omonimele canvantului a se ridica

Romania trece printr-o criza a invatamantului si implicit a educatiei.Profesorii si educatorii intr-o proportie foarte mare ar trebui sa mearga la scoala sa invete.Lumea este in miscare.Au avut loc schimbari majore in societate.Generatiile de dascali care au primit o educatie sanatoasa atat in familie cat si la scoala sunt la pensie.Avem acum rezultatul comunismului ateu.Coruptia se invata de la gradinita.Regilia nu este primita si nici nu se stie a se folosi ca baza a educatiei copilului.Un dascal care nu traieste cu frica in dumnezeu nu poate respecta si nici nu incearca sa respecte poruncile Mantuitorului.Pentru cei care se ocupa de educatia copiilor cuvintele din CORINTENI Cap.13,(1,7)ar trebui sa fie lege.Vom putea obliga pe cineva sa mearga la biserica?Nu!Biserica ortodox crestina este o biserica libera!Nu ne ramane decat sa ne rugam si sa ajungem sa-l cunoastem pe Dumnezeu.Cum ar fi ca toti cei care au copii sa mearga la biserica?Oare dascalii nu au la randul lor copii?Utopii?NU!Exista si dascali buni!Sa ne rugam sa-i gasim!Daca vor fi gasiti si se va vorbi despre ei atunci vom obliga pe ceilalti sa se ridice sau sa renunte.Prin vointa noastra cu ajutorul lui Dumnezeu lucrurile bune se pot implini.Incercarile sa le primim cu slava pentru FIUL IUBIT si pentru MAICA NOASTRA CEA BUNA,FECIOARA MARIA si sa realizam ca putina noastra credinta le-a atras spre noi."Lasati copii sa vina la mine" spunea Mantuitorul.

1. ca-s prea naiva, ca sa nu zic de-a dreptul - proasta!
2. apoi invatati-ma ce-i aia o mincinuna curata si cum poti descoperi "facaturile", cand n-ai ocazia sa le privesti in fata, si, par ailleurs, sa scuipi contra vantului, doar din dorinta de-a nu le face rau,incredintat ca oamenii nu-s dobitoace, cum ti se pare, la un moment dat...
3. c-apreciez curajul de-a avea parerea TA si de-a o spune-asa cum e, in fata lumii, asumandu-ti consecinte ce s-or dovedi fatale-n timp sau, dimpotriva.
4. c-apreciez mintile stralucite in lupta dreapta, barbateste, nu pe din dos, cu sisu-n maneca.
5. si ca dispretuiesc din rasputeri golanii, tzatzele si ipocritii.
6. asa cum incerc sa deplang nenorocirea celor invinsi, incapabili de-a recunoaste superioritatea celui ce intinde mana catre ei, cu respect.
7. ca sper ca nu exista-n batalia mintii cine-nvinge sau cine pierde ...caci AMANDOI castiga, atata timp cat, din orgoliu, nu-ti vine-asa ... sa te ridici mai sus decat ai demonstrat ca poti sa urci.
8. ca indraznesc sa spun aici, direct, ca vom fi capabili sa recunoastem adevarul (valoarea, pan la urma) si sa-l pretuim chiar si atunci cand ne umbreste cateodata...
9. si ca frustrarile pe care toti le-avem ne sunt date doar sa demonstram ca le putem invinge ...si c-asa dam, pana la urma dovada, masura adevaratei noaste superioritati.
10. ca stiu ca tot ce-am scris mai sus e perimat.

Luati-ma de ciuf, si dati-ma va rog afara, de nu sunteti de acord macar cu jumatate din ce-am scris ...pesemne voi iesi de una singura, cand imi voi lua seama, intr-o zi, si voi vedea ca locul meu e printre cei asemeni mie...(eu inca sper ca-i la Luneta si nu aiurea!)!
Sa-mi spuneti, va rog din nou, de nu sunt multi aici, ca mine ...voi disparea, promit solemn ... nu voiesc a jigni ori lua partea nimanui.
Cu-atat mai putin mie.

Shefule,
Se vede ca ai citit cam mult "carticica comandantului de cuib".
Te rog sa-mi arati oriunde in istorie ca niste oameni au fost omoriti doar pentru "vina" ca au apartinut unei nationalitati anume?
Evreii au fost omoriti in masa doar pentru "vina" ca erau evrei.
Nu conteaza ca au fost omoriti 10 sau 1000 a omori e o crima.
Si de ce nu se recunoaste ca si romanii au omorit evrei sau tigani doar pentru ca au fost evrei sau tigani.
Un popor caruia ii este greu sa se impace cu istoria si sa-si recunoasca criminalii isi mistifica atit prezentul cit si existenta ca popor civilizt.
Asa ca-ti place sau nu in Romania afost holocaust si doar oportunismului "maresalului" mult adulat si ridicat in slavi care si-a dat seama ca razboiul epierdut si a incercat sa-si construiasca un alibi nu a condus ca in Romania sa nu fie un holocaust complet.
Apropo holocaust inseamna - ARDERE COMPLETA.
Dupa teoria ta doar daca n-ar nai fi ramas nici un evreu pe pamintul Romaniei ai fi fost de acord ca a fost hoocaust, asa doar cind au fost exterminati "doar vreo 200.000 de evrei" n-a fost nimic ci doar o intimplare istorica.

Salut ratusco :)

S-a adus in discutie de mai multe ori, si raspunsul a fost negativ, din urmatorul motiv: chatul ar trebui sa se ridice la aceleasi standarde de calitate ca si Luneta si asta e un lucru foarte greu de realizat. Avem o experienta negativa cu chatul de la colegi.ro. Pentru a avea un chat civilizat e nevoie ca cineva sa il poata supraveghea timp de 24h din 24, ceea ce este acum este irealizabil, si insemna un mare consum de energie si timp.
Un paleativ ar fi un chat privat cu ceilalti membri prin messengere de tip ICQ, paltalk, Yahoomessenger, etc.

Un rege care a fost demn timp de vreo saptezeci de ani, de ce-a fost oare demn in tot acest timp?

Un rege fara regat si exilat, insa "plin de bani", de ce n-ar fi urmat exemplul tatane-sau, spargandu-i in huzur prin Portugalii si de Sud Americi? De ce ar fi muncit in tot acest timp, din '49, asa cum a facut Mihai?

Un rege boshorog de-acuma, care-a fost si inca este un Mihai, de ce-ar pupa in c-r pe un Nas-e si pe-un Ili-u? Pentru bani? Pt castele? Pt fala? La ce-i mai trebe' toate-acestea unui rege ca Mihai, care-a fost mult mai Rege decat orice rege, si mai ales atunci cand n-a fost rege?

Un rege care stie cand sa "ierte", un rege ce-ntelege cand e momentul sa ridice Tara mai presus de-orgoliul personal, un rege care-a fost mereu, dintotdeauna-n in sah dinspre nebuni calici inca mai groasnici ca nastase si alti iliesci, un rege ca Mihai este-o enigma pt trei pioni de jurnalisti de mucava, o baba si-un tzipar care-a' nvatat democratia si patriotismul la gramada, repejor, printre un tap si-o halba, amandoua din ciubuc, pe sub tejghea.

Un rege ca Mihai e nevoit sa isi ridice tara catre europe calcandu-se-n picioare de marlani, nastashi si iliesci, deoarece asa-l obliga tara sa se-njoseasca azi spre-asi face misiunea; caci "tara", pe cand naparci de iliesci si de nastashi il alungau din nou din Romania, statea pe cu*u-i lat si-obrazu-i gros si 'viziona' seriale, cand gasea timp de un concediu de la "facut turcia, sau ungaria".

Ci Sictir! Boborului, si-ai lui reprezentanti pe care-i merita, c-asa si i-a ales! Succes pe mai departe! Lasati-l pe Mihai in pace, ca numai pace ne-a adus, dintotdeauna.

cand cineva ma intreba "Ce mai faci?" obijnuiam sa raspund automat " Bine" Mai apoi mi-am dat seama ca nu fac ce zic ! Am schimbat intr-o buna zi raspunsul sec cu unul mai teribilist: "Fac de toate!" Acum constat ca nici acesta nu este adevarat ! Abia acum sunt sincer si raspund : "Fac prostii !"
Ai ridicat CEA MAI GRAVA SI ADEVARATA problema a tinerilor din ziua de azi. Nu avem timp, nu avem familie, nu avem bani, nu avem sanatate, nu avem VIATA. Oare ce asteptam ? Sau mai bine spus : Noi ce facem sa ne rezolvam problemele ? Hai sa ne organizam mai intai viata proprie si apoi vom vedea in jurul nostru o multime de indivizi cu aceleasi probleme si nevoi. Suntem multi si tineri. Nimeni nu va putea sa se impotriveasca daca noi vrem cu adevarat CEVA ! Dar VREM ? CE? Cateodata mai spun : Daca gasiti TIMP sa-mi cumparati si mie doua borcane ! Ma recunoaste cineva ? (un alt individ chinuit de timp)

Mineriada din 1990. Mi-am dat seama ca toate mortile au fost (cel putin in acel moment) inutile. Crucile copiilor morti din noul cimitir al revolutiei erau inca noi, cind Iliescu le multumea minerilor pentru "stabilirea ordinei" din Bucuresti.
Imi aduc aminte cum in vara anului 1990 m-am trezit dintr-odata pe bulevardul Magheru in fata unui cordon de trupe speciale, cu scuturi, masti, si batoane. Inaintau in pas cadentat, teribil de sinistru, in directia opusa Intercontinentalului, comandati de un general. Unul dintre trecatori au strigat ceva de genul: "Rusine domnule general ca faceti jocul securistilor!" Sunetul cizmelor ma cutremura si astazi. Magheru era inca plin de crucile improvizate din Decembrie. Mi s-a parut ca trupele de "ordine" violau memoria tinerilor care au murit in Decembrie. M-am trezit in mijlocul bulevardului, in fata generalului. Am simtit un val de ura in care nu m-am recunoscut. Am vrut sa-l scuip, dar mi-a fost frica. Picioarele mi-au amortit. Generalul nici nu m-a bagat in seama. "Fac pariu ca esti unul dintre cei care au apasat pe tragaci in Decembrie," i-am strigat in fata. Multi trecatori au inceput sa-i huiduie pe soldati. Nu m-am recunoscut in cel care ura, gata sa strige obscenitati in fata necunoscutilor. In cele din urma, am fugit din fata trupelor. Nu mi-a placut ceea ce incepusem sa devin: carne de tun, marioneta involuntara post-comunista, unul dintre lasii sau naivii pe umerii carora FSN-ul s-a ridicat. Ura consuma, necesita un efort la fel de mare ca si iubirea, deci, ce rost are sa-ti consumi energia in ura?

din EZ online:

Opozitia si societatea civila acuza nereguli si abuzurila votul pentru Legea de modificare a Constitutiei
Asa cum era de asteptat, ieri, premierul Adrian Nastase si presedintele Ion Iliescu au prezentat referendumul pentru noua Constitutie drept un mare succes al PSD. Cei doi au folosit prilejul pentru a acuza de la tribuna opozitia ca a pus bete-n roate votarii, in ciuda faptului ca alianta PNL-PD a sustinut public campania pentru modificarea Legii fundamentale. Chestiunea abuzurilor pe timpul celor doua zile de vot, in special folosirea excesiva a urnelor mobile, a fost trecuta in plan secund de sefii palatelor Victoria si Cotroceni. Nu acelasi lucru au facut asociatiile civice. Pro Democratia si Agentia de Monitorizare a Presei au solicitat Biroului Electoral Central sa adreseze o cerere Curtii Constitutionale privind anularea referendumului, date fiind gravele nereguli constatate in Bucuresti si in mai multe judete din tara. Vizibil marcat de prezenta slaba la urne, Ion Iliescu a rabufnit ieri impotriva celor care au refuzat votul, in special a alegatorilor de la oras. “Orasul, din pacate, duce la o anumita instrainare a individului si la slabirea acestei legaturi cu colectivitatea, cu cetatea”, a spus Ion Iliescu, nu inainte de a multumi votantilor de la sate. Presedintele a lansat, de asemenea, o idee extrem de periculoasa pentru democratia romaneasca: orice scrutin, inclusiv un referendum, sa fie validat indiferent de numarul participantilor la vot. Opozitia a taxat ieri declaratiile sefului statului, acuzind, in acelasi timp, maniera abuziva in care a fost organizat referendumul. Presa internationala a remarcat, la rindul ei, absenteismul de la vot, preluind din cotidienele romanesti semnele de intrebare privind legitimitatea referendumului incheiat pe muchie de cutit weekend-ul trecut. (Laurentiu Ciocazanu)

“O mineriada electorala”

Asociatia Pro Democratia si Agentia de Monitorizare a Presei - Academia Catavencu au trimis, ieri, o sesizare presedintelui Biroului Electoral Central, Constantin Furtuna, in care semnaleaza o serie de nereguli privind organizarea referendumului pentru modificarea Constitutiei. “Referendumul a fost, de fapt, o mineriada electorala”, a declarat ieri directorul Agentiei de Monitorizare a Presei, Mircea Toma. Reprezentantii celor doua organizatii considera ca votul a fost viciat si cer presedintelui BEC sa dispuna masurile necesare pentru pedepsirea celor care se fac vinovati de incalcarea legii. Toma a precizat ca BEC, in baza sesizarilor primite de la cetateni, de la organizatiile reprezentind societatea civila si de la observatorii trimisi de partidele politice, trebuie sa faca o evaluare autentica a rezultatelor votului si sa ceara Curtii Constitutionale anularea referendumului. “Daca nu vor cere ei (BEC - n.r.) o vom cere noi atunci cind vom avea date complete si vom putea evalua la scara nationala neregulile pe care le-am constatat pina acum.” Presedintele Asociatiei Pro Democratia, Cristian Pirvulescu, a mentionat ca cea mai grava ilegalitate consta in incalcarea art. 54 din Legea privind organizarea si desfasurarea referendumului care prevede ca “promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase pentru a determina sa voteze sau nu se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani”. Pirvulescu a dat o serie de exemple: initiativa Regiei Nationale a Padurilor de a acorda, gratuit, lemne pentru foc in comunele cu cea mai mare participare la vot; adoptarea de catre Consiliul Local Bacau a unei hotariri prin care va oferi, prin tombola, 73 de televizoare bacauanilor care s-au prezentat la vot; tombola organizata de Loteria Nationala Romana in Bucuresti si alte asemenea exemple. O alta ilegalitate semnalata de cele doua organizatii se refera la folosirea abuziva a urnelor mobile in Bucuresti si alte localitati, gest care intra in contradictie cu prevederile art. 40 din aceeasi lege, in care se precizeaza ca urnele mobile se pot folosi doar “pentru persoane netransportabile din cauza de boala sau invaliditate”. (Adriana Istodor)

Iliescu, suparat pe oraseni

Presedintele Ion Iliescu a indicat, ieri, ca ar trebui adoptate legi care sa permita validarea alegerilor sau a referendumurilor, indiferent citi cetateni vin la vot. Referindu-se la actualele prevederi care stipuleaza ca, pentru validarea alegerilor sau a referendumurilor, este necesara prezenta la urne a cel putin 50 la suta plus unu din numarul persoanelor cu drept de vot, presedintele a comentat: “De ce? De ce trebuie tara sa cheltuiasca inca o data pentru ca sint unii care n-au aceasta constiinta a datoriei cetatenesti?”. Dupa care seful statului a adaugat: “Cine nu voteaza se cheama ca nici nu mai trebuie sa fie luat in considerare”.
Presedintele a fost de acord cu folosirea urnelor mobile si pentru alte cazuri decit cele prevazute in mod expres de lege (pentru bolnavii nedeplasabili) gasind ca aceasta practica se aseamana cu votul prin corespondenta sau prin mijloace electronice, practicat in alte tari. Presedintele Ion Iliescu i-a laudat, ieri, intr-o declaratie, la Palatul Cotroceni, pe tarani pentru ca s-au dus in numar mare la referendum. Iliescu a precizat ca “este, de fapt, cumsecadenia taranului roman, care ne-a salvat de-a lungul vietii prin echilibrul sau, prin legatura strinsa cu solul tarii si cu interesele de baza. Si este influenta microcolectivitatilor in mediul rural, care-i fac pe oameni sa fie mai echilibrati, mai responsabili cu misiunile lor si cu raspunderile lor civice.
Taranii au dovedit mai multa cumintenie si mai multa receptivitate la aceasta misiune care ne revine.” Presedintele are o parere critica despre mediul urban: “Orasul, din pacate, duce la o anumita instrainare a individului si la slabirea acestei legaturi cu colectivitatea, cu cetatea, in loc sa fie invers: mediul urban si nivelul de cultura sa ridice gradul de angajament si de responsabilitate”.(Cristian Oprea)

Actiunea Populara va sesiza Parchetul General si PPE

“(...) Demisiile ministrilor Puwak, Mihailescu si Beuran reprezinta o incercare a PSD de a crea o perdea de fum pentru ascunderea fraudei care a dus la validarea referendumului pentru Constitutie. Organizarea si desfasurarea referendumului pentru adoptarea Constitutiei a demonstrat inca o data mentalitatea infractionala a PSD, care nu are nici o retinere sa incalce legea atunci cind are probleme. (...) Actiunea Populara va sesiza Parchetul General referitor la fraudarea votului pentru referendum. De asemenea, vom sesiza Partidul Popular European si, prin intermediul acestuia, Parlamentul European despre gravele abuzuri savirsite de PSD in timpul acestui referendum. Solicitam anchetarea, de catre o Comisie parlamentara, a tuturor operatiunilor de organizare si desfasurare ale referendumului.”

URR: “O infringere majora pentru democratie”

“Nu putem ajunge sa votam nici “pentru”, nici “impotriva” atunci cind dreptul cuiva de a nu vota este alienat prin santaj, intimidare si mita sau furt. (...) Acest “succes”, departe de a consfinti integrarea noastra europeana, nu face decit sa dezvaluie lipsa de substanta a democratiei tranzitiei si lipsa de viziune a unei clase politice care crede ca integrarea in rindul democratiilor prospere ale Europei se obtine in 30 de zile de campanie desantata. (...) Nu vrem sa traim intr-o tara in care se infiinteaza “comandamente de criza” si au loc sedinte extraordinare ale guvernului doar pentru ca rezultatele unor alegeri nu sint cele asteptate. Nu credem in aceste dubioase “salvari ale natiunii in numele interesului national” pe care ni le flutura sub ochi, de regula, oameni interesati doar de binele lor personal”.

PRM cere BEC sa nu valideze referendumul

“(...) Partidul Romania Mare solicita presedintelui Romaniei, Ion Iliescu, si primului-ministru, Adrian Nastase, sa renunte la practicile autoritariste, sa recepteze rezervat rezultatele triumfaliste raportate de baronii locali, sa asigure securitatea documentelor justificative ale referendumului si sa impuna un calcul strict al voturilor exprimate, astfel incit sa obtina cifra reala a participarii la vot. (...) Partidul nostru va da publicitatii raportul unei comisii a partidului care centralizeaza rezultatele reale ale referendumului, pe baza proceselor-verbale de la fiecare sectie de vot, pina in acest moment conturindu-se o frauda de cel putin 15 procente. Datorita numarului impresionant de abuzuri comise la nivelul intregii tari, Partidul Romania Mare solicita Biroului Electoral Central sa nu valideze rezultatele acestui referendum.”

“Bucurestenii au pedepsit un sistem profund corupt”

Traian Basescu l-a criticat, ieri, pe Ion I liescu pentru declaratiile sale referitoare la prezenta la vot a locuitorilor Capitalei: “Bucurestenii nu merita certati de reprezentanti ai unui regim profund corupt, ai carui exponenti sint Adrian Nastase si Ion Iliescu”, a spus Basescu. El a protestat fata de impartirea celor 22 de milioane de romani - facuta “de inalti demnitari ai statului - in adevarati romani, cei din mediul rural, si cei mai putin adevarati, in mediul urban”. “Bucurestenii sint mai bine informati. Prin atitudinea lor, ei nu au pedepsit Constitutia, ci au pedepsit un sistem profund corupt, au pedepsit aroganta unei puteri care a ajuns sa-i deranjeze”, a declarat primarul Capitalei. Potrivit lui Basescu, bucurestenii nu au putut fi momiti cu cite un milion de lei pentru ca nu au pamint. (Alina Mihai)

Inghesuiala la predarea sacilor

Sute de reprezentanti ai comisiilor de la sectiile de votare din Bucuresti s-au inghesuit, duminica seara, la Biroul Electoral Municipal (BEM) pentru a preda sacii cu buletinele de vot. “A fost destul de multa lume pentru ca au fost peste o mie de sectii de votare. La inceput a fost mai greu, oamenii, probabil obositi, erau nerabdatori sa termine si s-au inghesuit, dar apoi au inteles care e situatia si a mers mai bine”, ne-a declarat Constantin Carbunaru, reprezentant al BEM. Acesta ne-a explicat ca au fost amenajate sase sali, cite una pe sector, in care au lucrat cite zece persoane, patru pentru primirea sacilor si proceselor-verbale si sase pentru validare. Cu toate acestea, predarea a durat peste patru ore, multi dintre reprezentantii sectiilor ajungind acasa spre dimineata. (I.A.)

Deputat PSD, acuzat de frauda cu urna mobila

Reprezentantii a trei partide de opozitie din Iasi il acuza pe deputatul PSD Cristian Nechifor ca a folosit in mod fraudulos urna mobila, intr-o comuna din judet, pentru a aduna cit mai multe voturi. “Cristian Nechifor a luat urna mobila de la sectia de votare din comuna Voinesti si a plecat in sat, impreuna cu doi membri ai comisiei locale, sa culeaga voturi pe intuneric. Au revenit dupa doua ore cu 200 de buletine, desi in comuna respectiva existau doar trei solicitari pentru urna mobila”, a declarat Constantin Serban, vicepresedinte al PD Iasi si membru in Biroul Electoral Judetean. Reprezentantul PD, impreuna cu cei ai PUR si PRM au depus o contestatie impotriva lui Cristian Nechifor.
Deputatul Cristian Nechifor a negat acuzatiile: “Chiar e o gluma buna. Cum sa iau eu urna, cu atitia oameni in jur. E drept ca am supravegheat procesul de votare in Voinesti, ca reprezentant al parlamentului. Dar, in rest, nu am intervenit”. (Razvan Chiruta)

Batrinii au votat “compensate”

Pe mai multe buletine de vot din Valea Jiului se solicitau medicamente gratuite si compensate. Oficialitatile considera ca cei care au scris sint mai mult ca sigur persoane in virsta, gindindu-se ca in acest mod vor putea sa-si faca publice ofurile. (M.M.)

Vrea sa-si boteze baietelul Referendum

Florentina D., 16 ani, din Slatina, a nascut un baiat chiar in prima zi de referendum. Ca sa nu uite evenimentul, Florentina s-a gindit sa il boteze pe micut Referendum: “Cred ca asa am sa ii dau numele, ca sa fie si el respectat cind o sa fie mare”, ne-a spus proaspata mamica. Ea spera insa ca atunci cind va merge la Starea Civila sa nu intimpine nici o problema. (Petre Cojocaru)

Tirguiala pe cele 10.000 de voturi in plus de la Oradea

Membrii Biroului Electoral de Circumscriptie Bihor au supus la vot, simbata, daca sa recunoasca public sau nu eroarea de calculator care a ridicat cu 10.000 numarul votantilor bihoreni din prima zi a referendumului, a declarat, luni, Ilie Bolojan, reprezentantul PNL in BEJ Bihor. Reprezentantul PNL a precizat ca, in opinia sa, eroarea privind cele 10.000 de voturi ar putea avea doua explicatii: “sau a fost efectiv o greseala, sau s-a primit o dispozitie sa se faca o ajustare la raportare, astfel incit la teleconferinta de duminica a PSD lucrurile sa iasa bine in ceea ce priveste Bihorul”.
Simbata, in numai citeva ore, de la 16.00 la 22.00, procentul bihorenilor prezenti la vot a crescut substantial, de la 6,5 la suta la 21,07 la suta. Una dintre sectiile de votare din Oradea a raportat un numar de 10.109 votanti in loc de 109, citi au fost in realitate. (Mediafax)

vuietul marelui oras
trezit din somn

seara se lasa repede peste noi

in fata Teatrului Dramatic
oameni si oameni
ridicati sufleteste de un vis:

a murit dictatorul!

bucurie si eliberare de frica.

ceva de nedescris:
frunti descretite, strangeri de mana
si oameni.

in noaptea neagra
centrul orasului
era scena de lumina
de suflete.

pana a tras prima mitraliera.
in OAMENI.
in ZIDURI DE SUFLETE.

Doamne.
de ce ne-ai lasat?

razboi in familie:
copilul striga la tatal sau: de ce tragi perdeua, tata!

eu vreau sa ies in strada!
prietenul meu e acolo
si fratele meu e acolo
si sora mea e acolo.

tatal spune: unde te duci tu, copile
in bataie de glont nemilos?

ce vrei sa faci cu viata mea?
te intorci maine acasa in sicriu?

si copilul nu mai aude...
fuge de acasa
spre moartea care il va elibera.

Asa a fost.
Doamne.

Catalina Bader

sa regret faptul ca la revolutie tarisoara asta n-avea nici un leu datorie externa iar acum suntem si noi si urmasii nostri pt. o perioada de cel putin 300 de ani datori vanduti...?
sa regret faptul ca pe atunci furau cateva zeci, si tot cu frica de a nu fi cumva descoperiti, iar acum fura cateva mii si si-au facut ranch-uri peste tot in tara in timp ce cateva milioane de oameni umbla lihniti de colo colo nestiind ce vor pune maine pe masa...?
sa regret faptul ca pe atunci vedeam oameni scormonind in gunoaie pt. a strange de mancare la animale iar acum se bat o multime de la o coaja de paine mucegaita pt. a o manca...? si aici vreau sa fac o paranteza: mama mea a vazut odata cum cineva luase din buncarul de gunoi o bucata de paine murdara si stergand-o cu maneca o infuleca de parca ar fi fost cine stie ce delicatesa de pe masa alesilor nostri!
sa regret faptul ca dupa ora 10 seara oamenii puteau umbla linistiti pe strazi daca voiau, numai sa nu faca cine stie ce iar acum nu poti sa iesi nici pana in fata blocului ca s-ar putea sa te trezesti spintecat sau cu capul crapat in doua...?
sa regret faptul ca de la revolutie incoace s-a innecat tara asta in sangele pruncilor avortati iar atunci inca mai existau legi aspre care incurajau la crestere demografica...?
sa regret poate ca n-am murit atunci de bucurie ca pot obtine o casa ca proaspat casatorit si astazi sute de mii de romani stau inghesuiti in niste garsoniere mizere alaturi de parinti, frati si surori...?
sa regret ca pe atunci cine nu muncea era pus cu forta la munca iar acum din 10 romani 3 lucreaza pe te miri ce la patroni sau la stat si cei mai multi deja si-au luat talpasita spre alte state unde sunt cu adevarat apreciati si li se plateste pe masura efortului lor...?
sa regret cozile de atunci pt. ca in comparatie cu cele care se intind azi la farmacii alea erau niste glumite...?
sa regret frigul din case si ratiile de mancare pt. ca frigul acela nici nu se compara cu cel de azi cand de buna voie se debranseaza oamenii iar ratiile de mancare trebuie sa ni le facem tot de buna voie si nesiliti decat de neajunsuri...?
sa regret noptile fara curent in becuri sau la prize in dauna miilor de beculete care stralucesc colorat pe strazi si pretutindeni astazi dar pe care le platim cu varf si indesat de parca ar trece prin firele electrice mercur si nu curent electric...?
sa regret rationalizarea apei gandindu-ma la miile de tone de apa risipite pe strazi si pe aiurea din cauza neglijentei sau nepasarii factorilor competenti platiti gras din buzunarele contribuabililor...?
sa regret defilarile aproape extravagante din data de 23 august fiindca dupa `89 n-am mai vazut nimic care sa semene cu o defilare adevarata...?
sa regret ca cercetatorii romani isi puneau cunostintele si capacitatile in slujba intregului popor dar ca acum si le pun doar in slujba banului strain...?
sa regret ca, conationalii nostri si diferitele etnii n-aveau curajul sa pretinda pe atunci organizari teritoriale de sine statatoare sau sa arunce cu manifeste tendentioase la adresa sigurantei nationale dar ca astazi pot face asta pt. ca au un statut privilegiat fata de romani...?
sa regret programele de cultura si sport sustinute puternic si incurajate, in dauna programelor care exista dar lipsesc cu desavarsire astazi...?
in ultima instanta ce ar trebui sa regret, ca m-am nascut in aceasta tara, la sanul unui popor puternic dar care s-a obisnuit deja sa se faca de rusine invatand sa devina mai degraba copist de duzina decat imaginativ si pastrator de traditii, de obiceiuri proprii...? dv-stra ce spuneti, ar trebui sa-mi fie rusine si sa regret ca ma numesc roman si nu neamt sau olandez...?
tin sa va spun ca acesta este doar un studiu comparativ. n-am agreat comunismul dar, pt. numele lui Dumnezeu, l-as fi preferat pe acesta decat mamonocratia, demonocratia si plutocratia nebuna in care am fost aruncati! de ce? fiindca atunci ma mai simteam uman... acum ma simt doar o masina pusa in slujba altora. si tare ma tem ca ma voi obisnui asa si nu voi mai gasi in mine puterea de a lupta pt. idealurile mele!
in incheiere vreau sa citez dintr-un psalm al lui David: "cand se ridica sus oamenii de nimic, nelegiuitii misuna pretutindeni"!!!

1. dar astazi ce invata copiii nostri? sau ar trebui sa intreb daca mai invata altceva in afara de a se fofila sau de a fura cat pot?... ce sa invete saracii de ei decat despre cum se da sau se ia spaga, despre coruptie si despre legea celui mai tare?!
2. e o chestiune de onoare sa muncesti! dupa bombardarea Berlinului de catre rusi la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial totul era facut una cu pamantul in respectiva capitala. si totusi nemtii s-au ridicat din propria cenusa, cum se zice, printr-un efort urias. intr-un timp relativ scurt au facut din Berlin un oras ultramodern. de ce ne uitam peste gard la vecinii nostri europeni? fiindca asa ne place sa ne comparam cu altii. si apoi "cui nu-i place sa munceasca sa nu manance"! si uite cum descoperim f. usor de unde porneste comoditatea romanului: din mentalitatea lui asemanatoare cu a lenesului din povestea lui Creanga. frumos, n-am ce zice. nu era vorba de stat in inchisoare pt. optiunea ta, am pus doar accentul pe faptul ca putini muncesc dar si mai putini sunt constienti de importanta muncii lor!!! asta este in fond semnalul de alarma pe care am vrut sa-l trag.
3. lasa, uite ca acum ne da statul roman posibilitati nelimitate, zau asa. ne face lucuinte prin ANL cu credite bancare pe nu stiu cati ani... da, numai ca nu se spune si faptul ca acele locuinte se dau tot cu pile, cu interventii si cu spaga, iar fara a avea minim 6-7 milioane de lei/luna/membru de familie nici n-ai cum sa obtii creditarea fiindca ratele nu pot depasi un anumit plafon, nu-i asa? dar nu-i nimic, mi-a soptit mie cineva ca dupa ce intram in UE (si ea in noi) bogatii vor fi obligati sa faca locuinte gratis saracilor de pretutindeni...! altfel cica o sa le nationalizeze palatele!!! sic!
4. nu regret vremurile alea, nu interpreta gresit. regret doar ca o ducem mai rau decat inainte- cultura, arta, sport, munca, locuinta proprie, si aproape toate nu se pot face cu burta goala sau, cum se mai spune pe alocuri, pe inima goala! ori eu cel putin ma simt cu inima goala, doar speranta a mai ramas in mine pt. ca asta moare ultima. e bine ca salariul mediu pe economie e in jurul sumei de 5 mil./luna... dar isi mai aminteste cineva cum se face media asta? sa vedem: punem pe unul cu 60-70 mil./luna (dar se stie ca exista multi care au salarii de sute de mil.) pe langa majoritatea care lucreaza cu salariul minim pe economie, mai exact cu fabuloasa suma de 2400000 lei! eu sunt unul dintre aceia! ar trebui sa ma bucur ca macar fac parte dintre cei multi, nu-i asa?...
5. cine mai are curajul sa vorbeasca de libertate, ori este slab informat ori pur si simplu nu vede ce se intampla in jurul sau! atata vreme cat libertatea asta va fi inteleasa si aplicata sub forma de libertinaj n-o s-o ducem in nici un caz mai bine. unii au afirmat ca libertatea nu poate fi obtinuta decat "prin Hristos si in Biserica". asta inseamna ca toate sunt direct si strans legate de obligatia de a nu face rau nimanui si dreptul de a nu ti se face rau.
in final poate ar fi bine sa ma contrazici si la celelalte puncte ca sa-mi dau si eu seama cat de inapoiat am ramas...

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...

Hai sa tragem un fum, mi-a zis Bobdylán. Are Buru ceva. Nu-l cunosteam atunci pe Buru. Il mai vazusem de cateva ori, dar abia daca schimbasem cateva cuvinte. Cand am aparut cu Bobdylán langa orarul studentilor straini din anul pregatitor: arabi, greci, albanezi si basarabeni, langa Buru era si Fane Babanu. Fumezi, m-a intrebat Buru. Da. Am mers dupa facultate, alaturi de foisorul din spate si am fumat doua tigari. Deja incepusem sa ne intelegem bine. Altfel ne-am fi gruzit, si ar fi iesit un rahat din toata treaba asta. Mergem la cursuri, Bobdyláne? Sigur, in Pub.

Pe drum discutam cu Buru despre palma imaginara ce urca pe ceafa, parca te mangaie, desi e rece. Cum culorile incep sa fie vii, cum o parte a creierului amorteste si alta prinde viata. Ti-a placut, m-a intrebat Buru, nu a fost asa de slaba? A fost misto, i-am raspuns. In Music Pub am comandat toti cola, doar Fane Babanu bere, parca, zicea ca nu da bani el pe tot felul de sucuri. Niste studenti obositi de scoala care au terminat orele. Asa trebuie sa fi aratat. Priveam fascinati pozele de pe zidurile pubului, desi le mai vazusem de atatea ori: jazzisti negri, tarani, case, castele, figuri ciudate. Incepusem sa descoperim in poze alte poze, fiecare cu versiunea sa, de ziceai ca acele poze e o imensa papusa ruseasca in care incap o gramada de papusi.

Fane Babanu era tacut, asculta muzica si privea peretii. Bobdylán zicea ca nu are nimic si incerca sa-l gruzeasca pe Fane. Lasa-ma in pace, ba, asa imi place mie cand fumez, nu am halucinatii, nu rad prea mult, dar mi-e bine, foarte bine, e un fel de moleseala foarte placuta, prind gustul starii. Am pus brusc mana pe piciorul lui Bobdylán si el a sarit ca ars, nu te-a luat? - de ce sari atunci? Toti radeam, chiar si Bobdylán, care continua sa se jure ca nu are nimic si sa priveasca banuitor la toti care treceau pe langa noi.

Buru isi puse casca si asculta o caseta de-a lui. Parea dus departe, fara nici o dorinta de intoarcere. Din cand in cand ridica capul si ne zambea. Il mai speriam din cand in cand pe Bobdylán spre hazul tuturor.

Eu ma gandeam la dragostea mea, la literatura, de fapt in capul meu atunci era literatura, la muzica foarte faina ce era in pub. Nu vroiam sa plec nicaieri, nu vroiam sa ma intorc nicaieri. Acelasi lucru probabil simteau si baietii, fiecare cufundat in linistea, visele lui. Simteam cum o rana mare incurabila s-a cicatrizat, a trecut, a amortit, dar mai simteam acum cicatricea si stiam ca nu poate dura mult, ca imediat pielea va plesni, va aparea iarasi sange, durere. Atat.

Eram fiecare in gaoacea lui. Un inceput. Mai tarziu aveam sa ne largim gaoacele, sa incapem toti, dar deocamdata asa a fost. Nu ne cunosteam suficient de bine pentru a lasa halucinatiile sa circule libere. Chelneritele treceau pe langa noi ca prin filmele lui Tarantino. Pletosi, concerte, fum de tigara fac din acest Pub, un refugiu ideal, un loc unde te doare in cot de toate si de toti, un paradis al ingerilor decazuti, ce tot spun? Un loc ideal pentru narcomani. Asta am vrut sa spun. Nu pot suporta alcoolicii, dar aici, desi sunt multi beti, e bine. Te simti ca acasa, drogat in ultimul hal, la televizor. Incepe Patru camere. Mai tragi un fum, te simti O.K., mori de ras, desi, sinceri sa fim, nu-ti vei aminti maine nimic, absolut nimic. Dar asa e mai bine . Il vei mai privi o data, apoi inca o data, inca… inca… inca… Memoria e un starv, o vaca nebuna in agonie ce te scutura, te loveste de pereti. Mori, vaca! Sa facem acelasi lucru de o mie, un miliard de ori, daca ne place. Mai trag un fum si o iau de la capat. Un tunel intunecos, eu cu masina circul prin el. Din tunel vad doar peretii luminati de aproape de farurile masinii mele. Viteza, bucurie, culoare. Ce-mi trebuie altceva? Doar masina sa nu se opreasca niciodata. Sa intru si sa intru in acest tunel intunecat al mintii mele cu masina si sa fac lumina. In a cata zi a fost lumina? Nu conteaza.

Bobdylán, Buru, Fane Babanu si eu la aceeasi masa. Se apropie Ted si ne intreaba: ce doriti domnilor?

Poftim?

Ce doriti domnilor?

Poftim?

Ce doriti domnilor?

Poftim?

Ce doriti domnilor?

Poftim?

Ce doriti domnilor?

Poftim?

Ce doriti domnilor?

Poftim?

Ce doriti domnilor?


Crede si nu cerceta!...

PDSR
Partidul Democratiei Sociale din Romania



Ion Iliescu
presedintele PDSR



Curriculum Vitae



S-a nascut la 3 martie 1930, in Oltenita, un orasel din sudul tarii, unde si-a petrecut copilaria si a urmat primii doi ani ai cursurilor scolii primare, pe care si le continua la Bucuresti; tot aici, urmeaza cursurile gimnaziale si liceale, fiind, succesiv, elev al liceelor "Industrial-Polizu", "Spiru Haret" si "Sfantul Sava".

Sfera formatiei universitare, precum si a preocuparilor profesionale o constituie domeniile gospodaririi apelor si ecologiei. A urmat cursurile Facultatii de Electrotehnica a Institutului Politehnic din Bucuresti si ale Institutului Energetic de la Moscova.

In anul 1955 si-a inceput activitatea profesionala ca inginer proiectant la Institutul de Studii si Proiectari Energetice din Bucuresti. In perioada 1979-1984, cand a condus Consiliul National al Apelor, a participat la elaborarea unor proiecte de anvergura privind gospodarirea si utilizarea resurselor de apa ale tarii si a sustinut punctele de vedere stiintifice ale specialistilor in domeniu, pronuntandu-se impotriva programelor megalomane ale dictaturii. Ca urmare, in 1984, a fost demis.

Din 1984 si pana la 22 Decembrie 1989 a fost directorul Editurii Tehnice din Bucuresti. A editat lucrari de varf cunoscute pe plan international in domeniul tehnic, realizand, astfel, in pofida numeroaselor oprelisti, o bresa in izolarea informationala la care erau constransi specialistii romani. Este autor a numeroase studii, articole si comunicari aparute de-a lungul timpului in reviste de specialitate.

In viata publica s-a manifestat constant ca promotor al spiritului democratic, al deschiderii spre valorile politice, stiintifice si culturale europene.

In 1948 s-a numarat printre fondatorii Uniunii Asociatiilor Elevilor din Romania, constituita pe principiile libertatii si democratiei. Organizatia a fost ulterior desfiintata, reprosandu-i-se ca "a neglijat criteriile de clasa".

In 1956 a fondat Uniunea Asociatiilor Studentilor din Romania, organizata dupa modelul uniunilor nationale ale studentilor din tarile europene, ca organizatii profesionale ale studentilor. A participat la miscarea studenteasca internationala in diverse foruri si organisme ale acesteia, ca reprezentant al studentimii romane.

In perioada anilor '80, domnul Ion Iliescu a fost, vreme de cativa ani, presedinte al unei federatii sportive cu foarte bune performante pe plan international, Federatia romana de caiac-canoe.

A fost sustinator activ al noului curs politic pe care l-a cunoscut Romania in anii '60, remarcandu-se prin pozitiile sale ferme, de afirmare a independentei si suveranitatii tarii, in raporturile cu Uniunea Sovietica, de desovietizare reala a tuturor compartimentelor vietii economice, politice si culturale romanesti, de deschidere spre Occident. In anii 1967-1971, cand acest curs politic a trezit numeroase sperante, a fost ministru pentru problemele tineretului din Romania.

Este notorie luarea sa de pozitie in cadrul Sesiunii extraordinare a Parlamentului roman din august 1968, cand s-a ridicat impotriva invadarii de catre URSS a Cehoslovaciei, precum si impotriva teoriei brejneviste a "suveranitatii limitate".

In 1971, in cursul celor sase luni in care a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, a intrat in conflict deschis cu politica "revolutiei culturale" promovata de Nicolae Ceausescu, impotrivindu-se manifestarilor cultului personalitatii. Desi a fost exclus din forul central de partid, a continuat sa adopte o atitudine similara si cand a indeplinit functia de vicepresedinte al Consiliului judetean Timis, in anii 1971-1974, si pe cea de presedinte al Consiliului judetean Iasi, in anii 1974-1979. Ca urmare, a fost acuzat de "deviere intelectualista" si, treptat, a fost indepartat din viata politica. S-a aflat in permanenta sub urmarirea si supravegherea organelor de securitate, care au incercat sa-l izoleze, sa-l scoata din viata publica, sa-i controleze si sa-i limiteze posibilitatile de comunicare.

Cu toate acestea, personalitatea domnului Ion Iliescu a devenit din ce in ce mai cunoscuta in randurile unor largi medii profesionale si sociale din Romania, precum si din strainatate. Este omul politic despre care, inca din anii dictaturii ceausiste, se vorbea cu speranta si incredere ca despre principalul oponent al totalitarismului - militant autentic pentru libertate, dreptate si democratie. Prin curajoase si repetate luari de pozitie s-a manifestat impotriva dictaturii, chiar cand aceasta era la apogeu. La spargerea complotului tacerii din jurul numelui sau au contribuit si emisiunile unor posturi de radio occidentale care erau ascultate clandestin de largi categorii ale populatiei romanesti.

Nu este lipsit de semnificatie faptul ca, in zilele premergatoare prabusirii dictaturii, in orasul Timisoara - unde a lucrat patru ani - si in alte localitati ale tarii, multimile iesite in strada scandau numele lui Ion Iliescu.

Inca din primele ore ale Revolutiei romane, in seara zilei de 22 Decembrie 1989, a fost desemnat in fruntea noului organism de conducere a statului roman: Consiliul Frontului Salvarii Nationale. A dat citire, la posturile de radio si televiziune nationale, Comunicatului catre tara, la elaborarea caruia a participat, definind natura politica si sociala a transformarilor care aveau sa marcheze ireversibil destinul Romaniei: demolarea sistemului totalitar comunist, a monopolului unui singur partid; instaurarea democratiei, a pluralismului politic; instituirea statului de drept; constructia societatii civile; respectul demnitatii si drepturilor omului; garantarea libertatii de expresie, de asociere si manifestare; reforma economica si tranzitia la economia de piata; larga deschidere pe plan international.

Incepand cu 22 Decembrie 1989, a indeplinit functia de Presedinte al Consiliului Frontului Salvarii Nationale.

In perioada februarie-mai 1990 a condus Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala, in care au fost inclusi reprezentantii tuturor partidelor politice aparute in cursul lunii ianuarie.

La 20 mai 1990 a fost ales Presedinte al Romaniei.

La alegerile prezidentiale din 11 octombrie 1992, primele alegeri organizate in conformitate cu noua Constitutie, a obtinut 7.297.551 voturi, adica 61,5% din totalul de 11.910.609 voturi exprimate, marea majoritate a electoratului optand pentru programul sau "Cred in schimbarea in bine a Romaniei". Caracteristicile de fond ale acestui program sunt reconcilierea nationala, pactul social, conlucrarea tuturor fortelor politice pentru stabilitatea si redresarea tarii, tranzitia spre economia de piata, continuarea reformei economice, protectie sociala, deschiderea spre lume. Dupa alegerea sa in functia de Presedinte, domnul Ion Iliescu a declarat: "Voi fi presedintele tuturor cetatenilor Romaniei. Pe toti ii asigur ca interesele tarii imi vor fi singurul si categoricul reper la care ma voi raporta tot timpul mandatului prezidential; ca, in temeiul inaltei misiuni care imi revine, nu voi cunoaste ragaz pana ce nu vom vedea tara iesita din criza si intrata in normalitate".

La alegerile generale si prezidentiale din 3 noiembrie 1996, domnul Ion Iliescu a fost ales senator PDSR.

Conferinta Nationala Extraodrinara a Partidului Democratiei Sociale din Romania din 17 ianuarie 1997 l-a desemnat de domnul Ion Iliescu presedinte al PDSR, functie in care a fost reales la Conferinta Nationala a partidului din 20-21 iunie 1997.

In 1992 a publicat cartea "Probleme globale. Creativitate", in care sunt reunite articole si studii ce dau expresie unor procupari mai vechi, legate de profesia sa, reflectii privind mediul inconjurator, raportul dintre efectele benefice ale aplicarii progreselor tehnico-stiintifice contemporane si ritmurile ingrijoratoare ale epuizarii unor resurse neregenerabile, cu efecte ireversibile si imprevizibile pentru viitorul planetei.

In 1993 publica lucrarea "Revolutie si reforma", pe care o reia, in 1994, intr-o editie noua, adaugita. Principalele mobiluri si teme de reflectie ale cartii sunt particularitatile Revolutiei romane, pe fundalul schimbarilor care s-au produs si se produc in intreg centrul si estul european, precum si evaluarea proceselor de tranzitie pe care le cunoaste Romania, din unghiul integrarii lor in ansamblul schimbarilor ce au loc in viata internationala si in economia europeana si mondiala.

Tot in 1994 ii apare cartea "Romania in Europa si in lume", ce cuprinde alocutiuni, discursuri si interventii in cadrul unor forumuri si organisme internationale, articole si studii privind pozitiile si orientarile in politica externa a Romaniei, conform noului curs, ireversibil, al vietii politice, economice si sociale romanesti.

In 1995 publica alte trei carti: "Revolutia traita" - convorbiri si aprecieri privind evenimentele din Decembrie 1989; "Toamna diplomatica" - o seama de interventii si demersuri prezidentiale in cadrul unor intruniri internationale. "Momente de istorie. Volumul I" - interventii si documente referitoare la Revolutia din Decembrie si incercarile prin care a trecut Romania in perioada privizoratului politic, primele alegeri libere din mai 1990 si framantarile post-electorale.

In 1996 publica "Momente de istorie - Volumele II si III" si volumul "Dialoguri romano-americane".

Foloseste in mod curent, in activitatea sa, limbile franceza, engleza si rusa.

Este casatorit din anul 1951. Sotia sa, doamna Elena Iliescu, este de profesie inginer, cercetator stiintific in domeniul coroziunii metalelor.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~





Crede si nu cerceta!...

Imi spunea deunazi un cunoscut "de dincolo" ca in Romania, la 14 ani de la Revolutie, totul este nebulos, saracacios si trist. Ca tot romanul patriot, am fost tentat sa-l contrazic. Am incercat insa pentru o clipa sa trec de partea cealalta a baricadei si sa vad lucrurile din punctul lui de vedere. Ei bine, in secunda urmatoare, am realizat ca "de dincolo" situatia de la noi nici nu are cum sa se vada altfel. Legi proaste maresc si mai mult puterea discretionara a functionarului public corupt, pentru ca apoi sa se schimbe de la un an la altul si sa arunce totul intr-o fundatura muceda, gaurile negre se perpetueaza de frica celor care ar putea iesi in strada, orasele raman mizere, iar saracia este dusa pana la limita supravietuirii.

Sa-l acuzi atunci pe somerul care vrea sa plece cu tot dinadinsul din tara pentru ca nu mai poate sa ia de Craciun nici macar o portocala copilului sau? Pai, sa nu-l acuzam, caci iata ce spun cifrele. In vreme ce in Olanda sau Belgia, ajutorul de somaj reprezinta 80% dintr-un consistent salariu minim (1.249, respectiv 1.266 euro), la noi s-a gasit mai cu cale ca omul fara slujba sa primeasca doar 75% din cei 62,5 de "euroi", cat reprezinta brutul nostru lunar. Cand a venit insa vorba de TVA, legiuitorul "istet" si "cu mila" de compatriotul sau nu a facut referendum, ca-n Elvetia, unde natiunea a votat in corpore pentru TVA de numai 6%, ci ne-a trantit dintr-o data una de trei-patru ori mai mare, asa, ca nu cumva sa ne ridicam cu burta de la pamant, ci s-o ducem de pe o zi pe alta, tot taras, tot pe coate si pe genunchi.

Cu 47 de euro, cat reprezinta 75% din salariul nostru minim brut pe economie, am ajuns sa fim priviti de straini ca o a opta minune a naturii, ca niste creaturi de poveste, precum bacteriile care traiesc fara aer. Pai, cum sa nu se minuneze un somer luxemburghez de noi ca inca supravietuim, cand el primeste 1.094 de euro ajutor de somaj si se gandeste ca o duce greu? Stiti ce populatie are Luxemburgul? Doar 410.000 de locuitori, adica de vreo cinci ori mai putin ca Bucurestiul.

Tinem insa musai sa platim, in 2007, la momentul aderarii in UE, acelasi pret la gaze, la benzina, la absolut orice, precum micul luxemburghez. Ca asa vrea UE. Ca lor nu le pasa de noi inteleg, dar ca nici alesilor nostri nu le da prin cap ca-n felul asta nu vom scapa de saracie nici in 30 de ani, asta e mai greu de inghitit.

Practicand exasperantul, masochistul stil al taiatului cracii de sub picioare, ca nu cumva sa luam viteza, vom avea aceeasi zi a cartitei, in care noi ne facem ca muncim, iar ei se fac ca ne platesc.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Crede si nu cerceta!...

Sufletul romanesc - conditii istorice si trasaturi psihologice ale romanilor
de Lucian Hetco. 09.12.2001 - Göppingen bei Stuttgart

Ingaduiti-mi sa prelungim infatisarea metaforica a poporului roman - neam romanesc la rascruce de drumuri pe o placa turnanta aflata la gurile Europei, copil orfan al istoriei europene, fara neamuri aproape, lasat singur in calea tuturor neamurilor migratoare, vadit razboinice. Sintem un popor de oameni toleranti (prima noastra caracteristica care a influentat decisiv istoria noastra, voi arata mai incolo cum am ajuns aici), care cu intelepciunea taranului pamantean ( taran vine de la latinescul "terra" care inseamna pamant, aceasta denumire o avem doar noi romanii), s-a adaptat conditiilor neprielnice ale vremii reusind sa-si pastreze fiinta etnica prin intermediul culturii si limbii sale de tip latin. Sintem insa un popor in genele caruia intalnim si elemente ramase din trecerea si asimilarea altor popoare care ne-au stapinit vremelnic si partial, sintem adevarati europeni - autentici si nu veniti de prin pustiile eurasiatice. Insusi limba noastra poseda elemente din limbile Europei, pe fondul ancestral traco-moesic, cu preponderenta latinei vulgare, cu influentele puternice slave, germanice de devreme (gepizii, gotii si de mai tarziu, ale sasilor transilvaneni) , mai tarziu urmate de cele turane (pecenegii), ugro-finice (ungurii), cumane (inruditi cu pecenegii), turcice, ruse, franceze etc. Cultura romana a trait toate fatetele si inrauririle vremilor reusind sa se omogenizeze intr-o spiritualitate coplesitoare.
Insasi vocabularul limbii noastre moderne, atesta consistenta si suculenta vorbei noastre, asa cum spunea Ciulei. Succesiunea neamurilor care s-au perindat prin spatiul carpato-dunareano-pontic se regaseste inca si acum dupa sute de ani in fiinta noastra. Nu ramane decat sa constientizam origini, toponimii, denumiri si obiceiuri - sintem intr-adevar un unicat in Europa. Contrar teoriilor de natura politica prin care neamul nostru ar fi un neam de contrabanda, teorii vehiculate cu atata dezinvoltura si nonsalanta in occident de cei ostili noua romanilor, de parca falsificarea istoriei ar fi un fapt firesc, putem argumenta astazi, dincolo de subiectivism si interese nationaliste ca autenticitatea noastra este un fapt real si ca autenticitatea noastra e data si nu facuta. Mult hulitul (nu de istoriografia romana) cronicar anonim al regelui Bela atesta prezenta formatiunilor romanesti la navalirea brutala a triburilor ungurilor spre Europa, (dupa multi ani de existenta ungara in "Ätelküz" in sudul actualei Basarabii) este un fapt real si confirmat, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala, iar faptele nu se pot contesta.
Mai intai de toate insa sintem traci si nu oarecum ci... cei mai buni dintre traci - daci romanizati prin destinele istoriei, neamului nostru trac ale carui gene le purtam azi in noi impreuna cu celelate popoare balcanice autentice, cum ar fi bulgarii si albanezii, ii fusese dat insasi de Herodot urmatoarea descriere:" ...neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile".
Coplesitor acest:"..daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile". Actuala si mai adevarata ca oricand aceasta a doua caracteristica a noastra. Istoria se repeta, iar noi romanii purtam aceasta caracteristica a strabunilor nostri mai departe cu noi, de parca am fi dorit sa o avem ascunsa in subconstientul nostru. Sa constientizam un alt element al spiritualitatii noastre, tipic spatiului nostru carpato-moesic atestandu-i autenticitatea istorica si prelungirea mentalitatii trace de-a lungul secolelor pina in zilele noastre.
Am luat de la slavi o multime de elemente, fapt de altfel firesc, caci in Tara Romaneasca ( Oltenia, de exemplu) romanii asimilara pe slavi, in Moesia ( actuala Bulgarie si Serbia) populatia vlaha sau valaha fu asimiliata de acestia. De la inraurirea slavona pe la anul 600-1000, ne-au ramas denumirile de institutii de tip cnezat sau voievodat, (totusi aici parerile difera, multi istorici vazind in cnezate continuarea vechii judecii de origine romana, numele de origine slava " cneaz" suprapunindu-se cu acesta, de la slavii care traiau impreuna cu romanii) . Institutiile crestine de tip roman, dupa 500 de ani de crestinism apropiat de Roma, au fost violent trecute la ritul grec ortodox sub "apasarea violenta a bulgarilor" (Xenopol). Trebuie insa sa fie si ceva adevarat in teoria dlui. Xenopol. De la vechiul imperiu bulgar, ne-au ramas cel putin in sudul tarii influente slavone de tip bulgaresc. Crestinismul slavon ne-a slavizat partial mentalitatea pe mai departe, intr-o propaganda activa. Slavii insa au acelasi rol in formarea poporului roman si a limbii romane neolatine, precum l-au avut germanicii in procesul de formare a limbilor neolatine occidentale.
Aceeasi origine slavona o avura mai tarziu toate dregatoriile politice, pe fondul carora se organizara principatele de mai tarziu. Numele dregatoriilor sunt de exemplu: Logofat, Ban, Vornic, Postelnic, Paharnic, Stolnic, Clucer, Jitnicer, Parcalab etc, care cu exceptia logofatului sint toate de origine slava. Nu cred sa fie multi romani astazi care sa poata sa descrie explicit functiile acestea. Inclusiv birul este tot de origine slava, inlocuind latinescul "tributum", dar aseaza deja darea pe cap a poporului de rand, si este un element rudimentar, premergatorul impozitelor de astazi, ca element de baza in constituirea constienta a unei societati oricat de rudimentara ar fi fost ea.
Elementul slav este deci un adaos, nu este insa implicit hotarator, adaosul venind destul de tarziu, pentru ca poporul roman tinar atinsese deja, in romanitatea sa nord-dunareana un grad de definitie si delimitare, de structurare si omogenizare, care nu mai permitea asimilarea de catre noii migratori. In concluzie - au fost ei (slavii) cei asimilati, cel putin la nord de Dunare. Etnicitatea noastra este un faptor complex si de necontestat. De sorginte tracica, mentionate si in timpul stapinirii romane, obstile teritoriale daco-romane erau esentialmente deosebite si superioare obstilor gentilice ale neamurilor slave sau germanice. Obstile se reuneau in uniuni de obsti, aceste "Romanii populare" cum le-a denumit Nicolae Iorga. Acestea au cunoscut o dezvoltare spre forme social-politice superioare, administrative si militare. ( P.P. Panaitescu). Deci in final datoram romanitatii noastre supravietuirea noastra.
Este o trasatura din vechiul caracter al dacilor si al romanilor , ramasa noua proprie in ciuda nefericirilor istoriei noastre: o dorinta nestirbita de libertate, o pornire excesiva spre neatarnare. Ne-au ramas toate acestea din vremea invaziilor, cele de devreme ale pecenegilor, gepizilor, cumanilor, ungurilor si cele de mai tarziu ale turcilor sau ale rusilor. Neiubiti: grecul si evreul sint in mentalitatea romaneasca de tip viclean si sint lacomi. Boierii (cuvant slav), tipul de mic stapinitor local, sint neiubiti si haiducii de mai tarziu care se ridica impotriva exceselor acestora sint adevarati eroi, elogiati si iubiti, adapostiti si ridicati la rang de eliberator, mici "Zapata" intr-un perimetru al tolerantei traditionale tipice noua romanilor.
Nici primele secole de dupa anii 1000 si nici Evul Mediu nu ne-au fost prea prielnice. Stransi intre chezarimea austriaca cu iz unguresc in Ardeal, cu vasalitatea principatelor romane in fata turcimii ce asfixia mijlocul Europei, cu polonezii si cu rusii in Est am stat la confluenta intereselor puterilor vremii. Ne-am plecat deseori capul spre a supravietui, dar de fiecare data l-am si ridicat afirmand demnitatea noastra. Am fost si mai tarziu adeseori umiliti si batjocoriti, sa nu uitam de moartea lui Mihai si tradarea lui Basta, groaznicele chinuri pe care ardelenii Horia, Closca si Crisan au trebuit sa le indure inainte de moartea lor ca martiri ai neamului. Ne-au umilit fanariotii, slugarnicia iar demnitatea noastra a fost calcata in picoare: sa nu uitam de macelul familiei Brancoveanu, de cei patru fii ai sai care au murit sub ochii tatalui. O fiica de-a familiei Safta (Elisabeta)se refugiaza in Ardeal, astfel ca, in mod contrar dorintei Portii otomane singele familiei Brancoveanu nu s-a pierdut si inca mai curge inca in venele unor romani ardeleni.

De pierdut insa nu ne-am pierdut noi romanii niciodata, nici nu aveam cum, de vreme ce eram un popor cu o natalitate demna de invidiat, fapt subliniat de altfel si de istoricul american Milton G. Lehrer in lucrarile sale despre Romania. Ne-au trebuit umilintele vremii, pierderea Basarabiei pentru prima data la 1812, barbaria grecilor fata de Tudor Vladimirescu, dispretul lui Kossuth fata de romanimea lui Avram Iancu si inca multe altele pentru a putea constientiza prin carturarii vremii sensul primei unitati noastre nationale faurite cu sute de ani in urma de primul strateg al neamului, banul Craiovei, principele Mihai Viteazul. Si nu numai de aici ne-au ramas idea de unitate si suflet, caci si simbolicele batalii de la 1877 au antrenat si pe romanii ardeleni. Prin hazardul istoriei am avut sansa unui prim rege de sorginte germana care a continuat constientizarea treptata spre Europa si sub care am reusit sa devenim in sfarsit independenti.

Repulsia romanilor de a servi pe altii, in special a vechii taranimi romane este un alt element tipic. Tocmai toleranta taranului roman in simplitatea sa a ingaduit excesele boierimii, iobagii, robii moderni au oferit de-a lungul istoriei noastre exemple suficiente. Romanii sunt un popor superstitios, mai superstitios chiar decat rusii, in ciuda vioiniciunii si istetimii spiritului sau. Calitatile mentale ale romanului nu stau la suprafata, el fiind de multe ori subapreciat - trebuind sa cobori in sufletul sau pentru a-l descoperi cu adevarat. Un german va fi cu siguranta mai silitor si mai muncitor, dar romanul va fi mai patrunzator si spiritul sau va fi mai vioi decat al germanului. Taranul roman, baza poporului roman, este latin autentic, asemanindu-se cu taranul francez, spaniol sau italian. Defavorabila este pina azi imaginea romaneasca cel putin in spatiul de limba german unde filo-germanitatea altor natiuni nu ne-au ingaduit o imagine corespunzatoare realitatii.
Ospitalitatea traditionala a romanilor si bunatatea caracterului sau o atesta calatori ai secolului trecut care relateaza ca romanii au obiceiul de a pune pe marginea drumurilor vase cu apa, pentru calatorii care pot trece si seara dinaintea portilor. Linga vasele cu apa, cei bogati mai pun si paine pentru cei ce vor veni noaptea. In bilciuri, fetele tinere se plimba cu vasele lor de lut pline cu apa si dau sa bea la cei insetati. Ospitalitatea noastra este o alta caracteristica a poporului nostru. In sfarsit scriitorul francez Le Cler rezuma admirabil in aceste cuvinte firea si psihologia romanilor: "rasa este occidentala, caci aminteste in privinta limbii si fizionomiei de italieni si spanioli, obiceiurile ei sunt orientale". Stramosii noastri, atacati mereu de cate vre-un neam mai puternic fura de multe ori invinsi... cu timpul renuntara de a mai ataca, devenind toleranti, au evitat luptele cautand sa reziste defensiv. O tactica care s-a confirmat in rezistenta pasiva vizavi de dominatia ideologiei comuniste timp de 50 de ani. Pentru noi romanii a fost o intrebare care a tinut de factorul timp.
Lipsa noastra de metoda ne-a fost adeseori fatala, atmosfera morala a orientului in care dominatia turceasca si greco-fanariota, bacsisurile si aceasta expresie: " de a te descurca..." coplesi si enerva spiritualitatea noastra. Mai apoi imprumutul sovietic: "omul nou", de tip comunist, o creatie a unor minti bolnave, modelat in spirit neo-sovietic de tip slav a pus pecetea sa asupra mentalitatii romanesti. De distrus insa nu poate fi vorba. Mentalitatea romana s-a imbogatit cu o noua experienta. Patima noastra de mai tarziu in a face politica este coplesitoare; rar intalnim o natiune europeana care sa discute cu atita patima problemele sale si sa se piarda la randu-i in detalii, coruptie si balcanism. Sintem o natiune europeana care se redescopera astazi cu tot optimismul, avand un trecut zbuciumat. Si meritam sansa istorica ce ni se acorda. Avem destule minti luminate, ar fi pacat sa nu ne trezim definitiv pe muzica imnului nostru national "desteapta-te romane" , acum cand poarta e deschisa.
O ultima observatie: avem in sufletul romanesc o sumedenie de contraste, nedesavirsiri si provizorate. Am trait mai multe umilinti decat oricare alt popor european. Nici imaginea noastra in spatiul european nu ne-a fost decat rareori favorabila. Avem insa si capacitatile noastre nationale, care vor modela si armoniza aprecierea spiritului romanesc la adevarata sa valoare si pe viitor. Nu avem voie sa ne vindem usor niciunde in Europa si niciunde in lume. Sa afirmam existenta noastra si a spiritului nostru pe plan international cu argumente si cu o imagine favorabila Romaniei in lume. Numai asa vom reusi sa tinem pasul cu alte natiuni care au invatat din mersul istoriei sa culeaga elementele favorabile lor si sa le sublinieze cu elocventa. Si noi avem potentialul necesar, sa o facem deci cu totii. Indemnul meu: Sa nu uiti ca esti roman - si daca poti sa faci ceva pentru poporul tau, oriunde ai fi - acasa sau in strainatate - sa o faci fara ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet.

Violenta in familie isi scoate ghearele

Mediul familial devine pe zi ce trece o modalitate de exprimare a agresivitatii acumulate din afara lui

Conflictele sunt „rezolvate" de multe ori printr-o forma de agresiune verbala sau fizica.
Ne confruntam din ce in ce mai des cu evenimente de violenta familiala in toate formele ei, de la cea fizica si sexuala, pana la violenta psihica. Chiar daca situatiile de violenta domestica nu ne vizeaza direct, cu siguranta putem da exemple concrete de astfel de cazuri.
Studiile sociologice privind mediul in care se manifesta acest fenomen releva o stare de fapt deloc incurajatoare: mediul familial este cel mai violent dintre mediile sociale. Cum numai o parte din actele de violenta sunt descoperite si raportate politiei sau spitalelor, se poate trage concluzia ca fenomenul este mult mai raspandit decat se arata in sondaje.
Pe fondul schimbarilor rapide si spectaculoase care caracterizeaza societatea in ultimii ani, familia devine mediul de exprimare a agresivitatii refulate, de descarcare a stresului acumulat in afara mediului familial. De cele mai multe ori, conflictul "se rezolva" printr-o forma de agresiune verbala sau fizica, mult mai la indemana decat orice incercare de comunicare de bun-simt.



Formele violentei familiale

Sub conceptul de violenta familiala se recunosc manifestari de agresiune verbala, amenintari si atacuri, izolare, pedepsire sau intimidare. Violenta psihica este identificata ca fiind cea mai frecventa forma de violenta domestica, dar si cea mai putin observabila si mai putin marturisita.
Violenta, in oricare forma ar fi ea, nu trebuie acceptata. Dupa principiul adanc inradacinat cultural care spune ca „rufele se spala in familie", persoanele agresate, in majoritate femei, isi accepta rolul de victima si spera in mod nejustificat ca nu va mai exista o situatie similara.
Motivele pentru care femeia agresata isi accepta situatia si tace sunt variate. De multe ori, argumentul invocat este dependenta financiara de partener, existenta copiilor si imposibilitatea de a le asigura un trai decent, fara resursele materiale ale sotului. Un motiv puternic este si dependenta emotionala. Obisnuita sa traiasca pentru si prin partenerul ei, femeia abuzata va lua greu decizia unei despartiri. Saracia relatiilor sociale si familiale si lipsa unui suport moral ii vor alimenta sentimentul de nesiguranta si de neincredere in sine, preferand astfel un compromis in locul unei existente bazate pe independenta.

Copiii sunt cei mai afectati

Copiii supusi mediului violent din familie vor avea cel mai mult de suferit. Riscul depresiilor infantile, al sentimentului de culpabilitate si al anxietatii de abandon este foarte mare. Micutii crescuti intr-un mediu familial violent vor fi nesiguri in stabilirea relatiilor interumane si, astfel, singuratatea lor din copilarie se va prelungi la maturitate. Aceasta situatie genereaza ulterior un comportament agresiv asemanator cu cel din familia de baza.
Principalele posibilitati de depistare a cazurilor de violenta familiala sunt realizate de sistemul medical si politie. Chiar si in aceste circumstante intervin insa dificultati. In sistemul medical, lipsa de timp pentru o cercetare minutioasa, precum si nerecunoasterea de catre femei a faptului de a fi fost abuzate, anuleaza orice posibilitate de depistare a victimei si de rezolvare a situatiei conflictuale.
Una dintre prejudecatile cu care se confrunta societatea romaneasca este ca actele violente se produc numai in familii cu un nivel financiar scazut. Se pleaca de la premisa ca dificultatile materiale prin care trece familia reprezinta cauza principala a violentei din interiorul ei. Totusi, violenta familiala se manifesta in toate mediile socio-culturale, fara exceptie, insa cei cu un statut social ridicat sunt mai putin dispusi sa o recunoasca. Acestia sunt cel mai adesea impiedicati de rusine, de eventualele implicatii negative asupra carierei sau de lipsa de suport social.

Cauzele violentei familiale

Factorii care genereaza violenta familiala sunt atat de natura economica, cat si culturala. Cea mai des invocata cauza este situatia economica a familiei sau statutul social precar, care aduce frustrari si nemultumiri permanente. Printre motive se mai inscriu si dificultatile sexuale, dar si abuzul de alcool, droguri sau diverse medicamente. Studii recente arata ca aproximativ 75% din femeile cu parteneri alcoolici au fost abuzate.
Este evident faptul ca schimbarea in plan economic atrage dupa sine schimbari profunde de ordin social. De aceea, avand in vedere sacrificiile materiale si insecuritatea sociala implicita, se poate anticipa pentru urmatorii ani, mentinerea, daca nu chiar agravarea unor serii de tulburari de adaptare concretizate in comportamente agresive. Pe fondul perimarii valorilor traditionale, agresivitatea sociala a crescut, iar la aceasta crestere se adauga si faptul ca nu exista o protectie sociala eficienta.
O alta cauza importanta care poate fi adusa in discutie este lipsa unor modele pozitive. Agresivitatea care a invadat si a contaminat toate canalele informationale furnizeaza pseudomodele, ce sunt rapid preluate si adaptate la nivel familial.
Mentalitatea traditionala a contribuit si ea la accentuarea dependentei femeii de barbat si a obligat-o sa asculte de legile societatii patriarhale, in care predomina valorile masculine.
Se cunoaste faptul ca femeia este cel mai adesea victima violentei domestice, dar la fel de bine exista si cazuri de violenta asupra barbatilor din partea partenerelor de viata.
Violenta familiala afecteaza profund comportamentele. Cele mai intalnite manifestari psihopatologice sunt izolarea sociala, neputinta de a comunica, neincrederea accentuata, depresia, atacurile de panica, tentativele de suicid, precum si abuzul de alcool si droguri.

Copiii crescuti intr-un mediu familial violent vor fi nesiguri in stabilirea relatiilor interumane si vor imita la maturitate comportamentul agresiv din familia de baza.
Violenta familiala se manifesta in toate mediile socio-culturale.
Lipsa unor modele pozitive reprezinta una dintre cauzele agresivitatii din interiorul familiei.



Crede si nu cerceta!...

de obicei sunt o persoana visatoare, dar cand e vorba de topic-ul propus aici, devin (poate prea)pragmatica.este sanatos sa ramai in romania? nu. este un act de patriotism? poate. sa analizam: inchideti ochii si incercati sa va imaginati pentru o clipa ca nu SUNTETI--negru total care nu permite nici sentimentul chinuitor pana la extrem al singuratatii:nu poti fi singur daca nu existi--deschideti ochii si respirati linistiti: existenta nu va este amenintata...oare? dar pentru cat timp?, se intreaba geniul constient pana la durere de efemeritatea lui.permanenta este doar sabia lui damocles atarnand deasupra mea si a ta si a lor,tuturor.inima va goneste? se sufoca in linistea marii de pasivitate? vrea valuri vrea furtuna--actiune, schimbare?intre inec si supravietuire doar sinucigasul alege negrul si moartea--dar patologicul, obsesia iese din discutie.asadar te zbati in vartejuri,intre asfixiante absorbtii in adancul rece si patrunzatoare scaldari intr-o acaparatoare lumina--pe scurt,DEVII maniac-depresiv.cu cat esti mai constient de tine insuti esti blestemat sa te scufunzi in depresie.asa vad eu firul vietii pe "plaiurile mioritice"--cliseurile sunt tot ce a mai ramas: dai click si te afunzi in...nimic--"forma fara fond".
deci, conturul Carpathiei se profileaza cu intarzierea de rigoare--necesara dezvoltarii unei constiinte reale a riscului de inec--si "patriotul" din tine deschide gura: nu pierde casul, ci viata.un sfarsit intr-adevar neplauzibil.se ridica o intrebare cat se poate de pertinenta: ce inseamna patriot?ca sa te inscrii in sus-numita categorie trebuie sa ai scaun "in loc de" cap?nu:sfera patriotismului nu se intersecteaza cu sfera prostiei.sa renunti "la lupta pentru supravietuire" inseamna lasitate?pentru cel inzestrat cu puteri herculiene eforturile sisifice pot fi chiar indicate--noi, muritorii, insa, poate ca ne masuram curajul dupa alte standarde. si, in cele din urma, plecarea din tara nu se suprapune cu notiunea traiului in puf--ar fi un exod general!
CONCLUZIE:iubirea de tara e ca piatra din rau:nu o muta nici noiroiul nici apa, dar o slefuieste timpul--adaptarea la viata prin cautarea de comfort e o caracteristica a conditiei umane, infinita ca durata de realizare, deci nu poate fi invinuita automat de suprimarea patriotismului, caci cele doua nu se exclud.

...eu as zice sa ne fie mila de noi in primul rind.

La o greseala de proiectare unde se rupe un cui, e dat afara un inginer care e facut tzap ispasitor. Greselile de management, unde-si pierd painea mii de oameni sau o tzara, sint datorate -insa-conjuncturilor internatzionale nefavorabile si...nu e nimic de facut.

E hilar sa discutam de revolutzie si de discursurile lui Iliescu. Doar nu ne asteptam sa declare altceva. Un politician si cind spune adevarul minte, spune cineva. el gindeste altfel: mai "profund" si mai intortochiat.(pe scurt, ca o femeie)


Sper ca nu e cineva atit de naiv sa creada ca "ei" se gaseau intiplator la televiziune sau unde mai trebuia.

Una peste alta, nici nu se putea altfel. Stiut este ca au mai fost tot felul de incercari de "scuturare", faptasii fiind prinsi si treaba musamalizata. Totzi(?)speram...dupa care oftam tristi. Si sa stai la locul "potrivit" nu e o chestie la mana oricui. Cine ar fi fost mai indicat? Hai, acum ca sintem totzi cu 14 ani mai desteptzi, sa facem propuneri; nu va ginditzi ca e prea tirziu. Ginditzi-va numai ca "acum e momentul".
Nu am facut politica si nici nu fac( nu ma baga nimeni in seama...desi dupa cite vad ,scriindu-va , as fi avut inclinatzii)

Spune lumea ca "revolutzia" a fost organizata pe de o parte de rusi( era normal, nu?) pe de alta parte de vestici( zicetzi voi citziva); "antrenamente speciale" s-au facut in ungaria( si asta e f. normal, nu-i asa?) Ca doara Toekes-sau cum il cheama pe raspopit- nu a aparut de capul lui pe acolo ca martir!Uitatzi-va ce face acum si punindu-va mintea putzin la lucru...dar nu uitatzi ca vine Craciunul!

Si-n final ptr. noi astia ignorantzi e bine ca s-a miscat roata; noi am ajutat (cred...sau poate intimplarea?) sa se miscte in alta directie decit cea programata.Si uite ca ne putem vedea familiile fara sa ne mai temem de una de alta si sa zicem : aia e tzara noastra!( atentzie insa la accidentele de masina)

Cam asa vad eu.

Si daca tot am ajuns aici hai sa dam mana cu mana si sa facem ceva ptr. ea(RO) Amintitzi-va ce a spus J.F. Kennedy( sper ca l-am scris bine): nu intrebatzi ce face ROmania ptr. voi, intrebatzi-va ce facetzi voi ptr. Romania( acuma, ho: fara sacrificii prostesti. Ginditzi-va intai la viatza voastra. Totul pleaca de la noi incolo)

Am senzatzia ca daca nu ma opresc, balinzesc de tat, asa ca va la aici.

PS(scurt)
Maiestatea sa Regele Mihai, cred ca face ce-i sta in putere sa ridice putzin RO in ochii lumii. Lozina acum e: totul ptr. intrarea in Europa si nu cred ca e rau. E asta un drum gresit?

Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

ca noi ridicam ziduri in loc sa le daramam.

nu-i pacat?!