obiective

prefer sa discutam despre oameni si evenimente si sa lasam pe Dumnezeu, Allah si similarii acolo unde sunt..
atatea crime si nedreptati se produc sub numele religiei, ca te intrebi unde-i ala de sus (orice nume i-ai da) ca sa lase aceste lucruri sa se produca...

Multumesc pentru informatii, Anita, nu prea am avut timp sa ma documentez,
apreciez obiectivitatea explicatiilor si informatiilor date.

Religia are "bon dos", adica in sensul "spatele larg", poti sa-l incarci mult..
In realitate multi ajuta si interpreteaza perceptele religioase in interesele lor.
exemplu :
fularul sau femeile acoperite... in nici un loc in Coran nu scrie ca femeia araba trebuie sa fie ascunsa, sa nu-si arate fatza, sa fie acoperita...
si sunt inca multe altele...
am citit Coranul in original, nu in traducere interpretata..

In realitate Anita, ceea ce reiese din Coran, este ca musulmanii trebuie sa respecte orice credinta, cu conditia ca omul sa aiba o credinta..ei nu te respecta daca esti ateu.
Adevarata religie musulmana, ca si alte religii de altfel, o gasesti in aplicare mai mult la oamenii de rând, la tzara, în sate..
de ce femeile din munti si din satele arabe nu-si pun voalul?
de ce ele lucreaza cot la cot în camp cu barbatii?

Din nefericire, extremistii si iluminatii, care vor sa aiba priza pe toata lumea, au luat in ostatec religia, interpretând-o cum le serveste mai bine interesele..
Ben Laden si altii ca el, nu sunt adevarati musulmani, iar Coranul si religia este doar o arma in mâna lor pe care o interpreteaza dupa cum au interesul.

Bine, dar sursa stie de folosirea unor fragmente aici in situl acesta? Exista acordul explicit au autorului?
Pentru ca iata ce zice la teshcherea:
=================================
Art. 10. - Autorul unei opere are urmatoarele drepturi morale:
a) dreptul de a decide daca, in ce mod si cand va fi adusa opera la cunostinta publica;
b) dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autor al operei;
c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusa opera la cunostinta publica;
d) dreptul de a pretinde respectarea integritatii operei si de a se opune oricarei modificari, precum si oricarei atingeri aduse operei, daca prejudiciaza onoarea sau reputatia sa;

Art. 12. - Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide daca, in ce mod si cand va fi utilizata sau exploatata opera sa, inclusiv de a consimti la utilizarea operei de catre altii.
Art. 46. - (1) Contractul de comanda a unei opere viitoare trebuie sa cuprinda atat termenul de predare, cat si termenul de acceptare a operei de catre utilizatori.
(2) Persoana care comanda opera are dreptul sa denunte contractul, daca opera nu indeplineste conditiile stabilite. In caz de denuntare a contractului, sumele incasate de autor raman acestuia. Daca, in vederea crearii unei opere care a facut obiectul unui contract de comanda, s-au executat lucrari pregatitoare, autorul are dreptul la restituirea cheltuielilor efectuate.

Art. 140. - Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda de la 200.000 lei la 3 milioane lei, daca nu constituie oinfractiune mai grava, fapta persoanei care, fara a avea autorizarea sau, dupa caz, consimtamantul titularului drepturilor recunoscute prin prezenta lege:
a) aduce o opera la cunostinta publica;

Art. 142. - Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda de la 700.000 lei la 7 milioane lei, daca nu constituie o infractiune mai grava, fapta persoanei care, fara a avea consimtamantul titularului drepturilor recunoscute prin prezenta lege:
a) reproduce integral sau partial o opera;

Cecilia,
Imi dau seama ca mesajul meu "de-o agresivitate mascata" te-a iritat in asa masura incat, dupa ce mi-ai pus cateva inrebari, ai raspuns tot tu neasteptand sa raspund eu asa cum ar fi fost mai elegant...sau sa fi ateptat parerea lui Daniel, mai intai. Tu deja "stii", fara sa-ti fi raspuns, ca am plecat in Aus imediat ce-am avut ocazia, ca fiind aici imi petrec toate vacantele in Ro, ca tanjesc "atat de mult" Romania...incat "ma plangi" pentru asta. Te asigur ca, desi sunt un pic mai relaxat, compasiunea ta ma induiosaza.

Iata acum care-i situatia. Sunt doar de doi ani in Australia deci n-am plecat indata ce-am avut ocazia, adica cu cel putin 12 ani mai devreme. Nu-mi petrec toate vacantele in Ro pentru simplul fapt ca peste cateva luni va fi prima si nu va fi numai in Ro (si dac-ar fi cei rau in asta?). Nu inteleg de ce Romania n-ar putea fi obiectul unei "tanjiri". Ma ingrijorezi.

Cred ca vorbim de Romanii diferite. Poate ar fi bine sa definim termenul de "acasa" dar stiu ca nu-i prea usor. Probabil asta este si motivul pentru care in chestionarele birocratice de oriunde in lume nu esti intrebat unde iti este "acasa" ci, un pic mai ingaduitor, unde iti este "resedinta".

Chestia cu WC-urile cand nu ma exaspereaza ma nedumereste.Tu, Daniel si multi altii o aduceti in discutie ca fiind intr-un fel relevanta pentru ratiunea de a alege un loc sau altul drept "acasa". (Cand de fapt nu evorba de nici o ratiune la mijloc ci de un sentiment care iti "vine" sau nu, nu il alegi.) Iata de ce referirea la veceuri mi se pare superficiala si penibila:
- Nici eu si nici voi (sunt convins) nu am asteptat sa iesim din Ro ca sa stim cum se tin niste "toalete" curate. Ce Dumnezeu! Deci curate mi le amintesc, Cecilia, pe vremea cand eram copil.
-Dezastrul multor WC-uri publice din Ro (pentru ca despre ele este vorba, sper, in referirea lui Daniel) tine de sistemul si posibilitatile de acolo. Posibilitati de mentalitate si banesti ale celor care le administreaza care se vor schimba cu timpul. Suntem de acord, probabil, ca nu in ritmul care ar trebui si care ne-ar multumi.
-Inca mai sustin ca acesta nu-i un detaliu (toalete publice, hm?!) pe care sa-l evoci si sa-l invoci pentru a "explica" sentimentul de acasa. Ca sa intelegi la ce ma refer incearca sa-ti imaginezi un francez spunand "...si ce closete curate mai erau pe vremea copilariei mele...". Chit ca asa o fi fost, parca altceva ii vine in minte... une madeleine, par exemple.

Din respect pentru Daniel n-o sa ma lansez in comentarii legate de situatia parintilor lui. Mi-e teama ca te-ai grabit, Cecilia, nelasandu-l pe el sa aduca aspectul asta in discutie. Atunci vom putea discuta.

In legatura cu prezentul si viitorul nostru si al celor de langa noi avem optiuni diferite: tu scoti Ro din "ecuatie", eu nu. Nimic mai firesc.

Ceea ce nu-i asa de firesc este folosirea unor "clisee" care nu ne ajuta deloc in comunicare. Exista clisee, mes chers, ale celui nascut la tara si ajuns la oras, ale celui nascut in "provincie" si ajuns la Capitala, ale celui nascut in Romania si ajuns la Paris, Frankfurt, Melbourne sau mai stiu eu unde...Mi s-a parut ca regasesc o astfel de abordare in mesajul lui Daniel si m-am gandit sa incerc o clarificare. Cum amicul nostru Daniel n-a raspuns (inca) clarificarea n-a avut loc. Asta-i tot.

S-auzim de bine

Felicitari RSI, ca de obicei ai o memorie selectiva...in citire
In mesajul lui Andrei, gasesc si cateva adevaruri.. cum de nu le vazusi?

Cand esti obiectiv, esti de la inceput pana la capat, nu selectiv.. :)

Vad ca nu eziti sa discriminezi pe Andrei... "jeannette cu alta palarie"...
iluminat.. Crezi ca e loial si corect??
Cunosti personajul? Cunosti perceptele francmasoneriei?
Iti recomand sa le studiezi... dar nu selectiv...

Da am nevoie de parerea lui Cecilia pe care o consider obiectiva in masa de "ura deplasata" care a aparut in ultimul timp la acest subiect!
Cat despre "religie",consider ca in acest context, este complect deplasat sa ne folosim de ea!
Si matalutza,da-ti un nume ca sa-ti pot raspunde si pe viitor!
Ca doar nu doresti sa apari aici in "monolog".
anita47
P.S.In plus,eu si Cecilia suntem vechi cunostiinte de pe alt forum!

Istoria comunismului si a Holocaustului (II). Interviu cu Liviu ROTMAN

Lavinia BETEA


Holocaustul ca tema de cercetare

Ce imagine putem avea din arhive despre guvernarea Antonescu?

Da, documentele s-au pastrat. O parte au fost publicate. Recent, la Tel Aviv, la centrul pe care-l conduc, am publicat o voluminoasa lucrare a colegului Jean Ancel, despre Transnistria, atit de voluminoasa ca n-am putut s-o iau cu mine in geamantan. Despre lagarele din Transnistria pentru ca in Transnistria nu era un singur lagar, ci un sistem de lagare. E ceva despre care nimeni n-a stiut nimic. Transnistria se stia poate geografic ce era. Dar din punct de vedere al suferintei evreiesti acest lucru nu s-a stiut pina acum citiva ani. Jean Ancel a facut o munca de Sisif, de unul singur, in arhive din Romania, dar si din fosta Uniune Sovietica, unde exista multe documente romanesti pentru ca armata sovietica a capturat arhivele romanesti. Deci, dupa o cercetare foarte complexa a documentelor din arhivele romanesti si de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice sau care se gasesc la Washington, la Muzeul Holocaustului, a publicat cca 1200 de documente care insumeaza aproximativ 2200 de pagini.

Sintetizate ce ar insemna ?

Sintetizate – demonstratia nu este a mea, este a lui Jean Ancel – ar putea fi prezentate astfel. In primul rind, in Romania a existat o politica de exterminare calificata a evreilor. E adevarat ca intr-o anumita perioada lucrurile s-au schimbat, dar in ’41-’42 a existat o politica sistematica de exterminare a evreilor. Nu au fost niste atrocitati la intimplare, facute de un locotenent sau de un capitan barbar, ci o politica bine pusa la punct de factorul de decizie de la Bucuresti. Factorul de decizie de la Bucuresti fiind in acea etapa Ion Antonescu si cei apropiati lui, pentru ca el a condus impreuna cu un guvern participant la conducere. Nu e vorba de comitetul executiv de pe vremea lui Ceausescu, exista acolo un dialog. Sigur ca a lui era decizia, dar oamenii participau si aprobau deciziile. Fara doar si poate, nu se poate vorbi de o rezistenta in cadrul guvernului, pe problema evreiasca.

O politica intrerupta tot de catre Antonescu...

Tot de catre el. Tot el are meritul, sa spunem asa, el fiind omul care decidea. In septembrie-octombrie 1942, datorita unui complex de factori, el isi schimba politica fata de evrei. Acest complex de factori contine o situatie speciala a Romaniei in 1942. E adevarat, este inainte de Stalingrad, dar se contura deja o modificare a raportului de forte. In al doilea rind, existau niste probleme foarte grave pentru statul roman. Diplomatia germana, in primul rind ministrul de externe Ribbentrop, dar si alte personaje care gravitau in jurul lui Hitler isi consolidau in timpul anului 1942 pozitia promaghiara si considerau ca trebuie mers la un nou arbitraj care sa coboare spre sud granita, deci sa dea cea mai mare parte a Transilvaniei. In paralel, prin organizatiile fasciste ale sasilor, bineinteles sub patronajul serviciilor speciale hitleriste, Reichul punea la cale un plan de autonomie a sasilor. Se pare ca din nou integritatea teritoriala a Romaniei era in pericol si atunci se pare ca s-a gindit ca va trebui sa ia legatura cu Occidentul. Si nu poti sa iei legatura cu Occidentul, in paralel cu deportarea evreilor spre lagarele mortii din Polonia. In afara de asta mai sint si alte elemente. A existat o presiune a anumitor parti ale societatii civile romanesti, nu foarte largi, care au cerut oprirea masurilor antievreiesti. Este vorba de cercul din jurul regelui, de regina mama, de inalti reprezentanti ai clerului si, nu in ultimul rind, de oameni politici, dintre care se detaseaza interventia lui Iuliu Maniu. De asemenea, o serie de elemente ale birocratiei romanesti, se vorbeste de conducerea CFR-ului care a incercat chiar sa saboteze trimiterea garniturilor de tren pentru deportare. Si nu trebuie omisa declaratia extrem de ferma a Secretarului de stat al Statelor Unite, ce ameninta cu grave represalii, in cazul deportarii evreilor. Deci au fost niste factori care au determinat oprirea realizarii planurilor de exterminare... Ceea ce nu exclude insa faptul ca in ’41-’42...

Ce explicatii aveti pentru faptul ca, desi Antonescu a dus aceasta politica de exterminare a evreilor in ’41-’42, nu a dus-o in maniera extrema. Adica nu i-a trimis la Auschwitz, ci in Transnistria. Oare stia ce se intimpla la Auschwitz?

Ca sef de stat aliat sa nu stie ce se intimpla in zona aliata? Pot sa va spun si ca a existat un plan foarte bine pus la punct, plan incheiat si predat, de care fusesera anuntate si autoritatile germane. Plan intocmit de Radu Lecca, personalitate importanta care avea sarcina sa se ocupe de evrei. Radu Lecca intocmeste un plan pe care guvernul si Antonescu personal il aproba, privind deportarea evreilor din Romania in valuri, in etape spre lagarele de la Auschwitz si din Europa Centrala...

In ce an?

In 1942. Neaplicarea acestui plan, dupa ce fusese semnat si transmis Germaniei – intii aminarea lui si apoi neaplicarea lui – a insemnat schimbarea pozitiei lui Antonescu datorita cauzelor pe care le-am pomenit inainte. Faptul ca a existat acest plan este foarte clar. Antonescu a avut propriul plan de exterminare a evreilor, principala cale era Transnistria, si, spre deosebire de alti aliati ai lui Hitler, a evitat cit a putut sa se incadreze in planul german. Explicatiile sint multiple, multe tinind si de structura sa psihica. Dar rezultatul trebuia sa fie acelasi! In al doilea rind, as vrea sa mai adaug ca o vreme nu s-a vorbit deloc de Transnistria. Apoi s-a incercat sa se vorbeasca despre Transnistria ca despre ceva foarte usor si blind, un fel de casa de odihna in care au fost dusi evreii. Transnistria a fost – si cartea pe care a publicat-o Ancel a demonstrat acest lucru – un loc unde evreii erau dusi sa fie exterminati. Sigur ca nu ca la Auschwitz, nu compar, dar exista grade ale crimei.

Cine-ar putea stabili o ierarhie in privinta chinurilor uciderii rapide – prin impuscare, otravire cu gaze sau oroarea Hiroshimei – si a mortilor lente prin infometare si frig din lagarele celuilalt tip de regim totalitar, comunismul?
Toate acestea fac parte din ceea ce numim istorie contemporana, fiind chiar o caracteristica a ei...

Nu trebuie pus semnul egal, dar vorbind despre Transnistria, ideea era exterminarea. In momentul in care evreii ajungeau in Transnistria, li se confiscau buletinele de identitate. Deci acesti oameni se transformau in oameni fara identitate care puteau fi omoriti oricind si oriciti. Puteau fi si pastrati. Dar nu mai aveau apararea pe care o are orice om, in orice parte a lumii. Erau apoi transportati in modul cel mai brutal, mergeau pe jos prin zapada si din timp in timp erau si omoriti, va rog sa consemnati acest amanunt cinic pentru ca incerc sa demonstrez un lucru. Adica nu erau transportati ca niste detinuti, ci ca niste oameni care puteau fi si erau din cind in cind omoriti. Transnistria insasi era un complex de lagare. Unul dintre ele, Bogdanovka, era un loc al mortii la fel ca Auschwitz. Acolo oamenii erau adunati, strinsi intr-un staul de porci si exterminati prin impuscare si ardere. A fost deci o exterminare sistematica. Sigur n-a fost acea „exterminare stiintifica“ ca la Auschwitz. Apropo de aceasta, exista foarte multe proteste germane impotriva omorurilor evreilor folosite de armata romana. Nu din dragoste pentru evrei, ci pentru ca aceste cadavre aruncate puteau produce epidemii periculoase pentru o armata care se indrepta spre front. Din motive de igiena, nemtii voiau o lichidare curata si sistematica, ceea ce nu se intimpla in Transnistria.

Ca orice cetatean matur al Romaniei, in scoala am avut o singura sursa de informare despre cele petrecute in Transnistria – romanul Satra de Zaharia Stancu, care descrie tiganii deportati. Despre ei, despre tiganii de care povestea romanul, de ce nu se mai vorbeste acum?

Se vorbeste. Dar exista o intirziere. Cartea colegului meu Radu Ioanid s-a numit in editia engleza, publicata la Washington, Holocaustul evreilor si al tiganilor. Fireste, e de datoria istoriografiei sa dezvaluie atrocitatile comise de guvernul Antonescu impotriva populatiei rome. E un fapt istoric centralitatea „problemei evreiesti“ in timpul regimului Antonescu. El insusi avea sa spuna, la un moment dat, pentru mine important nu este razboiul impotriva bolsevicilor, pentru mine important este razboiul impotriva evreilor.

Care este sensul corect al acestui cuvint foarte folosit, dar putin cunoscut – Holocaust?

O definitie filologica nu este importanta in istorie. Un fenomen grav in istorie primeste un nume si ramine cu acest nume datorita faptului ca asa a fost. Holocaust inseamna exterminarea sistematica a evreilor in perioada respectiva. Inseamna o politica de exterminare si inseamna lipsirea unor oameni de drepturile de baza. In general aceste doua elemente dau sensul cuvintului. Astazi se incearca ocolirea fondului problemei, prin „retragerea“ in discutii savante filologice. Eu vad in aceasta metoda o incercare de a fugi de esenta problemei.

Cum se defineste, in opinia dv., fenomenul numit Holocaust?

Continutul capitolului romanesc al Holocaustului este dat de urmatoarele fapte: 1. Faptul ca o populatie in integralitatea sa – nu conteaza starea materiala, orientarea politica, religiosi sau laici – este scoasa de sub scutul legii. E vorba de posesori ai cetateniei romane. Deci un singur numitor comun: evreitatea. Acesti oameni, prin legislatia evreiasca a lui Ion Antonescu, sint spoliati economic, li se confisca proprietatile, sint dati afara din casele lor, elevii si studentii sint exclusi din sistemul de invatamint de toate gradele, specialistii: ingineri – printre ei si regretatul meu parinte –, avocati, medici, artisti sint scosi din breslele profesionale – barou, asociatia inginerilor, sindicatul scriitorilor etc. – si sint siliti sa-si cistige piinea prin tot felul de munci ocazionale. Se iau impotriva lor masuri umilitoare, precum confiscarea aparatelor de radio etc. In mare se poate spune ca devin cetateni de rang inferior. O data cu aceasta degradare civica se pot astepta la orice! Viata lor nu mai are aceeasi valoare cu a vecinului neevreu. 2. Au loc pogromuri, la Bucuresti – in perioada guvernarii legionare si apoi in ajunul si imediat dupa inceperea razboiului intr-o serie de centre, din care cel mai important a fost la Iasi, in iunie 1941. 3. Deportarea aproape integrala a populatiei din Basarabia si Bucovina in Transnistria. Incercarea de a se face o deosebire intre cele doua regiuni si restul tarii e un simplu joc, ele erau regiuni romanesti. De altfel au fost deportati si evrei din sudul Bucovinei, regiune ce nu fusese sub ocupatie sovietica in perioada 1940-1941. 4. Atrocitati impotriva populatiei evreiesti din Ucraina. Nu cred ca crimele din Odessa pot fi puse pe seama altora decit a guvernului si a armatei romane. 5. Conceperea planului de deportare – in valuri – incepind cu cei din sudul Transilvaniei si Banat – a tuturor evreilor din Romania. Plan de care am vorbit mai inainte.

Cercetarea Holocaustului este mult mai mediatizata decit, sa spunem, cercetarea…

Perioadei lui Carol cel Mare...

Pentru exteriorul comunitatii istoricilor pare foarte important raspunsul intrebarii la ce foloseste cercetarea Holocaustului? Dv. ce finalitati ii conferiti?

Are o semnificatie foarte importanta. Am incheiat un secol care incepe, in mod figurativ, cu pogromul de la Chisinau in 1930 si se termina cu represiunile grave din fosta Iugoslavie. Deci un secol al lagarelor, un secol al exterminarii fara precedent care este in acelasi timp un secol al dezvoltarii fara precedent a stiintei, a culturii. Un secol in care apare computerul, un secol in care televiziunea se impune ca o putere foarte mare, in care formele de comunicare intre oameni sint revolutionate, in care corespondam si noi prin Internet... Cind l-am incheiat, ne-a fost frica cind am trecut pragul de la un mileniu la altul ca se intimpla ceva cu aceste computere. Daca vine sau nu acel val, si n-a venit. Poate ar trebui acum, dupa ce ne-am linistit, sa ne gindim putin si asupra semnificatiei umane, ce s-a intimplat si unde ne ducem. Sa ne gindim si ca cea mai grava reprimare care a existat a fost la mijlocul secolului trecut si inseamna Holocaust. E fara precedent, dar ca sa fie fara urmare trebuie sa o analizam si sa o cercetam. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, multi spun ca Holocaustul, cercetarea Holocaustului este – sa retineti in ghilimele foarte ingrosate – „o afacere evreiasca“. Ii intereseaza pe evrei, e importanta pentru evrei, evreii vor… Intreb: de ce? Sigur ca pentru evrei, care au fost victime principale, Holocaustul a insemnat o trauma enorma, dar inca nu s-a raspuns la toate intrebarile de ordin politic, ideologic, teologic. Apropo de teologic, foarte multi evrei care au scapat au negat existenta lui Dumnezeu. Ceea ce e si firesc poate – daca Dumnezeu a permis sa se intimple ceea ce s-a intimplat, inseamna ca Dumnezeu nu exista. Sau daca exista, nu merita sa-i dam vreo cinstire. Sau dimpotriva, au devenit foarte religiosi. Deci impactul este foarte puternic. Dar mult mai importanta este cercetarea acestei tragedii de catre societatile in mijlocul carora s-a petrecut, trebuie pusa in permanenta intrebarea: „Cum a fost posibil?“. E vorba, in primul rind, despre responsabilitatea tortionarului, dar si a celor care au fost martori tacuti si nepasatori. Din acest punct de vedere mi s-a parut foarte interesant un articol al Magdalenei Boiangiu intitulat Ferestre inchise. Despre indiferenta martorilor la deportarea evreilor, aparut recent intr-o publicatie a Institutului Goethe din Bucuresti.

Secolul incheiat e plin de orori care – sint de acord cu dv. – ridica chestiuni mult mai complexe decit priceperea si munca istoricului. Se pune chestiunea grava a studiului naturii umane si a contextelor care transforma oameni normali in criminali. Citeva date de referinta ale secolului trecut ne-ar putea determina sa-l denumim „secolul crimei in masa“. Redau citeva cifre dintr-o statistica prezentata de Tzvetan Todorov, unul dintre analistii acestor fenomene umane exceptionale. Primul razboi mondial: 8,5 milioane de morti pe fronturi, aproape 10 milioane din rindul populatiei civile, 6 milioane de invalizi. Rusia sovietica – 5 milioane de morti in razboiul civil, 4 milioane de victime ale represiunii, 6 milioane de morti in vremea foametei din 1932-1933. Al doilea razboi mondial – 35 milioane de morti doar in Europa. Statisticile se raporteaza, in general, la Europa. Dar n-a fost doar acesta un continent singeros. In Cambodgia, spre exemplu, in timpul regimului comunist al lui Pol Pot, toti cei care nu sustineau proiectul de creare a omului nou au fost ucisi – unul din sapte cetateni ai tarii... Cum ajung oamenii sa savirseasca asemenea orori? Cercetarile de psihologie demonstreaza ca, in general, tortionarii nu sint niste psihopati, ci apartin categoriei oamenilor obedienti...

Putem in felul acesta reveni la intrebarea de ce e important Holocaustul. Pentru evrei este desigur important, dar eu zic ca este mult mai important pentru celelalte popoare care nu au fost victime, din mijlocul carora s-au ridicat cei care au ordonat asasinatele. In primul rind, Germania. Dar Germania n-a fost singura. Este mult mai important pentru ei. Ca sa inainteze, trebuie asumate niste responsabilitati. Nu poti sa treci intr-o etapa noua fara sa-ti asumi niste responsabilitati. Nu poti sa treci in secolul XXI, pastrind niste clisee din secolul al XIX-lea cum ar fi romantismul acesta „ce bine era intr-o civilizatie rurala...“. Poate era bine, poate nu era bine, dar nu poti sa inaintezi cu acel model in secolul XXI. Germania hitlerista este principala vinovata si Hitler este autorul principal al acestor planuri monstruoase. Dar efectul acestui plan ar fi fost mult mai redus daca n-ar fi existat colaborarea citeodata entuziasta a altor popoare, a oamenilor din politie, din armata, din birocratiile diverselor state. Inclusiv in tari cu grad de civilizatie ridicat si chiar cu traditie democratica. Sa nu uitam de Franta regimului de la Vichy, de unde au fost deportati multi oameni la Auschwitz...

Dv. vorbeati de responsabilitati. Ceea ce s-a intimplat este bine de stiut si trebuie folosit exemplul consecintelor ca mijloc de avertizare in fata nationalismului, populismului sau fanatismului religios. Dar nu poti sa platesti in istorie, cred, nimic. Cum, in fata justitiei, nici fiul nu poate ispasi pedeapsa de criminal a tatalui sau...

Nu e vorba de platit. E vorba de asumare ca sa ne putem feri de o repetitie. Un interes national al popoarelor despre care am vorbit este asumarea acestor raspunderi pentru ca prin asta se despart de o greutate, de o ghiulea.

Intr-un ziar de mare tiraj din Romania – nu intr-o publicatie de specialitate – erati citat, este adevarat, nu de catre gazetarul ce semneaza articolul, ci de catre un alt istoric, ca sustinator al opiniei ca romanii vor trebui sa plateasca despagubiri atunci cind cercetarile istorice vor dovedi consecintele politicilor antievreiesti din timpul guvernarilor de dreapta. Cum comentati informatia aceasta?

Da, cunosc citarea din Evenimentul zilei. Din pacate, afirmatia mea este scoasa din context. Am spus ca, fireste, este necesar sa se plateasca despagubiri tuturor celor care au fost spoliati de totalitarismul de dreapta sau de stinga. Aceasta nu e o problema „evreiasca“, ci una generala. Ideea este ca noua Romanie recunoaste principiul sacrosanct al proprietatii si ii despagubeste pe cei spoliati, fie evrei in perioada Antonescu, fie romani, evrei, unguri, germani in perioada comunista. Asta am spus, dar nu in contextul discutiei despre Holocaust. Regret ca ziarul nu a gasit de cuviinta sa publice lamuririle mele ulterioare. Regret, printre altele, pentru ca apreciez ziarul Evenimentul zilei. In general, incercarea de a prezenta problema asumarii Holocaustului ca pe o problema financiara este inca o cale de a distorsiona discutia autentica, de „a trage trenul pe linie moarta“.

Care este stadiul actual al temei Holocaustului in istoriografia din Romania?

Problema nu e simpla si nu vreau sa ascund ca inca e greu sa fie discutata deschis. Una dintre cauze a fost deja amintita, tacerea indelungata de decenii. Alt grup de cauze este intelegerea diferita a disciplinei istorice. Conceptual, istoricul a fost invatat ca istoria e un instrument al educatiei patriotice, al formarii omului nou. In acest context, cercetatorul istoric a fost invatat sa se solidarizeze cu obiectul cercetarii sale. Nu intimplator se folosesc termeni de „ai nostri“ pentru… armata lui Mihai Viteazu… De aici dificultatea de a discuta un subiect cu inalt grad de dificultate. Deci, pe de-o parte, este o incercare de a „ameti“ subiectul, de a vorbi de el, dar, de fapt, de a nu vorbi. In acelasi timp, in cadrul mai multor universitati din Romania: Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj sau Universitatea Bucuresti, se aud si alte voci, care vorbesc deschis despre problema Holocaustului. Marea speranta este „cresterea“ si „maturizarea“ tinerei generatii de cercetatori. Am avut multe discutii cu tineri cercetatori, doctoranzi, masteranzi sau tineri profesori din invatamintul preuniversitar si am fost placut surprins de capacitatea lor de a discuta deschis problematica Holocaustului, decrisparea lor. Ca istoric, nu pot sa nu observ avansul pe care il au politologii in aceasta directie. Indrumati de universitari, care inteleg importanta fenomenului Holocaustului, ca George Voicu sau Stelian Tanase, ei i-au depasit pe colegii istorici in abordarea fenomenului. Aceasta prezenta tinara ma umple de optimism si e mult mai importanta decit asertiunile unuia sau altuia dintre politicieni, cu gindul la viitorul sondaj de opinie.

V-ati nascut si ati trait multi ani in Romania. Credeti ca romanii sint mai
antisemiti decit alte popoare?

In general, sint impotriva formularii „popor antisemit“ sau „popor mai antisemit“ ori a ideii de a masura antisemitismul unui popor. Eu nu cred ca exista popoare antisemite. Exista popoare la care a existat educatie antisemita, exista popoare in care a existat antisemitismul la nivel guvernamental, un antisemitism de stat. Nu cred ca se poate vorbi despre popoare antisemite. In contextul acesta, eu nu vorbesc niciodata de poporul roman ca de un popor antisemit. Vorbesc insa de o traditie antisemita in cadrul civilizatiei romanesti, care exista...

In prezent se spune ca in Romania avem „un antisemitism fara evrei“. Asa o fi, oare?

Se aplica aceasta nu numai in Romania, ci in multe alte tari – un antisemitism impotriva unei populatii care practic nu mai exista. Exista o comunitate ai carei membri au virsta ridicata, care nu mai sint activi decit, vorba aceea, numarati pe degete! Multi, inclusiv comunistii, au incercat sa demonstreze ca antisemitismul este produs de evrei. Antisemitismul nu este produs de evrei. Antisemitismul este produs de o serie de cauze sociale, economice s.a.m.d.

Ce v-ar placea sa „scoateti la lumina“ in viitorul apropiat din arhivele romanesti?

De obicei, nu afli ce-ti place. As vrea sa-mi pot continua cercetarile. Chiar daca mi-am scris, de fapt, cartea, cred ca nu voi fi in stare sa ma opresc aici si sa nu ma mai ocup de alte aspecte ale perioadei comuniste. Eu cred ca cercetarea istoriei evreilor in perioada comunista, ca si cercetarea altor minoritati – si alte minoritati au probleme foarte importante in perioada comunista: deportarea germanilor, niste masuri antimaghiare, nivelarea tuturor, inchiderea oricaror scoli confesionale etc. –, se poate face prin cercetarea comunismului ca atare. Mai cred ca exista in Romania si in Estul Europei, in general, o retinere in a studia fenomenul comunist din diverse motive. Exista un leit-motiv, in care eu nu cred, ca-i prea aproape. Ce inseamna prea aproape? Nu avem cu cine, impresiile sint prea apropiate, trairile afective sint prea puternice... Eu cred ca in stiinta nu trebuie sa existe probleme afective. Cercetatorul – spre asta tindem, catre aceasta tind si eu – trebuie sa fie, de fapt, un chirurg care judeca la rece, cu manusi si halat alb curat. Sa nu ia virusii care vin din arhive, sa nu cada prada lor. Sa mentina distanta, nu neaparat in timp, ci sa aiba o distanta ideologica pentru a cerceta.

Ce „ne invata“, in principal, comunismul?

Cred ca cercetarea fenomenului comunist, de exemplu acum, dupa 11 septembrie 2001, cind problema lumii este terorismul, devine foarte importanta. Ar trebui sa ne intoarcem sa-l cercetam pe Lenin, pentru ca eu cred ca primul teoretician sistematic al terorismului este Lenin. El a condus grupul terorist care preia puterea, indiferent daca are sau nu majoritate. Este un grup de oameni hotariti, bine indoctrinati, bine legati intre ei cu legaturi de asemenea structura incit pot face orice. Inclusiv sa atace cu avioanele doua turnuri din centrul celui mai puternic stat. Cercetarea comunismului este importanta pentru foarte multe aspecte si ar trebui facuta. Cu incercarea de a avea distanta nu in timp si nu geografica, ci distanta ideologica pentru a studia formele acestei structuri, problemele, rolul conducator al partidului care insemna de fapt controlul intregii societati, nivelarea intregii societati, ingineria sociala a regimului, formarea unui anumit tip de om... Pe care, in parte, din pacate, l-au format. Noi speram atunci ca e o vorba goala. Toate acestea sint probleme foarte interesante. Si stiu ca sinteti de aceeasi parere. Cred ca ne-am intilnit in pasiunea pentru cercetarea acestei perioade anormale. Cred ca au aparut deja o serie de lucrari importante – printre ele si cartea pe care ati scris-o despre Lucretiu Patrascanu, care este una dintre cele mai bune analize ale perioadei staliniste din Romania si vine sa lumineze acea perioada neagra care este perioada comunista.

http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=9416

Am inceput sa experimentez Feng Shui pe mine fara sa imi dau seama. Imi placea,si inca imi place, ca locul in care stau sa fie aranjat, cald, primitor, sa ma simt bine acolo unde sunt, fie ca e vorba de casa mea, fie ca e vorba de birou. Intotdeauna mi se spunea ca reusesc sa fac "cald" locul in care stau. La serviciu aveam colegi care veneau putin la mine in birou pentru un moment de "bine", de relaxare. Cinci minute de vorba, cu sau fara un ceai sau o cafea.
Ulterior am aflat si despre Feng Shui, am inceput sa citesc si am descoperit ca ceea ce faceam eu se inscria foarte bine in filozofia-arta Feng Shui. Am observat ca intradevar primul fel in care iti vine sa pui un obiect in camera, sa aranjezi mobilierul, este cel care te face sa te simti cel mai bine. Daca ceva nu iti place, il tot muti de colo colo (cum fac eu cu canapeaua acuma...), pana cand iti gasesti linistea. Ca unele obiecte, unele materiale te fac sa te simti mai bine decat altele. Ca o anumita pozitie a patului iti asigura mai mult confort, ca o anumita culoare a asternutului te face sa dormi mai bine, o anumita culoare predominanta in birou te face sa fii mai dinamic. Cred ca, de fapt, acesta este motivul pentru care te simti mai bine intr-o casa pe care o construiesti dupa propriile tale idei, decat intr-o casa cumparata de-a gata.

Mi se pare cam dur comentariul cu "copierea occidentului"! La urma urmelor fiecare e liber sa sarbatoreasca sau nu orice sarbatoare. Faptul ca se discuta mai mult despre acest subiect acum nu cred ca trebuie sa deranjeze. Despre orice fapt se discuta mai mult atunci cand e pe cale sa se intample sau cand s-a intamplat deja.
Personal cred ca e un motiv de bucurie in plus. Multi nu isi serbeaza ziua de nastere sau sunt chiar tristi atunci, pentru ca se gandesc ca au mai imbatranit cu un an. Pentru mine ziua mea de nastere, zilele mele de nume nu sunt numai ale mele, sunt si ale celor din jurul meu. La fel cum ei imi fac placerea sa fie alaturi de mine, la fel le fac eu bucuria de a-i scoate din cotidian, de a face altceva decat facem in fiecare week end.
Imi place sa ma bucur de orice ocazie mi se ofera si sa o impartasesc cu cei de langa mine.
JCC spunea bine ca oricand poate fi o zi frumoasa, oricand ne putem face cadouri, dar atunci e doar surpriza ca ai primit ceva, pe cand de Sf. Valentin stii ca urmeaza sa primesti ceva, e curiozitatea momentului, e misterul a ceea ce urmeaza. Poti sa fii primit lunea asta ceva si maine sa ti se spuna "pai n-ai primit la inceputul saptamani?" Nu te incearca un usor sentiment de frustrare, o dezamagire ? Pe mina una sigur m-ar incerca. Si cand spun a primi ceva nu trebuie sa fie neaparat un obiect. Poate fi o seara romantica, poate fi floarea preferata, un gest. Sora mea a fost ceruta in casatorie pe 14 februarie... Pentru o asemenea cerere orice zi e buna, dar asa... are o semnificatie in plus.
Un buchet de trandafiri, oricat de mare, pe care l-as primi miercurea viitoare n-ar avea aceeasi valoare cat ar avea un trandafir primit maine.

este un jurnal extrem de interesant care contine toate trairile tipului respectiv, care se numea pare-mi-se lazarescu. Eu una nu am mai auzit de el dar pare simpatic.Oricum nu cred ca o sa pot sa citesc in viitorul apropiat vreo carte de-a sa pentru ca am de citit o tona de carti la scoala, dar cand o sa pot, daca nu-i uit numele poate o sa le citesc.
Ma rog, sa revenim la subiectul propus de mine pentru a abera:fazele lui cu aurolacii.... de ce mai sta sa vorbeasca cu ei? eu nu inteleg... nu as putea suporta sa am un obiect care a fost in contact cu nespalatii aia, drogatii aia, pentru ca asta sunt... sunt copii plecati de acasa pentru a trai pe strazi si a se puteqa droga.OPINII DIFERITE... CARACTERE DIFERIRTE... totusi jurnalul tau e interesant.
Trebuia sa le fi facut ceva la fostii tai colegi de gazda(daca se pot numiasa)macar o gluma proasta mica, dar totusi nasoala! !!

In primul rand as vrea sa spun ca sunt de acord cu multe dintre afirmatiile eseului, insa as vrea sa exprim cateva nedumeriri.

Sunt de acord cu respingerea ideologiilor rigide, explicative. Totusi, nedumerirea mea e bazata pe o afirmatie morala” exista lucruri (si aici vorbim despre teoriile politice) interpretabile in directia binelui sau a raului, indiferent de intentia initiala a autorului”. Altfel spus, exista in trasaturile conservatorismului astfel de scapari interpretabile? In fond, acest scepticism moral se suprapune peste scepticismul conservatorilor: nici o sentinta a priori nu este valabila pana cand experienta comunitatii nu o valideaza. Modul cum acest scepticism se poate intoarce impotriva teoreticienilor conservatori poate fi urmatorul “ nu poti sa teoretizezi ceea ce ai definit initial drept o suma de practici cu surse cu surse imperceptibile si imposibil de redat in maniera explicativa”. Odata traditia, memoria si implicit identitatea pierduta, incercarea de a o conserva se poate oare face altcumva decat cu mijloacele rationalizarii, legate firesc de pretentia de obiectivitate? Imi imaginez spre exemplificare un conflict intre doi indivizi. Traditia ii da dreptate unuia dintre ei, celalalt nu e silit sa se supuna, pur si simplu pentru ca nu recunoaste aceasta traditie. Urmarea ar fi aceasta: pentru a se impune, traditia trebuie sa se solidifice, sa isi defineasca originile incerte, accumulate, si sa se constituie pana la urma tot intr-o ideologie, o teorie unitara.

Conservatorii sustin ca identitatea individuala nu se poate constitui in afara societatii. Dumneata te distantezi de asemenea atat de “ utopiile individualiste” pe de o parte, cat si de statul asistential, pe de alta parte. Mie mi s-a parut ca descrierea practicilor in cadrul comunitatii, a raporturilor “ organice” intre membrii ei expuse in defavoarea raporturilor dirijate, clare, construite de la un grad zero, seama foarte mult cu argumentarea unui libertarian classic, L. Mises, impotriva planificarii socialiste. Acolo este vorba de un argument economic cuprinzand insa, in profunzime, un argument social asemanator, mi se pare, argumentului conservatorilor. Aceasta imi aminteste de un paragraf din editia a IIa a Omului Recent. Acolo, un fragment argumenteaza ca Hayek ar putea fi considerat astazi un conservator...


Ajung astfel la urmatoarea nedumerire: in final, care e raportul atunci dintre stat si societate, daca nu este unul asistential, si nici unul minimal? Si economic, care este raportul dintre conservatorism si capitalism? Capitalismul subantinde, de buna seama, o teorie individualista, si o balanta net pozitiva a drepturilor fata de obligatiilor.

Cu amicitie,
G. Nechitoaia

si-mi place obiectivitatea si bunul simt cu care scrii, imi place si curajul cu care te zbati pentru o viata mai buna...

si sa-ti mai zic ceva... daca noi cei din afara n-am ajuta cu bani pe cei apropriati din RO, familiile ramase acolo, ce mizerie in plus ar mai fi in RO!

Nu cunosc cifrele exacte, dar stiu ca sunt de ordinul de zeci de milioane de euro ce intra lunar in RO si care contribuie sa dezvolte consumatia si indirect economia tarii...
Pöate cineva ne va da cifrele exacte.

Sint nou venita in Cafeneaua.com, am descoperit-o azi navigind. Salutari tuturor celor ce participa la discutii.

Sint plecata din Romania din 1982.Cu timpul am relativizat notiunea de ` plecat`, si am inceput sa ma simt ca un turist care face o vacanta mai lunga.Ma reintorc in Romania cam de doua ori pe an, nu exagerez citusi de putin.Au fost ani cind am fost in Romania si de trei ori.Am trei copii al caror tata nu este roman si totusi le place Romania.Anul trecut i-am dus in Gorj, in locurile natale ale tatalui meu, au stat doua luni si au inteles ce inseamna legatura omului cu natura.Nu stiu cit de mult inteleg ei ce inseamna a fi roman dar stiu ca sunt mari aparatori ai Romaniei printre cei de aici, din Canada.
Mergind foarte des in Romania noroiul sau mitocania, e adevarat foarte raspindite nu ma mai impresioneaza.Ma deranjeaza mai de graba o atitudine slugarnica la adresa Occidentului , pe care am observat-o la multi compatrioti, nu numai la politicieni, dar aceasta este o constanta a romanilor de-a lungul istorei.Am intilnit o multime de oameni inteligenti, chiar la tara, unde mass media are mai putin impact, in orice caz mult mai subtili si analitici decit bietii canadieni care nu se pot exprima decit in stereotipuri.

Dragostea de tara , este ca religia, un lucru intim si nu cred ca poate fi analizata obiectiv.

Sa auzim de bine,

Monica D.

Spui ca si tu aveai vise mari prin '90. Sa inteleg ca ai fot 'dezamagit' si ai plecat?
Personal sper sa nu ma schimb prea mult!

Sunt constient ca in anii 90 (90-95) lucrurile stateau altfel pe aici prin tara. Atmosfera, mediu era altul.

Multe s-au schimbat insa de atunci. DE FAPT, MULTE am reusit NOI sa schimbam de atunci...in business, in economics, in politica chiar, in cultura....si in societatea civila!

PERFECT deacord, ma bucur ca ai spus asta: daca esti muncitor si destept poti sa fii bogat, sau sa reusesti as spune eu, ORIUNDE> Deci si in Romania.

Ideea mea: hai sa nu mai dam vina pe sistem, pe altii, pe guvern, pe mentalitati-caci tocmai aceste mentalitati blamate ne fac sa dam vina pe altii.

Hai sa trecem la treaba. FIECARE! Sa ne orientam pe solutii si nu pe probleme si sa nu ne lasam. THERE IS ALWAYS A WAY!
Cred in asta!

Si nu cred ca daca gandesc asa se poate spune ca inca mai cred in Mos Craciun...
Desi, Mos Craciun asta...este cel mai ambitios om de pe pamant...:) :) imagineaza-ti, sa duci tu intr-o singura noapte cadouri la toti copiii din lume. Super obiectiv!
:)

Cat despres a schimba oamenii...

In primul rand vrea sa invat sa ma schimb pe mine!!! Nu acel miloion de dolari e esential ci persoana care voi deveni incercand sa ii strang...

Abia dupa ce ma voi schimba si modela pe mine...pot sa incerc sa schimb pe cei din jurul meu.

Si impreuna cu ei sa schimbam pe cei din jurul nostru!

Sa le aratam ca se poate!

O viata irosita ar fi aia in care mi-as vedea numai de mine!

Implinirea mea: sa fac pe bani ce as face cu placere si gratis...sa ajut oamenii, sa tin training si sa ajut oamenii in personal developmentul lor!


!!!! Nu am vrut sa ma laud cu ceva!!! NU vreau sa imi scriu calificari sub nume...Nu am incercat decat sa ma prezint in primul meu mesaj...asa cum sunt...fara sa las ceva deoparte!

DESPRE PRESEDENTIE>..

nu acum! Florine nu acum, dar in 10-20-30 de ani...cine stie.

Cand voi avea ceva de spus, demonstrat, dovedit...cand voi avea ceva de aratat in urma mea...voi intra si in POLITICA!

Si stiu ca nu voi fi singur. Voi avea grija ca in jurul meu sa am oameni de exceptie.

:)

Numai de bine...


Cristian C. FRANCU
-------------------
Just Perform your MAGIC!

In scoala americana de fotografie comerciala, COST OF DOING BUSINESS este o notiune pe care ori o inveti si o aplici, ori mori adica dispari de pe piata.
Adunind toate costurile legate de practicarea meseriei de fotograf in ziua de azi ( aparate, obiective foto, accesorii, sisteme de iluminat, de masurat, fundaluri, computer(e), programe, accesorii, consumabile, taxe, impozite) si impartind aceste costuri la numarul de zile de lucru ( in cel mai fericit caz 2 pe saptamina sau 8 pe luna) se ajunge la costul exercitarii meseriei; nu am pus aici salariul sau beneficiul fotografului, care trebuie si el pus la socoteala.
In Romania, am facut un studiu de caz; sa zicem ca de miine cineva vrea sa se apuce de fotografie si cumpara in leasing pe 3 ani ce are nevoie; nu am pus masina, care e si ea absolut necesara pentru meserie; si nici costul inchirierii sau achizitiei unui studiou.
Acest viitor fotograf isi cumpara un aparat foto digital de 6 MP, trei obiective, o trusa de blituri de studio portabila, cu trei capete, un blit de reportaj, memorii si HD portabil, un computer performant, softurile necesare pentru prelucrarea imaginii si birou, consumabile, si angajaza o firma de contabilitate sa ii tina contabilitatea, si plateste taxele si asigurarile sociale pentru el; toate astea insumate sunt aproximativ 800 euro pe luna, si nu am pus salariul sau beneficiul lui (impozitabil) pe care daca il punem la un 500 euro brut (ca sa aiba in mina pe luna 200 si ceva de euroi, ceea ce e, sa recunoastem, o mizerie) ajungem la 1300 de euro (plus TVA) care trebuie sa vina de undeva ori omu` da faliment. Impartit la 8 zile de lucru inseamna 162 de euroi pe ziua de lucru, suma minima care sa acopere cheltuielile.
Mirarea mea e cum se fac totusi poze comerciale cu un dolar bucata, sau cum o firma de comunicatii cu sute de milioane de dolari beneficiu pe an are obraznicia de a trimite un email in care sa spuna ca isi reimprospateaza situl si are alocati 250$ pentru achizitia a 50 de fotografii???
Cum reusesc fotografii romani sa presteze fotografie pentru revistele ilustrate locale cu citiva zeci de dolari per editorial??
Cum se traieste din fotografie in Ro, care fotografie e un magnet care atrage atit de mult?
Ar fi o discutie interesanta.
Din pacate fotografii romani care traiesc din fotografie nu prea scriu si nici nu prea exista pe net la discutii, dar asta e alta poveste.
Cultura e boala grea in meseria asta, fie ca e cultura banilor ori a literelor.

Haladuind pe net am descoperit cu surprindere unul din textele mele pe acest site. "Spaga presedinte" este un editorial pe care l-am semnat in cotidianul "Obiectiv-Vocea Brailei" si care, prin nu stiu ce minune, a ajuns sa fie prezent aici. Nu m-am suparat, ba inca m-am simtit, cumva, magulit, insa sint foarte curios sa stiu cum v-au parvenit rindurile mele. A, si inca ceva: nu sint deloc un om disperat, asa cum a afirmat "sanjuro" in preambulul editorialului meu. Poate ca sint scirbit, satul de porcariile din tara asta, suparat si un pic mihnit, dar in nici un caz disperat.
In rest, toate bune.

Dimpotriva, eu va multumesc. Am citit un text foarte interesant iar raspunsul dvs. m-a ajutat sa imi formulez mai bine neclaritatile. Am sa incerc sa profit de acest lucru.

Dupa cate inteleg, conservatorismul are drept extensie epistemologica posibila empirismul. O abordare a empirismul ar fi aceasta " lumea este indeajuns de contingenta pentru ca orice formulare a priori sa poata fi la un moment dat contrazisa". Daca sunteti de acord cu aceasta definitie, am putea spune ca ea pune failibilitatea ratiunii sub doua ipostaze:
1) in principiu, ratiunea nu este capabila sa cunoasca obiectiv realitatea, pentru ca are o putere de patrundere limitata
2) pentru ca ratiunea opereaza cu o logica a stabilitatii, a necesitatii, asadar e complet inzestrata pentru o lume stabila, eterna, parmenidiana, ea devine ineficienta cand trebuie sa opereze asupra contingentei.
Prima ipostaza pune ratiunea drept failibila indiferent de tipul de realitate analizat. Cea de-a doua subliniaza dimpotriva registrul de functionare valabil al ratiunii si deduce failibilitatea din contingenta lumii. Cele doua ipostaze nu sunt echivalente, iar din disimetria lor pare a se naste pledoaria conservatoare pentru traditie, pentru obiceiuri, pentru obisnuinta: intr-o societate, failibilitatea ratiunii poate fi diminuata daca viata acestei societati este cat mai stabila; altfel spus; daca membrii societatii inteleg sa isi moduleze felul de a trai dupa un anumit model repetitv. Acest model este chiar traditia,

In raspunsul dvs. spuneti ca acceptiunea conservatoare a moralitatii recunoaste, fara a incuraja ambiguitatea dintre bine si rau; sensul pozitiv al acestei ambiguitati este evitarea fanatismului Binelui. Dar acest sens foloseste numai prima acceptiune a ratiunii. Traditia ar fi doar un conglomerat de valori consolidate prin trecerea timpului, functionale prin obisnuinta; modul cum aceste valori trec testul amiguitatii dintre bine si rau e pur si simplu faptul ca au supravietuit. Ducand pana la limita aceasta abordare, traditia pune in lumina niste valori artificiale, neverificabile, slabe, intarite doar de trecerea timpului. Artficial este un cuvant iata, strident, daca este privit in lumina criticilor conservatoare pentru artificialitatea si valorile inventate, abstracte, ale Revolutiei Franceze. Am incercat insa sa duc duc pana la limita unilateralitatea abordarii failibilitatii cunoasterii umane. In fond, astazi, morala contextului, a hermeneuticii, a secesionarii multi-culturale merge pe aceeasi directie.

Daca folosim complementar si cea de-a doua ipostaza a failibilitatii ratiunii, atunci pare a rezulta ca intr-o lume a stabilitatii, coagulata in jurul traditiei, valorile rezista nu numai prin puterea obiceiurilor, prin increderea in valorificare conferita de timp, si prin prudenta alegere a solutiilor trecutului. E ceva mai mult. In aceste conditii, oamenii chiar pot discerne intre bine si rau; altfel spus, au un test suplimentar de verificare. Daca este asa, atunci cand doua traditii se infrunta, valorile lor nu sunt incomensurabile iar individul poseda, pe langa latura sa sociala, daca nu un set a priori de valori, atunci o capacitate de discernamant independenta. Este acesta un indiciu pentru revendicarea lui Hayek sau a lui Mises, ganditori originar conservatori, cum sustineti dvs, de catre libertarieni? Sau pentru modul cum o traditie poate fi refacuta dupa o intrerupere traumatizanta?

La sfarsit va marturisesc senzatia vaga de incompletitudine fata de explicatia formarii si functionarii traditiei. Acel " a stii cum", articulat arborescent, din surse " in penumbra", vorbal lui Andrei Cornea, il dilueaza complet pe " a stii ce". V-as intreba daca nu cumva traditia inteleasa prin " a stii cum" e o conditie necesara, iar traditia inteleasa" prin" a stii ce" o conditie suficienta pentru viata unei societati.

Cu stima,
G. Nechitoaia

E intelept sa te grabesti incet!
Dar cred ca e, pe cat posibil, mai pragmatic si mai eficient sa incerci sa faci lucrurile sa se intample intr-un timp cat mai scurt!

Nici nu cer nimanui sa ma voteze. Iti multumesc fie si numai pt ca m-ai citit si te-ai obosit sa imi raspunzi!

Despre majuscule...am sa incerc sa ma analizez...poate exista ceva adevar in afirmatia ta si e nevoie sa ma schimb...sau poate ai fost un pic cam dur fara sa ai un motiv real si bine fundamentat!

Cauta te rog fondul nu forma!
Spui ca am de lucru cu gramatica...sau ortografia limbii romane...

Crede-ma Core...sunt la birou si scriu pt ca imi pasa!!!! Pt ca simt ca e important sa va raspuns!
Scriu fara sa pregatesc inainte un mesaj, fara sa scriu inainte pasaje..scriu ca si cum as vorbi...liber! Spontan! RAPID!

Nu am timp! Si asa cred ca rapesc destul de mult timp businessului scriind aceste mesaje...dar o fac fiindca aleg sa o fac!
Insa ...nu am timp...sa corectez ce am scris!!

Prefer sa public un mesaj in care am scapat un 'sa fi' in loc de 'sa fii', un 'aa' in loc de 'asa' samd...decat sa recitesc si reeditez.
Marea majoritate din greseli, de gramatica sau ortografie le fac nu din nestiinta ci din graba...nu sunt cel mai bun dactilograf si nu a deveni un dactilograf bun nu e neaparat un obiectiv al meu.

Sper ca ma intelegi un pic!

Cred ca 'desanta' e un cuvant destul de dur...poate nu-l meritam!
Despre economia de piata...
nu sunt un expert, profesor sau specialist. Nu sunt Daniel Daianu, sau Ilie Serbanescu...dar cred ca sunt capabil sa o inteleg!
Sunt om, sunt TANAR si mai fac inevitabil greseli. Daca mi le arati, daca susti cu argumente afirmatiile tale le accept si iti multumesc!!!
Altfel ... nu mi se pare fair!

Doar declaratiile de intentie NU AJUNG! Stii daca m-ai citit ca sunt de aceeasi parere!
Prefer insa o declaratie de intentie pozitiva, entuziasta, sincera, orientata pe actiune, unei declaratii de RESEMNARE, FRUSTRARE sau unor texte revoltate de pasive.

Daca eu unul voi trece la fapte, ceea ce promit...daca eu unul voi reusi (ceva de care nu imi permit sa ma indoiesc!) asta vom vedea!

Dar e posibil ca declaratii, texte, discursuri...sa puna pe ganduri, dea o idee, inspire pe unii...Fie si numai pt asta, cred ca merita sa scriu si sa continui!

NU sunt enul si stiu ca nu voi putea deveni un ignorant...care dispretuieste din Mercedes.

Ramane sa vedem.


Cristian C. FRANCU
-------------------
Just Perform your MAGIC!

Eu termin anul asta o facultate particulara, pe prima am facut-o la stat iar a doua daca o faceam la stat m-ar fi costat mult mai scump, ( si am intrat la stat, da` n-am avut destui bani). Facultatile in general, ca or fi de stat sau particluare nu sunt fabrici de facut specialisti, sunt doar un spatiu unde niste oameni primesc o leafa ca sa-ti spuna ce sa citesti, cum sa faci ceea ce nu iti explica nici o carte si cum sa te dezvolti profesional, beneficiind si de un criteriu (relativ obiectiv) care e nota. Scoala in general e o institutie ajutatoare nu garantat formatoare. Asa ca din punctul meu de vedere conteaza mai mult studentul decat "prestigiul" institutiei desi nu e deloc de neglijat acest prestigiu. Deocamdata la noi facultatile particulare sunt o vraiste, gasti de pensionari ramoliti si "maestri" incercanati de care uneori n-a auzit nimeni si care traiesc din placerea de a mai fi gadilati la orgoliu de niste pusti predispusi la cretinism. Asa ca pana una alta, diferenta dintre stat si particular ca invatamant e una singura: care costa mai putin? Nu care e mai buna, pt ca de uneori profesorii sunt aceeasi. Nu ne priveste faptul ca unii pusti care au picat la stat intra la o scoala particulara, e firesc, institutiile private, ca afaceri, au o anumita politica, si pana cand vor deveni mai puternice, nu isi vor putea permite sa aiba "picati" la examenele de admitere. Pe scurt: nepotism si intr-o parte si in cealalta, shtudinti ieftini si ici, si colo, si cei care vor sa invete ies la suprafata indiferent de cum se cheama scoala pe care au terminat-o!

Ionel, cartonasele galbene care se dau de catre presa in Romania sunt impinse "pe sub mana" in general de interese greu de scos la lumina. Sunt destui "seniori" ai presei care nu fac decat sa opereze un "brokeraj" de cartonase, in schimbul unor avantaje personale. Iar ca sa-si pastreze "cota", mai dau din cand in cand si cate un cartonas galben autentic.

Daca-ti imaginezi vreo clipa ca exista multi oameni de presa in Romania de azi in afara fenomenului coruptiei - deci nefacand parte integranta din el si dirijandu-si opiniile dupa modele etice, te inseli.

Deci ca sa raspund complet: DA, cartonasele galbene inmanate de presa in Romania au efect, daca cineva a fost prins furand o gaina si devine obiectul unui articol pe tema asta. Marile afaceri, marii corupti insa, se "gadila" reciproc cu creioanele multor ziaristi contemporani. Imagineaza-ti mainile acestora conduse de niste fire nevazute. Din cand in cand, puternicii intangibili mai arunca si cate un os pe scena cu marionete. De exemplu umplu un avion de ziaristi si fac o deplasare in Vest (desigur, aceasta este o rasplata minimala). E un peisaj demn de Salvador Dali. Aici s-ar spune: "got the picture"?

Sper ca acest raspuns sa nu dea senzatia ca-mi dau aere de superioritate, desi ca jurnalist - inclusiv investigativ - am scris exclusiv in limitele eticii meseriei. Realitatea e ca ma necajeste sincer aceasta situatie si pun un pic de patima cand apare subiectul. Putinii jurnalisti care si-au pastrat tinuta etica au facut in timp gafe destul de mari ca sa nu-i mai creada, cu timpul, mai nimeni.

Intai de toate mulumiri pentru consistentul dvs. comentariu pe seama celor scrise de mine. Voi incerca sa comentez pe rand tezele principale pe care le abordati in raspuns : comentariu dvs. Debuteaza cu o distinctie fertila intre, pe scurt, ratiunea inteleasa in chip natural drept limitata(1) si (2) ratiunea in mod natural construita pentru un univers parmenidian, in esenta teza platoniciana in care ratiunea se afla in conditia perfectiunii dar intr-un comert sincopat si fatalmente precar cu lumea sensibila.
I. Nu cred ca din « disimetria » acestor doua sensuri se naste pledoaria conservatorismului pentru traditie. Suntem mai degraba in fata a doua modele de rationalitate, cu supozitii incomesurabile si care opereaza discursuri distincte. Conservatorismul a inteles sa-si asume sensul (1), prin care recunoaste finitudinea, precaritatea, neputinta omului de-a avea acces in mod plenar la adevar. Cu sensul secund conservatorismul se afla intr-o polemica explicita si neechivoca :produsele acestuia sunt « indigerabile » pentru conservatori, iar traditia nu va ajunge niciodata sa le solodifice.
II. « Modelul repetitiv » de care vorbiti nu este tocmai repetitiv, ci reverificat, ceea ce revine la alta semantica : nu se repeta aceleasi lucruri ci se reverifica si confirma judecati similare. Accentul nu cade asadar pe identitatea reluata periodic ci pe confirmarea succesiva a experientei, o confirmare care nu tine cu tot dinadinsul la pastrarea identitatii unei cutume cu orice pret (cu pretul adevarului, e.g.) ci doar la prezervarea proximitatii ei fata de realitatea umana/sociala imediata, tine deci de adevarul ei inteles ca nesfarsita verificare (adevarul e incomplet prin natura sa, nu este accesibil imediat si nemediat, nu este recepatbil dintr-o data si nu exista cai privilegiate spre el).
III. Spuneti ca « evitarea fanatismului Binelui » ar fi un castig conservator redutabil, dar numai al primului inteles pe care-l acordati ratiunii, cea de instanta fundamental finita ; dvs. cred doriti sa sugerati ca ambele sensuri ale ratiunii ar trebui luate in calcul printr-un soi de « summum »…ma tem ca, asa cum ama precizat mai sus, cele doua subantind rationalitati distincte si intr-un fel dependente de supozitii incomesurabile, teza implicarii lor comune mi se pare cuceritoare dar….ilogica ; intorcandu-ne la « fanatismul binelui »…observatia dvs. este justa…nimic de replicat, dar sugerati pe prcursul argumentarii ca acumularea traditiei nu duce la valori consolidate, non-artificiale, puternice (datorita sensului slab acordat ratiunii, sensul (1), care este cel pe care functioneaza conservatorismul) ci risca sa produca « valori rtificiale, neverificabile, slabe si intarite doar de trecerea timpului »….imi permit sa observ ca exigenta dupa care judecati produsele ratiunii slabe este tocmai cea care pleaca de la o ratiune puternica (sensul 2)…ceea ce este ilogic. Conservatorismul isi asuma riscul incompletitudinii explicatiilor sale, a limitarii adevarului cognocibil si a precaritatii care pluteste peste produsele sale. Failibilitatea « dusa la limita », cum spuneti, inseamna (daca va inteleg bine) o failibilitate judecata prin prisma ratiunii puternice, ceea ce cred ca produce confuzii: adevarurile cunoasterii empirice nu sunt mai putin « obiective » decat cele ale cunoasterii « tari », parmenidiene, iar verificarea succesiva prin experienta are marele merit ca oblitereaza avantarile utopice (vezi utopia rationalista/sangeroasa iacobina, vezi utopia rationalista/sangeroasa national-socialista, vezi utopia rationalista/sangeroasa comunista s.a.m.d.).
IV. « O lume a stabilitatii » pe care ar produce-o sensul secund al ratiunii aplicat conservatorismului este o utopie. Lumea conservatoare nu e « stabila », ci previzibila in datele ei legislative si procedurale (Hayek), fara sa fie planificatoare. Nu poti discerne, cum presupuneti, intre bine si rau mai repede intr-o lume « stabila » (gestionata de sensul 2) decat intr-o lume a sensului 1. E o aparenta care—din nefericire—este sursa fascinatiei tuturor utopiilor, o lume a valorilor stabilizate in care te poti misca fara probleme.Problemele persista si ambiguitatile sunt in conformitate cu o alta trasatura a conservatorismului : legatura lui cu spatiul teologic. « Ambiguitatea » distingerii intre bine si rau tine de natura misterioasa a amandurora, pe care conservatorismul si-o asuma. Raul si binele ne scapa in integralitatea lor, e igienic sa fim prudenti cand asertam asupra-le.
V. Hayek si Von Mises au fost asimilati de libertarieni plecand de la doua criterii : individualismul si statul minimal.
VI. « Senzatia vaga de incompletitududine fata de functionarea traditiei » nu o aveti doar dvs., o am si eu. E bine pesemne sa ne impacam cu faptul ca unele lucruri nu pot fi cuprinse cu mintea (demonstratia irefutabila si radicala in opinia mea a produs-o Wittgenstein, peste ea nu se poate trece)
VII. « a sti cum » vs. « a sti ca » nu se « dilueaza », cum spuneti, reciproc ci se completeaza reciproc. In ce priveste conditionarile, necesara si suficienta, sunt de acord cu dvs.

Cu simpatie, Mihai D.