om nu trebuie sa incerce decat ce poate face

Pentru ca mi-ai acordat un drept la replica am sa fac uz de el.

Se pare ca nu mi-ai inteles mesajul si ca te-ai ofuscat. Acum nu ma mai mira nimic, deci sa fie ca tine!
Despre numarul mesajelor postate, eu nu fac asa ceva!, dar poate imi spui tu (se pare ca tu sti ;))

Gandeste-te ca poate m-am "ofuscat" pentru ca nici tu nu mi-ai inteles mesajul.
Cand lasi loc de echivoc exista riscul asta.
Cum sa interpretez eu:"acum nu ma mai mira nimic" ?
Se pot interpreta: esti batut in cap, nu am cu cine discuta.
Nu afirm ca asta ai vrut sa spui insa exista loc de interpretare.
Te-as ruga sa vezi daca vreodata am tratat pe cineva de aici cu lipsa de respect, insa probabil iar imi vei raspunde ironic referitor la numaratoarea comentariilor.

Sa nu crezi ca sunt iarasi ofuscat.
Chiar nu sunt.






"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

la ce ne aşteptăm şi ce aşteptăm de la viaţă, de la noi, de la ceilalţi...


Nu poti astepta trenul in statia autobuzului.
Ar fi o minune sa vina, dar foarte putin probabila, ca orice minune.
Cand avem vise si nu facem nimic sa iesim in intampinarea materializarii lor, raman doar vise.
Incep sa devina asteptari doar cand pe langa ele, avem si un plan de a le realiza.
Asteptarea e ca o rasplata. Nu avem asteptari de la visele pure si fanteziste ci de la cele pentru care am depus un minim efort.
Minunile sunt posibile, dar ele sunt daruri.
E bine sa credem in ele dar sa nu lasam toata soarta noastra in mainile lor.

De la ceilalti nu astept mai nimic, ori astept foarte putin comparativ cu cat ofer.
De la mine astept mult.
La anumite perioade orizonturile mele de asteptare s-au schimbat.
Au fost vremuri cand asteptam foarte mult de la ceilalti si toate nereusitele incercam sa le raportez la cei din jur (parinti, prieteni).
Am descoperit apoi ca nimeni nu ma poate opri din drumul meu si nici nu
ma poate pune pe un drum anume decat numai eu.

Asteptari concrete?
Sa am nepoti, sa vizitez cat mai multe locuri, sa-mi ofer bucurii din cele mai simple, pe care mi le-am refuzat voit dar inconstient (paradoxal) atata timp.


"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

Ca sa prepari liantul ai nevoie de ingrediente si uneori nu le ai la'ndemana sau timpul necesar ...
uneori se intampla sa stim ca am cules o frunza otravitoare ,speram doar ca otrava-i fina nu ne va atinge ,ca in timp se va dilua .
Intotdeauna avem mai multe optiuni ,se intampla insa sa moara dorinta de-a alege .
Putem dezlipi de noi frunzele otravite ''scuturandu-ne sufletul putin mai energic" daca nu le-am lasat sa devina copaci ... chiar si atunci o putem face , insa urmele radacinilor lasa rani adanci ,greu de vindecat .

Liantul se prepara in doi, asta e cert. insa daca nu sunt ingredientele necesare nu are rost sa incerci prepararea.Nu iese ce ti-ai propus.Timpul nu cred ca e o problema.
Daca uneori se intampla sa stim despre frunza ca e otravita, ne asumam un mare risc sperand in diluarea otravii... Nu e cumva o autoinselare?
Nu ne creem sperante bazate pe iluzii si optimism nefondat?
Intradevar, intotdeauna avem multe optiuni dar daca lasam sa moara dorinta de a alege nu avem dreptul sa ne plangem.
Viata trebuie traita pana in ultima secunda a ei si nu numai pana la o anumita varsta, dupa care ne resemnam si lasam timpul sa se scurga fara sens.
Daca au devenit copaci e rau(si avem multa vina pentru asta) dar ce e de preferat, scurgerea vietii cu otrava in tine(fiind copaci si cantitatea de otreva e pe masura) sau lupta pentru vindecarea unor rani "greu de vindecat", dar nu imposibil?


"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

Resemnarea nu poate fi o solutie daca sunt alternative.
Te poti resemna pentru pierderea cuiva drag(prin deces) in rest resemnare inseamna moarte iminenta. Daca nu mai exista lupta
traim degeaba si oricat ne-am plange de mila nu rezolvam problema.
Abia dupa ce epuizam toate variantele putem accepta situatia
si merge mai departe. Dealtfel cred ca e si mai comod sa te resemnezi decat sa lupti.
Mie nici nu-mi suna bine definitia resemnarii (acceptare a unei situatii dificile).
Daca vad ca situatia e dificila nu o accept si nici nu sunt de
acord cu ea fara lupta.
"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

Esenta e cumva formata, presupun.
Nu ne nastem rai sau buni, prosti ori destepti, ci caracteristicele astea se capata prin educatie, prin influienta mediului.. si atunci daca ne-am putut forma odata aceasta esenta, de ce nu ne-o putem reforma? E formarea asta un proces unic ori ireversibil?

ce numesc io esenta are la baza temperamentul individului.
pe-aceasta canava se poate broda DOAR cu o serie limitata de atze.
un coleric nu va avea decat accidental episoade de melancolie.

un copil melancolic, poate fi educat impotriva firii lui, e adevarat.
de-aici va rezulta un adult nehotarat, cu manifestari incerte, in perpetua cautare de sine.
acestia vor reactiona ca omul care-a trecut la alta religie.
poate ca nu s-a schimbat decat in ochii tai.
intr-ai lui a revenit la ce trebuia sa fie dintru inceput.

acestia vor reactiona ca omul care-a trecut la alta religie.
poate ca nu s-a schimbat decat in ochii tai.
intr-ai lui a revenit la ce trebuia sa fie dintru inceput.

Atunci, ce e schimbarea, ce vad eu ori ce vede el?


"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler

"Desigur, in "cercul vostru stramt""
Da, dar eu nu vreau sa fiu in cerc strimt. Eu vreau sa stiu si, de aceea, folosesc demonstratia prin metoda denumita "per absurdum", chiar daca, finalmente nu ajung la nimic. Dar sa nu intreb, sa nu caut sa stiu, nu sta in conceptia mea. Sa fie asta erezie? Nu-mi pasa.
Pe de o parte nu este logic ca Dumnezeu sa doreasca distrugerea Globului.
Pe de o alta, este foarte probabil ca, cu mijloacele tehnologice de astazi, sa-l chiar distrugem.
Si atunci, care este raspunsul? Sunt care ar spune ca intreb prea multe. Ca nepatrunse sunt caile Domnului.
Am intrebat un rabin. El nu mi-a raspuns ca e o erzie sa intreb asa ceva. El, simplu, mi-a raspuns ca nu stie.
Cheia cunoasterii nu incepe, deobicei, in mod direct, cu cautarea raspunsului, ci cu definirea justa a intrebarilor.
Si daca nu stim, atunci nu stim si o vom recunoaste cinstit, fara sa ne inselam pe noi singuri.
Si daca la necredinta om ajunge, tot nu e mare nenorocire.
Important e dictonul "ce tie nu-ti place, altuia nu face".
Budistii sunt idolatrii. Ei se roaga la Budha, dar si la Iisus, la Mahomed si chiar la Moise. Si, culmea, nu sunt acolo la ei razboaie religioase. Razboie sunt si inca cu duiumul (vezi Vietnam), dar nu razboaie religioase.
Poate ca monoteismul se potriveste doar evreilor. Ei nu duc razboaie religioase. Crestinismul este o religie de import. Poate trebuia lasat evreilor si gata. Poate mai bine era daca Europa era pagina.
Am cam divagat, stiu, dar sa ne intoarcem la cele doua puncte de la inceput.
Pe de o parte nu este logic ca Dumnezeu sa doreasca distrugerea Globului.
Pe de o alta, este foarte probabil, caci Creeatorul ne-a dat libera alegere.
Ne-ar fi putut concepe cu mai multa dragoste de OM si, in acest caz, nu ar mai fi fost razboaie.
Sa fim noi un experiment al Creeatorului?
Daca Planeta Terra va fi distrusa va ceea EL o alta civilizatie cu oameni mai buni?
Au fost, oare, alte civilizatii inaintea noastra care s-au auto-distrus.
Eu spun asa. Domnul e atotputernic, Domnul este intelept.
El nu poate sa doreasca distrugerea globului.
Ori oamenii vor intelege ca razboaiele nu sunt solutia, ori va fi un razboi si vor supravietui doar un pumn de oameni, care vor lua totul de la capat, transmitind generatiilor viitoare ca razboiul de la Satan vine.

Zambind, satula de mizerie, cu ochelarii cazuti undeva pe varful nasului, sufland usor doi carlionti rebeli ce ma impiedica sa ma vad iar si rai (da, rai!) in visele tale, eu, nina, clemence si amelie doar a ta. De ce nu am venit cu tine? De ce am ramas? De ce n-am coborat?
Mi-e rusine si nu sa recunosc ca ma sarut singura dimineata. Marturisesc ca seara e mai greu, nu ma sarut nici eu. Cum sa mai vreau, dupa o zi in care iar am tacut iubirea eterna? Ce sa mai fac acum?
Parca am simtit ce traiai, parca te-as fi stiut, zambeam, ca si cum as fi fost o faptura doar pentru tine, o faptura de vis in care-ti rad amestecate nina, clemence si amelie…. Erai singurul om din orasul asta care nu se uita prin mine, ci gravita cumva in jurul ochelarilor mei, in jurul coditelor roscate, in jurul buzelor, in jurul meu… eram, nu mai stiu ce sunt dupa explozie….. te-ai uitat putin pe geam inainte sa ma privesti iar, te speriasei probabil, asa cum te sperii de obicei de contactul interuman. Credeai ca zambeam independent de tine…. zambeam, asa-i, continuu. Ceasul era sapte si noua minute si m-ai privit inapoi cum te priveam de pe scaunul de la geam. Stateam in spate, pe unul din acele patru scaune ce sunt asezate fata in fata. Te-am vazut, si te uitai fix la mine. Dar asta stii nu are rost sa-ti spun.
Dar am plecat putin privirea si disparusei. Am strans ochii tare si i-am deschis iar cautand vedenia. Nu mai erai. Poate nu trebuia sa te privesc fix, poate daca-s fi coborat la Rosetti sau daca as fi ramas totusi la rand la fornetti, in pasaj la universitate, chiar daca cele cu telemea nu erau inca gata… poate la capatul plimbarii urate neplacut murdare, prea ancorata in realitate pentru a se lasa purtata… prea? poate erai.
Mi se intampla sa dorm prea mult cand nu sunt cu tine. Adorm tarziu dupa ce imi strang tare pleoapele lipite si le redeschid sa vad daca esti langa mine si nu esti. Si incerc iar si iar pana obosesc si ma trezesc la noua si sapte, invariabil. Si-mi place si cred ca-mi pierd mintile. Sa exist imaginandu-mi lucruri care poate există. Sau nu. Cum e acela ca tu te trezesti la cinci iar pana la noua si sapte esti deja obosit. Si din cauza asta nu dormi langa mine. Timingul, straine. Dorm prea mult in ultima vreme.
Poate ceva din mine exceda sau poate-mi lipsesti, sau poate ma nasc. Da, sigur de asta mi se intampla lucrurile astea. De asta ma urc in masini descuiate, parcate regulamentar si te urmaresc, aproape zilnic. Eu sunt cea care nu exist in realitate, cea care e acolo, dar nu o vezi, din ce in ce mai des. Si nu ti se intampla chestii ciudate.

Un parinte ce s-a opus regimului comunist si a emigrat in SUA spunea ca ortodoxia e cel mai mare secret in America, crestinii de acolo nu stiau nimic despre ea. Ii scriam lui ionutu:
"Cum mai ziceam, confuziile se nasc din faptul ca nu se cunoaste domeniul. In celelalte domenii oricine poate formula o opinie pertinenta, pentru ca sunt studiate la scoala, se cunosc macar bazele."
In zilele noastre sunt prea multe informatii, nu se mai poate discerne ce e important/neimportant sau adevarat/fals.
Pe scurt, ce am inteles eu pana acum:
- religia este o incercare de ajungere la divinitate, nu este doar o filosofie sau un set de norme morale
- crestinismul este o posibilitate de mantuire; mantuire inseamna ajungerea dupa moarte in preajma lui Dumnezeu, devenind aproape perfecti
- nu e o obligatie, e o mica posibilitate, una din alegeri, normalitatea este neajungerea in apropierea lui Dumnezeu dupa caderea lui Adam
- in ortodoxie nu prea se face prozelitism; se considera ca Dumnezeu alege pe un om (in functie de calitatile lui, rugaciunile altora, nu am citit prea mult despre asta) si il lumineaza; apostolii mergeau la cei ce nu auzisera de evanghelie
- doar credinta nu este considerata de ajuns, in Biblie scrie intr-o epistola ca si diavolul crede si n-are nicio treaba; doar de la Luther s-a adoptat "doar credinta"
- spoveditul si impartasitul sunt de baza in ortodoxie, pe baza pasajelor: carora le veti ierta pacatele,le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute; al doilea: cine va bea din trupul si sangele meu va avea viata vesnica
- in cazul unor pacate se da oprire de la impartasit pentru un timp; cauza este aceeasi pentru care se spovedeste inainte de impartasit: omul trebuie sa fie curat, altfel poate avea probleme de sanatate si spirituale, impartasania fiind considerata sfanta; timpul se reduce in functie de canonul ce il face respectivul
- se considera ca omul greseste in fiecare zi/ora, dandu-si seama de asta in functie de cat de evoluat spiritual este si cat de multe stie din religie; sfintii se vedeau cei mai pacatosi
- indreptarele de spovedit sunt unele scrise acum sute de ani, altele mai noi, cu limbajul de acum; unele sunt pentru calugari, altele cuprind pacatele in amanuntime, altele doar cele mai importante; daca ai relatii si nu esti casatorit religios nu esti impartasit, ti se da apa sfintita, pana ce te casatoresti
- schisma a avut cauze politice si religioase; s-a incercat extinderea autoritatii papei si in rasarit si impunerea modificarii crezului;
- despre primatul papal e o discutie care necesita mai multe cunostinte; se gaseste pe wikipedia sau in alte surse; pentru catolici capul bisericii este papa, pentru ortodocsi capul bisericii este Iisus, deci biserica este divino-umana; inainte de schisma s-a mai incercat impunerea autoritatii papale, dar toti patriarhii erau considerati egali (ai Romei, Constantinopolului, Alexandriei si Antiohiei); in prezent lucrurile s-au complicat si mai mult fata de schisma, papa dobandind de pe la 1850 si infailibilitate in materie de credinta
- aceste deosebiri par mici, dar sunt importante din perspectiva harului; indepartarea de la adevar duce la pierderea harului, a Duhului Sfant; pierderea acestuia duce la pierderea spovedaniei, impartasaniei, botezului, etc.; nu se considera ca toti ortodocsii se mantuiesc, nu se pronunta daca se mantuiesc si din alte religii
- pana acum, in aproape 100 de ani de ecumenism, nu s-a unit nicio biserica, ba au aparut mult mai multe
- in crestinism se vorbeste de o singura cale, nu mai multe. Se spune de iubirea si respectul pentru orice om, din orice religie, dar nu "corectitudine politica". Societatea teozofica si ramura desprinsa din ea, societatea antropozofica, au lansat, probabil, ideea cu religii egale; acum aceasta este preluata de New-Age. Domeniul de activitate al tuturor aceste societati este ocultismul (vorbirea cu mortii, ghicitul, etc.), prin religii egale putand patrunde si printre crestini; de aici si termenul de stiinta pentru multe practici religioase
- am cautat pe google citatul cu sexul oral, e o carte scrisa de cineva ce a fost si la MISA inainte de a deveni credincios, continuarea este: "Argumentul meu e simplu: sexul oral este o etapa pregatitoare pentru sexul normal. O fata care practica sexul oral numai pentru a-si pastra si fecioria si prietenul în cele din urma va renunta ori la feciorie ori la prieten. Pentru ca prietenul se va plictisi repede de monotonia sexului oral."

Nu am citit ce au scris ceilalti,pentrua a nu fi influentat.Deci:
1.Ce intelegi prin "univers adanc nederpt" si la ce te raportezi cand faci aceasta afirmatie?
2.Dece pui semnul egalitatii intre Dumnezeu(zei) si morala?Cei fara acest Dumnezeu (zei),sunt prin definitie imorali?Dece?
3.Cum poti aprecia binele fara a-l compara cu ceva(raul in situatia data)?
Deci nu Creatorul trebuie aruncat,ci cel ce nu-L intelege.
4.Atotputernicia omului nu poate deveni bunul plac,decat in lipsa moralei si justitiei,deci.....
5.Daca dreptatea umana,ca valoare absoluta (*sau relativa)este o mare tampenie,ce dreptate nu este o tampenie si cine poate face diferenta?
6Nu stiu ce intelegi prin umanitate,dar a elibera omul de umanitate,inseamna a-l aduce la animalitate.Este posibil intradevar,dar dece?
7.Care sunt limitele umanitatii si cine are dreptul sa le stabileasca?
8.Foametea poate fi starpita si poate chiar in viitorul nu prea indepartat.
9.Cine poate aprecia si pe ce criterii ca omul este o fiinta ticaloasa?Daca nu poate exista o morala a legii,atunci ce inseamna moralitate?
10.Cum se poate aprecia corectitudinea fara niste repere (deci legi)?Ce intelegi prin lasitate in acest context?
11.Haita lui alfa este mult superioara sclavului.Intr-o haita nu exista sclavi ci numai grade de subordonare.
12.Daca cei5 din Sodoma reprezinta pentru tine lauda umanitatii,inseamna ca haita este mult superioara.In haita nu exista incest,din considerente de obtinere a unor urmasi viabili si nu morale.