operativitatea iei sau operativitateaei

substantivu' asta e feminin ori masculin?

MIC adj., s. 1. adj. v. mărunt. 2. adj. crud, necrescut, nedezvoltat. (Plantă ~.) 3. adj. v. redus. 4. adj. v. scurt. (Un text ~.) 5. adj. v. minuscul. 6. adj. v. îngust. 7. adj. v. nespaţios. 8. adj. prost, redus. 9. adj. îngust. (Pălărie cu boruri ~.) 10. adj. v. subţire. 11. adj. v. scund. 12. adj. jos, mărunt, scund, (reg.) pitulat. (Casă ~.) 13. adj. v. pitic. 14. adj. scurt. (Creion ~.) 15. s. v. mititel. 16. adj. v. neadânc. 17. adj. subţire. (Buze ~.) 18. adj. v. ieftin. 19. adj. limitat, redus. (Un câştig ~.) 20. adj. v. neînsemnat. 21. adj. v. nevârstnic. 22. adj. v. mezin. 23. adj. scurt. (Vara, noaptea-i ~.) 24. adj. v. slab. 25. adj. redus, slab, (fig.) anemic. (O lumină ~.) 26. adj. v. scăzut. 27. adj. v. secundar. 28. adj. v. neimportant. 29. adj. v. inferior. 30. adj. puţin, redus, slab. (~ nădejde să ...) 31. adj. insuficient, puţin, redus, slab. (Are posibilităţi ~ de realizare.)

ŞI adv., conj. A. Adv. (Stă înaintea părţii de vorbire la care se referă; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, stă între auxiliar, pron. refl. etc. şi verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevăr, cu adevărat. ♦ Întocmai, exact. Precum a zis, aşa a şi făcut. 2. Pe deasupra, în plus, încă. După ce că e urâtă o mai cheamă şi Neacşa. 3. Chiar, încă, pe lângă acestea, de asemenea. Vezi să nu păţeşti şi tu ca mine. ♦ (Pe lângă un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifică gradaţia) O cameră şi mai mare. ♢ Loc. adj. (Cu valoare de superlativ) Şi mai şi = mai grozav, mai straşnic. 4. (În propoziţii negative) Nici. Însă şi de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. II. (Cu sens temporal) 1. Imediat, îndată, pe loc. Cum îl zări, îi şi spuse. 2. Deja. Masa se şi pune în grădină. B. Conj. I. (Marcă a coordonării copulative) 1. (Leagă două părţi de acelaşi fel ale unei propoziţii) Este voinic şi tânăr. 2. (Împreună cu prep. „cu“ exprimă relaţia operaţiei matematice a adunării) Plus. Doi şi cu trei fac cinci. ♦ (Ajută la formarea prin adiţie a numeralelor de la douăzeci şi unu până la nouăzeci şi nouă) Şaizeci şi opt. ♦ (Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legând partea zecimală de întreg) Trei şi paisprezece. ♦ (Indică adăugarea unei cantităţi) Plus. Unu şi jumătate. 3. (Leagă două substantive între care există o corespondenţă sau o echivalenţă) Binele şi răul. 4. (Aşezat înaintea fiecărui termen al unei enumerări, ajută la scoaterea lor în evidenţă) A adus şi vin, şi mâncare, şi cărţi. ♦ (În repetiţii, ca procedeu stilistic) Ia cuvântul şi vorbeşte şi vorbeşte. 5. (Leagă două propoziţii de acelaşi fel, indicând o completare, un adaos, o precizare nouă) Deschide uşa şi intră. 6. (Accentuat, în corelaţie cu sine însuşi) Atât..., cât...; nu numai..., ci şi... Are în mână şi pâinea, şi cuţitul. 7. (În stilul epic şi popular, mai ales în povestire, se aşază la începutul frazei, indicând continuitatea desfăşurării faptelor) Şi a plecat fiul de împărat mai departe. ♦ (Întrebuinţat înaintea unei propoziţii interogative sau exclamative, subliniază legătura cu cele povestite anterior) Şi ce vrei să faci acum? ♢ Expr. Ei şi? = ce-mi pasă? ce importanţă are? (Întrebuinţat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Se aude cineva bătând în uşă... – Şi? – Mă duc să deschid. (Precedat de adv. „ca“ are funcţie comparativă) a) La fel ca, întocmai ca. Se pricepe la pescuit ca şi la multe altele; b) aproape, aproximativ. Treaba este ca şi sfârşită. II. (Marchează coordonarea adversativă) Ci, iar, dar. Aude vorbindu-se şi nu pricepe nimic. 3. (Marcă a coordonării concluzive) Deci, prin urmare. E o glumă şi nu o lua în serios. – Lat. sic.

BÉRE1, (rar) beri, s.f. 1. Băutură slab alcoolică, obţinută prin fermentarea unei infuzii rezultate din fierberea în apă a malţului şi a florilor de hamei. 2. (Eliptic) Ţap, halbă, sticlă de bere1 (1). – Din germ. Bier (influenţat de bere2).


deci, sancho, nu te face ca nu intelegi.

Noţiunile de altruism şi egoism, antitetice fiind, nu-şi au nici sensul, nici aplicabilitatea decât atâta vreme cât pot fi raportate una la alta.

Altfel ar fi asemeni opunerii operaţiei de schimbare de sex, a zonelor umede.

...tja,potzi s-o iei ca birfa! Cine o fi lansat-o? Cumparatorii nau mai apucat sa ajunga la carte. Oare de ce?
As fi fost curios (curiozitate pura) -so citesc!

1)Ministerul de finante israelian "are in studiu" multe lucruri pentru a stoarce taxe populatiei.
Asta nu inseamna ca si le pune in aplicare!!(cel putin acest ministru de finante se opune categoric taxelor "pe munca" sub orice forma!)Ce inseamna 3 miliarde(intr-un buget anual de 250 de miliarde),daca se putea salva viata a 400 de oameni?Am specificat numarul 400(din cei 800 de morti) deoarece sunt de acord ca nu exista "inchidere ermetica"!)
Dar daca "tot ne jucam cu cifre",hai sa vezi si cum gardul "economiseste".In locurile in care "gardul lucreaza",au incetat COMPLECT furturile de masini(si transportarea lor in Cisiordania pentru "piese de schimb" revandute pe piata israeliana).Ca rezultat,probabil in viitoru apropiat,vom simti o "economie foarte substantiala la asigurarile masinilor).
In aceleasi regiuni, a scazut la minimum furtul agricol(si asta o declara nu guvernul israelian ci "cei in cauza" care se organizasera in detasamente de paza pentru a-si apara culturile).
Numai la aceste doua exemple,economia reste de zeci de ori mai mare decat cei 3 miliarde pomeniti de tine.
2)Nu stiu despre ce polemici vorbesti,dar teroristii nu au nevoie de "pretexte".au dovedit-o in ultimii 3 ani "fara zid".
Iar daca nun va fi zid,se va gasi alt pretext pentru unele tari care cauta anumite "interese in regiune".
Nu ne facem iluzii in aceasta privinta.Stii de ce?Pentru ca suntem siguri ca vom avea deziluzii.
3)Bush declara multe!Si depinde si in fata carui public apare.
Acest gard,din punct de vedere al securitatii,ar primejduii chiar foaia de parcurs care este "copilasul sau".Nu conteaza "cum arata acest copilas",dar este al lui?
acelasi Bush,cu alte ocazii,a declarat ca orice stat are dreptul legitim sa-si apere cetatenii(si nu conteaza cum!).
Am crezut ca el,in Irak,are alte "patente".Dar vad ca si trupele americane de acolo folosesc "tehnica barirelor" samd.Nimic nou sub soare!
4)Nu vorbesc de "avantajul" de a cunaoste limbi straine,ci de principiu de a folosi numai limba romana pe un forum romanesc!In plus,imi place sa vad si sa inteleg si "natura linkului" inainte de al cita!Si nu am sa caut in toata lumea.N-mi pasa daca faci un rezumat si redai in romaneste ce concluzii ai tras de acolo.(cred ca aceasta este si politica forumului,exceptand poiezii si alte opere de literatura).
5)Ce este rau sa detii mai multe cetatenii?Sa nu ai deaface cu "vize" si alate surprize in excursii in Europa(eu mi-am reluat-o pe cea romana).Cat depre cei 68%,trebuie sa intelegi ca marea majoritate a celor veniti in Israel din Europa sunt originari din Europa Rasariteana.Care abea acum incepe sa adere la Europa Normala(UE+Nato).Ce vroiai,sa lupte pentru un pasaport european care-i dadea acces la "Pactul de la Varsovia"?
Si cred ca si procentul este foarte exagerat,luand in consideratie ca nu exista in populatia istraeliana un asemenea procent de "Originari din europa"(ori cei originari din tarile arabe sau din fosta URSS nu cred ca sunt atat de "arzatori").
Vorbesti de 50% din cei 68% la suta care vor sa plece?Alta exagerare.Aici se vorbeste intens sa se dea drept de vot celor aflati in strainatate.Dar fiecare sursa de infornmatii vine cu "interpretarile ei".
In plus am auzit de un numar destul de mare de fotbalisti israelienimcare doresc un pasaport european(polonez,in special!).Acest lucru le deshide fara nici o problema portile catre "ligile europene"(din 2004,o data cu aderarea celo 10)

Iar la P.S.-ul tau,sunt uimit de felul cum ne putem juca cu datele statistice!
Salariul mediu in Israel este de 7000 IS(1559$).Muncitorii calificati(despre care vorbesti tu) sunt cei care "trag salariul mediu in sus",deci au mult mai mult decat acesti 1559$.
Iar cand se discuta depre chirii,se iau cele "utopici de mari" in cartierele elegante ale Israelului.In ce cartier ai auzit tu ca se plateste 1500$ pentru 3 camere?Si cine ti-a oferit aceste date?Sa-mi spuna si mie acest lucru!!
Desigur ca vei gasi si cu 3000 de dolari,dar sa iei aceste "limite extreme" pentru a face "statistici sau comparatii"?
Acest lucru imi aminteste ceva din Romania(sper sa nu te jignesti caci nu este nici o aluzie la tine):

"Cat face nenicule,doua corcoduse plus sapte barabule?"

Numai bine,anita47.

Referitor la "presa cu nuante verzi",un articol "in tema" din revista Electra:
======================


Ştefan Postelnicu

ANTISEMITISMUL ÎN PRESĂ. PUBLICAŢIILE DE EXTREMĂ DREAPTA

Scurt istoric

De-a lungul celor 13 ani care au trecut de la Revoluţia din decembrie a apărut un număr relativ mare de publicaţii ce pot fi subsumate orientării ideologice de extremă dreapta. Şi totuşi puţini sînt analiştii care au acordat o atenţie constantă acestui fenomen. Sigur, articole ocazionale, critice luări de poziţie în raport cu excesele acestor publicaţii au fost şi sînt destul de frecvente. Însă majoritatea radiografiilor evoluţiei sectorului mass-media prin care s-a încercat conturarea specificului presei româneşti de după decembrie 1989 au ignorat acest fapt. O oarecare atenţie din partea cercetătorilor au primit – şi subliniez încă o dată că mă refer aici doar la acele studii sistematice, care nu se opresc doar la denunţarea atitudinilor excesive din punct de vedere ideologic – doar periodicele al căror program doctrinar (în cazul în care acesta există şi este unul coerent) se revendică în mod explicit de la extremă stînga sau reiau clişee ce pot fi identificate ca aparţinînd acestei orientări (e vorba, bineînţeles, de România Mare, Şi Totuşi Iubirea, Politica, Naţiunea şi lista poate continua). Cazul este cu atît mai interesant cu cît, dacă structurile organizaţionale sau de presă de extremă stînga par a fi cu totul dezinteresate în a-şi configura un program propriu-zis, la polul opus tocmai efortul de a elabora o ideologie coerentă pare a fi preocuparea majoră. Alegînd, la întîmplare, două dintre studiile dedicate acestui subiect, Mass Media in Revolution and National Development. The Romanian Laboratory de Peter Gross (Iowa State University Press/Ames, 1996) şi Tipologia presei româneşti de Marian Petcu, (Editura Institutului European, Iaşi, 2000) se poate constata cu uşurinţă cam care este interesul specialiştilor pentru acest segment de presă şi ponderea pe care i-o acordă (atunci cînd i se acordă!) în raport cu cel de extremă stîngă. Dar "bibliografia" neglijării publicaţiilor de extremă dreapta şi a locului lor în peisajul presei româneşti de azi este mult mai vastă şi nu este aici locul să insist asupra acestui fapt.

O scurtă trecere în revistă a acestor periodice este, cred, utilă. Foarte rar, apariţia unei publicaţii aparţinând acestui segment de presă a fost conjugată unei structuri de tip politic. Presa de partid oferă un singur exemplu notabil. Este vorba despre defuncta revistă lunară Mişcarea, organ de presă al Partidului Mişcarea pentru România, condus de Marian Munteanu.

Dacă din punctul de vedere al vieţii politice constituirea unor partide orientate ideologic în această direcţie a fost mai dificilă (iar atunci când acest lucru s-a produs respectivele partide nu au avut puterea financiară şi audienţa necesară editării unui organ de presă propriu), presa de extremă dreapta neafiliată unei grupări bine determinate de interese politice a cunoscut pe parcursul acestor 11 ani o evoluţie aş spune spectaculoasă.

Gazeta de Vest, săptămânal de informare, ce apărea la Timişoara, imparţial din punct de vedere ideologic în anii 1990-1991, va cunoaşte ulterior o rapidă metamorfozare, fiind preluat de un grup editorial orientat către extrema dreaptă (director Ovidiu Guleş, redactori: Zaharia Marineasa, Valeriu Neştian, Mircea Nicolau). Publicaţia va fi transformată în revistă lunară şi îşi va revendica un caracter extremist radical. Spre sfârşitul anului 1999 revista dispare din pricina divergenţelor de opinie ireconciliabile dintre director şi colaboratorii revistei.

Sub îngrijirea unui colectiv de redacţie compus din Gabriel Constantinescu (director), Răzvan Codrescu (redactor-şef), Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Florea Tiberian apare la Sibiu din 1990 cea mai longevivă revistă de extremă dreapta postrevoluţionară, Puncte Cardinale.

Din ianuarie 1998 apare la Bucureşti revista lunară Permanenţe, editată de Fundaţia Profesor George Manu. Colaboratori acesteia editează pe Internet revista Sfarmă Piatră, "săptămânal de rezistenţă românească". În mai 1998 apărea Cămaşa de izbândă, săptămânal ce, în lipsa unor colaboratori de prestigiu pentru mediile de orientare neolegionară, va dispărea curând.

Din 1998 apare cu regularitate revista lunară Vremea Dreptei Naţional-Creştine scoasă de Editura Vremea (director Nicolae Henegariu).

Din 1997 apare "revista de oceanografie ortodoxă" Scara, publicaţie fără dată fixă de apariţie, cu format de almanah. Gruparea revistei este constituită din aproximativ 100 de colaboratori, redacţia fiind condusă de Mugur Vasiliu (director) şi Rafael Udrişte (redactor-şef). Un program ideologic similar îşi asumă şi revista Măiastra.

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România editează Schimbarea la Faţă, "o propunere de lectură ortodoxă a realităţii româneşti", publicaţie lunară ce apare din ianuarie 2000.

Pe lângă aceste reviste mai apare şi un buletin informativ al Fundaţiei "Buna Vestire", cu o circulaţie restrânsă, incontrolabilă şi fără un impact real.

Trepte ale antisemitismului

Ar fi total greşit să afirm că toate aceste reviste au manifestat în mod explicit atitudini antisemite. În fond, aici este o chestiune de nuanţă. Să luăm, spre exemplu, cazurile Mişcarea şi Scara, două dintre publicaţiile a căror prioritate o constituie (a constituit-o, pentru prima dintre ele, care nu mai apare de mult) conturarea unui program de renaştere în primul rînd culturală. Antisemitismul este aici mai degrabă o prezenţă implicit㠖 atîta vreme cît colaboratorii acestor reviste şi-au propus să readucă în atenţia cititorilor programul ideologic (într-o formă atenuată sau nu) al Mişcării Legionare.

Voi încerca în continuare o trecere în revistă a formelor de antisemitism prezente în discursul presei de extremă dreapta de astăzi, fără a-mi propune un mod sistematic de prezentare.

■

A vorbi despre nuanţe în atitudinile de tip antisemit poate părea cinic. Şi totuşi, între antisemitismul furibund şi autoasumat şi cel propagat prin reafirmarea, de pildă, a unui inventar simbolistic aparţinînd Mişcării Legionare este o diferenţă. O diferenţă care nu face ca formele "atenuate" de antisemitism să fie mai puţin culpabile sau care să ne dea dreptul de a le trece cu vederea. Există o scală a antisemitismului, dificil de realizat, dar care demonstrează că acest flagel este prezent în forme suficient de "productive" în discursul public din societatea românească.

De pildă, ar trebui să ne întrebăm dacă afişarea unui portret fotografic al lui Corneliu Zelea Codreanu în revista Scara în chip de model absolut al creştinului este sau nu o dovadă implicită de antisemitism. Răspunsul meu este pozitiv şi, în consecinţă, voi încerca o scurtă argumentare. Dacă luăm oricare dintre cele două texte programatice importante ale doctrinei legionare elaborate de către Codreanu – Pentru legionari şi Cărticica şefului de cuib – vom putea face observaţia de bun-simţ că antisemitismul nu este doar o prezenţă constantă aici, ba chiar una dintre cheile de boltă ale întregii construcţii ideologice (spun asta din convingerea că orice ideologie totalitară are mai multe chei de boltă, adică grile pe baza cărora îşi dezvoltă întreaga pseudoargumentaţie).

Cei care îşi doresc reabilitarea doctrinei codreniste îşi justifică demersul prin faptul că ar trebui uitate culpele trecutului, mai ales cele din perioada în care şef al mişcării a fost Horia Sima; ei pledează pentru o reîntoarcere la teoria şi spiritul acestei mişcări, încercînd să se facă abstracţie de excesele practicii. Dar, pentru că tocmai am pomenit cele două volume fundamentale pentru extremismul românesc interbelic, nu mă pot opri să nu observ faptul că doar în Pentru legionari peiorativul jidan apare de aproximativ 500 de ori. Cum, oare, se poate face abstracţie de componenta antisemită evident㠖 care, de altfel, nici nu mai trebuie demonstrat㠖 şi să se păstreze întreg spiritul originar al ideologiei legionare – iată o dilemă pe care neolegionarii "moderaţi" nu au cum să o depăşească.

Aşadar, a-l reabilita pe Codreanu, fie şi prin această modalitate iconografică şi a-l propune implicit drept model absolut al omului creştin este, implicit, un gest antisemit.

*

O altă marotă a neolegionarilor constă în repunerea în discuţie a holocaustului coroborată cu instaurarea regimului comunist în România, care este văzută drept opera exclusivă şi în beneficiul exclusiv al evreilor sau al iudeomasoneriei. A insita asupra acestui punct este, din punctul meu de vedere, inutil, aşa că, mai bine, să trecem la exemple pentru a vedea cum se încearcă sistematizarea acestui tip de "argumentaţie" în beneficiul propagandei antisemite.

Aşadar, simple exemple:

"Cine acuză?", articol de Filon Verca, publicat în Permanenţe, an I, nr.7, iulie 1998, ca răspuns la o analiză a lui Norman Manea din revista The New Republic:

"(…) Nu ştiu cui să mă adresez mai întîi, cînd dl Manea, ca şi toţi coreligionarii săi, de la Moses Rosen la Elie Wiesel, acuză poporul român de toate relele istoriei, dar trece sub tăcere perioada de început a comunismului în România, perioadă în care evreii au avut un rol preponderent în instaurarea lui, după cum au avut acelaşi rol în exterminarea elitei româneşti, ei servind drept instrument în supunerea ţării de către colosul sovietic.(…)"

"Naţionalism şi extremism", articol de Aristide Lefa, publicat în Permanenţe, an I, nr. 5-6, mai-iunie 1998, privitor la acuzaţia de antisemitism adusă întregii Mişcări Legionare:

"(…) În cei peste 70 de ani de la înfiinţarea ei, Mişcarea Legionară a creat acest tip de om [e vorba despre omul nou, n.n.] şi nu puţine sînt exemplele care demonstrează acest fapt, începînd cu jertfa lui Moţa şi Marin, care au murit în Spania pentru Hristos în lupta contra bolşevismului criminal şi ateu pe pămîntul Spaniei catolice şi terminînd cu numeroasele exemple date în închisori, cînd legionarii au ajutat cu sacrificii pe cei care-i prigoniseră în trecut, inclusiv pe evrei.(…) Dacă doctrina legionară îşi propune să creeze un nou tip de om, capabil de jertfă pentru neam şi aproapele său, cum pot fi acuzaţi legionarii de antisemitism, rasism sau xenofobie?(…)Şi Biserica creştină a avut şi are extremiştii ei. Ce sînt sfinţii decît creştini extremişti? Noi îi cinstim şi ne închinăm lor. După teria la modă ce incriminează extremismul, ar trebui

să-i contestăm şi să-i scoatem din calendar şi din biserici.(…)"

"Către prietenii mei români", articol de Nicolae Henegariu, în Vremea Dreptei Naţional-Creştine, an IV, nr.33, 20 aprilie-17 mai 2001; autorul răspunde articolului "Scrisoare către prietenii mei români" de Gaspar Miklos Tamas, publicat în Dilema, nr.416, în care se vorbeşte despre rolul unei părţi a elitei culturale în propagarea antisemitismului:

"După această întristare pentru prezentarea necritică a intelectualităţii interbelice de dreapta şi chiar fasciste (?), gardianul de serviciu al gîndirii politic corecte ajunge la locul care-l doare(…):<>. Împrejurarea probabil prea puţin importantă, că peste un milion de români au fost exterminaţi de către comunişti în închisorileşi lagărele din România şi URSS nu-l tulbură pe acest exponent local al gîndirii politice corecte(…)".

"Dogma capitală a noii ordini mondiale", semnat de Gabriel Constantinescu, în Puncte Cardinale, nr.4/88, aprilie 1998, prin care este repusă în discuţie cifra victimelor holocaustului după principiile cinice ale "aritmeticii" antisemite:

"(…)După obţinerea victoriei în cel de-al doilea război mondial (o victorie al cărei unic beneficiar a fost iudaismul, democraţiile şi comunismul sovietic nefiind decît instrumentele prin care s-a obţinut victoria), evreii au exploatat din plin consecinţele cumplitului carnaj, creînd cea mai redutabilă armă în procesul de decreştinare şi iudaizare a omenirii: mitul celor şase milioane, Holocaustul. (Cu menţiunea că în ultimul timp cele şase milioane au devenit totuşi o cifră negociabilă cu prudenţă).(…)"

Comentariile sunt de prisos, iar a continua lista de exemple ar deveni obositor.

*

O altă formă de realizare a antisemitismului, pe care doar o voi menţiona, este următoarea afirmaţie, prezentă constant – şi, surprinzător, venind uneori chiar de la intelectuali implicaţi în activităţi civice, de la democraţi de bună credinţă! – nu doar în presa extremist-legionară: antisemitismul de astăzi este doar rodul insistenţei cu care evreii încearcă să impună rediscutarea unor chestiuni "sensibile" (fie că e vorba despre rebeliunea legionară, de deportările din Transnistria, de antisemitismul unora dintre cărturarii români, sau de cel manifestat în perioada tîrzie a ceauşismului în unele publicaţii extremiste), fără a lăsa analizarea acestor fapte în seama "noastră", a românilor. Afirmaţia apare, de regulă, însoţită de o alta, şi anume: tragedia holocaustului este folosită drept modalitate de culpabilizare generală a celorlalţi, a ne-evreilor, de către evrei.

După cum s-a văzut, nu mi-am propus un studiu sistematic, ci, mai degrabă, un inventar parţial al unor atitudini extremiste, despre care se vorbeşte, cum spuneam şi mai sus, destul de des, fără a fi exemplificate sau analizate în amănunt. Desigur, problematica este complexă, dar asupra altor aspecte pe care le comportă voi reveni cu un prilej ulterior.

"Este suficient ca actul sa fie recunoscut ca arta de un singur om, pentru a fi clasificat (drept)arta."

Nu stiu daca aceasta "maxima" reprezinta parerea ta personala sau este doar o exaltare de moment, dar dar nu este nicidecum suficient ca o imagine, o materializare a unei angoase, sau o viziune, sa fie recunoscuta drept arta de un singur om pentru a o calasifica drept arta autentica.

Aceasta ar fi o negare a esteticii si o promovare directa a unui egoism de tip dadaist. Oricum ceea ce sustii tu este o aberatie din punct de vedere logic pentru ca intotdeauna va exista cineva care va sustine si recunoaste actul de creatie ca fiind o expresie artistica
- creatorul. Este foarte adevarat ca arta este egoista si de cele mai multe ori unilaterala ba chiar am putea sustine ca "valoarea" expresiei este inversproportionala cu numarul celor ce o pot decripta, dar de aici pana la promovarea unui haos estetic, in care orice nimic poate fi sustinut drept opera de arta este un drum lung.


“In orice chip şi prin orice mijloace s-ar raporta o cunoaştere la obiecte, totuşi modul prin care ea se raportează la ele nemijlocit şi spre care tinde orice gândire ca mijloc este intuiţia. Dar această intuiţie are loc numai dacă ne este dat obiectul; ceea ce însă, la rândul său, nu e posibil, cel puţin pentru noi oamenii, decât dacă obiectul afectează simţirea într-un anumit mod. Capacitatea (receptivitatea) de a primi reprezentări prin felul în care suntem afectaţi de obiecte se numeşte sensibilitate.Prin intermediul sensibilităţii deci ne sunt date obiecte, şi ea singură ne procură intuiţii;dar ele sunt gândite cu ajutorul intelectului ş din ele provin conceptele. Dar, orice gândire trebuie sa se raporteze în ele din urmă, fie direct (directe), fie pe ocolite (indirecte), cu ajutorul unor anumite caractere, la intuiţii, prin urmare, la noi, la sensibilitate, fiindcă altfel nici un obiect nu ne poate fi dat.
Efectul unui obiect asupra facultăţii reprezentative, întrucât suntem afectaţi de el, este senzaţia. Intuiţia care se raportează la obiect cu ajutorul senzaţiei se numeşte empirică . Obiectul nedeterminat al unei intuiţii empirice se numeşte fenomen .
Immanuel Kant : “Critica raţiunii pure” - Ed. IRI ; Bucureşti, 1994

Ai uitat sa iei in calcul shpagile precum si banii pentru tratamentele medicale pe care nu ti le ramburseaza nimeni.
Plus ca electronicalele, parfumurile, cosmeticele, etc. costa cu 30% mai mult ca in occident. Chestia cu "alimentele mai ieftine" e chiar amuzanta. :)

Nimic despre raportul pret/calitate?

Înainte să moară sufocat în abundenţa de cîrnaţi, şorici, raportări guvernamentale glorioase şi zgomotoase veselii în masă puse la cale de primarii noii lumi, anul 2003 a strecurat, cu ultimele-i puteri, o dezamăgire în inimile unora care nu meritau, sub nici un chip, un asemenea cadou. Pentru acea categorie firavă care mai crede, încă, în idei întrupate şi care mai priveşte, încă, cu respect pios spre simboluri istorice şi naţionale, decembrie 2003 a fost o lună proastă. Desuetă în maniere şi nostalgică în aşteptări, ridiculizată de şleahta de pragmatici dezlănţuiţi ai tranziţiei noastre, prostiţi de o istorie care s-a scris peste capetele lor, cu capetele lor, minuscula categorie de români care mai crede, încă, în M.S. Regele Mihai I a putut vedea, stupefiată, în imagini vii şi adevărate, la emisiunile de ştiri, abdicarea Sa. Căci Regele a abdicat în decembrie 2003 şi nu în decembrie 1947.

Abdicarea din 1947, semnată de tînărul Rege de atunci în condiţiile ştiute, a fost şi este nulă din punct de vedere juridic şi imposibil de considerat din punct de vedere moral - ea există doar din perspectiva, e drept, decisivă, a lui real-politik. De aceea, am fost dintre cei care s-au revoltat, în decembrie 1990, cînd Regele a fost alungat din ţara sa ca un borfaş alogen care a trecut ilegal frontiera. De aceea, am fost printre cei care au plîns de bucurie, cîteva luni mai tîrziu, cînd au vazut mulţimea venită pe Calea Victoriei să-şi ovaţioneze Suveranul - pentru prima dată după instaurarea ciumei roşii. De aceea, am fost printre cei care s-au umplut de admiraţie şi respect cînd l-au auzit pe Rege pledînd, în 1991, cauza României în faţa Consiliului Europei - adevărată demonstraţie de nobleţe şi de patriotism. În ochii mei, Mihai I umplea fără rest conturul majestuos al regalităţii. În acel timp, aveam fotografia Majestăţii Sale pe masa mea de lucru.

Cînd, mai tîrziu, administraţia Constantinescu, temîndu-se şi de umbra ei, a înţeles să lase chestiunea monarhică în coadă de peşte, am fost dezamăgit. Mai apoi, cînd Regele s-a aşezat cu preşedintele la masă, mi-am temperat nedumeririle cu truismul "Regele e deasupra..." Istoria pe care o încarnează îl plasează nu dincolo, ci deasupra preferinţelor noastre politice. Micile noastre idiosincrazii, fie ele şi politice, nu au cum să intre în logica regală. În fond, dacă mie nu-mi place preşedintele României, Regele nu e în nici un fel obligat să-şi croiască atitudinile în consecinţă. La fel mi-am spus cînd am aflat că ginerele regelui, "Prinţul", a acceptat un post de consilier al actualului prim-ministru. Am refuzat mereu să cred zvonurile privitoare la starea materială a Regelui şi a familiei
. Sale şi la dependenţa acestora de bunăvoinţa actualului guvern. Mi-am spus, de fiecare dată, că "Regele e deasupra..."

Dar, în ultima lună a lui 2003 (de bună seamă, luna decembrie nu e deloc fastă pentru acest Rege), am încetat, pentru prima oară, să-mi repet mantra monarhiştilor şi mi-a venit în minte o întrebare mult mai republicană: bine, bine, dar Regele e chiar deasupra a orice, pluteşte inocent şi angelic, fără responsabilităţi? Nu există, totuşi, rigori ale acestei detaşări? O atare situare deasupra nu impune, totuşi, o oarecare cenzură în relaţia cu imediatul? A fi deasupra te îndrituieşte să fii la braţ cu oricine de dedesubt? A fi deasupra, în sens regal, îţi dă dreptul să operezi indiscriminat în raporturile cu lumea "supuşilor"? Aşa m-am gîndit cînd l-am văzut pe Rege înmînînd dlui A. Năstase, la festivitatea organizată de o revistă mondenă, titlul de "omul anului 2003". Nu ştiu ce o fi fost în mintea Regelui cînd a acceptat să joace rolul de vedetuţă la butoniera acestui prim-ministru, hrănindu-i ştiuta obsesie de "a da bine" şi dîndu-i iluzia anvergurii istorice. Şi nici ce o fi fost în sufletul lui cînd a schimbat elogii cu premiantul anului, pe scenă. Dar nici nu mă interesează, pentru că nici lui nu i-a păsat ce va fi în sufletul puţinilor care, încă, mai credeau în el.

Deşi efectele sale ţin de exercitarea puterii, substanţa oricărei abdicări e extra-constituţională. Strict juridic, abdicarea unui rege înseamnă părăsirea tronului, a puterii prin voinţă unilaterală. O abdicare în sens constituţional poate fi oricînd discutată şi disputată. Scurta istorie a monarhiei noastre ne oferă două abdicări, amîndouă cît se poate de controversate. Dar adevărata abdicare a unui Rege înseamnă părăsirea stării de regalitatate, a nobleţei superioare, a aristocraţiei autentice, înseamnă demisia din logica demnităţii pe care trebuie să o încarneze un Suveran - înseamnă, de fapt, părăsirea lui "deasupra". Mihai I a abdicat de la starea de regalitate în decembrie 2003, împins, probabil, de nevoi pămîntene. Mihai I a devenit un personaj monden, cu nimic diferit de Mutu, Jojo sau Pepe. Mihai I s-a integrat în mecanismul pieţei notorietăţii bucureştene şi cel mai puternic om al momentului l-a afişat, vanitos, în vitrina sa. Păşind pe scenă în dans tandru cu dl Năstase, în coregrafia celebrului Micky, Regele a întors spatele destinului său înalt şi a părăsit inima cîtorva români, de Sărbători. Sigur că, la urma urmei, asta nu are nici o importanţă. Într-o ţară rănită aproape fatal de atîtea dezamăgiri, gestul neputinciosului Rege nici nu adaugă, nici nu scade ceva. Şi poate, cine ştie, Regele pe asta s-a şi bazat...

Sever VOINESCU

a fi gras nu este o boala, insa poate deveni! (mai ales psihic)
eu ma chinui de-o viata sa ajung la kilogramele din tabele, si am incercat foarte multe lucruri pina acum, inafara de operatii. experienta mea insa in acesta tema este destul de "vasta". sfatul meu, nu minca deloc seara! si fa miscare de 3-4 ori pe saptamina, chiar daca la inceput cite o jumatate de ora de plimbat in "galop", sa simti ca transpiri.
pe de alta parte nu uita, oamenii accepta pe grasi daca au un spirit deosebit, care le ascunde "defectul" daca se poate numi asa, si care-i face iubiti si acceptati asa cum sint. daca nu ai de gind sa slabesti, incearca prin spiritul tau sa te faci de neinlocuit, invata sa te modelezi, si sa de adaptezi celorlati, caci societatea in sine nu e altceva decit o gradinita de copii, toti vad defectele celuilat, fara sa-si puna problema insa eu cum sint? increderea in tine insuti ca om cu caracter si spirit este cel mai important lucru!! cunosc foarte multi "grasi" care prin felul lor de-a fi te cuceresc dupa un minut! iti doresc sa intelegi mesajul si sa iei din el ceea ce e mai bun pentru tine!

V-ati duce sa va opereze de apendicita un medic despre care stiti ca a terminat o facultate particulara? E dificil pentru facultatile de stat, cu traditie, cu vechime, sa asigure o baza materiala pe care se poate exersa (sali de disectie, cadavre pentru anii mici, practica efetiva in spitale pentru anii mari). A merge la stagiu si a sta intr-un amfiteatru 4-5 ore cat tre musai sa stai acolo, sau, si mai rau, a nu te duce deloc pentru ca "medicii nu vor sa fie incurcati" nu ajuta cu nimic. Din povestiri stiu si eu sa fac operatia de extragere a unui apendice, fiecare pas, unde si cum sa tai, cum sa caut sacul lui Douglas... dar nu m-as incumeta sa o fac chiar daca vreun inconstient ar apela la serviciile mele.
Nu stiu daca e corect spus ca studentii vor sau nu sa invete. Oricum nu e suficient. Probleme sunt mai multe. De ce se merge la particulara? Pentru ca la foarte multe se intra mai usor decat la facultatile de stat. In ultima vreme a devenit chiar o practica, dai intai la facultatea particulara, unde intri mai lejer, apoi la stat, daca intri acolo, e super, ramai la stat, daca nu... macar esti agatat undeva. Facultatea particulara e un soi de parasuta de rezerva.
O data intrat, vrei sa inveti. Si... trebuie sa iti cumperi cartile in totatlitate sau sa apelezi la o bibioteca a unei facultati de stat (prin relatii desigur, ca daca nu esti student acolo, nu poti imprumuta carti) sau la o alta biblioteca din oras care are, intamplator, cartile pe care ti le recomanda profesorii. De ce? Pentru ca facultatea particulara ale carei cursuri le urmezi nu are biblioteca! Nu are spatiu pentru asa ceva, nu are fond de carte. De foarte multe ori profesorul iti recomanda o carte proprie, si nu doar sa o citesti, ci sa o cumperi chiar, cu indicatia ca acea carte e "cea mai noua, cea mai buna".
E vorba de partea practica apoi. Inveti din carti, dar cat din ceea ce ati invatat din carti se pupa cu ceea ce faceti practic, in cazul in care va practicati profesia pentru care v-ati pregatit? Imi aduc aminte ca in facultate, in perioadele de practica, ma revoltam fata de inginerii din rafinarii care spuneau ca "una invatati voi la scoala, alta e practica aici". Atunci nu realizam, dar chiar aveau dreptate. Cum poti spune ca se lucreaza in autoclava, daca tu nu stii sa o regasesti in instalatie? Cum vrei sa repari un vas de sange cand tu nu stii decat din carte ca arterele sunt rosii, venele sunt albastre si tu gasesti in plaga doar ceva alb-galbui?
Ajungand la profesori te intrebi de unde provin ei. Sunt o parte si din cei care predau si la facultatile de stat. Doar ca acolo nu sunt titulari. Adica locul lor de munca nu e acolo, sunt profesori asociati, in regim de "plata cu ora". "Anul asta avem studenti la anul 3, deci ne trebuie un profesor de .....! Pai il cunosc eu pe X, lucreaza la Camera de comert (sau la Spitatul H, sau e avocat....). Bine, intreaba-l daca vrea." Iar omul vrea, cum sa nu vrea sa isi rotunjeasca veniturile? Si, ulterior, cand studentul de la particulara e intrebat pe cine are la cutare materie, raspunde cu incredere "pe X, e prof. si la voi, la universitatea de stat". Ca nu stie sarcu' culisele....
Nu neg ca exista si profesori bine pregatiti sau bine intentionati, dar cati sunt aceia? Cati din cei care predau la facultatile particulare isi pregatesc cursul sau seminarul dinainte, temeinic? A scrie o carte despre o activitate pe care o practici zi de zi nu e acelasi lucru cu a transmite altora continutul acelor carti. Nu mai comentez cum sunt, de multe ori, scrise acele carti.
Cat despre partea cu examenele platite... am auzit si la facultatile de stat de practicile acestea; personal nu le-am vazut, dar sunt convinsa ca exista. Dar facand un raport intre cati studenti la facultatile de stat spun ca au luat examenul cu plic, si cati dintre cei de la particulara ("trebuie sa fiu doar prezent in sala"), inclin sa cred ca in cele particulare examenele se trec mult mai usor. De alfel, nu cred ca am auzit de studenti de la particulara care sa fii ramas repetenti din cauza ca au picat examenele, ceea ce .. iti da de gandit.
Poate ca invata mai cu ravna, stiind ca o fac pe bani, dar exista si la stat studenti in regim "cu taxa", deci dau bani si pierd ani din cauza nepromovarii examenelor.
Cred ca invatamantul particular in Romania este inca prea crud si ca va mai dura ceva pana sa inspire tuturor incredere.

toti au "direptate" dar nimeni nu greseste. oameni buni, iar ne-am apucat de judecat: ba c-o fi, ba c-o pati... ne place sa privim la cum se lupta altii in ringul acela plin de noroi dar nimeni nu-ndrazneste decat sa urle si sa zbiere continuu. chiar nu va doare gatul? ca mintea si mainile sigur nu va dor. e ca si cum am vorbi despre drobul de sare care sta sa cada in capul nostru si nu facem nimic in privinta asta, nici nu-l dam jos si nici nu-l proptim mai bine sus! dragilor, am sa repet pana o sa ma doara degetele de atata scris: IN ROMANIA (ca sa fie mai bine) E NEVOIE CA OAMENII SA-SI SCHIMBE MENTALITATILE!!! NU oamenii de la conducere. sau mai bine zis trebuie schimbati si aia periodic, daca nu-s decat niste lipitori ce se considera mai mult sau mai putin liberale, dar cand lumea intreaga e mai buna atunci si conducatorii ei trebuie sa se schimbe in bine. suna cumva idealist ce spun eu dar eu cred ca e adevarat principiul "fiecare popor isi merita conducatorul"! da, pt. ca indiferent cine va veni la guvernare, nou sau din nou, nu va veni de acasa cu bunastarea (dorita de toti) in buzunarele proprii ale jachetei luxoase. ce se incearca acum este pur si simplu un fel de ghicitoare electorala, un fel de dat in carti sau citit in stele, poate chiar un fel de a scoate argintul viu din populatia fricoasa si disperata la culme. lumea romaneasca ar fi in stare acum sa creada pe oricine vine in numele bunastarii si progresului ca e Moise care o sa ne duca la pamantul fagaduintei, mai exact la "luminita de la capatul tunelului"- sau poate la capatul tunetului...! mie unuia poate ca n-ar trebui sa-mi mai pese ce se mai intampla in tara fiindca am avut "nesabuinta" (dupa cum zic unii) de a pleca spre zari ceva mai insorite. dar ce sa fac, dorul de ai mei chiar nu-mi da pace si nu ma lasa sa fiu indiferent.
dar de fapt ce vreau sa spun? ca sa scurtez... indiferent cine ar veni la putere n-are cum sa dezradacineze coruptia fiindca ea este parte a sistemului pe care noi insine l-am creat, nu va dati seama de asta? noi suntem partasi zi de zi coruptiei. de ce? fiindca vedem zilnic si auzim ce se intampla dar nu luam atitudine in nici un fel. daca politaiul de carton ne cere spaga ca sa nu ne dea amenda aia nenorocita, noi n-ar trebui sa contribuim la ingrasarea prematura a lui dandu-i cat ne cere. daca toata lumea ar face asa atunci nici unul n-ar mai avea curajul sa ceara spaga. am fi si noi mai atenti, n-am mai incalca regulile de circulatie si n-am mai fi nevoiti sa dam socoteala. daca judecatorul ia spaga ca sa rezolve in mod fraudulos un dosar in care se discuta despre traficul de influenta sau despre traficul de carne vie, iar noi avem date concrete despre asa ceva, cum se face ca nimeni n-are curajul sa marturiseasca asta public? trebuie sa mai moara sau sa mai fie batut bestial cate un ziarist ca sa aflam adevarul?! cand medicul chirurg iti lasa ruda cea mai draga in pragul mortii si te pune in fata unui fapt fara precedent- daca nu dai atata moare pana maine ca nu operez fara "lipici pe degete"!- de ce nu-l iei de gat pe criminalul ala sa-l dai cu fata de pamant ca sa-si aduca aminte ca este si el un simplu muritor ca si cel in care o sa taie pe masa de operatie? dar daca tu ai pamant in nu stiu ce zona rezidentiala a orasului, pamant lasat cu acte in regula de mosii si stramosii tai, iar primarul sau consiliul local face tot posibilul sa te desparta pe veci de dreptul tau asupra acelui petec dandu-ti in loc unul fara valoare in nu stiu ce maracinis de la poalele cucuvelei, de ce nu mai strangi cativa cu tine care sunt in aceeasi situatie sa mergi la palaturile demnitarilor si sa-i ameninti ca le dai foc? stiu, nu suna prea crestineste, dar uneori, cu unii oameni care cer mila crestina, trebuie sa te porti ca si cu fiarele salbatice. am dreptate??? ar fi multe de zis dar astept unele sugestii din partea auditoriului. multumesc anticipat pt. rabdare.
just me

De, "audiatur et altera pars" o spunea un popor mai spalat, cu bai romane unde se dixcuta filosofie si care a umplut de drumuri Europa, nu un popor despre care Herodot spunea ce spunea la citeva pagini dupa gogoritza cu vitejia.

Acum, eu as putea sa spun despre o locomotiva cu aburi ca e o porcarie, scoate fum, mecanicii sunt nespalati si plini de carbune, uleiurile folosite pentru osii sunt canceroase, consuma apa, de care planeta are nevoie, si carbune, care contine fosile care se ard in loc de a mege la muzeu; si ca face bioxid de carbon care schimba clima; si ca lasa reziduuri care fac mizerie de nu se poate;as putea face si o lucrare de doctorat foarte argumentata cu chestia asta; as da citate din ilustri savanti care ar argumenta nocivitatea unei locomotive cu aburi; altii insa ar da averi sa o aiba si sa se plimbe cu ea - as zice si despre ei ca sunt niste anormali, si gata lucrarea.

Asa e si cu Asociatia artistilor fotografi din RSR; dupa ce trec timpurile, multi cu datu` cu parerea trebuie sa isi legitimzeze sau sa isi construiasca o pozitie din nimic, si cel mai simplu e sa dai cu mucii in fasole si sa spui cu fraze ditirambice si cu aluzii la altii ca cei de dinainte asa si pe dincolo.

Tragedia poate fi si comica, daca nu penala; adica unul poate sa spuna ca sanchi, neagra Securitate nu lasa pe fotografii din vremea intunecatului ceaushism sa mareasca integral un negativ, si atunci ala ca sa se dea mare in parcare creaza (dupa ce trece valu`) o teorie ca arta adevarata fotografica e numai daca se vede si ce e pe marginea negativului, si mareste niste negative care nu sunt ale lui cu margine si gata expozitia, si occidentul cade in fund, si gata granturile, gata vin banii de la sorosh, da dom`le, a dracu` securitate, daca nu era omu` asta, adevaratul artist, nu stiam ce e arta libera.

Nenumarate sunt caile domnului.

Dintre toate uniunile si asociatiile de creatie, a fotografilor mi s-a parut a fi cea mai neatinsa de pupincurism, daca e sa judecam dupa faptul ca nu a existat organizatie de partid, nu au fost sedinte de propaganda, nu s-a publicat niciodata nimic despre sau cu Ceausescu in revista Fotografia, si fiecare a facut cam ce a vrut; nimeni dintre fotografi nu a pupat pe nimeni in fund la Congresele educatiei socialiste, unde multi dintre marii zilei de acum se dadeau tari la prezidiu.

Asta nu conteaza; pentru ca despre orice se poate spune oricum, aflam acum ca "“Fotografia” nu avea nevoie să dedice primele pagini, asemenea tuturor publicaţiilor cu circulaţie publică precum “Arta”, regimului şi “marelui conducător”1, şi cu toate acestea nu se apropia calitativ de revista amintită." si ca "...până la urmă revista nu era de un calibru intelectual deosebit"

Si da-i, si combate, si pac la razboiu, tot asa;

Despre cartile de fotografie ceausiste aflam ca "Scrise fără aparat critic şi foarte multe chiar fără bibliografie, lucrările frizau ridicolul prin cantitatea enormă de informaţie tehnică (reţetare, probleme de optică etc.) dar şi istorică uneori pe care şi-o însuşeau fără a face trimiteri bibliografice"

Usor, cu sapunel si citate, aflam ca pe vremea comunismului odios si a sinistrei sale sotii nu exista invatamint de fotografie, "Singura excepţie de la ignorarea totală a acestui mediu în formele de învăţământ mediu şi superior înainte de 1989 s-a petrecut la Liceul de Artă din Timişoara"

Ca in realitate s-a mai predat fotografie la Arhitectura, la IATC, la Academia de arta din Bucuresti, ca au fost si alte locuri unde existau nuclee importante, nu conteaza, totul e sa ai un shomoiog si dai cu fum, gata si licentza.

Cind Aurel Mihailopol a fost dat afara de la revista Cinema in `77, dupa ce semnase cu SLOMR-ul, AAF i-a dat aparate de fotografiat si toti l-am ajutat cum s-a putut sa sara hopul si peste nasoleala cumplita cu anchetele Securitatii, unde l-au si iradiat de a murit citiva ani mai tirziu; dar istoria iata ca nu retine asta, ci faptul ca se facea arta socialista decadenta si ca de fapt nici nu era arta, ci o porcarie.

Sunt absolut sigur ca un Edmund Hofer, un Mendrea, un Mihailopol, un Dinescu, si atitia altii, daca ar fi trait pe alte meleaguri ar fi avut statui si strazi cu numele lor; asa insa fiind aici nu avem alta treaba decit sa ii stergem cu buretele, sa ne usuram pe nasu` lor, si sa zicem ca deci
"Consecinţa acestui fenomen a fost în cazul artei fotografice practicate de majoritatea membrilor AAF o operă esteticeşte confortabilă, neproblematizatoare, gratuită conceptual şi redundantă tematic. Totul s-a întâmplat pe fundalul unei izolări culturale rezultată din izolarea politică şi având ca repercusiuni decalarea cu câţiva zeci de ani faţă de evoluţia fotografiei pe plan mondial cu efecte până în producţia fotografică de astăzi. Prin anvergura infrastructurii la nivel administrativ şi prin vehicularea favorizată astfel a unor teorii învechite, depăşite despre arta fotografică, fenomenul fotografic antedecembrist are aşadar repercusiuni atât asupra producţiei artistice recente cât şi, din păcate, în perpetuarea unei viziuni eronate despre arta fotografică în rândurile oamenilor de rând."

Adica, pentru cine nu are timp de citit, ce a fost a fost o porcarie, noroc cu marii artisti a,b,c,d, si altii, care este, si "Testul democraţiei a decantat cel mai corect până la urmă valorile artei contemporane româneşti. Revoluţia din anul 1989 a validat pe plan fotografic demersurile mai puţin compromişilor artişti experimentalişti, iar pentru membrii AAF a însemnat momentul când s-a dovedit incapacitatea acestora de a mai practica acest mediu după principiile fostei ESTetici. "

Sic transit gloria mundi...

Din pacate, nu mai e mai nimeni care sa spuna altceva, si orice fraza spusa cu citate si bibliografie are o anumita greutate si devine credibila in ochii multora, care nu veneau lunea, miercurea si vinerea la aafeu pe brezoianu douashtrei.

Asta e...

Eu sunt de acord ca fotografia romaneasca e si a fost la pamint fata de fotografia rusa, poloneza, ungara, occidentala; cred insa ca datoram acest lucru energiei noastre neostoite de a ne da la gioale, efortului permanent de a darima tot ce se poate si cum se poate, si de a ne pune piedici oriunde, energiei cheltuite cu maxima inteligenta pentru a rade ce se poate rade si de a distruge cu buna stiinta si din pacate probabil in deplinatatea facultatilor mintale operele (aratate pe scena ca ridicole, decadente si inutile exact ca in procesele la botu` calului din anii`50) inaintasilor.

Pe cind un rug cu fotografiile aafishtilor?

Spunea Noica cindva:
"În orice caz, daca e îngaduit creatorului, ba chiar obligatoriu, sa se cufunde în geniul local, în particular în cel al limbii (cum facea iarasi Eminescu), nu e îngaduit criticului sa judece cultura româna si operele ei (vorbesc de critici si nu de cronicari) decât dupa ce a întârziat în câteva culturi mari si [în] operele lor.”

Aviz amatorilor...

Iti recomand un filn care se numeste "The Believer", turnat in 2001 cu Ryan Gosling.

N-am vazut "The Passion" asa ca nu ma voi pronunta pana nu il vad. Dar mi se pare simplist sa iei literal Noul Testament (o opera polemica si imprecisa) si sa spui ca Vechiul Testament (un trata de istorie, economie, drept si morala) este abolit dintr-un condei.

Toate operele au nevoie de comentarii pentru ca toate operele au o ratiune. Iar Cioran nu era exact tipul de filozof care se asternea la scris pentru ca asa avea el chef. Era o munca mai elaborioasa, sti?
In plus perceptiile noastre sunt incarcate de subiectivism. Sau?

1) România a sacrificat Basarabia în 1916 în favoarea Transilvaniei, intrând în război alături de Antantă care îi promitea Ardealul, refuzând Tripla Alianţă care îi promitea Basarabia. Până la urmă, norocul a făcut ca atât Imperiul German, cât şi cel Austr Ungar şi cel Ţarist să se prăbuşească, iar România să se aleagă cu ambele provincii, după ce în 1917 evitase de justesse anihilarea ca stat.

2) Unirea din 1918 n-a fost aşa cum o prezintă unii istorici români un act de entuziasm general, ci unul de convenienţă. În disperare de cauză Republica Democratică Moldovenească a făcut apel la trupele române care au ocupat Basarabia în ianuarie 1918, contracarând bandele bolşevice care care terorizau provincia. Să nu uităm că votul din Sfatul Ţării de la 27 martie/9 aprilie 1918 s-a făcut în condiţiile în care armata română înconjurase clădirea.

3) România n-a acceptat particularismele basarabene şi în special în domeniul cultural a acţionat cu lipsă de senistivitate ca şi în Transilvania şi Bucovina în "naţionalizarea" învăţământului.

4) În lupta pentru crearea unei elite româneşti în provincie, România a aplicat politici uneori discriminatorii împotriva minorităţilor naţionale, care au culminat cu retragerea cetăţeniei de către guvernul Goga Cuza a evreilor veniţi în provincie după 1919.

5) România nu a înţeles întotdeauna că 106 ani de rusificare nu se pot şterge peste noapte şi de aici atitudinea de iritare la adresa românilor basarabeni care prezentau un ataşament faţă de tot ce este rusesc (lucru pe care mulţi nu îl înţeleg nici azi).

6) Reprimarea acelora care sărbătoreau Crăciunul (pe ascuns) pe calendarul vechi. Şi azi Mitropolia Basarabiei NU a trecut la calendarul nou.

7) Politici greşite care au antagonizat minorităţile. Desfiinţarea şcolilor ucrainiene (mai numeroase în Bucovina)la sfârşitul anilor 20 a alienat cea mai mare minoritate, potenţial aliată împotriva ruşilor. Aşa s-a creat un teren mai favorabil iredentismului alimentat de agenţii bolşevici. Bajocura la adresa găgăuzilor, numiţi "găgăuţi" nu a stins nici azi românofobia acestei populaţii puternic rusificate.

8) Trimiterea în Basarabia adeseori a unor funcţionari corupţi şi brutali, folosită de adversari în alimentarea poveştii cu "jandarmul român care bătea" (se pare că imaginea NKVDistului care deporta în miez de noapte e mai puţin pregnantă sau a bou-vagoanelor spre Siberia).

9) Eşecul dezvoltării economice şi sociale, Basarabia rămânând ce mai înapoiată provincie.

10) Retragerea fără rezistenţă în 1940 (discutabil).

11) Persecuţiile împotriva populaţiei evreeşti declanşate de regimul Antonescu şi pe care mulţi români refuză să le recunoască. Repet, regimul Antonescu a persecutat evreii, NU poporul român.

12) Anexarea "pe 1000 de ani" a Transnistriei de către Antonescu, 1000 de ani care au durat 2.

13) Predarea către URSS de către România a militarilor basarabeni care luptaseră în armata română.

14) Băgarea sub preş a istoriei Basarabiei şi scoaterea ei de la naftalină în scop propagandistic de către regimul Ceauşescu în ultima sa perioadă.

15) Obsesia identitar în relaţiile bilaterale, care face ca românilor din România să li se pune pata pe ochi. Dacă s-ar face un recensământ probabil între 80 sau 90 la sută dintre românofoni s-ar declara "moldoveni". O isterizare a românilor din România este complet contraproductivă.

16) Lipsa unei politici coerente a informaţiei a României (stat, societate civilă). România ca să dau un singur exemplu nu a fost capabilă să subvenţioneze (ca Rusia) ediţii locale ale presei (două încercări timide PRO-TV şi Jurnalul de Chişinău nu par să aibe sprijin fnanciar)

17) Politică economică ineptă, incapabilă să facă concurenţă ruşilor.

18) Trimiterea de diplomaţi naţional-comunişti care nu înţeleg modul de a opera al ruşilor, lezând senisibilităţi la Chişinău.

Tipul de investitie depinde de personalitate (risk adverse sau nu etc), de virsta (etapa in care e familia si cerintele incluse aici), de venit si locatie. Desigur mai depinde si de altele dar astea ar fi principalele.

1. Investitia in imobiliare este cotata ca o investitie sigura DAR ca si la bursa sunt situatii in care trebuie sa iesi din ea la timp. Vezi centrul Detroit-ului. Cladirile de birouri de acolo mai au valoare ? E drept ca decaderea pe imibiliar nu e atat de rapida ca in cazul bursei.

2. Imprumutul se poate sa fie o idee buna. Se cheama leverage si la un optim ori folosesti banii bancii ca sa faci multi bani (aici e vorba de chestii speculative si de un pariu bun pe piata - cum ar fi imprumuti ca sa faci un pariu pe piata cum ca Yen-ul va creste, se intampla asta si faci bani. Dai imprumutul inapoi si ai ramas cu ceva. Sau imprumuti bani, cumperi o firma, o faci eficienta rapid sau ii vinzi bunurile si sa zicem ca esti destept si iei mai mult decit ai dat) - sau la redus taxele. Pe de alta parte orice imprumut - deci leverage, creste volatilitatea deci riscul.

3. Leasingul la masini e poate o idee buna pentru cei cu o lunga experienta de conducere in tara respectiva. Altfel asigurarea te omoara. Din punctul meu de vedere daca o masina merge, are o culoare tolerabile (verdele praz imi face rau !) si nu-si pierde aripile de rugina pe traseu, sunt foarte ok. Putin imi pasa daca nu arata grozav... La o adica eu dupa un fender bender de garaj am folosit masina fara bara de protectie, ca de, aveam nevoie....

4. Bursa este o idee buna dar eu sunt modelul hands on adica prefer sa ma uit eu la companie si sa decid. Dar daca nu ti le urmaresti un fond mutual poate e o idee mai buna. N-as investi numai pe bursa pentru nu e deloc intelept si apoi situatia economica actuala are semnale mixte si sunt destule comparatii cu 1933. Traditional intr-o piata neclara aurul a crescut la pret si va creste in continuare. Deasemenea in conditii de volatilitate in Orient (si ceva miiriieli recente la adresa sauditilor) petrolul e in crestere dar e destul de speculativ. Pe money market EURO in crestere fata de US dollars. Dollarul canadian idem - dar cum economia canadiana e prea legata de exportul catre US se vor face eforturi in a se tine dolarul canadian mai jos. Interesante firmele globale care isi hedge prin operatiile lor in diverse tari riscul de schimb valutar. Hai ca scriu o carte aici ! Mai bine ma opresc.

5. Tot respectul pentru Ozzy. Nu e usor sa mergi inainte in conditiile tale de inceput si sa-ti pastrezi visul si telul. Dupa cum e mare lucru sa recunosti totul aici. Andre Morariu - foarte bine ca ai investit mai ales dintr-un salariu care e de numai 3500 pe luna, dar putin mai multa intelegere, toleranta si respect pentru ceilalti de pe aici, zau ca nu ar strica. Ni te-ar face DOAR mai simpatic. Te deranjeaza ?????

autrement are dreptate.
Faptul de a fura, avand in vedere universul de discurs de aici,
inseamna sa iei linia melodica, versurile, sau si pe una si pe alta de
la o anumita piesa si sa-ti pui numele tau pe coperta discului. La fel
si in cazul literaturii, stiintei etc. Asta e motivatia tare a
existentei ideii de copyright si aplicarii ei. Chestia ca n-ai voie sa
descarci muzica de pe net a fost inventata de unii cu multi bani care
vor si mai multi bani. Si cum cei cu multi bani care vor mai multi bani
ii ajuta pe altii care la randul lor au multi bani si vor mai multi
bani, ideea lor a fost adoptata. In anii 80, cand Metallica canta
metal, nu iti zicea nimeni nimic daca imprumutai de la un prieten o
caseta cu Metallica, o ascultai , si daca iti place sa o copiezi pe o
caseta goala.
Insa Metallica si multi altii nu s-au decis sa cante pop rock
degeaba- s-au decis sa faca asta cu (surpriza!) scopul de a face mai
multi bani
Ideea descarcarii muzicii de pe internet e o idee extraordinara, si
nu numai eu cred asta, ci si multi creatori de muzica (prin asta
inteleg atat compozitori cat si instrumentisti) care, spre stupoarea
unora, nu vor mai multi bani, ci pur si simplu vor ca muzica lor sa fie
ascultata de mai multa lume care nu au altfel de acces la muzica lor
din diverse motive (si ma gandesc nu numai la lipsa banilor, ci si la
faptul, deosebit de important, ca in Romania nu se gasesc o multime de
formatii, artisti, etc care ar interesa pe destui). Un artist care face
arta pentru arta nu ar avea nimic impotriva acestei activitati, ci ar
incuraja-o.
Si ca sa arat si mai clar cat de absurda este legea interizcerii
downloaduri de muzica, am sa arat ce consecinte are (chiar daca aceste
lucruri nu se practica, din legea de mai sus decurg logic si masurile
pe care le voi enumera):
Ar trebui, deci, sa:
1. Fie interzis sa fotocopiezi o carte sau un capitol, o pagina
dintr-o carte! (sa fim seriosi, toti am facut-o si o vom face)
2. Fie interzise albumele de arta! Sa te uiti pe un album de arta
este sa ai acces la opera artistului, chiar daca nu la original. Sa
asculti muzica descarcata de pe net si nu de pe cd/caseta originala
este echivalent cu admirarea unei picturi dintr-un album. Daca e
interzisa downloadarea, ar trebui sa ne familiarizam cu opera lui van
gogh doar daca mergem la Amsterdam !!
3. Fie interzis ca in baruri sa existe muzica. Doar noi ascultam
muzica bietilor artisti fara sa le dam bani!
4. Ar insemna ca eu sunt un delicvent daca ma duc la un prieten
acasa si ascult un anumit album pe care el si l-a cumparat!! (daca
prietenul respectiv ma lasa sa ascult albumul la el acasa oricand
vreau, e acelasi lucru cu a fi efectiv posesorul albumului)
O multime de scriitori, pictori, oameni de stiinta, etc isi publica
opera pe internet pentru ca un mai mare numar de oameni sa aiba acces
la ea. Asta pentru ca interesul lor nu e mercantil, ci spiritual.

autrement are dreptate.
Faptul de a fura, avand in vedere universul de discurs de aici, inseamna sa iei linia melodica, versurile, sau si pe una si pe alta de la o anumita piesa si sa-ti pui numele tau pe coperta discului. La fel si in cazul literaturii, stiintei etc. Asta e motivatia tare a existentei ideii de copyright si aplicarii ei. Chestia ca n-ai voie sa descarci muzica de pe net a fost inventata de unii cu multi bani care vor si mai multi bani. Si cum cei cu multi bani care vor mai multi bani ii ajuta pe altii care la randul lor au multi bani si vor mai multi bani, ideea lor a fost adoptata. In anii 80, cand Metallica canta metal, nu iti zicea nimeni nimic daca imprumutai de la un prieten o caseta cu Metallica, o ascultai , si daca iti place sa o copiezi pe o caseta goala.
Insa Metallica si multi altii nu s-au decis sa cante pop rock degeaba- s-au decis sa faca asta cu (surpriza!) scopul de a face mai multi bani
Ideea descarcarii muzicii de pe internet e o idee extraordinara, si nu numai eu cred asta, ci si multi creatori de muzica (prin asta inteleg atat compozitori cat si instrumentisti) care, spre stupoarea unora, nu vor mai multi bani, ci pur si simplu vor ca muzica lor sa fie ascultata de mai multa lume care nu au altfel de acces la muzica lor din diverse motive (si ma gandesc nu numai la lipsa banilor, ci si la faptul, deosebit de important, ca in Romania nu se gasesc o multime de formatii, artisti, etc care ar interesa pe destui). Un artist care face arta pentru arta nu ar avea nimic impotriva acestei activitati, ci ar incuraja-o.
Si ca sa arat si mai clar cat de absurda este legea interizcerii downloaduri de muzica, am sa arat ce consecinte are (chiar daca aceste lucruri nu se practica, din legea de mai sus decurg logic si masurile pe care le voi enumera):
Ar trebui, deci, sa:
1. Fie interzis sa fotocopiezi o carte sau un capitol, o pagina dintr-o carte! (sa fim seriosi, toti am facut-o si o vom face)
2. Fie interzise albumele de arta! Sa te uiti pe un album de arta este sa ai acces la opera artistului, chiar daca nu la original. Sa asculti muzica descarcata de pe net si nu de pe cd/caseta originala este echivalent cu admirarea unei picturi dintr-un album. Daca e interzisa downloadarea, ar trebui sa ne familiarizam cu opera lui van gogh doar daca mergem la Amsterdam !!
3. Fie interzis ca in baruri sa existe muzica. Doar noi ascultam muzica bietilor artisti fara sa le dam bani!
4. Ar insemna ca eu sunt un delicvent daca ma duc la un prieten acasa si ascult un anumit album pe care el si l-a cumparat!! (daca prietenul respectiv ma lasa sa ascult albumul la el acasa oricand vreau, e acelasi lucru cu a fi efectiv posesorul albumului)

O multime de scriitori, pictori, oameni de stiinta, etc isi publica opera pe internet pentru ca un mai mare numar de oameni sa aiba acces la ea. Asta pentru ca interesul lor nu e mercantil, ci spiritual.

In mare sunt de acord cu tot ce ai scris. Insa zilele trecute ma gandeam la toata povestea asta cu frica de moarte. Mie nu mi-e teama, absolut deloc, insa ma apasa gandul ca, in urma mea voi lasa multa suferinta in inimile celor dragi. As fi atat de fericita daca cei din jurul meu ar realiza ca nu e nimic extraordinar de tragic in a parasi acesta lume...poate acolo chiar e mai bine. Nu cer indiferenta si nici bucurie in ceea ce priveste acest "eveniment" nu cer abtinerea de la varsarea lacrimilor...dar cei de azi se consuma atat de mult.
"Lacrimile nu sunt arzatoare decat in singuratate. Toti aceia cere se vor inconjurati in agonie de prieteni o fac dintr-o imposibilitate de a suporta momentul final. Ei vor sa-si uite, in momentul capital, de moart. De ce nu au un eroism infinit, de ce nu incuie usa ca sa suporte senzatiile acelea nebune cu o luciditate si o teama dincolo de orice limita?"'
Cititind "Pe culmile disperarii" de Emil Cioran am realizat aproximativ aceleai intrebari si necunoscute si in opera lui.
Sincer, daca ar fi sa iei de bune, toate vorbele acestuia, nu ti-ai mai dorii sa traiesti mult, dar are o intelepciune aparte.
Viata e atat de frumoasa, iar frumusetea nu sta in destrabalare, petreceri sau mai stiu eu ce. Cele mai pretioase bucuri ale vietii tot cele marunte, aparent lipsite de importanta raman. De ele iti vei aminti cu cea mai mare placere. Si da...imi place sa privesc albastul cerului si infinitatea marii...pentru lucrurile astea "marunte" viata mea are sens si rost...
Regards,
Catalina/NiceSmil3

Domnul Radu Sigheti se afla in Africa; domnia sa ne trimite un scurt reportaj extrem de interesant si de miscator.
Eventuale intrebari cafegii pot sa puna aici si domnul SIgheti le va raspunde tot aici, ca invitat special, la o cafea.
===============================================

Sudan. Nu pot sa gasesc cuvinte ca sa pot descrie ce poti sa simti cind ajungi acolo. Nu se compara cu imaginile pe care le-ai vazut, cu ce ai citit si cu ce stii de la prieteni.

Sudan-ul trebuie sa-l simti pe propria piele, sa-ti arda pielea la fel de tare ca soarele de acolo, sa ai senzatia ca cinva foloseste fierul de calcat pe corpul tau si se pricepe la asta, nu uita sa netezeasca nici o cuta. Si apasa. Nu se compara 35 de grade in Sudan cu 45 in Irak, e mai fierbinte in Sudan, crede-ma.

Iti doresti sa ai mai multe bluze la tine sa le porti pe toate odata, tricoul sa absoarba transpiratia care curge pe tine ca din izvor calda si lipicioasa si cind se lipeste praful pe ea parce ti-e mai cald, sa ai o bluza care sa fluture in vint ca sa-ti dea senzatia de racoare, nu conteaza ca se umezeste si ea, flutura si parca te simti mai bine si mai vrei ceva ca o gluga ca ti-o tragi peste sapca de parca ar ploua, doar ca sa simti ca ai pus inca ceva intre fierul de calcat si mainile tale.
Uhh!

Si dupa ce apune soarele ti-e frig! La plus 25-30 de grade! Pentru ca esti asa de incins de arsita zilei tremuri seara, cind incep si toate insectele sa apara. Multe. Am dormit o noapte afara, celelalte in cort, unul mare cu lumina electrica, dusuri si WC.

Dormitul afara este ceva. Am avut o saltea si chiar daca am dat de jur imprejur cu spray contra insectelor + pe mine tot nu am scapat de cele zburatoare. Dormit este gresit spus mai corect este nedormit afara. Este mai cald ca vara la 2 Mai dar te culci imbracat cu cat mai multe bluze pe tine ca sa nu te intepe tintarii despre care localnicii spun ca aici este capitala lor, chiar daca Nilul ete la 3 ore distanta de mers pe jos in ritm sudanez, pentru noi probabil mai mult ca dublu. Transpiri intins pe spate si adormi doar de oboseala, dupa ce sari in sus de nenumarate ori, o saritura pentru fiecare insecta pe care o simti pe tine. Te feresti sa le omori, doar le arunci de pe tine, daca cumva strivesti vreuna nu stii ce se poate intimpla, poate te inteapa.

Singurul lucru frumos este cerul plin de stele care parca sint mai aproape si mai multe decat se vede de la noi. Le poti atinge daca vrei dar nu ai timp din cauza insectelor. Si se misca foarte repede insectele si stelele pe acolo, se alearga una pe cealalta si mereu apar unele noi in joc. E un intuneric negru de tot, in care lumina stelelor pare ireala. Cu ochii la ele adormi intr-un sfirsit.

Te trezesti repede pentru ca soarele nu te iarta, si pleci la lucru pentru ca inca este racoare. Cam dupa 10.30 pana spre 16.00 nu poti face nimic pentru ca te topesti, pana si aparatul frige de abia il tii in mana daca cumva nu ai fost atent si l-ai tinut la soare.

Dar asta nu este nimic. Cum se traieste acolo, in ciuda secetei permanente este mult mai important, cred eu.
In patru zile am zburat de colo colo si in orice loc am aterizat am vazut doar un singur lucru.

Saracie.

Te-ai gindit vreo data cum ar fi sa traiesti ca la inceputul istoriei?
Te-ai gindit vreodata cum te-ai descurca neavind nimic, nici o unealta, nici un bidon in care sa pui apa, nici macar haine pe tine? Sa trebuiasca sa mergi kilometri ca sa iei apa, sa trebuiasca sa sapi un pamant tare, uscat ca sa plantezi sorg (nici nu stiam cum arata si ce este sorg-ul pana acum), sa maninci doar o data pe zi un fel de peltea, de sorg bineinteles si asta maninci in fiecare zi, toata viata ta, pana vine o ceata de banditi calare pe camile sau pe cai, care te omoara daca esti barbat sau care te violeaza si te iau ca sclava daca esti femeie?

In Rumbek, capitala sudului rebel, exista doar 3-4 cladiri construite din beton, una noua nouta si restul sint cele care au scapat din razboi.
Restul caselor sint hut-uri din pamant acoperit cu nuiele.
De asemenea acolo sint masini si camioane deoarece mai toate organizatiile cu ajutoare au baza acolo. In celelalte locuri unde am fost ori nu erau masina de loc sau doar una singura. Distantele nu se masoara in km sau mile ci in timp, indifferent daca mergi pe jos sau cu masina. Nu exista electricitate, doar generatoare care au nevoie de petrol, la fel si masinile. Singura sursa de aprovizionare si de transport este avionul, mai toate agentiile umanitare au baza principala in Kenya, linga granita si de acolo zboara zilnic peste tot.

Situatia este cam asa; Sudul tarii nu este de acord cu nordul, controlat politic si economic de arabi, care vor sa introduca Sharia, legea musulmana. Asta nu ar fi fost o problema pentru sudul catholic, cred eu, problema s-a ivit cind a aparut petrolul. Petrol=bani si de aici mai departe. Dintr-o tara saraca, Sudanul s-a transformat in 20 de ani in una dintre cele mai sarace tari din lume. Multi au reusit sa fuga, cam 2 milioane si in zona unde am fost eu unii s-au intors.
Dar cum traiesc, mama mama!

Am stat de vorba cu o familie care se intorsese din Uganda, nu stiu exact cati erau pentru ca familiile astea africane sint numeroase, cu unchi, matusi, veri si cumetrii. Incepusera sa defriseze in jur, deja aveau doua colibe si bucataria construite. Masa lor consta in peltea de sorg (stiu ca ma repet) si un (1) peste afumat fiert in apa, peste care era mai mult oase, nu mai mare de un A4, vedeai prin el. Asta pentru cam
2-3 barbati, 4-5 femei si peste 10 copii. Cei mai bogati au animale, capre, gaini, vaci, dar le pastreaza pentru zile negre sau le folosesc ca moneda de schimb. O nevasta, tinara si sanatoasa, buna de munca costa intre 3,000 - 3,500 de usd, cam 70 usd pentru o vaca, socotiti voi cate vaci trebuie. Multi umbla dezbracati, cind te vad pun pe ei ce au, haine vechi pe care le pastreaza pentru ca sint singurele pe care le au: un pantalon si o camasa. Cel mai ferecvent sint incaltati cu un fel de sandale cu talpa din cauciuc uzat de masina.
In alt loc am vazut un sat intreg, grupat, pazit de o mica garnizoana de rebeli unde exista chiar si o strada cam ca Lipscani-ul nostru. Am intrebat de curiozitate cat cost o pereche de pantaloni si vanzatorul mi-a spus ca nu-mi vinde nimic, este doar pentru oamenii de acolo. Toti erau refugiati, de prin alte locuri din sudul tarii si traiau acolo ce peste 10 ani. Pentru mancare toti depind de organizatiile umanitare care bineinteles nu au destula. Ce se poate cultiva acolo, inafara de sorg, nu am nici o idée, cred ca nimic din cauza lipsei de apa, la putinele pompe este intotdeauna coada. Si bei apa acolo pentru ca transpiri, ai nevoie de cel putin 7-8 litri zilnic.

Si sint milioane de oameni care traiesc asa, la limita supravietuirii, poate de aia sint atit de inalti, si slabi. Sint oameni simpli si prietenosi, glumesc, rad din orice, pentru ca viata lor este de fapt o lupta continua pentru viata la fel ca cea a animalelor salbatice din vecinatate.

Tu te intristezi sa realizezi cat de mult poate insemna o picatura de apa sau o firmitura de paine si nu poti sa faci nimic pentru ei. Daca mor mii de sudanezi, asa cu se intimpla si in prezent, nimanui nu-i pasa. Dar daca se prabuseste vreun avion si mor cinci turisti americani sa vezi ce operatii de salvare costisitoare se declanseaza.

As mai avea multe de povestit dar o las pe alta data, Radu