ordonat

eu nu-s ordonata, dar intotdeauna cand incep un proiect nou, simt nevoia sa fac ordine in zona. nu pot incepe daca e haos in jurul meu.

admir oamenii ordonati, care au case impecabile. cred ca o casa impecabila e un vis de neatins ptr mine.

zaraza

nu urasc oamenii ordonati, asa cum nu-i urasc pe matematicieni...
ordinea este pentru mine ceva cu care nu ma pot impaca...din copilarie au tot incercat oamenii din jur sa ma-nvete...dar degeaba!
dezordine, in calculator, in sertarele biroului, in dulap...chiar si-n viata uneori...m-am obisnuit cu dezordinea mea, convietuim de minune!
norocul meu este ca am in jur oameni mai ordonati decat mine; le multumesc la toti pentru asta.

exista si un Dumnezeu al dezordonatilor...;))
am si o scuza la-ndemana...cica asa sunt astia nascuti in zodia gemenilor.
cineva de pe cafenea spunea ca cei din ''gemeni'' sunt zgarciti!...fals!
sunt un risipitor incorigibil...;))

p.s.
care stiti unde mi-am parcat masina????? si unde-mi sunt cheile???
;))))))))

"Legea nr. 288/2010 prin care se aproba OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 888, din 30 decembrie 2010.
Principalele modificari la OUG 50/2010 interzic bancilor perceperea de comisioane, tarife, speze bancare sau orice alt cost in cazul in care consumatorul doreste schimbarea datelor de scadenta a ratelor. Totodata, se interzice perceperea de comisioane in cazul in care consumatorul doreste schimbarea garantiilor, in conditiile in care consumatorul plateste toate costurile aferente evaluarii si constituirii noilor garantii.
Institutia de credit trebuie sa avertizeze consumatorul asupra consecintelor neefectuarii platilor si asupra termenelor la care se fac raportarile catre Biroul de Credit si termenul minim la care creditorul poate declansa procedura de executare silita.
De asemenea, informatiile precontractuale trebuie redactate astfel incat sa nu induca in eroare consumatorii, prin utilizarea unor expresii tehnice, juridice sau specifice domeniului financiar – bancar, prin utilizarea de prescurtari, cu exceptia celor prevazute de lege sau a limbajului obisnuit. Termenii tehnici vor fi explicati de catre institutia de credit in scris, la cererea consumatorului, fara costuri suplimentare, mai informeaza expertii Mazars.
O alta modificare la OUG 50/2010 permite consumatorilor sa aleaga modalitatea prin care vor dori sa ramburseze creditul: prin rate egale (anuitati) sau prin rate descrescatoare.
Totodata, consumatorul are dreptul de a rambursa anticipat un credit fara a fi conditionat de plata unei anumite sume minime sau de un anumit numar de rate.
Referitor la modificarea valorii totale a creditului dupa incheierea contractului de credit, prevederea care definea cresterea semnificativa a valorii totale a creditului ca fiind acea crestere semnificativa de peste 15% din valoarea totala initiala a creditului a fost abrogata.
Si prevederea legala, potrivit careia marja dobanzii poate fi modificata doar ca urmare a modificarilor legislative care impun in mod expres acest lucru, a fost abrogata, potrivit sursei citate.
Prin modificarile la OUG 50/2010 institutiile de credit sunt, de asemenea, obligate sa afiseze elementele care intra in formula de calcul al dobanzii variabile si valoarea acestora pe site-urile de internet si la toate punctele de lucru ale creditorilor.
Mai mult, este obligatoriu ca in contractul de credit sa se specifice tipul dobanzii: fixa sau variabila.
Tot in privinta contractelor de credit, modificarile din Ordonanta creditelor interzic introducerea de clauze prin care creditorul poate declara scadent anticipat creditul in cazul in care consumatorul nu si-a indeplinit obligatiile conform altor contracte incheiate cu alti creditori. De asemenea, se interzic clauzele prin care creditorul impune consumatorului incheierea unui contract de asigurare a bunurilor aduse in garantie cu o societate de asigurari agreata de creditor, mai precizeaza specialistii de la Mazars.
Dobanda penalizatoare aplicabila persoanelor care au restante va putea fi limitata doar in trei situatii deosebite, prevazute de actul nomativ: somajul, reducerea drastica a salariului si decesul. In cazul in care o persoana restanta se afla intr-unul dintre aceste cazurile, dobanda speciala penalizatoare este limitata la maxim 12 luni de la data la care a survenit evenimentul care a generat reducerea veniturilor. In caz de deces, perioada in care se va aplica aceasta dobanda nu poate fi mai mica de 6 luni."

Stire la:
http://news.softnews.ro/news/1/2003/September/4842.shtml

Citez:
"Ce se schimba:
• Singura schimbare importanta este prelungirea mandatului presedintelui statului de la 4 ani la 5 ani.
• Proprietatea privata va fi garantata prin noua Constitutie, si nu doar ocrotita.
• Mandatul de arestare preventiva va putea fi eliberat doar de un judecator, si nu de procuror.
• Cetatenii din statele UE vor putea cumpara pamint in Romania. Cetatenii straini vor putea dobindi dreptul de proprietate asupra terenurilor in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la UE.
• Cetatenii UE vor avea dreptul de a alege si de a fi alesi si vor putea ocupa functii in administratia locala.
• Minoritatile se vor putea exprima in limba materna in fata instantelor.
• Constitutia nu va mai stipula caracterul obligatoriu al serviciului militar. Totusi, aceasta chestiune va fi reglementata printr-o lege organica, ceea ce va permite efecturarea de recrutari.

Ce nu se schimba:
• Problema migratiei politice nu a fost rezolvata.
• Deputatii si senatorii vor fi in continuare protejati de imunitatea parlamentara. Alesii nu vor putea, nici pe viitor, sa fie perchezitionati, retinuti si arestati fara incuviintarea colegilor din parlament. Singura imbunatatire fata de actuala Constitutie este reprezentata de posibilitatea urmaririi si trimiterii in judecata penala pentru savirsirea unor infractiuni, fara ridicarea in prealabil a imunitatii parlamentare.
• Numarul mare de parlamentari ramine neatins.
• Nici puterea executivului de a emite ordonante de urgenta pe banda rulanta nu a fost limitata. Guvernul poate adopta “in situatii extraordinare” ordonante de urgenta. Cum aceasta sintagma nu este explicata, se mentine riscul abuzului de ordonante.
• Modalitatea de dizolvare a parlamentului ramine ca in actuala Constitutie, care prevede proceduri complicate de rezolvare a unei crize guvernamentale.
"

Pentru toate exista o plata si o rasplata.

Cand de Sus se raspunde "Sa nu ucizi", oamenii trag concluzia ca "raufacatorii vor ramane nepedepsiti prin girul divin", ceea ce este fals. Divinitatea iti ordona "sa nu ucizi", deoarece Ea este cea care va imparti dreptatea la timpul cuvenit, si numai Ea poate razbuna deplin sufletele de copii maltratati. Si sa te fereasca (daca mai are cine) de pedeapsa divina finala...

Pedeapsa capitala: votez nu.

Despre trenul mortii, plimbat pe ruta Iasi-Calarasi(Ialomita), iata "amintiri" culese dintr-un site probabil neolegionar :
"Viorica Agarici – mit si adevar in problema "Trenului mortii"

Din capul locului declar ca nu am intentia de a nega sau minimaliza tragicele evenimente petrecute la Iasi in iunie/iulie 1941, care s-au derulat pana in gara Romanului. Despre asta s-a scris si se va mai scrie mult, incat modesta mea contributie s-ar pierde ca o picatura de apa intr-un ocean de venin. In schimb, voi aduce cateva elemente noi legate de cele intamplate la Roman. Cititorii au latitudinea sa le arunce in talgerul balantei ce li se va parea mai adecvat.

Asadar, la gara din Roman - Era in fatidica zi de 3 iulie 1941, cand s-a anuntat sosirea, in tranzit, a unui tren cu evrei deportati din Iasi. Pentru fetele de la Cantina Crucii Rosii, ca si pentru personalul punctului sanitar din gara condus de doctorita Veronica Falcoianu (foto alaturata), situatia parea similara cu cea a trenurilor de raniti cu stationare scurta, avand alta destinatie. In acest rastimp, li se acordau, in vagoane, ajutoarele umanitare si medicale necesare. Totusi, judecand bine, medicul de serviciu la punct in acea zi, in unire cu echipele de la cantina, au inteles ca situatia actuala va fi oarecum diferita. Din aceasta cauza au chemat-o in ajutor pe doamna Viorica Agarici, presedinta Filialei locale a Societatii nationale de Cruce Rosie. Dansa a venit fara intarziere, insotita de vicepresedinta, d-na Eliza Vargolici si de medicul primar al judetului, dr. Stefan Pasov. In urma lor a sosit si seful Comenduirii Pietei, cpt. I. Cocaneanu.

Din primul moment, duduia Viorica a inceput a-si organiza echipa cu care avea sa intre in actiune. Din aceasta faceau parte: Sofia Lazarescu (sefa cantinei), invatatoarele Zoe Iacobescu, Elena Taune si Maria Curelescu, tinerele Mura Hagiaturian, Rodica Lazarescu si doua maici detasate de la manastirea Agapia. Intre timp, cpt. Cocaneanu a luat informatii suplimentare de la biroul de miscare al garii, de unde s-a intors foarte posomorat. Cand au iesit pe peron, cantinierele cu tavi si cosuri cu de ale gurii, 4 soldati cu caldari cu ceai, doctorita Falcoianu insotita de of. san. V. Toma si infirmierele voluntare de Cruce Rosie, purtand medicamente pentru urgente si material de pansat, Cocaneanu s-a apropiat de d-na Agarici, soptindu-i ceva la ureche. Cei prezenti au spus ca niciodata n-au vazut-o decat blanda si amabila, dar acum si-a iesit din sarite!

Deodata intra trenul in gara - o garnitura lunga cu vagoane de marfa ("bou-vagon" cu portierele zavorate) din care razbateau voci disperate, cerand ajutor si apa! Pentru acest tren insa era un Ordin de la Comandatura militara germana din Iasi, ca nimeni sa nu se apropie.



Interventia Reginei-Mama (Relatare a doctorului Nicolae Horga, radiolog sef la Spitalul Precista)

La aflarea acestui ordin d-na Viorica Agarici i-a cerut cpt. Cocaneanu sa intervina pentru a fi deschise vagoanele si a se putea acorda asistenta medicala celor din interior. Cpt. Cocaneanu l-a contactat telefonic pe generalul de Divizie Stefan Ionescu, prefectul judetului Roman care tocmai atunci se pregatea sa intampine pe Regina Mama Elena, sosita intr-o vizita la spitalul din Roman.

Prefectul i-a expus Reginei situatia disperata din gara chiar in Spitalul Precista Mare (atunci Z.I. 448). cand se faceau prezentarile si i-a raportat tot ce se intampla in gara. Revoltata, regina l-a trimis pe aghiotantul ei pentru a verifica daca informatia este adevarata. Cand aghiotantul s-a intors si a confirmat cele spuse de prefect, Regina i-a cerut generalului Stefan Ionescu sa-i inlesneasca legatura cu generalul Ion Antonescu, care se afla in trenul Patria, aflat in exclusivitate la dispozitia sa. Regina cerandu-i sa ordone deschiderea portierelor si acordarea asistentei medicale evreilor din tren.

In tot acest timp, d-na Agarici a dus o adevarata "batalie" cu soldatii germani care pazeau si ei trenul. Ea a pasit hotarata inainte, facand fetelor semn sa o urmeze. Trebuiau sa strabata distanta pana la linia a 4-a, unde fusese tras trenul cu deportati, semn ca nu va avea cale libera. Prioritate aveau atunci trenurile militare germane si romanesti, care goneau spre front. Asa incat avea de stationat un timp, exact cat era nevoie a intra cu ajutoarele cerute. Soldatii germani, cand au vazut ca grupul de persoane in alb se apropie hotarat de trenul lor, le-au iesit inainte, cu pistoalele mitraliera intinse si strigand: "Zuruck Verboten!" (Indarat! Oprit!). Era o prima somatie. D-na Agarici, fara teama, li s-a adresat pe acelasi ton: "Verflucktes Gesindel, auf die Seite!" (Creaturi blestemate, la o parte!). Cpt. Cocaneanu, stiind de ce sunt in stare acesti ostasi fanatici, din trupele SS, a venit in graba rugand echipa sa se intoarca pe peron, caci la o a doua somatie, acestia vor trage in plin. A fost un moment de panica. Fetele si soldatii cu caldari au facut cale intoarsa. Numai duduia Viorica Agarici s-a repezit ca un glonte in fata locomotivei, prinzandu-se cu mainile de ea si a inceput a striga cat tinea o gura ca daca nu se deschid portierele vagoanelor, pentru a se acorda ajutor detinutilor, ea ramane acolo pana ce va trece trenul peste dansa!

In timpul acesta, nemtii isi vedeau linistiti de treaba, asteptand momentul cand vor putea ordona pornirea trenului, cu riscul, de a strivi romanca aceea furioasa... La amenintarea cu pistolul in piept a unui ofiter SS, Viorica Agarici a raspuns: "Wenn Du mich schiesst, schiesst Du deine Mutter!" (Daca ma impusti pe mine, o impusti pe maica-ta!).

Intre timp, generalului Ion Antonescu, informat de cele intamplate la Roman si neavand autoritate asupra militarilor germani care nu permiteau asistarea detinutilor, a luat legatura cu Comandantul al Armatei a XI-a germana, generalul colonel Eugen von Schorner solicitandu-i aprobarea celor solicitate de regina Mama. Acesta, in cele din urma, a ordonat asistarea deportatilor din trenului cu evrei.

In sfarsit au fost date la o parte usile de la un vagon, le-a aparut o scena de infern: vii si morti, claie peste gramada, cu imbracamintea sfasiata zaceau intr-un namol de fecale si urina. Era prea din cale afara! Pentru a nu alarma populatia orasului (din care peste 7000 erau evrei), care prinzand de veste, incepusera a aflui spre gara, s-a convenit ca trenul sa fie impins indarat, la Sabaoani. Acolo fura deschise toate vagoanele iar cei morti, dupa ce au fost verificati de cpt. Dr. Radu Popovici, chirurgul Spitalului Militar (venit si el cu sanitarii sai, foto alaturata), au fost depusi intr-o groapa sapata ad-hoc in dosul garii.

Dupa intoarcerea trenului in gara dintre cei vii, cei bolnavi au fost consultati de doctorita Falcoianu, o parte din ei fiind internati in Spitalul Militar pentru ingrijirile necesare. Intre timp, dr. Stefan Pasov, medicul orasului, colaborand cu Presedintele Comunitatii evreiesti, dr. med. Reznic Meer, au organizat transportarea, cu randul, a tuturor deportatilor valizi la baia Companiei a IV-a Sanitara de langa gara, unde au fost curatiti, reechipati cu haine noi, hidratati si alimentati, cu ajutorul si pe contul Comunitatii. Bineinteles, sub paza severa, pentru a se evita dezertarile. La randul lor, prin grija Companiei a IV-a sanitare, toate vagoanele au fost spalate, dezinfectate si capitonate pe jos cu paie proaspete, peste care s-au intins cearceafuri.

A doua zi, 4.VII.1941, cu obloanele descuiate, trenul - fost pana aici ???al mortii" - s-a repus in miscare. Pe parcurs, oprind in garile mai mari, se deschideau usile vagoanelor pentru ca echipele de Cruce Rosie sa poata controla si asista deportatii. E drept, ici - colo se mai auzea si cate o huiduiala, venita din partea unora, dar asta nu a influentat cu nimic tinuta ocrotitoare a organelor oficiale. Ajunsi cu bine la Calarasi (pe Dunare), la predare in lagar au fost numarati 776 de oameni. Precum se stie, in 1944, au fost eliberati cu totii.



Epilog

1. Prin anii ‘50, dupa razboi, victimele, in numar de 53, dezgropate la Sabaoani (nu "370" cum gresit s-a scris!), carora li s-a adaugat mortii in numar de 360, depusi anterior la Mircesti, au fost aduse la Cimitirul Israelit din Roman, unde au fost reinhumate in doua gropi comune alaturate, peste care s-au turnat placi de beton cu dimensiunea de 3/10 metri. Din cele de mai sus rezulta ca, daca intre Mircesti si Roman, cale de 20 km, si-au pierdut viata inca 53 de oameni, fara "minunea" de la Roman, la Calarasi ar fi ajuns numai cadavre.

A fost in mod incontestabil, meritul duduii Viorica Agarici, de a-i fi salvat pe acestia. Dar nu numai al ei, singura; fara concursul tuturor persoanelor sus mentionate, n-ar fi reusit aceasta performanta. Ii reamintim: capitan I. Cocaneanu, general divizie Stefan Ionescu, vicepresedinta Crucii Rosii romascane, Eliza Vargolici, cei trei medici cu ajutoarele lor. In fine, dar nu in ultima instanta, acordul in acest sens al conducatorului statului (si prin concursul prompt al Reginei Mama Elena), a tras mult in cumpana. Mai e nevoie sa amintim si compasiunea populatiei romascane (crestini si mozaici la un loc) care au contribuit cu totii la usurarea suferintelor atator oameni inocenti...?

2. La urma, inca ceva despre doamna Viorica I. Agarici, eroina acelor zile. Dupa anii 1949, a fost despuiata de toata averea ei (proprietatea de la Calugareni, jud. Roman, casa din oras de pe str. Alexandru cel Bun etc.) si aruncata in strada, fara chip de subzistenta. A avut totusi noroc de cateva familii romascane care i-au intins atunci o mana de ajutor. Familia av. Mart a primit-o intr-o odaita, iar dintre evrei, dr. medic Iosif Abraham si fotograful Jack Reinstein organizau lunar, pentru ea, o cheta (bani marunti), pe care doamna nu voia sa-i primeasca decat sub forma de recompensa pentru meditarea unor copii (printre care si elevul Radu Cozarescu). Desigur, fiind retinuta in casele acestora si la masa de pranz. In fond, era adusa in pozitia de cersetoare. De altfel, si umbla cu cosnita de papura in mana, unde i se mai arunca cate ceva...

Ar fi plecat din Roman, dar nu avea unde: sotul, mort de gangrena apendiculara in spitalul de aici (nu la Iasi, cum s-a scris!), cei trei fii, Georgel, Vasilica si Costache, bagati la puscarie... Abia in 1967, Georgel fiind eliberat, s-a mutat la dansul, in Bucuresti. De atunci si-a adus aminte si Federatia comunitatilor evreiesti de meritele doamnei Agarici, fixandu-i o mica renta viagera.

Acum, eroina de la Roman isi doarme somnul de veci intr-un cimitir din Bucuresti, in vreme de copacul sadit in amintirea ei, pe "aleea dreptilor" de langa Rechowot (Israel), creste falnic.

Dr. Epifanie Cozarescu

Trenul mortii
si
http://www.ong.ro/ong/euroaction/masacre_ro.html

Am citit si iti multumesc pentru ca mi-ai confirmat macar partial ca nu a fost Holocaust in România.

Trenul mortii.
· Era al Comandaturii militare germane din Iasi.
· Era un tren de represalii.
· Germanii pazeau trenul.
· Românii i-au ajutat pe evrei.
· A intervenit si Antonescu.
· Daca nu erau românii, evreii mureau toti pina la Calarasi.
Ce vina au românii in acest caz? Unde este Holocaustul românesc?

Transnistria. http://www.ong.ro/ong/euroaction/masacre_ro.html
· Deportarea NU s-a facut din România.
· Antonescu voia sa ii determine pe evrei sa plece din teritoriile românesti, nu voia sa ii extermine.
· Au fost deportati circa 75-100.000 evrei din care multi au supravietuit in conditii extrem de vitrege.
· Cifra de 400.000 evrei morti in lagare NU se confirma. Din pacate au murit totusi evrei. Oameni!
· Moartea evreilor s-a datorat ca in toate cazurile de deportare mizeriei, foamei, frigului, lipsurilor.
· Executiile au avut caracter local, de represalii. Unii evrei au murit nevinovati. Altii erau vinovati!
· Conform W. Filderman (octombrie 1943) doua treimi dintre deportati au murit in exil in 2 ani. (adica 50-70.000)

· La Odessa evreii au ucis intr-un atac cu bomba 17 ofiteri, 35 de soldati, 9 subofiteri si functionari civili romani.
· S-au ordonat represalii extrem de dure.

· Tiganii au fost deportati si din România.

Concluzie:
Totul s-a intimplat intre iulie 1941 si decembrie 1943 (circa), in vreme de razboi, cu actiuni ostile si represiuni dure.
Deportarile evreilor au fost doar din Basarabia si Bucovina, unde se manifestau actiunile prosovietice.
Au fost deportati circa 75-100.000 evrei si doua treimi dintre deportati au murit in exil in 2 ani, adica 50-70.000.
Lagarele erau de concentrare si nu de exterminare.

NU A FOST HOLOCAUST IN ROMÂNIA!

Dan-Calin

Romanostrainii

Periodic, din Romania se rup bucati care aluneca spre Vest. Ca sa scape de marea de saracie de acasa, vreo 2 milioane de romani au luat drumul Occidentului, unde, cu disperarea celor pe jumatate inecati, se agata de orice slujba posibila. Iar romanii pleaca, de regula, unde le-au spus rudele si prietenii ca e bine. De aceea, dupa ani de plecari in sir indian, din casa in casa, acum Milano poate spune ca are un "mic Bacau" la periferie. In Nepos


Periodic, din Romania se rup bucati care aluneca spre Vest. Ca sa scape de marea de saracie de acasa, vreo 2 milioane de romani au luat drumul Occidentului, unde, cu disperarea celor pe jumatate inecati, se agata de orice slujba posibila. Iar romanii pleaca, de regula, unde le-au spus rudele si prietenii ca e bine. De aceea, dupa ani de plecari in sir indian, din casa in casa, acum Milano poate spune ca are un "mic Bacau" la periferie. In Nepos, o mica localitate din Bistrita-Nasaud, lumea e mai asezata, asa ca oamenii au luat drumul Spaniei cu preotul in frunte. Si, ca sa se simta ca acasa, au pus in bagaje pancarta cu numele localitatii pe care au plantat-o undeva langa Madrid. "Botezul" unor orasele din Spania cu nume romanesti nu e deloc o gluma, cum pare la prima vedere. Din cei o suta si ceva de mii de locuitori ai Castillon-ului, un orasel langa Valencia, 25.000 sunt romani. In Coslada figureaza in actele primariei 10.000 de romani, dar fiecare ins cu hartii oficiale mai tine in spate alti 7-8. La fel, poluri de concentrare ale romanilor exista peste tot in Europa, din Italia, unde muncesc 300.000 de compatrioti, pana in Irlanda. In mod firesc, pe langa concentrarea in anumite zone, s-au produs si specializari. Un exemplu clasic in acest sens, care e deja pomenit de sociologi, e cel al osenilor ajunsi la Paris. Primii oseni au aparut in capitala Frantei in 1992, cand a sosit o "echipa de cercetare" compusa din 7 barbati. Osenii, fiind seriosi si muncitori, s-au specializat in vanzarea ziarelor si au trimis vorba in sat ca "e bine". Apoi, au urmat valuri de emigranti. Acum, din cei 1.000 de vanzatori romani de ziare din Paris, 770 sunt oseni, iar 53 sunt din Maramures, adica din vecini. Una peste alta, cele 2 milioane de oameni care muncesc cate 8-9 luni pe an in strainatate trimit in tara miliarde si miliarde de dolari. Practic, acesti bani tin in viata subreda economie romaneasca, dar pretul platit este mare. Nici cinci la suta din emigrantii nostri temporari n-au plecat cu forme legale, prin Oficiul pentru migratii a fortei de munca sau printr-o agentie de plasare. Aproape toti sunt "turisti" care, odata trecuti de Curtici, s-au indreptat spre santierele si docurile occidentale. Acesti muncitori "la negru" se transforma deseori, de dragul celor 400 de euro pe care-i trimit lunar familiilor de acasa, in niste sclavi moderni care muncesc 12 ore pe zi, 7 zile pe saptamana. In tara, Guvernul munceste de zor pentru integrarea in Uniunea Europeana, dar i-a cam uitat pe romanii care sunt deja acolo. Acesti oameni sunt chelnerii, bucatarii, constructorii si agricultorii Europei, dar sunt si cetateni romani. Acesti romani, cand se imbolnavesc vin acasa si doresc, la batranete, o pensie. Dar plata contributiilor nu e un lucru simplu. La ora actuala, printr-o ordonanta de urgenta, emigrantii nostri temporari au posibilitatea sa incheie o asigurare facultativa de pensie sau de sanatate. Dar, pentru asta, trebuie sa vina in tara, unde cozile la ghisee sunt lungi si unde timpul nu costa la fel de scump ca in Occident. Nimeni nu s-a gandit sa ofere posibilitatea incheierii acestor asigurari in strainatate prin firmele care efectueaza transferuri bancare din strainatate in Romania. Asta, in ciuda faptului ca bugetul asigurarilor sociale e pe butuci si ca, daca doar 100 de mii de "straini" ar cotiza pentru pensii, Casa de Pensii ar incasa lunar 6 milioane de dolari. La fel se intampla lucrurile si cu contributiile de sanatate si de somaj. A lucra pe slujbe de chelner sau agricultor in Europa nu e deloc o rusine. Asa au facut italienii, dupa razboi, asa au facut irlandezii intre cele doua conflagratii mondiale. Dar, pentru a trece mai departe, la slujbe mai calificate, e nevoie de o strategie nationala. Executivul ar trebui sa stie precis ce slujbe se cauta si se vor cauta in urmatorii ani in Uniunea Europeana si sa adapteze planurile de invatamant in consecinta. De asemenea, mai trebuie compatibilizate diplomele, dar si competentele, pentru a produce si sudori si doctori la standarde UE. Apoi organigrama institutiilor statului care se ocupa de "straini" ar trebui sa fie proportionala cu numarul acestora. Totusi, Oficiul pentru migratii are doar 70 de oameni, iar Centrul National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor n-are decat 3 angajati cu drept de autentificare a acestora. Daca lucrurile vor merge la fel de lent ca pana acum, fara sa se tina seama ca anul 2007 se apropie repede, romanii vor cara mult timp, de acum incolo, tava prin Europa.



Marius NITU


Continutul acestui site este proprietatea SC Adevarul SA.
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este posibila numai cu acordul
SC Adevarul SA.

vroiam definitii concrete, date de legi, de ordonante, poate chiar definitiile date de "DECLARATIA UNIVERSALA a DREPTURILOR OMULUI" proclamata de ONU in 1948

IRESPECTAREA celor 30 de articole ale Declaratiei Universale inseamna discriminare de etnie, de indivizi, grupuri de indivizi, rasiala si antisemita, asta este antisemitismul...

Nu ma in tereseaza alegatii pentru sau contra de pe un forum, subiectul nu era sa faci copie de ce spunea careva (ca inca mai trebuie sa reproduci ci contextul intreg :)
Puteai sa pui doar linkul...

Subiectul este sa discutam despre articolele acestei declaratii, care este universala si se aplica pentru toti, cu exemple concrete, sa vedem o data pentru totdeauna definitia antisemitismului.

difuz, in ceata, aprecieri personale, selective.. nu-i asta subiectul,
de data aceasta discutam concret.. CE SPUNE LEGEA? cu sau fara virgula uitata.. :)

Daca mai adaugi la asta art. 24, legea Pleven, Legea Gayssot si art. 6 (Statutul Tribunalului Militar International),

avem toate definitiile de ce este sau nu este antisemitismul

Bine înteles ca tu le cunosti, atunci discuta despre ele, nu de

"foie verde leustean, m-a facut mama moldovean...
moldovean mândru, cu gura mare,
ca ti-i bag pe toti la... intimidare" :))

iata mai jos cele 30 de articole ale DECLARATIEI UNIVERSALA a DREPTURILOR OMULUI:

Articolul 1
Toate fiintele umane se nasc libere si egale în demnitate si în drepturi. Ele sunt înzestrate cu ratiune si constiinta ii trebuie sa se comporte unii fata de altele în spiritul fraternitatii.

Articolul 2
Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile proclamate în prezenta Declaratie fara nici un fel de deosebire ca, de pilda, deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte împrejurari.
În afara de aceasta, nu se va face nici o deosebire dupa statutul politic, juridic sau international al tarii sau al teritoriului de care tine o persoana, fie ca aceasta tara sau teritoriu sunt independente, sub tutela, neautonome sau supuse vreunei alte limitari a suveranitate.

Articolul 3
Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale.

Articolul 4
Nimeni nu va fi tinut în sclavie, nici în servitute; sclavajul si comertul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor.

Articolul 5
Nimeni nu va fi supus torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.

Articolul 6
Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica.

Articolul 7
Toti oamenii sunt egali în fata legii si au, fara nici o deosebire, dreptul la o egala protectie a legii. Toti oamenii au dreptul la o protectie egala împotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta Declaratie si împotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare.

Articolul 8
Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea instantelor juridice nationale competente împotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constitutie sau lege.

Articolul 9
Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat în mod arbitrar.

Articolul 10
Orice persoana are dreptul în deplina egalitate de a fi audiata în mod echitabil şi public de catre un tribunal independent si impartial care va hotarâ fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari în materie penala îndreptata împotriva sa.

Articolul 11
1. Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie presupusa nevinovata pâna când vinovatia sa va fi stabilita în mod legal în cursul unui proces public in care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apararii sale.
2. Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nu constituiau, în momentul când au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului international sau national. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai grea decât aceea care era aplicabila în momentul când a fost savârsit actul cu caracter penal.

Articolul 12
Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viata sa personala, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.

Articolul 13
1. Orice persoana are dreptul de a circula în mod liber si de a-si alege resedinta în interiorul granitelor unui stat.
2. Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de reveni in tara sa.

Articolul 14
1. În caz de persecutie, orice persoana are dreptul de a cauta azil si de a beneficia de azil în alte tari.
2. Acest drept nu poate fi invocat în caz de urmarire ce rezulta în mod real dintr-o crima de drept comun sau din actiuni contrare scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

Articolul 15
1. Orice persoana are dreptul la o cetatenie.
2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetatenia sa sau de dreptul de a-si schimba cetatenia.

Articolul 16
1. Cu începere de la împlinirea vârstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie în ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea casatoriei, în decursul casatoriei si la desfacerea ei.
2. Casatoria nu poate fi încheiata decât cu consimtamântul liber si deplin al viitorilor soti.
3. Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului.

Articolul 17
1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atat singura, cât si în asociatie cu altii.
2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Articolul 18
Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de constiinta si religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur sau împreuna cu altii, atât în mod public, cât si privat, prin învatatura, practici religioase, cult si îndeplinirea riturilor.

Articolul 19
Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspândi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.

Articolul 20
1. Orice persoana are dreptul la libertatea de întrunire si de asociere pasnica.
2. Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dintr-o asociatie.

Articolul 21
1. Orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanti liber alesi.
2. Orice persoana are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa.
3. Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat; aceasta vointa trebuie sa fie exprimata prin alegeri nefalsificate, care sa aiba loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal si exprimat prin vot secret sau urmând o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului.

Articolul 22
Orice persoană, în calitatea sa de membru al societatii, are dreptul la securitatea sociala; ea este îndreptatita ca prin efortul national si colaborarea internationala, tinîndu-se seama de organizarea si resursele fiecarei tari, sa obtina realizarea drepturilor economice, sociale si culturale indispensabile pentru demnitatea sa si libera dezvoltare a personalitatii sale.

Articolul 23
1. Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la conditii echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotirea împotriva somajului.
2. Toti oamenii, fara nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egala.
3. Orice om care munceste are dreptul la o retribuire echitabilă si satisfacatoare care sa-i asigure atât lui, cât si familiei sale, o existenta conforma cu demnitatea uman si completata, la nevoie, prin alte mijloace de protectie sociala.
4. Orice persoana are dreptul de a întemeia sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselelor sale .
Articolul 24
Orice persoană are dreptul la odihna si recreatie, inclusiv la o limitare rezonabila a zilei de munca si la concedii periodice platite.

Articolul 25
1. Orice om are dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si familiei sale, cuprinzând hrana, îmbracamintea, locuinta, îngrijirea medicala, precum si serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de somaj, boala, invaliditate, vaduvie, batrânete sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistentă, în urma unor împrejurari independente de vointa sa.
2. Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire deosebite. Toti copiii, fie ca sunt nascuti în cadrul casatorii sau în afara acesteia, se bucura aceeasi protectie sociala.

Articolul 26
1. Orice persoana are dreptul la învatatura. Invatamântul trebuie sa fie gratuit, cel puţin în ceea ce priveste invatamântul elementar si general. Invatamântul elementar trebuie sa fie obligatoriu. Invatamântul tehnic si profesional trebuie sa fie la îndemâna tuturor, iar învatamântul superior trebuie sa fie de asemenea egal, accesibil tuturora, pe bază de merit.

2. Invatamântul trebuie sa urmareasca dezvoltarea deplina a personalitatii umane si întarirea respectului fată de drepturile omului si libertatile fundamentale. El trebuie sa promoveze întelegerea, toleranta, prietenia între toate popoarele si toate grupurile rasiale sau religioase, precum si dezvoltarea activitatii Organizatiei Natiunilor Unite pentru mentirenea păcii.

3. Parintii au dreptul de prioritate în alegerea felului de învatamânt pentru copiii lor minori.

Articolul 27
1. Orice persoana are dreptul de a lua parte în mod liber la viata culturala a colectivitatii, de a se bucura de arte si de a participa la progresul stiintific si la binefacerile lui.
2. Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale si materiale care decurg din orice lucrare stiintifica, literara sau artistica al carei autor este.

Articolul 28
Orice persoana are dreptul la o orânduire sociala şi internationala în care drepturile si libertatile expuse în prezenta Declaratie pot fi pe deplin înfaptuite.

Articolul 29
1. Orice persoana are îndatoriri fata de colectivitate, deoarece numai în cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale.
2. In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om nu este supus decât numai îngradirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale într-o societate democratica.
3. Aceste drepturi si libertati nu vor putea fi în nici un caz exercitate contrar scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

Articolul 30
Nici o dispozitie a prezentei Declaratii nu poate fi interpretata ca implicând pentru vreun stat, grupare sau persoana dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a savârsi vreun act îndreptat spre desfiintarea unor drepturi sau libertati enuntate în prezenta Declaratie.

Mi se pare subiectiv sa spui du-te intr-o anumita tara ca acolo o sa iti fie bine. Daca eu am reusit ceva intr-o anumita tara nu inseamna ca acolo vor reusi toti.
Pentru fiecare poate fi altfel oriunde.
Sigur ca germanii sint mai reci dar atita timp cit iti vezi de treaba esti apreciat.Si sigur ca sint un pic cam suspiciosi fata de straini. Este, am inteles, tara care a acceptat cei mai multi refugiati si emigranti politici sau nu de peste tot.Sint orase in care zone intregi sint ocupate de turci de exemplu si asta in crestere chiar in ultimii doi ani...
Si nu ca as fi rasista dar asta vara sa mor de frica cind plimbindu-ma pe dealurile cu vii am dat nas in nas cu un negru care rinjea la mine si ma intreba ce fac.....Cum sint in cautare de femei albe numai ca sa ramina pe aici, vezi femei de 60 de ani cu barbati de douazeci de ani pe strada. Dezgustator.
Dar hai sa vorbim de germani. Sint foarte saritori, cinstiti, corecti, ordonati. Eu, desi nu ma simt aici asa cum ma simt in Anglia sau America de parca imi zburda sufletul la el acasa...:), trebuie sa spun ca am reusit sa realizez cite ceva personal aici....

Desi ploaia caracterizeaza vremea in verile in Germania, asta incepe sa fie cam de trecut ca, de cind cu schimbarea climei pe tot globul sint si aici veri fierbinti si uscate.Exemplu vara trecuta.

De ce as fugi in moment departe de Germania..., este politica adoptata de doi ani incoace, si ce sa mai zic de euro care a inghitit DM cu valorile ei cu tot...Pacat, pacat !
Si cred ca nu te simti bine unde nu stii limba. Desi imi place foarte mult in Franta, nu ma simt bine ca nu vorbesc franceza. Rideti linistiti daca va spun ca fac si eu ca in Cragiale.Pun cite un articol la cuvinte din alte limbi sau rominesti sperind ca am ghicit....Am rugat o vinzatoare sa imi dea Le Poster pentru fata mea si ce imi raspunde ea mi-am muscat buzele ca nu am incercat cu ´´afisul´´ rominesc....

...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Sunt Nico dar nu pot sa log on.
Nu a fost chiar prohibitie, dar se pare ca intr-un moment de furie, dupa pierderea unui avanpost fortificat datorita faptului ca in momentul atacului soldatii erau beti turta, Burebista ar fi ordonat sa fie distrusa vitza de vie! Nu se stie exact cat este adevr in asta dar daca este poate ca atunci s-a inventat tzuica pe frumoasele plaiuri mioritice!

maxima zilei Aparentele insala.
evident ca asa sta treaba... sunt multi ...de alte natii care sunt mult mai necivilizati decat noi,si totusi se dau mari si tari...
am mai auzit si de niste belgieni care au filmat si fotografiat gropile de gunoi si containerele din Cluj si le-au publicat pe ceva site...eu cred ca puteau gasi atat de multe lucruri frumoase in orasul asta,atatea peisaje ,cladiri,constructii...si multe altele...dar nu gunoaiele...de parca ei nu ar avea...nu stiu cine a vazut la televizor pe prima tv ,o vizita a carcotasilor prin Europa, in care au prins si ei si au filmat cat sunt ei de ordonati...la faza cu gunoaiele...mai rau ca la noi,cu siguranta...si aveau si ei caini vagabonzi..cati vreti!
ce sa zic...poate ca noi generatiile astea mai tinere...care suntem acum pe bancile scolii cum se zice... vom putea schimba ceva.
iti multumim mult pt mesaj si te mai asteptam cu alte sugestii,poate si cu un nume.
gazda subiectului, strengaritza

Nu ai prea inteles multe din "demersul meu"!! Iar daca citeai mai mult din ce am scris pe aici,iti dadeai seama ca "nici faptul ca numai buba mea ma doare" nu e prea aproape de adevar!
Cat despre sprijinul "armatei",era un citat din presa romana care este ceva mai documentata decat noi!
Desigur ca putem vedea ca armata romana nu a sustinut nici pe legionari,nici pe Antonescu!1Si putem baga si "capul in tarana ca strutul" si sa spunem ca nici Antonescu,nici legionarii,nici Carol sau Mihai nu au fost sprijiniti de popor!,iar armata romana si conducerea ei au avut din totdeauna o "pozitie neutra"!!!Sunt facuti din "teflon" si astfel "nimic nu ramane patat!!
Cat despre ce cred eu la titlul "A fost holocaust in Romania?,m-am mai exprimat ca nu am destule date si ca exista tone de documente care vor fi cercetate!Si ca astept rezultatele comisiei,care vor fi date publicitatii abia in 2005.Pana atunci,ma simt cel mai aproape de "teza" relatata in urmatorul articol din ObservatorCultural:
==============
**************
A fost holocaust in Romania?


Pentru inceput, permiteti-mi sa-mi plec cu respect fruntea in fata memoriei acelor mii de romani care, prin curaj si credinta crestina, au salvat in anii celui de al doilea razboi mondial circa 400.000 de evrei.
Printre acesti romani ii citez pe Regina-mama Elena, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane: mitropolitii Balan si Tit Simedria, militari de diverse ranguri: generalii Dumitru Popescu, Corneliu Dragalina, Vasile Ionescu-Negru, Orezeanu, colonelul Borcescu, capitanul Ion Popescu sau simplul plutonier Prisacaru, functionari superiori ai statului ca prof. Dumitru Lupu, presedintele Curtii de Casatie a Romaniei, C. Paunescu si I. Vladescu, directori la Caile Ferate Romane. Un caz aparte este al prof. Augustin Caliani, care nu numai ca a salvat vieti omenesti, dar prin curaj si credinta a determinat crearea unui sistem educational paralel de invatamint de toate gradele, care, chiar daca nu a fost recunoscut de stat, a creat o generatie de intelectuali evrei care dupa razboi si-au adus contributia la civilizatia si cultura romana.

Printre salvatori s-au gasit ilustrii medici prof. dr. Nicolae Lupu, prof. dr. Bazil Teodorescu, prof. dr. Dan Teodorescu, dr. Horea Slobozeanu, care au respectat juramintul lui Hipocrat. Nici unul dintre ei nu a actionat din interese materiale.
La Casa NATO a fost omagiat, pe 27 iunie a.c., primarul Cernautiului, Traian Popovici. Sintem obisnuiti cu numele germanului Schindler, cu listele sale de evrei salvati de la moarte. Ei bine, romanii se pot mindri ca fostul primar al Cernautiului din anul 1941 a salvat 20.000 de evrei. Cu tot respectul pe care i-l port omului Schindler, Traian Popovici il eclipseaza prin faptele sale.
Neindoielnic, acei romani care prin curaj si credinta crestina au ridicat notiunea de umanism la cote necunoscute nu au putut impiedica evenimentele dramatice prin care a trecut evreimea din Romania.
La intrebarea daca in Romania a fost sau nu holocaust nu se poate raspunde decit lamurind, in prealabil, doua probleme esentiale.

Ce se intelege prin notiunea de holocaust? Negationistii – si nu numai ei – sint dispusi sa caute raspunsul intr-un dictionar lingvistic, unde vor gasi explicatia ca holocaust inseamna ardere completa, respectiv distrugere totala.
Un alt raspuns posibil este acela de a intelege prin holocaust totalitatea masurilor cu caracter administrativ urmate de exterminarea unui numar mare de membri ai unor comunitati umane pe principii etnice, religioase sau rasiale.
Pornind de la raspunsul dat anterior, este posibil si un al treilea raspuns pentru a caracteriza o anumita perioada istorica in care s-au practicat violente si distrugerea in masa a unor colectivitati umane. A existat un holocaust al armenilor pe principii etnice si religioase, practicat de turcii musulmani imediat dupa primul razboi mondial, a existat un holocaust al evreilor, practicat pe principii etnice si religioase de nazisti si aliatii acestora, a existat un holocaust impotriva nationalitatilor din fosta Iugoslavie, practicat de Slobodan Milosevici. Neindoielnic ca, pentru a marca victima, este nevoie ca ea sa fie indicata: holocaustul armenilor, al evreilor sau al kosovarilor. Desigur ca fiecare dintre aceste holocausturi are particularitatile sale si ale epocii in care a fost savirsit. De asemenea, fiecare colectivitate umana impotriva careia s-a aplicat un set de masuri discriminatorii, urmate de un genocid, se considera detinatoarea monopolului suferintei. Numai cunoasterea colectivitatii asupra careia s-a produs holocaustul, a numarului de victime si a epocii istorice in care s-a produs poate conferi caracterul de unicitate actiunilor de distrugere colectiva a comunitatii respective.

Recent, Fundatia „Dr. W. Filderman“ a editat, cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor, memoriile doctorului Traian Popovici, intitulate Spovedania1.
La Cernauti au trait, in 1940, circa 50.000 de evrei, dintre care 20.000 au fost salvati de Traian Popovici. Alti 30.000 au fost ucisi in primele zile ale pogromului sau au luat drumul deportarilor in Transnistria, unde cei mai multi au murit prin infometare sau din pricina bolilor care i-au macinat. Transnistria nu a fost un lagar cu camere de gazare, dar a fost un lagar de nimicire.
Majoritatea evreilor deportati de la Cernauti s-au imbolnavit de tifos exantematic sau tuberculoza galopanta, iar infometarea a fost mijlocul de a-i ucide pe evrei. Sint obligat sa citez citeva din marturiile lui Traian Popovici: „Populatia sortita deportarii era mai intii adunata in grupe de cite 2000 si apoi, prin noroi si mocirla, impinsa spre rampele de incarcare din gara principala. Aici, inghesuita in vagoane, cite 40-50 de vagoane sub paza militara, iar trenul, sub comanda unui ofiter, se punea in miscare spre Nistru, spre punctele de concentrare Atachi si Marculesti, de unde peste riu erau trecuti in imparatia infernului…“.

Un alt citat: „Tragicul lor destin a apropiat in suferinta, si peste mileniu, ducerea lor in robia babiloniana si in iadul de foame-boala si moarte al Transnistriei sau Ucrainei de peste Bug. Mortii erau coboriti din trenuri in gari si abandonati de serviciile de caritate locale“.
Alt citat: „La un singur transport, din 60 de sugari, a supravietuit unul singur. Obositi, poticniti, erau abandonati in stare muribunda pe marginea drumurilor, lasati destinului lor tragic, prada ciinilor si vulturilor…“.
Si un ultim citat: „Mortalitatea a crescut de la 50-70%, ajungind chiar la 85% in comuna Bersad (jud. Balta), unde deportatii au fost tinuti in loc deschis sub cerul liber, ca vitele, pina la 20 decembrie. Nu aveau alt scop «uman» decit stingerea lor“.
Pina aici am citat unele relatari din Spovedania lui Traian Popovici, fost primar al Cernautiului, descendent al unei familii de popi crestin ortodocsi, salvator a 20.000 de evrei din Cernauti, martor ocular, care si-a scris memoriile in anul 1941. Au pierit la Cernauti 60% din numarul locuitorilor evrei. Putem afirma oare ca, cel putin la Cernauti, in exemplul ales, nu a fost holocaust?

Si lucrurile se vor repeta dupa acelasi tipic la Chisinau sau in alte locuri. Timpul nu-mi permite sa citez din raportul comisiei de ancheta a celor intimplate la Chisinau, comisie condusa de generalul de corp de armata Niculescu si care si-a prezentat raportul in decembrie 19412. Sint convins ca dumneavoastra cunoasteti bine acest document, existent in arhivele militare.
Am citat evenimente dramatice intimplate la Cernauti si Chisinau pentru ca sintem obligati, ca istorici, sa ne punem o intrebare inainte de a ne pronunta asupra existentei sau neexistentei holocaustului, si anume daca Basarabia si Bucovina de Nord au fost parte componenta a Romaniei interbelice pina la ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940 si, apoi, intre 22 iunie 1941 si 23 august 1944, cind teritoriile au fost eliberate de armata romana. Neindoielnic, eliberarea nu a adus instaurarea unei administratii civile. Desigur, aceasta problema a administratiei militare si nu a celei civile este un capitol aparte si nu are legatura cu holocaustul, dar v-as propune, ca istorici, sa dezbateti in viitor si aceasta tema. Dezbatere istorica, si nu politica. Este nevoie de adevar.
Pentru mine – si cred ca si pentru dumneavoastra – administratia romaneasca a Basarabiei si Bucovinei, civila sau militara, puncteaza apartenenta Basarabiei si Bucovinei la Romania, indiferent de prevederile pactului Ribbentrop-Molotov si de vitregia geopolitica postbelica, prelungita pina azi.
De aici o prima concluzie: nu se pot desparti evenimentele dramatice din Basarabia si Bucovina de Nord de cele din vechiul Regat. Comportarea fata de o comunitate etnica nu se poate desparti in functie de regiunea geografica a tarii. Din punct de vedere istoric, Romania a fost si este un stat national unitar si nu se poate desparti intensitatea masurilor punitive dintr-una sau alta din regiunile tarii.

Desigur, situatia nu este identica in Ardealul de Nord, care, din 30 august 1940 si pina la sfirsitul razboiului, a fost sub administratia statului maghiar, care poarta intreaga responsabilitate pentru practicarea holocaustului in aceste regiuni.
In ce priveste populatia evreiasca din teritoriile de est ale Romaniei, distrusa in buna parte prin pogromuri, infometare, imbolnavire, m-am oprit asupra unei cifre, dedusa din documente: 200.000 de suflete. Calculul ii apartine distinsului si respectatului acad. Florin Constantiniu, in al domniei-sale volum O istorie sincera a poporului roman3. Este adevarat ca in calculul dlui academician Constantiniu sint cuprinse si victimele holocaustului, respectiv ale genocidului din Transnistria, inclusiv populatia autohtona evreiasca din aceasta regiune. Sint obligat sa fac propria mea observatie ca teritoriile din Transnistria erau tot in administratie romaneasca, guvernator fiind Alexianu.

La cei 200.000 de evrei disparuti in teritoriile din est, trebuie adaugati cei 10 pina la 16.000 de evrei ucisi in pogromul de la Iasi. Cifra de 16.000 de victime evreiesti este pentru prima oara semnalata de Radu Leca si de curind demonstrata de istoricul israelian Jean Ancel, incluzind cele 124 de victime ale pogromului legionar din Bucuresti, cele 50 de victime ale pogromului de la Dorohoi si cele 20 de victime ale pogromului de la Galati. Caci la Galati a fost un pogrom in ziua de 30 iunie 1941, conform documentelor prezentate de colonelul Borcescu, fost sef al serviciilor informative ale armatei, dar si marturisirilor ambasadorului din acea vreme al Frantei la Bucuresti, Jacques Truelle. De acest pogrom nu s-a ocupat nimeni in Romania ultimilor 50 de ani. Lipsa de documente sau cosmetizare?
In aceeasi perioada, 300-500 de evrei au fost ucisi in actiuni individuale, in special prin aruncare din tren.
Insumate, cifrele pe care vi le-am prezentat conduc la circa 213.000 de evrei ucisi sub diverse forme in vechiul Regat, Transilvania de Sud si teritoriile din est aflate sub jurisdictia guvernului Antonescu.
Fie ca denumim actiunea de exterminare genocid, holocaust sau utilizind termenul ebraic soah, de ea se fac responsabile organele abilitate ale statului din perioada anilor 1940-1944 si acopera un spatiu istoric cuprins intre 1 iulie 1940 (data pogromului de la Dorohoi) si 23 august 1944. Controversa asupra denumirii acestui spatiu istoric nu face decit sa alimenteze, de fapt, controversa negationismului de orice natura cu realitatea istorica.

Autoritatile supreme ale statului din acea perioada istorica au recunoscut, in fond, ca au ordonat exterminarea populatiei evreiesti. Ne referim aici la scrisoarea lui Wilhelm Filderman din 11 octombrie 1941, in care facea un apel disperat la conducatorul statului privind conditiile de exterminare in ghetoul de la Chisinau, si la raspunsul lui Ion Antonescu din 19 octombrie 1941, ambele scrisori primind comentariul ambasadorului francez Jacques Truelle. Antonescu justifica executiile, urmate de deportarile care au generat moartea a 200.000 de evrei, prin asa-zise acte dusmanoase ale evreilor fata de armata romana. Fara a intra in amanuntele acestor acuzatii, daca ele aveau un singur gram de adevar, cei care au actionat impotriva armatei romane fie trebuiau tratati ca prizonieri de razboi, daca purtau uniforme militare, fie trebuiau judecati de tribunalele militare, daca erau civili. Sint nevoit sa-l citez din nou pe distinsul domn academician Constantiniu, care demonstreaza ca, din cele 10.566 de persoane arestate in anii guvernarii Antonescu, 2567 provin din nordul Bucovinei. Daca au existat 200.000 de colaboratori evrei ai armatei sovietice, trebuiau inculpate 200.000 de persoane de etnie evreiasca spre a fi judecate de Curtile Martiale si condamnate, inclusiv la moarte, si nu ucise prin exterminare sub diverse forme.
Fara a intra in amanunte privindu-i pe colaborationistii de origine romaneasca din Basarabia si Bucovina, pentru ca acestia au fost cu zecile de mii, sintem nevoiti sa-l citam pe Ion Antonescu judecind lucid cazul lor: „Cind am venit acolo, ne-am gasit in fata unor reclamatii fara sfirsit, in care se arata ca peste 40.000 de ticalosi din aceasta provincie seste vorba de Basarabia – n.n.t se facusera, in timpul ocupatiei rusesti, mai rusi decit rusii, persecutind populatia romaneasca. Populatia romaneasca cerea pedepsirea lor. Am fost in fata acestei probleme si daca pedeapsa era capitala, mai cream inca 50.000 sau 100.000 de nenorociri. Si atunci am aplicat clementa, ca si in cazul legionarilor“. Am citat din Jurnalul Consiliului de Ministri din 16 noiembrie 1943.

Nu pot sa nu fiu de acord cu dr. Filderman care spunea: „In nici o tara dominata de nazisti n-a supravietuit o asa mare proportie a populatiei evreiesti“. Cauzele acestei supravietuiri sint omenia romaneasca si morala crestina a romanilor, care au impiedicat infaptuirea unui holocaust total, inclusiv deportarea evreilor din vechiul Regat spre lagarele de exterminare din Polonia.
Va invit sa ne aplecam pentru o clipa asupra raportului sefului Politiei de siguranta si al serviciului de siguranta german, Rientelen, catre superiorul sau Luther, document ce poarta data de 26 iulie 1942 si in care se specifica, in conformitate cu intelegerea dintre delegatul lui Eichman in Romania, Gustav Richter, si Mihai Antonescu, ca, incepind cu 10 septembrie 1942, evreii din Romania urmau „sa fie transportati succesiv in districtul Lublin, unde cei apti de munca sa fie utilizati, iar restul supusi tratamentului special“. Se intelege, sper, traducerea notiunii „tratament special“.
Singurul lucru care a ramas neperfectat a fost semnarea programului de deportare a 1000 de evrei zilnic pe traseul Bucuresti-Adjud-Suceava-Cernauti-Lublin. Timp de noua luni de zile, conducerea Cailor Ferate Romane a tergiversat parafarea unui plan concret de deportare spre Polonia. Erau antrenati in aceasta actiune unii dintre cei citati anterior, si anume generalul Orezeanu, subdirectorul general C. Paunescu, directorul regionalei Timisoara, Ion Vladescu, si inginerul evreu Kinsbruner, un apropiat al lui C. Paunescu.

Cind scriu aceste rinduri am in fata marturisirea scrisa a ing. Vladescu, datata septembrie 1974. Aceasta marturisire descrie actiunea de salvare a evreilor intreprinsa de cei trei conducatori ai Cailor Ferate Romane spre a impiedica deportarea evreilor in Polonia. Initial am vrut sa o citez integral, insa timpul nu-mi permite. Stau la dispozitie cu documente. Multumesc in orice caz revistei Magazin istoric si regretatului Cristian Popisteanu pentru publicarea acestor documente inca din septembrie 1974.
Timp de sapte luni, conducerea CFR a sabotat planul de deportare. Este adevarat ca, in mai 1943, Guvernul Romaniei renunta la plan, dupa batalia de la Stalingrad. In cele sapte luni urmau sa fie deportati in Polonia 210.000 de evrei regateni. Ei nu au pierit datorita umanismului conducerii Cailor Ferate. Ea dovedeste opozitia romanilor la holocaust, dar nu inexistenta acestuia.
La intrebarea daca a fost holocaust in Romania, raspunsul este DA. Dar proportia mortilor nu a atins cote supra-aberante, datorita umanismului romanesc si moralei crestine a unui numar mare de romani.

Referat sustinut la sesiunea de comunicari Holocaustul si implicatiile lui in Romania, organizat de Academia Romana si Ministerul Culturii si Cultelor in ziua de 28 iunie 2002.

________
1. Traian Popovici, Spovedania, Editura Fundatia W. Filderman, Bucuresti, 2002.
2. Martiriul Evreilor din Romania, Editura Hasefer, Bucuresti, 1991.
3. Acad. Florin Constantiniu, O istorie sincera a poporului roman, Editura Univers enciclopedic, Bucuresti, 2002.

=============================
P.S.Nu pretind sa "fiu multumit","ochi pentru ochi" nu ma intereseaza si nici ce a spus sau nu a spus Moise nu ma pasioneaza!
anita47

1.-"scrisesem ca s-au facut greseli, dar nu programate, ci mai degraba, conjunctural."
Se pot numi greseli conjuncturale si nu programate masurile guvernului Antonescu de izolare, deportare si lichidare sistematica a populatiei evreiesti din Basarabia, Bucovina, Transnistria si care reprezentau prima faza din programul de lichidare e evreilor de pe teritoriul Romaniei? Sau planurile de deportare a populatiei evreiesti din Romania spre lagarele de exterminare din Polonia? Planuri ale aceleiasi guvernari conduse de Ion Antonescu.
======================================================
2.-"Pentru ca, una e sa recunoastem ca s-au facut greseli, ca au murit si suferit oameni, alte e sa acuzi un popor de holocaust, de genocid."
Nu tin minte ca cineva a acuzat poporul roman de genocid. Tot timpul s-a vorbit clar despre cine sunt incriminati-guvernele care au comis aceste crime, cei care au fost la putere,si le-au ordonat si executat.
=====================================================
3.- Despre ce informatii prezentate de Catalina Bader vorbesti?
=====================================================
4.-Si in ultimul rand, ai vorbit de asa-zisa lege a Talionului-"ochi pt. ochi, dinte pt. dinte". Incerci sa prezinti pe evrei ca fiind dornici de razbunare si de aceea ar ridica problema Holocaustului. Te intreb, in morala crestina pe care sustii ca o adopti nu exista notiunea de justitie? Legea Talionului nu inseamna razbunare ci dreptate.

Raul pe care trebuie sa-l trec este tocmai multimea asta de mesaje/ replici/ raspunsuri intr-o chestiune pe care Comisia Wiesel o va rezolva exact asa cum doreste comunitatea evreiasca internationala. Nimeni si nimic nu va opri acest lucru.
Inteleg ca exista chiar si o ordonanta a Guvernului care pedepseste pe cei care neaga Holocaustul.
Deci, a fost Holocaust si in Romania! Ajunge? Acad. Stolnici a cerut scuze evreilor in numele poporului roman. Un om adevarat, respectabil, nu un .........ca Iliescu, care a adus atatea prejudicii poporului roman si a carui cuvant nu mai impresioneaza pe nimeni. Pentru ca nu vreau sa fiu acuzata de calomnie, hotarati D-voastra ce consideratie merita acest presedinte, in locul punctelor.
Am mai scris, dar nu v-ati obosit sa cititi, consider ca noi, romanii, avem o vina uriasa, care se face simtita si acum, in aceasta problema: lipsa de sira a spinarii.
Pana cand poporul acesta nu se va ridica pe verticala spiritualitatii, in practica, in majoritatea sa, poate fi acuzat de orice, ca merita!
Niciodata nu invata nimic de la nimeni si din nici o imprejurare, nu intelege lectiile istoriei. Romani din afara granitelor spun mereu ca Romania se vede de afara ca o c......
Deci merita ! Pana va invata ceva.
Dar dati-mi voie sa dau dreptate si lui SB:
Pana cand?
Intreba retoric si Regele David? Stiu ca nu va place, dar mie imi place. Pana cand ne vom sufoca cu acest sir interminabil de mesaje?
Ca deja e mult, prea MULT, MAI ALES DACA NU TE PASIONEAZA SUBIECTUL, DECAT CA STIREA ZILEI.
Am scris aici pentru ca voiam sa-mi linistesc constiinta si am/mi-am aprins paie in cap. E Ok daca recunosc ca in Romania a fost Holocaust? Am recitit acum toate mesajele din aceasta conferinta. va intreb: nici acum nu ati gasit ceea ce doriti de la noi, romanii?
Voiam sa scriu mai putin, imi cer scuze pentru avant. Inca sunt tanara, zice-se.
Cu scuzele de rigoare pentru toti cei care s-au simtit ofensati de ceea ce am scris, va invit sa ne intalnim si la conferinte cu subiecte mai vesele.
Personal, imi placea tare mult, la Luneta, conferinta cu webul deprimat.






Hypatia

"1. Bineinteles ca in Romania au fost evrei ucisi in timpul cel de-al doilea razboi mondial.
2. Nu stiu daca acest fenomen poate fi numit holocaust deoarece nu cunosc numarul total al celor ucisi".

Holocaustul presupune o distrugere planificata si sistematica a populatiei evreesti. Cronologic, distrugerea evreilor din Basarabia, Bucovina si Transnistria de catre regimul Antonescu - estimarile variaza de la 60 de mii de morti (Dumitru Buzatu, presedintele Ligii Maresal Ion Antonescu) la 470 de mii de morti (Jean Ancel - Universitatea Ebraica din Ierusalim) preceda conferinta de la Wansee din 20 ianuarie 1942 cand s-a decis solutia "finala".

Cert este ca deportarea ordonata de Ion Antonescu in toamna lui 1941 a fost una sistematica, bazata pe etnie. Este adevarat ca nu toti evreii deportati au fost trimisi in lagare de exterminare (ca cele de la Bug - Bogdanovka, Ahmecetka, Domanievka) dar se estimeaza ca peste jumatate din evreii basarabeni au pierit in Transnistria. Deportarile au fost precedate de executii sumare de catre Armata Romana a unui numar nedeterminat de evrei din mediul rural in lunile iunie-iulie 1941.

"3. Intrebare: De ce evreii nu au cerut despagubiri imediat dupa finalul razboiului (~ 10-20 ani)? In felul acesta generatiile de astazi nu ar fi obligate sa plateasca pt. greselile parintilor/bunicilor SI (most important) persoanele care au suferit pot profita de banii primiti ca reparatie"

Pentru simplul fapt ca amploarea fenomenului nu a fost cunoscuta imediat. Iar evreii din Republica Moldova si Ucraina - supravietuitorii au inceput sa primeasca despagubiri din partea Germaniei (nu a Romaniei, care i-a deportat) abia acum cativa ani, iar tiganii din Romania acum o luna.

Este incredibil pentru mine, cind vad comentariile la "patriotism" in contextul "plecatului" din Romania. Ce faceau inainte de '89 aceii ce pun la indoiala "patriotismul" celeor plecatzi? Au batut din palme si au inghitzit tot ce li se ordona de Ceasescu si clica lui, sub motive ca nu au de ales, ca isi pierd postul, etc.. Au refuzat stimatzii critici ai celor plecatzi sa devina UTCsti cind au avut 14 ani? S-au can niste lasi, au batut si ei din palme si s-au grabit sa urmeze directiile politice, ca sa ia un post bun, hirtie higenica si pasta de dintzi? O demagogie bombastica si nerusinata! Imi amintesc comentariile partidelor "de singa" la venirea lui Ratiu in '90. "Nu il vream pe Ratiu, ca nu a stat cu noi la piinea neagra", "ce bani ne da Ratiu din Anglia", "ce a venit sa ne ia banii din Romania". Incredibil, dupa ce Ratiu is pareseste tara, Anglia, unde o ducea bine-merci, pentru ca sa vina intr-o tara asha de corupta si precara ca Romania,, romanii mai vor ca Ratiu sa le dea si banii?! Este Romania o tara, in general de milogi si lasi? Well, poate ca este ... cel putzin dupa istoria din ultimii 60 de ani. Romaina, trebuia sa stea in genuchi in fatza lui Ratiu, si sa-l platesca milioane de dolari, daca dorea el, ca sa o invetze cum sa iasa din mocirla. De ce nu? De ce tot timpul vor Romanii lucruri pe gratis? Tot timpul dam vina, pe Turci ca le-am platit tribut, pe cei din West ca ne-au golit tzara. In ce fel de tzara "de doi lei" am avut onoarea sa ne nashtem noi, cind sintem asha de lasi sa nu aparam ce avem? A cui e vina? Si Germania, Olanda, US nu au fost ocupate sau atacate niciodata?
Critici ai celor plecatzi, uitatzi ca multzi plecatzi inainte de '89 nu au plecat "just like that". Multzi au demonstrat in Romania, pe strazi, in fatza Ambasadelor, cu scrisori la Eurapa Libera, la Ceausescu, etc.., au refuzat sa faca serviciul militar pentru a nu face parte din sistemul cel apara pe Ceausescu, si asta atunci cind voi "patriotzii", bateatzi din palme, va uitatzi la video, si stateatzi ca niste sclavi la cozi interminabile fara sa scoatezi un shopot de protest. Rushine ...
Multizi, care au pleacat au fost datzi afara de aparatul lui Ceausescu, pentru ca erau cunoscutzi de Amnesty International si deci nu puteau intodeauna fii pushi in inchisoarii sau omaritzi. Altzi, si-au riscat viatza pe frontiera. Avetzi cumva vreun comentariu, pentru cei plecatzi pentru ca au refuzat sa faca parte din gloata de lasi? Si cei care au plecat dupa '89. Ce avetzi cu ei? Vretzi sa stea in Romania, condusi de comunistul nerusinos de Iliescu? Nu la-ti vrut pe Ratiu. L-ati luat in bratze pe iubitul urzupator Iliescu, care impreuna cu ceata lui de securisti si comunisti a pus totul in pantofii lui Ceausescu si s-au declarat salvatorii Romaniei! Si acum va miratzi ca o ducetzi rau, ba culmea, mai si asteptzi, conform milogiei intrisece ce va caracterizeaza, sa va dea Westul bani! I N C R E D I B I L! Si ce aveti cu cei care pleaca pentru munca in alta tzara? Inca nu atzi invatzat ce este libertatea si economia de piatza, inca nu, dupa 14 ani de "libertate". Plecatul, nu are nimic de aface cu "patriotismul". Este cerere si oferta si libertatea fiecaruia sa asigure lui si familiei lui cel mai bun nivel de viatza posibila. Romanii, trezitiva la realitate, nu mai cersitzi, nu mai votatzi pe securisti si comunisti, nu mai cereti bani de la cei din West, pune-ti-va la invatzat, reciclat , si la facut bani indiferent in ce tara. Incredibil, ce bine imi pare ca sint diferit ca voi majoritatea. Totushi, imi dau seama ca imi pierd timpul explicindu-va asta. Imi aduc aminte, dupa ce m-am intors inapoi din West (venisem in Dec '89 sa "lupt" crezind ca era o revolutie adevarata, dar mi-am dat seama in Bucuresti pe 25 Dec '89 ca defapt era o lovitura de stat, securistii si comunisti fiind la putere in frunte cu maioneta de Iliescu) prin '90 sa vorbesc cu minierii sa-i scot din Bucuresti (ce naiv eram!); pe linga Oradea, oprindu-ma la o fintina sa beau apa, o femeie de la tzara, vazundu-ma ca "sint strain" mi-a oferit o cana ca iau apa din caldare. Am intrebat-o cu cine o sa voteze. Ea mi-a reaspus: "cu Iliescu" ca el ne da pamint". Am intrebat "ce pamint va de Iliescu - el nu are pamint; el nu-are nimic de dat". "Nu votez cu altizi ca ei vin din alte tari sa ne ia banii!" -a raspus femeia. Inainte de a pleca, am raspus ca desigur "Romania" trebuie sa plateasca pentru un presedinte bun, este normal. Atunci, mi-am data seama ca imi pierdem timpul din nou. Daca eu nu puteam sa convig un tzaran care are trebuia sa fie particula capitalismului, cum o sa-i conving eu me minerii! Asha, ca m-am lasta pagubash, vizitat familia si plecat cit mai repede din acesta multime de lasi si cershetori.
Romanilor ce va considerati patriotzi pentru ca sintezi inca in Romania trezitzi-va, puneti-va pe invatzat si munca si nu mai fitzi frunstratzi (mai mult ca sigur ca multzi dintre voi atzi fost respinsi de companii straine sau Ambasade)!
Sind sigur ca o sa gasiti o tona de gresheli de ortografie in acest fragment. Este OK cu mine. Nu le-am avut nici-o-data pastea cu limba Romana, asha cum nu am avut-o cu socialismul stiintzific sau economia politica. La mine a fost matematica si fizica, si de fapt cu astea imi cishtig existentza in West, care m-a primit inca din '79 cu bratzele deschise cu toate ca nu-mi datora nimic, in time ce mult iubita mea tzara natala Romania, ma dedea afara din scoli si examene, punea in spitale psihiatrice, tribunale militare, asta in timp ce voi patriotzii, bateatzi din palme in ritmurile lui Paunescu...

Success,

Mircea-Camil

Bunica si bunicul meu au fost deportati de catre armata romana din Cernauti in lagarul Giurin din Transnistria. Lagarul era pazit si administrat de armata romana. Ei nu au vazut un soldat german in aceasta perioada. Cand bunica l-a nascut pe tatal meu intr-un "spital" improvizat de catre detinuti in lagar, generalul Dindelegan, aflat intr-o vizita acolo si mirat de faptul ca detinutii au reusit sa improvizeze "spitalul" a remarcat: "Eu v-am adus aici sa muriti nu sa traiti!" (Remarca a spus-o chiar cand se afla langa bunica mea). Pana la sfarsitul razboiului doar o treime din detinuti au supravietuit. Bunicii mai au supravietuit datorita unui paznic care il cunostea pe tatal bunicului meu si prin intermediul caruia li s-a trimis pe ascuns mancare.

despre Ana Pauker (si altii)
Daca Ana Pauker (si altii) a ordonat deportarea de "elemnte reactionare" in lagare de munca au facut-o in calitate de bolsevici stalinisti si nu de evrei. In lagarele de munca comuniste au fost deportati pe criterii politice si nu nationale ( au fost dusi acolo alaturi de romani, unguri germani si evrei destui). Responsabil de deportarile politice a fost Draghici (roman pur sange). Ana Pauker insasi a fost omarata din ordinul lui Dej din motive politice (si nu pt ca era evreica). Evreii din Romania in schimb au fost deportati in timpul razboiului dintr-un singur motiv: pentru ca erau evrei.

Despre Sharon,
Sharon este un general in rezerva care a contribuit substantial la apararea statului Israel in fata agresiunilor arabo-palestiene in decursul anilor. Actiunile de represiune intreprinse de armata israeliana asupra palestinienilor au un singur scop: anihilarea actiunilor teroriste (bombe sinucigase) intreprinse de acestia. Nici o actiune facuta pana in prezent de armata Israeliana nu a avut ca scop in sine agresarea polpulatiei palestiniene (desi multe victime nevinovate au fost omarate accidental sau din neglijenta). Soldatii israelieni sunt obligati sa recurga la o serie de "norme de deschidere a focului", foarte complicate doar pt a evita cat de mult posibil la uciderea de oameni nevinovati (am servit 6 ani in armata israeliana si cunosc f bine aceste chestii).

Iertere,
Nimeni (din cate stiu eu) nu pretinde ca Roamnia sa-si cera iertare. Daca sunt care cer de la romani sa-si recunoasca rolul in exterminarea evreilor nu o fac pt a-i pune sa isi ceara iertare. De la cine sa-si ceara iertere? Pt cei care au murit e prea tarziu, iar pt (putinii) cei care mai traiesc e cam irelevant. Cea ce este important este asumarea de responsabilitate. Ai facut ceva, asuma-ti responsabilitate. Pt tine, pt istoria ta, si mai important pt viitorul tau. Fuga de responsabilitate si frica de a privi adevarul in fata nu aduc nimic bun.

Istoria comunismului si a Holocaustului (II). Interviu cu Liviu ROTMAN

Lavinia BETEA


Holocaustul ca tema de cercetare

Ce imagine putem avea din arhive despre guvernarea Antonescu?

Da, documentele s-au pastrat. O parte au fost publicate. Recent, la Tel Aviv, la centrul pe care-l conduc, am publicat o voluminoasa lucrare a colegului Jean Ancel, despre Transnistria, atit de voluminoasa ca n-am putut s-o iau cu mine in geamantan. Despre lagarele din Transnistria pentru ca in Transnistria nu era un singur lagar, ci un sistem de lagare. E ceva despre care nimeni n-a stiut nimic. Transnistria se stia poate geografic ce era. Dar din punct de vedere al suferintei evreiesti acest lucru nu s-a stiut pina acum citiva ani. Jean Ancel a facut o munca de Sisif, de unul singur, in arhive din Romania, dar si din fosta Uniune Sovietica, unde exista multe documente romanesti pentru ca armata sovietica a capturat arhivele romanesti. Deci, dupa o cercetare foarte complexa a documentelor din arhivele romanesti si de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice sau care se gasesc la Washington, la Muzeul Holocaustului, a publicat cca 1200 de documente care insumeaza aproximativ 2200 de pagini.

Sintetizate ce ar insemna ?

Sintetizate – demonstratia nu este a mea, este a lui Jean Ancel – ar putea fi prezentate astfel. In primul rind, in Romania a existat o politica de exterminare calificata a evreilor. E adevarat ca intr-o anumita perioada lucrurile s-au schimbat, dar in ’41-’42 a existat o politica sistematica de exterminare a evreilor. Nu au fost niste atrocitati la intimplare, facute de un locotenent sau de un capitan barbar, ci o politica bine pusa la punct de factorul de decizie de la Bucuresti. Factorul de decizie de la Bucuresti fiind in acea etapa Ion Antonescu si cei apropiati lui, pentru ca el a condus impreuna cu un guvern participant la conducere. Nu e vorba de comitetul executiv de pe vremea lui Ceausescu, exista acolo un dialog. Sigur ca a lui era decizia, dar oamenii participau si aprobau deciziile. Fara doar si poate, nu se poate vorbi de o rezistenta in cadrul guvernului, pe problema evreiasca.

O politica intrerupta tot de catre Antonescu...

Tot de catre el. Tot el are meritul, sa spunem asa, el fiind omul care decidea. In septembrie-octombrie 1942, datorita unui complex de factori, el isi schimba politica fata de evrei. Acest complex de factori contine o situatie speciala a Romaniei in 1942. E adevarat, este inainte de Stalingrad, dar se contura deja o modificare a raportului de forte. In al doilea rind, existau niste probleme foarte grave pentru statul roman. Diplomatia germana, in primul rind ministrul de externe Ribbentrop, dar si alte personaje care gravitau in jurul lui Hitler isi consolidau in timpul anului 1942 pozitia promaghiara si considerau ca trebuie mers la un nou arbitraj care sa coboare spre sud granita, deci sa dea cea mai mare parte a Transilvaniei. In paralel, prin organizatiile fasciste ale sasilor, bineinteles sub patronajul serviciilor speciale hitleriste, Reichul punea la cale un plan de autonomie a sasilor. Se pare ca din nou integritatea teritoriala a Romaniei era in pericol si atunci se pare ca s-a gindit ca va trebui sa ia legatura cu Occidentul. Si nu poti sa iei legatura cu Occidentul, in paralel cu deportarea evreilor spre lagarele mortii din Polonia. In afara de asta mai sint si alte elemente. A existat o presiune a anumitor parti ale societatii civile romanesti, nu foarte largi, care au cerut oprirea masurilor antievreiesti. Este vorba de cercul din jurul regelui, de regina mama, de inalti reprezentanti ai clerului si, nu in ultimul rind, de oameni politici, dintre care se detaseaza interventia lui Iuliu Maniu. De asemenea, o serie de elemente ale birocratiei romanesti, se vorbeste de conducerea CFR-ului care a incercat chiar sa saboteze trimiterea garniturilor de tren pentru deportare. Si nu trebuie omisa declaratia extrem de ferma a Secretarului de stat al Statelor Unite, ce ameninta cu grave represalii, in cazul deportarii evreilor. Deci au fost niste factori care au determinat oprirea realizarii planurilor de exterminare... Ceea ce nu exclude insa faptul ca in ’41-’42...

Ce explicatii aveti pentru faptul ca, desi Antonescu a dus aceasta politica de exterminare a evreilor in ’41-’42, nu a dus-o in maniera extrema. Adica nu i-a trimis la Auschwitz, ci in Transnistria. Oare stia ce se intimpla la Auschwitz?

Ca sef de stat aliat sa nu stie ce se intimpla in zona aliata? Pot sa va spun si ca a existat un plan foarte bine pus la punct, plan incheiat si predat, de care fusesera anuntate si autoritatile germane. Plan intocmit de Radu Lecca, personalitate importanta care avea sarcina sa se ocupe de evrei. Radu Lecca intocmeste un plan pe care guvernul si Antonescu personal il aproba, privind deportarea evreilor din Romania in valuri, in etape spre lagarele de la Auschwitz si din Europa Centrala...

In ce an?

In 1942. Neaplicarea acestui plan, dupa ce fusese semnat si transmis Germaniei – intii aminarea lui si apoi neaplicarea lui – a insemnat schimbarea pozitiei lui Antonescu datorita cauzelor pe care le-am pomenit inainte. Faptul ca a existat acest plan este foarte clar. Antonescu a avut propriul plan de exterminare a evreilor, principala cale era Transnistria, si, spre deosebire de alti aliati ai lui Hitler, a evitat cit a putut sa se incadreze in planul german. Explicatiile sint multiple, multe tinind si de structura sa psihica. Dar rezultatul trebuia sa fie acelasi! In al doilea rind, as vrea sa mai adaug ca o vreme nu s-a vorbit deloc de Transnistria. Apoi s-a incercat sa se vorbeasca despre Transnistria ca despre ceva foarte usor si blind, un fel de casa de odihna in care au fost dusi evreii. Transnistria a fost – si cartea pe care a publicat-o Ancel a demonstrat acest lucru – un loc unde evreii erau dusi sa fie exterminati. Sigur ca nu ca la Auschwitz, nu compar, dar exista grade ale crimei.

Cine-ar putea stabili o ierarhie in privinta chinurilor uciderii rapide – prin impuscare, otravire cu gaze sau oroarea Hiroshimei – si a mortilor lente prin infometare si frig din lagarele celuilalt tip de regim totalitar, comunismul?
Toate acestea fac parte din ceea ce numim istorie contemporana, fiind chiar o caracteristica a ei...

Nu trebuie pus semnul egal, dar vorbind despre Transnistria, ideea era exterminarea. In momentul in care evreii ajungeau in Transnistria, li se confiscau buletinele de identitate. Deci acesti oameni se transformau in oameni fara identitate care puteau fi omoriti oricind si oriciti. Puteau fi si pastrati. Dar nu mai aveau apararea pe care o are orice om, in orice parte a lumii. Erau apoi transportati in modul cel mai brutal, mergeau pe jos prin zapada si din timp in timp erau si omoriti, va rog sa consemnati acest amanunt cinic pentru ca incerc sa demonstrez un lucru. Adica nu erau transportati ca niste detinuti, ci ca niste oameni care puteau fi si erau din cind in cind omoriti. Transnistria insasi era un complex de lagare. Unul dintre ele, Bogdanovka, era un loc al mortii la fel ca Auschwitz. Acolo oamenii erau adunati, strinsi intr-un staul de porci si exterminati prin impuscare si ardere. A fost deci o exterminare sistematica. Sigur n-a fost acea „exterminare stiintifica“ ca la Auschwitz. Apropo de aceasta, exista foarte multe proteste germane impotriva omorurilor evreilor folosite de armata romana. Nu din dragoste pentru evrei, ci pentru ca aceste cadavre aruncate puteau produce epidemii periculoase pentru o armata care se indrepta spre front. Din motive de igiena, nemtii voiau o lichidare curata si sistematica, ceea ce nu se intimpla in Transnistria.

Ca orice cetatean matur al Romaniei, in scoala am avut o singura sursa de informare despre cele petrecute in Transnistria – romanul Satra de Zaharia Stancu, care descrie tiganii deportati. Despre ei, despre tiganii de care povestea romanul, de ce nu se mai vorbeste acum?

Se vorbeste. Dar exista o intirziere. Cartea colegului meu Radu Ioanid s-a numit in editia engleza, publicata la Washington, Holocaustul evreilor si al tiganilor. Fireste, e de datoria istoriografiei sa dezvaluie atrocitatile comise de guvernul Antonescu impotriva populatiei rome. E un fapt istoric centralitatea „problemei evreiesti“ in timpul regimului Antonescu. El insusi avea sa spuna, la un moment dat, pentru mine important nu este razboiul impotriva bolsevicilor, pentru mine important este razboiul impotriva evreilor.

Care este sensul corect al acestui cuvint foarte folosit, dar putin cunoscut – Holocaust?

O definitie filologica nu este importanta in istorie. Un fenomen grav in istorie primeste un nume si ramine cu acest nume datorita faptului ca asa a fost. Holocaust inseamna exterminarea sistematica a evreilor in perioada respectiva. Inseamna o politica de exterminare si inseamna lipsirea unor oameni de drepturile de baza. In general aceste doua elemente dau sensul cuvintului. Astazi se incearca ocolirea fondului problemei, prin „retragerea“ in discutii savante filologice. Eu vad in aceasta metoda o incercare de a fugi de esenta problemei.

Cum se defineste, in opinia dv., fenomenul numit Holocaust?

Continutul capitolului romanesc al Holocaustului este dat de urmatoarele fapte: 1. Faptul ca o populatie in integralitatea sa – nu conteaza starea materiala, orientarea politica, religiosi sau laici – este scoasa de sub scutul legii. E vorba de posesori ai cetateniei romane. Deci un singur numitor comun: evreitatea. Acesti oameni, prin legislatia evreiasca a lui Ion Antonescu, sint spoliati economic, li se confisca proprietatile, sint dati afara din casele lor, elevii si studentii sint exclusi din sistemul de invatamint de toate gradele, specialistii: ingineri – printre ei si regretatul meu parinte –, avocati, medici, artisti sint scosi din breslele profesionale – barou, asociatia inginerilor, sindicatul scriitorilor etc. – si sint siliti sa-si cistige piinea prin tot felul de munci ocazionale. Se iau impotriva lor masuri umilitoare, precum confiscarea aparatelor de radio etc. In mare se poate spune ca devin cetateni de rang inferior. O data cu aceasta degradare civica se pot astepta la orice! Viata lor nu mai are aceeasi valoare cu a vecinului neevreu. 2. Au loc pogromuri, la Bucuresti – in perioada guvernarii legionare si apoi in ajunul si imediat dupa inceperea razboiului intr-o serie de centre, din care cel mai important a fost la Iasi, in iunie 1941. 3. Deportarea aproape integrala a populatiei din Basarabia si Bucovina in Transnistria. Incercarea de a se face o deosebire intre cele doua regiuni si restul tarii e un simplu joc, ele erau regiuni romanesti. De altfel au fost deportati si evrei din sudul Bucovinei, regiune ce nu fusese sub ocupatie sovietica in perioada 1940-1941. 4. Atrocitati impotriva populatiei evreiesti din Ucraina. Nu cred ca crimele din Odessa pot fi puse pe seama altora decit a guvernului si a armatei romane. 5. Conceperea planului de deportare – in valuri – incepind cu cei din sudul Transilvaniei si Banat – a tuturor evreilor din Romania. Plan de care am vorbit mai inainte.

Cercetarea Holocaustului este mult mai mediatizata decit, sa spunem, cercetarea…

Perioadei lui Carol cel Mare...

Pentru exteriorul comunitatii istoricilor pare foarte important raspunsul intrebarii la ce foloseste cercetarea Holocaustului? Dv. ce finalitati ii conferiti?

Are o semnificatie foarte importanta. Am incheiat un secol care incepe, in mod figurativ, cu pogromul de la Chisinau in 1930 si se termina cu represiunile grave din fosta Iugoslavie. Deci un secol al lagarelor, un secol al exterminarii fara precedent care este in acelasi timp un secol al dezvoltarii fara precedent a stiintei, a culturii. Un secol in care apare computerul, un secol in care televiziunea se impune ca o putere foarte mare, in care formele de comunicare intre oameni sint revolutionate, in care corespondam si noi prin Internet... Cind l-am incheiat, ne-a fost frica cind am trecut pragul de la un mileniu la altul ca se intimpla ceva cu aceste computere. Daca vine sau nu acel val, si n-a venit. Poate ar trebui acum, dupa ce ne-am linistit, sa ne gindim putin si asupra semnificatiei umane, ce s-a intimplat si unde ne ducem. Sa ne gindim si ca cea mai grava reprimare care a existat a fost la mijlocul secolului trecut si inseamna Holocaust. E fara precedent, dar ca sa fie fara urmare trebuie sa o analizam si sa o cercetam. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, multi spun ca Holocaustul, cercetarea Holocaustului este – sa retineti in ghilimele foarte ingrosate – „o afacere evreiasca“. Ii intereseaza pe evrei, e importanta pentru evrei, evreii vor… Intreb: de ce? Sigur ca pentru evrei, care au fost victime principale, Holocaustul a insemnat o trauma enorma, dar inca nu s-a raspuns la toate intrebarile de ordin politic, ideologic, teologic. Apropo de teologic, foarte multi evrei care au scapat au negat existenta lui Dumnezeu. Ceea ce e si firesc poate – daca Dumnezeu a permis sa se intimple ceea ce s-a intimplat, inseamna ca Dumnezeu nu exista. Sau daca exista, nu merita sa-i dam vreo cinstire. Sau dimpotriva, au devenit foarte religiosi. Deci impactul este foarte puternic. Dar mult mai importanta este cercetarea acestei tragedii de catre societatile in mijlocul carora s-a petrecut, trebuie pusa in permanenta intrebarea: „Cum a fost posibil?“. E vorba, in primul rind, despre responsabilitatea tortionarului, dar si a celor care au fost martori tacuti si nepasatori. Din acest punct de vedere mi s-a parut foarte interesant un articol al Magdalenei Boiangiu intitulat Ferestre inchise. Despre indiferenta martorilor la deportarea evreilor, aparut recent intr-o publicatie a Institutului Goethe din Bucuresti.

Secolul incheiat e plin de orori care – sint de acord cu dv. – ridica chestiuni mult mai complexe decit priceperea si munca istoricului. Se pune chestiunea grava a studiului naturii umane si a contextelor care transforma oameni normali in criminali. Citeva date de referinta ale secolului trecut ne-ar putea determina sa-l denumim „secolul crimei in masa“. Redau citeva cifre dintr-o statistica prezentata de Tzvetan Todorov, unul dintre analistii acestor fenomene umane exceptionale. Primul razboi mondial: 8,5 milioane de morti pe fronturi, aproape 10 milioane din rindul populatiei civile, 6 milioane de invalizi. Rusia sovietica – 5 milioane de morti in razboiul civil, 4 milioane de victime ale represiunii, 6 milioane de morti in vremea foametei din 1932-1933. Al doilea razboi mondial – 35 milioane de morti doar in Europa. Statisticile se raporteaza, in general, la Europa. Dar n-a fost doar acesta un continent singeros. In Cambodgia, spre exemplu, in timpul regimului comunist al lui Pol Pot, toti cei care nu sustineau proiectul de creare a omului nou au fost ucisi – unul din sapte cetateni ai tarii... Cum ajung oamenii sa savirseasca asemenea orori? Cercetarile de psihologie demonstreaza ca, in general, tortionarii nu sint niste psihopati, ci apartin categoriei oamenilor obedienti...

Putem in felul acesta reveni la intrebarea de ce e important Holocaustul. Pentru evrei este desigur important, dar eu zic ca este mult mai important pentru celelalte popoare care nu au fost victime, din mijlocul carora s-au ridicat cei care au ordonat asasinatele. In primul rind, Germania. Dar Germania n-a fost singura. Este mult mai important pentru ei. Ca sa inainteze, trebuie asumate niste responsabilitati. Nu poti sa treci intr-o etapa noua fara sa-ti asumi niste responsabilitati. Nu poti sa treci in secolul XXI, pastrind niste clisee din secolul al XIX-lea cum ar fi romantismul acesta „ce bine era intr-o civilizatie rurala...“. Poate era bine, poate nu era bine, dar nu poti sa inaintezi cu acel model in secolul XXI. Germania hitlerista este principala vinovata si Hitler este autorul principal al acestor planuri monstruoase. Dar efectul acestui plan ar fi fost mult mai redus daca n-ar fi existat colaborarea citeodata entuziasta a altor popoare, a oamenilor din politie, din armata, din birocratiile diverselor state. Inclusiv in tari cu grad de civilizatie ridicat si chiar cu traditie democratica. Sa nu uitam de Franta regimului de la Vichy, de unde au fost deportati multi oameni la Auschwitz...

Dv. vorbeati de responsabilitati. Ceea ce s-a intimplat este bine de stiut si trebuie folosit exemplul consecintelor ca mijloc de avertizare in fata nationalismului, populismului sau fanatismului religios. Dar nu poti sa platesti in istorie, cred, nimic. Cum, in fata justitiei, nici fiul nu poate ispasi pedeapsa de criminal a tatalui sau...

Nu e vorba de platit. E vorba de asumare ca sa ne putem feri de o repetitie. Un interes national al popoarelor despre care am vorbit este asumarea acestor raspunderi pentru ca prin asta se despart de o greutate, de o ghiulea.

Intr-un ziar de mare tiraj din Romania – nu intr-o publicatie de specialitate – erati citat, este adevarat, nu de catre gazetarul ce semneaza articolul, ci de catre un alt istoric, ca sustinator al opiniei ca romanii vor trebui sa plateasca despagubiri atunci cind cercetarile istorice vor dovedi consecintele politicilor antievreiesti din timpul guvernarilor de dreapta. Cum comentati informatia aceasta?

Da, cunosc citarea din Evenimentul zilei. Din pacate, afirmatia mea este scoasa din context. Am spus ca, fireste, este necesar sa se plateasca despagubiri tuturor celor care au fost spoliati de totalitarismul de dreapta sau de stinga. Aceasta nu e o problema „evreiasca“, ci una generala. Ideea este ca noua Romanie recunoaste principiul sacrosanct al proprietatii si ii despagubeste pe cei spoliati, fie evrei in perioada Antonescu, fie romani, evrei, unguri, germani in perioada comunista. Asta am spus, dar nu in contextul discutiei despre Holocaust. Regret ca ziarul nu a gasit de cuviinta sa publice lamuririle mele ulterioare. Regret, printre altele, pentru ca apreciez ziarul Evenimentul zilei. In general, incercarea de a prezenta problema asumarii Holocaustului ca pe o problema financiara este inca o cale de a distorsiona discutia autentica, de „a trage trenul pe linie moarta“.

Care este stadiul actual al temei Holocaustului in istoriografia din Romania?

Problema nu e simpla si nu vreau sa ascund ca inca e greu sa fie discutata deschis. Una dintre cauze a fost deja amintita, tacerea indelungata de decenii. Alt grup de cauze este intelegerea diferita a disciplinei istorice. Conceptual, istoricul a fost invatat ca istoria e un instrument al educatiei patriotice, al formarii omului nou. In acest context, cercetatorul istoric a fost invatat sa se solidarizeze cu obiectul cercetarii sale. Nu intimplator se folosesc termeni de „ai nostri“ pentru… armata lui Mihai Viteazu… De aici dificultatea de a discuta un subiect cu inalt grad de dificultate. Deci, pe de-o parte, este o incercare de a „ameti“ subiectul, de a vorbi de el, dar, de fapt, de a nu vorbi. In acelasi timp, in cadrul mai multor universitati din Romania: Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj sau Universitatea Bucuresti, se aud si alte voci, care vorbesc deschis despre problema Holocaustului. Marea speranta este „cresterea“ si „maturizarea“ tinerei generatii de cercetatori. Am avut multe discutii cu tineri cercetatori, doctoranzi, masteranzi sau tineri profesori din invatamintul preuniversitar si am fost placut surprins de capacitatea lor de a discuta deschis problematica Holocaustului, decrisparea lor. Ca istoric, nu pot sa nu observ avansul pe care il au politologii in aceasta directie. Indrumati de universitari, care inteleg importanta fenomenului Holocaustului, ca George Voicu sau Stelian Tanase, ei i-au depasit pe colegii istorici in abordarea fenomenului. Aceasta prezenta tinara ma umple de optimism si e mult mai importanta decit asertiunile unuia sau altuia dintre politicieni, cu gindul la viitorul sondaj de opinie.

V-ati nascut si ati trait multi ani in Romania. Credeti ca romanii sint mai
antisemiti decit alte popoare?

In general, sint impotriva formularii „popor antisemit“ sau „popor mai antisemit“ ori a ideii de a masura antisemitismul unui popor. Eu nu cred ca exista popoare antisemite. Exista popoare la care a existat educatie antisemita, exista popoare in care a existat antisemitismul la nivel guvernamental, un antisemitism de stat. Nu cred ca se poate vorbi despre popoare antisemite. In contextul acesta, eu nu vorbesc niciodata de poporul roman ca de un popor antisemit. Vorbesc insa de o traditie antisemita in cadrul civilizatiei romanesti, care exista...

In prezent se spune ca in Romania avem „un antisemitism fara evrei“. Asa o fi, oare?

Se aplica aceasta nu numai in Romania, ci in multe alte tari – un antisemitism impotriva unei populatii care practic nu mai exista. Exista o comunitate ai carei membri au virsta ridicata, care nu mai sint activi decit, vorba aceea, numarati pe degete! Multi, inclusiv comunistii, au incercat sa demonstreze ca antisemitismul este produs de evrei. Antisemitismul nu este produs de evrei. Antisemitismul este produs de o serie de cauze sociale, economice s.a.m.d.

Ce v-ar placea sa „scoateti la lumina“ in viitorul apropiat din arhivele romanesti?

De obicei, nu afli ce-ti place. As vrea sa-mi pot continua cercetarile. Chiar daca mi-am scris, de fapt, cartea, cred ca nu voi fi in stare sa ma opresc aici si sa nu ma mai ocup de alte aspecte ale perioadei comuniste. Eu cred ca cercetarea istoriei evreilor in perioada comunista, ca si cercetarea altor minoritati – si alte minoritati au probleme foarte importante in perioada comunista: deportarea germanilor, niste masuri antimaghiare, nivelarea tuturor, inchiderea oricaror scoli confesionale etc. –, se poate face prin cercetarea comunismului ca atare. Mai cred ca exista in Romania si in Estul Europei, in general, o retinere in a studia fenomenul comunist din diverse motive. Exista un leit-motiv, in care eu nu cred, ca-i prea aproape. Ce inseamna prea aproape? Nu avem cu cine, impresiile sint prea apropiate, trairile afective sint prea puternice... Eu cred ca in stiinta nu trebuie sa existe probleme afective. Cercetatorul – spre asta tindem, catre aceasta tind si eu – trebuie sa fie, de fapt, un chirurg care judeca la rece, cu manusi si halat alb curat. Sa nu ia virusii care vin din arhive, sa nu cada prada lor. Sa mentina distanta, nu neaparat in timp, ci sa aiba o distanta ideologica pentru a cerceta.

Ce „ne invata“, in principal, comunismul?

Cred ca cercetarea fenomenului comunist, de exemplu acum, dupa 11 septembrie 2001, cind problema lumii este terorismul, devine foarte importanta. Ar trebui sa ne intoarcem sa-l cercetam pe Lenin, pentru ca eu cred ca primul teoretician sistematic al terorismului este Lenin. El a condus grupul terorist care preia puterea, indiferent daca are sau nu majoritate. Este un grup de oameni hotariti, bine indoctrinati, bine legati intre ei cu legaturi de asemenea structura incit pot face orice. Inclusiv sa atace cu avioanele doua turnuri din centrul celui mai puternic stat. Cercetarea comunismului este importanta pentru foarte multe aspecte si ar trebui facuta. Cu incercarea de a avea distanta nu in timp si nu geografica, ci distanta ideologica pentru a studia formele acestei structuri, problemele, rolul conducator al partidului care insemna de fapt controlul intregii societati, nivelarea intregii societati, ingineria sociala a regimului, formarea unui anumit tip de om... Pe care, in parte, din pacate, l-au format. Noi speram atunci ca e o vorba goala. Toate acestea sint probleme foarte interesante. Si stiu ca sinteti de aceeasi parere. Cred ca ne-am intilnit in pasiunea pentru cercetarea acestei perioade anormale. Cred ca au aparut deja o serie de lucrari importante – printre ele si cartea pe care ati scris-o despre Lucretiu Patrascanu, care este una dintre cele mai bune analize ale perioadei staliniste din Romania si vine sa lumineze acea perioada neagra care este perioada comunista.

http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=9416