om nu trebuie sa incerce decat ce poate face

Cert este ca toti dau impresia ca ei stiu. Am senzatia ca nimeni nu stie nimic. Oare a realiza ca nu stii nimic sa fie inceputul intelepciunii? Oare adevarul sa fie chiar atat de relativ? Iar daca este relativ cum poate fi adevar?

Ma pui intr-o situatie ciudata.
Daca incerc un raspuns ma regasesc in fraza ta:Cert este ca toti dau impresia ca ei stiu.

Daca nu raspund par laudaros...(Oare a realiza ca nu stii nimic sa fie inceputul intelepciunii?)
Mai bine spun ca stiu raspunsul, dar am sa-l astept pe al tau, care esti la inceputul intelepciunii. (Am senzatia ca nimeni nu stie nimic.)


"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

Cred ca asta a fost ultima tentativa a a incerca sa exprim ceea ce nu poate fi exprimat in cuvinte.

Regret sa observ si la tine rezerva in exprimarea gandurilor numai pentru ca ai primit unele critici. Chiar daca nu se poate exprima in cuvinte, se poate discuta despre cum vedem dragostea fiecare dintre noi.

Nu stiu cum ar putea cineva sa-l iubeasca pe Dumnezeu daca nu a iubit o alta fiinta umana.

Ai sa descoperi multi care nu iubesc pe Dmnezeu dar iubesc o fiinta umana, altii care iubesc pe Dumnezeu si nu fiintele umane....

Altruismul nu paote fi intins pana acolo...asa este...dar te poti trezi ca asa simti.
Da, poate ca a inselat. Poate ca a fost cu altcineva de la bun inceput si eu nu am stiut. Poate ca am aflat pe parcurs, dar asta nu a facut sa nu-l mai iubesc, ci doar sa incetez sa ma mai vad cu el.

Casandra, chiar poti simti asa?
A inselat(poate), te-a mintit(poate de la inceput) si totusi poti sa sustii ca-l iubesti?
Nu cumva chiar fundamentul dragostei ce te leaga de el e fals?
Daca exista ceva ce ulterior se degrada mai era de inteles, dar asa?
In copilarie mancam vara multa inghetata si de cate ori ieseam in oras nu-mi doream decat acea bucata de gheata indulcita si colorata.
Ulterior am descoperit ce gust are adevarata inghetata si am aflat ca ce voiam eu atunci era o pacaleala.

Distanta care exista intre doi oameni, fizic impreuna, dar sufleteste foarte departe.
Daca e asa nu e iubire:((










"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

Cu ceva intarziere (vacanta), comentez pe conferinta asta interesanta.

Oricum, multi il "iubesc" pe Dumnezeu asa ca idee, poate au un fel de reprezentare a sa, ca ar fi pe undeva prin ceruri. Dar cand iubesti simti ca este peste tot, ca el e tot, ca nu exista nimic profan, totul este sacru. Iubind o alta fiinta, creatia sa, poti ajunge, prin acea iubire sa iubesti intreaga existenta.

Ai observat bine ca iubirea fatza de o persoana te apropie de Dumnezeu, te face sa-l vezi si sa-l simti peste tot.
Te-am mai citit si in vacanta si am observat ca te prezinti ca nefacand parte dintre cei ce cred in Dumnezeu cu convingere, ci dintre cei ce au o alta reprezentare a lui, una descrisa ceva mai sus.
Semanam cumva aici.

Tot nu ma poti convinge ca iubirea poate fi unilaterala(poate doar cea de Dumnezeu) si in timp ce tu iubesti din toata fiinta ta pe cineva, pe cineva care ti-a si demonstrat ca nu se ridica la nivelul sentimentelor tale, acesta e ori debusolat, ori neinteresat de tine.
Cred ca am mai spus, iubirea dintr-o singura parte eu o vad ca obsesie.
Chiar daca nu se manifesta agresiv sau agasant cu persoana iubita, cel ce face o pasiune pentru care nu primeste nimic in schimb, mai degraba acopera o dorinta proprie de a-si exterioriza un sentiment latent. E o chestie cel putin egoista.
Dincontra, in dragoste ca sa mearga totul bine, trebuie sa fie un fel de competitie in care armele sant sentimentele si se face uz de tot arsenalul de fiecare parte.
Nu e iubire, casandra, ce simti tu acum pentru omul acela, ci compasiune.
Cand ai descoperit superioritatea ta fatza de el, prin faptul ca poti simti asa cum ai zis dragostea (minunat mod de a simti) si el nici macar nu intelege asta, dar sa simta, in acel moment dragostea ta pt el s-a diluat in sentimentul de prietenie. Chiar mai putin de prietenie, pentru ca si prietenii sant pe pozitii de egalitate. Condescendentza.
De ce crezi ca cei trecuti printr-o experienta deceptionanta , ca a ta traiesc mai mult din amintiri?
Iubirea lasa urme.

Iubirea iti deschide ochii, iubirea iti arata frumusetea vietii si ceva din spiritul ei ramane mereu cu tine.
Iubirea nu are motivatii, e un mister.

Sant de acord cu ce scrii aici.

Iubirea conditionata de atentia celuilalt, de iubirea lui, de fidelitatea lui, aceea nu este iubire, este un gen de tranzactie "sufleteasca" - iti dau ca imi dai, nu-mi dai, nu-ti dau.
Aici nu mai santem intru totul de acord.
Cam asta e. O tranzactie sufleteasca. iti dau pentru ca meriti si nu-ti dau daca nu meriti :)))
Ma omori cu fidelitatea asta. Cum poti vedea asa? Daca tu il iubesti el poate fi si infidel si neatent si nici sa te iubeasca macar?
Mi-as dori si eu sa fiu iubit de o asemenea femeie.

Asta fac majoritatea covarsitoare a oamenilor. Si intre acei oameni exista distanta aia sufleteasca de care vorbeam...si din pacate mai toate cuplurile sunt asa. Nu sunt impreuna din iubire, ci fiindca se simt ok, in siguranta, stiu la ce sa se astepte unul de la celalalt, nu exista riscuri, pericole..sigur, nu exista nici fiori..dar ca sa ai ceva ce merita trebuie sa fii curajos.
Aici iar ai dreptete.

Dar ei sunt lasi.

Sau nu lasi, ci loiali ...

Ma bucur ca am trait ceea ce am trait. Acum, cine stie ce se va mai intampla..nu-i asa ca viata e palpitanta? :)
Experienta asta te va ajuta cand vei descoperi adevarata dragoste. Dragostea impartasita.

Sant aproape convins ca tu faci parte din acel 0,1 procente ce poate simti dragostea, o poate trai, o poate oferi, dar nu stii ce inseamna sa primesti .
Nu cred ca te-am auzit(citit) spunand ceva de cum te simteai iubita ci numai de cum te simteai cand iubeai...



"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

dupa ce obtine trofeul, asa cum am mai scris, prins in mreje fiind (el), nu fac decat sa-mi vad de treaba, caci de-acum am cum, nu?
Si ce-i faci A Carmen? Speli cu el pe jos nu?
Daca ar sti saracu ce-l asteapta....

Imi place chestia cu: crede-ma la varsta mea.
Sa stii ca sant si anumiti "el" care nu judeca trofeul in functie de varsta.

Cel mai tare imi place siguranta ta: eu sa fiu prinsa in mrejele lui? hm,
Sincer, admir femeile sigure pe ele.
Sa stii insa urmatoarele: Cu cat esti mai sus, cu atat caderea va fi mai dureroasa.
Poate vei gasi un "el" ce va spala rusinea tuturor celorlalti ce au incercat sa-ti franga inima...
Ai grija :)))

"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

De acord cu aproape tot ce spui iritz.

Al doilea, pozitia: stai drept, paseste hotarat si spune-ti parerea in orice imprejurare. (la un anumit momentul cand sochezi auditoriul o sa te incante mai mult decat cand esti aprobata)

O problema foarte delicata se poate crea cand timidul gafeaza.
Cand devine penibil si daca-si spune parerea in absolut orice imprejurare cred ca risca sa spuna tampenii cateodata.
Nu toate parerile noastre sant cele potrivite de a fi spuse celorlalti.
E adevarat ca tinem la ele dar uneori santem constienti ca nu sant cele mai bune.
Trebuie sa-si spuna si sustina parerea cu argumente, nu cu orice pret.

Cu comportamentul oarecum excentric pe care l-ai exemplificat si eu sant de acord.
E o foarte buna autoevaluare si da rezultate.


"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

-stiinta nu a demonstrat niciodata nici ca nu exista suflet si nici ca nu exista dumnezeu

stiinta nu a afirmat ca aceste entitati exista, poate dezvolta teorii verificate in practica si prin demonstratii logice, descopera teorile gresite si delimiteza domeniul de aplicare a unora (teorii), recunoaste ca (inca)nu are explicati pentru toate fenomenele cunoscute si toate teoriile stau in picioare chiar daca ignora cele doua entitati.

demonstratia cu privire la dumnezeu si suflet trebuie s-o faca cei ce dezvolta teoriile astea. si demonstratie trebuie sa fie logica, inclusiv explicarea tuturor paradoxurilor generate de aceste concepte plus verificare in practica.

In IT exista o asazisa lege (legea lui Moore), care spune ca puterea de procesare a computerelor se dubleaza cam la doi ani, chiar cu tendinte de scadere progresiva a numarului de luni.

In evolutia planetei s-a constatat ca in a doua jumatate a secolului XX s-au facut descoperiri mai multe decat in intreaga existenta anterioara.

Pana la vreo treizeci de ani am vazut viata intr-un anumit fel. Credeam ca am ajuns la maturitate.
In urmatorii cinci am acumulat experienta de viata si intelepciune cat in cei treizeci si tot asa in continuare.
Depinde si de cat de intens traiesti viata pentru a ajunge la maturitate.
Uneori a te purta ca un copil, e dovada de maturitate.
Un semn de maturitate e excluderea extremelor si exceselor.
Nu stai tot timpul la tv,in biblioteca,la club la restaurant la sportla munca ori la distractie, ci faci cate putin din fiecare.
Trebuie sa creezi o armonie intre toate acestea, mulata pe personalitatea ta.
Daca ar trebui sa iau viata de la inceput, as schimba totul si nu pentru ca cea actuala nu-mi place, dar sant atatea variante si atatea cai de urmat, toate fascinante, incat tare as fi tentat sa incerc macar cateva dintre ele.
Spuneam ca ajungem sa cunoastem cat mai multe despre viata, despre noi, ca semn al maturizarii noastre, cu o viteza uimitoare, cu o concentrare fantastica a intelepciunii, ce creste invers proportional cu timpul ramas si cand ajungem la apogeul vietii constatam ca nu stim nimic in comparatie cu cat ar trebui sa stim.
De nenumarate ori mi-am schimbat optica in viata.
Ma temeam ca inconsecventa mea se datoreaza unei anumite opacitati, care ma impiedica sa vad clar lucrurile, cum le vad altii, insa mi-am dat seama ca odata cu maturizarea apar alte puncte de vedere, din alte unghiuri, alte fatete ale acelorasi trairi si situatii.

Asa ca nu exista maturizare deplina ci doar nuante. Ne consideram maturi si raportandu-ne la cei din jur cu varsta noastra.

"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

dane, nu ne cunoastem, dar am initiat un fel de "lupta" pentru tine, crezand (si inca mai cred) ca exista multe lucruri pozitive la tine.
ma dezamageste faptul ca nu mi te adresezi mie, care incerc sa te apar neconditionat, si dezinteresat, in schimb te adresezi unui "razboinic". ca si cum iubesti mai mult conflictul, razboiul decat pacea si bunele intentii.

Daniel Racovitan are dreptate sa spuna ca ne arunci in fata cu anii (sigur, poate exprimarea lui e un pic mai dura), dar adevarul e ca trebuie sa incerci sa dai dovada ca meriti sa intri in club, dincolo de varsta sau de ... studii, doctorate, etc (stiu cazuri din trecut), care nu au nici o legatura (sau nu au o legatura directa, oricum) cu ceea ce se petrece aici. aici regula o face admin, trebuie sa te aliniezi la ea, daca vrei confirmarea. oricum, din ce am vazut, aici este esential bunul simt, echilibrul, corectitudinea, consecventa, respectul pentru ceilalti, aducerea de contributie la sit, placerea pentru prezenta in cafenea.

eu am 21 ani, impliniti in iulie anul acesta, dar iti vorbesc cu cele mai bune intentii de care poate sa fie cineva capabil... crede-ma ca trebuie sa analizezi un pic altfel situatia si sa faci modificarile necesare in atitudine... varsta - da, e de respectat, dar intr-un context anume varsta nu e un argument.

vreau sa i incredere in ce spun, nu-ti sunt dusman, chiar te simpatizez. ai puterea sa vezi altfel lucrurile? ai puterea sa revii la alt fel de abordare?

daca nu, iti vei merita soarta, omule...

sper sa nu ma dispretuiesti pentru varsta mea.

______________________________________________
cui foloseste?

Ma aflu, ca opinie nu ca subiect, intre cele doua tabere si trec uneori la unii, alteori la altii(sper sa nu fiu acuzat de duplicitate sau pupincurism:) ).
Trebuie mai intai sa delimitam aventura de o relatie extraconjugala mai complexa.
In cazul unei aventuri sub nici o forma sotul sau sotia inselat(a) nu este celalalt(a).
Cand e vorba de o legatura extraconjugala e mai nuantat.
De exemplu, poate fi o legatura extraconjugala de care sa stie sotul(sotia).
In acest caz termenul "inselat" dispare.
La fel si "infidel".
Relatia cealalta, pentru a putea fi invocata inselarea si infidelitatea, ar trebui sa se petreaca fara stirea, partenerului.
Femeile se plang de faptul ca barbatii nu le inteleg.
Barbatii la fel.
Dar nici unul nu face mare efort pentru a-l intelege pe celalalt.
O sotie poate fi pe langa iubita ta si mama copiilor tai si gospodina si partenerul de viata sau de afaceri si omul care ti-e alaturi la bine si la greu.
O amanta nu poate fi decat persoana cu care imparti placerea (eventual banii, dar nu obligatorui).
La inceput asa e, orice s-ar zice.
Daca in timp amanta devine si mama copiilor tai, devine si persoana care are grija de tine mai mult decat sotia, devine persoana pe care te poti baza in momentele grele ale vietii, raporturile se schimba.
Devine iubita si nu mai e "cealalta".
Oare e obligatoriu ca momentru casatoriei sa coincida cu descoperirea marii iubiri?
Niciodata nu vom sti care e marea iubire, sau poate vom sti comparand cand nu mai avem nimic de asteptat de la viata.
Din momentul asta lucrurile ar putea fi simple, dar nu e mereu asa.
S-ar putea iesi din relatia ce nu mai functioneaza si s-ar continua viata langa persoana cu care ai acum mai multe in comun.
Sau in unele cazuri casnicia care scartaie e mentinuta formal, pentru apaprente, pentru cresterea copiilor, pentru parteneriatul in afaceri.
Nu e foarte complicata problema asta daca ne gandim ca fiecare cauta in alta parte ce nu gaseste acasa
Asta fara a avea nimic frivol in inteles.
Cand cei doi nu au prea multe in comun, cand nu gandesc la fel(nu identic), cand nu evolueaza in acelasi ritm, cand lipseste armonia in momentele intime, cand sant indepartati fizic(de distanta si timp) si lasa se se produca indepartarea sufleteasca, apare ruptura.
De multe ori ne mintim voit, tinem cu dintii de o relatie care abia palpaie si nu vrem sa acceptam evidenta.
Barbatii , in anumite cazuri, mai pot fi readusi pe calea cea buna, ca sa zic asa, dar o femeie care s-a rupt de sotul ei nu mai poate fi recucerita.

Uneori dorinta noastra de a avea si placere si confort, daca nu se poate dintr-un loc atunci din doua, ne fac sa ne traim viata cu ipocrizie.

E greu sa judecam obiectiv pe ceilalti, pentru ca nu toti traim viata la aceeasi intensitate, nu toti traim dupa aceleasi norme morale, nu aveam aceeasi educatie, religie, nu aratam la fel, nu simtim la fel.
Si vremurile se schimba rapid.
In trecut, la tara, daca macar se banuia un adulter, era nenorocire.
Oamenii aia traiau toata viata cu pata asta.
Acum daca sotul gaseste sotia in pat cu amantul primeste replica: pot sa-ti explic, nu e ceea ce crezi:)



"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

Mai este o situatie insa cind celalalt,ori ca-i barbat ori ca-i femeie nu se multumeste doar cu o relatie ci are chiar mai multe in paralel.Motivele nu
intereseaza acuma, pot fi multe.
Dar interesant imi pare cind "subiectul' stie si poate avea pretentii de la fiecare relatie.
Ce zici de aceasta situatie cum trebuie privita.

Da Rodica, exista situatia asta.
E chiar frecventa pentru ca cele doua relatii ajung la un moment dat sa mearga in paralel, pana se schimba raportul.
Acum depinde de cei implicati cata maturitate au.
Cu cat paralelismul asta e mai scurt cu atat mai bine pentru toata lumea.
Cand situatia treneaza si cei implicati nu sant hotarati, cand barbatul nu alege intre ea si cealalta e clar ca nu e dragoste pentru niciuna (ori, cazuri rare, sa le iubeasca pe amandoua, nu rade:) ) sau incearca sa-si impuna pretentiile in fiecare relatie.
In cazul asta el nu stie ce vrea, a facut alegere gresita si cu ea si cu cealalta.


"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

Cu toata placerea mea de a te gasi obiectiv, din moment ce casatoria e "intemeierea unei familii, celula de baza.." etc., trebuie sa recunosti ca, desi nu e ilegala afacerea, oricum e la limita moralei. S-ar incadra juridic la "obtinere de foloase necuvenite".

Repet: Daca e vorba si de ceva sex la mijloc= prostitutie
Daca nu e sex = afacere; oneroasa ori ba(poate fi escrocherie, inselaciune, corupere de minori ori de bosorogi ;) ).

Ca "dragostea e un contract", insa, nu pot aproba. Poate`s eu mai idealista si nu vad, dar nici nu m-am indragostit vreodata "fiindca...", nici n-am pus conditii, nici n-am crezut ca placerea sau suferinta ar fi "modalitati de plata". Nici macar nu cred in "fa aia sau ailalta ca sa fii iubit". Nici in "intretinerea" iubirii nu cred. Ma opresc, ca-i sensibil subiectul si... vast.


Placerea ar fi modalitate de rasplata si suferinta de plata dar...cum ziceai, e vast subiectul :)


Deci.. daca seful o face cu secretara nu e prostitutie, doar sex. Dar daca secretara o face doar ca sa nu-si piarda serviciul? Dar daca seful o face doar fiindca secretara il are la mana cu ceva?
Daca tipul o face cu sotia prietenului doar dintr-o razbunare sau ca sa obtina vreun alt favor pe langa cel sexual, si daca tipa o face cu "tipul de la cablu" doar ca sa nu plateasca instalarea?
Hmmm... interese.. interese... Cum spuneam, dupa definitia din dictionar, prostitutia e generalizata.
Chiar si in casnicie pot aparea situatii si situatii.

Aici ne lovim iarasi de termenul "subzistentza".
Dac o face pentru subzistenta e prostitutie. Daca nu, e parvenire.
E foarte nuantata aceasta subzistentza. Si individualizata.


"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

Imi place mult de Schopenhauer cand vorbeste despre viata despre moarte.

Dar cand vorbeste despre femei se vede clar ca nu poate fi obiectiv. E tatal tuturor misoginilor:)

Intreaga conformatie a femeii arata ca n-a fost facuta pentru marile realizari ale spiritului sau ale trupului ci numai pentru propasirea speciei.
Ea isi plateste datoria catre viata nu prin actiune ci prin suferinta, prin grija fata de copii, prin supunerea sa fata de barbat, caruia trebuie sa-i fie o tovarasa rabdatoare si devotata.
Viata ei trebuie sa curga incet, mai blanda si mai neinsemnata decat a barbatului, fara a fi in fond nici mai fericita nici mai nefericita.
E placut sa constati ca femeia este facuta pentru ascultare.Pusa intamplator intr-o situatie de o deplina independenta,fiecare din ele se leaga cu toate acestea de un barbatpentru a fi conduse si stapanite.
Femeile au nevoie de stapan. Este tanara? Are un amant. Este batrana? Are un duhovnic sau preot.
Femeia este un animal cu par lung si idei scurte

Am citat partea cea mai blanda a caracterizarii femeii de catre Schopenhauer.
Crede-ma tatiku, are dreptate domnisoara casandra radu(ori doamna? cati ani o avea in realitate casandra radu??) cand spune ca nu pune pret pe ideile lui despre dragoste.

Una imi place nespus:

"Amorul este compensatia mortii"

Iar una ma baga in ceata:

La ce te poti astepta de la o lume in care aproape toti traiesc numai pentru sa sunt prea lasi pentru a se sinucide?

Cum poate fi interpretata?

Majoritatea traiesc de pomana?
Toti, exceptand curajosii ce s-au sinucis traiesc degeaba?
El insusi a trait degeaba (a muritnesinucis la 72 de ani)?



"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

Angajatii trebuie neaparat sa fie cit mai titrati, pentru ca spusele lor
sa fie invaluite in cit mai mult mister si neaparat sa existe posibilitatea interpretarii cuvintelor.

Acestia vor preda mistocareala, nu?
Si cine vor fi studentii?
Se intra cu examen?
Cu plata?


Sa nu existe nici o garanita intre spiritualitate(aia cu umorul) si vulgaritate.Cu cit va fi omul mai pregatit in acest sens va ocupa un post ma de vaza(fara flori)
Sa nu se incerce sub nici o forma a intelege ce doreste sa spuna omul dar sa se comenteze neaparat.
Bunul simt nu cred ca are ce cauta in acest institut decit la femeia de servici care va stii ce sa faca cu el.

Ai grija ce-ti doresti:)

P.S. Pt postul femeii de servici se da concurs?
Mi-as dori acest post doar ca sa vad si eu ce se intampla pe acolo.



"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

Eu cred ca atatia ani petrecuti in domenii ale stiintelor exacte, fara sa scriu o compunere, un rezumat, o aberatie, isi spun cuvantul mai mult decat as vrea eu sa recunosc, dar totodata, sper ca nu e prea tarziu sa incerc.
Si acum intrebarea. Am vreo sansa?

De ce crezi ca trebuia sa incepi cu aberatia?
Glumeam, nu te supara:)

Baga-ti o perinta in pantaloni, la spate (pentru a atenua suturile) si posteaza un text aici.
Daca ai ori nu talent vei afla imediat.
Te asigur ca oricat de aspra va fi critica, va fi dreapta.



"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

Nu il cunosc pe Alex, dar respect spiritul sau de gluma; daca era altul mai belicos, putea sa-mi sara in cap..si sa te tii atunci mangafale si cracanei magnetizati :))))

Femeia de servici e, trebuie sa fie, singura dotata cu "bun simt" obligatoriu si apreciaza bunul simt la ceilalti.
Nu vad ce m-ar fi putut deranja la tine. Faci glume frumoase si apreciez glumele frumoase oricand si ale oricui:))

"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

Un punct de vedere interesant. Ce zic eu unul... mai multe... si se bat cap in cap...


Dragoste… ce s-ar mai putea spune despre ea, ceva care inca nu exista.Ceva original, namaiauzit, care sa fie si interesant si nou si mai cum vreti voi. Cred ca ‘piata’ in acest domeniu e deja suprasaturata. Si totusi… fin o mare amatoare a acestui domeniu cred ca as putea gasi ceva!

Constat ca esti femeie(la prima citire a textului mi-a scapat asta) si mare amatoare in domeniul "dragoste"


Vorbim cand despre dragoste cand despre iubire, ca fiind 2 lucruri diferite. Dar majoritatea autorilor folosesc cu precadere cuvantul “iubire” si mai rara ‘dragoste’. Poate ca ei stiu ceva! Sau doar il folosesc intamplator, co o convetie a lor, fara sa constientizeze ca de fapt ne impartasesc un mare secret. Dragostea e o stare, iubirea e o actiune. Poti iubi, insa dragostea se rezuma la a fi indragostit.

Cand ne iubim facem dragoste.
Care e starea si care actiunea?


Exista mai multe tipuri de dragoste si chiar mai multe feluri de a iubi. Dragoste materna, prieteneasca, de bunici, de frati, de indragostiti, dragoste crestineasca, platonica, dragoste pentru carti, pentru arta, pentru natura... Si cu putin efort ati fi ajuns si voi la aceeasi concluzie.

In exemplele tale exista tot atatea feluri de dragoste cate feluri de a iubi. In nici un caz mai multe.


Nu vreau sa va spun pe cine sa iubiti sau de ce sa-i iubiti. Scopul e in voi. Si nici nu vreau sa va invat cum se iubeste ; pentru asta, chiar si pentru asta, exista manuale

Nu se invata.

Sau cum putem iubi cand habar n-avem cum se face. Stim sa iubim, stim macar ce e iubirea, dragostea?

Daca nu stim ce, e cum e, cum se face, de unde stim ca nu iubim?
Cineva trebuie sa stie.

Si ca sa va intristez si mai tare, aflati ca dragostea este de fapt o reactie chimica. Conform acestei teorii, dragostea ia nastere la nivelul creierului, unde este alimentata de substante chimice numite “moleculele dragostei”. receptorul dragostei de afla in mucoasa nazala, deci dragostea este asemantoare unui miros. Ideea este ca fiecare om are un miros unic , distinct, si o asa zisa “amprenta” olfactiva emanata de piele.

Bine ca spui teorie si nu axioma. Asta arata ca aceste principii nu sunt batute in cuie, mai pot fi modificate uneori.

Hai sa te intristez si eu acum:
Tu stii ca pictura e o amestecatura de vopsele? Ca muzica e un ghiveci de sunete? Ca poezia e un amalgam de metafore, care la randul lor sunt o insiruire de cuvinte?

Intotdeauna mi-a placut chimia, dar asta parca e prea organica si pentru mine. As prefera sa cred in continuare in dragostea... de moda veche. Sa va mai spun ceva. Prin sec XII exista ceva ce se cheama “dragoste cavalereasca” : era vorba despre o relatie in care una din persoane era deja casatorita, facand astfel imposibila cosumarea fizica a dragostei. Ea se rezuma astfel la uniunea sufletesca dintre cei doi, lucru care pare sa confirme inca o data ca dragostea cosumata aduce doar nebunie, haos, moarte.

Dragostea cavalereasca la care faci referire se cheama acum dragoste virtuala, unde uneori, chiar si ambii parteneri sunt casatoriti.
Aia nu e dragoste neconsumata ci dragoste abia inceputa.

Daca toti am trai acea dragoste platonica, neconsumata, unde ar mai fi perpetuarea speciei?

Nu cred ca dragostea consumata aduce doar "nebunie , haos, moarte".

Nu stiu daca am reusit sa va spun ceva nou. Stiu insa ca de fapt in dragoste n-ar trebui sa ne preocupe acest lucru. Orice as spune, gandi sai simti, va fi original, interesant, autentic. Pentru ca e dragoste. Si ea face ca totul sa para unic, chiar daca unii vor spune ca reiei acelasi tipar dintotdeauna, ca povestea ta, dragostea ta , nu e cu nimic mai buna , mai frumoasa, mai speciala decat deja devenitele clisee amoroase. Ca orice ai face sau crede, esti condamnat sa traiesti aceeasi inlantuire de etape care se va termina intr-un tarziu, mai frumos sau mai trist.
In dragoste nu exista clisee ! Ci doar dragoste !

Partea asta arata ca esti totusi femeie, ca ai pe langa receptorii chimici din mucoasa nazala si o chestie imateriala, care deasemeni e receptor de dragoste si se numeste suflet, ca inima ta are si alte functii decat de a pompa sange, iar ce ai enuntat mai sus reprezinta doar informatii citite, care suna original, dar nici chiar tie nu-ti convin.
















"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

Respectand cele patru legaminte, ai mari shanse sa ajungi martorul lunii al lui Iehova.
Sau poate chiar un scientolog de frunte.
Sau poate doar und locuitor model la institutul de boli mintale.

Daca un sfat e bun, conteaza ca e de la Buddha, Dalai Lama. Iehova ori Lafayette Ronald Hubbard?

Daca fata asta, dorind sa respecte aceste legaminte, ajunge la balamuc, prin antiteza tragem concluzia ca cei ce o blameaza se afla de partea cealalta a gardului de la balamuc, aplicand in viata lor exact opusul acestor sfaturi?

De ce trebuie sa spunem ca e spalare de creiere, ori indoctrinare religioasa, tot ce ne invata sa ne traim viata in respect fata de noi si de ceilalti?


Nu prea am vazut-o pe onutza combatand (ori batand campii) pro sau contra pe conferinte religioase.

"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

in educatie, daca munca ii facuta mai mult sau mai putin de mantuiala rezultatele se vad imediat.

Onutza, rezultatele care se vad imediat, din slaba prestatie a profesorilor nu sunt totul.
Mai grav e ca rezultatele proastei educatii din scoala si din familie sunt cu bataie lunga.
Profesorul e fauritor de "oameni" si produsul muncii lui se vede mult timp dupa ce se incheie scoala.
Profesorul nu are voie sa trateze superficial copilul.
E ca si medicul. Daca se greseste, uneori e ireparabila greseala.
Viitorul unei societati depinde in mare masura de profesori si medici sau mai bine zis de sistemul sanitar si de invatamant.
Dezinteresul elevului, pe care spui ca nu l-a remarcat nimeni, porneste
din copilarie, din familie chiar, iar parintele care nu reuseste sa explice copilului de ce merge la scoala si de ce trebuie sa invete, nu stie nici el ce rol are scoala.
Sunt multi elevi care vad invatatura, temele, frecventa la scoala, ori recuperarea orelor pierdute din diverse motive(greve,inundatii,etc) ca pedepse, ca masuri ce le rapesc din timpul liber.
Nu le explica nimeni destul de bine incat sa inteleaga, diferenta dintre o carte citita si un film pe acelasi subiect.
Cititul, altundeva decat pe monitorul computerului, a devenit desuet. iar scrisul agramat si prescurtat se face in detrimentul cititului.
Oricum, cred ca si parintii lor sunt cumva depasiti de vremurile tulburi, daca in Romania inca se munceste pentru subzistenta.
Nici nu poate prea usor un parinte cu studii sa-si convinga copilul ca e mai important ce ai in cap decat in portofel, pentru ca el, parintele, cu toata scoala lui castiga trei sute de euro( chiar mai putin), iar ziarele, revistele,televiziunea le prezinta pana la intoxicare becali, columbeni si voiculesti.
Sper ca e doar tranzitia aceasta prelungita de vina si lucrurile se vor aseza la locul lor.

Fiind cadru didactic, poti sa-mi spui ceva despre acele examene de titularizare, care fac deliciul presei si al elevilor cand se vad rezultatele profesorilor?





"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

Nu cred in seriozitatea rolului de victime, autoasumat de unii plecati, ori de cei ramasi in tara.
Sintagma "omul sfinteste locul" e valabila pentru orice loc in lume, indiferent daca e tara de origine ori tara de adoptie.
Am cunoscut afara romani care spuneau ca nu se adapteaza oricate eforturi ar face, la viata de acolo si atunci am incercat sa inteleg asta.
Cum sa nu te adaptezi intr-un sistem unde in momentul in care esti recunoscut pentru ce faci si nu pentru tara de origine, discriminarea dispare?
I-am intrebat ce le lipseste din tara?
Multi pomeneau de mamaliguta, de sarmale de mici... de faptul ca nu au acelasi gust ca acasa.
Nu prea am auzit sa le lipseasca Bucegii, Coloana Infinitului sau Delta Dunarii.
Ne identificam mai mult cu obiceiurile gastronomice, cu traditiile, cu muzica de acasa si in primul rand cu limba materna.
Traditiile au cam disparut si din viata celor ramasi, portul popular nu mai e tratat cu serioazitate decat in unele mici comunitati iar muzica populara nu mai e ascultata nici macar de cei mai in varsta.
Folclorul autentic e inlocuit cu manelo-folclorul (traditiile caricaturizate).
Imi este foarte greu sa explic unui strain ca acea muzica, maneaua (si ei stiu ca se numeste asa) auzita din masina romanului nu este muzica noastra traditionala.
Imi este greu sa explic asta unor romani; chiar si aici in tara.
A mai ramas cel mai des motiv de tristete al celor plecati; lipsa prietenilor.

Ma gandesc acum la „romanasii” care stau bine mersi si taie frunza la caini acolo acasa si-i judeca pe cei care au plecat atat de departe pentru un vis, pentru un trai mai bun, pentru o viata care sa le asigure ceea ce Romania nu este, din pacate, inca, in stare sa le acorde: demnitate.

Acei "romanasi" nu mai exista.
Era valabila asta pana acum 17 ani.
Oricare poate pleca oricand, oriunde si se poate la fel de bine intoarce oricand.


Aproape nimic nu se face pentru romanii care, nu Isarescu spunea?, au salvat Romania de la colaps financiar.

Isarescu s-a referit la cei ce muncesc in strainatate si nu la cei ce au emigrat.

Nu te poti plange de slaba prestatie a consulatul din America, tu Roman care in tara ta esti tratat cu si mai mare indiferenta de autoritati.
Daca erai Finlandez mai intelegeam supararea asta.



PS: Nu v-as sfatui sa urmati intru totul sfatul lui Caragiale, dar macar sa aveti cunostinta de el: „Când ar fi sa dau vreo povata unui tânar, iata pe care i-as da-o: Tinere sa-ti faci patria scumpa si sfânta ca si mama! S-o iubesti si s-o respecti din adâncul sufletului tau. De dragostea si de respectul tau pentru ea sa nu faci vreodata reclama si parada. Ba, ai dreptul si datoria sa urasti, sa lovesti, sa sfarmi pe acei frati ai tai ticalosi, care, în loc s-o iubeasca si s-o respecte ca pe o mama, cuminte, onesta si severa, o curteaza, o magulesc si exalteaza ca pe o batrâna cocheta nebuna".

Sfatul lui Caragiale e usor deplasat in timpurile actuale.
Nu mai se practica acel patriotism zgomotos si exaltat decat in discursuri politice mincinoase.
Patriotismul se simte diferit si cu cat e mai decent exprimat cu atat e mai adevarat.
Sunt de acord cu steagul pe masa din camera ta, dar nu sunt de cord cu cel din biroul unde intra toata lumea.
Fiind un sentiment, se traieste nu se trambiteaza.

Concluzia mea e ca si Romanii plecati traiesc in lumi paralele dar si cei ramasi traiesc in astfel de lumi.
Nu toti vedem la fel lucrurile si asta ne aseaza pe planuri diferite.
Nici nu vreau sa ma gandesc cate lumi paralele sunt.


"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

mai sa fie...ce induiosator...am crezut ca s-a incheiat concursul si nu se mai fuge dupa impresia artistica ?
Si ma rog, de ce trebuie frate sa ceri scuze in numele barbatilor? A demonstrat cineva ca barbatii au falsificat votul?

Ok.
Daca tu asa ai inteles ca eu fug dupa impresie artistica te-ar ruga sa verifici cate mesaje am postat eu pe conferintele astea cu 'mister"

Atunci rectific:
Imi cer scuze in nume personal pentru ca cineva si-a consumat din timpul lui sa-mi aduca mie un zambet pe buze, iar eu nu am putut sa-i rasplatesc in nici un fel efortul.


"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler