|
te provoaca sa gandesti
ocolul infinitului mic
Cine,soro? Despre ce copchii vorbesti?
Ai cui sunt copiii-si uite asa am ajuns si noi la tema confei, ocolul infinitului mic pornind de la nimic. :))) Interesanta provocarea ta la imaginatie!
OK, mi-am imaginat. Si acum? Fac ocolul infinitului mic pornind de la nimic...:) Leo, ai prea multe idei! Ocolul infinitului mic pornind de la nimic...Sorescu, parca...Imi dai senzatia ca te invarti in jurul cozii si ca-ti si place...:)...
Eu pot sa spun ca totu-i o-ntamplare
Chiar de te nasti prea mic cand vei fi mare Gandeste Pane, La infinitul mic cand esti asa de mare! 'rect. fara sa incercam infinitul mic cu degetul :) ar fi pacat
Dumitru
Păi știu că începe cu primăria, apoi trece pe la școală, o ține pe principală până la casa Marghiloaiei, de acolo dă înconjor prin spate până ajunge iar, ocolind dealul mic, la primărie... Odată, astă vară am fost cu el într-o plimbare așa și ăsta a fost drumul lui. Mihnea Fugi de-l ajungi din urmă și spune-i să vină la primărie, că-l aștept acolo . Dumitru(speriat) Da` e ceva rău ? Mihnea Dar ce aveți măi oameni buni ?! De ce credeți că ar fi ceva rău ? Sunt probleme de discutat absolut normale în aceste condiții. Probleme ce vizează armata și pe noi, conducerea satului. Acum știți prea bine că problema depozitului s-a rezolvat, deci ce mai vreți. E cazul să vă vedeți de treabă și de cele zilnice. Singurul lucru pe cere vi-l pot spune este că, depozitul va fi unul mai mic, deci armata se pare că nu va apela la ajutorul nostru. Se va descurca singură. Haideți să-i lăsăm în pace să-și facă treaba lor și noi să ne vedem de-a noastră. Un sătean Doamnă învățătoare, mergem să vedem ce-i cu ușa aceea ? Ana Aneghin Oh, da... Uitasem... Hai să mergem ! Dumitru Mă duc să-l caut pe Tudor. La primărie adică să meargă, nu ? Mihnea Da! Alți săteni părăsesc cârciuma. Rămân numai Mihnea, popa Ghiță și Aurel. Aurel(către popa Ghiță) Părinte, dumneata ...? popa Ghiță Eu ce, fiule ? Aurel Dumneata nu mergi să vezi de cele sfinte? popa Ghiță Voi merge...voi merge... Aurel Să nu crezi că mai primește ceva ? Gata ! Până după slujba de mâine, gata! popa Ghiță(ridicându-se încet) Bună să vă fie inima, fii mei(apoi iese și el din cârciumă) Aurel se dă imediat lângă Mihnea. Acum că suntem numai noi, îmi spui și mie despre ce era vorba ? Pari destul de îngândurat. Mihnea Să nu crezi că îți spun ceva. Ți-am zis, problema e de inters doar pentru mine și Tudor, atât. N-ai de ce să-ți faci griji.(și iese și el din cârciumă) Scena VI În biroul de la primărie. La masă stă Mihnea și-l așteaptă pe jandarmul Tudor. Se aud tropăituri. Ușa se deschide și intră jandarmul Tudor, dar și Dumitru. Dumitru(cu o mină victorioasă) L-am adus dom` primar ! Mihnea Mulțumesc, Dumitre... I-a loc Tudore. Acesta se așează pe scaun în fața biroului lui Mihnea. Dumitru a rămas în picioare lângă ușă. Mihnea Dumitre, lasă-ne singur te rog ! O să trec pe la tine mai târziu... Înțelegând că nu-i nevoie de el, Dumitru salută din mână și părăsește încăperea Jandarmul Tudor Care-i treaba, dom` primar ? De ce m-ați chemat așa urgent ? Mihnea Se împute treaba,Tudore. Jandarmul Tudor Ce anume ...? Mihnea E urâtă treaba. Pe când să zicem c-am scăpat cu minciuna...s-a întors totul împotriva noastră Jandarmul Tudor(foindu-se pe scaun și tot mai curios) Ce anume vrei să zici ? Tudor Am vorbit mai-nainte cu colonelul Varlaam. A venit acolo, la Aurel și ne-am dus într-un separeu de am discutat, și ce crezi ?! Nenorocitul ăsta de depozit... Jandarmul Tudor Ei, da zi odată, ce mă fierbi așa ?! Nu se mai construiește ?! Mihnea Ba da, dar... va fi unul din ăla mare, mare de tot și de muniție. Exact așa cum îl visasem eu înainte. Îți dai seama ! Jandarmul Tudor Stai puțin. Deci depozitul nu va mai fi unul de efecte și intendență ? Mihnea Nu, mă Tudore. Nu. Va fi unul de muniții, și încă unul mare de tot. Jandarmul Tudor Și atunci unde-i problema. Doar nu asta ai vrut tu ?! Să fie unul mare care să scoata satul din anonimat. Mihnea Tudoree. Tu nu înțelegi ?! Le-am spus oamenilor că am aranjat ca depozitul să fie unul mic, inofensiv, de haine și conserve. Acum dacă vor afla că e vorba de unul mare și periculor... îți dai seama în ce situație sunt ?! Voi cădea de mincinos! Jandarmul Tudor Trebuie să fie o cale de ieșire. La urma urmei, tu ești primar și tu iei măsurile care le crezi de cuvinnță. Mihnea Ce vrei să spui ? Jandarmul Tudor Păi dacă tot i-ai mințit la început, apoi să mergem pe idee asta dar să corectăm. Când vor afla, le vei spune că ai știut tot timpul despre ce depozit e vorba, dar ai încercat să-i liniștești, tocmai ca să nu se sperie. O să cazi ca pisica, în picioare indiferent de situație. Nu dau drumul la filmul de o ora pentru ca ascult muzica aia italiana de pe youtube si netul meu nu ar face faţă la amandoua. Si daca e in engleza... Dar rezumatul tau e suficient ca sa nasca un raspuns. Stiinta nu are limite. Exista infinitul mic si infinitul mare. Orice ai lua il poti imparti si iar imparti la infinit. Asa ca stiinta e foarte posibil sa mearga inainte. (Tot inainte, mandri pionieri! Tra la la...) La un moment dat insa omul va depasi stiinta. De fapt a si depasit-o, dar asta e alta poveste. :)
UN MANIFEST AL FOTOGRAFIEI ROMANESTI
- de
Dinu Lazar
la: 04/01/2004 11:57:07
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf) Domnul Voicu Bojan, membru al grupului 7zile, lanseaza un gind care poate fi un manifest al fotografiei romanesti; citeva reactii ale unor importanti fotografi romani se pot deja citi la www.fotografu.ro/ratzushca.
Iata tema de discutii propusa de domnul Bojan: ==================================== Doua lucruri doar se pot spune despre acest personaj care, uneori, îi face copiii mai sensibili sa lacrimeze - 1. ca pe ratusca cea urâta n-o iubeste nimeni pentru ca 'iese din rând' si nu seamana cu celelalte ratuste, deci este urâta si 2. ca tocmai urâtenia este cea care contine în subsidiar promisiunea recunoasterii ei ca fiind de fapt o gratioasa lebada. Asta e si speranta mea secreta cu fotografiile care îmi plac nespus doar mie, fara sa stiu prea bine de ce, si pe care le arat în dreapta si-n stânga, doar-doar voi citi într-o zi pe chipul cuiva amestecul acela de vaga invidie bine învelita într-un entuziasm potolit care sa duca la recunoasterea 'lebedei' mele fotografice, 'urâta' pâna atunci de toata lumea si acum brusc metamorfozata în 'frumoasa'. O întrebare mai serioasa sta în spatele acestui joc: în ce consta frumusetea sau nefrumusetea unei fotografii, într-o brusca forma de îndragostire fara vreo explicatie logica,sau în discursul inteligibil care se ascunde dincolo de ea? Avem de-a face cu un mecanism irational, sau cu unul rational? Iubim imaginea aparent pura, sau iubim povestea înscrisa cu litere nevazute pe dosul ei? Vorbim aici de 'obiectul' fotografie, neînsotit si neîngradit de cuvintele, pe care le banuim ca paraziteaza orice imagine. Oare succesul unei fotografii fara titlu sau explicatii auxiliare sa depinda de descifrarea unui sens, mai precis acelasi sens detinut de fotograful-martor, care printr-o privire aidoma unei cautaturi interzise prin gaura cheii a furat lumii un dreptunghi oarecare? Cred ca inteligibilul unei imagini fotografice se compune dintr-un discurs plus o stare, ori chiar daca stratul conotativ se poate exfolia si citi într-o masura mai mare sau mai mica, starea de gratie în care s-a aflat cel care a privit mai întâi si care vine acum sa le arate si celor care n-au fost acolo, ramâne tarâmul fermecat rezervat exclusiv celui ce l-a dezvirginat printr-o simpla privire. Putem dar vorbi de singuratatea adamica a celui ce vede ca si cum ar vedea pentru întâia oara totul, asta ma rog, pâna în ziua când japonezii vor inventa aparatul digital care va transmite 'la pachet' o data cu imaginea fotografica si starea aceea de gratie, cele mai ascunse gânduri, adierea vântului, temperatura, umiditatea atmosferica etc. Revenind pe pamânt, ce ne facem asadar cu fotografiile pe care le iubim cu încapatânare, dar care nu plac nimanui? Putem vorbi infinit despre o bucata de drum ca cea pe care v-o propun vederii ca despre un mic interval care contine ADN-ul tuturor calatoriilor, al trecerilor si petrecerilor de pe lumea asta. E într-un fel ocolul pamântului luat la misto. Nu se agata de nimic, nu începe si nu se termina, nu promite nici o tinta, e semiotica pura - semnificatul se lipeste de semnificant ca marca de scrisoare fara sa lase loc vreunui rest interpretabil. Seamana întrucâtva cu palma aceea pe care am primit-o odata absolut din senin de la un tip când am coborât din troleu si care m-a lasat fara replica pentru ca n-a fost însotita de nici o explicatie. Omul a coborât, m-a privit drept în ochi, mi-a dat o palma sanatoasa, cu elan, de mi-a mutat falca, s-a întors si a plecat fara vreun cuvintel. Pe undeva sunt constient ca fotografia asta nu e frumoasa, lumina e plata, cerul nu are nimic de spus, zapada nu e spectaculoasa si exuberanta, ci subtire si nesatioasa ca o felie de pâine unsa cu un strat atât de subtire de unt încât trebuie sa mesteci mult si sa te concentrezi foarte serios ca sa-i ghicesti gustul ocultat. Un asemenea drum nu promite mari aventuri, e prielnic doar unui strain - xenos, cel delocalizat care trece mereu, asemeni lui Isus în drum spre Emaus. Si împotriva tuturor argumentelor posibile, iubesc mult aceasta fotografie care ma exprima pentru ca în taina stiu ca starea mea de gratie de atunci era într-un rar echilibru cu tot ceea ce se vedea prin vizorul aparatului, ca într-o împacare spectaculoasa si definitiva cu lumea. E vorba aici de un inexplicabil foarte personal care se preface progresiv în inefabil, în ceva usor si fara corp ca frumoasa din poveste, în ceva atât de rarefiat si subtire, încât nici nu are rost sa ne apucam sa vorbim despre el.
ce poate fi sufletul -teorie 2002- fragment din cartea mea
- de
adacartianu
la: 20/03/2004 15:08:18
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...) DIAVOLUL: Aşa că tu crezi că eşti singurul vinovat de păcatul de a dori? Dar oare, nu Dumnezeu a lăsat în oameni şi îngeri simţirea, nu el a eliberat sufletul acesta plin de dorinţi şi pasiuni, chiar dacă sufletul îngerilor diferă de cel al oamenilor.
INGERUL: Problema ta este conceptuală, nu cred că viaţa ta nu ţi-a oferit nimic altceva decât o oarecare forţă distructivă, iar înţelepciunea te-a ocolit cu desăvârşire! Ar fi absurd să descopăr că eşti doar viclean şi atât! DIAVOLUL: Viclenia e o parte consistentă a firii mele, iar despre înţelepciune nu pot spune că m-ar ajuta cu ceva, astfel că nici nu o consider necesară planurilor mele care includ lumea. Departe de mine să gândesc că isteţimea mea poate fi întrecută de înţelepciune. Dar ce vrei să spui cu asta? INGERUL: Problema sufletului este una de esenţă, sufletul fiind esenţa universală pe care nici măcar Dumnezeu nu a creat-o! Sufletul este o energie independentă pe care Dumnezeu poate doar să o modeleze prin virtutea unor legi universale, însă nu o poate transforma. Insăşi Dumnezeu s-a născut cu sufletul în sine ceea ce demonstrează evident că şi înaintea existenţei Lui sufletul era eternitatea. Până şi Dumnezeu a luat naştere din suflet, asemeni oricărei creaţii lumeşti sau universale! Sufletul fiind baza, restul sunt doar amănunte. DIAVOLUL: Il consideri pe Dumnezeu doar un amănunt?! Ti l-ai urcat în cap definitiv acum! INGERUL: Ba nu! Vezi, asta înseamnă lipsa de înţelepciune! Adevărul nu poate fi contestat, iar lupta ta aprigă de secole este o absurditate care s-a născut tocmai din lipsa ta de înţelepciune. Nu poţi fura puterea unei fiinţe asupra unei lumi atâta timp cât nici puterea ei nu este integrală. El nu reprezintă totul pentru întreg universul, ci doar pentru o parte a lui. Universul este o gradare, iar dacă Dumnezeu este puternic peste viaţa pământeană asta nu înseamnă că el deţine întreaga putere universală. DIAVOLUL: Negi autoritatea divină? Nu mă aşteptam să fii chiar atât de nesăbuit! Ha!Eşti un înger răzvrătit cu adevărat! INGERUL: Nu, nu contest puterea Lui, afirm doar ceea ce ştiu, faptul că nu este o autoritate universală unica, o forţă care domină întregul în toată masa lui! Te înşeli amarnic crezând de atâtea secole că e doar El şi numai El în tot acest infinit! DIAVOLUL: Iţi baţi joc de mine?! INGERUL: Nu. Iţi spun doar ceea ce este universul, lumea şi Dumnezeu. La baza tuturor creaţilor stă sufletul, el reprezintă viaţa apoi urmează Dumnezeu şi restul. DIAVOLUL: Restul care?! INGERUL: Restul care participă la procesul creaţiei, la întreţinerea vieţii în toate aspectele ei. Nu este simplu acest proces de naştere, întreţinere şi devenire, apoi, ce să mai spun de transfigurare şi transcendenţă? Crezi că toate astea se întamplă numai datorită Lui? Crezi că miturile esentiale ale umanităţii sunt doar vorbe-n vânt? Doar poveşti scornite la întâmplare de cine ştie ce muritor? DIAVOLUL: Nu ştiu ce intenţii ai spunându-mi toate aceste inepţii…bazaconii pe care nu pot să le consider decât o insultă la adresa Lui! Ori ţi-ai pierdut într-adevăr minţile! INGERUL: Nu am nici o intenţie în ceea ce te priveşte, m-ai împins spre dialog, acum suportă consecinţele sau pleacă. Eu nu te pot ţine aici cu forţa, sunt un deţinut. Călăii mei sunt oamenii, nici tu şi nici El! DIAVOLUL: Dar explică-mi şi mie teoria ta cu privire la universalitate şi conducătorii ei, m-ai surprins. Si, recunosc, departe de mine să cred această teorie! Faptul că Dumnezeu nu este autoritate absolută mă uimeşte cu adevărat. INGERUL: Este autoritate absolută asupra oamenilor nu asupra întregului univers. Nu există Dumnezeu şi doar atât, legile universale se bazează şi pe alte soiuri de forţe. Dumnezeu este doar o parte din forţa înţelepciunii, iar autoritatea Lui este răspândită asupa spiritului şi sufletului uman, nu asupra vieţii însăşi. De aceea nu El poate schimba lucrurile rele din viaţa oamenilor! Intregul univers este divizat, nu este o unitate în sine, iar asta implică o serie de forţe diferite care stau la baza orânduirii lui. DIAVOLUL: Nu Dumnezeu a creat lumea? INGERUL: Nu, dar a luat parte la creaţia ei. Dacă Biblia omenească spune că Dumnezeu a creat lumea în 7 zile asta este doar o latură mitologică prin care omul trebuie să înţeleagă că El este autoritatea cea mai puternică asupra umanităţii. Dar Dumnezeu nu este creatorul universalului, El este implicit o parte a acestuia. DIAVOLUL: Si-atunci ce rol are El în creaţia umanităţii? INGERUL: Rolul de părinte ocrotitor al omului pentru că, Dumnezeu a creat omul, nu şi lumea în care există omul! Aici s-a greşit în doctrina religioasă şi faptul acesta l-a determinat pe fizician sau chimist să conteste existenţa lui Dumnezeu şi religia! DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu a făcut omul, iar restul lumii în care există s-a născut prin puterea altor forţe? INGERUL: Bineânţeles, este o problema de lege naturală, de energie universală care a contribuit la o creaţie necesară. După cum bine ar trebui să ştii, noi îngerii studiem în şcoală în afara legilor Paradisului, universalităţii şi divinităţii, însăşi doctrinele, mitologiile şi legile umanităţii, pe acelea create de ea însăşi. Este formidabil să vezi evoluţia fiinţei, să vezi când a descoperit existenţa lui Dumnezeu. După câte încercări de a-şi răspunde asupra problemei existenţei sale prin propria-i forţă, a înţeles actul divin al creaţiei! Este fantastică descoperirea organizării lumii datorită înţelepciunii cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Inţelepciune care nu este uşor de folosit sau cultivat, şi totuşi oamenii, unii dintre ei, au reuşit să descopere prin puţinul spiritului lor o capodoperă universală cum este creatia lor şi a lumii în care trăiesc! DIAVOLUL: Nu cred că oamenii au descoperit încă provenienţa lor sau a lumii, la ei totul este o permanentă îndoială, incertitudine. Nu au dobândit încă marile adevăruri despre care îmi spui tu acum! INGERUL: Ei poartă aceste adevăruri în ei înşişi însă nu înţeleg adevărul, iar dacă cineva anume le-ar revela conştiinţa asupra marilor adevăruri, nu ar ştii să le primească, i-ar speria. Oamenii încă nu pot înţelege totul, şi chiar dacă le-ai da totul, uşurinţa fenomenului le-ar crea mari probleme, fiindcă nu ar ştii să se folosească de ceea ce ştiu. Ei se aşteaptă la cu totul altceva, unii se aşteaptă chiar să descopere faptul că nu există Dumnezeu…încă există multă absurditate în minţile şi încercările lor pentru a fi convins că nu pot suporta adevărul. Nu s-ar mulţumii dacă ar ştii că e doar Dumnezeu, ei încă mai caută alte soluţii pentru că au impresia că ar fi prea simplu să fie aşa. Le place viaţa complicată. DIAVOLUL: Dar este evident că singura lor soluţie este să creadă ca sunt o creaţie divină! INGERUL: Da, aşa este, însă fiecare în adâncul sufletului aşteaptă să i se dovedească altceva. Până nu scapă de aceste căutări care nu-i pot focaliza spre singurul adevăr real al existenţei lor, nu se pot linişti. Unii descoperă adevărul, aceia sunt cei înţelepţi, dar întotdeauna pe cei înţelepţi omenirea îi lasă la urmă, căutându-i abia în clipa în care nu mai există. In timpul vieţii lor sunt consideraţi nebuni sau visători, calităţi pe care societatea nu le acceptă. Interesantă firea omenească, păcatul voluptăţii în care cade cu uşurinţă şi cu care e atât de uşor să atragă pe oricine! Vicleniile pe care le cunoaşte de la tine îi stau uneori drept căpătâi al faptelor şi, cu atâta uşurinţă este capabilă să se joace între lumină şi întuneric încât îţi lasă impresia că umanitatea a evoluat mai presus de divinitatea universală. Evident, este doar o impresie înşelătoare, cel care ajunge să creadă în ea, el însuşi e o umbră cu atribut de om. Omul adevărat se ridică spre înţelepciune, cel care aşteaptă de la sinea lucrurilor să o primească se risipeşte spre pieire. După cum bine ştii, nu toţi muritorii văd Paradisul! Deşi Paradisul este o stare naturală. Ei înşişi îl poartă în construcţia lor, însă în felul în care trăiesc pe pământ îi îndepartează de acesta. DIAVOLUL: Eu cred că ai luat-o razna şi spre amuzamentul meu cred că-L mâniezi tare pe moşulică! INGERUL: Nici pomeneală! Sunt destul de înţelept să ştiu că ceea ce gândesc e adevărat. Vorbele mele nu sunt o joacă de cuvinte şi doar atât. DIAVOLUL: De ce crezi că este adevărat, numai pentru faptul că te consideri înţelept? Mie unul mi se pare absurdă teoria ta cu privire la puterea divină. INGERUL: Nu mă refer la puterea divină, ci la puterea lui Dumnezeu. El este divinitatea pentru oameni, dar alături de el se găsesc şi alte forţe. Esenţa divinităţii nu se opreşte în el. Divinitatea este un fenomen mai amplu pentru universalitate. Nu putem privi infinitul ca finit în Dumnezeu, pentru că El nu este un capăt, o limită. Nu vorbesc din prisma oamenilor, cu ei se întamplă altceva. Bineânţeles că pentru ei ca fiinţe, Dumnezeu reprezintă totul, însă pentru universalitate nu. DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu are Dumnezeul lui?! E absurd! INGERUL: Nu. Insă el deopotrivă cu alţii conduce acest univers infinit.Eu, ca înger contribui la viaţa Paradisului, Dumnezeu contribuie la viaţa universului, omul contribuie la viaţa pământeană. Fiecare dintre noi contribuie la un proces de creaţie diferit, dar care se răsfrânge inevitabil asupra tuturor lumilor existente în univers şi, bineânţeles, asupra universalităţii însăşi. Viaţa în toate aspectele ei este cauză şi efect, nimic nu este întâmplător şi totul are un sens. Animalul, insecta, omul, noi, Dumnezeu, planetele, sufletul, chiar şi tu, au rostul lor într-un scop mult mai grandios decât viaţa pământeană sau Paradisul. Ar fi o lume mult prea simplă aşa cum o percep oamenii, o lume redusă la om şi Paradis. Viaţa e doar un pas spre adevărata lume, moartea e doar pasul următor, iar Paradisul la fel. Viaţa nu se opreşte la un nivel, ci însăşi viaţa transcede spre alte forme de viaţă chiar de nu sunt pământene. Există un soi de plafonare în lumea tangibilă, o plafonare care le mişcă oamenilor conştiinţa în asemenea hal încât nu pot percepe că viaţa lor de acolo nu este nimic mai mult decât o impresie. Ei sunt expresii viitoare care în lumea materială capătă doar o vagă intuiţie a ceea ce-i aşteaptă mai târziu. Viaţa lor este o probă pe care trebuie să o treacă până la finele timpului acordat de natură, dacă nu reuşesc se nasc din nou până când descoperă ceea ce au de descoperit. DIAVOLUL: Asta ştiu şi eu, dar mă frământă gândul că secole de-a rândul însăşi eu l-am privit pe Dumnezeu ca fiind unic. In cazul de faţă pot înţelege de ce, de atâtea ori, aveam impresia că oricât aş încerca să transform lumea Lui în ceea ce vreau eu, alte forţe se războiau cu mine în afara Lui. E un fel de conspiraţie universală care-ţi dă libertatea să te mişti în voie până la un punct, apoi vine şi îţi întoarce toate planurile peste cap. Eu credeam că e El! INGERUL: Nu întotdeauna, uneori nu-i stă în atribuţii să facă unele lucruri, alteori se sfătuieşte cu restul şi ajung la un plan comun în ceea ce te priveşte, în ceea ce priveşte lumea sau universul. Dumnezeu este o parte a forţei universale chiar dacă viaţa oamenilor este guvernată de el. DIAVOLUL: Ciudat este faptul că omul cuprinde şi laturi care mă caracterizează, de ce ar fi vrut El să creeze o fiinţă în care să existe şi binele şi răul deopotrivă? INGERUL: Omul a ales răul singur când nu a ascultat învăţătura Lui. DIAVOLUL: Omul a căutat cunoaşterea, de ce cunoaşterea ar fi un rău? INGERUL: Stiu, un om fără cunoaştere e un imbecil, dar El le dăruise atât cât le trebuia pentru a fi fericiţi. DIAVOLUL: Cu toate astea nu au fost fericiţi. Si tu ai avut totul care să te facă fericit şi, totuşi, eşti aici. INGERUL: Iţi mai aminteşti cum a luat naştere lumea? DIAVOLUL: Din plictiseală? INGERUL: Nu râde, vroiai să vorbim serios. DIAVOLUL: Te ascult. INGERUL: Era vorba despre echilibrul universal, îţi aminteşti? DIAVOLUL: Da, credeau că prin crearea lumii se va forma echilibrul dintre timpuri. Balansul egal pe linia infinitului. INGERUL: Da. Gândeşte-te la infinit ca la o dreaptă care are situate pe ea punctele A si B,…e!…dreapta asta este străbătută de tot soiul de energii care trec pe deasupra ei cu forţe diferite. Aceşti curenţi ajung, uneori, în punctul B cu mai multă forţă şi atunci dreapta suferă mici transformări. Punctul B se apleacă, iar punctul A trece ca vârf, apoi invers, punctul B trece ca vârf. Diferenţa de gradaţie în timp şi spaţiu este aproape insesizabilă în condiţia în care există A şi B, dar imaginează-ţi ce groaznic ar fi dacă pe dreaptă ar exista un simplu A şi toate aceste forţe s-ar vânzolii doar deasupra lui. Eee!…uite, din acest motiv a fost creată lumea oamenilor. Acesta era echilibrul căutat. DIAVOLUL: Dar ce rol au oamenii, de ce n-au lăsat doar pământul? INGERUL: Tu chiar n-ai minte?! Oamenii sunt energia care creaza echilibrul. Pământul e doar un spaţiu în care ei se dezvoltă pentru a contribui cu energia lor la echilibrul universal. Imaginează-ţi că pe dreapta asta sunt mai multe puncte…A,B,C,D,E…şi aşa mai departe, pe lângă astea mai sunt zeci de alte puncte care sunt, de fapt, planete nelocuite, nepopulate cu nici un soi de fiinţă. Toate planetele A,B,C,D,E sunt populate iar în jurul acestora pe o raza de mii de ani lumină nu există viaţă, ci doar alte planete nepopulate. Forţa acestor emisfere, acestor spaţii se transformă într-o forţă unică care alcătuieşte prin sine universalitatea. Să presupunem că pământul s-ar fi aflat în partea dreaptă a dreptei pe care ne-am imaginat-o, în partea stângă sunt zeci de alte planete locuite, iar în partea dreaptă sunt doar 5, de exemplu,…echilibrul nu e perfect. Atunci mai trebuia populată o planetă care să aibă în jurul ei o configuraţie de planete care pot contribui la viaţa finţelor care se vor naşte. Planete nelocuite care prin conjuncţia lor, prin amplasamentul lor să influenţeze viaţa. Fiecare om e născut sub un semn zodiacal, crezi că pământul a fost ales la întâmplare? Nu, bineânţeles, e vorba de o scară ierarhică a energiilor, a planetelor, a influenţei acestora asupra oamenilor. De ce crezi că spaţiul, cerul şi planetele au însemnat din totdeauna pentru ei un punct de reper, tipologiile ca trăsături mari ale umanităţii sunt descifrate prin influenţa planetelor, a spaţiului. Acum înţelegi ce substrat au toate aceste amănunte? Până şi timpul, gândeşte-te la timp care de fiecare dată e altul, pe pământ sau în spaţiu. Creaţia omului nu este un fenomen întâmplător sau un fel de experiment, rolul creaţiei este de o mai adancă complexitate pentru întreg universul. DIAVOLUL: In concluzie universul se foloseşte de energia oamenilor…păi e corect?! Si ăştia, amărâţii de ei, nu ştiu nimic, le folosiţi energia şi apoi îi omorâţi! HA! E convenabil! INGERUL: Nu glumii cu asta, ştii prea bine ce se întamplă apoi…cum ştii prea bine de ce mor oamenii. DIAVOLUL: Da, omul bătrân nu mai posedă aceeaşi energie, dacă moare se transformă în energia iniţială. Vezi că ştiu? INGERUL: Uneori eşti doar un bufon, ştiai? DIAVOLUL: După atâta teorie mai trebuie să te amuzi puţin, nu crezi? Dar, ce-ai spus e interesant, recunosc. Eu nu m-aş fi gândit. Dar ce rol are atunci Paradisul? INGERUL: Eşti îngrozitor! Tu crezi că un spirit care a existat într-o lume materială ca cea de pe pământ se poate obişnui în alta care să nu-i semene? E, Paradisul are calităţile exterioare ale lumii lor, o lume cu care sunt obişnuiţi. Vorbeam despre timp, există atâtea timpuri paralele în univers!…iar unul dintre ele este chiar Paradisul. Imaginează-ţi tot dreapta de mai devreme, pe ea se află planetele care formează echilibrul vieţii în tot ansamblul de puls material, am rezolvat problema echilibrului acesta, dar mai există şi timpul dintre timpuri. Acest timp este paralel cu toate celelalte şi în acesta se află divinitatea în toată măreţia ei. In concluzie, energia care creaza echilibrul vieţii creaza şi echilibrul acestui spaţiu în care nu poţi exista decât ca energie. Spaţiul dintre spaţii, dar pe care îl cuprinde tot infinitul universal. Si, poate te gândeşti că existând atâtea vietăţi în univers s-ar putea strânge prea multă energie în spaţiul dintre spaţii. Ei bine, nu se poate. Dintr-o regulă foarte simplă. Si anume, cum oamenii au Paradisul, fiecare din restul lumilor au spaţile lor care să fie identice cu lumea în care au trăit. Aşa se formează un echilibru superior şi, totodată, ştii că unele energii se reântorc de unde au plecat, revin la viaţă dupa un anumit timp. Ciclul acesta de energie-viaţă se produce în permanenţă, e o rotaţie, o energie vine şi o alta pleacă. Spaţiul dintre spaţii e ca o sursă de reâncărcare după ce fiinţa organică, materială, îşi consumă energia trăind. DIAVOLUL: Asta ajungi să spui tu despre Dumnezeu! Dacă spui asta şi oamenilor te vor arde pe rug! Eu, te cred, dar în afara mea nu te va mai crede nimeni aici! INGERUL: Stiu, nici nu voi spune astfel de lucruri…mă gândeam că, poate, acum vei înţelege măcar tu că unele dintre jocurile tale nu se vor realiza niciodată. Nu din cauza Lui, ci din cauza unei puteri mult mai mari din care el este doar o parte. DIAVOLUL: Si despre restul…ştii ceva anume? INGERUL: Nu, cărţile acelea nu ne sunt puse la dispoziţie, iar eu sunt doar un înger al Paradisului, nici eu nu pot cunoaşte totul, ci puţin mai mult decât oamenii. Intotdeauna există o limită pentru că numai Dumnezeu şi restul sunt culmea înţelepciunii. Restul, orice ar fi şi oricâţi ar fi cred că au acelaşi fundament, posedând aceeaşi cunoaştere a totului. In mod real nu pot conduce universul decât dacă ar fi egali, în cazul în care unul ar fi mai deştept sau mai puternic, s-ar face o altă ierarhizare, ceea ce nu cred că este şi cazul lor. De fapt, sunt convins de asta. DIAVOLUL: Ai da toată omenirea peste cap cu teoriile tale! Ai reuşit s-o faci cu mine, dar cu ei?! La cât de înţelept eşti, de ce nu încerci să te salvezi singur? INGERUL: Pentru că am greşit, sunt în închisoarea oamenilor cu voinţa Lui. Dacă El va considera că voi putea primi iertarea, îmi va da de ştire. DIAVOLUL: Auzi, ştii care e o altă ciudăţenie? INGERUL: Nu, spune-mi. DIAVOLUL: Nu există Iadul de care vorbesc oamenii, eu nu am creat nici unul. Eu exist printre ei şi îi am adepţi cât trăiesc, după ce ei mor…eu caut alţi oameni. INGERUL: Nu e ciudat, şi ştiu că nu există Iadul, dar trebuia construit în mintea lor pentru a se teme de tine. Stii şi motivul pentru care s-a întâmplat asta! DIAVOLUL: Oarecum. INGERUL: Sti bine că atunci când o fiinţa îşi foloseşte energia în mod negativ, distructiv pentru sine sau specie, energia se dizolvă atât de mult încât dispare la un moment dat. Când omul care şi-a folosit energia în mod negativ moare, nu mai posedă minimul de energie care să-l urce spre Paradis. Pur şi simplu omul rău moare pentru că, în final, devine doar materie lipsită de energie. Adevărul e că Iadul e o necesitate, aşa se poate păstra mai multă energie creatoare utilă universalităţii.
România... "Cum ocolim apele"...
- de
Jimmy_Cecilia
la: 25/07/2005 09:30:56
(la: Trancaneala Aristocrata "4") am gasit un articol, dar linkul nu mai functioneaza,
este referitor la innondatiile din RO si la drumurile inchise... articolul este scris in Cotidianul, autori : George Lacatus, Cristian Tomescu (15-07-2005) """Cum ocolim apele 7 Drumuri Nationale din judetele Brasov, Bacau, Vrancea, Buzau, Harghita si Braila au fost inchise din cauza viiturilor si a caderilor de pietre. Drumul European 85 a fost inchis pe anumite portiuni: la Maracineni si intre Focsani si Adjud. Si traficul feroviar a avut probleme. Daca plecati de la Bucuresti la Iasi, la intrarea in Buzau trebuie sa ocoliti prin Satuc-Berca-Sapoca-Maracineni. Pina la Focsani se merge destul bine, dar, cind va indreptati spre Adjud, va trebui sa ocoliti pe un drum judetean 42 de kilometri. Cele mai grave probleme le veti intilni in drum spre Bacau, unde portiuni de citiva kilometri de drum sint inundate sau inchise. Daca plecati pe aceasta ruta, inarmati-va cu mult calm. Pe DN 3 Bucuresti-Constanta se circula ingreunat, iar in dreptul localitatilor Basarabi si Valul lui Traian soseaua este acoperita de apa. Daca vreti sa plecati pe litoral, conducerea Politiei Rutiere Constanta va recomanda sa va aminati plecarea cel putin citeva zile. Valea Prahovei, mai sigura decit Valea Oltului Inspectoratul Judetean de Politie Sibiu recomanda soferilor sa foloseasca mai bine ruta ocolitoare Sibiu-Fagaras-Brasov si Valea Prahovei, deoarece este mai sigura decat DN 7, care face legatura dintre Sibiu si Vilcea, pe Valea Oltului. „Recomandam soferilor sa foloseasca Drumul National 1, pe varianta Sibiu-Brasov-Valea Prahovei pentru deplasarile in sudul tarii si sa adapteze viteza la conditiile de trafic“, a avertizat subcomisarul Lucian Tarnu, seful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Sibiu. Din Sibiu va puteti indrepta fara probleme spre Vilcea pe DN 7 si spre Brasov, pe DN 1, pentru ca aceste drumuri nu sint blocate. Singurul drum national cu probleme pe raza judetului Sibiu este DN 14 Sibiu-Sighisoara, unde s-a surpat podul de la Axente Sever. Trenurile au avut intirzieri chiar si de opt ore 34 de linii de cale ferata din regionalele Galati, Iasi, Craiova si Brasov au fost inchise ieri din cauza inundatiilor care au acoperit terasamentele. Trenurile dinspre Moldova, Oltenia, Ardeal si Banat au avut intirzieri de mii de minute. 10 trenuri care au venit ieri din cele patru regiuni istorice spre Capitala au inregistrat intirzieri record. Rapidul Iasi-Bucuresti, care a venit pe ruta Birlad-Focsani, a avut intirzieri de peste opt ore. Un alt tren care a venit de la Timisoara prin Craiova a sosit in Bucuresti cu cinci ore intirziere. Rapidul de Suceava a sosit cu o intirziere de peste 300 de minute, iar toate celelalte trenuri care au venit din Moldova in Bucuresti, prin Birlad si Focsani, au avut intirzieri de citeva sute de minute fiecare. Ruta Buzau-Adjud a fost inchisa Din cauza inundatiilor care au slabit rezistenta terasamentelor, ruta Buzau-Adjud a fost inchisa circulatiei, la fel si ruta Buzau-Marasesti-Pascani. Din cauza inchiderii rutei Buzau-Adjud, nu mai circula nici un tren pe rutele Marasesti-Ghimes, Buzau-Marasesti, Buzau-Adjud si Comanesti-Ghimes. Calatorii din aceste localitati au fost nevoiti sa circule pe o ruta ocolitoare: Buzau-Faurei-Tecuci-Iasi-Pascani. Mai multe trenuri care trebuiau sa circule spre Iasi, Suceava, Brasov si Galati au fost anulate. Rapidul care a plecat din Bucuresti spre Suceava a fost nevoit sa ocoleasca prin Buzau-Marasesti-Pascani. • Numere de urgenta pentru cei din trafic, schimbate in plin haos Cind mai multe zone ale tarii sint afectate de inundatii, iar cei care vor sa calatoreasca au nevoie de informatii despre starea drumurilor, Ministerul Transporturilor a schimbat numerele de telefon ale comandamentului central de unde conducatorii auto puteau obtine informatii. Noile numere de telefon unde se pot obtine informatii despre starea drumurilor nationale sint: 021-315.75.66, 021-318.66.31, 021-318.66.09, 9366, 9360. Se mai pot obtine informatii si de pe site-ul Minsterului Transporturilor: www.mt.ro, la link-ul „Starea Infrastructurii”- sectiunea Drumuri. Romania scufundata Trei sferturi din Romania se afla sub ape. Viituri nemaiintilnite intr-o mie de ani au maturat Moldova de la nord la sud, rupind-o de restul tarii. La nivel national, ar putea fi declarata starea de urgenta din pricina distrugerii infrastructurii si a problemelor sociale. Autoritatile locale si cele centrale, dar si Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, care tin sub observatie calamitatile, ar putea interveni pentru impunerea starii de urgenta in intreaga tara, releva surse din sistemul de siguranta nationala. Motivul il reprezinta distrugerea unei parti serioase din infrastructura nationala, dar si posibilitatea aparitiei bolilor contagioase, dupa retragerea apelor si dupa revenirea zilelor calduroase. Totodata, securitatea alimentara pare a fi pusa in pericol, dupa cum ne-au declarat surse din sistemul de siguranta nationala. In functie de datele primite de la ministrul Administratiei, presedintele poate declara starea de urgenta. Sapte morti si patru disparuti 31 de judete din 41 sint afectate de inundatii. Apele revarsate in ultimele zile au acoperit 505 de localitati, 121.000 hectare de teren agricol si au distrus 14.800 de case. Autoritatile au evacuat 8.616 persoane, in timp ce, miercuri si joi, sapte oameni au murit si patru sint disparuti. Bilantul ultimelor zile de ploi si viituri este pus pe seama unor debite neobisnuit de mari ale riurilor din Moldova, care au rupt digurile si s-au revarsat peste localitatile intilnite in cale. Infrastructura rutiera si feroviara a fost atit de afectata, incit a izolat, practic, nordul Moldovei de restul tarii. 370 de poduri, 445 de podete si mai multe drumuri nationale si judetene s-au rupt. Armata si Ministerul Adminis-tratiei si Internelor au facut pod aerian pentru aprovizionarea populatiei cu alimente si apa, dar si pentru transportul gravidelor si al bolnavilor care necesitau dializa. Siretul are cel mai mare debit din ultimii 1.000 de ani Miercuri spre joi, in judetele Bacau, Vrancea, Buzau, Galati, Braila, cele mai afectate de inundatiile din ultimele zile, oamenii au facut noapte alba in asteptarea viiturii anuntate pe Siret. Riurile Buzau, Rimnicu Sarat si Siret au depasit digurile. „La ora sase dimineata, Siretul avea 4.650 mc/s, un debit care n-a mai fost inregistrat vreodata, sau cel putin in ultima mie de ani. A fost de 20 de ori mai mare decit este normal”, comenteaza hidrologul Adrian Apostol. Miercuri dimineata, la ora 7.00, s-a facut o bresa in digul de pe malul drept al Siretului, pentru atenuarea viiturii. In ciuda eforturilor, hidrologii au avertizat ca viitura ar putea sa loveasca din nou dupa 20 de ore, adica in noaptea de joi spre vineri, in zona de varsare a Siretului in Dunare. „Se asteapta noi inundatii cind va ajunge viitura de pe Siret in Dunare”, avertiza ieri-dimineata Petre Stanciu, directorul Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor (INHGA). El a fost contrazis insa de prefectii judetelor Braila, Galati si Tulcea, care vedeau altfel situatia la fata locului. • Starea de urgenta limiteaza libertatile Starea de urgenta este instituita de presedintele Romaniei. • dureaza maximum 30 de zile si este adusa la cunostinta populatiei in maximum doua ore de la instituire; In termen de cinci zile, presedintele cere acordul Parlamentului in privinta starii de urgenta; • Se confisca temporar armele si munitia existente la populatie; • Circulatia autovehiculelor si persoanelor este limitata intre anumite zone si ore; • Se fac perchezitii, rechizitionari si razii; • Se inchid temporar benzinarii, cafenele, cluburi, localuri publice; • Se suspenda temporar difuzarea unor emisiuni radio sau televizate; • Se rationalizeza alimentele. Lacurile de acumulare, gata sa dea pe afara Gradul de umplere a lacurilor de acumulare este de 94% si, cu exceptia lacului de la Izvorul Muntelui (Bicaz), care are un grad de umplere de 101% si unde se deverseaza apa la un debit de 70 de metri cubi pe secunda, „pe la nici un baraj nu se da drumul la apa”, ne-a declarat directorul general al Hidroelectrica, Traian Oprea. El spune insa ca, daca in urmatoarele sapte zile va continua sa ploua la fel ca pina acum, toate lacurile vor ajunge la un grad de 100% si apa va trebui deversata, pentru ca acestea vor trebui golite. Astfel, in aval de baraje s-ar putea ajunge la inundatii din cauza debitelor mari ale apei care iese din lacuri, apa care se adauga celei care iese din lac in mod obisnuit, prin turbine. Acesta mai afirma ca daca turbinele hidroelectrice de pe lacurile interioare n-ar functiona si n-ar putea prelua apa, atunci lacurile s-ar umple in 35 de ore si ar trebui golite. Foame si sete printre sinistrati Cele mai mari inundatii din ultima jumatate de secol au luat vietile a sapte persoane, au izolat alte 1.200 si au acoperit aproximativ 450 de localitati. Sute de oameni sint in continuare izolati. Sinistratii au nevoie de apa, alimente si medicamente de prima necesitate. BACAU: Potrivit unui bilant inca provizoriu, in judet au fost inundate aproape 3.400 de case si peste 1.000 de familii au fost nevoite sa isi paraseasca gospodariile. Primarii spera ca guvernul va dispune alocarea de fonduri, singura sansa ca oamenii sa aiba un acoperis pina la iarna. In judet au inceput sa soseasca primele transporturi de apa minerala, necesara in conditiile in care fintinile sint colmatate, iar populatia din orase nu are apa la robinete. Ploaia a incetat, iar Comisia pentru dezastre va incepe sa evalueze pagubele. Circulatia s-a reluat intre Onesti si Bacau, dar si intre Comanesti si Bacau. Se circula pe un singur fir, de la Onesti spre Brasov. SUCEAVA: Un tren in care se aflau aproape o suta de copii care se intorceau din tabara a fost blocat timp de mai multe ore pe calea ferata afectata de inundatii. Prefectul judetului Suceava, Orest Onofrei, a declarat ca trenul a fost debarcat, copiii ajungind ieri-seara alaturi de familii. „Se pare ca au trecut de zona periculoasa”, a mai spus prefectul. NEAMT: La patru zile dupa declansarea potopului in 23 de localitati, autoritatile nu au distribuit apa sau alte alimente de prima urgenta in zonele afectate de inundatii, declarind ca nu sint bani pentru astfel de actiuni caritabile. Prefectul Toader Mocanu sustine ca nu sint fonduri pentru astfel de actiuni caritabile, iar la stocul de la Rezervele Statului nu se poate apela decit cu aprobarea premierului Tariceanu, dar nu a facut nici o solicitare in acest sens. ALBA: Cei 150 de oameni blocati de doua zile in localitatea Lunca Larga au primit ieri apa si alimente cu un elicopter al Ministerului Apararii. Sinistratii au ramas fara curent electric si apa, toate fintinile fiind colmatate, iar drumurile de acces sint blocate, autoritatile declarind ca nu sint sigure ca le-ar putea repara in zilele urmatoare. „In cazul in care nu vom reusi sa ajungem in sat cu camioanele armatei, vom solicita din nou ajutorul MApN pentru trimiterea unui elicopter. GORJ: Autoritatile se pregatesc sa-i cazeze pe calatorii aflati in trenurile care nu pot circula prin Defileul Jiului, prefectul Stefan Popescu Bejat cerind reprezentantilor Primariei din Bumbesti Jiu sa amenajeze o sala de sport. „Este o solicitare foarte mare pentru calea ferata din Defileul Jiului. Noi ne pregatim pentru o eventuala blocare a circulatiei”, a declarat prefectul Clientela PSD, implicata in dezastrul de la Bacau Revarsarea piriurilor Negel si Birnat, care a dus la inundarea unei bune parti din municipiul Bacau, a fost cauzata de unele lucrari executate de o firma a clientelei PSD. Firma Vega ’93 SRL Galati a ajuns sa faca amenajari hidrotehnice, si nu numai, in toata tara. Contractul de la Bacau, numit „Regularizarea riului Bistrita si a afluentilor“, a fost incheiat cu Apele Romane Bucuresti, in anul 2002, fara licitatie, prin incredintare directa. Ionita Maftei, directorul Sistemului de Gospodarire a Apelor Bacau, ne-a oferit detalii despre relatia contractuala cu Vega Galati. „Ei au facut terasamentele. Lucrarea nu este receptionata inca, pentru ca nici nu s-a finalizat. Investitia este inca in derulare, pentru ca banii au venit cu tiriita“, ne-a declarat Ionita Maftei. El spune ca prima amenajare de santier s-a facut in apropiere de piriul Negel in 2002, iar in mai 2004 au demarat si cele de pe piriul Birnat“, spune Ionita Maftei. Vega ’93 ar fi urmat sa faca suprainaltarea digului de la piriul Negel, dar, spun reprezentantii de la Apele Romane Siret, nu au fost bani suficienti pentru finalizare. Fondurile primite anul trecut au fost de aproximativ opt miliarde de lei si specialistii ar urma sa analizeze daca Vega a lucrat la Bacau de acesti bani. O posibila explicatie pentru acordarea fara licitatie a lucrarilor pentru Vega ’93 Galati ar fi faptul ca actionarul majoritar, Corneliu Istrate, este un apropiat PSD. In firma mai este actionar si un alt notoriu sponsor al PSD Galati, Maricel Pacurariu. Vega ’93 a contractat si 16 sali de sport din programul lui Adrian Nastase, dar a primit si contracte de la numerosi lideri judeteni ai PSD. • Victimele apelor Cinci persoane au murit, ieri, in urma inundatiilor. In ultimele zile, apele au provocat in total 13 victime, iar sase persoane sint date disparute: • Judetul Vrancea are cele mai multe victime: doi barbati, Ianula Gheorghe de 43 ani si Grop Nicu Ion de 71 ani s-au inecat in riul Susita din localitatea Soveja. In riul Vizauti, o femeie s-a inecat, iar o persoana, a carei identitate nu a fost inca stabilita, a fost gasita moarta in satul Domnesti. Pina ieri, alte patru persoane au murit si trei au fost date disparute. • Judetul Braila: Popa Daniel a decedat prin electrocutare. • Judetul Bacau: cel putin trei persoane au decedat, iar alte trei sint date disparute. Doi barbati au murit la Manastirea Casin, dupa ce au intrat intr-un piriu cu un TAB, iar un alt barbat a fost luat de viitura din fata casei. • Judetul Alba: o persoana a murit inecata. • Ajutor pentru sinistrati Secretariatul General al Guvernului a deschis trei conturi la Banca Comerciala Romana destinate sinistratilor din zonele inundate. Conturile deschise sint: RO65RNCB5010000138390083 pentru donatii in lei, RO11RNCB5010000138390085, in dolari si RO38RNCB5010000138390084, in euro. Persoanele sinistrate din zonele inundate vor primi un ajutor de urgenta constind in alimente in valoare de 2,9 milioane de lei noi. (K.R.) • RecomandAri: Persoanele aflate in zonele inundate sint sfatuite de specialistii Ministerului Sanatatii (MS) sa nu consume deloc apa din fintini pentru ca, desi este limpede, poate contine microbi. „In cazul in care nu aveti acces la apa potabila, puteti folosi apa decontaminata prin fierbere 30 de minute sau prin clorinare”, mai recomanda MS. Pentru prevenirea contaminarilor, hrana trebuie bine reincalzita, iar laptele copiilor mici trebuie preparat preferabil cu apa imbuteliata. Vasele, ca si fructele, ar trebui spalate cu apa care provine din surse verificate. Numerele de urgenta sint 961, 962 (ambulanta) sau 112. (G.R.) • Cea mai grava situatie, in Vrancea Mii de oameni au fost evacuati si sute de case au fost distruse. In satul Vadu Rosca, din comuna Vulturu, apele au ajuns la miezul noptii pina la acoperisurile caselor. Sute de oameni s-au catarat pe case si au inceput sa strige dupa ajutor. Jandarmii i-au luat cu forta pe batrinii care nu se indurau sa-si paraseasca agoniseala de o viata, desi apele ajunsesera la ferestre. In satul Mircestii Vechi si Radulesti din comuna Vinatori, inundate in zilele de marti si miercuri, locuitorii au inceput sa se intoarca ieri la casele lor. Cei care nu au putut fugi din calea viiturii au stat izolati trei zile, in care au mincat ce au avut prin case. Tone de namol au ramas in urma apelor. Multi dintre sinistrati nu mai mincasera de trei zile si nu mai aveau nici apa de baut. Vara asta: o saptamina ploaie, o saptamina soare Ploile vor cadea si in noaptea aceasta in Banat, Oltenia si estul tarii, dar nu in cantitati la fel de mari. Apoi vor urma patru-cinci zile de respiro. „Vom avea o pauza pina martea viitoare”, spune Ion Sandu, directorul Administratiei Nationale de Meteorologie. Dupa care vor veni noi ploi. Potrivit specialistilor, ploile vor continua toata vara: cinci zile ploi si cinci zile soare, lucru ce va ingreuna reabilitarea zonelor afectate. In plus, specialistii au avertizat ca solul este suprasaturat de apa, iar toata cantitatea de apa nu se va putea infiltra in pamint, ceea ce va duce la noi inundatii atunci cind ploua. Potrivit specialistilor, cauza principala a acestor fenomene o reprezinta manifestarea violenta a caracteristicii continentale a climei. Buzaul, Rimnicu Sarat si Siretul se afla peste cota de inundatie. Rimnicu Sarat a rupt deja parti din digurile de pe ambele maluri la confluenta cu Siretul. Si riul Buzau a atins ieri volumul maxim de debit admis peste cota de inundatie. In plus, Siretul a mai inghitit doua localitati - Nanesti si Maicanesti. Pe celelate riuri debitele sint la cotele de avertizare, dar vor scadea, spun autoritatile. Potrivit specialistilor, debitele riurilor din acest an sint de trei-patru ori mai mari. Chiar si de treizeci de ori, cum este cazul Siretului."""" George Lacatus, Cristian Tomescu - Cotidianul (15-07-2005)
O mica precizare si am pus punct (.)
- de
Narcis Virgiliu
la: 12/12/2006 09:32:30
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf) O mica precizare si am pus punct (.)
Ufo, tata ai un talent deosebit sa debitezi cu gratzie, poate asta te face mai original decat khiciosii, acum 3 ani ai venit la mine dupa ce te-a dat afara Bumbutz ca sa te angajez in nici un caz sa-mi arati cum functioneaza ring-flash-ul dar se pare ca ai uitat si se pare ca te-am cam ghicit ce-ti poate pielea de atunci. :-)) p.s. Este de remarcat dorinta infinita a acestui "copilas" de a cadea in picioare de fiecare data dupa ce da cu bata-n balta in locul unor scuze decente si obiective.... .(punct) Narcis Virgiliu www.narcisvirgiliu.ro ' mi s-a părut interesant că te-ai gândit la "altă" pedeapsă în afara celei în care era forţată fetiţa să trăiască'
M-am gandit pentru ca am vazut cum uneori parintii, atunci cand copilul pateste ceva si sufera, ii mai administreaza si o corectie. Ce fel de mama e cea care, de copilul cade si se loveste, il cearta ca s-a murdarit? Exemplul e banal, da’ prin ‘cazatura’ putem intelege orice esec la care parintele reactioneaza anapoda, adancindu-i consecintele. Sau, in cazul fetitei obeze, mi-am inchipuit o mama care o admonesteaza ca nu se poate abtine si o chinuie si mai mult in felul asta... Nu mi-a trecut prin cap ca povestea s-a sfarsit asa de trist, si da, recunosc, nepasarea poate lua uneori cea mai hada si blamabila dintre fete. In privinta metodei Montessori vad ca ai avantajul de a fi cunoscut-o direct si am ratat lovitura de gratie:) Eu n-am fost intr-o gradinita, doar am citit/vorbit cu altii si asa mi-am format o parere. Comparativ cu sistemul clasic, cel promovat aici mi se pare mai bun fiindca incurajeaza libertatea (stiu ca suna pe dos, dar ‘normalizarea’ este aici un fel de adaptare treptata la mediul in care poti sa faci ceea ce doresti, sa explorezi si sa alegi ce-ti place), nu vine cu atatea reguli, il incurajeaza pe copil sa ia decizii si nu promoveaza competitia. La varste mici, copilul poate fi foarte trist daca un coleg ia coronita si el nu. Foarte bun mi se pare si faptul ca nu exista critici si pedepse. Pentru ca inevitabil apar in viata copilului moment de tristete ori mici esecuri din care invata cate putin. Nu-i nevoie sa-i suplimentam necazul dojenindu-l. Dar, ca-n toate lucrurile care pot fi imbunatatite, sunt in sistemul Montessori si bajbaieli si tedinta de a-l transforma in generator de profit. Probabil sunt si limitari, dar asta nu i-a impiedicat iata, pe fondatorii Google si Microsoft, pe Garcia Marquez, pe Edison ori pe Bell sa creeze lumi infinite. Iar pe Goe, de vrei sa mi-l imaginez cu barbison, e musai sa le aduc in cadru pe tanti Mita si pe Cornelia din film, dandu-i ocol si aranjandu-i palaria, sa-i sada bine copilului.:) Sau "micul Istanbul"
esti de acord ca astia mici acum,mai tirziu nu mai sint ai nostrii?
cei care o duc bine in tara se gandesc la plecare...?
- de
(anonim)
la: 29/10/2003 02:11:39
(la: Romani in strainatate) Cind cineva pleaca fuge DUPA ceva sau DE ceva. La mine a fost DE ceva.
Binele material nu a fost un factor. Nu vorbesc de bogat aici ci de comfortabil si eram asa.... DAR, nu mi-a placut lipsa de respect fata de munca. A celor in viata si a celor de dinaintea lor. Pensiile parintilor mei erau aproape simbolice dupa zeci de ani de munca - noroc ca aveau copil !!! Plateam mai mult impozit la salariul/ venitul meu decit pensia lor cumulata. Si nu reuseam sa vad unde se duc banii aceeia... Ca gropile pe strada se reduceau prin ...unirea lor catre mai putine si mai mari, in spitale jucam ...pocker cu doctorii si asistentele la cit sa dau sa fie multumiti si mai si veneam cu medicamentele de acasa !!! In plus alocatia lunara la copii era asa cam de valoarea unui burger la McDonalds. Asta intr-un moment de reasezare cu inflatia !!!! ca altfel mai ducea la 1/2 sandwich doar !!! (evaluarea in "unitati McDonalds" aleasa doar pt. scop umoristic. Ceea ce nu schimba suma excesiv de mica pt alocatie !!!) Si n-am reusit sa dezleg misterul a ce se intampla cu banii aceeia de taxe. Si nu numai de la mine !!!! Respectam munca ?!!!! Si apoi coruptia. Orice document oficial putea dispare si reapare in infinite forme de puteam crede ca au dat extraterestrii....mai rau, s-au cazat in institutiile romanesti de orice dosar era un caz de X-files. Mistere totale !!!! Si evolutii "uluitoare" !!!! Curat-murdar nenea Iancule !!!! La primarie ca la primarie, si la altii asemenea idem, dar cind s-a intimplat de citeva ori si cu justitia civila - adica in judecatorie pt. un pirlit de teren de citiva metri - am tras concluzia ca macar sa nu le mai dau atatea taxe daca tot doar le folosesc sa plateasca diversi indivizi care au uitat cele mai elementare reguli despre profesia lor... Cum ar fi unii judecatori si doctori.... (cu multe vile) Asa ca am plecat. In concluzie totul in cazul meu s-a redus la RESPECTUL FATA DE MUNCA ,INDIVID SI PROPRIETATE. Sincer sper ca e mai bine acum... Ca altfel tara frumoasa, fun, oameni placuti.... Despre mineriade sau despre alte momente interesante ale istoriei recente de la noi cred ca abia in 2-3 generatii se va putea vorbi deschis...
Deci in cazuri de genul asta eu m-am descurcat asa si asa; la mineriada din iunie `90 nu eram in tzara, si daca as fi fost cred ca poate nu mai stateam de vorba aici; la un foarte bun prieten de al meu, fotograf in acea vreme la Romania Libera - si anume Mihai Popescu Stoenesti, au venit minerii drept acasa cu ecsiva sa caute negative de la mineriada si de la revolutie... omul s-a suit batut in masina si drept in Belgia a ajuns, fara escala, unde e si acum. Cum au aflat cei din abatajul 345 din Lupeni unde statea conu` Stoienesti, mister pina acum... La celelalte mineriade am incercat ori sa ma amestec ca un cameleon printre trecatori, ori chiar printre mineri, nebarbierit si imbracat cu o salopeta si un aparat Zorki pe care nu- duceam la ochi... sau cind nu mergea asa ma dadeam si eu fotograf de presa in spatele cordonului de jandarmi... dupa caz. Am scapat ieftin, nu am luat decit un baston pe spate, si nu am avut decit o rollcaseta de film disparuta din buzunar - ca de, trebuia sa vada ce poze fac cine trebuie. Dar nu problema securitatii personale e importanta, ci efortul de a incerca sa vezi ce se intimpla de fapt, dincolo de ce vezi la prima impresie. In astfel de cazuri un fotograf trebuie sa se gindeasca intii la ce asista; cine trage sforile; ce se intimpla si cine pierde si cine cistiga; cine sunt jucatorii din fata si cine cei din umbra. In afara de asta, multimea reactioneaza absolut imprevizibil si e de ajuns un mic catalizator ca sa sara pe tine la distractie o gashca si sa vada daca se poate juca fotbal cu aparatul ala de 3000$; asta nu numai la mineriadele din Ro, dar la evenimentele de acum o decada din Los Angeles sau la orice manifestatie din lume s-au vazut lucruri cumplite, nu mai zic de iesirile de la meciuri de oriunde sau de momentul Tirgu Mures, ca sa nu dau decit citeva exemple. Apropo de acesta din urma, operatorii si fotografii se suisera la hotel la caldurica si filmau fara sa stie ce, ceea ce mie mi se pare o blasfemie, o lipsa de profesionalism totala; cel care a dat stirea cu ungurul batut care era roman de fapt ar fi trebuit sa se lase de meserie, si cind colo cred ca a fost premiat. Asa ca e mult de discutat pe tema asta... esential insa este pentru un fotograf sa vada ce se intimpla pe ansamblu, lucru mai greu decit ar parea. Cele mai bune fotoreportaje din Vietnam sau de pe toate teatrele de razboi sau de la orice manifestatii le-au facut in general oameni care au inteles ce se intimpla si care si-au redat creativ parerea si starea si povestea cu aparatul foto... In astfel de cazuri, este din pacate extrem de usor sa manipulezi. Sa transformi victima in erou si invers. Nu ma refer desigur la reportajele de la noi din presa, care reportaje nu prea au existat, si in continuare nu exista si care atunci cind sunt nu se pot compara cu ce se face in lume. aaa...ca sa fie clar... numesc reportaj o poveste, o descriere facuta in imagini, cu inceput, cuprins si sfirsit. La un eveniment e relativ simplu de facut o poza de exceptie, dar e infinit de greu sa povestesti ce este de fapt acolo. Si se mai si poate ca ce faci sa nu convina sau sa nu placa sefilor si deci nu apare in veci... cam asa merg lucrurile de fapt... Eu imaginile cu mineri de pe situl meu le-am facut ca un eseu de imagine; recunosc ca nu stiu ce s-a intimplat de fapt nici acum si ca nu aveam o parere clara despre ce se intimpla. Dar am cautat sa fac citeva poze care sa descrie pentru timp cite ceva... Romania cu garda jos
de Dan Cristian Turturica Miercuri, 26 Noiembrie 2003 Nu ma numar printre cei care cred ca nu avem motive sa ne temem de un eventual atac terorist pe teritoriul tarii. Pe acestia ii suspectez mai degraba de un soi de fatalism mioritic, total nepotrivit in contextul international actual. Din contra, cred ca atacul de joi, din Turcia, trebuie sa ne puna serios pe ginduri: interesele americane sau britanice pot fi tintite oriunde in lume. Scenariul de la Istanbul se poate repeta si la Bucuresti. Faptul ca Romania nu este vizata in mod direct nu ar trebui sa ne linisteasca. In urma cu trei zile, tinta a fost Marea Britanie, insa majoritatea victimelor au fost turci. Oricit as incerca sa evit teoriile prapastioase, nu pot sa nu ma gindesc ca, pe masura ce tarile din vestul Europei vor reusi sa se protejeze mai bine, teroristilor nu le va ramine decit sa atace in punctele vulnerabile. Este Romania o veriga slaba in lantul antiterorist? Un ziar a avut curiozitatea sa vada ce se intimpla daca lasa un bagaj linga sediul Serviciului Roman de Informatii. Surprinzator pentru unii, dar nu s-a intimplat nimic. Valiza a stat bine-mersi, fara ca vreo persoana sa bage de seama. Nici macar un hot nu s-a gasit prin preajma, ca s-o fure. Testul mi se pare pe cit de simplu, pe atit de eficient in a demonstra lipsa vigilentei din serviciile secrete. Daca nici macar perimetrul unui obiectiv de gradul zero nu este supravegheat permanent pentru a depista o eventuala incarcatura exploziva, ce garantie avem ca alte zone sensibile sint securizate? Escaladarea terorismului ne prinde intr-un moment extrem de prost. Deprofesionalizarea, care a afectat serviciile secrete romanesti si inainte de ‘90, s-a accelerat dramatic in ultimii ani. De vina este, in primul rind, relatia perversa dintre virfurile comunitatii de informatii si politicieni. Dinozaurii mosteniti de la Securitate si-au pastrat functiile de conducere cu ajutorul dosarelor pe care le detin despre politicienii importanti. Printr-un santaj tacit. Aceasta inghetare la virf a inabusit si reforma in palierele inferioare. Atita timp cit numirile sau destituirile in SRI, SIE, SIPA etc. au fost operate in urma unui joc politic, criteriul competentei a fost ignorat cu desavirsire. Rezultatul: sub un sef ticalos sau prost este imposibil sa se dezvolte un mecanism sanatos. Au avansat mai mult oportunistii, in timp ce profesionistii (mai ales din noua generatie) sint marginalizati. In ultimii ani, am vazut numeroase note informative intocmite de diverse servicii secrete. Ajung la ziare anuntate de cite un telefon discret si doar cind are interes vreun general sau seful sau. Cele mai multe note erau submediocre, rudimentare si chiar prost documentate. Daca nivelul celor responsabili cu siguranta nationala este cel care razbatea din acele note, atunci ne-am ars. Din pacate, atitudinea manifestata in relatia cu societatea civila intareste impresia proasta. Modul in care aceste institutii raspund intrebarilor si solicitarilor organizatiilor neguvernamentale, cetatenilor sau presei denota aroganta, dispret fata de principiul transparentei si prea putina inteligenta. Tot la deprofesionalizare conduce si implicarea serviciilor secrete in luptele politice. A intocmi dosare cu matrapazlicurile ministrilor sau parlamentarilor pentru a da un instrument de control sefilor lor nu are nici o legatura cu apararea sigurantei nationale. Cit timp mai au la dispozitie agentii pentru a urmari posibilele filiere din Romania ale gruparilor criminale sau pentru a se perfectiona in razboiul antiterorist, daca ei sint folositi ca instrumente pentru razboiul din interiorul PSD? Combinatiile de tot felul in care sint bagati sefii serviciilor de informatii sint la fel de daunatoare. Sa nu uitam legaturile suspecte ale lui Virgil Magureanu cu afaceristi arabi implicati in contrabanda cu tigari. In mod cert, exemplul nu este singular. Cine poate garanta ca banii proveniti din astfel de operatiuni nu ajung, in final, chiar in conturile gruparilor radicale musulmane? Cine poate spune unde au ajuns fondurile delapidate de miile de firme-fantoma infiintate de irakieni? Si-ar fi putut vedea ele linistite de treaba atit timp fara complicitatea politistilor sau a ofiterilor de informatii? Intr-un moment in care este nevoie mai mult ca niciodata ca serviciile secrete sa colaboreze, ceea ce razbate in public seamana mai degraba a razboi fratricid. SRI, UM 0962, SIE, SIPA si cite or mai fi isi impart cu frenezie lovituri sub centura. Singurii care ar putea interveni pentru calmarea spiritelor, Iliescu si Nastase, par mai degraba interesati sa atite lupta. Senzatia ca vom fi ocoliti de o tragedie deoarece sintem prea mici pentru un razboi atit de mare nu mi se pare doar inselatoare, ci si periculoasa. Atrage dupa sine ideea ca ar fi exagerat si chiar inutil sa intram intr-o stare de alerta. Extrem de ingrijorator este ca oamenii care ar trebui sa nu doarma noaptea din cauza pericolului terorist par sa aiba alte prioritati. Sa speram ca, atunci cind se vor trezi (daca se vor trezi), nu va fi prea tirziu. EV. Zilei No comment
Cel de Sus...?
- de
(anonim)
la: 15/12/2003 08:13:27
(la: Cine ar trebui sa il judece pe Saddam Hussein?) ...ca cei de jos s-au facut de atatea ori de ras prin simulacrele de procese intentate abuziv, fie post-mortem, fie in niste contexte socio-politice care au permis asta cat au fost in viata anumite "personalitati". si tot la acest capitol: pe sotii Ceausescu de ce nu i-a judecat un tribunal international? si cine se face vinovat de uciderea lor din culpa? si la urma urmelor de ce nu se mai tine cont si de justitia divina?!
am vazut imaginile cu Saddam Hussein care era cautat in gura ca si calul de dar... nu stiu ce au simtit altii dar eu am vazut un simplu om, trecut si ca putere de viata si ca putere de lupta, un om care poate nu merita o soarta mai buna decat a celor pe care i-a ostracizat dar care merita in schimb sa fie tratat corect tocmai pt. a i se putea demonstra ca a gresit si ca dincolo de incredera lui in forta pumnului de fier exista o forta care nu da gres niciodata si in plus e corecta, e justa: forta adevarului si a dreptatii legata de acesta!!! poate parea paradoxal dar un tiran trebuie tratat cu blandete pt. a putea face el insusi diferenta dintre el si altii. binele este bine in compania raului...! in lipsa lui e tot bine dar e un bine aproape ascuns vederii. si as vrea sa mai supun opiniei publice un aspect care mie mi se pare important: nimeni n-ar trebui sa-si aroge dreptul de a-i judeca pe altii cand ei fac parte din structuri de mutilare a dreptatii universale, din structuri care se autointituleaza aparatoare ale drepturilor omului si in fond nu sunt decat niste instrumente de indus opiniei publice anumite sentimente pe baza carora isi pot implementa mai tarziu propriile lor adevaruri fabricate. sa ne fie cu iertare dar uitam prea repede de scandaluri la cele mai inalte niveluri politice mondiale... de documente contrafacute pe care s-au sprijinit asa-zisele lupte cu terorismul si slujitorii lui... care este diferenta dintre asa-numitul terorist si militarul care da navala in casele oamenilor omorandu-i in somn? care este diferenta dintre teroristi si securistii care au activat (iar multi inca activeaza in structuri de conducere la noi)? asta nu inseamna oare ca terorismul are diferite fatete iar ca noi nu vedem decat...ceea ce vor altii sa vedem?! sa nu fim creduli. am inghitit multe minciuni de-a lungul timpului, poate o sa mai inghitim si de acum incolo, dar sa nu i se para cuiva ca dreptul la autodeterminare al unui popor poate sa fie si va fi obtinut prin incalcarea drepturilor individuale! se tot vorbeste atat despre comunicare, despre capacitatea de intelegere si despre limitele lor, dar nimeni, absolut nimeni nu-si mai da seama ca in fond nu se iau niciodata in considerare aceste aspecte. vi se pare corect sa se vorbeasca la infinit despre chestiuni capitale dar in realitate nu raman decat vorbe goale? poate ca amplific prea mult tema adusa in discutie, poate ca inca nu am invatat ce inseamna sa fii mic si sa trebuiasca sa asculti de cei mai mari care intotdeauna au dreptate...! insa eu cred pana la moarte in puterea fiecarui om de a decide asupra propriei vointe. daca nici Dumnezeu nu trece peste vointa noastra, altii de ce sa o faca? si pt. ca am ajuns aici cu divagatia, oare am uitat cumva ce a spus Hristos, ca "cine va scoate sabia, de sabie va pieri"? raman in continuare la convingerea ca poporul roman ar fi trebuit sa nu se faca partas unor fapte aparent bune prin trimiterea de trupe DE OCUPATIE- fiindca mie, unuia, imi seamana cu asa ceva. ce-ar fi fost daca am fi fost si noi sub ocupatia armiei straine cand am vrut sa inlaturam regimul socialist? ne-am fi simtit in largul nostru...? atat deocamdata. sper ca n-am stresat pe nimeni. am vrut doar sa va fac sa ganditi mai mult decat de obicei, sa ganditi in fond lucrurile si nu numai in aparenta, ca de obicei. nu uitati: martirii nu se nasc, ei se fabrica!!!
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza
- de
ARLEKYN
la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate) Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza
- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983. M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale. Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie. - Cum se pleca in acei ani? In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare. - Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu? Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului. - Ati ajuns in Grecia? Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata. - Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti? Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie. - Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta? Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale. - Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori... Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea. - De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava. Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra. - Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta? - Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman. - Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane? Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative. - Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra? Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra. - Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar? L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca.... Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera. Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez. Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor. - Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei? Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa.... - De prezenta dumneavoastra ..... Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid. - Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta? E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea. - Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera? In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite. - Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun. Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel. Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca. - Venea chiar pe numele Europei Libere? Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor. La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta. - Cite pagini trebuia sa aiba raportul? Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii. - Ce spatiu ocupau stirile romanesti? Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator. - De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ... Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile. - Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident? Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor. - Asta, dupa '90.... Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine. - Cum v-a marcat exilul? Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute. - Fie piine cit de rea.... Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs. Crede si nu cerceta!...
|
 loading... loading...cautari recente
"la inceput a fost cuvantul"
"toata educatia depinde de mama de aristotel" "chitara" "VREAU FILME INDIENE" "mi-a spus tata ca unica fiica a celei din fotoggrafie este unica fiica a mamei mele" "scump sa fie adverb" "conpunere patria mea" "flacarasens denotativ" "impins" "vitejia ostasilor" "sceneta in 3 personaje comedie" "La o cana cu vin text" "sa ne simtim bine" "vi le-a lasat" "hainele cele noi ale imparatului rezumat" "eu mananc" "sa fim" "mail ului" "se faca din tantar armasar" "enuturi cu cuvantul limba" "ciresarii vol 3 cap 7" "Partitura muzicala laLyrics In the jungle" "seamana la tinerete si vei culege la batrinete" "suflet liniste bucurie iubire" "fa-te comod" "doua frumoase" "secretul iubirii" "sa obti" "imi este dor de tine" "analiza morfologica a cuvantului mie" mai multe... linkuri de la Ghidoo:
|
(la: Un gand, doua...)