ofensa pe net

Iti multumesc Zamolxe pentru expunere, net si precis, ca de obicei.

Din pacate, unii interlocutori nu vor sa inteleaga realitatea obiectiva, dar cred ca nici n-au venit aici pt aceasta..
poti sa tot le explici,
intelege doar cel care vrea sa inteleaga...

din cate am citit pe net si auzit in massmedia, cele doua abrams distruse in Irak au murit de mana lu' RPG-7 :)

am cautat inca o data pe net si uite ce am gasit:

"Another chapter explores the religious beliefs of Bob Dylan, the mercurial singer-songwriter. Scott Marshall, author of the Dylan chapter, writes that Dylan was born Jewish, but converted to Christianity in 1979.

"In early 1979, Larry Myers and Paul Emond, two pastors from the Vineyard church, visited Dylan's home in Brentwood, Calif. and shared the gospel. Not long afterward, Dylan came to faith in Jesus, was baptized, and enrolled in a discipleship class through the Vineyard," Marshall writes.

Despite converting, Dylan continued to support Jewish causes and charities throughout his career. In 1997, for example, Dylan sang a benefit concert for the Simon Wiesenthal Center, a Jewish charity in Los Angeles. Later that year, he sang for the pope, leaving Dylan-watchers bemused."

http://www.crosswalk.com/fun/books/1217989.html

Stimate Parinte,
Va multumesc pentru ca ati raspuns atat de repede nedumeririi mele.Faptic, trairile mele interioare se raporteaza mult pe pildele biblice,insa viata de rutina ma face sa constat ca exista multe sentimente care nu sunt conforme crestinismului. Recent am constientizat ca mai mult ma doare o nedreptate care de fapt mi-a ofensat orgoliul,decat ca prin acea intamplare legea lui Dumnezeu a fost incalcata.Ma iertati ca va retin din pretiosul timp cu astfel de dezvaluiri.Ma bucur f. f. mult ca exista pe Net posibilitatea de a gasi prin acest mod ,cu ajutorul dvs. multe raspunsuri care sunt pt. noi o altfel de hrana.
Va multumesc inca odata pt. grija de a-mi raspunde.
Cu mult respect,Otilia

Exista pe undeva pe Net vreo locatie unde am putea vedea un fragment din film?

_____________________________________________
"Kitsch me, Kinkade!"

"Salariul mediu net pe economie a depasit cinci milioane de lei"

125 euro ... MEDIUL ... va imaginati câti sunt sub el ? ... mi se face rau de la sume atât de mari ...

Eu vad asa problema: daca preturile ar fi rezonabile, atunci nu ar mai exista tentatia. Cind preturile CDurilor exprima 80...85% profit pur pentru casele de discuri, si doar restul sint costuri de productie si distributie....este normal sa apara asemenea probleme. Nu zic ca e 100% cinstit sa iei MP3 uri de pe net, dar cind te gindesti ca o firma care merge BINE are maxim pur profit de 20-25% (in mod cinstit) te intrebi ce fel de jaf e asta al caselor de discuri. Sincer nu am nici o simpatie pentru ei, si nici nu merita macar curentul consumat pentru comentariul asta....isi merita soarta. A spune ca se va putea opri aceasta problema e o utopie ca si comunismul victorios. Regulile pietei isi vor spune cuvintul. Da....cind un CD va costa 2-3 $ (aici in US) atunci poate MP3 ul va deveni neprofitabil si nu merita sa mai investesti bani in tehnologie, calculatoare si timp ca sa downloadezi ceva la calitate redusa. Nu e o problema care va fi rezolvata in 2-3 zile, dar sint absolut convins ca "inchizitia" caselor de discuri va cadea in uitare la fel ca si alte anomalii ale istoriei.

"cine cauta pe net nu va gasi de altfel in spatiul romanesc decit maximum 5-6 fotografi de presa romani cu sit"

Ai cumva si niste linkuri concrete?

..................................................................................
"-- Hei, uitati-va, imparatul e gol!"

http://www.fortweb.net/photos/ -- o multime de fotografii, in special fortificatii Haxo si din sec XX.

http://ibelgique.ifrance.com/clham/040600.htm -- fotografii, principii, forturi de tip Vauban, Haxo, Brialmont, etc.

http://www.geocities.com/Pentagon/6750/vauban_frame.htm
Un site dedicat maresalului Vauban, al carui geniu in fortificatiile militare a schimbat istoria (desi putina lume stie asta). Biografie, o prezentare succinta a fortificatiilor pe care le-a construit, cat si a celor pe care le-a asediat cu un succes incredibil...

http://www.kaiserstuhl-breisgau.de/Seiten/neuf-brisach.htm -- Fortificatia de la Neuf-Brisach, care reprezinta apogeul fortificatiilor poligonale de tip Vauban (asa-zis-ul tip 3).
http://uk.geocities.com/fpw1870/neufbrisachsiege.html
... si cum poate fi capturata o fortificatie considerata "inexpugnabila" (tot Neuf-Brisach)

http://www.thissen-laboratories.com/forts/index.php3?p=146 despre fortificatiile belginene triunghiulare (tip Brialmont); fotografii , planuri, etc.

http://sabreteam.free.fr/fortif41.htm
o scurta prezentare a celor trei tipuri de fotrtificatii Vauban

http://www.atelierdesdauphins.com/english/forts/barraux/efbevol3.htm
prezinta evolutia in timp a unei fortificatii de tip Vauban (Fort Barraux); planuri succesive, fotografii.

http://www.angelfire.com/wy/svenskildbiter/madict.html
http://civilwarfortifications.com/dictionary/dictionary.html
doua glosare exhaustive, cu termeni legati de fortificatiile militare

http://civilwarfortifications.com/drl/library/morton-np/title.html
o analiza extrem de detaliata a sistemelor si principiilor fortificatiilor poligonale de pana la 1850, facuta de un ofiter american, un studiu facut in vederea fortificarii coastei atlantice a USA.


daca astea nu sunt suficeinte, mai am si alte linkuri :)


..................................................................................
"-- Nene, nene! Da-te jos din corcodush!"

Net. Brutul e pe la 2700 si din el se scad 550-600 contributii sociale, de pensie, somaj etc.

Am uitat sa zic ca pe an platesc 500€ impozit pe venit si inca 500€ impozit pe locuinta inchiriata (si proprietarii si chiriasii platesc in Franta, in procente diferite).

„Pozitia (...) prin care este incurajata federalizarea Republicii Moldova, va avea drept efect crearea unui protectorat rusesc in teritoriu. Prin urmare, unica parghie de a influenta modificarea acestei pozitii este formarea unei opinii publice puternice, care s-ar face auzita. Numai in aceste conditii, actuala administratie a SUA, care utilizeaza destul de frecvent notiuni de genul ‘democratie’ sau ‘societate deschisa’, va fi nevoita sa tina cont de toate parerile existente in societatea moldoveneasca.”
George Soros, Conferinta de presa la Chisinau, 21 octombrie 2002


„Since Putin was elected president in 2000, every major figure exiled or arrested for financial crimes has been Jewish. In dollars terms, we are witnessing the largest illegal expropriation of Jewish property in Europe since the Nazi seizures during the 1930s... These arrests must be seen in the contex of increasingly aggresive, military and extrajudicial actions in Ukraine, Moldova, the South Caucasus and Chechya”.
Bruce Jackson, The Washington Post, noiembrie, 2003


„The Bush administration has taken a significant step toward adjusting its policy to fit the reality of Russia’s recent anti-democratic and imperialistic behaviour. (...) Mr. Putin must see that his attacks on democracy in his own country and on the independence o his neighbors will ve resisted. If he pays no price, he will surely step them up”.
„A Stand on Russia”, The Washington Post, 4 decembrie, 2003


„Solutionarea conflictului transnistrean este importanta pentru viitorul cetatenilor Moldovei de pe ambele maluri ale Nistrului. Modelul de solutionare a acestui conflict trebuie neaparat sa intareasca independenta si integritatea teritoriala a Moldovei”.
Heather M. Hodges, Ambasador SUA in Republica Moldova, 2003


„Doctrina Putin” aduce Chisinaul pe harta geopolitica a lumii
Scena geopolitica a istmului Ponto-Baltic – spatiu teoretizat stralucit in perioada interbelica de un Simion Mehedinti - sau a Caucazului au trecut in umbra odata cu concentrarea privirilor lumii spre Afganistan, Irak sau criza israeliano-palestiniana. America este ocupata pana peste cap, prinsa in capcana unui razboi care readuce in memorie, periculos, Vietnamul, somata sa raspunda cu solutii conflictelor din Orientul Mijlociu sau sa reconstruiasca, din temelii, Afganistanul.
Spatii geopolitice cruciale – cum sunt Istmul Ponto-baltic sau Caucazul - pareau uitate de imperiul ghidonat de la Washington sau date spre gestiune altcuiva. Si unii s-au grabit sa profite. Putini au sesizat, in acest context, semnalele pe care Moscova le transmitea tarilor din zona si presiunile la care acestea erau supuse. La 19 septembrie, la Yalta, Moscova impune semnarea tratatului economic dintre Rusia, Ucraina, Belarus si Kazahstan in vederea creari „unui spatiu economic unic” – net favorabil Rusiei si in pofida dorintei celorlalti „parteneri”. La 29 septembrie, fortele maritime ruse au inceput construirea unui canal in stramtoarea Kerch din partea de nord a Marii Negre, aceasta insemnand, practic, o tentativa de preluare a controlului de la Ucraina a unei insule si a unui canal adiacent. Supus presiunilor Moscovei, presedintele Kucima accepta „negocierile” legate de canalul strategic de navigatie din apropierea Marii Azov unde se estimeaza ca exista importante resurse de titei. La 5 octombrie, in Cecenia, cu ocazia unei farse electorale evidente, Rusia instaleaza un guvern marioneta si isi asigura astfel controlul. La 9 octombrie, Presedintele Putin si Serghei Ivanov, Ministrul Apararii, au exprimat intr-o conferinta de presa comuna ceea ce este cunoscut sub numele de „Doctrina Putin”: Moscova isi rezerva dreptul de a interveni militar in solutionarea oricarui diferend din statele vecine si dreptul de a-si mentine conductele de petrol ce se intind din Asia Centrala si de la Munti Caucaz pana in Occident, chiar si – afirma Presedintele Putin – „acele segmente ale sistemului de conducte ce se afla dupa hotarele Rusiei”. Trebuie adaugata la aceasta prezenta in continuare a trupelor ruse si bazelor militare in Georgia, in ciuda acordurilor internationale: conform deciziilor summit-urilor OSCE de la Istambul si Porto, Rusia trebuia sa inchida bazele de la Vaziani si Gudauta in 2001 si sa negocieze cu Georgia inchiderea bazelor de la Batumi si Akhalkalaki. Patru ani mai tarziu, Rusia a inchis numai baza de la Vaziani si a refuzat, practic, sa negocieze altceva. In ceea ce priveste Republica Moldova, Rusia nu a respectat nici o decizie internationala privind retragerea trupelor si armamentului din Transnistria, mai mult, a facut si face toate eforturile diplomatice pentru „legalizarea” prezentei sale militare in Moldova si perpetuarea controlului asupra unui stat independent si recunoscut international prin sustinerea fatisa a Transnistriei, „o enclava de tip mafiot, sustinuta de armata rusa”, cu a denumit-o celebrul comentator american Z. Brzezinski. Daca adaugam aici implicarea serviciilor secrete rusesti in alegerile din Georgia si Azerbaijan, deci fraudarea acestora, sau presiunile din Abhazia pentru prezervarea intereselor rusesti vom avea un tablou aproximativ al actiunilor concertate ale „Noii Rusii” pentru impunerea dominatiei in Istmul Ponto-Baltic si Eurasia.
Toate acestea succesele diplomatice sistematice ale Rusiei lui Putin, veritabil „Petru cel Mare” al secolului XXI, s-au constituit in semnale de alarma pentru populatia (ne-rusa) a zonei, si nu numai, oripilata de ceea ce poate deveni „doctrina Putin” impinsa pana la ultime consecinte pe plan extern. In plus, expresia „doctrinei Putin” pe plan intern, respectiv ofensiva masiva si concertata a echipei lui Putin impotriva magnatilor rusi de origine evreiasca a alertat cercurile politice, economice si opinia publica din UE si, mai ales, Statele Unite. Cazul magnatului Mihail Hodorkovski (arestat la 25 octombrie de agenti mascati ai securitatii ruse din cadrul FSB, succesoarea KGB, care au luat cu asalt avionul personal al omului de afaceri), este cel mai faimos dintre ele.
Reactia nu a intarziat. Cand nimeni nu parea ca pune la indoiala marsul triumfal al Rusiei, iar unii comentatori se grabeau sa acrediteze un nou pact Rusia-America pentru a explica cumva timiditatea Administratiei Bush fata cu „doctrina Putin”, o serie de evenimente de proportii masive si consecinte majore incep sa se deruleze ca un mecanism bine pus la punct. Georgia, Ucraina, Lituania, Republica Moldova – si cine stie cine va mai urma! – au intrat, perfect sincronizat, in clocot politic si geopolitic. Cazul Republicii Moldova este doar unul dintre ele pe aceasta „mare tabla de sah” in care piesele se muta cu repeziciune de un jucator abil, consecvent si tenace. Grabita si fascinata, poate, de omul de otel de la Kremlin, presa a catalogat initial miscarile drept „manevre ale lui Putin” sau jocuri geopolitice ale Rusiei. S-au inselat. Cazul Republicii Moldova developeaza in mic filmul evenimentelor si dezvaluie, in spatele haosului aparent, o succesiune ferma si bine gandita de decizii si evenimente. In final, Rusia nu este regizorul sau papusarul din spatele scenei, ci, deocamdata, perdantul unui joc in care a crezut ca are toate cartile castigatoare.
Din pricina „doctrine Putin” si cu mana americana, Chisinaul revine, precum la cumpana anilor 90, pe scena geopolitica a lumii... Sa vedem cum.

Filmul evenimentelor. Uite Putin, nu e Putin...
La 17 noiembrie 2003, prin persoana lui Dmitri Kozak, adjunctul sefului administratiei presedintelui Rusiei, Moscova propune Chisinaului un Memorandum pentru solutionarea conflictului transnistrean. Textul, in esenta un proiect de Constitutie federala care facea intreaga Republica Moldova dependenta de Tiraspol, deci de Moscova, vine in continuarea unui sir de initiative pe aceiasi directie. Daca documentul ar fi fost semnat, s-ar fi petrecut acceptare de jure a dominatiei de facto a Rusiei in Republica Moldova. Parafarea documentului era dorita intempestiv de Moscova care vroia sa puna pe masa la Reuniunea OSCE de la Maastricht (1-2 decembrie) cel putin o „realizare” de politica externa, respectiv chestiunea transnistreana. Gestul grabit al rusilor a lasat prezumtivii parteneri – SUA si OSCE – perplecsi... Rusia isi aroga controlul exclusiv al unui spatiu pe care convenise, teoretic, sa-l discute si cu altcineva.
Federalizarea ca solutie a conflictului din Transnistria este o poveste mai veche in Republica Moldova, iar punctul de plecare este tot Rusia. Batalia a inceput, practic, in 1997, cu asa numitul Plan Primakov, dupa care Rusia a pus pe masa, cu mana OSCE, un „Acord” care a facut sa curga multa cerneala (textul s-a tiparit la 9 iulie in Moldova Suverana cu titlul „Proiectul de Acord dintre Republica Moldova, document elaborat de OSCE, Federatia Rusa si Ucraina”). Pentru a garanta succesul operatiunii, Moscova a trimis anul acesta un nou ambasador la Chisinau, nici mai mult nici mai putin decat amiralul Zubacov Iurii Antonovici, mana dreapta a lui Serghei Primakov in toate posturile in care acesta s-a perindat: sef al FSB-ului, Ministru de Externe, Prim-ministru etc. Un „greu” a carui numire indica limpede interesul major al Rusiei in zona. Ripostele la proiectul din 2002 au fost rapide si concertate. Societatea civila – ONG-uri, Uniuni de creatie, publicatii etc. - s-a mobilizat exemplar, discreditand proiectul, chiar institutia care l-a propus.
Ultimul episod in acest serial regizat de Moscova si perdant, deocamdata, este Memorandumul Kozak. Trimisul lui Putin vine la Chisinau cu o misiune precisa: sa aduca pe cei doi lideri, Vladimir Voronin si Igor Smirnov, la aceiasi masa, dispusi sa semneze documentul. Daca acest acord s-ar fi realizat, Presedintele Putin insusi s-ar fi deplasat la Chisinau pentru a asista la semnare...
Primele reactii par de bun augur pentru diplomatia rusa: Igor Smirnov anunta rapid acordul fata de Memorandum si accepta ziua de 25 noiembrie pentru vizita presedintelui Putin la Chisinau (data a fost confirmata oficial pe 23 noiembrie). Pe 21 noiembrie, Ministrul rus al Apararii Sergei Ivanov anunta la Moscova ca trupele rusesti vor sta in Moldova ca „garanti ai acordului federal pentru o perioada de tranzitie de pana la 20 de ani”. Desi Memorandumul nu fusese inca semnat...
Reactia societatii civile si a partidelor din Opozitie este insa prompta, coerenta si eficace. Manifestatiile din fata Ambasadei Ruse continua, in ciuda hartuielilor repetate, la fel ca si mitingurile de protest. Pe 19 noiembrie, liderii grupurilor parlamentare, Iurie Rosca (PPCD), Victor Stepaniuc („Partidul Comunistilor”) si Dumitru Braghis („Moldova Noastra”) au avut o intalnire cu Dmitri Kozak, in care reprezentantii Opozitiei si-au exprimat dezacordul fata de proiect; chiar si Stepaniuc, liderul fractiunii comuniste din Parlament, a declarat ca nu sustine toate prevederile Memoradumului. Pentru a da o alura europeana Memorandumului, Kozac a afirmat: „memorandumul si planul propus in format tripartit, elaborat in comun cu OSCE si Ucraina, sunt foarte asemanatoare, acesta fiind doar mai concret”. Ceva adevar exista aici, cu „nuanta” ca proiectul anterior din 2002 tot de Moscova fusese construit... Pe 20 noiembrie, Igor Smirnov adreseaza un apel populatiei din stanga Nistrului prin care sustine documentul si sugereaza, totusi, o imbunatatire: „In conditiile in care viitorul stat va fi unul demilitarizat, rolul dominant in oferirea garantiilor militare si a securitatii de stat ar trebui sa revina Rusiei, fapt ce ar merita consfintit in constitutia viitorului stat federal”. Luni, 24 noiembrie, Opozitia din Republica Moldova se reuneste intr-o sedinta a Mesei rotunde cu Statul Permanent, un mecanism infiintat la sugestia Consiliului Europei si menit sa reuneasca pentru dezbateri principalii actori politici de la Chisinau (treptat, initiativa a cazut in derizoriu pentru ca era sistematic ignorata de Partidul Comunistilor sau de alte formatiuni din Opozitie; sistemul intalnirilor a fost resuscitat cu aceasta ocazie). In absenta reprezentantilor Partidului Comunistilor, s-a infiintat Comitetul pentru Apararea Independentei si Constitutiei Republicii Moldova (CAIC) la care au aderat toate formatiunile de opozitie si toate ONG-urile, asociatiile sau uniunile semnificative de peste Prut si care s-a pronuntat, explicit, impotriva semnarii Memorandumului. CAIC a cerut o intalnire cu Presedintele Voronin caruia i-a solicitat sa ceara implicarea UE, a Americii, a Romaniei si Ucrainei in procesul de reglementare a crizei. Iurie Rosca (PPCD) a propus demararea unor actiuni ample si hotarate de protest incepand cu ziua de 25 noiembrie, ziua sosirii Presedintelui Putin la Chisinau.
In contrapartida, Dmitri Kozak, adjunctul sefului administratiei presedintelui Rusiei, a utilizat toate argumentele pentru a-l convinge pe presedintele Voronin sa semneze. Kozak a afirmat, ulterior, ca Voronin ar fi acceptat, ca ar fi promis ca va semna, dupa care si-a schimbat radical opinia. Voronin declara in timpul negocierilor cu emisarul rus ca: „Acceptarea proiectului de catre toate partile interesate va semnifica un inceput real de solutionare a conflictului transnistrean fara invingatori si invinsi, iar finalizarea cu succes a acestui proiect va putea fi comparata cu caderea zidului Berlinului”. In plus, Dmitru Kozak dadea garantii ca OSCE va sustine orice plan care va fi acceptat de partile implicate in conflict. In acest timp, Jaap de Hoop Scheffer, presedintele OSCE, nu avea nici o pozitie. Pentru a grabi decizia, Kozak a lansat urmatoarele promisiuni: retragerea rapida a munitiilor de pe teritoriu Transnistriei, anularea unei parti a datoriilor Republici Moldova catre Rusia (in valoare de 100 milioane de dolari), precum si alocarea altor 105 milioane de dolari, ajutor nerambursabil, destinat pentru stabilizarea economica, sociala si ecologica din regiunea transnistreana. In plus, ca o consecinta a vizitelor lui Kozak la Tiraspol, se manifesta primele gesturi de deschidere. Dupa ce Chisinaul a schimbat frecventa de testare a televiziunii digitale, lichidand inferentele operatorului de telefonie mobila din Tiraspol, Tiraspolul a inlocuit, la randu-i, bruierea frecventelor de telefonie mobila utilizate de Voxtel si Moldcell. De asemenea, Tiraspolul a anuntat ridicarea, cu incepere de la 21 noiembrie, a interdictiei de acces pe teritoriul Transnistriei, impusa anterior lui Vladimir Voronin si altor oficiali moldoveni. Voronin si-a exprimat satisfactia: „este un semn bun, un semn ca vom reusi sa realizam compromisul necesar”. In plus, a afirmat in fata corpului diplomatic de la Chisinau, ca daca Tiraspolul continua sa se manifeste in acelasi fel, Republica Moldova va propune ridicarea sanctiunilor de circulatie impuse conducatorilor transnistreni de UE.
Totul indica semnarea Memorandului, mai cu seama pasii concreti care s-au facut dupa 10 ani de stagnare. Din acest moment, insa, incepe, probabil, ceea ce ministrul de externe rus, Igor Ivanov, avea sa numeasca „implicarea unor tari in afacerile interne ale CSI, ca si in Georgia” (afirmatie emfatica si ridicola, caci Ivanov nu este ministru de Externe nici al CSI nici al Georgiei!).

(Fragment din articolul AMERICA FACE SAH-MAT RUSIA LA CHISINAU
- SAU CEA MAI MARE INFRANGERE DIPLOMATICA A MOSCOVEI IN RAZBOIUL PENTRU CONTROLUL REPUBLICII MOLDOVA , la:

http://www.studiidesecuritate.ro/stiri/news12.html).

http://www.photo.net/photodb/photo?photo_id=2286013

Desi din punctul meu de vedere, imaignea mai mergea editata, e foarte bine ca se mai face fotografie romaneasca demna sa fie vazuta de sutele de mii de vizitatori ai poto.net-ului.

"P.S. Pentru Paianjen: de ce nu mai sunt citibile textele din conferinta '11 Septembrie'?"


- Daca ti-ar face placere sa continuam discutii pe subiecte devenite TABU in cafenea iti pun la dispozitie adresa mea de e-mail:

kon_tiki@123.net.au



(N-am sa ma simt ofensat daca din motive personale vei refuza propunerea mea.)

Da, ai perfecta dreptate si imi cer scuze ca am aruncat cu vorbe asa, in toate directiile. Treaba cu gainarii de la urma postului precedent a fost deplasata. Singura scuza pe care o invoc este ca sunt inconjurat. Aici in Colorado Springs aproape toti sunt republicani dar nu din convingeri gandite, ci pentru ca "mah daddy wuz a republican". Oameni care nici macar nu citesc un ziar, dar sunt foarte decisi sa-l sustina pe Bush. Oameni convinsi ca WMD au fost gasite din plin in Iraq, ca a existat o legatura foarte stransa intre 9/11 si acest razboi, oameni care nu asculta decat o singura statie de radio KVOR, unde nu auzi decat gainari (da, gainari!!!) de genul lui Rush Limbabugh, Michael Savage, Mondo, Shaun Henessy(nu sunt sigur cum se scrie numele lui) si altii ca ei.

Traiesc intr-un orasel unde multi imi spun ca nu se vor duce sa vada filmul lui Michael Moore ca nu cumva sa-l imbogateasca. Le-am oferit o copie, gratis, trasa de pe DC, dar tot NU VOR sa-l vada. Cam cat de dobitoc trebuie sa fii sa refuzi shansa de a judeca singur, si accepti sa repeti niste ineptii auzite la radio?

Deci inca o data, imi cer scuze de la toti pe care i-am putut ofensa.

Si acum sa ma intorc la RSI:

"L-am citit pe Soljenitsin si astept sa vad Gulagul din State. "

Acum nu te inteleg eu? Eu faceam referinta la teroarea care a facut posibil gulagul, teroare sustinuta de ideea dusmanului extern, oricand gata sa atace, sa infiltreze, sa submineze. Mentinerea in permanenta a fricii, "tre sa fim vigilenti", sa-ti denunti vecinul - PATRIOT act te va ajuta sa-l chiar infunzi si in puscarie fara drept la "due process"

"... cine te imputerniceste sa contesti legalitatea lui GWB... "
Si Ceusescu era ales legal si aprobat de MAN - reprezentanta poporului.
Se stiu clar circumstanntele venirii lui Bush la putere, faptul ca fratele lui e guvernator al statului Florida, stat care a "hotarat" soarta alegerilor. dupa ...cate recounts? Tie chiar nu-ti pute treaba asta?

Capcanele lui 23 august 1944 (NO RATING!)

[romanian-portal.com], (8/23/2004) »
Ca niciodata in ultimii 15 ani, apropierea acestui 23 august a starnit in discursul public romanesc o revigorare a interesului (uneori a pasiunilor) fata de acest eveniment important al istoriei contemporane. Mai multi factori au condus aici: in primul rand, intentia oficialitatilor, anuntata inca de la mijlocul lui iulie a.c., de a organiza o celebrare substantial mai consistenta decat in toti anii de dupa 1990 (legitimata de implinirea unui numar rotund de ani); apoi, trebuie sa luam in calcul recentele avataruri ale Casei regale romane, ca si ameliorarea spectaculoasa a relatiilor dintre Regele Mihai si actualul presedinte al Romaniei; in fine, cred ca in substratul intregii povesti se afla balanta inca neechilibrata, in memoria noastra comuna, intre nostalgia dupa autoritarismul legitimat "patriotic" al maresalului Ion Antonescu si frustrarile firesti ale celor care stiu ca, o data cu acea zi, a inceput drama comunizarii Romaniei. Istoricii nu pot conduce, prin ei insisi, la rezolvarea definitiva a acestui impas - o data pentru ca istoria este o disciplina in continua rescriere*, apoi pentru ca s-a vazut limpede ca nici macar ei nu au cazut intru-totul de acord asupra interpretarii acestui subiect fierbinte.



Propun aici o analiza succinta a evenimentului de acum 60 de ani, avand convingerea ca orice incercare de clarificare a acestui trecut relativ recent poate conduce la o mai buna intelegere a prezentului nostru.


I. Cum s-a ajuns la 23 august 1944?

Intre 21-24 noiembrie 1940, pe fondul unei Europe prinse de mai bine de un an in conflict, generalul Ion Antonescu (devenit, din 14 septembrie acel an, Conducatorul statului national-legionar roman) facea prima vizita la Berlin, ocazie cu care le prezenta lui Adolf Hitler si ministrului de Externe german Joachim von Ribbentrop viziunea sa asupra situatiei europene si locului Romaniei in acest peisaj. Antonescu si Hitler si-au facut reciproc o buna impresie. Generalul roman, al carui patriotism sincer nu putea masca un mare amatorism intr-ale politicii, si-a expus dorinta de a lupta pentru refacerea granitelor statale, grav afectate de pierderea Basarabiei, Bucovinei de Nord si a unei parti din Transilvania, in chiar vara acelui an. Spre deosebire de Antonescu, Hitler avea o mare abilitate politica: "Istoria nu se va termina in anul 1940" - i-a spus el lui Antonescu, sugerandu-i o speranta. Din acest moment, Romania va intra intr-o dezastruoasa competitie cu Ungaria lui Horthy pentru captarea bunavointei Fuhrer-ului. In chiar aceasta vizita, pe 23 noiembrie, Conducatorul roman semneaza in numele tarii sale aderarea la Pactul Tripartit (alcatuit din Germania, Italia si Japonia si completat de Ungaria cu doua zile mai devreme, pe 21 noiembrie).



Explicatia acestui gest - si a celor care aveau sa urmeze - nu este pasiunea fascista a lui Antonescu, ci convingerea sa ca Hitler va castiga razboiul. Din 1916, politica externa a Romaniei fusese legata de cea a Frantei; dar Franta cazuse, sub loviturile unei armate germane care parea invincibila. Ca militar, Antonescu a avut o intuitie corecta: ca, in ciuda pactului din 23 august 1939, Germania si URSS vor ajunge in conflict. Temator pana la obsesie de sovietici (avea, ca roman, motive, desigur), Antonescu a ales sa mearga pe mana Germaniei.



In cele sapte luni care vor urma, in toate intalnirile si in mesajele schimbate, Antonescu arata disponibilitatea Romaniei de a lupta impotriva bolsevismului. Dar Hitler s-a aratat initial rezervat fata de aceasta oferta. Nedorind sa-i dea un cec in alb liderului roman si aparent deplin increzator de forta sa, el insista pe nevoia de stabilitate a Romaniei, siguranta economica etc. Convins totodata de dorinta de revansa a romanilor, Hitler definitiva la mijlocul lui decembrie 1940 Planul Barbarossa de atacare a Uniunii Sovietice, in care Romania avea rolul sau - chiar fara ca, in acel moment, Antonescu sa stie!



Discutia definitiva intre cei doi a avut lor pe 12 iunie 1941; abia acum Hitler l-a anuntat pe Antonescu de intentia inceperii razboiului in Est (fara a-i spune data exacta!). Antonescu, intarit intre timp in tara prin infrangerea legionarilor (in 21-23 ianuarie), s-a declarat decis sa lupte, in vederea recuperarii teritoriilor romanesti pierdute. De retinut ca, spre deosebire de Primul Razboi Mondial, cand Ionel I.C. Bratianu a negociat intens conditiile iesirii Romaniei din neutralitate, in iunie 1941 Ion Antonescu a acceptat intrarea in conflict fara nici un tratat formal cu Germania, bazandu-se exclusiv pe o intelegere verbala cu Hitler.



Greu de imaginat astazi entuziasmul inceputului campaniei anti-sovietice, dupa 22 iunie 1941. Pentru multi romani, contaminati de optimismul propagandei germane, razboiul pentru Basarabia echivala cu o excursie ceva mai plictisitoare in stepa rusa. Cucerirea Odessei (cu pierderi de peste 90.000 de soldati!), pe 16 octombrie, a intarit aceasta speranta. Aici trebuie spus ca, increzator el insusi, Antonescu a preluat datele esentiale ale politicii germane, inclusiv conceptiile rasiste: dupa ocuparea Transnistriei, intre august 1941 si iulie 1942, cca 110.000 de evrei din Basarabia si Bucovina au fost deportati aici, urmand ca din septembrie 1942 sa fie adusi si evrei din Romania (din cauza cursului razboiului, planul nu s-a aplicat); in acelasi timp, intre iunie si septembrie 1942, cca. 25.000 de tigani nomazi au fost deportati tot acolo.



Iarna 1942-1943 (adica esecul din batalia Stalingradului) si pierderile masive de aici, din Cotul Donului si Stepa Calmuca (cca. 150.000 de oameni) au fost un avertisment sever pentru Antonescu. Din vara acestui an, bombardamentele asupra Ploiestiului si zonei petroliere (incepute inca din iunie 1942) devin o problema curenta. Din acest moment, oficialii romani (fie ministrul de externe Mihai Antonescu, fie reprezentanti ai partidelor politice aflate in "adormire") vor sonda o posibila iesire din razboi, fara succes. In cadrul aliantei antihitleriste, se impusese pregnant ideea ca Romania este o problema a Rusiei - drept urmare, emisarii romani vor fi sfatuiti, insistent, sa trateze cu sovieticii si sa nu mai astepte sprijin separat de la Anglia sau Statele Unite.



Trebuie spus foarte clar ca, in vara anului 1944, aceste negocieri erau practic blocate. Cu exceptia unor schimburi sporadice de conditii la Cairo, URSS urmarea sa traga de timp, pentru a-si continua contra-ofensiva spre Berlin si a cuceri, implicit, Romania.


II. Filmul unei zile incepute in haos si terminata in speranta

Pe 19 august 1944, ofensiva sovietica incepe, in operatiunea Iasi - Chisinau, incercuirea trupelor germano-romane in Nordul Moldovei, indreptandu-se spre aliniamentul Focsani-Ismail. Si aici intervine exagerarea numita linia de aparare Focsani - Namoloasa - Galati. Vazuta ca antepenultima reduta impotriva rusilor (in cazul caderii ei, Antonescu ar fi incercat rezistenta pe crestele Carpatilor si pe Olt), aceasta linie fortificata, in realitate, nu era inca terminata, era prost echipata din punct de vedere tehnic si - ceea ce e mai important - urma sa fie ocupata de soldatii aflati in retragere din Est, ei insisi demoralizati si intr-o stare precara. Cei care estimeaza, pe baza unor date fragmentare, ca aici s-ar fi putut rezista in fata rusilor pana la sase luni se hazardeaza intr-un optimism nejustificat.



In noaptea de 21 spre 22 august 1944, la Palatul Regal din Bucuresti a avut loc o ultima intalnire a complotistilor care initiasera, inca din iunie, consultari in vederea iesirii din alianta cu Germania si, la nevoie, eliminarii lui Ion Antonescu. Au fost prezenti Regele Mihai, Iuliu Maniu (presedintele PNT), Constantin I.C. Bratianu (PNL), Constantin-Titel Petrescu (PSD) si Lucretiu Patrascanu (in numele comunistilor, dar in virtutea bunelor relatii pe care el le avea cu "lumea burgheza"). Cu acest prilej s-a decis ca duminica, 26 august, la ora 13.00, Regele sa-l convoace pe Ion Antonescu la Palat si sa-i ceara fie semnarea armistitiului, fie demisia.



Lucrurile s-au precipitat aproape dramatic in dimineata de 23 august, cand s-a aflat ca maresalul Antonescu urma sa plece pe front. Si astfel s-a profilat determinarea si curajul tanarului Rege Mihai (pe 25 octombrie el urma sa implineasca 23 de ani). Fara sprijinul direct al liderilor politici, dar cu concursul unor inalti ofiteri apropiati Casei Regale, Mihai i-a convocat pentru ora 15, la Palat, pe Ion Antonescu si Mihai Antonescu. Ultimul a fost punctual, iar maresalul, invocand treburi reale, a ajuns in jurul orei 16. Discutia s-a purtat in biroul regal, intre patru persoane: Regele Mihai, generalul Sanatescu (seful Casei Militare regale), maresalul Ion Antonescu si ministrul Mihai Antonescu. Intr-o camera alaturata se aflau generalul Aldea (consilier al Regelui pe probleme militare), maresalul Curtii Ion Mocsony-Starcea, secretarul regal Mircea Ionitiu si Grigore Niculescu-Buzesti, iar in apropiere, pentru a interveni la nevoie, un alt grup de ofiteri de incredere.



Arestarea celor doi Antonescu s-a facut in jurul orei 17, dupa un schimb de replici in care maresalul si-a prezentat obiectiile cu privire la iesirea din razboi, motivand ca astfel ne vom da cu mainile legate rusilor. Odata inchisi cei doi intr-o camera de valori a Palatului, imediat Regele a demarat consultarile pentru alcatuirea guvernului. In jurul orei 18 au ajuns la Palat, convocati, si generalul Constantin Pantazi (ministru de Razboi), generalul Picky Vasiliu (seful Jandarmeriei) si colonelul Elefterescu (seful Politiei). In fata alternativei arestarii, ei au ales colaborarea. Simultan, a fost convocat si seful Serviciului Sigurantei, Eugen Cristescu. Din intuitie sau ca urmare a unor informatii scurse, acesta a banuit despre ce e vorba si, in loc sa vina la Palat, s-a deplasat la locuinta ambasadorului german von Killinger, avertizandu-l.



Primul detaliu ce merita retinut este ca schimbarea s-a produs fara nici o defectiune majora; ofiterii superiori din Bucuresti, informati rand pe rand, au dovedit o mare fidelitate fata de Rege si o lipsa de solidaritate cu Antonescu asupra careia merita meditat. In jurul orei 18.30, Armata romana era deja plasata in noi dispozitive, in vederea unei riposte. Dupa ora 19 au ajuns la Palat ambasadorul Killinger, generalul Gerstenberg (seful Apararii antiaeriene) si generalul Hansen (seful Misiunii militare germane in Romania). Informati cu deferenta, li s-a cerut evacuarea fara lupta a armatei germane din tara. In zilele urmatoare, Killinger avea sa se sinucida - pentru ca, in ciuda informatiilor pe care le primea constant, nu prevazuse actul - iar Gerstenberg a ales, din 24 august, calea represaliilor, desi isi daduse cuvantul de onoare in sens contrar.



In jurul orei 22.10, a fost difuzat, prin Radio, mesajul Regelui catre tara. In acel moment, schema noului guvern - prezidat de generalul Constantin Sanatescu - era, in linii mari, definitivata: cei patru lideri politici amintiti mai sus erau ministri secretari de stat (in plus, Lucretiu Patrascanu - vezi mai jos - primise Justitia), iar restul posturilor erau ocupate de militari. La ora 2 a diminetii de 24 august, Regele, insotit de cativa apropiati, a plecat spre Gorj - via Craiova - la sugestia apropiatilor care se asteptau (si aveau dreptate) ca a doua zi Palatul sa fie bombardat.


III. Consecinte imediate si multe intrebari

Un numar mare de intrebari agita inca analiza acestei zile.



In primul rand, care a fost rolul factorului politic? Singurii lideri care au ajuns la Palat in seara de 23 august au fost, in ordine, Lucretiu Patrascanu (ajuns spre orele 19.30) si Constantin-Titel Petrescu; dupa ora 22, a venit si comunistul Emil Bodnaras, cu intentia ferma de a se interesa de Ion Antonescu. Se poate glosa mult pe seama lipsei liderilor taranist si liberal; cea mai probabila explicatie este aceea ca, desi informati, au preferat expectativa, nu foarte convinsi de reusita actului.



Cum se explica rolul lui Lucretiu Patrascanu? Prezenta sa la Palat si propunerile cu care vine imediat (amnistierea detinutilor politici, desfiintarea lagarelor etc.), precum si dorinta de a fi inclus pe lista guvernamentala intr-o pozitie net privilegiata isi au sursa in stradania lui de a lua un avans in fata celorlalti lideri ai partidului comunist. Patrascanu avea sa nutreasca, pana prin 1947, convingerea ferma ca el ar avea datele intelectuale si meritele istorice si politice pentru a conduce PCR. Aceasta convingere il va duce in inchisoare si apoi la moarte, peste mai putin de 10 ani.



De ce a ajuns Ion Antonescu in mainile comunistilor atat de repede, inca din primele ore ale lui 24 august? Oricat de trist, adevarul este ca numai comunistii (dirijati de Bodnaras) au putut alcatui, in timp scurt, o brigada de soc, capabila sa-l deplaseze intr-un loc sigur si sa-l pazeasca pe maresal. Liberalii si socialistii spusesera inca din 21 august ca nu au oameni pregatiti pentru o asemenea eventualitate, iar Ilie Lazar, seful departamentului Muncitoresc al PNT, care - teoretic - avea oameni, aparent a lipsit in acea zi din Capitala. Antonescu a ajuns astfel in cartierul Vatra Luminoasa si, in nici o saptamana, era deja predat sovieticilor.



Care a fost rolul noului guvern Sanatescu? Atunci, ideea unui guvern militar a parut a fi cea optima. Astazi, se poate medita daca un guvern preponderent politic nu ar fi fost mai eficient in vederea rezistentei la comunizare. Imediat dupa 12 septembrie (data la care era semnata la Moscova Conventia de Armistitiu intre Romania si Aliati), Comisia Aliata de Control (in esenta sovietica) a devenit organul de conducere neoficial al Romaniei, iar presiunile ce au urmat pana la impunerea guvernului pro-comunist Petru Groza din 6 martie 1945 s-au desfasurat in ritm sustinut. Primul rezultat a fost, deloc paradoxal, tocmai lipsa regelui de la sarbatorirea primului an de la eveniment, pe 23 august 1945; atunci, surprins de refuzul lui Groza de a-si prezenta demisia (asa cum Regele Mihai i-o ceruse), suveranul a boicotat, in mod simbolic, aceasta celebrare si incepea astfel "greva regala" ce avea sa dureze pana pe 7 ianuarie 1946.



In fine, a fost 23 august un act de salvare nationala sau o catastrofa? La o analiza lucida, rezulta ca inlaturarea lui Antonescu si ruperea aliantei cu Germania erau, (in acel moment si in acele conditii concrete), singura sansa pentru a putea spera la un statut mai bun al Romaniei postbelice. Nu e cazul sa ne facem complexe: Romania nu a parasit atunci o Germanie democratica, ci un Reich utopic si criminal. E drept, acea zi nu a adus sfarsitul razboiului - dar a adus, oricum, ruperea unei aliante nefaste, pe care Romania nu o alesese de bunavoie, dar care impinsese tara in dezastru si o putea conduce la dezmembrare. Personal, am convingerea ca daca azi Transilvania se afla in granitele Romaniei (URSS ne-a sustinut in acest sens, in 1946-1947, sugerandu-ne astfel sa "uitam" de Basarabia), acest lucru are legatura si cu 23 august 1944.


IV. Ce mai inseamna azi 23 august 1944?

Confiscata de comunisti, ziua de 23 august a purtat de-a lungul deceniilor diverse semnificatii, toate impuse. Ea a devenit zi nationala in 1948, imediat dupa proclamarea frauduloasa a Republicii. Vreme de aproape un deceniu, 23 august a fost descrisa ca zi de eliberare a Romaniei de catre glorioasa Armata Rosie (care, evident, nu fusese implicata in mod direct). La inceputul anilor 60, regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej a deplasat treptat atentia spre insurectia antifascista, reducand in paralel apologia armatei sovietice. Succesorul sau, Nicolae Ceausescu, va agrea mai mult o formula complicata, in stare sa legitimeze impletirea dintre istoria inventata a PCR si istoria neamului: Revolutia de Eliberare Sociala si Nationala, Antifascista si Antiimperialista.



Sperantele romanilor din seara de 23 august 1944, ca vor iesi din razboi si ca se vor intoarce la democratia de pana in 1938, au fost abrupt inselate. Practic, ziua arestarii lui Antonescu a fost primul pas pe calea unei sovietizari accelerate. Dar trebuie sa spunem ca nici unul dintre actori nu putea atunci intui ce avea sa urmeze. A-i face pe Regele Mihai sau pe apropiatii sai vinovati de evolutia ulterioara tradeaza fie necunoasterea istoriei, fie rea-credinta.



In fine, care este oare sintagma cea mai potrivita in rememorarea acestui eveniment? Aparent, lovitura de stat este o formula potrivita, din moment ce Ion Antonescu era, in acel moment, Conducatorul statului, iar Regele Mihai nu mai avea decat o mica parte din prerogativele constitutionale regale din 1923. Totusi, in opinia mea, indiferent de statutul oficial (si autorevendicat!) al Maresalului, o lovitura de stat data de un rege in functie este o contradictie in termeni si o imposibilitate logica.



Asadar, cred ca, fara a ne complica inutil in formule pretentioase, dar greu de argumentat, gen insurectie, lovitura de Palat, lovitura de stat s.a.m.d., putem accepta ca la 23 august 1944 a avut loc demiterea fortata a regimului Ion Antonescu, in virtutea unei sperante care - asa cum spuneam - va mai avea nevoie de 45 de ani pana la a prinde contur.


Adrian CIOROIANU

Semnalez cu placere o ultima aparitie dedicata subiectului, din care provin unele dintre detaliile analizei de fata: Ion Solacolu (editor), Tragedia Romaniei 1939 - 1947, Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc & Ed. Pro Historia, Bucuresti, 2004



Stire preluata de pe siteul ZIUA

http://www.ziua.net/

Nu m-ai ofensat cu nimica. Scuze imi cer eu, ca nu am fost clara in exprimare si am lasat sa se inteleaga asta. Vina pt confuzie imi apartine. Tu ai facut o remarca nu numai tare nostima, dar in acelasi timp ai reusit sa atentionezi de ridicolului situatiei. Jos palaria! Am sa fiu mai atenta pe viitor caror certareti (de genul lui carapisicum) le raspund.
Cheers!

"Ca o regula generala, constat cu parere de rau ca o fractiune absolut minora din numarul de fotografi romani profesionisti au un sit sau imagini vizibile pe net, si din fractiunea aceea o si mai mica fractiune fac distinctia dintre imaginea comerciala si ceea ce s-ar numi portofoliul personal; ar fi aici desigur loc de o discutie la o cafea, pornind de la aceste ginduri."

Avind in vedere ca maninc o piine din creatia de site-uri aspectul despre care vorbiti mi se pare foarte interesant. Cu siguranta nu e excesiv de complicat sa faci o pagina HTML ca sa nu mai vorbim de faptul ca Photoshop-ul stie sa creeze singur galerii. Un domeniu .com se poate cumpara pentru aprosimativ 15$ pe an, iar pachetele de hosting pleaca de pe la 2-3$ pe luna. Un mesaj cu adresa site-ului aici in Cafenea e gratuit :)

Exista posibilitatea ca oamenii sa fie foarte ocupati. De asemenea, poate considera ca efortul necesar nu ar justifica beneficiile. Cunosc citeva cazuri de fotografi de afara, care cautau un web designer si erau foarte informati, stiau ce le trebuie, se tirguiau, o frumusete :)

Sau poate cistigurile din fotografie la noi sint atit de mici incit pina si aceste costuri sint prohibitive. Pentru asta exista oricum Photobucket si o gramada de solutii gratuite.

In fine, poate o fi vorba de sictir. :) Nu stiu dar ar fi interesant de aflat.

"In fine, poate o fi vorba de sictir."

Ar fi extraordinar asta.
Ar fi senzational.
Inseamna ca ei totusi exista la un inalt nivel cultural, gindesc, pot, fac, inteleg, creeaza.
Dar au spleen, adica siktir.
Pentru mine cel mai plin de siktir fotograf a fost personajul din "Blow up"; ca veni vorba, ar fi citeva filme pe care orice fotograf ar trebui sa le vada si sa le stie sau sa le analizeze, de la "Killing fields" la "Profesiune: reporter" si de la - de ce nu? - "Paparazzo" al lui Margineanu la "Barry Lindon" care nu are nimic cu fotografii ca eroi principali, dar e primul fiml facut la lumina luminarilor cu obiective Zeiss de diafragma 0,7...
Ma rog, asta cu filmele ar fi alta discutie.
Raminem la sictirul fotografului roman; chestia asta vine de sus sau de jos, din prea multa creatie si comunicare, sau dimpotriva?
Este absolut necesar ca un creator de imagine sa si scrie ori sa vorbeasca, sa existe pe net sau in presa sau in carti cu panseuri, sa comunice si sa isi comunice, sa lamureasca si sa se lamureasca?
Sa arate ce face si chiar cum face?
Nu sunt chiar sigur, vazind cum devine cazu`.
Aveam la facultate la cursul de filosofie un profesor care ne transforma filosofia in povesti, ca sa ne prinda mai des pe la ore; nu contau atit numele, anii, cit ideile si esenta povestirii; intr-o astfel de poveste oamenii stateau foarte fericiti intr-o pestera umeda, rece, intunecoasa, printre stalactite albe, cintindu-le ca supreme forme ale naturii, fara sa vrea altceva si fara sa viseze la altceva; unu` scapa din tenebre si ajunge sus, unde era lumina, padure, iarba, unde a vazut cu uimire nori si izvoare; vine jos si le spune mai nea, lumea nu e o stalactita cum o vedeti aici si cum o traim aici, veniti sa vedeti ce si cum...
Nu mai stiu exact cum s-a terminat istoria pentru ca eram un chiulangiu si la ora urmatoare m-am dus la o bere dar sunt absolut convins ca intr-un timp de vor fi si la noi multe situri de discutii elevate ale fotografilor romani, si asociatii si comunitati si bresle unite si chiar unul sau doua sindicate, multe bloguri ale profesorilor de fotografie de la diverse facultati, situri ale claselor de fotografie, o directie activa care sa se ocupe de fotografie la Ministerul Culturii, ( asa cum e la Paris...), o sectie barosana de fotografie la Muzeul de Arta Contemporana, care va face multe expozitii ale fotografilor romani la ambasade, si cite si mai cite... si desigur la Institutul Cultural Roman cu o noua conducere fotografia va fi bine reprezentata...
Sper sa prind momentele alea.

sunt oameni care reusesc sa 'pacaleasca' pana si testele psihologice sau detectorul de minciuni: in momentul in care au descoperit mecanismul si sensul intrebarilor, si au memoria buna, restul e o joaca. foarte greu de distins. numai timpul poate sa scoata adevarul ca e greu sa falsifici la infinit in viata reala. pe net? iti dai di un pseodonim, iti alegi o personalitate si dai bataie...
daca nu faci greseli ortografice, nu folosesti regionalisme (sau le folosesti pe toate ca sa iasa un ghiveci si sa bagi putina ceata pe campul de lupta), nu te bagi in subiecte pe care nu le cunosti (sau 'google-sti' intr-o veselie) dar mai ales nu te contrazici, poti apare ca oricine vrei.
se vorbea de 'vrajeala'? daca te uiti direct in ochii partenerului/ei si ii urmaresti 'limbajul corpului' poate tine cateva minute (doar daca se transforma intr-un joc acceptat de ambele parti, dar asta e alta chestie). pe net, cat vrei: nimeni nu-ti ia pulsul, nu-ti vede tremuratul mainii care tasteaza, sudoarea de pe frunte, suspinul de usurare cand ai reusit sa-i 'bagi' una....

solutia: tragi in toate directiile, adica sari de la o idee la alta, schimbi subiectul conversatiei cat mai des pentru ca cel de la celalalt capat al net-ului sa nu poata 'gandi' raspunsurile si sa fie obligat sa reactioneze in mod natural si sa se dea de gol daca falseaza.
dupa ce te-ai convins si esti sigur, toate optiunile sunt deschise.

ce, pe vremea cand nu era internet nu se mergea 'blind'? adica se mai facea schimb de biletele printr-o terta persoana cand cel interesat nu avea curajul sa se adreseze direct sau nu avea cum sa ajunga in situatia sa faca deschiderea? sau prietena prietenului care avea o prietena care cauta un student la medicina (de exemplu....).
prin net e acelasi lucru, numai ca numarul de posibilitati e mult mult mai mare si perioada de incubatie mai scurta....

despartire dupa dragostea pe net -- fantezie

Deodata la petrecere i se paru ca desi auzea perfect si nu mai putea decat sa recunoasca persoana care vorbeste , cuvintele se raspandeau in spatiu si parca incerca sa le prinda si sa le inghita pentru a intelege , dar cuvintele sunau disparat si disonant unele fata de altele. Nu mai stia cum sa le imperecheze. Se mira din ce in ce mai mult cum de se poate raspunde la asemenea cuvinte, care pareau asemeni pasarilor , ceva intre proiectile si tinte, pentru ca deodata sa perceapa melodia si ritmul si sa se lase furata de gandul ca oricum nu mai insemnau nimic, asa cum nu insemnasera nimic vreodata. Nu-i asa, pentru ca la fel zisese si el ca « noi nu suntem la fel : tu nu mai esti la fel, eu nu mai sunt la fel », si, nu-i asa , ca nu e nimic de inteles, sau e de inteles totul, pentru ca asta a fost raspunsul final. El s-a intors si cuvintele au sunat chiar asa chiar daca nimeni nu stie ce inseamna. Au zgariat la fel de tare, deodata cuvintele si retina, atinci cand s-a ridicat si a plecat. A plecat fara sa stiu unde, dupa ce il asteptasem atat sa se intoarca. De ce ? Nu mai stiu de ce, nu stiu nici de ce m-am schimbat nici de ce s-a schimbat nici macar daca ne-am schimbat intr-adevar. Doar cuvintele, daca le-as mai putea avea, daca as mai putea pronunta ceea ce nu pare a merge in context. Si totusi , efortul de a spune ceva, atunci , da, ar fi fost salvator si imposibil. Era… era… blond, da, mereu a fost cu nasul rosu de frig, nu, atunci, si … grabit parca… Si cand il vazuse dupa atata timp i se paruse ca abia se despartise de el acum cinci minute, era cumva in mintea ei mult mai stralucitor, atunci cand si-l inchipuise, cand era absent , decat acum cand statea in fata ei. Era blond si a luat-o in brate in statia de tramvai si foarte obisnuit , nu firesc, a luat-o in brate,a luat-o in oras, si pentru ca ea nu isi gasea cuvintele , si nu mai stia daca il iubeste sau nu, daca el e cel din vis, cel din calculator sau cel real, din fata ei, da, pentru toate motivele astea se simtea impartita si tot visul primei clipe in care i va vedea, cand isi inchipuise ca ii va spune deodata tot ce i s-a intamplat, totul se rupse . L-a intrebat de mai multe ori ce a vazut in lunile astea departe, acolo, si folosea timpul care se scurgea sa inteleaga daca si lui i-a lipsit dar nu aparea nici un semn in felul in care ea si-l imaginase si atunci scarbita la un moment dat de mediocritatea vietii fata de vis nu avu decat puterea sa taca si sa simuleze ca poate accepta ca o mare iubire sa se transforme in apa de ploaie. Si el de fapt nu zicea nimic, in prezenta ei povestea doar ca a fost obositor, fara sa aduca vorba de vreo aventura, de ceva care sa faca sa fi meritat departarea, chinul si suferinta ei, durerea si placerea, imaginate. Si el care desi zicea multe nu zicea nimic din ceea ce ea ar fi putut sa asculte si in cele din urma parea sa fie destul de entuziasmat , fara insa sa spuna altceva decat ca a fost greu si obositor si ca nu a avut cum sa viziteze mai mult America, si o punea pe ea sa povesteasca de turul Europei pe care il facuse. Si ii intinse un cadou, la care nu se asteptase ea, si pentru simplul motiv ca nu si-l imaginase , nu stiu , in strainii care erau , se strecura asa ceva ca o tristete, si nu pricepu de ce. Si el ii spuse ca o sa pastreze emailurile ei , cele mai personalizate dintre toate , si probabil asta suna a nerabdare de a o parasi dar ea ezita intre ce isi imaginase si nostalgia a ceea ce fusesera pe vremea cand cuvintele aveau valoare, cand el spunea ca o sa o paraseasca pentru ca e atat de indragostit incat nu mai poate sa fotografieze, pe urma cand ii scrisese ca isi doreste iar sa danseze cu ea in bucatarie. Sparte in bucati sau dezumflate , amintirile o intrerupeau si o opreau sa mai spuna ceva, totul se stinse parca in soapta acelui eu nu mai sunt eu tu nu mai esti tu, cuvinte care au fost inceputul calvarului , cand cuvintele toate s-au desprins de lume si au inceput sa pluteasca indiferent pe buzele si limbile altora in timp ce ea privea cuvintele , gesturile si incerca sa mai inteleaga adeavarul. Dar adevarul, o , adevarul se indeparta din ce in ce mai tare de cuvinte si in cele din urma nu ramase decat o durere in cosul pieptului in timp ce il privea indepartandu-se si intelegea ca niciodata nu vor mai traversa intersectia noaptea mana de mana, ca niciodata el nu o sa stie ca si ea l-a iubit, e drept, mai tarziu decat el, si poate iluzionata de ideea unei mari iubiri. Asa ca statea pe marginea unei mese pline de oameni intre prietenii ei cu limbile dezlegate de alcool, carora alta data le-ar fi ghicit cuvintele inainte de a fi pronuntate , contempland scaparea cuvintelor din frau si aruncarea lor in neant, parand ca descopera vanitatea de a pretinde ca mai e ceva de spus si imensa cacofonie a vocilor printre care se mai strecura : « Esti sigura ca iti e bine ? » , cuvinte carora iar se straduia sa le dibuie sensul.