omul si sufletul sau

*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.

Buna, Elisabeta.

Omul este o UNITATE, chiar daca aceasta unitate are de suferit din pricina luptei interioare dintre "omul cazut, omul vechi" si "omul innoit de Hristos", cum spune Apostolul Pavel. Intelegând aceasta unitate a omului (trup-suflet-duh sau trup-psihic-duh), intelegem si de ce cele sufletesti si cele psihice (sau: cele sufletesti si cele duhovnicesti) se influenteaza reciproc.

Mediul si ereditatea pot PREDISPUNE spre depresie, dar cauze mai puternice, legate de domeniul spiritual, sunt: culpabilizarea (din partea altora, dar si neputinta de a-si ierta siesi unele lucruri), nostalgia bolnavicioasa a trecutului, fantasmele viitorului, incederea disproportionata in mintea proprie si propriile ganduri (de aici se naste ceea ce spui: "vanitatea intinsa la extrem").

Deci eu zic sa nu mai adaugam unei asemenea persoane sensibile alte "acuze" si "culpabilitati", ci sa stim ca fiecare om are neputintele lui, si, de acolo de unde e, face ce poate, urmeaza cat poate iubirea aproapelui. Si atunci harul lui Dumnezeu se revarsa in viata lui si regleaza multe, atât duhovnicesce, cât si sufleteste/psihic, ba chiar si trupeste.

Doamne ajuta.

pr_iulian

P.S. In plus, se pare a vremurile pe care le traim sunt grele dpdv psihologic pentru fiecare dintre noi. Un cunoscut psihiatru catolic francez (Dominique Megglé, intr-o carte ce exista si in româneste: "Monahul si psihiatrul. Convorbiri despre fericire" intre parintele Amédée Hallier si dr Dominique Megglé) spunea nu demult ca "azi granitele dintre sanatate si boala psihica devin tot mai relative si greu de deosebit"...

nu doar ca este nemuritor, el este ceea ce conteaza cel mai mult pentru fiecare dintre noi. omul cu suflet linistit este omul cu spirit liber. eu cred ca asta e foarte important!


*****************************
Sa nu uitam de cei mai tristi ca noi!

depinde de la om la om;unele suflete sunt linistite,altele nu
nu putem generaliza

Sufletul e linistit fiindca e proiectia lui Dumnezeu in om. Ego-ul din om ingroasa sufletul omului. Una e sufletul (aidoma cu Dumnezeu) si alta e ego-ul. Ego-ul acopera sufletul, deci nelinistea care se manifesta in oameni (la unii mai putin la altii mai mult) vine din ego-ul lor si nu din suflet.

Sufletul este reflexia lui Dumnezeu in om (oameni).

Cine a spus aceasta?

In cartile despre vietile sfintilor se spun chestii de genul asta, sfintii le-au zis fiindca ei le-au trait.

Ca axioma, afirmatia nu rezista criticii - nu e nici pe departe evidenta, ba inca contine, implicit, afirmatii, care trebuiesc demonstrate ele-insele. Existenta lui Dumnezeu, de exemplu.
Dar si in cazul, ca o acceptam nedemonstrata, nu vad cum ar riesi din ea, ca
"D-aia e nemuritor, vesnic, in fericire deplina etc etc etc. "

Sfintii nu au simtit nevoia sa demonstreze ca la circ existenta lui Dumnezeu pentru masele de oameni. Cine vrea sa afle adevarul despre sensul vietii si al mortii il cauta singur si afla in cele din urma. Acum, sincer...daca ar veni unul iluminat si ar zice: "Ascultati mai oameni buni ce va zic: sufletul e precum Dumnezeu, sunteti toti ca Dumnezeu dar nu o stiti inca. Sunteti mai fericiti decat va imaginati da' nu stiti. Iesiti din "haina" ego-ului, a simturilor, a aparentelor si treziti-va la viata....etc, etc" zice lumea ca e cazut in cap. Cine-l crede pe cuvant? Vor toti dovezi. Si dupa ce-ar primi dovezile in cauza, tot nu l-ar crede, l-ar lua lumea de dement, bolnav psihic. D-aia se zice ca fiecare om trebuie sa-si gaseasca adevarul in el insusi, in sine...sa caute in el (prin introspectie) ceea ce-i lipseste si nu in afara, mediu si imprejurari, societate sau altii. Daca ar fi asa de usor, sa vina unul din afara (spiritual pe bune) si sa-ti explice ce sa faci, sa-ti faca demonstratii asa pe loc, la botul calului...nu s-ar mai chinui numeni sa ajunga la introspectie, adevar, sine, suflet, Dumnezeu, nu? Stiu ca toti vor "instant satisfaction" da' uite ca nu merge asa de usor, deh.

Apar si intrebari: care este diferenta dintre "nemuritor" si "vesnic"? "fericirea deplina", unde ai vazut-o?.

Nu e nici o diferenta intre nemuritor, vesnic si fericire deplina. Sunt insiruiri/caracteristici ale sufletului fiecarui om. Daca sufletul e precum Dumezeu in fiecare om, atunci e nemuritor (ca Dumnezeu), e vesnic (precum Dumnezeu) si e in fericire deplina (iar ca Dumnezeu). Nu are nevoie de "distractii" ca sa fie fericit, are tot ce-i trebuie :))

Sfintii sunt fericiti tot timpul si apoi mare parte dintre calugari si calugarite (dar nu tot timpul, se straduiesc intens insa ;-)). La ei am vazut-o.

Un om normal intotdeuana doreste mai mult decat are, tanjeste dupa ceva nu tocmai realizabil - dragoste nemarginita, frumusete absoluta, nemurire de asemenea...

De acord. Tanjeste mereu dupa ceva care sa-i dea fericire deplina, frumusete vesnica, viata fara de moarte...adica Dumnezeu ;-). Da' nu stie dupa ce tanjeste, cauta in afara si nu inauntru.

Exista o singura categorie de oameni pe deplin fericiti, dar nu sunt sanatosi psihic

E drept ca exista si bolnavi psihic care traiesc intr-un fel de stare de fericire. Am citit despre, am cunoscut. Sufletul lor e oarecum mai blocat la chestiile exterioare si mai "in tune" cu interiorul. D-aia uneori pot sa fie mai receptivi la chestii divine. Oricum, chestia e mai subtila, se intampla rar si depinde de boli. Am citit despre asta, tot in carti despre sfinti. Da' nu sunt singurii cu fericire absoluta, fara discutie ca nu.

"Simplu" este un cuvant, care inlocuieste, intr-o conversatie politicoasa, cuvantul "prost", pentru a nu ofensa bietii oameni neinstruiti, fara prea multa carte, fara idei etc.etc.etc
Salut!.

Sigur, fiecare cu interpretarile lui. Eu cand am zis simplu m-am gandit la simplu ca in "pur/necomplicat/clar"...ceva de genul asta. Nu am vrut sa fac pe desteapta, nici vorba. Si pe urma partea cu "mai multa carte" nu e relevanta, exista sfinti analfabeti asa ca...e loc pentru toata lumea. Norocul nostru...al astora mai fara scoala ;-) (intru si eu aici, recunosc!).

Moartea poate fi asemanata cu linia orizontului, care nu este un sfarsit, ci doar o limita a vederii noastre.
La sfarsitul turului prin manastire, ateistul ii spune cu compatimire calugarului: "Daca Dumnezeu nu exista, ti-ai irosit viata degeaba". Zambind, calugarul a raspuns: "Daca m-am inselat, am pierdut 50 sau 70 de ani de viata. Dar daca dumneavoastra va inselati, ati pierdut vesnicia".
Daca as manca un mar de fata cu tine si la ultima inghititura te-as intreba :
-ce gust a avut marul? Ce ai raspunde? Cu siguranta nu ai putea sa stii, ca nu ai mancat din el! Tot asa si cu Biblia , nu poti stii ce vrea sa ne spuna pana nu citim din ea. Nu va lasati amagiti de ce spun altii desprea ea! Este o sursa de informare despre: ce este sufletul? daca este muritor sau nu? Si multe alte subiecte la care poate nu ai un raspuns!
Doresc sa-mi spun si eu parerea din punct de vedere Biblic .
Pentru inceput cred ca e bine sa mergem la creatie.
La crearea omului, Dumnezeu face apel numai la Sine insusi si anume la plinatatea treimii Sale dumnezeiesti: ,,sa facem (noi-Tatal,Fiul si Duhul Sfant)…!’’ (Geneza 1:26 = pluralul de intensitate si de trinitate). Si continua :,,…dupa chipul Nostru si asemanarea Noastra’’. Deci si in om este o trinitate.
Esenta creatiei o gasim in Geneza capitolul 2 versetul 7(Gen.2:7) – unde Dumnezeu ii impartaseste omului din insasi fiinta Sa, i-a suflat in nari suflare (duh) de viata…’’
Despre trimitatea omului: duh, suflet si trup.
Duhul este partea componenta care nu poate fi perceputa cu simturile, este de natura suprapamanteasca(Gen.2:7; sin u este supus legilor materiei, spatiului si timpului. De aceea, el poate trai mai departe, separate de trup, ceea ce se si intampla prin moarte -Evrei 12:23).
Prin legatura dintre cele doua – trup si duh – omul devine in totalitatea sa un ,,suflet viu’’(Gen.2:7).
Daca ne-am imagina duhul ca un (+) si trupul ca un (–), atunci sufletul ar fi limba clopotului mentinuta in miscare de catre cei doi poli ai curentului electric. Prin aceasta se explica si deosebit de bogata viata sentimentala care caracterizeaza onul (,,jubiland pana in slava cerurilor – intristat pana la moarte…!’’/Goethe/).
Sufletul – rezumatul intregii vieti de simturi, sensibilitati si sentimente (Matei 22:37). Omul in totalitatea sa, ca faptura (Gen.2:7).
Trupul este partea componenta perceptibila cu cele 5 simturi ale omului trinitar. El este structurat din materie, din elementele pamantului si de aceea depinde de efectele respective de forta, de substante nutritive, lumina, caldura, etc. (Gen.2:7;1:29;3:19). El ,,se intoarce din nou in pamant’’(Gen.3:19).

"Siropul" acesta are "ingrediente" morale, sufletesti si intelectuale deosebite care automat transforma autorul intr-o persoana absolut minunata.
Un om de suflet si cu suflet a carui calitati nu cred ca pot fi puse de cineva vreodata sub semnul intrebarii.
Acest "sirop" a fost conceput pentru mine printr-o "reteta" sufleteasca unica si frumoasa care cu siguranta face diferenta...intre oameni si oameni de suflet.
Nu e pentru toate preferintele, iar cei carora nu le place un astfel de "sirop"...nu inteleg de ce l-au incercat.
Pentru mine are o semnificatie si o valoare inestimabila...stimabile om si, inainte de toate as prefera sa raspund eu mesajelor ce-mi sunt personal adresate.

“El are un suflet...nu stiu cum sa spun...are un suflet mare. Si ca orice om cu suflet mare trebuie sa si-l protejeze.”

Surse de agresivitate :
Fuga dupa acumulari de bunuri, moda, snobismul, vedetismul, nevoia de prim plan – cauzele ce uc la cresterea violentei. Etape: smecheria, aprecierea arivistilor, misto-ul si aruncatul cu vorbe de batjocura, tupeul si tentatia ca poti face orice, lipsa valorilor reale de raportare....
(O Dilema Veche al carei numar nu-l mai stiu)

Frumusetea nu poate indura sa ramana necunoscuta caci are oroare de val.
Frumusetea vrea sa se dezvaluie, sa radieze sa comunice.
Daca de pilda in cugetul tau apare o idee rara, pretioasa, vei fi obsedat de ea si vei resimti imboldul firesc de a o exprima.
(Anca Manolescu - Dilema Veche 229/5)

“In primul rand in 1877 ,nu existau avioane si nici rachete,pe-atunci se lupta cu prastia.
Te-as ruga din unul din ventricolul meu sa-ti retragi acest comentariu de handel(tiganeste caca)si sa te reprofilezi putin pe calciu sandoz intravenos,antidepresor si daca poti lasate de meserie!cu multa stima.”

“Eu n-am observat nici-un comentariu unde apreciezi pe cineva care merita sa fie apreciat. Te iubesti doar pe tine batrane! Am si eu gresile mele,pe care le recunosc,dar inima,intelegi tu ,inima mea este tare deosebita de-a ta! Am sperat ca intrand in cafenea,am sa dau peste romani adevarati,dar m-am inselat.”

Locul in care nu se intampla nimic si unde inselaciunile se tin lant.
Lantul nostru cel de toate zilele, mai trainic si mai rezistent decat orice toate naruitele noatre poveri. Drogul nostru de zi cu zi, care ne ia mintile, lasand inimile sa se zbata, fluturi sub candela mortii. Intalnirea din noapte cand visele se duc la culcare pentru a se trezi mai moarte cu o viata. Dorintele noastre ce sapa tunele de fuga pe sub barajele neputintelor nostre. Stolurile noastre ce ratacesc mai mereu polii iubirii printre cei ai datoriei. Suntem mai curajosi in spatele pleoapelor piezise? Suntem mai darnici in spatele cutitelor ce freamata de betia iertarii? Sfantul Ioan Gura de Aur, spunea ca “A da milostenie inseamna a da cu bunavointa si bucurie. Daca nu dai astfel, mai bine nu da, fiindca aceasta nu este milostenie, ci paguba.”
A da milostenie inseamna bucurie si bunavointa, a te darui inseamna sa nu te mai ai. Oferindu-te, daruindu-te, nu indeplinesti ritualul milosteniei si impartisirea cu cei din jur a preaplinului si bucuriei din tine. Frumusetea se pierde in ofranda sau se inmulteste asemeni painilor si pestilor? Poate ca nu orice mana poate infaptui miracolul inmultirii dar frumusetea cred ca si in desert se taraste asemeni lianelor sorbind stropul de transpiratie al noptii.

De ce acest colaj? De ce nu. Este o felie de pepene mai sec sau mai plin de zeama la fel ca toate legumele ce se coc sub soarele verii. La buna auzire.

E posibil să nu mă fi făcut înţeleasă. Ceea ce voiam să-ţi spun este faptul că nu copilul-Hitler este răspunzător de personalitatea ce i se ţese pe scheletul firii sale, ci acea încrengătură educaţională pe care o are-n cârcă.

Prim uter - stră-stră-..........- străbunică - răzbunică - mamă - Hitler

Am scurtat-o şi am lăsat deoparte partea masculină, dar ideea era că dintr-o mamă ca cea a lui Hitler, n-are cum să iasă un om cu suflet de Făt-Frumos.
Nu e el singurul responsabil, părinţii sunt şi ei pe deplin vinovaţi de turnura ce a luat-o viaţa copilului lor.

Dacă aş afla că-mi creşte în pântec un Hitler, nu l-aş avorta pe el, m-aş ucide pe mine. Greşeala-primordială s-a dat de-a berbeleacul şi a cuprins întreaga generaţie.

"Poate raspunzi la prima intrebare (aia cu ucisul oamenilor pt salvarea propriului plod)"

"ai ucide toti oamenii de pe pamant numai ca sa-ti supraietuiasca copii tai?"

Scuză-mă, pe asta am văzut-o abia acum.
Tre' să-mi fac musai un scenariu pt că nu pot să-mi imaginez o situaţie care să n-aibă măcar un sâmbure de adevăr în ea.
Dacă pământul s-ar transforma într-un loc sângeros şi neprielnic, dacă aş nimeri în mijlocul unui război în care toată lumea ucide pt a supravieţui, da, aş face-o.
Dacă un singur om ar îndrepta pistolul către tâmpla copilului meu, da, l-aş spulbera într-o clipită.

Voi pune un link în care-i vorba de un om c-o morală generoasă, un om cu suflet îndumnezeit :

medicii sunt extraordinari
la fel si asistentele
viata lor inseamna munca
si uneori esecuri
dar ei isi duc lupta pana la capat
tratandu-te ca pe un om.
cu suflet si cu pasiune pentru munca lor.
am intalnit numai OAMENI
in spital
medici si pacienti.
intre care exista o relatie
de suflet.
sunt casatorita din Septembrie, aici.
luna noastra de miere
a fost o gluma proasta
din doua luni si jumatate
trei saptamani am fost in spital.
pentru ca medicii
nu au dorit sa greseasca prima data
la a doua operatie
m-au intrebat:
trebuie sa riscam
accepti tu riscul nostru?
si le-am spus ca da,
avand convingerea
mai mult decat ei
ca NU VOR gresi.

La iesirea din spital
le-am multumit si le-am dorit ca
copilul meu sa le multumeasca intr-o zi
pentru ce-au facut intr-o zi de octombrie pentru mine.

am vazut o scanteie de lacrima
pe fata unui barbat
tare ca fierul.

multumesc inca o data, oameni buni.
sa aveti sanatate si viata lunga.
si putere de munca.

sa aveti numai succese,
oriunde va practicati profesia,
medici adevarati!

Catalina

Buna Eduard.

Despre rugaciuni mai intai:

1. Ca lucrurile sa fie mai exact intelese, vreau a spun dintru inceput ca rugaciunea este o manifestare fireasca a iubirii (altminteri, ea nu e decât vorbe goale - sigur, insa, noi oamenii, suntem fiinte "amestecate" si nu e cazul sa intram in logica lui sau-sau). Astfel, rugaciunea e un fel de imbratisare (in duh), de fel de invaluire (in duh) a iubirii. Si cum iubirea si duhul transcend acestea lume materiala, rugaciunile "penetreaza" distantele si timpul si aceasta lume.
   
2. Cand e vorba de "rugacinile Bisericii", mai intervin niste nuante. E vorba de rugaciunile unei comunitati care formeaza Trupul lui Hristos in acel loc. Rugaciunile din biserica/parohia mea sunt cu adevarat rugaciunile Bisericii lui Hristos, ale Miresei lui Hristos.
   

Despre moarte, rai-iad, starea sufletului:

• Pentru noi, crestini, moartea este doar o trecere, iar raiul si iadul sunt in primul rând niste stari: starea de iad (omul îl refuza pe Dumnezeu - cam cum au facut si fac duhurile rele, demonii) sau starea de rai (omul, cu pacate si patimi si lipsuri cu tot, îl primeste pe Dumnezeu, e cu fata la Dumnezeu).
  
  La aceste lipsuri si patimi si pacate se refera Apostolul când spune dupa moarte sufletul va trece ca prin foc: sufletul trece in lumea duhurilor cu toate ale lui, cu toate atasamentele lui fata de aceasta lume trecatoare; si, acolo, el e "sfâsiat" de o lupta interna a sa, intre doua vointe si tendinte: intre tendinta pusa de Dumnezeu in om, ca sufletul sa "urce" (limbajul e obligatoriu impropriu) catre El, si tendinta sa proprie ca sa ramâna cu lucrurile de care s-a atasat în aceasta lume. Sufletul se va gasi in fata iubirii lui Dumnezeu care va arde toate aceste atasamente, intrate in noi insine (cum arde doctoul niste negi, niste veruci); si asta doare, cu atat mai mult cu cât aceste atasamente sunt mai adânci si mai puternice. Dar sunt niste legaturi care trebuie sa fie taiate...
  
• Ei bine, pentru acestea trebuie sa fie sufletul pregatit, iar noi, fiecare dintre noi, ar trebui sa avem constiinta de a-i ajuta pe semenii nostri sa inteleaga si sa treaca peste, sa treaca cu.
  
• Aceasta pregatire se face, în mod normal, într-o viata: in general, daca te uiti in jurul tau la oamenii mai in varsta, cei mai multi dintre ei deja au ajuns la o anumita constiinta a desertaciunii ("desertaciune sunt toate câte nu ramân dupa moarte" - zice o cântare de la înmormântare). Apoi, întreaga viata crestina este o viata cu Hristos cel mort si înviat, Dumnezeu adevarat si om adevarat.
  
• In sfârsit, Biserica are o suma de rugaciuni in pragul mortii si imediat dupa moarte. Aceste "rugaciuni" sunt mai mult decat rugaciuni: sunt niste ritualuri (uneori complexe), in care se citesc (sau se cânta) texte din Scripturi sau "poeme" care ajuta sufletul pe acest drum (si adesea, îi ajuta si pe cei care participa la aceste slujbe sa inteleaga mai bine si sa'si indrepteze viata).
  
• Când noi spunem ca omul este trup si suflet (sau: trup, suflet, duh), în fapt nu vorbim de niste "parti" ale omului. Sufletul si trupul sunt atât de strâns unite, ca putem spune ca sunt una. Ei bine, când vine vremea ca sufletul sa se desprinda de trup, nu e usor:
  
  • omul poate fi speriat
    
  • omul poate fi debusolat de intrarea intr-o lume cu care nu s-a facut familiar deja din aceasta viata
    
  • omul are lipsuri, pacate si patimi
    
  • omul, din cauza acestei strânse uniri intre trup si suflet, sufera o "desfacere" treptata
    
  
  
• Relativ la aceasta "desfacere", "desprindere" treptata a sufletului, Biserica are o suma de traditii, pentru care face slujbele parastaselor la 3 zile, la 40 de zile, la un an (am enumerat doar acele termene pentru care traditiile converg):
  
  
  
  • Se zice deci ca 3 zile sufletul sta primprejurul corpului
    
  • Se zice deci ca apoi, pâna la 40 de zile, sufletul calatoreste prin toate locurile prin care a fost in viata, rememorandu-si tot trecutul (si in a 40-a zi s-ar produce o "judecata partiala" - insa aceasta inca ar trebui explicata, ca nu e deloc un soi de judecata de tribunal...)
    
  • La 1 an (si apoi in fiecare an) sunt pomenirile anuale care exista in multe traditii religioase.
    
  
  
• Mai se face apoi, dar nu e un obicei general, la câtiva ani de la moarte, cam când se socoteste ca descompunerea s-a implinit desavarsit (în România la 7 ani, ca e mai umed, în Grecia la 3 ani, ca e mai uscat), o pomenire mai speciala, cu un ritual de dezgropare solemna a ramasitelor (a oaselor), care sunt unse cu mir, in semn de respect pentru trup, creatia lui Dumnezeu, si sunt puse la locul lor. E si o modalitate indirecta prin care se descopera sfintenia unor oameni (ramasitele unor oameni sunt bine-mirositoare, fac minuni etc.).
  

In final, acum cred ca intuiesti si singur care e rolul si folosul acestor rugaciuni si ritualuri pentru cei adormiti:

• ne rugam Domnului pentru ei
  
• ii ajutam, ii sustinem (dar nu bocind, obicei pagân din unele locuri, care în fapt îi trage oarecum în jos)
  
• ne ajutam pe noi insine
  

Doamne ajuta.

An Nou plin de bucurii !

pr Iulian

Dear brother Alain,

Imi dau seama ca traiesti in Romania din cele scrise de tine.
M-am nascut si eu acolo cu 48 ani in urma,traiesc in USA de 23 ani.
Am sa-ti spun ca niciodata nu m-am simtit eu insumi in Romania,a fost o etapa din viata mea si o experienta karmica.
Nu ma consider deloc roman,dar nici american,ma consider insa apartinind lumii intregi.
Nu gindi rau acum despre mine si sa te referi la patriotism etc.Tu pt. mine esti fratele meu,si te iubesc.

Iti spun insa din suflet,si doar de el ascult ca sunt un om liber si vreau sa raman ca atare si nelegat de o tara anume.Asta nu inseamna ca nu iubesc Romania,dar iubesc si Brazilia de ex.
Nu uita ca suntem doar niste calatori in timp in aceasta Creatie,niste suflete nomade.
Fiecare cu drumul lui anume,peste citiva ani voi pleca in Italia definitiv,nu stiu cit timp voi sta acolo.Poate voi pleca in Africa undeva,nu stiu inca,destinul meu va decide.
Ori poate in final plec sa ma reunesc cu Marele Spirit.Stiu in mine ca intr-o alta viata trecuta am fost indian,de aceea am ajuns aici,pamantul meu m-a chemat inapoi,m-am nascut din el si tot in el ma voi duce.
Nu cred ca toti europenii sau asians au avut aceasta chemare venind aici.
Unii raman acolo unde s-au nascut pt. ca acesta e drumul lor scris,altii merg acolo unde au mai trait candva in trecutul altor vieti,ii cheama pamantul si tara respectiva,trebuie sa te reintorci de unde ai plecat si stelele te vor duce acolo,in ele e scrisa soarta ta.

Intr-o zi te trezesti si intelegi rostul Creatiei,ea te cheama pt. ca traieste prin tine si tu prin ea,e o dragoste sublima daca o vei afla si intelege cind iti vine vremea respectiva.E ca un ceas a carui alarma te scoala din somn.

Romanii pe vremuri au fost brave warriors,i-as compara cu fratii si surorile mele indieni americani,dar si-au pierdut curajul.Au devenit lasi in fata soartei,nu e vina lor,fiecare tara din lume are o anume soarta ca si o singura persoana.
Fratii si surorile mele au fost aici sistematic masacrati in genocid feroce de omul alb.Ma simt mult mai atras in spirit si suflet cu ei decat cu romanii,dar asta nu inseamna ca nu va cosider pe toti frati si surori,este un curcubeu
de culori si toate rasele din lume trebuie sa fim impreuna si repet si voi repeta mereu in acest forum ca suntem cu totii acelasi suflet si trebuie sa invatam sa ne iubim intre noi si sa uitam ce inseamna ura!

Draga frate,nu ma simt roman,ma simt om,un suflet ca si tine,si ma simt liber,
politica este pt. cei mincinosi si ingrati si ignoranti,egoisti,in alte vieti viitoare se vor descoperi pe ei insisi.
Tu asculta-ti sufletul,doar el iti va spune cine este si cine esti.
Asculta vintul si ploaia,au multe de spus.Priveste cerul cu stele,fiecare iti va vorbi caci au multe de spus.Vorbeste cu ele si vei simti in tine ca esti unul cu Marele Spirit,vei plange poate dar nu e o rusine,fiecare lacrima e sufletul unei stele pe cer,sufera prin tine dar te iubeste.

Fi tu insuti.Cunosc Elders(indieni din diverse triburi,f.f.f. spirituali)care traiesc
intr-o coliba si niciodata nu se plang ,sunt mai fericiti decat ti-ai imagina.
Le dai good tobacco si iti vor spune povesti pline de intelepciune,sunt saraci,mai saraci ca orice roman din Romania dar niciodata NU se plang!!!
Nici nu au curent electric macar si se spala in lighean,n-au nici tv.si totusi..sunt cei mai aproape de Dumnezeu,crede-ma!!!!La ei va veni Dumnezeu intotdeauna si ei vor fi primii pe care ii iubeste ,sunt copiii lui!

Nu uita my brother,acelasi singe curge in noi toti,nu e nici albastru si nici galben,este rosu si ne face pe toti frati si surori asa cum Marele Spirit a dorit.

Sper ca ti-am dat un raspuns la textul tau.
Cu toata dragostea,
Love&peace,
Ozzy

Linkul:
http://www.credo.ro/catehism2.php?q=28

care duce la acest text:



IISUS HRISTOS
ACASA
PORTAL
CALENDAR
PROLOAGE
RUGACIUNI
CATEHISM
INVATATURA
CARTI
ANUNTURI
ABONAMENT
CONTACT

Abonati-va la publicatia electronica
"Stiri ortodoxe"



sponsorul credo.ro:
LIBRARIE.net
--------------------------------------------------------------------------------

Carti ortodoxe
peste 100 de titluri

Invatatura >> Catehism Ortodox


28. Care este invatatura crestina despre om?

Omul este cea mai de seama faptura de pe pamant, caci numai omul este facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si numai pe om l-a binecuvantat Dumnezeu sa creasca, sa se inmulteasca, sa umple pamantul si sa-l stapaneasca (Facere 1, 26-28).

Trupul omului l-a facut Dumnezeu din pamant, iar sufletul l-a creat prin suflarea dumnezeiasca, odata cu trupul. De aceea, la moarte, trupul se intoarce in pamant, din care a fost luat, iar sufletul nemuritor trece in lumea nevazuta (Eclesiastul 12, 7).

Chipul lui Dumnezeu din om inseamna sufletul nemuritor cu puterile sufletesti, mintea sau cugetarea, simtirea si voia libera, ca si constiinta morala, acel judecator drept pe care il purtam fiecare in noi, toate purtandu-ne catre Dumnezeu; iar asemanarea cu Dumnezeu inseamna intarirea in virtute si sfintenie a acestor puteri sufletesti ale omului, pana la apropierea de Dumnezeu.

Powered by Gigel Chiazna
Parteneri: Pro-Vita | Razboiul Nevazut | OrthodoxInfo.net

1 Thessalonians 5:23
Hebrews 4:12
Job 32:7-9
Ecclesiastes 12:6-8

Omul = Trup + Suflet + Duh

Trup = Muritor

Sufletul = Poate fi Muritor, poate fi schimbat.

Suflet + Duh = Nemuritor

Duh= Nemuritor

Suflet = Constientul Omului (Personalitatea Omului)

Duh = Spiritul dat de Dumnezeu Omului; creat inainte de Suflet si Trup

si am ajuns la concluzia ca raspunsul la nelinistea ta metafizica ,dar absolut normala din punct de vedere existential, ar trebui cautat in textul biblic. Hristos intreaba retoric "Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?" Deci omul are suflet!
Cum nu putem da ceva in schimb pentru a ne salva sufletul, ramane sa intelegem ca salvarea lui - "ne referim la acel element despre care se sustine ca, in momentul mortii, paraseste trupul, fie ridicindu-se la cer, fie coborind in purgatoriu (?) sau iad"-, vine din manifestarile sufletului. "Caci, oricine isi va salva viata sa si-o va pierde, iar cine-si va pierde viata sa pentru Mine sau pentru Evanghelie, si-o va castiga."
Despre manifestarile sufletului prin cele trei facultati enumerate chiar de tine, dar care fac pe om unic in lumea vie, s-a mai scris in aceasta conferinta. Cred insa ca nu s-a accentuat suficient un lucru: ca sufletul, nematerial fiind, traieste vesnic, incepand chiar de la zamislirea noastra. El se dezvolta o data cu trupul, pana ajunge la o anumita stare de constiinta/ sau se degradeaza pe masura ce omul in sine creste, iar dupa despartirea de trup, mosteneste starea de a fi in conformitate cu gradul de constiinta la care a ajuns. Chiar scrie undeva in Scriptura ca in starea in care ne va gasi moartea in aceea vom fi judecati.
Mai cred, de asemenea, ca sufletul este acel motor fiintial care determina gandurile, actiunile noastre si sentimentele noastre.
daca sufletul nostru ne misca de la sine spre bine , vom ajunge in rai, iar de vom fi biruiti de rautate si vom face rau cu gandul, cu cuvantul, cu fapta sau vom purta sentimente negative, pierde raiul.
Sigur, exista si cazuri in care mila lui Dumnezeu este covarsitoare pentru cei ce au trait in intunericul rautatii si Domnul ii va ierta, dar nimeni nu se poate culca pe urechea asta!
Pe de alta parte, citind cele scrise in conferinta ta, dar si in cealalta, deschisa de DESTIN, am citit multe replici acide, pline de nerv, care nu-si au rostul. cred ca aceasta tema nu trebuie sa ne puna in conflict, ci trebuie sa duca la LUMINA. Parerea mea.
Hypatia

Am apreciat, ce tu ai precizat, in expresia ce am folosit-o in titlu...
Cu speranta intr-o comunicare deschisa si sincera, astept si alte interventii ale tale pe aceasta tema.

Cu bine,


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Gratie identificarii pe care un alt utilizator a facut-o, am mers sa vizitez Clubul de filosofie care-mi este tiz...
Am gasit rapid si "Filosofia lasilor" si acum am inteles de ce ne scrii mesaje atat de furibunde...
Desi din poza rezulta ca sunteti o femeie mai in varsta decat mine, cred ca intelepciunea va este ocultata de educatia comunista pe care o aveti.
Draga doamna,
Biblia nu se interpreteaza de oricine, dupa bunul plac!
Iar in educatia mea- comunista, de asemenea, in prima tinerete,- am invatat ca atunci cand vreau sa fac o exegeza pe un text, studiez ce spun inaintasii. Ceea ce d-voastra nu ati facut! V-ati aruncat pe un text pe care nu il pricepeti si tare mi-e teama ca nici de aici incolo nu veti pricepe mare lucru, din pricina rautatii pe care o aveti...
Imi fac o mila crestineasca sa va atrag atentia ca:
Dumnezeu este Fiinta spirituala , deci nu are corp.
In consecinta, "chipul lui Dumnezeu", dupa care a fost creat omul este SUFLETUL omului. Asta a primit omul in chip distinctiv fata de animale, cu care se inrudeste dupa trup. Acea "suflare de viata" pe care a suflat-o Dumnezeu asupra omului, este sufletul, ca animalele au fost create mai inainte, si au fost create vii, nu moarte. Deci, alt sens capata expresia de mai sus, decat cea ad litteram. E la indemana celor luminati sa priceapa ca Biblia nu se interpreteaza ad litteram, ci cele mai multe cuvinte sunt simboluri, metafore, alegorii. "Devenit rational..." spuneti acolo, dar eu va spun ca omul a fost creat fiinta rationala, tocmai pentru ca sufletul omului se manifesta prin trei facultati/ capacitati: ratiune constienta, vointa libera si sentimente. Altminteri, omul nu ar fi constientizat ca a pacatuit si nu s-ar fi ascuns de la fata lui Dumnezeu.
Articolul D-voastra are o baza neintemeiata si merge din absurd in absurd.
Probabil ca nu veti intelege niciodata ca Mos Craciun, pe care il asteptam in ajunul Craciunului, este Hristois Insusi, desi si noi, pacatosii, sarbatorim ziua nasterii proprii. Oare in ajunul nasterii lui Hristos, pe cine asteptam- asa dupa o logica elementara-?
Eu va inteleg punctul de vedere si e dreptul D-voastra sa NU credeti in Dumnezeu. Dar a face lasi pe cei ce cred, este un atac indreptat impotriva colectivitatii, care este Biserica. Din cate stiu eu, in Cafenea nu sunt agreate atacurile la persoana... Si Biserica este formata din persoane!
Lasi sau nu, respectati si D-voastra pe cei care cred in Dumnezeu, in numele libertatii de constiinta, pe care il are fiecare dintre noi.
Hypatia

Carnea-mi tanara, putrezita insa, traieste in umbra durerii unei lumi intregi a carei cenusa o respir cu greu. Materia mi-e sfasiata de cuvinte ce se tarasc spre mine, si cu ochii iesiti din orbitele realului, ineluctabil simt al nebuniei puls din care se naste atata neintelegere, indeferenta, teama........ Iar eu? Eu........ ma simt si sunt vazut ca neapartinand acestei dimensiuni a realului, decat poate materializandu-ma in particule de praf ce ar pluti in asta lume, printre atatea trupuri si minti nebune de durere, spre propria-mi lume launtrica in care ma perd ascunzandu-ma. Sunt las, nefiind in stare sa inghit ignoranta, iubiri utopice....... nebun de ganduri si de vize cad intr-un tarziu prematur, intr-o stare intermediara mortii........ dorintei. Incep a ma rataci de toate, ma desprind incet intrezarind o lumina la capatul catre cei vii....... imi amintesc de a lor durere si simt pamantul fugind de sub picioare.........., cu ochi de groaza ma uit in jur si nu pot imbuna macar un gand, un om, un suflet-nimic......... Ma resemnez, ma retrag, ma-ntreb de e bine sau de e rau ce fac, ce simt....... dar coplesit de disperare ma las dus de valurile durerii spre taramul celorlalti, cu sau fara lacrimi, pentru sau nu pentru mine....... ma sting..............
Alin Frincu - Ploiesti

depinde de la om la om;unele suflete sunt linistite,altele nu
nu putem generaliza