te provoaca sa gandesti
olarul framanta lutul moale khaiam
Cina
În frig şi noroi Trec hoţii-n convoi, câte doi, Cu lanţuri târâş de picioare, Muncindu-se parcă-n mocirli de sudoare. Fiertura e gata. E seară. E ploaie. O lingură grea, cât lopata, Dă ciorba din doua hârdaie. Câţiva au ucis, Câţiva ispăşesc ori un furt, ori un vis. Totuna-i ce faci: Sau culci pe bogaţi, sau scoli pe săraci. Livizi ca strigoii şi sui, Strâmbaţi de la umeri, din şold si picior În blidul fierbinte, cu aburi gălbui. Îşi duc parcă sângele lor. Flori de mucigai Le-am scris cu unghia pe tencuială Pe un părete de firidă goală, Pe întuneric, în singurătate, Cu puterile neajutate Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul Care au lucrat împrejurul Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan. Sunt stihuri fără an, Stihuri de groapă, De sete de apă Şi de foame de scrum, Stihurile de acum. Când mi s-a tocit unghia îngerească Am lăsat-o să crească Şi nu mi-a crescut - Sau nu o mai am cunoscut. Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară. Şi mă durea mâna ca o ghiară Neputincioasă să se strângă Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă. De-abia plecaseşi De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci. Te urmăream de-a lungul molatecii poteci, Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi. Nu te-ai uitat o dată înapoi! Ţi-as fi făcut un semn, după plecare, Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare? Voiam să pleci, voiam şi să rămâi. Ai ascultat de gândul ce-l dintâi. Nu te oprise gândul fără glas. De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas? Jignire Nepretuind granitul, o, fecioara! Din care-as fi putut sa ti-l cioplesc, Am cautat in lutul romanesc Trupul tau zvelt si cu miros de ceara. Am luat pamant salbatic din padure Si-am framantat cu mana de olar, In parte, fiecare madular, Al fintei tale mici, de cremene usure. 1880-1967 Zmaltandu-ti ochii, luai tipar verbina, Drept pleoape, foi adanci de trandafiri, Pentru sprancene firele subtiri De iarba noua ca-a-ntepat lumina. Luai pilda pentru trunchi de la urcioare Si daca-n sani si sold a-ntarziat Mana-mi aprinsa, eu sant vinovat Ca n-am oprit statuia-n cingatoare Si c-am voit sa simta si sa umble Si sa se-ndoie-n pipaitul meu, De chinul dulce dat de Dumnezeu, Care-a trecut prin mine si te umple. Femeie scumpa si ispita moale! Povara-acum, cand, vie, te-am pierdut, De ce te zamislii atunci din lut Si nu-ti lasai pamantul pentru oale? Ulciorul
Ramii sa mai ciocnim o cupa La hanul vechi de pe coclauri Caci pentru vin si pentru tine Mai am in sin trei pumni de aur. Ramii sa-nmormintam tristetea Si setea fara de-alinare Cu vinul negru de la hanul Din valea umbrelor fugare. Stii tu, frumoaso, ca ulciorul Din care bei infrigurata E faurit din taina sfinta Din taina unui trup de fata. L-a faurit cindva olarul Cel inspirat de duhul rau Din taina unui trup de fata Frumos si cald ca trupul tau. Inmiresmeaza-te, frumoaso, Ca pe-un altar de mirodenii Cit zarea-i plina de albastru Si lumea plina-i de vedenii Si-atit cit drumurile vietii Mai au pe margini bucurii Ca miine in zadar vei bate La porti de suflete pustii. Iubeste-ma acum caci anii Nebanuiti vor pune friu, Iar clipele iubirii noastre Se scurg ca undele pe riu. Ca miine-om putrezi-n morminte Uitati, nepomeniti de nimeni, Ca miine vor veni olarii Sa fure lut din tintirime. Iar trupul tau care mi-e astazi Cel mai iubit dintre limanuri Va fi un biet ulcior din care Vor bea drumetii pe la hanuri.
ab-so-lut GE-NI-AL !!!!!!!!!!
- de
(anonim)
la: 11/06/2004 17:30:50
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?) ab-so-lut GE-NI-AL !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Câteva retzete de ale mamei.. :))
- de
Jimmy_Cecilia
la: 07/04/2005 16:58:43
(la: Retete aristocrate) 1.Turte cu miere
============= 2 galbenusuri, 4 oua intregi,350 gr zahar, se amesteca, se mai adauga 6 linguri miere de stup, topita, se amesteca ¼ ora, se mai adauga cuisoare pudra, 1 lingurita bicarbonat, coaja de lamaie rasa. Apoi se adauga 900 gr faina, se framanta aluatul sa fie tare vârtos ; Se lasa sa stea o ora Se intinde apoi, grosime o jumatate de cm si se taie rotund Cu o forma sau un paharutz Se da la copt, la cuptor Glazura : 200 gr zahar praf, frecxat in spuma cu 2 albuse, la sfarsit se adauga zeama de la o jumatate de lamaie cand turtitele sunt coapte, se scot si la cald se ung bine cu glazura poti sa le pui si in glazura, le amesteci bine cu o lingura de lemn, apoi pui pe planseta sa se usuce 2. POGACELE cu JUMARI =================== ½ kg jumere, 600 gr faina, 1 ou intreg, drojdie proaspata, 1-2 lingurite sare, 1 lingurita piper, ½ litru lapte Jumarile se dau prin masina de macinat, apoi se amesteca cu sarea Si piperul. Restul se face in coca mai moale si se lasa sa creasca putin Se intinde si se unge cu jumarile, Se impacheteaza de 3 ori, de fiecare data in acelasi sens, si se lasa 20 minute sa se odihneasca Se intinde foaia, groasa de jumatate cm, se taie rotund cu un pahar de apa, Se da la copt 3. LRM ======= Blatul : 170 gr de unt frecat spuma, se adauga 150 gr zahar, se freaca 15 minute la spumos, se pune pe rand unul cate unul, 7 galbenuse, apoi coaja de lamaie rasa si zahar vanilat, si la urma 200 gr faina, care se pune treptat Coca se imparte in 3 parti, in una se pune o lingurita de cacao Foile se coc pe dosul tavii unse si presarata cu faina Crema : intr-un castrol se pun 250 gr de nuci macinate, 250 gr de zaharpudra, 3 linguri de rom (rhum), 1 zahar vanilat, coaja de portocala rasa, 1 linguritza cu varf cacao, ½ pahar de lapte fierbinte, se amesteca totul bine (fara foc) si se pun intre cele 3 foi, foia cu cacao la mijloc glazura : 150 gr zahar, cu 3 linguri apa, pe foc, se adauga 2 liguri cacao bine frecat se incorporeaza in 50 gr unt spuma se imbraca cu asta tortul pe dinafara. 3. Prajitura cu prune sau cirese Pe tava unsa si presarata cu faina, se pun fructele fara samburi, se presara deasupra putina scortisoara, se varsa deasupra coca, se da la cuptor 35-40 minute Coca : 200 gr faina, 100 gr zahar pudra, ¼ litru de lapte, 1 praf de copt, 2 galbenuse de ou si putina sare, Se amesteca bine Cele 2 albuse se bat bine in spuma si se incorporeaza incet in aluat, intorcand aluatul din jos in sus, cu o lingura din lemn se mai poate adauga si 1-2 linguri de rhum, coaja de lamaie rasa, zahar vanilat… dupa gust
As sugera s-o lasi mai moale
- de
Honey in the Sunshine
la: 14/11/2005 15:59:20
(la: SA MORI RANIT DIN DRAGOSTE DE VIATA) As sugera s-o lasi mai moale cu cannabis-ul... Asa ajungi sa te crezi "in and out of Wonderland"...
______________________________________________________ "Oricum, e intotdeauna perfect adevarat si contrariul" - Longanesi
martzisor....in stil personal..............
- de
cosmacpan
la: 01/03/2006 10:55:17
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA) ratzushtele mele
pe apa s-au dus au ajuns in Lesbos si s-au pus pe plans ca matusa Sapho din ochi le-a palpat si la mono-straie iute le-a bagat de prin orizonturi printzul ei iubit, a venit acasa dar e ostenit. -Du-te de te-ntinde patul e facut io invart sarmele aluat framant. are mama o fetitza cat un ghemotoc doua coade si-o bentitza de nu are loc un-te duci tu mai fetitza sa fac caluigaritza sa pui val pe ceafa groasa cand o fi vremea geroasa (banui io ca-i afumata si prin mujdei preumblata stropita cu rosu vin omleta sa garnisim) doua mere, doua pere vin la baba de ma cere da sa vi pe inserat cand baboaica s-a culcat si-i pun perna binisor pe al cefei ochisor. Din zapada Sanda scoate... Din zapada Sanda scoate Gingasi ghiocei Florile le strange toate Pentru mama ei Ref: Gingasi ghiocei Pentru mama ei Gingasi ghiocei Pentru mama ei A sosit ziua femeii Primavara-i iar Sanda duce ghioceii Mamei ei in dar Ref: Gingasi ghiocei... Ghiocelul I. A inflorit un ghiocel Si-o viorea a rasarit Un fir de iarba se zareste De sub covorul alb ce s-a topit. Refren: Primavara-primavara Peste tot ai inflorit Primavara-primavara Tot frumoasa-ai revenit Primavara-primavara Cat de mult te-am asteptat Primavara-primavara Haina verde ai imbracat. Minciunile Intr-o vara la Craciun M-am suit intr-un alun Si-am mancat atatea mere De m-am saturat de pere Referen: Olari, olara, turiri, olara iuhuu.. Olara turiri iuuu... Intr-o seara-ntunecata Soarele lucea pe cer Iar eu cu o barca-n casa Ma plimbam prin sifonier Refren Doua muste pricajite Mancau carne cu pilaf Se scobeau intre masele Cu doi stalpi de telegraf Refren Un tantar la patinaj A cazut la un viraj Si-a rupt mana si-un picior Si-a ramas de-un dinte chior Refren PS: important Cumpar fricam nu-i a mea ca n-am bani a cumpara asa rima de frumoasa si seara devreme-acasa. vad ca toti v-ati suparat ! Chiar si tu maotzedung . Ati fost de acord ca primul a fost ornitorincul. Gata, am acceptul pudelului sa spun tot.
La inceput a fost oul. Pornind de la zero, trebuie sa recunoasteti ca din punct de vedere matematic, mama inteligentei umane, zero este punctul in care se trece de la minus epsilon la plus epsilon,(epsilon fiind cea mai mica valoare luata in considerare) asa cum infinitul este punctul unde se trece de la minus infinit la plus infinit inchizand cercul numerelor (valorilor). Deci pornind de la zero pudelul a spus ca acesta are toate caracteristicile de a fi considerat oul primordial care cuprinde in el gena, ADN-ul universului si il cuprinde si pe dumnezeu. Pornind de la Adam si Eva tot oul este primordial caci atunci cand Dumnezeu a creat gaina, intai a luat un bot de 'ceva' (pamant, lut) si l-a framantat, l-a framantat si apoi i-a dat forma voita. Deci intai a facut un ou din care, desi era din 'altceva' a iesit 'altceva'. Darwin a spus ca totul a evoluat, dar nu a luat in calcul mutatiile genetice abracabrante facute de dumnezeu prin intermediul unor radiatii venite de nu stiu unde, sau altor cauze 'naturale' de la caz la caz. Dar asta este ce mi-a zis un catel, eu ziceam doar ca alb insemna ca votez oul. moale, verde si pufos
este-al meu motan sfios. daca-i dau si de mancare, toarce far'de-asemanare. daca-l mangai pe burtica, doar ca nu-mi zice "mamica" ati ghicit, asta-i cuvantul ce-l astept cu tot avantul. Lost without music in a world of noises
Mâncărica de linte...
- de
irma
la: 27/08/2007 15:49:39
Modificat la: 27/08/2007 15:57:35
(la: joc: ''Completeaza fraza'' ) e buna doar rece, in vas de lut framantat de mainile ei delicate.
editare: mai daduse un inceput si zaraza... pe ala nu-l vazusem!
Kir Ianulea - Votati soarele Partea a V a
- de
thebrightside
la: 06/11/2007 09:34:35
(la: Mister Cafeneaua 2007 - Votul) Iti dai seama……ei singuri printre toti reumaticii aia…….ei pe picioare, afara……in plina vifornita iar el o strangea protector….semnalandu-i discret momentele noptilor de jar. Ce barbat! Cum stia el sa se poarte…..cum sa o ajute……deh……umblat……in fiecare noapte altul dar totusi acelasi…….plecau la drum usurel…….tandru…….gingas……..pentru a o pune apoi brusc in fata faptului implinit, fara false remuscari sau proteste prostesti. Trupul i se arcuia ca o lana otelita sub mainile lui pricepute. O invatase si ceea ce n-ar fi crezut ca va putea face si poate ca nici macar nu banuise ca poate face. Ce mai, era un artist……iar ea……bulgare de lut sub mainile lui maiestre…..
Mai intai cu retinere, apoi tot mai des….cu patima…..se arunca in nebunia generata de candoare si pofta de joaca…..trupurile lor……pasari calatoare, nici nu mai voiau sa-i recunoasca de stapani….ignorand orice retinere, ignorand varsta, ignorand totul…… Dar ca intotdeauna, paharul bucuriei se sparge inainte de a ajunge la buzele insetate, lasandu-te doar cu gustul amar al amagirilor. In ultima noapte se certasera. A fugit la gara si s-a suit in primul personal. Tot trupul ii tremura. De frig, de frica, de ciuda…..cert e ca pana si viscerele ei se razvrateau certand-o……se luptau cu ea si ii cereau sa se intoarca……sa-i ceara iertare ……da….il dorea……asta era adevarul…….de ce plecase? De ce fugise noaptea? Ce obtinuse? Nu putea astepta dimineata? Noaptea e intotdeauna un sfetnic…….bun, rau, cum o fi……dar este….Trenul ajunsese intr-un Bucuresti plin de promoroaca, inghetat si trist ca si sufletul ei…….Doar acasa cu Dinu al ei a reusit sa uite, a reusit sa-si aline tremurul carnii……acasa……in casa ei…… Chiar daca o ura, era a ei, a ei si a lui…….baiatul ei…..barbatul batranetilor ei…….Gelu o mai cautase la telefon de cateva ori dar ea il rugase sa o uite. Adevarul era ca i se facuse putin frica ….. dar a trecut totul……inca o amintire……..pacat…….ar fi putut totusi sa lase loc de buna ziua. Nici nu se stie cand mai ai vreun necaz, cand ai nevoie de ajutor…….si el….da….el o putea ajuta……. Ei asta e. mainile se odihneau in poala lasand cartile sa se rasfire. Le aduna, facu o cruce, sufla deasupra lor si incepu sa le intinda. Ce-si putea dori? Un barbat? Nu! Hotarat nu. Chiar de-ar fi sa munceasca pe branci toata viata si nu i-ar mai fi trebuit barbat cu acte. Ii ajungea Dinu al ei. El era de fapt singurul barbat pe care il iubea, il iubea cu adevarat, cu toata fiinta. Il purtase in pantec, il simtise pe dinauntru mangaind-o sau certand-o, il nascuse, trecandu-l prin marea poarta spre lume, il leganase si-l alaptase cum nu facuse inca cu nici un barbat. Doamne….cum sa fac? Cum sa-i spun? Ce sa-i spun? Pot eu ca mama sa-l invat, sa-i spun totul? Nu, nu pot fi si mama si tata. Da, perfect! Il las singur…..se descurca el pana la urma, dar de unde stiu eu peste cine da? In ziua de astazi se intampla atatea…….ca sa nu mai vorbesc de boli……….dar cum sa-i spun? Poate ca de fapt el stie mai multe decat mine si eu stau ca proasta si ma framant degeaba…….cine stie ce-si povestesc ei toata ziua buna ziua prin parc…….ca doar nu mai sunt prosti ca noi…..Doamne….ca prosti mai eram noi copii…..si doar dormeam toti intr-o camera…….dar cine se gandea sa stea la panda toata noaptea? Prostii…..ei nu mai sunt ca noi…..cu siguranta ei stiu mai multe……toate ziua şo- şo – şo prin spatele blocului…..da, dar cum pot afla? Ca de cate ori incerc sa aduc vorba mi se pune un nod in gat…. Marin chiar o intrebase daca a vorbit cineva cu baiatul despre muieri, asa ca de la barbat la barbat…..daca l-a invatat careva ce are de facut…..ca daca nu-l opera la timp s-ar fi apucat sa-l taoace pe baiat la cap acolo in fata ei…… jumatate gol, jumatate plin,
jumatate moale, jumatate tare, chestie de pesimism inecat in vin, sau de optimism, veselie mare pitulice Adevar graiesti Mao. Chiar azi dimineata un individ care nu a acordat prioritate la iesirea dintr-un drum lateral era sa ma loveasca. Am un Mitsubishi Colt mic de 1.3 si circul ca "moalele" (un urs din colectia mea :)). Am franat la timp. M-a ferit Domnul.Multumesc.
Mario pan'afara nicio usa nu mai e
numai usa mea de lemn scartaie prelung un semn innodat sub prag de lut framantat in palme-scut si calcat in talpi trufase ars in buze ucigase vin toti corbii la ospat jos e cerul prins in hatz sus e luna uda-n fald usa-mi umbla pe catarg spre rascrucea ruginita unde vara-i troienita de boncaluit de cerbi de porti largi spre nicaieri... ...etc. :)) e clar, ma chinuie talentele. shafu' e plecat, toti sunt pe jocuri numai io tin scorul. :))) alfeliu, iei o lubrefiere mai generoasa si doua ah-uri urmate de-o zvarcolire drept manifestare orgasmatica.
mai, o femeie care ii spune omului ei ca in timp de 5 ani nu a avut orgasm...si omu' a aflat abia acum 3 luni (de la ea!)...pai femeia aia ori e o actrita desavarsita, ori el a fost prea nepasator si femeia aia nici macar nu s-a excitat. nu te supara, dar o femeie odata excitata vrea mai mult sau macar se duce singura la un specialist...sau il trimite pe el cu prima cursa...sau stau de vorba...nu rabda 5 ani sa i se taie filmul tocmai la scena cu impuscaturi. ai curaj sa ma contrazici? daca fac acush un sondaj printre baieti, n-ar sa stie multi sa explice diferenta dintre un orgasm si 'gluma' lui. ei, na! nush' ce vezi asa complicat. n-ai decat sa pornesti de la ideea ca femeia simte la fel ca barbatul. cum simtim noi, simtiti si voi (ma refer la orgasm, la alea cateva secunde). pana aici ma poti contrazice? nu. hai sa merg putin mai departe si sa-ti spun ca pulsatiile alea de dupa nu se pot simula...si relaxarea muschilor (nu numai in interior)...aaa? o sa-mi zici de exercitiile Kegel...nope. cand e involuntar, e mai altfel si devine din ce in ce mai slab. d-aia am zis "s-o scaneze", nu stiu daca a inteles ce am vrut sa zic. e suficient s-o "scaneze" cu mainile, s-o simta in degete si palme...si sa nu iasa repede din ea daca vrea sa descopere. e uimitor sa descoperi o femeie in felul asta, s-o simti cum simte un olar lutul in maini. ma opresc, m-au luat caldur'le...:))) ...si de ce mintiti? voi aveti mult mai mult de pierdut decat avem noi... Ani la rand L-am rugat pe Dumnezeu sa ma insoteasca pe calea vietii - asa, ca si cand lutul ar fi vrut sa-l puna pe Olar pe roata...olarului! Dorinta mea era sa merg incotro ma calauzea inima, cu increderea ca Olarul va binecuvanta inimioara mea binevoitoare, dar egoista. Am trecut orgolios prin cateva "incendii" declansate de zelul gresit directionat al inimii mele, arzandu-mi picioarele de lut. Pana la urma mi-am dat seama ca binecuvantarea lui Dumnezeu va veni peste mine numai atunci cand eu voi face ceea ce spune El.
Imagineaza-ti ca te afli in ceruri, langa Dumnezeu, iar El iti arata ingaduitor planurile Lui pentru viata ta, incepand cu ziua in care te-ai nascut. Intr-un anumit moment din viata L-ai primit pe Cristos ca Domn si Mantuitor si fiecare zi dupa aceea este subliniata cu rosu. De-a lungul fiecarei zile pot fi urmarite niste urme de pasi. Si in multe zile apar doua urme de pasi. Nedumerit, Il intrebi pe Dumnezeu: - Tata, urma constanta de pasi imi apartine mie? Iar a doua urma este a Ta, in zilele in care m-ai insotit? - Nu, dragul meu, vine raspunsul. Urma constanta sunt pasii Mei. A doua urma de pasi este a ta, ori de cate ori Mi te-ai alaturat. - Dar pe ce cai ai umblat, Tata? - Pe caile pe care le pregatisem pentru tine, in speranta ca Ma vei urma. - Dar, Tata, unde e urma pasilor mei atunci cand nu o insoteste pe a Ta? - Uneori te-ai intors din drum, persistand in vechile tale obiceiuri sau insistand asupra unor suparari trecute. Alteori ai ales alte cai. In alte situatii, urmele pasilor tai apar in viata altei persoane, pentru ca planurile vietii ei ti-au placut mai mult. Alteori te-ai oprit pur si simplu din mers, nedorind sa renunti la ceva ce nu puteai lua cu tine daca urmai caile Mele. Alteori, atunci cand se vad doar urmele pasilor mei, te luasem in bratele mele pentru ca viata era prea grea pentru tine. - Dar, Tata, nu-i asa ca pana la urma a iesit bine, chiar daca nu am mers in fiecare zi cu Tine? Dumnezeu te strange la piept si zambeste intelegator: - Da, copilul Meu, pana la urma a iesit bine. Dar stii, acel bine nu a fost niciodata binele intentionat de Mine pentru tine. - Tata, ce sunt darurile acelea aurite ce apar in unele zile din viata mea? - Sunt binecuvantari pe care ti le-am pregatit pe calea vietii, copilul meu. Darurile desfacute sunt binecuvantarile pe care le-ai primit. Cele nedesfacute, insa, sunt din zilele in care nu ai umblat cu Mine. asta este, cu mica indreptare prin care simti in tine cum creste fericirea si se revarsa peste buzele cupei de lut.
Olarul , cu mana-i experimentata , pe roata clipei , iti innoieste simtirea . Cata substanta! cate oprotunitati!
continua Intruder
- de
Intruder
la: 08/08/2008 08:59:51
Modificat la: 08/08/2008 09:01:59
(la: Autobiografia unui cafegiu de-o schioapa) m-am nascut pe la 4 dimineata - eu primul si frate-meu geaman, dupa mine.
el era foarte mic si n-a trait decat 2 ore. mi-a tinut tovarasie 9 luni...si s-a dus. cica am fost linistit, nu le-am dat batai de cap la ai mei cu plansete, crampe si chestii de gen. prima amintire e asta: cad de pe sanie, intr-un morman de zapada moale, abia asternuta. nu ma doare nimic, e bine acolo - cu fatza bagata-n omat. dupa cateva secunde ma ridica cineva brusc (mama sau tata...nu stiu), ma scutura si m-aseaza la loc in sanie. mai am o amintire veche: eu stau in casa, pe coridor, jos. mama deschide usa la o camera si cauta ceva...eu n-o scap din priviri si am un gand in cap: "ma ridic si merg la ea" dar vad o minge mica venind inspre mine. imi amintesc perfect...e albastra, cu o dunga groasa roz, pe mijloc. vine incet si-o urmaresc fascinat. se opreste in dreptul meu, dau s-o apuc si nu pot si sunt cel mai amarat de pe planeta. apoi vine si mama, ma duce de acolo ...si nu mai stiu. mai am o amintire cand sunt in pat si ma uit la desenele de pe pijama...apoi o vad pe mama ca ma-nveleste, ma dadaceste, si stinge lumina. nu-i cine stie ce, dar tin minte. o alta amintire e cu tata intins jos pe covor iar eu si sor'mea il "calcam". asta era un fel de "masaj de familie", hehe. imi e greu sa ma tin drept pe spinarea lui tata, din cauza sora-mii care e mai mare si stie sa acapareze teren. eram toti la tara la bunica. eu am febra si zac in pat. nu ma doare nimic dar as vrea sa dorm. bunica ma dezbraca de tot si toarna tuica pe mine si-ncepe sa ma framante ca pe paine. ma doare carnea si imi vine sa vomit de la miros. sor'mea izbucneste in plans si-o intreaba pe mama dac-o sa mor, eu ma mir ca nebuna intreaba asa ceva... pe Mos Gerila (ca Mos Craciun a venit mai tarziu) l-am vazut prima data la gradinita. avea barba de-adevaratelea, par alb si verigheta...verigheta mi-a sarit in ochi si m-am gandit "uite dom'le, are si baba!" eram emotionat ca naiba...m-a intrebat cum ma cheama, daca am frati sau surori, daca am fost cuminte si tampenii d-astea. mi se pusese un nod mare in gat si ma scapa pipi...cred ca aratam ca un cretinel. :))) poezia am spus-o...nu era lunga si era vorba de baietei si fetite care dau o mana de ajutor la curatirea zapezii...rahat! vroiam sa-l intreb pe Mos daca a trecut acasa la buna si daca i-a dat paine si o sticla cu tuica...dar n-am avut curaj. bunica ne zicea mereu ca Mosul trece intai pe la ea si-apoi merge la copii...am scris undeva pe cafenea. in prima zi de scoala toti copiii erau cu mamele lor, numai eu nu. cu mine venise tata si matusa-mea, mama era la scoala ei si nu putuse sa vina pentru ca avea o clasa noua de a I-a. naiba stie, fusesem foarte necajit si dupa ani buni i-am zis la mama...mai bine taceam! deocamdata atat, mai am multe...:)) unele le-am mai scris pe cafenea cu diferite ocazii... Odată, demult, pe când zânele colindau pădurile şi piticii răs coleau măruntaiele pământului în căutarea pietrelor preţioase, pe când animalele vorbeau şi puii de lup se jucau cu mieii, trăia într-o căsuţă dărăpănată la marginea unui cătun, un olar împreună cu ne vasta şi cei doi copii ai lui. Erau destul de săraci şi îşi du ceau traiul doar de pe urma vase lor de lut pe care olarul le vindea la târgul din apro piere, într-una din zile, pe când se întor cea de la târg, numai ce zăreşte olarui într-un tufiş de la marginea pădurii un iepure ce se ascundea tremurând tot de frică.
Nu i-a fost prea greu să-l prindă şi să-l vâre în traistă, gândindu-se numai la frip tura pe care avea să o facă din bietul iepu raş. Ajuns acasă, îi dădu traista nevestei, poruncindu-i să gătească iepurele, iar el, ostenit de atâta drum, se trânti în pat şi adormi pe dată. Cei doi copilaşi, auzind porunca tatălui, se strecurară binişor şi priviră în traistă, de unde le străluciră doi ochişori speriaţi şi înlăcrimaţi. Din întuneric, iepuraşul îşi aştepta sfârşitul plângând, pen tru că auzise şi el planul îngrozitor al olarului şi înţelesese despre ce era vorba. Doar v-am spus că pe atunci ani malele înţelegeau limba oamenilor. Copiilor li s-a făcut aşa o milă de bietul iepuraş, că abia au aşteptat ca mama lor să plece o clipă din bucătărie şi au înşfăcat iepurele, punând în locul lui un ştergar. Au alergat cât au putut până la mar ginea pădurii, iar acolo au dat drumul micului urecheat, care a fugit mâncând pământul. Bineînţeles ca olarul a certat-o pe nevastă pentru că n-a avut grijă de iepure, iar în acea seară n-au mâncat friptură, ci urzici. Dar s-a întâmplat un lucru mult mai frumos. Mama iepuroaică a zvonit prin toată pădurea fapta cea bună a copiilor . Despre ispravă a aflat şi Zâna Eastres, slujitoarea Primăverii. Şi cum se apropia Sărbătoarea Primăverii, Zâna s-a gândit să-i răsplătească pe cei doi copii pentru salvarea iepuraşului şi a poruncit iepurilor să le ducă daruri . Astfel, copiii olarului au găsit într-o dimineaţă, frumos înşirate pe pervaz, alune, fructe uscate, ciuperci şi faguri de miere. De atunci. în fiecare an, tot mai mulţi iepuraşi aduc daruri copiilor cuminţi, harnici si buni. Cu timpul, sărbătoarea Primăverii s-a contopit cu cea a învierii Domnului Iisus Hristos. Despre olar şi copiii lui abia dacă-şi mai aminteşte cineva, zânele s-au pierdut în negura vremii, dar iepuraşii n-au uitat niciodată de îndatorirea lor de a aduce, de Paşte, tot felul de daruri copiilor. - Nu ti-a sugerat nimeni sa lasi raţiunea la o parte cind citesti Biblia; singura mea obiectie era sa nu te-apuci sa ridiculizezi chestii care nici macar nu-s acolo: de ex. chestia cu "statuia de lut"!
Nu-mi amintesc sa fi folosit sintagma "statuie de lut". Obsesia ta se bazeaza probabil pe orizontul perceput. Care se reduce la un punct (de vedere):) Tu ti-ai conceput statuia, tot tu ti-o critici. De ce nu ma mir? Exact asta ma intreb si eu cind citesc basmul evolutionist cum ca balena a fost odata peşte, apoi a iesit pe uscat si-a devenit mamifer, apoi s-a razgindit si s-a intors iar in apa (unde i s-au "lipit" la loc picioarele posterioare) - toate astea "in miliarde si miliarde de ani". Foarte aproximativ, ai prins esenta. Felicitari! Numai ca, spre deosebire de basmele propovaduite de tine, astea au o baza logica, stiintifica, si au devenit o teorie. ceea ce creationismul n-o sa devina niciodata. - Probabil nu si de marja lor de ignoranţa. Tocmai asta-i chichita. Cineva spunea ca omul, cu cat cunoaste mai mult, cu atat constientizeaza mai bine cat e de prost. Mai repede s-ar fi prins un militian:) Eu nu sint credincios, de nicio culoare, si nu te-am suspectat deloc c-ai vrea sa ma convertesti la teoriile tale. Tot ce incerc eu sa fac pe-aici e sa-i trag ocazional de mineca pe ignorantii aroganţi cind dau sa scape caii din haţuri. Bullshit moale si cald:) Ca sa tragi pe cineva de maneca, tre' sa ajungi la ea. Iar pentru asta, nu-ti ajunge Biblia, e prea subtire. Si nu-ti ajunge nici doar definitia stiintei:(
|
![]() ![]() cautari recente
"jigodie"
"vii la mine" "familia de cuvinte cizma" "o sperietoare de frank bauma" "numai prostii sunt constanti" "s-a sterg" "mama de ion druta" "analizarea morfologica a verbului sa plang" "patria pentru mine" "eolian" "familia de cuvinte cizma" "urari de la multi ani de ziua ta !" "scrisoare cearta de adio" "jigniri rautate" "TENTA" "luata" "jigniri" "muzica buna sau muzica frumoasa" "cerc sens figurat" "jean de lafontaine lupul si mielul" "firar" "cuvinte cu terminatia in ar" "anne marie desmarest torente" "ghicitori cu plante" "prietena mea elena caracterizarea ei" "enunturi cu a vesti" "crampei" "romanii din america" "hachiko a dogs story film" "putem vorbi" mai multe... linkuri de la Ghidoo:
|
(la: încep să înţeleg elefanţii )
framanti lutul din prispa
sleit trecut patrunzi