comentarii

omul neinvatat e ca un copac neingrijit


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
GANDURI - de Areal la: 25/02/2009 15:07:53
(la: POVESTIRI CU TALC (IV))
A fost odata un om sarac care-si purta povara gandurilor pe un drum de la marginea unei paduri… Fiind obosit, s-a sezat sa se odihneasca, sprijinindu-se cu spatele de un copac. Dar omul nu stia ca acel copac avea puteri magice, ca indeplinea toate dorintele celor care-l atingeau.
Pribeagul se gandi mai intai ce bine i-ar prinde un pahar cu apa. Si… brusc, se trezi ca tine in mana un pahar cu apa limpede. Surprins, a tinut un timp paharul in mana, dar in final a decis sa-l bea.
Apoi, ii trecu prin gand: “Ce mi-as dori acum ceva sa mananc…” Si dintr-o data se trezi cu mancare alaturi.
“Se pare ca dorintele mi se implinesc” gandi omul, mirat. Drept care rosti cu voce tare: “Vreau o casa minunata!” Si casa minunata aparu langa el. Apoi isi dori si o femeie superba si inteligenta, cu care sa-si imparta norocul. Cand i s-a realizat si aceasta dorinta, omul i-a zis femeii de langa el: “Stai putin, ce se intampla aici? N-am eu asa noroc! Nu mi se pot intampla atatea lucruri minunate tocmai mie!”
In momentul in care a rostit aceste cuvinte… toate au disparut.
“Stiam eu…” zise omul clatinand din cap… apoi s-a ridicat de sub copac si a pornit pe drumul de la marginea padurii, purtandu-si povara gandurilor…

Singura putere care se poate opune puterii unui gand - sau “credintei” - este cea a unui alt gand (poate din subconstient) sau a altei “credinte” interioare. O anumita forma-gand in subconstient se indoieste de posibilitatea de realizare a imaginii-dorinta creata de gandul constient, astfel rezultatul este, de multe ori, impiedicat sa se manifeste in planul fizic.

Din cartea:''Realitatea Finala'' de Balogh Bela
#410486 (raspuns la: #406704) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
femme, tux - de mazariche la: 16/06/2009 12:57:07
(la: Crasma mea e ca o floare :))
Da ma, carciuma voastra-i misto!
Balarii si copaci dezordonati ca-n curte la mine. Ia sa-mi pun si eu omul sa agate trascaleta in copac ca ocupa loc degeaba!:))))
#452029 (raspuns la: #451769) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
intrudere - de om la: 02/07/2009 17:57:57 Modificat la: 02/07/2009 17:59:10
(la: Despre simtul proprietatii la romani...si altele)
citit text introductiv in diagonala, raspuns la fel ;)

Ex cu luatul din pom:
pai romanii isi fac garduri tocmai pt ca respectul proprietatii nu exista! In alte tari nu exista garduri ca sa delimiteze proprietatile, dar nimeni nu vandalizeaza un copac pt un fruct. NU am vazut persoane care intra pe acele proprietati, dar am vazut oameni cerand voie proprietarului sa ia un fruct. Nu era proprietarul, nu intrau!!!
In romanica am vazut ciurda pe gardul omului ca sa-i goleasca copacul...unii mai rupeau direct crengile ca nu mai aveau unde sa puna fructele :((

Ex cu parcarea:
pai daca ai 10 parcari pt o scara de bloc cu 10 etaje (in cazuriel fericite)...nu mai se poate discuta de simtul proprietatii ci mai degraba de supravieturie. In plus, toti sunt "jmecheri" si nu-si cumpara loc de parcare si chiar daca-si cumpara tot vine unul ca tine :)))...si parcheaza acolo, iar politia nu o sa vina daca este chemata.
Deci in acel ex, dpmdv, nu se vorbeste de simtul propiretatii ci mai degraba de cel al supravietuirii intr-o societate fara ordine!

Daca nu am prins bine ex tale de pe confa asta..scuze si ignora acest mesaj, dar nu am timp decat de diagonale. :(
Omul si copacul(3) - de Areal la: 25/06/2008 15:49:15
(la: POVESTIRI CU TALC)
Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac.Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”.Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”.
Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”.
Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?”
Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”.
Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.
„Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”.
Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime.Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou. Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.
Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”.
Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”. Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta”. Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat. Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj” ...

Dacă viaţa noastră ar semăna cu acest copac, întinzându-şi ramurile până departe, gata să le ofere umbră şi adăpost tuturor celor în nevoie, deschizându-şi braţele în faţa tuturor, am înţelege ce este iubirea. Nu există definiţii, scripturi sau doctrine ale iubirii. Nu există un set de principii care se aplică iubirii...IUBIREA ESTE UNIVERSUL...
...ai vorbit ca un om mare... - de SB_one la: 16/10/2004 10:31:44
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
...ai vorbit ca un om mare...

si totusi, aici cine se va supara?:-))


Moise, Isus si un barbos mic joaca golf.
> > Moise ia crosa si cu o lovitura eleganta trimite
> > mingea in mijlocul unui lac.Imperturbabil,intra in
> > lac, apele se despart si isi joaca mingea.
> > E randul lui Isus. Si el ia crosa si proiecteaza
> > mingea pe o traiectorie parabolica (parabola fiind
> > specialitatea lui),mingea aterizeaza tot in mijlocul
> > lacului, pe o frunza de nufar.Isus linistit, merge pe
> > apa si isi joaca mingea.
> > Micul barbos isi ia crosa si cu o miscare
> > oribila, din aia de tip care n-a jucat in viata lui
> > golf, proiecteaza mingea intr-un copac,de acolo ea
> > ricoseaza intr-un camion si din nou de un copac,apoi
> > pe acoperisul unei case, o ia pe un burlan si se
> > rostogoleste intr-un sant care se varsa in lacul
> > susnumit. Pe marginea lacului, un broscoi enorm
> > inghite mingea. Deodata din cer apare un uliu care se
> > repede asupra broscoiului si il ia in gheare, pleaca
> > cu el zburand pe deasupra terenului de golf.
> > Broscoiul,luat de ameteli, scapa mingea care
> > aterizeaza exact in gaura.
> > Moise se intoarce spre Isus si-i zice acru :
> > - Uite vezi, de aia nu-mi place sa joc cu tac-tu.
#25255 (raspuns la: #25239) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
anisia+ooanna+ alexandra = OM - de Intruder la: 10/01/2006 23:50:10
(la: MI-E DOR DE "UN OM")
anisia+ooanna+ alexandra = OM

om, asta e misto s-o scrii pe-un copac sau pe-o banca...:))))
___________________________________
semper idem...
#99550 (raspuns la: #99547) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cu "simpatie"pentru OM - de munteanu rodica la: 10/05/2008 06:33:37 Modificat la: 10/05/2008 06:36:15
(la: amintiri de tinerete)
şi cu menţiunea ca acest cuvint,"OM" ar trebui prin decret(de oricare ar fi)sa se scrie doar cu majuscule chiar şi atunci cînd acestea sunt minuscule;))



"Ideea cu procesele este buna, asa ar fi mai mult respect pe cafenea...macar de frica ;))" zice OM.

eu ofer o"dedicaţie"
Lupul Moralist(Grigore Alexandrescu)

V-am spus, cum şi se pare, de nu îţi fi uitat,
Că lupul se-ntîmplase s-ajungă împărat.
Dar fiindcă v-am spus-o, voi încă să vă spui
Ceea ce s-a urmat subt stăpînirea lui.
Auzind împăratul că-n staturile sale
Fac năpăstuiri multe păroşii dregători,
Că pravila stă-n gheare, că nu e deal sau vale
Unde să nu vezi jertfe mai mulţi prigonitori,
Porunci să se strîngă obşteasca adunare,
Lîngă un copaci mare;
Căci vrea pe unii-alţii să îi cam dojenească,
Şi-n puţine cuvinte,
Să le-aducă aminte
Datoriile lor.
Toţi se înfăţişară: şi-nălţimea lupească
Începu să vorbească
C-un glas dojenitor:
„Domnilor de tot felu! Bune sînt astea toate?
Datoriile slujbei astfel le împliniţi?
Nu aveţi nici sfială, nici frică de păcate,
Să faceţi nedreptate şi să năpăstuiţi?
Toate slujbele voastre ţara vi le plăteşte;
Încă, pe la soroace,
Cîte un dar vă face.
Dar reaua nărăvire,
Ce o aveţi din fire,
Nu se tămăduieşte.
Vedeţi cu ce morţi grele
Se isprăvesc din lume
Şi cum lasă rău nume
Acei care fac rele.
Gîndiţi-vă că poate veţi da cuvînt odată.
La-nalta judecată.
Gîndiţi-vă la suflet, şi luaţi de la mine
Pildă a face bine.“
Ast cuvînt minunat,
Pe care domnul lup auz că l-a-nvăţat,
Trecînd pe lîngă sat.
La ziua unui sfînt, cînd preotul citea
Şi propoveduia,
Pe mulţi din dregători, să plîngă i-a-ndemnat.
„E! ce aţi hotărît, jupîni amploiaţi?
Oare-o să vă-ndreptaţi?“
Îi întrebă atunci înălţimea-mblănită,
Ce purta o manta de oaie jupuită.
„Spuneţi, o să schimbaţi purtarea-vă cea proastă?“
— „Să trăiţi la mulţi ani, dobitocia-voastră,
Răspunse un vulpoi, în slujbe lăudat;
Ne poate fi iertat,
Să vă-ntrebăm smerit, de vreţi a ne-arăta,
De unde-aţi cumpărat postavul de manta?“

Cînd mantaua domnească este de piei de oaie,
Atunci judecătorii fiţi siguri că despoaie.

(Ed. 1842)

sau mai bine doua



http://www.trilulilu.ro/zummagio/8cd30b7571fa10
#309523 (raspuns la: #309513) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Omul si copacul(1). - de Areal la: 25/06/2008 15:48:01
(la: POVESTIRI CU TALC)
...Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat.
Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat. . Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie. Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele. Iubirea este întotdeauna gata să se încline; egoul, niciodată. .Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simţi mizerabil. Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează..Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşi facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept”. Iubirea îşi aşteaptă întotdeauna obiectul afecţiunii sale. Ea nu este altceva decât o continuă aşteptare.
Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Singura tristeţe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăşi cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită.
#320195 (raspuns la: #320054) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Omul si copacul(2) - de Areal la: 25/06/2008 15:48:43
(la: POVESTIRI CU TALC)
Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toţi cei care cresc în lumea ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?”Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”. Egoul este întotdeauna motivat: „Ce poţi să-mi oferi pentru ca să vin la tine? Aş putea veni, dar numai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aş face-o”. Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintă propria sa răsplată.Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu ţine niciodată nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se dăruieşte necondiţionat. „Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi ca voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere întotdeauna bani, căci banii înseamnă putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa. Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felul acesta, vei obţine bani”.Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit. Iubirea se bucură chiar şi atunci când este lovită. Egoul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când obţine ceva. El nu poate simţi decât nefericire.
Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor.
Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii.
"Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat..." - de cosmacpan la: 28/12/2008 10:24:06
(la: Din traista lui Zgamboici...)
"Omul este ceva ce trebuieşte depăşit. Făcut-aţi voi ceva, să-l depăşiţi?

Ce e maimuţa pentru om? Luare în râs, ruşine dureroasă. Aşa va fi şi omul pentru Supraom: luare-n râs, ruşine dureroasă.

În fapt, omul e un râu plin de mocirlă. Şi trebuie marea să fii, ca să sorbi râul mocirlos fără a te murdări.

Omul e-o sârmă întinsă între animal şi Supraom – o coardă peste un abis.

Măreţia omului constă în faptul că el este o punte şi nu un ţel la care să ajungi. Ceea ce poate fi iubit în om este că el e trecere şi e pierzare.

Iubesc pe cei ce nu ştiu să trăiască altfel decât pierind, fiindcă pierind se depăşesc.

Iubesc pe cei plini de un mare dispreţ, căci poartă în ei înşişi un respect suprem: ei sunt săgeţile dorinţei ţintite spre malul celălalt.

Iubesc pe cei ce n-au nevoie să caute dincolo de stele o cauză din care să piară şi pentru care să se jertfească, ci ard pentru pământ, ca într-o zi să poată fi pământul – a Supraomului împărăţie.

Iubesc pe cel care trăieşte doar pentru a şti si care vrea să ştie, ca să-i dea voie într-o zi Supraomului să fie. Astfel îşi vrea el a lui pierzare.

Iubesc pe cel al cărui suflet în cheltuirea-i de sine refuză orice plată, căci nu are să dea vreodată înapoi: acesta doar dăruieşte, fără încetare, iar pentru sine nu ţine nimic.

Iubesc pe cel pe care-l cuprinde ruşinea când zarurile cad de partea sa şi care se intreabă atunci : „Nu-s oare vreun măsluitor?” Căci vrerea sa-i să piară.

Iubesc pe cel care îl mânie pe Dumnezeul său, din dragoste de el. Căci din mânia acestui Dumnezeu al său, el va pieri.

După ce Zarathustra grăi aceste vorbe, privi din nou mulţimea în tăcere: „Iată-i, îşi zise în sine, iată-i cum râd: Nu mă înţeleg, pentru că eu nu sunt gura care să placă acestor urechi.
Ar trebui să le pleznesc timpanul, să-nveţe să asculte cu privirea? Sau nu mai cred aceştia decât în vorbele celor care bolborosesc?”

Prea mult în munţi trăit-am, prea mult am ascultat pârâuri şi copaci; şi iată, le vorbesc acum cum aş vorbi unor păstori de capre.

Un creator îşi caută însoţitori, nu hoituri, el nu vrea nici turme, nici credincioşi. El caută creatori, să se-nsoţească, dintre aceia ce înscriu, pe table noi, valori la fel de noi.

De zece ori pe zi să izbândeşti asupra ta – aceasta îţi dă o bună osteneală şi-i opiu pentru suflet.
De zece ori să te împaci cu tine însuţi – fiindcă amarnic este să te-nfurii şi rău se doarme când eşti mânios.
Încearcă să afli zece adevăruri în fiecare zi, de teamă să nu cauţi şi noaptea şi să-ţi rămână sufletul flămând.
De zece ori pe zi să cauţi să râzi şi să te veseleşti, de nu noaptea-ţi va fi chinuită de stomac – acest părinte al melancoliei

Vai fraţii mei! Acel Dumnezeu pe care l-am creat, era lucrare de om, sminteală omenească, precum toţi Dumnezeii sunt!"
Cămaşa unui om fericit - de Tot Areal la: 12/05/2009 09:09:06
(la: POVESTIRI CU TALC(V))
Se spune că, odată, un împărat s-a îmbolnăvit grav. A fost consultat de o mulţime de medici, dar nici unul nu a reuşit să-i dea vreo şansă de vindecare. Văzând că medicii nu-i găsesc leacul, în cele din urmă a apelat la un vraci, iar acesta i-a spus că, dacă va reuşi să îmbrace cămaşa unui om cu adevărat fericit, se va face sănătos. Şi cum oamenii în asemenea situaţii uită de Dumnezeu, uită că e păcat să apelăm la vraci, la bioenergie sau alte mijloace oculte şi fac orice, numai să-şi rezolve necazul, n-a mai stat pe gânduri şi a început să pună în practică sfatul vraciului.
Imediat câţiva slujitori au fost trimişi în toată lumea să caute un om fericit, să-i ceară cămaşa şi să i-o aducă împăratului. Aceşti slujitori au bătut la poarta unui alt împărat şi i-au spus:
- Măria ta, nu eşti tu cel mai fericit om? Eşti doar un împărat puternic. Am vrea să ne dai cămaşa ta să o ducem împăratului nostru.
- Eu fericit? Nu am fost niciodată. Mereu sunt îngrijorat că voi fi atacat, că voi avea războaie. Sunt neliniştit şi nu am niciodată somnul tihnit. Să ştiţi că nu sunt deloc mulţumit şi fericit.
Auzind aşa, slujitorii au plecat trişti mai departe şi au bătut la poarta unui om foarte bogat, a unui bancher, şi i-au zis:
- Domnule, noi credem că având de toate şi fiind foarte bogat, dumneata eşti tare fericit. Nu-i aşa? Am vrea să ne dai cămaşa ta să o ducem stăpânului nostru.
- Vă înşelaţi amarnic dacă voi credeţi că eu sunt fericit. Cum aş putea fi fericit de vreme ce mereu mă tem că voi pierde banii, sau cineva mi i-ar putea fura. Mereu mă neliniştesc gândindu-mă cum să-i investesc cât mai bine, cum să-i fac să sporească mai repede. Mă gândesc apoi cui să-i las ca moştenire pentru a nu se risipi.... Şi mai am multe alte temeri. Vă spun că nu sunt şi nu am fost niciodată fericit.
Slujitorii merg mai departe şi bat la poarta unui om învăţat.
- Domnule, dumneata, care ai o faimă de om învăţat, cu siguranţă, trebuie să fii şi tare fericit. Cunoşti atâtea lucruri, ai dezlegat atâtea mistere! Nu se poate să nu fii fericit. Am vrea să ne dai cămaşa ta să o ducem stăpânului nostru.
- N-am găsit încă fericirea. Aşa credeţi voi că eu sunt fericit? Vă înşelaţi. Cum descopăr un adevăr, o noutate, mintea mea devine iar neliniştită. Ea vrea altceva, vrea mai mult. Nu am fost niciodată fericit. Credeţi-mă!
Acei slujitori începeau să fie descurajaţi. Nu mai ştiau la ce poartă să bată. Dar le era ruşine să se întoarcă acasă fără această cămaşă, fără să împlinească această misiune. De aceea, abătuţi şi obosiţi s-au retras într-o pădure. S-au aciuat lângă o colibă, la rădăcina unui copac bătrân. Cum stăteau ei lângă copac, gata să adoarmă de obosiţi ce erau, aud din colibă, pe cineva rostind următoarele cuvinte: "Doamne, ce fericit sunt că şi azi am avut cele de trebuinţă vieţii mele! Doamne, ce fericit sunt că şi azi am întâlnit oameni binevoitori care m-au ajutat! Doamne, ce fericit sunt....." Când au auzit, acei slujitori au năvălit în colibă să vadă cine rostise aşa cuvinte. Intră înăuntru şi găsesc un om în genunchi, cu mâinile ridicate către cer, care se ruga. Îl întreabă imediat:
- Omule, e adevărat că eşti fericit, aşa cum spui?
- Da, sunt foarte fericit fiindcă azi Dumnezeu m-a ajutat şi l-am simţit alături. Iar acum mă culc liniştit. Sunt foarte fericit că a venit primăvara, că au înflorit pomii, a răsărit iarba, au început găinuşele să se ouă. Ce vreţi mai multă bucurie ca asta?!
- Am vrea să te rugăm ceva: noi îţi plătim cât vrei dumneata, dar dă-ne cămaşa dumitale. Dacă împăratul nostru o va îmbrăca, se va face sănătos. La care omul din colibă le răspunde:
- Dar eu sunt aşa de sărac încât nici nu am cămaşă...
___________________________________________________________________________
Fericirea cea adevărată este cea sufletească, lăuntrică. Oamenii caută o fericire pământească, ce pleacă din afară. Se trudesc oamenii să facă mai întâi bogăţii, să se umple de bani, de plăceri şi de mărire lumească. Fericirea după care umblă cei mai mulţi constă în dorinţa de a avea spor la averi, belşug şi sănătate. Sunt bune şi acestea şi au şi ele rostul lor, dar nu valorează nimic, n-au nici un preţ, dacă nu sunt puse toate în slujba mântuirii sufleteşti.
Lumea doreşte o fericire pământească, care n-are nimic cu mântuirea sufletului, ci dimpotrivă, e foarte primejdioasă.
Câţi săraci nu s-au îmbogăţit şi au uitat cu totul de suflet! Când umblau cu pantalonii cârpiţi, cu opinci în picioare şi trăiau în modestie şi sărăcie, mergeau la biserică şi se rugau; erau blânzi, liniştiţi, ruşinoşi şi temători de Dumnezeu. Aşa îşi creşteau şi copiii, dar de îndată ce au dat de bani s-au pus pe chefuri şi petreceri, împodobindu-şi casele cu fel de fel de lucruri şi mobile costisitoare. Toate acestea i-au făcut să uite pe Bunul Dumnezeu şi s-au îndepărtat astfel de Biserică uitând că mai sunt creştini.
#436850 (raspuns la: #435921) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
om - de zaraza sc la: 15/11/2010 11:07:41
(la: Confa zarazei sc si-a lui ET86Tm)
Ce legătură este între mayaşi şi extratereştri şi nu ştim noi? :D
Dar ca veniţi din cer cum suntem consideraţi, confirmăm că într-adevăr, multă lume, nu numai de pe Pământ, aşteaptă cu interes efectul alinierii Terrei, Soarelui cu centrul Căii Lactee.
Conform credinţei mayaşe, centrul galaxiei este uterul cosmic. Un loc atât de important, încât mayaşii erau convinşi că după această dată omenirea îşi încheia, dacă nu existenţa, cu siguranţă intra în alt ciclu. Calendarul mayaş se încheie în momentul acestei alinieri. Anul care pentru noi ar fi 2013, nu mai există în calendarul mayaş, deşi s-au găsit unele texte care pomenesc despre anul cinci mii şi ceva.

Profeţiile incaşe prezic apariţia unui nou om pe planetă, o persoană puternică şi înţeleaptă, care s-a eliberat de frică.

Copacul Vieţii care se află în centrul galaxiei, după cum cred mayaşii, ar determina o dată cu alinierea, un salt evolutiv, caracterizat prin dispariţia oamenilor cu frecvenţe joase de energie.
Sună prea frumos ca să fie şi adevărat! :P Dar măcar avem material original pentru filme.

#582188 (raspuns la: #581290) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Daca esti felul de om pentru - de Daniel Racovitan la: 01/09/2003 05:24:03
(la: Cumpar timp...platesc oricit...)
Daca esti felul de om pentru care copiii le "mananca" timpul, atunci te compatimesc. Si ii compatimesc si pe copii tai, ca ei saracii n-au nici o vina. Cred ca ai vrut sa scoti o fraza "desteapta" dart de fapt ti-ai afisat egoismul.
#98 (raspuns la: #97) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Credinta intre Dumnezeu si om - de monika b. la: 30/09/2003 07:31:17
(la: Exista sfintenie fara Dumnezeu?)
Undeva in Biblie scrie ca pentru a castiga viata vesnica langa Iisus trebuie ca fiecare dintre noi sa duca in spate o cruce.Uitandu-ma in jurul meu vad ca are o foarte mare dreptate:fiecare om are greutati,probleme,suferinte si cate o mare dezamagire.Tocmai in acest punct se vede credinta,sa putem indura orice suferinta cu fruntea sus si incredere in Dumnezeu si mai ales sa intelegem ca viata nu este altceva decat un mare test al Divinitatii.Cam asta ar fi esenta credintei din punctul meu de vedere,deci nu prea vad unde ar putea exista sanctitate fara Dumnezeu-El Insusi este Cel Sfant.
cam exaltat omul... - de JCC la: 30/10/2003 04:51:04
(la: EvZ: Nicu Bujor isi doneaza viata)
daca este parinte si are copii, sa-l framante mai mult copiii altora decat cei proprii?

omul mi se pare cam exaltat..
doar poate ca este bolnav sau risca sa moara de un cancer, avand inima sanatoasa.. atunci l-as intelege...

recent s-a descoperit ca inima de porc este compatibila cu grefarea la om, exista si antecedent.
#2682 (raspuns la: #2653) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
omul ce cade - de Catalina Bader la: 04/11/2003 03:47:33
(la: Virtutea si intelegerea!)
Ce frumos si cat de adevarat...
Omul cade si se ridica.De cand se naste, de la primii pasi-in sensul strict al cuvantului, pana cand moare-in sensul metaforic.
Depinde de puterea LUI cat de mult cade si cat de sus se ridica.
#3097 (raspuns la: #3084) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Relatia caine/om - de Catalina Bader la: 04/11/2003 08:51:20
(la: Ce face un caine)
In relatia asta totul este relativ.
Cine este om-ul si cine este cainele?!
intelectual este un om cultiv - de sorin1975 la: 08/11/2003 15:43:49
(la: "Nu exista intelectuali")
intelectual este un om cultivat ... nu neaparat inteligent! IQ-ul nu defineste gradul de intelecualitate al unui om ...
Gala Galaction, parintele si omul - de Ingrid la: 18/11/2003 06:40:44
(la: Antisemitism)
Gala Galaction, slujitor in odajdii al Bisericii Ortodoxe Romane:

Veneam adeseori, de la tara la oras, impreuna cu parintii mei, ca sa vedem niste rude. Eram mic; ma apropiam de clasa intaia primara. Intr-o dimineata de vara, sosind de la tara, las pe cei mari in casa, bucurosi de revedere, si ies in curte sa ma plimb. Era o curte fermecatoare: plina cu ierburi nedisciplinate, cu arbori patriarhi si cu unele lucruri vechi, rasturnate si decrepite...

In fata casei, o uluca de stachete despartea curtea aceasta de alta mai mica si mai luminoasa. Observ intaia oara ca, dincolo, la vecini, sunt copii. Ma apropii si prin stachetele rare legam prietesug. Erau doua fetite... Cum va cheama? Matilda si Lia. Matilda era de seama mea; Lia mai mica. Era un eveniment placut. Matilda avea o papusa, Lia un carucior... Erau copii frumosi si blanzi. Ne-am lipit fruntea de uluca si ochi in ochi am stat de vorba, copilareste multumiti de intalnirea noastra. Dar iata ca ma striga cei din casa.

Am alergat sa le spun ca mi-am gasit prieteni. Spre toata mirarea mea, aud atunci: Ce mai prieteni! Acelea sunt fete de ovrei. Sa nu le mai chemi la uluca. Auzi? Sunt ovreice!

Era intaia oara cand ma intalneam in viata mea cu antisemitismul. Rudele mele de la oras ma tineau de rau sa nu ma imprietenesc cu ovreii. Iata prima intepatura veninoasa pe care filoxera antisemita o incearca asupra mladitei sufletului nostru. Sunt copii de ovrei!... Si daca sunt?... Ce sunt ovreii? Asupra mea, unuia, aceasta distinctiune vestejitoare, prinsa la sase ani, a inraurit curios ca o ispita. Ce sunt ovreii, daca trebuie sa ne ferim de ei si de copiii lor? In imprejurarea mea, de Matilda! Era doar un copil atat de dragalas, de bucalat si de trandafiriu!

In clasele primare, am avut coleg un singur ovrei, Goldstain Marcu. Un scolar de seama, premiant totdeauna, si vrednic de toata luarea-aminte. Ma impresiona, la el, indeosebi, un fel de francheta si de avant sufletesc pe care nu-l gaseam decat la un singur alt coleg. Afara de asta, Marcu al meu citia haiduci si la orice incurcatura sau controversa apriga nu ramanea cu mainile in buzunar.

Cu aceste impresiuni despre evrei am ajuns, din coltul meu de provincie, in Capitala Romaniei. Ar trebui poate sa mai adaug ca in podul acelei case, langa care locuiau parintii Matildei, am gasit, mai tarziu, o Biblie scolara, cu icoane. In aceasta carte, am citit o multime de intamplari, de fapte minunate sau vitejesti, o poveste intreaga, cu peripetii zguduitoare, petrecuta intre Dumnezeu si israeliti. Acesti israeliti - am aflat de la dascalul nostru - nu erau altceva decat stramosii evreilor.

Asa ajunge cineva sa se desparta de gloata antisemita si sa creada ca evreii sunt oameni vrednici de toate drepturile, de toate libertatile si de toate binefacerile filantropiei si ale civilizatiei. Cunosc viata, inteleg luptele sociale si economice si stiu de mult ca popoarele nu sunt colonii ingeresti. Antisemitismul popular e o inferioritate si o plaga ca atatea altele de cari este bantuita colectivitatea. Theodor Herzel spune cu dreptate: Popoarele pe langa cari traiesc evreii sunt toate, in general si in parte, cu perdea sau fara perdea antisemite. Poporul de rand n-are nici o pricepere istorica si nici nu poate sa aiba. Vulgul nu-si da seama ca pacatele Evului Mediu se intorc astazi pe capul popoarelor europene. Noi suntem ceea ce ne-au facut altii, inchizandu-ne in Ghetto. In afacerile banesti suntem, fara indoiala, mai tari decat altii, fiindca in Evul Mediu am fost azvarliti si tinuti numai pe maidanul afacerilor". Daca inteleg insa antisemitismul celor multi, nu inteleg antisemitismul celor putini, dedati studiului si cugetarii generoase. Cand problema evreiasca este una din durerile omenirei civilizate, cand antisemitismul e o pornire josnica nascuta din gelozie si din subteranele sufletului omenesc, cum poate un om luminat sa se lase contaminat de antisemitism? Socotesc ca, dimpotriva, orice amic al culturei si al libertatei sufletesti trebuie sa se intereseze cu simpatie de problema evreiasca si de maretul ideal care impinge astazi spre Sion toate inimile evreiesti.

Si cu toate acestea, puntile intre evidenta intelectuala si realitatea existenta sub soare sunt totdeauna rupte! Printre oamenii nostri de carte si de condei gasesti mai multi rau-voitori si antisemiti, decat prieteni dispusi sa priceapa si sa ajute.

Dinule - de Dinu Lazar la: 30/11/2003 14:00:28
(la: Racoviteanule)
Il intrebam pe bunicul meu ce meserie au avut cei mai batrini din familie pe care i-a cunoscut; firul se rupe undeva dincolo de 1800... dar toti au fost tzarani din sudul Moldovei, cu ogoare mici pe care era cite o fintina cu cumpana si cite un nuc mare... poate de aici o chemare genetica pentru acei copaci singurateci; poate si altele sa fie resorturile ascunse... oricum eu nu am constientizat decit la armata ( am facut o armata relativ grea, pentru un dandy de Cishmigiu... la pifani la Vinju Mare, cu masca pe figura si marsuri de 40Km si stat in si sapat la shantzuri) - deci nu am constientizat decit atunci mirosul reavan al pamintului, ceatza de dimineatza si importanta pe care o au in viata citeva momente de liniste induse de un copac pe care te sprijini.
Cam tot in acele vremuri - erau anii `70 - am vazut un film polonez care m-a impresionat foarte tare; se numea "Iubire" si nu mai tin minte din pacate regizorul; eroul principal se cauta pe sine si a avut puterea sa faca acest lucru construindu-si citeva traiectorii diferite; a incercat sa se faca preot, dar de la A la Z, a incercat sa se faca alpinist, a incercat sa gaseasca raspunsul si in alte moduri, dar nu a gasit acest raspuns - dar a tot incercat.
Eu sunt mai fericit, caut numai in imagine - sau mai nefericit poate - si nu cred ca as putea sa ma vad ca sau intr-o imagine si nici nu stiu care imagine e mai aproape de ce ar trebui sa fie raportata la cunostintele si sentimentele mele din acea clipa - si nu stiu nici macar ce anume ar trebui sa fac.
Cautarea in sine e poate un balsam, poti sa iti zici ca ai alergat, nu ai luat medalia dar continui sa alergi pentru ca asa s-a nimerit sa te prinda bagheta celui de sus si de atunci tot alergi.
Imi este clar ca pentru ca sa faci o imagine buna trebuie sa cunosti daca nu vietile pictorilor si ale fotografilor pe dinafara macar foarte multa plastica, compozitie, culoare, tehnica, si ca in momentul in care faci fotografia trebuie sa ai puterea ca ceea ce stii sa transformi intr-un limbaj cit mai simplu, in simple verbe, adjective si substantive, si sa iti scrii propria poezie complicata folosind acel limbaj simplu.
In alta ordine de idei la mine imaginea devine, se transforma, prea deseori e o distanta mare intre ce memoreaza compact flash-ul la fotografiat si ce se poate vedea pe monitor dupa ce imaginea a fost editata in mai multe reprize.
Dar cred ca in timp se poate construi o amprenta, un stil, si acel stil unitar este esenta lucrarii fiecaruia, este ceea ce ramine, este deseori ca umbra unei scari cu un om pe un zid ars, asa cum am vazut intr-o imagine facuta de un fotograf de razboi american la Hirosima cu ceea ce ramine din noi dupa bomba atomica.
Suma tuturor imaginilor vazute, banuite si realizate, se transforma mereu in alambicul complicat al uitarii si al devenirii si da senzatia si speranta ca miine in sfirsit, sau cindva, voi face acea poza minunata in care as putea sa fiu. Dar cred ca mai am de sapat; si mai trebuie timp, har, noroc si chef. Grea combinatie...
#5540 (raspuns la: #5538) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: