comentarii

omul care cere un miracol închide porțile la cer pentru el


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
tu ai prezentat mitul, sa presupun? - de spiritely la: 24/06/2006 19:06:51
(la: Uniunea Europeana, intre mit si realitate.)
ciudat, din vocabularul folosit dai impresia a fii un om citit, dar continutul te tradeaza enorm. cam asta ar fi modul de gandire al romanului ignorant, care traieste inca cu sechelele comunismului in mentalitate. daca ai intra pe website la UE, ai citi stirile internationale si te-ai interesa de niste tratate si carti scrise pe tema UE, ai vedea ca lucrurile nu sunt asa cum le-ai descris tu.

intitulezi post-ul: UE, intre mit si realitate...tu ai prezentat mitul. eu acum iti contraargumentez cu realitatea...

"Sunt un adept al culturii europene, sunt un adept al civilizaţiei occidentale (sau mai bine zis a ceea ce ar trebui sã fie aceasta), dar sunt categoric împotriva U.E.!"
- te contrazici singur si inca din primele randuri: nu te poti considera adept al culturii europene si in acelasi timp sa respingi UE, care se contureaza a fii urmatoarea perioada de glorie a civilizatiei europene de la sfarsitul secolului 19

"Dupã al doilea rãzboi mondial, Europa s-a trezit îngenuncheatã în faţa S.U.A. şi a U.R.S.S. fiind împãrţitã practic între aceste superputeri. Cu ajutor american - fãrã a fi totuşi niciodatã lãsate din lesã - ţãrile occidentale şi-au reconstruit economiile. S-a impus ideea unei cooperãri cât mai bune între ele şi formarea unui cadru în care sã nu poatã avea loc un rãzboi între ele. Astfel s-a nãscut in 1957, Tratatul otelului si al cãrbunelui, iar in 1972, Uniunea Europei Occidentale sau Piaţa Comunã. Pe scheletul acestei construcţii politice - demne de apreciat dealtfel - a apãrut monstruozitatea care este azi U.E."
- da, pentru ca acum exista aceasta "monstruozitate", tu te bucuri de pace si viata. daca europa ar fi avut inca un razboi asemanator cu world war 2, romania nu cred ca ar mai exista in forma in care e acum. si spun asta pe baza eternelor greseli politice facute de conducerea tarii de-a lungul timpului. multumim pentru lectia de istorie cu anii si tratatele, dar argumenteaza in nici un fel subiectul tau!

"Uniunea Europeanã este un organism extrem de birocratic. Sistemul de conducere al sãu este nedemocratic, ineficient şi extrem de corupt."
-da, UE este birocratica, intr-o oarecare masura...si America este birocratica. nu confunda insa birocratia cu coruptia. zici ca este nedemocratica...aici te joci cu un termen puternic pe care doar il arunci in propozitie ca sa sune mai bine. intereseaza-te mai intai cum se iau deciziile in institutiile europene, cum sunt formate board-urile de decision making...asta ca sa ai o idee despre cat de democratica este UE

"Din punct de vedere politic, U.E. este un stat totalitar, condus de o "elitã" birocraticã ce îşi doreşte permanentizarea puterii"
-din nou, folosesti cuvinte tari, care nu stii ce inseamna: "totalitar". plus ca UE nu este un stat!!! asta e chiar culmea!!! si care este "elita"despre care vorbesti?

"Sigur, formal existã partide politice, parlamente, chiar şi opoziţie etc. dar mişcãrile sau partidele considerate "periculoase" sunt ţinute în frâu: vezi cazul Frontului Naţional din Franţa, Partidul Libertăţii din Austria şi Partidul România Mare din România."
-vorbesti de partide nationale...nu prea inteleg de ce PRM ar avea un cuvant de spus, avand in vedere ca principiile sale politice nu sunt decat niste vorbe goale, fara pic de subtanta politica dar pline de furie catre orice sistem politic existent in romania.

"Totalitarismul U.E. se vede şi prin blocajul mediatic la care sunt supuse vocile critice faţã de U.E. - şi prin corul dezlãnţuit al aplaudacilor"
- au contraire, UE este mai criticata decat orice alt sistem politic existent la moment...si chestia asta e recunoscuta chiar de oficialii europenii.

"Acest lucru se întâmplã şi la noi - nu existã frazã în limba de lemn a politicienilor români în care sã nu se pomeneascã - ca într-o litanie - cuvântul magic U.E.: U.E. în sus, U.E. în jos, U.E la dreapta, U.E. la stânga! Acest cuvânt îl auzim mult mai des decât cuvântul România"
- statul face asta pentru a "educa masele" (intr-un fel) de existenta unei identitati europene care este deasupra celei nationale. nu e cazul sa fii nationalist aici. plus ca Romania nu e centrul pamantului...nici macar aproape nu e.

"Deşi nu se recunoaşte deschis, scopul U.E. este acela de a distruge naţiunile, cultura europeanã (care în mod genetic este o culturã a naţiunilor: francezã, englezã, germanã, italianã, românã etc.) şi tradiţiile naţionale şi de a forma un imperiu asemãnãtor cu S.U.A."
- tocmai, ca vrea cu orice pret sa keep alive cultura europeana!
- SUA nu e un imperiu. este cea mai mare putere la moment pt k cineva trebuie sa-si asume rolul asta pentru a asigura the balance of power. plus ca UE si SUA sunt atat de diferite...din toate punctele de vedere

"U.E. se remarcã prin introducerea de reglementãri - specifice unui control etatist totalitar - în cele mai mãrunte aspecte ale economiei şi ale societãţii. Un exemplu hilar: în U.E. se pot vinde doar castraveţi cu o curburã de un maxim precizat şi lungimi între anumite limite precise"
- bineinteles k sunt reglementari. eu nu inteleg: tu vrei anarhie sau ce? iar folosesti "totalitar"...OF! ... suna amuzanta propozitia cu castravetii, dar ca sa explic pe scurt: preferi castraveti de 30cm ca in america, plini de hormoni si chimicale, care numai sanatosi nu sunt, sau vrei mancare organiza si sanatoasa, care nu te face obez in 3 luni? eu sincer prefer sa masoare castravetii...

"Care ar fi poziţia ţãrii noastre faţã de U.E.? În primul rând, este irelevantã dorinţa României de a intra în U.E. Singurul lucru care conteazã este dorinţa U.E. de a anexa România. (în nici un caz pentru bine României!) Oare românii chiar nu se întreabă de ce doresc atât de mult oficialii U.E. extinderea acestei organizaţii? Chiar sunt atât de orbiţi de propaganda oficială încât îşi închipuie că Occidentul vrea să ne ajute cu sinceritate, şi că după "aderare" va curge lapte şi miere?"
- irelevanta? intr-adevar...avand in vedere k romania este cu 50 de ani in urma tarilor occidentale in materie de tot ce vrei tu, DA! ESTE ABSOLUT IRELEVANT CA VREM SA INTRAM IN PAS CU LUMEA! mai bine sa ramanem in epoca de piatra, nu?
- vorbesti de anexare...se cheama integrare!!! UE isi largeste granitele, dar granitele raman ale romaniei, pentru ca teritoriul este roman. nu-ti fura nimeni pamantul!
- UE vrea sa ne ajute pentru ca apoi si noi sa-i ajutam pe ei..mie mi se pare corect, nu?

"Ori este foarte simplu să vadă că nu este deloc aşa! E suficient să ne uitãm la vecinii noştri de la nord-vest. Efectele aderãrii Ungariei la U.E. se vãd cel mai bine în urmãtorul fapt banal: Pânã la data aderãrii, cetãţenii români plecau în Ungaria sã cumpere produse de acolo, pentru cã erau mai ieftine. Dupã aderare, sensul s-a schimbat: cetãţenii maghiari vin în România sã cumpere aceleaşi produse!"
- aici nu argumentezi bine asbolut deloc. si nu are nici cea mai mica legatura cu UE. este natural ca atunci cand cumperi ceva sa cauti cea mai ieftina si buna optiune. este legea cea mai de baza a economiei.

"Alinierea preţurilor la cele din U.E. va însemna sãrãcirea tot mai accentuatã a populaţiei"
- incorect. asta este un efect care va avea loc, dar numai pe o durata scurta. poti sa iei ca exemplu cele 10 tari admise de curand.

"România va trebui sã plãteascã miliarde de euro la bugetul U.E. fãrã a primi nici pe jumãtate înapoi."
-incorect. e chiar invers. vom incepe sa platim numai dupa ce UE va fii investit miliarde de euro pentru reconstructie si dezvoltare. dak ne facem treaba cum trbeuie si alocam fondurile eficient, cand va veni vremea sa platim, nu se va resimti asupra economiei.

"În scurt timp, bogãţiile naturale ale ţãrii - inclusiv terenurile agricole - vor încãpea pe mâna strãinilor (fenomen care dealtfel deja are loc cu o vitezã tot mai mare dupã modificarea prin ordonanţã de urgenţã a Constituţiei din anul 2003)."
- asta este efectul globalizarii in general si nicidecum numai al integrarii in UE. "bogatii naturale" e un termen relativ oricum, mai ales pt romania. plus ca daca eram asa de mandri de ele, de ce n-am avut grija sa le folosim cum trebuie si sa investim ca sa le mentinem la rangul de "bogatii"...

"Agricultura si taranimea vor avea cel mai mult de suferit - mica gospodarie rurala va fi practic desfiintata."
-va fii desfintata daca nu accepta faptul ca trebuie sa progresam, altfel ne e si mai rau

"Firmele româneşti mici şi mijlocii vor trebui să-şi închidă porţile (sau vor fi cumpărate de firme din occident), nefiind în stare să facă faţă concurenţei."
- dar asta este pentru ca domeniul de business romanesc este la pamant si legislatia care ar trebui sa ajute a fost aproape nula atatia ani

" În orice caz, şomajul va atinge cote înspăimântătoare. (cel putin in mediul rural)"
- asa e. poate ca ar trebui sa lucram mai mult la nivelul de educatie nationala?!?! somajul este mai mic in tarile unde tinerii sunt bine educati

"Doar astfel, cred oficialii din Bruxelles, economia U.E. - aflată într-o stare de criză prelungită - se mai poate redresa: prin acapararea colonialistă a unor piete de desfacere şi prin exploatarea fără milă a popoarelor înrobite."
-a naibii criza prelungita, d-aia e euro atat de puternic?! economia UE se extinde, pentru ca, asemenea unei firme in care daca nu investesti constant, da faliment, UE ar putea "da faliment" si ea.
- "exploatarea fara mila a popoarelor inrobite" - te intreb: tu ai trecut vreodata de manualul de istorie de clasa a 6a?!

"Mulţi români îşi închipuie că după aderare vor putea pleca mai uşor la munca în strãinãtate. Dar mai degrabă eu cred că se va întâmpla taman pe dos! Căci firmele europene care vor acapara toată economia românească vor prefera să folosească mâna de lucru ieftină din România, în România! Aşa că de fapt, după intrarea în U.E., cu mult mai greu se va putea munci în străinătate! Aviz amatorilor!"
- nu acapareaza nimeni nimic!!! esti culmea culmilor! zii mersi sa vina firmele europene la noi sa investeasca in economie! plus ca UE nu inseamna exod total.

da, la inceput am citit postul tau si am fost indignata. pe urma, chiar m-am infuriat! de ce? pentru ca ce ai scris tu aici suna ca un referat pe care l-as fi scris eu in primii ani de liceu, folosind cuvinte pompoase si nici un pic de substanta, cunostinte reale sau argument.
DESPARTIREA DE COMUNISM - de AlterMedia la: 21/04/2004 01:58:17
(la: CATEDRALA SAU MAUSOLEUL?)
Uite ca eu am pornit subiectul si l-am si abandonat vreo doua zile, din lipsa de timp. Acum revin cu materialul promis. Pozitia mea este evident partizana, dar sper sa nu vi se para ca am sarit calul.

Imi cer scuze pentru lungimea textului.
Astept comentariile voastre.


CONSTRUIREA CATEDRALEI – TRIUMF ASUPA INCERCARILOR VEACURILOR

Desi au trecut 15 ani de la eliberarea de comunism, asistam cu mahnire la un scandal, la prima vedere absurd, declansat pe marginea a ceea ce ar trebui sa fie un motiv de armonie si infratire intre romani: inaltarea Catedralei Mantuirii Neamului.

Ideea Catedralei, aparuta dupa Razboiul de Independenta, a fost reluata in anii `20, dar greutatile, razboiul si apoi comunismul au impiedicat finalizarea proiectului. In ianuarie 1990 el a fost actualizat, crezandu-se - in sfarsit! - ca se poate materializa. Dupa ce initial a fost desemnat ca loc de amplasament (in bataie de joc) o intersectie din Piata Unirii, mai apoi (in 1997), pe considerente liturgice, istorice si culturale, o comisie a stabilit inaltarea Catedralei pe un fost teren al Patriarhiei. In Parcul Carol, acolo unde este acum (inca) Mausoleul eroilor comunisti.

In esenta, hotararea comisiei a fost motivata de faptul ca: se puteau respecta vechile randuieli canonice care cer asezarea bisericii pe loc inalt, ca simbol al aspiratiei de desavarsire; este locul cel mai apropiat de vatra seculara a Patriarhiei, putandu-se organiza lesne procesiuni; se va putea aduce pomenire asa cum se cuvine Eroului necunoscut (cinstit de inaintasi aici) prin Sfanta Liturghie si rugaciunile zilnice.

Mausoleul comunist a fost ridicat incepand din 1958, in perioada in care elita neamului romanesc putrezea in inchisori. Acest monument marcheaza de fapt, triumful - vremelnic din fericire -, al unei ideologii care a produs peste tot unde si-a intins aripile, moarte si nenorocire. De aceea, construirea Catedralei Neamului pe locul Mausoleului ar avea mai mult decat valoarea unui locas de cult nou. Aceasta Catedrala s-a dorit, in fapt, sa semnifice izbavirea neamului romanesc de incercarile veacurilor, trainicia si biruinta credintei crestine. Si daca asa a fost gandita ea atunci cand inca nu cunoscusem „binefacerile” comunismului, cu atat mai mult ridicarea sa azi, in 2004, i-ar spori valoarea de simbol.

Decizia de amplasare in parcul Carol – repetam, pe un fost teren al Patriarhiei! - starneste, din pacate, controverse si scandal, iar numeroase elemente ne fac sa ne indoim ca miza este spatiul verde - a carui distrugere se invoca.


Rezistenta „de constiinta”

In centrul „rezistentei civice” fata de construirea Catedralei se afla vechi dusmani ai Bisericii, precum Gabriel Andreescu, si asociatii civice necunoscute pana acum, infiintate probabil tocmai pentru acest scop, vezi „Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta”, condusa de dl Remus Cernea, asociata pe internet cu site-ul humanism.ro.

Aici firele incep sa se lege. Stim ce este cu adevarat umanismul, fara sa avem nevoie de definitiile ambalate in tipla de pe site-ul numit. Marele nostru ganditor Petre Tutea il definea astfel: „Umanismul e o ratacire a omului in Univers, care il inlocuieste - crede el - pe Dumnezeu”. E inlocuirea lui Dumnezeu cu omul, o auto-inchinare pe care si-o atribuie siesi, impotriva Creatorului sau. Dar care sunt comandamentele de capatai si roadele umanismului? Non-teismul, adica ateismul (traducerea libera a expresiei „libertate de constiinta”) si internationalismul. Roada internationalismului - comunismul insusi, regim odios care a facut zeci de milioane de victime si a mutilat spiritul atator popoare.

De aceea, nu e deloc de mirare aceasta atitudine a respectivei grupari umaniste galagioase, deoarece se inscrie in mod organic in mentalitatea, dar mai ales in ideologia sa. Desigur ca salvarea - pasami-te - a unui parc nu este decat un pretext ieftin.

Mergand mai departe, trebuie sa spunem ca noua constructie va inlocui simbolurile masonice care se gasesc din plin in constructia Mausoleului. Iata ce scria apreciatul jurnalist George Roncea in ziarul Ziua, in ianuarie 1999:

„Planul masonic al Bucurestilor

Proiectul de amplasare a bisericii in Parcul Carol a starnit o indarjita opozitie, mai ales din partea MLPAT, dar si din partea unor cercuri ostile in general fata de biserica si credinta. Parcul Carol are o semnificatie aparte, constituind un loc drag masoneriei. O serie de simboluri specifice sunt cuprinse in ansamblul arhitectonic al parcului Carol, dintre care cel mai pregnant este asa-zisul obelisc, creat pe profilul pentagramei si ridicat de guvernul comunist alaturi de osuarul in hemiciclu, care trebuia sa adaposteasca elita bolsevica. In mod cert nu s-a dorit (si nu se doreste nici acum, n. a.) ca aceste marci si simboluri ale comunismului sa fie aneantizate, sterse din memorie, prin ridicarea in locul lor a unei biserici. Confruntarea pe tema ridicarii Catedralei Mantuirii Neamului contine si un substrat de nivel simbolic, care exprima conflictul ireconciliabil dintre ocultele anticrestine, inca prezente in institutiile Romaniei, si Biserica, principalul inamic al acestora.”

Mai adaugam ca Biserica Ortodoxa Romana, prin Hotararea sa din 1937, adoptata in urma realizarii „Studiului asupra Francmasoneriei” al I.P.S. Mitropolit Dr. Nicolae Balan, s-a pronuntat clar impotriva masoneriei pentru ca: „propaga necredinta prin conceptia panteist-naturalista", „vrea sa se substituie crestinismului" si „submineaza ordinea sociala ". (A se citi / descarca integral de pe internet la http://odaia.go.ro/francmasoneria.html, a se vedea si articolul „Holocaustul culturii crestine” revista „Rost” nr. 1, http://www.romfest.org/rost/mar2003/holocaust.shtml )

Nu este greu sa intelegem, astfel, ca scopul SLC si al „umanistilor” nu este impotrivirea fata de constructia Catedralei IN Parcul Carol, ci fata de IDEEA inaltarii catedralei, indiferent in ce loc. „Protejarea parcului” este doar un pretext. Daca locul va fi schimbat, ei – sau altii – vor gasi motiv diferit de protest.

Cei care se opun proiectului au adus in discutie felurite argumente. Au cerut „crutarea” Mausoleului si transformarea lui in monument al...eroilor anti-comunisti, eventual stramutarea acolo a ramasitelor pamantesti ale unor „mari reprezentanti ai neamului”. E ca si cum militarii romani ar participa la execitiile NATO imbracati in uniformele de factura sovietica de dinainte de 1989. Sau, la Piata Presei, sa fi lasat statuia lui Lenin alaturi de steagul UE. Nu putem, in nici un fel, sa facem abstractie de simbolistica bolsevica cu care este impanat ansamblul arhitectural din Parcul Carol. N-avem cum sa-i inversam in minte semnificatia, si oricum ne indoim ca lui Iuliu Maniu ori Elisabetei Rizea – de exemplu - le-ar fi placut ideea sa se odihneasca pentru vesnicie intr-un asemenea loc.

In vremea construirii Mausoleului, se murea la Aiud, Gherla, Jilava, Pitesti, in chinuri, fara cruce si fara lumanare, iar de cele mai multe ori cei condamnatii savarsisera „crima” de a nu-si lepada credinta in Dumnezeu. Caruia din cei martirizati astfel, i-ar placea sa fie ingropat ACOLO?

S-a adus in discutie distrugerea parcului, a spatiilor verzi si a ambientului. Totusi, terenul afectat constructiei are o suprafata de 5,3 hectare, in vreme ce parcul intreg ocupa peste 35 hectare.

S-a incercat abordarea subiectului „banii nostri”. Spre ghinionul contestatarilor, aceasta a cazut din start, intrucat catedrala nu utilizeaza bani de la buget, ci din donatii. Ocazie, oricum, pentru ca donatorii sa fie luati in batjocura in anumite cercuri „progresiste” ca fiind prosti si inapoiati. Varful de lance al acestui curent, dl. Gabriel Andreescu (anticomunist convins, devenit peste noapte aparator al unui simbol al acestei perioade), a scris de curand in ziarul Ziua ca „investitia in Biserica nu este o investitie in civilizatie”. Asa este, domnule Andreescu, propunem sa nu se mai construiasca biserici niciodata, ci doar case de toleranta, carciumi si clinici de planning familial si avort, ca si asa s-au inmultit peste masura prostii de romani care nu va inteleg vizionarismul.

S-au facut si „sondaje” pe internet, ale caror rezultate sunt prezentate cu insistenta, desi nu trebuie sa fii sociolog ca sa stii ca asemenea metode dau rezultate eronate si de aceea sunt nule din punct de vedere al credibilitatii.


In loc de concluzie

„Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta” organizeaza manifestari „artistice” (ma rog, poate nu inteleg eu arta moderna) si lanturi umane in jurul Mausoleului. In regula, este DREPTUL lor. La randul nostru va invitam, pe toti cei care sunteti in acord cu cele scrise mai sus, in parcul Carol, peste trei luni, pentru a asista la punerea pietrei de temelie a Catedralei Mantuirii Neamului. Este OBLIGATIA noastra, a crestinilor dreptmaritori.

Sa nu ne lasam prada necazului si indoielii. Sa nu uitam ca Domnul vegheaza, si sa ne indreptam speranta catre El, care ne-a spus in Sfanta Sa Scriptura: „voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.” (Mt. 16:18)

In decembrie 1989, romanii iesiti pe strada au strigat „Dumnezeu este cu noi”. Nu Buddha, nu Allah, nu Krishna, nu Omul, ci Dumnezeul parintilor si stramosilor nostri, la care ne rugam in biserici si pe care balaurul comunist a incercat – in van – sa il inghita. Acum, ne aflam in Anul Domnului 2004. Haideti sa punem punct epocii comuniste si sa sarbatorim triumful credintei si al Sfintei Cruci, luandu-ne la revedere de la Mausoleu si inaltand Catedrala: „adio, la groapa de gunoi a istoriei, calatorie sprancenata!”



Bogdan I. Stanciu
AlterMedia
http://ro.altermedia.info
http://www.altermedia.ro
orasul meu... - de anisia la: 07/08/2006 21:41:57
(la: Cum arata orasul tau ideal?)
Bulbucate rotocoale de cer vedeam prin geamlîcul cu schelet de mălin. Să fi întins mâna, le-aş fi mângâiat rotunjimile. Un zăgan cam grebănos îmi ţinea companie gândurilor, bătând din aripi victorios şi liber de dincolo de peretele din sticlă. Urcasem scările în spirală cam în fugă şi suflul mi-era cam înteţit. Îmi plăcea să vin aici, sus, ferită de forfota oraşului de la poale. Muntele pe care Unchiul Costas îşi construise căminul, aparţinuse unui căpcăun, spunea legenda. Si fiecare suflet ce-i cutreiera cărările, era blestemat. Lui Nenea Unchiu, cum îi ziceam cu toţii, nu-i păsa de gurile rele. Se îmbogăţise de pe urma unor negustorii anume şi cumpărase locul acesta de casă. Îşi construise un adevărat coştei – sălaş pentru întreaga familie. Porţile-i erau mereu deschise nouă. Îi plăceau serile în care ne adunam cu toţii in jurul mesei de mahon din camera à mare. Întotdeauna, la desert, ne cânta. Avea o voce baritonală uşor de plăcut.
De unde mă aflam, puteam să văd întreaga aşezare. Era o depresiune muntoasă locul unde se dezvoltase oraşul. La început - povestesc bătrânii, erau doar câteva case. De la sud mai veneau negustori care ancorau la marea ce-o auzeai dincolo de muntele de la vest. Azi unul, mâine altul, s-au mai aciuat. Prima şcoală a construit-o Zăvoranu. Când i-a născut nevasta, s-a gândit omul să pună osul la muncă, şi-a suflecat mânecile şi cărămidă lângă cărămidă a ridicat clădirea. Pe dascăliţă au tocmit-o de peste ape.
Acultam valurile cum se spărgeau de poalele muntelui. Zăpada ce tocmai se topise lăsase ca niste fisuri în dânsul. Să fi fost mai adânci, s-ar fi strecurat vreun val mai năstruşnic, îmi spuneam. La est de obrazu-mi drept se vedeau crestele stâncoase. Nu aveam voie sa cutreieram acei munţi. Nu noi, copiii. Îşi lăsau oierii animalele la păşut de pe la sfârsitul lui mai până prin octombrie. Le puteai zări – puncte mici, albe şi mişcătoare – umblând în voie de colo, colo.
Ochii-mi picară pe turla bisericii. Strălucea în soare de-ţi lua vederea. Duminica, dis de dimineaţa, bătea clopotul spre înştiinţare: era vremea slujbei. Brutarul tocmai scotea pâinea din cuptor, lăptarul îşi termina de livrat marfa, iar Mătuşa Jenica ne alinia pe toţi, spre inspecţiune. Ferească Sfântul să fi avut unghiile murdare, ori ciorapii găuriţi. Mersul la biserică era mândria ei. Se fălea cu familia-i numeroasă… copii, nepoţi, fraţi, surori… toţi erau ai ei.
Grebănosul de zăgan mă trezi din visare cu aripile-i fâlfâind. M-aş fi suit pe spinarea-i gârbovită să mă ducă până dincolo de vale, să văd… Nasul lipit de peretele rece de sticlă, rochia cu volane şi elastic în talie şi cosiţele-mpletite atârnându-mi pe spate mi-au înstrăinat imboldul. Nu era încă vremea…

__________________________________________________________
doar pentru ca toate pasarile au aripi, nu inseamna ca zboara toate la aceeasi inaltime...
Aş fi vrut să scriu altceva azi, însă cuvintele mi se opresc în gât…
Le inspir ca să le cern prin suflet, dar nu e loc pentru ele. De vreo două săptămâni acolo s-au cuibărit Ilie, Bogdan, Marius, Costel, Gilbert, băieţii de la subsol.
Între ei şi mine, cea care am fost, între ei şi mine, cea care voi fi, sunt doar durere şi ciulini. Un deşert locuit de ciudă, revoltă şi alter ego-uri ale mele, cu mâinile legate fedeleş şi ochii goi.
Am deschis o uşă grea, ce stătuse ferecată un timp, un timp în care s-au scurs peste ea fel şi fel de lichide, de la licori până la lacrimi oxidându-i încheieturile. Acum n-o pot închide şi, conform teoriei uşilor deschise, nici nu voi reuşi până nu-i trece timpul. Teoria asta zice că sunt lucruri, locuri ori oameni pe care simţurile noastre le străpung, desfiinţându-le. Trec prin, peste şi pe sub ele, dematerializând, concentrându-se către orice altceva dimprejur, orice altceva decât acele lucruri, locuri, oameni anume. Circumstanţele concură, obstrucţionându-ne accesul, însă sunt momente în care şi tu şi circumstanţele vă aliniaţi în faţa aceleiaşi uşi, precum soldaţii la porţile unei cetăţi de asediat, lovind cu berbecul până ce uşa cedează şi vezi.
Mi-e greu să cred că nu vi s-a întâmplat niciodată să revedeţi un coleg de şcoală ori un prieten de care nu v-aţi amintit ani de-a rândul, uitaserăţi în fapt că există, şi apoi în viitorul imediat să-l tot reîntâlniţi, poate chiar să-l căutaţi voit. Sau într-o seară, butonând telecomanda, n-aţi dat de câteva ori în şir peste acelaşi actor sau peste aceeaşi temă de discuţii la x show-uri TV.
La asta se rezumă teoria uşilor deschise, la ceva/cineva care ţi-a fost absent şi care are nevoie de nimic altceva decât o privire, o atingere de-a ta pentru a se descoperi iar şi iar.
Nu pot să-i judec, să-i condamn, să le închid dosarul şi să-i uit pe aceşti copii. Pentru mine sunt copii chiar dacă au douăzeci şi trei sau treizeci şi unu de ani. Sunt copii pentru că cei cărora li se leagă copilăria la gură prea devreme şi-o dezleagă singuri când vor, indiferent de anii trecuţi peste ei. Ca într-o lege imuabilă a firii. Cum să se maturizeze dacă n-au fost copii? Cum să fi ales o cale justă când s-au născut din injusteţe? Din “greşeală”. Copiii abandonului. Copii crescuţi din firimiturile aruncate de Stat pentru masa săracilor. Copii educaţi de pseudopărinţi, care cel mai probabil şi cel mai adesea i-au privit cu tot atâta dragoste cu care se uită mecanicul la motorul defect. Copii al căror “leagăn” se opreşte fix la optsprezece ani, când li se spune “eşti major, mult succes, la revedere!”
Poftim? Păi dacă mie mama îmi oprea leagănul şi mă trimitea în lume fix la optsprezece ani, ajungeam fix la naiba. Mi-au trebuit fix încă zece să pricep oarecum ce-i lumea asta, ce să fac cu ea şi în ea. O să ziceţi că-s cam târzie. Ei şi? Precoce sau întârziaţi, îi plasăm pe toţi în aceeaşi categorie. Nu se poate. Nu se poate pentru că nu sunt nici oi, nici sticle de bere. Sunt in-di-vizi. Cresc şi se maturizează în propriul şi unicul ritm. Să-i declarăm majori legal e OK, să-i considerăm maturi mental e o utopie. Utopia dezastrului lor.
Hai să ne jucăm de-a resursele umane. Eşti şef de magazin şi trebuie să angajezi o vânzătoare. Ai de ales între câteva candidate “normale” şi o “căministă” care greu leagă două cuvinte. Evident că n-o s-o alegi pe cea din urmă şi zău, nu te condamn. Şi eu aş face la fel. De ce să mă leg la cap dacă nu mă doare? Deci, cine-i de vină? Statul, futu-i. Statul, care nu-şi asumă decât jumătate din responsabilitatea educării şi integrării acestor copii. Dacă acelor companii care angajează căminişti sau recidivişti li s-ar da un stimulent precum reducerea impozitelor, cine credeţi c-ar câştiga? Banul, dragilor. El e campionul mai mereu. Şi pe lângă el, un copil căruia i s-ar deschide un viitor de “om normal” şi nu strada, aşa cum se întâmplă acum.
Aud, aud cum strigă piţigăiat un deştept din spate: “Păi de ce n-a învăţat să lege două cuvinte, n-am lăsat-o eu?”
#313052 (raspuns la: #312986) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
...astăzi fumul - de cosmacpan la: 08/04/2010 05:05:28
(la: Din casa bunicilor )


în nopţile zgribulite, Buna descânta cenuşarul
după care sufla spulberând părerile de rău rătăcite
apoi se apuca să construiască tronul cel mic
învelit ca o arcadă de sala tronului
şi uite aşa, pleca ea de la aşchii şi ţincuşe
proptind cerul cenuşii cu un butuc trainic şi curajos
culcuşea între trepte trupul uscat iască
umbrit de o boare de ulei
şi cu paşi socotiţi şi tremuraţi
strămuta lumina din candelă către tronul de domnie
la-nceput lumina se prefăcea că leşină
iar Buna îi făcea vânt uşurel, aşa ca de alint
până ce Domniţa deschidea ochii jucăuş
şi începea să sară alergând de colo colo
atunci Buna mă îndemna s-o-ncerc
suflându-i ghicitori la ureche
şi eu o-ntrebam şi ea-mi răspundea-îmbujorată
săltându-se să-mi sărute vârful genelor
atunci Buna închidea uşa iar fumul scăpat din lanţ
dădea ocol până nimerea hornul şi o lua pieptiş, strecurat, până sus
de unde îţi dădea drumul în hăul întunecat
trăgând toată lumea după el
până în preajma moşului cel lipicios
şi la gene pofticios.
eu alunec, adulmecând fuior de tămâie, străbătând calea visului
până hăt, dincolo de marginea cerului
de unde, zicea Buna, începe împărăţia lui Dumnezeu
şi pentru că-i plăcea şi lui mirosul de cetină şi lemn curat la suflet
(Buna spunea că El nu suferă minciunile şi d-aia nu strica fumul cu arsură de ziar)
lăsa iarna porţile cerului deschise să audă lemnul prevestind naşterea şi arsura din inimă
iar în nopţile când îi mai trecea năduful, stelele se arătau fără frică fulguind a poveste
şi a jăratec trosnind şi-nvârtindu-se-n loc, făcându-şi culcuş de cenuşă
în nopţile zgribulite fumul ţese potecă de la cer la pământ
luna bate sfioasă-n geam, candela face semne
Buna se lipeşte la pământ ascunzându-se o dată, şi încă odată şi încă mult
visele se-ndemneamnă la joacă alergând fumul
destrămându-i pânzele
şi-curcând fuioarele...
Cum am devenit spion (cap 2) - de cosmacpan la: 08/06/2010 16:36:28
(la: Povestea anodină şi exasperant de plată a sticlopenului Pricodel)
Păi ne-am născut amândoi în aceeaşi zi, la aceeaşi oră târzie şi…aşa suna o informaţie vitală sau virală care mai mult ca sigur că nu a fost băgată în seamă…deci în momentul în care voiam să scot capul în lume numai ce mă simt tras de mânecă şi pac, se lasă iar întunericeala peste existenţialismul meu precoc. Deci nu am apucat să îmi dau cu presupusul despre ce şi cum se mâncă noua viaţă că m-am înt0rs zor nevoie să văd care este problema. Curios lucru, cu toată nepriceperea şi necunoaşterea mea într-ale vieţii odată întors din drum mi se arată prin semne grafice (adică săgeţi luminicioase) pe unde trebe ca să merg să nu stau să pierd timp preţios. Şi tot alergând eu de acolo acolo de hăbăuc prin cotloanele cele întunecoase (nu că atât cât o fost, o fracţiune adică şi văzui şi io ce înseamnă luminiţa de capătul întunerecului) când la stânga, când tot la stânga de credeam că o să am numai mâna stângă sau poate că de-or fi două tot stângi or fi amândouă…şi tot aşa, iavaş-iavaş iată că ajung într-o chichineaţă de birou cu un ghişeu opac, în faţa ghişeiului un scaun şi atât. A, mai era uşa pe care intrasem…şi am intrat după cum vă spusei, m-am îndreptat plin de avânt către ghişeiu şi odată simţăsc aşa ca două mâini de gheaţă ce mă iau de ceafă şi mă împing vrând-nevrând în scaun. Mă aşez io nevricos şi plin de ţâfnă mai că să dărâm ghişeiul din faţa mea…
- mă copile, mă taci că nu eşti de capul tău…
- tac (zic io în gând că şi dacă deschideam gura tot atâta era)
- mă uite NOI ne-am gândit că dacă o să te decizi să intri în serviciul nostru…
- apoi io credeam că este rostul de ieşit şi nu de intrat…
- lasă măi copile că ieşi tu, da trebe să ai firman de trecere ca să ai parte în lume…altfel nimerica nu te bagă în seamă…
- şi cam ce ar trebui să fac io ca să intru în posesia firmanului cu care să mă scobor în lume?
- pi să ne furmizezi informaţii despre una despre alta…despre ce o să te întrebăm noi…
- şi cum ţinem legătura (întreb eu mai mult ca să mă dau cocoş şi să fac impresie)…
- nu-ţi bate capul, totul este sub control.
- păi dacă tot nu am altă soluţie, atunci ce pot să zic, într-un fel trebe să dau piept cu lumea, să văz ce vrea de la mine şi ce am de câştigat…
- măi să-ţi intre bine în cap…tu acolo nu ieşi la câştig pentru că dăm de bănuit şi ni-i că te taie de la porţie…cenuşiu…cenuşiu este vorba care te vopseşte de la bun început şi câte zile te-om lăsa dezlegat ca să ne culegi informaţii…înţeles?
- înţeles să trăiţi!
- vezi ce repede pricepe? (auz eu dumicând cele două voci de dincolo de ghişeu)
- o să fie o plăcere să lucrăm cu el…presimt asta…
- păi…mai trebuie să fac ceva?
- semnează!
- ce?
- n-ai tu treabă…semnezi şi gata!
- am semnat
- bravo! hai valea!
S-a făcut iar întuneric, m-am trezit cu un şut în fund, s-au spart porţile întunericului, am dat cu nasul de aer şi cu fruntea de lumina chioară a unui bec şi uite aşa am ajund io pe lume, şi nou născut şi spion…
Acum drept să vă spui nu ştiu dacă Pricodel cel mai drag sticlopenel era omul meu de legătură, dar prietenia noastră este de nezdruncinat cu toate cutremurele şi tzunaiurile care s-au abătut asupra mea…dar despre toate astea, data viitoare…

*** - de zaraza sc la: 11/02/2014 11:56:32
(la: Un medic nigerian care lucreaza in Romania)
- Ce anume?

- Spiritul. Marea problemă a medicinei e că e prea centrată pe biologie. Medicina viitorului e medicina spirituală. Până când nu va schimba abordarea, ştiinţa aceasta nu va fi cu adevărat de folos. Spiritul e de sine stătător şi e venit de Sus. Instrumentul lui este trupul uman. Fără această "haină", care e corpul omenesc, spiritul nu poate învăţa lecţiile pentru care a fost trimis pe pământ.

"Boala vine din suflet, întotdeauna"

- Atunci, ar trebui să privim boala ca pe o pe­deap­să?

- Nu, Dumnezeu nu dă nimănui boala, nici ca pe­deapsă, nici ca mesaj. Boala e consecinţa faptului că omul s-a îndepărtat de drumul bun, că undeva a greşit şi nu trăieşte aşa cum ar trebui, cum Dumnezeu ar vrea de la el. Orice realitate trăită în prezent este consecinţa unor decizii anterioare. Când un om se îmbolnăveşte e pentru că el "a dat voie", undeva a deschis porţile ca răul să intre în el. Dar poate, în schimb, să ia boala ca pe un dar, din care poate învăţa foarte mult, pentru a-şi îndrepta viaţa. Cea mai grea parte în medicina pe care o practic e să aduc omul să recunoască sursa pro­blemei din viaţa lui şi să hotărască să se schimbe. Să îl ajut să înţeleagă că nicio cremă din lume nu poate re­z­olva o afecţiune, dacă în minte şi în inimă nu e pa­ce.

- Dar cum vă puteţi da seama care e sursa de­zechilibrului spiritual?

- Există o corespondenţă între cauze şi organe, pe care o cunosc în parte din experienţele şi deducerile pro­prii, în parte din cunoaşterea altora. Plămânii, de pildă, suferă din cauza unei tendinţe spre melancolie şi in­teriorizare, de care pacientul ar trebui să se elibereze. Ri­nichii sunt afectaţi mai ales de griji şi de situaţiile ne­sigure. Rinichii sunt locul unde se stochează ener­giile cele mai profunde ale omului, inclusiv energiile regenerative. De aceea, ei mai pot suferi şi în cazurile de suprasolicitare, atunci când nu există un echilibru în­tre muncă şi odihnă. Mânia şi nervii rănesc mai ales ficatul. Nervii reprimaţi îi simţi imediat la ficat. O fe­meie care s-a dăruit din iubire unui bărbat care n-a fost pe măsura dăruirii ei şi a ră­nit-o în feminitatea ei poate să se îmbol­nă­vească la organele sexuale (atributele pri­vate ca fiind ale feminităţii şi ale mater­ni­tăţii). Un lucru e sigur, boala vine din suflet întotdeauna, nu din corp. Sufletul e cel care ne ţine în viaţă şi care ne controlează corpul prin siste­mul nervos şi prin plexul solar. De aceea, în cazul unei suferinţe, simţim un gol dureros, o arsură în piept, între coaste. Şi tot acolo simţim o strângere de inimă, atunci când am făcut ceva rău. E vocea spiritului că undeva am încălcat o ordine.

- Una din afecţiunile cele mai răs­pândite în vre­murile noastre e depresia. Ar putea fi numită boala secolului. Ea cum ar trebui abordată?

- Medicamentul pentru depresie nu e de vânzare, fiindcă nu aduce profit. Se nu­meşte cunoaştere, iar cu­noaşterea e Lumină, e Dumnezeu. Întrebaţi un depresiv cum se simte. Vă va spune că nu-şi doreşte nimic, că nu are nicio direcţie, că e neputincios, că nu ştie în­co­tro s-o ia, că şi-a pierdut bucuria. Ce e asta altceva decât fap­tul că nu cunoaşte şi nu recunoaşte existenţa lui Dum­nezeu? Când crezi în Dumnezeu, ştii că totul are un rost, că nu suntem aruncaţi la întâmplare, ci suntem doar o verigă în acest univers, unde am fost trimişi să îm­plinim dorinţa Lui, aceea de a învăţa. Singura noas­tră sarcină este asta, să învăţăm, fă­când binele de bună voie. Domnul nu cere decât să înflorim la maxi­mum, să de­venim tot ceea ce putem de­veni. Asta în­seamnă "Fa­că-se voia Ta!". Ca să re­vin, de­pre­sia nu e de­cât semnul cel mai limpede că am pierdut conexiu­nea cu sursa. Prin urmare, nu pu­tem fi împliniţi, nu putem fi fericiţi. În epoca noastră, asta se vede şi la nivel bio­logic. Suntem nişte fiinţe umane schilo­dite cere­bral.

"Dumnezeu vrea schimbare"

- De ce spuneţi asta?

- Creierul uman are două părţi, creierul mic şi cre­ierul mare. Creierul mic este creierul de vise, de ins­tincte, dar e şi creierul de trăiri spirituale. Creierul ma­re este creierul raţional, creierul de gânduri şi ju­decăţi. În mod normal, ambele ar trebui să funcţioneze egal, să aibă aceeaşi dimen­siune. De-a lungul evoluţiei uma­ne însă, acest creier de vise şi trăiri spirituale s-a mic­şorat, lăsându-i loc celui­lalt, care a crescut, precum muş­chii care sunt antrenaţi permanent. De mii de ani ne folosim mai mult ca­pacităţile intelectuale, iar pute­rile noastre spirituale au slăbit. Cu alte cuvinte, ni s-a atrofiat organul de comu­ni­care cu Dumnezeu. Cum vă explicaţi că păsările şi animalele, făpturi mult mai ru­dimentare, pot simţi când se apropie un tsunami şi se pun la adăpost, dar omul, cât e de mare, nu e capabil?

OM - de Jimmy_Cecilia la: 23/11/2005 00:32:33
(la: Cosmetologie... dar nu pentru trolli..)
Scuze, dar nu pot sa stau sa dorm pe net, zi si noapte, facand abstractie de alte lucruri reale.
Inca mai traiesc in real, cu toate atractiile si ocupatiile...si asta-mi ocupa timpul...:))

Uleiul de amande dulci, inmoie pielea, o hidrateaza la rigoare,
este nevoie de o crema foarte cicatrizanta, a baza de dexpanthenol , cel putin 5%, euceryn si allantoina,astea toate incorporate intr-o emulsie
apa in ulei, (ceva gen waterproof)

Sper sa fie inca vreo farmacie deschisa pe la tine, OM, sa ceri sfat farmacistului si sa afli numele cremei indicate, acolo unde traiesti tu
#89835 (raspuns la: #89764) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Emin... prin ricoseu...:) - de monte_oro la: 29/03/2008 07:40:37
(la: despre poeti si poeziile lor)
Criticilor mei

Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Ne'nduraţii ochi de gheaţă?

Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-aţi adus -
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.
partea a VIIa - de cosmacpan la: 15/04/2008 07:16:42
(la: Leandru)
Când văzu sfetnicul cel pizmaş şi această ispravă reusită nu mai putea de ciudă şi atunci îi şi veni o altă răutate în minte. Se duse la împărat şi îi spuse că poate i s-a părut dar parcă zărise nişte priviri ascunse între Leandru şi Ziurel de Ziua şi câte şi mai câte că Împăratului i se înverzi inima şi viaţa de ciudă. Tot el îi mai spuse că pe tărâmul Zânelor ielelor, este o fântână cu apă vie dar că nimeni nu poate lua apă fără să fie pedepsit de iele ori cu luarea minţilor ori cu prefacerea în stană de piatră. Atat i-a trebuit Împăratului.
Nu trecură două zile şi iar îl chemă pe Leandru şi îi spuse că mireasa doreşte ca până la nuntă să aibă şi o cofiţă cu apă vie de la fântâna de pe tărâmul ielelor. Acesta spuse că numai credinţa în Dumnezeu îl va ajuta să izbândească şi de asta data. Îşi luă armele şi calul, plecând abătut ca vai de el, căci nu ştia cum o va scoate la capăt în această încercare. Merse ce merse, zi de vară până-n seară şi din seară-n ziuă iară dar de ce mergea tot mai abătut era. Mai că ar fi înturnat calul şi ar fi plecat acasă la părinţii săi, dar ştia că nu poate umple de ocară numele tatălui său. Cum mergea aşa, odată vede în marginea drumului o floricica vineţie şi îşi aduse aminte că aceasta ajuta la pregătirea unei băuturi adormitoare. Atunci mulţumi din inimă Domnului pentru gândul bun. Coborâ de pe cal şi începu să culeagă florile acelea şi încă două feluri, care fierte împreună dădeau o licoare adormitoare. După ce pregăti licoarea, porni iar la drum şi după căutări şi încercări ajunse pe tărâmul Ielelor, Zânelor frumoaselor ce stăteau şi păzeau fântâna cu apă vie. Lăsă calul acolo şi pătrunse cu teamă.
Nu merse el prea mult şi odată se trezi în faţă cu cea mai mare dintre ele. Aceasta vru să-l prefacă într-o stană de piatră dar când vazu frumuseţea şi tinereţea lui i se făcu milă. Îl întrebă ce caută prin părţile alea pe unde nu călca picior de om pământean. Atunci Leandru spuse o poveste despre un copil sărman şi oropsit, fără de părinţi şi fără nimeni pe lume ce a plecat să-şi caute norocul şi că aşa a ajuns pe acele tărâmuri pline de pace şi linişte. O întrebă dacă nu are nevoie de o slugă pentru un blid de mâncare şi un rând de straie. Aceasta îl primi bucuroasă căci multe treburi aşteptau o mână de voinic pentru a fi terminate. Îl luă şi merseră împreună spre palatul lor. Chiar la uşa palatului Leandru văzu fântâna cu apa vie dar o făcu pe prostul şi întrebă care este rostul acestei fântâni aici lângă uşa palatului. Zâna îi spuse că aceea era fântâna minunată cu apă din care ia Domnul de udă pământul atunci se împlineşte sorocul. Şi ele stau acolo s-o păzească pentru ca nici o frunză, nici o pasere şi nici o vietate, ca să nu mai vorbim de mână de om, să nu atingă apa şi s-o tulbure. Deci îi spuse că orişice s-ar întâmpla să nu se apropie de acea fântâna căci îşi va pierde viaţa.
Leandru se prinse şi asa ajunse sluga Ielelor, Zânelor stăpânelor. Începu a aranja treburile pe lângă palat şi într-o zi le spuse că poate să le prepare o mâncare aşa cum învăţase mai de demult de la un bătrân priceput. Acestea se prinseră râzând de el că nu va putea face o mâncare ca lumea. Atunci Leandru pregăti o mâncare aşa cum numai el ştia iar c ând termină ceru şi o cofă cu vin căci mâncarea aceea trebuia stropită cu vin la sfârşit. Mâncau zânele şi se minunau de priceperea flăcăului nostru. Acesta asculta bucuros laudele lor iar la final le puse vinul dres cu licoarea ce o pregătise, în cupele de aur. Zânele ielele mâncară şi băură pe săturate şi spuseră că niciodată nu mai mâncasera o mâncare atât de gustoasă. Dar nu apucară să termine cu laudele că pe dată le căzu capul greu pe masă. Vezi bine că îşi făcuse datoria licoarea pregătită. Atunci ieşi tiptil din încăpere, luă o cofiţă curată şi nu se opri până afără lânga uşa palatului, la fântâna fermecată. Luă apa uşurel ca să nu tulbure apele apoi se dezbrăcă şi se cufundă în apa înmiresmată şi parfumată. Ieşi iute, se îmbrăcă, luă cofiţa cu apă şi pe aici îţi e drumul. Nici nu apucă el să iasă bine pe porţile palatului că odată începu fântâna a bolborosi şi mai apoi începu a scoate tot felul de strigăte şi de vaiete de hăuleau codrii şi văile de jur împrejur. Dar în acest timp, Leandru al nostru nici că se oprea. Cu greu ajunse la hotarul ielelor şi se pregătea să încalece când se auzi strigat. Întoarse capul şi văzu toate Zânele ce veneau în fuga mare să-l prindă. Încăleca iute pe cal şi porni într-o goana nebună, ştiind că dacă îl vor prinde va fi vai de capul lui. Cea mai mica dintre ele se opri şi zise urmată şi de celelalte:
-Voinice, voinice, apă ai luat, fântâna ai tulburat şi nici măcar o sărutare nu ne-ai dat.
-O voinic, voinic, frumos, şi călare şi pe jos, apa ne-ai furat şi ca un fur ai plecat. Nici rămas bun nu ţi-ai luat, zise alta zână.
Bubu - de Apoll la: 10/05/2010 20:11:28
(la: comete)
imaginea asta mi-a placut:
stelele sunt reci
nu se uită una la alta
departe de porţile cerului
se sprijină pe genele lumii în bastoane
pe spatele cocoşat al pămîntului.


Vad ca ai trecut de la poezia meteorologica la cea astronomica.:)v
Knulp_2 - de Homo Stultus la: 18/01/2011 19:52:11
(la: Modelul elitist de educatie)
“nu inteleg de ce presupui ca daca studentul plateste taxe e predispus sa invete mai mult.”

Să presupunem că mergi la o facultate foarte scumpă. Acest demers este o investiţie. În mod firesc fiecare va încerca să îşi protejeze investiţia. În acest caz (din punctul meu de vedere!) a-ţi proteja investiţia înseamnă, în primă instanţă, să te pregăteşti cât mai bine. Dacă nu faci asta înseamnă că ai aruncat banii pe fereastră. Nu cunosc prea mulţi oameni cărora să le placă să arunce banii.
Reversul acestei situaţii este: faci o facultate pentru care plăteşti maxim 3000 de euro (unele includ masterat şi, mai rar ce-i drept,chiar doctorat in banii ăştia). Suma e o glumă şi aproape oricine şi-o poate permite. O facultate costă în România (în medie) cât o rablă la mâna a doua. De ce să mă omor cu învăţatul? Examenele oricum le iau. Dacă se întâmplă să pierd un an, mare scofală, 500-600 de euro pe an.

Promoţii de peste o mie de persoane la facultăţi de mâna a doua, ăsta e prezentul (şi viitorul). Am întâlnit (vorbesc cât se poate de serios) student în anul al III-lea care nu ştia să scrie. Nu mă refer la greşeli de ortografie. Chiar nu ştia să scrie. Ştiu că pare ireal, îţi garantez că e cât se poate de exact. Nu ştiu cum a trecut prin liceu, cum a luat Bacul şi CUM a ajuns în anul respectiv. Doar conjunctura haină nu i-au permis să se poată intitula Cutărescu Licenţiat în...

Sistemul (pe care l-ai socotit deja implementat) nu funcţionează în România. Şi asta pentru că învăţământul privat e nul (sau are aceeaşi valoare ca şi taxele pe care le percepe) şi pentru cel public, o parte din costuri sunt acoperite de Stat, chiar şi pentru cei în regimul cu taxă.

Asta mă duce la a doua problemă cea cu “dreptul cuvenit”. Din punctul meu de vedere, treaba stă în felul următor: Prin naştere primeşti anumite drepturi şi obligaţii. Din punct de vedere legal situaţia e cunoscută. Fiecărei obligaţii îi corespunde un drept şi fiecărui drept îi corespunde o obligaţie. Să luăm spre exemplu dreptul la educaţie. Prin naştere fiecare om are acest drept. Obligaţia aferentă fiind aceea de a merge la şcoală până în clasa a x-a (pentru statul român).
Dreptul la educaţie pe mai departe există. Exercitarea acestui drept este facultativă. În cazul în care dreptul este exercitat, el aduce şi anumite obligaţii. Până aici lucrurile sunt clare. Propun să intrăm pe terenul speculativ.

Pâna la clasa a x-a Statul are şi el obligaţia de a-ţi asigura accesul la învăţământ gratuit. Pentru învăţământul universitar el nu mai are această obligaţie. Statul subvenţionează o instituţie de învăţământ superior (care este autonomă administrativ) în funcţie de nevoile sale (adică ale statului) şi de buget (nu sunt sigur că astea sunt criteriile, dar le putem accepta aflându-ne în spaţiul speculativ).
Nu mă opreşte nimeni să merg la universitate. Am acest drept. Se spune asta şi în legea educaţiei. Survine însă o schimbare. Statul nu mai are obligaţia să îmi suporte mie costul educaţiei. Dacă eu am impresia că acest drept (statul să îmi acopere cheltuielile la facultate) mi se cuvine (la fel ca în cazul învăţământului obligatoriu) înseamnă că sunt în mare eroare.

Statul are datoria să îmi ofere accesul la educaţie (orice nivel) la fel ca şi celorlalţi. Mulţi interpretează asta cum le vine lor bine. Aici intervine de fapt atitudinea de “drept cuvenit”. Ce ai făcut tu să meriţi să ţi se plătească studiile universitare? Care sunt criteriile în urma cărora poţi spune “statul (sau, după caz universitatea) trebuie să îmi acopere în totalitate sau parţial costurile pentru facultate”? Ce te face să crezi că ţi se cuvine? Dreptul la educaţie? Deci, dacă învăţământul superior e un “drept cuvenit” de ce să nu îl facem obligatoriu? Să aplicăm acelaşi tipar ca pentru învăţământul preuniversitar. Nu cred că ţi-ar veni să crezi câţi se mişcă în tiparul ăsta. În mintea mea lucrurile sunt foarte clar delimitate în legătură cu situaţia asta. Nu ştiu dacă am reuşit să le exprim în modul corect. Având în vedere nesomnul ultimelor zile e foarte probabil să nu. Deşi, Dumnezeu îmi e martor că am încercat.

În legătură cu acei copii lăsaţi pe dinafară. Din ceea ce cunosc (mă refer la România), în ultimii zece ani, necazul e că sunt lăsaţi prea puţini pe la porţile universităţilor (private sau de stat). Suntem recunoscuţi pentru ospitalitate. O fi ăsta un motiv. Într-o populaţie cu spor negativ şi îmbătrânită, cifra de aproximativ 100.000 de absolvenţi de facultate pe an, mă face să nu îmi pun deloc problema celor lăsaţi pe afară.

Nu mai amintesc cazurile celebre de universităţi deschise în locuri năstruşnice cum e (sau era) celebra “Dacia” din Herculane. Universitate ce a făurit mulţi intelectuali şi profesionişti de seamă. Patria se mândreşte cu dânşii. :)
#592611 (raspuns la: #592607) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mi-e dor de linistea dintai - de cosmacpan la: 28/07/2011 16:34:17
(la: Scrisoare spre expulzare)
"Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Ne'nduraţii ochi de gheaţă?

Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-aţi adus -
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu aï de spus."

***

"Constituţia României este legea fundamentală a statului român care reglementează, printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor şi autorităţile publice fundamentale. Actuala Constituţie a României a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991.
Constituţia a fost revizuită în anul 2003 prin adoptarea Legii de revizuire a Constituţiei României, aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, lege intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României."

***

iar peste Constitutie e CEDO.
apropo, maine este ziua Ziua Imnului Naţional...deci

http://www.youtube.com/watch?v=cJgUETQIzAs
O vacanţă precum cea imaginată de Isis - de Anca Tudor la: 07/11/2004 13:05:48
(la: vacanta ce mi-o doresc)
Asta aş alege. Eu am ambiţii mai puţine, mi l-aş dori doar pe soţul meu cu mine şi să mergem în Maramureş, unde n-am reuşit să ajung (cu toate că am văzut, de exemplu, multe din castelele Franţei). Sau, pur şi simplu, să mergem prin satele Moldovei de Sus sau ale Transilvaniei, ori pe mal de Dunăre până la Porţile de Fier. Mi-aş dori un foc zdravăn într-o sobă veche, să miroasă puţin camera a fum şi a zarzavat întins la uscat, cum mirosea în casa ultimei mele bunici, care s-a dus şi ea anul acesta... Mi-ar plăcea să-mi iau câinele şi să-l duc să zburde pe un tăpşan verde, plin de flori, să-l văd cum face tumbe de fericire...
Libertatea - un elixir plin de reacţii adverse - de SB_one la: 16/11/2004 21:31:19
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
“ Cu un glonte în ceafă” îşi şoca publicaţia Spiegel de curând publicul. Atras de un asfel de titlu dramatic, cititorul putea afla amănunte despre cariera criminală a unui tânar rus. Ajuns aici în Germania, Eugen N. a devenit în scurt timp şeful unei grupări internaţionale criminale, care are deja şapte oameni pe conştiinţă, dacă se poate vorbi de vreo conştiinţă în acest caz.


Sursa: Spiegel Online

Eugen N. a şocat autorităţile prin lipsa de scrupule dovedită şi energia criminală dezlănţuită la vârsta de 20 de ani, când alţii abia întâlnesc prima iubire.

Tânărul rus nu este o excepţie, ca el sunt mulţi, cu un trecut şi prezent mai mult sau mai puţin dramatic şi cu un viitor dedicat “drumului strâmb”. Anul de cumpănă din istoria Europei, 1989, a deschis multora, larg, porţile înspre libertate. Numai că transferul de bunuri, oameni şi informaţie între ţările Europei a facilitat şi strecurarea, “mărfurilor negre”, circulaţia drogurilor între graniţe, a deschis portiţa din spate a mafiei internaţionale spre o piaţă nouă: copiii comunismului, adolescenţii perioadelor de interdicţie, tinerii aflaţi după “ perdeaua de fier”, flamânzi de nou, avizi de senzaţii tari. Pentru că nu scrie pe fruntea nimănui “bun” sau “rău” au ajuns destule elemente criminale din est în El Dorado-ul mafiei – Occidentul. Urmările nu se lasă mult aşteptate.



http://www.rom2.de/pietre.php?name=News&file=article&sid=208
#28951 (raspuns la: #28944) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
draga zaraza... - de Intruder la: 29/04/2005 01:12:19
(la: despre provocari)
"Guarda e passa..." (Dante)

Hai sa-ti spun o "poveste"...

A fost odata ca niciodata, un om...Privit de altii, parea un om simplu...nici foarte urat, dar nici superb...nici prost ca noaptea dar nici un geniu...pana aici, nimic nou sub soare...
Insa, din cand in cand, acelui om ii placea sa se-nchida intr-o camaruta si sa analizeze tot ce putea el sa cuprinda cu mintea lui...oameni de toate felurile...batrani, tineri, copii, femei, barbati, vanzatorul de ziare de la coltul strazii, oratorul din piata publica, soferul de taxi, gazetarul care a scris articolul de fond de la ziarul lui preferat, presedintele tarii, sotia lui, copiii lui, vecinul de deasupra, prietenul cu care merge la pescuit, etc.
Intr-o dimineata, a aparut in cartier, un copac cu frunze albastre...Lume multa, televiziune, ziaristi, interviuri, specialisti in botanica, gura-casca, fotografi, "greenpeace", s.a...Copacul, pana la urma a fost declarat monument al naturii, ingradit, noaptea era luminat cu reflectoare speciale...era o mandrie a cartierului si al orasului...
Cu timpul, a devenit ceva banal...masinile treceau pe langa el improscand gaze de esapament, pasari isi facusera cuiburi in ramurile lui, cainii vagabonzi reuseau sa treaca de ingraditura si sa-si marcheze teritoriul...devenise un copac "de cartier".
Acum, omul nostru era fericit ca putea sa analizeze copacul... dar, nu era multumit sa se gandeasca doar in camaruta...Adesea era vazut de oamenii din cartier cum privea copacul din toate partile...de la etajul 1, de la 10, de la 5 cm, de la 50 m, s-a suit in el, s-a culcat la radacina lui sa-l vada de jos, l-a pipait, i-a mirosit frunzele, tulpina...
Ciudatenia cartierului, nu mai era copacul, ci omul nostru...Nu mai gandea in tandem cu ceilalti, n-o mai lua pe strada, prefera s-o ia pe aratura, traversa doar pe rosu, visa cu ochii deschisi ziua in amiaza mare, juca fotbal cu copiii lui si cu prietenii acestora, spunea "buna ziua" la toti, o invita pe nevasta-sa la dans in centrul orasului...in fine...
Cert e, ca a fost declarat "provocator", legat in camasa de forta, si dus la un ospiciu specializat in "spalare de creiere"...
Omului i s-a dat drumul acasa, dupa un timp...Trecea nepasator pe langa copac, nu mai juca fotbal cu copiii, pe nevasta-sa nici gand
s-o mai scoata in oras, iar camaruta lui, a devenit depozit de vechituri...
De atunci, oamenii din cartier au devenit mai plictisiti, mai tristi si mult, mult mai blazati...

si am incalecat pe o ramura albastra,
povestea asta... e a dumneavoastra !!!

PS//...na, ca iar incep sa scriu in rime... opriti-ma!!!
1.Care este cuvântul favorit - de Caterin la: 12/05/2005 14:04:23
(la: Chestionarul Bernard Pivot)
1.Care este cuvântul favorit
Lumină
2.Care este cuvântul cel mai puţin favorit
Pedofil
3.Ce va face placere în mod deosebit
"sa sorb" emoţia celui de lângă mine....
4.Ce vă displace cel mai mult
Violenţa( de orice fel)
5.Care este înjuratura favorită
?!...mama lui de derbedeu...(cred...,uneori...f.rar...)
6.Ce sunet vă place
Harpă...
7.Ce sunet/zgomot vă displace
plâns de copil...
8.Ce altă profesie v-ar place să practicaţi
Arheolog
9.Ce altă profesie nu aţi practica nici in ruptul capului
chirurg
10.Dacă Raiul există,ce aţi dori să vă spună Domnul când ajungeţi la Porţile Raiului.
Linişteşte-te,ai tăi sunt bine!!...
horiatu... - de Intruder la: 29/06/2005 16:31:42
(la: adolescenta....)
aici n-a dat nimeni cu barda...poate cu bata-n balta...
fata s-a adresat pe un forum...fiind forum cred ca se astepta sa fie pusa la index, sau sa fie aprobata...nu avem toti aceleasi pareri, asta-i clar!
un om cand cere un sfat, vrea de fapt sa fie de acord toti cu hotararea luata...dar cred ca mymy stie la ce sa se astepte din partea noastra...sunt pareri pro si contra aici, altfel ar ramane cafeneaua goala...

Nu e nimic grav cand o femeie fura barbatul alteia - e competitie.

nu e grav...dar exista un copil la mijloc si mymy considera ca e grav totusi...
e competitie, adevarat...cand un om nu e in stare sa-si pastreze partenerul sa nu ne miram de ce va urma...numai ca gigi, zaraza...au aratat si reversul medaliei...
vad ca te strofoci pe multe conferinte...este un forum unde ne spunem parerile...eu pot fi de acord cu tine si cu zaraza nu, de exemplu...asta nu ma indreptateste sa-i sar ei la beregata si tie sa-ti ridic monument la scara redusa in Collen Garden...
esti belicos si neinduplecat...cu predilectie te iei de femei si-ti place sa le iei la ''misto''...nu ca as fi eu aparatorul lor, am si eu doza mea de misoginism...dar e cam urat ce faci uneori in cafenea, pe bune!
daca te urci in artzar si scuipi vorbe pe unu si pe altul, nu rezolvi mare lucru!

gata, nu mai zic nimic...sa nu stric orzul pe gaste.

sa traim frumos!(...nu numai bine.)
intruder.
#57177 (raspuns la: #56879) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
poze - de donquijote la: 08/09/2005 01:12:53
(la: Trancaneala Aristocrata "5")
am pus niste poze pe aristocrate

om imi cer scuze ca am bagat un titlu care seamana cu a tau. mi-am dat seama prea tarziu...:(
sorry
cand am sa stiu cum se editeaza, am sa-l modific.
ce credeti voi despre Pakistanez - de Alexander la: 28/09/2005 14:52:01
(la: Cu ce va hraniti sufletul?)
Saluti doamnelor si domnilor,
E prima data cind scriu eu la forum asta si scuzati ma pentru ca nu stiu romanestii asa bine.Cauza pentru ce scriu la forum asta e ca cautam pentru niste muzica pakistanez pe google si am vazut ca un timpit prost o scris rau despre tara mea,Pakistan la forum asta. Asa era mesagului:
Adela
#37195, de Dantimis la Tue, 22/02/2005 - 18:02


"Frumos, felicitari!
Referitor la cele spuse de "wild wind":
Ce te face sa crezi ca daca vecinii tai romani te saluta in engleza inseamna ca le e rusine ca sunt romani? Oare nu crezi ca fac asta numai din obisnuinta? Dupa ce zici de cateva sute de ori pe zi "Hi" sau "How are you?", parca "Buna ziua" suna ca nuca-n perete... Mi s-a intamplat sa-mi salut si sotia in engleza (romanca ca si mine) si nu sunt frustrat de loc ca sunt roman. As fi fost poate daca eram pakistanez sau mai stiu eu ce alta natie exotica, dar nu roman".

nu am inselege ce vrea sa spune domnul daca eram pakistanez. Sunt multe Pakistanez la Romania si nu o fost nic o problema. In fapt ca mare magoritate din studenti cine vin la Romania sunt Pakistanez. Nu stiu cum Domnul putea sa commentez despre o tara ce nu o vazut si nu o fost (sunt sigur de asta). Nu vad o mare diferenta in conditie ce sunt la Pakistan si la Romania. O singur diferenta e ca noi suntem in Asia si Romania in Europa. La pakistan este multe corruptie la guvernament la fel ca Romania. La pakistan un om de rand mor de foame si necajire la fel ca Romania. Nu stiu dece Romane nu place de Pakistanez chiar ca noi nu gandim nimic rau despre Romania. Pentru noi Romania este o tara frumoasa cu oamenii bune ca au respect pentru culturalor pentru religialor si pentru taralor la fel ca noi si nu e ca alte tare de europa. Si ce e asa sa uresc pe noi, numai din cauza ce vedeti pe telivizor si ce o aratat media americane despre noi. Atunca ce arati media americane despre romania, O tara distrus de corruptie si saracie si necajire, lumea duce la prostituate la strainitate, lumea fure lumea moare.................... Este o vorba in Urdu: "Inainte sa aruncati piatra in casa de cineva, gandititi daca aveti si voi geamuri". De asta nu vorbiti rau de noi ca noi nu vorbesc rau de voi. Eu iubesc mult pe Romania, de asta am dezamagit de la commentare de un om nesimtit. Cer scuze daca am spus ceva rau sau am ranit cineva. DUMNEZEU sa fii cu voi




Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...