comentarii

om echilibrat psihologic


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
un om echilibrat = un om cu u - de Horia D la: 27/07/2005 22:44:29
(la: Ce inseamna un om echilibrat?)
un om echilibrat = un om cu un centru de greutate foarte jos
un om echilibrat e un om mult - de zaraza la: 28/07/2005 02:10:29
(la: Ce inseamna un om echilibrat?)
un om echilibrat e un om multumit cu el insusi, si care nu-si iese prea des din pepeni.
un om echilibrat - de agentanonim la: 06/11/2005 14:43:55
(la: Ce inseamna un om echilibrat?)
Cel putin in Timisoara putem spune ca exista aproximativ 10 oameni in 100 care si-au gasit cu adevarat echilibrul in existenta lor aici pe pamint,in lume.Restul sint pierduti undeva intre nebunie,extaz,placere de moment si calatoresc in lumea asta "orbi si goi" chiar daca ei totusi fizic nu sint nici "orbi nici goi" .Echilibrul care i-ar face sa traiasca o cu totul alta viata este aproape de ei, dar, ei nu il vad, si nici nu il simt, pt ca cum am spus si mai inainte unii intentionat nu vor sa isi gaseasca echilibrul iar marea parte nu stiu cum, si au nevoie de cineva sa le arate cum (calea inspre acest echilibru).Sa speram ca pina nu e prea tirziu cineva le va arata calea si intr-un final pina nu e prea tirziu ei isi vor gasi echilibrul in aceasta viata.
un om echilibrat - de Intruder la: 28/03/2008 14:30:22
(la: Ce inseamna un om echilibrat?)
inseamna un om cu totul altfel decat sunt eu.
...si cand dorm sunt dezechilibrat. ori nu dorm nopti intregi si pe urma nu ma mai ia somnul de obosit ce sunt...ori dorm ca vaca la arat de ma trezesc cu barba pan' la genunchi. :)))
#296848 (raspuns la: #296840) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Om echilibrat? - de Lascar Barca la: 28/03/2008 21:57:48
(la: Ce inseamna un om echilibrat?)
este atunci cind reusesti sa-l despici pe verticala atit de bine incit partea stinga este egala cu dreapta:))))
Prima concluzie:
- ce de-a echilibtru tre' sa existe intr-un om ca el sa poate fi despicat pe verticala cu uimitoare usurinta!
A doua concluzie:
- nu incape:))
om - de zaraza sc la: 15/09/2009 07:22:03
(la: iubire-obligatie)
Iubirea se simte. Un copil care este iubit si evident simte asta, este/devine un om echilibrat.
A-ti indeplini toate celelalte datorii nu vor avea acelasi rezultat in lipsa iubirii. Parerea mea.

#481589 (raspuns la: #481552) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Zabriski - de Radu Herjeu la: 29/11/2003 03:30:28
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
1. Am facut Facultatea de Chimie-fizica. Trebuia sa ies profesor. A venit revolutia si, imediat dupa ea, posturile de profesor in Bucuresti erau foarte rare. Asa ca... m-am indreptat spre singurul lucru pe care mai stiam sa-l fac: scrisul. De aici pana la radio si, ulterior, televiziune, n-a fost decat un pas.
La Antena am ajuns dupa o scurta trecere prin radio Total (am pus umarul la lansarea lui, de la care se sarbatoresc acum 10 ani). Am batut la usa. Dupa 2 saptamani am ajuns la pupitrul Observatorului pe care nu l-am mai parasit 6 ani. A fost o perioada extraordinara. Eram o mana de oameni entuziasti. Nu se facea totul pentru a castiga audienta.
2. Am predat doua cursuri: Tehnici de propaganda, manipulare si persuasiune in televiziune si Televiziune, Cultura, Societate.
3.Nu cred ca exista vedete autentice in Romania. Nu numai in televizune. Pentru ca la noi nu exista un star-sistem ca in occident. Cat priveste asa numitele vedete din televiziune... sunt niste oameni obisnuiti luati de valul celebritatii. Faptul ca, dintr-un om obisnuit, te trezesti recunoscut pe strada, acceptat de cercuri inchise, plin de bani, capabil sa deschizi usi la care altadata ai fi asteptat cu lunile, privit de catre cei multi ca detinatorul marelui adevar, puterea si influenta pe care ti le dau un microfon si ecranul, te pot face foarte usor sa-ti pierzi busola. Daca nu erai, inainte de a intra in sistem, un om echilibrat, constient de calitatile dar si de limitele tale, bine ancorat in realitate, capabil, pe baza unei culturi solide, sa discerni intre bine si rau, risti sa te pierzi si sa te crezi deosebit doar pentru ca ai avut sansa de a fi de cealalta parte a micului ecran.
4. Da, stirile noastre sufera de asa numitul sindrom al "datului cu parerea". Exista o frustrare la nivelul prezentatorilor de televiziune pentru ca fisa postului ii obliga sa fie neutri cand ei ar dori sa spuna natiei care este si parerea lor importanta. Eu m-am apucat de emisiuni cand m-a apucat frustrarea. EPntru ca stirile trebuie sa fie exact ce trebuie sa fie: un mijloc de informare cat mai obiectiv.
5. Din pacate, nu-i vad. Eu am avut studenti foarte buni (putini, e adevarat) dar care n-au reusit sa patrunda in sistem. In schimb patrund cei cu tupeu si cu relatii. Si, din pacate, nu sunt cei care au o cultura generala solida si o ierarhie exacta a valorilor umane. Si ne trezim cu cineva platit cu mii de dolari care spune senin "Naveta a aterizat in desertul din Austria". Ca sa fiu sincer, eu ii indemn pe toti cei care ma intreaba, sa nu dea la jurnalism. Sa faca orice altceva. POt lucra in mass media, daca doresc, absolvind literele, dreptul, ase-ul. Orice. Dar nu pot face nimic altceva cu diploma de jurnalist. Si, din pacate, facultatile de jurnalism nu ii pregatesc pe tineri pentru adevaratul profesionalism. Si nici o baza de cultura generala nu le ofera. Ci doar o bucata de hartie de care nu tine nimeni seama in redactiile serioase.
Imi place foarte mult sa predau. Am senzatia ca nu stiu degeaba toate lucrurile pe care le-am acumulat in 10 ani de presa. Si as vrea sa fac ceva pentru ca viitoarele generatii de jurnalisti sa fie capabile sa-si asume responsabilitatea rolului important pe care societatea li-l atribuie.
#5479 (raspuns la: #5441) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dinisor, - de DESTIN la: 17/09/2004 00:38:08
(la: sentimente!)
Revin cu unele precizari pe cele ce iti apartin,scrise catre Belle:

"da, animalele au instinct de supravietuire. dar nu e asa ca il avem si noi? sa fie asta o alta forma de sentiment? autoapararea poate fi un sentiment? sau e doar un instinct? care e diferenta intre instinct si sentiment? (si ma repet: voi cei ce traitii cu dictionarele in buzunar, nu explicatia de acolo ma intereseaza, ci gandurile semenilor mei despre asta)
cica asa se naste dialogul..."

Instinctele nu au nimic comun cu sentimentele.

Gandestete doar la instinctul de conservare...din instinct deseori ne trezim la ore prestabilite...din instinct ne este foame la ore potrivite...deci ce este instinctul?

Este un proces de educatie,asa il numesc eu(nu teoretic)de disciplina in gandire...de disciplina noastra in sine.

Sentimentele nu se rezuma numai la atat...dialogul este nascut ...evolueaza.

In continuare ce zici tu:

"ma intreb insa, de ce sentimentele apar si dispar. am discutat cu cineva la un moment dat despre momentul de saturatie. am incercat sa inteleg daca acest moment de saturatie este valabil si in cazul sentimentelor...hm, si ma intreb, oare asta sa fie cauza disparitiei lor? dar care este cauza aparitiei lor?"

Eu nu pot afirma ca "sentimentele apar si dispar"...!!!sentimentele sunt intr-o continua existenta in interiorul nostru.

Intensitatea lor insa poate varia...si in cazul in care nu esti "pregatit" sa "intervii"(vezi comentariul meu catre Belle)aproape ca nici nu le mai dai importanta ,lor sentimentelor...

Moment de saturatie...!!!hmmm!!!mofturi stimata domnita...un om echilibrat nu se va satura niciodata de dragoste ...din dragoste fata de semeni izvorasc sentimentele cu energiile lor.

Fiinta ce se vrea iubita se va daruii iubind.

Si uite asa ne intoarcem la ce zicea Marin Preda(in Cel mai iubit dintre pamanteni) Unde dragoste nu este nimic nu este(citat din memorie...)
Insa in Biblie a aparut pentru intaia oara...M.Preda cu siguranta de acolo s-a inspirat.

PS Pentru tine sau oricine intereseaza:http://www.geocities.com/eltatimisoara/comenzihoroscoape.htm

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#22578 (raspuns la: #22572) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destin! - de dinisor la: 17/09/2004 21:25:13
(la: sentimente!)
am citit si recitit mesajul tau, ca sa ma asigur ca am prins ideea. iti multumesc pentru elucidarea confuziei instinct-sentimente. am o intrebare insa! pornind de la fraza ta:"Moment de saturatie...!!!hmmm!!!mofturi stimata domnita...un om echilibrat nu se va satura niciodata de dragoste ...din dragoste fata de semeni izvorasc sentimentele cu energiile lor.", vin si te intreb: de ce crezi ca momentul de saturatie poate aparea doar in cazul sentimentelor de drag?
m-am tot gandit: eu cred ca momentul de saturatie poate aparea si in cazul sentimentelor de dor, de exemplu. adica( si am sa incerc sa iti dau un exemplu din viata de zi cu zi): pierzi pe cineva drag, fie ca e mama, tata, sora, iubit(a). apare sentimentul de dor. creste, se intensifica. la un moment dat iti este asa de dor ca vei simti ca explodezi de durere(si aici intervine picatura de acid a lui Alex) .logica, ratiunea, intelectul incearca sa te protejeze si sa iti mentina starea de plutire. reusesti sa iti inabusi explozia. si atunci tot dorul ramane in tine.pastrat mult timp acolo in cuibusorul sufletului tau, la un moment dat se ajunge la punctul de saturatie. cand spui:gata! e prea mult dor! e prea greu de dus! am sa invat sa -l uit (pe el, dorul- nu pe cel/cea pierdut(a) ) . si asa se intampla ca traiesti momentul de saturatie, cand incepi sa traiesti intr-o noua etapa a vietii tale. etapa in care esti sigur ca sufletul nu-ti va mai exploda.
acelasi princip, gandire, traire se poate intampla si in cazul altor feluri de sentimente (teama, regret, tristete). ceea ce imi spune ca momentul de saturatie nu este specific sentimentelor de drag.
dar iata! mi se naste o noua intrebare: exista cumva posibilitatea sa ajungem sa experimentam momentul de saturatie in cazul sentimentelor de bucurie? nu stiu, nu cred...! caci nu cred ca cineva sa fie satul de asta. sa fii fost atat de indeajuns bucuros incat sa se sature...

e doar o liniutza de dialog!

_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!
#22744 (raspuns la: #22578) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cosmaruri? - de irma la: 25/05/2005 13:32:25
(la: Ce cosmaruri aveti?)
Chiar m-ati facut sa-mi dau seama de ceva interesant. Cred ca am unul sau doua pe an! Si nu mi le amintesc pentru ca in cel mai rau caz ma supara pentru o zi, nicidecum pentru o viata! Asta inseamna oare ca sunt un om echilibrat, sau ca am memorie proasta?
Cand eram mai mica aveam destul de multe (sau asa mi se pare acum). Mai ales unul in care eram fugarita de turci. Parintii mei nu reuseau sa scape. Erau decapitati si eu vedeam totul din ascunzatoarea mea. Cred ca eram impresionata de cele povestite la orele de istorie. Probabil ca aveam o invatatoare sadica :)) Cand imi amintesc de asta imi vine sa rad, dar atunci eram destul de speriata.
Alte cosmaruri mai noi...nu-mi amintesc.
Daca am unul zilele astea, promit sa vi-l povestesc.
parerea mea - de anisia la: 25/07/2005 22:16:47
(la: Ce inseamna un om echilibrat?)
omul echilibrat este cel ce stie sa se tina pe picioare, oricat de complicata, de grea sau de dureroasa este situatia in care se afla. este cel ce stie sa o ia de la zero cand nimic nu mai este de pus in traista. cel ce stie sa zambeasca dupa o mare de lacrimi dar si sa planga de bucurie. nu stiu daca poti da o definitie in cateva cuvinte. pentru ca nu stiu daca poti alege un sistem de referinta. fiecare om e unic in felul sau... si deci echilibrat in felul sau.
Pt mine - de TeodoraPA la: 26/07/2005 15:32:51
(la: Ce inseamna un om echilibrat?)
Om echilibrat inseamna om integru. Si atunci cand ma gandesc la echilibru imi vin in minte doua cuvinte: chibzuinta si cumpatare.
Si cred ca sunt situatii in care si cel mai echilibrat om de pe pamant poate sa cada, sa nu se mai tina pe picioare, nimeni nu e de neclintit ca in filme. Fiecare om are slabiciunile lui. Deci ca un om este mai mult sau mai putin echilibrat cred ca se vede nu in situatii de criza, ci in viata de zi cu zi. In situatii de criza suntem cu totii niste dezechilibrati!
_________________________________________
Take heed when you think you stand, lest you fall.
irma, - de cico la: 28/07/2005 18:53:46
(la: Ce inseamna un om echilibrat?)
Depinde de perceptia fiecaruia. Unii, cind se refera la un om echilibrat, se gindesc deseori doar la componenta emotiva. Parerea mea e ca temperamental poti fi foarte echilibrat (nu te enervezi, n-ai nevoi acerbe pt adrenalina...), si totodata sa cauti special excitementul si dezechilibrul prin modul de viata (abuzuri la mincare, situatii extreme...).
#61980 (raspuns la: #61880) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si citiva baieti asa cum cred - de munteanu rodica la: 29/10/2005 11:24:58
(la: Exerciţiu de imaginaţie)
si citiva baieti asa cum cred eu ca sint,dar numai partile bune:

Rac- incep cu tine pentru ca esti initiatorul conferintei.As crede ca daca vrei sa oferi multa afectiune(cred ca poti si stii sa o faci) nu trebuie sa ceri nimic in schimb daca-ti plac lucrurile adevarate.

Daniel Racovitean- parca-l vad intr-un colt al cafenelei zimbind.O buna intuitie si discernamint dar nu prea tolerant asa cum cred unii.

Intruder-nu autodidact,educatie sistematica cu posibile aplicatii oriunde.Cu simtul umorului pronuntat dar mult prea tinar pentru a fi asa matur.

Horia D - desi nu am stat de vorba niciodata mie mi-a lasat impresia de om echilibrat ,trecut cu folos prin viata cu multe experiente de tot felul din care nu face un stindard.Isi cunoaste propia valoare.

RSI-cu gramatica sta bine, cu critica sta si mai bine, se simte bine in pielea lui,este citit berea este buna,femeia sa fie putin grasuta va trai 100 ani fara reparatii.

Don- rafinat,trebuie sa fie o placere sa stai de vorba cu el.Inclinatii mondene,inteligenta speculativa, stie sa se descurce.


Echilibru stabil - de rast la: 06/11/2005 14:43:55
(la: Ce inseamna un om echilibrat?)
Crec ca poezia IF a lui Rudyard Kippling descrie un om echilibrat din toate punctele de vedere.


Daca
de Rudyard Kippling
De poti fi calm cind toti se pierd cu firea
In jurul tau, si spun ca-I vina ta;
De crezi in tine, chiar cind omenire
Nu crede, dar sa-I crezi si ei cumva;
S-astepti, dar nu cu sufletul la gura;
Sa nu dezminiti minciuni, mintind, ci drept;
Sa nu raspunzi la ura tot cu ura,
Dar nici prea bun sa pari, nici prea-ntelept;
De poti visa – si nu faci visul astrei,
De poti gindi – dar nu-ti faci gindul tel;
De-ntimpini si triumful si dezastrul
Tratind pe-acesti doi impostori la fel;
De rabzi sa vezi cum spusa ta-I sucita
De pisicher, sa-l prinda-n lat pe prost;
Cind munca vietii tale, naruita,
Cu scule obosite-o faci ce-a fost;
De poti sa stringi agoniseala toata
Gramada, si s-o joci pe un singur zar,
Sa pierzi, si iar sa-ncepi ca-ntiia data,
Iar c-ai pierdut – nici un cuvint macar;
De poti sili nerv, inima si vina
Sa te slujeasca dupa ce-au apus,
Si piept sa tii cind nu mai e stapina
Decit vointa ce le striga “SUS”
De poti ramine tu in marea gloata;
Cu regi tot tu, dar nu strain de ea;
Dusman, om drag, rani sa nu te poata;
De toti sa-ti pese, dar de nimeni prea;
De poti prin clipa cea neiertatoare
Sa treci si s-o incerci gonind mereu,
Al tau va fi Pamintul asta mare,
Dar mai mult: Vei fi OM, baiatul meu.



radu s.
Ce inseamna un om echilibrat? - de Tofan Ana Isabella la: 06/11/2005 11:55:08
(la: Ce inseamna un om echilibrat?)
Comentariile de mai jos nu-mi apartin. S-a logat cineva cu numele si parola mea. Nici nu am intrat pe cafenea de cateva zile.
zaraza - de rac la: 25/11/2005 20:44:48
(la: Întâlnirea cafegiilor - pe 26 noiembrie 2005)
Comentariul tău a contat foarte mult pentru mine. Văd bine că eşti un om echilibrat, a cărui opinie am citit-o mereu cu atenţie.
Nu vreau să pară că te ridic în slăvi, am să-ţi spun mai exact cum văd lucrurile (căci am avut o revelaţie) în privat şi nu neapărat în seara asta.
Personal, am să încerc să nu dezamăgesc, să vedem ce vor face ceilalţi.

"Câte capete, atâtea judecăţi."
#90661 (raspuns la: #90637) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zaraza - de ooanna la: 10/12/2005 20:19:32
(la: "cred prea mult in oameni")
" pana la urma e un echilibru intre ceea ce dam si ceea ce luam "...cred ca mai corect ar fi ..ceea ce dam si ceea ce primim.............." nimeni nu poate sa dea la nesfarsit ,din bunatate."....poate da la nesfarsit cineva , si asteapta sa primeasca de la Dumnezeu , nu de la om....echilibrul exista , intr-adevar , dar nu material , ci energetic................." actioneaza motivat de propriile interese "....corect , dar la diverse nivele.....de exemplu Papa Ioan Paul al II-lea....a dat tot...echilibru a fost...dar n-a avut ce sa lase mostenire...cum iti explici ? .......
#94310 (raspuns la: #93691) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu cred ca nu e bine sa fii a - de mya la: 25/04/2006 23:00:19
(la: Despre agresivitate)
Eu cred ca nu e bine sa fii agresiv cu cei din jur. Vorbesc in general. Un om echilibrat poate sa evite pe cate posibil sa fie agresiv, mai lasa de la el si evita astfel conflictele.

Exista insa si momente in care trebuie sa te comporti mai agresiv putin daca cel cu care te conversezi te irita efectiv si bate campii. Trebuie sa-ti sustii punctul de vedere cu tarie si cu argumente evident insa cu tact si fara sa ajungi la certuri fara rost. Nu merita sa-ti pierzi timpul si rabdarea cu cineva care e coleric. Eu, de exemplu intru in categoria celor care evita certurile. D-aia nu mai intru pe subiecte despre religie, politica sau altele de genul asta unde se discuta mai apasat fara sa se ajunga la nici o concluzie. Poti sa vorbesti incontinuu ca tot nu convingi pe preopinent de parerea ta.

Exista aici pe cafenea un subiect despre cearta in cafenea si e interesant de citit asa, ca fapt divers. Am uitat de cine a fost deschis.
Stiinta si Religie sau Stiinta versus Religie? - de rational rose la: 16/07/2006 20:59:19
(la: Ce este chestia aia numita stiinta?)
Foarte interesant ca in loc sa se raspunda la intrebarea initiala s-a ajuns la un "tir" deloc stiintific contra religiei (care "religie"??) si la apararea stiintei (care "stiinta"??) fara s-o fi atacat cineva. Asta spune ceva... Se pare ca cele doua se influenteaza reciproc.

Intre religie si stiinta apare un conflict atunci cand nu intelegem corect ori religia, ori stiinta, ori cel mai adesea pe amandoua. Conflictul rezida asadar in modul in care definim cele doua "discipline", si in modul in care punem problema.

Exista stiinta adevarata si stiinta falsa la fel dupa cum exista o religie adevarata si o religie falsa. O sa-ncerc sa amintesc mai jos ce inteleg prin fiecare.

Stiinta adevarata se imbina armonios cu religia adevarata, fiind subordonata ei (stiu ca multora n-o sa le placa, o sa explic mai jos de ce). Asta se intampla destul de rar, la oameni precum Albert Schweizer, (muzician, pastor, medic, misionar, teolog - toate la un nivel inalt) si atunci vedem ce inseamna un om echilibrat si o viata traita cu folos.

Stiinta se ocupa de ACEA PARTE a realitatii care poate fi perceputa,
observata, masurata si repetata. Cand trecem de aceste limite intram in domeniul presupunerilor si al filozofiei. Nimic nu poate fi definit "ex nihilo", din nimic, totdeauna trebuie sa presupunem anumite lucruri ca fiind adevarate, si sa neglijam influenta unor factori pentru a simplifica fenomenul studiat. Chiar existenta stiintei se bazeaza pe premiza ca lumea in care traim este ordonata, consecventa, rationala etc. Prin urmare, acceptarea acestor premize ca fiind adevarate necesita o anumita CREDINTA, ele neputand fi demonstrate. Unele premize (cum sunt cele ale metodei de datare a
fosilelor cu Carbon 14) sunt destul de greu de acceptat.

Aceste premize le credem sau nu in functie de conceptia pe care o avem despre lume, conceptie care nu vine din domeniul stiintei. Observarea si interpretarea fenomenelor naturale este de asemenea influentata de "ideologia" existentiala a omului de stiinta. Asadar la baza stiintei sta tot o "religie" pe care ALEGEM sa o adoptam. Religia unora este ca exista Dumnezeu, iar a altora - ca nu exista. Cei care aleg sa nu creada in existenta unui Dumnezeu, de cate ori gasesc dovezi in favoarea existentei Lui, incearca sa le explice "stiintific" pornind de la premiza ca Dumnezeu nu exista. Eliminand din start
o posibila explicatie ei "schilodesc" stiinta, dupa cum se exprima si
Einstein.

Prin urmare, stiinta este subordonata "crezului" omului de stiinta, si de cele mai multe ori gasim ceea ce cautam, pentru ca asta vrem.

De exemplu un producator de tigari renumit se lauda cu cat de sofisticat este filtrul de la tigarile sale. In timp ce pentru un fumator e o "minune a stiintei", pentru mine e o prostie, pentru ca incurajeaza dependenta si distrugerea sanatatii. Depinde din ce perspectiva privim si apreciem lucrurile.

Stiinta adevarata isi recunoaste limitele si accepta ca atare ceea ce ii este inaccesibil, fara a incerca explicatii fortate doar ca sa-si apere orgoliul.

S-a afirmat ca stiinta este singura metoda valabila de cunoastere, atat pentru ca se autocorecteaza cat si pentru ca odata cu evolutia tehnologiei evolueaza si cunoasterea. Oricat ar progresa tehnologia, stiinta ramane limitata de factorul uman - "veriga slaba" a cercetarii stiintifice. Ori obiectivitatea omului mi se pare ca scade; tocmai din cauza indepartari de Legea universului revelata prin Biblie, ne-am pierdut reperele, si am ajuns dezorientati, si condusi tot mai mult de instincte, de orgoliu si de placeri. Avem mai multe razboaie, crime, perversiuni si alte lucruri "contra naturii".
Pe de alta parte afirmatia "stiinta este singura metoda valabila de
cunoastere" seamana cu afirmatia "am dreptate pentru ca vad ca am dreptate, si nu vad altfel" :-)

Religia este o ideologie despre lume si viata care porneste de la premiza ca exista o Fiinta supranaturala (care nu face parte din "natural", din lumea noastra), care a creat universul, il controleaza si il sustine. Aceastei Fiinta, Dumnezeu, ii datoram ascultare si respect. Premiza religiei crestine este adevarul revelat de catre Dumnezeu si transmis prin Biblie. Cand spun "religie" nu sunt dogmatic, nici nu ma refer la toate religiile.

Biblia nu este o carte de stiinta, ea este o carte care ne spune cum am aparut, de ce existam, care este (care ar trebui sa fie) scopul existentei noastre, cum trebuie sa traim, incotro ne indreptam, cum este Dumnezeu, care sunt legile care guverneaza Universul etc. In functie de raspunsul la aceste intrebari ar trebui sa evaluam/filtram toate celelalte domenii ale existentei.

Sunt suficiente argumente pentru care sa credem in Biblie si in Dumnezeu, argumente stiintifice, arheologice, filozofice, profetice (s-au implinit cu precizie uimitoare sute de evenimente prezise cu mii de ani in urma, mai "stiintific" de asa...). Religia nu presupune o credinta chiar atat de "oarba" cum insinueaza unii, oricine este suficient de obiectiv poate ajunge pe cale RATIONALA la concluzia ca Biblia ofera cele mai credibile raspunsuri existentiale. Tot pe cale rationala ajungi la concluzia ca unele lucruri pur si simplu ne depasesc, nu avem capacitatea de a le descoperi si intelege, trebuie sa le acceptam sa le primim pe calea revelatiei, care este O ALTA
CALE DE CUNOASTERE. Asta este CREDINTA. Nu putem ajunge la ADEVARUL ABSOLUT decat prin credinta.

Adevarul absolut presupune obiectivitate absoluta. Dumnezeu este absolut obiectiv, El nu este relativ ca omul, care este influentat de orgoliu, de patimi si vicii, de dorinte egoiste,de placeri, de alti oameni, de starea de sanatate, etc. Tocmai asta vrea Dumnezeu de la noi, sa devenim cat mai obiectivi, ca sa putem cunoaste Adevarul. Asta inseamna" lepadarea de sine" despre care vorbeste Biblia, renuntarea la tot ceea ne "jeneaza" in cautarea si intelegerea Adevarului. Mie mi se pare destul de logic si de stiintific ce ne cere Dumnezeu, nu? Fara aceasta obiectivizare nu vom putea ajunge la
adevar, nici in stiinta, nici in religie. Trebuie Poate nu e doar o
coincidenta faptul ca majoritatea fondatorilor stiintei moderne au fost crestini. Dumnezeu incurajeaza cunoasterea binelui (stiinta adevarata), dar in acelasi timp ne avertizeaza asupra consecintelor cunoasterii raului.

La fel de stiintific este si ca acest Adevar il cunoastem progresiv, pe
masura ce il experimentam. Experimentul sta si la baza religiei, ca si a stiintei.

Spre deosebire de ce s-a afirmat in aceasta discutie, stiinta adevarata nu exclude posibilitatea existentei unui Dumnezeu.

Inchei citandu-l pe Albert Einstein:

Albert Einstein:

"Nu pot concepe un om de stiinta veritabil fara o credinta profunda. Aceasta situatie poate fi exprimata printr-o ilustratie: stiinta fara religie este schiloada, religia fara stiinta este oarba."

"Religia este impulsul cel mai nobil pentru cercetarea stiintifica. Cel ce nu l-a cunoscut mi se pare mort sau cel putin orb. Recunoasterea existentei a ceea ce este de nepatruns pentru noi; recunoasterea manifestarii Ratiunii mai inalte, fata de care mintea noastra e cu totul primitiva, acesta este adevaratul sentiment religios... Religia consta intr-o admiratie umila a Spiritului infinit superior, ce se reveleaza pe Sine in putinul pe care-l putem cunoaste din realitate, folosindu-ne de ratiunea noastra slaba si trecatoare... Convingerea aceasta sta la baza oricarei lucrari stiintifice superioare.
Cunoasterea obiectiva ne ofera instrumente puternice pentru realizarea unor scopuri. Dar scopul ultim al existentei, si dorinta de a-l atinge, trebuie sa vina din alta sursa."




Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: