comentarii

omonime povestea


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
mi-a povestit fratele meu ca - de oanalaur la: 28/09/2005 21:42:21
(la: Amintiri din armata)
mi-a povestit fratele meu ca i-a scos in armata la prasit capsuni. fratele meu era baiat fin, de la oras si nu prea stia ce e aia prasit. a luat sapa in mana si a inceput sa sape, atacand vartos bietele plantute de capsuni. chiar era mandru ca in urma lui ramane pamantul negru, curat, nu ca la ceilalti, presarat cu "buruieni". cand a venit seful (nu stiu ce caporal, sergent era, ca nu ma pricep) a zis ca face misto de el si ca vrea sa destabilizeze economia nationala, sabotor nenorocit ce era el, frate-meu.
Povesti? De ce nu..... - de cosmacpan la: 28/10/2005 00:29:39
(la: Poveştile bătrânilor)
POVESTEA CELUI CE NU S-A IMPACAT CU LUMEA

Se spune ca demult, tare demult, pe cand eu nu stiam inca a povesti, traia un om, adica eu, care se tot straduia sa……se tot straduia…..se tot…….se……termina povestea si eu n-am spus nimic.
“Caci nu este ucenic mai presus de invatatorul sau; dar orice ucenic desavarsit va fi ca invatatorul sau” asa spune pilda desprinsa din Cartea Cartilor. Si omul nostru se tot straduia sa se impace cu lumea, dar lumea nu dorea acest lucru. Nu inca. Asa ca omul nostru, adica eu, s-a hotarat sa plece, sa paraseasca lumea fara a se mai impaca cu ea.
Apoi a incercat sa se impace cu sine insusi dar nici sinele nu era pregatit pentru aceasta impacare. Atunci am ridicat ochii spre cer, mahnit, dar cu flacara sperantei in inima am strigat “Eli, Eli, lama sabactami” ceea ce tradus inseamna “Dumnezeul meu, de ce m-ai parasit?”
Dar ceea ce eu n-am inteles era ca Dumnezeu nu ma parasise nici o clipa. EL era cu mine, era in mine, era….mine. Si eu eram EL. Doar ca in orbirea mea nu mai reuseam sa vad dincolo de ceata ce-mi intuneca privirea. Ochii mei erau prea obositi ca sa mai priveasca in jur. Iar inlauntrul era plin de intunecime si nu se mai distingea nimic. Uitasem sa ma bucur de stralucirea verdelui si a vietii, sa ma umplu de caldura soarelui si a trupului iubitei, sa disting sagetarea randunelelor pe seninul fara de pata al cerului sau strafulgerarea bucuriei din ochii celor dragi mie. Nici macar nu mai reuseam sa vad lacrimile cerului ce se prelingeau din preaplinul norilor, petrecandu-se in santurile obrajilor si pierzandu-se in marea plina de regrete a sufletului.
Qvo vadis Domine?
Si atunci am decis: voi intreba. Si am plecat in lume intreband din om in om. Unii au avut curaj sa-mi raspunda, altii au avut timp sa stea de vorba cu mine, altii mi-au scuipat in fata nepasarea lor. Un singur om, un invatat, s-a uitat la mine de la inaltimea calmitatii senine si mi-a spus: n-o sufoca, dar nici n-o baga in seama. Las-o singura dar tine-o sub supraveghere. Atunci cand simti ca furia te inneaca, simte-te ca o cascada, caci cascada nu poate fi furioasa, ea cade spulberandu-si trupul in cele mai minunate curcubee. Si nu uita un lucru: “daca li se cere putin, oameni se plictisesc. Daca li se cere prea mult intra in panica. Fericirea apare in acea zona foarte delicata dintre plictiseala si panica." Atat mi-a spus si a disparut. S-a prelins in ceata amintirilor. Zona dintre plictiseala si panica, suna ca si zona dintre degetul mare si aratator sau ca orice alta tampenie care poata sa-mi treaca prin cap. Cascada. Sa ma simt cascada, sa ma scurg cascada, sa ma spulber cascada. Dar oare lacrimile mele vor fi de ajuns ca sa implineasca rostul cascadei? Oare iubirea ce se revarsa din inima mea va reusi sa umple de curcubee zonele intunecate ratacite intreplictiseala si panica. Cu toata indoiala care pune stapanire pe mine imi aduc aminte de bucuria pe care o simt de fiecare data cand pot sa sadesc samanta unei noi schimbari, caci, dupa cum afirma toti specialistii fiecare furtuna porneste de la o samanta, fiecare uragan isi are inceputul intr-o farama de soare ce priveste piezis valurile lenese ale oceanului, lasandu-si sufletul, sa se inalte, aburi usori care rastignesc curcubeele in genunea fara de caldura a inaltimilor. Sunt soare? Sunt abur? Sunt doar EU.
Eu de la povestile bunicii me - de Honey in the Sunshine la: 28/10/2005 15:17:44
(la: Poveştile bătrânilor)
Eu de la povestile bunicii mele am ramas fascinata de iele si dansurile lor sub clar de luna.
Chiar.. poate sa-mi dea cineva detalii despre mitul asta al ielelor ?
_____________________________________________________
Communication is not just words, communication is architecture
" tu esti un povestitor sau u - de irma la: 01/11/2005 12:40:17
(la: povestitor sau "ascultator"?)
" tu esti un povestitor sau un "ascultator"?"

Si una si alta, depinde de mood, de subiect...
"am avut grija sa povestesc, - de Daniel Racovitan la: 01/11/2005 21:03:49
(la: Codul-... bunelor maniere.)
"am avut grija sa povestesc, in treacat, ca la noi pupatul e o treaba nitelus mai intima"

de acord. insa cand te decizi sa traiesti in societatea franceza, atunci te mulezi obiceiurilor locului. mie mi-a trebuit aproape un an pana sa imi devina un gest firesc.

Ce e amuzant este ca atunci cand ne vin amici din Romania si le prezentam amici "locali", "localii" se intind spre ei sa ii pupe, conform obiceiului, iar romanii se trag inapoi cu in gest panicat... :) "Localii" raman cu impresia ca romanii sunt ori niste ingamfati ori niste ingramaditi ("coincés"?), iar romanii nu inteleg de ce i-au atacat "localii" in spatiul lor personal. :)
De atunci ne punem in tema invitatii, in prealabil, pentru a evita momentele penibile de soiul asta. Unii se conformeaza, iar altii nu, cu consecintele de rigoare.



___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).
#83701 (raspuns la: #83692) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
povestitor! - de Honey in the Sunshine la: 02/11/2005 17:45:09
(la: povestitor sau "ascultator"?)
vorbesc mult..
Mi s-a spus ca povestesc frumos, cu umor si atentie pentru detalii :) cred ca asta m-a incurajat.
Dar stiu si sa ascult.. mai ales cand imi dau seama ca vorbesc numai eu de vreo jumatate de ora :)
_____________________________________________________
Communication is not just words, communication is architecture
#83937 (raspuns la: #83817) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Povestea lui MYMY... pacat sa se piarda...in TA6 - de Jimmy_Cecilia la: 03/11/2005 12:49:18
(la: Trancaneala Aristocrata "7")
copie:

dragostea asta...
#83864, de mymy la Wed, 02/11/2005 - 14:10


Oare e dragoste???
Il intalnesti intr-un grup de prieteni comuni... schimbi nr de telefoane, te cauta a doua zi si abia asteptai sa te sune... raspunzi zambind si plina de speranta si/ti cere sa va intalniti. Fugi acasa, faci un dus, si arunci totul din dulap disperata ca nu gasesti nimic care sa se potriveasca ocaziei... de a fi cu el ... intr/un final alegi blugii pt ca sunt cei mai uzuali si pt ca nu vrei totusi sa iesi din context (cine stie cum e el imbracat? si parea genul de tip care poarta mai mult sport sau, ma rog, haine comode iar tu nu poti aparea asa ca o mimoza... impopotonata pana in gat cu zorzoane si haine de disco pe tine- adica vrei sa faci impresie, sa stea numai cu ochii pe tine, sa conversati toata noaptea si asa mai departe... sa va cunoasteti intr-un cuvant dar nu vrei sa fi cea care starneste susoteli cand intrii in local nici sa stea toti cu ochii pe tine sa te simti stanjenita pt ca fizicul iti da posibilitatea sa starnesti aceste mici susoteli si barfe insa ei nu stiu ce ascunde intelectul... asta e alta poveste... in fine) Te suna sa cobori... de emotii scapi telefonul din mana si te uiti in oglinda mustrandu/te „fata proasta esti... termina si revino/ti e doar un barbat ce dracu?!” offfffff si roseata din obraji nu vrea sa dispara iar tu trebuia sa fi de cateva minute bune jos pt ca te astepta insa e bine si asa... ca sa nu creada el ca dai buzna la intalnire ca erai nerabdatoare...
Cobori afisand cel mai frumos zambet de care esti in stare (de ce zic asta? pt ca durerea pe care o simteai in partea dorsala stanga iti facea ochii sa lacrimeze iar mana stanga pulsa si se umfla din ce in ce mai tare. „offfff scarile astea prea multe si prea dese iar tocurile nu sunt chiar specialitatea mea... incaltamintea comoda e atuul meu dar uite ca tocmai acum m/am gandit eu sa fac impresie si ce impresie... parul ravasit de la cadere, mana pulsand de durere, ochii inlacrimati, partea dorsala vatamata serios si grimasa asta de pe fata ce nu o pot ascunde”) Ajungi intr/un final in fata masinii zambind... si gemand infundat... nu a observat ufffff ce bine :) am scapat... asezarea pe scaun e o mica problema dar trecem peste asta...
Te priveste... iti zici „oare a observat ceva?”
Spune zambind... „unde mergem iubita?”
„ce bineeee deci nu a simtit nimic bun... sa vedem”
Alegeti un loc unde va place amandurora ... seara e minunata cu exceptia aparitiei prietenilor comuni de care vb mai devreme dar nu mai conteaza esti cu el :)
Offffffff barbatul asta ... il privesti insistent te simte si zambeste iti pare irezistibil si e mai mult de atat... ceva in privirea lui te atrage simti ca orice ar zice orice ti/ar cere nu ai putea spune „nu” e ca un magnet ceva de nedescris ceva ce te incita si vrei sa cunosti mai mult ce ascunde omul asta... se poate spune ca e „magie” sau „vraja privirii” sau cum s/o mai zice dar... ceilalti incep sa simta tensiunea din privirile ce se cauta, ce iscodesc, cauta dincolo de ceea ce vor sa ascunda ochii aia frumosi ai lui si zambetul strengaresc ce se iveste in coltul gurii minunate pe care abia astepti sa o saruti...
Momentul sarutului? DIVIN ca in filme, ca in carti... ti se inmoaie picioarele, ramai fara rasuflare, simti ca plutesti, nu auzi nimic in jurul tau simti rasuflarea lui calda pe obraz si toata fiinta ta se concentreaza la buzele ce dezmiarda buzele tale si nimic nu mai conteaza... concluzie finala? - asteptarea a meritat :)
Nu stii cum nici in ce moment s/a intamplat dar erai la el in pat si mainile lui erau parca peste tot si senzatia de vis ... erai cea mai fericita il simteai al tau si asta iti dadea incredere in tine si te facea sa te simti cea mai minunata femeie cea mai iubita cea mai dorita cea mai cea...
In fiecare seara de atunci astepti cu nerabdare telefonul lui si nici el nu se lasa asteptat prea mult :) de fiecare data aceleasi emotii insa ai scapat de cazaturile pe scari si de vanatai... totul dureaza de o luna si ceva si e la fel ca la inceput...
Intreb si eu acum... e dragoste sau poate o foarte mare dorinta de a/l simtii al meu de a face dragoste cu el? Sau doar imi place cum ma face sa ma simt si nu numai in pat?
Atatea intrebari la care nu gasesc raspuns de mai bine de o luna... imi place insa asa cum e acum si nu incerc sa schimb nimic desi ar cam fi ceva de schimbat pe ici pe colo dar sunt genul de persoana care merge inainte fie ce/o fi ... si daca e sa sufar mai tarziu asta este... dar daca totul va fi asa cum mi/am dorit din totdeauna? si daca el e barbatul pe care il cautam/asteptam?
#84244 (raspuns la: #84241) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Poveste adevarata - de Mihai B la: 10/11/2005 22:21:30
(la: datele de nastere la control!)
Erau romani imigranti. Departe de tara lor si imprastiati peste tot intr-o tara din Europa de vest. Si ce s-au gindit ei. Hai sa infiintam un grup the romani virtual ca sa tinem legatura. Si asa au facut.
Grupul a crescut... idei noi..si unul a propus: Hai sa ne punem adrese si numerele de telefon intr-o lista ca sa ne putem suna. Si asa au facut.
Apoi au zis hai sa ne intilnim si sa petrecem romaneste.
Au inceput sa-si spuna zile de nastere, cand si unde fac concediu... ce mai ca intre prieteni. Si fericirea asta a durat ceva timp.
Intr-un an insa, aproape de Craciun, unora li s-a facut dor de casa si au scris ca se duc cu toata familia sa petreaca Craciunul in Romania.
Din pacate, cineva, nimeni nu stiu cine, in timp ce unii erau plecati s-a dus la adresele citorva (adrese care erau scrise pe net) si au furat cam tot ce era mai de valoare...cand s-au intors romanii nostri din tara cu burtica plina de sarmale si racituri...bineinteles ca acel forum inca mai exista pe net. Multi dintre utilizatori nu stiu aceasta poveste. Cei care insa au fost pagubiti nu mai sunt de mult pe acolo.
Bineinteles ca exemplul de mai sus nu are nimic de a face cu datele personale sau cele de banca dar prezinta un exemplu de naivitate.

Te rog sa ma scuzi ca ti-am stricat conferinta. Sincer imi pare rau.

Mihai
P.S. Daca imi dai adresa ta de e-mail o sa-ti trimit detaliile acelui site unde multi romani isi scriu adresa. Cata naivitate.
#86555 (raspuns la: #86520) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
poveste dedemult - de hgrancea la: 15/11/2005 21:16:41
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Sper ca nu ma abat prea mult de la subiect cu povestea mea...
Bunicii mei din partea mamei nu erau romani, s-au stabilit in Romania inainte de al doilea razboi ... perioada in care situatia economica a tarii atragea aici oameni din tarile invecinate italieni, greci, sirbi, albanezi, bulgari e.t.c.
Au avut 4 copii si toti au fost invatati limba materna (ar mai trebui spus ca parintii nu au ajuns niciodata sa vorbeasca perfect romaneste iar copii se jenau de prietenii lor din cauza asta ...)
Din cei 4 frati doar mama mea s-a casatorit si a avut un copil (eu)
Desi am crescut pina la 6 ani in casa cu fratii mamei care vorbeau doua limbi nu am invatat din acea limba decit citeva expresii ... mai nimic.
Mama nu a facut niciun efort nici sa ma invete ...nici sa nu ma invete...
Tatal meu desi roman nu ar fi avut nimic impotriva daca m-ar fi invatat si nici nu prea statea pe acasa in acea perioada ci mai mult pe santierele constructiei comunismului...
Evident ca o limba in plus ar fi fost utila in principiu cum spunea cineva pe aici ... dar practic nu stiu la ce mi-ar fi folosit ... la ce pote folosii limba unei tari mici ..mai mici ca romania... limba pe care nu o poti auzii nici la radio sau tv ... nici scrisa nicaieri ...ma refer in romania
Concluzie copii emigrantilor mai vorbesc limba materna ... si nu prea stiu exact ce sint ca neam ... copii copiilor nu mai au nimic comun cu tara bunicilor ... decit asa ...o vaga amintire ...
Am dreptate ?

--------------------
Horia Grancea
hgrancea@yahoo.com
poveste cu copil - de maria de la medgidia la: 18/11/2005 12:46:43
(la: Autismul)
azi o sa va povestesc despre andrei

andrei, 12 ani, autism sever, poate executa cam toate deprinderile care-i confera autonomie (spalat, toaleta, sireturi, nasturi, mancat, etc), dar are o oarecare stangacie in miscari si o lipsa de precizie (in desenarea formelor, sau in procesul de imitatie)

un copil foarte frumos, ca de altfel, majoritatea copiilor autisti (au trasaturi "armonice", regulate, frumoase, partial si din cauza lipsei de expresivitate faciala, lipsei de mobilitate faciala si corporala)

andrei nu vorbeste decat vreo 20 de cuvinte (mama, tata, da, nu, bine, asa, "coco" - spune asta cand cineva ii este drag)... probabil ca mai multe nu va vorbi niciodata...
desi studiile pe scoarta cerebrala sustin ca invatarea limbajului dupa 12 ani este imposibila, nu ma pot opri sa nu gandesc ca la andrei se va putea... de ce? pentru ca am descoperit ca andrei cunoaste limbajul... si e doar un blocaj de redare/ exprimare a cuvintelor, nu o problema de semnificatie...

iata cum am descoperit...
m-a atras andrei din prima zi cand l-am vazut... roscat, frumos, cu o privire limpede si constienta care se oprea undeva in mine, cauta ceva, si fugea mai departe, in altii...
andrei isi lovea colegii de clasa, oamenii din jur, lovea cu forta si constient de ceea ce face... vedeam pe fatza lui ca nu este, ca la alti copii, tipul acela de lovire pentru a-si "gasi limitele corpului", a sti "pana unde este el in spatiu"...
andrei lovea dintr-o nevoie de atentie... "hei, eu sunt aici!! stii?? eu exist! eu contez! nu ai voie sa treci pe langa mine fara sa observi ca exist!"
o singura fiinta in toata scoala se putea intelege cu andrei... dar persoana aceea nu era in perioada respectiva in oras... andrei era in turmentari interioare chinuitoare... cu corpul tot timpul un arc, alergand, lovind copii, izbind usi, scaune, banci...

nu m-am apropiat eu de el, el m-a ales pe mine... cand s-a uitat in ochii mei prima data, a fost "suflet pe suflet" deodata...
pe vremea aceea nu stiam ca andrei intelege tot ce se intampla, eram eu insami prea "mica" nu de varsta, ci de spirit, ca sa imi dau seama de asta...
eram clueless cu andrei... te simti pierdut in fata unui copil care, la inceputul pubertatii, cu puf de mustata si crescind in barbat, nu vorbeste deloc... si stii ca nu are nici o deficienta de receptie sau emisie a sunetelor...
parea mereu ca vorbele mele nu ajung la el, dar observam ca tonul vocii il relaxa sau agita, ca pe catzei... cu rusine recunosc ca dresaj am incercat sa fac cu andrei... dresaj prin tonul vocii...

foloseam tonul vocii pentru a-l certa sau lauda in diferite contexte, dar mai mult decat pe cuvinte ma bazam pe "melodia" vocii mele, usor soptita, creind o senzatie de intimitate, ceva care era "al lui" si se petrecea doar "pentru el", pentru ca eu intuiam ca are nevoie de "coltul lui", pe care nu il avea fizic, iar eu i-l dadeam sufleteste...

dupa o vreme andrei incepuse sa se raporteze la mine... ma privea fix asteptand o reactie ori de cate ori facea ceva, bun sau rau... eu ii confirmam ca exista, prin reactia mea care demonstra ca "he has made a difference" in our world...
in clasa, eu eram "lumea" pentru andrei, nu profesoara pe care o lovea mereu, sau alti caregivers care nu il puteau stapani cu forta... niciodata n-am folosit forta cu andrei si niciodata nu m-a lovit... o singura data a incercat sa ma impinga, dar cu fermitate si fara afecte negative i-am aratat ca exist si raman pe locul meu...

era o perioada foarte zbuciumata pentru el, culminase cu refuzul de a sta la ore, petrecea timp pe holuri, haladuind fara de sine prin scoala, chinuit interior (simteam eu)...
mai mereu trebuia sa ies din clasa sa-l caut, sa-l aduc... nu-mi iesea partea cu adusul inapoi in clasa, avea o vointa sau o neliniste foarte puternica... de care nu se putea elibera, o purta in el peste tot...

intr-una din zilele in care incercam sa-l aduc pe andrei inapoi in clasa, mi-a venit ideea sa pun in practica o tehnica din hipnoza... nu stiam ce o sa iasa... este vorba despre povestirea simbolica, pentru eliberarea de "incarcaturi" psihice pe care nu poti sa le denumesti...
(de fapt, eu am facut un hibrid intre povestirea simbolica si exercitiile de relaxare pentru intrarea in transa usoara...)
de exemplu, daca o persoana isi descrie greutatile vietii ca si cum ar merge pe drum tragand o ghiulea de picioare, povestirea simbolica va infatisa un om care merge pe drum cu greutati legate de picioare si se elibereaza treptat de ele... daca iti descrie viata ca fiind ceva care ii apasa pe umeri, povestirea va alege un personaj care poarta un sac in spate si treptat ii goleste continutul...
"treptat" este cuvantul-cheie, pentru ca informatiile trebuie sa ajunga in staturile profunde, in inconstient, si sa aiba efecte eliberatoare in timp...
psihologia nu e ceva ermetic, o suma de tehnici si metode ca sa "descifrezi" oamenii... ci inseamna sa gasesti intuitiv felia care i se potriveste fiecaruia ca sa-i alini tensiunea, sa-i faci lui bine, nu sa il dezgolesti pana la cele mai intime secrete ale lui pentru orgoliul propriu...
rolul tau in viata lui e meteoritic, "operezi membrul defect" si pleci, nu te joci de-a reconstrui individul... cu asta nu sunt de acord in psihologia moderna: nu are masura, nu isi stie limitele...

dar, sa revin... l-am luat pe andrei de mana, l-am tras spre mine si am inceput sa-i povestesc ce vedeam pe geam, afara...
"uite, afara e dimineazta, pasarelele canta vesele in copaci, oamenii merg pe strada... unii se duc la servici, altii se intorc de la servici... pamantul respira... respira ca noi si hraneste copacii, plantele, lumea... soarele este pe cer si toata lumea se bucura... oamenii sunt veseli in sufletul lor... merg pe strada... unii se duc la serviciu, altii se intorc de la serviciu...
copiii sunt in clasa... copiii deseneaza copaci... copaci veseli care respira ca si pamantul... soarele ii incalzeste... toata lumea e multumita si merge pe drum... oamenii vin de la servici... sau se duc la servici... fiecare are treaba lui... copiii sunt in clasa si deseneaza... fiecare se bucura de lumea asta frumoasa... plina de soare... pamantul se bucura de soare si respira ca noi... pamantul respira... copacii respira si se incalzesc la soare... noi stam la caldura langa soba... afara totul e bine... fiecare are treaba lui... in clasa copiii sunt linistiti... copiii deseneaza copaci... copacii sunt multumiti pentru ca e soare si e bine... pamantul se bucura... oamenii merg, fiecare la treaba lui... copiii au treaba lor in clasa... toata lumea e multumita... pasarelele canta..."

si tot asa, i-am vorbit lui andrei cu ton egal, repetand cuvintele, totul in jurul ideii de liniste, pace, bucurie calma, multumire a intregii lumi... am simtit la un moment dat, in bratul lui care ma atingea, o decontractie musculara... se relaxase... juma` de ora i-am vorbit primele dati... ma urma linistit in clasa si desenam impreuna pe tabla... ne delimitam teritoriile, andrei invata astfel ca exista si ceilalti, cei din jur...
juma` de ora... apoi din ce in ce mai putin, zilnic... ajunsesem la un sfert de ora, 10 minute cand a trebuit sa intrerup...

imi este atat de dor de andrei... si am aflat ca si lui de mine, un copil care nu vorbeste, acum mai mare decat atunci... a dat de inteles in jurul lui ca-i lipsesc eu...
sunt atat de mica pentru o bucurie atat de mare... pentru ca este o bucurie vie sa existi pentru cineva pentru care lumea e compusa doar din cateva persoane, dintre zecile pe care le intalneste de-a lungul anilor...
eu exist pentru andrei... conducator de popoare sa fi fost, nimic nu insemna... dar o sa-l vad din nou, peste o luna, inainte de Craciun, pe el si pe alti copii de care mi-am legat sufletul...
nu stiu cum va fi... cat ne-am schimbat cu totii... imi e atat de dor de ei... suntem asemenea... spirite vii... nu toti suntem spirite vii in lumea asta... unii sunt "adormiti" intr-un fel, nu stiu cum sa zic... nu sunt "cu totul aici"...

----------------------------------
Counseling pentru cretini: bungee-jumping de la 30 m cu coarda elastica de 60 m.
poveste despre prietenie - de Shtevia la: 21/11/2005 11:45:08
(la: PRIETENIA-CEL MAI DE PRET LUCRU AL OMULUI)
Eram si sunt o fire prietenoasa…pot comunica orice cu oricine, oricand. E drept, cei mai buni prieteni mi-au fost mereu barbatii, dar am avut si am si multe prietene. Cateva foarte apropiate, chiar si dupa ani de zile.
Cea mai buna prietena mi-a murit la putin timp dupa ce am terminat liceul. Ne stiam de copii. Nu spuneam niciodata ca suntem prietene, fiindca ziceam ca cineva daca te raneste si cu o vorba vreodata, nu iti mai e prieten cu adevarat. Ca sa nu ni se intample, ziceam ca suntem doar colege de banca.
Am avut prietene si in facultate. Am ramas in continuare la fel, desi de unele ma despart mari si tari.
Dar, acum ceva timp, mi s-a “intamplat” ca una dintre cele mai bune prietene – sa se fi rupt de mine, vorbindu-ma urat, barfindu-ma si fiindca eram si oarecum colege de catva timp, toate lucrurile s-au rasfrant neplacut asupra mea. Culmea e ca nu mi-a spus nimic in fata niciodata. Ne intalnisem intr-o zi ca de obicei, apoi o sunasem, mi-a zis ca e ocupata - vroia sa plece catva timp din tara. Apoi, mi-a trimis un mail urat, rau, ranchiunos, meschin si imi cerea sa nu ii raspund vreodata la el si ea de atunci incolo nu ma mai cunoaste…Nu l-am inteles, la fel cum nu am inteles-o nici pe ea, care ii spunea fiecarei persoane care ma stia alta versiune a povestii “despartirii” noastre – nici una reala. Nu am suferit decat din cauza faptului ca nu am inteles si nu inteleg nici acum (iaca 2 ani jumatate) ce s-a intamplat. Ma gandesc ca nu am stiut eu citi in sufletul ei, ca am ranit-o fara sa vreau. Dar eu nu i-am facut rau, dimpotriva i-am stat mereu alaturi in problemele ei, imi schimbam programul dupa ea, ca sa mergem la film, ori aiurea prin magazine si niciodata nu am vorbit rau despre ea, ba nici macar nu am gandit…Are o fire mai ciudata si putina lume o place si erau multi cei care veneau sa imi spuna rau de ea, dar le ziceam ca e prietena mea si sa nu mai spuna nimic. De fapt, nu prea mai are acum nici o prietena; dintr-un motiv anume, si-a rupt toate relatiile cu prietenele vechi, la vreo doi-trei ani dupa divort. Poate ca doreste sa fie singura, nu stiu…Oricum, i-am respectat hotararea. Si daca maine va veni sa reia legatura, niciodata nu o sa ii amintesc de toata "povestea" asta fara noima, pentru mine.

E foarte greu sa intelegi oamenii in adancul lor, mai ales daca iti spun ceva si gandesc altceva. De asta ziceam si in conferinta cu “misterul” ca daca nu spui sincer ce crezi, simti, nu poti comunica real cu nimeni.
Mama m-a invatat de mica sa iau oamenii asa cum sunt si sa nu cer de la ei mai mult decat dau. Iar eu sa fac tot ceea ce pot pentru altii, cand pot, cand nu…sa merg mai departe, ca sigur cineva are nevoie de mine, de un sprijin, un zambet, o incurajare, o mana intinsa…si asta incerc sa fac mereu…

Cred ca prietenia este ceva ce nu incape in definitii, nu poate fi limitata la un concept, o notiune vaga. E o traire, o implinire si tine de suflet. Ca tot ceea ce tine de suflet, nu prea incape in cuvinte.
ascultator sau povestitor - de casyana la: 22/11/2005 19:20:57
(la: povestitor sau "ascultator"?)
de cele mai multe ori sunt ascultatoare.nu ies din cuvantul mamei si intotdeauna imi fac lectiile la timp:))))
dar cand vine vorba de cafenea imi mai bag si eu nasul din cand in cand.concluzie:70% ascultator iar restul povestitor.


******************************************************
"uitarea si mersul mai departe sunt cea mai buna intelepciune"
Frumoasa poveste... si destul - de RSI la: 26/11/2005 12:05:15
(la: Ce credeti despre yoga)
Frumoasa poveste... si destul de actuala. Cunosc destule exemple de tineri saniazy care stau, mediteaza, ard ciori si tigari de pomana si si traiesc din munca, mancarea si pensia unor batrane smerite... :(
==================================================
"o idee incepe prin a fi un paradox, continua prin a fi o banalitate si sfarseste prin a fi o prejudecata"
#90723 (raspuns la: #90706) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
faina povestirea!...Portocali - de Intruder la: 28/11/2005 18:45:33
(la: Povestea lui Uratel sperietoarea ciorilor)
faina povestirea!...Portocaliu e preferatul meu...:)

___________________________________
semper idem...
exista! trebuie sa existe si daca nu ar fi nu s-ar mai povestii - de capota costel petrica la: 05/12/2005 10:49:32
(la: poveste cu moshi)
"Nu indraznim, nu pentru ca problemele sunt dificile, ci, fiindca nu indraznim, ele sunt dificile." SENECA

mie imi plac baloanele sunt obsedat de baloane...noroiul si betonul. copilaria la tara, adolescenta la bloc si viata in spania italia sau diverse :) draguta, draguta povestea ta cu mosi, credeam ca o sa gasesc retete si leacuri pentru prostata, da mi-am amintit si eu de momentul cand tata sau mama nu mai stiu care l-au tradat pe Mos Nicolae.

sarbatori fericite!!!
ps. sa il timiti si la mine pe mos-ul tau.
Poveste in imagini - de Lucian Cretu la: 09/12/2005 20:35:31
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
http://lucian-cretu.blogspot.com/2005/12/poveste-in-imagini.html

Un "reportaj" luat in graba din pacate, tare mi-ar fi placut sa il fi dezvoltat. Subiectul as dori sa il descopere privitorii...
#94174 (raspuns la: #94042) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
no, apai nu ne-ai povestit cu - de RSI la: 12/12/2005 00:39:21
(la: L)
no, apai nu ne-ai povestit cum te-o eliminat din organism !...;)
==================================================
"o idee incepe prin a fi un paradox, continua prin a fi o banalitate si sfarseste prin a fi o prejudecata"
om nu dispera, o sa-ti povest - de RSI la: 16/12/2005 02:13:39
(la: Trancaneala Aristocrata "7")
om nu dispera, o sa-ti povestim noi !
===============================================
"Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene. (David Dunham) "
#95383 (raspuns la: #95381) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
alta poveste - de donquijote la: 03/01/2006 14:20:52
(la: poveste)
s-au cunoscut pe un forum cu continut 'profesional' nu de aventuri vanatoresti. dupa multe tatonari si ezitari, au trecut la dialog 'direct' pe chat. au mai facut si schimb de poze, au pus web cam, etc. s-au placut.
dar, aici incepe 'dar'-ul cel mare: amandoi in relatii stabile cu copii adolescenti, obligatii. abia au timp sa-si 'vorbeasca' de cateva ori pe saptamana, pe chat, pentru cateva minute pana la zeci de minute daca au noroc. si traiesc fiecare de alta parte a baltii.
singura sansa de intalnire de gradul 4 o au cand el calatoreste, de 2 -3 ori pe an, la sediul companiei multinationale la care lucreaza, ea locuieste nu departe (cateva ore pe tren) de aceasi metropola si-si aranjeaza 'delegatie'. si atunci au doar cateva ore.
conventia intre ei e ca nu vorbesc de viitor, in afara de fixarea intalnirilor, si nici unul nu porneste vreo actiune ireversibila care le-ar putea schimba viata (de exemplu divort). povestea tine cam de un an.
si eu sunt curios cat poate sa dureze un roman de asta.
la anu', va povestesc continuarea daca am sa am acces la 'sursa' :)
"Povestire despre antichrist" - de Simeon Dascalul la: 09/01/2006 18:52:13
(la: ultima carte citita)
"Povestire despre antichrist" a lui Soloviov intercalată cu ultimul Harry Potter.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...