comentarii

omonime povestea


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
O poveste dureroasa...si adevarata!!! - de Areal la: 21/01/2009 14:18:07
(la: POVESTIRI CU TALC (IV))
" Aveam douazeci si sase de ani cand s-a nascut fiul meu; George avea perisorul negru, ochisorii verzi si cele mai lungi gene pe care le-am vazut vreodata...a vorbit la noua luni, a mers la zece si a schiat la doi ani. Era bucuria vietii mele si l-am iubit mai mult decat as fi crezut vreodata ca sunt in stare.
Ca toate mamele, am visat si eu la ce o sa se faca George cand se va face mare. Probabil, inginer. Cu siguranta, schior. Era atat de inteligent, ca a mers la scoala pentru copii superdotati. Intr-o zi, dupa ce-i povestisem unei prietene una din istoriile acelea de mandrie materna, ea ma intreba:
- E minunat ca George este un fiu perfect. Dar daca n-ar fi asa, l-ai mai iubi la fel de mult?
Dupa ce m-am gandit o clipa la intrebarea ei, am dat-o uitarii pana ce, in anul care a urmat...
George avea opt ani cand s-a sculat intr-o dimineata cu talpa indreptata in sus; nu putea merge decat pe calcai. Am inceput sa alergam pe la doctori, in timp ce diformitatea urca pe un picior si cobora pe celalat. Dupa ce i s-au pus mai multe diagnostice, am aflat ca are distonie de torsiune generalizata- o boala asemanatoare paraliziei cerebrale. Va trai, dar isi va pierde capacitatea de a merge, daca nu si controlul muschilor, in urma unor spasme dureroase, involuntare.
Ma cuprinsese ura impotriva lui Dumnezeu, pentru ca el facuse greseala de a-mi da un copil handicapat; fata de mine, pentru ca eu ii transmisesem cumva boala; impotriva lui George ca era asa diform.
Ma simteam prost cand mergeam impreuna pe strada. Oamenii ne priveau fix si fie isi mutau privirea repede in alta parte, fie imi aruncau o privire incarcata de mila. Uneori mi-era imposibil sa-l privesc pentru ca arata atat de schilod si hidos. Tipam la el sa mearga drept, ca sa nu vad cat devenise de infirm. El imi zambea si zicea:
- Ma straduiesc, mama.
Nu mai era frumosul meu fiu. Ma concentram numai la picioarele, bratele spatele si degetele lui diforme.. Nu mai voiam sa-l iubesc, pentru ca ma temeam ca o sa-l pierd. In locul visului la ce va fi cand o sa creasca era acum teama ca nu va apuca sa creasca.
Mi s-a rupt inima intr-o zi cand l-am vazut cum incearca sa-si forteze picioarele diforme sa stea pe skate boardul care-i placea atat de mult. I l-am luat si l-am pus in debara pentru " alta data "- i-am spus.
La culcare in timp ce ne faceam lectura de seara, George imi punea invariabil aceeasi intrebare:
- Crezi ca daca ne rugam din suflet, o sa pot merge maine dimineata cand am sa ma trezesc?
- Nu cred, dar trebuie sa ne rugam oricum.
- Mami, da' copii imi spun " ologul" si nu se mai joaca cu mine. Nu am nici un prieten. Ii urasc. Si pe ei si pe mine.
Am incercat toate tratamentele, regimurile si doctorii posibili si imposibili. Am intrat in comitetul de cercetare medicala a distoniei, am infiintat Socitatea de distonie din Anglia. Viata mea era orientata spre un singur tel: sa contribui la gasirea unui leac pentru aceasta boala. Nu-mi doream decat sa-mi vad copilul sanatos, din nou.
Treptat toleranta lui Geroge fata de boala sa m-a invatat ce inseamna iertarea, dar teama m-a adus aproape de colaps. Atunci, o prietena m-a tarat aproape cu forta la un grup de meditatie. Dupa ce am exersat zilnic, o perioada, am inceput sa sesizez un sentiment de pace inlauntrul meu. Pana atunci daruisem doar cand viata fusese buna cu mine; acum dragostea parea sa intreaca puterea mea de intelegere.
Mi-am dat seama ca George a fost profesorul, iar dragostea lectia de viata pe care mi-a predat-o.
Am inteles atunci ca George a fost si fusese intotdeauna George- un pic sucit, un pic altfel decat ceilalti copii, dar tot fiul meu. Nu ma mai simteam prost pentru ca trupul lui nu era drept. Am acceptat faptul ca nu o sa creasca mare, ca nu va avea acelasi viitor ca oamenii normali... Dar el a crescut cu multa rabdare, mai multa ambitie, si mai mult curaj decat toti cei pe care-i cunosc.
In cele din urma, datorita tratamentului, starea lui George s-a stabilizat si functionarea gurii si a mainilor lui s-a normalizat. Nu-si putea controla picioarele....avea inca nevoie de carje, zbura la vale cu o energie nepotolita care i-a castigat un loc in echipa olimpica a persoanelor handicapate. Nu putea merge, dar reusea, chiar foarte bine sa schieze.
Dupa ce a implinit optsprezece ani, a reusit sa indrepte un picior. A renuntat la una din carje. O luna mai tarziu, o arunca si pe cealalta. Schiopata inca la mers, dar...mergea fara sa fie ajutat. A venit sa ma vada la putin timp dupa aceea. Stateam in usa si ma uitam la tanarul acela inalt, bine facut, care trecu pe langa mine, si intra in casa.
- Buna mama, spuse zambind. Te invit la dans?

Am ascultat la o reintalnire a colegilor de liceu, cum fiecare se lauda cu succesele copiilor lor:
- Fiul meu e muzician.
-Fiica mea e medic.
Cand in sfarsit, mi-a venit si mie randul, m-am simtit cea mai mandra mama:
-Fiul meu, merge. Si e perfect.
Sharon Drew Morgen
#395188 (raspuns la: #394567) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Povestea Broscuței... sau cum să înțelegi criza financiară - de Tot Areal la: 03/05/2009 09:25:27
(la: POVESTIRI CU TALC(V))
Într-un sătuc de câmpie, a venit un "investitor american", însotit de asistentul lui. A bătut la prima ușă întâlnită și i-a spus proprietarului:
"- Uite, eu sunt colecționar de broscuțe. Dacă îmi aduci o broscuță, am să-ți dau pe ea 10 euro."
Țăranul a fugit repede în spatele casei și a luat o broscuță. I-a dat-o investitorului, și-a luat cei 10 euro și le-a spus vecinilor despre ce afacere a făcut. A doua zi, fiecare țăran s-a dus la investitor cu câte o broscuță, pe care a vândut-o cu 10 euro.
După câteva zile, investitorul le-a spus sătenilor: "- Văd că afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuță am să vă plătesc câte 20 de euro."
Țăranii au dat fuga în pădure (pentru că broscuțele din jurul casei fuseseră vândute pe 10 euro), au cules broscuțe și le-au predat investitorului, pentru 20 de euro/bucata.
După alte câteva zile, acesta s-a întors în SUA presat de afacerile de acolo, lăsându-l pe asistentul lui să vină cu broscuțele după cel mult o săptămână.
Înainte de a pleca, investitorul le-a spus țăranilor:
"- Dragii mei, sunt nevoit să mă întorc urgent în SUA. Vă promit însă că, la întoarcere, am să cumpăr, de la voi, broscuțele cu 60 de euro bucata. Sunteți interesați, în continuare, de afacere?"
Și a plecat, în uralele sătenilor fericiți de pleașca ce a dat peste ei.
A doua zi, asistentul investitorului a adunat sătenii și le-a spus:
"- Fraților, m-am gândit la o afacere pentru voi, dar trebuie sa fiți discreți. Șeful meu se va întoarce peste două săptămâni și vă va plăti câte 60 de euro/broscuța. Dacă vreți, vi le vând eu înapoi pentru 40 de euro bucata, iar voi le veți vinde cu 60. Profitul vostru va fi frumușel. Ce spuneți?"
Sătenii s-au adunat la sfat și au decis că o așa afacere nu mai prind ei altă dată. Au pus mână de la mână, s-au împrumutat pe la cunoscuți, pe la bănci, care pe unde a putut, și au cumpărat broscuțele înapoi cu 40 de euro bucata.
Asistentul investitorului a luat banii, a plecat în SUA, iar pe săteni nu i-a mai căutat nimeni, niciodată.
Au rămas cu banii dați, cu împrumuturi scumpe la bănci și fără să dețină niciun activ în plus față de ceea ce aveau înaintea afacerii. Au rămas cu propriile broscuțe, din curți și din pădure, vândute si răscumpărate de mai multe ori.
Le-au vândut cu 10 euro, apoi cu 20 și le-au răscumpărat cu 40 de euro. S-au împrumutat la banci, prieteni și au rămas cu speranța deșartă că investitorul american le va da 60 euro. Ți se pare de actualitate?...

Aceasta este povestea crizei, pe înțelesul celor care nu au deprins cotloanele "businessului bancar.
#432767 (raspuns la: #432053) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"patru povesti" - de irma la: 07/06/2009 21:46:23 Modificat la: 07/06/2009 21:46:37
(la: Cele mai bune filme)
si mie imi plac filmele cu mai multe "povesti". de vazut tot asa cu mai multe povesti care converg "things you cand tell just by looking at her". nu e un masterpiece. dar e unul dintre cele mai delicate sensibile filme cu si despre femei pe care le-am vazut.

altu' cu patru povesti "four rooms". doar daca va place umorul negru.
#448613 (raspuns la: #448603) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Si incepu Seherezatul a povesti iar... - de cosmacpan la: 27/06/2009 15:05:15
(la: povestea cestii de cafea si a ombilicului opalin)
ah da…de la ultima ceasca de ceai de verbina…cine Doamne a mai scornit ca ceaiul de verbina aduce fericire si noroc in dragoste? numai o baba urecheata cu pielea din talpi crapata putea sa-nteleaga asa o nerozie (ii ca-n snoava aia: acasa ti-I fecioru? nu, nu da cu chisoru, ii plecat la sapa? doar ce I-am dat apa, babo, tu esti surda? fac maica si urda…) ca daca ar sti verbina cate sa mai spun pa seama ei s-ar face albatrea de indignare…pai nu ca zic io, da prea o cauta lumea cu lumanarea…pa dragoste, bat-o boalele s-o bata, ca doar de la ea i s-o tras…si de la noaptea aia de ciresar…dar-ar martzea-ntre tunuri cu toata racoreala ei si mana-s-ar toate necazurile asa sa se umfle ca floarea uscata ce tresalta a viata in apa clocotita…ca doar ce intrase sultanul in haream si s-aseza pa sofalea ceea de broncart si dupa ce sezu asa cale de fro trei batai di inima cat sa-I vina rasuflarea, prinse a bati din palmi ca sa-I aduca un ceai si sqa-I vie cadana cea noua ca sa danseze pa mese si pa scaune ca la petrecerea burlacilor. Ei si unde nu sa umplu camera de aroma ceaiului de verbina de cea rosie ca sangili si de dupe perdele prinse a susura din chimbale si-alaute si a sa tangui ca dintre voalele noptii isi facu aparitia mandra craiasa, care tzushti pa masa numa in ilic, mai sus da buric si salvari trei sferte ca sa te imbete mai si unde nu prinse a se-ncolaci pe dupe muzica de ziceau ca-si facuse stagiu la Bamboo intr-o dupeamiaza de toamne…si sorbea beiul nostru de sultan care sade pa divan ceai divin cu-n strop di vin si cadana sa-nvartosa ca de Luciu ei, bolesti trei ani grei si Le sko ala, sunetele-n sala de te minunezi si nu poci sa crezi…si cum sa-nvartea si sa strecura pe dupe sultan ce gemea aman-aman, dar chinu-I era in van, ca ea nu-l lasa ci mi-l mesterea cu-al ei ombilic opalin si mic si il zapacea, mana-i tremura, fleasca il facea…numai ochi era…si nu-sh cum facu napraznica de scapa piciorul stang drept in fata padishahului de-I zbura ceasca intr-o parte, farfurioara intr-o parte iar ceaiul de verbina se lasa-n surdina pe barbie-n jos…si uite asa ma trezii eu cu trei dinti lipsa subt buza mea de porcelan, farfuria cioabe si sluga cea zanatica trimmisa sa spele la greajd vitele de uscaciune…si daca ar fi numai atat, dar sultanul padishah o poruncit sa arunce toate ceaiurile din camara, pe mine sa ma zvarle la gunoi si sa nu mai auza decat de tuica fiarta beuta din ciocanele ca n-au toarte ca a mele…da un suflet milos ma lua si puse la pastrare in saltarul aista ca poate o-I fi buna si eu la ceva…ei si-n-calecai pe-o sha si in praf m-oi legana da nu stiu daca sa va spui ori sa tac…cum ce sa spui? Pai povestea pestisorului de sticla si a mileului de macrameu…

dar asta-i alta poveste si pana imi aduc aminte ce sa mint mai las noaptea sa treaca cu mos iene pe la gene
Poveste... - de cosmacpan la: 23/07/2009 15:22:19
(la: Succese & succesuri)
"Desire is the starting point of all achievement, not a hope, not a wish, but a keen pulsating desire which transcends everything." -- Napoleon Hill

Referitor la acel diamant care asteapta sa fie slefuit vreau sa va povestesc o intamplare. La moartea unui om bogat toata averea imobila a fost scoasa la vanzare prin licitatie. Ultima piesa ramasa a fost o vioara prafuita. Vanzatorul a tot incercat sa o vanda pana a ajuns la pretul de 50 de centi. Atunci un batran din spatele salii s-a ridicat si a luat vioara in mana. A acordat-o pret de cateva minute si apoi a inceput sa cante. Un sumet divin a iesit din vioara si a fermacat auditoriul tintuindu-l de scaune. Batranul terminase de mult si plecase cand un suvoi de ropote de aplauze a umplut sala. Concluzia, prentru orice vioara prafuita e de ajuns o mana de maestru pentru a scoate sunete divine.
E o minunatie de poveste - de philo la: 13/08/2009 07:54:34
(la: .)
Cri Cri
E o minunatie de poveste si am si copiat pozele.
Apropo:
hayati – sufletul meu
Eu stiu: viata mea.
"ti" = genitivul
Hay = viata, traieste.
Imblanzirea harfei: Poveste taoista - de Tot Areal la: 23/09/2009 10:27:52
(la: POVESTIRI CU TALC(V))
Demult, in valea Lungmen [Cheile Dragonului, in Honan] crestea un arbore de paulownia, adevarat rege al padurii. Coroana lui se inalta pana la stele, iar radacinile ii erau adanc infipte in pamant, incolacite in jurul dragonului de argint, locuitor al taramurilor subterane. Se zice ca un vrajitor de seama a facut din lemnul acestui copac o harfa, a carei indaratnicie nu putea fi supusa decat cel mai mare dintre muzicieni.
Multa vreme harfa s-a aflat la curtea imparatului Chinei, dar toti cei care au incercat s-o faca sa cante au esuat. Oricat s-ar fi straduit, de pe corzile ei nu iesea decat note ascutite de dispret, care nu aduceau nici pe departe cu melodia pe care ei incercau s-o cante. Harfa era in asteptarea adevaratului ei stapan.
In cele din urma, a venit si Peiwoh, printul cantaretilor la harfa. Cu o mana blanda a mangaiat instrumentul, asa cum ai mangaia un cal naravas si i-a atins usor corzile. A inceput atunci sa cante despre natura si anotimpuri, despre munti si ape curgatoare si a trezit la viata amintirile arborelui de paulownia! Vantul caldut de primavara s-a jucat din nou printre crengile lui; apele involburate, dansand la vale, s-au inveselit la vederea florilor imbobocite; s-au auzit din nou vocile miilor de insecte bucurandu-se de venirea verii, ropotul placut al ploii, cantecul cucului. Din departare a parut sa auda si glasul amenintator al unui tigru - ecoul vaii i-a raspuns; acum a venit toamna - in noaptea tacuta, luna, ascutita ca un tais de sabie, stralucea deasupra ierbii acoperite de bruma. In fine, a venit si iarna - uneori, stoluri de lebede albe se invarteau printre fulgi, alteori grindina se abatea cu bucurie patimasa asupra cremgilor.
Apoi, Peiwoh a schimbat nota si a cantat despre iubire. Varfurile copacilor s-au leganat in vant, ca un tanar indragostit cazut pe ganduri. In inaltimi, un nor alb si stralucitor a traversat cerul - marturie a trecerii lui, pe pamant s-au intins umbre lungi, negre ca disperarea. Peiwoh a schimbat din nou tema, cantand de data asta despre razboi, despre zanganitul sabiilor si tropotul cailor. De pe corzile harfei s-a inaltat ecoul furtunilor din Lungmen, al fulgerului-dragon, al avalanselor rostogolindu-se ca tunetul printre munti.
Extaziat, monarhul l-a intrebat pe Peiwoh care este secretul sau. "Sire, a raspuns el, ceilalti au esuat pentru ca au vrut sa cante despre ei insisi. Eu am lasat harfa sa-si aleaga singura melodia si n-am stiut pana unde e harfa si de unde incepe Peiwoh."

Aceasta poveste ilustreaza perfect misterul aprecierii artei. Orice capodopera este o simfonie, ale carei corzi sunt simtirile noastre. Peiwoh reprezinta adevarata arta, iar noi suntem harfa din Lungmen. Corzile secrete ale fiintei noastre sunt trezite de atingerea magica a frumosului si vibreaza ca raspuns la chemarea lui. Suflet cu suflet comunica; auzim ceea ce nu este rostit, vedem ceea ce nu ni se arata in fata ochilor. Maestrul cheama la viata note despre care noi insine nu stiam ca exista. Amintiri de mult uitate reinvie, cu noi intelesuri. Sperante inabusite de temeri, dorinte la care nu indraznim nici sa ne gandim, toate ies glorioase la lumina. Mintea noastra este panza pe care artistul pune culoare; nuantele pe care le foloseste sunt, nici mai mult nici mai putin, decat propriile noastre simtiri, clarobscurul picturii se naste din lumina bucuriei si umbra tristetilor noastre. Asa cum noi existam gratie operei de arta, opera de arta exista si ea gratie noua...

Sursa: Cartea ceaiului / Okaura KAKUZO, Bucuresti: Nemira, 2008, pp. 83-86.,/u>
#484449 (raspuns la: #483014) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
POVESTE - de Tot Areal la: 23/09/2009 15:34:12 Modificat la: 23/09/2009 15:34:33
(la: POVESTIRI CU TALC(V))
„Un vultur zbura in inaltimi, se desfata de frumusetea lumii si gandea in sinea lui: Trec in zbor peste departari intinse: peste vai si munti, mari si rauri, campii si paduri; vad multime de fiare si pasari; vad orase si sate si cum traiesc oamenii. Dar cocosul de la tara nu cunoaste nimic in afara ograzii in care traieste si nu vede decat cativa oameni si cateva dobitoace. Voi zbura la el si-i voi povesti despre viata lumii. Si vulturul a venit sa se aseze pe acoperisul gospodariei si a vazut cat de tantos si de vesel se plimba cocosul in mijlocul gainilor lui si s-a gandit: Inseamna ca e multumit cu soarta lui; dar, cu toate astea, ii voi povesti cele ce cunosc. Si vulturul a inceput sa-i spuna cocosului despre frumusetea si bogatia lumii. La inceput cocosul l-a ascultat cu atentie, dar nu intelegea nimic. Vazand ca nu intelege nimic, vulturul s-a mahnit si i-a fost greu sa mai vorbeasca cu cocosul. La randul lui, cocosul, neintelegand ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea si ii era greu sa-l asculte. Si fiecare a ramas multumit de soarta lui.”

#484508 (raspuns la: #484449) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Frumoasa poveste! - de Tot Areal la: 05/11/2009 14:24:22
(la: POVESTIRI CU TALC(V))
Cu mai bine de 17 ani in urma, eram in Franta cu sotia si cu un grup de copii de scoala, invitati de o biserica sa petrecem cateva zile de vacanta acolo.
Preotul ne spune urmatoarea poveste:
Un post de televiziune face urmatorul experiment.
Merge in tara si alege dintre tinerii intalniti o fata ce-si ducea viata linistita undeva intr-un colt uitat de lume. Fara scoala, saraca, fara griji isi ducea viata acolo. Nu se stie din ce traia.
Au invitat-o la ei, la televiziune, au filmat-o in situatia in care au luat-o, si au inceput sa o supuna unui program de educare, sa o imbrace, sa o duca la spectacole, etc. In general sa-i faca unele placeri pe care nu si le-ar fi satisacut niciodata.
Dupa catva timp, cand ei au crezut ca au facut destul pentru ea, si ca ar putea s-o prezinte la televiziune, punanad in fata in fata ceea ce a fost si ceea ce a devenit in scurt timp, animatorul emisiunii ii pune intrebarea finala:
Ei, acum, ce vrei sa faci? Ramai aici, in viata pe care ti-am deschis-o noi acum, sau te intorci de unde ai venit?
Raspunsul a fost prompt:
- Nu! Voi aveti aici placerea, eu acolo am fericirea.
Raspunsul a dat peste cap experimentul initiat de televiziune.

"Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au”.
#496605 (raspuns la: #495544) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
[povesti] - de cosmacpan la: 10/11/2009 23:40:03
(la: Recitiri )
Dune
Maestrul si margareta
Jocul cu margele
Ciresarii
Povesti de toate felurile (le-am citit si pentru mine si pentru fete)
(astea-s la prima strigare...)

pai nu am o motivatie fixa...uneori asa mi s-a casunat...

de gustibus...inca nu stiu...

pai am spus la doi..ca la trei era profa de pian...
alex boldea - vreau sa va spun o poveste - de thebrightside la: 26/11/2009 09:53:44
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
"era stramba. stiam cumva, in adanc. am zis-o de cateva ori, dar nu cred ca m-a auzit cineva. ti-am zis-o si tie, o sopteam si pe strazi, in noptile de vara.

e stramba. era, acum nu stiu cum mai e. n-am mai vazut-o demult.

eram un calugar candva, ratacit cine stie cum pe aste meleaguri. urmam "calea dreapta". nu era dreapta. era, fara doar si poate, calea cea sfanta, dar nu era dreapta. nu avea cum a fi, cand eu vedeam casele cum se unduie in crivatul inghetat. si intepeneau asa, strambe, cu o oarecare privire surprinsa la ferestre..."

Continuare

Liliana GRADINARU: Poveste de Craciun - de Tot Areal la: 18/12/2009 16:03:46
(la: Hai sa va colind)
Magia zapezii imi aduce
In memorie, natalul gust
Al ninsorilor cu ingeri
Si povestea de Craciun
Acoperita in aur
De glasul mamei
De cand Dumnezeu
A vorbit Mariei
Ruga i-a cuprins casa
Cu lumina stelelor
Una a inflorit intr-o isle
Prefacuta in Rai
Era steaua Pruncului Iisus
Lumina slaba a necredintei
Ranjeste in oglinda maniei
De teama incoronarii
Ca Imparat al Domnului Iisus
Dumnezeu a condus Pruncul
Pe Iosif si Maria
In locul cel mai Tainic
Pe drumul bejeniei
Stravechile nisipuri parcurse
Cate imagini dau ochiului asalt?
Hora astrelor nu s-a sfarsit
Zilele fumegande in rama noastra
S-au aprins intr-un decembrie
Deschizandu-ne timpul
Spre ceasul viitorului
Lumina s-a imprastiat
Pe drumurile mintii
In bisericile care se rugau soptit
Cloptnitele risipesc sunetul colindelor
“Hristos se naste
Veniti la inchinare”
o poveste aproape italiana - de Bucu la: 13/02/2010 22:34:37
(la: Concursurile in cafenea)
Cum aude cuvântul vice-versa, d. Lefter se face vânăt ca ficatul şi se ridică izbucnind cu o volubilitate supremă:

- Vice-versa! Nu se poate, domnule! peste poate! Vice-versa! Asta-i şarlatanie, mă-nţelegi! Vă-nvăţ eu minte pe d-voastră să umblaţi d-acu-ncolo cu infamii, şi să vă bateţi joc de oameni, fiindcă este o exploatare şi nu vă mai săturaţi ca vampirii, pierzând toată sudoarea fiecare om onest, deoarece se-ncrede orbeşte-n mofturile d-voastră şi cu tripotajuri ovreieşti de bursă, care suntem noi proşti şi nu ne-nvăţăm odată minte ca să venim, mă-nţelegi, şi să ne revoltăm... da! să ne revoltăm! Aşa să ştiţi: proşti! proşti! proşti!

Ş-a-nceput să se jelească, să se bată cu palmele peste ochi şi cu pumnii în cap şi să tropăie din picioare, făcând aşa un tărăboi, încât a trebuit bancherul să ceară ajutorul forţei publice ca să scape de d. Lefter...

Dacă aş fi unul din acei autori care se respectă şi sunt foarte respectaţi, aş încheia povestirea mea astfel...

...Au trecut mulţi ani la mijloc.

Într-un târziu, cine vizita mânăstirea Ţigăneşti, putea vedea acolo o mică bătrână, oacheşă, înaltă şi uscată ca o sfântă, cu o aluniţă mare păroasă d-asupra sprincenei din stânga şi cu privirea extatică. Ea nu scotea un cuvânt, nu voia să răspunză la nici o întrebare; nu făcea nici un rău, era dimpotrivă foarte blândă. O singură apucătură denunţa oarecum că, sub fruntea ei senină, clipea o minte cu reazimul dezrădăcinat: toată ziulica, maica Elefteria culegea, te mir pe unde le mai găsea, cioburi de străchini, pe care le ascundea cu scumpătate în scunda ei chiliuţă.

Tot într-un timp, colo departe, în haosul zgomotos al Bucureştilor, trecătorii puteau vedea un moşneag micuţ, intrat la apă şi scofâlcit, plimbându-se liniştit, cu acea linişte a mărei, care, potolită în sfârşit, vrea să se odihnească după zbuciumul unui năprasnic uragan. Bătrânelul se plimba regulat, - dimineaţa, de colo până colo pe dinaintea Universităţii - seara, cum răsăreau aştrii, de jur împrejurul Observatorului pompierilor de la bifurcarea bulevardului Pake, - şoptind mereu, cu un glas blajin, acelaşi cuvânt: "Vice-versa!... da, vice-versa!”... - cuvânt vag ca şi vagul vastei mări, care sub faţa-i fără creţ, ascunde-n tainicele-i adâncuri stâncoase cine ştie câte corăbii, zdrobite înainte de a fi ajuns la liman, de-a pururi pierdute!

Dar... fiindcă nu sunt dintre acei autori, prefer să vă spun drept: după scandalul de la bancher, nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu eroul meu şi cu madam Popescu.


#525182 (raspuns la: #525171) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Povestea Celui care nu ştia... - de cosmacpan la: 02/09/2010 13:12:04
(la: Mulţumită?)
da ce nu ştia?
nu ştia El că ăilalţi ştiau toţi...numa lui nu-i spuneau
ei? şi ce spune povestea?

Paiuşteilea cicolentra a fostropelică odatinestoarcă...da demultiscus...pe cândului iereatrea feţele ciumpicloreste de nu se spăimântoşcerea nimerea uitându-li-se-n grohotişuri, da, pe vremuriles acelea...
aşa, aşa şi?
şi ce? te-ai găsinturilos tu ca să mă-nvântureşti tu pă mine...
nu bre...da aşa ierea vorbiscumul
pă minen să nu mă-vârtelniceşti pă fusculină că cu mine nu-ţi mergeluieşte
cam înghiotorit pe-o-stea şi-mi iau valea uite-aşa...
#566485 (raspuns la: #566469) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Aceasta poveste cu talc i se potriveste ca o manusa...... - de Tot Areal la: 04/09/2010 13:05:39
(la: DURERE MARE!!!)
Sa mori ca un inger
Intr-o seara , am iesit cu mai multe surori pe strazi pentru a mai salva cativa oameni sarmani. Printre ei era o femeie doborata aproape cu totul de boala si saracie. Le-am spus surorilor : " Aveti grija de ceilalti. Eu ma voi ingriji de aceasta femeie."
Am facut pentru ea tot ceea ce a putut sa faca dragostea mea. Am asezat-o in pat si am vazut cum un zambet frumos ii lumina fata. Mi-a strans mana si mi-a spus numai doua cuvinte : " Iti multumesc". Apoi si-a inchis ochii.
Asezata langa trupul ei , nu m-am putut stapani sa nu ma intreb :" Ce as fi spus daca as fi fost in locul ei ?" Raspunsul meu era foarte simplu. I-as fi zis ca imi este foame , ca sunt pe moarte , ca imi este frig. I-as fi spus care parte a corpului ma doare sau m-as fi plans in alte feluri. Ea mi-a dat insa mult mai mult. Ea mi-a daruit dragostea ei recunoscatoare. Si a murit cu un zambet pe fata.
O poveste de Maica Tereza.
#566603 (raspuns la: #565690) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Poveste tragica - de Radha la: 06/10/2010 23:09:00
(la: Nişte chestii despre Ana)
Mi-a placut tare mult cum ai capturat tragicul situatiei; in putine rinduri si afirmatii despre Ana ai descris o intreaga situatie care poate fi interpretata de cititor ...foarte adinc..in diverse scenarii..in functie de imaginatia si experienta de viata a fiecaruia; Imi pare rau de toti, de ea, de el de copil, de mama lui..dar cred ca cel mai rau imi pare de Ana...nu as vrea sa fiu in pielea ei..
'I-am dat pastile s-o liniştesc. Cât le lua era-n regulă, ca apoi să-nceapă din nou să ţipe, să urle s-o las să plece.'

E o poveste care s-a repetat in multe forme in multe locuri din lume..
Felicitari
in cautarea povestii - de Murafa la: 03/12/2010 07:56:01
(la: 3 decembrie)

povestea poate sa se scrie in sufletul tau doar... n-o cauta in afara lui... pentru ca in orice tara ai pleca nu vei gasi povestea... nu exista...
povestire - de sandtrout la: 22/09/2011 12:45:36 Modificat la: 22/09/2011 13:19:40
(la: Povestire)
un fragmentel acolo, ar fi sezut frumos aici. ca de altfel si pe situ' nr2, care m-o trimis tot la nautilus. da io-s umpik mai ingaduitor decat intruderu, ca ma simt cu musca pe caciula si cu paru-n oki:P
despre povestire. io cred ca nu era bar ci frizerie. si criticul era un frizer cu dare de... foarfeca, insa plin de intentii bune ...
numa bine si spor la scris si la trafic.
#621889 (raspuns la: #621887) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Foarte frumoasa aceasta poveste adevarata! - de Baby Mititelu la: 07/10/2011 13:40:31
(la: Steve Jobs )

PRIMA POVESTE. Am renunţat la Colegiul Reed după primele şase luni. Totul a început înainte să mă nasc. Mama mea biologică era o studentă tânără şi nemăritată şi a decis să mă dea spre adopţie. Ea voia foarte mult să fiu adoptat de oameni care au terminat liceul şi facultatea. Iniţial, trebuiau să mă adopte un avocat şi soţia lui. Doar că s-au decis în ultimul moment că voiau o fată. Aşa că părinţii mei, care se aflau pe lista de aşteptare, au primit un telefon în mijlocul nopţii. "Sigur că vrem să îl adoptăm", a fost răspunsul lor. Însă, iniţial, mama mea biologică a refuzat să semneze actele de adopţie, pentru că aflase că nici viitorii mei părinţi nu terminaseră colegiul. Până la urmă, au convis-o, când i-au promis că eu voi merge la colegiu.

17 ani mai târziu, am mers, dar am ales un colegiu la fel de scump ca Stanford, iar părinţii mei, din clasa muncitoare, îşi dădeau toate economiile pe mine. După şase luni, am simţit că nu mă ajută la nimic colegiul. Nu ştiam ce vreau să fac cu viaţa mea şi nu ştiam cum mă poate ajuta colegiul să mă hotărăsc. Şi mai şi cheltuiam toate economiile pe care părinţii mei le făcuseră, de-a lungul vieţii. Aşa că am renunţat, sperând că totul va fi bine. A fost destul de înfricoşător, dar, privind înapoi, a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Am început să merg doar la orele care mă interesau.

Nu a fost totul boem. Nu aveam unde să dorm, aşa că dormeam pe jos, în camerele prietenilor. Returnam sticlele de Cola, care costau 5 cenţi, ca să am cu ce să-mi cumpăr de mâncare, şi mergeam 11 kilometri pe jos, în fiecare duminică, ca să iau o masă bună la templul budist Hare Krishna. De fapt, tot ceea ce am învăţat urmându-mi curiozitatea şi intuiţia s-a dovedit a fi de nepreţuit. Să vă dau un exemplu.

La Colegiul Reed se făceau unele dintre cele mai bune cursuri de caligrafie. Fiecare poster şi fiecare etichetă de pe fiecare raft din campus erau scrise frumos. Aşa că am urmat şi eu cursul. Am învăţat acolo despre fonturile cu serife, fără serife, despre spaţiile şi combinaţiile dintre litere etc. Mi s-a părut fascinant, dar nu i-am găsit o aplicaţie practică. Abia peste zece ani am găsit-o, când am inventat calculatorul Macintosh. Era primul calculator cu fonturi frumoase.

Şi,pentru că Windows a copiat Apple, probabil că niciun calculator nu ar fi avut aceste fonturi dacă nu aş fi urmat acel curs. Mi-a fost greu să fac această conexiune (n.r. colegiu-Macintosh) în studenţie, dar după zece ani totul a devenit clar.

Nu poţi face conexiuni dacă priveşti doar înainte, ci doar dacă priveşti înapoi. Trebuie să ai încredere că "punctele" se vor conecta la un moment dat, în viitor. Trebuie să ai încredere în ceva: în curaj, în destin, în viaţă, în karma, nu contează. Abordarea asta nu m-a trădat niciodată şi a făcut diferenţa în viaţa mea.
#623390 (raspuns la: #623341) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A doua poveste... - de Baby Mititelu la: 07/10/2011 13:42:53
(la: Steve Jobs )


A DOUA POVESTE. A doua poveste este despre dragoste şi pierderi. Am aflat de tânăr ce îmi place să fac. Am fondat Apple, în garajul casei părinţilor mei, pe când aveam doar 20 de ani. Am lucrat din greu şi, în doar zece ani, Apple a ajuns să valoreze 2 miliarde de dolari şi să aibă 4.000 de angajaţi. Aveam 30 de ani şi tocmai lansasem calculatorul Macintosh, cu un an în urmă. Apoi, am fost dat afară.

Cum să fii dat afară de la o companie pe care tu ai fondat-o? Păi, pe măsură ce compania creştea, am angajat pe cineva despre care credeam că este talentat să conducă Apple, alături de mine. Timp de un an, totul a mers bine, dar apoi viziunile noastre despre viitor au început să difere, iar comitetul director i-a luat lui partea. Astfel, am fost dat afară. Tot ceea ce clădisem în întreaga viaţă a dispărut, era devastator.

Pentru câteva luni, nu am ştiut ce să fac. Simţeam că am dezamăgit generaţia de antreprenori dinaintea mea, că am pierdut bastonul de mareşal care-mi fusese dat. M-am întâlnit cu David Packard (n.r. co-fondator Hewlett-Packard) şi cu Bob Noyce (n.r. co-fondator Intel) şi mi-am cerut scuze că eşuasem atât de grav. Eram un eşec public şi chiar mă gândeam să plec din Silicon Valley (n.r. unde au sediul marile corporaţii tehnologice ale lumii). Dar, încet-încet, am început să realizez ceva: încă îmi plăcea ce făceam. Lucrurile la Apple nu se schimbaseră deloc, eram respins, dar încă eram îndrăgostit de tehnologie. Aşa că am luat-o de la capăt.

Nu mi-am dat seama pe moment, dar faptul că am fost dat afară de la Apple a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat vreodată. Greutatea succesului a fost înlocuită de uşurinţa de a fi din nou începător, mai nesigur pe mine. Astfel, am intrat într-una dintre cele mai creative perioade ale vieţii mele.

În următorii cinci ani, am fondat două companii, NeXT şi Pixar, şi m-am îndrăgostit de o femeie extraordinară, care avea să devină soţia mea. Pixar a creat primul film animat din lume, Toy Story, şi acum este cel mai de succes studio pentru filme de animaţie din lume. În mod incredibil, Apple a cumpărat NeXT, aşa că eu m-am întors , iar tehnologia inventată la NeXT este sufletul renaşterii Apple.

Sunt aproape sigur că niciunul dintre aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat dacă nu aş fi fost dat afară de la Apple. A fost ca un medicament cu gust groaznic, dar de care pacientul avea nevoie. Uneori, viaţa te loveşte în cap cu o cărămidă. Nu-ţi pierde speranţa. Sunt convins că singurul lucru care m-a făcut să continui a fost că iubeam ceea ce făceam. Trebuie să aflaţi ce iubiţi şi ce vă place. Asta este valabil atât pentru viaţa profesională, cât şi pentru cea personală. Munca vă va ocupa o mare parte din viaţă şi singurul mod în care puteţi fi complet satisfăcuţi este să faceţi ceea ce consideraţi voi o meserie grozavă. Dacă n-aţi găsit-o încă, mai căutaţi, nu vă resemnaţi. La fel cum se întâmplă şi cu celelalte probleme de pe suflet, veţi şti când aţi găsit-o. Şi, la fel ca o relaţie, devine din ce în ce mai bună pe măsură ce trec anii. Aşa că trebuie să căutaţi ce vă place până găsiţi acest lucru. Nu vă resemnaţi!
#623391 (raspuns la: #623390) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...