obiceiuri cutume

Obiceiurile astea de zici ca sunt americane, le practicam si noi in Franta, si sunt taaare practice, In primul rand pentru primitor. Ce te faci daca bluza nu ii vine sau daca prefera alta culoare? Ha? :)

Parinte, tare bine imi pare ca te avem printre noi, si ne mai "miruiesti" oleaca cu stiinta matale.
Ce vreau eu sa te intreb, ca pe un parinte care stie obiceiurile de aici, de acasa...Eu zic ca cei plecati sunt/par mai bisericosi decat noi, ca merg la biserica duminica, la liturghii, parca parca sunt mai apropiati de Dumnezeu si mai smeriti decat cei de acasa.
Mie imi pare ca ceea ce se intimpla aici este un pic...fortat.
incepand cu o nunta:-o serie de obiceiuri traditionale! cu nuneasa cu turta miresei cu...
o inmormantare -Doamne! - trei zile cu decedatul in casa!, lume la priveghi, vine/pleaca, bea/maninca de nu ai timp nici sa iti jelesti cum iti vine mortu', miroase toata scara a tamiie si a mort, pomeni peste pomeni la 6 saptamini, la an, cu haine noi date de pomana, cu vase si masa intinsa...simbata mortilor, posturi de luni/miercuri/vineri...nu se maninca de dulce/carne - dar nici branzeturi!-nu se spala in zilele de post/ sambata e 'rau de urat!', duminica nici atat

Cei din strainatate au aceeasi viata ca si aici -din acest punct de vedere? sau se intimpla ceva cu ...noi?

Oh, daca ma starnesti sa vorbesc despre obiceiurile de neam (adica de familie) din Romania, nu ma mai opresc. Sunt oarecum aspra in ce le priveste deoarece eu nu le inteleg rostul, poate si din cauza ca serviciul nu-mi da atata timp cat sa-mi permit sa cultiv relatiile de familie cu toate ramurile arborelui :)
O sa fiu nasa de botez luna viitoare. Da' hai sa-ti povestesc cum e cu nasa de botez, pe la tara pe langa Bucuresti. Cand se naste copilu' nasa tre' sa mearga cu ploconu la mama copilului. Ploconu' inseamna: o turta si o pasare fripta, o prajitura, o sticla de ceva (se pare ca mai nou de suc - pe vremuri era vin) si ceva hainute pentru copil, poate chiar bani. P'orma, la botez nasa tre' sa cumpere un trusou intreg (deci iar bani si timp de umblat dupa ele), lumanare si toate alea. Nasu', saracu' tre' sa plateasca popa. Si p'orma, l-ai botezat, iti mai amintesti de el de Paste si de ziua lui, eventual. Barbatu-meu, care e ardelean, zice asa: la noi in Ardeal, copilul daca il botezi, ti-l iei pe viata si pe suflet, adica nu doar o data pe an. Adica il ajuti pe copil oricand, chiar daca nu ai cu ce, te imprumuti si daca iti cere ajutorul, tre' sa-l ajuti. Asa ca acum am doi finuti si urmeaza sa-i ajut cu ce pot.
Poti så spui ca sunt antisociala sau agorafobica pentru ca incerc sa evit intalnirile de familie, ample. Da' ce sa vorbesc eu cu copilul varului maica-mi pe care nu l-am vazut de cand aveam 10 ani (adica acum vreo 20 si ceva de an) si atunci, ca m-au trezit bunicii din somn? Cu rudele mai apropiate, vorbesti cand poti, cand ai timp, si cred ca ar trebui sa te bazezi pe ideea ca sunt acolo si ca poti conta pe ei cand ai nevoie si invers. Da' sa stai toata ziua nas in nas cu rudele si sa te mai si aduni, mi se pare greu.
Eu am fini mai traditionalisti si tin mortis sa vina la noi de Lasatu secului, de craciun, de paste. Dar am discutat cu ei si i-am rugat ca daca ei nu simt utilitatea acestor vizite si daca o fac doar din obligatie, mai bine sa nu vina, ca noi nu ne suparam.
Hai ca ti-am ocupat timpul cu povestile mele. Toate cele bune pentru tine si ai tai!

Stie careva ce este certificatul de cutuma si daca se poate obtine de la consulatul Romaniei din alte tari

... Sunt o parte foarte importanta a traditiei unui popor, in ele regasindu-se urme de credinte si ritualuri de mii de ani vechime, si cunoasterea-repetarea lor contribuie la intarirea specificului cultural. Degeaba ne consideram noi importanti cu banii nostri si ceea ce ne permitem sa cumparam (sau sa afisam pentru a impresiona pe altii). In fata istoriei suntem la fel de mari ca un graunte de nisip. Cultura lumii in care traim nu e de ieri-de azi, si vata noastra raportata la aceea a traditiilor e cat o secunda. Cat timp nu atingem - prin timpul si spatiul existentei noastre - dimensiuni comparabile cu cele ale obiectului criticat (in cazul acesta traditii milenare ale unei comunitati) faptul de-al critica se intoarce impotriva noastra, dezvaluindu-ne limitarile.

Nunta e un ritual de trecere, asemenea nasterii si mortii. Obiceiurile stravechi legate de ea nu trebuie dispretuite de o persoana inteligenta, daca are o idee despre semnificatiile lor culturale.
___________
"Sa fii tu insuti schimbarea ce o doresti in lume".

mda atatea obiceiuri care sunt pastrate din cele mai vechi timpuri consider ca azi nu mai au nici un rost,pt ce atata agitatie sa respecti obiceiurile cand in fond nici nu sti ce reprezinta ele si care-i rostul lor.Interesant este atunci cand ii intrebi pe cei care tin sa-si respecte obiceiurile stramosilor ce semnificatie au si nu stiu sa-ti arunce in nas decat,,daca toti fac asa noi de ce sa nu facem,,sau ,,facem asta pt ca am auzit ca asa e bine''.Hm e chiar patetic cand iti dai sema cat de pierduti in spatiu sunt unii oameni,mda nu am nimic impotriva obiceiurilor dar practic e o pierdere de timp si de bani intr-adevar.

indiferent de cum se vedee viata din alte unghiuri ale lumii, cine nu are batrani sa si-i cumpere. indiferent de "inconstienta" unora care boteaza si cununa fara sa aiba idee despre ce se va intampla maine, a uita de traditii mi se pare un sacrilegiu. Ascultand cateva piese din repertoriul "popular" al formatiei Luar na Lubre (Portugalia) un Francez tanar mi-a marturisit ca la ei in Franta mai poti urmari muzica"vie"traditionala doar la concerte. Deci daca deschizi prea mult usa la nou si uiti de lada ta de zestre s-ar putea sa ajungi sa n u ai unde sa-ti petreci zilele cu "insir-te margarite" ca in orice domeniu, si aici trebuie sa ai o limita dar a uita de colectivitate, de viata cetatii este o mare greseala. pentru ca in colectivitatile stra-stra-bunilor, aceste obiceiuri erau un fel de "inventar" era o punere in tema "untelejurnal" si de ce nu era un motiv foarte realist de a face terapie "prin jocuri si hore" a manca si a bea de cei de care te simti bine. poate ca altadata voi fi mai "inventiv" dar cred ca nu trebuie sa aruncam la lada de gunoi traditiile si obiceiurile"
cosmacpan

Eu imi amintesc de bunicul meu -Dumnezeu sa il ierte-, ridea pe infundate si ma trimtea afara cind colindatorii mai adaugau (vazindu-ma la geam):

Draga Domnisoara
Iesi te rog afara
Ne da un covrig
Ca murim de frig.

Si sigur ca si eu imi amintesc de colinde cu ""buna dimineata"" , Sorcova, dar si de cele ale flacailor din ajun de Anul Nou, mascati, ca mama zicea sa nu ma prinda seara afara ca erau si cutitari printre ei....:) .
Dar se pare ca amintirile noastre au cite ceva comun, portocala parfumata din camara, gutuile de la geam, strugurii stafiditi din podul bunicii, oraselul copiilor....
Daca tot sintem si la Obiceiuri de Sarbatori, mai recent imi incalzesc sufletul cu Gluehwine, bautura de Sarbatori germana, un fel de vin fiert romanesc, mai dulce si mai condimentat in schimb, in functie de ideile fiecaruia. Fiecare poate sa faca, din vin de orice culoare, in general rosu, eu as mai adauga ceva apa sau suc din portocala de exemplu cind il fierb ca altfel iese prea tare, scortisoara, coaja de portocale,de mere, zahar dupa gust, miez de migdale (taiat mic).
In Copenhaga am baut prima data asa ceva facut din vin alb, o bunatate. A fost una din exeprientele pozitive ca frigul nu m-a lasat sa ma bucur prea mult de ce mai era prin oras de descoperit.....Poate data viitoare sa ma duc vara acolo, ar fi o idee mai buna...:)
Iar daca sintem la bauturi de iarna, nici obiceiul americanilor cu cidru de mere fierbinte nu mi-a displacut....
Hm, as putea spune ca pe unde am fost toti prefera ceva dulce si aromat iarna....
Mai putin tare decit tuica noastra...

we all have a role to play

Pe parcursul anilor am avut sansa sa vad si sa asist la diferite obiceiuri, care mai de care mai interesante. Astea sint citeva de care imi aduc aminte:

La nuntile chinezesti are loc ceremonia ceaiului (tea ceremony) in care tinerii casatoriti servesc ceai parintilor, bunicilor, celor mai in virsta, ca semn de respect. Ceaiul contine doua seminte de lotus si doua curmale. Lotusul pentru fertilitate si dulceata curmalelor pentru fericire si "dulceata" in familie. Mireasa poarta rochie rosie.

Nuntile indiene...astea sunt cu adevarat show-uri de proportii teatrale. Am avut sansa sa asist la vreo 6-7 pe parcursul anilor si de fiecare data descopar ceva nou. Ceea ce nu pot insa intelege este faptul ca si in ziua de azi, marea majoritate a casatoriilor sunt "aranjate" de catre parintii mirilor. Da, majoritatea indienilor care traiesc aici, (si toti sint intelectuali,) se intorc in tara mama sa-si aduca nevasta aleasa de neamuri. Acolo nuntile tin vreo 3 zile nonstop, iar o ceremonie vreo 8 ore cel putin!!!! Aici pe la noi, din fericire o ceremonie tine doar vreo 2 ceasuri. Mirele vine la locul "faptei" calare pe un cal ALB!!! (da ati citit bine,) imbracat in costum alb cu turban si cu ghirlande de flori rosii dupa git. (hei, citi dintre voi ati vazut asa ceva intr-o parcare al hotelului Hilton?) Mireasa de obicei intr-un coviltir imbracat in matasuri si carat pe umeri de vreo 6 barbati. Totul este impodobit cu ghirlande de flori Ceremonia este plina de simboluri, cu foc si seminte, si tot feluri de mirodenii pe care mirii si le ofera reciproc. Din pacate pentru mine, totul este in hindu, dar intodeauna am cite un "ghid" atasat care-mi spune ce momente sunt importante si trebuie imortalizate pentru posteritate. Invitatii aduc ca si cadouri bijuterii de aur, nu bani. Si inca o observatie...toti sunt innebuniti dupa dans, ceva imi spune insa ca nu va spun nimic nou cu asta....

Printre examene de dat, proiecte de terminat si facturi de platit am apucat sa pun cateva poze de la Festivalul Datinilor si Obiceiurilor din Sighet:
- http://www.mereuta.com/ro/blog/post/42.html .

Simplu!
tu spui ca: "Un lucru nu pricep: de ce sunt asa de egoisti romanii care nu pot avea copii si vor sa adopteze unul...".
Experientele noastre sociale sunt cu mult diferite de restul lumii. Mai bune decat ale unora, mai proaste decat ale altora.
Daca privim in jur si iesim din cercurile noastre de cunostinte si din mediul in care traim zilnic, vom descoperi o tzara adevarata, o realitate mai dura decat o percepem din birourile noastre frumoase, masinile noastre noi sau vecinatatea agreabila (plec de la presupozitia ca majoritatea celor ce scriu aici sunt mai spalati, mai instruiti si cu ceva mai multa scoala decat cei ce vand capacele de canal). Realitatea de care vorbesc e una vulgara, plina de obiceiuri si valori ciudate, de modele de viata pe care cu greu le mai intalnesti prin restul europei civilizate. In concordanta cu aceste elemente exista credinte, cutume, modele de relationare si raportare, comportamente.
Mi-e teama ca vor fi voci care vor spune ca nu e asa deoarece la nivel social, discursurile noastre sunt de cele mai multe ori pozitive, ca avem o parere super buna despre noi ca natie. Crezi ca e vina primariei ca juma de capitala arata ca o mahala, ca democratia noastra e cu bavuri, ca ne conduc niste semianalfabeti sau ca alesi neamului sunt o gashca de banditi? Nu cred ca e intamplator ci e rezultatul plasmuirii mintilor si conceptiilor care ne bantuie.
Daca vrem sa gasim o corelatie intre altruismul romanesc (un gen de fabulatie pe o tema data) si alegerea unui primar de tip Vanghelie, trebuie sa ne uitam la minunatele valori care ne salashluiesc in viscere.
Alta explicatie nu am...
Aia cu educatia civica nu e decat o alta consecinta a aceleiasi cauze.

... am plecat! cheia e sub prag!

raspund acestui comentariu cu strangere de inima. nu elevii sunt de vina!
familia, vecinatatea, prietenii, media, au toate o influenta... dar modelele morale si "ghizii" care trebuie sa ii scoata la liman sunt dascalii.
eu nu le-as da profilor mai multi bani ca solutie la problema invatamantului actual... ar fi bani aruncati pe fereastra.
solutia e sa cresti prestigiul meseriei si sa pui filtre serioase la intrarea in sistem. multi veniti, putini chemati. sunt armate intregi de incapabili care bantuie sistemul. oameni care nu au nici in clin, nici in maneca cu a fi dascal. meseria de dascal, facuta asa cum ar trebui sa se faca, cu responsabilitate, cu curaj, cu intelepciune si dragoste. putinii care se dedica, putinii care sunt facuti sa fie mentori pentru altii, sunt atat de rari incat de cele mai multe ori pleava ii umbreste. priviti in jur si daca vi se pare ca ca vreunul din colegii de catedra ar merita onoarea de care s-a bucurat directoarea aceea la Scoala Centrala (sa iasa elevii si sa strige 3 zile ca te iubesc.... wow, asta da onoare)... inseamna ca ori sunteti groaznic de baftosi, ori faceti parte din marea masa de "cadavre didactice" care nici macar nu realizeaza cat de jos au ajuns. jos inseamna ce am citit pe aici (negociatul notei, harababura in clasa, lipsa de respect din partea elevilor, etc.) sper in prima varianta, aia cu bafta.
remarc un ton inchizitorial in unele comentarii anterioare, o atribuire exclusiv asupra copiilor a insuccesului, a problemelor. am avut din astia grala in liceu... oameni care nu aveau nimic de dat nici din suflet, nici din creier dar tremuram ca ramurelele la ora lor.
am avut insa si cativa dascali luminati. desi era un liceu pedagogic in care istoria, limba romana si muzica erau tartorii satului, profesorul de geografie si profesoara de chimie erau modelele noastre. nu pentru ca erau de gashca ci pentru ca au stiut sa ne de-a din dragostea si intelepciunea lor. acum 10 ani am fost la inmormantarea profesorului de geografie. erau pe putin 200 de fosti elevi cu toate ca acel domn a iesit la pensie in '88). mi-l amintesc si acum cum venea la ora cu teancul de National Geographic, Geo (sa ne amintim ca eram in plina era comunista).
pe cealalta parte profa de muzica care ducea elevele cu arcanul la cor nu contenea sa dedice ode de preainaltare conducatorului iubit si partidului. nici intr-un caz nici in celalalt, nimeni nu ii obliga si nici nu le interzicea. cu profa de muzica am eu un junghi care nu ma lasa... am mai scris despre asta.
m-am intrebat la multa vreme dupa terminarea scolii ce determina o atare stare de fapt? am scormonit mult si in final m-am pus pe studiat.
in '97 imi faceam lucrarea de diploma in sociologie educationala si studiam reproducerea modelelor de socializare la invatatori si educatori. pentru asta a trebuit sa fac o cercetare prospectiva, sa vad ce caracteristici are populatia pe care cercetez (populatie in sociologie are alta conotatie decat in limbajul uzual).
m-am ingrozit....s-au ingrozit si profii mei, s-a ingrozit si inspectoratul de la acea vreme: 83% din absolventii de liceu pedagogic (in perioada 1976-1994) din judetul in care locuiesc... nu spun care.... erau copii de tzarani si muncitori.
bravo lor, nu am nici o patima cu clasele respective, ba dimpotriva... nu intru in detalii desi stiu ca voi fi acuzat de discriminare. nu e asa. a cerceta nu contine nimic patimash sau discriminator....
DAR... modelele cu care ei au fost socializati incluzand valori, credinte, cutume, obiceiuri, traditii, idei religioase, asteptari, proiectii ale succesului sau esecului, strategii de relationare..... erau specifice claselor inferioare (in sensul unei ordonari dupa nivel de educatie, pozitie sociala, etc.). inferior si superior nu au conotatie estetica si nici discriminatorie.
am demonstrat cu instrumente stiintifice cum acesti oameni reproduc mai degrraba modele cu care au fost socializati decat principiile, valorile, modelele prescrise de idealul educational. trist! sa nu uitam ca scoala e principala instanta de socializare.
cu toate astea, printre invatatori sunt oameni adevarati, dedicati...
imi amintesc ca inspectoarea generala cu care discutam rezultatele cercetarii spunea ceva de genul: "e ca si cum noi am fi si condamnatii si plutonul de executie!" . mi-a ramas in cap acest paradox.
din nefericire, peste ceva ani, copilul meu va trebui sa mearga la scoala si nimeni nu are inca o strategie sau o viziune sanatoasa cum ar putea scoate sistemul din rahat.

Asa este,slujbele sunt la fel,dar obiceiurile nu.Vezi:prosoape,numar farfurii,onorar preot,masa,24 vami platite intr-un an,40 dimineti,40 obiecte de impartit intr-un an;"casa" la1/2 an,sfintirea crucii la 1 an,cele 9 capete,40 zile de tamaiat si carat apele la mormant,etc.
Intrebarea mea a fost:unde se regasesc toate acestea scrise ca sa nu scap ceva nefacut si cate din ele sunt aprobate de Sfantul Sinod?
Fiecare Mitropolie si-a tiparit propriile ei reguli,valabile pentru enoriasii
ei.Si atunci vin cu alta intrebare:este BCOR unitara si de ce nu le aplica in toata Romania,dca sunt necesare si canonice?

cam multa infatuare in intrebarea asta.... dar in fine.

indiferent cum s-ar fi denumit sau sub ce forma ar fi aparut, un astfel de loc de intalnire apare mereu.
cafeneaua a aparut intr-un spatiu oarecum liber si spun asta pentru ca exista un anume gen de cenzura. cu revistele literarea sau culturale e oricum mult mai greu.
nu e nici o magie si nici scofala ca scriem ce ne trece prin cap si suflet iar a impartasi cu ceilalti aceste bunuri nu e mereu un lucru bun sau placut. regasesc aici aceeasi agresivitate si rautate ca si in real. poate un la un grad mai inalt de exacerbare. lucruri bune dar si multe chestii sterile si lipsite de substanta. a scrie nu e dovada unui act de creatie insa pentru a crea e nevoie de scris.
cafeneaua are niste definitii, niste cutume si niste obiceiuri, eroi mici si legende pitite bine... dar exista.
exista lideri, personaje pozitive si "negrii", grupuri de presiune si "corul robilor", exista barfe si prietenii dincolo de texte.
cafeneaua e un fel de agora. sunt multe astfel de locuri.
le deosebeste definitia si actorii.
daca sunt dese momentele cand nu imi place in cafeneaua.com, inseamna ca sunt destul de aproape de momentul despartirii de ea. asta nu inseamna catusi de putin faptul ca am evoluat. e doar o operatie afectiva.

cam multa infatuare in intrebarea asta.... dar in fine.

Nu e intrebare. Este o constatare...Infatuare? A cui?

indiferent cum s-ar fi denumit sau sub ce forma ar fi aparut, un astfel de loc de intalnire apare mereu.
cafeneaua a aparut intr-un spatiu oarecum liber si spun asta pentru ca exista un anume gen de cenzura. cu revistele literarea sau culturale e oricum mult mai greu.

Majoritatea l-am gasit din intamplare. Pentru unii a fost o intamplare fericita. Daca cineva sta aici ca sa sufere, asta se numeste altfel....
Iar "cenzura" este eventual autocenzura. Mai mult sau mai putin eficienta.

nu e nici o magie si nici scofala ca scriem ce ne trece prin cap si suflet iar a impartasi cu ceilalti aceste bunuri nu e mereu un lucru bun sau placut. regasesc aici aceeasi agresivitate si rautate ca si in real. poate un la un grad mai inalt de exacerbare. lucruri bune dar si multe chestii sterile si lipsite de substanta. a scrie nu e dovada unui act de creatie insa pentru a crea e nevoie de scris.

Stii cum este, Proletarule? Ca la TV. Schimbi canalul. Click-ul e la indemana ta. Iar canalele disponibile sunt nenumarate. Si gratis. Si iar o sa risc o marturisire. Mie chiar mi-a facut bine ca am gasit site-ul asta.

cafeneaua are niste definitii, niste cutume si niste obiceiuri, eroi mici si legende pitite bine... dar exista. exista lideri, personaje pozitive si "negrii", grupuri de presiune si "corul robilor", exista barfe si prietenii dincolo de texte.cafeneaua e un fel de agora. sunt multe astfel de locuri.
le deosebeste definitia si actorii.

Ca orice loc de felul acesta. Ca sa poata functiona. Suntem o societate. Nu simti asta?

daca sunt dese momentele cand nu imi place in cafeneaua.com, inseamna ca sunt destul de aproape de momentul despartirii de ea. asta nu inseamna catusi de putin faptul ca am evoluat. e doar o operatie afectiva.

Deci esti implicat. Si operatia ar fi destul de neplacuta de eziti sa o faci....Si te gandesti poate, ca este totusi buna cafeaua pe aici....
______________________
"If it is not right do not do it; if it is not true do not say it." (Marcus Aurelius)

Obiceiurile religiilor sint nascute din idei care contin o parte omeneasca (referitoare la profeti si legi) si o parte fictiva, referitoare la putere cereasca si preziceri (inviere, judecata cereasca sau apocalipsa).

Ciorapii sunt gata perechi, de la manufactură. E o cutumă. Nimeni, însă, nu ştie originea acestei cutume.

Pentru contracararea neplăcerii care survine, uneori, din cauză de găurire, în unele ţări (avansate), ciorapii se vând la pachet cu un ciorap de... rezervă. În ţările lumii a treia, ciorapii de nylon se vulcanizează (de către bogaţii locului) sau sunt reparaţi cu petice calde (de cei sărmani).

Informaţii recente, parvenite de la domnu' derbedescu, spun că-n Canada e plin de ciorapi uzaţi, la semafoare, în copaci, pe clanţele uşilor instituţiilor publice. Înfiorător ce obiceiuri pot avea canadienii ăia!!! Circulă chiar zvonuri că o grupare rebelă şi revanşardă, din partea francofonă, luptă pentru independenţă arborând un stindard care în locul frunzei de arţar, afişează un ciorap găurit. Nota bene, gaura este în formă de frunză de arţar.

S-a constatat de catre observatori cum ca ciorile ar fi mereu in numar cu sot, ceea ce cauzeaza suferinta plopilor care, se stie, precum se si cunoaste dealtfel, ca sunt in numar fara sot, fapt pt care intotdeauna plopul de sacrificiu va ramane singur sau va purta doua ciori.
Izvoare din cele mai vechi timpuri consemneaza desemnarea acestuia prin metoda "paiul cel mai scurt", cutuma care s-a pastrat pana in zilele noastre, in ciuda aparitiei monedei. Din pacate nu ni se precizeaza sursa paiului, insa, avand motive sa credem ca un ram cat de subire nu poate fi considerat pai (desigur e o logica a epocilor tarzii, fapt pentru care poate fi lesne combatuta ca indoielnica, pe care o adoptam totusi in scop scolastic), concluzionam ca paiul are sursa externa, cu ridicata plauzibilitate putand lua in calcul fie cuibul de ciori, fie ochiul nostru. Avand cuibul, ca si ochiul, regim de state in stat, cu toata reducerea la scara pe care suntem nevoiti a o aplica, se pune problema modalitatii de stingere a datoriilor in acest contract extern, cu titlu oneros, al carui obiect este indubitabil purtator de taxe vamale si accize. Cum varza cu morcov, ipoteza sustinuta de cativa reputati arheologi si politologi, n-a putut fi probata documentar, sau prin alaturare cu obiceiurile alimentare ale ciorilor, cercetatorii inca studiaza posibilitatea existentzei unui lant de interconditionari.
Deocamdata, in ciuda eforturilor sustinute, concluziile sunt in coada de... capra. Cercetarile continua.

Confesiunea religioasa de care apartii, o poti practica individual, sau intr-un cadru organizat, dar dominat de dogme, cutume, obiceiuri si traditie!

"Realitatea ne cere sa fim asa cum lumea vrea, insa visul ne indeparteaza temerile, ne da curaj sa fim noi pentru ca in vis nimeni nu rade, nimeni nu ne calca sentimentele in picioare."
realitatea e un dat, o stare, o situatie obiectiva. in definitia ta "realitatea" e cu totul altceva. realitatea nu ne cere nimic. ea exista pur si simplu. noi ne raportam la ea si implicit ne calibram comportamentul la ea.

visul e o rezultanta, un efect al unor procese mentale, bio-psiho. atribui visului mult prea multe calitati si "puteri" pe care nu le are. "[...] ne da curaj sa fim noi [...]" - curajul este un efect al unor procese rationale: analiza, vointa, focusare, evaluare de riscuri, judecati, aprecieri ale unor oportunitati. visul e irational, un rezultat al unor pulsiuni inconstiente manifestate sub forma de imagini, siruri de actiuni onirice. sunt doua categorii distincte. citeste mai multa psihologie si mai putine brosuri de interpretarea viselor.

"Realitatea m-a schimbat si pe mine, desi cineva in urma cu cativa ani (7) m-a rugat in Casa Domnului, in fata Lui, cu lacrimi in ochi, tinandu-ma strans de mana "Ramai mereu tu! Nu lasa lumea sa te schimbe"...i-am promis ca voi ramane aceeasi eu dar... n-am putut sa-mi pastrez 100% promisiunea. In visul pe care l-am avut azi am fost eu, cea veche, cea adevarata.Eram doar eu si el (marius)...si au venit cateva prietene de-ale lui. Nu m-am simtit ciudat, nu m-am simtit straina, nu m-am simtit in plus, chiar din contra m-am regasit in el.(...)Acest vis m-a facut sa-mi dau seama ce simt cu adevarat." - n-ar fi rau sa vorbesti cu un psiholog. serios! incruci rau de tot "realitatile", ceea ce iti spui tie insati, pe de-o parte si sentimentele si cutumele religioase la care te raportezi pe de alta. probabil freventezi un grup religios in care presiunea sociala e mare si dilemele rezolvate conform "obiceiurilor" casei.

"Acum nu mi-e teama sa iti spun ca tu m-ai facut sa fiu din nou eu si nu mi-e teama sa recunosc ca iubesc. Poate peste o ora sau doua n-am sa mai recunos nimic, poate cand voi fi in fata ta voi evita sa te privesc in ochi, poate cand voi fi in bratele tale te voi intreba din nou "ce simti?" in loc sa-ti spun "te iubesc", poate cand ma vei suna n-am sa-ti raspund imediat temandu-ma ca-ti voi spune cat de mult imi lipsesti..." - adureli de adolescnta! ce-are sula cu prefectura?