comentarii

omul ce nu cunoaste puterea cuvantului este in urma timpului


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Mao - de zaraza sc la: 24/10/2008 11:37:31
(la: Cum a devenit Isus un Christos)
Mie mi se pare ca unii oameni vor sa impuna cu orice pret credinta sau o anumita credinta, si atunci infloresc anumite aspecte, pana se ajunge la povesti. Si asta se simte...

Eu zic ca exista niste legi peste care nu se poate trece. Sau se poate trece in anumite conditii. Legi care tin de puterea psihicului, a convingerilor personale. In sensul asta, se poate spune ca oamenii sunt dumnezei, ca doar Dumnezeu este peste tot!...In fapt, omul nu-si cunoaste puterea (credeti in mine si veti face aceste lucruri si chiar altele mai minunate - spune Isus).

Am observat ca nu exista aceasta demarcatie intre bine si rau. Orice are doua fatzete - una luminoasa si una intunecoasa. Suntem obisnuiti sa gandim ca trebuie sa alegem binele. Facem bine si ne miram ca ceva scartaie. Dar e drept ca e de preferat asa, decat sa fac rau, cand vad ca eu nu ma aleg cu nimic.
Si asta pentru ca urmarim niste scopuri materialiste...dar in spatele a tot stau particulele care au o existenta probabilistica. Fizica cuantica e un domeniu care pune pe ganduri multi oameni.

#355040 (raspuns la: #355034) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Litera ''I'' ( continuare) - de Areal la: 09/09/2008 09:36:57
(la: DICTIONAR DE CUGETARI)
IMPIETRIRE
Uneori, cand inchizi usa in fataiubirii divine, Dumnezeu ii pune lacatul.
IMPLINIRE
Cunosc un copil de pe strada mea care visa sa se faca pirat. Cand a ajuns mare s-a facut avocat. Norocosul! Nu toti ajungem sa ne implinim visele!
IMPRUMUT
Mai inainte de a imprumuta bani de la un prieten gandeste-te bine: de care a-i mai multa nevoie?
Este mai bine sa daruiesti, decat sa dai cu imprumut ... si te costa cam tot atata.
INCERCARI
Domnul ne duce la apa adanca nu ca sa ne inece, ci ca sa ne invete sa inotam.
Incercarea este sansa de a ne cunoaste puterile sau ... lipsa lor.
In timpul incercarilor unora le cresc aripi, iar altora ... carje.
Ceasul incercarii iti da posibilitatea sa faci deosebirea intre cunoscuti si ...prieteni.
Nu umbla cu lumanarea dupa necaz. Stai linistit si asteapta ca te gaseste el si singur.
Incercarea este adeseori doar ambalajul in care ne trimite Dumnezeu binecuvantarea.
Pe usa unei capele scria: "Daca aveti necazuri, intrati! Intrati si daca nu aveti necazuri, ca sa ne spuneti cum reusiti!"
#340197 (raspuns la: #338876) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
om - de alex andra la: 25/02/2006 05:50:37
(la: atinge-ma, dar de la distanta !)
"Lost without music in a world of noises"

Nu zic ca nu te poti insela asupra celui cu care stai fata in fata, chiar daca il stii de multa vreme. ("Surprizele" sunt oricand posibile !). Dar sansele de a-l cunoaste asa cum este, nu din propria-i descriere, ci din faptele sale, sunt mult mai mari decat atunci cand e vorba de o prietenie pe internet.
Comunicarea este o chestie foarte complexa si nu se rezuma la limbajul verbal. (Lit. de specialitate vorbeste de "multicanal", "pluricodic" sau "plurisemiotic" - comunicam, dincolo de cuvinte, prin intonatie, gesturi, mimica, tinuta, distanta etc.etc.) Ori pe net suntem fatalmente redusi la cuvant. Cuvantul este in acelasi timp une force et une faiblesse. Forta - in sensul ca acela care stie sa-l manuiasca detine controlul, poate manipula, tot asa cum poate, daca este un om de treaba, sa-l foloseasca in scopuri benefice; slabiciune - in sensul ca el te poate trada, poate spune cine esti, ce esti, cat valorezi, daca nu il stapanesti.
Si ce te faci atunci cand intri pe cafenea si dai de o gramada de oameni care chiar sunt stapani pe arta comunicarii ? (Pe ceilalti ii tradeaza cuvantul, buclucasul!) Cum poti sti, in absenta celorlalte elemente, cine e sincer si cine minte? Riscul de a te insela mi se pare aici mult mai mare decat ailleurs, in lumea larga.
#107974 (raspuns la: #107756) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
N. Manolescu a facut critica marxista (1) - de emanuelpavell la: 23/02/2009 12:25:32
(la: Manolescu, frate!)
Nicolae Manolescu este printre putinii scriitori care au reusit sinistra performanta de a omagia toti dictatorii-rosii ai Romaniei începand cu Dej si sfarsind cu Iliescu, dar si marxism-leninismul si pe Marx, realizarile clasei muncitoare, epoca luminii, Omul Nou si umanismul socialist s.a.m.d. [Oare sa fie vorba de acel umanism socialist care i-a trimis parintii în puscarie? De acel “umanism” care a distrus vieti, a ucis oameni si a trimis în temnite toata “floarea” Romaniei?]

“N. Manolescu este acela care a platit dogmatismului de tip proletcultist cel mai mare tribut.”

“Nicolae Manolescu a debutat în 1961 cu recenzii la culegerile de versuri Amiezile veacului, de Rusalim Muresanu si Fara popas de Florenta Albu. Felul cum sunt scrise aceste recenzii, ca si cronicile si articolele care au urmat, dovedeste înca o data ca pretul intrarii în viata literara a fost acceptarea întocmai a cliseelor dogmatismului realist-socialist si ca numai cine a consimtit la acest compromis a putut beneficia de un loc în coloanele revistelor literare.

Citind astazi acele texte nu poti sa nu te întrebi: lipsa de discernamant, datorita varstei, sau dorinta de a face cariera literara cu orice pret? Poate si una si alta. Oricum, din generatia sa, N. Manolescu este acela care a platit dogma¬tismului de tip proletcultist cel mai mare tribut.” M. Nitescu, Sub zodia proletcultismului, Ed. Humanitas, 1995, pp. 283-288, p. 318.


“Subliniind în cuvantarea sa la ultima conferinta pe tara a scriitorilor «rolul de seama al literaturii în formarea si educarea tineretului», tovarasul Gh. Gheorghiu-Dej spunea:

«Tanara noastra generatie are nevoie de opere care întruchipeaza
idealurile pline de maretie ale epocii noastre, evocand traditiile glorioase de lupta ale poporului, ale clasei muncitoare...».
Aceasta sarcina trasata literaturii este extrem de semnificativa. In fa¬brici, pe santiere sau în gospodarii agricole colective, tineretul participa cu entuziasm la desavarsirea constructiei socialismului. In conditiile preluarii puterii de catre clasa muncitoare, un relief deosebit l-au capatat tinerii muncitori. Ei si-au însusit socialismul ca pe un mod de viata, identificandu-se cu peisajul inedit al tarii. (...)

Ce a însemnat Revolutia socialista pentru tot acest tineret osandit la nerealizare (sub burghezie) e usor de înteles. In peisajul tarii, devenit un imens santier, literatura a surprins nemaipomenita dezlantuire de energii, munca trepidanta, entuziasmul sutelor de mii de tineri, închinand o lauda tineretii... o lauda efortului uman eliberat. (...)

Devotamentul si eroismul acestor tineri, nascuti si crescuti dupa Eliberare, educati în spiritul moralei comuniste, trebuie sa faca obiectul unor opere pe masura cerintelor epocii noastre.”

Nicolae Manolescu, Tinerii muncitori în creatia literara contemporana, Contemporanul, nr. 18, 14 mai 1962

“Cu asemenea limbaj, criticul se putea dispensa de gust, de inteligenta, de cultura si de probitate”

Iata cum întelegea N.M. rolul criticii si al literaturii în articolul Innoire:

“Literatura realist-socialista este, prin natura ei, o literatura a valorilor etice, surprinzînd mutatiile profunde, determinate în constiinta de ideea socialismului, promovand idealuri de viata noi, îndeplinind, adica, un rol educativ însemnat în formarea omului epocii noastre... Noul continut al literaturii noastre e dat, de fapt, de reflectarea procesului istoric al construi¬rii societatii fara exploatare, de reflectarea procesului adînc în care esenta umana eliberata de vechile orînduiri este redata omului. (...)

Inzestrati cu cunoasterea stiintifica a realitatii, scriitorii nostri reflecta cu perspicacitate desavîrsirea fauririi constructiei noi, socialiste, reflecta chipul omului nou, constructor al societatii viitorului. Acesta este în pri¬mul rand muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre con¬temporane zugravirea acestui erou al revolutiei.”

Nicolae Manolescu, Innoire, Contemporanul, nr. 34, 24 aug. 1962

N. Manolescu, un tanar critic literar devotat “realism-socialismului”
si un promotor al doctrinei comuniste din afara P.C.R.-ului

Simultan cu articolele scrise pe tema colectivizarii, socialismului, marxismului, omului nou, eliberatorilor, actului de la 23 august 1944, laudei conducatorilor iubiti s.a.m.d. continua si ascensiunea rapida a tanarului N. Manolescu. Imediat dupa absolvire este retinut ca asistent la Universitatea din Bucuresti, apoi înainte a fi tiparita prima sa carte devine membru titular al Uniunii Scriitorilor din Romania (1963). In anul 1965 publica lucrarea Literatura romana de azi (în colaborare cu Dumitru Micu) si un numar impresionat de articole printre care “Realism – realism socialist” (Gazeta literara, nr. 22, 28 mai 1964).

Sufletul omului are si - de casyana la: 28/10/2005 18:27:17
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)

Sufletul omului are si el o lucrare asemănătoare cu cea a îngerilor. El are credinţa şi dragostea de Dumnezeu şi îl slujeste cu frică şi cutremur. Sufletul omului are şi el puterea de a sluji, de a ajuta pe fraţii săi, de a-i mîngîia în necazuri, de a-i îintări cuvîntul şi de a veni întotdeauna spre ajutorul lor.

Sufletul reprezintă într-un fel Crezul vieţii căci cu cît sufletul este mai luminat, cu cît purtăm mai mult dragostea de Dumnezeu, cu atît putem determina producerea de cît mai multe fapte bune, trăi mai bine şi mai împăcaţi, putem primi Mîntuirea.

Sufletul reprezintă dragoste, iubire, pace, un portativ de însuşiri care ne călăuzeşte pe anevoiosul drum în viaţă, Nu putem pleca pe drumul vieţii decît cu un suflet binecuvîntat de Dumnezeu, împăcat şi plin de lumină.

Omul, asemenea începătoriilor, stăpîneşte oraşe, ţări şi ţinuturi, dă legi şi conduce suflete după cum a zis Dumnezeu: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pămîntul şi-l stăpîniţi"(Facerea 1, 28)

Sufletul omului curat şi luminat de puterea lui Dumnezeu stăpîneşte pe Ispititor, îl arde cu rugăciunea şi îl alungă cu credinţă. Sufletul nu vrea să facă voia lor şi, mai ales, nu se lasă biruit de patimile trupului şi ale sufletului căci Sfînta Treime este mereu apoape de noi, ba chiar şi ne ocroteste de cel viclean.

Sufletul, se poate spune că este un dar, căci acesta este un cadou de la Dumnezeu. Sufletul ne conduce în viaţă, ba chiar ne face să trăim, sufletul ne dă prosperitate, ne însemnează faţă de alţi oameni, sufletul ne educă, ne maturizează, ne arde, ne arată mînie, poate fura alte suflete, poate respinge, poate omori, sufletul poate fi un atu, o amintire, poate însemna speranţă, flacără, dorinţă, sufletul este lumina, sufletul este scînteia focului lui Dumnezeu care sălăşluieşte în noi.

În funcţie de viaţa noastră, de calea pe care o alegem, de influenţe şi de educaţie, sufletul are întotdeauna o parte bună în el, reprezentînd partea optimistă a lucrurilor.

Sufletul este nemuritor! Sufletul nu fură! Sufletul este doar locul unde se adună păcatele! Sufletul nu este ironic! Sufletul este un moştenitor! Sufletul poate lua decizii, iar aceste decizii pot fi influenţate sau nu.

----------------------------------------------------------------------
"uitarea si mersul mai departe sunt cea mai buna intelepciune"



rac, om - de irma la: 23/11/2005 23:34:11
(la: Lume, lume, soro lume!)
nu va mai dati cu parerea :))

se pare c-am fost prea buna cu voi :))

OM, ce-a fost cu cuvantul "placere"?! tz, tz, tz :D
#90181 (raspuns la: #90161) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
eu cred ca inteligenta este punctul nostru forte - de deliut la: 19/12/2005 21:02:41
(la: atinge-ma, dar de la distanta !)
si daca intram pe net prin puterea cuvantului, dam ce e mai bun in noi. Ceea ce suntem zi de zi ne-a creat o anume personalitate care e greu de ascuns, chiar si pe net. Nu cred ca putem poza noi in manechine sau voi in supermen ca sa ne facem prieteni. Ne-am pierde credibilitatea pt ca nu suntem la un concurs de imagine, dar putem schimba idei. End-point-ul nu mi-e prea clar. De ce am schimba idei cu niste necunoscuti daca nu am dori sa-i cunoastem? Stii, Cioran spune ca "orice cunoastere e o pierdere", iar Kogalniceanu spune ca daca vrei sa-ti placa cineva priveste-l de la distanta, iar daca vrei sa-l cunosti, apropie-te. Cati dintre noi am rezista cunoasterii, nu stiu, dar stiu ca exista oameni care stiu sa scoata tot ce e mai bun din ceilalalti si pe care merita sa-i cunoastem.
#96005 (raspuns la: #95283) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
un om bun... - de catallina la: 23/12/2005 10:30:21
(la: ce inseamna pentru voi un om... bun?)
un om bun este un om care poate iubi, care are capacitatea de a ierta si astfel de a intelege totul...
un om bun este un om care se cunoaste, stie ca poate aduce suferinta sau alinare, dar care alege liber alinarea...
un om bun este un om care vede realitatea asa cum este si din acest motiv nu judeca...
un om bun este...
..... un invingator!
Dragalasa Cri cri - de cosmiK la: 14/04/2006 19:23:18
(la: Despre arta de a fi si despre succes)
Aparitia comentarului tau la subiectul propus de mine m-a bucurat mai ales ca am reusit sa atrag tocmai atentia ta, una din persoanele de pe acest site pe care o respect si fata de care admiratia mea creste cu fiecare comentariu, raspuns sau subiect publicat.
Chiar deunazi, verificam daca a aparut vreun comentariu la subiect si ma gandeam sa sparg eu gheata daca altii nu indraznesc, dar mi-am zis sa mai astept o zi ca cine stie. Si uite ca asteptarea nu a fost in van. A aparut comentariul tau. Ce ciudat! Parca am avut o presimtire ca cineva va raspunde provocarii lansate de mine. Si ma bucur ca tu ai fost prima Cri cri.
Cand vorbesc despre arta de a fi ma refer la aceea arta de a reusi in viata, si "de a fi" in raport cu tine si cu ceilalti, arta care in opinia mea presupune intelegerea propriei naturi si cunoasterea istoriei in general dar mai ales a istoriei personale si a evolutiei fiecaruia dintre noi in scopul de a ne cunoste cat mai bine si a deveni ceea ce stim ca vrem si putem.
O asemenea arta se invata mai intai de la cei apropiati - familie, prieteni,cunostinte,- apoi din scoala si de la cei mai credinciosi prieteni ai omului:cartile. Ea presupune un interes viu si permanent fata de tine insuti si fata de semenii tai, fata de obiectivul personal si obiectivele general umane (si ma refer aici la preocupari, convingeri si idealuri).
Eu cred ca pentru a fi un om in adevaratul sens al cuvantului trebuie sa inveti sa te adaptezi la vointa generala pentru ca reusita e legata de intelegerea faptului ca uneori suntem pusi in situatia de a face lucruri pe care nu le dorim sau care nu ne plac pentru ca asa spun altii sau asa prevede legea morala.
E o adevarata arta sa inveti sa te aduni atunci cand esti prea imprastiat prin aspiratii, dorinte ori nazuinti , sa inveti sa-ti controlezi placerile si unele instincte primare chair daca tu ai convingerea ca toate acestea ti se cuvin ori ca esti indreptatit sa te exteriorizezi fara nici umpic de control.
Deocamdata atat despre ceea ce cred eu ca inseamna arta de a fi, poate voi mai veni cu alte precizari intr-un nou comentariu sau raspuns la mesajele celor care vor raspunde chemarii mele de a dialoga pe aceasta tema.
In ceea ce priveste succesul in viata cred ca acesta este accesibil tuturor oamenilor, dar ca el nu pica din cer ci trebuie sa luptam pentru atingerea lui prin preocuparea de a dobandi cunostiinte temeinice si de a ne informa continuu cu privire la evolutie si progres, prin munca si eforturi tenace si statornice, prin detasarea de mediocritate si acceptarea vietii si a realitatii asa cum sunt ele.
Dupa mine un om de succes e aceea persoana care manifesta precizie si acuratete in tot ceea ce face sau intreprinde, este animat de dorinta de a se perfectiona si a evolua continuu, manifesta respect si intelegere fata de semeni, este preocupat de cand deschide ochi si pana-i inchide de politetea ce tine de fiecare gest, gand, vorba sau mai exact de tot ceea ce realizeaza clipa de clipa, care manifesta sobrietate si este animat de aceea curiozitate care il ajuta sa inteleaga si sa descopere ceea ce vrea sa cunoasca, dar mai ales aceea persoana care stie sa dea dovada de omenie.
#117270 (raspuns la: #117219) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre noroc - de cosmiK la: 14/06/2006 11:45:58
(la: "Norocul")
Ma consider o persoana norocoasa. Mereu m-am simtit ocrotita si protejate de forte care uneori depasesc puterea mea de intelegere.
In clipele de neagra deznadejde norocul mi-a suras. Cand credeam ca totul se duce de rapa si nu mai intrevedeam nici o speranta intervenea ceva imprevizibil care ma readucea pe linia de plutire.
Imi vin minte urmatoarele versuri ale marelui poet Eminescu:
" Numai o data in a ta viata
Stai cu norocul fata-n fata,
Prinde-l atuncea cu putere,
Leaga-l in lanturi, leaga-l in fiare,
Caci daca iti scapa din mana atunci,
cu orice putere nu-l mai aduci"
Cat adevar se ascunde in aceste cuvinte. De fapt, in mare masura, noi ne facem norocul. Cred ca daca reusim sa intelegem, sa stim si sa adoptam atitudinea cuvenita fata de noi insine, vizavi de durere ori placere, atunci norocul ni se arata. Iar noi prin curaj, cumpatare si prudenta il putem "lega" si chiar ni-l putem face prieten si tovaras de drum in viata.
Pentru mine norocul reprezinta un destin favorabil dar si concursurile de împrejurări favorabile care asigură reuşita unor acţiuni ori îndeplinirea unor dorinţe si idealuri.
Pot spune ca norocul mi-a suras inca de la nastere si chiar daca am avut parte de destul de multa suferinta in viata ma consider norocoasa tocmai pentru ca mi-a fost dat sa trec prin aceasta suferinta care m-a calit si m-a ajutat sa devin om in adevaratul sens al cuvantului.
pe cine intereseaza - de Shtevia la: 19/06/2006 14:44:01
(la: ce semnificatie au numele noastre?)
o parte din semnificatii si o parte dintre nume:

1. ABEL [ebraica] hebel = respiratie
2. ADAM [ebraica] om; [asiriana] adamu = a face; [ebraica] adam = a fi rosu;
[ebraica] adamah = pamant.
3. ADELA [germana] adal = nobil
4. ADELAIDA [germana] Adalheidis: adal = nobil + heid = fel, tip.
5. ADELINA Varianta a numelui Adela.
6. ADINA [ebraica] delicat, subtire.
7. ADOLF [germana] Adalwolf = lup nobil
8. ADRIA Forma a numelui din Adriana
9. ADRIAN Provine din Hadrianus = din Hadria, oras din Nordul Italiei.
10. AGATA [greaca] agathos = bun
11. AGLAIA [greaca] splendoare, frumusete
12. AGNES [greaca] hagnos = cast
13. AGNETA Provine din numele Agnes.
14. AHMED [araba] de incredere
15. AIMĂE [franceza] iubit
16. ALAN [bretona] pietricica sau frumos
17. ALBERT [germana] Adalbrecht = nobilime stralucita
18. ALEXANDRU [greaca] Alexandros = aparatorul; alexein = a apara, a veni in
ajutor.
19. ALFONS [germana] gata de lupta
20. ALFRED [engleza veche] elf = spiridus + red = sfat
21. ALI [araba] sublim, elevat.
22. ALICE [franceza] Forma scurta a numelui Adelais, ce provine din
Adelaida. 23. ALIN [romana] Varianta romaneasca a lui Alan.
24. ALIN/ALINA [araba] nobil
25. AMALIA [germana] amal = munca
26. AMANDA [latina ] amando = indragit
27. AMBRA [araba] chihlimbar, auriu
28. AMELIA Forma a numelor Amalia sau Emilia
29. AMZA [araba] hamuza = puternic, sigur
30. ANA [ebraica] channah = favoare, mila
31. ANABELLA Combinatie a numelor Ana si Bella.
32. ANAMARIA Combinatie a numelor Ana si Maria.
33. ANASTASIE / ANASTASIA [greaca] anastasios = inviere
34. ANATOL [greaca] anatole = rasarit
35. ANCA [romana] Forma a numelui Ana
36. ANDRA Forma a numelui Andreea.
37. ANDREI [greaca] provine din Andreas, aner = al omului
38. ANDROMEDA [greaca] a te gandi la un om
39. ANEMONA [greaca] anemos = vant
40. ANETA Forma a numelui Ana
41. ANGELA [greaca] angelos = mesager
42. ANITA Forma a numelui Ana.
43. ANTON/ANTONELA [greaca] anthos = floare
44. ANTIGONA [greaca] anti = impotriva + gone = nastere
45. AFRODITA [greaca] aparut din spuma
46. APOLLO/APOLONIA [greaca] apelo = putere sau apollumi = a distruge
47. ARETA [greaca] arete = virtute
48. ARIADNA [greaca] cel mai sfant: ari = cel mai, adnos = sfant
49. ARINA Varianta ruseasca a numeui Irina.
50. ARISTIDE [greaca] cel mai bun fel: aristos = cel mai bun + eidos = fel
51. ARCADIE [greaca] arktos = urs
52. ARMAND [germana] on inarmat. Varianta franceza a numelui german Herman:
heri = arma + man = om
53. ARNOLD [germana] putere de vultur. Compus din elementele arn = vultur +
wald = putere
54. ARPAD [maghiara] samanta
55. ARTHUR [celtica] art = urs + viros = om
56. ASTRID [norvegiana] Varianta moderna a numelui Astrith: ass = zeu +
frġťr = frumos
57. ATANASIE [greaca] athanasios = nemuritor: a = negatie + thanatos =
moarte
58. ATENA [greaca] ather = ascutit + aine = rugaciune
59. ATTILA [gotic] atta = tata
60. AUGUST/AUGUSTIN [ latina] augere = a creste, mare, venerabil
61. AURA = aura (lumina distincta)
62. AUREL / AURELIAN [ latina ] aureus = aurit
63. AURORA [latina ] zori de zi
64. AVRAM [ebraica] hamon = tatal celor multi
Litera B
1. BALINT [maghiara] Varianta a numelui Valentin
2. BALTAZAR [feniciana] protejati-l pe rege
3. BAPTIST [greaca] baphein = a scufunda, botez
4. BARBARA [greaca] barbaros = strain
5. BARTHOLOMEU [ebraica] brazdat
6. BEATRICE Varianta numelui Beatrix
7. BEATRIX [latina ] calator
8. BENEDICT [latina ] binecuvantat
9. BERNARD [germana] bern = urs + hard = curajos, puternic
10. BERTA [germana] beraht = faimos, stralucit
11. BERTOLD [germana] inteleptul conducator; beraht = stralucit + wald =
putere
12. BIANCA [italiana] alb
13. BOGDAN [slava] dar de la Dumnezeu; bog = Dumnezeu + dan = dar
14. BORIS Forma scurta a numelui Borislav; [turca] scurt sau lup.
15. BRAD [engleza] board = larg, mare
16. BRIAN [celta] bruaich = deal sau bri = puternic
17. BRIGIT [irlandeza] inalta zeita
Litera C
1. CALISTRAT [greaca] armata frumoasa; kallos = frumos + stratos = armata
2. CARL/CARLA Varianta a numelui Carol
3. CATRINA Varianta a numelui Ecaterina
4. CAMELIA [latina ] enorias
5. CARINA [greaca] mic si drag
6. CARMEN [spaniola] carmen = cantec
7. CAROL/CAROLINA [germana] om; [engleza] colind
8. CAZIMIR [slava] a distruge pacea; kazic = a distruge + mir = pace
9. CASANDRA [greaca] kekasmai = a straluci + aner = om
10. CASIAN/CASIANA [latina ] cassus = gol
11. CATALIN/CATALINA Varianta a numelui Ecaterina
12. CECILIA [ latina] caecus = orb
13. CELESTINA [ latina ] calelestis = ceresc
14. CELINA Varianta a numelui Selena sau prescurtare de la Marcelina
15. CELINE Prescurtare a numelui Marcelina
16. CEZAR / CEZARA / CEZARINA [latina ] caesaries = pletos
17. CHRIS Prescurtare a numelui Cristopher sau Cristian
18. CRISTIAN/CRISTINA [ latina] crestin
19. CRISTOFER [greaca] Purtandu-l pe Hristos; Christos = Heistos + pherein =
a purta.
20. CIPRIAN [latina ] din Cipru
21. CLARA [latina ] clarus = clar, luminos
22. CLAUDIU [latina ] claudus = schiop
23. CLEMENT [latina ] Clemens = mila, compasiune
24. CLEOPATRA [greaca] Gloria tatalui; kleos = glorie + patros = al tatalui
25. CONSTANTIN / CONSTANTINA / CONSTANTA [ latina] Constans = constant,
stabil
26. CONSUELA [spaniola] consolare
27. CORA [greaca] Varianta a numelui Corina
28. CORINA [greaca] kore = fecioara
29. CORNEL / CORNELIA [latina ] cornu = corn
30. COSMA / COSMIN / COSMINA [greaca] kosmos = ordine, decenta
Litera D
1. DACIA / DACIANA [latina ] din Dacia
2. DAMIAN [greaca] daman = a domestici
3. DAN / DANA Prescurtare a numelui Daniel
4. DANIEL / DANIELA [ebraica] El a judecat, Dumnezeu este judecatorul meu
5. DAFNE [greaca] dafin, laur
6. DARIA Varianta din persana, DÄrayavahush: dÄraya = a poseda + vahu = bine
7. DAVID [ebraica] iubit, indragit
8. DELIA [greaca] din Delos , o insula greceasca
9. DELICIA [ latina] deliciae = deliciu, placere
10. DALILA [ebraic] delicat
11. DEMOSTENE [greaca] vigoarea poprului; demou = al poporului + sthenos =
vigoare, putere
12. DENIS Varianta a numelui Dionisie
13. DESDEMONA [greaca] dysdaimon = fara noroc
14. DESIDERIU [ latina] desiderium = a dori
15. DESPINA [greaca] amanta, iubita
16. DIANA dues = divin, ceresc
17. DINA [greaca] puternic
18. DITA [ceha] dar scump
19. DIONISIE [greaca] Dios = al lui Dumnezeu + Nysa = numele unui munte
20. DOINA [romana] cantec romanesc
21. DOMINIC / DOMNICA [ latina ] Dominicus = al domnului
22. DORA Prescurtare de la Teodora
23. DORIN / DORINA [greaca] doros = dar; [franceza] auriu
24. DOROTHEA [ latina] Dorotheos = darul lui Dumnezeul doron = dar + theos =
Dumnezeu
25. DORU/DOREL [romana] dor
26. DRAGAN Varianta a numelui Dragomir
27. DRAGOMIR [slava] valoros si pasnic; dorogo = valoros, de pret + mir =
pace
28. DRAGOS Varianta a numelui Dragomir
29. DUMITRU [greaca] pamantul mama; de = pamant + meter = mama
Litera E
1. ECATERINA [greaca] katharos = pur; hekateros = amandoi sau de la numele
zeitei Hecate
2. EDGAR [engleza] ead = bogat, bine cuvantat + gar = sulita
3. EDITH [nordic] dar scump
4. EDMOND [engleza] ead = bogat, binecuvantat + mund = protector
5. EDUARD [engleza] ead = bogat, binecuvantat + weard = garda, aparator
6. ELEONORA [germana] Varianta a numelui Elena; [greaca] lumina
7. ELENA [greaca] helene = torta, foc sau selene = luna
8. ELIANA [greaca] helios = soare
9. ELISABETA [ebraica] Elisheba = Dumnezeu in juramantul meu
10. ELIZA - Varianta a numelui Elisabeta
11. ELLA [germana] ali = altul
12. ELVIRA [germana] Totul e adevarat; al = tot + wer = adevarat
13. EMANUEL [ebraica] Dumnezeu este cu noi
14. EMERIC [germana] reguli de munca
15. EMIL / EMILIA / EMILIAN [ latina] aemulus = rival
16. EMMA [germana] ermen = intreg, universal
17. EMANOIL Varianta a numelui Emanuel
18. ERIC / ERICA [norvegiana] ei = vesnic + rikr = conducator
19. ERNEST [germana] eornost = seriozitate, onestitate
20. ESMERALDA [spaniola] smarald
21. ESTELA [franceza] stella = star
22. EUGEN / EUGENIA [greaca] eugenes = bine nascut; eu - bun + genes =
nascut
23. EUFROSINA [greaca] bucurie
24. EUSEBIU [greaca] eusebes = pios
25. EVE [ebraica] chavah = a respira sau chayah = a trai
26. EVELINA [ latina] avis - pasare
Litera F
1. FABIAN - [ latina] faba = fasole
2. FELIX / FELICIA [ latina] de succes, norocos
3. FERDINAND [germana] fardi = calatorie + nand = gata, pregatit
4. FILIP [greaca] philos = prieten + hippos = cal
5. FIONA [galeza] alb
6. FLAVIA / FLAVIUS / FLAVIAN [latina ] auriu sau blond; flavus = galben
7. FLORA / FLOAREA / FLORICA [ latina] flos = floare
8. FLORENTA / FLORENTIN / FLORENTINA [ latina] florens = prosper, infloritor
9. FLORIAN / FLORIN [latina ] flos = floare
10. FRANCISC [latina ] Franciscus = francez
11. FREDERIC / FREDERICA [germana] frid = pace + ric = conducator
Litera G
1. GABRIEL / GABRIELA [ebraica] Gabriyel = omul puternic al lui Dumnezeu
2. GÄŽSPÄŽR [maghiara] Provine de la numele rocii Jasp [persana] trezorier
3. GAVRIL - Varianta a numelui Gabriel
4. GENOVEVA [galeza] femeie din trib
5. GHENADIE - [greaca] gennadas = nobil, generos
6. GEORGE [greaca] georgos = fermier, lucrator al pamantului; ge = pamant +
ergon = munca
7. GERALD [germana] stapanul sulitelor; ger = sulita + wald = putere
8. GERARD [germana] ger = sulita + hard = puternic, curajos
9. GERTRUDE [germana] sulita puterii; ger = sulita + ?ru? = putere
10. GILBERT [germana] garantie straluciuta; gisel = garantie, angajament +
beraht = luminos
11. GILDA [germana] gild = sacrificiu
12. GIL [latina ] caprita
13. GINA Varianta a numelui Georgiana; [japoneza] argintiu
14. GIOCONDA [ latina] Jucunda = fericit
15. GISELLE [germana] garantie
16. GIULIA Varianta a numelui Iulia
17. GIUSEPPE - Varianta italiana a numelui Iacob
18. GLORIA [latina ] glorie
19. GORAN [slava] muntean
20. GRATIAN [ latina] gratus = gratie
21. GRIGORE [greaca] gregoros = atent
22. GRETA Varianta a numelui Margareta
23. GYULA [maghiara] Varianta a numelui Iuliu
24. GYURI [maghiara] Varianta a numelui Gheorghe
Litera H
1. HARALD [scandinava] Varianta a numelui Harold
2. HAROLD [engleza] conducatorul ostii; here = armata + weald "= conducator
3. HARIETA - Provine de la numele Henry
4. HASAN [araba] bun, frumos; hasuna = a fi bun
5. HECTOR [greaca] echein = a poseda, a avea
6. HEIDI Varianta elvetiana a numelui Adelaida
7. HELGA [norvegiana] heilagr = prosper, de succes
8. HELIODOR [greaca] Heliodoros = darul Soarelui
9. HELMUT [germana] helm = casca + muot = minte
10. HENRY [germana] Heimerich = stapanul casei; heim = casa + ric = putere
11. HERBERT [germana] heri = armata + beraht = stralucit
12. HERMES [greaca] stalpi de piatra
13. HILDEGARD [germana] hild = lupta + gard = incercuire
14. HORATIU [latina ] hora = ora
15. HORTENSIA [latina ] hortus = gradina
16. HUSSEIN - Varianta a numelui Hassan
Litera I
1. IACOB [ebraica] Ya'aqob - inlocuitor
2. IANCU [romana] Varianta a numelui Ion
3. IBOLYA [maghiara] violeta
4. IDA [germana] id = munca, lucru
5. IGNATIU [ latina] ignis - foc
6. ILDIKĂ [maghiara] Varianta ungureasca a numelui Hilda. [germana] hild =
lupta
7. ILEANA [romana] Varianta a numelui Elena
8. ILIE / ILINCA [ebraica] Eliyahu = Dumnezeul meu este Yahweh
9. ILONA [maghiara] Varianta ungureasca a numelui Elena
10. IMRE [maghiara] Varianta magjiara a numelui Emeric
11. INGRID [norvegiana] Ing este frumoasa (Ing era numele unei zeitati
nordice)
12. INOCENTIU - [ latina] innocens = nevinovat
13. IOACHIM [ebraica] stabilit de Dumnezeu
14. IOLANDA [franceza] Violante = violet
15. ION /IOAN / IOANA [ebraica] Yochanan = Dumnezeu este milos
16. IOSIF [ebraica] Cel care va adauga
17. IRIMIA - [ebraica] Yirmeyahu = Dumnezeu s-a ridicat
18. IRINA [greaca] eirene = pace
19. IRIS [greaca] curcubeu
20. ISAC [ebraica] Yitschaq = cel care rade
21. ISABELA [ebraica] fiica lui Baal. varianta a numelui Elisabeta
22. ISOLDA [galeza] frumos
23. IUDITH [ebraica] Yehudit = femeie din Iudeea
24. IULIA / IULIU / IULIAN / IULIANA / JULIETA [greaca] oulos = barbos
25. IUSTIN / IUSTINA [latina ] just, drept
26. IVAN - Varianta slava a numelui Ion
Litera L
1. LADISLAU - Varianta a numelui Vladislav
2. LALA [slava] lalea
3. LARISA [greaca] lerisai = cetate, citadela
4. LÄŽSZLĂ [maghiara] Varianta ungureasca a numelui Vladislav
5. LAURA /LAURENTIU [ latina] Laurus = lauri
6. LENA - Varianta a numelui Elena
7. LEO [ latina] leu
8. LEON [greaca] leu
9. LEONARD [germana] leu curajos; leon = leu + hard = curajos
10. LEONIDA [greaca] leon = leu
11. LEONTIN / LEONTINA [latina ] Varianta a numelui Leo
12. LEOPOLD [germana] liut "= popor + bald = oindraznet
13. LETITIA [ latina] bucurie, fericire
14. LIDIA [greaca] din Lidia, o regiune din Asia Mica
15. LILIANA [ latina ] lilium = crin
16. LINDA [spaniola] frumoasa
17. LISA - Varianta a numelui Elisabeta
18. LIVIA [ latina] liveo = a invidia sau lividus = invidios
19. LOLITA [spaniola] varianta a numelui Lola
20. LORENA -Varianta a numelui Laura
21. LUBOMIR [slava] lub = dragoste + mir = pace
22. LUCA [greaca] Loukas = din Lucania, o regiune din Italia
23. LUCIA / LUCIAN [latina ] lux = lumina
24. LUDMILA [slava] in favoarea poporului; lud = popor + mil = mila, favoare
25. LUDOVIC [germana] Hludwig = luptator de seama; hlud = faima + wig -
luptator
26. LUMINITA [romana] lumina
Litera M
1. MACARIE [greaca] makaros = binecuvantat
2. MADALINA Varianta a numelui Magdalena
3. MAGDA Varianta a numelui Magdalena
4. MAGDALENA Din Magdala (un sat din Galileea)
5. MAHOMED [araba] hamida = a lauda
6. MAIA [latina ] mare
7. MANOLE Varianta a numelui Emanuel
8. MANUEL / MANUELA Varianta a numelui Emanuel
9. MARA [ebraica] amar; [maghiara] Varianta numelui Maria
10. MARC [latina ] Mars = zeul Marte
11. MARCEL Varianta a numelui Marc
12. MARGARETA [greaca] margaritar, perla
13. MARGO / MARGOT Varianta a numelui Margareta
14. MARIA / MARICA / MARITZA [ebraica] mare de amaraciune, [egipteana] iubit
15. MARIANA / MARIAN Combinatie intre Maria si Ana
16. MARILENA Combinatie intre Maria si Elena
17. MARIN [ latina] marinus = al marii
18. MARIUS [ latina] Mars = zeul Marte
19. MARLENE Combinatie intre Maria si Magdalena
20. MARTA [ebraica] stapana casei, doamna
21. MARTIN [latina ] Mars = zeul Marte
22. MATEI [ebraica] Mattithyahu = dar de la Dumnezeu
23. MATILDA [germana] maht = putere + hild = lupta
24. MAURA [galeza] mĂłr = mare; [ latina] brunet
25. MAX Prescurtare de la Maximilian
26. MAXIMILIAN [ latina] maximus = cel mai mare
27. MEDEEA [greaca] a pondera sau istet
28. MELANIA [greaca] melaina = negru, intunecat
29. MELISA [greaca] albina
30. MERCEDES [spaniola] compasiune, mila
31. MICA Prescurtare de la Mihaela
32. MIHAI / MIHAIL / MIHAELA [ebraica] Miyka'el = Cine este ca Dumnezeu?
33. MILENA [slava] mil = mila
34. MIMI Prescurtare de la Maria
35. MINERVA [latina ] inteligenta
36. MIRA [sanscrita] prosper; [ latina] myrra = mir
37. MIRABELA [ latina] mirabilis = minunat
38. MIRANDA [ latina] mirandus = minunat, admirabil
39. MIRCEA [slav] mir = pace
40. MIRELA [provensala] mirar = a admira
41. MIRIAM [ebraica] varianta a numelui Maria
42. MIROSLAV [slav] mir = pace + slav = slava, glorie
43. MONA / MONICA [ latina] moneo = sfatuitor
44. MOISE [egipteana] mes = fiu
45. MUSTAFA [araba] alesul
Litera N
1. NADIA - Varianta a numelui rusesc Nadejda = speranta; [araba] primul
2. NADINE - Varianta a numelui Nadia
3. NANA [japoneza] mar
4. NAOMI [ebraica] No'omi = neplacut
5. NAPOLEON [germana] Nibelungen = copiii cetii
6. NARCIS / NARCISA [greaca] narke = somn, amortit
7. NASTASIA - Varianta a numelui Anastasia
8. NATALIA [latina ] Natalia = Ziua de Craciun
9. NAZARIE [latin] Nazarius, = din Nazareth
10. NICOLAE [greaca] victoria poporului: nike = victorie + laos = popor
11. NICODIM [greaca] victoria poporului nike = victorie + demos = popor
12. NIKITA [ latina ] Aniketos = invincibil
13. NONA [latina ] Al noualea
14. NORA - Varianta a numelui Eleonora
Litera O
1. OANA - Varianta a numelui Ioana
2. OCTAVIAN [latina ] al optulea
3. ODETTE [germana] od = noroc, avere
4. OFELIA [greaca] ophelos = ajutor
5. OLEG / OLGA [norvegiana] heilagr - prosper. Varianta ruseasca a numelui
Helga
6. OLIMPIA [greaca] Olympus = muntele zeilor
7. OLIVER / OLIVIA [germana] Alfihar = armata de spiridusi; [latina ] oliva
= maslin
8. ORESTE [greaca] orestais = muntean
9. ORLANDO - Varianta a numelui Roland
10. OSCAR [galeza] os = cerb + cara = iubit lover; [engleza veche] os = bun
+ gar = sulita
11. OTTO [germana] od = noroc, avere
12. OVIDIU [latina ] ovis = oaie
Litera P
1. PAMELA [greaca] o dulceata; pan = tot + meli = miere
2. PARTENIE [greaca] parthenos = fecioara
3. PASCAL [latina ] Pascha = Paste
4. PATRICIA / PATRICIU / PATRICK [ latina] Patricius = nobil, aristocrat
5. PAUL [ latina] paulus = mic, umil
6. PAVEL - Varianta slava a numelui Paul
7. PEPE - Prescurtare spaniola a numelui Iosif
8. PETRU / PETRONELA [greaca] petros = piatra
9. POLIXENIA [greaca] polloi = multi + xenoi = straini
Litera R
1. RADA, RADU, RADOVAN [slav] rad = fericit
2. RADOMIL [slav] rad = fericit + mil = mila
3. RADOSLAV [slav] rad = fericit + slav = slava, glorie
4. RAISA [greaca] rhaion = mai relaxat; [idis] = trandafir
5. RAMON / RAMONA - Varianta catalana a nunelui Raymond
6. RANDOLF [germana] rand = muchie + wulf = lup
7. RAFAEL [ebraica] Repha'el = Dumnezeu a vindecat
8. RAUL - Varianta spaniola a numelui Randolf
9. RAYMOND [germana] Reginmund: ragin = sfat + mund = protector
10. RAZVAN - Varianta a numelui Radovan. Nume adus din India de catre
tigani, insemnand "aducator de vesti bune". [rus] razvati = a cauta un sens,
un inteles
11. RENATA [latina ] renascut
12. RENĂ - Varianta franceza a numelui Renata
13. REYNOLD [germana] Reginold; ragin = sfat + wald "= putere
14. RICHARD [germana] ric = putere + hard = curajos
15. ROBERT [germana] hrod = faima + beraht = stralucitor
16. ROBIN - Varianta a numelui Robert
17. RODICA [slav] rod = fertil, rodnic
18. ROGER [germana] hrod = faima + ger = sulita
19. ROLAND [germana] hrod = faima + land = pamant
20. ROMEO [ latina ] trecator prin Roma
21. ROSA [latina ] trandafir
22. ROSALIA [latina ] trandafir
23. ROSALINDA [germana] hros = cal + linde = bland; [latina ] trandafir
frumos
24. ROXANA [persana] zori de zi
25. RUDOLF [germania] hrod = faima + wulf = lup
26. RUPERT - Varianta a numelui Robert
27. RUXANDRA - Varianta a numelui Roxana
Litera S
1. SABINA [ latina] locuitoare a unei regiuni centrale din Italia
2. SABRINA [galeza] Severn - rau din tara Galilor
3. SALOMEA [ebraica] shalom = pace
4. SAMANTA - Varianta a nunelui Samuel; [ebraica] ascultator
5. SAMSON [ebraica] Shimshon = soare
6. SAMUEL [ebraica] Shemu'el = numele lui Dumnzeu sau "Dumnezeu a auzit" 7.
SANDA / SANDRA / SANDU / SASHA - Prescurtare de la Alexandra/Alexandru
8. SAUL [ebraica] Sha'ul = cerut, solicitat
9. SEBASTIAN [latina ] din Sebastia, un oras din Asia Mica; [greaca]
sebastos = venerabil
10. SELENA [greaca] Luna
11. SEPTIMIU [ latina] al saptelea
12. SERAFINA [ebraica] seraphim - de foc
13. SERENA [latina ] senin, linistit
14. SERGIU [latin ] servitor
15. SEVER / SEVERIN [latina ] dur, autoritar
16. SIDONIA [ latina] din Sidon, un oras fenician
17. SIGISMUND / SIGMUND [germana] sige = victorie mund = protector
18. SILVESTRU [latina ] padurean
19. SILVIA [ latina] silva = lemn, padure
20. SIMION / SIMON / SIMONA [ebraica] Shim'on = a asculta
21. SMARANDA [romÄna] = privine de la "smarald"
22. SOFIA [greaca] intelepciune
23. SOLOMON [ebraica] shalom = pace
24. SONIA - Varianta a numelui Sofia
25. SOFRONIE [greaca] sophron = auto-control
26. SORIN / SORINA [romana] soare. Nume tipic romanesc
27. SOREL [germana] acru
28. SPIRIDON [latina ] spiritus = spirit
29. STAMATE [greaca] stamato = a opri, stop
30. STAN / STANISLAV [slav] stan = guvernare, putere + slav = slava
31. STEFAN / STEFANIA [greaca] stephanos = coroana
32. STELA [romana] stea
33. STELIAN [greaca] stylos = stalp
34. SUZANA [ebraica] shushan = crin, trandafir
35. SVETLANA [slav] svet = lumina
Litera T
1. TAMARA [ebraica] date din palma
2. TEMISTOCLE [greaca] themistokles = gloria legii: themistos = al legii +
kleos = putere, glorie
3. TEODOR / TEODORA [greaca] Theodoros = dar de la Dumnezeu : theos = zeu +
doron = dar
4. TEOFIL [greaca] prieten al lui Dumnezeu; theos = Dumnezeu + philos =
prieten
5. TEREZA/TEREZIA [greaca] theros = vara sau therizein = a strange roadele
6. TEODOSIE [greaca] theos = zeu + dosis = daruit
7. TIBERIU / TIBOR [ latina] de la Tibru, raul ce trece prin Roma
8. TIMOTEI [greaca] timan = a onora + theos = Dumnezeu
9. TITUS [latina ] titulus = titlu de onoare
10. TITZIAN / TITZIANA - Varianta a numelui Titus
11. TOMA [ebraica] Te'oma = geaman
12. TRISTAN [celtic] Drystan: drest = rascoala, tumult; [ latina] tristus =
trist
13. TUDOR [celtic] Teutorigos = conducatorul poporului
Litera V
1. VADIM Varianta a numelui Vladimir
2. VALENTIN / VALENTINA [ latina] valens = puternic, viguros
3. VALERIA / VALERIU / VALERIAN [ latina] valere = a fi puternic
4. VALTER [germana] wald = conducator + heri = armata
5. VANDA [slav] calatorie
6. VARVARA Varianta a numelui Barbara
7. VASILE [greaca] basileus = rege
8. VERA [rusa] credinta [ latina] verus = adevar
9. VERONA Numele unui oras din Italiua
10. VERONICA [greaca] Pherenike = a aduce victoria: pherein = a aduce + nike
= victorie; [ latina ] Vera icon = imagine reala
11. VESPASIAN [latina ] vesper = vest sau seara vespa = viespe
12. VICTOR [latina ] victorie
13. VINCENT [ latina ] vincere = a cuceri
14. VIOLA / VIOLETA [ latina] violet
15. VIOREL / VIORICA [romana] de la numele florii viorea
16. VIRGIL Nume roman de familie
17. VIRGINIA [latina ] virgo = virgina, fecioara
18. VITALIE [latina ] vitalis = vital, al vietii
19. VIVIANA [latina ] vivus = viu
20. VLAD [slav] volod = putere
21. VLADIMIR [slava] volod = a conduce, putere + mer = mare, faima sau mir =
pace
Literele X W Y Z
1. XENIA [greaca] ospitalitate
2. WILHELM / WILLIAM [germana] wil = vointa, dorinta + helm = protectie
3. WOLFGANG [germana] wulf = lup + gang = cale
4. YURI Varianta ruseasca a numelui George
5. YVONNE [germana] arc
6. ZAHARIA [ebraica] Zekaryah = Dumnezeu isi aminteste
7. ZAMFIRA/ZAMFIR [romÄna] = provine de la forma romaneasca a pietrei safir
(zamfir)
8. ZENOVIA [greaca] Viata lu Dumnezeu: Zeno = dumnezeu + bios = viata
9. ZINAIDA [greaca] Zenais = derivat din Zeus = Dumnezeu
10. ZOE [greaca] viata
11. ZOLTÄŽN [greaca] provine din zoe = viata; [turca] sultan
"om" ... :( de ce ai pus cuva - de the_song la: 21/06/2006 07:05:25
(la: Eseu scurt)
"om" ... :( de ce ai pus cuvantul om intre ghilimele?
daca e ceea ce ma gandesc eu, atunci e trist. :( e chiar trist.
da..pacat de scris..cred ca mai aveai atat de multe de spus dupa fraza asta...as avea si eu atat de multe sa spun, dar...cum ziceai.."pacat de scris"...dupa luni de zile ma intorc umilita dar mai puternica la "cafenea"...cred ca e pentru ultima data...e prea trist...ca niciodata nu poti spune totul...
punct fix si libertate - de who_Cares la: 24/06/2006 11:25:57
(la: Cui ii place filosofia?)
punctul asta fix...pe care toti il avem..din el se naste libertatea umana....ce de fapt nu e libertate in toata puterea cuvantului implicand faptul ca nu e totala...caci se naste dintr-un manunchi de limite.asa e omul....faptul de a fi om este o limita...din care se naste libertatea de a vorbi de a apuca un obiect cu degetul opozabil...de a simti doar cum oamenii pot si de a rationa...si apoi....suntem..femei/fete sau barbati/baieti...si adsta e o limita....din care se nasc anumite libertati...asta sunt puncte fixe primare.caci intr-adevar "suntem prea mici pentru o libertate asa mare"(cioran)...fara aceste puncte fixe ne-am prabusi pe undeva intr-un haos primordial...si apoi avem nevoie si de celelalte puncte fixe..pe care le cream noi(nevoia de siguranta...familie..loc in societate-caci oricat de mult ar detesta cineva societatea i-ar veni tare greu fara ea...).libertatea totala..care nu porneste din nici o limita..fara punct fix apartine doar increatului..infinitului sau neantului.insusi sensul impune o limita...concret:...sensul lui "a da" ..deja ,chiar daca nu constient, exista o limita pana la care poti sa dai ..sa daruiesti...asa si cu celelalte...si dragostea infinita....sensul ei....se termina chiar daca nu din vointa noastra....ca sa nu mai vorbim de forma-limita din care iarasi se naste o libertate("o libertate " nu "libertatea"-nu e totala)..forma pamantului..iti da libertatea sa mergi pe el...si libertatea d a alege pana unde sa mergi..dar e in acelasi timp si un punct fix..daca n-ar avea o forma definita si stabila..n-am mai gasi nimic pe aceasta lume....omul intre fix si libertate...mereu
#129642 (raspuns la: #125550) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
in concluzie, fiecare om e li - de Calypso la: 11/08/2006 10:11:43
(la: ATEISM)
in concluzie, fiecare om e liber sa nu creada
sau sa creada in ce vrea si decizia fiecaruia sa fie respactata;

important e sa fie OM in adevaratul sens al cuvantului;
Raspuns pt om - de damned_soul_666 la: 29/06/2007 11:42:30
(la: Satanism in Romania)
Satanismul (care e o religie veche) nu foloseste cuvantul "blagoslovit" pt ca obiectivul principal al satanismului este cresterea puterii individului. Adica individul in timp primeste atat de multa putere psihica incat nici nu mai trebuie sa apeleze la Satan pt orice maruntis dupa un timp. O buna comparatie ar fi: Un copil cand e mic cere ajutorul parintilor in aproape orice, dar pe masura ce creste devine tot mai mult si mai mult independent. Exact asa este si in satanism.
Cat despre Noua Ordine Mondiala, cand va veni, crestinismul care este cat de cat tare pe dinafara dar extrem de moale si fragil inauntru va cadea si va arde din temelii. Nu se stie atunci daca Satan va alege sa ii pedepseasca sau nu pe cei care i s-au impotrivit. Oricum scuza ca nu au stiut nu le va ajuta cu nimic, pt ca in ultima vreme satanismul este atat de mediatizat, si de Anton LaVey au auzit multi, la fel si de Alistar Crowley au auzit multi. Formatia Black Sabbath a deschis calea muzicii metal. Si pe deasupra cine vizioneaza filmul "Bush's broterhood of death" va afla ca familia familia arborele familiei Bush se trage din radacini sataniste, si ca face parte din cultul Skull&Bones (Craniu si oase) care in trecut se numea Brotherhood of Death (fratia mortii). Craniul si oasele reprezinta nivelul godhead(nivelul maxim la care poate ajunge sufletul uman cand carnea se desparte de oase si spiritul se elibereaza). Aceaste fraternitate a fost infiintata in 1932 ca o fratie gen fraternity cum exista in facultatile americane, ulterior a evoluat si a devenit un cult satanic. Si daca si Bush e satanist unirea tuturor statelor sub Satan este sigura. Si nu o sa fie vorba de pucioasa (sulf) si zmoala pt ca astea sunt nishte minciuni crestine (crestinismul bazandu-se pe minciuni in general sau pe coruperea informatiilor autentice). Astfel ca atunci nu vor mai fi problemele din ziua de astazi ca saracia pt ca noua ordine mondiala va avea grija de asta, si nici rebeli nu vor mai fi pt ca noi, rebelii (satanistii) il vom avea ca Lider pe Zeul nostru Satan, si nu vom avea motive sa ne revoltam cum ne revoltam acum impotriva crestinismului. Iar de rebelii crestini se va ocupa El, fii linistit. Si in privinta vestimentatiei cum am mai spus la ritualuri si la ceremonii se poarta negru, si exista anumite ritualuri de blestemare a bisericii crestine si a nazarineanului in care se intoarce crucea cu varful in jos, dar pe strada nu e obligatoriu sa te imbraci in negru sau sa porti cruci intoarse. Iar razboiul va deveni si fizic, intai impotriva Israelului care se pare ca nu va adera la Noua Ordine Mondiala, apoi impotriva ingerilor (asta va fi tot spiritual dar mult mai violent, se vor folosi energii mult mai distructive) si ingerii vor fi distrusi, anihilati, capturati intr-un cuvant invinsi. Atunci YHWH va privi cu tristete ramasitele si ruinele care in trecut erau imperiul lui de sclavi, iar nazarineanul va plange in Valea Mortii, in timp ce satanistii in frunte cu Antichristul, liderul mondial uman vor saluta victoria definitiva a Lui Satan asupra lui YHWH. Atunci ingerii impreuna cu oamenii care le-au fost sclavi vor fi legati si aruncati in Raul de Foc Stix care arde cu foc si pucioasa. Cam asa (sau ceva de genul asta se va termina razboiul final).
Dark blessing upon you
HAIL SATAN!
#211198 (raspuns la: #211074) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
om - de Homo Stultus la: 02/09/2007 19:53:48 Modificat la: 02/09/2007 20:01:37
(la: sete de cunoastere)
A ne pune niste limite, ar insemna sa ne cunostem total pe toate fetele/dimensiunile, dar oare de cate ori nu ne surprindem facand lucruri pe care nici macar nu stiam ca pot exista ?!?! Limitele pe care ni le atribuim subiectiv (spatio-temporal)... devin DOAR motiv de delimitare, ceea ce ne aluneca spre o falsa indivualizare.

Corect.

Din perspectiva mea condita umana presupune limite. Care sunt ele e greu de spus, daca nu imposibil. Cert este insa ca omul nu poate sa treaca dincolo de granitele "omenescului" (indiferent ce inseamna asta). Pe de alta parte posibilitatile, potentele catre care omul se poate manifesta sunt nelimitate. Postmodernismul (intr-un cadru concret) isi face un punct de onoare din asumarea limitelor omului.

Am vazut ca folosesti termenul individ. Eu prefer persoana. Nu cred ca omul isi poate activa acele posibilitati, potente despre care vorbeam in afara realitatii personale. Individul cum au spus altii mai rasariti ca mine fiinteaza prin sine si pentru sine, el este autonom. Si un astfel de mod de a fi este perfect schitat in textul tau.

Persoana nu poate exista insa decat in perspectiva legaturii. A relatiei. Ea exista doar pentru ca exista si posibilitatea deschiderii catre. Ea se "delimiteaza", se cunoaste, se identifica numai reflectata in altul. Din acest punct legatura eu-tu devine principalul motor al fiintarii. Viata este deci o miscare catre toti acei tu care intra in sfera mea de fiintare.

Aceasta (sa-i spunem) dinamica a existentei este, in prima faza, o consecinta reziduala a nasterii, ea nu e conceptualizata, verbalizata. Este o realitate intrinseca. Mai apoi ea devine constienta si chiar voluntara. Setea respectiva il mana mereu pe om. Intai inconstient. Cunoasterea este "o functie" fireasca. Aproape la fel ca si respiratia. Si da, pana la urma tine de supravietuirea omului in forma cunoscuta de noi. Dar ea nu este independenta de cadrul general al vietuirii. Ea nu trebuie vazuta rupta de acea dinamica a vietii ci insumata in ea.

*distinctia intre individ si persoana am facut-o pentru ca am impresia ca intelegi cei doi termeni ca fiind sinonimi. Pentru mine nu sunt.
#232003 (raspuns la: #231998) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
om - de Cri Cri la: 31/05/2008 10:30:13 Modificat la: 31/05/2008 10:30:57
(la: ce credeti depre psihologi?)
hmm... apropierea pe care o faci nu-i chiar tocmai
lasand prejudecatile tip "daca merg la psiho zice lumea ca-s nebun, zic chiar eu"
asa, la o privire rapida:
psiholog=cineva platit sa te asculte, sa-ti intoarca si descompuna atomic moneda, etc., fara a se implica sentimental->conditie sine qua non
nick-uri de pe net=necunoscuti care privesc prin prisma experientelor proprii, care satisfac si nevoia de a te lasa privit fara sa trebuiasca sa-i privesti in ochi; teoretic obiectivi, obiectiv si tu in legatura cu ei
prieten=un om care te cunoaste, cu care imparti afinitati spirituale, care nu va fi foarte obiectiv, insa catre care ai o altfel de deschidere in a exprima, pentru ideile caruia ai o altfel de disponibilitate

sunt trei nivele diferite (poate patru, poate mai multe: rude si numaistiuce alte categorii neamintite) si cu toata tentatia de a spune ca rezultatul cautat e similar, calea pe care se incearca asta face uneori toata diferenta (ca sens si rezultat)

#314595 (raspuns la: #203144) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Totusi sper... - de dogmatic la: 01/10/2003 02:35:44
(la: Viata gay romaneasca)
Mai Papa, tata…te cam grabesti sa tragi concluzii si din pacate le tragi pripit. Din cate vad prea multi amici nu iti prea faci p’aici! Poate esti un inadaptat, poate un perfectionist, poate nici una dintre cele doua si esti posesorul unui mare handicap. Cei drept, poate nu la fel de mare ca a unui homosexual dar…tot handicap se cheama. Sa te omoram pentru asta? Sa te tinem la distanta …ca nu cumva sa ne molipsim? Sa te toleram doar de dragul tolerantei si tu sa continui in “micimea” ta sa improsti cu noroi ceea ce nu cunosti dar iti place sa te afisezi ca a-tot-cunoscator!!!? Daca lucrari in domeniu nu iti atrag curiozitatea macar nu blama cand cineva iti impartaseste ceea ce cunoaste, pierzand o buna bucata din timpul liber pe care ilputea aloca altor activiatti ceva mai interesante. Intr-adevar, harta genetica este descoperita dar nici nici 35% din functii nu au fost identificate. Deci…mai citeste! Ce dovezi iti pot cere eu ca nu poti intelege ceea ce multi accepta …din neputinta de a schimba ceva sau pur si simplu din compasiune?!! Da-mi dovada GENETICA ca tu esti intreg si ei nu. Intrigati fiind de aceasta anormalie unama, geneticienii au disecat creiere de homosexuali unde au gasit hipotalamusul de marime similara cu cel al femeilor. De aici s-a tras concluzia ca in periaoda prenatala expunerea hormonala a fatului a cauzat dezvoltarea creierului intr-o maniera anormala. In mod sintetic s-a studiat pe batracieni, aplicand doze de atrazina (substanta toxica prezenta in mediul inconjurator, in special ierbicide, cat si in apele subterane consumate de om)ceea ce a dus la feminizarea adultilor si crearea de noi organe sexuale. Nu in ultimul rand este dovedit ca poluarea are un rol strategic in degenerarea celulelor ce determina acest fenomen anormal. Deci stimabile, daca tu esti INCA un caz fericit nu arunca primul cu piatra caci nu se stie nici o data… Deasemeni, este bine stiut ca sexualitatea umana este mult mai complexa decat cea animala. Oamenii dezvoltand o latura romantica plina de sensibilitatea ceea ce la nivel psihologic actioneaza asupra perechii ca un “miros” hormonal. Exista si o terorie demosntrata in care se afirma ca parinti care au avut o relatie sexuala cu un partener de acelasi sex, solidifica informatia genetica celulele de reproducere. Bizar , nu? Totusiidentitatea sexuala este mult mai mult decat un fenomen biologic, existand studii ce incearca sa patrunda prin aceasta fereastra ce este o usa deschisa in mintea umana cu ajutorul chiar al persoanelor in cauza, specializate in genetica si psihologie. Celorlati ce nu pot intelege mecanismul aceasta usa a cunoasterii le va ramane inchisa , din pacate. Studiul acestor cazuri nu poate fi expus in acest forum, din pacate caci am umple un intreg server numai cu aberatiile noastre pe tema data. Poate pe viitor la o bere …un vin bun…cine stie!
#598 (raspuns la: #597) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
romanul! - de sanjuro la: 24/10/2003 03:53:29
(la: "Calauza" de Andrei Tarkovsky)
Romanul e formidabil! A aparut prima data in Almanah Anticipatia prin '84 sau '85, (pe atunci nu se plateau drepturi de autor...) si a reaparut prin anii '90, la Nemira, cred.
Il am in Almanah, dar n-am reusit sa-l prind in librarii sau tarabe. Capodopera a fratilor Arkadi si Boris Strugatki, si a literaturii de anticipatie in general.
Mesajul plin de umanitate al stalkerului, intr-o lume dezumanizata deja este ceea ce impresioneaza. Naratiunea curge nefortata, nu se poticneste in nimic. Am citit pe nerasuflate, pana am terminat. Si apoi am ramas mult timp cu ochii pironiti pe pereti.
Tarkovski a ecranizat romanul cum a crezut el, eu insa l-am vazut si putin altfel: un om marginalizat, exploatandu-si puterile la maximum, ca sa aduca fericire tuturor, din dragoste de oameni.

sanjuro
#2041 (raspuns la: #2035) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
istoria RO - de SB la: 28/10/2003 07:16:48
(la: Tablitele de la Tartaria)
Buna Ingrid,
dar de asta ce zici?

Autorii initiali ai teoriilor false nu sunt, asa cum s-ar putea crede, inocenti savanti de buna credinta dar lipsiti de informatii, nici teoriile simple erori. Realizarea primelor teorii false a fost un act constient, voit, avand scopuri precise. Se poate vedea acest lucru cercetand izvorul lor. În cazul autorilor pro-ungari acest lucru se vede cu claritate, motiv pentru care ele au putut fi mai usor evitate; totusi nu s-a putut evita de fiecare data cand li s-a raspuns caderea în anumite exagerari. O pozitie mai speciala o ocupa însa “scoala Ardeleana”. Izvoarele ei se afla la Vatican. De aceea falsurile constatate aici capata o semnificatie speciala. Ne referim în special la pozitia unica în Imperiul Roman pe care, dupa afirmatiile întemeietorilor “scolii Ardelene”, o ocupa Dacia (1) . Ea apare ca singura provincie în care a avut loc exterminarea populatiei autohtone si totodata ca singura în care s-au colonizat numai cetateni ai Romei. Daca veneau din alta sursa aceste afirmatii puteau parea simple erori. Dar ele au ca izvor Vaticanul, depozitarul unor informatii clare în acest domeniu. Columna Traiana, document în imagini , atesta supravietuirea populatiei dacice, fiind astfel cel mai evident document (2). Dar si fara aceasta biblioteca Vaticanului putea furniza informatiile obiective necesare. Corespondenta dintre tarul roman Ionita Asan si Vatican (3) atesta cunoasterea de catre acesta din urma a originii unice a romanilor, indiferent ca ei erau în Dacia, Macedonia sau alte foste provincii romane. De aceea nu se putea în nici un caz lansa ipoteza, absurda stiintific din toate punctele de vedere, a exterminarii dacilor si colonizarii cu locuitori ai Romei. Desigur, se pune întrebarea : ce scop a urmarit Vaticanul prin lansarea acestui fals?
Dezradacinarea.
Odata separati de adevarata lor istorie, odata convinsi ca ei sunt, ereditar, fii ai Romei, romanii ar fi putut fi mult mai usor convertiti la romano-catolicism si pastrati sub controlul Romei. De asemenea, prin divizarea realizata între romanii din Dacia si cei din alte provincii s-ar fi slabit puterea unui neam prea mare pentru a fi controlat. Primul scop a fost partial atins, al doilea în întregime.
Initiatorii “scolii Ardelene” au facut astfel un rau imens, practic ireparabil, ca dovada ca nu a putut fi îndreptat ulterior nici de istoricii mai realisti ai acestei "scoli" . Un rezultat similar l-au obtinut în sudul Romaniei - luata în sensul sau real, v. Atl.3 - clericii si calugarii greci. Acestia au nascocit termenul de vlaho-elini, nemaiîntalnit pana atunci si au convins pe multi dintre romanii macedoneni, epiroti etc. ca ar fi de origine ... greceasca! Astfel prelucrati romanii grecizati au devenit cei mai mari dusmani ai natiei lor, cum se întampla de altfel cu toti renegatii care nu revin la adevar (4).

...si de asta
Cum am demonstrat în revista "GETICA", Româna este o limbă arhaică, singura limbă naturală din Europa, de fapt aşa-zisa indo-europeană comună pe care savanţii o caută, în zadar, de peste 200 de ani. Toate celelalte idiomuri sînt artificiale, creaţii recente ale unor savanţi mai mult sau mai puţin inspiraţi (v. privitor la franceză şi studiul introductiv).(http://getica.go.ro/)



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...