comentarii

ochelari


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
ochelari - alex boldea - de Lady Allia la: 15/07/2008 11:45:09
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
ea nu stia de cata vreme sta acolo. stia doar ca trecusera ani buni de zile. ani intregi in care a stat in picioare, neclintita, in acea curte, pe pamantul batatorit pe care nu mai crestea nimic, in noroi atunci cand ploua, adica mai tot timpul. rochia alba cu flori de camp era acum murdara de praf, decolorata de soare. statea si se uita la geamul casei. uneori, vantul batea si ii acoperea ochelarii cu suvitele brunete, incalcite. de fapt, ochelarii erau singura ei posesiune materiala. prin ei isi vedea, cand si cand, parintii, iesind din cocioaba si mergand peste camp, la marginea padurii, sa adune vreascuri. traiau intr-o polonie aflata sub ocupatie nazista. dar la ei nu ajunsesera trupele. la ei nu ajungea nimeni, niciodata. si nu intelegea de ce, de fiecare data cand ii vedea, aveau lacrimi in ochi. chipurile lor erau sapate de lacrimi vechi, mama ei era aproape oarba. cu toate astea, nici tatal ei nu reusea sa o vada. si nici sa o auda. iar ea, dintr-un motiv sau altul, nu putea intra in casa, nu le putea alina suferinta. dar se obisnuise cu asta de mult timp. acum se multumea doar sa-i vada, sa vada ca sunt bine, sanatosi. parintii ei batrani.
ochelarii aceia vechi, cu rame din argint, ii avea de la tatal ei. de fapt, erau ai tatalui sau. de asta ii purta intotdeauna. o faceau sa se simta cumva in contact cu el, ca si cum totul ar fi fost bine. ca si cum nu ar mai fi existat acele lacrimi.
in jurul ei putea vedea leaganele in care se juca atunci cand era copil, acum ruginite si scartaind domol in bataia vantului. vedea si ce mai ramasese dintr-un gard, si anume cateva scanduri putrezite infipte in pamant ici si colo. vedea campul uscat, intinzandu-se in fata casei. si drumul care se pierdea in ceata, facand legatura intre ei si cine stie unde.
in acea dimineata statea si incerca sa priveasca inauntru prin geamul murdar, sa vada ce mai fac dragii ei parinti. usa se deschise si tatal iesi, ajunse la camioneta veche si incerca sa o porneasca. ea s-a asezat inauntru, pe scaunul pasagerului. era tare curioasa unde vor merge. pe drum, incerca de cateva ori sa vorbeasca. iar tatalui i se paru, de cateva ori, ca o aude. dar stia ca era imposibil. deocamdata. dar o va gasi. de asta plecase spre marele oras, sa isi gaseasca fiica. un evreu polonez intr-un oras de nazisti. dar nu conta asta. era mai destept decat ei. drumul acela fu incarcat de prezenta ei, o simtea atat de aproape, cat sa o poata atinge. dar stia ca e doar inchipuirea lui. poate ca acum, la batranete, durerea in sfarsit reusise sa ii ia mintile. dar nu mai conta.
.......................................................
ajuns la institut, cobori din masina si se indrepta spre paznic. "vreau sa vorbesc cu domnul himmler". reusi, intr-un final, sa il convinga ca e un sustinator al cauzei. iar domnul himmler veni, in paltonul lui negru, lung pana la glezne, cu parul putin grizonat, cu tinuta demna dar cu privirea blanda. "cu ce te pot ajuta, domnul meu?"
"stiti, eu imi caut fiica. am pierdut-o acum multi ani, nu stiu unde e. venise in oras, sa se casatoreasca. asa spune nevasta-mea. eu nu mai stiu. de cand nu mai am ochelarii, nu mai stiu nici unde sunt, decat la mine in bordei."
"si cum o chema pe fata matale?"
"mi-e rusine", spuse batranul, incepand sa planga. "nu mai stiu cum o chema. dar era frumoasa."
"domnul meu, mergi la benzinaria de la iesirea din oras. o vei gasi acolo pe fiica matale."
auzind asta, fata a fugit inainte, sa ajunga la benzinarie. uitandu-se intr-o oglinda, s-a aranjat cat de bine s-a priceput pentru intalnirea cu parintele sau. apoi a inchis ochii, si-a dat jos ochelarii si i-a lasat pe o masa, la intrare. si a asteptat.
batranul ajunse nu dupa multa vreme. dar simtea ca nu e nimeni in jur. simtea ca himmler isi batuse joc de el, ii luase ultima speranta si i-o tarase prin noroi. dar nu mai conta, oricum. vazu o masa si un scaun si se gandi ca poate sa-si traga sufletul acolo, inainte de a pleca inapoi acasa. era un loc numai bun sa fumeze o pipa. in timp ce scotea tacticos tutunul, simti ceva pe masa. o senzatie rece, aproape umeda, ca de metal. si stia ce era. ochelarii lui. erau ramele de argint, le cunostea prea bine. cum ajunsesera tocmai aici, unde el nu fusese niciodata? a luat ochelarii, i-a sters cu un colt al camasii si i-a pus pe nas.
atunci a vazut-o. statea in fata lui si ii zambea, o femeie in toata firea acum. draga lui ...cum o chema, oare? de ce nu mai stia cum o cheama pe propria lui fiica?
s-au imbratisat si au plans mult, dar erau lacrimi de fericire. acum stia ca nu o pierduse si ea stia ca o poate vedea, ca o poate simti. erau ochelarii.
s-au intors acasa pe acelasi drum pustiu, prin aceeasi ceata. iar ea a ramas la locul ei, in curte. tot nu putea intra. acum stia ca parintii ei nu vor mai plange. acum si ei stiau ca ea e acolo si ca nu i-a parasit niciodata.
iar ea stia, acum, ca murise. murise, copil fiind, cu multi ani in urma.
ochelari at noaptea - de alex boldea la: 02/03/2009 15:25:48
(la: Inca o poveste)
de ce porti ochelari de soare noaptea? ziua ii poarta el?

but seriously folks

acest comentariu este de felicitari! sincer! vreau sa imi felicit sincer colegii cafegii care au rezistat sa citeasca textul pana la capat. eu am fost bagat de-a dreptul in atmosfera aia de muziCA CU 'tu-ti pe care o urasc si mi-a venit sa ies din club si dintre coca, chiar cu pretul vietii (lor).

ca cand cant, cant bine!
amari - despre ticuri, ochelari si batiste - de Bucu la: 07/10/2010 20:11:46
(la: Herta Muller la Ateneu)
Din pacate e o fiinta plina de ticuri care tradeaza ceva,la fel o fac pana si ochelarii ce-i poarta in loc de bentita

mai ramâne sa observam ca Liiceanu îsi stergea mucii în fiecare episod si iata cum alunecam zburdalnic spre orizonturi vechi unde conteaza mai mult cât de lung ti-e paru'...
#573160 (raspuns la: #573113) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dumnezeu vazu apropiindu-se d - de Alice la: 02/10/2003 00:51:47
(la: Exista sfintenie fara Dumnezeu?)
Dumnezeu vazu apropiindu-se de el un om mic, slab si plesuv, purtand ochelari.
Nu fugea de Iad si nu cauta Raiul, ci mergea drept la scaunul dumnezeiesc ca la catera lui obisnuita.
- Ce cutezi a voi?
- Vreau sa te definesc, Doamne.
Un semn, si se rostogoli in Iad.
Acolo gasi o facultate de teologie perfect organizata.
Apoi au aparut cele de pe pamant.Teologii au aparut si ei, dupa cutezatorul cele dintai definitii a lui Dumnezeu.
Raspuns: - de catalina71 la: 17/10/2003 04:43:34
(la: Chiar conteaza cine sunt ?)
Draga anonimule,

E cat se poate de adevarat ca si ambalajul conteaza, dar de cate ori nu am cumparat un produs cu un ambalaj super, ca acasa sa ne trezim ca "pe dinafara-i vopsit gardul, si inauntru-i leopardul" ?

Eu cred (si raman la parerea mea, indiferent ce ar zice altii) ca ar trebui sa incercam sa trecem dincolo de "ambalaj". Sa observam nu numai cum arata persoana cu pricina, ci si cum vorbeste, ce vorbeste si cu cine, sa-i analizam limbajul trupului... poate ca am fi in stare atunci sa ne dam seama "cate parale face" cu adevarat persoana respectiva. Adica sa ne punem ochelari cu raze x si sa trecem dincolo de ambalaj.

Ce spui ?
#1523 (raspuns la: #1430) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pt alexandra - de athos la: 17/10/2003 09:11:58
(la: Dragoste)
unde vezi tu atata dragoste ca ne inconjoara?
cred ca ai ochelari fumurii(scuza expresia) sau esti tare,dar
taaaare naiva
#1545 (raspuns la: #1506) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Alexand - de papadie67 la: 27/10/2003 02:36:51
(la: suflet pereche)
citind ce-ai scris, uite ce m-am gandit, asa, la repezeala:

iubirea-i o pereche de-ochelari de cal (alb, cu corn in frunte) prin care nu micile, ci Marile Defecte ale celuilalt devin nu numai Calitati, ci drog.

...restu-i doar dragoste, cum zicea Imm.
#2215 (raspuns la: #1035) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
asa cum spunea - de sanjuro la: 31/10/2003 07:28:55
(la: Botox, riduri sterse la comanda, injectii pentru "tinerete")
sir Anthony Hopkins:
"-Nu port ochelari pentru ca vreau sa mi se vada ridurile. Arat perfect ca un om de varsta mea!"
De ce sa riscam? Pe cine vrem sa pacalim? Cat timp?



sanjuro
#2798 (raspuns la: #2780) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Noica - de Dinu Lazar la: 19/11/2003 16:51:24
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
A fost o personalitate charismatica cum nu intilnesti in viata decit daca ai mare noroc.
Anul 1986 cind am stat citeva zile de iarna in preajma domnului Noica la Paltinis a fost un an greu, din multe puncte de vedere. Incepuse sa se stringa shurubul in toate cele, eu aveam un Trabant si benzina era pe cartela, dar nu se gasea nici asa, am strins doua luni benzina ca sa ajungem la Paltinis, Victor Botez, care mi-a mijlocit aceste imagini, si cu mine. La Paltinis nimic nu era incalzit, lumina se stingea la fiecare 2 ore cam o jumatate de ora... in camera lui Noica erau 4-5 grade, chiuveta inghetza dimineata, el minca din niste pungi de plastic niste chestii incerte si reci aduse hat, din coltul celelalt al statiunii, de la cantina hotelului, care hotel nu avea nici ala incalzire.
Eu eram extrem de emotionat si ce pot spune precis e ca eram si extrem de complexat si sigur, el avea o personalitate charismatica si o inteligenta si o memorie cum nu am mai vazut - ca aparitie si ca prezenta mi s-a parut coplesitor. Ca admirator care a trecut pe acolo sunt absolut convins ca i-am lasat o impresie deplorabila, de bifat pe lista cu "si altii", peste toate cele aveam si un sentiment de teama difuza, dar totusi au fost facute citeva imagini importante, zic eu, de care acum iata, se bucura cel putin o editura care face bani buni cu ele.
Ar fi multe de spus si de povestit, si mult mi-ar place o data sa ascult benzile cu vizita mea acolo, pentru ca in `92 sau `93 am aflat ca erau microfoane si totul se inregistra de Securitate si toata corespondenta era oprita sau/si controlata. Eu i-am trimis imaginile facute cu el dar nu mi-a raspuns niciodata, nu stiu nici macar daca le-a vazut sau daca da, daca i-au placut sau nu.
Pentru mine acea intilnire a fost importanta, de abia de atunci am constientizat importanta si complexitatea portretului in fotografie, si reponsabilitatea imaginii. Fotografiile realizate arata frinturi din exact ce am vazut, nu stiu daca am surprins eul dinauntru dar cite ceva din ce se vede poate da..., plansa pe care scria, taiata rotund la o parte ca o viola, cartile de pe pat, din pat, de sub pat, chiuveta cu apa la rezervor si galeata cu zoaie de dedesupt( deci nu era nici apa curenta nici caldura si deseori nici curent electric...), cele trei haine si doua jersee, pipa, termometrul si borcanul cu flori uscate si cartea lui Eminescu de pe masa, imaginile de pestera neolitica de pe peretele de la intrare, poate si ceva din starile si intrebarile lui, masuta cu pastile si lanterna de la capul patului, ochelarii cu un bratz lipit cu scoci... imagini frinte si poate neesentiale ale unei minti sclipitoare, unul dintre marile suflete ale neamului, un ascet bogat cu un spirit urias...

Scrie la Pateric:

“Spunea un batrân ca era un frate care traia în liniste si tacere în chilia lui, si se zabovea pururea citind Sfintele Scripturi, patericele si vietile sfintilor parinti, si asa a petrecut douazeci de ani.
Dupa aceea, într-una din zile, i-a venit o umilinta si un gând ca sa iasa si sa mearga în pustie, sa petreaca în liniste fara de gâlceava, precum au petrecut si sfintii parinti cei de demult. Si asa a iesit din chilia sa si a plecat sa mearga în pustie.
Mergând spre pustie, l-a întâlnit avva Isac, care l-a întrebat, zicând: unde mergi, fiule?
Fratele i-a raspuns: douazeci de ani sunt de când pururea citesc Sfintele Scripturi, vietile si învataturile sfintilor parinti, iar acum vreau sa merg sa încep si cu lucrul, poruncile si învataturile pe care le-am citit.”

Dar, mergatorii in gipane si mertzane din viloaiele de azi nu citesc Patericul... tare sunt curios ce spune de aceste timpuri domnul Constantin Noica, de acolo de sus...
#4757 (raspuns la: #4730) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pt ff si core - de ionel la: 30/01/2004 10:11:07
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
ff> Credeti ca, in linii generale, culturile se pot auto-izola, sau este macar asa ceva posibil in secolul 21?

Bineinteles ca nu se pot autoizola, dar putem sa incercam totusi, nu? ;-)



core> De unde se ajunge la concluzia ca teistii sunt demonii, iar umanistii post-moderni, un fel de clone laice ale sfintului gheorghe in razboi cu modernistii si europa la gramada.

Ai perfecta dreptate: no toti teistii sunt demoni. Iar pe tema umanistilor postmoderni, as prefera o comparatie cu Lucifer mai degraba 8-]

core> tot ce e vechi, este cu necesitate subred si prafuit, va sa zica, lipsit de valoare- se subintelege din ditirambele dvs.

Referitor la arta, cu putine exceptii, DA! Daca insinuezi ca m-am referit la toate cele vechi, nu numai la arta, exceptiile sunt mai multe.

core> De partea cealalata, a post-modernilor ("umanistii" new age? :))) ), singura valoare intrinseca pe care le-o point-ati pare a fi doar vederea buna pe timp de noapte, caci ei sunt in stare sa vada nudul imparatului (macar ala era un imparat, nu o paiata, model in serie )

N-am nevoie de ochelari infrared sa vad goliciunea imparatului (Iulian sau Boschete Jr)...

core> Din start ii grupati pe post-moderni in simpli observatori ai predecesorilor, nihilisti numai pe argumentul timpului, nobili strict prin alianta cu arta pentru ca oricum nu pot fi aristocrati din nastere (aristocratii sunt goi, sa nu uitam), laici pentru ca trebuia sa voluntarieze cineva si ca adversari ai teistilor :))

Generalizezi cam multe din putinele mele cuvinte. Nihilisti? Pentru pacea sufletesca a teistilor, modernistilor si structuralistilor, da. Nobili? Nu exista nobili. Aristocratii sunt goi? Imparat este cuvant peiorativ pentru mine. Imparatul este mai degraba un parvenit cu aere manierate, decat un aristocrat (un idol fals si gaunos de altfel). Laicii, adversari ai teistilor? Cam drastic, nu?

core> Curios cum un judecator al teismului da sentinte absolut nemuritoare (in sensul ca sunt bune de inscriptionat in piatra, ca Tablele Legii) la adresa a 240 de milioane de oameni!

Te rog, nu-mi pune vorbe-n gura. "Sentinta" mea a fost limitata specific la arta si la felul cum arta inaintasilor trebuie vazuta in prezent, nicidecum un fel de sentinta inscrisa-n piatra la adresa tuturor europenilor. Mai citeste inca o data paragraful cu pricina. Iar pe chestia cu inscriptia in piatra, nu te-ncrunta asa de tare ca apa trece si pietrele se macina si se sfarama in timp oricum.

core> Reteta de varza a la bruxelles mai lipseste la masa imparatului si ecce post-modernismul cu fatza umana! :))

Reteta de varza? De ce o reteta, si nu doar varza ori salata? Sau o coroana de spini in contrapoint cu ghiulurile si lanturile de 'spe carate si dintii incrustati cu diamante?
#8632 (raspuns la: #8611) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
baiete, o salata pentru I. ! - de core la: 30/01/2004 10:45:43
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
din categoria La Un Post-Modern ( dupa La O Artista-Eminescu)

Ionel dixit: "Referitor la arta, cu putine exceptii, DA! Daca insinuezi ca m-am referit la toate cele vechi, nu numai la arta, exceptiile sunt mai multe."

wow! sunteti sigur? puteti da cateva exemple din conceptele post-moderniste care sa fie si altceva decat simple forme fara fond, copii sinistre ale trecutului dezmostenit de glamoare? Sa fiu rautacioasa pana la capat, sloganul care ilustreaza cel mai bine curentul pe care il adorati se poate rezuma la "noi muncim, nu gandim" :))

"N-am nevoie de ochelari infrared sa vad goliciunea imparatului (Iulian sau Boschete Jr)..."

nu v-am recomandat nici macar lentile de contact,mai ieftine totusi, chiar va laudam ca puteti vedea ca pisica mitica( de la myth), pe timp de noapte. acum, sa lasam totusi in culise faptul ca aveti placeri boschetare, nu intereseaza pe nimeni cum va pierdeti timpul urmarind imparatii prin tufisuri, poate-poate raman in pielea goala ca sa va satisfaca sentintele artistice :))

"Reteta de varza? De ce o reteta, si nu doar varza ori salata? Sau o coroana de spini in contrapoint cu ghiulurile si lanturile de 'spe carate si dintii incrustati cu diamante?"

teistii fiind reprezentati de coroana de spini, rezulta foarte frumos ca ghiulurile si dintii diamantosi sunt podoabele imparatului post-modernilor si anume Cioaba. am zis.

gata, ca deturnam subiectul, si oricum mi-e din ce in ce mai greu sa va urmaresc discursul, nu ca nu m-as putea concentra corespunzator la idei eventuale, ci ca ma plictiseste teribil sa bat apa in piua aiurea in tramvai.

In semn de curtoazie, v-am comandat o salata, drept pentru care indraznesc sa sper ca va parasesc satisfacut complet din punct de vedere artistic :))
#8634 (raspuns la: #8632) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Jo - de (anonim) la: 11/02/2004 13:51:22
(la: Emil Cioran - viziune asupra vietii)
"am fost, sunt, si voi fi -este o problema gramaticala si nu existentiala" - un exemplu unde maestru Cioranu a folosit ochelarii de cal, ca si atunci cind cinta cintece legionare
covrigi in coada de ciine - de (anonim) la: 13/02/2004 22:40:44
(la: Romani in strainatate)
Oameni au plecat din Romania nu sa gaseasca ciini cu covrigi in coada, au plecat ca sa gaseasca piine in brutarii si covrigi pentru ciini 'dogie food'.
How about, sa gaseasca: sapun, shampon, crema de ras, pasta de dinti, detergent de spalat rufe ( nu masina ), vata ( de tampon nu se stia acasa), ca sa nu mai vorbim de alimentele de baza:carne, ulei, zahar, faina, nu nu vorbesc de produse finite sau de lux ( pentru Romania), cafea, ciocolata ( nu Toblerone si nici Suchard, doar Kandia ), sau un Pepsi-cola ( nu rece la gheatza), calda batuta de soare.Ca sa nu mai spun de libertatea spirituala si fizica. Ascultam Rock & Roll pe ascuns, sa nu te prinda Militzia si Securitatea ( cei care umblau in Levi's), purtau ochelari de soare YSL, si fumau HB sau Lucky Strike la un cappuccino.
Noi am ajuns tradatorii de tara si aventurieri economici in Occident, in ochii celor care au ramas in tara.Ei au uitat ca tradatorii de tara au ramas acasa si au falimentat tara, nici in ziua de azi inca nu sa vindecat situatia economica a tarii, dupa 14 ani de capitalism, pentru ca tradatorii de tara sint inca tot acolo acasa. De fapt Románul spune "Cit de bine ar fi in alta parte, tot mai bine este acasa'. Dar sa stitii ca Latinii de la URBE( nu daco romanii), spuneau acu 2000 de ani in urma ''UBI BENE IBI PATRIA", si sunt convins ca multi Romani sunt de acord cu mine.Cei care au fost multzumitzi atunci si azi, le doresc mult spor la lucru, si sper ca intro zi se vor gasii si adevaratii TRADATORI, acolo intre ei acasa, nu,nu tziganii (mai nou ei sunt devina pentru orice).

"To live its only human, to know how to live its Art"
YGREC - de (anonim) la: 23/02/2004 06:37:42
(la: Cat stai la computer si de ce?)
la calculator stau la servici. Nu mai stiu oricum sa adun fara excell, iar scrisul meu de mana s-a deformat total.
Cumpar ziare pe care le citesc pe Internet. Am migrene saptamanale, mi-am pus ochelari anti-reflexie -pt. calculator si neon-am restaurant in cladire si mananc in fata calculatorului. Apa beau daca mi se aduce aminte-fara gluma, am rugat o colega sa ma intrebe zilnic daca am baut apa-
Nu as putea sa stau fara internet care imi ofera absolut toate informatiile de care am nevoie in activitatea mea,-lucrez in Tc-
Si evit cat se poate sa imi cumpar un calculator acasa , tocmai pentru a preveni asa zisa dependenta, care cu siguranta ca mi-ar afecta linistea caminului. Dupa ce ca ne vorbim 2 ore pe seara, sa mai stam si in fata computadores-ului! Si , probabil, din vechiul spirit comunist, mi-as lua din lucrari si pentru acasa.
Nu, multumesc.
...inca!

computer... - de Little Eagle la: 29/02/2004 14:39:56
(la: Cat stai la computer si de ce?)
Dear Emi K,
Din pacate azi,fara computer esti cam mort...
personal nu am un orar anume,as zice ca in medie as sta cam 5-12 ore pe zi.
Lucrez de acasa si sint artist-illustrator de 7 ani acum in advertising industry,lucrez strict in creion,tus si magic markers,dar trebuie sa scanez lucrarile,sa folosesc printerul si fax machine si photoshop apoi si deci vreau nu vreau tot la computer ajung.Uneori nu lucrez cu zilele dar de multe ori...vin comenzile ca avalansa si agentiile de adv. cam vor totul...peste noapte,fie in mijloc de sapt. fie in weekends.Atunci ..ma apuca dimineata si nu dorm deloc si lucrez intre 14-26 ore nonstop,asa ca la computer stau mai mult ca de obicei si de 6 luni acum port ochelari de vedere de aproape...
Dar pt. ca nu e o munca cu orar fix,ma pot odihni si stind acasa si chiar lucrind e altceva si evident ca nu ma pling,cind cistig 10.000$ pe luna chiar daca lucrez poate 60 ore in acest timp.
Am un MAC(este cel mai bun pt. graphic arts)OS X.2cu G-5 power,ecran de 24"
panoramic,as zice 48cmx31cm plat,am folosit jaguar dar acum folosesc safari
si am cablu DSL Verizon fiind cel mai rapid aici in USA.Uneori folosesc si MAC OS 9.2.
,e usor de trecut de la OsX.2 la 9.2.Computerul m-a costat 6000$ dar e o investitie buna!Trebuie sa fie la zi si cit mai rapid!
Nu e o reala pasiune pt. mine,ma scol diminetile cu dureri de cap si ochi dar trebuie sa-mi cistig existenta,e ca un fel de chitarist in vreun grup care daca nu are chitara buna...nici sunetul nu-i bun si n-ar fi muzician....
In special lucrez noptile caci agentul meu ma suna pe la 4 PM si imi faxeaza scenariile pt. reclame,am uitat sa zic ,ilustrez reclame comerciale pt. TVnea americana si mi le vad filmate zilnic pe diverse canale dar Urasc reclamele,cind apar la Tv.imi gasesc altceva de facut,in general ne uitam pe cablu Tv.caci nu are reclame!!!!
In trecut habar n-aveam de computer,TOTAL ILLITERATE!!!Abia de 7 ani folosesc masinaria asta pt. ca am nevoie de ea.In plus internetul m-a ajutat sa-dau de fosti colegi de liceu si prieteni vechi,are deci partea lui buna!
la fel uite cum azi avem o conversatie!Deci poate merita sa am dureri de cap?
Asa ca ar putea fi ceva addicted si simultan o pasiune?Nu stiu precis,e la fel cum unde traim eu si sotia este NECESAR sa avem masina,o consider necesitate altfel NU am cum sa ma misc,sa merg la super alimentara este cam 15 min. cu masina!La rude si familie,peste 30 min.
Traim in mijlocul naturii ,paduri si lacuri peste gard dar liniste si asta e ce am dorit...cit mai departe de lume!Deci si computerul e o necesitate in final,fara el nu mi-as face munca.
Cam atitea acum,
LOVE&PEACE,
OZZY
Mersi - de Dantimis la: 12/03/2004 14:44:05
(la: Ajutor / Intrebari puse frecvent)
Niciodata nu am intrat la rubrica "subiecte favorite" ci numai la "mesajele noi din favorite". Problema e rezolvata. Probabil ca am nevoie si de ochelari. Mea culpa!
#11927 (raspuns la: #11924) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Alta reclama - de Dinu Lazar la: 14/03/2004 17:33:36
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Merg eu pe strada zilele trecute; ma intilnesc cu un cunoscut fotograf; zice ala "tataie, mai schimba ochelarii, taica". Buna gluma, zic eu. Mai trece o vreme, da telefon alt lucrator pe cimpiile imaginii: "ce faci nene, ai inceput sa dai rasoale? Ai pierdut axu` optic?"
Am intrat la idei, desigur.
Nu intelegeam nimic.
Alaltaieri apuc sa vad si eu beleaua.
O firma mare, nu zic numele, da` becheri, voia sa faca o carte postala cu doua imagini; sus o imagine panoramica de interior la ei, jos un montaj cu Bucurestiul vechi.
Mi-au trimis si o macheta de principiu; pe baza aceleia am facut o macheta finala si le-am dat pe CD imaginile necesare; asta e sus, asta e jos, asta e dimensiunea. Am facut si un print de proba sa vada exact lucrarea.
Pe cartea postala finala ce vad; a disparut paginatia initiala, si imaginea panoramica in raport 1:5 au bagat-o in cele din urma intr-un spatiu de 1:3, fara sa faca crop; pur si simplu au condensat-o pe latime; de pare ca te uiti printr-o lentila cilindrica neclara sau ca ai brusc astigmatism major.
Uite asa am ajuns de risul tirgului, ca mi-au trecut mindri numele pe spatele pacostei.
Asa ca fotografu` poa` sa vada, dar sunt altii o mie care dintr-o mie de motive, nu fac altceva decit sa bage si pe altii nevinovati in rahat cu prima ocazie.
#12038 (raspuns la: #12025) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt.Dantimis - de Little Eagle la: 15/03/2004 14:09:51
(la: Cat va ramane din salariu?)
Hello my friend,

Iti multumesc mult pt. sprijinul acordat la textul legat de salariu.Se vede treaba ca stii f. bine ce am vrut sa explic,n-am pus eu exact ca tine in cuvinte atit de specifice pt. ca de afacerile mele se ocupa contabilul nostru si cumnatul meu,ei stiu f. bine cum stau lucrurile,dar DA ai dreptate si e bine cind uneori gasesc un aliat.Sint prea multi impotriva mea pe forum in special Andre Morariu care de fapt ma vede deja ..bankrupt.Ha!
Deh,unii ori sint ignoranti ori nestiutori ori cu ochelari de cal,te astepti doar la critici din partea lor si cred ca invidia isi are un loc mare in gindirea si critica lor.
Da am gresit legat la mortgage,de fapt am vrut sa spun ca o vom reinoi ca sa platim mai putin lunar si sa economisim mai mult.Nu vad ce rau e in asta?Ori ca inchiriem masini noi la fiecare 3 ani?De ce as cumpara una de ocazie la vreo 3000$ de ex. ca apoi s-o tin in reparatii mereu si sa cheltuiesc in plus?
In fapt daca ai citit alte critici la adresa mea,reiese ca sint un mincinos si ca de fapt as trai in vreun apt. mic si conduc o rabla ori ca maninc frozen foods la cutie etc. ori ca li se pare o aberatie ca lucrez de ..."acasa".
Dar fiecare are dreptul la cuvint chiar si ignorantii.
In final de unde atita siguranta pe ei cind fac astfel de"afirmatii"?Cind am venit in USA in urma cu 23 ani ,timp de 10 ani am tot trait in apt. mici si nici masina nu aveam,nu aveam bani sa inchiriez propriul meu apt. ci mereu imparteam cu vreun altul un apt. impartind chiria.O vreme am trait cu 600$ pe luna din care 300$ mergeau la chirie,de mincat...prea putin,si eram pe food stamps si ma imbracam de la Salvation Army caci o pereche de jeans erau 2-3$,uzati si raspurtati care dupa 2-3 sapt. crapau pe mine.
Am locuit si in locuri periculoase in Jackson Heights(Queens)de ex. la granita cu faimosul Corona plin de violenta si hispanici,uneori noaptea auzeam zgomot de gloante,alta data am locuit in Brooklyn nu departe de alta zona periculoasa,Bedford Stuyvesant populata de black people only!
Dar am luptat sa-mi fac un viitor si am studiat pe brinci,am avut bursa la Art Students League of NY,clasa pictura de sevalet apoi am ajuns faimos artist de B.D la Marvel Comics si dupa aceea am intrat in advertising si de 7 ani fac asta si in final de atunci am inceput sa cistig f. bine si sa incep sa cladesc un viitor pt. mine si sotie.
Cred ca nimeni de pe forum nu a trait ca mine la inceput,dar sint criticat orbeste de oameni ce NU au habar cine sint si de ce azi m-as lauda cu succesul meu!Imi aduc aminte in Jackson Heights aveam soareci in camera si gindaci in nestire,faceau parada peste tot,m-am obisnuit cu ei ce sa fi facut?
Ma uitam cu jind la cineva pe strada bind un Pepsi,trebuia sa aleg in a minca ceva ori a bea o cutie de cola.Pantofi gauriti,iarna puneam un carton in ei sa nu ma ud la picioare.Dar am fost mereu optimist si am facut haz de necaz.
Iti spun ca am fumat si chistoace de pe trotuar!!!!Dar NU am cersit NICIODATA oricit de greu mi-a fost.
Stii cum e expresia de pe aici:"from rags to riches",am trait-o!Nu sint f. bogat,
cistig cum am spus intre 7000$-10.000$ pe luna si IMI platesc taxele regulat,
nu cum face aluzii Andre cum ca m-as sustrage de la ele.
As fi curios acum CE pot comenta el si Renate daca citind astea ce ti-am scris vor descoperi ca am trait poate mai PROST decit ei????
Mi-au trebuit multi ani sa ajung unde sint azi si cu MUNCA in prostie.Nu stiu cine comenta ca eu nu stiu ce-i aia munca de la 8Am la-5PM zilnic.Odata am lucrat la un mare studio de advertising cu salariu 4 ani inainte de a deveni free-lance.Era multa munca overtime,am inceput cu salariul de 50.000$ pe an,
si ora de overtime era invariabil de 27.50$.Te rog sa ma crezi si la fel toti cei ce cititi astea ca NIMIC din experienta voastra nu se compara cu a mea.
In fiecare an de salariat la studio,am muncit intre 800-1200 ore peste program!!!Ai spune ca de fapt lucram intr-un an de fapt un plus de inca 7-8 luni!!!Si asta era..zilnic!De multe ori si weekenduri!Desigur ca faceam inca 50.000$in plus la salariu dar era istovitor la culme,cadeam pe jos de somn,toti artistii din studio lucram asa.
Locuiam in New Jersey deja si cumparasem casa avind deci bani si banca imediat ne-a dat loan-ul si mortgage pt. ca aveam salariul mare.
Plecam cu autobuzul in naveta,ma sculam la 6AM si la 9Am eram la studio(este in Manhattan pe 42nd.St intre 3rd.Ave si Lexington.),pe la 10 incepeam comenzile si ziua de lucru era pina la 5:30PM dar...cum erau alte comenzi si altele ce veneau tirziu(asa e in advertising),era imposibil sa nu stai overtime si cum totul trebuia terminat pt. a doua zi... ne apuca 2 noaptea in caz ca scapam pe la 11-12 noaptea era bine!!!
Studio-ul avea contract cu o firma de limuzine si plateau transportul fiecaruia din noi la casele lor,deci luam limuzina si in 1 ora eram acasa pe la 1-3 ...dimineata.Ma culcam 3-5 ore si iar de la capat!!!F. extrem de rar earu zile cind plecam la 5:30PM si era ca un miracol!!!Sa fiu sincer NU stiu cum am putu munci atit de mult fara sa inebunesc.Uneori imi cadea capul de somn pe planseta.Alteori nu mai plecam acasa ci dormeam la studio pe o canapea,eu locuiam cel mai departe de toti.Odata toti am lucrat non-stop 30 ore si ne-a apucat dimineata la studio ,ne-am culcat pe unde am apucat,unii pe jos chiar
si boul de patron venind in studio avea tupeul sa faca glume de genul"miroase a picioare si transpiratie pe aici.".....
Asa ca si la capitolul timp de lucru am de spus CEVA celor cu 8 ore pe zi ori chiar 18!
Acum 3 ani 9 dintre noi de la studio am decis sa demisionam si ne-am creat propria noastra firma"Greenlight studios inc"cu sediul in NYC unde din un apt. agentul nostru care are doar 30 ani si deja e pe cale de a deveni milionar,un f. bun agent parca nascut pt. asta,conduce opratiile firmei,el ia 20% din comenzi comision noi luam fiecare cite 80%.Evident ca are un mansion in NJ la 35 min. distanta de mine,cu 8 dormitoare si desigur 3 etaje si desigur cu...mortgage pe 30 ani!!!Si desigur ca inchiriaza la fiecare 3 ani masina lui favorita Lexus,dar vrea sa-si ia un Porsche acum la terminarea de lease.BRAVO lui!Ce zici de asta Mr. Andre Morariu???
Deci de atunci fiecare din noi 8 prieteni si colegi lucram de ...acasa si este desigur f. convenabil,chiar daca uneori lucrez cite 24 ore non stop sint acasa!!!Cum am spus in alt text,la vechiul studio noi eram cei mai buni din 17 artisti si agentiile aveau contracte cu studioul(Gem Studio) pt. ca vroiau arta noastra!Am plecat de acolo,au venit dupa noi si azi am auzit ca Gem Studio e pe cale de a da faliment!Si asta e pe f. scurt o parte din povestea vietii mele in America,am gasit de cuviinta sa-ti scriu tie astea pt. ca imi dau seama ca poti intelege fara discernamint ce spun.

Daca vrei sa vezi arta ce facem in adv. pt. reclame TV mergi pe site-ul :
greenlightstudiosinc.com cu litere mici.
Arta noastra e anonima si n-ai sa vezi semnaturi pe ilustratii pt. ca asa se cere de catre agentii,dar daca vrei sa vezi arta mea ce am facut si fac trebuie sa ai acces la anumite passwords ce trebuie sa le pui in acel white box dupa care click send si vor aparea pe ecran.

Am sa-ti dau acum citeva passwords,nu pe toate ca -s prea multe:

deltatv bobtv spikepepsi chrisconcept(inca lucrez la comanda) mickeydraft
porsche robvaltrex randylives lipitor tractor nirajpepsi donatos stevebeer
tresamigos nirajtv spikemcd ambipur mikepeople mikesubway olympuscomps chriscap johnice jbeam johnvolvo randyharley jeanenelowes stevegallo

Pt. unele firme ele cer un anume stil si aici intervine pregatirea de artist cum ii zic eu si toti 8 am fost de acord,de a fi artist Chamelleon adica de a te adapta oricarui stil cerut chiar daca nu este al tau in mod normal.
De aceea sintem si cei mai buni din tara!

In acelasi timp pt. cei ce citesc ce am scris tie,pot folosi site-ul si passwords sa vada cu ochii ce fel de arta facem si cum arata ea prezentata clientilor
nostri si pe ce facem banii nostri si apoi sa mai comenteze...!

LOVE&PEACE,
Ozzy

Ps:poate imi raspunzi daca consideri si ai timp
#12101 (raspuns la: #12084) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Protest/12106 - de Tombola la: 16/03/2004 11:00:08
(la: Imaginea Romaniei in afara)
Florin
Nu stiu de ce protesteaza acesti diasporeni dar Romania a devenit un paradis al drogurilor ,prostitutiei si pedofiliei europene.
Nu-i nevoie de CNN sa ne spuna asta ci daca citesti ziarele romanesti te vei convinge singur.
Eu citesc 3 ziare romanesti pe zi si ma uimeste realitatea asta cruda descrisa si de CNN la fel ca si presa bastinasa.
Adevarul este ca democratia cistigata dupa caderea comunistilor in 1989 are si ea partile ei proaste dar asta se poate vedea peste tot nu numai in Romania.
Protestul lor nu cred ca-si are rost.Esta ca si cum ti-ai pune ochelari de cal ca sa vezi numai intr-o directie.

Cu Stima

Andre Morariu
#12184 (raspuns la: #12106) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: