omul este o fiinta sociala

Omul este o fiinta religioasa.

Cineva spunea odata ca sufletul omului este crestin.

In acest sens, omul nu se margineste doar sa poarte in suflet un soi de speranta.

Unii spun ca poti pierde speranta, targuindu-te cu viata, dar cred ca gresesc, pentru ca speranta e irationala.
Ea e o parte a sentimentului religios si se naste, exista si prinde radacini in om in pofida logicii, a ratiunii, in acord cu un soi de absurd.

Acesta este motivul pentru care acel "credo ad absurdum" ("cred pina la absurd") al lui Tertullian e citat atat de des.

Pentru ca, daca ar fi un cat de mic sambure de ratiune logica, nu ar mai exista credinta.

Credinta e sadita in noi, in atitudinea noastra fata de lume si oameni, in mod apriori fata de cunoasterea acestora.

Cred cu toata fiinta mea un lucru:

ca sufletul omenesc este fara moarte, indivizibil si indestructibil...

Cred fara rezerve in viata vesnica a sufletului si in invierea lui Hristos, cel care a izbavit omul de pacate si ne-a dat speranta vietii vesnice...

Ce e cu adevarat important, este ca numim moartea o noua nastere...


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

sunt anumite lucruri pe care le facem doar pentru noi, unele doar pentru altii si altele atat pentru noi cat si pentru altii. mie imi place sa ma imbrac frumos, sa ma machiez si sa ma parfumez. de ce? pentru ca vreau sa ma uit in oglinda si sa imi placa ce vad, pentru ca asta este o regula de conduita acolo unde lucrez, dar da, si pentru ca cei din jur te trateaza altfel daca esti "imbracat frumos". si e logic sa fie asa. in plus, cred ca femeile trebuie sa-si mentina feminitatea si atractivitatea la cote maxime la orice varsta pentru ca nimic nu e mai frumos decat o femeie care se respecta si pentru ca asta ne ajuta sa avem mai multa incredere in noi.

imi place tare mult cand vad in fata ochilor o persoana "aranjata", imi da un sentiment estetic extrem de placut si cred ca nu sunt singura care simte asta. tocmai de aceea incerc si eu sa ofer altora o imagine placuta ochilor. e si asta o forma de respect vizavi de ceilalti. daca nu te respecti pe tine nu vei reusi niciodata sa respecti pe altcineva.

e natural, logic si normal sa facem lucruri raportandu-ne la cei din jurul nostru pentru ca traim printre ei. nu putem sa-i ignoram. viata noastra se scrie in colectivitate si oricat de mult am vrea sa nu ne afecteze acest lucru, este imposibil. oamenii sunt in permanenta interactiune unul cu celalalt, pe foarte multe si complexe planuri. invidia, admiratia sunt sentimente care fac parte din natura umana, pe care fiecare dintre noi le-a simtit in diverse momente si care, atata vreme cat nu devin obsedante, sunt normale si se pot transforma chiar in stimulente pozitive in anumite conditii.

daca am fi izolati undeva probabil ca ar disparea toate nevoile generate de viata in colectivitate, dar asta nu inseamna ca ar trebui sa ne comportam tot timpul ca si cum am fi izolati. asta nu ne-ar aduce vreun plus de valoare. cineva a spus ca omul este un animal social.

sunt anumite lucruri pe care le facem doar pentru noi, unele doar pentru altii si altele atat pentru noi cat si pentru altii. mie imi place sa ma imbrac frumos, sa ma machiez si sa ma parfumez. de ce? pentru ca vreau sa ma uit in oglinda si sa imi placa ce vad, pentru ca asta este o regula de conduita acolo unde lucrez, dar da, si pentru ca cei din jur te trateaza altfel daca esti "imbracat frumos". si e logic sa fie asa. in plus, cred ca femeile trebuie sa-si mentina feminitatea si atractivitatea la cote maxime la orice varsta pentru ca nimic nu e mai frumos decat o femeie care se respecta si pentru ca asta ne ajuta sa avem mai multa incredere in noi.

imi place tare mult cand vad in fata ochilor o persoana "aranjata", imi da un sentiment estetic extrem de placut si cred ca nu sunt singura care simte asta. tocmai de aceea incerc si eu sa ofer altora o imagine placuta ochilor. e si asta o forma de respect vizavi de ceilalti. daca nu te respecti pe tine nu vei reusi niciodata sa respecti pe altcineva.

e natural, logic si normal sa facem lucruri raportandu-ne la cei din jurul nostru pentru ca traim printre ei. nu putem sa-i ignoram. viata noastra se scrie in colectivitate si oricat de mult am vrea sa nu ne afecteze acest lucru, este imposibil. oamenii sunt in permanenta interactiune unul cu celalalt, pe foarte multe si complexe planuri. invidia, admiratia sunt sentimente care fac parte din natura umana, pe care fiecare dintre noi le-a simtit in diverse momente si care, atata vreme cat nu devin obsedante, sunt normale si se pot transforma chiar in stimulente pozitive in anumite conditii.

daca am fi izolati undeva probabil ca ar disparea toate nevoile generate de viata in colectivitate, dar asta nu inseamna ca ar trebui sa ne comportam tot timpul ca si cum am fi izolati. asta nu ne-ar aduce vreun plus de valoare. cineva a spus ca omul este un animal social.

Si preotii, la fel ca
fotbalistii, intra in
joc cu un vesmint, ceea
ce inseamna ca sint
multe asemanari intre
noi.
P.F. Teoctist

personal nu cred ca vre-un om cu scaun la cap sau vreun popor civilizat( si in ziua de azi mai toti au ajuns la un grad oarecare de civilizatie) e din principiu inpotriva cuiva sau a ceva.

asa stind lucrurile, nu cred ca exista antisemitism cum nu exista antiromanism, antigerman, antirus, bulgar sirb, ungur samd. exista insa o reactie la ceva din jurul tau care de deranjeaza. cum spune zabriski, libertatea fiecaruia se termina acolo unde incepe a celuilalt.
omul este o fiinta sociala-indiferent de religie sau natie- nu poate trai izolat; ma indoiesc ca pe cineva deranjeaza faptul ca vecinil sau e evreu, turc,roman, tzigan, atita vreme cit toti acestea isi dau silinta sa respecte niste reguli de convietuire.

fiind roman, imi place sa cred ca mai toti( romanii) gindesc ca mine( stiut fiind ca fiecare natie isi are caracteristica ei. Nici chiar germanii nu cred ca sint antisemiti, desi s-a intimplat ce sa intimplat, dupa cum nu este antislav sau mai stiu eu ce!



cred insa( si asta nu ma transforma in "anti") -din cite pot observa- ca acest antisemitism nu e decit o politica bine pusa la punct a politicienilor evrei; politica care -dupa cum stim- poate sa nu aiba nici-o legatura cu poporul evreu pe care Florin Gheorghiu( sper sa nu gresesc) in "o istorie adevarata a romaniei" il caracterizeaza f. frumos. tot aici trebuie sa spun ca am prieteni de toate natiile si religiile...si chiar rude. le iubesc si respect pe fiecare dupa felul sau iar cind e cazul le mai dau si cite-un bobirnac...fara sa fiu un "anti"

Cine injura politica romana ( si asta o fac cei mai multi) nu sint antiromani! Nu cred ca cei care injura politica de la Jerusalim sint antisemiti; pur si simplu nu sint de acord cu ceva!

Cred ca evrei din alte tari trebuie sa se comporte ca cetateni ai tarii respective. Ce inseamna de fapt evreu? Om ca toti oamenii! Cind insa vine si "impinge " o carte pe piata si se da la nesfirsit "popor ales" ( de cine si in ce scop?) este dreptul celorlalti sa -si puna intrebari si sa zica si nu. Asta nu-i transforma in antisemiti.

Eu( si nu numai eu) stiu o vorba: stapineste-te pe tine si vei stapini lumea! Asta vrea de fapt sa spuna ca ar fi cazul sa te preocupi mai mult cu tine insuti si nu cu ce fac ceilalti.

O alta este ca ptr. orice "situatzie" este nevoie de doi; Asa ca sa nu se mai ascunda dumnealor ca strutzul!

Cred ca...daca stau sa gindesc crestineste....Dumnezeu ne-o fi dat subiectul asta care-o exista cit lumea ca sa nu ne plictisim!

cred ca antisemitii adevarati sint cei care tzipa toata ziua: UITE UN ANTISEMIT ! facindu-i de fapt pe ceilalti sa-si intoarca fetzele in alta parte!

Cred ca atunci cind evrei nu se vor mai lasa ATITATI de aceasta "politica antisemita" universala vor avea numai de cistigat.

Oameni buni, cine ce are cu voi? Nu va puteti comporta ca oameni normali?

PS

1°probabil ca cel mai sanatos lucru pe carel pot face baietii astia inainte de a vedea pe toate ulitzele antisemitzi, ar fi sa se gindeasca ce fac ei rau!( Ptr. cine nu-si gaseste nimic - ca sugestie - le propun Biblia/ Ezechiel, 22...poate le mai vine mintea la cap!)

2°in momentul in care o sa stie de bun simt si n-o sa ma tipe pe la toate coltzurile, o sa fie tot mai putzini antisemitzi pina o sa dispara de tot( antisemitzi?

Stimate domnule anonim, am citit cu interes randurile tale. Banuiesc ca nu ai foarte multi prieteni, ca te descurci intotdeauna doar prin fortele tale.Dar omul e o fiinta sociala, totusi...Atunci cand am scris aici, pe forum, nu am facut o pentru a mi dovedi "talentul literar"... Pur si simplu netul iti ofera sansa de a afla mult mai multe opinii decat in viata reala despre un anume subiect.
Se pare ca n am fost eu indeajuns de clara: problema nu era cu mine, ci cu prietenul meu. Eu, in final, m am descurcat si singura. El nu poate face asta. De ce? Sa zicem ca a devenit dependent de mine. O dependenta care, uneori, a ajuns sa ma oboseasca. Pentru ca e destul de dificil sa lupti pentru doi.
Iar pentru a merge mai departe, pentru a l sustine in continuare, am nevoie macar de iluzia ca sunt putin sustinuta si eu.
Cercul meu de prieteni e format in prezent mai mult din sahisti. In viziunea lor, viata e ca un joc de sah, intotdeauna trebuie sa gandesti cu trei mutari inainte, pentru a ti fi bine. Ratiune nu sentimente.
S ar putea sa fie un mod corect de gandire, dar in viata ca si in partidele de sah,in ce ma priveste, cu toate criticile lor, mai sparg tiparele cateodata. Si recunosc, se intampla sa pierd uneori. La sah nu i o tragedie: azi pierzi o partida, castigi maine alta.E totusi un simplu joc... Dar cand e vorba de oameni, lucrurile se complica... Esecurile sunt devastatoare...
Asa cum s a intamplat cu persoana de care vorbesc. Am decis ca e un suflet trist si singur care trebuie ajutat. Dar nu facand opere de caritate, ci facandu l sa recastige increderea in oameni, oferindu i prietenia mea.
Se pare insa ca uneori, daca iti dedici toata energia cuiva, in incercarea de a l aduce pe linia de plutire, acea persoana ajunge sa creada ca asa e normal sa fie, ca i se cuvine, ca nu trebuie sa dea nimic in schimb. Rolul de victima, de neinteles al sortii e foarte comod.
Nu mi pare rau ca am luat aceasta decizie, de a mi l face prieten, dar pentru ca am investit prea mult in aceasta relatie de prietenie, eu zic ca am dreptul sa cer un raspuns pe masura.
Asa cum m au sfatuit cei mai multi care mi au raspuns (si le multumesc pentru asta), am stat de vorba serios cu el. Inca e confuz, asa cum poate sunt si eu in aceste momente. Nu se simte destul de puternic, dupa loviturile sortii pe care le a avut de indurat in trecut.
Se pare ca nu am gasit eu inca modalitatea de a l face sa priveasca iar cu incredere viata, oamenii... Dar nu ma dau batuta!
Repet: o partida de sah o pot pierde, dar nu mi permit sa pierd un om care are nevoie de sustinerea mea macar pana isi va recapata, din nou, increderea in fortele proprii. Desi... in viziunea mea, nu exista prieteni temporari sau din interes, ci prieteni PE VIATA.

adica drumul drept e cel al singuratatii?
n-as crede
omul e o fiinta sociala prin insasi esenta lui
dar bineinteles ca exista si exceptii
de la regula...

Omul este o fiinta sociala. Omul se supune dar in acelasi timp modeleaza societatea in care traieste.
Imbracamintea, ca si modul cum vorbim, are un rol important in societate, este o forma de comunicare intre oameni si poate fi o unealta foarte puternica in modelarea acesteia.
Gigi spune ca nu si-a pus niciodata problema hainelor... dar pe urma incearca sa ne convinga de contrariul: "Mie imi place tzinuta sport si nu ma scoti din asta."
Parerea mea este urmatoarea: modul cum te imbraci este un mesaj despre sine in comunitatea in care traiesti. Nu degeaba atributele imbracamintii sunt foarte asemanatoare cu cele personale, exemplu: esti o persoana (sau te imbraci cu o tinuta) eleganta, modesta, curata, murdara, neglijenta, sportiva, obscena, sexy, excentrica etc. De cate ori nu ati fost dezamagiti de o persoana care parea modesta si sincera - care in realitate s-a dovedit mincinoasa si ipocrita, sunt foarte multi impostori, dar ramane la aptitudinea fiecaruia sa identifice o imbracaminte ne-potrivita cu persoana care o poarta.
Imaginativa ca stati pe o banca si va uitati la trecatori: vedeti oameni mai mult sau mai putin bine imbracati, ingrijiti, femei care au grija de fata si parul lor sau nu, barbati barbieriti sau nu, cu pantofii/hainele curate sau murdare, scumpe sau ieftine etc., cu zambete pe fata sau incruntati, indiferenti sau activi. Creierul dv. isi va forma o imagine si ii va categorisi dupa aspectul exterior si atat!
Doar un ultim exemplu: intrati intr-o cofetarie si vedeti niste prajituri cu un aspect foarte frumos, nu stiti ce gust are prajitura dar creierul dv. va spune ca TREBUIE sa fie si foarte gustoase... well atata timp cat nu gustati din prajitura (sau nu mancati prea multe din ele ha ha! ) impresia ramane valabila.

Omul fiind o fiinta sociala are nevoie de anturaj....singuratatea il poate face sa-si pierda mintile, sa il deregleze psihic. Apartenenta la un grup comunicarea. schimbul de idei si informatii, relatiile sociale fac parte din viata unui om si ii sunt indispensabile..

Esentiale ii sunt si medicamentele si ingrijirile medicale..la fel si scoala.

Am cunoscut diferenta pe pielea mea.
Am avut prilejul sa locuiesc in Moldova, Muntenia si Transilvania.
Despre Moldova nu vorbesc, nu pentru ca acolo am copilarit, ci pentru ca nu stiu ce sa spun si cred ca n-as fi suficient de obiectiv.
Muntenia este reprezentata pentru mine prin Ploiesti. Acolo oamenii vorbesc. Vorbesc poate chiar prea mult si mai ales agresiv. (Incerc o caracterizare globala, asa ca ii rog sa ma ierte pe cei ce fac exceptie de la medie.) Discutiile lasa uneori impresia unor certuri. In final, insa, totul se termina cu bine – eventual la o bere – si, ceea ce este mai important, divergentele initiale se estompeaza.
In Transilvania, in schimb, oamenii tac. Nu din politete, ci dintr-o gresita (dupa mine) traditie. Am putea gasi explicatii in istorie, caracterul oamenilor, etc., dar nu acesta este subiectul. Efectul acestei comportari este dezastruos. Diferente – uneori inexistente – de opinii se amplifica in timp, cuvinte gresit interpretate creaza suspiciuni degenerate ulterior in adversitati, etc.
La prima vedere, stilul de mahala al tzatzelor care se cearta in fatza portilor dar se impaca tot atunci, sau al barbatilor care se impaca „la un pahar” in urma certurilor de la paharul anterior, ar fi de preferat stilului „civilizat” al celor ce nu-si comunica gandurile. In mod evident, insa, nu putem fi de acord nici cu primul, nici cu al doilea.
Teoretic, comunicarea – in termeni civilizati, evident - este nu numai necesara, dar ea este atat un semn de civilizatie adevarata, cat si o dovada de caracter, pentru ca in mod categoric cel care nu-si spune gandul este un om ascuns, de la care te poti astepta oricand la surprize dintre cele mai neplacute.
Omul este o fiinta sociala, iar societatea – oricare ar fi ea, fie si de furnici – presupune comunicare. Rezulta ca a nu comunica inseamna a nu fi pe de-a intregul om.

Cristache Gheorghiu

Oare cat din viata noastra ne apartine? Pai dupa umila mea parere din viata asta ne apartine un procent destul de mic. Cam tot ce facem pentru noi: mancam, facem sex, fumam, droguri, privim un film, bem apa alcool, iubim, etc se pare ca facem multe chestii doar pentru noi. Dar cum nu putem sa traim singuri fara nici un contact cu societatea cred ca facem foarte multe chestii pentru ceilalti.Defapt toti ne facem unii altora servicii. Viata nostra de fapt e o chestie destul de complexa. Tot ce facem e pentru noi dar nu neaparat vizeaza persoana nostra ci pe cei din jur pe langa care ne ducem existenta. Pe fiecare din noi il anima diverse chestii: case, masini, iubite ,iubiti, excursii, haine, muzica, luxul in general, etc Pentru a supravietui ca fiind independenti de ceilalti ne trebuie foarte putin mancare, haine pentru a ne proteja de frig, un acoperis deasupra capului, restul il facem din mandrie, din dorinte sexuale, din orgoliu,din dragoste etc. Totdeauna va fi asa vom ne vom trai viata langa altii asemeni noua si vom incerca sa atragem admiratie, dragoste, ..... toti suntem dependenti unii de altii cel putin cat nu traim izolati pe o insula, doar noi, bucata de uscat si marea .

Adrian Fuchs :

Infernul e in egala masura si in noi si in ceilalti.

Admitand ca infernul exista, deci doar admitand ca exista infern !, el ar trebui sa aiba la poarta o centrifuga care sa separe pe ceilalti de mine. Omul fiind o fiinta sociala (care traieste in grupuri cu organizare proprie) nu poate fi in mod firesc separat de ceilalti. Nici nu poate, avand o constiinta si o personalitate, sa se rupa efectiv de societate. Replica din Sartre e in aceasta viziune corecta. Omul are nevoie de infernul din ceilalti.

In sens metafizic insa, in fiecare salasluiesc o multime de infernuri. Dar si de paradisuri. De unde si diversitatea si succedarea secventelor. In aceasta viziune omul are nevoie de infernul din el. Si in acest caz, replica sartreiana e incorecta.

De fapt infernul e un puzzle care se distribuie in egala masura si in sine si in ceilalti. Dar din lacomie (!) unii apuca mai mult. Fiecare cu infernul propriu. Paradisul fiind intotdeauna posedat in devalmasie.

exact, amorul de sine, chiar si el, cere recunoastere. sau, mai ales el!

de altfel, nu stiu de ce se chinuie asa motanelul. omul e o fiinta sociala, toate reperele sale sunt sociale. nu stiu de ce se tot incearca studiul comportamentului uman fara a lua in calcul socialul. eu nu-s socioloaga, nici filosoafa, nici nimica, insa mi se pare la bunul simt. nici o gorila n-o studiezi separat, o studiezi in grup (am citit eu niste carti care asa ziceau).

zaraza

ar fi trebuit sa meditezi mai mult pe 'atavica' decat pe ce-ai subliniat.

omul e o fiinta sociala, fiecare duce cu sine instinctul de turma, fiecare poarta, genetic, spiritul gregar, tradus azi prin dorinta de-a apartine unui grup, unei comunitati ... in esenta, de-a nu fi singur.

exista, fireste, si cazuri exceptionale.
de cele mai multe ori, nu individul e cel care alege, ci turma!
ea exclude!

mi-e ca ai redus 'teama de singuratate' la lipsa dorintei de-a avea un partener de viata, atunci cand eu vorbeam de dorinta omului de-a trai printre oameni.
la unii sentimentul instrainarii se manifesta mai acut decat la altii ... si-aici e vorba de temperament, de personalitate, de-ncrederea-n sine.
ii sugeram malinei ca teama ei are-un substrat profund uman si ca nu e singura.

are teritoriul delimitat.
Fie de ceilalti membri ai grupului, fie de el insusi.
In plus, este si un produs al circumstantelor.
Acuma, depinde de fiecare (caracter, personalitate, educatie in familie) unde sa puna limita intre autodepasire-autosuficienta.

Da, la timpul potrivit. Pentru ca omul este o fiinta sociala. Altfel ar fi ejectat de societate sau cel putin marginalizat. Cine stabileste momentu' oportum, intrebi? Pai sunt un cumul de lucruri pe care se face parghie: cutumele, randuielile, cazuistica si nu-n ultimul rand, bunul-simt.
Pe de alta parte, daca n-ar fi asa, daca nu s-ar respecta convenientele astea, care sunt constrictive, s-ar declansa haosul. Iar haosul nu-s sigur daca poate fi un nou inceput.

omul fiind o fiinta sociala, are nevoie ca ideile si credintele lui sa se reflecte in lucruri concrete. cand realitatea nu il ajuta in acest demers, isi fabrica povesti pe care le investeste cu verosimilitate. realitatea e foarte usor de trucat. indiferent ca e vorba de religie, ozn-uri, bigfoot, Nessy, Yeti, statui care plang sau aparitii ale Mariei, toate au aceeasi hiba: doar unii le vad, doar unii au acces, nu lasa urme si nu pot fi cercetate decat prin stiinte "spirituale" sau meditatie nustiudecare.

cei care cred in aceste povesti au motive serioase sa o faca. viata lor fie e un mare gol care trebuie umplut cu ceva, fie singuratatea si deznadejdea ii imping spre fabulos, miraculos, fantastic (izolarea, marginalizarea sociala produc acest efect), fie traiesc intr-un mediu in care predomina aceste preocupari in mod excesiv. in conditiile acestea apare o presiune sociala care impinge spre adoptarea unui comportament excesiv de aderent la astfel de fenomene "para-psiho-pupu-lala".

privit de la distanta e usor de realizat ca bla-bla-bla-ul asta pe teme de cat de credinciosi sunt unii comparativ cu cei care se opun unor astfel de idei si care sunt imediat etichetati ca atei-rauvoitori, nu are nici o legatura cu credinta in Dumnezeu.

imi aduc aminte de un fragment de interviu cu Moby, un tip care face o muzica mai ciudata. Moby povesteste:
"In Central Park, trec doi tipi pe langa un individ care predica cu multa pasiune si tarie in glas fragmente din biblie. Unul din ei ii spune celuilalt:
- Cu cata forta incearca omul asta sa-i convinga pe ceilalti de credinta sa!
- Relaxeaza-te, frate, e doar un tip care urla, i-a replicat celalalt!"

"Eu de 20 de ani ma vad obligat sa aceept votul majoritatii care alege".
Este o consecinta fireasca a faptului ca omul este o "fiinta sociala" si este obligat sa-si construiasca propriul univers in niste limite impuse de societaea in care traieste.
Si am fost profund dezamagit de alegerile de pana acum, singurul moment care ne-a facut pe cei cativa ce eram intr-o redactie sa desfacem o sticla de sampanie a fost alegerea lui Constantinescu... Normal ca s-a transformat foarte repede in aceeasi dezamagire.
Inertia in constiinta majoritatii este mare, perioada in care se actualizeaza in functie de transformari s-a apropiat de sorocul prorocit de Brucan si iata ca se manifesta ca atare.
Probabil ca de acum inainte cei care sunt sus cat si cei ce viseaza sa ajunga trebuie sa bage obligatoriu in strategie "vointa prostimii".

Bine asa ca sa folosim expresii frumoase o putem baga si pe aia ca "nu haina face pe om" dar cate din acestea aplicam cu adevarat in viata reala. Cine dracu se duce la opera in trening desi acolo te duci sa-ti hranesti spiritul, cum ar zice unii dar "la noblesse oblige" asa ca se darama tot esafodasul ala cu pildele alea de pana acum.
Omul este o fiinta sociala si va face totul sa apara cat mai aproape de "perfect" in ochii altora. Ca mai sunt si unii "filozofi" care se screm sa ramana in posteritate prin tot felul de cimilituri care suna bine, dar sunt doar pur teoretice, asta este altceva.

Faptul de a schimba un bec in mod individual nu poate nega insa un pricipiu general acceptat, ca omul este o fiinta sociala. Dar faptul ca traieste in comuniuni de diferite tipuri nu implica obligativitatea de a nu avea momentele de singuratate, nu mergem in grup la WC si chiar daca ne indreptam cel putin doi intr-acolo nu folosim acelasi tron, deci ramai singur. Dar asta nu neaga teoria vietii sociale, caci dupa ce totul este in regula si momentul de intimitate se sfarseste cu trasul apei, reintri in umanitate, de preferat spalat pe maini.
De asemeni cand facem sex nu facem in piata publica la o ora de maxima audienta chiar daca ni-l facem singuri sau intamplator avem si partenera, recte partener. Aici singularitatea se extinde la o pereche caci in esenta sunt doua fiinte dar si aici exista situatii specifice cand doamna interactioneaza cu un grup sau domnul cu 2 sau 3 partenere in funtie de cat il tine portofelul. Aici este vorba de intimitate multipla.
Dar deja am intrat pe terenul lui Freud si nu vreau sa-i deranjez "somnul".

Lost without music in a world of noises
"L'Homme est bon par nature, c'est la societe qui le corrompt" (sau ceva pe aproape) zicea prin secolul XVIII J.J.Rousseau. Si propunea educarea copiilor departe de tumultul vietii sociale, de influenta nefasta a parintilor (sic!), a cartilor (sic!), aproape de natura...ma rog, ar fi multe de povestit si de comentat, dar nu e nici locul, nici momentul...Genetica pare a-l contrazice pe batranul Jean-Jacques, vorbind despre "gene" ale crimei, alcoolismului etc. Pe de alta parte societatea creeaza institutii de reeducare si de reformare morala a indivizilor "rai" sau "inraiti", straduindu-se cel putin sa-l contrazica si ea pe scriitorul francez (vorba vine, ca-i elvetian genevez toata ziua). Omul, fiinta naturala si fiinta sociala a la fois, e greu de disociat altfel decat teoretic in bun sau rau si punct (partea "naturala" a fiintei) respectiv in bun sau rau la ceva (partea lui socializata ?!?). Cred ca ma opresc aici,inainte (oare nu-s prea prezumtioasa?)ca raspunsul meu sa fie "prea lung si incarcat de aiureli".
Simplificand la extrem lucrurile, am putea spune despre tine, rembrandt, ca esti bun si punct, atat vreme cat preocuparile si interesele tale declarate nu converg in mod egoist spre propria-ti persoana, ci se disperseaza generos spre celalalt (sau cealalta???), un "tu" multiplu, plural - tu si tu si tu si tu... si voi toate...