comentarii

ora 20 sau orele 20 cum este corect


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Lupii tineri - de Dinu Lazar la: 03/12/2003 10:50:35
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Ce pot spune sigur este ca lupii tineri exista. Din pacate nu pot da nume, dar este normal sa existe citeva generatii care sa faca imagini remarcabile sau macar interesante.
O vizionare a siturilor de fotografie din Ro ne arata ca exista lucrari extrem de interesante si traiectorii artistice neasteptate. Poate un critic de arta sau cineva cu mari cunostinte plastice si fotografice sa stabileasca niste elemente muzeografice, curente, apartenentze, interferentze...
Pe de alta parte, fotografia este un magnet urias si foarte multi vin si putini ramin.
Acum exact 10 ani o firma care importa aparate Canon a facut niste demonstatii si workshop-uri in Bucuresti si a chemat fotografii mai rasariti din Bucuresti sau potentialii cumparatori; recunosc cu smerenie ca dintr-o sala de 100 de fotografi daca cunosteam 5-6. Ma uit la fotografiile realizate atunci si ma gindesc ca vreo 15 poate au ramas in bransha...
La fel acum, la o lansare Olympus; nu cunosteam nici trei sferturi din cei prezenti acolo. Deci multi se ocupa o vreme de fotografie si cind vremea trece, gata... ori rezultatele se vad de abia dupa 10, 20 de ani de meserie...
Fotografii romani - cu exceptia celor de presa, care se mai intilnesc citiva la o berica in fiecare saptamina - nu au un club unde sa vina sa isi arate pozele, sau nu simt nevoia de comunicare, nu imi dau seama...prezenta lor pe liste de discutii sau forumuri e ca si nula.
Nu se cunosc unii cu altii decit ca eventual concurenti la vreun bugetzel si atit.
Cred ca unii din cei care expun azi ca anonimi pe siturile gen www.badorgood.com - dar mai sunt citeva - pot sa poarte cu brio titulatura de lupi tineri si sigur ca in viitor vor fi buni si mari fotografi, daca vor rezista, daca vor munci, daca vor invatza limbaj plastic, daca vor avea energie, daca vor avea noroc si daca si daca...
Pe de alta parte, la capitolul portofolii de imagine pe Internet, lupii tineri, ca si cei mai batrini, in ansamblu, inca mai lucreaza... poate vom vedea si asa ceva cit mai curind... fata de macar tarile din jur , comparind numarul de fotografi de acolo si numarul de fotografi romani prezenti pe web, deci numai numarul, singurul lucru care imi poate trece prin minte este: jale mare. Pai Ungaria are de trei ori mai putina populatie si de zeci de ori mai multi fotografi pe web...
Dar sunt sperante mari si, cine stie... oricum la www.efoto.ro, la www.fotomagazin.ro, la www.focus94.ro, se pot vedea multe imagini si se pot gasi linkuri interesante despre fotografia romaneasca.
#5925 (raspuns la: #5893) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
no comment - de (anonim) la: 05/12/2003 08:36:10
(la: Exodul medicilor romani in strainatate, drama nationala)
Nu va mai faceti probleme, suntem o tara de rahat de sus pana jos. Daca puteti pleca de aici, duceti-va ca mai bine o sa fie peste
10-20 de ani.
#6029 (raspuns la: #5900) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt Marian - de Radu Herjeu la: 06/12/2003 03:36:29
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
N-am credinta ca inseamna o mana de parveniti. Am spus ca nu vreau sa cred si de aceea lupt prin toate mijloacele. Cersetoria nu prea are de-a face cu saracia. De obicei cersetorii o duc foarte bine (asa cum singuri marturisesc). Chiar si saracia autentica este tot vina noastra. Nu a conducatorilor (pe care noi ii trimitem in palatele Victoria si Cotroceni). Inainte de a ne plange de mila ar trebui sa ne uitam in oglinda si sa ne-ntrebam daca am facut totul ca tara asta sa mearga bine. Daca nu cumva ne intereseaza doar ograda noastra si nu dam doi bani pe interesul national.
Eu cred cu tarie intr-o forta a romanilor. Din pacate, se pare ca s-a consumat portia pe secolul asta prin revolutia din 89 (spun asta pentru ca in sec XX s-a consumat pentru Marea Unire)
Desi conduc de 12 ani o organizatie neguvernamentala, incep sa nu mai cred in reusita acestui gen de demers in Romania. Asta pentru ca 90% dintre ong-urile romanesti s-au umplut de bani facand seminarii sau actiuni pentru 10 oameni. S-au cheltuit miliarde de dolari in acesti 14 ani pentru asa-numita societate civila... Rezultatele sunt minore pentru ca, din pacate, interesele individuale si de grup sunt atat de importante si pentru ca nimeni nu gandeste in ansamblu. La Uniunea Europeana, daca ceri bani pentru seminarii, imediat ti se dau. Si cheltuiesti cateva mii de dolari ca sa aduci 20 de oameni intr-o sala, sa vorbeasca pentru ei despre nu stiu ce problema importanta (de exemplu, lidership !) le dai sa manance de la catering si ii plimbi prin oras cu microbuzele. Invartind facturi, castigi tu, organizator, cateva sute daca nu mii de dolari. A, si imprimi neaparat niste pungi cu maretul eveniment care va schimba soarta natiunii.
In schimb, daca le ceri bani pentru cultura, iti raspund ca nu face parte din prioritatile sale.
Cat priveste puterea omului sa schimbe ceva... Eu cred cu tarie acest lucru. Doar ca trebuie sa inceapa cu el.
#6054 (raspuns la: #6035) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce-mi place la top 16 - de Dinu Lazar la: 08/12/2003 05:40:08
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Referitor la intrebarea cit de procesate sunt imaginile mele... as spune ca intre mult si foarte mult. Cu Glen Allison ( al carui interviu poate fi citit pe www.fotomagazin.ro) sunt intru totul de acord in multe privinte...
In extemis, sa ne aducem aminte de primele fotografii, facute pe placi de cupru, mercur, cort si vrajitorii; pe urma au aparut uni care faceau poze pe placi de sticla si care au scandalizat pe cuprishti, ca aia nu e fotografie, adevarata arta e sa simti mirosul mercurului si al albusului de ou; pe urma pelicula de celuloid a scandalizat sticlarii, ca ce grosolanie; si tot asa. Melies, realizatorul genial care a facut la inceputul secolului 20 acea "Calatorie de la Pamint la Luna" pe film de 35 mm, a facut sa curga riuri de cerneala cu trucajele sale, ca e bine, ca nu e bine, ca e blasfemie, ba nu, ca e arta, etc.
Fiecare decada a adus in fotografie noi curente, tendinte, aparatori, detractori; chiar acum, pentru unii, ce nu e facut cu un aparat cu burduf pe planfilm nu e fotografie, pentru altii ce e scanat si procesat nu e fotografie, cei ce folosesc Leica se uita de sus la canonishti si exemplele pot continua.
Personal, cred ca idealul e ca fiecare trebuie sa-si gaseasca un stil si o unitate de exprimare, in sensul ca daca vezi o imagine sa zici imediat "iata o noua bumbutziada"; mai cred ca fiecare fotograf trebuie sa incerce numeroase carari pina sa isi gaseasca drumul propriu, si unii pot sa caute toata viatza, si nici asta nu e o rusine; fotografia e ca o casa, ca un culcush, si asta poti sa-l ai si in copac, si in pestera, si cu termopane si cu chirpici.
Important e sa faci ceva , sa cauti, sa arati, sa vezi, sa incerci, sa inveti, sa realizezi ca exista si stenope dar si lomografie sau fotografie cu Sinarul, si imagine printata digital cu iarba pusa din alt peisaj si imagine facuta cu platina si saruri de aur.
Important e sa mucesti enorm, dedicat, si sa ai norocul sau energia , asa cum am mai spus, sa faci fotografie pentru tine, fotografie care sa iti placa tie si sa te regasesti tu in ea; restul e simplu... adica restul, la urma urmei nu conteaza. Ca e fotoshopista sau nu, e mai putin important. Mergi si vezi o raza de lumina pe o scara si parca auzi un filfiit de aripi; faci un colaj si pui deci o pasare unde nu era dar unde ai simtzit-o cu ochii mintii; e important ca era sau nu pasarea in fapt sau starea si mesajul imaginii? Fotografia poate fi clasica sau apropiata de grafica si de pictura; granitele sunt din ce in ce mai difuze azi; parerea mea e ca e important sa spui ceva, nu cum spui acel ceva. Totul se schimba, totul devine, o imagine poate fi facuta cu degetul pe nisip sau cu un complicat sistem digital cu milioane de tranzistori. Care imagine e mai buna, mai imagine de imagine? Ca in extremis ambele sunt digitale...
La urma urmei fotografia imi pare ca o credintza, daca imi e permisa aceasta blasfemie. Asa cum exista mai multe moduri de a vedea, de a intelege si de a accepta o imagine, exista si mai multe credinte, fiecare cu obiceiul si dumnezeul sau; lupte intre ele si si istorii sumbre, cit cuprinde; fiecare spune ca asa trebuie si nu altfel. De...
#6156 (raspuns la: #6102) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Teutonii ??!!Ce anume mentalitate nu ti-a convenit? - de LMMagain la: 10/12/2003 03:50:23
(la: Viata in Germania)
Mi se pare subiectiv sa spui du-te intr-o anumita tara ca acolo o sa iti fie bine. Daca eu am reusit ceva intr-o anumita tara nu inseamna ca acolo vor reusi toti.
Pentru fiecare poate fi altfel oriunde.
Sigur ca germanii sint mai reci dar atita timp cit iti vezi de treaba esti apreciat.Si sigur ca sint un pic cam suspiciosi fata de straini. Este, am inteles, tara care a acceptat cei mai multi refugiati si emigranti politici sau nu de peste tot.Sint orase in care zone intregi sint ocupate de turci de exemplu si asta in crestere chiar in ultimii doi ani...
Si nu ca as fi rasista dar asta vara sa mor de frica cind plimbindu-ma pe dealurile cu vii am dat nas in nas cu un negru care rinjea la mine si ma intreba ce fac.....Cum sint in cautare de femei albe numai ca sa ramina pe aici, vezi femei de 60 de ani cu barbati de douazeci de ani pe strada. Dezgustator.
Dar hai sa vorbim de germani. Sint foarte saritori, cinstiti, corecti, ordonati. Eu, desi nu ma simt aici asa cum ma simt in Anglia sau America de parca imi zburda sufletul la el acasa...:), trebuie sa spun ca am reusit sa realizez cite ceva personal aici....

Desi ploaia caracterizeaza vremea in verile in Germania, asta incepe sa fie cam de trecut ca, de cind cu schimbarea climei pe tot globul sint si aici veri fierbinti si uscate.Exemplu vara trecuta.

De ce as fugi in moment departe de Germania..., este politica adoptata de doi ani incoace, si ce sa mai zic de euro care a inghitit DM cu valorile ei cu tot...Pacat, pacat !
Si cred ca nu te simti bine unde nu stii limba. Desi imi place foarte mult in Franta, nu ma simt bine ca nu vorbesc franceza. Rideti linistiti daca va spun ca fac si eu ca in Cragiale.Pun cite un articol la cuvinte din alte limbi sau rominesti sperind ca am ghicit....Am rugat o vinzatoare sa imi dea Le Poster pentru fata mea si ce imi raspunde ea mi-am muscat buzele ca nu am incercat cu ´´afisul´´ rominesc....

am sunat eu - de (anonim) la: 10/12/2003 11:12:17
(la: Nu se cer bani, dar poate cunoasteti...)
o voce de robot imi spune ca numarul nu este disponibil
acum 20 de minute
suna tot ocupat.

nu cred ca cineva
ar face asa o gluma proasta.

nu sunati
lasati linia libera.
Cata
Iarna in Manitoba - de sarmi la: 11/12/2003 10:40:35
(la: Iarna la Paris (I))
Iarna in Manitoba

Azi, decembrie 11 2003

Ies afara pe la 7:30 ....brrrrr -32 C cu vintul care bate voios de la nord - bineinteles ca doar n-o bate de la tropice Sarmi draga imi zic-
Masina, ca stau in apartament si nu am garaj subteran... este acoperita cu un strat compact de gheata de un deget, dar nu de un deget parizian ( vezi blogul Parizian )ci de un deget manitoban , adica grosut, plinut si bine hranit cu fast food.
deci, ma apuc de curatat voioasa si incerc sa execut miscarile deja arhicunoscute:sus /jos dreapta/stinga (ma refer la curatarea masinii nu la altceva - de ce va fuge mintea hei?) pina o curat atit cit sa vad prin geamuri;
Intre timp motorul miriie fericit dupa ce a stat la curent toata noaptea - ca aici punem masinile la curent(prize) ca altfel nu le mai dezgheata nici Dumnezeu dimineata...

Intru in interior,(am masina manuala cu 6 viteze) si incerc sa bag intr-a intiia - merge ca si cind ai avea untura in transmisie, deci o mai las sa miriie(masina) pentru inca 5 minute...Intre timp sunt in intirziere - dracu a planificat asa un frig dintr-o data! - ieri a fost "numai" -20 C !!!
deci pornesc, dar inainte de a va decrie drumurile si parcursul va voi descrie cum este imbracata o "lady de manitoba " :)
Pantaloni de ski, caciula care aici se numeste 'tuc',manusi de eschimosi, piele si blana, bocanci 1/2 kg unul,parka cu puf de gisca.Se pare ca sexul nu mai conteaza la -30 ca tot nu te gasesti prin haine.Nu se poate deosebi o femeie de un barbat de la 2 metrii.
Acum, dupa ce am dezmortit masina si soferul(dupa atita miscat nici nu am nevoie de alt exercitiu)hai la drum.
Hei, pai voi aia din RO va plingeti de drumuri si gropi, pai sa veniti aici in Manitoba(e in Canada undeva intre Toronto si vancouver... daca trebuiesc precizari).Mi-am schimbat arcurile de pe spate de 2 ori in 3 ani, ca ei tot repara vara (sezonul este luuuung de 4 luni si tot curata gheata iarna(8 luni).Deci, dupa ce esti "incalzit' se trece la faza "calarotie la servici cu minimum consum de gaz si minimum cazaturi in gropi".Peisajul este cumplit, totul este alb-gri(ca pun sare si nisip sa nu ne dam naibii unii intr-altii),soferii sunt grabiti si de obicei cam nervosi(dar asat nu este nimic nou) iar intersectiile sunt foarte alunecoase.
Singurul lucru care salveaza pictura este cafeaua fierbinte pe care o savurez in masina, scotindu-mi delicat manusa ca o suba din cind in cind...

Sa fiti fericiti

Sarmi
hopshieu - de (anonim) la: 12/12/2003 12:43:33
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Eu vin in tara o data pe an sau mai rar. De fiecare data ma simt acasa si imi reincarc bateriile sufletului.

Vreu sa comentez aici un aspect care ma frapeaza in Romania de azi: numarul imens de telefoane celulare. Nu ma refer la cei care au nevoie de ele si si le pot permite. E vorba de cei ce platesc sume imense reportat la venitul lor ca sa-si etaleze la briu un celular ultimul racnet doar ca sa isi dea beep-uri cu prietenii sau sa discute cele mai mari banalitati. Pe langa costul telefonului, care poate fi pana la 1/2 din salariu (al lor sau al parintilor) costul minutului pe celular este aiuritor, de cateva ori mai mare decat platesc eu ca sa vorbesc din SUA in Ro. In conditiile in care venitul meu este de vreo 20 mai mare.
Bineinteles ca oamenii fac ce vor cu banii lor. Mie insa acest fenomen de masa imi sugereaza mai multe concluzii ingrijoratoare:
1. Saracia, lipsa de perspectiva si inflatia i-au facut pe romani sa nu mai aiba grija zilei de maine.
2. Romanii sunt in stare sa dea totul pe un obiect in general inutil care le da iluzia civilizatiei de tip occidental la care ei sau parintii lor au visat atata vreme.
3. "Cursa inarmarii" cu obiecte ca celularul sau adidasii de firma de peste $100 perechea au inceput sa ia locul valorilor traditionale.
Calin,6565 - de anita47 la: 15/12/2003 03:37:21
(la: Evreii si o manie curioasa..)
1)De ce armata americana in Irak foloseste aceleasi metode?Pentru ca nuimic nu s-a schimbat!
Ce metode au fost folosite de "glorioasele armate ONU/NATO/Americane in fosta Iugoslavie?Da-ne niste exemple de "ocupatie democrata si inaintata".
Ma mira de ce OARE nu ai facut nici o paralela intre bombardarea Belgradului si bombardarea Drezdei!
2)De ce te iei de "anumite crime politice"!Doar pentru ca in ele au fost amestecati "oameni de o anumita rasa/etnie"?De ce nu-ti pui aceste "intrebari retorice" la ce s-a intamplat FOARTE recent si acum 20 de ani in Suedia?Sau Suedia nu este destul de democrata pentru tine!Sau nu sunt destul de "blonzi cu ochi albastrii"?
Raspunsul cred ca este foarte simplu!
In fiecare tara normala vei gasi "extremistii lor si nebunii lor".(de ce nu te-ai legat de asasinarea ideologica a lui Arlozoroff in 1935?)
Si tin sa te anunt ca Israelul este o tara perfect normala cu serioase probleme de securitate.
3)Cineva scria de "noi romanii".Imediat ai ajuns la Lenin!De ce Romania nu face "procesul comunismului"?Tot din cauza "unei anumite natii" aproape inexistente acolo?
Imediat ai cautat si sarit la "cineva care are in familie ceva nearian".
Ce legatura are Lenin si ce a facut el , cu originea mamei sale!Sau s-a descoperit si ceva "nearian" si in biografia lui Stalin(marele iubitor al popoarelor libere!).
De "bulgarul" GGDej(care a facut numai BINE Romaniei nu ai nimic de spus?Sau de "arianul soim din Carpati",Ceausescu,care a dus Romania in culmile bunastarii!!)
4)Nu numai raspunsurile ar trebui sa izvoreasca dintr-un bun simt elementar,ci si intrebarile.
5)Da-mi te rog UN SINGUR exemplu in care eu am "atacat" sau am dovedit o atitudine "anti-romana".

P.S.Caline,nu inteleg de ce postezi ca un "anonim" cand te poti inscrie sub numele de Calin(mie-mi place sa discut cu oameni carora le cunosc ideile,urmarind un sir mai lung de mesaje.Iar acest lucru nu poate fi realizat cu un "anonim"-daca nu semnai Calin,nici nu-ti raspundeam la mesaj!)
Numai bine,anita47
*****
#6577 (raspuns la: #6565) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Calin,6607 - de anita47 la: 15/12/2003 15:29:19
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Pacat ca nu numerotezi subiectele pentru a fi mai usor de raspuns!
Voi incepe de la sfarsit,unde ai tras deja o concluzie gresita legata de "securitatea mea personala".Dar nici mcar nu seamana cu o concluzie ci cu un diagnostic(esti medic?)
Vorbesti de aspectul GENERAL al lucrurilor,despre toate popoarele,despre toate "ciurucurile" dar ai intrebari si "deget acuzator" numai asupra unuia!
Nu cred ca am diminuat catusi de putin suferinta altor popoare!
Dar TU,aici, vorbesti despre evrei si israelieni!
Si dai impresia ca tot etnia pe care o "ataci" tot timpul ar trebui sa aiba grija altor popoare!
Eu cred ca alte popoare ar trebui sa ia exemplu de la acestia si sa lupte pentru dreptuile lor!(nu cunosc nimic despre lupta rromilor sau a armenilor pentru drepturile care li se cuvin dupa genocidurile suferite!Si nici nu am observat pe vreun forum romanesc ca aceasta problema intereseaza pe cineva!)
-Uiti ca prin anii 20 acele pamanturi(in majoritate!) au fost cumparate cu acte in regula de sionisti!
Tu daca cumperi ceva,astepti ca vecinul sa-si dea acordul ce sa faci in casa ta?
Cumpararea sau mai bine zis VINDEREA de pamanturi(de catre populatia araba din regiune,cu preturi exorbitante!) nu este amintita NICAIERI.Sau gasesti ca este normal ca dupa ce se intocmeste un act de vanzare,sa vina fostul stapan si sa spuna "PUSS",vreau pamantul inapoi(si daca se poate far sa-ti inapoiez banii)!Sunt sigur ca tu personal ai fi primul care le vei "retroceda bunul"!!
Dar daca era un act ilegal,de ce nu adresezi aceasta intrebare "mandatarilor britanici" din acea vreme(atunci cand au hotarat sa nu primeasca refugiati evrei in timpul WW2,au reusit de minune sa "aplice legea)?
Pentru a fi mai lamurit depre care era situati in regiune in anii 20 iti propun sa studiezi si Conferinta de la San-Remo a Ligii Natiunilor,care a avut loc in 1920(vei descoperi lucruri "surprinzatoare"-In special la paragraful "6" din 24/04/1920-daca tot discutam despre "drepturi internationale"!)Poti gasi si paragraful 12,rubrica 80 din 1945(Charter Of the United Nations) care "aproba" toate rezolutiile luate in timpul Ligii Natiunilor in legatura cu tot felul de "mandate"(printre ele si cel britanic asupra Palestinei)
-Coloniile despre care vorbesti(si cu care nu sunt de acord din punct de vedere ideologic!!) nu se mai construiesc de mult(se construiest numai in interiorul lor!)!
Exista numai niste incercari ale unor "exaltati" de a crea niste "puncte" care nu vor reprezenta nici un obstacol in clipa cand se va ajunge la o intelegere!
-A fost deja recunoscut un "stat palestinian" ca discuti depre "teritoriile recunoscute"?Stiu ca exista si tari care gazduiesc deja si "amabasadori palestinieni"(Romania este una din ele,inca din timpul lui Ceausescu),dar sa vorbesti despre "dreptul international",e cam exagerat!!
De ce nu s-a discutat despre dreptul international in 1967?Sau chiar inainte?
Sau de ce nu a fost amintit acest "drept" in perioada P.M. Rabin(care nu-mi amintesc sa fi lichidat nici o "colonie"!!)
-In incheiere,pot spune ca palestinienii ar fi avut de mult un stat independent,daca ar fi renuntat la idea de al avea in LOCUL STATULUI ISRAEL(ultima ocazie au avut-o chiar la CampDavid cu P.M. Barak!).
Dar cei care-i conduc(inca) nu pot renunta la ideologia pentru care a fost infaptuit PLO(de catre liga araba!).
Stii in ce an si cu ce scop?
Te intreb ca vad ca esti bine pus la punct cu "istoria regiunii" inca inaintea intemeierii statului Israel.
Si nu vreau sa cred ca nu esti "obiectiv"!
Numai bine,anita47

P.S.Oricum,e mult mai interesant de discutat despre situatia actuala din zona,decat lucruri de acum 70-80 de ani!In care au fost amestecate mai toate marile puteri ale lumii, care "sunt cam absolvite de raspundere"!
E ca si cum am discuta despre situatia Romaniei dupa WW2,facand abstarctie de la intelegerile de la Yalta.
(Prin situatia actuala,ma refer la zona Orientului apropiat DUPA WW2 si aparitia pe harta a statului Israel!)
#6620 (raspuns la: #6607) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
chiar sunteti romani? Nu va inteleg! - de (anonim) la: 17/12/2003 12:20:00
(la: Hotia e de pret, la romani (din Evenimentul Zilei))
Pentru ce sa avem carne pe masa daca am fi ca niste sobolani inchisi in niste custi gigantice de fier in care nimeni nu ne poate vedea si nu putem vedea nimic? carne vom avea peste 20 de ani si daca suntem cu adevarat romani ne vom sacrifica si noi si copiii nostri pentru a salva Romania de umbra neagra si rece a comunismului. Au murit prea multi tineri romani in razboi si la revolutie pentru ca noi acum sa regretam niste vremuri care au nenorocit generatii de oameni, pe parintii si pe bunicii nostri.
#6797 (raspuns la: #1109) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
gd525 - de SB_one la: 19/12/2003 12:13:39
(la: Romani in strainatate)
???????????
trebuie sa incep cu un mare semn de intrebare! Semn de intrebare ce tintesc capacitatea da de percepere. nu stiu citi ani ai ,dar dupa cele scrise nu mi sa pare sa depasesti ce 25 de la 525 ,iar daca ai mai mult, ai trecut degeaba pe aici.

mai intii citeva axiome:
-nu-ti renega trecutul ptr. ca te vei renega singur si asta nu-ti va aduce respectul celor din jur.
-asa zisa supravietzuire( numeste-o cum vrei) inseamna in mod normal invatzarea unor "reguli" noi si uitarea celor vechi.
-oamenii/ societatea te apreciaza ptr. cea ce esti nu ptr. cea ce ai vrea sa fii sau aratzi ca esti!

Pe la romani( trebuie sa aducem mereu vorba de ei) sint trei notziuni si anume
-orasean
-satean
-tirgovetz

daca primele doua nu au nevoie de axplicatii, pentru cei care au uitat lb. romana:
tirgovetz e unul plecat de la tzara , a uitat bunul simtz al sateanului si traieste la oras cu dezinvoltura nesimtzitului/pungasului care crede ca necunoscindu-l nimeni poate face orice.

nu este un apropos la adresa cuiva, este un avertisment(zadarnic) la adresa celor ce au un astfel de comportament.

cei ce cred ca au plecat din RO nemaiputind suporta marsaviile de acolo, sau subcultura sau mai stiu eu ce...n-ar strica sa-si reaminteasca( daca au ce) ca acolo au primit toate aceste "bunatatzi" ptr. care sint apreciatzi aici in west sau mai stiu eu unde.

mai este tot asa o vorba de duh care spune ca:
desteptzii invatza din greselile altora, prostii din greselile proprii iar idiotzii ...nici-odata!
in zadar sa se faca clasamente sau sa incercam sa ne punem singuri intr-o tabara sau alta; nu v-om reusi. Sintem acolo unde sintem si nu ne ramane decit sa vorbim prostii de cite ori avem ocazia. Sper ca ceilaltzi sa ne-ntzeleaga!

Cind pleci ca nu mai potzi ( iaca asa) si in urma ta lasi fratzi si surori, parintzi, copii care au "de tras"(unii au mai apucat vremurile astea "bune") si de "raspuns"...si sint "maturatzi" de colo colo.. Care dintre voi poate sa nu se uite inapoi sau uitindu-se sa zica : nesimtzitzii astia,necultivatzii astia?

Cind pleci( iaca asa) si te gindesti la copiii( ramasi in urma) care poate nu au ce minca in timp ce tu ai de toate pe masa, cam la ce te potzi gindi?

Cind vrei sa-tzi aduci familia si nu potzi ptr. ca nu ai "casa si masa" ( ...ooo, ce frumos se vedea de departe...), cam la ce te potzi dindi, five to five ?

Cind ajungi intr-o tzara care crezi ca-i civilizata si te arunca cu toate scursorile lumii, la ce te potzi gindi?

Cind un roman ca tine spune( si ar fi trebuit "sa aiba" ceva mai mult ca tine...fost economist in Buc) spune celorlalti: asta-i kripo( renuntz la traducere...chiar si-un francez ar trebui sa stie)( si numai asa ca i se pare ca tu- in timp de iarna,venit in delegatzie- mai portzi si cravata) si te trezesti cu o trupa de popolezi "turtitzi" care vor sa stea de vorba cu tine...cam la ce te potzi gindi?

In timp ce mai totzi in jurul tau( ---viatza in lagar) merg la furat in timp ce tu faci munca sociala cu 2 DM( doice marc...pe limba noastra)...si cautzi contacte ca sa invetziu limba si celelalte ...si esti tratat la fel cu ceilaltzi, la ce te potzi gindi?

In timp ce observi ca securistii nostri erau copii mici pe linga astia si aveau dreptate in multe lucruri...la ce potzi gindi?

In timp ce frica , nu sa spui ,ci sa nu se observe ca ai invatzat vreodata ceva in viatza ta ca sa potzi primi un job si sa-tzi potzi hrani familia, la ce te potzti gindi?

In timp ce la toate locurile de munca esti blocat sub diferite forme si esti dirijat numai intr-o anumita directie, la ce te potzti gindi?

In timp ce un an esti obligat sa umbli fara nici-un document de identitate( ...poate, poate te hotarasti sa pleci odata...Deutschland fuer die Deutsche!), cam la ce te gindesti gede-utza?

Cind vezi ca oameni pe care-i cunosti, seriosi, cu job sint luatzi peste noapte si dusi la avion spre RO( din nou RO), cam la ce te potzi gindi?

....lista e fara sfirsit; aici e o stare generala( sau a fost...unii au trait-o din plin)

Intimplator il cunosc foarte bine pe acel emigrant in Germania care scrie tot felul de lucruri pe aici. A fost un sportiv de frunte( la vremea lui) al RO , a tzinut stindardul sus ptr. tzara si ptr. cei ce stateau la televizor si mincau semintze. A terminat o facultate printre cei mai buni in serie; a facut productie si proiectare ( meseriashul "perfect" ptr. necesitatzile germane)si cindva a ajuns in Germania. Cind "s-a ajuns" si-a cautat fostii colegi si prieteni (plecatzi ca si el) prin lagare si i-a ajutat cum a putut( cu sfaturi sau bani)

Si-a calauzit copii in viatza( si se poate lauda cu asta; de la 2000 Km)si-a ajutat fratzi si surori si prietenii lastzi in tzara.

A contribuit la formarea unei comunitatzi romane unde cei pribegitzi de soarta sa sa poata gasi un raspuns. Aici in tzara lui adoptiva ( la care-i respecta partrzile bune si löe critica pe cele rele)

dupa 10 ani de "galere" a "scapat" si e acolo unde ar trebui sa fie de la inceput.Face o munca pe care multzi pe aici nu sint in stare s-o faca; in germania sint lipsa-zic statisticile- 20 000 de ingineri in conditziile in care peste 60 000 sint shomeri din motive de neadaptare la cerintzele actuale. E mindru de asta si trist in acelasi timp vazind ca ingineri valorosi romani fac minci de mizerie.

gd525, potzi intzelege ceva din toate astea? Tu te intilnesti cu un roman si va vorbitzi frantzuzeste?

Intr-un loc ai dreptate: nu ne integram stind pe luneta. Dar asta ne ajuta. Aici gasim oameni ce gindesc ca noi. Ca noi, nici mai bine nici mai rau!
#6968 (raspuns la: #6934) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
revolutia `89 din bucuresti - de kodiak la: 23/12/2003 11:48:22
(la: 14 ani de la Revolutie)
Toata lumea vrea sa stie despre revolutie, cu riscul de a parea putin arogant, nu cred ca adevarul v-ar linisti, ba chiar mai multe intrebari v-ati pune...Ce ma face sa spun astea? In `89 eram mr in USLA...si stiu destule lucruri pe care mai bine nu le stiam...Asa ca, usor usor, vor trece 15, 16, 20, 30 de ani si nu o sa se afle nimic in plus fata de ce trebuia sa stiti si aveati voie sa stiti...Va las cu bine, al vostru fost luptator USLA....
Legitimarea averilor... - de ARLEKYN la: 23/12/2003 12:11:54
(la: Hotia e de pret, la romani (din Evenimentul Zilei))
Exista pareri potrivit carora intre piata si democratie ar exista o anumita contradictie Aceasta contradictie este doar aparenta. Ceea ce conteaza - si intr-un caz, si in celalalt - este legitimitatea, fie ca este vorba de legitimitatea puterii, fie ca este vorba de legitimitatea averilor.

Dezbaterile in jurul legitimitatii puterii au reprezentat una din chestiunile centrale ale perioadei de dupa 1989. Puterea comunista nu a pus niciodata problema legitimitatii, ea s-a impus prin forta. Dupa anul 1989, noua putere politica a fost intr-o goana continua dupa legitimitate. Legitimarea clasei politice dominante a cunoscut, dupa decembrie 1989, patru etape:

1. Legitimarea revolutionara, si anume legitimarea drept "emanatie a revolutiei". Aceasta perioada a fost foarte scurta. Ea s-a incheiat, practic, o data cu aparitia miscarilor de strada ce au culminat cu ocuparea de catre demonstranti a Pietei Universitatii din Bucuresti. Astazi, nici unul dintre liderii fostului Front al Salvarii Nationale nu mai invoca, la modul serios, acest tip de legitimare.

2. Legitimarea democratica, si anume legitimarea puterii drept rezultat al vointei cetatenilor, exprimata prin vot. A fost vorba, asadar, de legitimarea drept alternativa democratica. Desi votul din 20 mai 1990 a conferit Frontului Salvarii Nationale o majoritate zdrobitoare, evenimentele ulterioare, cu deosebire cele petrecute in 13-15 iunie 1990, au stirbit serios sansele acestui tip de legitimare. Cum, ulterior, Frontul Salvarii Nationale s-a scindat in mai multe fractiuni (FDSN, FSN, FSN - 20 mai s.a.m.d.), FDSN, devenit ulterior PDSR - principalul reprezentant al elitelor comuniste - a reluat eforturile de dobandire a legitimitatii democratice, o data cu alegerile din septembrie 1992. Modul in care PDSR a gestionat puterea in perioada aceea, asocierea la guvernare cu partidele national-comuniste si frecventele incalcari ale drepturilor omului precum si activitatea intensa a organizatiilor de rezistenta civica, au zadarnicit aceste eforturi.

3. Legitimarea istorica, si anume legitimarea mostenitorilor politici ai fostului Partid Comunist drept alternativa viabila a guvernarii. Acest tip de legitimare a fost incercat cu un relativ succes la alegerile din noiembrie 2000, dar incepe, la randul sau, sa fie amenintat de lipsa de performanta a guvernarii, de coruptie si de agresivitatea partidului majoritar.

4. Dintre toate directiile de legitimare a elitelor comuniste, ca forta politica dominanta a noii societati, cea care pare sa aiba cele mai mari sanse de succes este cea a legitimarii internationale. Aceasta, totusi, influentata de performantele cel putin discutabile ale politicii interne, este tot mai amenintata de rezervele crescande ale organismelor internationale.

Criza de legitimitate a clasei politice dominante ramane in continuare profunda, cat timp ea va fi doar continuatoarea structurilor politice comuniste. Ea nu a fost revolutionara, ci a condus restauratia. Legitimarea revolutionara ar fi nedreapta si ofensatoare pentru ceea ce s-a dorit a fi Revolutia romana si pentru memoria victimelor ei. Legitimarea democratica nu poate functiona cata vreme electoratul roman continua sa fie sarac, dependent de stat, neinformat (sau gresit informat) si atat de sensibil la mesajele populiste, iar Romania este organizata ca pseudo-democratie. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca alocarea discriminatorie a resurselor, demarata inca in 1990, a creat un decalaj greu de depasit intre grupurile politice competitoare, favorizandu-i pe cei care au condus atunci Romania.

Legitimarea istorica este lipsita de sens. In fata istoriei, socialismul romanesc nu are nici o legitimare, ca si dictatura comunista din care se trage. Cat despre legitimarea internationala, ea trebuie sa fie un insotitor al legitimarii interne. Tentativa de a inlocui procesul de legitimare interna prin cel de legitimare internationala este o solutie iluzorie.

Problema legitimarii averilor se pune in mod diferit. Nu sunt un nostalgic al aristocratiei, pentru a cauta legitimitatea istorica a averilor. In conditiile in care timp de peste patru decenii proprietatea privata a fost desfiintata, aceasta chestiune nu se pune decat intr-o forma restransa, ca respectare a principiului retrocedarii bunurilor confiscate de regimul comunist.

Nu sunt pentru declansarea unei campanii de legitimare. O astfel de campanie, oricat de multe precautii s-ar lua, se va transforma intr-un prilej de rafuiala politica, de timorare a mediului de afaceri si de agresare a principiului garantarii proprietatii private.

Singurul mod real de legitimare a averilor este dezvoltarea si consolidarea pietelor. Prin existenta unui mediu competitional si prin dezvoltarea mecanismelor de piata ceea ce se va crea din acel moment va avea legitimitate. Iar averile create pe baze oligarhice, lipsite de raporturile preferentiale care le-au nascut si le-au hranit, isi vor reduce importanta, unele disparand cu totul.

Democratia consolidata si capitalismul concurential sunt singurele modalitati prin care poate fi depasita actuala criza de legitimitate din politica romaneasca.

Efectele negative ale tranzitiei trebuie cautate tocmai in aceasta criza de legitimitate. Din pacate, in ultimii paisprezece ani, criza de legitimitate care a aparut in anul 1990 nu a facut decat sa se adanceasca. Factorul agravant al crizei este legat de evolutia structurala a mediului institutional romanesc. Institutiile democratiei politice au avut o evolutie mai rapida decat institutiile democratiei economice.

Revolutia din 1989 a avut o dimensiune institutionala accentuata. Din pacate, preocuparea de natura institutionala a fost disproportionata, alocand dimensiunii politice o atentie preponderenta. Astfel, institutii democratice precum Parlamentul ori sistemul pluripartid au fost create imediat. Alegerile democratice au fost utilizate pentru prima oara in mai 1990, atunci cand sistemul proprietatii de stat depasea covarsitor proprietatea privata. De altfel, cu exceptia micilor intreprinderi de pana la 20 de salariati, proprietatea privata, ca rol economic, nici nu era acceptata de legile tarii. Reprezentantii politici ai sectorului economic de stat au avut in acest fel un avantaj urias pe care, de altfel, l-au materializat printr-o majoritate parlamentara efectiva de peste 80%. Aceasta majoritate politica a gestionat transferurile de proprietate de asa maniera incat reprezentantii noului sector privat sa fie aceiasi cu reprezentantii intereselor sectorului de stat. Configuratia politica din 1990 a fost decisiv influentata de structura proprietatii. O buna parte a sectorului privat s-a dezvoltat apoi in simbioza cu sectorul de stat, fie ca era vorba de sectorul comercial de stat, fie ca era vorba de sectorul bugetar. Sistemele de interese economice centrate pe structurile statului au ramas dominante. O dovada in acest sens este faptul ca, dupa paisprezece ani, configuratia politica in Romania a ramas, practic, neschimbata.

De altfel, se poate observa ca strategiile guvernarilor succesive au ignorat dezvoltarea pietelor. Ca sustinere economica, ca suport electoral si ca mentalitate, clasa noastra politica este inca foarte dependenta de stat. Asta face ca diferentele dintre partidele politice sa fie atat de greu de sesizat si atitudinile radicale sa fie atat de palide.


Crede si nu cerceta!...
Nico,7295 - de anita47 la: 27/12/2003 13:08:47
(la: Evreii si o manie curioasa..)
1)Imi pare bine ca declari ca nu ai nimic cu ei!Nici ei nu au nimic cu tine!Garantez.
Dar nu am vazut pe forumurile ebraice o "balanta a subiectelor" deschise de ei despre crestini!
2)Nu cred ca "au pretentii ca lumea sa stie de suferinta lor".Au pretentii ca acel "groaznic lucru" sa nu fie uitat(si sa nu se mai intample!)!Mai ales cu "valul de negationism" existent acum in lume si in special in Europa.
Nu uita ca aceasta "experienta" care e numita "statul Israel" se poate termina in alt genocid!
BenGurion,primul PM al Israelului a fost intrebat " cand va avea loc rezolvarea finala a conflictului dintre Israel si lumea araba?".
La care a raspuns:"O dat cu prima victorie araba?!"
Nu uita ca mai exista tari arabe sau musulmane care nu recunosc dreptul de "existenta" al statului Israel.
3)Gardul de aparare este inca o modalitate de securitate , in a ingreuna sosirea celor care "seamana moarte" in randul civililor.Uiti probabil ca in jurul fasiei Gaza se afla un asemenea gard de zeci de ani(despre care nimeni nu "deschide gura"),care,de la inceputul aceste "intifade" a dovedit cat e de eficace.Nici un sinucigas nu s-a infiltrat de acolo pe teritoriul israelian.(190 au venit din Cisiordania)
Daca tu ai fi in situatia de a-ti apara familia,ai accepta sa "fii criticat"(cum o faci tu!) pentru masurile care le iei?Care ar fi alternativa?Sa te lasi omorat numai ca sa arti "bine" in ochii lumii?
Te-ai gandit ca acest gard ar putea scuti ambele parti de "gesturi mult mai inumane"(dorite de extremistii ambelor tabere).
Opozitia fata de acest "gard" este sustinuta(in special in strainatate) de autoritatea palestiniana si din motive economice!Acest gard(care paote fi numit si o granita "temporara") ar permite si un control mai bun asupra fortei de lucru palestiniana "ilegala" infiltarata in Israel.
Cat despre "furturile" de masini sau de productie agricola sa nu-ti mai vorbesc!Economii de milioane de dolari.
Pentru sfarsit,un mic exemplu.
O data cu constructia "gardului",tarifele la asigurarile de masini in Israel au scazut cu 20%.
Numai bine,anita47
*******************
#7300 (raspuns la: #7295) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mai este si o alta fata a pro - de mapopescu la: 27/12/2003 21:06:37
(la: "Muzica, mp3" sau "Asa cum nu fur sampania din supermarket...")
Mai este si o alta fata a problemei: In Franta exista o taxa pe fiecare CD blank care ajunge la producatorii de muzica. Deci eu ar trebui sa ma simt liber sa cumpar blankuri si sa le scriu cu muzica de pe internet, nu? Pentru ca am platit o taxa.

(Si nu e mica, 50 CDuri blank la Paris sint pe la 40-50€, 100 CDuri la 80€ - fata de Germania/Koln unde 100 CDuri sint la 20€ !!! )

In al doilea rind, ultimele CDuri audio ale marilor artisti etc. sint protejate in general. Cum ar fi ultimul Metallica, cu care am avut probleme ciudate - prezenta CDului in unitate bloca un Windows 2000 la restart!!!

Deci compania producatoare a CDului, pe linga taxa pe care o recupereaza de la cei ce cumpara blancuri (poate pt a scrie poze !!), isi protejeaza CDurile intr-un mod care poate afecta functionarea aparatului care le citesc! Mie mi se pare exagerat.

In al treilea rind, poate ca acum privim si noi (nou ajunsi in lumea "civilizata") cu alti ochi toata problema. Imaginati-va ca sinteti un belarus (sau traind in alta dictatura, sau roman in anii 48-89) oprimat de puterea locala si in plus, ati mai fi si urmarit de zbirii acesteia pt ca ati copiat ilegal (nu conteaza ca nu aveati cu ce si/sau de unde cumpara) un album Beatles (sau orice altceva).

Poate toate problemele deriva din faptul ca un produs cultural a ajuns in centrul (sau linga) vietii economice actuale.
da-mi voie sa te lamuresc ANONIMULE!!!#7430 - de ufo strengaritza la: 30/12/2003 17:59:37
(la: Invatamantul din ziua de azi)
partea cu "...ce ai" din titlu mi se pare putin lipsita de respect, atata timp cat nici nu ai dat vreun nume...da?citeste inca o data comentariul meu apoi acesta...si raspunde-mi frumos...mai cu cap...
eu am aproape 18 ani si sunt la liceu in clasa a 11-a...si nu o sa-mi enumar premiile sau alte chestii din CV pentru a-ti dovedi ca stiu ce vorbesc, citeste ce scriu mai jos...
eu sustin lucrul pe grupe...chiar imi place!!!dar nu avem conditii sa ne desfasuram...aia era faza...deci e buna ideea...dar pe ce o sprijini?si la scoala chiar si ore de specialitate, le facem in cadrul unei firme virtuale...deci invatam practicand exact in firma, actele si situatiile concrete...nu mai dicteaza profesorul pagini fara logica...si ne place!
"toceala" e pt cei mai...sa nu zic...nu stiu ce s-a inteles din ce am spus eu... nu obisnuiesc sa tocesc si nici nu era vorba de asa ceva ... se pare ca te cam abati de la subiect...era vorba despre INVATAMANTUL DIN ZIUA DE AZI... ce vii aici cu pedagogie...dar ca sa fiu putin amabila iti zic niste mici perlisoare ale profilor...poate spune ceva despre pedagogie...
...hai la mine la scoala sa vezi pedagogie ca intra profesoara in clasa si pt ca e o tahuie (altfel nu am cum sa o numesc)care habar nu are ce preda(DRAGI LUNETISTI SUNT ATATIA PROFI CARE NU STIU CU CE SE MANANCA MATERIA LOR)...parol..profa de mate!!! saracutza nu stia cum sa rezolve un exercitiu(pt ca acela nu era in carte rezolvat...)dupa ce scrie aproape doua table de exercitii...si nu e in stare sa dea de capat... spune asa linistita ",lua-le-ar dracu' de exercitii si de culegeri" "sa-i ia dracu' de nebuni ca dau asa exercitii"...
sau un alt profesor imi povestete mie... in ora! ca ii place sa-l scarpine prietena lui pe barba.....sau, acelasi...imi povestete de cineva (nu eram tare curioasa sa aflu)dupa care zice relaxat: "da-l in Biiip ma-sii" -ma scuzati
UNDE E PEDAGOGIA???s-a pierdut pe drum saraca...astia ne sunt profii????
bine...trebuie sa precizez ca sunt(slava Domnului..mai multi!)si profesori care se chinuie sa se faca intelesi...si nu pretind sa stim pe de rost materia ci sa o INTELEGEM!...ei stiu ca cu toceala nu ajungi nicaieri!
te rog anonimule revino la faza cu "...ce ai" siii...PEDAGOGIA! si daca nu te-ai convins din cate am scris...hai ca iti mai dau niste exemple concrete!provoaca-ma doar!...sa stie lumea cum e faza cu invatamantul din ziua de azi,in Romania cel putin...si pana la urma ...unde nu am avut dreptate?...vreau sa stiu...eu pot da cele mai credibile exemple despre invatamantul romanesc...profesorii ne tin mereu la curent cu toate fazele...si cu pedagogia si multe altele...deci crede-ma ca stiu ce vorbesc.
astept raspuns
strengaritza pt anonima 7430!
#7476 (raspuns la: #7430) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
comentariul nr 1668 - Bogdan - de Catalina Bader la: 07/01/2004 07:37:55
(la: A existat holocaust in Romania?)
si te rog sa nu te grabesti cu afirmatii...

(link la text: http://www.geocities.com/alkimistul/holocaust/holonita.html )

Etimologic, cuvantul Holocaust, provine din limba greaca: Holoskaustos sau Holokauton, Holos inseamna intreg; Kaustos sau Kautos inseamna ardere, adica ardere totala. Vechea semnificatie a Holocaustului indica:

a) -sacrificiu oferit zeilor prin arderea totala a obiectului sacrificat.
b) -o distrugere completa a populatiei si a animalelor.
c) -o distrugere masiva, totala.

Ulterior, semnificatia Holocaustului s'a extins cuprinzand categorii ca pogromuri, genocid, exterminarea unei rase... Astazi, Holocaustul este identificat cu tragedia suferita de evrei in cel de-al II-lea Razboi Mondial; specific, in uciderea a peste 6 milioane de evrei in lagarele de concentrare germane afate pe teritoriul polonez: Auschwitz, Treblinka, etc. Cifra de 6 milioane de evrei arsi in crematoriile naziste a fost avansata de catre diversele "birouri" si "centre" de studii in majoritate evreiesti, ale Holocaustului. Cifra enorma de 6 milioane a fost contestata de diversi istorici si cercetatori ai fenomenelor celui de-al II-lea Razboi Mondial. Insa foarte repede, legi speciale au fost "adoptate" in majoritatea tarilor vestice din Europa precum si in St. Unite si Canada, legi care fac un criminal din cel ce contesta veridicitatea Holocaustului. Recent, un profesor pe nume Ernst Zundel, a fost condamnat la 15 luni de inchisoare de catre un tribunal din Canada pentru crima de a fi scris o carte intitulata "Holocaust, cea mai mare contrafacere a tuturor timpurilor". In aceasta carte, prof. Zundel originar din Germania, sustine ca nu a existat nici un pogrom de ucidere sistematica a evreilor in masa dupa cum n'a existat nici o gazare urmata de ardere a celor 6 milioane de evrei, in contradictie cu faptele stabilite de catre "centrele" de studii evreiesti.

Cartea prof. Zundel nu face insa obiectul articolului nostru. Un lucru ramane insa clar: nimic nu este stabilit odata pentru totdeauna. Traim intr'o epoca a relativismului, in care ceea ce pãrea adevarat ieri este dovedit ca fals astazi. Istoria nu face nici ea exceptie. In cazul Romaniei regula pare inversata. Ceea ce pãrea adevarat ieri se incearca a se dovedi fals astazi. De exemplu, astazi diversele "centre" de studii evreiesti incearca sa acrediteze ideia cã în Romania dinaintea si in timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial ar fi existat un holocaust evreiesc in miniatura cu cel din Germania ce ar fi consemnat aproximativ 400.000 de evrei dupa unii, 600.000 dupa altii. Cifrele sunt in evidenta contradictie cu datele oficiale ale anchetelor guvernamentale din acele timpuri. Iata ce gasim in "Encyclopedia Iudaica Jerusalem" la pagina 1472: "Garda de Fier tinea conferinte si demonstratii studentesti deseori acompaniate de razmerite anti-evreiesti in care distrugeau sinagoge, magazine si ziare evreiesti ca in Oradea-Mare si Cluj 1922 si in Timisoara 1938 ... In perioada Iunie-Septembrie 1940 Garda de Fier reconciliata cu regele Carol al II-lea, a comis masacre impotriva evreilor in special in Moldova. La 6 Septembrie 1940, Garda de Fier proclama Statul National-Legionar impreuna cu Ion Antonescu. Imediat au fost promulgate legi pentru eliminarea evreilor din viata politica, culturala si economica a Romaniei. Telul final al Garzii de Fier era deportarea tuturor evreilor N.R. -deportare deci, nu ucidere. O lupta pentru putere a dus la rebeliunea legionara din 19-20 Ianuarie 1941, in care au fost ucisi 120 de evrei in Bucuresti si cca. 30 de alti evrei in provincie in special in Ploiesti si Constanta. Rebeliunea a fost inabusita si Conducatorul miscarii legionare Horia Sima impreuna cu alti lideri legionari s'au refugiat in strainatate. Odata cu izbucnirea razboiului contra Rusiei Sovietice Iunie 1941, fortele germane impreuna cu politia antonesciana la care s'au alaturat elemente ale Garzii de Feir au comis atacuri impotriva evreilor ca Pogromul de la Iasi 29 Iunie 1941 si "trenurile mortii", si alte atacuri in Moldova soldate cu 7.500-10.000 de victime".

Deci sã recapitulãm:

In timpul rebeliunii, legionarii au ucis 120 de evrei in Bucuresti si 30 de alti evrei in provincie. Totalul "pogromului" dela Iasi, "trenurile mortii", etc. s'au soldat cu 7.500-10.000 de victme. Adunând ajungem la cifra maxima de 10.150 de evrei, victime ale Holocaustului in Romania. Cifra este data de catre "centrele" evreiesti de studii de atunci.

Dupa cifrele oficiale ale guvernului Antonescu, care nici el nu putea fi banuit de iubire fata de legionari, rebeliunea s'a incheiat cu 416 morti, 370 in Bucuresti si 46 in provincie, din care 120 erau evrei. In perioada 6 Septembrie 1940 si 20 Ianuarie 1941, tot dupa datele guvernului Antonescu, legionarii au facut 73 de victime in majoritate formate de grupul celor detinuti la Jilava pentru crimele comise contra tineretului tãrii. Niciunul nu era evreu. Nu putem decat sa constatam discrepanta chiar in cifrele de atunci maximum 10.150 de evrei, si enorma cifra maxima de 600.000 de evrei prezentata astazi de catre forurile evreiesti mondiale.

Analizand statisticile prezentate, un fapt se desprinde cu claritate: Miscarea Legionara, vânatã de regele Carol al II-lea pana in Septembrie 1940 si de generalul Antonescu dupa Ianuarie 1941 este scoasa din cauza. Ramane deci singura imputatie de ucidere a 120 de evrei in timpul rebeliunii declansate de generalul Antonescu. Desigur, victime au fost 416 morti, dar acesta este pretul platit cand doua forte se confrunta armat. Gloantele nu selecteaza pe cei ce se afla pe strazi in timpul unui conflict. Dovada: au murit de 4 ori mai multi crestini decat evrei. Si daca mai adaugam si faptul ca la acea data atat Basarabia cat si Ardealul de Nord nu mai erau sub jurisdictia Romaniei, credem ca afirmatiile celor ce arata ca in Romania ar fi existat un Holocaust al evreilor ce ar fi devorat circa 600.000 de evrei sunt marcate nu numai de exagerari arbitrare si iresponsabie, dar si de o falsitate ce raneste adanc sensibilitatea poporului roman în sânul cãruia comunitatea evreiasca a avut si are o pozitie privilegiata unica in intreaga lume. Notiunea de Holocaust indeamna la respect si compasiune fata de victime, la repulsie si oroare fata de calai si la hotarîrea de a lupta pentru ca asemenea lucruri sa nu se mai repete. Avem in fata Holocaustul crestin comis de catre Comunismul International care a devorat pana acum peste 140 de milioane de victime si continua sa ucida in ritm accelerat nu numai crestini dar si musulmani, budhisti, mozaici...

140 de milioane oferite pe altarul Satanei spre arderea totala. In acest context, motivul refuzului Presedintelui R. Reagan de a vizita fostul lagar german din Dachau ar trebui sa dea serios de gandit celor ce incearca sa foloseasca tragedia umana in scopuri speculative. Problema actuala este una de supravietuire a fiintei umane. Este nevoie de un efort urias, comun, al tuturor natiunilor spre a distruge Comunismul International. Toti avem nevoie unii de altii, crestinii de evrei si evreii de crestini, ori indifernent de ce alta religie ori natie. Prezentarea denaturata a adevarului nu ajuta aceasta cauza. Problema "Holocaustului evreiesc" in Romania va ramane deschisa tuturor cititorilor nostri dela care asteptam date documentate spre o eventuala publicare.


AUREL Lupescu
"LIBERTATEA", New York
Director: Nicolae Nitã
Anul 3, Nr. 33-34, Aprilie-Mai 1985
#7729 (raspuns la: #7725) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fiecare poate scrie ce vrea.. - de Coralie la: 07/01/2004 11:39:02
(la: A existat holocaust in Romania?)
Fiecare poate scrie ce vrea, chiar si aberatii...scrie una si "uita" alta...
citez din articolul dat de Catalina :

"O lupta pentru putere a dus la rebeliunea legionara din 19-20 Ianuarie 1941, in care au fost ucisi 120 de evrei in Bucuresti si cca. 30 de alti evrei in provincie in special in Ploiesti si Constanta. Rebeliunea a fost inabusita si Conducatorul miscarii legionare Horia Sima impreuna cu alti lideri legionari s'au refugiat in strainatate. "

Autorul articolului, dl Lupescu, asimileaza luptele de strada in timpul unei rebeliuni, cu un holocaust!
Curios, cum "uita" dragul de el, sa mentioneze si câti legionari au fost omorâti atunci.. la "înabusirea rebeliunii...

Continui cu citarea:

Odata cu izbucnirea razboiului contra Rusiei Sovietice Iunie 1941, fortele germane impreuna cu politia antonesciana la care s'au alaturat elemente ale Garzii de Feir au comis atacuri impotriva evreilor ca Pogromul de la Iasi 29 Iunie 1941 si "trenurile mortii", si alte atacuri in Moldova soldate cu 7.500-10.000 de victime".

Dragutul de el, :) autorul, uite ca i-a facut prieteni buni pe Antonescu cu legionarii!
Ce-a facut Antonescu?
I-a bagat pe toti legionarii in inchisoare! Nici de cum sa-i asocieze in guvern..

Catalina, nu tot ce zboara se manânca! In cazul de fata, nu orice este publicat pe net este adevarul istoric sau devine litera de lege...



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...