comentarii

omonime povestea


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Numai are nimeni o poveste? - de Ovidiu Scarlat la: 11/01/2006 11:01:51
(la: Poveştile bătrânilor)
Astept sa mai citesc povestile oe care le-ati auzit voi.

Mie imi povestea un batran despre un bunic care era cu nepotul lui pe strada si au gasit o potcoava, bunicul i-a spus sa ridice potcoava iar nepotului i-a fost lene. Au mers mai departe si bunicul a gasit unde sa vanda potcoava care a gasit-o si apoi a cumparat niste cirese. Nepotu la vrut si el cirese iar bunicul ii arunca pe jos din cand cate una.
Ei bine, ce trebuia eu sa inteleg la varsta frageda la care eram, va inchipuiti. Dar ma gandeam zilele astea la lucrul asta si am zis, de ce a luat bunicul ala potcoava daca nu era a lui? Se pare ca romanii au in sange ideea ca daca gasesc pe strada ceva inseamna ca este a lor.

Va mai astept cu povestile voastre!
Povestea-mi aduce aminte de f - de laura_ la: 12/01/2006 20:36:46
(la: Patru intr-un pat)
Povestea-mi aduce aminte de fratimiu... aceleasi sinceritati si lungi conversatii inainte de a adormi...
Dormeam cu el... si mereu era aceeasi poveste... de ce el nu doarme cu mama si io cu tata!?... ca sa nu ne fie frica singuri... da de ce oamenii mari dorm impreuna si copii in alta camera!?... imi punea o mie de intrabari ... si adormea intotdeauna cu o manuta sprijinita de o particica a corpului meu... spunea ca nu-i este frica... da vrea sa stie ca-s acolo... langa el... "ca asa trebuie sa fie fratii"...
______________ Povestea unei - de Cassandra la: 19/01/2006 21:54:21
(la: Trancaneala Aristocrata "8")
______________
Povestea unei neveste nefericite care i-a inlocuit sotului pastilele de Prozac cu Viagra...
http://www.askmen.com/jokes/2003_jun/jun08.html
#101227 (raspuns la: #101223) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Poveste de iarna - de goanga la: 27/01/2006 11:18:58
(la: Poveste de iarna)
Felicitari pentru povestea ta frumoasa si emotionanta. Chiar daca nu mai sunt un copil imi plac nespus povestile mai ales cele cu final fericit.
__________________________________________________
Dramatismul batranetii nu consta in faptul ca devii batran, ci ca ramai tanar. O.Wilde
Povestea - mai presus de toat - de Catalin din Nord la: 29/01/2006 12:52:22
(la: take five)
Povestea - mai presus de toate ?

Este ceva in harul criticilor ce-i face sa inceapa mereu cu partile rele. Poate acesti critici n-au avut succes la randul lor, poate nici n-au avut curajul sa scrie, doar sa aibe idei ...

Nu pot sa trec peste unele lucruri, cum ar fi ca n-ai corectat textul inainte sa-l publici, dar iti inteleg perfect entuziasmul pe care l-ai avut dupa ce ai pus punct. Uneori esti incetosata si poate confuza, dar voluntar/involuntar lucrul asta, profunzimea atrage.

Povestea ta e fina si suava, si nu pot decat sa sper ca-i o lectie pe care-ai invatat-o fara sa o traiesti.

PS: na ma, ardeti-ma pe rugul criticilor acizi >:)
Nuante si poveste... - de cosmina la: 07/02/2006 19:36:27
(la: a nu fi citit)
Intr-adevar, e ca o pictura, ca o acuarela mai degraba. Da, am trait candva intr-o acuarela si eu dar intr-o zi nebuna furtuna a ravasit totu-n cale, nuantele s-au amestecat, totul s-a naruit. Dar a existat candva acea sclipire-n ochi, acea stralucire si lacrima de fericire. Poveste plina de culori ce-a fost "prima" si Parea a fi "ultima", ce naste mereu intrebarea: oare a fost "singura, eterna iubire"?
doar o poveste ? - de lavdyi la: 12/02/2006 12:04:21
(la: doar o poveste)
Si eu am trecut printr-o experienta asemanatoare ( la fel ca multi altii:). Ceea ce ma surprins insa in "povestea " ta si m-a facut sa scriu acest comentariu este faptul ca ...si eu ma simt fericit acum.Deh..."love hurts" , cum zice artistu'. Pot sa fiu sincer (macar aici) si sa spun ca inca ma mai gandesc la ea. Sau la amintirea ei , pentru ca dupa atatia ani (tot 10 aprox) uneori mie greu sa-i mai conturez chipul. O simt ca pe o parte din sufletul meu si numele ei imi vine pe buze din cand in cand...
Insa cu ea sau fara ea , cu mine sau fara mine , viata merge inainte. Iar eu am inteles asta. Si poate , de aceea sunt fericit. Pentru ca am inteles...
Fetele sa va spun poveste - de Andre29 la: 21/02/2006 22:28:12
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
Fetele sa va spun poveste

Dati-va degrab aproape

Sa va spun in soapta

Cum curcubeul a aparut:




Intr-un colt de lume, exista un mic sat fara culoare. Totul se amesteca in alb, negru sau gri. Pana si oamenii erau gri, chiar si sentimentele erau tot gri sau chiar negre. Peste tot domina o atmosfera apasatoare si trista.

La marginea unei paduri gri se afla un mic bordei in care locuia un mos garbovit de ani, cu o barba lunga si alba. Intr-una din acele zile fara culoare, dupa o ploaie de asemenea necolorata, mosul iesi pe prispa casei sa priveasca cerul si ramase uimit.
Sus, chiar de-asupra capului alb, zarea un arc foarte diferit de tot ce-l inconjura. De ce i se parea lui ca arcul nu seamana cu nimic din jur? Pentru ca nu avea nici una din nuantele cu care era obisnuit de un veac.

Curios se intreba:

- Ce sa fie? Ia hai sa ating cu bastonul meu una dintre panglicile de sus.

Zis si facut. Atinse prima panglica si trandafirii din gradina au prins o culoare diferita: erau rosii.
Mosului i-a placut culoarea si a continuat sa atinga arcul de sus, care isi scurgea culorile pe pamant odata cu atingerea bastonului.
Astfel, toate florile au devenit colorate, padurea era verde, iar soarele si graul din holde, galbene.
Doar cerul parca nu a prins inca nici o culoare, insa mosul atinse si panglica albastra, iar acesta se colora intr-un cer senin.

Culorile au inceput sa se aseze si pe obrajii oamenilor posomorati din acel colt de lume, iar acestia au devenit mult mai buni si bucurosi. Acum zambeau si au uitat curand de vechea lume cenusie.

De atunci, curcubeul ca un zmeu,

Se va aseza mereu,

Peste oameni si paduri,

Joc frumos de trubadur...


________________
"Razbim noi cumva la lumina" Marin Sorescu
#107487 (raspuns la: #107474) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Poveste adevarata - de Lascar Barca la: 01/03/2006 22:51:00
(la: Caricaturile lui Mahomed)
Cu ani si ani in urma ,un prieten francez,imi povestea:
-Am fost cu un coleg in Emiratele Arabe.Pe avion,obisnuiti fiind,am baut citeva pahare.Asa,ca sa treaca timpul.Dicolo de aeroport,un politai l-a zarit pe colegul cam"bine dispus" si,conform legii lor imbecile,i-a aplicat 20 de bastoane pe spinare.

Multi ani nu am crezut ca poate fi adevarat dar acum DA.
#109060 (raspuns la: #109048) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
povestea pulanului - de Eduard Popescu la: 02/03/2006 14:34:35
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
M-am uitat si eu dupa "Bucharest" la domnii aceia...De necrezut, sa-mi sara ochii din cap de ris. Nu stiu ce s-ar mai putea comenta la chestia asta, dar sa va povestesc o mica intimplare despre perceptia strainatatii asupra tarisoarei noastre.

Eu am venit in Anglia in 2003 ca au-pair la o familie din Bath, un fel de Sinaie fara munti a natiunii insulare (muntii sint si ei, dar in alte parti). Orasul e foarte frumos, dar in seara in care am ajuns mi s-a parut oribil, iar „countryside”-ul cu pasuni vesnic verzi (aici iarba e mai verde iarna) si canalele cu barcute si vaporase fara nici un farmec.
Ei mergeau in fiecare duminica dimineata la biserica lor, dar chiar in saptamana in care am ajuns eu au vrut sa viziteze o alta biserica, despre care umbla vestea ca are un serviciu religios mai „lively”. Eu am ajuns vineri seara, si duminica dimineata imi zic ei: uite noi acum mergem la biserica, daca vrei hai cu noi, daca nu stai si vezi-ti de-ale tale. Nu sint credincios, dar dornic fiind de experiente culturale noi, zic: vin cu voi.
Ajungem noi acolo, ei fac prezentarile, uite, el e noul nostru au-pair, Eduard din Romania. Acolo, lumea bucuroasa nevoie mare, ca ei aveau misiuni de caritate frecvente in tara noastra si taman in dimineata aceea grupul care se ocupa de relatia cu Romania isi prezenta bilantul de activitate (…)
Nu stiam eu cum vor fi fiind slujbele in bisericile anglicane de felul lor, dar ce se intimpla aici isi merita intradevar faima: reverendul vorbea cu multa patima si pe intelesul tuturor, atmosfera calda, prietenoasa, cintece cum nici in comediile americane cu maicute nu se aud, chitari, orga electronica, textul cintecelor proiectat digital pe perete sa nu se incurce lumea in carticele, ce sa zic, am fost impresionat.

Apoi, incepe traznaia: dragi prieteni, iata, grupul nostru care se ocupa de Romania ne va prezenta rezultatele muncii lor de doi ani. Prezentatorii, care fusesera de nenumarate ori in Romania, aveau materiale explicative ajutatoare, pe care le proiectau pe perete: desene, fotografii. Incep ei cu un desen, un „portret” a la Picasso care arata felul in care vad ei Romania: un chip frumos de „zina”, combinat cu fata unei vrajitoare batrine si urite cu negi pe nas.

Ei isi propusesera, si realizasera, un centru de ocrotire pentru „adolesentele strazii”, undeva prin Moldova. Nu mai intru in amanunte, dar pot sa va zic ca erau oameni bine intentionati, care cunosteau Romania si care chiar voiau si reseau sa ajute, prin actiunile lor. Pozele, „amatoristice”, nu erau rau intentionate nici in alegerea subiectului si nici in realizare. Poze cu munti, cu centre istorice de toata frumusetea, cu „oameni normali”, dar si cu acei copii pe care ei voiau sa-i ajute, cu locurile in care traiau si dormeau ei, si alte aspecte mai putin fericite. Comentariile, neutre si ele, ar fi putut sa sparie oricind o „sensibiltae occidentala”. Mi se parea ca timpul se scurge foarte, foarte incet.

Cind in sfirsit se termina povestea, ma intreba lumea cu mi s-a parut, daca e ceea ce stiu eu de-acasa. Am vrut sa-i mint si sa le zic ca nu e adevarat, sa neg: „care negi?”
Dar in momentul ala am simtit o lovitura de pulan in moalele capului. Pasamite, era razbunarea gardianului public pe care cu vreo doua luni inainte care il deranjasem din exercitul functiunii in timp ce batea cu respectivul obiect, peste cap si peste miini, o stergatoare de parbrize a strazii de 14-15 ani. Bataia era complementara ruperii in bucati cu picioarele a stergatorului si se desfasura in toiul zile, in mijlocul unei intersectii din frumosul meu oras turistic Brasov, in Vinerea Mare a aceluias an 2003, si in mijlocul trecatorilor care probabil incarcati fiind cu sarsanalelel cu cumparaturi nu gaseau timp sa schiteze vreun gest de obiectie.

Asa ca le-am zis ca-mi place desenul ala cu zina si hirca.
#109163 (raspuns la: #108994) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
..povestire.... - de cactus la: 03/03/2006 00:34:54
(la: Cele o mie de fete ale nebuniei)
..greu de ales din 32….si greu de povestit, pentru ca uneori trebuie descrisa o lume dintr-un gest…. m-a impresionat mult una dintre povestiri…. intr-un fel legata de tema aceasta….
..se numeste Femeia care ar fi trebuit sa fie deprimata….terapeut, Michael Yapko….

povestirea nu este despre un caz bizar ca majoritatea din carte, dar de departe este cea mai tulburatoare….este despre sansa ca intr-o singura sedinta de terapie psihoterapeutul sa castige increderea unei femei de care sotul a vrut sa scape si pe care medicii, din greseala (si orgoliul de a nu o asculta) au declarat-o nebuna…
… ca intr-o singura sedinta de terapie sa o ajute sa infrunte soarta….despre curajul cu care, depasind boala indusa de medicamente si macinata de un cancer avansat, femeia a luptat pentru dreptul ei de a fi ascultata….despre puterea ei de a-si asuma intreaga vina a celor intamplate fara sa acuze…despre ultima ei dorinta…sa poata muri lucida si nu drogata prin medicamente….
..despre prezenta de spirit a lui Yapko de a intelege intr-o secunda ca este mai important pentru ea sa vorbeasca decat sa asculte, de a intelege ca puterea de a invinge durerea se afla doar in ea si de a intelege ca poate reusi doar schimband modalitatea clasica de terapie prin hipnoza…venind cu ceva nou….a invatat-o sa-si cunoasca trupul, sa-l accepte si sa-l poata vizita oricand cu mintea, inducabd amorteala in zonele dureroase...a invatat-o sa aduca linistea in interiorul ei....si totul intr-o secunda…
..sunt uneori secunde incarcate cu atat de multa responsabilitate, incat schimba destinul celor ce le ies in cale…..

..si nu in ultimul rand, povestirea ridica intrebarea despre cati oameni sunt victime ale neglijentei medicilor si sufera pentru ca nu sunt luati in seama si etichetati ca nebuni…..
..inca ma urmaresc cuvintele ei care spuneau…”daca nu vrei sa fii ca ceilalti, ai face bine sa asculti”…..

..oare noi ascultam?

------------------------
...non bis in idem...
#109262 (raspuns la: #109164) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Franturi de ganduri iscate de povestirea fara sens- Mai esti? - de cosmiK la: 24/03/2006 19:45:35
(la: Povestiri fără sens - Mai eşti?)
Stimate Dle Radu Herjeu
Am citit cu mare atentie scurta dar memorabila povestire fara sens: Mai esti? si mi s-a parut a fi o creatie valoroasa. In opinia mea mai valoroasa decat unele din poeziile d-voastra. Dar cum nu sunt critic literar ci doar un observator al fenomenului literar si artistic mi-am exprimat anterior o parere, nimic altceva.
Sunt de acord cu d-voastra cand afirmati in unul din raspunsurile la comentariile cu privire la aceasta creatie cum ca "daca e o poveste fara sens, ce rost ar avea sa fie spusa toata".Cred ca a fost o alegere inteleapta si inspirata sa lasati putin suspans si mister nespunand totul pana la capat. Dupa mine, asa oricare dintre cititori cu putina imaginatie poate alege (in mintea lui) un final sau poate lasa povestirea asa cum e acum.
Eu zic, ca prin aceasta povestire le-ati dat multora subiecte de reflectie...
sa va povestesc despre vecina - de Calypso la: 31/03/2006 21:29:14
(la: Batrânete, haine grele...)
sa va povestesc despre vecina mea,
madame Gaillard:are 82 de ani, e mai slaba ca mine (eu is de 1,60m si 48kg!), cam 6 luni pe an e plecata in voyage;

timpul si-l petrece astfel:

3 zile pe saptamana: merge sa joace tenis la un club, gimnastica si aquagym (gym in apa); aceste zile le alterneaza cu mers pe jos (in grup) cam 20-30km/zi prin paduri sunt locuri special amenajate; cate odata mai doarme si in padure daca mai gaseste cate o cabana parasita :);
ce mananca? dimineata o cafea fara zahar, 2-3 mere la pranz, o sticla cu apa , seara nimic;asta in zilele cand face mers pe jos;
cand face gym sau tenis renunta la mere in favoarea unei supe de legume (fara carne!);

are o conditie fizica de invidiat;

nici nu stiu, asta se poate numi batranete?
povestea mea - de anja la: 04/05/2006 19:51:39
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
Va voi spune povestea mea. Poate ca multi nu vor avea rabdare sa citeasca pana la sfarsit, poate ca multi nu o sa inteleaga ce a insemnat si inca inseamna pentru mine.
Sunt de 10 ani impreuna cu sotul meu, casatorindu-ne abia acum 1 an jumate. Suntem impreuna de la 18 ani. Cand eram 2 copii. Relatia noastra a decurs lin, in armonie si intelegere. Fara certuri, fara suisuri si coborasuri. Eu am luptat pentru ea cum am stiut mai bine. Am vrut sa ne mutam impreuna, am cumparat apartament, am vrut sa ne casatorim, am vrut sa facem copii...dar nimic nu am obtinut usor. Pentru ca "nu era pregatit". Responsabilitatea era prea mare, nu era suficient de matur...ce sa mai, "nu era pregatit". Ma iubeste ca un nebun. Ma rasfata, "ma sterge zilnic de praf", imi face toate poftele, ma tine ca pe o printesa, ca pe un bibelou de portelan. Iar eu nu eram fericita. De ce? nici eu nu intelegeam. Si aruncam gandurile astea sub covoras. Am langa mine un om care mi-ar aduce si luna de pe cer, care ma iubeste ca un nebun, si eu, cea nerecunoscatoare, nu sunt fericita. Alungam gandurile astea. Ce motive de nefericire aveam? Si nu stiam sa imi raspund la intrebare. Si asa au trecut anii. Imi imaginam viata cu el (de ce nu?! aveam vreun motiv sa nu?), si prin urmare luptam pentru viitorul pe care il vedeam eu. Situatie materiala, casatorie, copii. O viata normala. cum au oamenii. Iar cand imi reveneau ganduri precum "dar el este cel ales?", "sunt fericita?", "voi putea fi fericita cu el toata viata?", "nu simt totusi ca imi lipseste CEVA care sa ma faca fericita? daca am tot, de ce nu sunt fericita?", le alungam. pentru ca nu stiam ce imi lipseste, pentru ca nu stiam de ce nu sunt fericita. Ma vedeam iubita, relatia mergea, si m-am multumit cu atat.
Un amanunt poate semnificativ care ar mai trebui mentionat este ca eu nu am fost indragostita de sotul meu, nici cand ne-am cunoscut. Da, daca m-ai fi intrebat acum cativa ani daca il iubesc, iti spuneam ca da. Am ajuns sa il iubesc pentru omul bun care era, pentru dragostea pe care mi-o purta, pentru caracterul nobil si pentru gentiletea lui. Sau cel putin asa am crezut in tot acest timp.

Pana cand....pand cand l-am cunoscut pe EL. El, cel care imi este ca o picatura de apa, manusa care mi se potriveste perfect, jumatatea medalionului, cum ii place sa spuna. El, care m-a facut sa imi dau seama ca poate exista iubirea in adevaratul sens al cuvantului. El, care mi-a adus aminte de cum eram eu, de toate visele si dorintele mele. Mi-a adus aminte de mine. De mine - inainte. Inainte sa intru in letargie si resemnare. In care nici nu stiam ca sunt. Si o confundam cu fericirea. Si am inteles de ce nu sunt fericita. Si de ce nu am fost fericita. Am inteles ce lipsea. Am inteles ca lipsea omul care sa ma implineasca, acel cineva care sa imi inteleaga sufletul, acel cineva cu care sa ma potrivesc atat de bine. Manusa care sa imi vina perfect. Si tot atunci am vazut in urma regrete si renuntari. Am vazut cat m-am schimbat, am vazut letargia si resemnarea in care eram cand a intrat el in viata mea.

Am avut cateva tentative de a ma desparti de sotul meu. Aici, iar, ar fi cate ceva de spus. In primul rand, familia mea. Familia mea care ma iubeste. Si care a luptat in mod josnic alaturi de sotul meu si impotriva mea. Familia mea, care a reusit sa ma distruga psihic prin lupta pe care a dus-o. Familia mea, care a spus ca sunt nebuna, ca sa ma duc la psiholog, apoi ca sunt vrajita, ca am fost manipulata de diavol, ca imi distrug viata. Tineti cont ca parintii mei sunt intelectuali, cu doctorate. Bineinteles ca ei stiu mai bine ce e bine pentru mine. Ca vreau sa imi distrug fericirea si viata pentru ca am innebunit. Manipulata de diavol. Ca nu mai am pic de ratiune. Familia mea, care nu mi-a fost niciodata alaturi emotional, care nu ma cunoaste, care nu stie cine sunt, care nu a stiut niciodata nimic din ce a fost in sufletul meu, ea, acum stie ce e mai bine pentru mine. Ce? Ca renunt la o situatie materiala foarte buna, ca renunt la vila si masina de lux, ca renunt la un om care “uite si tu cat de mult te iubeste” si care ar face orice pentru mine....pentru ce? Ca sa ma mut “din centru la periferie”, cum chiar ei s-au exprimat. Sa ma duc langa cineva care a terminat medicina si nu profeseaza pentru ca situatia familiala nu i-a permis sa lucreze pe salariu de rezident, si care si-a reorientat cariera pentru a-si putea intretine familia. Un ratat, cum ar spune familia mea care ma iubeste. Care nu imi poate oferi vila si masina de lux. Concluzia lor: imi distrug viata, si ei stiu ce e mai bine pentru mine. Eu acum sunt nebuna, si nu judec. De aceea nu vad lucrurile in adevarata lor lumina.
Asta a fost familia mea. Dar nu e tot. Mai am de spus si despre sotul meu. Sotul meu, care mi-e drag. La care tin. In toti anii astia am avut grija de el, l-am sustinut si ajutat pentru a ajunge acolo unde a ajuns. Mi-este pur si simplu greu sa imi imaginez ca el ar putea face fata vietii fara mine. Nu este o persoana puternica. Nici eu nu sunt. Dar si-a gasit sustinerea de care avea nevoie in mine. Ei bine, reactia lui a fost ca nu poate trai fara mine, ca ma iubeste prea mult ca sa poata trai fara mine, ca daca ma pierde pe mine pierde tot, ca nimic nu mai are nici un sens in viata asta daca nu sunt eu. Am primit amenintari cu sinuciderea. Desi le prezint drept “amenintari”, nu au fost “daca pleci, imi tai venele”, ci spuse mai mult ca pe o rugaminte de a-l ierta pentru faptul ca nu poate rezista sa traiasca fara mine, ca dumnezeu va intelege ca va face asta din dragoste pentru mine ca altfel nu poate, ca nu poate sa nu ma iubeasca si ca nu poate trai cu gandul mereu la mine. Ei bine, sentimentele pe care le am dupa 10 ani pentru el, pentru omul cu care m-am inteles, cu care nu mi-a fost rau, cu care mi-am petrecut zi de zi, alaturi de frica ca l-as distruge si ca si-ar lua viata, m-au facut sa ma intorc de fiecare data la el. Am renuntat. Am renuntat sa mai cred in fericirea absoluta, sa cred ca imi este interzisa, ca asta mi-e destinul. Si sa ma resemnez. In acest moment, m-am intors la sotul meu. Nu va pot descrie suferinta si durerea pe care o resimt. Lacrimile care imi curg pe obraz. Cateodata simt disperare, cateodata simt resemnare fata de viata care ma asteapta.

Va multumesc celor care ati avut rabdarea sa cititi mesajul meu atat de lung.
am auzit o poveste unde,pe ti - de jeniffer la: 04/05/2006 21:25:56
(la: ce-i prea mult ... strica ?)
am auzit o poveste unde,pe timpul unei furtuni un bogat,care s-a trezit in camasa in mijlocul ei a murit de frig si un sarac care avea numai un cal si o iubita acasa,a scapat.ceea ce este bun merita sa il ai,dar daca alegi prea multe,este posibil sa iei cu tine si ceea ce este negativ,deci iti va crea probleme.
foarte frumos povestit - de marcuse la: 05/05/2006 19:44:02
(la: Rascrucea mea de ciocolata)
Foarte frumos povestit. Ai mult talent si sensibilitate, dar ce-mi place cel mai mult e amestecul de nota grava si touch copilaresc al povestirii.
Multumesc, a fost o reala placere sa citesc. :)
#120403 (raspuns la: #120236) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
povestea cu floarea soarelui - de jeniffer la: 11/05/2006 00:50:13
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA)
povestea cu floarea soarelui
imi revine des in gind
si alta cu petale care
una dupa alta se desprind.
si-mi amintesc iubirea
dintr-o poveste-ntre vecini
si viata ireala
dintr-o poveste de iubiri.
acum sint cam departe
si vin sa beau un ceai
de lamiita,daca il mai dai.
poveste porcului - de lya la: 27/05/2006 22:53:09
(la: Povestea Porcului - varianta moderna)
Oare tu esti ...Printesa ?
PS: nu-i corect, povestile nu au un asemenea sfarsit...
Gaza Nu numai pentru poveste - de Gaza la: 08/06/2006 19:39:12
(la: Poveste)
Gaza
Nu numai pentru povestea aceasta dar si pentru celelalte pe care le-am citit, cred ca sunteti un om incredibil de frumos. M-ati facut sa ma simt altfel.
povesti - de Homo Stultus la: 10/06/2006 10:05:54
(la: SINUCIDEREA...am nevoie de ajutor !!!!)
"Somnul ratiunii naste monstrii" - Goya

Am citit textul. Am plecat in alta parte... Am revenit. Am citit comentariile. Am plecat. M-am intors si uite ca imi calc pe inima si postez si eu un comment. Sinuciderea in cazul asta nu este nici un act de curaj si nici de unul de lasitate. Eu cred ca ar putea fi un act de miserupere la adresa celor ce te iubesc. Adeca sa ne doara in cur de suferinta pe care o lasam in urma, in inima celor dragi. Daca te certi cu ai tai asta nu inseamna ca nu te iubesc. Mai sa fie! Prietene anonim crezi matale cumva ca prietenii cresc in pom? Bunicul meu avea o vorba: "Tata, dupa norocel tre`sa alergi mai taricel!" Adeca tre sa mai pui umarul. Imi imaginez ca viata mea este o foaie alba de hartie. Prin ceea ce fac la urma va iesi o pictura faina sau o caricatura. Ceea ce esti azi este rezultatul modului tau de a fi de ieri. Daca vrei ca maine sa nu mai fie aceasi hazna incearca sa schimbi ceva. Toata asta imi aduce aminte de o snoava pe care am auzit-o zilele trecute.
Leul o vede pe furnica care era foarte grabita.
-Unde te duci tu furnica? zice leul
-Leule nu ai auzit? Moare elefantul!
-Da? Si tu unde te grabesti asa?
-Ma duc sa donez sange!
Demersurile noastre seamana pe undeva cu cel al furnicii.
In final iti zic si eu doua povesti orientale din care poti intelege ce vrei. Asta apropos de realitate asa cum o percepem noi.

Mahomed tinea predica. Printre auditoriu vine si un mullah. Acesta pe masura ce profetul vorbea era din ce in ce mai patruns de mesaj. Asculta astfel toata ziua. Seara cand vrea sa plece vede ca i-a disparut camila.
Se intoarce la profet si zice:
-Marite profet, toata ziua am stat aici langa tine si incerc sa imi traiesc viata dupa cuvintele tale intelepte. Si drept rasplata Dumnezeu a ingaduit sa-mi dispara camila. Ce sa fac?
-Crede in Dumnezeu dar data viitoare leaga camila mai bine. raspunde profetul.
@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

Un rege vrea sa numeasca pe unul dintre nobilii sai intr-un post important. Ii aduna pe toti si aduce in mijlocul camerei o usa enorma.
Regele zice:
-Il voi numi ca mare vizir pe acela care va reusi sa deschida aceasta usa.
Toti se plimba pe langa usa, realizeaza cat de greu este sa o deschizi si ajung la concluzia ca usa respectiva nu se poate deschide. Unul dintre ei insa se apropie de usa si pune mana pe clanta. Usa se deschide imediat.

Ideea este ca daca nu pui mana pe clanta nu are rost sa te lamentezi ca usa nu se deschide!



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...