orasi

Fara indoiala ca este o chestie de gust. Si apoi ar trebui sa le vezi pe toate si dupa aceea sa tragi o concluzie. Sotia mea credea ca Parisul este cel mai frumos oras...pana a vazut Venetia. Eu nu am considerat Parisul niciodata cel mai frumos oras pentru ca din pacate vazusem Londra inainte. Ghinion. Daca l-as fi vazut dupa, as fi fost mai incantat. Oricum, ramane unul dintre cele mai frumoase orase vazute si cand spun asta nu ma raportez la Caracal si Urziceni. Ca sa fac si o gluma, unul dintre dezavantajele Parisului este ca e plin de francezi. :)

Nu stiam nimic desprea cest oras pina acum trei luni. Ceva m-a dus acolo si m-a facut sa ma indragostesc de acel oras. Si tot acel cineva m-a impins spre acel oras ca sa pot vede cit de frumos este. Am promis ca am sa mai trec...Poate iar intr-o toamna...Geo

Rauschenberg e un vrajitor in materie de utilizarea materialelor. Am o admiratie deosebita pentru el. Retrospectiva de la Guggenheim, in New York, din 1998 a fost una dintre cele mai fascinante expozitii pe care le-am vazut vreodata Ca si Picasso, tot ce i-a trecut prin mina a devenit parte integrala din opera sa. Poate ma insel, dar nu cred ca a folosit sau foloseste computerul pentru schite.

Arta digitala e o alta fateta a creativitatii, o alta unealta.. Forma nu e atit de importanta atita vreme cit ai ceva de spus. Important e sa gasesti care e medium-ul cel mai potrivit pentru ceea ce vrei sa faci. Aici, in Statele Unite, unele expozitii nu accepta fotografii din simplul motiv ca nu considera fotografia arta. Sint sigur ca atunci cind Degas a folosit un aparat de fotografiat (cred ca a fost primul pictor care a incorporat noul sistem in pictura, in totala contradictie cu legile clasice ale compozitiei), a socat pe multi critici. Aproape toate compozitiile lui sint “taiate” din cauza faptului ca s-a folosit de dreptunghiul vizorului aparatului de fotografiat. Unghiurile sint dificile, etc., un lucru nemaiauzit pina atunci. Cine se mai gindeste la Degas ca un revolutionar astazi?

Am prieteni care se folosesc de noile jucarii digitale cu foarte mult succes. Atita timp cit efortul/ cautarea sint sincere, mijloacele nu conteaza. Tehnicile sint atit de diverse in ziua de astazi, nu cred ca ne putem impotrivi noului val. Nu folosesc computerul pentru lucrarile mele. "Moda" de care vorbiti nu cred ca isi are locul in arta. Modele sint trecatoare, ce rost are sa incerci sa placi? Experimente? Bineinteles. "Colajele" despre care cred ca vorbiti sint de fapt "mixed media" pe lemn, si sint uneori puncte de plecare pentru picturi mari. Am un atelier mic, de iarna, si un atelier mare, de vara. Iarna e mai intima, si ma vad lucrind la compozitii mici. Vara, lucrez de obicei in atelierul mare, unde imi pot permite sa lucrez la pinze de citiva metri. Uneori, lucrarile mici la care lucrez se transforma in pinze immense.

In ceea ce priveste, situatia artei din Romania, nu sint familiar cu ce se intimpla astazi. Am primit citeva oferte de a fi reprezentat de citeva galerii din Bucuresti, dar sint prea lenes ca sa fac ceva. Castele inchise despre care vorbiti…au existat de mult timp, din diferite motive. La un moment dat, era Uniunea Artistilor Plastici, care era o amestecatura de mari talente si cei care-l pictau pe Ceausescu imbratisind pionierii, era un astfel de club privat, un amestec de convenienta - daca nu erai membru al Uniunii, nu aveai nici o sansa de a fi considerat artist, sau de a expune. In cazul meu, mi-a fost greu sa respect artisti care pictau vizitele prezidentiale de la Canal, si in acelasi timp vorbeau despre “puritatea” artei. Toleranta de care vorbiti ar fi de folos, si nu numai in ceea ce priveste arta contemporana.
Am foarte mare respect pentru citiva dintre fosti mei profesori de la Tonitza, mai ales, Gheorghe Anghel care e un pictor nemaipomenit, Mihai Horea, doamna Adriana Crainic-Botez, o intelectuala de elita (si spun “elita” in cel mai bun sens al cuvintului), caruia ii datorez primele mele incercari in critica de arta, si totodata o curiozitate pe care mi-a deschis-o cind eram prin clasa a IX-a.

Despre America: cred ca gresiti. America este atit de complexa, incit e dificil sa punctam aspecte care devin cetoase de la distanta. Da, trebuie sa conduc ca sa-mi cumpar piine, si nu m-i s-a parut niciodata ca are ceva de-a face cu spiritul comunitatii in care traiesc. America e o tara in continua miscare, de bine sau de rau. Nu locuiesc in “suburban America,” care are avantaje si dezavantaje, traiesc la “tara,” pentru ca am vrut sa traiesc la tara. E unul dintre cele mai frumoase colturi ale Americii, plin de istorie si peisaje, dar in acelasi timp, foarte aproape de New York City. Am un echilbru intre natura si cultura pe care l-am vrut intodeauna. Micul European corner shop il am in apropiere. E un magazin mic, cafenea, unde imi intilnesc prietenii in fiecare duminica dimineata, unde citim The New York Times si vorbim despre ursii care au inceput sa dea tircoale prin imprejurimi. Aceeasi atmosfera o gasesc in New York, care e plin de corner shops daca stii unde sa le gasesti. De exemplu, in Time Square este o cafenea “ascunsa” in mijlocul frumoasei nebunii a orasului, care se deschide la 6 dimineata. Spatiul e foarte strimt, aerul e plin de miros de ulei prajit, dar fac cea mai buna omleta de pe costa de est, si poti avea o conversatie despre orice cu cineva care tocmai a venit din cine stie ce colt al lumii. Imi trebuie aceasta dualitate, oras, “tara,” pentru ca ambele ma inspira foarte mult. Scriu ori de cite ori am ocazia, in oras, dar nu as putea picta in oras. Orasul ma revitalizeaza, ma excita, dar intotdeauna imi place sa ma regrupez, sa ma regasesc acasa, in fata semineului, cu o carte buna, sau in atelier.

MINISTERUL CULTURII SI CULTELOR, Sos. Kiseleff Nr. 30, "Zamosc – oras renascentist", fotografie. Vernisaj: 15 aprilie, ora 13.00. Eveniment organizat de Muzeul orasului Zamosc in colaborare cu Institutul Polonez.
http://www.culturapoloneza.ro/

Cred ca Erasmus (din Rotterdam probabil?) s-ar simţi un pic pierdut in faţa unei pânze impresioniste. Cu Fromm e poate altceva.El cunoscuse fenomenul.
Un oras de Chirico nu seamana cu nici un oras din lumea asta mare. Poate doar cu vreun oras de-al lui Italo Calvino, aşa cum şi le-a închipuit in Oraşe invizibile.
Psihologic, pari o fiinţă rătăcită. Mai intai aranjează-ţi interiorul şi apoi fă curăţenie în exteriorul tău.
De aceea eseul tau (daca se poate numi eseu ) nu este decât un text in care ai inseilat mai multe mici citate care-ţi aparţin.De aceea pare un veştmânt încă în lucru...Asta mi-e părerea, sper să nu te superi.

Ideea de a propune acest sondaj si eventuale discutii pe această temă mi-a venit amintindu-mi că în această vară, după mult timp, am revenit pentru putin la Cluj si orasul m-a întâmpinat cu un aer oarecum schimbat (n-as vrea să exagerez si să spun "occidental"). Am constatat că pe stradă se vorbeste mai mult ungureste si senzatia pe care am avut-o a fost aceeasi cu cea avută când am fost anul trecut în decembrie la Viena, unde, cel putin în centru, poti auzi cele mai diferite limbi ale Pământului, mai putin cea germană. Viena este poate cel mai universal oras. Mi-ar plăcea ca si Clujul sa ajunga aşa! Nu credeti?

un oras mizerabil. mi i rusine de asa capitala. am fost de doua ori. sper sa nu mai am de mers in veci.
locul care m-a marcat: complexul Europa. n as fi crezut ca o sa vad asa ceva in Romania.

Bucuresti ? Cel mai frumos oras din lume !

Stii ce ? Te legi de un oras, daca ai amintiri, daca ai trait acolo lucruri ce te marcheaza o viata. Frumusetea orasului devine o apreciere subiectiva, in functie de propriile tale trairi. In felul asta, orice loc poate deveni... sau este magic, unic !

Dar, revenind la subiect..., DA ! Bucurestiul este un oras minunat ! Vreti argumente ? Va dau imediat :

Ce poti vedea ? Bulevarde, cladiri impresionante, forfota, lume, viata.
Muzeul Antipa, Muzeul de Istorie, Gradina Botanica.
Hotel Intercontinental, Calea Victoriei, Parcul Cismigiu, Bucuresti Mall, strada Lipscani, Piata Unirii.
Parcul Herastrau, bulevardul Magheru, Piata Romana, Pasajul Universitatii.

As putea continua... Mai e cantecul acela cu "Fetite dulci, ca-n Bucuresti, pe nicaieri n-ai sa gasesti !". Argumente sunt destule.


Dar argumentul cel mai important este legat de trairea unor momente unice aici, care te leaga - orice ar fi.
Tudor-Cristian

mersi, si tu o saptamana agrabila
si eu ma retrag,
uite am pus pozele cu orasul vechi (cartier Crater)

http://groups.msn.com/photosdevoyage/aden1112martie2005.msnw?Page=1

eu locuiesc intr-un oras mic , unde toata lumea cunoaste pe toata lumea, deci chestii de-astea se intampla , da' mai rar. mi s-a intamplat insa , in iasi , pe cand eram studenta , sa incasez in picior in stomac in plina strada , out of the blue. nici nu-i cunosteam dar probabil lor li s-a parut foarte haioasa faza.
de obicei daca se intampla sa comenteze careva nu pot sa ma abtin , si raspund . cred ca ar trebui sa tin cont de expresia "ulciorul nu merge de multe ori la apa" ...
------------------------------------------------------
Mirror , mirror on the wall ,
Who's the smartest of them all...

me , me , pick me....

Imi place sa zic despre Bucuresti ca este orasul meu, desi eu sunt a lui cu trup si suflet.Il iubesc.Aici ma simt acasa.
Iubesc muntele, dealurile, padurile....dar nu si campia.
Cand plec din Bucuresti si incepe zona deluroasa, simt ca ca mi se umple sufletul de bine,trag aer in piept cu nesat si imi umplu ochii cu cat mai multa frumusete si primesc liniste.Cand ajung in zona montana deja sunt in extaz.
La intoarcere admir peisajul si cum trec de Ploiesti ma intristez; mi se pare totul nesfarsit de ,,urat''.Ma apropiez de podul Basarab si emotiile cresc. Gara de Nord- modernizata atat cat au considerat.
I-au un taxi si ma indrept spre casa;revad locuri atat de cunoscute si atat de dragi mie si sunt fericita.Parca imi revad copilul. Insa eu sunt copilul orasului meu.
Am crescut si copilarit in ,,buricul targului'', aproape de Sala Palatului, intr-o casa de pe str. Brezoianu aflata langa Informatia Bucurestiului.
Cismigiul era locul nostru de joaca;dispaream cu orele indiferent de anotimp. Nu exista loc din parc pe care sa nu-l cunosc si fiecare a avut un rol important in functie de varsta.
Cand veneam de la scoala coboram prin Stirbei Voda la Izvorul lui Eminescu.Beam apa, radeam, alergam... .
Intr-o dimineata, eu si prietena mea Mioara, cu ghiozdanele in spate, am pornit vitejeste spre scoala;in drumul nostru-un catel flocos si frumos.Dilema: mergem la scoala sau il prindem? Il prindem.L-am fugarit fara a avea vreo bucurie; nu am reusit nici sa-l atingem. Amaratul de el, speriat de insistenta noastra, s-a ascuns intr-o scorbura.Am incercat sa-l ademenim cu vorbe frumoase, am pus la bataie si pachetele cu mancare puse cu grija in ghiozdane de mamele noastre si ...nimic. Copacul era gros si inalt si isi radea in sine de tenacitatea noastra. Obosite, am luat loc pe iarba,am luat gustarea, dupa care am inceput sa cotrobaim in pantecele copacului.A fost imposibil gasim catelul.Plictisite, am propus sa ne alergam in jurul copacului si spre ciuda noastra am descoperit ca scorbura avea iesire.Catelul plecase demult si noi am fost trezite la realitate- intarziasem la ore.Cand am ajuns la scoala,ora incepuse, am cerut voie sa intram ,dar invatatoarea ne-a spus sa iesim si apoi sa intram cand ne v-a chema dansa.Eram infricosate si curioase. Cand am fost chemate,intreaga clasa a IIa B era ridicata in picioare si ni se dadea binete ca si cum am fi fost tov. directoare si tov. inspectoare. Am aflat ca intarziasem numai doua ore si a trebuit sa dam raportul pe unde am umblat, atat in fata clasei cat si in fata mamelor noastre.S-a hotarat ca eram un element rau si ca nu mai aveam voie sa ma apropii de Mioara. Mi-a parut rau ca nu mai puteam sa fim prietene, dar cand eram acuzata de tribunalul oamenilor mari nu obisnuiam sa raspund, sa ma apar.Nu puneau bine problema in discutie si nu ma oboseam sa intru in ,,jocul''oamenilor mari.
Imi plac cainii si acum.
Aceasta este o amintire despre un copac din Cismigiu,copac care avea si intrare si iesire, dar diferit amplasate.
Am amintiri despre scari, despre poduri,despre colonade unde se afla si statuia Elenei Ferikide-nasa de botez a bunicului meu; despre
pelicani, leagane,porumbei, alei, Buturuga, vata de zahar, debarcader, despre serile de vara petrecute in parc, despre primul baiat cu care m-am plimbat in Cismogiu, despre restaurantul Monte Carlo unde mergeam la o friptura si o bere.
Bucurestiul-orasul drag inimii mele, dar si orasul in care mi-au murit cei apropiati- fie la cutremurul din 1977 ,fie mai tarziu din diferite motive.











____________________________________________________________________
Este imposibil sa cunosti oamenii daca nu cunosti forta cuvintelor.
Confucius

Am fost curios sa vad ce raspund oamenii la acest apel. Am fost interesat de cateva raspunsuri, dar din nefericire unii se concentreaza pe lucrurile negative neintelegand, cred eu, sensul intrebarii.
Fiecare dintre noi are un vis al perfectiunii, acest vis fiind de putine ori total impartasit cu altii. Fiecare dintre noi poate gasi intr-o zi orasul visurilor sale, dar niciodata orasul visurilor tuturor.
Este evident ca nimeni nu viseaza, de exemplu, la un oras cu cersetori, dar numai cativa au visul dezamagit in momentul in care au gasit unul sau doi intr-un oras ce pare a fi cel perfect pe care l-au cautat din totdeauna.
Am trait in zeci de orase diferite si am vazut foarte mult altele. Bucuresti, punctul de plecare, Rabat sau Casablanca in Africa de Nord, Nancy, Paris, Seoul, Madrid, Barcelona, Amsterdam, Lyon, Marseille, Tanger, Sevilia, Geneva, Lausanne, Bruxelles, Roma, Bologna, Athena, Londra, etc etc Nici unul din orasele mari nu m-a dezamagit, deorece in fiecare am gasit un coltisor unde as fii vrut sa traiesc, in fiecare am gasit oameni care meritau sa fie cunoscuti. O plimbare clasica pe malurile Senei, sau una prin strazile inguste din Medina orasului Casablanca, apele strimtorii Gibraltar vazute din Tanger, sau cele ale marii Egee din Athena, strazile ultra-aglomerate din Seoul, sau calmul unei dupa-amiezi de vara din Madrid, fiecare oras are sarmul sau si nu exista decat o singura regula : trebuie vizitate cat mai multe, suma fiind o perfectiune ce depaseste visul initial.

Timisoara e un oras cu atmosfera superba... ideal cred eu pentru oameni care pun mare pret pe viata sociala, carora le plac cafenelele, cluburile, concertele, teatrul...
Fiind banateanca ma simt foarte legata de "capitala" noastra, dar ultima data cand am fost in Timisoara (vara trecuta) m-a socat santierul care se intindea aproape pe tot orasul. Se modificau strazi, se construiau cladiri, iar toate astea cu 40 de grade si un trafic ingrozitor mi-au facut vizita un iad.
E evident oricum ca situatia e de asa natura pentru ca e un oras in plina dezvoltare, care "se schimba la fata" in perioada asta. Ceea ce sper e sa nu va devina niciodata o harababura de genul Bucurestiului. Oricum nu cred ca e posibil, pentru ca Timisoara e un oras aparte, cu o mentalitate destul de diferita de cea din restul Romaniei.
________________________________________________________
What if nothing exists and we're all in somebody's dream? Or what's worse, what if only that fat guy in the third row exists? - W. Allen

"Venisera ploile prin oras
intrau bezmetice pe sub
gulerele trecatorilor iar
in buzunare le prelingeau
vise proaspete cu miros
de nuci zdrelite si castane."
Unde oare auzise versurile astea?
nu. nu. le citise.
le citise. le citise. da asta era. se apropiase incet ca sa nu-l auda si ii privise peste umar. era pierita, topita, abia mai respira. cred ca are si lacrimi in coltuyl ochilor. da. era pe chat, si derula alene, poezii, cele mai frumoase poezii............

Tot pe Discovery a fost un reportaj- intr-un sat din Egipt s-au gasit intamplator de catre niste sateni, dovezi ale faptului ca acolo se poate sa fi fost orasul unde au locuit evreii pe vremea cand erau robi in egipt. Dovada robiei lor in egipt nu s-a gasit pana acum, nici orasul, nici dovezi scrise, nimic. Dar se pare ca acum se studiaza si se fac sapaturi in locul acela. S-ar putea ca totusi biblia sa nu greseasca, si eu cred ca nu greseste. Doar ca pana acum omul nu a avut nici curiozitatea si nici posibilitatile tehnice pt a studia veridicitatea bibliei.

Toti, dar absolut toti, au talent la ceva, au scanteia Dumnezeiasca. Acum, la pensie, dupa o lunga cariera in inginerie/electronica, care a fost si hobby-ul meu, mi-am descoperi dtagostea de a construi din lemn, piatra si beton. Ai nevoie de doua lucruri:
1. Sa cauti la ce esti mai bun.
2. Sa ai curajul si POSIBILITATEA de a-ti urma calea ta proprie.
Decit codas la oras, mai bine'n satu' teu fruntas.

orasul cautat de tine exista; se numeste Bruges (ma refer la orasul istoric) si se afla in Belgia... :)

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).

Orasul ideal ? ,grozava provocare .Incerc sa mi-l imaginez .Strazi curate ,verdeata ,flori ,fantani arteziene ,....masini silentioase , comerciati amabili ,alei cu platani ,...chipuri zambitoare ... Intr-un asemenea oras e nevoie de OAMENI . (ca in bancul cu " sf Petre si Doamne Doamne" :

Dupa ce a terminat d-zeu pamantul si a trasat hotarele popoarelor , Sf Petre intreaba :
-Doamne de ce cu unii ai fost atat de zgarcit ,le-ai dat atat de putin ,.... ,iar altora munti ,campii ,ape ,... ce mai ,de toate ? .
Sta D-zeu si se gandeste o clipa , dupa care raspunde ;
-Asteapta sa vezi ce vor face oamenii care le vor ocupa . )

Asa e si cu orasul ideal ,e nevoie de oameni pentru a putea exista .
rolia

putin medieval nu strica nu? pai asta vreau eu. ceva din strazile pietruite ale sighisoarei, poate si putin iz de veche Londra.Greu nu? cand peste tot vezi ridicandu-se de nicaieri skyscaper-uri si mall-uri. Nu stiu de ce, dar ma deprima atata mall-manie.
Asa... deci: iei o bucata cetate Sighisoara, presari putin pitoresc londonez(nu partea aceea tip Harrods)hai, fie si putin iz de metropola..insa doar putin cat sa se simta miros de condiment, plus mult mult verde:parcuri,parcuri,parcuri. Apoi asezi tot intr-o vale extraordinara in asa fel incat in orice colt al orasului te-ai afla sa ti se taie respiratia de peisaj, populezi cu chipuri care zambesc fara sa le fie teama sa faca asta(nu de alta dar am observat ca oamenii mai nou, prind fobie de zambit..), dai stress-ul la o parte, deschizi biblioteci, deschizi totusi si un sanatoriu pentru cei ce nu se simt bine in pielea lor:) si...atat cred..a! si ceva umezeala. Imi place sa vad multe umbrele colorate una langa alta, nu de alta, dar daca tot e oras ideal ar fi foarte interesant sa vad oamenii si zambind din cauza ploii..( de obicei toti se limiteaza sa injure si sa blemsteme "capriciile" vremii)!

Orasul meu preferat ar arata.. ar fi..
Un fel de Arca lui Noe, dar mult mai "incarcata". Vreau si din fiecare specie de planta cate una, nu doar dintre animale, de la coacervate (sau ce-o fi fost intai) incoace... acvarii cu trilobiti, agassiz, cope, sturioni si crapi chinezesti, parcuri cu brogniart, magnolia, pini, mesteceni si iasomie, pesteri, bordeie, colibe acoperite cu palmier si cu stuf, case din paianta, beton si tamplarie termopan, blocuri de 4 etaje si zgarie-nori, relief de toate felurile, strazi desfundate, drumuri forestiere, macadam si asfalt, ape de toate tipurile, cu caravele, bricuri si petroliere. Pe cer vreau sa zboare archaeopterix si pterodactili langa pescarusi si acvile, zeppeline si avioane cu reactie. Sa intalnesc oameni.. de la "maimuta" incoace, de toate culorile si educatiile... uff.. cred c-ati prins ideea!
Si (foarte important!!): in fiecare zi sa se schimbe clima! :))
--------------------------------------------
He who laughs last thinks slowest.