comentarii

optimizare


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
CONSTITUTIA ROMANIEI-REFERENDUM 2003 - de (anonim) la: 13/10/2003 06:25:47
(la: Veti vota pe 19 octombrie?)
CARE SUNT PRINCIPALELE MODIFICĂRI PE CARE LE
ADUCE NOUA CONSTITUŢIE?

■ asigurarea temeiului constituţional pentru realizarea procesului de aderare la Uniunea Europeană şi la Alianţa Nord – Atlantică;
■ înscrierea în Constituţie a principiului pluralismului politic, ca o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale;
■ principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat;
■ principiul liberei iniţiative;
■ garantarea proprietăţii private;
■ consacrarea rolului patronatelor în societatea românească;
■ optimizarea procesului de adoptare a deciziilor, precum şi întărirea exigenţelor statului de drept prin realizarea specializării camerelor legislative;
■ restrângerea imunităţii parlamentare;
■ limitarea regimului ordonanţelor de urgenţă;
■ prelungirea mandatului Preşedintelui României la 5 ani;
■ întărirea controlului parlamentului asupra Guvernului;
■ precizarea mai concludentă a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale;
■ eliminarea stagiului militar obligatoriu, problemă care se va reglementa printr-o lege organică;
■ reglementarea prin lege organică a sistemului electoral, instituirea Autorităţii Electorale Permanente;
■ reducerea numărului de semnături necesar cetăţenilor pentru a avea iniţiativă legislativă;
■ garantarea accesului la cultură;
■ acordarea de burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, in condiţiile legii.

CARE SUNT DOMENIILE PRINCIPALE PE CARE LE REFORMEAZĂ NOUA CONSTITUŢIE?



► PROPRIETATEA

► LIBERA INIŢIATIVĂ

►SISTEMUL LEGISLATIV

►SISTEMUL JUDECĂTORESC

►PLURALISMUL POLITIC

►DREPTURILE PERSOANELOR APARŢINÂND MINORITĂŢILOR NAŢIONALE

►OBLIGAŢIILE MILITARE
FAŢĂ DE STAT

►SISTEMUL DE PROTECŢIE SOCIALĂ

► INTEGRAREA
EURO – ATLANTICĂ

DE CE AVEM NEVOIE DE O NOUĂ CONSTITUŢIE?


Fiecărui moment istoric de mare însemnătate din istoria statului român modern îi corespund reforme constituţionale. Constituţiile au fost martorii şi expresiile transformărilor istorice pe care le-a cunoscut societatea românească.

România se pregăteşte acum să facă un nou pas istoric: integrarea euro - atlantică. Asigurarea cadrului instituţional pentru întâmpinarea noilor realităţi trebuie să premeargă aderarea noastră la NATO şi UE.

Constituţia din 1991 a fost una a tranziţiei, a nevoii unei ordini noi. Noua Constituţie trebuie să fie una a durabilităţii, a stabilităţii, a valabilităţii pe termen lung şi foarte lung.


Se pare ca aduce bucluc ! - de (anonim) la: 12/11/2003 09:11:42
(la: Sexul la serviciu)
Corect, in USA, de exemplu exista notiunea de Harassment, care nu este numai de natura sexuala, ba chiar cand esti angajat permanent la o firma mare Americana, unul din primele lucruri pe care le faci , te duci la HR(Resurse umane) si faci un curs antiharassment si semnezi ca ai luat la cunostiinta cu politica antiharassment a firmei. La noi in firma la 2 ani se fac cursuri de acest gen obligatorii, ca sa ti se improspateze memoria. Deci firmele mari si serioase iau foarte in serios chestiunile acestea. De ce ? Pentru ca asa cum spune Sanjuro exista niste comisii de etica, exista una in fara foarte serioasa, am uitat cum ai spune, care in cazul unei sesizari, poate sa vina si sa deschida o ancheta, si activitaatea firmei sa inceteze pe durata anchetei. Va dati seama ce pierderi poate avea firma. Asa ca cel putin pe meleagurile unde am poposit eu, micile hartuiri sexuale, sau macar aluzii, glumitze deochiate nu numai ca nu isi au rostul, dar nici nu le da la oameni prin cap sa le faca . Si vreti sa va spun ceva? Imi place asta, chiar daca venind din Romania unde sunt multe femei frumoase, ma amuz gandindu-ma pe cine as putea sa hartuiesc eu sexual pe aici :) , Bine nu sunt nici sef. Oricum lasind gluma, trebuie sa spun , ca pe aici s-au cam optimizat lucrurile in ceea ce priveste relatiile interumane la servici.
Chiar mi-a sarit in ochi ieri sau alaltaiei un articol pe msn.com care spune ca relatiile amoroase la servici sunt sortite esecului si dadeau vreo 5 motive. Pe aici prin USA s-a lasat chiar cu crima uneori. Bine asta nu neaparat din cauza sexului la servici, ca ar trebui sa-i relaxeze pe oameni, dar din cauza implicatiilor ulterioare .Pentru cine a vazut filmul "disclosure" trebuie spus ca harrasmentul nu e legat de sex ci de putere. As spune ca daca se infiripa o relatie sincera care se termina cu o casatorie, poate nu as fi impotriva ideii, insa de cele mai multe ori nu este asa.
Sunt curios ce parere ar avea francezii despre asta. Cred ca ei sunt pe invers decat americanii.

Sorin
#4029 (raspuns la: #4024) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
PC foto - de Dinu Lazar la: 06/04/2004 12:01:48
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Teoretic, ar exista o configuratie optima sau care sa mearga de la bine la foarte bine; practic, se poate folosi orice computer, chiar si un Pentium la 166 Mhz cu MMX si 128MB de memorie si un HD de 20 GB... dar atunci prelucrarea foto e un chin.
Prelucrarea foto, azi, cu aceste convertiri din RAW in TIF si cu programele rezidente, ar presupune un computer cit mai bun; pe de alta parte resursele care sunt necesare azi miine pot sa para ridicole, si un ban dat azi pe o gioarsa miine sunt aruncati pe fereastra; un computer mai bunicel parca isi tine valoarea mai mult timp...
Cred ca atit cit se poate, pentru ca in jurul computerului graviteaza din ce in ce mai mult din viata noastra, trebuie sa avem grija ce luam si cum facem ca sa fim la zi...
Deci, in primul rind, un computer pentru foto azi ar trebui sa aiba o placa de baza cu un bios deshtept care sa permita frecvente mai mari de lucru si sa fie dotata cu USB2, 1392, si RAID 0 si 1; asa ceva a devenit comun in ziua de azi si costa in Ro cam pe la 150$.
O placa video mijlocie, gen Ati Radeon 9600 sau Nvidia 5600, cu 128Mb, ar fi absolut suficienta si pentru ceva joculetze si pentru procesarea 2D; cu monitorul, eu sunt adeptul unui LCD TFT de calitate cu intrare DVI - stiu ca multi or sa sara in sus, dar nimic nu se compara cu claritatea si culorile placute ale unei fotografii vazute cu un monitor cu cablul digital intre mufele DVI ale placii video si ale monitorului.
Sigur ca cine vrea poate sa ia un monitor CRT clasic bun, dar un LCD a scazut mult in pret - iar confortul vizualizarii e mai mare si calitatea imaginii nu e mai slaba, e altceva, desigur, necesita o mica acomodare, dar e OK. Firme ca Samsung, Teac, Neovo, Sony, au un bun raport calitate pret si la 400$ - 500$ se poate lua ceva bunicel la 17 inci; important e ca luminozitatea sa fie mai mare de 250 cd/m2 si contrastul mai mare de 1/500.
Procesorul, cu cit e mai rapid, sigur ca cu atit e mai bine; limita de jos azi ar fi ceva pe la 2,4 Ghz si cit mai multa memorie cache, deci nu Celeron si nu Duron.
Eu prefer un procesor mediu cu un cooler destept si puternic, gen Zalman sau Gigabite, procesor pe care sa-l duc la frecventa lui plus cam 30% - 40% din bios.
Memoria computerului, un 512MB e cam minimul, dar 1 Gb e si mai bine.
Eu nu am gasit diferente notabile si marcante intre o memorie scumpa si una ieftina; un DDR la 333 merge foarte bine, conteaza cantitatea aici mai mult ca viteza.
Hard discurile, optim ar trebui sa fie minim trei; adica pe iesirea RAID se pun doua HD de 7200 si minim 60 Gb, care impreuna vor forma un sistem de 120GB de mare viteza, si inca un HD care poate sa fie orice, la 7200 ture si cu 8MB cache; prezenta lui e necesara, pentru ca daca configuram Photoshop-ul sa faca pe el scratch disk, adica memoria virtuala, va merge mult mai repede sistemul decit daca avem un singur HD si configuram sa citeasca fisierele lui de pe acelasi HD unde e sitemul instalat.
La minim, merge si cu 2 HD; unul pentru sistem si fisiere, si altul pentru memoria virtuala a PS si ce mai incape pe el.
Nu in ultimul rind ar trebui avuta in vedere carcasa; ceva cu multe locasuri de pus ce e acum si ce va fi... si o carcasa aerisita, cu cel putin 2 ventilatoare, nu e un lucru rau de avut in vedere, data fiind caldura degajata si vara care vine.
Toate astea vi le spun din viata reala, nu din ce citim prin reviste; in tot cazul, diferenta de pret dintre un sistem folosibil comod dar bine optimizat care ar fi pe la 1000$ (fara software, care e alta palarie de bani) si unul ultimul racnet de 4000$ poate fi de maximum 30% in comparatii de viteza la filtre grele de imagine sau procesari RAW.
Mai multa memorie conteaza mai mult decit frecventa procesorului, si viteza si optimizarea hard discurilor au o importanta hotaritoare la rindul lor.
Nu trebuie luata o placa video de 400 de euroi; se proceseaza totusi 2D; una de o suta de euroi e suficienta... si asa mai departe la toate componentele.
Conteaza deci temperatura sistemului, memoria mare, ecranul sa fie luminos si sa aiba contrast...si , mai ales, sa fie bine etalonat...
Pentru un fotograf nu prea mai e suficienta salvarea pe CD; un DVD - writer a ajuns la preturi mici si e deja necesar... dar si un HD si o carcasa externa ( costa cam 1,8 milioane carcasa si 4 milioane un HD de 120 GB) pe USB2 pot fi o solutie de luat in seama pentru backup.
Salvarea datelor e mai importanta decit pare.
Discutia ar fi lunga, aproape interminabila; dar acestea ar fi elementele esentiale pe care un fotograf ar trebui sa le ia in seama, cind se gindeste la un computer, cred eu.
Sigur ca poate ca sunt lunetisti cu mai mare experienta care sunt invitati sa ne spuna parerea lor.
#13377 (raspuns la: #13351) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru cei destepti, Adrian, Iraq vs Iran - de ampop la: 01/10/2004 08:18:13
(la: Cine conduce lumea?)
"Cand Saddam gaza sate intregi si ii executa oameni in masa, era prietenul lui Rumsfeld si Reagan. Deh, exista oameni pentru care scopul scuza mijloacele'.
Stii bine brother Adrian ca politica acestei lumi nu este doar alb si negru si de multe ori suntem nevoiti sa alegem intre nuante de gri...la fel si in Romania trebuie sa alegem intre "emanatii" aceleiasi securitati si aceluiasi partid comunist, unii mai liberali si altii mai mafioti. De aceea fara o analiza completa a informatiilor si o optimizare a masurilor necesare, este deosebit de dificil a te pronunta. Chestia asta o fac profesionistii informatiilor. Sprijinirea intr-un moment dat a lui Sadam sau a mujahedinilor impotriva URSS sunt alegeri momentane ale unor nuante de gri mai deschis. Oare ce s-ar fi intamplat daca mujahedinii nu ar fi fost inarmati impotriva tancurilor rusesti de atunci. Rusia lui Brejnev, Andropov & co si-ar fi exportat nestingherita "revolutia comunista" si cine stie care ar fi fost situatia prezenta. Poate cantam cu totii internationala sub steagul rosu al Kremlinului. Poate castigau ei razboiul rece si...poate NY era teren arabil si colhoz. Rationamente apriorice de genul "asta a facut Reagen..."sau Rumsfeld...nu ajuta din pacate la nimic. Recunosc, acum este trendy sa fii anti-Bush si anti-Reagen...ce sa-i faci, che Guevara nu moare niciodata.
Nu uita ca uneori mai trebuie sa trimiti cateva avioane sa distruga reactoare nucleare, rapid, in timp real...cand ai informatii date de servicii secrete eficiente. Pana la rezolutia UN, ailalti au deja bomba si...
Shalom brother!
Mario
#23854 (raspuns la: #23819) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt ampop - de Adrian Marchidann la: 01/10/2004 17:48:48
(la: Cine conduce lumea?)
"De aceea fara o analiza completa a informatiilor si o optimizare a masurilor necesare, este deosebit de dificil a te pronunta."

Problema este ca analiza completa nu exista mai ales cand informatiile nu sunt analizate ci manipulate. Dupa cum am spus, se stia ca Saddam nu are WMD si ca nu exista nici o davada a legaturii cu Al Qaeda. Irakienii nu vor ierta minciunile astea.

"Oare ce s-ar fi intamplat daca mujahedinii nu ar fi fost inarmati impotriva tancurilor rusesti de atunci."

Nu ar fi fost Sep 11.
Motivul pentru care americanii au pierdut razboiul din Vietnam nu este ajutorul sovietic, ci faptul ca americanii s-au folosit de un guvern corupt pentru a-i combate pe comunisti si au folosit metode barbare. La fel si in Cuba. Greseala se repeta in Irak.

Eu tot cred ca oricat speli rufele cu apa murdara nu vor iesi curate.
#23904 (raspuns la: #23854) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
edphoto - vizualizare - de edphoto la: 04/10/2004 15:08:59
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)

Site-ul a evoluat. A inceput ca un simplu html acum 3 ani si a evoluat incet, incet in ce se vede astazi... Site-ul e destul de bine optimizat dar pe un dial-up nu cred ca se pot face minuni. Datorita spatiului mic pe server nu pot sa tin doua versiuni in paralel plus ca tot procesul de reinnoire a imaginilor ar fi mai greoi.

Multumesc pentru comentariu si pentru timpul acordat...

..:: edward timaru :: www.edphoto.ro ::
#24146 (raspuns la: #24088) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cu ce nu ma impac eu la filme - de (anonim) la: 25/10/2004 19:43:04
(la: Filmele americane/vs/ filmele europene)
Cu ce nu ma impac eu la filmele americane e eroul principal.
Are in general toate atributele cetateanului american modern: luptator, familist, iubitor cu copiii, animalele si batranii. E moralist. E fidel institutiei familiei. Are ingredientele spiritului de echipa sau team-working-ului, dar are si spirit de initiativa, si nu odata, solidar si constient de puterea sa se hotaraste sa salveze situatia sau lumea.
Calitatile lui se identifica oarecum cu cele cerute la orice interviu de munca.
E decis sa lupte contra oricarei injustitii si in general se sacrifica pentru ca binele sa iasa ca untdelemnul etc etc
Cand ai astfel toate ingredientele unui personaj preferat, de tip ¨default¨, se poate ¨optimiza¨ prin umor, viclenie, fizic, implanturi neuronale etc.
Astfel ii avem pe Bruce Willis (simpatic fara doar si poate), pe Will Smith (o clona in varianta black), pe Harrison Ford, pe Arnold, pe Depp, pe Cruise etc, si ii intalnesti nu doar in New York cat si la Washinton, nu doar in deserturile arabe dar si, mai nou, in Grecia Antica sau in coloseumurile romane.
Personal am senzatia ca nu mai ai loc de ei in nici un moment.
Cu o alta chestie cu care nu ma impac e cinematograful american ca barometru a relatiilor externe americane. Nu vreau sa ma bag in politica, cel putin nu aici, insa daca ne amintim, in perioada razboiului rece eroul american solo sau in grup lupta contra unor amenintari ruse sau a unor dusmani rusi, cu mici exceptii.
Ulterior au urmat tarile arabe, si azi asistam in unele filme, la tot felul de conspiratii francezo-germane (europene in general) care tulbura linistea Planetei si care dau bataie de cap servicilor secrete americane.
Insa daca frenchfries au fost pentru o vreme liberty, ne putem astepta la orice.
Nu stiu daca ati vazut vreunul din filmele astea: Go, Lost in Translation, Fear and Loathing in Las Vegas, Night On Earth (super in opinia mea), insa e tot ce-mi vine in minte acum. Precis mai exista, sigur se produce film bun american, insa e acoperit de productii nule.
Pentru Hypatia: DE LEGIBVS - de AR la: 26/10/2004 10:49:46
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
...Pe rand:

Da, am citit Legea Invatamantului (inainte de publicare si dupa republicare) si o consider perfectibila, ca orice lege data de oameni...
In lege se lasa "mana libera" C.N.C.-ului sa elaboreze Programele. Nu cred ca era oportun ca in Legea Invatamantului sa se prevada toate posibilele probleme care ar putea aparea in studiul tuturor disciplinelor.
In plus, pana si Constitutia suporta amendamente, tocmai fiindca se recunoaste caracterul ei perfectibil
Cu atat mai mult Programele ar trebui sa fie optimizate, mai ales in conditiile existentei unui OMEC care prevede descongestionarea...
Altfel spus, nu scrie in Legea Invatamantului ce sa faca profesorul la clasa. Exista insa destule alte normative (poate chiar prea multe !), nu intotdeauna suficient de bine gandite, care sa se ocupe cu asta. Esential este, cred, ca toti cei "din sistem" (de la ministru pana la maistru-instructor) sa admita ca sunt oameni care pot invata, nu statui pe soclu, si ca a-si recunoaste/indrepta greselile nu denota slabiciune, ci maturitate.
Imi permit sa ma pronunt in legatura cu aceste probleme ale scolii (de stat, bugetare) in calitate de contribuabil la Buget...
Pe e alta parte, asa cum am mai spus, nu sunt impotriva studiului religiei in scoli (am aratat intr-un mesaj anterior ce cred eu ca ar fi trebuit sa contina Programa); dimpotriva, cred ca o cultura religioasa generala solida este absolut necesara intelegerii culturii umaniste (si nu numai). Sunt, insa, cu hotarare, impotriva propagandei (cine are peste 30 de ani si a trait in Est stie de ce). In particular, as prefera ca fiica mea sa afle de la orele de Religie mai multe despre religiile popoarelor (si despre implicatiile acestora in arta universala) si mai putine despre cele mai recente vindecari miraculoase de la Manastirea Frasinei (unde se duce saptamanal domnisoara de Religie, impreuna cu "respectivul dumneaei")... Desigur, ar fi putut sa aiba noroc de o persoana mai inzestrata cu har (nu numai pedagogic) pe post de profesor.
Asa cum am mai spus, cred ca exista mijoacele sa se transforme orele obligatorii de Religie in ore mai interesante si mai utile. Asta e tot !

"De unde vin legile?" Interesanta intrebare...
De la Socrate incoace, raspunsurile au fost diverse, mergand de la postularea obiectivitatii si a originii lor divine (de-aia a baut, saracul de el, cucuta), pana la negarea obiectivitatii lor (economistii moderni, de la Keynes citire).
Dintr-o asa larga paleta ce sa aleg ?
Pai, in privinta legilor morale, sociale, politice etc., imi mentin declaratia (cu regret ca v-a deranjat referirea la Decalog): sunt norme inventate in anumite conjuncturi, menite sa conserve o ordine care convine unui grup. In conditiile globalizarii, acest grup tinde sa se extinda tot mai mult, dar asta nu face ca normele "comune" sau "comunitare" sa fie legitimate altfel decat prin numarul votantilor ("cu cat suntem mai multi, cu atat suntem mai culti !"). Altfel spus, esenta/sorgintea lor profund umana nu poate fi schimbata intr-una divina, oricate viziuni ale nu-stiu-carei-divinitati ar aparea in pustiu/sat/metropola, dictand textual legi si decrete...

In privinta legilor naturii (olelei, venii acas' !), problema e si mai simpla: facand abstractie de orgoliul suficient (autist !?) al unui P.A.M. Dirac ("Marea carte a naturii e scrisa in limbaj matematic" si "Legea fizica trebuie sa aiba o frumusete matematica"), cred ca singura lege a cunoasterii Universului este continua regandire si reevaluare a premiselor.
Sa ma explic: ceea ce numim noi azi "legea gravitatiei" (adica existenta unei proportionalitati simultane intre forta de atractie dintre doua corpuri punctiforme si produsul maselor si intre aceasta forta si inversul patratului distantei dintre corpuri) este, de fapt, forma simbolica a rezultatului unor observatii.
Las la o parte faptul ca mai toate "legile" fizicii se intemeiaza pe aproximatii care ignora 99% dintre fenomenele lumii reale, pentru a aduce in limite multumitoare erorile de masura asupra acelui 1% studiat. Altfel spus, constructiile teoretice inventate de fizicieni si chimisti ca sa-si faca viata mai usoara (tot lenea, saraca !), de tipul: punct material, miscare rectilinie uniforma, gaz perfect, gaz ideal, lichid ideal, sarcina electrica punctiforma, lumina coerenta si multe altele, sunt SINGURELE situatii in care legile Naturii, in forma lor enuntata de catre diversi oameni cu nume de ecuatii, se aplica riguros matematic. Iar matematicienii au dat fuga sa teoretizeze instrumentele acestor constructii (asta cand n-au facut deja acest lucru insisi fizicienii si chimistii ca Newton si Lavoisier).
In viata reala, cand fenomenele (re)cunoscute si cele ne(re)cunoscute interfera, rezultatele masuratorilor fiind afectate de o sumedenie de erori de cele mai diverse origini, se utilizeaza pe scara larga "constanta lui Skinner" (cea care adunata la/scazuta din/inmultita cu/impartita la rezultatul obtinut conduce la rezultatul scontat)... Culmea perversiunii e ca aceasta "constanta" este adesea teoretizata, sub numele pompos de "factorul de corectie X" (evident, X este un nume propriu, de laureat Nobel pentru fizica/chimie)!
Lasand gluma la o parte, istoria stiintelor prezinta nenumarate cazuri de "legi" infirmate de masuratori mai exacte sau pur si simplu de "descoperirea" unor fenomene ignorate la vremea elaborarii minunatelor "legi". Si credeti ca legile au fost abandonate cand li s-a descoperit "ilegitimitatea"? Nu, in cea mai mare parte, ele se regasesc si astazi in manuale, fireste, insotite de celebrii factori de corectie, din ce in ce mai multi (nu insa si mai culti)...
Singurul lucru care se poate afirma cu certitudine este ca, in prezent, cu mijloacele de care dispunem, putem verifica anumite dependente intre diverse marimi masurabile care caracterizeaza unele fenomene ale lumii inconjuratoare. A teoretiza aceste dependente poate fi util (pentru "muschii mintii", ca si jocul de sah, bridge sau go), dar a le numi "legi" este, cred, o impardonabila lipsa de modestie.
Progresele majore din domeniile cele mai "fierbinti" din stiintele naturii (nu din domeniile strict aplicative, pentru care progresul se masoara in USD/om/an) sunt, de cateva decenii, cam rare, de nu cumva inexistente, "oamenii de stiinta" fiind in situatia de a admite, deschis sau nu, ca s-au apropiat de ceea ce numea L. Blaga "cenzura transcendenta".
Adevaratele legi ale Universului nu ne sunt cunoscute, nu sunt scrise in limbaj matematic, matematica ne ajuta doar sa ne reprezentam intr-o maniera coerenta fractiunea observabila a Universului. Cred ca aceste legi au origine necunoscuta (poate fi chiar divina, in acceptiune lui B. Spinoza - "Deus sive natura"), dar descoperirea lor nu mai este domeniul stiintei, ci al revelatiei, ceva calitativ diferit, pentru care nu sunt necesare studii uniersitare.
A propos de revelatie, cand A. Kekule a propus formula ciclica a benzenului (toate hidrocarburile cunoscute pana atunci au catena deschisa), a pretins ca a visat un sarpe care-si musca coada. A beneficiat de atuul revelatiei asupra comunitatii chimistilor din acea vreme: dupa 100 de ani, argumentul revelatiei ar fi fost nul. Dar chiar a visat Kekule sau n-a indraznit sa-si exprime ideea (de altfel, geniala) fara girul moral al revelatiei?

... Sau poate tot ce ni se cere - prin nici o lege, din pacate ! - e sa fim seriosi in ceea ce facem ?
#26238 (raspuns la: #26163) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
exista o confuzie generata de - de Daniel Racovitan la: 08/09/2005 11:51:34
(la: Hackerii)
exista o confuzie generata de presa de senzatie, ignoranta in materie de informatica:

Ceea ce presa numeste "hackeri" sunt in realitate "crackeri".

"Hacker" este un termen pozitiv, desemnand o persoana care cauta in permanenta sa imbunatateasca/optimizeze un sistem infomatic, un software, etc. (a se vedea dictionarul englez), care se tine la curent si aplica ultimele inovatii in materie. In aceasta definitie eu ma consider (aproape) hacker.

"Cracker" este un termen negativ, care desemneaza o persoana care penetreaza ilegal in sisteme informatice unde nu are ce cauta, in scopul de a produce pagube.

Cred ca autorul conferintei se referea la cei din urma.

Versiunea cea mai peiorativa si mai dispretuita de craker este cea numita "script kiddie", adica pustani complet ignoranti in materie de informatica, ce folosesc programele gata facute de altii ce exploateaza faliile de securitate ale sistemelor. Presa le fabrica o aura de haiduci misteriosi, de experti in informatica, etc., departe de realitate.


PS: nu inghititi orbeste tot ce va serveste presa.

___________________________________________________________________
fereste-ma Doamne de mainstream.
pici - la #106288 - de donquijote la: 12/03/2006 00:48:31
(la: Chiar nu exista destin?)
1. aia cu titanic e pura coincidenta
2. jules verne era inginer si a facut si el un calcul de optimizare. viteza de desprindere din campul de gravitatie pamantului era cunoscuta. potrivirea numerelor in cea ce priveste viteza, lungimea si greutatea sunt intamplatoare. un calcul de optimizare bun, facut de un inginer bun te aduce inauntru a 15%, asa ca potrivirile nu sunt iesite din comun, probabilistic vorbind. e foarte posibil ca, aia de la nasa care au contribuit la program, cunosteau carte lui jules vernes si au avut numere de unde porni, mai ales ca erau realiste. lansarea insa n-a ginit-o: jules vernes a lansat dintr-un tun :).

mi-a placut panseul cu eminescu, sfantul augustin si linearitatea timpului. :).
nu vad insa rolul lui eminescu.
dupa cate imi aduc aminte din 'la steaua' (si altele) eminescu exprima o viziune realista asupra universului (cunostea teoria formarii universului a lui kant-laplace). :)
picky - de latu la: 13/05/2006 13:46:01
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
2. Daca viata nu ar fi, Dumnezeu si-ar pierde obiectul muncii.
Daca viata biologica n-ar fi.
Dar mai e una spirituala, una sufleteasca si poate or mai fi si altele.
Atata vreme cat astea sunt, Dumnezeu are de lucru, chiar si luand in considerare eventuale masuri de optimizare ale procesului de productie...
Administrarea existentei si activitatii enoriasilor de care ma impiedic la tot pasul si care poarta umbrelele din mesajul anterior, ocupa - cred - deja de pe acum o mare parte din lista Lui de preocupari...
#122042 (raspuns la: #122029) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
VR Brasov 2.0 - de VRBrasov la: 03/06/2006 19:00:07
(la: turul virtual al Brasovului)
VR Brasov 2.0 a fost lansat oficial!
www.vrbrasov.ro


Noutati

Harta Brasov optimizata

Sectiunea Panorame

Plugin DevalVR


locatii tururi virtuale:

Brasov (67)

Castelul Bran (3)

Bucegi (8)

Cetatea Fagaras (2)

Manastirea Sambata (5)

Sighisoara (5)


nu ezitati sa ne adresati sugestii, critici, comentarii ..

zaraza sc - de rast la: 19/06/2006 23:16:27
(la: "Norocul")
> Si daca am face ca in comentariile scolare...trebuie sa vedem aici
> geniul care e deasupra celor lumesti, trebuie sa-l judecam
> altfel...geniul cunoaste alt traseu in lume...mai putin sinuos...el se
> manifesta cu putere, ca o explozie...parerea mea din acest moment.

Da-mi voie sa nu cred in aceasta categorisire: in genii si oameni normali. Este vorba de o "optimizare" a fiecaruia dintre noi. Ai zis un cuvant "putere"....
Parerea mea este ca "norocul" depinde f. f. mult de ceea ce traditia tolteca numeste "putere personala".

rast
#128827 (raspuns la: #128731) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
* - de ooanna la: 22/06/2006 22:04:39
(la: "Norocul")
...." optimizare " = self actualizare....:)

....puterea de-a deveni....
#129371 (raspuns la: #128827) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ca e vineri, la o adica ne distram - de Dinu Lazar la: 23/06/2006 17:21:22
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
cu un software interesant de la Microsoft:
http://research.microsoft.com/projects/GroupShot/
Descrierea si un mic help e aici:
http://research.microsoft.com/projects/GroupShot/GroupShotHelp.htm

...si pentru ca tot e cald ca dracu`:

FREE download: "How to cool a hot photo."
http://www.bamagazine.com/?Click=49494

Just in time for summer, this article shows you how to create
palettes of cool, refreshing colors and use them to offset a
hot, monochromatic image.

Si pentru fotoshopisti am un link interesant; cine vrea sa optimizeze
sistemul sa vada

http://www.retouchartists.com/pages/speedtest.html
#129541 (raspuns la: #129175) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
rodica - de latu la: 01/09/2006 23:07:55
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA)
Toata vara am incercat sa gasesc un profiterol bun si degeaba.
Pai daca-l cauti la terase de hoteluri de trei stele...
Alea bune sunt la hotelurile de cinci stele...:-)))))

...ori s-a pierdut reteta aia pe care o stiam...
Nu cred ca s-a pierdut reteta. Poate doar a alunecat in vraful cu documentatia strategiei de optimizare a costurilor, de pe biroul patronilor...

dar fara ceapa ca m-adoarme.
Pe tine te-adoarme, sau pe ceilalti?...:-))))
__________________
Omule, nu uita: Eu sunt cu tine!
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.
#142681 (raspuns la: #142639) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sistem de etalonare a ecranului - de Dinu Lazar la: 02/10/2006 10:15:30
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
O data cu democratizarea sistemelor de etalonare, a sondelor adica,
cele mai ieftine ajungind la 99 de euroi, nu se mai merita in nici un caz
sa se mearga pe bijbiite.
O placa video medie care sa aiba iesire digitala si unul sau doua monitoare
cu intrare digitala si cablurile digitale aferente - iata cheia fericirii.
Monitoarele LCD si-au imbunatatit enorm calitatea in ultimul timp.
Personal, in loc de un monitor de 21 sau 23 de inci recomand doua
de 17, pe total e mai ieftin si muult mai practic.
Se etaloneaza cu sonda ecranul sau ecranele si asta e.
Avem calitate.
Problema cu softurile de raw si culorile problematice rezultate, eu
personal nu o inteleg; se afisaza imaginea pe monitor si se da la
cursoare si la manivela si la histograma pina ne place ce vedem; bagam
saturatie, modificam contrastul, scoatem sau bagam detalii in umbre sau lumini,
si cind e OK bagam un clik la butonul de procesare si aia e.
Cum sa faca programul de raw culori palide? Pai optimizarea imaginii
nu se face cu parametri care sunt acolo ca sa-i invirtim pina obtinem
ce dorim?
#149076 (raspuns la: #149050) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
* - de picky la: 08/10/2006 12:00:04
(la: Când am intrat, erai lubrifiată... (sonet porno))
Adrian Fuchs :

Poti incerca optimizarea cu un ... shpaclu !
afaa13 - de rast la: 21/10/2006 11:26:26
(la: Paulo Coelho?)
Zicea cineva, undeva, candva:
"paradoxul uman este ca s-a spus totul dar nu s-a inteles nimic".
Coelho poate de asta "preia niste mituri esentiale pe care le explica prea mult pina devine obositor". Cati dintre cei care au citit Alchimistul au puterea interioara, curajul si vointa de a incerca sa-si urmeze legenda personala? Multora le-a placut ideea, le-a uns sufletul, dar cine a inteles beneficiul fiintei de a-si urma legenda?

> parafrazindu-l pe blaga,,distrugind misterul
Blaga, Eminescu, Eliade, etc... au pus sacrul in profan... nu i-a inteles nimeni. Le-a placut doar cum suna ideea si forma de exprimare... Culmea, lumea cauta misterul.. sa aiba oarece emotii misterioase, dar nimeni nu cauta sa-si imbunatateasca viata de zi cu zi.... ceea ce multi autori au incercat sa ne transmita.

> Nu este destul de profund, nu poate sa dezvolte o intriga,
> reia un leit motiv
Dupa parerea mea, Coelho nu a vrut sa scrie literatura care sa "bucure sufletul", ci a vrut sa dea niste retete de optimizare a vietii. Daca mergi la un "doctor pentru suflet" si el te trateaza cu intrigi si mistere il consideri idiot.
Eu nu-l consider pe Coelho un scriitor :-) dar nici medic, ci o persoana care a vrut sa transmita un mesaj.... adica un fel de reporter care a ales sa spuna ceea ce avea de spus prin intermediul literaturii narative.
#152458 (raspuns la: #152401) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
picky - de latu la: 21/10/2006 09:31:45
(la: FRICA DE OGLINDA)
Tu zici ca se filmeaza si la montaj se taie pe ici pe colo.
La montaj nu, dar pe DVD-ul propriu, fiecare taie cum - si ce - crede el.

Regia de montaj ne apartine ...
Pe un DVD pe care il posed. Am un DVD despre mine si unul despre tine. Regizorul sunt eu.

...si putem astfel sa intram in oglinda,...
putem (de ce-am face-o?), dar eu ma referisem la varianta in care suntem inghititi de ea.

... sa aranjam decoru' si apoi dam "pe piata" secventele succesive ca la aspectomat.
Fiind noi inghitzitzii, nu simtim nevoia sa aranjam ceva altfel decat e. Creierului nostru spalat ii place ambianta.

La premiera vin cei cu invitatii.
Si stau in randul intai, de unde comentariile a) se aud si b) sunt binevenite.

La categoria "pe bani" vin si din cei care fluiera cand sunt scene "fierbinti".
Vine oricine si se pare ca daca nu exista, regizorii din ei fac din scene banale scene fierbinti. Pe exemplarul (DVD-ul) lor.

Pavoazarea cu oglinzi este doar o chestie optionala...
Mai putin optionala, cat selectiva in functie de importanta.

... iar varianta standard tanjeste dupa ele dar nu le are-n pachet.
Cel putin nu asa lustruite cum ti le vara sub nas.

Si uite asa tinde sa sucombe manufacturarea oglindistica.
Optimizare inseamna doar atunci rationalizare, cand telul e scurtarea de resurse investite. Atunci cand calitatea e scopul, procesul se numeste reorganizare.
Reorganizarea n-are ca si consecinta sucombarea, ci inflorirea.
Chiar daca revirimentul e doar pe metru patrat, adica in sfera subiectivismului meu pe care il numesc experienta de viata.
__________________
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.
#152482 (raspuns la: #152474) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...