oameni in negru

Mie mi se pare cel putin ciudat ca o institutie de stat - primaria- sa angajeze oameni "la negru". Asta ca principiu. Deci chiar daca poetul e..."poet" si nu se gandeste la asigurari sociale, pensie etc. , institutia angajatoare era datoare sa-i faca angajarea cu toate formele legale.
In alta ordine de idei, nu mi se pare dezonorant pentru un poet sa aibe un job, eventual diferit de vocatia sa literara. Ideea falsa a poetului boem si romantic rupt de realitatea cotidiana imi displace si mie.
Exista o expresie rabinica de genul: "Nu-i paine nu-i nici invatatura".

am peste 6 ani de cind muncesc in strainatate! dinntre care numai 8 luni(primele) legal! momentan sunt in franta cu viza pe 3 luni pe care mereu am depasit_o!am mai mult de 2 ani aici(plus 4 in israel) dar nu-i nici o problema ptr ca intotdeauna cind ma intorc in RO merc cu masini particulare cu baieti care au cunoscuti in frontiera romana si pentru o suma de bani pe care o cistigi in 2 zile aici poti trece linistit! fara nici o interdictie!PRINCIPALUL LUCRU E SA CUNOSTI PE CINEVA ACOLO UNDE MERGI!!! te poate ajuta!un risc exista, ca in orice lucru dealtfel ,dar daca nu risti nu cistigi!nimeni nu va venii la tine acasa sa te ia de mina si sa te duca in strainatate!cecilia spune ca nu merita riscul dar eu i-ti spun ca merita!ex. personal:mam trezit la virsta de 22 ani diponibilizat de la intreprinderea miniera unde am lucrat de la 16 ani !ce puteam face?singurul lucru pe care stiam sa-l fac era mineritul (omeserie care nu mai are viitor de mult)!in valea jiului nu aveam nici un viitor asa ca am mrs in bucuresti la o firma care facea contracte cu ISRAEL dar fiind prea tinar nu aveam nici o sansa totusi pina la urma dupa cea am plasat unui functionar 1000dolari am mers dupa aproape un an de asteptare.Am lucrat acolo oficial 8 luni cu un salariu de 300-400 lunar fata de 1000 cit mi s-ar fi cuvenit!am ales sa merg la negru ptr ca cunosteam un prieten la ierusalim care putea sa-mi ofere gazduire!i-ti spun sincer ca in 3-4 luini am adunat mai multi bani decit dincolo !apoi mam casatorit am avut un copil iar dupa 4 ani maèm intors in RO!nam rzistat mai mult de citeva luni!cel mai mult ma durut indiferenta oamenilor!EX:avusesem 3 zile zbuciumate din cauza unei probleme nu dormisem 2 nopti fiindca condusesem aprope 2000km in toiul problemelor mi se stricase masina a trebuit sa merg pina la deva 80km de petrosani ne-avind alt mijloc am urcat in maxi tatxi ,pe drum dupa citiva kilometrii unei fete din spate i se facuse rau,si credema nimeni din cei care aveau locuri in fata nu se oferise sa schimbe locul cu ea !dintre toti sint sigur ca eu eram cel mai obosit!credema ca am fost singurul care i-am propus sa schimbam locul si ptr ca era cu mama ei care nu avea luc i-am oferit locul mamei iar eu care i-ti repet cred ca eram cel mai obosit am mers in picioare!stateau toti ca nesimtitii in fata pe scaune si fata vomita mereu in punga in spate!in felul asta nu vom inainta niciodata cu tara asta credema!vreau sati impartasesc di ex^perienta mea in strainatate care sper sa te ajute deci scriemi pe costaromani@hotmail.com si-ti voi raspunde la toate intrbarile!

Comunicat de presa

Miroslav Hucek, cel mai de seama reprezentant al fotografiei
umaniste cehe, va fi prezent din nou în România, de data a-
ceasta la Libraria Carturesti din capitala. Vernisajul expo-
zitiei de fotografie alb-negru va avea loc în data de 8 fe-
bruarie 2005, la orele 18.00, în prezenta artistului.

Centrul Ceh Bucuresti prezinta publicului român opera lui
Miroslav Hucek, un pionier al fotografiei cehe documentare,
care si-a facut aparitia în viata activa de fotograf la mij-
locul secolului XX, împreuna cu „noul val" si care este con-
siderat întemeietorul fotografiei umaniste cehe, al carui mo-
tiv principal este omul si viata lui de zi cu zi.
Proiectul "Peste tot traiesc oameni" este un ansamblu de foto-
grafii alb-negru, realizate de-a lungul întregii perioade de
creatie a lui Hucek. Fiecare imagine este însotita de comen-
tariul original al autorului si descrierea evenimentului
surprins.

Expozitia va fi deschisa în mod festiv în data de 08.02.05,
la orele 18.00, în Libraria Carturesti, unde va putea fi vi-
zionata pâna la 22.02.2005.

Fotografiile lui Hucek au o tenta umanista, surprind o imagine
proaspata si dinamica a lumii prin intermediul omului, a indi-
vidualitatii lui, a vietii lui de zi cu zi. Miroslav Hucek de-
tine o serie de premii nationale si internationale, a avut mai
multe expozitii individuale, a participat la expozitii comune
si este fondatorul mai multor publicatii fotografice.

Pentru mai multe informatii:

Centrul Ceh Bucuresti, Strada Ion Ghica 11
Persoana de contact: Štepánka Litecká ccbucuresti@czech.cz
T. 021/3039230
F: 021/3122537

Galeria Carturesti, Str. Pictor Verona nr. 13
Persoana de contact: Cristian Neagoe cristineagoe@carturesti.ro
T/F: 2121922

alegeri binare, O si 1, alb si negru, cateva din gandurile exprimate aici ... unii oameni pot gandi in alb si negru, altii vad si nuantele de gri ... atunci si modul in care alegem este diferit... putem sa ne multumim si sa asteptam scrisorelele parfumate sperand/visand un viitor in care cei doi separati pentru moment vor fi impreuna si vor trai fericiti pana la adanci batraneti, ca prin nu stiu ce minune (a se citi 'intamplare') vor fi din nou impreuna... sau sa facem o alegere asumandu-ne toate consecintele fericite sau nefericite (ce era doar impresie e adevarat, iubirea exista... sau a fost un 'strop de apa cu sapun' transformat de noi intr-un 'balon' care s-a spart in conditiile realitatii).. depinde numai de noi.. si atunci si tehnicile de resemnare/alegere sunt diferite.






________
"Singurătatea şi sentimentul că eşti nedorit este cea mai teribilă sărăcie." - Maica Tereza

mai..a fi rocker nu inseamna a te imbrak neaparat in negru sau sa-ti dai aere de rocker(itza)..iar dak intreadevar iti place sa t imbraci black..inseamna k nu ar trebui sa t intereseze parerea oamenilor din jur..;) deci .. nu t mai stresa degeaba..;)

Am cautat astfel de oameni, nu i-am gasit inca.(Din lipsa de intuitie?)
Cautam raspunsul la asfel de intrebari tocmai pentru ca nu-mi permit sa judec ce inca n-am atins. Sa nu razi, probabil sunt inca la stadiul acela de cunoastere...sau am revenit aici, cand cineva a considerat ca o luasem prea repede in sus, arzand etapele...:)
Am auzit la TV pe cineva recunoscand prea fatis si mult prea curand, ca sa nu miroasa a regie,ca a experimentat relatii cu persoane de acelasi sex. Bravura? Erau usor sordide detaliile si nu mi-au raspuns la intrebari.
Una dupa alta, imi inchiui ca e greu sa fii atat de diferit de gloata. De mine lumea fuge acu’ ca dracu’ de tamaie. Sa le explic cat de contagios e un bolnav TBC? Tu stii?

Or fi si oameni cu insusiri paranormale, dar e plina lumea de sarlatani. Asa ca nu-mi vine sa mai cred in asa ceva.
I-as numi mai degraba oameni cu insusiri deosebite pentru ca au unele simturi mai dezvoltate.

personal, nu cred! Cred insa ca, fiind raspinditi prin lume, ( din diverse motive...nimeni nu se'ntreaba de ce kurzii de ex. au soarta ce o au) si-au format o gindire si comportament specific oricarui grup minoritar.( admiratia si respectul meu ptr. aceasta perpetuare milenara...ar trebui insa citeodata sa se lase si criticati...dar n-o prea vor...e treaba lor) Cred ca sint un popor inteligent( ca si noi romanii, nu?...spre deosebire de noi, insa stiu sa se uneasca la "necaz"...toata stima; am avea de invatat chesti asta, dar noi sintem prea destepti sa mai si invatam)si harnic(am citit asta undeva...poate a scris-o chiar un evreu!) si asta deranjeaza pe ici pe colo si functie de "conditiile locale" se creaza anumite reactii "specifice" ( locale...cind nu-ti mai merge mintea, pui mana pe par)

Imi place sa cred( oare de ce?) ca in RO nu au avut mai rau ca noi. Am avut un prieten evreu( cred ca am aflat asta cind a plecat din tzara si.. mi-a curs o lacrima ca pleaca; or fi fost mai multi dar nu ma interesa -ca si acum-ce e fiecare)iar acum am o nora evreica ...numai dupa mama si... nu-sh ce ma face sa cred ca voi avea si nepoti evrei...( astai culmea...unul alb si unul negru ca-n bancul ala) sa-i tzina D-zeu. Cine-i persecuta? Sint oameni ca si noi; nici mai mult nici mai putin!

...trecind peste toate cele ( regretabile) petrecute cred la fel ca uneori e f. politic sa fii persecutat. Cred ca-i o politica falsa.
Nimeni nu-si pune intrebarea( chiar noi insine nu)de ce poporului roman i sa furat de fiecare data totul; incepind cu istoria ( o nimica toata)si terminind cu cite tezaure natzionale? Poate ca am avea si noi ceva de invatat? si de reclamat?

daca ai ocazia citeste cateva carti despre psihologia emigrantilor..;ai sa intelegi poate ca cei pe care i critici atat de dur sunt oameni care trec prin momente dificile si care "se apara" , incearca sa faca ordine in haosul din capul lor. Nu e usor sa lasi in urma neam si tara, si sa vii leledescalecator la paris...aici trebuie sa supravietuiesti...trebuie sa decizi ce pastrezi din traditiile tale, ce alegi din cele noi;;;e ca si cum ti ai alege o alta piele:::
Eu sunt de cativa ani aici;;;si pentru a ma sustine in facultate a trebuit sa lucrez...sa suport istericalele unor frantuzoaice, ingimfarea unor prunci, ipocrizia, avaritia, etc...dar nu generalizez.. nu toti francezi sunt asa...au am dat peste aia naspa care angajeaza numai la negru si au un mare scop sa ciupeasca cativa centi...noa da asta este..mie mi a prins bine si tipul asta de oameni, ca cei corecti nu m ar fi angajat pana nu aveam actele in regula;;si pana sa am eu actele in regula a durat cateva luni...si de nu erau fripturisti puteam spune adio unui an de facultate...
cu roamani ma intalnesc rar;;nu din cauza fumurilor;;ci pentru ca pe cei care nu se descurca nu am cum sa i ajut iar cei care fura si fac cioace ma pot vara in damblale..iar cei care nu intra in astfel de categorii sunt mai greu de gasit pe aici.dar cand ii intalnesc ma bucur;;;cred ca nu putem generaliza totul;;nu putem imparti totul in alb si negru,,caci viata e mai mult gri;;;si cred ca nu este in masura noastra sa i judecam nici pe roamni nici pe straini;;nici ca si colectivitate nici luati individual;;;fiecare om are o poveste a lui;; n am de unde sa stiu de ce fura roamnul din metrou;;poate acasa are o mama bolnava, poate altceva nu a invatat de la viata;;poate;;;;
eu ii multumesc lui dumnezeu in fiecare zi pentru ca ma ajutat sa merg drept pe drumul meu;;;si daca pot sa i ajut pe cei din jurul meu o fac;;daca nu, macar nu i judec;;

intr-adevar au murit oameni in numele credintei...dar cei care ii omorau nu erau crestini...crestinul stie sa ierte, crestinul accepta, crestinul merge mai departe ducandu-si crucea sa...nu judeca pe nimeni, nu masoara nimanui faptele..."nu judecati ca sa nu fiti judecati caci cu judecata cu care judecati veti fi judecati si cu masura cu care masurati vi se va masura".....aceste cuvinte suna in urechile crestinului...nu razbunare, nu ucidere, nu judecata...aia ucideau in numele credintei dar pentru asi astampara setea proprie de sange...

Romanostrainii

Periodic, din Romania se rup bucati care aluneca spre Vest. Ca sa scape de marea de saracie de acasa, vreo 2 milioane de romani au luat drumul Occidentului, unde, cu disperarea celor pe jumatate inecati, se agata de orice slujba posibila. Iar romanii pleaca, de regula, unde le-au spus rudele si prietenii ca e bine. De aceea, dupa ani de plecari in sir indian, din casa in casa, acum Milano poate spune ca are un "mic Bacau" la periferie. In Nepos


Periodic, din Romania se rup bucati care aluneca spre Vest. Ca sa scape de marea de saracie de acasa, vreo 2 milioane de romani au luat drumul Occidentului, unde, cu disperarea celor pe jumatate inecati, se agata de orice slujba posibila. Iar romanii pleaca, de regula, unde le-au spus rudele si prietenii ca e bine. De aceea, dupa ani de plecari in sir indian, din casa in casa, acum Milano poate spune ca are un "mic Bacau" la periferie. In Nepos, o mica localitate din Bistrita-Nasaud, lumea e mai asezata, asa ca oamenii au luat drumul Spaniei cu preotul in frunte. Si, ca sa se simta ca acasa, au pus in bagaje pancarta cu numele localitatii pe care au plantat-o undeva langa Madrid. "Botezul" unor orasele din Spania cu nume romanesti nu e deloc o gluma, cum pare la prima vedere. Din cei o suta si ceva de mii de locuitori ai Castillon-ului, un orasel langa Valencia, 25.000 sunt romani. In Coslada figureaza in actele primariei 10.000 de romani, dar fiecare ins cu hartii oficiale mai tine in spate alti 7-8. La fel, poluri de concentrare ale romanilor exista peste tot in Europa, din Italia, unde muncesc 300.000 de compatrioti, pana in Irlanda. In mod firesc, pe langa concentrarea in anumite zone, s-au produs si specializari. Un exemplu clasic in acest sens, care e deja pomenit de sociologi, e cel al osenilor ajunsi la Paris. Primii oseni au aparut in capitala Frantei in 1992, cand a sosit o "echipa de cercetare" compusa din 7 barbati. Osenii, fiind seriosi si muncitori, s-au specializat in vanzarea ziarelor si au trimis vorba in sat ca "e bine". Apoi, au urmat valuri de emigranti. Acum, din cei 1.000 de vanzatori romani de ziare din Paris, 770 sunt oseni, iar 53 sunt din Maramures, adica din vecini. Una peste alta, cele 2 milioane de oameni care muncesc cate 8-9 luni pe an in strainatate trimit in tara miliarde si miliarde de dolari. Practic, acesti bani tin in viata subreda economie romaneasca, dar pretul platit este mare. Nici cinci la suta din emigrantii nostri temporari n-au plecat cu forme legale, prin Oficiul pentru migratii a fortei de munca sau printr-o agentie de plasare. Aproape toti sunt "turisti" care, odata trecuti de Curtici, s-au indreptat spre santierele si docurile occidentale. Acesti muncitori "la negru" se transforma deseori, de dragul celor 400 de euro pe care-i trimit lunar familiilor de acasa, in niste sclavi moderni care muncesc 12 ore pe zi, 7 zile pe saptamana. In tara, Guvernul munceste de zor pentru integrarea in Uniunea Europeana, dar i-a cam uitat pe romanii care sunt deja acolo. Acesti oameni sunt chelnerii, bucatarii, constructorii si agricultorii Europei, dar sunt si cetateni romani. Acesti romani, cand se imbolnavesc vin acasa si doresc, la batranete, o pensie. Dar plata contributiilor nu e un lucru simplu. La ora actuala, printr-o ordonanta de urgenta, emigrantii nostri temporari au posibilitatea sa incheie o asigurare facultativa de pensie sau de sanatate. Dar, pentru asta, trebuie sa vina in tara, unde cozile la ghisee sunt lungi si unde timpul nu costa la fel de scump ca in Occident. Nimeni nu s-a gandit sa ofere posibilitatea incheierii acestor asigurari in strainatate prin firmele care efectueaza transferuri bancare din strainatate in Romania. Asta, in ciuda faptului ca bugetul asigurarilor sociale e pe butuci si ca, daca doar 100 de mii de "straini" ar cotiza pentru pensii, Casa de Pensii ar incasa lunar 6 milioane de dolari. La fel se intampla lucrurile si cu contributiile de sanatate si de somaj. A lucra pe slujbe de chelner sau agricultor in Europa nu e deloc o rusine. Asa au facut italienii, dupa razboi, asa au facut irlandezii intre cele doua conflagratii mondiale. Dar, pentru a trece mai departe, la slujbe mai calificate, e nevoie de o strategie nationala. Executivul ar trebui sa stie precis ce slujbe se cauta si se vor cauta in urmatorii ani in Uniunea Europeana si sa adapteze planurile de invatamant in consecinta. De asemenea, mai trebuie compatibilizate diplomele, dar si competentele, pentru a produce si sudori si doctori la standarde UE. Apoi organigrama institutiilor statului care se ocupa de "straini" ar trebui sa fie proportionala cu numarul acestora. Totusi, Oficiul pentru migratii are doar 70 de oameni, iar Centrul National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor n-are decat 3 angajati cu drept de autentificare a acestora. Daca lucrurile vor merge la fel de lent ca pana acum, fara sa se tina seama ca anul 2007 se apropie repede, romanii vor cara mult timp, de acum incolo, tava prin Europa.



Marius NITU


Continutul acestui site este proprietatea SC Adevarul SA.
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este posibila numai cu acordul
SC Adevarul SA.

Foarte interesant dialogul... Ideea de a prezenta oamenii ca pe o turma de animale lipsite de protectie, gasesc ca Tunick o transmite foarte sugestiv, deci din punctul asta de vedere arta lui e valabila (punct de vedere personal, fireste). Oare menirea artei nu e de a transmite (si) idei?

Se spune ca orice am face raminem o lume de oameni singuri...Poti fi singur si cind esti numai tu cu tine insuti, cit si daca esti inconjutat de multi altii...Pina la urma, nu cantitatea celor din jur conteaza, ci calitatea lor! Asta cred ca face pina la urma toata diferenta...

Profit de faptul ca ai spus ca putem discuta despre orice. Iata ce anume ma preucupa pe mine: legaturile superficiale dintre oameni. Si cand spun asta merg pana la legaturile dintre persoanele aceleiasi familii. Probabil ca par caraghioasa punanad astfel de probleme, dar de atatea ori mi s-a intamplat sa vreau sa vorbesc cu cineva, si desi nu locuiesc pe varful muntelui, sa nu fie nimeni langa mine.
Apoi se intampla sa te casatoresti si realizezi ca suferi din nou de singuratate, de data asta de singuratatea in doi. Asa se face ca singurul refugiu iti sunt cartile care ti-au fost aproape intotdeauna, dar tu cu oamenii nu mai comunici de multa vreme, te izolezi treptat si devii un fel de ciudatenie pentru cei din jurul tau, care iti reproseaza ca te-ai "schimbat".
Cam acestia cred eu ca ar fi foarte pe scurt pasii spre singuratate.
Ma intreb daca nu cumva si Livia din "Un incident de Craciun", nu a simtit aceleasi lucruri, doar ca ea nu a mai ajuns la "singuratatea in doi".
Pe tine, Radu, sigur nu te-am facut sa zambesti, dar sper ca nici pe cei ce vor citi.
Scuze pentru faptul ca astazi nu am reusit sa-mi fac un nume de utilizator, dar voi fi Falfabeta, ca sa nu fiu chiar un anonim.

Observ ca discutiile despre politica acapareaza si acest forum. Nu este un lucru rau, doar ca in Romania nu este vorba despre politica, ci despre cine sa ajunga "mai primul la ciolan", ca sa exprim pe scurt exact ce gandesc despre acest lucru. Incerc sa fiu la curent cu se intampla in Romania pe plan politic si sa nu vorbesc "pe langa". Ultima data cand am crezut din tot sufletul ca se va schimba ceva a fost la alegerile din 1996. De atunci mi-am pierdut speranta total in asa zisa clasa politica. Si asta nu doar pentru ca in fruntea tarii este o satra, si la propriu si la figurat, ci pentru ca rubrica SOS din "Formula As" este din ce in ce mai lunga si mai plina de suferinta.
Va rog sa ma credeti ca dupa ce o citesc, aproape ca imi doresc sa nu mai vina nici Craciunul. Pentru ca sunt mult prea multi oameni care nu vor avea nici brad, nici cozonac si mai presus de orice, nu se vor putea bucura de Sfanta Sarbatoare a Craciunului, pentru ca pentru ei va fi doar o alta zi plina de suferinta.

1) oamenii sunt oameni, o situatie materiala buna e de preferat unei situatii de mizerie;
2) mândria ? de unde a aparut în discutie ?
3) ar fi revolutie în Franta, Germania, Suedia daca guvernul ar pune la rambursarea costurilor de studii pe studentii care dupa absolvire pleaca în alte tari (din UE sau Canada, SUA etc.). De ce crezi ca n-o fac ? Inca ceva, degeaba bagi niste bani în formarea unui student, daca studentul odata format nu are suport pentru a ramâne în tara. Se cheama ca statul s-a fraierit. Nu-i asa ?

Problema este mai complicata. As reformula intrebarea astfel: cum te impaci cu cenzura, fie ea comunista sau contemporana?
Pentru ca am avut si am de a face cu chestii incredibile.
Cenzura a fost si este o problema pentru oricine vrea sa faca ceva.
Asta oriunde si oricind.
Chiar si cenzura economica; ai face ceva, dar nu ai mijloacele, si asta e cel mai rau lucru dintre toate.
Inainte de 89, sigur, erau niste subiecte interzise, erau tot felul de cretini care isi dadeau cu parerea, ( dar asta gasim si acum) - de in general ti se scirbea sa mai faci ceva ( nu o sa uit niciodata pozele mele rupte si aruncate prin camera de consiliu de un bou, fost director la Agerpres, care acum preda liber si democrat un curs de jurnalism la o universitate particulara) - dar daca erai shmeker si elastic puteai sa o cotesti cumva si sa mai faci, ca fotograf cel putin, si chestii interesante.
Mai tras, mai impins, mai o cafea, mai un kentosan, mai o glumitza, oameni erau si ei, am facut totusi o expozitie cu nuduri la care trimisul de la Consiliul Culturii nu a scos decit o poza din 50 care au ramas, si tot in acele vremuri am publicat si poze cu Noica, si peisaje, si eseuri, si a fost o intreaga pleiada de fotografi care au facut niste fotografii extrem de interesante, departe de linia ideologica a momentului, de la Mihailopol si Edmund Hoffer la Agarici si Emanuel Tinjala sau Armand Rosenthal.
"Faptele vorbeshte", indiferent de ce ar zice oricine acum.
In 1985 am participat la un concurs al companiei Air France si am luat un premiu care a constat in 2 saptamini la Paris, masa casa si masina ca sa fac orice poze as fi vrut; am facut citeva mii de imagini in acele 2 saptamini si am selectat in timp citeva, cu care am luat alte premii, si totul mergea ca o senila cumva. Bun, dar cu mari eforturi, supraomenesti, am facut rost de niste hirtie foto Ilford, care se gasea extrem de greu, si am facut citeva zeci de printuri de calitate, mari, ca sa fac si eu o expozitie la Biblioteca Franceza; era prin `87 cred; am rugat pe mosh Comanescu, secretarul AAF, sa imi faca o trampa sa ma duc la directoarea de atunci a Bibliotecii, ea imi spune ce chestie , ar fi interesant, sa las pozele citeva zile sa se uite. Trec doua saptamini si ma suna cineva de acolo, sa imi spuna ca doamna directoare considera ca imaginile sunt mult prea triste, ca ce am facut nu e un act cultural care sa poata avea ca rezultat o expozitie, ca are chiar dubii daca e un act cultural, si sa iau ambalajul inapoi.
De cenzura, fie ea ideologica, de casta, economica, de grup, de bisericutza, de neam, cine face ceva are parte tot timpul deci.
Asa ca ce sa zic... nu am avut de facut fotografii de muncitori fericiti, nu am facut poze politice, m-am fofilat pe unde am putut si i-am dat tare cu peisajul, fotografia de arhitectura, atit cit s-a putut, fotografia de ambianta, si de obiceiuri populare. Am o lada mare de publicatii de atunci, in care am aparut cu fotografii de care nu imi e rusine si care constituie o parte importanta a portofoliului meu si majoritatea lucrarilor alb negru care se vad pe situl meu sunt atunci facute si multe tot atunci tiparite.
Nu am apucat sa-i fac poze lui Ceausescu si acum mai ca imi pare rau, ca fotograf vorbind; ca fotograf la Femeia, trebuia sa fac o fotografie la Plugusoru` cu copilu` parfumat si Nea Nicu in fata CC a PCR pe 29 decembrie `89 si stiu ca cei din redactie cerusera aprobare sa particip la aceasta circaraie, dar ceasurile istoriei au hotarit altfel, ceea ce nu e rau.
Dar nu am apucat sa-i fac poze nici regelui Mihai, a carui mecanism de relatii cu presa nu a agreeat sa ii fac niste fotografii pentru citeva mari publicatii si agentii, inclusiv franceze, cind a revenit in mod oficial acum doi ani, daca nu ma insel; imi trebuia acreditarea si sprijinul biroului lui de presa sau a cui facea pe atasatul de presa, asa ca au pierdut citeva reportaje interesante, zic eu. Eu personal tot la capitolul cenzura trec asta.
Asa ca povestea cu cenzura e complicata si nu se rezuma la un regim sau la un timp... cine face cite ceva se poate lovi de tot felul de cenzuri oricind.
Nu vreau sa minimalizez chestiile cumplite de dinainte de `89, dar nici sa patesc acum precum un bun prieten, adica sa fiu scriitor in aceste timpuri democrate si libere, sa scriu despre ceva despre care a mai scris un alt cetatzean, si el acolo scriitor, filosof si editor, sa deranjez, adica, si ca la o juma` de an sa scoata secretara editorului filosof o carte despre tortionari ai anilor `50 si sa-l gasesc acolo pe tatal meu, sa aduc probe ca nu a fost asa si sa nu ii pese nimanui. Asa ca... treaba cu cenzura e mai complicata...
La o analiza a amintirilor, cred ca totusi mi s-a intimplat si mie o chestie inainte de `89.
Pe scurt, un student de la Institutul Grigorescu, de la sculptura, a facut o foarte interesanta chestie la Muzeul Satului; parca il chema Popescu, dar nu sunt sigur; a conceput niste mumii de paie, de statura unui om, si le-a pus ca o populatie in diverse locuri, pe prispa, in pat, la poarta; era o instalatie superba si arata extrem de bine, mi se parea un proiect grozav; eu am facut niste fotografii, la rindul lor interesante, si m-am dus cu ele pe unde am putut, ca sa le public; erau diverse suplimente literar artistice, unde se puteau publica fara probleme eseuri.
Era chiar in timpurile cind incepuse sistematizarea de la sate, cu sustinerea din fiecare seara de la Europa Libera si cu tragediile cunoscute.
Bun, am lasat acele poze pe la citeva redactii, un om de cultura de atunci, sotul unei importante personalitati de acum din lumea tevereului, le-a vazut, si a facut un tapaj ingrozitor, s-a dus cu o falca in cer si una in pamint la Consiluil Culturii, ca ce bataie de joc, taranul romani nu e din paie, tovarashi, el nu poate fi din stuf, uite unde mege educatia decadenta, acum, cind suflarea natiei da o noua fatza satului romanesc, bla bla.
Eu nu am patit nimic, dar nu s-a mai publicat nici o poza, si am stat mai pe linga shantz un an doi, si de soarta lui Popescu nu mai stiu nimic.
Acum din pacate, pentru ca timpul are un efect edulcorant, mi se par glumitze momentele cind la Electrecord vedeam fatza pamintie a directorului venit de la Madam Suzi Quatro ( Suzana Gidea) sau de la Dulea ( de unde termenul mai duleaza) care imi respingeau la rind coperti de disc, asta ca e cu ogor de griu si de ce nu e griul strins, asta ca e cu capitze si vede toarashul si intreaba la ce ceapeu nu s-au strins roadele, si aici parca e o cruce in zare si zice toarasha ca nu s-a vegheat la cultura maselor.
Despre imaginea de moda raportata la acele timpuri am mai zis cam cum era.
Asa ca... ar fi multe de zis cu cenzura.
Noroc ca acum cenzura e o amintire tulbure a unor vremi apuse, cum ar putea spune si domnul Ardelean de la EvZ, reporterul proaspat batut saptamina trecuta. Pai?

Se mai merita oare sa muncesti la negru in stainatate???- tinand cont ca anii trec si traiesti fara asigurare sociala?(de sanatate,de pensie,accidente etc.)?

Liternet ne face iar un dar, al carui coautor este Dinu Lazar.
Multumiri!
Eliane Roussel : Povestea Pasarii Albastre si a Motanului Negru
(poveste - cu ilustratii de Iulia Cojocariu si Eliane Roussel, pe
fotografii de Dinu Lazar)
http://www.liternet.ro