina. Simt o profundã durere la nerecunoasterea acestor merite ale sale, ca si atunci când a fost acuzat, condamnat si ucis cu acceptul fostului rege Mihai. Pãcat cã, repet, din oportunism politic sau pentru obtinerea de avantaje pasagere, denigrãm un ROMÂN, fãcându-l dusman al tãrii.
▪ De ce românii stiu atât de putine lucruri despre „personajul” Josif C-tin Drãgan? V-ati ascuns vreodatã de presã?
Îmi doresc ca oamenii sã stie cât mai multe despre realizãrile mele, nu despre mine, dar nu refuz niciodatã sã mã fac cunoscut. Tot ceea ce am fãcut pentru tara mea, inclusiv lobby-ul fãcut pentru afirmarea valorilor sale în Europa si în lume, de exemplu statuia lui Antonescu, tipãrirea „Istoriei Literaturii Române” a lui Cãlinescu, Fundatia Europeanã Drãgan, Butan Gas-ul, Capul lui Decebal de la Orsova, cea mai mare sculpturã a lumii, înainte de statuile celor patru presedinti ai Americii de la Muntele Rushmore chiar, actele mele de mecenat, de caritate, de bunãvointã fatã de societatea româneascã au fost, în general, trecute cu vederea de mass-media româneascã sau au fost minimizate ca importantã.
▪ Cam câte interviuri acordati într-un an?
Destul de putine.
Despre familie
▪ Cât de des îsi vede familia cel mai bogat român?
Nouã ani, sotia mea a stat alãturi de mine zi de zi. Pãstrãm traditia si ideea de familie prin prezenta celor trei copii: Stefan Constantin de 4 ani si gemenii Alexandru Eugen si Tudor Sebastian de 2 ani, pentru care, de exemplu, masa de prânz este sfântã. Tot timpul suntem împreunã, îmi desfãsor viata alãturi de ei si sunt parte nelipsitã din viata mea, suport activ al acesteia.
Despre patriotism
▪ În anul 2003 al Europei mai existã patriotism?
Trebuie sã existe. E un sentiment firesc si o datorie de onoare, un sentiment care, din fericire, va exista chiar dacã, în timp, frontierele vor dispãrea.
▪ Cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, profilul românului si cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, România actualã?
Este împovãrat de greutãti si totusi optimist si încrezãtor într-un viitor mai bun. România zilelor noastre este încã marcatã de frisoanele tranzitiei. Este însã foarte atasatã idealurilor europene, pe care si le poate apropia prin integrarea în UE, proces care în nici un caz nu trebuie ratat.
▪ Ce-ati putea sã comentati legat de Revolutia din 1989?
În anul 1989 consider cã nu a avut loc o revolutie, ci o loviturã de stat pentru înlãturarea presedintelui Ceausescu si a regimului comunist, cu consecintele de rigoare. Istoria va demonstra ceea ce nu mai e de demonstrat: adevÃrul.
▪ Care este opinia dumneavoastrã legat de fenomenul globalizãrii?
Globalizarea a devenit fireascã.
▪ Ce v-a determinat si care au fost conditiile plecãrii din România?
Bursa de studii care mi-a oferit posibilitatea de a mã realiza cu succes.
▪ Ati reusit sã impuneti cultura româneascã prin ceea ce ati fãcut în Italia?
Cu prisosintã. Aceasta a fost una dintre principalele mele preocupãri. Am creat Fundatia Europeanã Drãgan, reprezentatã în marile capitale europene, am editat încã din anii ’50 „Buletinul European”, care apare si în zilele noastre, am înfiintat Editura Nagard, Universitatea Golden Age, Centrul European de Cercetãri Istorice de la Venetia si multe altele. Am fost considerat promotorul Europei Unite de astãzi.
▪ Cum ati încadra în istoria României miscarea legionarã?
O miscare politicã fireascã pentru epoca respectivã, de apãrare a intereselor nationale.
▪ Vã veti întoarce vreodatã definitiv în România?
Vã pot spune cã nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar în perioada când am fost plecat din tarã. Am purtat-o mereu în suflet, cu atât mai mult acum, când mare parte a timpului meu se desfãsoarã în tarã, pot spune cã sunt, am fost, definitiv acasã. Pãmântul natal te atrage sã te întorci acolo unde ai fost zãmislit.
▪ Nu vã temeti cã fiii dumneavoastrã ar putea fi, la un moment dat, „striviti” de povara averii dumneavoastrã?
Povara aceasta se va împãrti si va deveni, probabil, „suportabilã”. Ideea bogãtiei nu o suport, e ceva extravagant si nu trebuie folositã ca atare de viitoarele generatii. Atât timp cât eu am o viatã normalã si copiii mei vor urma acelasi model: o mãsurã în toate.

Josif Constantin Drãgan
DATE PERSONALE:
Data si locul nasterii: 20 iunie 1917, Lugoj
STUDII:
1938: licentiat al Facultãtii de Drept, Universitatea din Bucuresti
- licentiat în Stiinte Economice si Politice, Universitatea din Roma
- doctor în Drept, Universitatea din Roma
AFACERI:
1941: se orienteazã spre domeniul petrolier, exportând petrol din România cãtre Italia
1948: formeazã societatea Butan Gas SA, care se ocupã cu îmbutelierea si distribuirea gazului
ALTE TITLURI:
1966-1976: Presedinte al
Federatiei Internationale de Marketing
1973: Membru al Camerei de Comert italo-române
Doctor Honoris Causa al Universitãtilor din Craiova si Timisoara
Cetãtean de onoare al oraselor Lugoj si Cluj-Napoca si al comunei Spãtaru (judetul Buzãu)
IMPLICARE ÎN ÎNVÃTÃMÂNTUL ROMÂNESC:
1967: Ia fiintã, în Italia, Fundatia Europeanã Drãgan
1990: Înfiinteazã, la Bucuresti, „Drãgan European Business School”
1991: Pune bazele, la Lugoj, Universitãtii Europene Drãgan
VOLUME PUBLICATE:
1985: The World Mission of the International Marketing Federation
1987-1989: Geoclimate and History
1995: Bazele Cognitive ale Cercetãrilor de Marketing (în colaborare cu prof. M.C. Demetrescu)
1976: Istoria milenarã a tracilor
1985: Imperiul milenar al Daciei
1996: Istoria românilor
1996: Adevãrata istorie a românilor

Nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar când am fost plecat din tarã.
Nu am stat niciodatã sã numãr banii.
În privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor.
Am fãcut afaceri cu mãturi.
La Venetia locuim pe Calea Dragan.
Evreii au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri si beneficii.
Am fost considerat promotorul Europei Unite de azi.
Am o viatã normalã si o mãsurã în toate.

Note:


#7014 (raspuns la: #6999) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
“Nu te duce la Timisoara, ca sint zapezi mari!” - de SB_one la: 22/12/2003 02:43:39
(la: 14 ani de la Revolutie)

“Nu te duce la Timisoara, ca sint zapezi mari!”

Timisoara. Vineri. Zi de iarna. Decembrie 1989. De la munca, ma grabesc spre apartamentul in care stau in gazda. Calatoresc cu tramvaiul. Trec pe linga Piata Maria unde, pe o straduta, se inghesuie o multime de oameni. “Ce-i, inmormintare la reformati?!”, intreb cu nonsalanta pe un cetatean de linga mine. Se uita circumspect, cu o privire plina de repros, pe care o sa mi-o amintesc toata viata. Si raspunde: “Nu stiu”. Ajung acasa, impachetez si plec din oras, la munte, sa-mi sarbatoresc o prietena. Simbata, distractie toata ziua, la o cabana de pe Muntele Semenic. Douazeci de tineri rupti de realitate. Duminica, la prinz, cobor in Resita, la parinti, si imi pregatesc bagajele de plecare. Mahmur, nu aud susotelile celor din jur. Suna telefonul. De la Bucuresti cineva ma sfatuieste: “Nu te duce la Timisoara, ca sint zapezi mari!”, si inchide. Ma uit afara. Soare. Prea cald pentru o luna de iarna. De unde omat? Ma trezesc din mahmureala. Intreb in stinga si in dreapta. Revolta la Timisoara! Vreau sa ma conving si pun mina pe telefon. Cosmin, care sta chiar in centrul Timisoarei, imi raspunde: “E liniste. Sub apartamentul meu au dat foc la magazinul de blanuri. Stai putin ca trece un elicopter, sa ma uit daca are rachete... Mai patruleaza niste TAB-uri prin centru si ceva armata. E pace”. “Cum e pace, ba, cind e armata pe strazi?” “E, sa vezi ce a fost ieri. Hai incoace!”, si inchide. Bagajele sint pregatite. Vorbesc cu tata. Apoi cu mama. Ma roaga sa nu plec. Bine, mai stau. Luni ma invirtesc ca un leu in cusca. Fac o miscare. Il sun pe sefu' de la ELBA. Sa vin, zice nea Ion, ca au loc evenimente memorabile. Si
m-am dus... Am trait istoria. Schimbarea unui regim dictatorial prin revolta poporului infometat. La Timisoara a fost revolutie.
P.S. Nu am, deoarece nu am vrut sa primesc, certificat de revolutionar. Multi ma considera prost. Cred ca am pierdut o gramada de bani si favoruri. Mai cred ca tot romanul a fost, in acele zile, revolutionar. O patalama, cum ca unul e mai cu mot decit celalalt, e o mare nedreptate. (Cezar Popescu, Resita)






Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7069 (raspuns la: #6865) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
poeziile mele cum vi se par? - de ufo strengaritza la: 22/12/2003 17:22:20
(la: Cele mai frumoase poezii)
am si eu niste poezii...si vreau sa aud mai multe pareri...chiar va rog sa comentati...nu zic ca sunt cele mai frumoase...astept o parere...mutumiri!

Ganduri...

De cate ori in sus privesc
Imi pierd ochii in albastrul ceresc.
Undeva departe-n zare
Inainte de-asfintit...
Era un cer minunat si fermecat
Si printre norii mari
In zeci de culori pictati
Curgeau raze de soare aurii.
Puritatea vie a culorilor
Veghea pamantul fumuriu...
Dar cerul se intuneca,
Soarele se ascundea,
Culoarea, incet, se stergea.
Si-apoi m-am gandit:
Oare de ce se termina
Aceasta zi atat de senina?
Un spectacol minunat...
Pacat!...pacat ca s-a terminat
...oare cine a mai privit
Al meu asfintit?
Culori vii nemaivazute,
Raze nestiute ce s-au aratat...
Toate...au plecat!
Acum noaptea se lasa
Si intunericul apasa
Soapta calda a vantului ma scalda
Si-abia adie-n noaptea asta adanca...
Si stau si ma gandesc:
Cateodata lumea asta,
E prea mica sa visez.
Cateodata cerul larg,
E prea mare sa-l cuprind
Cu a mea privire...
Uneori, as vrea in brate sa strang apa
Dar e prea moale si prea uda
Nepasatoare si prea surda
Grabita si galagioasa...
Altadata intreg pamantul
Sa-l calc, sa il ating as vrea ,
Dar cu durere simt apoi
Ca e prea rece si tacut...
As vrea sa vad chiar noaptea,
Dar e prea neagra si ascunsa...
As vrea cu frunze sa vorbesc
Pacat ca sunt prea multe...
Flori mi-ar place sa culeg
Si parca ele-s prea frumoase...
Stele de pe cer as lua
Insa acestea ziua ar pieri!
Si luna as vrea sa o fur,
Dar s-ar intuneca totul in jur
Si ar pieri speranta...
Ce s-ar intampla cu viata
Daca soarele-as fura?
Ce s-ar intampla cu lumea
Daca iubirea si credinta ati lua?
Si totusi...
Sunt prea multe ganduri negre
Si inimi de ura inundate
Caci in lumea asta exista atatea suferinte
Si atat de multe lacrimi care curg
In speranta ca in ele ne vom ineca
Si durerea o vom sterge...
Si atatea vorbe goale aruncate in noapte
Numai pe unii ii doare...pe altii poate nu.
De ce atata chin loveste sufletele pure?
...abia acum imi amintesc
Ca sunt prea multe fire de nisip
Pe malul marii preasarate
Intr-o lume...atat de mica si de mare.
Si atunci ma intreb din nou:
De ce?...de ce?...de ce?
Nimic nu se va schimba?
De ce?...de ce?...de ce?
...ramane tot asa.
Si iar imi amintesc ca nu se poate
Sa le ascunzi toate in noapte...
De ce? De ce? La nesfarsit,
De ce? De ce? Iar m-am gandit.
...dar nu mai spun nimic
Asa a fost sa fie
E legea firii poate...
...sau a naturii...cine stie?



adevarul vietii
mi-e somn...vreau sa adorm...
pe margina patului am sa las cosmarurile
afara din gand am sa las neplacerile
ura va fi departe de casa
am sa iau cu mine doar partea frumoasa
a vietii pe care o duc momentan.
cred ca asa de frumos va fi
incat nu voi mai vrea a ma trezi


conditia umana
as vrea sa mai fac macar un pas
mi-am pus in gand sa nu ma las...
dar parca nici vointa nu ma mai lasa
durerea si viata pe mine apasa.
vreau sa inaintez in viata peste toate
desi stiu ca nimeni nu poate
...ca acest lucru e cu neputinta
si totusi mi-am dat putina silinta.
inspre capatul lumii veneam
cand am vazut ca de acolo eu porneam


fir de praf
ce de fericire...
asa de multa incat radeam
si toate zburau...
in jurul meu le invarteam
am ras asa de tare
incat vocea mea rasunatoare
de perete s-a izbit
si cand m-am uitat mai bine
de sus din tavan sangera
am inceput sa plang de spaima
si uite ca nu m-a crezut.
dar mi-a luat fericirea
si mai tare m-a durut
curgeau siroaie pe pereti
curgeau si lacrimile mele
un fir de praf le despartea
si intamplarea l-a calcat
iar baltile s-au adunat.
ce s-a intamplat?
ne-am impacat

moment
priveam cerul intr-o zi si ma gandeam...
oare cat e de pur acest albastru minunat
si cum stam sa ma gandesc usor vedeam
ca se lasa seara...fiorii m-au adunat

si unde mai era acum enigma mea?
a disparut...in timp ce vroiam s-o elucidez.
m-am gandit degeaba...a fost de vina intamplarea
si grijilor de maine incep ca sa cedez

orb
ma uit si privesc in gol
dar nu vad nimic
privesc atent ceva
ceva ce nici nu vad
prea atent privesc
pentru a putea vedea.

ufo strengaritza



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...