comentarii

ocupatia locului in inima noastra


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
de ce nu m-as face protetant si m-as face urmas al lui Isus - de sunrise4jesus la: 13/01/2007 23:21:13
(la: Neocrestinii)
Apropo, de protestanti si de clopote...cate carti de teologie ai citit?? In ce an sa dezvoltat miscarea protestanta? cine au fost intemeietorii si de ce era nevoie de ea??
Crestinismul nu este o religie este o relatie personala cu Dumnezeu, creatorul cerului si al pamantului... Orcat am incerca sa dam la o parte dorinta dupa divin care se afla in noi...nu vom reusi caci aceasta dorinta ne seaca si ne mistuie de dor pentru cel necreat...
Am fost creati cu un loc in inima noastra sub forma de Dumnezeu, care numai El il poate umple..
Intelepciunea Lui, trece dincolo de mintea noastra, iar dragostea Lui e asa de mare ca nu o poate pricepe nimeni...daca vrei sa-l vezi pe Dumnezeu in splendoarea Lui...apropie-te cu inima smerita , cauta-l si El se va descoperi...
Nu religiile, sau icoanele sau protestantii aduc mantuirea , pacea si linistea, ci Iisus Fiul lui Dumnezeu da speranta, raiul, puterea si sfintirea...
Cand te uiti la altii esti dezamagit ...cand privesti la Iisus ...iti dai seama ca el nu te va dezamagi niciodata...
Acum nu e timp sa intram in teologie...e mult de spus si paginile si cuvintele nu ar ajunge...un lucru e clar...
Iisus a spus..."EU sunt CALEA,ADEVARUL, si VIATA...nimeni nu vine la Tatal decat prin MINE"
Evanghelia dupa Ioan 14:6

sunrise <><

Ploua, ploua, babele se oua! :) - de Baby Mititelu la: 19/06/2012 11:35:20
(la: Ploile care ne apartin.)
Cantai asa in copilarie, Sami?
Azi n-a plouat nimic...imi place...
Ce ne-am face daca n-ar exista inca un loc in inima noastra...iara imi place...
Nu stim niciodata exact cate locuri sunt in inima noastra! :)
Zi buna si bonjour, mon ami!
Cristi, punctele de vedere d - de SB_one la: 06/02/2004 12:25:48
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Cristi,
punctele de vedere diferite sint OK ,binevenite si de dorit.

Nimeni nu este perfect si fiecare isi are adevarul lui( adevarat) Au fost insa citeva comentarii si acuzari (n-as putea spune acum din partea cui) care erau prea "tzintite" si pe care nu le intzeleg de loc cu atit mai mult cu cit persoanele nu locuiesc in tzara.

Subiectul asta sa dorit ptr. cei ramasi - constient - in tzara; in contrabalantza cu alte subiecte ( unde noi sintem cei mai tari si destepti ptr. ca am plecat)speram ca anumite persoane sa se abtzina de la comentarii nepotrivite; nu au facut-o.

Tu esti in tzara; felicitari ptr. realizari. Stiu cit de greu e si ce probleme sint. Totzi ai mei sint acolo( rude si prieteni); informatzii de la prima mina.

Si in paranteza fie spus- eu fiind plecat din '88 si cam "trecut" am intrebat asa "in surdina" niste prieteni din Buc care-l cunosc personal(?) pe Radu si...e mai mult decit OK. Omul are punctul lui de vedere si face ceva util ce altzii nu fac dar il critica la modul murdar( ma refer la ce-am "auzit" aici, altceva nu stiu); de fiecare data mi se lungeau falcile si ramineam fara suflu. Tema fiind " de ce ai decis..." nu sa incepem sa ne criticam unii pe altzii.

...si tot in paranteza: iata prezentarea facuta lui Radu la unul din forumuri: ( merita citit)
...............................................................

Radu Herjeu, binecunoscutul om de televiziune si radio, a acceptat invitatia de a discuta cu membrii Clubului nostru. Experienta lui ca jurnalist se intinde pe zece ani de televiziune (Antena 1), patru de radio (Radio Romantic), si trei ca lector universitar de jurnalism.

Alaturi de activitatea din massmedia, Radu Herjeu are deja sase carti publicate:
"Clepsidra mea de pasi" (versuri 1997),
"Depietrificarea" (versuri 1999),
"Jocul de-a fericirea" (teatru 1999),
"Oglinda miscatoare" (“Televiziunea si societatea. Tehnici de propaganda, persuasiune si manipulare”, o analiza personala a fenomenului televiziunii, 2000),
"Printre randuri" (interviuri cu cele mai mari personalitati culturale ale Romaniei, 2001),
"Ramasite de tinerete" (versuri, 2002).

In 2001, a primit Distinctia Culturala din partea Academiei Romane. In acelasi an, piesa de teatru "Pastratorul" a fost distinsa cu unul din cele patru premii ale concursului Camil Petrescu, organizat de Ministerul Culturii.

Calatoreste mult si ii place sa descopere oameni si locuri.

Inimos si entuziast din fire, el este si presedintele Clubului "Noua ne pasa", o asociatie pentru cultura, oameni si prietenie, precum si al revistei ALTFEL, destinata liceenilor, distribuita lunar si gratuit in sute de licee. A pus bazele unui Centru de resurse pentru tineret unde se ofera gratuit acces la cursuri de limbi straine,
matematica si informatica. Clubul si revista organizeaza in fiecare an cel mai mare festival-concurs pentru liceeni - LicArt, cu sectiunile teatru, dramaturgie originala, poezie si fotografie.
...................................................................

Nu-i putem acorda atita credit si respect?

Este manipulabil?( va rog sa cititzi cuvintul in intregime !) E o caracteristica umana; intrebarea e , unde sint limitele?
( cu citziva ani in urma a trebuit sa procur (… Frantza prietena noastra) material bibliografic ptr. o lucrare de diploma: "Puterea cuvintului: intre persuasiune si seductie"/ jurnalistica Tim.(nota 10…deh…)

Cred ca problema noastra este sa invatzam sa ascultam, sa intzelegem si sa respectam hotaririle celorlaltzi. E un proverb care spune ca "prostul ride mereu de ce face vecinul", iar noua ne va mai trebui ceva timp pin-om invata sa nu ridem ci sa intzelegem.

Sint convins ca tu intzelegi asta mai bine ca multzi; altfel nu ai fi rezistat. Si stii f. bine ca corectitudinea ( nu numai in afaceri) ar trebui sa capete alt loc in mintzile noastre.
Ptr. cei din america , sa-si amintesca ca -acolo- toate astea sau realizat cu pistolul! Noi neavind pistol, credem ca ne e permis sa spunem aice si oricum.

De la un vechi constructor( utilajist), toate cele bune.







SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#9043 (raspuns la: #9005) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru bluetwilight - de Sheherezada1001 la: 19/07/2004 17:13:32
(la: De Dragoste)
O scrisoare cu adevarat reala, cu simtaminte reale. Cat de adevarat este ca oricata vreme ar trece, nu putem sa-i uitam pe cei care au facut parte din viata noastra si le pastram un loc in inima, mai mic sau mai mare. La fel si cu cei de care ne despartim si care iau cu ei o mica parte din inima noastra.

Iti doresc ca iubirea pe care o descrii sa fie vesnica, asa cum ai scris.
#18078 (raspuns la: #18011) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
harul, implinirea poruncilor si iubirea - de pr Iulian Nistea la: 25/07/2004 21:11:02
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Ioan 14 :
15. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.
16. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac,
17. Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!
18. Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi.
19. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii.
20. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi.
21. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.
22. I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii?
23. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.


Acestea sunt cuvintele Domnului catre ucenicii Sai, scrise de Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, care mai apoi adauga in intaia sa Epistola, capitolul 3 :

24. Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el; şi prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi, din Duhul pe care ni L-a dat.

Intr-adevar, Domnul ne-a dat "arvuna Duhului" (2 Corinteni) in inima noastra, ne-a dat ca sa gustam deja Imparatia lui Dumnezeu in viata de aici. Ea incet-incet intra si "invadeaza" viata noastra, pe masura implinirii poruncilor. Spune Sfantul Marcu Ascetul (Despre legea duhovniceasca, in Filocalia, vol.1):

190. Domnul e ascuns in poruncile Sale. Si cei ce-L cauta pe El, il gasesc pe masura implinirii lor.
191. Nu zice: Am implinit poruncile si n-am aflat pe Domnul. Caci ai aflat adeseori cunostinta impreuna cu dreptate, cum zice Scriptura. Iar cei ce-L cauta cum se cuvine, vor afla pace.
192. Pacea este izbavirea de patimi. Dar ea nu poate fi aflata fara lucrarea Duhului Sfant.
193. Altceva e implinirea poruncii si altceva virtutea, chiar daca acestea se prilejuiesc una pe alta.
194. Implinirea poruncii sta in a implini ceea ce s-a poruncit, iar virtutea, in a placea adevarului ceea ce s-a facut.


Despre aceste "trepte" in implinirea poruncilor vorbeste si Sfantul Maxim Marturisitorul (Mistagogia XXIV), foarte clarificator:

Iar credinciosi (I), virtuosi (II) si contemplativi (III) a numit pe începãtori (I), înaintati (II) si desãvârsiti (III), care pot fi numiti si robi (I), lucrãtori cu plata (II) si fii (III), ca cele trei cete ale celor ce se mântuiesc.
(I.) Robi sau credinciosi sunt cei care împlinesc poruncile de frica amenintãrilor stãpânului si lucreazã cu bunãvointa cele încredintate.
(II.) Lucrãtori cu plata sunt cei ce poartã, de dorul bunãtãtilor fãgãduite, greutatea si arsita zilei, adicã necazul legat de viata aceasta din osânda protopãrintelui si ispitele care, din cauza ei, trebuie suportate pentru virtute. Acestia schimbã întelepteste, prin hotãrâre de bunã voie, viatã cu viatã, cea prezentã pentru cea viitoare.
(III.) Iar fii sunt cei care nici de teama amenintãrilor, nici de dorul celor fãgãduite, ci în temeiul unui mai statornic si al unei deprinderi în înclinarea si dispozitia voluntarã a sufletului spre bine, nu se despart niciodatã de Dumnezeu, ca acel fiu, cãtre care s-a zis: « Fiule, tu totdeauna esti cu mine si ale mele cu ale tale sunt » (Lc. 15, 31).
Acestia sunt prin afirmare voluntarã si prin îndumnezeire în har, atâta cât le este îngãduit oamenilor, aceea ce este si e crezut Dumnezeu dupã fire si cauzã.


Iar poruncile, le stie fiecare: "Sa va iubiti unii pe altii, precum Eu v-am iubit pe voi", adica atentia la aproapele si cele ce-i sunt legate, cum spuneam mai demult intr-un mesaj aci : http://www.cafeneaua.com/node/view/574&comment_page=2?mode=2&order=1&threshold=7&comments_per_page=90#4848 (mesajul #4848, daca linkul nu se afiseaza bine).

Toate cele bune.
Iarta lungimea raspunsului.

pr_iulian

- http://www.nistea.com (Nistea's Page)
- http://www.egliseroumaine.com (Biserica Ortodoxa Româna "Sfintii Arhangheli" din Paris)
- http://www.orthodoxesaparis.org (un site des orthodoxes de toute juridiction canonique en France)
#18370 (raspuns la: #18219) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
Denysa - de carapiscum la: 23/09/2004 05:08:54
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Pt. mine personal Eminescu a fost, inainte de a fi numit geniu, cel mai mare teolog al timpurilor sale, unul aproape desavarsit, care s-a incumetat sa puna in versuri ceea ce este aproape inexprimabil in cuvinte- originea lumii/inceputurile ei, infinitatea lui Dumnezeu si atributele Sale...

Imi permit sa fac un mic comentariu pe marginea catorva versuri din aceasta poezie.

"Pe cand nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici samburul luminii de viata datator,
Nu era azi, nici mane, nici ieri, nici totdeuna,"...

Va sa zica spatiul si timpul nu existau, materia inca nu primise forma fiindca "era din randul celor ce n-au fost niciodata". "Pe-atunci", adica intr-un moment nestiut de nimeni fiindca, normal, nu exista nimeni, "era El singur"- Dumnezeu (zeu). Acest "zeu" suprem "statut-au inainte de-a fi zeii"- asadar toti zeii de dupa El sunt simple nascociri ale mintii umane. Vine apoi cu indemnul de a-I aduce toti cantari in inimile noastre fiindca "El este-al omenimei isvor de mantuire". Cata simtire interioara trebuie sa fi avut el personal ca sa poata scrie asa niste versuri, atat de adevarate si de "personale"... SI nu se sfieste sa si-o exteriorizeze intr-un fel de elan de bucurie ce surprinde placut, mai ales ca obisnuieste sa faca apologia mortii aproape pretutindeni in scrierile sale.

Strofa a treia continua ideile de mai inainte, cu amendamentul ca acum vorbeste explicit despre sine, despre cum a luat el fiinta si cum "inima i-a fost umpluta de farmecele milei". Va sa zica este fermecat de mila divina, asa dupa cum putem interpreta ca el insusi este un om milos. "In vuietul de vanturi auzit-am al lui mers"... O fi vorba aici de "glasul Domnului" din Psalmii lui David? In Psalmi gasim nenumarate expresii referitoare la fenomene naturale prin care Dumnezeu se face cunoscut oamenilor. Tot in aceasta strofa "cerseste inc-un adaos: / Sa-ngaduie intrarea-i in vecinicul repaos!" Prin urmare EL se roaga, el personal "cerseste" sa intre in vesnicie la odihna vesnica, exact cum fac bunii crestini care asteapta sa intre in bucuria mantuirii.

Urmatoarele 3 strofe vorbesc despre zbuciumul si chinul sau interior, cu un fel de ura fata de propria persoana, sau mai bine zis fata de propriul destin uman. Pt. cineva neinitiat, cererile pe care le exprima el intr-un stil dramatic sunt intr-un anume fel de neconceput, parca nedemne de insasi conditia de om si de crestin. Dar IERTAREA de care dispune el si pe care vrea s-o imparta tuturor, chiar dusmanilor sai cei mai temuti, este expresia vie a lucrarii iubirii de semeni, ca ultim gest inainte si chiar dupa moarte. De unde toata aceasta pornire spre autodistrugere? Raspunsul il da chiar el: ""Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sa mor". Se prea poate ca el sa fi simtit ca nu va putea muri pana ce nu va face acest ultim gest de smerenie si de mila crestina. Dar e f. probabil ca sa fi stiut ca iubirea si iertarea ADUC PACEA SUFLETEASCA DORITA atat de mult de noi toti, si in mod special de el. De fapt toate aceste versuri ale sale pot fi intelese deplin numai prin prisma si in contextul religios din care si-au luat fiinta, de buna seama.

Ultima strofa vine cu un fel de conciliere/impacare (cu sine si cu Dumnezeu), daca o putem numi asa, prin faptul ca multumeste pt. norocul de-a trai ce i-a fost daruit. Dincolo de mesajul anterior care poate lesne sa ne induca in eroare, versul al doilea din ultima strofa pune intr-o noua lumina si da la iveala intelesurile nebanuite ale acestei rugi. Asadar nu vrea sa se autodistruga, altfel ce rost ar mai avea sa zica: "Ca tu mi-ai dat in lume norocul sa traiesc."? EL MULTUMESTE PT. TOATE, deopotriva bune si rele. Mai mult decat atat da dovada si de un neasemanat spirit crestin zicand ca nu cere daruri care l-ar putea face nedemn, ci "ura si blestemuri" prin care el s-ar putea "lamuri ca aurul in foc". "Genunchi si frunte nu plec" nu inseamna refuz de a I se inchina Domnului, ci refuzul in a primi bunatati pe care nu le-ar merita sau care l-ar face sa cada in ispite- bineinteles, asta se subintelege, nu se zice in mod direct.

Contemplatia sa sfarseste intr-un ton aparent sumbru, insa in realitate unul plin de semnificatii teologice: "Sa simt ca de suflarea-ti suflarea mi se curma / Si-n stingerea eterna dispar fara de urma!" Pare a fi o aluzie la cuvintele Ap. Pavel care vorbeste despre a doua venire si invierea mortilor ce vor avea loc "la glasul Domnului si la trambita arhanghelului". Stingerea de care vorbeste se refera la distrugerea lumii acesteia pt. eternitate iar "disparitia fara de urma" poate fi privita ca o rupere a oricaror relatii/legaturi cu materia.

Ca o concluzie finala personala, suferinta si chinurile indurate l-au facut sa perceapa lucruri care in mod normal putini le percep fiind extrasenzoriale. De ce s-a numit poezia "Rugaciunea unui dac"? In primul rand pt. ca este o rugaciune. In al doilea rand as raspunde tot cu o intrebare: de ce nu a numit-o "Rugaciunea unui roman"? In opinia mea, chiar daca in poezie nu gasim nici o referire la vreun aspect legat de trecutul nostru istoric, inclin sa cred ca s-a numit pe sine dac, ca urmas al celor ce credeau in nemurirea sufletului, viata vesnica si un singur zeu suprem. Privita asa poezia capata inca un inteles tainic si anume bucuria prin care aceia isi dadeau viata cu zambetul pe buze fiindca aveau acel sentiment pre-crestin, aceasta bucurie de plecare spre eternitate o regasim in mod vadit la Eminescu. De aceea s-a numit pe sine "dac" si nu roman, om, crestin sau altfel.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23126 (raspuns la: #22764) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iadul si reincarnarea - de pr Iulian Nistea la: 23/09/2004 16:46:09
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna, anonimule.

Ca nu crezi in reincarnare e bine. Reincarnarea asta si e : o "credinta" sau o teorie - construita ca sa ofera o solutie intr-o cultura care nu a cunoscut nici Invierea nici fagaduinta Rascumpararii (din care cauza nu ni se cuvine sa fim "duri" cei reincarnationistii, ci sa explicam lucrurile).

Vreau totusi sa fac o remarca la intrebarile, retorice cred, pe care le-ai pus.

Reincarnarea e o teorie, dar iadul este in primul rând o stare, care devine un loc datorita celor care se (de)lasa in aceasta stare. Deci : acolo este iadul, unde este starea de iad.

Sfântul apostol Pavel spune ca ni s-a dat arvuna Duhului in inimile noastre (2 Corinteni 1, 22), adica imparatia lui Dumnezeu deja a inceput sa infloreasca in noi si in jurul nostru. Asa cum raiul (=Imparatia lui Dumnezeu=arvuna Duhului) se instapâneste deja in inimile noastre si de aici in jurul nostru, tot asa si starea de iad poate sa se înstapâneasca si sa se raspândeasca.

Am vrut sa fac aceasta precizare, care mi se pare importanta, cu privire la acel "unde" ai iadului.

Doamne ajuta.
pr_iulian

- http://www.nistea.com (Spiritualitate si Literatura)
- http://www.EgliseRoumaine.com (Biserica Ortodoxa Româna din Paris)
- http://www.icones-grecques.com (Icoane bizantine)
- http://www.OrthodoxesaParis.org (Ortodocsi la Paris)
#23162 (raspuns la: #21322) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
E banal , dar revoltător - de Dora_10 la: 02/06/2006 19:29:10
(la: Sa ma retrag sau sa lupt pentru el in continuare?)

" Una din prietene(colega noastra) nu ar face nimic. E impacata, oarecum, cu situatia si cred ca aproape ar accepta orice compromis pentru a fi alaturi de cel ce i-a frant inima ."
Ce spune Alexandros cred că prezintă cel mai bine situaţia fetei despre care vorbim ...

Aşadar , alidee îl iubeşte pe el , care oftează în secret după o " ea " , care e f . f . ocupată pe " afară ". Poate că acolo , în străinătate , respectiva îi este " fidea " , şi oftează la rândul ei după el . Sau nu . Oricum , e posibil ca el să vadă în alidee doar o manta de vreme rea ...
Şi , după un timp , când " femeia de carieră " va binevoi să-l ia de bărbat , el va arunca repede mantaua ... Iubirea unei fete e zero barat -pentru el .
Poate el chiar îşi imaginează că oricum îşi păstrează locul în inima ei , şi chiar însurat fiind se vor mai vedea din când în când ... Asta ar fi cea mai mare greşeală pe care colega de Cafenea ar putea-o face .
#125688 (raspuns la: #125386) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Întîi un calduros salut la - de CyberCSX la: 23/09/2006 12:21:34
(la: Despre prostituate)
Întîi un calduros salut la toata lumea!
În ceea ce priveste prostitutia gasesc ca este un subiect destul de interesant si controvers. Asta nu numai în RO dar si în restul lumii. Unele o fac din placere altele din necseitate iar unele combina placutul cu utilul. Important este CUM o faci. Marea problema este ca unele nu gîndesc si ajung rau decazînd în sectorul alcohol si droguri, moment cînd sînt definitiv pierdute umplîndu-se de boli din cele mai grave. Altele care au cap se apuca de pornografie unde cîstiga în timp record bani frumosi. Îmi permit aici s-o dau de exemplu pe DOLLY BUSTER o cehoaica venita în Germania la 16 ani care s-a lipit de un barbat cu 20 de ani mai mare ca ea dupa care s-a apucat de pornografie. Momentan are o vila în localitatea WESEL si vreo 5 Ferrari în garaj.
În general prostitutzia este cea mai vechie meserie din istoria omenirii si nu ar exista daca "nevestele noastre" si-ar face datoria sexuala asa cum trebuie satisfacîndu-si sotul sau prietenul asa cum trebuie. E normal ca un barbat daca nevasta / prietena nu-i da ce-i trebuie, merge sa-si ia în alta parte. Daca o femeie la o vîrsta medie de 35 de ani se culca cu sotul ei doar de 2 ori pe luna si asta numai asa sa fie fara nici un fel de tragere de inima cu o exasperata lehamite, tie ca barbat îti piere chieful. Nu mai vorbesc, daca ma uit la unele, cît nu sînt maritate sînt sexy, curate, se aranjeaza, sînt atragatoare etc. În momentul cînd au verigheta în deget încep sa se simta sigure, se neglijeaza, char daca nu fac copii se umfla si le creste curu de atîta FAST FOOD gen McDonalds / Burger King, sexapelul se duce pe apa sîmbetii. Nu mai vorbesc de cazul cînd are copii. Neglijenta corporala a femeii, zecile de scuze pe care l-e gaseste cînd este la o adica sînt enorme.
Îmi aduc aminte de vorba unui cunoscut din Timisoara care l-a vîrsta mea de atunci (17 ani) mi-a spus: - omule, femeia (nevasta) perfecta trebuie sa aiba urmatoarele calitati:
- Sa fie dama de societate prezentabila cînd iesi cu ea
- Sa fie mama iubitoare de copii
- Sa fie gospodina
- Noapta cînd este cu barbatul în pat sa fie CURVA

Ei bine, cunoscutul meu avea perfecta dreptate iar femeia care are acese calitati nu trebuie sa-i fie frica ca barbatul o înseala si merge la prostituate sau ca-si cauta vreo amanta. Partea proasta însa este ca cel putzin 80% din femeile maritate si nu numai nu ai aceste calitati, trasaturi de caracter mai ales la capitolul SEX unde intervine MORALA, educate din strabuni de moda vechie care nu mai are loc în viatza noastra moderna. Povesteste-I sau cerei lui una crescuta si educate cu o morala de ev mediu sa practice sex oral sau anal, ca te trimite la dracu si baga divortul. O femeie moderna accepta aceste practice care de fapt sînt 90% din motivele fixe DE CE apeleaza un barbat la prostituate.
Eu am într-e timp 44 de ani, am fost casatorit de 2 ori si fiecare casnicie s-a dus din astfel de cause. La casnicia nr. 2 am avut parte de o românca din Resita cu care a mers totul perfect pîna a avut verigheta în deget. Ulterior a început bîlciul. În momentul cînd vroiam ceva de la ea, trebuia sa ma cert cu ea 3 ore pîna-si desfacea picioarele moment în care î-mi si spunea:

Sa sti draga ca eu NU SÎNT FUTACIOASA. Mien u-mi place sexul!
Pai stai frate, daca tu ai probleme sa-tzi satisfaci barbatul atunci pt. ce dracu te-ai maritat? Te-ai maritat numai pt. ca sa ajungi în Germania, sotul sa-ti bage cartea de credit în fund si atît? Cînd era vorba sa iesim undeva vesnic n-avea timp, cauta fel de fel de scuze gospodaresti. În 7 ani de casnicie (1997 – 2003) nu am fost cu ea la nici un spectacol, la nici un film, la nici o discoteca, la nici un revelion, în nici un concediu. Vesnic nu avea timp sau chief. Asa ceva este imposibil de acceptat. Am prezentat pe scurt toate astea ca sa-si dea unii seama DE CE se destrama unele familii, de ce un barbat ajunge la prostituate si-si ia cîmpii iar femeilie care citesc pe aici sa se gîndeasca bine cînd îsi pun întrebarea DE CE o înseala barbatul.

Am ajuns la un punct ca pur si simplu mi-e lehamite de astea care stau numai toata ziua la cratita sa l-e creasca curu, care nu fac decît sa consume, care comenteza cît îi ziua de lunga, care nu l-e convine nimic, sînt vesnic nemultzumite, asteapta ca un barbat sa l-e finanteze (sa l-e tina în spate) iar cînd este vorba de SEX se comporta ca niste fete mari proaste sau se dau drept ICOANE din secolul 17. Daca ar fi sa ma mai însor înca o data, prefer sa iau o nevasta CURVA, din aia care face filme porno, pe lînga mine o mai face cu 100 decît o TZATZA din asta casnica. Una din asta prostituata cel putzin sties a stea pe picioarele ei, are un character tare si cînd e vorba de sex o fac cu ea cum am chief fara nici un fel de apostolism moral.

Am trait 28 de ani în România. Sînt de 16 ani în Germania si am ajuns la concluzia ca nu este nici o diferenta între femeile din RO si cele din DE indifferent daca sînt prostituate sau nu.
casandra...love to... - de Glen la: 05/10/2006 19:45:51
(la: Ce este dragostea? Cine mai crede in dragoste?)
....da... I love to hate you...;-) cum spune si cantecul.... totusi...dincolo de aceste fapte cred insa ca sint si kestii mai complicate...de exemplu...de ce apar dezamagirile astea? cum isi fac loc in mintea si in inima noastra? ce entitate malefica strica armonia? ce asteptari trebuie sa avem de la partener? trebuie sa avem asteptari? asteptam prea mult? dragostea nu inseamna si iertare? a trece peste orice?
#149636 (raspuns la: #149610) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mulţumiţi Lui Dumnezeu pentru toate lucrurile - de Roman Haduch la: 28/11/2007 14:41:27
(la: Deschide mi ochii)
Tată Bun,Îţi mulţumesc pentru că Tu te-ai îndurat de mine şi ai început să îmi însănătoşeşti vederea. Iartă-mi slăbiciunea firii care parcă mî împingea spre întuneric. Da Doamne, am nevoie de ajutorul Tău , în m od continuu, pentru ca ineditul unro aspecte ale vieţii, din Creaţie, să nu mă zdrobească. Mă bucur întrucât am convingerea că Tu îmi înţelegi şi offurile ce nu le pot rosti ori scrie, îţi sunt recnoscător. Eram lepros şi tu m-ai vindecat. Aleluia!Întăreşte mi Doamne credinţa. Te rog iartă-mă aşa cum iert şi eu celor care cred că m-au întristat. Iartă-mă Doamne pe nătângul de mine pentru hotărârea de a îmi expune sufletul salvat, însă aşa am simţit. Dă-mi doamne întotdeauna cuvinte bune. Pune Tu mâna Ta cea bună şi toarnă Balsam de vindecare. Îţi mulţumesc pentru cuvântul care spune că tu faci rana şi tot Tu o vindeci. Către Tine gândul mi-l îndrept . Lucrează Tu Doamne Atotputernic . Eu nu ştiu cum vei proceda, însă întrucât eşti Dumnezeu minunilor te rog frumos să faci minuni pentru ca să fim capabili să împlinim măcar prounca Ta prin care ne îndemni să trăim în pace unii cu alţii.
Iartă-mă Doamne, dacă prin rugăciunea minţii şi sufletului meu, înalţată în Duh şi Adevăr, şi postată în Capela Virtuală a Cafenelei , am făcut ceva rău. Mustră Tu Doamne pe Cel Rău şi pune în locul ciudei Dragostea Ta . Vindecă pe răniţii de război . Înconjoară Tu naţiile cu armetele tale de îngeri. Pune Doamn e responsabilitate în politicieni lumii acesteia. Îţi mulţumim că nu suntem la întâmplare şi că suntem oameni . Leagă ne Doamne într-o comunicare frumoasă, plină de respect, mângăieri şi nădejde. Spune Tu un cuvânt de prosperitate şi sănătate în dreptul fiecărui utilizator şi binecuvântează , te rog frumos, toate familiile reprezentate în acest spaţiu virtual.
Stimulează spiritul creator pe care l-ai pus în fiecare din noi.
Doamne încredinţez în mâna Ta Capela din Salon. Shalom! . Dacă este în voia Ta să existe şi o astfel de Capelă Virtuală , eu aş fi bucuros dar , cu smerenie spun facă-se voia Ta Dumnezeule Atotputernic şi Tată al oricărei mângăieri . Ajută-mă ca şi eu, cu mângăierile pe care Tu mi le dai, să merg şi să mângăi semenii care se află în anumite nevoi, semenii ale căror inimi sunt
rănite uneori chair de cei care susţin că le vor binele. Ai milă de mine , nătângul şi păcătosul , ajută-mă Tu, dă-mi pricepere , dă-mi scutul credinţei, udat cu lacrimile Tale de durere , şi pe care eu să îl pot folosi în a stinge săgeţile arzătoare ale Celui rău. Doamne îţi mulţumesc pentru că tu mi-ai deschis ochii ca să înţeleg că suntem în vîrtejul unui mare război spiritual şi că suntem biruitori, atâta timp cât am făcut alegerea corectă, atâta timp cât vrem să fim de partea Ta, întrucât Tu eşti de partea noastră. sunt liber să aleg. Treci Doamne, te rog frumos , pe la fiecare utilizator de net care accesează Cafeneaua şi lasă binecuvântarea Ta , pregăteşte inimile noastre ca să aşteptăm Sfânta Sărbătoare a naşterii Domnului Iisus Hristhos cu dragoste şi făcând cu nerăbdare acte de dragoste din dragoste.
In numele Sfânt şi Glorios al Domnului Iisus Hristhos . Amin!
Horica - de munteanu rodica la: 15/02/2008 08:17:42
(la: Boala lunga, moarte sigura)
as alege un citat din Paler,

"Când aveam posibilitatea să-mi îndeplinesc visul, mi-am dat seama că şi pasiunile îmbătrânesc."
sau
"
"Unii oameni vin si pleaca repede din viata noastra, altii stau o vreme,punandu-si amprenta pe inima noastra. Dupa plecarea lor,nu vom mai fi niciodata aceiasi."

dupa care as spune ca înmormintarea
are loc in cimitirul meu personal.
Voi mentiona că pentru fiecare iubire ingropată, am păstrat o rază de soare ,
asa ca, în cimitirul meu nu este nevoie niciodata de umbrela pentru ca soarele străluceste(da, am un soare al meu).Dar nu e voie sa intre nimeni incăltat cu bocanci:))
12 sfaturi pentru a deveni smeriti - de Areal la: 07/07/2008 15:27:21
(la: rugaciune)
1. Obisnuieste te sa I te confesezi lui Dumnezeu (Luca 18:9 14). Toti gresim, dar daca vom capata obisnuinta de a ne revizui macar saptamanal sau chiar zilnic viata noastra, vom privi cu sinceritate in inima noastra si la faptele noastre si ne vom recunoaste greselile in fata lui Dumnezeu, aceasta va deveni o practica esentiala pentru dobindirea starii de umilinta.
2. Recunoaste ti greselile fata de ceilalti oameni (Iacov 3:2, 5:16). Umilinta in fata lui Dumnezeu nu este deplina daca nu exista umilinta si in fata semenilor tai. Un adevarat test al umilintei noastre este acela de a putea impartasi slabiciunile noastre acelora in care avem incredere.
3. Accepta raul cu rabdare (1Petru 3:8-17). Cind ceva ni se pare nedrept, reactionam imediat si vrem sa corectam. Atit timp cit vom raspunde cu rabdare acuzatiilor si actiunilor nedrepte ale altora aceasta va fi o dovada a puterii caracterului nostru, a credintei in Dumnezeu si este totodata o oportunitate de a ne proba umilinta.
4. Supune te activ unei autoritati, buna sau rea (1Petru 2:18). Cultura noastra nu pune valoare pe supunere, ba mai mult promoveaza individualismul. Cum te supui tu in mod activ acelora pe care Dumnezeu i a plasat ca autoritati in viata ta? Facind aceasta este o metoda foarte buna pentru a obtine umilinta.
5. Primeste observatiile si reactiile de la ceilalti ca pe o gratie (Proverbe 10:17, 12:1, Ecl 7 :5). Cauta simburele de adevar in tot ceea ce oamenii iti ofera sau iti spun, chiar daca aceasta vine dintr o sursa aparent indoielnica. Intotdeauna mediteaza si intreaba te: „Doamne, ce vrei sa mi arati prin aceasta?”
6. Accepta un loc mai prejos decit altul (Proverbe 25:6,7 ; Luca 14 :7-11). Daca iti dai seama ca vrei sa stai in capul mesei, dorind ca altii sa-ti recunoasca meritele sau daca te simti ofensat daca altii sunt onorati sau alesi, atunci e clar ca mandria este prezenta. Propune-ti sa-i ajuti pe altii sa fie recunoscuti inaintea ta. Acepta si cauta locul cel mai de jos: este locul umilintei.
7. Propune-ti sa te insotesti cu fiinte cu un statut inferior tie (Luca 7:36-39). Iisus a fost luat in deradere de catre farisei pentu ca se insotea cu oameni saraci sau cu persoane cu o stare inferioara. Cultura noastra este foarte atenta la statut si oamenii in mod natural urmaresc sa se asocieze cu persoane sus puse. Rezista tentatiei de a fi partinitor cu cei care au un statut superior sau sunt bogati.
8. Alege sa-i slujesti pe ceilalti (Galateni 5 :13, 2Corinteni 4:5, Matei 23:11). Cind ii slujim pe ceilalti noi il slujim de fapt pe Dumnezeu pentru ca El sa-si implineasca scopurile in viata acestora. Cand procedam astfel se reduce focalizarea asupra propriei fiinte si construim Imparatia lui Dumnezeu in locul imparatiei noastre. Cand servindu-i pe altii nu ne costa nimic ar trebui totusi sa ne intrebam daca este vorba de o slujire adevarata.
9. Iarta repede (Matei 18:21 35). Iertarea este unul din cele mai mari acte de umilinta pe care noi il putem face. A ierta inseamna sa ne dam seama de raul care ne a fost facut si in acelasi timp sa renuntam la dreptul nostru de a primi despagubire pentru aceasta. Iertarea este negarea egoului. Iertarea inseamna sa nu insistam pentru dreptatea noastra.
10. Sa ne cultivam o atitudine plina de multumire (1 Tesaloniceni 5:18). Cu cat ne vom dezvolta o atitudine mai plina de multumire fata de ceea ce El ne ofera, cu atit vom avea o imagine mai reala asupra noastra. O inima plina de multumire este o inima umila.
11. Propune-ti sa vorbesti numai de bine despre ceilalti (Iacov 4 :11-12, Efeseni 4:31 32). Spunand lucruri negative despre ceilalti ii plasam pe acestia undeva jos, iar pe noi mai presus. Vorbind de bine pe altii ii inaltam pe acestia in locul nostru. Totusi, sa ne asiguram ca nu avem cumva intentia doar sa flatam sau sa lingusim.
12. Trateaza mandria ca o conditie care intotdeauna necesita sa duci o cruce (Luca 9:23). Este natura noastra umana sa fim mandri, dar este natura lui Dumnezeu cea care aduce umilinta. Acceptind o viata in care sa murim zilnic pentru noi insine si sa traim prin El este fundatia adevaratei umilinte.

Psalms 25:9 El face pe cei smeriti sa umble in tot ce este drept. El invata pe cei smeriti calea Sa.
Psalms 138:6 Domnul este inaltat: totus vede pe cei smeriti, si cunoaste de departe pe cei ingamfati.
Proverbs 3:34 Cand are a face cu cei batjocoritori, Isi bate joc de ei, dar celor smeriti le da har.
#323220 (raspuns la: #323107) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Si imi vad de treaba inainte cu consecventa care ma caracterizeaza - de Areal la: 17/07/2008 11:10:28
(la: DICTIONAR DE CUGETARI)
Solomon decide cu ajutorul unui joc care este adevarata mama a copilului: se preface ca vrea sa taie copilul in doua pentru a-l putea oferi celor doua parti care nicicum nu se pot intelege, salvand astfel copilul si dandu-l mamei sale. Decizia lui Solomon sugereaza si faptul ca dreptatea este una si indivizibila si ca, in conformitate cu aceasta, mama cea adevarata se comporta drept, iar cea falsa, fals, dezvaluindu-si astfel adevarata identitate. - Visky Ferenc


Duhul Sfant s-a pogorat in ziua de Rusalii: Cu un sunet ca sa-i trezeasca; Ca un vant, ca sa-i miste; Ca limbi de foc, sa-i lumineze si sa-i incalzeasca; Cu o vorbire in limbi noi ca sa-i indemne la propovaduire.

Ori de cate ori spunem: "Credem in Duhul Sfant!", declaram constienti sau nu, ca exista un Dumnezeu viu doritor si capabil sa intre in fiinta umana si sa o indumnezeiasca.

Este mult mai usor sa zidim temple, decat sa fim noi insine Temple ale Duhului Sfant.


Dumnezeu este un Tata caruia ii pasa, cu mult mai mult decat un Creator care a intors universul la inceput cu cheia si-l lasa acum sa se desfasoare. Harul si interventiile Lui miraculoase sunt prezente in orice circumstanta a vietii noastre cotidiene.

Nu te mai stradui sa-i dai indicatii lui Dumnezeu, asteapta-te ca in rugaciune sa ti se spuna tie ce trebuie sa faci.

Ce imensa deosebire este intre a-L cunoaste si a-L iubi pe Dumnezeu! - Blaise Pascal

Dumnezeu nu este mai mare daca-L lauzi tu, dar tu devi mai mare daca I te pui la dispozitie.

Mama indurerata i-a spus cu amaraciune pastorului ei: "Unde a fost Dumnezeu cand fiul meu a fost ucis?" Raspunsul a venit duios, dar categoric: "In acelasi loc in care se afla si atunci cand I-au omorat propriul Sau Fiu".

Dumnezeu ne viziteaza adesea, dar noi nu suntem intotdeauna acasa.

Am reusit sa-L alungam pe Dumnezeu din scolile noastre, din cartile noastre, din inimile noastre si din vietile noastre, dar nu vom reusi sa-L alungam niciodata din ...moartea noastra.

Cel mai mare dusman al nostru este mai mic decat Cel ce este izvorul puterii!

Daca Dumnezeu ar fi vrut ca noi sa avem o societate ingaduitoare, El nu ne-ar fi dat cele zece porunci, ci cele zece ... sugestii.

Nu incerca sa-L aperi pe Dumnezeu. Ce face El este drept, nu pentru ca asa ni se pare noua, ci pentru ca este facut de El.

Multi dintre aceia care spun "Tatal nostru" duminica, traiesc apoi ca niste orfani in timpul saptamanii.

Nu putem face tot ce vrem, dar trebuie sa facem tot ce vrea Dumnezeu.

Daca te exaspereaza copiii tai, gandeste-te ce necazuri are Dumnezeu cu ai Lui!

Foloseste toate lucrurile de parca toate ar fi proprietatea lui Dumnezeu.
De fapt chiar asa si este. Noi suntem numai niste simpli slujitori ai Sai.
#326464 (raspuns la: #325776) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Zidul inimii - de Areal la: 24/12/2008 19:25:08
(la: POVESTIRI CU TALC (IV))
Într-un deşert aspru şi stâncos trăiau doi pustnici. Găsiseră două grote situate foarte aproape una de cealaltă. După ani şi ani de rugăciune şi sălbatice renunţări, unul dintre cei doi asceţi era convins că ajunsese la desăvârşire.Celălalt era şi el pios, dar totodată bun şi înţelegător. El se oprea întotdeauna să discute cu puţinii pelerini care veneau acolo, adăpostindu-i pe aceia care se rătăceau sau pe cei care doreau să se ascundă.

"Acesta este timp pierdut pentru meditaţie şi rugăciune", gândea cel dintâi sihastru, căruia nu-i plăceau desele absenţe - chiar dacă nu îndelungate - ale celui de-al doilea. Pentru a-l face să înţeleagă în mod concret cât este de departe încă de sfinţenie, se hotărî să pună câte o piatră la gura propriei grote ori de câte ori celălalt avea să comită vreo greşală. După câteva luni, în faţa grotei sale se înălţa un zid de pietre, cenuşiu şi sufocant. Şi el era închis înăuntru.

Uneori construim ziduri de jur-împrejurul inimilor noastre, folosind pentru aceasta pietricelele de zi cu zi ale resentimentelor, ranchiunelor, tăcerilor, problemelor nerezolvate, supărărilor. Datoria noastră cea mai de seamă este aceea de a împiedica formarea unor astfel de ziduri în jurul inimilor noastre. Şi mai cu seamă, aceea de a încerca să nu devenim "o piatră în plus în zidurile altora".
#377223 (raspuns la: #374310) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
SUFERINTA - de Areal la: 02/02/2009 14:25:54
(la: DICTIONAR DE CUGETARI)
Loviturile vietii nu sunt numai distructive, ci si constructive; ca loviturile ciocanului in dalta unui sculptor priceput.
Daca n-ar exista iarna, nici primavara n-ar mai fi chiar asa de frumoasa.
Contactul cu suferinta nu inobileaza daca ea devine motiv de auto-compatimire, auto-cocolosire, egocentrism, cult al eului patimitor. - N. Steinhardt
Multi oameni au o fobie nejustificata impotriva suferintei. Sigur, tragediile inutile trebuie evitate cu orice pret, dar ... exista o doza de bine care nu se poate obtine decat din distilarea suferintelor.
Milton si-a scris cele mai frumoase poezii doar dupa ce a orbit.
Bethoven si-a scris unele din cele mai mari capodopere dupa ce a surzit.
Filosoful german Kant, care a suferit de o boala incurabila, ne-a lasat scris urmatorul comentariu: "Am ajuns sa-mi stapanesc suferinta si reusesc sa n-o mai las sa-mi influenteze gandurile si sentimentele. Am reusit sa o ignor, de parca ar fi o problema care-l priveste pe un altul."
William Wilberforce, eroul luptei impotriva sclaviei din imperiul britanic, n-ar fi putut rezista nici o singura zi fara calmante impotriva durerii, dar s-a straduit intotdeauna sa ia cea mai mica doza cu putinta.
Henry Stanley, crescut intr-un orfelinat saracacios, a deprins acolo taria si rezistenta necesare pentru a-l cauta si gasi pe Livingstone in jungla Africii.
Kernan, nascut fara maini si picioare dezvoltate deplin, a perseverat si a ajuns membru in Parlamentul Angliei. Solzhenitsyn a scris: "Fii binecuvantata tu, inchisoare". Anii petrecuti acolo i-au dat taria de caracter necesara pentru a lupta impotriva comunismului.
Geniul se poate forma in linistea bibliotecilor, dar taria de caracter este de multe ori rezultatul unei vieti traite "pe nicovala suferintei." - R. Wurmbrand
Sa nu uitam ca Fiul lui Dumnezeu a fost numit "om al durerii si obisnuit cu suferinta"! A deveni crestin inseamna, cel putin in parte, a accepta sa suferi impreuna cu Christos.
Am stat odata sa reflectez asupra valorii inestimabile care se gaseste in "lucrurile sfaramate". Ulcioarele sfaramate au dat la iveala lumina necesara biruintei (Jud. 7:19-21); painea franta a saturat multimile flamande (Matei 14:19-21); vasul de alabastru spart a raspandit parfumul care a umplut casa (Marcu 14:3,9); iar trupul frant a adus salvarea tuturor ce cred si-L primesc ca Mantuitor (Isaia 53:5-6, 12; 1 Cor. 11:24) si cate alte lucruri ar putea face Cel ce s-a frant daca I-am da Lui nadejdile noastre spulberate, visele noastre sparte si inimile noastre zdrobite?
Nimeni nu-si pierde mintile datorita greutatilor de azi. Oamenii inebunesc sau din cauza regretelor pentru trecut sau de teama zilei de maine.
Un pastor a vizitat o familie al carei fiu tocmai fusese omorat intr-un accident de masina. Mama s-a napustit asupra vizitatorului, spunand: "Unde a fost Dumnezeu cand a murit fiul meu?" Pastorul i-a raspuns calm: "In acelasi loc in care era si cand a fost ucis Fiul Sau."
Nu te concentra niciodata asupra necazului tau, du-te la altul mai amarat si vei gasi repede mangaiere.

#401037 (raspuns la: #400487) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
O adolescenta despre adolescenta - de Sheiriam la: 09/02/2009 19:36:36
(la: O adolescenta despre adolescenta)
Intradevar este o perioada mai grea plina de schimbari dar depinde de fiecare dintre noi cum o vedem cum o simtim.Totul depinde de noi de taria noastra de a trece mai departe si de a lasa visele in urma.Suferinta adolescentilor in mare parte este din vina lor,vine o zi in care cu toti trebuie sa ne maturizam si nu putem face acest lucru stand inchisi intr-un colt al camerei plangand.De fiecare data cand plangem trebuie sa rezistam sa aratam ca ne meritam locul in aceasta lume, ca suntem puternici si ca nimic nu ne poate dobora.Lacrimile nu trebuie sa aiba loc pe obraji nostri si dezamaginrea in inima cu mult curaj putem trece peste toate.Visurile uneori ne sunt aripile , zborul spre un alt loc insa daca nu luptam pentru ele din toata inima mai bine renuntam la ele si ne punem sperantele in altceva.Un vis poate insemna un pas inainte dar si o piedica in drumul nostru.
Adolescenta este o rascruce de drumuri , o lume plina de decizi si deseori de ispite de prieteni falsi care oricand te pot parasi.
La fiecare pas in fiecare suflu de aer cel tragem in piept in inima noastra se infiripe o intrebare , o lupta intre bine si rau , oare astazi ce o sa fac?
Insa toate greutatile si ploblemele noastre au un mod de iesire si cateodata trebuie sa ne inpietrim inima pentru a gasi raspunsul caci sentimentele puerile nu isi gasesc locul in aceasta lume.Spun toate aceste fiind o adolescenta de 14 ani .
monte_oro, - de anadaria la: 02/12/2011 18:26:28
(la: Ce parere aveti?)
Te-as invita aici pentru ca mi-e teama ca daca-ti raspund dincolo ma sfadeste D.R. ca trolez.
Zici ca spun prostioare mari.
Di ce?
:)

Daca de maine sefii monarhiilor ar stabili ca haina calugareasca tre' sa fie violet nu-i asa ca nu s-ar inflama lumea?
Natura umana include pudoarea si oamenii accepta haina ca pe o conventie.
Daca intr-o manastire s-ar schimba o regula care nu lezeaza asteptarile in raport cu acea lume, noua regula n-ar face valuri.
Pana la urma-i vorba de un tipar mental prin care-i analizam pe ceilalti. Calugarii trebuie sa se imbrace si ei.
Daca ar fi, de maine, acceptata ideea ca si o femeie care a ales sa traisca in mare parte rugandu-se si facand bine celorlalti, poate sa aiba impuls sexual si sa-i cedeze, gata, s-ar darima tot esafodajul pe care s-au catarat asteptarile noastre vis a vis de manastiri. Ca-n tiparul nostru-i exclusa sexualitatea- n asta lume. Fortat exclusa, uitand ca pana si calugarita-i femeie. Nu ti se pare ca-n felul asta negam o parte din propria noastra natura?
De ce ar fi cu desavarsire interzisa o reevaluare a regulilor monahale?
Unde-n Biblie e antagonism intre iubirea trupeasca si cea fata de Isus?
Cine zice ca-n inima noastra nu e loc decat de-o iubire, daca aceea e sacra?

Si..ce crezi? Sunt mai putin nebuni cei din filmuletul asta decat cei care ar cere toleranta in privinta iubirii fizice in manastiri?
RH - de zaraza sc la: 27/08/2013 09:01:32
(la: oare mai are rost ?)
1. Cum sa ma conving ca e asa si nu o aberatie produsa de oameni ce iubesc sa sadeasca frica in inimile noastre?

2. Stiam de gogorita asta... Si substantele alea se raspandesc peste toti, asa-i? Si peste cei ce le-au imprastiat.

3. E mai usor sa dai vina pe altii cand te imbolnavesti, decat sa realizezi ca tu bagi in gura tot felul de "chimicale". Alea chiar ca nu ti le baga nimeni fortat. Si daca cineva vine si-mi spune ca toata mancarea e contaminata, atunci de ce unii se imbolnavesc mai tare si altii putin sau deloc? Frica face mai rau decat toate chimicalele la un loc. Pe vremuri copiii se jucau in praf si nu aveau nimic. Eu insami ma jucam. Acum nici nu poti concepe asta... In schimb ne temem ca ne invadeaza tiganii, care se inmultesc asa... jucandu-se in praf.

etc.




Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...