te provoaca sa gandesti
omul de piatra
Omuleţule goma ... nu eşti doar un omuleţ, eşti un Om Mare!
- de
spinroz
la: 10/05/2005 15:19:44
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?) Nu vreau să te flatez ironic cum făcea Socrate cu interlocutorii săi, şi nici nu vreaa să se înţeleagă că eu aş vrea să mă autoflatez decât în ideea că mă consider ... ultimul dintre învăţăceii lui Socrate. Îmi amintesc de un filmuleţ al lui Goma, un omuleţ mergând pe glob şi întinzând fire de telefon, în care celebrul regizor parodia febra comunicaţiile umane. Toată lumea a început să comunice telefonic, toţi încep să vorbească, ca în fazele beţiei, mai întâi doi câte doi, apoi mai mulţi şi mai mulţi, până când întreg pământul a început să urle de decibelii conversaţiilor telefonice (acum e internetul, dar Goma n-a mai apucat să-l parodieze) , încât la un moment dat nimeni nu înţelegea şi oamenii nu se mai înţelegeau între ei. La urmă sau la început [nu-mi mai amintesc bine, n-am memoria fabuloasă a (silenului)satirului Socrate,(urâţenia lui Socrate i-a făcut pe mulţi să-l asemene însoţitorului lui Donysos)] apărea omuleţul lui Goma cu o floare în colţul gurii. Era o simbolică sugestivă propusă omului ca să-l determine să revină la natură şi la natural. Natură şi natural: e o tendinţă psihică, un drum întors, ceva în genul palindromului matematic sau în genul schemei energiilor ynn şi yang: cu cât omul pătrunde mai adânc în artificial cu atât simte nevoia să se întorcă la natură şi la natural. E un joc al echilbrului ce se manifestă în întreg universul. De altfel şi schema codului genetic este configurată după modelul matematic al palindromului. Ceea ce multora li se pare azi în comportamentul uman ca fiind un ,,patern'' premărgător apocalipsei (ca spre exemplu SDS), că trăim sub sabia lui Damocles a ,,focului şi pucioasei'' cu care am putea fi loviţi şi nimiciţi de Dumnezeu, aşa cum a făcut cu Sodoma şi Gomora, pentru că pre-curvim (devenim homosexuali, lesbiene) eu cred că specia în întregul ei are alte principii morale decât individul. Teama, asta vrea să e inducă biserica , teama care provoacă multiple nevroze şi psihoze. Socrate a propus pentru individ o morală pe cât de simplă pe atât de universal valabilă, la care subscriu cu toată fiinţa: dacă sunt o fiinţă raţională nu pot să fiu un om nedrept. El a mers cu exemplu personal până acolo încât a preferat sacrificiul suprem. ,,Decât să fac o nedreptate, mai bine suport o nedreptate’’ Seamănă izbitor cu morala Nazarineanului. Isus a spus: dacă sunt o fiinţă iubitoare, nu pot să fac rău: dacă îmi iubesc aproapele ca pe mine insumi nu pot fi nedrept. În multe privinţe cei doi mari moralişti ai lumii se aseamănă (Hegel a remarcat asemănarea celor două mari spirite şi a scris un studiu în acest sens). Primul a propus morala prin raţiune, cel de-al doilea morala prin iubire. A câştigat lumea de partea sa Isus: morala prin iubire e mai emoţională, mai feminină şi în pofida criticii năprasnice al lui Nietzsche ea rezistă în timp şi va rezista, atâta vreme cât omul, dar mai cu seamă femeia va rămâne o fiinţă înzestrată cu capacitatea de a iubi. Patern-uri raţionale şi iubitoare se întâlnesc la aproape toate speciile, chiar şi la cele mai rudimentare, lumea însăşi este configurată în baza celor două categorii potrivnice: raţiunea şi iubirea. Ambele categorii ne apar din perspectiva biologică ca fiind generate de înmulţiera sexuată; creierul cu cele două emisfere pare o unire androgină a masculinului şi femininului sau dacă privim lucrurile prin prisma lui Freud a instinctualului(inconştientului) şi raţionalului. Fiindcă omul a fost înzestrat şi capacitatea de a gândi odată cu raţiunea a apărut şi morala prin cunoaşterea binelui şi răului. Nu ne naştem direct înzestraţi cu raţiune: raţiunea se formează în procesul cunoaşterii binelui şi răului. În acest proces se formrează şi morala noastră a binelui şi răăului, a dreptăţii şi nedreptăţii. Este un model de gândire inclus în mintea noastră fundamentală, cea cu care ne naştem,şi, cu care accesăm cunoaşterea conştientă a realităţii. Plotin merge până acolo până a afirma că prin acest ,,model de gândire divin’’ implantat în genomul uman, Dumnezeu este în no, căci dacă ar lipsi din noi ar lipsi şi din lume. Atunci la ce-i bună biserica? De ce credem că e un lăcaş sfânt, că doar nu e făcută de Dumnezeu; e făcută de oameni?
A ne ridica împotriva sexului înseamnă a ne ridica împotriva creaţiei lui Dumnezeu. Şi asta face biserica creştină de două mii de ani încoace; ne induce spaima de sex. Isus n-a propovăduit o asemenea morală a păcatului sexual. ,,Cine e fără de păcat să ridice piatra!'' a zis el, evreilor care voiau s-o lapideze femeia prinsă în preacurvie ( ce înţeles semantic îi dădeau pe vremea aceea cuvântului ,,prea- curvia'' , nu ştim). Cine e fără de păcatul preacurviei? Poate doar hermafrodiţii sau cei impotenţi din naştere. Suntem noi heterosexualii mai puţin păcătoşi ca homosexualii; avem noi drepturi morale mai mari decât ei? Suntem cumva mai drepţi ca ei? Morala aceasta a stigmatizării vine de la stoici şi a fost preluată de Sf. Augustin, un renegat al filosofiei antice, care a înfierat omenirea cu monstruosul său ,,păcat originar''. Cel care înfierează atât de vehement păcatul homosexualităţii suferă de tentaţia acestui păcat! Conceptul de păcat originar este, fără îndoială, o interpretare falsă a mitului biblic, fiindcă atunci când Adam a mâncat din pomul cunoaşterii binelui şi răului, Dumnezeu a recunoscut, că deşi l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea sa, omul prin acest ,,păcat'' a ajuns ca El: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul.'' Dacă omul a ajuns ca El cunoscând binele şi răul, unde este păcatul originar? Biserica a preluat imediat conceptul lui Augustin şi l-a înfierat pe om ca fiind păcătos din naştere, că păcatul este moştenit şi că orice am face vom purta în eternitate, generaţie după generaţie, acest ,,păcat moştenit''. Ei bine, singura izbăvire este acolo la sânul ei, că numai ea ne poate izbăvi de păcate. Asta îmi aminteşte de afacerea indulgeţelor, împotriva cărora s-a ridicat Luther. Isus a zis: dacă vrei cu adevărat să te rogi Lui Dumnezeu, du-te în cea mai izolată cameră a casei tale şi îndreaptă-ţi toată iubirea şi toate gândurile la El. I-am spus acest lucru unui creştin şi l-am întrebat dacă în timpul slujbei îşi îndreaptă inima şi mintea către Dumnezeu. ,,Dar pot... mi-a răspuns el, ehei!...pe unde îmi aleargă mie gândurile atunci!''
esti om cu mine sunt om cu tine :cD ))))))
- de
Rien 2 Loin
la: 19/05/2005 23:24:32
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?) Om bun,
:c) avand in vedere ca eu sunt gay te inteleg perfect cand multumesti lui Dumnezeu ca suntem diferiti :c))). Pana si eu as vrea sa fiu diferit de mine :c). Si mai multumeste-i lui Dumnezeu cu ocazia asta si din partea mea c-ai lombosciatica aia ca ma scuteste de-o piatra, desi la cati bolovani am luat "un caillou" nu mai conteaza. Da Om bun, rad :c))). Dar am o revelatie. Pentru ca suntem atat de respinsi si declarati "inexistenti", suntem atat de putin intelesi si cunoscuti. Intrebarile tale ma uimesc, si-mi explica repulsia celorlalti. Tot ce nu stim ne provoaca instinctiv frica. Si pentru ca mi-esti simpatic, si ca nu ne aude lumea o sa-ti povestesc putin cum stau lucrurile. Simplificand puternic lucrurile, dar puternic, ele stau cam asa: 1. Homosexualii se impart in 3 mari categorii: a. Activi (nu-ti explic ce-nseamna :c) te las sa-ti imaginezi) b. Pasivi (ce-ti imaginezi tu e gresit, deci o sa-ti explic) c Versatili( cei mai multi...stai ca spun tot...) TOTI, dar toti au erectie si ejaculeaza. Homo sau nu (in afara greselilor naturii, ma refer la hermafroditi) suntem toti barbati si functionam la fel. Avem aceleasi placeri. (stiu te ingrozesti, dar nu suntem chiar atat de diferiti pe cat crezi tu :c), permite-mi sa te-ntristez). Deci activ, pasiv sau versatil scopul final este orgasmul si ejacularea (nu vorbim aci de orgasmul "uscat", e foarte rar). Cei eminamente pasivi sau numai activi sunt putini. Marea majoritate sunt versatili. Asta inseamna, fie ca din punct de vedere sexual schimba pozitia, fie ca, pur si simplu (si astia-s cei mai multi), nu fac de loc sex anal in nici una din posturi. Sexul (homosexual sau nu) nu se reduce la cele 15-20 minute de penetrare, ci inseamna mai ales tot "jocul" dinainte. Deci totul se bazeaza pe "explorarea" corpului partenerului, masturbare reciproca si felatie (reciproca sau nu), iar multi din homosexuali se reduc la asta. In ceea ce priveste "feeling"-ul, nu stiu de unde vine asta dar 90% din homosexuali cauta un partener viril ( un barbat normal), multi urasc efeminatii. Si e evident daca stai sa te gandesti. Pai daca mi-ar place ceva asemanator cu o femeie, atunci mai bine "ma incurc" cu una adevarata, nu cu o chestie care aduce a fi femeie. Cunosc multe cupluri de homosexuali, despre care n-ai zice (in afara de aspectul mult mai ingrijit) ca sunt gay. Amandoi arata a barbati normali si virili. Cu prietenul meu fac sport, bem bere (si nu numai), gatim, ne luptam in trante greco-romane in joaca, ne dominam unul pe celalalt, dam mana, urcam pe munte, ne certam si ne impacam ca barbatii... si inca ceva in plus... ne purtam unul cu altul cum te porti cu un barbat, fiecare ca barbatul care este el... dar ne si protejam reciproc, consolam, sustinem... formam un cuplu... Iti promiteam ca-ti explic ce-i cu pasivii... de fapt mai pe larg cu sexul anal la barbati. Exista glanda prostata, care este una din cele mai puternice zone erogene ale corpului masculin (nu eu, ci medicii spun). Pacatul ei e ca se afla-n ... acolo. Sexul anal la barbat stimuleaza, maseaza aceasta glanda care, cu putina tehnica, produce niste senzatii extrem de puternice. De altfel e cunoscut ca atunci cand te masturbezi (si nu trebuie sa fii gay ca s-o fi facut-o) si, in momentul ejacularii, masezi energic zona dintre testicule si anus, senzatia e mult amplificata... tocmai pentru ca masezi prostata, chiar daca mai slab, din exterior. Sunt multi barbati hetero care apreciaza un deget al partenerei in anus... Iar restul de sex homoseual, felatii, masturbare reciproca, stimularea zonelor erogene, etc sunt la fel ca si cu o femeie. Avantajul la barbati e ca nu-ti poate spune peste 10 ani la divort "si sa stii ca toate orgasmele mele au fost simulate" :c))). In plus, partenerul este cineva ca tine care cunoaste bine fiziologia si zonele tale erogene. Inca o chestie: homosexualii nu se vad!!! ceea ce vezi tu este probabil 5-10% din homosexualii pe care i-ai intalnit. Marea lor majoritate sunt atat de normali si naturali ca n-ai zice niciodata. Statistica spune ca 10 pana la 15 procente dintre barbati sunt homosexuali. Uite-te in jurul tau si numara. Fiecare al zecelea... Stii ce, om bun... sunt convins ca piatra aia de n'ai aruncat-o tu mi se va intaorce inzecit acum... Dar poate-o folosi la ceva... Am si eu o intrebare, ce crezi tu, ce simti tu fata de un gay? Ai putea fii prieten cu unul? Ai putea iesi la o bere (inocenta Doamne Fereste!) cu unul. Cum vezi tu un homo ? Bonne lecture :c) P.S. Sunt plecat de maine pana luni, asa ca nu dati oameni buni ca nici nu o sa aveti satisfactia ca m-ati ranit. Raniti-ma marti va rog...
OMUL A AJUNS UNDE A AJUNS NU
- de
MOGECRI
la: 28/07/2005 07:38:59
(la: Materialism si creationism(ueit)) OMUL A AJUNS UNDE A AJUNS NU PENTRU CA ESTE SUPERIOR CI PENTRU CA ESTE EGOIST. PROGRES INSEAMNA EGOISM SI SATISFACEREA DORINTELOR PERSONALE. PROGRES INSEAMNA CA OMUL NU ESTE MULTUMIT CU CEEA CE E SI NU ACEEPTA CEEA CE E. AM AJUNS UNDE AM AJUNS DATORITA PROGRESULUI, DAR PROGRESUL NU ESTE UN DAR DIN PARTEA LUI DUMNEZEU ESTE REZULTATUL EGOISMULUI. SI EXISTA ALT PROGRES IN AFARA DE CEL TEHNOLOGIC? CE DIFRENTA E INTRE EPOCA DE PIATRA SI EPOCA ACTUALA?DIFERENTA E CA IN EPOCA ACTUALA NE DEPLASAM IN MASINI TRENURI SI AVIOANE. SI CARE ESTE ASEMANAREA? CA AM FOST SI AM RAMAS EGOISTI .
Scuze ca m-ai intrebat de mai multe ori ceva si nu am putut sa raspund.
Avind in vedere ca amindoi nu am gasit dovezi stiintifice ale teoriei evolutioniste si se pare ca nu o sa gasim niciodata, o sa continui cu ce am inceput sa ii scriu lui RSI despre Hronograf. Prezentarea acestuia am gasit-o facuta de parintele Cleopa. Pt cine nu cunoaste cine a fost (relativ la credibilitate), o sa scriu o intimplare: Într-o zi din vara anului 1978 a venit la chilia Pr. Cleopa o delegatie de la Consiliul Ecumenic al Bisericilor de la Geneva, condusă de directorul acestei miscării. Ce au spus acestia despre el se reflecta din urmatoarele desprinse din dialogul purtat: "Noi n-am venit să vedem un om învătat aici. Am venit să vedem un om sfânt." "Noi credem că aveti o inspiratie de sus să vedeti în problema ecumenică, dacă noi cheltuim degeaba sau umblăm degeaba." "Discutie ca asta cu dumneavoastră, n-am mai avut niciodată, nicăieri, asa de adâncă." (le-am luat de la http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/ecumenism.htm ) Inchei paranteza si revin la subiect. Scire ca Hronograful a fost scris (sau a inceput sa fie scris) la anul 3360, dupa Creatie, de catre Caldei. A fost tradus in greaca de Gheorghe Chedrinul din Constantinopol la anul 1000, , iar in chirilica a fost scris din greaca la anul 1837 la Min. Neamt. Datele combinate cu cele din Biblie: -anul 1- Adam iese din Rai - la 15 ani dupa iesirea din Rai, Eva naste pe Cain si Calmaca, sora lui -la anul 30 Eva naste pe Abel si Delvora, sora lui -intre anii 300-400 Lameh il ucide pe Cain si pe sluga lui, Lameh (facere 4.23) -300-400 Eva naste pe Set , care 40 de zile e rapit in Rai. Acum apare primul scris cu litere de piatra - in 1142 moare Set -in 1488 Enoh e luat la cer de DUmnezeu. -in 1642 sw naste Noe (Hronograf, pag 97) - "fii lui Dumnezeu sint urmasii lui Set" " Fiicele oamenilor sint urmasele lui Cain, ucigasul" Facere 6.2 - in 2243 incepe potopul - in 2572 Noe imparte lumea fiilor sai: (fac cap 10) Sem Asia, Iafet Europa si Ham Africa - in anul 2800 se zideste turnul Babel. Zidirea a durat 40 de ani D-au amestecat 71 de limbi, Limba a a 72-a a lui Eber: evreii nu au luat parte la zidirea turnului. - in anul 3000 apare idolatria, prin imparatul Nin, cu idolul Bel (Bal) etc. Printre fii lui Iafet sint si Magog (scitii) si Tiras (tracii)*** Cu bine
"Un om bolnav este numai trup ?"
- de
sarsilovici
la: 27/04/2006 16:04:28
(la: "Un om bolnav este numai un trup'') durere?! toti ne-am lovit si ne-a durut! toti suntem intimidati de cineva care ne ameninta cu bataia pentru ca ne gandim la durere! poate doar atat ne ramane in fata durerii, credinta! Credinta ca Cineva se va indura de noi si nu va mai lasa nervii sa-si transmita impulsurile. e greu sa te stii bolnav.suferind de o boala care implica multa durere si suferinta si clipe de agonie constienta si nopti fara somn si spaima.... ce o fi in sufletul unui bolnav in afara de suferinta care i se poate citi pe chip?.. poate bolnavii fericiti viseaza, spera, la liniste, la o viata fara presiune, fara fiori... Am vazut suferinzi..Am petrecut la groapa oameni rapusi de boala.. Am simtit si miros de putreziciune langa un om inca viu... stau si ma gandesc care ar fi sensul propozitiei:" Un om bolnav este numai trup!". Suferinta care ne macina este cea a trupului. cand suntem suferinzi de suflet si totodata bolnavi tot o miscare mai nefericita ne aduce aminte doar de suferinta fizica.... Cine e tare in fata durerii? Nu stiu. Cu totii am vrea sa fim tari in eventualitatea durerii surde... Incerc sa-mi imaginez o durere care nu te mai lasa, o durere a tot ce sunt, a tot ce se vede din mine, toti nervii pulseaza si se cearta si provoaca accese si contractii dureroase... e groaznic.. cel putin asa cred credinta poate ramane singurul drog de alinare a suferintei... Poate ca si El ne imaginam ca suferim pentru ceva, pentru pacate, pentru greseli, pentru prostia noastra, a altora, pentru o aleatorie distributie a ghinionului si norocului... sunt spitale in care bolnavii sunt doar trupuri pe care chirurgii le opereaza si taie si cos si inteapa cu ace sterile...Toate astea pentru ai vindeca...incerc sa ignor ca ar fi rautate in noi..Poate toti am fi solidari si am incerca sa alinam suferintile celor de langa noi, a celor parasiti de soarta.... Din pacate nu traim intr-o lume idilica si totusi bolnavul ramane la un moment dat cu singura lui sora :durerea... daca ajuta pe cineva aflat intr-o stare de durere si suferinta fizica indemnul meu, va sugerez o visare: "Plaja pe malul marii...cer senin..apa calma, zumzet de valuri linistite care mangaie firicelele de nisip...Tipete de pescarusi..Soarele arunca usor o caldura care nu are nimic de a face cu o stare febrila..ma plimb pe acest coltisor de Rai..imi tarai usor picioarele prin nisip..grauntele de piatra ma mangaie fara a ma ranii, intalnesc scoici de forme ciudate si care imi poarta imaginatia catre cele mai incantantatoare talismane...arunc o meduza in apa..culeg o alga si imi incing cu ea o incheietura..Simt mirosul marii si al caldurii placute si al nisipului caldut si ma simt liber si pleoapele le inchid si vad prin ele roseata luminii soarelui..deschid ochii , privesc spre cer si parca vad ingerasi zglobii coborand la mine, si sunt asa micuti si dragalasi si vocile lor nu au nimic strident... si piciorusele lor ating nisipul ma inconjoara si parca imi transmit din voiosia lor si parca ma inunda bunatatea lor si ma fac sa ma simt si eu inger si ma fac sa privesc in jurul meu si sa vad tot cu ochi calzi si buni.....'
variantele care se potrivesc religiei sint facute in scopul intretinerii ei, cele invatate la scoala despre evoluatia omului se refera la origini:
"Unii cercetatori cred ca dupa despartirea evolutiva care a dus la apraritia lui A. Robustus, A. Africanus a evoluat in genul Homo. Daca este asa, atunci aceasta schimbare a avut loc acum 2.5 - 2 milioane de ani. Fosile datand din aceasta perioada arata un ciudat amestec de trasaturi. Unele hominine posedau un creier mare, dar si diti dezvoltati. Altele aveau dinti de dimensiuni reduse, dar si un creier mic. Un numar semnificativ de cranii si mandibule fosile din aceasta perioada au fost gasite in Tanzania si Kenya, in estul Africii si sunt catalogate ca apartinand de Homo Habilis. Acestea reprezinta primele fosile descoperite impreuna cu unelte de piatra. Homo Habilis au multe in comun cu primi australopiteci si cu membrii de mai tarziu ce apartin genului Homo." ceea ce se gasea si se gaseste pe pamint nu are nici o relatie cu tatal, fiul lui si sfintii, aceasta fiind numai o idee de dominatie a societatii. cronologie perioada de foc, ploaie de meteoriti, masa gazoasa si de foc care se transforma in pamint. succesion de umbra si lumina, printr-o rotatie de cinci ori mai mare ca cea de astazi. atmosfera, posibila prin pozitia fata de soare, gaze plus vapori de apa, ploaia. colizion, satelit, prea mic pentru a contine atmosfera, violenta spatiului interstelar. atmosfera primitiva nu continea ozon, protectia imptriva razelor solare. viata apare in profunzimile oceanului. acizi amine, supa, incubatia si elemente nutritive din pamint. coeziune care evapora apa si viata dispare. focul si apa permit reaparitia vietii, citeva miliarde de ani, noi forme de viata. colonii unicelulare, ox si co2 fac posibila fotosinteza care transforma viata. viteza de rotatie schimba si atractia lunii scade, ea se indeparteaza. scade amplitudinea mareelor, ox urca si formeaza ozonul. complexitatea vietii, cod genetic, orologiu: ziua, hrana, noaptea, reproductia. soarele si luna, influenta si ritm. omul nu poate fi scos din acest context. http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/ioanis/110.htm
Piatra filozofala ce este? Id
- de
jeniffer
la: 26/09/2006 18:21:58
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI) Piatra filozofala ce este? Ideea ca sint care se cred nemuritori, caci altfel nu vad ce ar fi creatorul omului inchipuit, ma uimeste inca.
OMUL nu reprezinta altceva decit o stare oarecare a naturii
- de
parascan
la: 24/04/2007 03:53:45
(la: Omul, o greseala?) Daca acceptam originile stiintifice ale omului, acesta nu mai pune probleme. Este pur si simplu o stare trecatoare in evolutia mediului in care se desfasoara.
Intre pastrarea albiei de catre un riu si pastrarea traiectului civilizatiei umane nu exista nici o diferenta. La mijloc sunt legi fizice si chimice care conduc din umbra evolutiile. Va asigur ca omul, ca si piatra zvirlita nu va putea schimba traiectoria. Vom cade acolo unde este legic sa cadem!!! Asa cum codul genetic este legic, asa si civilizatia este tributara legilor naturale. Liberalismul in natura este o mare cacialma, o poveste de adormit copiii. Parascan Te doare sufletul de un catzel dar cu piatra dupa om...amandoua sunt suflete...
"nu judeca daca nu vrei sa fii judecat" daca i om si nu god musai sa fie tributar vointei de putere, reprezentare, elan vital si alte cele care i fac improbabila/imposibila renuntarea la omnipotenta admitind ca nu i tembel si e constient de sine si de omnipotenta. de aia never, ever nu si va plasa dupa cap o piatra de moara pe care sa nu o poata ridica si sa i demaste impostura. ca doar am spus ca nu i nimeni omnipotent, nu?:)
Vii tu la mine sa arunci piatra sau vin eu la tine? Ca sunt de acord cu experimentul! La altceva ma asteptam, mai profund, cu argumente imbatabile, nu cu intalniri de gradul trei! :)) (sau poate ai si aruncat-o? n-ai precizat distanta)
Piatra loveste ca piatra pentru ca asa crezi tu. Nu e necesar sa o ia in directia opusa, omul vrea minuni cand "minuni" sunt destule in jurul lui. Piatra e o alcatuire din atomi cu mult spatiu gol intre ei. De aici "iluzia" ca vei obtine ca efect un cucui. Nu am nevoie sa imi impun sa trec prin pereti, de exemplu. E mult mai comod sa folosesc usa. Materia neagra e ceea ce numim materie? Nici nu stim ce e si vrem sa o modificam. De exemplu universul nostru cat il putem cuprinde cu stiinta noastra, se poate asimila cu o gaura neagra. Lumina este permanent curbata de corpurile cu masa mare, astfel incat la un moment dat se poate presupune ca ea s-a intors in punctul de emisie. Si atunci am obtinut o gaura neagra de o anumita dimensiune... Despre infrastructura universului se vorbeste in documentarul al carui link l-am postat mai sus. Apropo de perceptia a 0,000000001% din ceva, masa Universului nu e data de corpurile vizibile, ci de spatiul dintre ele. Mentalul este mult mai vast decat materia. Imaginatia noastra n-are limite. Universul inca are secrete si ele se afla in spatiul asa-zis gol. A? Mi s-a parut ca aud o sonerie... nu? Era o idee, aha! Referitor la ce am discutat mai sus.
zaraza sc: "Din cat se vede pana acum, ipotezele despre materia neagra mai degraba dau castig de cauza principiilor kybalionului, mai ales al primului: universul este mental. Credintele noastre influenteaza materia, exista o continuitate la nivel cuantic intre ceea ce gandim si materie. Observatorul influenteaza rezultatele experimentelor, cel ce gandeste pozitiv gaseste solutii (asta din urma e usor de demontat, dar necesita prea mult timp sa vin cu argumente). Da-mi un exemplu din studiile facute asupra materiei negre, cum ca ar da peste cap legile kybalionului. " om: "Ex cerut de tine: daca-ti arunc o piatra in cap, cu tot mentalul tau piatra te loveste ca piatra si nu ca picatura de apa. In plus, cu tot mentalul tau universal, materia neagra nu-si va schimba infrastuctura universala (fie ea si mentala;) ca piatra sa o ia in partea opusa ;)" Fireste ca o piatra imi va afecta capul. Materia afecteaza materia. Nimic nou. Picuram o solutie cu pipeta si ma gandeam ca daca se intampla ceva care imi distrage atentia gresesc si picur mai mult. Deci mentalul meu, cu atentia perturbata, provoaca o schimbare in solutie, in materie. E suficient o clipa de neatentie ca sa omori pe cineva, de exemplu. Dar nu ii afectezi spiritul, el e nemuritor. Pai ca sa deviez piatra nu am nevoie neaparat sa actionez asupra ei cu mintea. E suficient sa actionez cu mintea mea asupra mintii tale. Pentru ca piatra nu e decat ideea ta de a-mi demonstra ceva. Daca as primi o piatra in cap probabil ca chiar merit asa ceva. Ai "curajul" sa imi spulberi ideile cu o piatra? Oricum nu vei putea. Ideile astea apartin si altora. Alearga dupa fiecare cu pietre... :D
Daca esti felul de om pentru
- de
Daniel Racovitan
la: 01/09/2003 05:24:03
(la: Cumpar timp...platesc oricit...) Daca esti felul de om pentru care copiii le "mananca" timpul, atunci te compatimesc. Si ii compatimesc si pe copii tai, ca ei saracii n-au nici o vina. Cred ca ai vrut sa scoti o fraza "desteapta" dart de fapt ti-ai afisat egoismul.
Credinta intre Dumnezeu si om
- de
monika b.
la: 30/09/2003 07:31:17
(la: Exista sfintenie fara Dumnezeu?) Undeva in Biblie scrie ca pentru a castiga viata vesnica langa Iisus trebuie ca fiecare dintre noi sa duca in spate o cruce.Uitandu-ma in jurul meu vad ca are o foarte mare dreptate:fiecare om are greutati,probleme,suferinte si cate o mare dezamagire.Tocmai in acest punct se vede credinta,sa putem indura orice suferinta cu fruntea sus si incredere in Dumnezeu si mai ales sa intelegem ca viata nu este altceva decat un mare test al Divinitatii.Cam asta ar fi esenta credintei din punctul meu de vedere,deci nu prea vad unde ar putea exista sanctitate fara Dumnezeu-El Insusi este Cel Sfant.
Mai Papa, tata…te cam grabesti sa tragi concluzii si din pacate le tragi pripit. Din cate vad prea multi amici nu iti prea faci p’aici! Poate esti un inadaptat, poate un perfectionist, poate nici una dintre cele doua si esti posesorul unui mare handicap. Cei drept, poate nu la fel de mare ca a unui homosexual dar…tot handicap se cheama. Sa te omoram pentru asta? Sa te tinem la distanta …ca nu cumva sa ne molipsim? Sa te toleram doar de dragul tolerantei si tu sa continui in “micimea” ta sa improsti cu noroi ceea ce nu cunosti dar iti place sa te afisezi ca a-tot-cunoscator!!!? Daca lucrari in domeniu nu iti atrag curiozitatea macar nu blama cand cineva iti impartaseste ceea ce cunoaste, pierzand o buna bucata din timpul liber pe care ilputea aloca altor activiatti ceva mai interesante. Intr-adevar, harta genetica este descoperita dar nici nici 35% din functii nu au fost identificate. Deci…mai citeste! Ce dovezi iti pot cere eu ca nu poti intelege ceea ce multi accepta …din neputinta de a schimba ceva sau pur si simplu din compasiune?!! Da-mi dovada GENETICA ca tu esti intreg si ei nu. Intrigati fiind de aceasta anormalie unama, geneticienii au disecat creiere de homosexuali unde au gasit hipotalamusul de marime similara cu cel al femeilor. De aici s-a tras concluzia ca in periaoda prenatala expunerea hormonala a fatului a cauzat dezvoltarea creierului intr-o maniera anormala. In mod sintetic s-a studiat pe batracieni, aplicand doze de atrazina (substanta toxica prezenta in mediul inconjurator, in special ierbicide, cat si in apele subterane consumate de om)ceea ce a dus la feminizarea adultilor si crearea de noi organe sexuale. Nu in ultimul rand este dovedit ca poluarea are un rol strategic in degenerarea celulelor ce determina acest fenomen anormal. Deci stimabile, daca tu esti INCA un caz fericit nu arunca primul cu piatra caci nu se stie nici o data… Deasemeni, este bine stiut ca sexualitatea umana este mult mai complexa decat cea animala. Oamenii dezvoltand o latura romantica plina de sensibilitatea ceea ce la nivel psihologic actioneaza asupra perechii ca un “miros” hormonal. Exista si o terorie demosntrata in care se afirma ca parinti care au avut o relatie sexuala cu un partener de acelasi sex, solidifica informatia genetica celulele de reproducere. Bizar , nu? Totusiidentitatea sexuala este mult mai mult decat un fenomen biologic, existand studii ce incearca sa patrunda prin aceasta fereastra ce este o usa deschisa in mintea umana cu ajutorul chiar al persoanelor in cauza, specializate in genetica si psihologie. Celorlati ce nu pot intelege mecanismul aceasta usa a cunoasterii le va ramane inchisa , din pacate. Studiul acestor cazuri nu poate fi expus in acest forum, din pacate caci am umple un intreg server numai cu aberatiile noastre pe tema data. Poate pe viitor la o bere …un vin bun…cine stie!
"Piatra luminii celei mai mari zace intai in fundul pamantului,unde niciodata n-o atinge o raza."
N.Iorga Povesti pe care le-am citit, a naibii sa fiu, de o mie de ori, si le tot aud.
In SUA si...etc, exista barbati politici. Ca poate ar trebui sa pun majuscule la "barbati". Ei, aia cladesc din piatra. Astilalti, ai nostri, inalta niste esafodaje, cum vazui odata eu pe capul unui clown trist. Stii ce cred c-ar trebui? Sa se termine naibilor cu "fratia" searbad-sentimentala dintre romani! S-o schimbam intr-un simt de UNITATE, acceptand a priori, toate urmarile de solidaritate si de truda-mpreuna! Suntem un popor care sufera pentru ca n-am gasit inca in noi puterea de-a respinge suferinta. Asa zicea un mare om de stat. PS.Si daca subscriu acu’ pe situl asta: "Nu Nastase si ai lui", ce castig eu sau cei ca mine? Nimic, tata, prafu’ de pe toba care-i canta lui osanale! Sa-i convingi, sau sa-i aburesti p-alde Nea Cutare ca micii nu-s gratis, asta-i lupta! Sa mi se explice si mie simbolistica ozeneurilor (mie, OZN mi-au sugerat, desi pot fi orice!) de pe un sit anticoruptie. daca este parinte si are copii, sa-l framante mai mult copiii altora decat cei proprii?
omul mi se pare cam exaltat.. doar poate ca este bolnav sau risca sa moara de un cancer, avand inima sanatoasa.. atunci l-as intelege... recent s-a descoperit ca inima de porc este compatibila cu grefarea la om, exista si antecedent. Ce frumos si cat de adevarat...
Omul cade si se ridica.De cand se naste, de la primii pasi-in sensul strict al cuvantului, pana cand moare-in sensul metaforic. Depinde de puterea LUI cat de mult cade si cat de sus se ridica.
|
![]() ![]() cautari recente
"mazarel cristina"
"sports-tv ro" "la colinda" "despre comportament" "la cit poate ajunge un kg de trufe" "demult nu team vazut" "cu citi de i se scrie si cind" "la ciresul de la dunga" "ciocolata interzisa" "du-va-ti" "conteaza ce spui dar" "salata de beuf" "a bate din palme" "toamna ruginie cu atrome de gutui" "profesori poiezii" "ecologia" "toanele ierni" "detinut" "calul alb" "cimpul derivativ al cuvintului muzica" "Sufletul pereche" "tu sa crezi" "femei romance in germania" "trasaturile morale a unei prietene" "tras de par" "a gresi e omeneste a starui in greseala e diavoleste" "so r" "bloca-ti-sar" "omul bun e ca painea de grau" "marionetele rusesti babusca" mai multe... linkuri de la Ghidoo:
|
(la: piciore)
nope. dau si io cu o parere-n om.
piatra nu iti era adresata
oh, fireste.
ala care arunca piatra nu se gandeste la cei care vor sari s-o scoatza.
am libertatea sa o ridic sau nu!
cat despre mine ai toata liberatea din lume.
intrebarea mea fiind: care manusa?
nu de-alta, da' io n-am facut decat s-arunc si io cu pietricica mea, s-o fac adica 'broasca' pe luciul apei.