omul ce stim despre noi destin

cu cuplurile arturiano-scutieros

stii...de-a lungul celor 36 de ani ai mei am cunoscut o multime de oameni; voi mai cunoaste si altii, sper.
presupun ca si tie ti s-a intamplat asa ceva, nu?
si vin acum sa te-ntreb: tu formezi un cuplu cu orice persoana ( nu zic "om", sa nu creez repetitii suparatoare) pe care-o intalnesti?
te-as fi recunoscatoare daca n-ai mai pune afise deasupra unor presupuse relatii despre care, oricum, nu stii nimic.

Nu cred ca se referea la cei patru pereti ai casei, ci la 'casa' ca simbol, aici incluzand si suma unor valori centrate pe ideea de familie.
N-am fost vreodata impotriva emanciparii femeii, dar ceva mi-a devenit , cu timpul, clar - barbatul si femeia nu vor fi niciodata 'egali'.
Iar ideea asta despre 'egalitatea' sanselor cred ca e un vis de frustrati - nu ne nastem egali.

Dar sa revin.
Cred cu putere insa in 'omul care-si faureste propriul destin'.
Zic OM!
O femeie poate astazi sa devina orice isi doreste.
Chiar si in Romania.
N-as spune decat ca, de la un anumit punct, femeia incepe sa se masculinizeze. Cineva care-i obisnuit sa razbata in lumea biznisului, a politicii, pierde ceva din gingasie, din tandrete.

Cine spune ca se poate face si cariera avand grija de familie, are dreptate. Nu insa orice meserie suporta definitia.
Copiii acelei femei vor fi crescuti de altii - iata un lucru pe care eu nu-l pot accepta.
Veti spune ca oricum, ceilalti ne marcheaza viata - da, dar nu cei 7 ani de-acasa. Legatura dintre mama si pruncul ei e sfanta si se sprijina pe relatia celor doi din primii ani de existenta a odraslei.

Ce sa mai spun, fiecare e liber sa fie oricat de egoist doreste.
Personal imi place ca barbatul meu sa-mi fie 'cucos' in casa, sa-mi deschida conserva de ton, si sa-mi raspunda la dragalasenii. Imi place sa-i impaturesc pulloverele si sa-l spal pe spate.:)
De cealalta parte, mi place enorm meseria pe care o fac, e plina de satisfactii.
Am norocul sa pot face tot ce vreau, fara sa renunt la relatia mea cu familia.

Ceva nu e in regula la voi; tre sa va adresatzi Admin-ilui, resp. sa "venitzi de acasa" si voi cu ceva...pai ce crezi ca eu am primit degeaba?


SB_ONE
· publica un text nou
· create poll
· adauga o reteta
· afisare texte personale
· subiecte favorite
· mesajele noi din favorite
· utilizatori ignorati
· mesaje private (0)
· afiseaza ultimele mesaje din sit
· activitatea pe subiectele mele
· setari notificare email
· editare date personale
· de-conectare



FORUMURI
Conferinte active:
De ce ai decis sa nu emigrezi?
Cafengii din toate tarile, adunati-va!
sentimente!
CV european - acum si in Romania
S-a gasit solutia la problemele economice ale Romaniei
Scandal medical in RO
Ateu convins!
Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?
A aparut filmul....
Cine conduce lumea?


Conferinte noi:
arhitect si medic
suntem corect informati ?
Cine conduce lumea?
urgent ! deadline program de finantare la 1 noiembrie !
OMUL ce stim despre noi?
Sclavii aurului rosu
S-a gasit solutia la problemele economice ale Romaniei
Cat de taios e sentimentul ratarii!?
A aparut filmul....
Prima alimentara de lux din Romania
mai multe...


TEXTE PUBLICATE
· Masina DACIA vânduta pe piata occidentala...
· Alegeri - Alegere = Optiune
· arhitect si medic incotro ?
· Despre Sua si americani.
· Ce hobby-uri aveti?
· Prin ceata...
· Primul sarut
· Tristete
· Calea mea
· Curatenia generala

mai multe...


CINE E ONLINE
In acest moment sunt online 7 utilizatori si 58 vizitatori.

Utilizatori online:
· SB_one
· ikoflexer
· AndreiS
· Belle
· gabi.boldis
· Myriam
· dinisor





SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !

Atunci cum iti explici faptul ca exista oameni care vad in viitor? Nu vorbesc de astrologi sau de nea Caisa care ghiceste in cafea, ci de sfinti (sunt!). Daca viitorul nu e fixat, cum de oamenii astia vad in viitor?

Pe de alta parte, cand zic ca poti sa-ti schimbi destinul/viitorul, ma refer la faptul ca poti voit sa faci asta (cu puterea mintii). Sa zicem ca ai o viziune la un moment dat in viata si-ti dai seama ca ceea ce vezi in jur nu e ceea ce pare la prima vedere, ca ceea ce-ti doreai pana atunci nu mai are nici o insemnatate pentru tine, personal. Ca-ti doresti altceva de acum inainte si ca esti alt om (bingo...ti-ai schimbat destinul!).

Sigur, teoria din alineatul 1 se bate cap in cap cu aia din alineatul 2, dar...poate cautam noi explicatii logice acolo unde ele nu exista (sau sunt ilogice din punctul nostru de vedere).

Zicea la un moment dat cineva aici pe forum ca rationalul omului nu poate sa inteleaga lucruri atat de adanci si atat de abstracte. Asta zic si eu. D-aia e mai bine sa ne folosim de intuitie mai degraba decat de rational. Poate pana la urma, ne trimite asa cate o idee...si ne mai linisteste un pic.

pare trist,dar asta suntem cu totii....suflete pierdute in cotidian.viata are in mintea noastra o semnificatie aparte,apare ca inceput al unui sir de intamplari placute mai mult sau mai putin.dar totul incepe cu viata.ne nastem ca fiinte pure.cum poate ceva atat de pur sa devina mai tarziu un cosmar depinde de cararile pe care alegem sa pasim.fiecare om la nastere are un destin.dar omul isi schimba destinul odata cu fiecare pas pe care il face.de multe ori fara intentie atragem asupra noastra o serie de intamplari nefericite.acestea sunt cauzate de nestiinta.actionam fara rationament aruncandu.ne in gol.lasam inima sa gandeasca si facem lucruri necugetate pe care mai tarziu le regretam.sufletul de fapt nu este un lucru palpabil si cu toate astea el reprezinta biletul nostru spre o noua viata.ce nu intelegem noi insa este ca toate greselile noastre din trecut mereu au raspuns in prezent.sufletul il pangarim astfel cu mii si mii de dorinte,visari si trairi care nu au alt rost decat sa ne intunece sufletul.

Sfaturi pentru Felicia:
1. Nu te mai vaicarii.. Ce s-a intamplat, s-a intamplat, nu poti schimba nimic. Vezi-ti de copil, e cea mai importanta fiinta din viata ta.
2. Inainte de casatorie, trebuia neaparat sa faci un pre-nup!! Te va feri de multe dureri de cap in viitor. Eu unul nu vad ca relatia asta sa dureze, dar sper sa ma insel (ceea nu se intampla prea des - am vazut deltule la viata mea, iar daca "sotul tau avea caracter nu-si lua papucii si o stergea sa se logodeasca cu alte 2). In al 2-lea rand, in caz de divort tu va trebui sa fii recompensata monetar (1/2 din tot ceea ce ati agonisit impreuna, plus el va trebui sa plateasca o anumita suma care sa-ti mentina standardul de viata cu care ai fost obisnuita). Copilul ramane la mama.
aste sunt lucruri elementare. Incearca sa renegociezi contractul!! (orice pe lumea asta se negociaza)
3. Eu zic sa-ti vezi de viata, lasa-l pe towel head sa mearga sa creasca camile, deoarece nu te vei acomoda in Yemen
5. Mai las-o in pace pe Jimmy. Dupa parerea mea a avut MULT prea multa rabdare cu tine. Esti majora, (vaccinata sper), hei, esti un om matur. Hotaraste-ti singura destinul!

vine o vreme cand samburele de ratiune se lasa condus de mister, cand talazurile serpuitoare se revarsa navalnic una dupa alta fleoscaind faptura asta care este omul, si faurind aburi plini de o incantatoare si narcisistica restriste .
schema e straveche ,desprinsa din foiletoane,sau direct din sandra Brown si merge cam in felul urmator : pauza,intrebare tulburatoare -de tip CE ESTE OMUL?allegro in rafale noi,destin,fericire,nefericire,normalitatea noastra,dreptul la fericire . In zonele de intercalare apare metodic cate un DAR , care contrapune cu o incapatanare de cerber dezlantuit orice rezolutie dintr-o fraza anterioara. Am inceput cu un sir de vaiete,continuam cu un sir de schelalaieli la auzul carora varsam netarmurite oceane de lacrimi caci ne rascolesc explicatiile gen : acceptam lucruri care nu ne plac,oameni care nu ne plac pt ca trebuie sa ne facem frate cu dracul,si mai apoi DE CE toateee astea? de ce u ne convine sa facem compromisuri,dar le facem pt ca trebuie facute? oare de ce?
Si apoi devenim mai intelepti ,moflaind din intelepciunea stramoseasca,aia care susoteste mereu despre cum sunt de fapt lucrurile ,si cum vor fi.Si mai apoi venim noi, care mai avem inca un debuseu de tip profesiune de credinta,cand intrevedem urmatoarea rascruce,pe un drum fireste,mai lung sau mai scurt. Oh,vaii ,fireste, fiindca am intrezarit rascrucea ne simtim atat de profunzi ,si ne topeste efuzia,si ne copleseste pana la innec sentimentul importantei noastre titanice,care ne-a insotit pana acum.
Un singur raspuns n-am primit pana acum, caci tot ce fost sa fie a fost sa punem intrebari !! dureroase!!, si din torentul carora n-am putut sa destelenim raspunsuri!!
Dar ce conteaza raspunsurile,cand am reusit sa sfarsim apoteotic,noi atotstiutorii!!,noi mereu trejii!! care pun intrebari!! si ne scarpinam apoi pe burta incantati de platitudini izvorate dintr-o infundata ipocrizie :caci am mai aprins un pai in soba, am mai pus un car la roata... aici intervine ORGOLIUL!!!!
paroxistic

de asta data un comentariu (la fel de patetic :)) :

extraordinar!!!!!!!!!!!

vine o vreme cand samburele de ratiune se lasa condus de mister, cand talazurile serpuitoare se revarsa navalnic una dupa alta fleoscaind faptura asta care este omul, si faurind aburi plini de o incantatoare si narcisistica restriste .
schema e straveche ,desprinsa din foiletoane,sau direct din sandra Brown si merge cam in felul urmator : pauza,intrebare tulburatoare -de tip CE ESTE OMUL?allegro in rafale noi,destin,fericire,nefericire,normalitatea noastra,dreptul la fericire . In zonele de intercalare apare metodic cate un DAR , care contrapune cu o incapatanare de cerber dezlantuit orice rezolutie dintr-o fraza anterioara. Am inceput cu un sir de vaiete,continuam cu un sir de schelalaieli la auzul carora varsam netarmurite oceane de lacrimi caci ne rascolesc explicatiile gen : acceptam lucruri care nu ne plac,oameni care nu ne plac pt ca trebuie sa ne facem frate cu dracul,si mai apoi DE CE toateee astea? de ce u ne convine sa facem compromisuri,dar le facem pt ca trebuie facute? oare de ce?
Si apoi devenim mai intelepti ,moflaind din intelepciunea stramoseasca,aia care susoteste mereu despre cum sunt de fapt lucrurile ,si cum vor fi.Si mai apoi venim noi, care mai avem inca un debuseu de tip profesiune de credinta,cand intrevedem urmatoarea rascruce,pe un drum fireste,mai lung sau mai scurt. Oh,vaii ,fireste, fiindca am intrezarit rascrucea ne simtim atat de profunzi ,si ne topeste efuzia,si ne copleseste pana la innec sentimentul importantei noastre titanice,care ne-a insotit pana acum.
Un singur raspuns n-am primit pana acum, caci tot ce fost sa fie a fost sa punem intrebari !! dureroase!!, si din torentul carora n-am putut sa destelenim raspunsuri!!
Dar ce conteaza raspunsurile,cand am reusit sa sfarsim apoteotic,noi atotstiutorii!!,noi mereu trejii!! care pun intrebari!! si ne scarpinam apoi pe burta incantati de platitudini izvorate dintr-o infundata ipocrizie :caci am mai aprins un pai in soba, am mai pus un car la roata... aici intervine ORGOLIUL!!!!
paroxistic
-----------------------
sursa la http://www.cafeneaua.com/node/view/5356/63136#63136

din replici:
- lol tauromahule , bine zis, dar se putea mai concis :).
- "aici intervine ORGOLIUL!!!! paroxistic" chiar asa! ...si textul tau serveste ca ilustrare excelenta a propriei concluzii :)

Adrian Fuchs :

Senzatia si perceptia sunt de aceeasi tulpina si deci indisolubil legate !

Senzatia = forma imateriala sau metafizica.
Perceptia = forma materiala sau fizica.

La om (nu stim cum e la extraterestri) ele pot fi despartite, dar duc la o imagine incompleta si la impresia de neintreg.

Tot asa, extrapoland, ura si iubirea sunt ca simbolurile falice chinezesti, se completeaza si-mpreuna fac totul unitar. Ele nu pot fi despartite fara
a stirbi deplinatatea lor. Luate individual sunt imperfecte !

Exercitiu 1. : defineste separat, iubirea, dragostea si amorul (pt.incepatori).
2. : defineste separat ura si detestarea (pt. avansati).

Mda... Guevo, fata zglobie - nu trage tigrul de mustatzi. Daca vrei sa traieshti periculos gustand agresiunile mele s-ar putea sa se intample ca in bancul cu sadicul si masochista. Sper ca il sti. Este adevarat ca discutzia lancezeshte si era sa dau in damblageala cand am vazut cu ambii ochi ca se taie in patru simbolistica crucii. O sa va provoc o deziluzie : nu romanii au inventat crucea. Este un simbol mult mai vechi si cu semnificatii uneori contradictorii. Nici macar executia pe cruce, care era un fel de "T" nu a fost inventata de romani. Dar ce are chestia asta cu agresivitatea. Consideratzi ca forma extrema de agresivitate este tortura ??? Ca agresivitatea conduce obligatoriu la violentza, pumni in chakre si picioare in nas ? Am banuit ca suntetzi copii... Agresivitatea este o stare, un mod de viatza. Potzi sa fi un tip agresiv si totodata bun la suflet, mare filantrop si un stalp al societatzii. Agresivitatea spune de la inceput tuturor si pegrei in special, ca vei riposta daca te consideri provocat. Punct. Nicolae Iorga era un tip agresiv - mi-a spus-o de multe ori cu admiratzie tatal meu, fost student al savantului. Mircea Eliade a fost si el un tip agresiv. Octavian Paler este agresiv shi-mi place foarte mult ! Sunt modele, as putea spune arhetipuri culturale. Nu este nimic reprobabil sau greshit sa aratzi clar ca nu te lashi condus de altzii shi ca eshti un om liber shi stapan al destinului tau. Ca ai propriile opinii shi ca daca adversarul te mai plictiseshte mult o sa vada el... Agresivitatea adevarata se bazeaza pe amenintzari neprecizate. Nu ii spui ca o sa-i dai un pumn in nas, sau ca o sa chemi garda financiara sa-i faca un control la firme... Nuuuu, in nici un caz. Shi acum mi-a venit in cap (pac, de a lasat urma) un alt aspect al prostiei cotidiene shi al necunoashterii agresivitatzii. Dreptul la replica ! Ce tampenie gotica, ce praf de dat in ochii lipitzi ai standard sucker, ce risipa de agresivitate. Nu conitza, nu frumoaso, nu boieroico ! Nu se face asha ! Daca stimabilul te-a ofensat, daca a avut indrazneala asta nebuneasca, atunci il provoci pe nenorocit la duel. Punct. Shi mai pui un trofeu pe peretele livingului. Sau ashteptzi cu rabdare sa-i dai tzeapa. Nu te certzi ca precupetzele, prin ziare shi reviste, in nici un caz !
Acum trebuie sa ma duc din nou la work, ca nu mai am timp nici sa mor, dara sa va agresez - plecatul la capatul pamantului era o licentza care spunea ca timpul, acest stapan nemilos shi agresiv, ma omoara lent shi dulce ca-n orient. Nu shtiu daca voi avetzi aceiashi impresie dar parca s-a petrecut o catastrofa mezonica shi timpul a colapsat in timp devenind mai mic shi mai neincapator. Nu-mi mai ajunge timpul !

Ca tot am vorbit despre comercial pun si eu acilea un job la bataie ptr. cei ce au de gand sa bage in studio pe fundal apa:

""""""""Hello Mr. Virgiliu

Telad, an Israeli production company is shooting a T.V commercial for "crema" deodorant in Bucharest on the end of July (18-20).

In addition to the T.V commercial, we need 4-7 stills of our talent for the use of newspaper and street commercial.

The stills shooting will be on July 20th (18+19 is for the T.V commercial).

As you can see in the pictures (attached) we do need the use of water in the studio (the model is photographed while her hair is wet…).

we will appreciate if you could send us a bid for the 4-7 stills mentioned above, as soon as possible because as you can surely understand, we are very short on time.

Please email your bid to the following addresses:

Pituah@telad.co.il

yoramb@telad.co.il

Thank you

Roi- Telad- Production and content""""""""

Deci cine vrea si are tupeu este liber sa contacteze omul !

Cu stima,
Narcis Virgiliu

- www.narcisvirgiliu.ro -

Adrian Fuchs :

Reiau aici ceea ce i-am spus numitei clody, in urma cu 10 luni.

clody
#102606, de picky la Sat, 28/01/2006 - 12:11


Adrian Fuchs :
Nu e prea limpede !
Urasti ce iubesti sau iubesti ce urasti ???
Sa fie perversiune ?
Sa fie pervertire ?
Cred ca mai simplu ar fi sa iubesti ce iubesti si sa nu urasti ce urasti ...
Daca amesteci aceste doua elemente ale simtirii s-ar putea sa obtii un produs foarte exploziv !
Amestecul nealeatoriu de vocale si consoane, da de regula cuvinte.
Amestecul de sentimente e un fel de alchimie care foloseste elemente insuficient studiate si cunoscute, iar rezultanta este incontrolabila, mai ales prin cantitatea de energie eliberata !!!
Fuziune sau fisiune ?
Oricum, nucleu exista !
Pot depune marturie in acest sens.
Daca renunti insa la aceste 2 sentimente, devii un fel de celula enucleata
si atunci vai tie !!!
Iubirea e de fapt ura in stare pura !
Ura in schimb, este o iubire pe cale de atrofiere ...
Esti in purgatoriu surioara, iar cele doua usi pe care le ai la dispozitie, nu dau nici in paradis, nici in infern, ci intr-un purgatoriu paralel ... !!!
In rest, iti doresc revenirea pa Terra, unde viata e scumpa si plina de nebanuit

clody
#103687, de picky la Fri, 03/02/2006 - 13:04


Adrian Fuchs :
Statul pe margine ?
O forma de sustragere si fuga de responsabilitate ?
Nu, fetito, tu trebuie sa extragi nucleul din miez !
Ura ta, de fapt nu exista ! Ca de altfel si iubirea ta !
Ele sunt doar niste notiuni imateriale !
Ura (iubirea) este o termen pur conventional, prin care denumim ceva, de asa maniera incat atunci cand vorbim despre ea sa stim la ce facem referire !
Altfel nu ne-am intelege.
Ura (iubirea) este doar o senzatie efemera. Ca fumul sau plutirea.
Mai mult un fenomen fizic decat unul interior. Forta ce-l impinge, insa poate fi concreta, adica de natura fizica.
Sa nu confundam spiritul cu moralul sau cu psihicul.
Senzatia e o forma abstracta de perceptie !
Cu radacini metafizice, mai mult sau mai putin adanci.
Poti sa-ti imaginezi a opta nota muzicala ? Dar o culoare (nu nuanta) din afara ROGVAIV-ului ?
Nu ?
Asta din cauza ca te raportezi doar la perceptii fizice.
Daca te raportezi la senzatii, totul e posibil, dar treci in metafizic.
Unde se sfarseste linia curba ? Cea care se-nchide-n cerc.
Mai ales atunci cand te (cu)prinde in interiorul cercului!
Dar daca devii prizoniera cercului si ai asupra ta (in buzunarele sufletului?) ura si iubirea ?
Intrebari grele ?

clody
#103770, de picky la Fri, 03/02/2006 - 20:03


Adrian Fuchs :

Si cum sti tu daca si cand iubesti sau urasti ?
La ce te raportezi ? Nu la niste conventii si conveniente ? Adica la lucruri stiute si acceptate.
Nu poti vedea simultan toate cele 6 fete ale zarului, dar poti sa-l faci nevazut in pumn !
Nu poti simultan sa fi si in car si in caruta decat daca caruta ta este carul !!!
Coala de hartie are 2 fete, pe-o fata ura, pe cealalta fata iubirea, dar totusi coala ta e una singura ...!

Normal ca au aparut si "membri sustinatori :

anisia, guinevere
#103867, de picky la Sat, 04/02/2006 - 11:04


Adrian Fuchs :

Mama, mama, ce de "causeure".
Lipseste doar alex andra !
Atunci cand parerile coincid, discutia nu-si mai are sensul, devenind fada, terna si monotona.
Asadar disputa fiind pe ring, iata argumente si partizanate. E bine.
Sunt in aceasta batalie si adevaruri si sofisme !
Unele enuntate, altele pe teava !
Hai sa le cautam impreuna.
1. Iubirea (cum si ura dealtfel) poate fi reala sau doar imaginata (inchipuita). "Prestatorul" de iubire (ura) crede ca iubeste (uraste) dar de fapt se-nsala, fiind de buna credinta. De fapt uraste dar avand nevoie de cel urat, crede ca-l iubeste. Si reciproca e valabila !
Punctul de trecere din iubire in ura si viveversa necesita o anumita "temperatura" si o anumita "stare de agregare".
Punerea in evidenta a trecerii e f. dificila din cauza melange-ului.

Astept punctul 2 si comentarii la punctul 1.
Hai ca nu-i greu. V-am dat mura-n gura ...


Andre29
#104019, de picky la Sat, 04/02/2006 - 22:19


Adrian Fuchs :

Senzatia si perceptia sunt de aceeasi tulpina si deci indisolubil legate !

Senzatia = forma imateriala sau metafizica.
Perceptia = forma materiala sau fizica.

La om (nu stim cum e la extraterestri) ele pot fi despartite, dar duc la o imagine incompleta si la impresia de neintreg.

Tot asa, extrapoland, ura si iubirea sunt ca simbolurile falice chinezesti, se completeaza si-mpreuna fac totul unitar. Ele nu pot fi despartite fara
a stirbi deplinatatea lor. Luate individual sunt imperfecte !

Exercitiu 1. : defineste separat, iubirea, dragostea si amorul (pt.incepatori).
2. : defineste separat ura si detestarea (pt. avansati).

Multumesc pentru incurajari!
Scrisul, pentru mine este un lucru pe care mereu l-am facut si il voi face cu placere si daruire.

Aici este un fragment din primul capitol al ultimei mele creatii:


Capitolul I

Opriți-vă! Opriți-vă și ascultați câteva clipe zumzetul continuu al lumii ce vă înconjoară. Cât de normale vi se par toate luminile nopții, zgomotele mașinilor și aromele înecăcioase ale orașului! Cum se poate ca lucrurile care pentru voi sunt banale îmi pot distruge mie minunata viziune?
De ele am dat în prima mea zi aici, iar nici până acum nu le-am descoperit fascinația. Care e scopul lor? Ce le conferă frumusețea care le face atât de fermecătoare pentro voi?
Secunde, zile, ani m-am chinuit să înțeleg…
De 20 de ani trăiesc în lumea oamenilor și nu-mi pare să fi trecut mai mult de câteva clipe. Niciun semn de la ceilalți… nicio veste. Doar jalnica omenire îmi astâmpără într-o oarecare masură pofta de cunoaștere! De 20 de ani sunt viu și nu a trecut nicio clipă în care să nu regret…
Iată-mă aici, pe Pământul oamenilor, călător neobosit, fără casă, fără familie, fără să pot pleca. Singur, mort pentru toți ceilalți, viu pentru umanitatea care, încet dar sigur, își continuă drumul către uitare.
Ah… Cât îmi doresc să plâng!
Am colindat această lume pentru atâta timp și n-am văzut nicio schimbare, nicio încercare a vreunui om de a-și împlini destinul… Trăiesc viețile lor nenorocite de societate și-și neagă adevărata valoare! Sunt morți demult… Cu toții au murit în clipa în care și-au dedicat timpul plăcerilor mărunte. Vii pentru toți oamenii, morți pentru noi! Singurele creaturi care pot atinge adevărata nemurire renunță atât de ușor la acest mare dar pentru o existență fericită aici…
Numai de-ar putea morții să vorbească! Să le spună adevărul…
Oamenii! Ce creaturi jalnice, fără scop, fără noroc! Își trăiesc mizerabila viață căutând bucurii îndoielnice și plăceri minuscule. Orbi la ceea ce contează cu adevărat, surzi la minunatele sunete ale Pământului. Zi după zi se îndepărtează tot mai mult de lumina eternității…

E ceva destul de vag, dar intrg capitolul continua in aceeasi maniera, lucurile trecand in planul uman in cel de-al doilea:


Andreea nu era ca toți ceilalți adolescenți în prag de maturitate. Nu-i plăceau petrecerile, nu se ducea la concerte și nu-și pierdea nopțile în cluburi. După școală se plimba prin parcuri câteva ore, ascultând muzică la căști. Nu se gândea la absolut nimic, doar se bucura de singurătatea care o înconjura. În timpul acestor plimbări nimeni nu-i vorbea, iar ea nu asculta nimic înafară de melodiile din telefon. Când se oprea pe bănci, nu se uita după copiii care, bucurându-se de o zi frumoasă afară, se jucau în nisip și se dădeau în leagăne. Stătea cu capul plecat, părând că doarme. Îi plăceau oamenii, cu bune, cu rele, oricum, dar îi plăcea mai mult să stea singură, să își lase mintea să se odihnească. Spunea că va avea destul timp toată viața să își facă probleme, așa că profita de fiecare clipă pe care o mai avea până să împlineacă 18 ani eliberându-și complet mintea de toate problemele inutile care ocupă gândurile adolescenților.
Defapt, nici nu asculta muzica. Căștile reprezentau numai bariera care îi împiedica pe ceeilalți oameni să intre în vorbă cu ea. La școală se comporta asemănător. Pauzele și le petrecea în bancă, ascultând aceeași muzică, singurele momente în care interacționa cu ceilalți colegi erau orele. În ciuda faptului că era mult mai retrasă decât toți ceilalți, nu se putea abține ca atunci când trebuia să răspundă la întrebările profesorilor sau când avea de dat un test să nu caute în stânga și-n dreapta răspunsul corect. Această atitudine îi atrăsese după sine porecla de ”Vulpea”, care, bineînțeles, nu o auzise vreodată, deoarece colegii aveau bunul simț de a nu o folosi cu ea de față.
Dintre toți cei de vârsta ei, numai Corina se bucura de mai multă atenție din partea Andreei. Nu erau prietene decât de doi ani încoace, dar între ele se închegase o prietenie mai specială. Deși Corina nu era foarte diferită de toți ceilalți, nu o ridiculiza pe ”Vulpe”, ba chiar încerca să schimbe subiectul atunci când, în toiul discuților dintre ei, se ajunge la momentul inevitabil în care cineva zicea: ”Avem test ora viitoare. Iar dechide Vulpea gura!”
Nu ar fi fost atât de diferită, dar Andreea o ajutase la un moment dat la începutu liceului. Singură, speriată de atâtea chipuri noi, Corina se închisese în sine, ”Vulpea fiind singura care o ajutase să iasă din cochilie.

Multumesc inca o data pentru incurajari si astept cu nerabdate comentariile ulterioare.

Nu-mi place vorba asta cu "meritam tot ce ni se intampla" pentru ca invita la non-actiune si la traiul in turma. Prefer sa aleg ce sa mi se intample si/sau sa am o atitudine realista atunci cand se intampla ceva neplacut si sa iau partea buna a lucrurilor (sa invat macar ceva...)

Chiar daca putem presupune ca undeva in istorie o natiune a meritat ce a primit, un om, un individ poate avea destinul sau deosebit. Daca toti am gandi asa, automat si destinul unei natii poate fi evident altul. Nimic nu e batut in cuie, dar, privind in urma se pot spune multe... Important e ce facem azi si acum.

H.R.Patapievici "pozitioneaza" cum nu se poate mai bine "insusirile"detinute de OMUL RECENT.Imi doream o paralela intre OMUL RECENT si UMANITATE (cea actuala).Se poate crede ca o paralela nu poate exista ,OMUL RECENT confundandu-se cu UMANITATEA.Invit la dezbateri.Cu toata stima

Am mai scris de cateva ori si iar repet pt. ca gandesc o mare intelepciune in cuvintele unui om sarac si simplu,care nu a vrut bogatii nici alte lumi si pamanturi,a ales de multe ori sa se retraga ,sa-si conduca tribul departe de lupte decat sa foloseasca el insusi un mod de a pedepsi pe invadatorii englezi,francezi ori...so called americans!Poate un fel de Mahatma Ghandi inainte ca acesta din urma sa se fi nascut.

Dear Destin,tu esti un om intelept,multi in cercul nostru la cafenea avem o inteligenta mare,nu suntem nici dobitoci nici ramasi in urma,desigur ca ne certam mereu unul cu altul/alta,sau altul cu altii si altii cu altul si in final unii cu toti ceilalti de parca there's no tomorrow!

Nu cred ca este necesar.Nu noi ne certam intre noi(ca suflet)ci lasam frau liber ego-ului sa -si exprime tot ce zace in el selfish si raul iese afara mereu,nu e bine.Daca cineva vorbeste si da ex. legate de Jesus,de ce oare trebuie sa critice pe un altul ca si cum este vinovat si ar merita luat la pietre si de ce nu crucificat...?De ce acela ce critica e mereu nervos si suparat impotriva lumii parca?
Atunci unde este pilda lui Iisus?Ce sfaturi si ce invataminte ar fi dat el discipolilor lui sau tuturor,daca i-ar fi luat la palme verbale si mereu urlat la ei si fiind nervos si suparat?Oare nu exista ceea ce se numeste compasiune si intelegere dar si rabdare pt. orice in viata?

Odata Iisus a mai spus ceva legat cu ...palma data pe un obraz si el ar intoarce pe celalalt....
Acum scriu nu neaparat tie Destin ori Enigmescu ori cine stie cine altcineva ci in marele general.Eu personal real as dori sa cred in Dumnezeu sa fiu ca Iisus de ex. dar stiu ca este mai mult decat f. greu,insa incerc si nu ma voi bate niciodata cu pumnii in piept ca sunt crestin de cutare ordin ori credincios in cutare religie sau credinta.
Pt. ca stiu ca a iubi pe Dumnezeu este aproape imposibil si totusi pt. o mana de oameni in tot acest univers nu a fost ori este nerealizabil,pt. ca daca vrei sa te consideri credincios in Jesus de ex. atunci...neaparat TREBUIE(imi pare rau de majuscule,real am dorit sa subliniez importanta)sa traiesti viata lui.....

Intreb de curiozitate daca cineva cunoaste ori a auzit de astfel de persoana?
De aceea sunt retinut si nu spun ca iubesc real pe Dumnezeu,stiu totusi cine este si invat mereu privind in jurul meu natura in care-l vad si mai greu dar incerc...sa-l vad si in oameni,cel mai greu!Pt. ca trebuie sa fii detasat de orice stare de spirit rea si sarenunti la orice manifestare a ego-ului ...e f. greu!!!!

Dar ,exista lucruri mai simple in drumul de a afla pe Dumnezeu si in fapt ...a-l descoperi in tine insuti.Si ele mereu au fost exprimate ca pt. mintea noastra de avatarii lumii,prin pilde si parabole,ca in trecut cand mintea umana nu era chiar asa de ridicata....dar azi inca nu este decat tare putin...si atunci ce face Dumnezeu?
Se coboara la mintea noastra si ne da ceva de gandit o regula,sa zicem in viata.El NU poate vorbi in limbajul lui real unora ca noi,vasta majoritate pe glob si univers,atunci misiunea lui ca avatar(cuvantul in trad din indiana=incarnare directa a lui Dumnezeu in forma umana)devine acea de dascal si te invata sa intelegi la acea anume viata din timp si istorie a lumii de ce a venit si revine si fiecare,pt. ca fiecare societate are un anume grad si nivel de dezvoltare materiala si spirituala,va avea in concordanta,anumite precepte pt. acea vreme,spuse de avatarul de atunci.

Iisus a fost acum 2000 ani,desigur,azi e alta viata si epoca,dar realul sens si mesaj este si va fi si a fost mereu acelasi spus in diverse forme,dar il vezi la fel si la primul avatar(Abraham),apoi Zoroaster,Rama,Krishna,Buddha ce au fost inaintea lui Iisus,si apoi si la Mohamed si in final Baba .Toti au trait intocmai preceptele sfinte,nu vei gasi niciodata in vietile lor o minciuna sau o greseala,astfel de "oameni" sunt avatarii lumii si ei formeaza un anume ciclu istoric,nimic in univers nu este intamplator!

Este destinat!
Sa fac o analogie simpla,gandeste ca tu esti profesor de facultate,oricare ar fi ea.Acum ai o varsta si o experienta de viata si munca si studii si cultura si intelepciune.Deodata te trezesti in fata unor copilasi de clasaIa primara si trebuie sa-i inveti ceea ce stii tu...oare crezi ca vei putea sa le explici in cuvintele tale si termenii la care ai ajuns in studii?In nici un caz!
Pt. ca NU te vor intelege,e ca si cum Einstein ar explica teoria lui unui copil de 7 ani!
Ce faci atunci sa fii inteles?Te cobori la mintea lui si folosesti....parabole,scurte istorioare,in cateva cuvinte(nu ca mine acum de scriu un roman deja!)sa fie pe intelesul lui si neaparat dai un ex. prin tine insuti altfel,la ce buna e vorba daca nu e sprijinita de fapta?

Si cam asa a fost mereu,mesajul mereu acelasi,f. simplu....dar omenirea nu s-a schimbat deloc!De aceea un avatar sa vina NU e de ajuns...

Vorbim mereu de Dumnezeu la cafenea si ce piosi suntem ori mistocari sau atotcunoscatori in toate....si de fapt inca si azi nu stim habar de nimic.
Eu zic asa: hai sa fim cu totii prieteni,sa ne iubim intre noi(hey!NU va ganditi acum la acel Ozzy din trecut fustangiu,okay?)si sa invatam unii de la altii si restul va veni de la sine.

E oare greu?De ce suparari si suferinte chiar aiurea?Oare merita efortul?Nu cred,ganditi acum ce-i mai important?Sa ne injuram unii pe altii ori sa ne iubim si daca odata soarta va fi sa ne puna fata-n fata pe unii din noi,ce fericire ar fi sa ne luam in brate !!!

NU am scris astea deloc cu idea si la adresa ta Destin ori Enigmescu ori oricine din lumea toata!Imi sunteti frati oricum si a va judeca nu-i bine,dar imi pot spune opinia si cine o accepta e okay.Nu am puterea de a judeca....sunt un nimica in acest univers dar asta sunt si chiar un nimica am dreptul sa vorbesc,dar niciodata ca un avatar!

Sper ca la un moment dat limbajul meu din trecut prin care am ofensat pe f. multi si pareri si opinii ce am avut nu au devenit treptat un mijloc de initiativa de exprimare pt. altii...stiu din experienta inca din...scoala generala...

Hey,acum nu vi-o luati in cap!Inca sunt mare fan al amicului Ozzy,port cele 4 perechi de shades(ochelari de soare pt. cei ce nu stiu slang american)trimise de Sharon,unii f. inchisi de soare puternic,altii albastii,altii purple altii pink.
Depinde cum e vremea ii port mereu,si in casa.
La fel imi place muzica lui,si rock si heavy metal si tech-industry,si desigur si The Doors,Motorhead etc.
Asta nu inseamna ca-s un depravat si drogat si antichrist!I am a free man si vreau in viata asta sa fiu cum sunt,in cea care vine poate voi fi cine stie in ce alta tara si poate femeie,poate saraca,poate f. bogata,doar karma stie si sanskaras,altadata va scriu ce-nseamna sanskaras ori samskaras.

Cert e ca sunt fericit cum ,sunt ca iubesc ca am trait din plin si gustat din multe placeri sexuale ale vietii,am suferit in Ro., am avut si clipe fericite acolo dar nu as mai trai acolo deloc.
Deci brothers and sisters,let's be friends,love is all you need...how right was John Lennon.also a Baba Lover!
De la cine credeti ca au venit ideile lui "give peace a chance"si altele?De la cine credeti ca i-au venit ideile si filosofie si politica lui Mahatma Ghandi?
Cine credeti ca l-a invatat sa-si iubeasca aproapele, sa fie simplu dar puternic in gandire si fapta si mai ales onestitate?Cine credeti ca i-a spus ca unica solutie este rezolvarea oricaror probleme pe cale pasnica si prin .....LOVE&PEACE?

Cum am scris la inceputul romanului meu,e vorba despre aceste cuvinte ce in final sunt rezumatul a tot ce am scris acum.
Din pacate nu simt nevoia sa traduc...sper ca cine stie engleza si toti stiti,sunteti inteligenti,vor accepta asta:

"We do not want churches because they will teach us to quarrel about God,
as the catholics and protestants do.We do not want to learn that.
We may quarrel with men sometimes about things on this earth.But we never
quarrel about God.We do not want to learn that."

Chief Joseph(Nez Perce/1840-1904/Iroquois nations)

Nu stiu de ce am scris atatea cand acest mare intelept indian si mare CHIEF a spus totul in cateva cuvinte?

Destin,stii cum sunt fratii mei?Intelegi ce vor sa spuna doar privindu-te in ochi si la fel ii intelegi si tu...putine vorbe,multe doar prin gesturi.Un european ca noi ori chiar si....asa zis american.,da din gura mereu,ca mine,chestia e ca in prezenta lor sunt f. mut,nu am de ce vorbi cand ne putem intelege perfect prin liniste....a fi tacut...e o arta in final...mai vorbim si nu crede ca te-am criticat,ori pe numeni de altfel,departe de mine!!!

LOVE&PEACE,
Ozzy

tu esti o persoana care crede in zei si draci, in viata dupa moarte? nu stiu ce crezi din ceea ce vezi, dar lumea iluziei aduce contradictii intre oamenii din natura si nu se potriveste cu ceea ce stim ca sintem. nu cine ci ce. omul a creat masina, pamintul a creat omul, universul a creat pamintul si caosul universul, care i se aseamana. daca vrei continuarea, ia naveta si du-te la marginile caosului, sa ne dai informatii suplimentare. dumnezeul scris nu pote fi altceva decit simbolul inspiratiei scrierilor primelor legi destinate intelegerii.

Poate ca n-o sa stim niciodata ce are Soros in cap cu adevarat, sau ce s-a planuit exact si unde. Ce ar trebui sa nu uitam este ca Soros este in primul rind un om de afaceri. In fiecare tara unde el a investit bani in demobilizarea unui guvern el a avut prioritate in multe afaceri si a obtinut tot felul de avantaje. Oameni ca Soros (si multi alti afaceristi si politicieni) fac ce fac pentru ca le place puterea si nu pot trai fara ea. Speranta noastra, a celor multi, e ca ei nu sint complet lipsiti de umanitate si in acelasi timp sint fanatici numai dupa putere. Cind fanatismul de putere se amesteca cu altele (e.g. religie) atunci tin-te bine. Dar sistemul occidental financiar este destul de bine organizat in asa fel incit cei care ar putea sa faca mult rau altora in putere, nu vor ajunge sa aibe putere prea mare.
-Relu

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...

Un articol din presa romana,care aminteste de unele personaje si publicatii,aparute la acest subiect!
============================
Un numar din Romania Mare
*
(ANDREI CORNEA)
*

S-a tot discutat in ultimul timp despre asa-zisa "schimbare la fata" a lui Corneliu Vadim Tudor care dintr-un uliu extremist ar fi devenit subit un fel de porumbel democratic. Nu avem dubii asupra felului cum stau lucrurile in realitate. Totusi, am decis sa platim suma de 10.000 lei pentru a cumpara gazeta Romania Mare pe care n-o mai vizitasem de cativa ani. Am citit-o cu atentie (nr.704 / 9.01.2004) si iata ce am vazut, in mare. Credem ca informatiile vor fi utile nu doar celor care, eventual, si-au facut cea mai mica iluzie in legatura cu "ameliorarea" lui CVT, dar si celor care refuza cu dispret sau cu scarba sa citeasca, fie si din cand in cand, publicatia, desi uneori, macar prin profesia lor - de analisti politici sau jurnalisti -, s-ar cuveni s-o faca.

1. Pe pagina intai, headline: "Conform unui sondaj realizat de expertii ONU de la Geneva: 1) CVT: 41%. 2) A. Nastase: 32%. 3) T. Basescu: 13%. 4) Th. Stolojan: 9%". Iar mai jos, cu litere de o schioapa, concluzia inevitabila: "Vadim - primul presedinte crestin al Romaniei!". Nu aflam de nicaieri nici cine sunt "expertii ONU de la Geneva", nici care a fost data sondajului, nici care au fost conditiile sociologice in care el a fost efectuat. Detalii insignifiante - s-ar zice -, dar lipsa lor arata despre ce este vorba: un fals propagandistic patent.

Dedesubt, o gafa: rubrica Actualitatea clasicilor s-a dorit spirituala chiar din primul numar al anului de gratie 2004, cand "primul presedinte crestin" trebuie sa suie la Cotroceni, si a inserat mai multe "blesteme argheziene", probabil, pentru a-i deschide larg tribunului justitiar portile destinului glorios. Il reproduc pe ultimul: "Sa vrei sa-ti mangai cainele si sa te maraie; pisica, si sa se zborseasca; copiii, si sa fuga; nevasta, si sa se indeparteze, pentru ca a citit intr-un ziar politic ca esti un satyr". Rezon satyr! - cum ar fi zis un cunoscut personaj.

2. Logica si etica

Coboram spre josul paginii: mesajul de Anul Nou al lui CVT, plasat chiar sub blestemele argheziene, cuprinde urmatoarea fraza absolut memorabila, al carei adevar vom incerca sa-l testam: "Asa-zisul secret al succesului meu in asta consta - eu imi inving zi de zi adversarii la doua discipline: logica si etica".

Numai ca, pe pag. 12-13, in interviul acordat de CVT lui Paul Grigoriu pe Romania Actualitati pe 26 noiembrie 2003 si reprodus integral, intalnim urmatoarea afirmatie care incalca la repezeala atat logica, cat si etica: "Pe cuvant de onoare - declara marele om - eu nu am fost, nu sunt si nu pot fi niciodata antisemit, pentru ca am crescut cu Biblia in casa". Non sequitur: din pacate si Martin Luther a crescut cu Biblia in casa si chiar a folosit-o intens si dupa ce s-a facut mare-mare, ceea ce nu l-a impiedicat sa scrie teribile pamflete antisemite, precum Sem Hameforas. Dar pana si Eichmann a crescut cu Biblia in casa, dar nu stim sa fi folosit argumentul vadimic inaintea tribunalului israelian pentru rolul de primadona in Holocaust.

Odata lamuriti la capitolul logica, sa cercetam partea de etica. Abtinandu-ne pe moment sa ne pronuntam pentru prezent si viitor, ne ramane trecutul evocat cu formula "pe cuvant de onoare, eu nu am fost niciodata antisemit…" Dar oare ce sunt urmatoarele rasfaturi in proza, semnate de C.V. Tudor sau de pseudonimul sau "Alcibiade"? "Il iubesc prea mult pe Iisus Christos ca sa nu ma gandesc in fiecare zi cine L-a batjocorit, cine L-a scuipat, cine L-a lovit cu pietre, cine L-a ridicat pe cruce si L-a batut in cuie. Evreii au facut asta. Evreii de acum 2000 de ani si evreii dintotdeauna." (Romania Mare, nr. 343, 7.02.1997) Sau: "popoarele nu mai suporta ca, la adapostul cacealmalelor cu democratia si izolarea si embargoul o mana de evrei sa controleze finantele, industria, presa si Politica Planetei. Tot ce pot sa-i asigur pe evreii cu pofte dominatoare este ca pe mine nu m-au speriat si, probabil, bunul Dumnezeu are un plan cu mine si anume sa le aduc aminte ca nu-l pot rastigni la infinit pe Isus Christos." (Romania Mare, 19.04.1996). Sau: "Doar n-o fi blestemata Planeta asta: cateva milioane de evrei sa terorizeze si sa jefuiasca 6 miliarde de oameni! Si macar de-ar fi adevaratii evrei, cei biblici, dar tare ne e teama ca au dreptate aceia care zic ca avem de-a face cu populatia nomada a khazarilor, de origine asiatica, trecuta la religia mozaica." (nr. 443, 8.01.1999):

Iar cel care azi se lauda ca a trait dintotdeauna cu Biblia inaintea ochilor si despre care stie ca "a fost scrisa in totalitate de autori evrei", declara totusi cu cativa ani in urma: "Eu unul imi pot imagina civilizatia lumii si fara evrei" (Romania Mare, nr. 343, 7.02.1997). Imaginatie bogata, intr-adevar! A fost asadar CVT antisemit? Bineinteles, dupa cum se vede din texte. Mai este el astazi? Atata vreme cat nu numai ca nu isi va recunoaste si explica atitudinea din trecut, dar chiar o va nega senin prin sperjur, subitele sale declaratii de iubire fata de evrei sunt un moft.

3. Abjectia pura

Cazut cu brio la logica si la etica, ii mai ramane lui CVT abjectia pura, la care trece examenul cu mare succes, chiar in numarul pe care il analizam. In rubrica Saptamana pe scurt, care nu mai este semnata "Alcibiade", ci "Petrache Lupu" (probabil fiindca gigolo-ul atenian e mai putin politically correct decat vindecatorul de la Maglavit), dam peste urmatoarele ziceri: "Inchipuiti-va ca Cornel Nistorescu i-a acordat lui Michael Guest titlul de Omul anului 2003. Poate Omul anusului…". Dar aici e mai mult decat abjectie; e iresponsabilitate politica in raport cu reprezentantul singurei supraputeri, care se intampla sa fie si aliata Romaniei. De altminteri, la aceeasi rubrica, CVT sustine la un moment dat ca "sarbii ne mai dau o lectie de demnitate", referindu-se la recentele succese electorale ale ultranationalistului partid radical sarb al lui Voislav Seseli. Simpatiile politice antiamericane ale "democratului" Vadim se exprima in continuare fara ocolisuri! Ce s-ar intampla, asadar, daca acest politician ar ajunge presedintele Romaniei? Am avea soarta Serbiei? Sau a Irakului?

4. Biblia si Constitutia

In rest, numarul in discutie al Romaniei Mari e doldora de toate celelalte trasaturi antidemocratice cunoscute. In treacat, remarcam semnatura unui pretios colaborator, notoriu negator al Holocaustului si al crimelor legionare impotriva evreilor: Ion Coja. De asemenea:

Se reia un articol difamant al lui CVT din 1990, indreptat impotriva pastorului Tökés. Textul contine un preambul violent antimaghiar in care se deplange faptul ca ungurii nu au plecat direct in Alaska din "Asia natala" fara a mai trece in Europa. Astfel ei s-ar fi putut razboi in voie cu pieile-rosii si cu eschimosii. Intrebare: cand va deveni Vadim, laolalta cu Funar, filomaghiar? Doar "filosemit" nu-i de ajuns!

Deputatul Ilie Merce ne lamureste ce inseamna siguranta nationala, desfasurand bine cunoscuta teza ca securistii au fost mari patrioti, ca si prietenii lor informatorii. Iar ca sa iasa demonstratia, invoca precedentul Bibliei, Legilor lui Manu, al dacilor, al lui Basarab descalecatorul, al lui Mihai Viteazul etc. si plange de mila lui Mircea Ionescu-Quintus si Raoul Sorban, informatori dovediti de CNSAS. Citeaza desigur pe seful sau ierarhic care a cerut desfiintarea odioasei institutii antiromanesti.

Alt deputat PRM, Corneliu Ciontu, reia una dintre marile minciuni propagandistice ale PRM: el sugereaza ca acest partid nu a luat parte la guvernare, ca, prin urmare, este un "partid politic nou", neintinat de coruptie. De parca "patrulaterul rosu" din timpul guvernarii Vacaroiu (PDSR, PUNR, PRM, PSM) ar fi reprezentat o simpla reverie! Cultul personalitatii marelui om e, mai mult sau mai putin, axa de referinta a publicatiei si a colaboratorilor ei. Un articol, intitulat Biblia si Constitutia, e absolut delirant. CVT e comparat cu Fat-Frumos calarind pe un cal alb, "rotind cu dreapta pe deasupra capului buzduganul dreptatii, iar cu mana stanga tine strans la piept cartile sale de capatai: Biblia si Constitutia." (Care Constitutie - ne intrebam -, cumva cea actuala pe care Fat-Frumos a cerut-o sa nu fie votata, deoarece acorda minoritatilor dreptul de a se sluji de limba materna in Justitie?) Dar iata un exemplu si mai si: in interviul acordat la Romania Actualitati la care m-am referit mai sus, CVT sustine ca in 2003 ar fi primit "scrisori deosebit de amabile si mesaje de salut" de la personaje precum Kofi Annan, Romano Prodi, Silvio Berlusconi, Günter Verheugen, dar si de la Papa Ioan-Paul al II-lea. Cadem pe ganduri: oare asa sa fie? Rasfoim revista si intalnim o pagina plina cu mesaje de salut de Anul Nou. Si cautam infrigurati pe mai sus-amintitii. Nu vor fi ratat ei ocazia de a-l felicita pe marele om de Anul Nou! Stupoare: pagina contine numai mesaje de la persoane private, cu exceptia a doua felicitari oficiale sosite de la reprezentantii unor state bine cunoscute pentru larga lor democratie: Coreea de Nord si Cuba. Iata marii prieteni internationali ai "primului presedinte crestin"!

Sa mai notam in fine delirul conspirationist si obsesia mesianica: CVT "stie" ca impotriva sa guvernantii au urzit un plan in mai multe puncte, ultimul presupunand eliminarea sa fizica. Planul ar fi fost dezbatut la o celebra vanatoare a demnitarilor. Nu deznadajduiti, caci a intervenit - ni se comunica - "Ingerul Domnului" pentru a-l salva pe noul Mesia. Minunea dumnezeiasca a avut loc: autoimpuscarea ministrului Agriculturii in testicole!

5. Succesul prostiei fara fisuri

Ceea ce a caracterizat si caracterizeaza in continuare discursul lui CVT este nu logica si etica, ci minciuna; e o minciuna atat de tenace, de totala si de manipulativa, exprimata cu atata siguranta, incat are capacitatea de a pacali pe foarte multi. El nu-si propune sa aiba discursuri inteligente sau macar pragmatice, ci dimpotriva, complet stupide, asa cum cele cateva esantioane de mai sus au demonstrat-o. Numai ca, din pacate, cu cat prostia e mai impenetrabila, mai fara fisuri, cu atat autorul ei devine mai convingator si mai harismatic, cel putin inaintea adeptilor sai, si mai ales atunci cand e invitat la un post TV si cand moderatorul e surprins complet nepregatit, asa cum s-a intalmplat nu demult cu Stelian Tanase. Faptul ca logica e complet absenta din discursul vadimic devine astfel un mare avantaj al sau, iar lipsa moralei (reflectata minimal fie si in consecventa cu propriile afirmatii), departe de a-i cauza vreo paguba, e asimilabila presupusului "spirit justitiar" al "tribunului". Ascensiunea lui Hitler sau a lui Milosevici s-a bazat si ea pe aceste parghii. Sincer sa spun, nu prea inteleg de ce mai are nevoie Vadim de un Eyal Arad ca sa-i construiasca o campanie electorala care, sub raport mediatic, a debutat rezonabil de bine. Dar probabil ca insasi tentativa de a inhama la campania "primului presedinte crestin" un evreu israelian constituie, ca si finantarea monumentului lui Rabin de la Brasov, o parte a campaniei. Avantajele sunt destule si evidente. Pe deasupra, daca tentativa va reusi, ma tem ca unii vor spune la un moment dat ca "evreii il aduc pe Vadim", tot asa cum tot ei "au adus" comunismul, capitalismul si alte belele. Iar daca nu va reusi - tot evreii vor fi de vina, vezi bine - conspira in continuare si refuza mana intinsa!
==========================================