comentarii

omonime povestea


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Poveste - de Dancus jr. la: 02/02/2008 11:31:20
(la: Ana, randunica mea)
Da, am mai postat o poveste ciobaneasca mai haioasa ca toate celelalte. Nu sunt de mult in domeniul acesta. Sper sa apara cat de curand ca ieri am postat-o. O zi buna tuturor.
"povestea-i a ciocanului ce cade pe ilau" - de aqua la: 03/02/2008 18:48:21
(la: si cam atat)
SCRISOARE/ROMAN ABSURD
Sau un fel de mesaj in sticla in desert..

Ce ramane ? 2 valize cu boarfe si o poveste care nu mai incape in bagaje. Poveste...in adevaratul sens al cuvantului...cu motto, capitole si tot ce trebuie..poate doar fara happy end...chiar daca banala probabil ...ca in Minulescu « la circ/ un accident banal/un acrobat/un salt mortal/si acrobatul nu s-a mai sculat(...) cu aceeasi balerina langa el/alt acrobat/alt salt mortal »
Deci ...fara pretentii de originalitate ( lait-motivul meu !)... doar ceva « rotund » de genul :

« M-a sarutat pe frunte luna
Si ochii mei s-au deschis ca mari porti nelamurite
Unde duce drumul care incepe odata cu marginea mea.
Luna a zambit si si-a pastrat secretul
Iar eu am pasit mirata in mine
Era intuneric si liniste deplina
Si mi s-a facut frica.
mi-am facut atunci inima scut
si mi-am intors privirile inlauntrul meu.
Parca asta inseamna sa te cunosti pe tine insuti, nu?
Dar ce ciudat, eram si in adanc tot eu.
Si cand am facut scut si inima noului eu
m-am regasit tot pe mine.
Cum sa te mai cunosti in conditiile acestea? »

Majoritatea lucrurilor s-au nascut prin negarea altora; dar printr-o noua negare s-a ajuns din nou la cele dintai. Evolutia e deci rotunda?
Pitagora- „armonia sferelor”; cele 9 sfere ale lui Dante; notiune de perfectiune ; forma corpurilor ceresti, atomul- rotunde; ideea de perfect – acelasi din orice punct e privit, fara inceput si fara sfarsit- oare nu este acesta sentimentul eternitatii?
Timpul este intotdeauna rotund....
Cam asta e esenta “capitolelor” mele.

Capitolul I - Copilaria (ca in Maxim Gorki !)

« Inceputurile mele sunt atat de numeroase
Si in atat de multe locuri
Incat uneori imi vine sa le strig oamenilor
- lasati in pace stiintele voastre exacte
si priviti-ma.
Eu sunt universul.
Iar soarele care in fiecare dimineata
aseaza cerul la locul lui
e inima mea fierbinte.
Rosti cu mandrie fluturele.
Apoi,
Ca in fiecare seara.
Isi despica aripile
Si le aseza in locul pleoapelor mele.
Si universul… adormi”

Capitolul II- Adolescenta
sau baietii si blocajele
sau la 18 ani descoperi ca „heaven is just a sin away”.

« Sometimes I want to dress in jeans
Sometimes I want to dress in lace and flirt
Sometimes I don t like boys at all
Sometimes I like a boy so much it hearts”

Capitolul III. Casatoria.

Mi-am proptit bine gandurile in inima ta
Si am strigat : « Aici imi voi zidi manastirea,
In zidurile careia,
Ma voi inchide la fiecare asfintit ! »
Dar totul in jurul meu dintr-o data a tacut.
Doar inima ta zambind mi-a soptit:
“Fii binevenita in tara vesnicului rasarit!”

Capitolul IV. Eu si ceilalti barbati din viata mea
Sau
La 40 de ani descoperi ca poezia este pentru copii si pentru rafinati
Sau
Despre arta de a cere si realitatea de a primi

“Looking for love in all the wrong places
Looking for love in too many faces”

Capitolul V. Acum
Sau dupa 40 de ani..e timpul sa trec la proza
sau
Iluzorie "The future is already here; it's just unevenly distributed"

« Aici nu incepe
si nu se termina nimic.
Nu e decat un zid de manastire
Si drumul care trece mereu prin mine
Aliniindu-si plopii
De o parte si alta a tamplelor mele.
Si bineinteles eu,
Adunand legende din praf
Si masurand atent
Timpul cu pasii.
A trecut exact un rotund de vieti
De cand eram mesterul Manole
Si ma-nchideam intre ganduri
Zidindu-ma la fiecare asfintit .
Si oare ce am sa mai construiesc
Cand voi gasi capatul liniei
Ce trece printre tamplele mele
Impartind spatiul
In curgere si statornicie ?
-se intreba cumpana fantinii
secate de mult
in locul unde nu incepe
si nu se termina nimic
Epilog

..si pentru ca toate sunt rotunde...

« Oricare cer se imparte la doi
si ma mir ca nu stii,
e o regula de divizibilitate
pe care noi, pasarile
o invatam in prima zi de la soare »
rosti cu seriozitate pescarusul.
« Oricare inima se imparte la doi »
incercai eu sa-l conving.
E o regula de divizibilitate..
Dar pescarusul dadu cu dispret din aripi
Si pleca sa traseze orizontul.
Ei, ce sa faci. M-am asezat la loc
Si am continuat sa lipesc cu grija
Cele doua jumatati simetrice
ale inimii.



Povestita de surdo-muti - de Horia D la: 22/02/2008 16:06:19 Modificat la: 22/02/2008 16:07:27
(la: Dragoste utopica)
Sti cum povestesc surdo-mutii?

Mmmmmmmmmmhh-mmmmmmhh-mmmmh
Povesti cu cimitire si baieti...:) - de monte_oro la: 12/03/2008 15:17:03 Modificat la: 12/03/2008 15:18:59
(la: Te-ai dat vreodata prin cimitir?)
Oho...sunt in tolba ceva fapte de "cruci"...Mai intai, baiet fiind, cutreieram un cimitir al eroilor dinspre iesirea din oras...Mancam zarzari, caise si nu mai stiu ce...impreuna cu alti viteji-colegi de joaca..Paznicul, om galgaind de multe primavaeri si ierni, se tot chinuia sa ne prinda urechile, dar nu reusea...Intr-o zi i-a venit geniala idee:"Mah...a tunat el...mah, prostovanilor, pai stiti voi de unde se hranesc copacii astia? Aaaa??...(cu diacritice)...". In ciuda varstelor de manji am realizat..."oroarea"...si n-am mai calcat prin copacii cimitirului. Mai tarziu, cand am crescut flacaiandru, faceam puiutzi de chefuri intr-un cimitir mai central...printre morminte...cu un casetofon cu baterii si hard rock...cautand si oase potrivite de la cine stie ce deshumari...sa le luam...(:... Era moda Kiss, Alice Cooper, dar si Metropolul sau Rosu si Negru faceau show-uri incendiare, deghizati in schelete fosforescente (deh, da, da...Rosu si Negru..care live..pe vremea aia..era o trupa senzationala...dar cine isi mai aminteste de imensul chitarist Perin Boian, de exemplu...?..deh...) Intr-o astfel de escapada, am fost nevoiti sa escaladam "din mers" gardurile cimitirului urmariti de paznicii care strigau "neprincipial": "Hotzzziiii!!! Prindeti-i!!! Profanatorii!!!"...Apoi, spre finalul liceului, plonjand in plin romantism si existentialism...imi luam cartile de filosofie si citeam intr-un fel de luminis al aceluiasi cimitir - paznicii nu m-au recunoscut niciodata..:))) - dotat cu doua sau trei banci, niciodata ocupate si strajuit de brazi inalti si nascatori de umbra verde... Abia apoi au urmat povestile cu cimitire...unde am plans...ducand, din cand in cand... cate o cruce...
aceasta este o poveste adevarata, - de zaraza la: 07/04/2008 13:25:35
(la: Scrisoare catre copilul meu nenascut)
la fel de adevarata ca toate dramele de viata ce apar in "povestea mea".

italia s-a reincarnat, bag de seama. trebuie sa recunoasteti ca a evoluat, acum a gasit cratimele pe tastatura si lasa spatiu intre virgula si urmatorul cuvant.

zaraza
şi-asta e povestea mea...(rezumat) - de cosmacpan la: 12/04/2008 08:08:35 Modificat la: 12/04/2008 08:09:00
(la: Loz în plic)
c-ai călcat asta-i nimica
că povestea-i mai dihai
cu doi poliţai pe stradă
şi-unul strigă: Ioane stai!
oare ce a fi să fie, a din faţă movilită?
se apleacă atuncea unul şi cu degetul o strică.
îl miroase, gustă-n pripă (degetul la o adică)
la nedumerirea-i mută, dă colegul de-l ajută.
gustă ei, miros cu foc,degetele pun la loc.
frate. asta e-un rahat, bine că-n el n-am călcat
#301873 (raspuns la: #301860) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
povestea - de motanelul la: 21/04/2008 18:48:42 Modificat la: 21/04/2008 18:50:45
(la: Aviz trişorilor!...)
mi se pare cat se poate de fair play:
ramanand strict in limitele povestii, fara alte complicatii care/i pot schimba sensul, mie povestea mi se pare echitabila pentru toata lumea.

ea a si/riscat demnitatea sociala, el a tradat/o si a platit pretul.
din punctul meu de vedere ei sunt chit. pacat ca trebuie sa intervina legea.
mai ramane verisoara...daca a acceptat o casatorie aranjata fara ca mai intai sa vada marfa, presupun ca se poate obisnui si cu marfa defecta, respectiv fara organu' cu pricina ;)

toata treaba se transforma intr/o varianta salvador dali a celor "1001 de nopti"
#305058 (raspuns la: #305054) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
poveste cu fluturi - de proletaru la: 13/05/2008 21:31:15
(la: Ora de compunere (7) - ''Calatorie fantastica spre pomul laudat'')
Cerul ruginiu ne loveste crestetele hade reflectand o lumina aramie peste zdrentele noastre cenusii. Doar praf si deznadejde, cat vezi cu ochii. Chiar si visele refuza sa se mai strecoare in mintile noastre chinuite. E greu de imaginat ca am fost candva civilizati, ca existau candva fluturi si cer senin. Pe un monitor, intr-o vitrina cu gratii, fata plata si inexpresiva a unui crainic citeste din memoria umanitatii: in anul 2004 a fost impuscat ultimul urs in Germania; se implinesc 50 de ani de cand a fost rapus ultimul vultur in muntii Tatra.
Stiu ca nu mai exista niciun copac pentru ca nu mai exista nicio padure. Sunt amintiri frumoase.
Crainicul transpira pe monitor. I se vad picaturile de sudoare alunecandu-i pe tample. Tresar! Imi amintesc de Goya. Am uitat sa ii duc apa. Ii promisesem ca ii fac rost de un pic de apa. Goya e un batran ciudat din mahala. Ne-am imprietenit cand i-am povestit ca am o frunza de castan intr-un ierbar vechi. Pentru mine era doar o frunza. El a intinerit brusc cu 10 ani cand a vazut-o. Ciudat om, Goya! Mi-a promis ca imi arata ceva grozav daca il ajut sa faca rost de putina apa. Trebuie sa fie apa de izvor. Cel mai apropiat e la doua zile de mers pe jos. I-am facut hatarul. Pe altcineva nu mai are. E batran si bolnav. Poate ii mai alina durerile. Speranta oricum nu mai are nimeni.
Mai am doua strazi si ajung la Goya. Am apa ascunsa intre zdrente, intr-o butelcuta ponosita cu capac ruginit.
Ajung la gard. Imi face semn sa intru.
- Ai gasit apa?
- Da, e aici. I-am dat butelcuta.
O ia si dispare dupa o prelata cenusie. Se intoarce si imi face semn sa il urmez. Ma duc fara tragere de inima. Mi-e scarba de locurile astea prafuite si intunecate. Goya se uita in spatele meu precaut. Cine putea sa fie in spatele meu? Ma uit si eu. Nu e nimeni. Totusi, Goya se uita atent cu ochii mari si curiosi. Inca mai are viata in privire. O simt. Se intoarce si descopera un fel de hardau mare din care scoate un cos impletit de nuiele. Ridica capacul, apoi scoate butelcuta. Desface dopul si toarna apa in cos. Ma incrunt. Mi-au trebuit trei zile sa aduc apa aia si el o varsa pur si simplu. Pune mana pe umarul meu si ma aduce mai aproape sa vad cosul. Privesc inauntru. Mi se taie respiratia. In cosul de nuiele, un castan mic de juma’ de metru. Imi dau lacrimile. Da, a meritat sa merg trei zile. Goya zambeste:
- Castanul asta o sa-ti tina umbra intr-o zi! spuse el fericit. Cred ca e singurul copac care a mai ramas.
- Auzisem demult ca ar fi cineva care ar fi avut un copac ascuns – i-am spus soptit.
- Nu, acesta nu e un copac. E cerul senin si fluturii tremurand intre ramuri. Probabil e ultimul.
Goya a ridicat privirea la cer. Nori maronii alerga in fata privirii lui senine.
Am luat butelcuta si i-am pus dopul. Ma pregatesc sa plec inapoi, dupa apa.
Ma uit in zare, spre stancile goale. Acolo va trebui sa ajung. Inchid ochii si vad cerul senin. Simt vibratia fluturilor.
Nu mai sunt un copil.
Care poveste?.. - de cosmacpan la: 12/06/2008 20:38:16
(la: Joc nou: ''De Ce?'' )
povestea printesei cafeneaua.com si a userului moderat.

cine unde modereaza?
#317524 (raspuns la: #317521) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce povesti si nu basme? - de GloriaVictis la: 18/06/2008 11:40:52
(la: Joc nou: ''De Ce?'' )
pen' ca asa 'vrea' muschii povestitorului

de ce vrea asa?
#318736 (raspuns la: #318706) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
din povestile lui Stan Păţitul - de abbilbal la: 22/07/2008 07:18:58
(la: vreau sa infiez un copil)
Doamnă? Domnişoară?
Sincer nu are importanţă, doar ca mod de adresare.
A înfia un copil este o decizie extrem de riscantă. De ce? Pentru simplul motiv că de la 2 ani caopilul are deja propriile-i amintiri bine conturate, amintiri ce-l vor marca poate toată viaţa. Unii copii pot trece peste aceste amintiri, alţii nu. Noi, oamenii maturi nu avem de unde să ştim cum decurg şi cum evoluează aceste amintiri în căpşorul acela micuţ pe care-l admirăm, îl mai răsfăţăm, îl adorăm şi căutăm să-l facem să se simtă cât mai bine. Timpul trece, trăim cu iluzia că totul este OK şi cândva, în timp, este posibil ca acel mic înger să răbufnească şi să ne reproşeze că ar fi fost mai bine să-l lăsăm în mediul lui, aşa cum destinul l-a aruncat? De ce? Nu ştiu. Dar nu este o simplă poveste. Este o opinie pe care o poţi ignora, este o opinie de care poţi ţine seama, dar cu siguranţă este o opinie de care-ţi vei aduce aminte cândva, când crezi că ai uitat-o definitiv.
poveste... - de cosmacpan la: 03/09/2008 14:02:05
(la: de unul singur........)
Alchimistul cunostea legenda lui Narcis, frumosul baiat care-si contempla zilnic frumusetea intr-un lac. Era atat de fascinat de el insusi ca intr-o buna zi a cazut in lac si a murit inecat. In locul acela, a aparut o floare care s-a numit narcisa.

Dar nu asa isi incheia Oscar Wilde povestirea. El spunea ca atunci cand a murit Narcis, au venit naiadele – zeitele izvoarelor si ale padurii – si au vazut lacul transformat dintr-unul cu apa dulce intr-unul ulcior cu lacrimi sarate.
- De ce plangi? au intrebat naiadele.
- Plang pentru Narcis, raspunse lacul.
- Ah, nu-i de mirare ca plangi pentru Narcis, continuara ele. La urma urmelor si noi am alergat mereu dupa el in padure, tu erai singurul care puteai sa-i contempli de aproape frumusetea.
- Dar Narcis era frumos ? intreba lacul.
- Cine altul poate sti mai bine decat tine ? raspunsera surprinse naiadele. La urma urmelor doar pe marginile tale se apleca el in fiecare zi.
Lacul ramase tacut o vreme. Intr-un tarziu, zise :
- Il plang pe Narcis, dar niciodata nu am stiut ca el era frumos. Il plang pe Narcis pentru ca de fiecare data cand se apleca deasupra apelor mele, eu puteam sa vad reflectata, in fundul ochilor lui, propria-mi frumusete.
(Alchimistul - Paulo Coelho)

PS: ce face Narcis daca seaca lacul, caci lacul a secat plangand pe Narcis...
Nu toate lacurile isi gasesc Narcisul si asteapta...
Povestea celui ce nu s-a-mpacat cu lumea - de cosmacpan la: 07/09/2008 20:22:24
(la: de unul singur........)

“Pe cei în prezenta carora ne-am desertat strafundurile tulburi ale subconstientului, ne-am dat arama pe fata si poalele peste cap, ne-am facut de basm, de ocara si de minune îi urâm. Nu lor ne-am aratat cu înfatisarea noastra cea mai murdara si mai ticaloasa? Nu-i nevoie de prea rafinata psihologie pentru a întelege ca de mult mai multa rusine si ciuda avem parte cât priveste pe cei carora le-am gresit noi decât în privinta celor care ne-au gresit noua, care s-au compromis ei în prezenta noastra.”
Plecand de la vestita poveste cu “regele e gol” ajungem la acest trist adevar enuntat mai sus: ii uram pe toti cei in ochii carora ne-am oglindit goliciunea. Doamne, inlatura de la mine taina pacatului nespovedit si arde toate temerile greselilor, aducandu-ma in genunchi in fata lor pentru a cere iertarea pacatelor. Doamne, cum poate spune cineva ca nu te iubeste, ca nu te cunoaste, ca nu te stie? Ca sa te iubeasca cineva trebuie sa te aiba, ca sa te cunoasca trebuie sa te intalneasca si ca sa te stie trebuie sa vrea sa auda. Cum poti iubi ceva ce nu ai? Poate un orb iubi culorile asfintitului? Poate un surd sa iubeasca trilul privighetorii? Poate un mort sa iubeasca tumultul si fierbinteala sangelui? Daca nu stii ce cauti nu vei sti nici unde sa-l gasesti. Caci poti pleca in fiecare dimineata de acasa dar daca nu stii ce vrei, ce cauti nu vei sti nici unde sa cauti. Lasă-mă Doamne sa caut si Te voi gasi, Lasă-mă sa aud si Te voi sti, Lasă-mă sa Te am si Te voi iubi. Lasă-mă sa-I iert pe cei care mi-au gresit, pe cei carora le-am gresit pe mine insumi si astfel voi capata si iertarea ta care-I mai presus de toate si astfel inchide cercul ingaduintei si al iubirii.


sunt ca puiul ce asteapta, ciocanind in coji de oua.


“mi-am irosit viaţa.” Cat de departe de adevarul inimii poate fi aceasta fraza. Numai un om rau poate spune acest lucru. Daca reusesti sa aduci un zambet pe chipul macinat de indoiala, daca inima ta a reusit sa incalzeasca o inima uscata, daca visul tau a pus aripi unui trup ingenunchiat atunci nu poti spune ca ai trait degeaba, ca ti-ai irosit viata.
“Frica de a face greşeli este poarta care ne închide înăuntrul castelului mediocrităţii. Dacă sîntem în stare să depăşim acea frică, am făcut deja un pas important înspre libertatea noastră.”
Poveste trista - de Areal la: 03/11/2008 18:58:09
(la: POVESTIRI CU TALC (IV))
Aceasta este o poveste adevarata.E povestea unui baiat care iubea mult o fata.Asa de mult o iubea ca a vrut sa-i daruiasca fetei iubite un cadou deosebit,romantic:a facut un “buchet” dintro mie de fasii de hartie si i l-a daruit cu multa iubire.
Baiatul lucra intro companie si viitorul lui nu era stralucitor,cu toate acestea cei doi erau foarte fericiti impreuna.Pana intro zi cand fata i-a spus ca urmeaza sa plece la Paris si ca nu se va intoarce niciodata.Fata i-a mai spus ca nu vede nici un viitor impreuna cu el ,asa ca mai bine sa mearga fiecare pe drumul lui.Ce sa mai zica baiatul…a simtit ca i se frange inima.
Dupa ce a recapatat incredere in sine,baiatul a muncit din greu zi si noapte storcandu-si creierii cam ce ar putea sa faca mai mult.In final,dupa atata munca si cu ajutorul prietenilor,baiatul si-a infiintat propria companie.
“Daca incerci intruna,n-ai cum sa cazi”,isi spunea intotdeauna.”Trebuie sa reusesc in viata!”
Intro zi ploioasa,pe cand conducea masina, a vazut pe strada un cuplu in varsta sub aceeasi umbrela, mergand in aceeasi directie cu el.Chiar si sub umbrela,cei doi erau uzi.Nu i-a luat mult timp ca sa-si dea seama ca erau parintii fostei lui iubite.Cu inima batandu-i repede s-a oprit langa cei doi gandindu-se ca vor observa masina lui luxoasa.Voia sa le spuna ca nu mai era acelasi,ca avea propria lui companie,masina etc.Ca a reusit in viata!
Inainte ca sa-si dea seama,baiatul i-a vazut pe cei doi indreptandu-se spre cimitir…s-a dat jos din masina si i-a urmarit…apoi a vazut chipul fostei iubite zambind asa cum obisnuia sa–i zambeasca,intro fotografie de pe piatra unui mormant si alaturi,buchetelul din fasii de hartie.Atunci l-au observat si parintii fetei.Baiatul s-a apropiat de ei si i-a intrebat ce s-a intamplat?Parintii iubitei i-au raspuns ca fata lor n-a fost plecata in Franta,ci ca era bolnava de cancer.In inima ei,fata stia ca baiatul va reusi intro zi,dar nu voia ca boala ei sa fie un obstacol in drumul lui…prin urmare a ales sa-l paraseasca.Fata le-a spus parintilor ca atunci cand va veni clipa sa plece,isi doreste ca buchetelul sa fie acolo langa ea in speranta ca poate,intro zi,soarta il va aduce pe iubitul ei la mormant si va lua cateva fasii ca amintire.Baiatul a izbucnit in plans…e foarte dureros sa stai aproape de cineva,dar fara sa-l mai vezi,sa-l mai atingi,auzi vreodata.
O poveste tragica care pare ca se poate intampla numai in filme.La final,banii ca banii,dar iubirea este divina.In goana noastra dupa bunastarea materiala trebuie sa ne facem timp si pentru cei dragi.Va veni o vreme cand numai amintirile vor ramane.

MORALA:Sa ne facem timp chiar acum si sa le aratam celor dragi ca tinem la ei,ca-i iubim.
#358767 (raspuns la: #358009) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
:) titlul este Poveste de Iarna - de Lady Allia la: 26/11/2008 22:58:32
(la: Hanul Poveştilor - Poveste de Iarna (3))
Intruder, nu pot sa spun ca nu sunt de acord oarecum cu tine, ...

DAR :))):

1. ai citit vreodata Basmele Romanilor de Petre Ispirescu? erau chiar mult mai lungi, persoanjele mult mai greu de retinut si mai numeroase (sa nu mai vorbim de slalomul firului ce se despica si rasdespica in patru :D).
2. da, dar daca schimb (si asa am schimbat mult) povestea isi pierde din ceva al ei. bufnitele asta fac...poate cu "ofticat" o sa fac insa ceva. chestia cu girofarul imi place mie (dar astept sugestii - sincer!).
3. din pripeala am uitat sa il adaug!

p.s. povestile nu sunt toate atat de lungi. unele sunt chiar scurte :).

mai vrei povesti? :D (sincer!)
#366520 (raspuns la: #366320) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
aveati discuri sau casete cu povesti? - de maimuta la: 04/12/2008 12:09:20
(la: Cum te-ai apucat de citit?)
Da. Povestea mea preferata o fost "Calutul cocosat". Imi placea tare mult desenul de pe coperta. Ma amuza vocea imparatului.:)
#368988 (raspuns la: #368975) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
POVESTE DE CRĂCIUN - de Areal la: 19/12/2008 10:45:44
(la: Bucuria Sarbatorilor)
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti... A fost odată, în vremuri deloc îndepărtate, într-un sătuc mic-mic, o famile de ţărani care avea doi copii. Tatăl nu credea în Dumnezeu şi nu ezita să spună şi altora ce simţea el în legătură cu religia şi sărbătorile creştine, cum ar fi Crăciunul. Soţia lui credea însă, şi ea şi-a crescut copiii astfel încât să aibă credinţa în Dumnezeu şi în Iisus, în ciuda comentariilor lui negative, prin care se împotrivea la orice.
Într-un ajun al Crăciunului încărcat de zăpadă, soţia şi-a luat copiii la o slujbă creştină în satul în care locuiau. L-a invitat şi pe el, dar a refuzat:
"Prostii, dacă ar exista într-adevăr Dumnezeu, iar Iisus ar fi fiul Său, de ce l-ar fi trimis El pe pământ cu chip de om? Dacă e atotputernic, de ce să se coboare El până la nivelul nostru? Nu pot să cred aşa ceva, n-are nici un înţeles!"
Aşa că ea şi copiii au plecat, iar el a rămas acasă. N-a trecut mult şi vântul a început să bată mai tare, viscolind zăpada. În timp ce bărbatul se uita afară pe fereastră, tot ce vedea era o furtună de zăpadă. S-a aşezat să se odihnească înainte de a aprinde focul pentru a încălzi casa peste noapte. Şi chiar atunci a auzit un zgomot puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi încă unul. S-a uitat afară, dar nu a putut să vadă prin viscol mai mult de câteva urme pe zăpadă. Când vântul s-a mai liniştit, el a mers afară să vadă ce anume a lovit fereastra. Pe câmpul de lângă casă a văzut un stol de gâşte sălbatice. Se părea că ele zburau spre ţările calde pentru perioada de iarnă, când au fost prinse de viscol şi nu au mai putut înainta. Păsările s-au pierdut şi au eşuat la ferma lui, fără mâncare şi fără adăpost. Îşi mişcau aripile şi zburau în jurul terenului în cercuri mici, orbite şi fără nici un scop. Câteva din ele se pare că s-au izbit de geam. Ţăranul, om cu inima caldă, iubitoare, s-a gândit că le-ar putea adăposti la ferma lui, de vreme ce nu puteau să mai zboare spre sud pe o astfel de vreme.
"Ferma ar fi un loc tare bun pentru ele să stea. Este călduroasă şi sigură, ar putea să-şi petreacă noaptea aici şi să aştepte sfârşitul furtunii."
Aşa că a mers până la fermă şi a deschis larg uşile, apoi a aşteptat, sperând că ele vor observa ferma deschisă şi vor intra. Gâştele dădeau însă din aripi învârtindu-se fără nici un scop şi se părea că nu au observat ferma şi nici că şi-au dat seama ce ar însemna aceasta pentru ele. Bărbatul a încercat să le atragă atenţia, dar tot ce a reuşit a fost doar să le sperie, şi ele s-au mutat mai departe. Ţăranul a intrat în casă şi a ieşit apoi cu o bucată de pâine, a rupt-o şi a făcut o dâră de firimituri care să le conducă spre fermă. Dar ele tot nu au înţeles. S-a dus în spatele lor şi a încercat să le îndrepte spre fermă, dar ele s-au speriat şi mai tare. S-au răspândit în toate direcţiile, numai spre fermă nu.
Nimic din ce a făcut nu le-a determinat pe gâşte să ajungă în locul unde le-ar fi fost cald şi unde ar fi fost în siguranţă.
"De ce nu mă urmează?! Nu pot să vadă că acesta este singurul loc unde ele ar putea supravieţui furtunii?"
Tot gândindu-se la asta şi-a dat seama că ele pur şi simplu nu vor urma un om.
"Doar dacă aş fi unul de-al lor, aş putea să le salvez!", a spus el tare.
Atunci i-a venit ideea. A intrat în fermă, a scos una din propriile lui gâşte şi a purtat-o în braţele sale până a ajuns în spatele stolului de gâşte sălbatice. Apoi i-a dat drumul. Gâsca lui a zburat printre celelalte direct spre fermă şi, una câte una, celelalte gâşte au urmat-o spre acel loc sigur. Bărbatul a rămas tăcut pentru un moment în timp ce cuvintele pe care le-a spus cu câteva minute mai devreme i-au revenit în minte:
"Doar dacă aş fi unul de-al lor, atunci le-aş putea salva!"
Apoi s-a gândit la ceea ce i-a spus soţiei mai devreme:
"De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atât pe Sine ca să vină pe pământ şi să trăiască în trup de om?"
Dintr-o dată, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a făcut Dumnezeu. Noi am fost ca si gâştele – orbi, pierduţi, disperaţi. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său ca să ne arate calea şi să ne salveze.
"Aceasta este adevărata însemnătate a Crăciunului!"
Privirile i s-au luminat când a înţeles. În timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit liniştit contemplând acest minunat gând. Ani de îndoială şi necredinţă au dispărut ca şi furtuna trecătoare. A îngenunchiat în zăpadă şi a rostit prima rugăciune din viaţa lui:
"Mulţumesc, Doamne, că ai luat chip de om şi ai venit să mă scoţi din furtună!"
#374702 (raspuns la: #370406) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Liliana GRADINARU: Poveste de Craciun - de Areal la: 22/12/2008 16:02:18
(la: Bucuria Sarbatorilor)
Magia zapezii imi aduce
In memorie, natalul gust
Al ninsorilor cu ingeri
Si povestea de Craciun
Acoperita in aur
De glasul mamei
De cand Dumnezeu
A vorbit Mariei
Ruga i-a cuprins casa
Cu lumina stelelor
Una a inflorit intr-o isle
Prefacuta in Rai
Era steaua Pruncului Iisus
Lumina slaba a necredintei
Ranjeste in oglinda maniei
De teama incoronarii
Ca Imparat al Domnului Iisus
Dumnezeu a condus Pruncul
Pe Iosif si Maria
In locul cel mai Tainic
Pe drumul bejeniei
Stravechile nisipuri parcurse
Cate imagini dau ochiului asalt?
Hora astrelor nu s-a sfarsit
Zilele fumegande in rama noastra
S-au aprins intr-un decembrie
Deschizandu-ne timpul
Spre ceasul viitorului
Lumina s-a imprastiat
Pe drumurile mintii
In bisericile care se rugau soptit
Cloptnitele risipesc sunetul colindelor
“Hristos se naste
Veniti la inchinare”
POVESTE - de Areal la: 27/12/2008 10:27:18
(la: Bucuria Sarbatorilor)
Ca intotdeauna, in ajunul Craciunului, regele il invita pe prim-ministru sa faca o plimbare impreuna. Ii placea sa vada cum erau impodobite strazile - mai mult pentru a evita cheltuielile excesive decat pentru a se bucura de ceea ce vedea. Cei doi se deghizara, ca de obicei, imbracand haine de negustori de pe alte meleaguri.
Se plimbara prin centru, admirand ghirlandele luminoase, brazii, lumanarile aprinse pe scarile caselor, magazinele de cadouri, barbatii, femeile si copiii care plecau de acasa, grabiti sa se intalneasca cu rudele si sa sarbatoreasca in noaptea aceea in jurul unei mese imbelsugate.
Pe drumul de intoarcere trecura prin cartierul cel mai sarac. Acolo totul arata complet diferit. Fara lumini si lumanari, fara mireasma placuta a mancarurilor imbietoare. Pe strada nu era aproape nimeni si, ca in fiecare an, regele ii spuse ministrului sau ca trebuie facut ceva pentru saracii din regat. Prim-ministrul dadu afirmativ din cap, stiind ca in scurt timp planul acela avea sa fie uitat si ingropat in birocratia de zi cu zi, aprobarea bugetului, intalniri cu demnitarii straini.
Cand, deodata, observara ca din una dintre casele cele mai saracacioase se auzea muzica. Prin crapaturile din lemnul putred se putea vedea inauntrul cocioabei. Acolo se petrecea ceva cu totul neobisnuit: un batran intr-un scaun cu rotile care parea a plange, o tanara complet cheala care dansa si un tanar cu ochi tristi care canta la tamburina un cantec popular.
- Hai sa vedem ce se petrece aici, zise regele. Batu la usa . Tanarul se opri din cantat si se duse sa deschida.
- Suntem negustori si cautam un loc unde sa dormim. Am auzit muzica, am vazut ca nu v-ati culcat si am vrea sa stim daca ne-am putea petrece noaptea aici.
- Domniile Voastre ar trebui sa caute un loc intr-un hotel din oras, pentru ca noi, din nefericire, nu va putem ajuta. Desi aici se canta, casa asta e plina de tristete si suferinta.
- Am putea sti de ce?
- Din cauza mea, zise batranul din scaunul cu rotile. Toata viata am incercat sa-mi educ fiul pentru a invata caligrafia, ca sa fie si el copist la palat. Dar anii au trecut si inscrieri pentru slujba asta nu s-au facut niciodata. Azi-noapte insa am avut un vis prostesc: se facea ca un inger imi cerea sa cumpar o cupa de argint, fiindca regele o sa ma viziteze, o sa bea putin si o sa-i dea o slujba fiului meu. Aparitia ingerului a fost atat de convinga toare, incat am vrut sa fac intocmai cum imi spusese. Cum nu aveam bani, nora mea s-a dus de dimineata la piata, si-a vandut parul si am cumparat cupa asta pe care o vedeti. Acum ei doi incearca sa ma inveseleasca, cantand si dansand, pentru ca este Craciunul, dar degeaba.
Regele vazu cupa de argint, ceru sa i se dea putina apa pentru ca ii era sete si, inainte de a pleca, le spuse gazdelor:
- Ce coincidenta! Adineaori chiar vorbeam cu prim-ministrul si-mi spunea ca inscrierile vor incepe saptamana viitoare.
Batranul dadu din cap, fara sa se increada prea mult in ceea ce auzea, si-si lua ramas-bun de la cei doi straini. Dar ziua urmatoare o proclamatie a regelui putu fi citita in toata tara : era nevoie de un nou copist la palat. La data anuntata, sala de audiente era plina de oameni, dornici cu totii sa-si incerce norocul si sa obtina acea mult ravnita slujba. Prim-ministrul intra si le ceru sa-si pregateasca foile si tocurile de scris:
- Iata tema de disertatie: de ce un batran plange, o femeie cheala danseaza si un tanar trist canta?
Soapte nedumerite strabatura toata sala: nimeni nu stia ce sa astearna pe hartie! Doar intr-un colt, un tanar cu haine jerpelite zambi larg si incepu sa scrie. (bazata pe o poveste indiana )

Paulo Coelho
#377596 (raspuns la: #377213) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
'exista doar povestea' - de 1brasovean la: 20/01/2009 13:14:54
(la: “Învingătorii aparţin prăzii”)
de acord, doar ca uneori [mai mereu?] povestea este despre violenta si sex.
(a nu se intelege violenta fizica)
#394654 (raspuns la: #394625) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...