comentarii

oameni sa aiba necazuri sau oameni sa aiva


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
anib - > eu nu traiesc prin comparatie - de Simeon Dascalul la: 20/04/2005 16:42:40
(la: Este Comunismul de vina pentru caracterul Romanilor?)
> eu nu traiesc prin comparatie si furtul nu se explica cu 'si altii fura'' e chestie de civilizatie pe
> care noi care am avut doar putintica inainte de a deveni colonie rusa am pierdut-o definitiv

Dar nu pricep de ce ar fi trebuit să ne fi dovedit noi mai cu moţ ca alţii, când comunismul a dat aceleaşi roade peste tot. Să-ţi ţii mâinile acasă, când furtul e necesar şi tolerat e prostie foarte nocivă, nu civilizaţie. Oamenii se adaptează. Am fost plasaţi cu forţa într-un sistem şi am încercat să supravieţuim. Dacă am ajunge să trăim în condiţii în care munca ar fi recompensată şi furtul prea riscant, ne-am adapta şi la astea.

> ce forma aberanta si represiva vorbesti? eu nu am fost membra de partid ca nu am vrut si nu
> mi-a facut nimic, am primit catedra la 3 scoli

Aberant – mă gândeam la demolări, la lipsurile din ultimii ani ai comunismului - lipsuri pe care le admite toată lumea, deşi cei mai nostalgici susţin că ar fi fost aşa numai până se plăteau datoriile. Şi cel mai mult la sovietizarea extremă a economiei care ne-a plasat chiar înapoia celorlalte ţări ex-comuniste.

Din câte povestesc cei ce au trăit atunci nu erai deloc obligat să intri în partid, dar era o condiţie sine qua non pentru a urca pe scara ierarhică. Iar la demonstraţii lumea mergea ca să nu aibă necazuri în plus. Oricum, spre sfârşit, când după semnele din afară se vedea că sistemul stă să pice se spune că se instaurase o stare de lehamite, în care se închideau ochii la multe „evaziuni” pasive din vechea disciplină comunistă.


> bine zici ca nu stii ptr ca eu am prieteni polonezi si cehi si stiu ca au murit pe capete de la ei
> ca nu l-au omorit pe walesa si havel, acestia erau persoane importante de renume
> international,

Nu mă pronunţ pentru că nu am citit deloc despre lupta anticomunistă din ţările respective şi în concluzie nu pot să emit aprecieri despre cât au stat cei în cauză la puşcărie, cât de contondent le-a fost tratamentul aplicat, cât s-a băgat vestul, Vaticanul, etc.
Dar continui să cred că o poliţie politică ce lasă vii şi nevătămaţi nişte dizidenţi ţapeni seamănă mai mult cu nişte poliţişti occidentali încercând să-i mute din drum pe manifestanţii Greenpeace, decât cu securitatea noastră descrisă ca o organizaţie omnipotentă şi omniprezentă.

> sustinuti din afara ptr ca au dovedit ca erau oameni integri care se luptau ptr poporul lor,

Sigur o fi fost ceva susţinere externă, poate decisivă. Dar n-aş povesti nici pruncilor de grădiniţă că ăia s-or trezit să treacă la acţiune de dragul esticilor obidiţi. Aşa ai putea să spui că ne-or dat pe vremuri în custodia lui Stalin crezând că ăla o să aibă mai bine grijă de noi.

> ca ne-am dorit sau nu probleme am avut girla, macar sa ne fi impotrivit nu sa colaboram cu ei
> si sa zicem mersi ca la bucuresti era mincare

Păi dacă nu-ţi plăcea şi nu-ţi plăcea regimul ce puteai să faci? Să-i trimiţi o scrisoare de protest lui Ceaşcă sau să-ţi încerci norocul forţând graniţa? Parcă-i de preferat să faci comenzi de aprovizionare când mere vreo cunoştinţă la Bucureşti. La noi era o oarecare bişniţă de graniţă, poliţia nu se băga – oricum sistemul îşi trăia ultimele zile - şi ţin minte, când mergeam la Arad sau la Timişoara cum îmi cumpărau ai mei de la bişniţari gumă ungurească cu abţibilduri. Poate că într-adevăr erau oraşe mai bine sau mai prost aprovizionate. Dar fiecare încerca să profite de ce avea, dacă la bucureşteni era mâncare mai multă, la noi era în schimb trafic de frontieră.

> nu e dovedit nimic si ai vazut ce s-a intimplat cind am iesit in strada, si nu toti

Mă gândesc că era nevoie de câteva victime de bună credinţă ca să se simuleze o mişcare internă spontană.

> nu-i adevarat. daca nimeni nu da se dezobisnuiesc
> ma faci sa rid si sa-mi aduci aminte ca in tara in care sunt nu merge sistemul de educatie si
> fiecare da vina pe faptul ca nu au ba computere ultimul racnet ba aia ba ailalta
> de standarduri morale si disciplina nu pomeneste nimeni asa si tu cu cresterea veniturilor

Teoretic sună foarte frumos să nu mai dea nimeni şi nu va mai fi şpagă. Dar hai să luăm nişte aplicaţii practice. Să zicem că tu (dacă vârsta nu o mai permite pune-o pe fiica ta în ecuaţie) urmează să naşti într-un spital din România. Ai avea curajul să te duci fără nici un ban pentru infirmiere, asistente, doctori? Ai merge la noroc cu viaţa ta şi a copilului ca să respecţi principiul anti-şpagă? Sau un exemplu nu chiar atât de dramatic – tră să-ţi depui actele pentru facultate. Preferi să ai timp să toceşti pentru admitere sau te distrează să stai pe la coadă? Coadă de douăzeci, spre sfârşitul perioadei de înscriere ajungând la cincizeci de oameni, repetată că n-ai reuşit să înţelegi cum vor actele doamnele extrem de politicoase de la secretariat? Plus drumurile sau cazarea când stai în alt oraş. Sau mai bine vii cu cafea / ciocolată şi discuţi afară cu cunoştinţa, ţi se explică pe un ton relativ urban dacă-i nevoie de matricolă sau numai de media de la bac, dacă actul cutare trebe în copie legalizată sau numai un xerox, ce format de poze, ce declaraţii pe propria răspundere tră să dai, etc.. Predai actele complete tot afară şi în aceeaşi locaţie primeşti în ziua următoare tot ce-ţi trebuie ca să te prezinţi la examene. Foarte civilizat.

Partea cealaltă, „primitorii” pot argumenta că sunt plătiţi prea prost ca să refuze ce mai pică pe alături. Câtă vreme nu vor fi venituri decente nu poţi opri oamenii să şi le completeze cum pot. Iarăşi dacă nu vor fi pedepse consistente şi des aplicate n-or să se dezobişnuiască să ia.


> inteleg ca 3 tari care formeaza romania nu au multe in comun afara de limba

Întâi că diferenţele nu-s cine ştie ce şi în al doilea rând ce propui? Să dăm restul Moldovei la ruşi, mă rog, ucraineni, Transilvania la unguri, restul Banatului la sârbi, Oltenia, restul vechiului regat şi Dobrogea vecinei din sud ca să fie ca pe vremea ţaratului protobulgar?

> ba era, ca daca generatia asta nu face nimic de la cine sa asteptam?

Tră să mărturisesc că atunci când am dat la facultă m-am gândit exclusiv la viitorul meu, nu la propăşirea neamului. Dacă pe când termin or să fie salarii ca acum, va trebui să plec în afară. Nu cu plăcere, nu imediat, dar va trebui să plec. Sau cum zice un prof de-al nostru „noi producem pentru Canada”.

> poate a fost virsta de aur in bucuresti. intreaba-i pe cei carora l-i s-au luat paminturile, casele
> si cei din puscarii ce virsta de aur a fost, dar ai grije sa nu-ti dai numele

Din cei bine situaţi înainte mulţi au fugit din ţară sau au fost exterminaţi la canal şi prin puşcării. Generaţia de azi provine în mare măsură din cei pe care comunismul i-a „adus de la sapă” şi nu au de reproşat sistemului un prejudiciu familial concret, ci doar ce ar putut fi azi dacă ţara s-ar fi dezvoltat altfel. Dar ăsta-i un raţionament prea întortocheat pe care puţini îl realizează.
Pentru cei mai mulţi perioada „şi bani, şi produse” aproximativ din anii ’70 a fost cea mai bună pe care-au trăit-o. Probabil e o imagine subiectivă, care câştigă mult din tendinţa de idealizare a trecutului. Oricum pentru prea puţini a adus revoluţia foloase vizibile.

> cum sa schimbi ceva si sa progresezi daca nu muncesti, furi si zici bravo la toate nulitatile?

O să muncim când va merita să munceşti, n-o să mai furăm când va fi mai rentabil şi mai puţin riscant să fii om cinstit.
#44520 (raspuns la: #44308) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
specialistii cu pricina sa fi - de newmann la: 20/08/2005 12:19:16
(la: Societatea ideala)
specialistii cu pricina sa fie neutri in gandire! sa nu fie influentabili. politica este necesara pentru ca da voie oamenilor sa aive pareri diferite si sa le promoveze. daca toti oameni ar fi la fel, pina la urma s-ar asterne o "patura" de plictiseala.
ideal ar fi ca politicienii sa fie mai intîi specialisti si apoi politicieni. nu ca acuma. unul e mecanic auto si il vezi ministru de externe, asta ca sa dau un exemplu imaginar.
"biserica se construieste pentru oameni, nu din triumfalism orto - de miraz la: 15/04/2004 06:02:57
(la: Catedrala Mantuirii Neamului: dezbatere si vot pe internet)
1. nu sunt bucuresteanca si cred ca este dreptul bucurestenilor sa hotarasca daca sunt de acord cu amplasarea catedralei in Parcul Carol. pe de alta parte, ma intreb ce se va intampla cu monumentul amplasat in locatia respectiva. oare memoria si respectul pentru niste oameni inseamna mai putin decat religia si credinta noastra?
2. biserica se construieste pentru oameni - o fi, dar in acest caz NU ESTE ADEVARAT. catedrala neamului este un fel de palat al poporului (si imi asum cele zise cu cea mai mare responsabilitate). eu nu fac parte din neamul asta? m-a intrebat cineva daca vreau sa fie construita acest mastodont? o sa imi salveze sufletul simpla construire a acestei catedrale? pentru care oameni se construieste aceasta catedrala? nu cumva pentru inaltii prelati?
3. banii - in cartierul meu s-a construit o biserica. banii - din donatiile oamenilor, probabil ca de aceea nici nu s-a construit peste noapte. ma intreb daca aceasta catedrala a cui o fi va fi finantata din banii publici. daca da, eu propun de pe acum ca reformatii sa aiba si ei dreptul la parcul ... din targu mures, catolicii la parcul ... din miercurea ciuc, etc. si la bani din bugetul central, sa isi faca si ei catedralele neamului lor ca nu le poti cere sa mearga la o catedrala a neamului ortodoxa cand ei au alta religie. sau poate mai facem un referendum si declaram romania ca o tara ortodoxa si am incheiat problema.
4. cineva spunea ca exista preoti care slujesc pentru 2 mil. pe luna. este adevarat. intrebare: adeca aceasta mare biserica nu are bani sa isi plateasca slujitorii dar vrea neaparat o catedrala de miliarde. tara arde, dar babele se piaptana. oare asa speram sa ne salvam sufletele? oricum eu ma simt mult mai aproape de Dumnezeu intr-o bisericuta decat in orice mastodont ridicat numai ca sa dovedim ca si noi avem. si noi putem.
,,curentul e mai scump ca sanatatae oamenilor``? - de (anonim) la: 19/04/2004 07:30:14
(la: Despre bestialitatea filmelor)
Am trecut sa imi cumpar o cutie cu iaurt de la un magazin din cartier,o numica toata ,ceva normal dar mai amormal decat asta a fast sa constat ca acasta este sticat .Nu este posibil ca intr-o tara care vrea sa adere la normele europene sa mai aiba magazine de acest fel , de fap astazi mi-s-a raspuns la o intrebare mai veche ce mi-o puneam despre acel magazin si aceea de ce in acel magazin dimineata vitinele frigorifice sunt aburite,raspunsul acum imi este limpede acum,pt ca noaptea din cauza ,,curentului care este scump ``se opreau vitrinele frigorifice ce aveau ca efect cresterea numarului de bani in buzunarul patronului si stricarea alimentelor care duc la imbolnavirea oamenilor.
Partea frumosa a venit din parta OPC-uli la care am sunat si iar am sunat si degeaba .Eu tind sa cred ca ceea ce vedem la televizor cum ca inspectorii sanitari veterinari isi fac treba e doar o fatada pt a-si face publicitate inspectorii si televiziunile care ii promoveaza.
Intrebarea cea mare este:ce sar intampla daca produsul ar fi usor alterat si copii nostril-ar manca cine este vinovatul :noi,patronul,sau OPC-ul ?
Semnez ca nu mi-e frica MATEI
#14110 (raspuns la: #13932) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
eu sunt nevoit sa cred in oameni - de razvan25062000 la: 14/12/2005 15:26:40
(la: "cred prea mult in oameni")
desi nu ne cunoastem trebuie sa admit ca daca nu am avea incredere in oameni am fi mai prejos decat animalele Pamantului...Cainele,spre exemplu,este nevoit sa aiba incredere in oameni!fireste nu in cei care arunca repetat cu pietre in ei...desi,daca un agresor ii aduce o bucatica de carne,il iarta...sunt convins!!!eu preiau exemplul canin !!!cu respect,te salut:razvan
Oamenii devin homosexuali? - de a399 la: 01/01/2006 14:15:35
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Intrucat eu sunt homosexual si in plus lucrez in domeniul stiintific (ce-i drept nu in tara ci in San Francisco si nu in psihologie ci in stiinte exacte), as vrea sa-mi spun si eu parerea. Daca ar fi sa judec dupa propria mea experienta, as crede ca orientarea sexuala este 100% predeterminata de la nastere. Nu imi amintesc nici macar de un minut in viata mea cand sa nu fi fost atras de baieti sau barbati, chiar si atunci cand aveam 6 ani! Parerea ca totul e la alegerea fiecaruia mi se pare nu numai neadevarata, dar chiar ciudata si ilogica. Cand cineva este heterosexual, o simpla experienta l-ar putea aduce cu picioarele pe pamant. Sa presupunem ca un barbat heterosexual decide: gata, de maine imi vor placea numai persoanele de sex masculin; cine oare ar reusi sa puna in aplicare asta? As vrea ca barbatul care sustine ca "e la alegere" sa-mi permita sa-i rasucesc gatul daca intoarce capul dupa femei, dupa ce "a decis" sa fie homosexual:))) De aceea raman uluit cand aud pe cineva spunand ca orientarea sexuala este "la alegere". Va rog sa faceti macar pentru o zi experienta asta inainte de a avea o opinie. Nici eu nu pot hotari: gata, de maine imi plac numai femeile, pentru ca stiu ca orice as face, nu-mi plac. Nu e vorba sa-ti placa sau nu un fel de mancare, ci e vorba de ceva fundamental in viata fiecaruia. Nu inteleg de ce atat de multi gandesc atat de eronat, cand e la latitudinea lor sa se convinga de contrariu.

Vreau sa adaug aici ca una dintre confuziile cele mai frecvente in evaluarea orientarii sexuale este confuzia dintre actul sexual si identitatea sexuala. Multi homosexuali au sex si cu femei, dar sunt definiti ca homosexuali prin natura afectiunii pe care o au fata de persoana iubita, si nu de natura sexului pe care il practica. La fel, destui heterosexuali pot avea erectii si sex chiar cu alti barbati; ceea ce ii defineste ca heterosexuali este natura relatiilor erotice (pe cine iubesc: un barbat sau o femeie). In inchisori multi heterosexuali au relatii homosexuale fara ca asta sa-i schimbe; la iesirea din puscarie iar alearga dupa femei.


In privinta studiilor actuale privind orientarea sexuala pot spune urmatoarele: sunt indicatii foarte puternice ca exista o baza genetica, desi baza genetica nu e totul. Gemenii univitelini chiar cand sunt crescuti in conditii total diferite, au o concordanta de 52% in privinta orientarii sexuale. In schimb gemenii bivitelini au o concordanta de numai 25%! Iar pe linie simpla fraterna, concordantza este si mai mica, de 15%. Trebuie spus ca la speciile inferioare lucrurile sunt mult mai simple decat la om. Cercetarile facute pe mustele de otet au aratat ca prin simpla modificare a unei gene, ele devin total neselective la sex; "bisexuale"! De altfel una din directiile de cercetare in combaterea daunatorileor merge pe aceasta linie, desi inca nu s-a reusit sa se obtina homosexualitate absoluta la insecte. La animalele mai complicate, cum ar fi cainii sau oile, homosexualitatea in mediul natural este prezenta la nivelul a 10-15% din animale. La maimutele cu genomul cel mai apropiat de cel uman (cimpanzeii bonobo din Africa Centrala), care au 98.5% din genom identic cu cel uman(!), relatiile sexuale dintre adulti si relatiile adulti-adolescenti de acelasi sex sunt la fel de raspandite ca si relatiile sexuale dintre masculi si femele! Asta s-a constatat si la specia umana, inainte ca religiile abrahamice sa preia puterea politica. In antichitate majoritatea absoluta a civilizatiilor era favorabila si chiar incuraja relatiile homoerotice, care de multe ori erau chiar impuse oficial de stat pentru diverse motive; de exemplu legile din Creta, dar si legile lui Solon din Atena care aveau in vedere rolul educativ al pederastiei si limitarea cresterii populatiei. Dar chiar la alte popoare, ca de exemplu la gali, celti, sciti, fenicieni, japonezi etc relatiile homoerotice erau parte componenta din viata sociala si chiar reglementate prin legi. Dupa ce imperiul roman a adoptat crestinismul ca religie de stat au inceput persecutiile legate de identitatea sexuala si chiar persecutii contra tuturor celor care asociau sexul cu placerea. In codul lui Justinian, novela 102 (paragraf) stabilea ca toti cei care au relatii "de sodomie" sa fie ucisi, arsi de vii si pana si cenusa lor sa fie calcata in picioare si aruncata in latrine! O, "bunatate" crestina! Nu degeaba Justinian a fost facut sfant in religia crestin-ortodoxa! La fel ca si sf Constantin care si-a ucis prin fierbere nevasta cand a prins-o cu un sclav si care si-a omorat propriul baiat de frica sa nu-i ia tronul! Aprigi crestinii astia!

Idealul iudeo-crestin pana in secolul 20 a fost o relatie dintre barbati si femei acceptata numai in cadrul conjugal si destinata exlusiv procreierii. De altfel dupa inventia termenilor de homosexualitate si heterosexualitate (cuvant inventat la 10 ani dupa cuvantul homosexualitate!), ambele notiuni erau descrise in dictionarele epocii (inceputul secolului 20) ca fiind "morbide, nenaturale". Heterosexualitatea de exemplu era descrisa ca fiind "o atractie exagerata si morbida fata de sexul opus"! Abia odata cu dezvoltarea cinematografiei, mai ales a celei americane, si-a dobandit heterosexualitatea un statut verbal privilegiat, iar cum vedeti homosexualitatea nici acum nu are vreun statut.

Ca sa raspund autorului primului mesaj in mod direct: cand eram foarte tanar am alergat la toti medicii si psihiatrii din Bucuresti cu rugamintea de a ma schimba; credeam ca imi vor da niste pastile si gata, de maine alerg dupa femei. Bineinteles ca nu a fost posibil, iar tratamentele lor merita sa fie expuse aici (cu alta ocazie) pentru ca unele au fost imbecile iar altele comice. Sigur ca as fi preferat sa fiu ca majoritatea si sa nu fiu umilit si batut de atatea ori; credeam ca si eu am dreptul de a cauta fericirea, ca altii. Dar nu era nimic de ales. Asa cum nu poti sa-ti alegi parintii sau epoca in care te nasti. Nimeni nu isi alege sa fie minoritar, mai ales intr-o societate devenita pe parcurs intoleranta cum este societatea romaneasca, chiar cea de azi, daca e sa judec dupa statisticile care spun ca 85% dintre romani nu ar accepta nici macar sa aiba vreun vecin homosexual.

In privinta rolului mediului: este foarte complex. De exemplu gradul de impregnare cu testosteron a sarcinii in perioada prenatala este foarte important. Femeile foarte stresate in perioada graviditatii au sanse mult mai mari sa aiba baieti homosexuali; s-au facut studii in aceasta privinta. Pe maimute s-a aratat ca daca fatul este de sex masculin si maimuta mama este injectata cu estrogeni, baiatul-maimuta va fi in majoritatea cazurilor homosexual. Dar la oameni lucrurile sunt mult mai complicate. Subiectul e mult mai vast si nu poate fi discutat in cinci minute. Sunt cazuri cand homosexualitatea este mascata de educatia strict heterosexista si adevarul iese la lumina in imprejurari neasteptate.

Psihiatria si Psihologia moderna considera ca nu este de fapt posibila schimbarea orientarii sexuale, iar ideia de schimbare este ea insasi nociva pentru ca da impresia ca homosexualii trebuie sa se schimbe, ceea ce nu se poate si nici nu e de dorit sa se incerce-din motive etice. In SUA medicii care isi fac reclama ca pot face "conversii" sunt chiar dati afara din asociatia psihologilor sau psihiatrilor americani, pe motiv de incompetenta sau reclama mincinoasa.
Si aici se fac bani buni de catre cei care exploateaza incultura sau ignoranta (mai ales a celor care fac parte din extrema dreapta religioasa), dar autoritatile stiintifice sunt intransigente.

Cand cineva intreaba: dar in definitiv care sunt cauzele homosexualitatii?- raspunsul cel mai frecvent care i se da de catre cei care cerceteaza problema este: "cand vom stii care sunt cauzele heterosexualitatii, pe care pana acum nu le cunoastem deloc, cu siguranta vom afla si care sunt cauzele homosexualitatii!"


Ar trebui sa mai adaug ceva: din punct de vedere politic, Romania a fost printre primele 5 tari din lume care au exclus din codul penal relatiile intre persoane de acelasi sex, pe vremea lui A.I Cuza. Constitutia lui Cuza a fost dintre cele mai bune din lume, alaturi de cea belgiana. Pot sa citez bibiografie americana pe aceasta tema. Totusi la interventia "Preasfintei" Biserici Ortodoxe in perioada interbelica legile respective au fost schimbate in rau. Ele au fost preluate si inrautatite de comunisti, dar in ultimii ani ai lui Ceausescu legile erau aplicate numai celor care erau pe fatza contra regimului, dar dupa impuscarea lui, in 1996 cand a venit la putere "democratia", ele au fost reinvigorate poate din prostia partidului national taranesc crestin si democrat, sub presedentia lui Emil Constantinescu. Lucrul nu a ramas fara ecouri in lume: ambasadele si consulatele Romaniei au fost practic blocate de demonstanti. A trebuit sa intram in secolul 21 pentra ca legile nedrepte din codul penal sa fie abrogate, si asta petrecandu-se numai la presiunea Uniunii Europene. Romania este printre ultimele tari din Europa care au facut schimbarea, alaturi de Cipru. Suntem cu adevarat "protocronisti", cum spunea raposatul Edgar Papu!

In concluzie: la multi ani! :)
totul tine de oameni - de CiprianPopaSK la: 13/01/2006 21:39:07
(la: Ce alegeti intre rock si manele)
e o vorba : "asculti ceea ce esti". si cred ca in jurul ei se invarte totul cand vine vorba de preferintele oamenilor. eu personal ascult din cand in cand muzica rock, in functie de starea in care ma aflu, pentru ca anumite melodii se confunda cu ceea ce simt. Exista multe feluri de muzica rock - soft, heavy-metal, etc. - dintre care poate doar cateva ascult. Insa nu pot spune acelasi lucru despre manele, in primul rand pentru ca, daca e sa iau majoritatea melodiilor incluse in acest gen, nu ma consider un tip care "arunca cu banii",suie "femeile pe masa", cat despre "dusmani", nu prea am din fericire... Sunt altii care poate simt starea asta de spirit (de unde si explicatia multora ca "manelele merg la chefuri", cand alcoolul ii "elibereaza").
Din punct de vedere muzical, insa, diferenta e ca de la cer la pamant. Majoritatea cantaretilor de manele o fac pentru bani. E o muzica comerciala in cel mai pur sens al cuvantului. Pentru mine, o melodie exista prin muzica si versuri la un loc, amandoua fiind la fel de importanta. O simpla insiruire de "te iubesc, iti dau sms, poza ta pe telefonul meu..." nu egaleaza versurile mai "metaforice", mai poetice, care te si pun cat de cat pe ganduri, fie vorba si de compozitii rock (cine nu ma crede, sa asculte spre ex. versurile lui Jon Bon Jovi). Oricine se poate apuca de cantat manele, fara sa aiba neaparat talent, cunostiinte d muzica sau o minte cat de cat. De-asta atat infuzie de "artisti".
Oricum, ar trebui alt topic pentru discutia asta, sunt multe argumente, nu neaparat personale. Asta a fost doar un gand...
DUMNEZEUZEU A FACUT OAMENII C - de pirici la: 21/03/2006 19:52:24
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
DUMNEZEUZEU A FACUT OAMENII CA SA AIBA CIRCUL LUI ;BUFONI,SALTIMBACI ,MAIMUTE ... SA L DISTREZE ,SA I OFERE UN SPECTACOL ,ERA PLICTISIT. EI ISI FACEAU TREABA BINE, CONSTIENTI DE ROLUL LOR, JUCANDU L EXCEPTIONAL. SI..TOT PLICTISITOR ERA. LIPSEA INTRIGA . DE ATUNCI DOMINUS DEUS ISI PUNE HAINELE DE HALLOWEEN SI SPERIE OAMENII ,CARE PREA INSPAIMANTATI SA VADA ADEVARUL FUG SA CAUTE ALINARE CATRE UN CREATOR CARE II ALEARGA. SAU POATE OAMENII,AVENTURANDU SE IN CUNOASTEREA PROPRIULUI SPIRIT SI AU NUMIT COTLOANELE INTUNECATE ALE SUFLETULUI DIAVOL,ARUNCAND ASTFEL VINA PE UN PERSONAJ CE TRAIESTE NUMAI IN IMAGINATIA LOR, ASA CUM SI EI EXISTA NUMAI IN MINTEA LUI DZEU.
pane, pane cum faci tu oamenii să nu aibă uitări... - de Lady Allia la: 09/02/2010 13:11:07
(la: cum am devenit invizibil)
"sunt un vicios.
uite de exemplu iubirea.
[...]
cand am spus ca iubesc apoi chiar iubesc, uite Cafeneaua de exemplu...sau cuvintele ei...sau amintirile..."

da...vezi tu cum se simt ăştia vicioşii?
ce spuneam eu odată că cin' se asemănă se adună şi visează noaptea la lună precum pricolicii :D?

şi eu te ubesc om frumos fără să frunzăresc prea multe - pe tine odată tre să te cetească omu şi numa orb d esuflet să fie să nu vadă cum dă sufletul pe afară la cules de flori frumoase...! na, că io îndrăzni să o zic.

şi mai ubesc câţiva că mi-s oameni frumoşi şi dragi, cu suflete precum o carte fără egal.

place invizibilitatea ta :D.
#523920 (raspuns la: #523679) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mai oamenilor mari! - de adina.petre la: 10/05/2011 17:07:22
(la: Idei pentru redesignul sectiunii "Cutia cu litere"?)
este evident ca-n cafenea s-au adunat oameni din diferite domenii cu diferite scopuri si intentii.

de ce nu e ok ca celor pasionati de literatura dinaia adevarata, sangeroasa, nemiloasa, cruda, si critica cu sange...de ce ma sa n-aiba si ei voie sa se joace cum vor ei?

adynet, cine te opreste sa-ti publici mai departe creatiile in cafenea, departe de sectiunea literara?

inscrierea unui text in cutia cu litere, e VOLUNTARA.

daca tu crezi ca editorii alesi aici vor fi rauvoitori (acuzatie care ma dezamageste din partea ta, grav) de ce sa publici?
nou partid politic facut de oameni adevarati - de mctin la: 14/01/2014 12:06:25
(la: v-ati dori un nou partid politic?)
va salut,scriu din Italia,sunt aici de ceva ani , in legatura cu viata politica din Romania,cel putin ,vazuta de aici,sunt foarte dezamagit,politicieni pusi pe furat,coruptie,etc.
Acum,o sa spun ceva ,de care a-si vrea sa sa nu am dreptate : ori cineva ne-a distrus mandria din noi,apartenenta la Tara, ori avem ceva in ADN -ul nostru, de Natie!? care ne face indiferenti de ceea ce sa intampla cu Tara Noastra.
Eu sunt o persoana care atunci cand aud imnul Tarii,inca i-mi mai vin lacrimile,chiar daca am 50 de ani! aceasta emotie ar trebui sa o aiba fiecare om politic,care se gandeste la bine Tarii lui.
Este o vorba,Timpuri noi se face cu Oameni noi.ceea ce vrea sa spuna ca trebuie sa asteptam sa mai dispara cateva generatii? sau sa incercam cu oameni adevarati (noi)!?
Eu a-si vrea sa stiu si parerea voastra,
credeti ca se poate schimba ceva la noi,sa ridicam Tara,macar in genunchi,daca nu in picioare!
Aici,in Italia,cred ca stiti deja,la Guvernare se afla si un partid care a fost si este activ,online,in retea de internet,se consulta online cu electorii,fac referendumuri online,intre ei ,atunci cand dezbat o lege sao o propunere,si sunt acul balantei in acest moment in viata politica de aici!au fost alesi si au reprezentanti in guvern,se reunesc,online si se pun de acord ce lege sa voteze sau nu!
Este o realitate,functioneaza.nu au cum sa fie corupti si fac ceea ce poporul de rand o cer,ptr. ca de acolo vin!Intelectuali,studenti,oameni adevarati!!!
Oare noi nu putem????
Doamne Ajuta
Daca si voi ganditi ca mine,sa facem ceva ptr Tara,nu ptr noi individual,in slujba tarii,sa vrem binele Tarii noastre,atunci e bine!
romeka2002@yahoo.it
Am cautat astfel de oameni, n - de Alina Momanu la: 26/09/2003 06:48:20
(la: Viata gay romaneasca)
Am cautat astfel de oameni, nu i-am gasit inca.(Din lipsa de intuitie?)
Cautam raspunsul la asfel de intrebari tocmai pentru ca nu-mi permit sa judec ce inca n-am atins. Sa nu razi, probabil sunt inca la stadiul acela de cunoastere...sau am revenit aici, cand cineva a considerat ca o luasem prea repede in sus, arzand etapele...:)
Am auzit la TV pe cineva recunoscand prea fatis si mult prea curand, ca sa nu miroasa a regie,ca a experimentat relatii cu persoane de acelasi sex. Bravura? Erau usor sordide detaliile si nu mi-au raspuns la intrebari.
Una dupa alta, imi inchiui ca e greu sa fii atat de diferit de gloata. De mine lumea fuge acu’ ca dracu’ de tamaie. Sa le explic cat de contagios e un bolnav TBC? Tu stii?
Or fi si oameni cu insusiri p - de grigore la: 25/10/2003 12:41:45
(la: Oameni cu insusiri paranormale)
Or fi si oameni cu insusiri paranormale, dar e plina lumea de sarlatani. Asa ca nu-mi vine sa mai cred in asa ceva.
I-as numi mai degraba oameni cu insusiri deosebite pentru ca au unele simturi mai dezvoltate.
intr-adevar au murit oameni i - de sorin1975 la: 07/11/2003 07:54:52
(la: ROMANIA)
intr-adevar au murit oameni in numele credintei...dar cei care ii omorau nu erau crestini...crestinul stie sa ierte, crestinul accepta, crestinul merge mai departe ducandu-si crucea sa...nu judeca pe nimeni, nu masoara nimanui faptele..."nu judecati ca sa nu fiti judecati caci cu judecata cu care judecati veti fi judecati si cu masura cu care masurati vi se va masura".....aceste cuvinte suna in urechile crestinului...nu razbunare, nu ucidere, nu judecata...aia ucideau in numele credintei dar pentru asi astampara setea proprie de sange...
Tunick : oamenii ca o turma - de Daniel Racovitan la: 14/11/2003 08:46:23
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Foarte interesant dialogul... Ideea de a prezenta oamenii ca pe o turma de animale lipsite de protectie, gasesc ca Tunick o transmite foarte sugestiv, deci din punctul asta de vedere arta lui e valabila (punct de vedere personal, fireste). Oare menirea artei nu e de a transmite (si) idei?
#4243 (raspuns la: #4223) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O lume de oameni singuri - de Madalina la: 14/11/2003 20:16:57
(la: singuratate)
Se spune ca orice am face raminem o lume de oameni singuri...Poti fi singur si cind esti numai tu cu tine insuti, cit si daca esti inconjutat de multi altii...Pina la urma, nu cantitatea celor din jur conteaza, ci calitatea lor! Asta cred ca face pina la urma toata diferenta...
Legaturile dintre oameni - de (anonim) la: 27/11/2003 20:59:42
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Profit de faptul ca ai spus ca putem discuta despre orice. Iata ce anume ma preucupa pe mine: legaturile superficiale dintre oameni. Si cand spun asta merg pana la legaturile dintre persoanele aceleiasi familii. Probabil ca par caraghioasa punanad astfel de probleme, dar de atatea ori mi s-a intamplat sa vreau sa vorbesc cu cineva, si desi nu locuiesc pe varful muntelui, sa nu fie nimeni langa mine.
Apoi se intampla sa te casatoresti si realizezi ca suferi din nou de singuratate, de data asta de singuratatea in doi. Asa se face ca singurul refugiu iti sunt cartile care ti-au fost aproape intotdeauna, dar tu cu oamenii nu mai comunici de multa vreme, te izolezi treptat si devii un fel de ciudatenie pentru cei din jurul tau, care iti reproseaza ca te-ai "schimbat".
Cam acestia cred eu ca ar fi foarte pe scurt pasii spre singuratate.
Ma intreb daca nu cumva si Livia din "Un incident de Craciun", nu a simtit aceleasi lucruri, doar ca ea nu a mai ajuns la "singuratatea in doi".
Pe tine, Radu, sigur nu te-am facut sa zambesti, dar sper ca nici pe cei ce vor citi.
Scuze pentru faptul ca astazi nu am reusit sa-mi fac un nume de utilizator, dar voi fi Falfabeta, ca sa nu fiu chiar un anonim.
#5446 (raspuns la: #5355) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Suferinta oamenilor de rand - de Falfabeta la: 04/12/2003 13:48:12
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Observ ca discutiile despre politica acapareaza si acest forum. Nu este un lucru rau, doar ca in Romania nu este vorba despre politica, ci despre cine sa ajunga "mai primul la ciolan", ca sa exprim pe scurt exact ce gandesc despre acest lucru. Incerc sa fiu la curent cu se intampla in Romania pe plan politic si sa nu vorbesc "pe langa". Ultima data cand am crezut din tot sufletul ca se va schimba ceva a fost la alegerile din 1996. De atunci mi-am pierdut speranta total in asa zisa clasa politica. Si asta nu doar pentru ca in fruntea tarii este o satra, si la propriu si la figurat, ci pentru ca rubrica SOS din "Formula As" este din ce in ce mai lunga si mai plina de suferinta.
Va rog sa ma credeti ca dupa ce o citesc, aproape ca imi doresc sa nu mai vina nici Craciunul. Pentru ca sunt mult prea multi oameni care nu vor avea nici brad, nici cozonac si mai presus de orice, nu se vor putea bucura de Sfanta Sarbatoare a Craciunului, pentru ca pentru ei va fi doar o alta zi plina de suferinta.
#6006 (raspuns la: #5989) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
1) oamenii sunt oameni, o sit - de (anonim) la: 07/12/2003 10:24:48
(la: Exodul medicilor romani in strainatate, drama nationala)
1) oamenii sunt oameni, o situatie materiala buna e de preferat unei situatii de mizerie;
2) mândria ? de unde a aparut în discutie ?
3) ar fi revolutie în Franta, Germania, Suedia daca guvernul ar pune la rambursarea costurilor de studii pe studentii care dupa absolvire pleaca în alte tari (din UE sau Canada, SUA etc.). De ce crezi ca n-o fac ? Inca ceva, degeaba bagi niste bani în formarea unui student, daca studentul odata format nu are suport pentru a ramâne în tara. Se cheama ca statul s-a fraierit. Nu-i asa ?
#6093 (raspuns la: #6090) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...