obiective

Va fi o mare problema pentru televiziuni. Pe de o parte, interesele materiale le solicita un atasament pentru partidul la putere in timp ce interesele patronilor le-ar dicta alta linie. Oricum, pentru toate televiziunile campania electorala e prilej de a face o gramada de bani. Cu cat sunt mai multe partide si mai multi candidati, cu atat mai bine pentru televiziuni. Probabil la TVR vom urmari aceeasi suita superplicticoasa de studiouri electorale la care tot felul de mitici de prin toate partidele vor veni si-si vor citi lectia de pe hartiute. Din pacate, TVR este obligata sa-i gazduiasca pe toti.
Antena 1 va face tot posibilul pentru a se uita ca partidul patronului acestui post a fost pana de curand aliatul PSD la guvernare. Prin urmare, este de asteptat de la ea aceeasi atitudine ca a PROului in 2000. Acesta, acum, trebuie sa fie bland ca un mielusel pentru ca si acest guvern, ca toate cele din urma, a tot reesalonat datoriile imense ale acestui post. Va dati seama ce-ar insemna o scadenta de plata fix in mijlocul campaniei. In plus, "obiectivii" moderatori antiPSD au zburat catre Antena 1.
PRIMA este condusa de un apropiat al PSD. Dar, asa cum s-a vazut si la ziua nationala a Romaniei, n-are nici o treaba cu nimic. In afara Carcotasilor, nu misca nimic acolo. Iar ei misca exact asa cum e nevoie. National... un post nou dar in spate cu un imperiu comercial plin de datorii. La stat.
Realitatea. Fara nici un pic de influenta reala pe piata tv, cu un moderator care repede reprezentantii puterii si curata de scame opozitia, n-are sanse sa insemne ceva in campanie.
Mai e cineva ? Tele 7, B1 au audiente microscopice, asa ca nu conteaza.
Probabil, pana atunci, vor mai aparea cateva posturi. Universul TV va sluji partidul care-i va oferi dlui Becali un loc in fruntea listei electorale. Posturile ziarelor Ziua si Romania Libera vor urma politica cunoscuta.
Din pacate, asa cum vad eu lucrurile, singura televiziune care ar utea face campanie electorala echilibrata (TVR) va fi sufocata de partidulete si cadindati si, ca si in 2000, va apela, probabail, la moderatori care nu vor gasi alta olutie de a tine emisiunea in mana decat s-o intrerupa.

Televiziunile vor fi obligate sa difuzeze 50% productii europene

Avem ca obiectiv un sector al audiovizualului european competitiv. Nu putem face din Europa o cetate, nu astfel creezi un sector sanatos. Echilibrul este un lucru greu de obtinut, dar foarte important".

Am observat acolo o preferinta pentru fotografiile de o estetica pura, stil tablou postmodernist. Majoritatea nu exprima vreo idee in sine, nici vreun sentiment, pur si simplu estetica de dragul esteticii, compozitie grafica, deturnarea obiectelor reale pentrua a le tranforma in forme grafice. Sunt foarte placute la vedere, decorative, dar nu te fac sa gandesti, ( asa cum face Luneta ;) ), si nici nu te imbie sa cauti mai departe dincolo de fotografie...

Premiul I m-a dezamagit.
Premiul II e superb, are ceva de tablou de Rubens...
Cu premiul III n-am rezonat in nici un fel.

Sunt feluri si feluri de a vedea, de a percepe, de a procesa.
Fotografiile facute cu un aparat digital sunt de la sine atit de procesate, ca e o copilarie sa spuna cineva ca nu le modifica. Asemanarea dintre imagine si obiect poate sa fie de unu la mie... asa ca...

Mai e un aspect care nu s-a abordat inca. Faptul ca odata ce s-a facut o poza pe hirtie, este unica, si are o calitate fizica, reala, ceea ce noua, oamenilor ne place. De exemplu multi fotografi celebri au cerut ca negativele lor sa fie distruse dupa ce ei mor. Cu aparatele digitale raspindirea (copierea) unei fotografii e mult mai usoara, care parca o face de mai putina valoare. Si aspectul fizic, tangibil a disparut. Vezi, cind te uiti la un film pe care e imprimata bunica sa zicem, sau mama, sau copilul, atunci stii ca acel film a fost acolo, martor, fizic, in aparat, in fata subiectului. Acel film a fost prezent in acel an, cind s-a imprimat fotografia, iti amintesti unde l-ai cumparat, cit a costat poate, cu cine ai fost... ne leaga cumva intr-un mod mai real de acea memorie care e fotografia. Asta mi-a adus aminte de o poezie ce-am citit-o ieri pe metrou in Toronto (din cind in cind pun poezii in loc de reclame): poezia este despre facutul gemului, ceva de genul: de ne chinuim sa facem gem? ca e mai ieftin sa-l cumparam. De ne chinuim, si ne taiem la degete, si cadem din copac, samd. Pentru ca o sa tinem minte cum l-am facut, si cum am cules fructele, si cu cine am fost, si dulcele gust de pe degete... e o experienta de viata complexa. Pe cind cumparatul de la magazin, desfacerea borcanului, si mincatul, e o experienta triviala. Dintr-o data, fotografia digitala o sa fie ca gemul la borcan din magazin. Dar e inevitabil.

Din pacate, filmul o sa devina un lux al unor amatori si profesionisti care inteleg unicatul acestui mediu. Mie cel putin, o sa-mi faca intotdeauna placare sa-mi iau aparatul meu mecanic, fara baterii, sa invirt obiectivul, sa aud acel 'click' metalic cind apas pe buton. Dar fiecare cu musca lui pe palarie. Deja Kodak a anuntat ca nu o sa mai puna bani in cercetari de imbunatatirea filmului. Publicul dicteaza ce se fabrica in mod major, prin puterea sa de a cumpara. Si publicul vrea comfort in primul rind. Fotografia digitala are locul ei, si tot asa cea pe film. Nu e gresit sa folosesti nici una pentru arte sau amintiri -- depinde ce vrei sa obtii.
Numai bine,
-Relu

expertiza suportului pe care s-a scris sau desinat (in cazul de fata: hartia) nu spune nimic si nu autentifica documentul, chiar daca suportul corespunde epocii respective.

ar trebui expertizata cerneala sau vopseaua!

Exemple concrete:
1. am in biroul meu, un papirus, a fost expertizat, este autentic, provine dintr-un mormânt din Luxor, al unui nobil. L-am cumparat de la un arab in Egypt, era fara desen pe el.
Mormantul a fost descoperit si jefuit de catre triburi arabe- i-am facut expertiza papirusului cu unul dintre cei mai renumiti experti din Cairo, ca sa pot avea certificatul de garantie internationala.

Este inegrit, ca o dantela fina, abia tine, nu trebuie scuturat prea mult...ti-e frica sa nu cada in bucati...
Am cerut unui pictor egyptian sa-mi faca o pictura deasupra... pictura a fost facuta in 1991...

2. tot in colectia mea, am o broderie pe matase naturala, chinezeasca, cumparata in Hong-Kong, certificatul de garantie internationala spune " de + 500 ans vechime, material si ata broderie"
a fost expertizat suportul, dar a fost expertizata si matasea broderiei...
totul este fixat pe un alt suport de material, cu un cadru tot din material, aceste materiale in matase naturala sunt tot de epoca (fabricate doar) dar lucrul de fixare si incadrare nu a fost facut acum + 500 ani, ci recent (expertiza cusaturilor)

O expertiza a unui document sau obiect este complexa si compusa din mai multe expertize, nu numai a componentelor, dar si a executarii,
precum reiese din cele 2 exemple complecte pe care vi le-am dat mai sus..

Eu vin in tara o data pe an sau mai rar. De fiecare data ma simt acasa si imi reincarc bateriile sufletului.

Vreu sa comentez aici un aspect care ma frapeaza in Romania de azi: numarul imens de telefoane celulare. Nu ma refer la cei care au nevoie de ele si si le pot permite. E vorba de cei ce platesc sume imense reportat la venitul lor ca sa-si etaleze la briu un celular ultimul racnet doar ca sa isi dea beep-uri cu prietenii sau sa discute cele mai mari banalitati. Pe langa costul telefonului, care poate fi pana la 1/2 din salariu (al lor sau al parintilor) costul minutului pe celular este aiuritor, de cateva ori mai mare decat platesc eu ca sa vorbesc din SUA in Ro. In conditiile in care venitul meu este de vreo 20 mai mare.
Bineinteles ca oamenii fac ce vor cu banii lor. Mie insa acest fenomen de masa imi sugereaza mai multe concluzii ingrijoratoare:
1. Saracia, lipsa de perspectiva si inflatia i-au facut pe romani sa nu mai aiba grija zilei de maine.
2. Romanii sunt in stare sa dea totul pe un obiect in general inutil care le da iluzia civilizatiei de tip occidental la care ei sau parintii lor au visat atata vreme.
3. "Cursa inarmarii" cu obiecte ca celularul sau adidasii de firma de peste $100 perechea au inceput sa ia locul valorilor traditionale.

Iata un articol mai lung...dar merita citit

Marea minciuna
din spatele atentatelor asupra americii


Mass-media a spus poporului american o Mare Minciuna despre atacul de la 11 septembrie. A mintit intentionat in legatura cu motivele pentru care el a avut loc, pentru a acoperi adevaratele semnificatii ale atacului. Neintelegerea motivelor reale pentru care am fost atacati va costa America pierderea altor vieti omenesti, a prosperitatii si, in cele din urma, ar putea sa ne coste insesi libertatile noastre.
Intrebarea cea mai importanta pe care trebuie sa ne-o punem acum in legatura cu atacul terorist este: de ce? Este important sa stim cine a facut-o, dar si mai important e sa aflam de ce a facut-o. De ce s-a ajuns in situatia ca atatea milioane de oameni din intreaga lume sa urasca atat de mult America? De ce creste numarul celor dispusi sa-si sacrifice vietile ca sa ne loveasca? Chiar daca-i vanam si ucidem pe toti cei raspunzatori fie si indirect de teroarea din septembrie, daca nu gasim cai de a reduce ura mondiala crescanda la adresa noastra, vor aparea alti kamikaze care sa le ia locul. America se va scufunda intr-un tot mai intens ciclu al violentei si al fricii.
In cuvantarea lui de ramas-bun, George Washington ne-a prevenit sa nu ne amestecam in treburile strainatatii. Si eu, la randu-mi, am avertizat ca, daca America varsa sange peste hotare, in cele din urma se va varsa sange si in tara noastra. Nu gasesc nici o satisfactie in faptul ca am avut dreptate. Confirmarea prevestirii mele nu-mi alunga durerea pentru aceasta uriasa pierdere de vieti ale americanilor.
Ragazul introspectiei

Noi, americanii, avem tot dreptul sa fim revoltati impotriva teroristilor. Dar trebuie sa ne distantam de revolta cu un pas, caci atunci cand in viata unei persoane, sau chiar a unei natiuni, se intampla un lucru ingrozitor, este necesar un ragaz de gandire. Trebuie sa avem curajul de a ne intreba oare ce am facut ca sa devenim vulnerabili in fata unor atacuri de o asemenea atrocitate. Iar gandirea de acest gen presupune, uneori, curaj.
Lumea functioneaza dupa un principiu simplu: acela al cauzei si al efectului. In situatia de fata, trebuie sa examinam posibilele cauze ale motivatiei acelor oameni de a lovi America.
Astfel, putem constata ca orice natiune care bombardeaza o alta isi creeaza in mod firesc milioane de dusmani furiosi. In ultimii ani, America a facut acest lucru in repetate randuri. Ne-am implicat de o parte sau de alta in conflicte straine, am oferit arme si asistenta militara, ba chiar am si bombardat alte natiuni. Actiunile noastre au cauzat pierderea a mii si mii de vieti omenesti, printre care si mii de civili. Multe dintre natiunile pe care le-am bombardat n-au facut niciodata rau unui singur american, nici nu au actionat in vreun fel impotriva intereselor Statelor Unite.
De exemplu, acum dam partial vina pe Afghanistan pentru ceea ce s-a intamplat in 11 septembrie. Ne e foarte comod sa uitam ca am bombardat Afganistanul (ucigand multi civili nevinovati) in urma cu trei ani, cand am incercat sa-l omoram pe Osama Bin Laden. Ori, Afganistanul este condus de aceiasi oameni pe care in trecut i-am ajutat impotriva sovieticilor. Pe-atunci, am sprijinit efectiv activitatile teroriste ale lui Osama Bin Laden si ale colaboratorilor acestuia contra sovieticilor. Mai tarziu, cand Osama Bin Laden s-a intors impotriva noastra, am incercat sa-l ucidem, bombardand Afganistanul.
Am vazut reactia americanilor fata de atacul asupra World Trade Center. Care ar fi reactia americanilor fata de orice natiune care ar trage cu rachete de croaziera si ar arunca mii de bombe asupra Americii? Dupa ce Clinton a bombardat Afganistanul, talibanii au jurat razbunare impotriva Americii. Atacul de la 11 septembrie poate reprezenta aceasta razbunare.
Am bombardat Irakul dupa ce invadase Kuweitul, in conditiile in care l-am sprijinit cu bani si arme pe Saddam Hussein cand era in razboi cu Iranul. In acelasi timp, am continuat sa ajutam financiar si militar Israelul, chiar si dupa ce acesta a invadat Libanul, ucigand zeci de mii de civili libanezi. Am sustinut statul sionist cu toate ca acesta tortureaza mii de detinuti politici in inchisorile sale. Sprijinul american a ajutat efectiv Israelul sa se auto-purifice etnic de sapte sute de mii de palestinieni.
Bush afirma ca trebuie sa-i doboram pe teroristi oriunde s-ar afla, in lumea intreaga, dar a baut ceai la aceeasi masa cu primul ministru al Israelului, Ariel Sharon, unul dintre cei mai brutali si mai sangerosi teroristi ai lumii. Sharon a comis un numar de crime contra umanitatii, printre care si masacrarea a doua mii de barbati, femei si copii in lagarele de refugiati de la Sabra si Shatila, in Liban. Domnul Bush nu l-a doborat pe domnul Sharon, ci i-a strans mana.
America le-a furnizat arme si bombe separatistilor musulmani din Kosovo, impotriva crestinilor iugoslavi. Dupa aceea am bombardat orasele iugoslave pline de civili, cand tara lor a incercat sa reprime pe cale militara revolta pe care noi o incurajaseram.
Va rog sa intelegeti: nu cred ca aceste acte de razboi ale Americii au reprezentat vointa poporului american. Dimpotriva, marea majoritate a americanilor, cel putin pana la 11 septembrie, s-au opus aproape tuturor implicarilor americane in razboaie din strainatate. De exemplu, o majoritate covarsitoare a populatiei americane s-a impotrivit ultimei interventii militare din Iugoslavia. Dar America este tinuta in chingi de liota Noii Ordini Mondiale, care o foloseste pentru a-si pune in aplicare politica de hegemonie globala.

Moartea a cinci sute de mii de copii
Cred ca majoritatea americanilor ar fi coplesiti daca ar cunoaste masura deplina a suferintelor cauzate de politica externa a Americii. De exemplu, cei mai multi americani nu stiu nimic despre efectele embargoului nostru asupra alimentelor si medicamentelor pentru Irak care a cauzat moartea a cel putin o jumatate de milion de copii. Asa e, repet: suntem direct responsabili de moartea a cinci sute de mii de copii! Unii dintre dumneavoastra s-ar putea sa nu credeti. Ei bine, iata un extras dintr-o intrevedere intre Leslie Stahl, de la CBS si Madeline Albright, pe vremea cand aceasta din urma era Secretar de Stat al SUA. Segmentul se intitula "Pedepsirea lui Saddam", iar Stahl intreba daca moartea a cinci sute de mii de copii era un pret onorabil pentru a pedepsi un singur om.
Leslie Stahl, vorbind despre sanctiunile SUA impotriva Irakului: "Am auzit ca au murit o jumatate de milion de copii. Mai multi chiar decat cei morti la Hiroshima. Si...ma intreb: oare merita pretul?"
Madeleine Albright: "Este o alegere foarte grea, insa da, credem ca merita acest pret."
Ce parere aveti despre o persoana dispusa sa cauzeze moartea a cinci sute de mii de copii pentru a pedepsi un singur om?
Cum de nu putem intelege de ce atat de multi oameni urasc Statele Unite, cand propriul nostru Secretar de Stat spune ca asasinarea a cinci sute de mii de copii, citez, "merita"?
Marea Minciuni din 11 septembrie
In mod ciudat, in mass-media s-a discutat foarte putin despre motivele pentru care a avut loc atacul. Oamenii politici si personalitatile mediatice ne-au oferit explicatii complet ina-decvate asupra motivului pentru care doua duzini de tineri s-au dat prada mortii de buna-voie, pentru a ne lovi. Mai mult, ne-au spus o serie de minciuni absurde, pentru a-i impiedica pe americani sa inteleaga adevaratul motiv al atacatorilor.
Ni s-a spus ca atacatorii nu erau decat niste nebuni lasi care au comis, citez, un "atac neprovocat". Mijloacele de informare si purtatorii de cuvant ai guvernului ne-au asigurat in repetate randuri ca aceste atacuri "nu au avut nici o legatura cu sprijinul acordat de America Israelului". Opinia oficiala, asa cum a exprimat-o Presedintele in fata Congresului SUA, este aceea ca teroristii ne-au atacat pentru ca urasc libertatea noastra! Iata un extras din cuvantarea presedintelui Bush in Congres: Americanii intreaba: "De ce ne urasc?" Urasc ceea ce vad chiar aici, in aceasta camera: un guvern ales democratic. Liderii lor sunt auto-numiti. Urasc libertatile noastre (...).
Nu doresc sa fiu nerespectuos, insa aceasta argumentare este atat de ridicola, incat nici chiar acest Presedinte, contestat intelectual, nu poate sa creada cu adevarat asa ceva! Chiar crede Bush ca o banda de tineri si-ar abandona familiile si caminele si s-ar autoincinera intr-un imens glob de flacari, numai fiindca ne urasc democratia? Tot inainte, domnule Presedinte! Data viitoare, vom auzi ca niste kamikaze islamici s-au prabusit cu avioanele in Islanda, invidiosi pe sistemul lor democratic!
Domnul Bush cere Americii sa sustina un razboi masiv in urmatorii zece ani. Ni se cere sa sprijinim un conflict enorm, ale carui costuri imense vor aduce America la faliment, provocand pierderea unui mare numar de vieti americane. Inainte de a putea lua o decizie atat de cruciala, meritam sa stim tot adevarul cu privire la acest eveniment catastrofic. Ori, domnul Bush nu ne-a spus adevarul; el n-a facut decat sa repete Marea Minciuna avansata de mass-media americana. Afirmatia ca aceste acte s-au nascut din ura la adresa libertatii noastre este o minciuna calculata pentru a ne abate gandul dinspre asocierea dezastrului din 11 septembrie cu sprijinul acordat de noi Israelului.
Caci, trebuie sa intelegeti, a asocia atacul cu politica noastra pro-israelita ar afecta negativ relatiile cu statul Israel si cu lobby-ul evreiesc. Ultimul lucru pe care-l doresc ei este ca poporul american sa-si dea seama ca sprijinul neconditionat pe care l-am acordat si il acordam Israelului a dus in mod direct la acest dezastru.
Daca poporul american intelege clar acest lucru, oamenii ar putea incepe sa puna o intrebare similara cu aceea formulata de Leslie Stahl: "Oare sprijinul nostru pentru Israel chiar merita?"
Pentru a-i impiedica pe oameni sa puna aceasta intrebare evidenta, mass-media a scornit Marea Minciuna ca teroristii de la 11 septembrie nu erau decat niste nebuni lasi care ne urau libertatea si democratia!
Adeviratul motiv al atacului
Pana si data aleasa de teroristi pentru acest atac arata adevaratele lor motivatii. Data de 11 septembrie 1922 reprezinta prima masura concreta luata spre a implementa Declaratia Balfour si infiintarea statului Israel.
De ce a ascuns mass-media poporului american acest amanunt esential? Raspunsul e simplu: pentru ca mijloacele de informare americane sunt complet dominate de evrei! Multi americani banuiesc ca evreii detin o influenta disproportionata in presa, dar actuala lor putere este incomparabil mai mare decat isi ima-gineaza majoritatea oamenilor. Daca doriti dovezi atestate documentar despre enorma lor putere mediatica, vizitati pagina mea de web, www.davidduke.com, si cititi capitolul "Who Runs the Media" din cartea "My Awakening" (in editia romaneasca - David Duke, "Trezirea la realitate", Editura Samizdat, Bucuresti, 2001(n.red.).
La fel cum evreii adepti ai suprematiei Israelului domina mass-media, Congresul si Presedintele sunt si ei influentati de lobby-ul israelian. Oricare american s-ar infuria sa afle ca cel mai puternic lobby din Congres este in serviciul unei natiuni straine. Si totusi, imensa putere a lobby-ului evreiesc este o realitate dovedita si nimeni din Capitol Hill n-ar indrazni sa sfideze acest lobby atotputernic. Chiar si unul dintre cei mai puternici senatori din istoria americana, William Fulbright, a afirmat fara menajamente, in emisiunea "Face the Nation" - "In fata natiunii" (n.tr.) de la CBS, ca "Israelul controleaza Senatul SUA".
Recent, in data de 3 octombrie, un post de radio ebraic din Israel, Kol Yisrael, a transmis ca in timpul unei discutii contradictorii, cu ocazia unei intruniri a cabinetului israelian, Shimon Peres l-a avertizat pe primul ministru Ariel Sharon ca, daca nu accepta cererile americanilor pentru un acord de incetare a focului cu palestinienii, ar putea face America sa se intoarca impotriva Israelului. Intr-un acces de furie, Sharon i-a raspuns lui Peres: "Ori de cate ori facem cate ceva, imi spui ca America va face cutare si cutare (...). Vreau sa-ti spun foarte clar un lucru: nu-ti mai face griji cu presiunile americane asupra Israelului. Noi, poporul evreu, controlam America, iar americanii o stiu".
Magnatii presei si politicienii vanduti Israelului cunosc adevaratele motive care stau la baza acestor acte teroriste. Au citit interviurile lui Osama Bin Laden. Si el, si aproape toti ceilalti adversari islamici ai Americii, au pus sprijinul american pentru Israel in fruntea celor zece motive de a uri America. Bin Laden si milioane de oameni din lumea musulmana acuza atacurile contra Libanului, Libiei, Iranului, Afganistanului si Sudanului ca reprezentand un rezultat direct al controlului exercitat de Israel asupra Americii.
Acesti oameni subliniaza ca numeroasele masacrari ale palestinienilor de catre israelieni, torturarea continua a miilor de prizonieri, folosirea asasinarii adversarilor politici, bombardarea lagarelor de refugiati si razboaiele costisitoare lansate de Israel impotriva vecinilor sai arabi, toate aceste crime ale israelienilor, sunt complet dependente de ajutorul american neconditionat. De asemenea, ei considera moartea celor cinci sute de mii de copii irakieni, asa cum a recunoscut-o fostul nostru Secretar de Stat (de origine evreiasca), un rezultat direct al controlului exercitat de evrei asupra Americii.
Cetatenii americani, aflati sub bombardamentul unor mijloace de informare subiective, pot sa nu constientizeze controlul evreiesc asupra politicii externe a Statelor Unite, dar palestinienii si aliatii lor, ca Bin Laden, il inteleg cu totii - si, din acest motiv, ne urasc.
De fapt, aceeasi mass-media care propaga Marea Minciuna conform careia motivatia teroristilor ar fi "ura contra libertatii" este in mod clar constienta de adevaratele motivatii ale lui Bin Laden. Pot dovedi cu usurinta adevarata motivatie a lui Bin Laden si mai pot dovedi ca mass-media a stiut tot timpul adevarul. Astfel, in luna mai a anului 1998, Bin Laden a fost intervievat de reporterul John Miller, de la ABC. In acest interviu, Bin Laden vorbeste despre motivul pentru care cauta sa atace America. Il puteti gasi pe website-urile ABC sau PBS. Iata cateva citate textuale din declaratiile lui Bin Laden:
"De peste o jumatate de secol, musulmanii din Palestina sunt macelariti, asaltati si jefuiti de proprietatile si onoarea lor. Casele lor au fost spulberate, culturile le-au fost distruse..."
"Acesta este mesajul meu pentru poporul american: sa caute un guvern serios, care sa se ocupe de propriile lui interese si sa nu atace tarile altor popoare sau onoarea acestora. Iar ziaristilor americani le spun sa nu intrebe de ce am facut-o, ci sa se intrebe ce a facut guvernul lor pentru a ne sili sa ne aparam (...)."
"Prin urmare, le spunem americanilor, ca popor, si le spunem mamelor de soldati si mamelor americane in general ca, daca pretuiesc vietile lor si pe ale copiilor lor, sa-si gaseasca un guvern patriotic, care va sluji interesele lor, nu pe ale evreilor (...)".
"Le spun ca s-au pus la discretia unui guvern neloial, iar acest lucru se vede cel mai limpede in administratia lui Clinton (...). Consideram ca aceasta administratie reprezinta Israelul in interiorul Americii. Observati unele institutii decisive, ca Secretariatul de Stat, Secretariatul Apararii si C.I.A., si veti constata ca sunt dominate de evrei. Ei se folosesc de America, spre a-si pune in aplicare planurile pentru intreaga lume (...)."
Nici in acest interviu, si nici cu vreo alta ocazie in viata lui, Bin Laden nu a scos o vorba despre opozitia fata de principiile democratice. Asadar, acum stim adevarata motivatie a lui Bin Laden. Nu ne-a atacat fiindca "uraste democratia", ci pentru ca, dupa parerea lui, Israelul controleaza America si se foloseste de ea ca sa-i atace pe musulmani. Daca reiese ca Bin Laden este autorul actelor tero-riste, faptele lui sunt de neiertat. Din partea mea, merita sa fie starpit fara mila pentru ca a ucis atat de multi americani. De ce a trebuit insa ca mass-media si guvernul sa inventeze aceasta minciuna enorma si absurda despre motivul pentru care am fost atacati in 11 septembrie?
Marea Minciuna, desigur, este menita sa ascunda un adevar evident. Ea are scopul de a-i impiedica pe americani sa asocieze atacul cu poli-tica noastra israeliana. Fiindca, in caz ca s-ar intampla acest lucru, oamenii ar putea incepe sa se intrebe daca e cu adevarat in interesul nostru sa le dam israelienilor miliarde si miliarde de dolari.

Prin urmare, amarul adevar este acela ca am suferit teroarea din 11 septembrie din cauza sprijinului pe care l-am acordat politicii criminale a Israelului. Ne-am lasat tara sa fie controlata de un lobby strain, care a actionat impotriva intereselor poporului american.
Israelul a dovedit in repetate randuri ca nu ne este cu adevarat prieten. A desfasurat activitati teroriste sub acoperire impotriva Americii, cum ar fi afacerea Lavon, din Egipt. A atacat cu deliberare nava U.S.S. "Liberty" cu torpiloare si avioane fara insemne, cauzand moartea a o suta saptezeci si patru de marinari americani, intr-o incercare de a arunca vina pe Egipt si a atrage sprijinul american, in timpul razboiului din 1967. Ne-a spionat si ne-a furat cele mai importante secrete, ca in afacerea Jonathan Pollard. A vandut comunistilor chinezi tehnologii americane secrete. A indus America in eroare spre a o determina sa bombardeze alte natiuni, ca in atacul din 1986 asupra Libiei. Si as putea continua la nesfarsit cu lista tradarilor israeliene la adresa Americii.
Iar acum, sub conducerea lobby-ului israelian si a mijloacelor de informare controlate de evrei, sionistii pregatesc America pentru a le administra o lovitura masiva tuturor dusmanilor de moarte ai Israelului, intr-un razboi global. Se discuta deja nu numai despre bombardarea, ci despre invadarea si ocuparea unor tari intregi, ca Libia, Iranul, Siria, Irakul si Afganistanul. Asa ceva ar provoca un imens val de ura si razbunare impotriva Americii, pe tot globul. Costurile unui asemenea razboi s-ar transpune in nenumarate miliarde de dolari din partea poporului american si, foarte posibil, moartea a mii de americani. In sfarsit, un asemenea razboi nu ar pune capat terorismului, ci n-ar face decat sa provoace si mai multe acte de terorism contra noastra.
Adevaratii atacatori ai libertatii
Primul pret foarte scump al acestui nou razboi a fost deja platit: un atac direct asupra drepturilor constitutionale ale americanilor.
Liderii mediatici si guvernamentali ai Americii ne spun acum ca trebuie sa luptam pentru a apara libertatea. Dar, daca nu le e cu suparare, cum intentioneaza ei sa lupte pentru libertate? Planuiesc cumva s-o faca inlaturand libertatile poporului ame-rican? Ni se spune sa nu ne facem griji, ca nu va fi decat o masura temporara. Si totusi, s-a intamplat vreodata ca un guvern, dupa ce i-a luat poporului drepturile, sa i le inapoieze de buna-voie? Odata ce un guvern retrage drepturile civile, a astepta sa le restituie e totuna cu a-i pretinde unui caine sa miaune!
Frati americani, va rog, deschideti ochii! Prima masura a lui Bush, dupa 11 septembrie, a fost aceea de a finanta cel mai mare aparat de politie secreta din istoria lumii! Daca v-ati intrebat vreodata cum arata un stat politienesc, faceti bine si uitati-va repede, caci vine drept spre voi ca o locomotiva scapata de sub control!
Si care sunt sansele ca terorismul sa se reduca, dupa ce, in razboiul contra terorismului, vom cheltui miliarde fara numar si vom sacrifica nenumarate vieti americane si straine?
Un razboi care nu ne va apara
Mijloacele de informare evreiesti imprastie neobosite ura. Emisiunile de actualitati nu mai relateaza despre multe stiri vrednice de atentie, din America si de peste hotare, ci s-au transformat intr-un neintrerupt spot publicitar pentru un razboi sangeros, masiv si prelungit.
Aceasta propaganda a si inceput sa-si faca efectul. Cand canalele de televiziune CBS si CNN au efectuat sondaje de opinie in randurile populatiei americane, intreband daca ar fi cazul sa-i atacam pe cei suspectati de a fi dusmanii Americii, chiar si cu, citez, "pretul a mii de vieti ale unor oameni nevinovati", aproape sapte-zeci la suta din cei intervievati au raspuns afirmativ.
Ma doare inima cand ma gandesc ca o vasta majoritate de americani au acum exact aceeasi opinie fata de vietile unor oameni nevinovati ca aceea a teroristilor din 11 septembrie.
Cum credeti ca va privi restul lumii America, la vederea rezultatelor acestor sondaje de opinie? Pana acum, n-am auzit pe nimeni, nici macar pe unul dintre marii moralisti mediatici, dintre conducatorii cultelor religioase, pe Presedintele Statelor Unite sau pe oricare alta persoana cu autoritate, sa aiba curajul de a atrage atentia asupra acestei flagrante ipocrizii morale.
In 1986, israelienii le-au oferit americanilor probe false contra Libiei, determinandu-ne sa bombardam aceasta tara. Am bombardat deci o natiune, ca sa "combatem terorismul", pentru o crima pe care nici macar nu o comisese! Un an mai tarziu, doi membri ai unei grupari radicale din Libia au facut sa explodeze cursa 103 Pan Am deasupra localitatii Lockerbie din Scotia, cauzand una dintre cele mai mari catastrofe aeriene ale tuturor timpurilor, soldata cu moartea a doua sute saptezeci de oameni.
Noi ne razbunam cu bombardiere B-1, ei o fac cu bombardieri sinucigasi.
Nu exista nici o cale de a ne apara complet impotriva atacurilor de acest gen. Chiar si un singur fanatic, daca e destul de hotarat pentru a accepta sa se sinucida, poate arunca in aer foarte usor, cu o cantitate mica de exploziv plastic (nedetectabil), un avion cu patru sute de oameni la bord. Traim intr-o epoca in care agentii biologici de distrugere in masa, cu efect mortal, pot fi pregatiti in subsolul casei oricui.
Daca judecata limpede nu va avea castig de cauza, ne vom angaja intr-un asa-zis razboi contra terorismului, care ar putea ucide mii de oameni nevinovati, escaladand si mai intens ciclul violentei.
11 septembrie a schimbat pentru totdeauna fata lumii
In ziua de 11 septembrie, lumea s-a schimbat pentru totdeauna.
S-a dovedit ca o mana de oameni, cu putini bani si nici o arma, exceptie facand cateva deschizatoare de conserve, pot provoca distrugeri majore si haos in cea mai puternica natiune de pe Pamant. S-a demonstrat cat de vulnerabila este fiecare natiune - chiar si a noastra - in fata terorismului.
Prin urmare, cum ne vom putea apara de terorism in viitor?
Daca nu remediem motivatia de baza a terorismului si nu inscriem America pe un nou fagas, fiecare racheta si bomba noua pe care o trimitem se va intoarce impotriva noastra. America se va scufunda tot mai mult in incertitudine si teama.
Trebuie sa ne pastram judecata limpede si sa intrerupem acest ciclu al violentei. Trebuie sa intelegem de ce s-au produs aceste evenimente si cum putem eradica ura impotriva natiunii noastre.
Multi tradatori din guvernul nostru au sustinut activitatile criminale sioniste, nu adevaratele interese ale poporului american. Ei au generat ura contra Americii care a dus la aceste acte cumplite. Sunt la fel de respon-sabili pentru carnagiul din 11 septembrie ca si cum ei insisi ar fi pilotat acele avioane care s-au transformat in bombe.
Momentul 11 septembrie a fost posibil intrucat guvernul si mass-media americane sunt conduse de cei ce pun interesele Israelului mai presus de ale Americii. Daca influenta aceastei puteri straine asupra noastra nu este anihilata, americanii vor fi urmariti de un tot mai accentuat spectru al terorismului.
Poate ca singurul rezultat pozitiv al tristelor evenimente din 11 septembrie este cresterea sentimentului patriotic in America. Daca americanii ar fi dat dovada de acelasi patriotism si in ultimii ani si nu ar fi permis ca o putere straina sa ne controleze, acum nu ne-am confrunta cu un viitor atat de nesigur.
Intelegand motivul pentru care avem acum in fata spectrul terorismului, putem elabora un plan pentru a preveni asemenea acte teroriste in viitor. Iata cei cinci pasi pe care trebuie sa-i faca America pentru a pune capat, atat imediat cat si pe termen lung, amenintarii teroriste.
Cinci pasi spre securitatea si libertatea Americii
In primul rand, trebuie sa recunoastem ca politica americana externa de intaietate a Israelului a fost atat gresita moral, cat si imens de pagubitoare pentru Statele Unite ale Americii. Ne-a costat sute de miliarde de dolari sub forma de ajutoare directe, de-a lungul anilor, si trilioane de dolari sub forma de daune economice, ca acelea provocate de cresterea preturilor la petrol. O consecinta directa a politicii americane pro-israeliene este teroarea pe care am cunoscut-o in 11 septembrie si probabilitatea unei cresteri a terorii asupra poporului american.
In al doilea rand, trebuie sa incepem prin a cauta sa exercitam presiuni diplomatice si economice pentru a obtine extradarea, judecarea si executarea legala a celor responsabili de teroarea dezlantuita asupra americanilor. Daca aceste masuri nu reusesc, trebuie sa intreprindem operatiuni de precizie chirurgicala pentru a-i captura si pedepsi pe cei raspunzatori de terorism. Dar nu trebuie sa lasam lobby-ul evreiesc sa ne manevreze spre o extindere a razboiului. O asemenea actiune n-ar putea duce decat la o accentuare a terorismului in America.
In al treilea rand, trebuie sa protejam cu strictete drepturile constitutionale ale poporului american. Eroziunea drepturilor constitutionale ne expune unor pericole si mai mari decat orice act de terorism individual. Retragerea drepturilor constitutionale in lupta contra terorismului echivaleaza cu a ne da foc hainelor ca sa ne aparam de frig. Benjamin Franklin a avut dreptate cand a spus: "Oamenii care renunta la libertate pentru securitate le pierd pe amandoua".
In al patrulea rand, nu trebuie sa mai permitem niciodata unei puteri straine sa aiba influenta monetara sau de orice alta natura asupra politicii interne americane. Toate lobby-urile politice in folosul natiunilor straine trebuie sa fie interzise cu desavarsire.
In al cincilea rand, trebuie sa anihilam influenta evreiasca asupra mijloacelor de informare americane. Americanii trebuie sa aiba dreptul la o presa cinstita si nepartinitoare, care sa nu slujeasca decat adevaratelor interese ale poporului american, si nu obiectivelor unei minoritati devotate suprematiei evreiesti.
America in primul rand!
America trebuie sa dea curs cuvantarii de ramas-bun a Parintelui Natiunii - George Washington - si "sa evite amestecurile in treburile strainatatii".
N-am fi ajuns intr-o situatie atat de incurcata, daca guvernul american ar fi pus intotdeauna interesele Americii pe primul plan. Singura cale pentru a scoate America din actualul pericol este aceea de a aplica acest principiu cu cea mai mare strictete.

David Duke

Pacat ca nu numerotezi subiectele pentru a fi mai usor de raspuns!
Voi incepe de la sfarsit,unde ai tras deja o concluzie gresita legata de "securitatea mea personala".Dar nici mcar nu seamana cu o concluzie ci cu un diagnostic(esti medic?)
Vorbesti de aspectul GENERAL al lucrurilor,despre toate popoarele,despre toate "ciurucurile" dar ai intrebari si "deget acuzator" numai asupra unuia!
Nu cred ca am diminuat catusi de putin suferinta altor popoare!
Dar TU,aici, vorbesti despre evrei si israelieni!
Si dai impresia ca tot etnia pe care o "ataci" tot timpul ar trebui sa aiba grija altor popoare!
Eu cred ca alte popoare ar trebui sa ia exemplu de la acestia si sa lupte pentru dreptuile lor!(nu cunosc nimic despre lupta rromilor sau a armenilor pentru drepturile care li se cuvin dupa genocidurile suferite!Si nici nu am observat pe vreun forum romanesc ca aceasta problema intereseaza pe cineva!)
-Uiti ca prin anii 20 acele pamanturi(in majoritate!) au fost cumparate cu acte in regula de sionisti!
Tu daca cumperi ceva,astepti ca vecinul sa-si dea acordul ce sa faci in casa ta?
Cumpararea sau mai bine zis VINDEREA de pamanturi(de catre populatia araba din regiune,cu preturi exorbitante!) nu este amintita NICAIERI.Sau gasesti ca este normal ca dupa ce se intocmeste un act de vanzare,sa vina fostul stapan si sa spuna "PUSS",vreau pamantul inapoi(si daca se poate far sa-ti inapoiez banii)!Sunt sigur ca tu personal ai fi primul care le vei "retroceda bunul"!!
Dar daca era un act ilegal,de ce nu adresezi aceasta intrebare "mandatarilor britanici" din acea vreme(atunci cand au hotarat sa nu primeasca refugiati evrei in timpul WW2,au reusit de minune sa "aplice legea)?
Pentru a fi mai lamurit depre care era situati in regiune in anii 20 iti propun sa studiezi si Conferinta de la San-Remo a Ligii Natiunilor,care a avut loc in 1920(vei descoperi lucruri "surprinzatoare"-In special la paragraful "6" din 24/04/1920-daca tot discutam despre "drepturi internationale"!)Poti gasi si paragraful 12,rubrica 80 din 1945(Charter Of the United Nations) care "aproba" toate rezolutiile luate in timpul Ligii Natiunilor in legatura cu tot felul de "mandate"(printre ele si cel britanic asupra Palestinei)
-Coloniile despre care vorbesti(si cu care nu sunt de acord din punct de vedere ideologic!!) nu se mai construiesc de mult(se construiest numai in interiorul lor!)!
Exista numai niste incercari ale unor "exaltati" de a crea niste "puncte" care nu vor reprezenta nici un obstacol in clipa cand se va ajunge la o intelegere!
-A fost deja recunoscut un "stat palestinian" ca discuti depre "teritoriile recunoscute"?Stiu ca exista si tari care gazduiesc deja si "amabasadori palestinieni"(Romania este una din ele,inca din timpul lui Ceausescu),dar sa vorbesti despre "dreptul international",e cam exagerat!!
De ce nu s-a discutat despre dreptul international in 1967?Sau chiar inainte?
Sau de ce nu a fost amintit acest "drept" in perioada P.M. Rabin(care nu-mi amintesc sa fi lichidat nici o "colonie"!!)
-In incheiere,pot spune ca palestinienii ar fi avut de mult un stat independent,daca ar fi renuntat la idea de al avea in LOCUL STATULUI ISRAEL(ultima ocazie au avut-o chiar la CampDavid cu P.M. Barak!).
Dar cei care-i conduc(inca) nu pot renunta la ideologia pentru care a fost infaptuit PLO(de catre liga araba!).
Stii in ce an si cu ce scop?
Te intreb ca vad ca esti bine pus la punct cu "istoria regiunii" inca inaintea intemeierii statului Israel.
Si nu vreau sa cred ca nu esti "obiectiv"!
Numai bine,anita47

P.S.Oricum,e mult mai interesant de discutat despre situatia actuala din zona,decat lucruri de acum 70-80 de ani!In care au fost amestecate mai toate marile puteri ale lumii, care "sunt cam absolvite de raspundere"!
E ca si cum am discuta despre situatia Romaniei dupa WW2,facand abstarctie de la intelegerile de la Yalta.
(Prin situatia actuala,ma refer la zona Orientului apropiat DUPA WW2 si aparitia pe harta a statului Israel!)

dragi domni si domnite de pretutindeni, imi pare bine ca se pot discuta astfel aceste subiecte care, ca sa ramanem in continuare obiectivi, constiuie deliciul unora dar si supararea altora. sincer sa fiu nu asteptam din partea nimanui recunoasterea celor expuse de mine si nici macar nu credeam ca voi fi vrednic de niste raspunsuri pe masura. asa cum am spus n-am vrut decat sa va fac atenti asupra unor probleme pe care mie mi se pare ca le uitam sau pur si simplu ne place sa nu le vedem in amploarea si grozavia lor. nu sunt adeptul nici unui fel de antisemitism si cu atat mai putin a razboiului de orice fel ar fi el. de ce? fiindca razboiul, cu fata lui hidoasa, provoaca atatea suferinte umane- si nu numai. imi aduc aminte ce-am invatat candva la scoala, la literatura romana: "natura este in perfecta concordanta cu starile sufletesti ale personajelor"! extrapoland un pic si pastrand proportiile cred ca intreaga natura, atat la nivel macro cat si micro, sufera fara incetare din cauza actiunii brutale si fara discernamant a omului in general. ne tot intrebam de ce o ducem rau, de ce se nasc astfel de conducatori care tiranizeaza niste popoare... ei bine, fiecare popor, conform spuselor lui Hristos, isi merita liderii. ba, mai mult, preluand aceasta idee, Sfantul Apostol Pavel indeamna: "tot poporul sa se supuna inaltelor stapaniri fiindca toate sunt de la Dumnezeu". asadar de ce m-as pune eu impotriva vointei divine?
dar sa revin asupra celor exprimate pana acum. intreaga comunitate americana a fost in realitate dirijata spre un razboi pe care nu l-au vrut decat liderii de la o casa care se vrea alba- altfel pictata cu fel si fel de graffitti (a se citi scandaluri, unele musamalizate, altele nu). o fi constiinta acestui popor scurta dar eu cred ca majoritatea celor care formeaza poporul american resimt f. puternic socurile unor conflicte de durata create in mod artificial in anumite zone de interes ale globului. am spus-o candva si o sa repet acum: chiar daca un singur om ar fi murit la acele turnuri, iar acela ar fi fost un terorist, nimic nu ar fi justificat sacrificiul uman- si cu atat mai putin atatea sute de vieti. insa in loc sa ne intrebam ce e de facut cu niste oameni indaratnici care nu vor sa accepte cu nici un chip asa-zisul ajutor extern, mai bine ne-am intreba ce facem noi pt. noi insine ca sa nu atragem represaliile lor asupra noastra?
romanul spune f. frumos dar si corect in acelasi timp: "nu iese fum fara foc!" si asta ar trebui sa ne dea de gandit. nu v-ati intrebat niciodata sincer in sinea dv-stra de ce s-au purtat aproape toate razboaiele sau de ce au avut loc aproape toate conflictele majore? ce au vrut cei care le-au pornit si ce au vrut cei care le-au pus capat? ce-au dorit atacatorii si ce anume au vrut ceilalti, adica aparatorii teritoriilor in care s-au aflat? intrebari simple, raspunsurile ar trebui sa fie la indemana oricui. poate ca in loc sa fi scris atatea era mai simplu si mai frumos sa condensez totul intr-o singura fraza: <> sau: <> razboiul nu poate naste decat ura, crima, neajunsuri, boli si suferinte fara margini, cu greu de depasit. si atunci eu de ce sa ma bucur cand un lider oarecare, fie el Bush (tufis in traducere...), Iliescu, Nastase sau mai stiu eu cine, hotaraste ca trebuie sa intervina in forta intr-o tara pe care oricum nu o vor putea subjuga decat destabilizand-o? din nefericire indemnul "dezbina si cucereste" este din ce in ce mai vizibil aplicat in mai toate partile lumii. framantarile actuale, "moderne" ca sa zic asa, alunga dragostea dintre oameni si exacerbeaza pornirile de rautate intre ei. liderii nostri politici ar fi facut bine sa se tina la distanta de problemele acestea, parerea mea. fiindca nimeni nu le-a garantat ca Irakul ne va inapoia datoria de nu stiu cate sute de milioane sau miliarde de dolari. de fapt de ce ii intereseaza atata, nu mai au in ce sa-si bage mainile pana la umeri, s-a terminat halvaua pt. ei? ca de noi oricum nu le pasa.
mi-a placut ca cineva aici a pomenit despre principiul cauza-efect care actioneaza in cosmosul intreg. da, asa este, fiecare efect are si o cauza primordiala. prin urmare nu e intamplator ce s-a intamplat la 11 septembrie. era NEVOIE de asa ceva pt. pornirea unui razboi total si de durata impotriva celor care n-au vrut sa se supuna hegemoniei americane. nu uitati ceva f. interesant: "va fi o turma si un pastor", zice Apocalipsa lui Ioan. eu nu ma astept la o reala opozitie din partea vreunui stat, ce trebuie sa se intample se va intampla ca sa se adevereasca pt. ultima data profetiile scripturii. dar asta nu inseamna nici ca trebuie sa orbim cu totul. "somnul constiintei naste monstri!" pe de alta parte, nu vi s-a parut cel putin ciudat faptul ca in timpul vizitei lui Bush la Londra au avut loc atentatele din Turcia? de ce tocmai acolo si atunci? poate cineva sa-si asume raspunderea pt. un raspuns concret? luati in calcul faptul ca Bush a fost primit cu ostilitate de britanici si adaugati la asta problema musulmana in ansamblu- nu uitati, dezbina si cucereste...!
in ce-l priveste pe Saddam mi-am exprimat opinia si raman fidel ei. nu consider ca se va face dreptate in virtutea unor legi ale unui tribunal care ar trebui f. bine sa fie el insusi judecat pt. nedreptati. oare chiar sunt asa de manati acei judecatori de principii si le zabeste atat de mult ideea dreptatii incat isi lasa propriile griji pt. a le pune la punct pe ale altora? ma cam indoiesc, si stiu si de ce: occidentalii au un spirit diferit cu mult de al nostru, si e vorba aici de acesta- fiecare pt. el!!!
sunt atat de multe de comentat la asa un subiect... as fi vrut sa fiu mai scurt dar nu m-am putut abtine. poate o sa revin daca va mai fi cazul. poate ca eu ma lupt cu morile de vant... astept opiniile tuturor celor interesati.
multumesc anticipat pt. rabdare.

Din toate comentariile de pe forum, pari cam singurul care a invatat sa respecte tara in care i s-a facut un loc.
Si dupa cum se afla din povestea ta, respectul e reciproc.
Q.E.D. !!!
Spre deosebire de ceilalti care se cred din start mai frumosi si mai destepti, ca si cum li s-ar cuveni vreo inalta pozitie si recunoastere pentru simplul motiv ca sint romani (si romanii sint f. destepti, cistiga olimpiade, etc...). Nici o deosebire intre genul asta de pozitie si arabii din Occident care cred ca Allah e mai bun decit D-zeu si ei sint mai presus decit ceilalti - fara nici un argument, altul decit simpla convingere colectiva.
Ura rasiala pe care o citesti in ochii lor te face sa ii eviti, si atunci striga ca esti rasist, se simt dati la o parte.
Aidoma unui roman care dupa 10 ani tot n-ar fi reusit sa-i convinga pe nemti de valoarea lui Eminescu sau superioritatea vinurilor romanesti...
Cred ca este de ajuns sa nu vrei sa colonizezi locul in care debarci, pentru ca lumea de acolo sa-ti dea pozitia cuvenita in functie de CALITATEA UMANA SI PROFESIONALA, iar nu din cauza unei apartenente la o cultura sau neam ...
In exemplul de mai sus, cind romanul emigrant in Germania va fi inteles ca diferenta dintre el si Columb este ca nemtii sint deja acolo, cred ca toate problemele care fac obiectul prezentului forum vor fi rezolvate (respectiv, nu se vor mai pune ! ).
Inca o data, bravo pentru pozitia ta clara, si eu am adoptat aceeasi directie si cu acelasi rezultat, n-am avut decit de cistigat...
De ce oare vorbesc forumistii despre RO in termeni de cultura si istorie, iar despre tarile de adoptie numai din punct de vedere economic ? Pentru ca nu-i intereseaza decit asta ! Li se pare lor mai constructiv sa-i invete pe francezi cine a fost Stefan cel Mare, decit sa afle de la ei cine a fost Georges Pompidou ...
Iar rezultatul, dupa cum reiese din comentarii, este o interminabila si apasatoare amaraciune, singuratate, nostalgie, dezgust.
Cine seamana scaieti, n-astepte sa manince mere, zicea Pacala.

Josif C. Drãgan:

Este cel mai bogat român, dar spune cã nu a stat niciodatã sã îsi numere banii. S-a stabilit încã din tinerete în Italia, a fost considerat, mult timp, apatrid, dar spune cã, în sufletul lui, nu a pãrãsit niciodatã România. Într-un interviu „Verde-n fatã” cu Marius Tucã, Josif Constantin Drãgan a explicat de ce se stie atât de putin despre el în tara natalã si cine ar fi, în opinia sa, „vinovatii”.

▪ Marius Tucã: Vã amintiti cum ati fãcut primul milion de dolari?
Josif Constantin Drãgan: Nu-mi amintesc pentru cã nu l-am numãrat, nu am stat sã numãr banii, ci am vrut sã stiu cã se realizeazã, ca o confirmare a succesului, a împlinirii datoriei muncii în societatea din care fac parte.
▪ Sunt corecte aprecierile si evaluãrile publicate?
Tot timpul s-a vorbit de bani, pentru mine nu a fost important sã am bani si sã-i folosesc pentru scopuri personale; am avut o viatã normalã si aspiratiile mele în acest domeniu au fost pe mãsurã. Bani, bani, bani, nu se vorbeste decât de bani.
Aprecierile au fost fãcute pe anumite criterii si ca atare si rezultatele au o valabilitate relativã pentru cã sunt din puncte de vedere diferite. Se vorbeste de bogãtia cuiva, într-o tarã, într-un moment în care problema de bazã este sãrãcia, o tarã unde oamenii sunt la limitã, dacã nu sub limita existentei, ajungând sã fim sãraci într-o tarã bogatã.
Despre afaceri
▪ Ce credeti cã face diferenta dintre dumneavoastrã si urmãtorii clasati în topul celor mai bogati români?
În primul rând, cred cã putem vorbi aici despre întinderea europeanã si nu numai a Grupului Multinational Drãgan, apoi despre soliditatea lui clãditã în aproape 60 de ani de existentã, care cred cã-i dau o dimensiune aparte în peisajul economic actual.
▪ Cu câti dintre românii din top 10 vã cunoasteti personal?
Îi cunosc personal doar pe câtiva dintre ei, pentru cã dezvoltarea Grupului Multinational Drãgan m-a tinut mult timp departe de tarã.
▪ Vã gânditi sã vã implicati în privatizarea companiilor de gaze din România?
Nu, pentru cã în privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor. Continuarea privatizãrii cu insistentã este o diminuare a propriilor capacitãti, fiind o declaratie de incapacitate. În 1996 am preluat de la stat o societate Petrom pe care-am dezvoltat-o si unde am devenit actionarul principal.
▪ Cum apreciati estimarea cã stocurile de gaze din tarã se vor epuiza pânã în 2005?
În aceastã perspectivã, dezvoltarea sectorului GPL (principalul obiectiv de activitate al grupului Butan Gas) devine o prioritate în România. Acest tip de „energie mobilã” este rezultatul unor resurse care nu se epuizeazã la fel de usor, constituind o alternativã viabilã si în viitor.
▪ Ati fost nevoit sã dati vreodatã spagã în România?
Eu nici nu cunosc cuvântul „spagã”, a trebuit sã întreb ce e spaga? Mi s-au cerut mici atentii, în diferite ocazii, pentru a mi se face anumite comisioane. Este o metodã total dezagreabilã si descalificantã, nu am apelat la ea si nici nu am încurajat, în tot ceea ce am fãcut, acest mijloc de a obtine avantaje de pozitie sau diverse facilitãti. Tot ceea ce am obtinut, de-a lungul vietii, este exclusiv rodul dedicãrii, intuitiei, pasiunii si muncii mele. Spun acestea rãspicat, cu toate cã, deseori, inexplicabil, am întâmpinat piedici în concretizarea unor initiative economice sau culturale, de altfel benefice pentru societatea româneascã.
▪Domeniile dumneavoastrã de afaceri sunt foarte variate. Cum se explicã diversitatea lor?
Am fost si sunt interesat de cât mai multe si diferite domenii. Am o imaginatie efervescentã si dorinta de a acoperi suprafete întinse de activitate. Omul este produsul societãtii si are o datorie fatã de ea: sã munceascã. Munca este o obligatie.
Asa am importat si exportat tesãturi si fibre din Italia în România pentru pânzele de avion din care se realizau aripile avioanelor la IAR Sibiu. Am gândit afaceri cu banalele, dar utilele mãturi. Am fãcut marketing în pietele de desfacere din Elvetia, Belgia si Anglia fãcând comert cu produse alimentare, am afaceri imobiliare... O afacere nu se naste decât dintr-o mare cunoastere a pietei si din dorinta de activitate.
Despre cartierul Josif C-tin Drãgan
▪ E adevãrat cã detineti o stradã în Italia?
Da, existã la Venetia o stradã care se numeste Calea Draga, unde de altfel si locuim, stradã care existã cu acest nume de prin 1600. E o purã întâmplare....
Dar în Grecia existã o localitate lângã Teba, Dragania, onoare pe care statul grec mi-a conferit-o pentru cã aici am creat prima zonã industrialã din Grecia.
▪ Domnule profesor, haideti sã revenim putin. Spuneti-mi si mie cum ati plecat din România.
Am plecat cu trenul... si cu bursa de studii pentru un an – de 6.000 de lire – oferitã de Guvernul italian, prin Institutul Italian de Culturã. Cu acesti bani îmi plãteam locuinta, întretinerea si câteodatã mici aventuri de tinerete. Îmi amintesc cã am cunoscut o cântãreatã la Biserica Greco-Catolicã de la Roma si îmi permiteam sã o invit câteodatã la cinematograf. Îmi completam bugetul cu 100 de lire lunar, tinând contabilitatea domnului Rossi, vânzãtor de alimente.
▪ Care este povestea cartierului Josif Constantin Drãgan din Lugoj?
Povestea cartierului ce-mi poartã numele, în Lugoj, este una extrem de simplã. Am primit o solicitare din partea municipalitãtii si a locuitorilor acelui cartier – unde se aflã, pozitionat si sediul Butan Gas International – de a contribui, financiar, la eliminarea datoriilor pe care oamenii din aceastã zonã a Lugojului le aveau cãtre regiile locale, respectiv întretinere, gaze si altele. La vremea când a fost fãcutã solicitarea, adicã anul 2000, suma pe care am alocat-o era destul de importantã. Astfel, am ajutat comunitatea respectivã si, drept recompensã, acestia au hotãrât ca acest cartier al Lugojului sã poarte numele meu. De altminteri, mai este o piatã, chiar în centrul orasului, pe care am reamenajat-o integral, contribuind cu aproape 200.000 de dolari, si care îmi poartã numele. Alãturi se aflã si Catedrala Greco-Catolicã „Coborârea Sfântului Spirit”, la repictarea cãreia am contribuit. Nu mai putin o creatie a mea, la care tin cu deosebire, este Universitatea Europeanã Drãgan, la Lugoj si Brasov, cetate a spiritului si mintii românesti, de talie europeanã si, de curând, acreditatã.
Clãdirea Universitãtii din Lugoj este opera unui arhitect din Timisoara, Radoslov, proiect care a fost premiat la Venetia si care a pãstrat multe dintre doleantele si indicatiile mele de a îmbina vechiul cu modernul, de a continua ideea de cetate medievalã, viitoare Cetate a Stiintei.
Despre politicã
▪ Care politician din România v-ar convinge sã îl votati?
Nu am fost niciodatã implicat în viata politicã. Acest lucru nu a fãcut si nu face parte dintre preocupãrile mele. Cred însã cã unul dintre politicienii cãruia i-as acorda, fãrã ezitare, votul meu ar fi unul care ar sesiza rolul pe care România l-ar putea ocupa, prin ceea ce reprezintã ca potential, în rândul natiunilor lumii.
▪ Ce simpatii politice aveti?
Nu am simpatii politice care sã mã determine sã apreciez, mai mult sau mai putin, un oarecare partid sau om politic. Am încercat, în toate contactele si relatiile avute cu politicienii români sau strãini, sã pun mai presus de toate interesele tãrii mele, fie ele economice sau de altã naturã. Asta apreciez la orice om politic sau formatiune de guvernãmânt.
▪ Ce credeti despre alianta PNL-PD?
Nu-mi exprim nici o opinie.
Despre investitiile în presa din România
▪ Cât de implicat sunteti în presa din România?
Implicat nu este cuvântul cel mai potrivit. Am fondat o serie de publicatii în România, si mã refer la cotidianul „Natiunea”, „Renasterea Bãnãteanã” din Timisoara, sãptãmânalul „Redesteptarea” din Lugoj, „Buletinul European”. De asemenea, am investit în televiziune si radio, având propriile posturi la Lugoj, anume Europa Nova. Editãm, la Bucuresti, în cadrul tipografiei „Fed Print”, diverse publicatii cu caracter cultural, ziare, reviste, carte si multe altele. O implicare de naturã pãrtinitoare, politicã sau de altã naturã, nu am avut si nu avem. Dar am considerat cã presa poate constitui, pentru spiritul românesc, letargic acum, un vehicul valabil prin care sã poatã deveni din nou treaz. De asemenea, aceste initiative legate de presã au potentat toate actiunile Fundatiei Europene Drãgan, contribuind la rãspândirea culturii si a românismului în tarã si în Europa. În plus, am contribuit si la configurarea postului de radio Vocea Basarabiei, din Moldova, pentru a da posibilitatea românilor de acolo sã se exprime alãturi de semenii lor din tara româneascã. Si, sincer, nu a fost usor sã se concretizeze acest lucru.
▪ Fundatia Europeanã Drãgan a editat „Istoria Literaturii Române” a lui Cãlinescu. Cum ajungea aceastã carte în România?
Neexistând în România de foarte multã vreme „Istoria Literaturii Române” a lui George Cãlinescu, aceastã fiind deja epuizatã, dar necesarã pentru cunoasterea mai de aproape a literaturii române, am considerat necesarã reeditarea sa în limba românã si în limba englezã. Aceastã carte am trimis-o în 135 de exemplare tuturor autoritãtilor, începând cu presedintele Ceausescu, iar apoi, profitând de organizarea unui Congres Cultural la Bucuresti, cu posibilitatea de a introduce orice publicatie, având autorizatia organizatorilor, am introdus 5.000 de exemplare nelegate, pentru a fi distribuite si folosite în scoli.
▪ Cum de unele dintre cãrtile dumneavoastrã ajungeau sã fie editate în România?
Diverse edituri, de exemplu Cartea Româneascã, primeau autorizatiile necesare de la sectia culturalã în raporturile cu strãinãtatea si astfel ajungeau sã fie editate în România cãrtile mele.
Despre pasiunea pentru istorie
▪ De unde pasiunea dumneavoastrã pentru istorie?
Nevoia proprie de a cunoaste ca român istoria neamului în care m-am nãscut, a Tãrii Românesti si a altora din Europa si din întreaga lume. Aceastã pasiune pentru cunoasterea istoriei era stimulatã de stabilirea mea în Italia, pe care o consider a doua patrie, si de faptul cã, 30 de ani dupã plecarea din România, nu am putut sã revin în tarã din cauza unui decret dat de Ana Pauker, în care se prevedea pierderea cetãteniei românilor care nu se întorceau în tarã în termen de 60 de zile. Am fost considerat mult timp apatrid.
▪ Ce credeti despre scandalul Holocaustului, declansat în urmã cu câteva luni la noi?
Cred cã este vorba despre lipsa de cunoastere a prim-ministrului nostru, care a adoptat atitudinea Asociatiei evreilor de a fi despãgubiti si care au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri de beneficii condamnatã de însusi profesorul universitar Normal Finkelstein în lucrarea sa „The Holocaust Industry”, lucrare tradusã în multe tãri din lume. Nu a fost Holocaust în România.
▪ În opinia dumneavoastrã, ce înseamnã sã fii bun român?
Sã fii bun român înseamnã împlinirea datoriei de a-ti iubi propria tarã, sã-ti cinstesti neamul cu credintã, oriunde te-ai afla, si de a-ti îndeplini îndatorirea de a munci.
Despre maresalul Antonescu
▪ Se spune cã aveti un cult pentru maresalul Antonescu. De unde vi se trage aceastã admiratie?
Cum am mai spus, maresalul Antonescu este o figurã marcantã a istoriei, este eroul si martirul neamului românesc. În împrejurãri dramatice pentru tarã, a avut o comportare exemplarã, a fost animat de un înalt patriotism si spirit de sacrificiu. A purtat un rãzboi just de întregire a frontierelor, impus de vecini agresivi, si de apãrare a evreilor din România si din tãrile vecine, ocupate de nazisti, falsificându-le chiar cu pasapoarte plecarea, de la Constanta cãtre Palestina. Simt o profundã durere la nerecunoasterea acestor merite ale sale, ca si atunci când a fost acuzat, condamnat si ucis cu acceptul fostului rege Mihai. Pãcat cã, repet, din oportunism politic sau pentru obtinerea de avantaje pasagere, denigrãm un ROMÂN, fãcându-l dusman al tãrii.
▪ De ce românii stiu atât de putine lucruri despre „personajul” Josif C-tin Drãgan? V-ati ascuns vreodatã de presã?
Îmi doresc ca oamenii sã stie cât mai multe despre realizãrile mele, nu despre mine, dar nu refuz niciodatã sã mã fac cunoscut. Tot ceea ce am fãcut pentru tara mea, inclusiv lobby-ul fãcut pentru afirmarea valorilor sale în Europa si în lume, de exemplu statuia lui Antonescu, tipãrirea „Istoriei Literaturii Române” a lui Cãlinescu, Fundatia Europeanã Drãgan, Butan Gas-ul, Capul lui Decebal de la Orsova, cea mai mare sculpturã a lumii, înainte de statuile celor patru presedinti ai Americii de la Muntele Rushmore chiar, actele mele de mecenat, de caritate, de bunãvointã fatã de societatea româneascã au fost, în general, trecute cu vederea de mass-media româneascã sau au fost minimizate ca importantã.
▪ Cam câte interviuri acordati într-un an?
Destul de putine.
Despre familie
▪ Cât de des îsi vede familia cel mai bogat român?
Nouã ani, sotia mea a stat alãturi de mine zi de zi. Pãstrãm traditia si ideea de familie prin prezenta celor trei copii: Stefan Constantin de 4 ani si gemenii Alexandru Eugen si Tudor Sebastian de 2 ani, pentru care, de exemplu, masa de prânz este sfântã. Tot timpul suntem împreunã, îmi desfãsor viata alãturi de ei si sunt parte nelipsitã din viata mea, suport activ al acesteia.
Despre patriotism
▪ În anul 2003 al Europei mai existã patriotism?
Trebuie sã existe. E un sentiment firesc si o datorie de onoare, un sentiment care, din fericire, va exista chiar dacã, în timp, frontierele vor dispãrea.
▪ Cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, profilul românului si cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, România actualã?
Este împovãrat de greutãti si totusi optimist si încrezãtor într-un viitor mai bun. România zilelor noastre este încã marcatã de frisoanele tranzitiei. Este însã foarte atasatã idealurilor europene, pe care si le poate apropia prin integrarea în UE, proces care în nici un caz nu trebuie ratat.
▪ Ce-ati putea sã comentati legat de Revolutia din 1989?
În anul 1989 consider cã nu a avut loc o revolutie, ci o loviturã de stat pentru înlãturarea presedintelui Ceausescu si a regimului comunist, cu consecintele de rigoare. Istoria va demonstra ceea ce nu mai e de demonstrat: adevÃrul.
▪ Care este opinia dumneavoastrã legat de fenomenul globalizãrii?
Globalizarea a devenit fireascã.
▪ Ce v-a determinat si care au fost conditiile plecãrii din România?
Bursa de studii care mi-a oferit posibilitatea de a mã realiza cu succes.
▪ Ati reusit sã impuneti cultura româneascã prin ceea ce ati fãcut în Italia?
Cu prisosintã. Aceasta a fost una dintre principalele mele preocupãri. Am creat Fundatia Europeanã Drãgan, reprezentatã în marile capitale europene, am editat încã din anii ’50 „Buletinul European”, care apare si în zilele noastre, am înfiintat Editura Nagard, Universitatea Golden Age, Centrul European de Cercetãri Istorice de la Venetia si multe altele. Am fost considerat promotorul Europei Unite de astãzi.
▪ Cum ati încadra în istoria României miscarea legionarã?
O miscare politicã fireascã pentru epoca respectivã, de apãrare a intereselor nationale.
▪ Vã veti întoarce vreodatã definitiv în România?
Vã pot spune cã nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar în perioada când am fost plecat din tarã. Am purtat-o mereu în suflet, cu atât mai mult acum, când mare parte a timpului meu se desfãsoarã în tarã, pot spune cã sunt, am fost, definitiv acasã. Pãmântul natal te atrage sã te întorci acolo unde ai fost zãmislit.
▪ Nu vã temeti cã fiii dumneavoastrã ar putea fi, la un moment dat, „striviti” de povara averii dumneavoastrã?
Povara aceasta se va împãrti si va deveni, probabil, „suportabilã”. Ideea bogãtiei nu o suport, e ceva extravagant si nu trebuie folositã ca atare de viitoarele generatii. Atât timp cât eu am o viatã normalã si copiii mei vor urma acelasi model: o mãsurã în toate.

Josif Constantin Drãgan
DATE PERSONALE:
Data si locul nasterii: 20 iunie 1917, Lugoj
STUDII:
1938: licentiat al Facultãtii de Drept, Universitatea din Bucuresti
- licentiat în Stiinte Economice si Politice, Universitatea din Roma
- doctor în Drept, Universitatea din Roma
AFACERI:
1941: se orienteazã spre domeniul petrolier, exportând petrol din România cãtre Italia
1948: formeazã societatea Butan Gas SA, care se ocupã cu îmbutelierea si distribuirea gazului
ALTE TITLURI:
1966-1976: Presedinte al
Federatiei Internationale de Marketing
1973: Membru al Camerei de Comert italo-române
Doctor Honoris Causa al Universitãtilor din Craiova si Timisoara
Cetãtean de onoare al oraselor Lugoj si Cluj-Napoca si al comunei Spãtaru (judetul Buzãu)
IMPLICARE ÎN ÎNVÃTÃMÂNTUL ROMÂNESC:
1967: Ia fiintã, în Italia, Fundatia Europeanã Drãgan
1990: Înfiinteazã, la Bucuresti, „Drãgan European Business School”
1991: Pune bazele, la Lugoj, Universitãtii Europene Drãgan
VOLUME PUBLICATE:
1985: The World Mission of the International Marketing Federation
1987-1989: Geoclimate and History
1995: Bazele Cognitive ale Cercetãrilor de Marketing (în colaborare cu prof. M.C. Demetrescu)
1976: Istoria milenarã a tracilor
1985: Imperiul milenar al Daciei
1996: Istoria românilor
1996: Adevãrata istorie a românilor

Nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar când am fost plecat din tarã.
Nu am stat niciodatã sã numãr banii.
În privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor.
Am fãcut afaceri cu mãturi.
La Venetia locuim pe Calea Dragan.
Evreii au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri si beneficii.
Am fost considerat promotorul Europei Unite de azi.
Am o viatã normalã si o mãsurã în toate.

Note:

felicitari,
a-ti pus punctul pe "i".

in septembrie a.c. strabatind tara din nord in sud si apoi vest( am iesit pe la Cenad) , am intilnit mai multi vinzatori amabili( ...si parca totusi alta amabilitate ca asta de aici-prea profesionala) decit ceilalti. La RdV a fost de toata pomina intr-un restaurant, de ex. Nu discut pretzurile, nu le fac ei. Este adevarat ca "ne miros"...dar asta e!

Nu am mai vazut tzigani sa-tzi spele(?) parbizul( deh , sint si ei plecatzi in vest; i-am intilnit in Italia la fiecare 10 m; la cersit)
Magazine pline cu de toate si lumea( desi nu are bani)era cu plasele pline( era bataie, dom'le)
Am vazut si copilitze trimise la cersit sau sa vinda div. obiecte; daca nu cumparai li se umpleau ochii de lacrimi si imi inchipui de ce! Am cumparat.

Sint inca multe lucruri triste; sperantza e insa mai mare.

Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Adevarati soldati ai lobby-ului romanesc, romanii de aiurea
sunt marginalizati sistematic de politicienii de la Bucuresti
=============================================================

Despre romanii de aiurea, romanii din tara nu stiu prea multe lucruri, iar aceasta lacuna nu este altceva decat o consecinta a politicii paguboase dusa de Romania ultimilor 50 de ani. De la incheierea celui de-al doilea razboi mondial in tara nu numai ca a fost interzis sa vorbesti de Basarabia sau Nordul Bucovinei, dar si despre cei plecati prin cele strainataturi. Revolutia din decembrie 1989 ar fi fost indreptatita sa readuca lucrurile in starea lor fireasca, insa, asa cum au decurs lucrurile in Romania post-revolutionara, aceasta revenire nu a avut loc. Primul organism guvernamental insarcinat cu gestionarea relatiilor cu romanii de pretutindeni, si vorbim aici de circa 13 milioane, a fost Consiliul pentru Romanii de pretutindeni - birou ce nu si-a propus foarte multe. In februarie 1998, la conducerea nou-infiintatului subsecretariat de stat pentru romanii de pretutindeni a fost numit Mugur Vasiliu. In pofida evidentei ca la nivel national, guvernamental, problema romanilor din intreaga lume nu reprezinta nici cel mai mic interes, subsecretariatul a inceput sa lucreze de-adevarat. Mugur Vasiliu si-a asumat sarcina de a restabili relatiile cu toti romanii, indiferent de locul in care s-ar afla ei sau de convingerile lor politice, intelegand ca Romania are si obligatia morala de a-si tine conationalii aproape, de a-i cointeresa in viata patriei-mama. Primul pas a fost elaborarea unui proiect prin care subsecretariatul sa devina departament de stat - un statut egal cu cel al minoritatilor din Romania - insa, deocamdata, demersul sau nu a beneficiat de interesul guvernului roman. Dupa zece luni de gestionare a subsecretariatului iata ca Mugur Vasiliu ofera politicienilor romani un document de capatai care trebuie sa fie cunoscut de factorii de decizie din Romania: Memoriu "Intru apararea romanilor de pretutindeni" cu privire la starea de fapt si de drept a legaturilor statului roman cu persoane si comunitati romanesti din lume. Din pura precautie, la sfarsitul cartii se gaseste un capitol in care sunt prezentate organismele similare din alte state. Si din acest punct de vedere Romania se pacaleste singura. Avand milioane de conationali in afara hotarelor, ea nu stie sa comunice cu acestia chiar cand plange ca este marginalizata, ca Occidentul ii intoarce spatele. Prima mana de ajutor ar putea veni de la ei, romanii de pretutindeni, insa pentru ca acest lucru sa se poata petrece firesc, Romania trebuie sa intinda si ea mana. O relatie in doua sensuri.

Italia

Diaspora romaneasca din Italia numara in prezent, dupa unele estimari, circa 25.000 de persoane, caracterizandu-se prin structuri destul de eterogene. In ultimii 20 de ani s-au constituit comunitati romane in zonele oraselor Roma, Milano, Torino, Bari, Verona, Florenta, cu precadere in jurul bisericilor ortodoxe romanesti. In Italia functioneaza mai multe asociatii culturale, centre de studii, fundatii cu caracter romanesc, dintre care unele editeaza si publicatii in limba romana.

Franta

Primii emigranti romani la Paris au fost intelectualii atrasi de ideile Revolutiei franceze din 1789. In 1939, romanii din Paris s-au organizat intr-o Societate Romaneasca, avand biblioteca proprie, constituindu-se colonia romana. In contextul istorico-politic interbelic si in perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial, numarul emigrantilor romani din Franta a sporit semnificativ. In prezent, diaspora romana din Franta numara aproximativ 60.000 de persoane. Caracteristica principala a emigratiei romane din Franta o constituie faptul ca majoritatea acesteia, mai veche sau mai noua, are o pozitie pozitiva fata de patria de origine. O parte importanta a intelectualitatii de origine romana a fost si este unanim apreciata in viata culturala franceza. Emigratia romana din Franta este concentrata in marea ei majoritate la Paris si in unele orase, intre care Marsilia, Bordeaux, Montpellier, Metz, Grenoble, Saint Nazaire, Narbonne, Avignon, Valance, etc.

Germania

Emigratia din Germania s-a constituit in valuri succesive, indeosebi dupa 1940. Se estimeaza ca numarul sasilor si al svabilor din Romania este de circa 550.000 de persoane, iar cel al azilantilor proveniti din Romania de circa 150.000. Avand in vedere particularitatile emigratiei romanesti din Germania, Biserica Ortodoxa Romana, ca singura forma institutionala acceptabila, ar putea juca un anumit rol, prin Mitropolia Ortodoxa pentru Germania si Europa Centrala si prin parohiile sale din Hamburg, Munchen, Offenbach, Salzgitter, Baden-Baden si Nurenberg, in cultivarea traditiilor romanesti si pastrarea identitatii lingvistice si religioase.

Austria

Comunitatea romana din Austria numara peste 23.000 de persoane, organizati initial in doua asociatii. In prezent, aceste asociatii si-au pierdut rolul si nu mai au capacitatea de a polariza activitatea comunitatii romane. Un liant al comunitatii il constituie Comunitatea Ortodoxa si Parohia Romana din Viena, precum si cea din Salzburg.

Elvetia

Numarul romanilor stabiliti in Elvetia se ridica la cateva mii, fiind concentrati in jurul celor doua mari orase Geneva si Lausanne, precum si in Elvetia germana sau in Ticino. Etnicii romani din Elvetia au constituit comunitatea romana care grupeaza aproximativ 10% din umarul acestora. Din 1991 la Geneva functioneaza biserica "Sfantul Ioan Botezatorul", la care serviciul religios este oficiat de un preot roman. Tot la Geneva functioneaza bisericile ortodoxe "Invierea Domnului" si "Nasterea Maicii Domnului", iar la Lausanne, biserica "Sfantul Gheorghe".

Spania

In Spania traiesc aproximativ 2.500 de romani in zone ca Madrid, Barcelona, Bilbao, avand o puternica parohie in capitala tarii, scoli si sectii in limba romana la Madrid si Salamanca. Au fost create unele asociatii romanesti, cum sunt "Comunitatea romanilor din Spania", cu sediul la Barcelona, "Fundatia culturala romana", la Madrid.

Belgia

Se apreciaza ca diaspora romana din Belgia numara, inainte de 1990, circa 700 de persoane. Imigranti romani mai vechi sau mai noi, in general cu un nivel de pregatire universitara, s-au integrat in mod firesc in societatea belgiana, fara a ocupa, insa, pozitii importante in plan politic sau economic. Din 1990 s-au mai stabilit in Belgia circa 2.500 de cetateni romani, din care 2.400 au cerut azil politic. Din punct de vedere juridic, o parte insemnata a acestora a renuntat la cetatenia romana.

SUA

Statisticile oficiale nord-americane au inregistrat pentru prima data in 1881, 11 emigranti din teritoriile romanesti. In prezent, se estimeaza ca in SUA traiesc peste un milion de americani de origine romana. Cea mai mare concentrare a originarilor din Romania se afla in orasele din nord-estul SUA - in statele Ohio, Indiana, Michigan, Ilinois, Pennsylvania si la New York.
Comunitatea romana din Statele Unite reprezinta, dupa standardele americane, un grup etnic de marime mijlocie. Conform recensamintelor, aproape 400.000 de cetateni americani se declara de origine romana, plasand comunitatea romana pe locul al 20-lea ca marime in randul celor 71 de grupuri etnice de origine europeana recunoscute oficial.
Ca o nota generala, adevarata viata a comunitatilor romanesti se desfasoara cu preponderenta in jurul bisericilor, unde se manifesta autoritatea morala si spirituala a preotului.Sunt remarcabile eforturile unor comunitati care, pe masura ce se incheaga si se constituie in noi parohii romanesti, se mobilizeaza pentru construirea unei biserici, sau eforturile comunitatilor mai vechi care, la un moment dat, simt nevoia construirii unei noi biserici. Nu lipsesc nici aici, insa, disensiunile si sciziunile. Nu e lipsita de relevanta, din acest punct de vedere, existenta in SUA a doua episcopate ortodoxe romanesti.

Fosta URSS

Potrivit recensamantului din 1989, in fosta uniune romanii erau raspanditi aproape in toate republicile unionale, dupa cum urmeaza : Rusia - 172.671, Republica Kazaha - 33.098, Republica Uzbeca - 5.593, Republica Bielorusa - 4.964, Republica Lituaniana - 3.223, Republica Gruzina - 2.842, Republica Turkmena - 2.466, Republica Azerbaidjana - 1.415, Republica Kirghiza - 1.875, Republica Letona - 1.215, Republica Tadjica - 859, Republica Armeana - 525.
Din surse neoficiale, rezulta ca numarul romanilor din fosta URSS este mult mai mare, aproape dublu fata de cel din statisticile oficiale.

Canada

Primii emigranti romani si-au facut aparitia in Canada intre 1882 si 1918. Al doilea val poate fi considerat cel de dupa primul razboi mondial, pana in 1929, nefiind foarte consistent. Al treilea val este consemnat la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, iar al patrulea poate fi apreciat ca fiind in perioada anilor 1970 si 1980. Conform statisticilor, in 1986 erau inregistrati peste 60.000 de romani-canadieni. Dupa 1990, circa 3.000 de romani s-au stabilit anual in Canada (tara care incurajeaza multiculturalismul etnic/emigratia).
In prezent, in Canada traiesc aproximativ 100.000 de romani si originari din Romania. Cei mai multi se afla in Ontario, Quebec, Alberta, Montreal, Vancouver, Edmonton si Hamilton.

Australia

In Australia se afla, in prezent aproximativ 50.000 de persoane originare din Romania, cifra care include, in afara de romani si etnici maghiari, greci, evrei, germani, sarbi, croati proveniti din tara noastra. De la inceputul aparitiei fenomenului de imigrare, dupa constituirea statului federal, autoritatile nu i-au definit pe nou-venitii drept "minoritari", ci "grupuri etnice". Ignorand ca fiecare dintre aceste etnii au adus in Australia traditiile proprii poporului din care provine, autoritatile au incercat, initial, sa practice o politica dura, de asimilare fortata a noilor veniti - care nu a dat rezultatele scontate.

Argentina

In Argentina sunt stabilite circa 10.000 de persoane de origine romana, majoritatea fiind concentrati in Buenos-Aires, iar in grupuri mai mici in Mendoza, La Plata, Cordoba si Rosario. Emigratia romana se poate imparti in doua categorii: emigratia economica (stabilita inaintea primului razboi mondial si in perioada interbelica) si emigratia politica (venita la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial).

Brazilia

Primele concentrari de romani au aparut in perioada interbelica, in zonele Rio de Janeiro si Sao Paulo, alcatuind emigratia economica. Incepand cu 1960, in Brazilia s-au stabilit, prin casatorie, reintregiri de familie etc., un numar relativ mare de persoane, in special tineri cu pregatire superioara in diverse domenii.

Columbia

In Columbia traiesc circa 40 de persoane de origine romana.

Mexic

Emigratia romana din Mexic este alcatuita din circa 50 de familii, majoritatea locuind in capitala. 80% dintre acestia sunt etnici evrei, unguri si germani plecati din Romania.

Peru

Diaspora romana din Peru s-a constituit prin emigrari, dintre care majoritatea au avut loc pana in 1970, sau prin casatorii mixte. In 1987, in Peru traiau aproximativ 100 de romani.

Venezuela

Diaspora romana de aici este formata din 10.000-12.000 de persoane, prezente in cercurile financiare si comerciale ale statului.



Cifre exotice

Turcia

In Turcia traiesc mai multi romani decat cei 800 atestati statistic. Adica 30.000.

Africa de Sud

Manati de mirajul prosperitatii, circa 3.000 de originari romani au emigrat aici.

Israel

Din datele oficiale reiese ca in Israel ar trai 450.000 de evrei originari din Romania.

Suedia

In Suedia traiesc circa 13.000 de originari din Romania, in cea mai mare parte de origine romana.

Danemarca

In Danemarca traiesc aproximativ 2.000 de romani, fata de 800 in Norvegia si alte cateva sute in Finlanda.

Marea Britanie

Circa 1.500-2.000 de romani s-au stabilit in Marea Britanie, concentrati in special la Londra, Birmingham si Nottingham.

Luxemburg

Aproximativ 300 de romani traiesc in Marele Ducat de Luxemburg.

Statele maghrebiene

Pentru aceste state, cifrele releva prezenta a 1.400 de persoane originare din Romania.

Maroc

In Maroc sunt astazi circa 150 de originari romani, iar in alte state arabe 2.000.



Romanii din jurul Romaniei

Comunitatea ortodoxa a romanilor din Ungaria, foarte puternica la sfarsitul secolului trecut, avea biserica proprie in Budapesta. Prin asimilare si schimbarea raportului intre etnii, actualmente, Biserica Ortodoxa a Romanilor a fost transformata in Biserica Ortodoxa maghiara. Maghiarii explica fenomenul prin sintagma "asimilare naturala". Problema restituirii patrimoniului comunitar si ecleziastic al minoritatii romane din Ungaria cade sub incidenta legii privind retrocedarea sau despagubirile cuvenite pentru bunurile confiscate de regimul comunist ungar. In schimb, patrimoniul imobiliar si mobiliar nu face obiectul cadrului legislativ deoarece acesta nu apartine in totalitate Bisericii Ortodoxe a romanilor din Ungaria sau minoritatilor romanesti din aceasta tara. Numai o mica parte revine comunitatii romanilor.
In sensul repunerii in discutie la nivel interguvernamentul a intregului patrimoniu al Fundatiei Gojdu, subsecretarul de stat Vasiliu a initiat cuprinderea acestei probleme atat in protocol, cat si in propunerile comitetului de specialitate pentru colaborare in problemele minoritatilor. Romanii din Ungaria nu pot accede in Parlament. Desi legal a fost prevazut dreptul minoritatilor de a folosi numele traditionale care sa fie inregistrate ca atare in actele de identitate, autoritatile ungare practica sistematic inscrierea numelor romanilor cu grafie maghiara in absolut toate documentele de identitate. Singurele nume scrise pana de curand in limba romana erau cele de pe crucile din cimitire.

Grecia

Procesul de constituire a diasporei romane din Grecia a inceput in contextul istorico-politic din perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial. Acesteia i s-a adaugat ulterior o emigratie formata in marea ei majoritate din persoane care s-au stabilit in Grecia ca urmare a casatoriilor mixte si intregirilor de familie. Se apreciaza ca diaspora romana numara 2.500 de persoane. Tot in Grecia se afla si cea mai importanta comunitate de aromani, denumiti "cutovlahi" sau "vlahofoni". Diferite surse estimeaza ca in prezent in Grecia traiesc intre 700.000 si 1.200.000 de cetateni de origine aromana. Potrivit prevederilor constitutionale, in Grecia nu sunt, insa, recunoscute minoritatile nationale. Astfel, aromanii sunt considerati greci romanizati, iar autoritatile manifesta o ostilitate fatisa fata de orice manifestare a apartenentei acestora la romanism.

Iugoslavia

Documentele iugoslave post-belice referitoare la componenta etnica a federatiei fac distinctie intre romani si vlahi, autoritatile de la Belgrad folosind prima denumire pentru locuitorii de origine romana din Banatul Iugoslav (Voivodina), iar cea de-a doua pentru cei care locuiesc in restul teritoriului si, mai ales, in Serbia de rasarit (Valea Timocului). Potrivit rezultatelor ultimului recensamant, din martie 1991, in Iugoslavia traiesc 38.832 de romani, aproape 2% din populatia Voivodinei, si 17.000 de vlahi, cifra mult inferioara numarului real al apartenentilor etniei romane din tara vecina. Potrivit reprezentantilor autorizati ai minoritatii romane de aici, numai pe Valea Timocului exista cel putin 600.000-700.000 de romani/vlahi. Situatia in cadrul comunitatii romano/vlahe din Serbia de rasarit, de pe Valea Timocului, ramane in continuare dificila, acestia nefiind recunoscuti ca minoritate nationala si, implicit, nebeneficiind de drepturile si libertatile aferente. Pornind de la ideea ca poate fi minoritate doar comunitatea etnica ce are o tara de origine, romanii/vlahii sunt considerati un grup etnic de origine necunoscuta.

Bulgaria

Porivit primului recensamant realizat in 1905, in Bulgaria fusesera recunoscuti aproximativ 80.000 de romani, cifra care apare si in statisticile din 1910. Dupa fixarea frontierelor, in 1920, recensamanturile arata ca in Bulgaria traiesc 57.312 romani de limba daco-romana si 1794 de limba macedo-romana. In 1926, statul bulgar recunostea prezenta a 83.746 de romani.
Desi in documentele datand din anul 1965 (ulterior nu s-au mai publicat date oficiale), in Bulgaria traiau 6.000 de romani, unii istorici si specialisti bulgari apreciaza ca, in prezent, pe teritoriul bulgar traiesc aproximativ 125.000-150.000 de romani, concentrati in partea de nord. Minoritatea romana este astfel a doua minoritate ca importanta si numar din Bulgaria, dupa cea turca.
Intrucat Constitutia bulgara nu recunoaste existenta minoritatilor etnice, nu exista structuri oficiale specializate care sa aiba in preocupare sprijinirea si monitorizarea activitatilor desfasurate de aceste grupuri.

Ucraina

Dupa semnarea si ratificarea Tratatului bilateral romano-ucrainean, la nivel local nu au fost materializate masuri si actiuni concrete care sa duca la indeplinirea prevederilor acestuia referitoare la comunitatile romanesti din Ucraina. Prin intermediul mass-media si in contactele directe la diverse intruniri cu reprezentantii localitatilor cu pondere romaneasca, autoritatile ucrainene acrediteaza ideea ca, in virtutea Constitutiei Ucrainei, statul a acordat in permanenta o atentie deosebita respectarii tuturor drepturilor comunitatilor romanesti, tratament care nu aplica etnicilor ucraineni din Romania, acuzand deschis statul roman de neadaptare la conceptiile moderne ale politicii fata de minoritati. In mod cert, in Ucraina exista si se manifesta activ cercuri antiromanesti care, incurajate sau sprijinite de autoritati, pun in practica politica de revigorare a sentimentului nationalist-extremist, caracterizat prin intoleranta etnica si anihilare a constiintei nationale a celorlalte comunitati. Este cert faptul ca, speculand anumite animozitati interne, autoritatile ucrainene controleaza activitatea unora dintre aceste societati prin elementele infiltrate in conducerea lor, organizand in acelasi timp, actiuni de discreditare a liderilor romani cunoscuti cu pozitii nationale si unioniste. Conform ultimului recensamant, din 1989, in Ucraina locuiesc 459.000 de romani, a treia comunitate numerica dupa ucraineni si rusi, impartiti in mod arbitrar de autoritati in 324.000 "moldoveni" si 135.000 romani.

Macedonia

Populatia aromana de pe teritoriul actual al Fostei Republici Iugoslave Macedonia, cunoscuta mai mult sub numele de vlahi, insumeaza intre 150.000-180.000 persoane, traind in grupuri compacte in Bitolia, Ohrid, Prilep precum si pe Valea Vardarului. Potrivit datelor oficiale, in Macedonia traiesc doar 7.764 de vlahi (aromani). Majoritatea aromanilor din Macedonia se considera un popor inrudit cu poporul roman, dar cu trasaturi proprii in ceea ce priveste evolutia, limba si cultura sa. In ultimii doi ani, conducerea de la Skopje, constienta de importanta elementului aromanesc in viata politica si social-economica a inceput sa manifeste intelegere fata de solicitarile liderilor aromani. Incepand cu anul scolar 1995-1995, aromanilor li s-a permis organizarea de cursuri facultative in limba materna la scolile cu populatie vlaha.

Republica Moldova

In Basarabia traiesc 2.794.749 de moldoveni/romani reprezentand 64,5% din populatie. Urmeaza ucrainenii, rusii, gagauzii, bulgarii, evreii, tiganii, bielorusii etc. Minoritatea ucraineana, cea mai numeroasa, este concentrata indeosebi in raioanele de sud ale Republicii, respectiv la Basarabasca, Ciadir-Lunga, Comrat, Taraclia si Vulcanesti. Comunitatea rusilor este dominanta in zonele urbane, in Chisinau, Balti, Tighina si Tiraspol.

Albania

Ramura sudica a poporului roman, despartita de trunchiul principal, aflat pe teritoriul Daciei istorice, prin interpunerea populatiilor migratoare slave este cunoscuta, in general, sub numele de aromani. Aromanii au alcatuit in Albania comunitati compacte, grupate in jurul principalului centru de civilizatie aromaneasca din Balcani, Moscopole, in apropiere de orasul albanez de astazi Korcea. La inceputul secolului al XVIII-lea, in Moscopole erau inregistrati 50.000 de locuitori si peste 12.000 de case, 14 bresle de mestesugari, o tipografie, o biblioteca, o academie, o casa a saracilor, un orfelinat, 24 de biserici si zeci de alte edificii. In anii 1760-1790 orasul a fost ars de Ali Pasa din Ianina si de trupele albaneze, determinand emigrarea populatiei. Moscopole mai numara astazi 1.000 de locuitori. Trebuie mentionat ca aromanii din Albania au fost supusi unui tratament brutal de deznationalizare in perioada comunista. Totusi, la 13 martie 1913, Guvernul Romaniei a sprijinit printr-un "Pro-memoria" trimis Foreign Office-ului, crearea unui stat albanez independent care avea sa cuprinda cat mai multe teritorii locuite de aromani. Autoritatile de azi de la Tirana nu au raspuns solicitarilor aromanilor pentru sprijinirea renasterii lor lingvistice, culturale si spirituale si, in general, nu agreeaza un tratament diferentiat pentru populatia aromana.
(moldova.go.ro)

Dle Firimita, multumesc pentru raspuns si abia il astept pe urmatorul.

Comparatia cu ceapa este foarte picturala, imi permit sa imi imaginez ca poate fi o idee in lucru.

Vorbiti despre libertatea de a ajunge la sine insusi ca raspuns la intrebarea "unde se sfarseste supravietuirea", or aceasta este o calatorie interioara care include reintoarceri repetate, independenta de peisajul exterior. Va spun sincer ca arta dumneavoastra imi apare ca un jurnal de bord al unui alter ego care a incercat sa isi supravietuiasca siesi, nu unui context istoric, oricare ar fi acela. Cheia cred ca o constituie dizolvarea culorilor pe care le folositi ca sa supravegheati cumva epica fiecarui tablou, macabra in fond, ca orice amintire a fricii sau a unei bucurii neterminate. Dumneavoastra temperati de fapt povestea, pictand-o. M-am intrebat de unde senzatia aceasta de fantomatic a lucrarilor dumneavoastra, in prezenta negrului acela puternic nocturn de ne-fiinta, care separa spatiile, a detaliilor si a luminii ne-pamantesti? Daca gresesc, corectati-ma, va rog, poate nu asta v-a fost intentia: am impresia ca nu doriti sa separati obiectele unele de altele, ci spatiile lor vitale mai degraba, care iata, in Remembrance of Things Past, sunt in interior (vezi extensiile cuprinse in conturul gramofonului, nu in afara sa)...citindu-va cum vorbiti despre regasita abilitate de a trai legat de exteriorul american, ma intreb a cui prezenta o simtiti inca in ceafa si de ce INCA acel ultimativ gest de "aceasta intentie in culoare imi apartine, va somez sa pastrati distanta" ? Alter ego e roman sau american? Credeti, de fapt, ca mai conteaza ce nationalitate are frica? Va doresc sa o pictati pana la epuizarea sursei de inspiratie si sa fiti pe deplin fericit in Noul An :)

Robert Rauschenberg, R.B. Kitaj, Larry Rivers, Warhol, Jim Dine, Jasper Johns, Eric Fischl, Alice Neel, Chuck Close, Germaine Lemieux (cu care sint norocos sa fiu vecin si prieten).

M-am ferit intodeauna sa ma incadrez intr-un curent artistic anume. Nu-mi plac "ism-ele." Unii artisti sint mai usor de incadrat decit altii. Nu stiu, ar trebui sa ma distantez obiectiv de ceea ce fac, cred ca ii voi lasa pe altii sa faca pasul acesta.

Relatia cu galeriile de arta....la inceput au fost citiva oportunisti care vroiau contracte exclusive, dreptul de a ma reprezenta aici sau in Europa. Era destul de clar ceea ce urmareau. M-am ferit de cei mai zgomotosi, am invatat sa triez ofertele. N-am gasit un dealer pina in 1994. O femeie minunata, cu un deosebit simt al afacerilor, si gust pe masura. Mi-a oferit prima expozitie in 1995. Am devenit prieteni, tocmai am fost la o petrecere de Craciun pe care a avut-o aici. Am invatat ca o galerie trebuie sa faca mult mai mult decit sa-ti agate lucrarile pe pereti.
La inceput, nu cred ca am cautat sa vind, am lucrat pur si simplu. Nu imi inchipuiam ca cineva va cheltui bani pe lucrarile mele. Am avut expozitii in restaurante, biblioteci publice, etc. Sistemul oficial de galerii in State e destul de deprimant. Faptul ca artistul trebuie sa cedeze 50 sau chiar 70% din profit mi se pare si astazi, in special pentru cineva care e la inceput de cariera, descurajant.
Acum doi ani mi s-a oferit reprezentata in New York, intr-o galerie de pe Broadway. Bineinteles ca primul impuls a fost sa semnez, dar mai tirziu m-am razgindit. Sint norocos sa pot alege fara sa fac compromisuri. Contractele cu galeriile pot deveni sufocante. Cred ca e important sa stii cind sa spui "nu."

Pãpusari, eroi si câstigãtori (23.12.2003)



Marcarea evenimentelor din decembrie ’89 aduce în fiecare an aceleasi întrebãri, cele mai multe rãmase fãrã rãspuns. Cu trecerea timpului, si actorii principali ies unul câte unul din scenã.
Cãderea regimului Ceausescu, devenitã certitudine în doar câteva ore ale zilei de 22 decembrie 1989, devine din punct de vedere istoric tot mai mult o poveste nebuloasã. Nu vreau sã mã alãtur vocilor care sustin cu vehementã partizanã teza loviturii de stat. Nu pot însã nici accepta, ca o fatalitate, lipsa oficialã de interes pentru lãmurirea aspectelor neclare ale faptelor din acele zile încrâncenate si udate de sânge.
Paginile editiei de astãzi a „Jurnalului National” aduc în atentie o serie de personaje aflate în prim-planul evenimentelor din decembrie ’89. Procesul sotilor Ceausescu, asa cum s-a desfãsurat, rãmâne încã plin de enigme si gãunos din punctul de vedere al Justitiei. Presedintele în exercitiu, dl Ion Iliescu, spunea recent cã împuscarea sotilor Ceausescu a fost un act revolutionar, ceea ce ar da, astfel catalogat, o justificare sentintei neargumentate si procedurii sumare. Este însã de neînteles cã la atâtia ani de la Revolutie – sã acceptãm termenul – în loc sã lãmurim ceea ce s-a întâmplat, apar noi semne de întrebare, fãcute sã adânceascã misterul. Disparitia dosarului procesului Ceausescu este în acest sens ultimul dintr-o lungã serie de fapte care întãresc convingerea cã sunt multi interesati în stergerea urmelor. Sã nu ne mire când vom auzi cã de la Televiziunea Românã au dispãrut casetele procesului de la Târgoviste. Oricum, multi dintre cei care au vãzut ceea ce s-a întâmplat la acel proces, fie din interiorul tribunalului special, fie din unitatea militarã condusã de generalul (r) Kemenici, nu sunt dispusi sã vorbeascã, au cãutat sã intre în anonimat sau au fost trimisi departe de tarã.
Nu cred însã cã intrarea în negurã si uitare a faptelor sunt o fatalitate si ar fi imposibilã gãsirea cât mai multor rãspunsuri la întrebãrile despre ceea ce s-a întâmplat în decembrie ’89. Pierderi de documente din institutii ale statului si pierderi de memorie ale martorilor la evenimente fac sã te gândesti cã operatiunea de ascundere a adevãrului ar fi programatã si condusã de un Saddam bine ascuns. El a manevrat atunci si pãpusile care au iesit în prim-planul câtorva zile de foc, fiind scoase din scenã cu discretie. Eroii au fãcut si ei parte din joc, iar câstigãtorii programati.
Nu cred într-o asemenea teorie a conspiratiei din simplul motiv cã în România nu poate sã dãinuie o organizatie de o asemenea eficientã si duratã. La noi, totul se bazeazã pe improvizatie, inspiratie si efortul nu are suflu lung. Multe din întâmplãrile de acum 14 ani sunt necercetate pentru cã nu s-a înfiintat nici o institutie care sã aibã acest obiectiv. Ele sunt prea apropiate în timp pentru a cãdea în sarcina istoricilor, iar Justitiei pentru a fi pusã în miscare îi trebuie pricini. Dosarele Revolutiei ajunse în instante au fost mai mult esecuri rãsunãtoare decât aducãtoare de dreptate. Presa are capacitate limitatã de investigare, iar Muzeul Militar nu poate acoperi decât o micã parte a subiectului.
Pentru a putea ajunge la adevãrurile Revolutiei cred cã ar trebui sã vorbim deschis despre Minciunile Revolutiei. Cine a declansat isteria cu cei 60.000 de morti de la Timisoara, din ordinul cui s-au deshumat cadavrele din cimitirul sãracilor, care a fost rolul fostului prim-secretar al Capitalei, Barbu Petrescu, în dezorganizarea mitingului din 21 decembrie, cine a „periat” stenograma sedintelor CPEx s.a.m.d? Dând deoparte zgura câtorva falsuri vom descoperi poate, mai repede decât credem, adevãruri.
Mã întreb cine îi ascunde chiar presedintelui Iliescu numele pilotilor din elicopterul fãrã însemne care a mitraliat turnul televiziunii la etajul unde se afla nucleul de conducere al Revolutiei. Ancheta ar fi simplã, cred. Nici un aparat, din cele putine aflate în dotarea armatei, nu decola fãrã un ordin de zbor. Asta ar fi doar o sugestie. Dar cine sã facã ancheta, dacã nu-i o plângere, iar pilotii au, se stie, o meserie de risc.


Dan Constantin / Jurnalul National



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Domnul Voicu Bojan, membru al grupului 7zile, lanseaza un gind care poate fi un manifest al fotografiei romanesti; citeva reactii ale unor importanti fotografi romani se pot deja citi la www.fotografu.ro/ratzushca.
Iata tema de discutii propusa de domnul Bojan:
====================================

Doua lucruri doar se pot spune despre acest personaj care, uneori, îi face copiii mai sensibili sa lacrimeze - 1. ca pe ratusca cea urâta n-o iubeste nimeni pentru ca 'iese din rând' si nu seamana cu celelalte ratuste, deci este urâta si 2. ca tocmai urâtenia este cea care contine în subsidiar promisiunea recunoasterii ei ca fiind de fapt o gratioasa lebada. Asta e si speranta mea secreta cu fotografiile care îmi plac nespus doar mie, fara sa stiu prea bine de ce, si pe care le arat în dreapta si-n stânga, doar-doar voi citi într-o zi pe chipul cuiva amestecul acela de vaga invidie bine învelita într-un entuziasm potolit care sa duca la recunoasterea 'lebedei' mele fotografice, 'urâta' pâna atunci de toata lumea si acum brusc metamorfozata în 'frumoasa'. O întrebare mai serioasa sta în spatele acestui joc: în ce consta frumusetea sau nefrumusetea unei fotografii, într-o brusca forma de îndragostire fara vreo explicatie logica,sau în discursul inteligibil care se ascunde dincolo de ea? Avem de-a face cu un mecanism irational, sau cu unul rational? Iubim imaginea aparent pura, sau iubim povestea înscrisa cu litere nevazute pe dosul ei? Vorbim aici de 'obiectul' fotografie, neînsotit si neîngradit de cuvintele, pe care le banuim ca paraziteaza orice imagine. Oare succesul unei fotografii fara titlu sau explicatii auxiliare sa depinda de descifrarea unui sens, mai precis acelasi sens detinut de fotograful-martor, care printr-o privire aidoma unei cautaturi interzise prin gaura cheii a furat lumii un dreptunghi oarecare? Cred ca inteligibilul unei imagini fotografice se compune dintr-un discurs plus o stare, ori chiar daca stratul conotativ se poate exfolia si citi într-o masura mai mare sau mai mica,
starea de gratie în care s-a aflat cel care a privit mai întâi si care vine acum sa le arate si celor care n-au fost acolo, ramâne tarâmul fermecat rezervat exclusiv celui ce l-a dezvirginat printr-o simpla privire. Putem dar vorbi de singuratatea adamica a celui ce vede ca si cum ar vedea pentru întâia oara totul, asta ma rog, pâna în ziua când japonezii vor inventa aparatul digital care va transmite 'la pachet' o data cu imaginea fotografica si starea aceea de gratie, cele mai ascunse gânduri, adierea vântului, temperatura, umiditatea atmosferica etc.
Revenind pe pamânt, ce ne facem asadar cu fotografiile pe care le iubim cu încapatânare, dar care nu plac nimanui? Putem vorbi infinit despre o bucata de drum ca cea pe care v-o propun vederii ca despre un mic interval care contine ADN-ul tuturor calatoriilor, al trecerilor si petrecerilor de pe lumea asta. E într-un fel ocolul pamântului luat la misto. Nu se agata de nimic, nu începe si nu se termina, nu promite nici o tinta, e semiotica pura - semnificatul se lipeste de semnificant ca marca de scrisoare fara sa lase loc vreunui rest interpretabil. Seamana întrucâtva cu palma aceea pe care am primit-o odata absolut din senin de la un tip când am coborât din troleu si care m-a lasat fara replica pentru ca n-a fost însotita de nici o explicatie. Omul a coborât, m-a privit drept în ochi, mi-a dat o palma sanatoasa, cu elan, de mi-a mutat falca, s-a întors si a plecat fara vreun cuvintel. Pe undeva sunt constient ca fotografia asta nu e frumoasa, lumina e plata, cerul nu are nimic de spus, zapada nu e spectaculoasa si exuberanta, ci subtire si nesatioasa ca o felie de pâine unsa cu un strat atât de subtire de unt încât trebuie sa mesteci mult si sa te concentrezi foarte serios ca sa-i ghicesti gustul ocultat. Un asemenea drum nu promite mari
aventuri, e prielnic doar unui strain - xenos, cel delocalizat care trece mereu, asemeni lui Isus în drum spre Emaus. Si împotriva tuturor argumentelor posibile, iubesc mult aceasta fotografie care ma exprima pentru ca în taina stiu ca starea mea de gratie de atunci era într-un rar echilibru cu tot ceea ce se vedea prin vizorul aparatului, ca într-o împacare spectaculoasa si definitiva cu lumea. E vorba aici de un inexplicabil foarte personal care se preface progresiv în inefabil, în ceva usor si fara corp ca frumoasa din poveste, în ceva atât de rarefiat si subtire, încât nici nu are rost sa ne apucam sa vorbim despre el.

"Este suficient ca actul sa fie recunoscut ca arta de un singur om, pentru a fi clasificat (drept)arta."

Nu stiu daca aceasta "maxima" reprezinta parerea ta personala sau este doar o exaltare de moment, dar dar nu este nicidecum suficient ca o imagine, o materializare a unei angoase, sau o viziune, sa fie recunoscuta drept arta de un singur om pentru a o calasifica drept arta autentica.

Aceasta ar fi o negare a esteticii si o promovare directa a unui egoism de tip dadaist. Oricum ceea ce sustii tu este o aberatie din punct de vedere logic pentru ca intotdeauna va exista cineva care va sustine si recunoaste actul de creatie ca fiind o expresie artistica
- creatorul. Este foarte adevarat ca arta este egoista si de cele mai multe ori unilaterala ba chiar am putea sustine ca "valoarea" expresiei este inversproportionala cu numarul celor ce o pot decripta, dar de aici pana la promovarea unui haos estetic, in care orice nimic poate fi sustinut drept opera de arta este un drum lung.


“In orice chip şi prin orice mijloace s-ar raporta o cunoaştere la obiecte, totuşi modul prin care ea se raportează la ele nemijlocit şi spre care tinde orice gândire ca mijloc este intuiţia. Dar această intuiţie are loc numai dacă ne este dat obiectul; ceea ce însă, la rândul său, nu e posibil, cel puţin pentru noi oamenii, decât dacă obiectul afectează simţirea într-un anumit mod. Capacitatea (receptivitatea) de a primi reprezentări prin felul în care suntem afectaţi de obiecte se numeşte sensibilitate.Prin intermediul sensibilităţii deci ne sunt date obiecte, şi ea singură ne procură intuiţii;dar ele sunt gândite cu ajutorul intelectului ş din ele provin conceptele. Dar, orice gândire trebuie sa se raporteze în ele din urmă, fie direct (directe), fie pe ocolite (indirecte), cu ajutorul unor anumite caractere, la intuiţii, prin urmare, la noi, la sensibilitate, fiindcă altfel nici un obiect nu ne poate fi dat.
Efectul unui obiect asupra facultăţii reprezentative, întrucât suntem afectaţi de el, este senzaţia. Intuiţia care se raportează la obiect cu ajutorul senzaţiei se numeşte empirică . Obiectul nedeterminat al unei intuiţii empirice se numeşte fenomen .
Immanuel Kant : “Critica raţiunii pure” - Ed. IRI ; Bucureşti, 1994