orfanul

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...

Sufletul romanesc - conditii istorice si trasaturi psihologice ale romanilor
de Lucian Hetco. 09.12.2001 - Göppingen bei Stuttgart

Ingaduiti-mi sa prelungim infatisarea metaforica a poporului roman - neam romanesc la rascruce de drumuri pe o placa turnanta aflata la gurile Europei, copil orfan al istoriei europene, fara neamuri aproape, lasat singur in calea tuturor neamurilor migratoare, vadit razboinice. Sintem un popor de oameni toleranti (prima noastra caracteristica care a influentat decisiv istoria noastra, voi arata mai incolo cum am ajuns aici), care cu intelepciunea taranului pamantean ( taran vine de la latinescul "terra" care inseamna pamant, aceasta denumire o avem doar noi romanii), s-a adaptat conditiilor neprielnice ale vremii reusind sa-si pastreze fiinta etnica prin intermediul culturii si limbii sale de tip latin. Sintem insa un popor in genele caruia intalnim si elemente ramase din trecerea si asimilarea altor popoare care ne-au stapinit vremelnic si partial, sintem adevarati europeni - autentici si nu veniti de prin pustiile eurasiatice. Insusi limba noastra poseda elemente din limbile Europei, pe fondul ancestral traco-moesic, cu preponderenta latinei vulgare, cu influentele puternice slave, germanice de devreme (gepizii, gotii si de mai tarziu, ale sasilor transilvaneni) , mai tarziu urmate de cele turane (pecenegii), ugro-finice (ungurii), cumane (inruditi cu pecenegii), turcice, ruse, franceze etc. Cultura romana a trait toate fatetele si inrauririle vremilor reusind sa se omogenizeze intr-o spiritualitate coplesitoare.
Insasi vocabularul limbii noastre moderne, atesta consistenta si suculenta vorbei noastre, asa cum spunea Ciulei. Succesiunea neamurilor care s-au perindat prin spatiul carpato-dunareano-pontic se regaseste inca si acum dupa sute de ani in fiinta noastra. Nu ramane decat sa constientizam origini, toponimii, denumiri si obiceiuri - sintem intr-adevar un unicat in Europa. Contrar teoriilor de natura politica prin care neamul nostru ar fi un neam de contrabanda, teorii vehiculate cu atata dezinvoltura si nonsalanta in occident de cei ostili noua romanilor, de parca falsificarea istoriei ar fi un fapt firesc, putem argumenta astazi, dincolo de subiectivism si interese nationaliste ca autenticitatea noastra este un fapt real si ca autenticitatea noastra e data si nu facuta. Mult hulitul (nu de istoriografia romana) cronicar anonim al regelui Bela atesta prezenta formatiunilor romanesti la navalirea brutala a triburilor ungurilor spre Europa, (dupa multi ani de existenta ungara in "Ätelküz" in sudul actualei Basarabii) este un fapt real si confirmat, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala, iar faptele nu se pot contesta.
Mai intai de toate insa sintem traci si nu oarecum ci... cei mai buni dintre traci - daci romanizati prin destinele istoriei, neamului nostru trac ale carui gene le purtam azi in noi impreuna cu celelate popoare balcanice autentice, cum ar fi bulgarii si albanezii, ii fusese dat insasi de Herodot urmatoarea descriere:" ...neamul Tracilor este, dupa acela al Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile".
Coplesitor acest:"..daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile". Actuala si mai adevarata ca oricand aceasta a doua caracteristica a noastra. Istoria se repeta, iar noi romanii purtam aceasta caracteristica a strabunilor nostri mai departe cu noi, de parca am fi dorit sa o avem ascunsa in subconstientul nostru. Sa constientizam un alt element al spiritualitatii noastre, tipic spatiului nostru carpato-moesic atestandu-i autenticitatea istorica si prelungirea mentalitatii trace de-a lungul secolelor pina in zilele noastre.
Am luat de la slavi o multime de elemente, fapt de altfel firesc, caci in Tara Romaneasca ( Oltenia, de exemplu) romanii asimilara pe slavi, in Moesia ( actuala Bulgarie si Serbia) populatia vlaha sau valaha fu asimiliata de acestia. De la inraurirea slavona pe la anul 600-1000, ne-au ramas denumirile de institutii de tip cnezat sau voievodat, (totusi aici parerile difera, multi istorici vazind in cnezate continuarea vechii judecii de origine romana, numele de origine slava " cneaz" suprapunindu-se cu acesta, de la slavii care traiau impreuna cu romanii) . Institutiile crestine de tip roman, dupa 500 de ani de crestinism apropiat de Roma, au fost violent trecute la ritul grec ortodox sub "apasarea violenta a bulgarilor" (Xenopol). Trebuie insa sa fie si ceva adevarat in teoria dlui. Xenopol. De la vechiul imperiu bulgar, ne-au ramas cel putin in sudul tarii influente slavone de tip bulgaresc. Crestinismul slavon ne-a slavizat partial mentalitatea pe mai departe, intr-o propaganda activa. Slavii insa au acelasi rol in formarea poporului roman si a limbii romane neolatine, precum l-au avut germanicii in procesul de formare a limbilor neolatine occidentale.
Aceeasi origine slavona o avura mai tarziu toate dregatoriile politice, pe fondul carora se organizara principatele de mai tarziu. Numele dregatoriilor sunt de exemplu: Logofat, Ban, Vornic, Postelnic, Paharnic, Stolnic, Clucer, Jitnicer, Parcalab etc, care cu exceptia logofatului sint toate de origine slava. Nu cred sa fie multi romani astazi care sa poata sa descrie explicit functiile acestea. Inclusiv birul este tot de origine slava, inlocuind latinescul "tributum", dar aseaza deja darea pe cap a poporului de rand, si este un element rudimentar, premergatorul impozitelor de astazi, ca element de baza in constituirea constienta a unei societati oricat de rudimentara ar fi fost ea.
Elementul slav este deci un adaos, nu este insa implicit hotarator, adaosul venind destul de tarziu, pentru ca poporul roman tinar atinsese deja, in romanitatea sa nord-dunareana un grad de definitie si delimitare, de structurare si omogenizare, care nu mai permitea asimilarea de catre noii migratori. In concluzie - au fost ei (slavii) cei asimilati, cel putin la nord de Dunare. Etnicitatea noastra este un faptor complex si de necontestat. De sorginte tracica, mentionate si in timpul stapinirii romane, obstile teritoriale daco-romane erau esentialmente deosebite si superioare obstilor gentilice ale neamurilor slave sau germanice. Obstile se reuneau in uniuni de obsti, aceste "Romanii populare" cum le-a denumit Nicolae Iorga. Acestea au cunoscut o dezvoltare spre forme social-politice superioare, administrative si militare. ( P.P. Panaitescu). Deci in final datoram romanitatii noastre supravietuirea noastra.
Este o trasatura din vechiul caracter al dacilor si al romanilor , ramasa noua proprie in ciuda nefericirilor istoriei noastre: o dorinta nestirbita de libertate, o pornire excesiva spre neatarnare. Ne-au ramas toate acestea din vremea invaziilor, cele de devreme ale pecenegilor, gepizilor, cumanilor, ungurilor si cele de mai tarziu ale turcilor sau ale rusilor. Neiubiti: grecul si evreul sint in mentalitatea romaneasca de tip viclean si sint lacomi. Boierii (cuvant slav), tipul de mic stapinitor local, sint neiubiti si haiducii de mai tarziu care se ridica impotriva exceselor acestora sint adevarati eroi, elogiati si iubiti, adapostiti si ridicati la rang de eliberator, mici "Zapata" intr-un perimetru al tolerantei traditionale tipice noua romanilor.
Nici primele secole de dupa anii 1000 si nici Evul Mediu nu ne-au fost prea prielnice. Stransi intre chezarimea austriaca cu iz unguresc in Ardeal, cu vasalitatea principatelor romane in fata turcimii ce asfixia mijlocul Europei, cu polonezii si cu rusii in Est am stat la confluenta intereselor puterilor vremii. Ne-am plecat deseori capul spre a supravietui, dar de fiecare data l-am si ridicat afirmand demnitatea noastra. Am fost si mai tarziu adeseori umiliti si batjocoriti, sa nu uitam de moartea lui Mihai si tradarea lui Basta, groaznicele chinuri pe care ardelenii Horia, Closca si Crisan au trebuit sa le indure inainte de moartea lor ca martiri ai neamului. Ne-au umilit fanariotii, slugarnicia iar demnitatea noastra a fost calcata in picoare: sa nu uitam de macelul familiei Brancoveanu, de cei patru fii ai sai care au murit sub ochii tatalui. O fiica de-a familiei Safta (Elisabeta)se refugiaza in Ardeal, astfel ca, in mod contrar dorintei Portii otomane singele familiei Brancoveanu nu s-a pierdut si inca mai curge inca in venele unor romani ardeleni.

De pierdut insa nu ne-am pierdut noi romanii niciodata, nici nu aveam cum, de vreme ce eram un popor cu o natalitate demna de invidiat, fapt subliniat de altfel si de istoricul american Milton G. Lehrer in lucrarile sale despre Romania. Ne-au trebuit umilintele vremii, pierderea Basarabiei pentru prima data la 1812, barbaria grecilor fata de Tudor Vladimirescu, dispretul lui Kossuth fata de romanimea lui Avram Iancu si inca multe altele pentru a putea constientiza prin carturarii vremii sensul primei unitati noastre nationale faurite cu sute de ani in urma de primul strateg al neamului, banul Craiovei, principele Mihai Viteazul. Si nu numai de aici ne-au ramas idea de unitate si suflet, caci si simbolicele batalii de la 1877 au antrenat si pe romanii ardeleni. Prin hazardul istoriei am avut sansa unui prim rege de sorginte germana care a continuat constientizarea treptata spre Europa si sub care am reusit sa devenim in sfarsit independenti.

Repulsia romanilor de a servi pe altii, in special a vechii taranimi romane este un alt element tipic. Tocmai toleranta taranului roman in simplitatea sa a ingaduit excesele boierimii, iobagii, robii moderni au oferit de-a lungul istoriei noastre exemple suficiente. Romanii sunt un popor superstitios, mai superstitios chiar decat rusii, in ciuda vioiniciunii si istetimii spiritului sau. Calitatile mentale ale romanului nu stau la suprafata, el fiind de multe ori subapreciat - trebuind sa cobori in sufletul sau pentru a-l descoperi cu adevarat. Un german va fi cu siguranta mai silitor si mai muncitor, dar romanul va fi mai patrunzator si spiritul sau va fi mai vioi decat al germanului. Taranul roman, baza poporului roman, este latin autentic, asemanindu-se cu taranul francez, spaniol sau italian. Defavorabila este pina azi imaginea romaneasca cel putin in spatiul de limba german unde filo-germanitatea altor natiuni nu ne-au ingaduit o imagine corespunzatoare realitatii.
Ospitalitatea traditionala a romanilor si bunatatea caracterului sau o atesta calatori ai secolului trecut care relateaza ca romanii au obiceiul de a pune pe marginea drumurilor vase cu apa, pentru calatorii care pot trece si seara dinaintea portilor. Linga vasele cu apa, cei bogati mai pun si paine pentru cei ce vor veni noaptea. In bilciuri, fetele tinere se plimba cu vasele lor de lut pline cu apa si dau sa bea la cei insetati. Ospitalitatea noastra este o alta caracteristica a poporului nostru. In sfarsit scriitorul francez Le Cler rezuma admirabil in aceste cuvinte firea si psihologia romanilor: "rasa este occidentala, caci aminteste in privinta limbii si fizionomiei de italieni si spanioli, obiceiurile ei sunt orientale". Stramosii noastri, atacati mereu de cate vre-un neam mai puternic fura de multe ori invinsi... cu timpul renuntara de a mai ataca, devenind toleranti, au evitat luptele cautand sa reziste defensiv. O tactica care s-a confirmat in rezistenta pasiva vizavi de dominatia ideologiei comuniste timp de 50 de ani. Pentru noi romanii a fost o intrebare care a tinut de factorul timp.
Lipsa noastra de metoda ne-a fost adeseori fatala, atmosfera morala a orientului in care dominatia turceasca si greco-fanariota, bacsisurile si aceasta expresie: " de a te descurca..." coplesi si enerva spiritualitatea noastra. Mai apoi imprumutul sovietic: "omul nou", de tip comunist, o creatie a unor minti bolnave, modelat in spirit neo-sovietic de tip slav a pus pecetea sa asupra mentalitatii romanesti. De distrus insa nu poate fi vorba. Mentalitatea romana s-a imbogatit cu o noua experienta. Patima noastra de mai tarziu in a face politica este coplesitoare; rar intalnim o natiune europeana care sa discute cu atita patima problemele sale si sa se piarda la randu-i in detalii, coruptie si balcanism. Sintem o natiune europeana care se redescopera astazi cu tot optimismul, avand un trecut zbuciumat. Si meritam sansa istorica ce ni se acorda. Avem destule minti luminate, ar fi pacat sa nu ne trezim definitiv pe muzica imnului nostru national "desteapta-te romane" , acum cand poarta e deschisa.
O ultima observatie: avem in sufletul romanesc o sumedenie de contraste, nedesavirsiri si provizorate. Am trait mai multe umilinti decat oricare alt popor european. Nici imaginea noastra in spatiul european nu ne-a fost decat rareori favorabila. Avem insa si capacitatile noastre nationale, care vor modela si armoniza aprecierea spiritului romanesc la adevarata sa valoare si pe viitor. Nu avem voie sa ne vindem usor niciunde in Europa si niciunde in lume. Sa afirmam existenta noastra si a spiritului nostru pe plan international cu argumente si cu o imagine favorabila Romaniei in lume. Numai asa vom reusi sa tinem pasul cu alte natiuni care au invatat din mersul istoriei sa culeaga elementele favorabile lor si sa le sublinieze cu elocventa. Si noi avem potentialul necesar, sa o facem deci cu totii. Indemnul meu: Sa nu uiti ca esti roman - si daca poti sa faci ceva pentru poporul tau, oriunde ai fi - acasa sau in strainatate - sa o faci fara ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet.

OK... Din discutiile mele intr-un sat care a votat "masiv" cu comunistii in alegerile locale. Este si satul bunicilor mei, deci ne cunoastem foarte bine. Atat de bine, incat cei mai "inraiti" comunisti nu-l saluta (!) pe tatal meu. Ii poarta un oarecare respect bunicutei, desi stiu ca si ea voteaza "cu Rosca" (PPCD) si e unionista, un mare pacat in opinia lor.

La rugamintea bunicii, patru familii din vecini sunt de acord sa-mi acorde interviuri. Sunt primita cu bucate, ca la nunta (a propos, acasa am plecat cu de toate, tot ce se putea gasi prin gradina oamenilor - nu au acceptat nici un refuz)...

Nu voi da nume aici. Desi interviurile le am pe caseta, iar numele lor vor fi mentionate in lucrarea mea, cred ca in acest caz nu numele persoanelor sunt cel mai relevant lucru.

Intrebare: Cum va veti decrlara la recensamant (ucrainean, rus, roman, moldovean, gagauz...) si de ce?

Raspunsuri: "Moldovean, numa' ca... Daca traim in Moldova..." (fiecare intervievat raspunde o data, in fata camerei de luat vederi. Le-am zis ca pot sa nu se prezinte, dar ei tin neaparat sa-si spuna si numele si ceva din biografie).

Intrebare: "Rusii de ce se declara rusi, daca traiesc in Moldova"?

Tacere.

Cel mai batran dintre intervievati (si cel mai aprig comunist, de altfel): "Noi nu suntem nici romani, nici moldoveni, da suntem basarabeni. Asa ne numesc cei de peste Nistru. (ezita) Nu, asa ne numeau romanii, cand au venit aici. (pauza) De fapt, noi romani suntem, dar asa au vrut rusii... Ei ne-au numit basarabeni, si apoi moldoveni... "

Nu bag mana in foc ca mosul nu va vota tot cu comunistii (este orb, batran, iar comunistii ii aduc pensia la timp, pe cand aia de pana la 2001, comunistii reformati care au fost la putere in anii trecuti, nu i-o aduceau cu lunile, daca nu cu anii). Dar conlcuzia celor prezenti, in absolut toate cazurile, e ca sunt romani (o batrana care la inceput sustinea ca e moldoveanca ("pentru ca parintii ei au fost moldoveni"), dupa ce a cugetat cu voce tare timp de vreo zece minute, n-a mai lasat pe altii sa se "exprime liber" - era prea entiziasmata de descoperiarea pe care o facuse (pornind de la propria ei afirmatie, judecand logic), ca moldovenii sunt romani - o tot rugam sa lase pe altii sa spuna ce cred ei...). Mai mult, era atata recunostinta in cele ce imi povesteau taranii aia (da, niste pro-comunisti, dar care si-au amintit ce avere avusesera pana a veni "puterea sovietica" (ca sa vezi, uitasera!), de faptul ca au ramas orfani si ca au scapat de Siberia numai pentru ca s-au ascuns in "sant"...)

Pe drum spre Chisinau discutam despre ce am auzit de la ei. La un moment dat, cineva a zis: "Probabil e prima data cand sunt lasati sa vorbeasca despre identitatea lor si sunt luati in serios, altfel nu-mi explic entuziasmul lor"...

In lumea civilizata, preocuparile bisericii si ale preotilor nu sunt numai cresterea burtzilor si construirea bisericilor (ca asa "da bine"). Acolo biserica se ocupa de copii orfani, de saraci, de activitati culturale, etc.

In Romania, adica lumea necivilizata, cu cat timpul trece cu atata populatia da dovada de inapoiere din toate punctele de vedere. Se construiesc biserici de exemplu. Biserica cheltuieste miliarde pe o catedrala care nu va folosi nimanui, in loc sa ajute comunitatea. Ba mai mult, distruge un parc, care foloseste cuiva. Imi foloseste mie ca merg sa iau o gura de aer ceva mai curat si sa plimb cainele, le foloseste copiilor care au un loc de joaca si nu trebuie sa alerge prin praful si mizeria de pe strazi, foloseste Bucurestiului.

Nu, teoctist nu gandeste cu capul, pe care probabil il are doar ca sa nu ii ploua in gat. El vrea sa faca o catedrala, sa sfideze orice dorinta a Bucurestenilor, ca de, trebuie sa lase si el ceva in urma, am zis mai sus, ca asa "da bine".

Oricum, parerea mea este ca biserica nu mai e un lacas de cult, ci un business. E cineva pe forumul asta care crede ca preotii din ziua de azi CHIAR CRED CE SPUN? Sunt eu absurd?

Si ca sa reiau - biserica nu construieste orfelinate, nu organizeaza activitati pentru defavorizati, nu ajuta oamenii. Doar construieste catedrale si biserici.

E jale.

aaa... sa vina stimabilu` Arcturus cu mine intr-un reportaj pe care eu il fac acum cam asa, la vreo opt ore... in jurul Bucurestiului... ii promit ca nu o sa uite nici o data experienta, daca scapa cu bine, desigur, si ca isi va modifica profund orice stia si credea inainte. Doar opt ore sunt necesare pentru a raspunde la intrebarile domniei sale. Am de facut ceva imagini adevarate pe la stabilimente cu copii orbi, cu bolnavi de SIDA, cu orfani... sa vada si ce e dincolo de viloiu de acasa si gipanu lu tata, care este... da` am auzit ca se pune un impozit de 90%, sau sunt tot goange inainte de alegeri...

Stimate domn, vorbaria multa, saracie mare aduce, si tzarii, cum se vede, si mai mare. De vorbit si de dat cu parerea suntem ashi, de facut ceva concret si vizibil, care sa fie bun, mai greu.
Invitatia mea ramine valabila; chiar azi am fost la un stabiliment de orfani de pe linga Bucuresti... fac mereu reportaje sociale.
Pen`ca sa aratati ca intelegeti ce se intimpla, atit cit sa nu existe impresia ca e un gest inutil o excursie la o scoala de orbi cu fotografu`, v-am spus sa mergeti la o judecatorie de sector sau de oarasel si sa stati patru ore si sa povestiti ce ati vazut, ce ati simtit, in o mie de cuvinte.
Puteti sa mergeti si mai departe, sa va dati student la jurnalism, si spuneti ca aveti de facut o lucrare, si intrebati cu un reportofon in mina sau cu ceva care sa semene a asa ceva pe judecator ce mai face, pe avocati, pe rude... e ca un extemporal.
Ati spus ca nu intelegeti ce se intimpla; poftim, aveti directia, aveti o idee ce trebuie sa faceti, faceti o compunere pe tema asta sa vedem cum se reflecta la Dvs o realitate mai putin cunoscuta.
Ce va costa? Patru ore. Sau opt.
Dar nici pe astea nu le veti uita niciodata.
Lasati chestia cu regimurile politice sau cu problemele, nu generalizati ca e usor de cazut in partea ailalta, unde auzi pe ceilalti bombanind ca "daca taceai filosof ramineai".
Nu trebuie sa aduceti argumente, sa judecati, sa interpretati. Pur si simplu relatati ce vedeti la trebonal.
P`orma, in fonctzie de ce citim, mai vedem, care este.

"Daca biserica are atatea zeci de miliarde, de ce nu face ceva mai folositor, sa ajute casele de copii, sa ajute spitalele, sa ajute pe cei care stau pe marginea apelor si de cate ori ploua vine apa pe la ei, si etc."

Biserica este atat de bogata pe cat sunt enoriasii. Spre deosebire de secte, BOR nu sileste credinciosii sa doneze o cota-parte din venituri. Sa stii ca banii pentru CMN au fost stransi cu mare greutate.

In afara de asta, retine te rog ca scopul primordial al existentei Bisericii nu este actul de caritate, ci MISIONARIATUL. Asadar nu-i poti pretinde sa se ocupe de rezolvarea problemelor sociale in locul autoritatilor. Autoritatile sunt cele insarcinate cu asa ceva, intrucat LOR le platim taxele si impozitele, nu Bisericii.

Exista totusi cateva exceptii in sensul dorit de tine. Iti recomand sa vizitezi asezamantul pentru orfani de la Valea Plopului, ridicat si intretinut de parintele Nicoale Tanase. Amanunte la:
http://www.jurnalul.ro/print.php?sid=3294

Te asigur ca vei fi multumit.

"De ce nu alege un alt teren ca are cu ce sa-l consolideze si sa faca in alta zona mai putin aglomerata?"

Bisericile se construiesc in zone aglomerate. Confesiunea ortodoxa este una a colectivitatilor; oamenii au nevoie de contact unii cu altii in exercitarea actului credintei.

"Daca acceptam acest lucru s-ar putea ca maine sa trebuiasca o suma uriasa sa stricam casa poporului"

CP a putut fi transformata in ceva util - chit ca a ramas la fel de urata si monstruoasa. Mausoleul este simbolul unei biruinte vremelnice a unui regim care a distrus Romania. El nu are o utilitate practica. A fost construit in perioada in care elita romaneasca murea in inchisori. Sa il pastram, inseamna sa ii perpetuam simbolistica.

Bogdan
==================
http://ro.altermedia.info
http://www.altermedia.ro

Sunt invăţatoare la 4 clase simultan .Fac naveta la 23 km de un important oraş al ţării, sunt studentă la zi la o facultate de stat, sunt orfană de mamă de aproape 2 ani dar sunt fericită să văd în fiecare dimineaţă feţele ingeraşilor mei.Copiii nu au nici o vină că s-au născut în-tr-un sat izolat .Au nevoie de mine. Chiar dacă jumătate din salariu îl cheltuiesc pe transport nici măcar asta nu mă împiedică să renunţ.După ce voi termina facultatea, adică anul acesta , voi fi institutor.
Aş mai vrea să ştie lumea că nu numai necalificaţi predau la ţară ori la simultan .Eu am am absolvit liceul cu profil pedagogic cu media 9.40.Anul viitor voi susţine lucrarea pentru obţinerea gradului I.
Îmi doresc să trăiesc atât cât să aud despre copiii mei că au ajuns oameni .

Sunt invăţatoare la 4 clase simultan .Fac naveta la 23 km de un important oraş al ţării, sunt studentă la zi la o facultate de stat, sunt orfană de mamă de aproape 2 ani dar sunt fericită să văd în fiecare dimineaţă feţele ingeraşilor mei.Copiii nu au nici o vină că s-au născut într-un sat izolat .Au nevoie de mine. Chiar dacă jumătate din salariu îl cheltuiesc pe transport nici măcar asta nu mă împiedică să renunţ.După ce voi termina facultatea, adică anul acesta , voi fi institutor.
Aş mai vrea să ştie lumea că nu numai necalificaţi predau la ţară ori la simultan .Eu am am absolvit liceul cu profil pedagogic cu media 9.40.Anul viitor voi susţine lucrarea pentru obţinerea gradului I.
Îmi doresc să trăiesc atât cât să aud despre copiii mei că au ajuns oameni .

Marele savant NiKola Tesla a fost roman
>Era istro-roman de origine si il chema Nicolae Teslea
>Marele savant si inventator Nicolae Teslea (Nikola Tesla) s-a nascut in noaptea de 9 spre 10 iulie 1856, ca fiu al preotului ortodox Milutin Teslea si al Gicai Mandici. Familia tatalui era de
>graniceri antiotomani, in fostul imperiu austro-ungar.
>Numele initial de familie era Draghici, dar el a fost inlocuit in timp, prin porecla de Teslea, dupa meseria transmisa in familie, de dulgher (teslari). Tatal lui Nicu Teslea (Tesla) a mai avut un
>frate, Iosif, militar de cariera, care dupa absolvirea scolii de ofiteri a predat matematica in diferite scoli militare, ca pana la urma sa ajunga profesor la Academia de Razboi din Viena. Tatal lui
>Teslea, initial, si el elev la scoala militara, si-a schimbat repede profesia, trecand la seminarul teologic, devenind preot ortodox in 1845, cand s-a insurat cu Gica. Biserica in care a slujit
>initial parintele Teslea se gasea in comuna Similian, la poalele muntilor Velebiti, acoperiti de paduri de stejar, fag si corn, in provincia Lica, cu centrul la Gospici, unde a fost transferat si
>parintele.
>Henri Coanda il prezinta pe marele inventator Tesla ca roman banatean din Banatul sarbesc, dar realitatea era ca prietenul sau Nicolae era istro-roman din Croatia. Provincia Lica era locuita compact
>de istro-romanii morlaci, inca din sec. XV-XVI. Gospici se afla la cativa kilometri de tarmurile Marii Adriatice, iar satul Similian la 12 km de Gospici, satul fiind patria lui Tesla, Teslea, Tesla.
>Preotul, om cult, se interesa cu precadere de literatura, filosofie, stiinte naturale si matematica. Incercarea de desnationalizare i-a adunat pe morlaci sub stindardul bisericii ortodoxe.
>Mama lui Teslea, Gica Mandici, romanca si ea dupa nume, a ramas - copila fiind - orfana, si a trebuit sa se ocupe de cei sase frati mai mici. Tatal sau a refuzat s-o trimita la o scoala in limba
>straina, dar ca autodidacta si-a completat cultura ca eleva a sotului ei. In casa preotului se stransese, cum am vazut mai sus, o vasta biblioteca din felurite domenii, mai mult stiintifice. Gica era
>vestita datorita frumoaselor broderii pe care le facea.
>Teslea a mai avut un frate, Dan, mort tanar intr-un accident, si trei surori: Anghelina, Milica si Marita, mezina pe care a iubit-o cel mai mult.
>Despre familia Teslea s-ar putea povesti mult.
>Nicolae, inventatorul, si-a facut studiile la Karlovat si la Politehnica din Graz (1875-1881). Isi incepe celebrele descoperiri si inventii inca din 1881-1882 la Graz, la Budapesta, la Paris, in
>cadrul Companiei Edison (1882), Strasbourg (1884), dupa care porneste in vajnica odisee americana.
>Cand zici Nicolae Teslea (1856-1943), te gandesti la istro-romanul devenit cetatean american, omul de stiinta si inventatorul prolific in domeniul electro si radiotehnicii, descoperitorul campului
>magnetic invartitor (simultan cu italianul Galileo Ferraris, 1847-1897). Tot el a inventat si sistemul bifazat de curent electric alternativ si a studiat curentul de inalta frecventa. El a construit
>primele motoare asincrone bifazate, generatoarele electrice, transformatorul electric de inalta frecventa etc. In atomistica, a cercetat fisiunea nucleelor atomice, cu ajutorul generatorului
>electrostatic de inalta tensiune. Noi, romanii, am uitat sa-l comemoram la 140 de ani de la nastere, cand Tesla a fost pomenit doar, intr-o scurta comunicare de 15 minute la Academie, de prof. N.
>Leonachescu.
>Inventia fenomenului "camp electric invartitor" se naste in 1882 la Budapesta, dar imediat, in baza unei recomandari, Teslea pleaca la Paris, unde este angajat la "Compania continentala Edison". Aici,
>modifica dinamo-masina Edison. In cadrul aceleiasi companii, construieste centrala electrica Strasbourg. Desi i se promisesera 25.000 dolari la incheierea dificilei lucrari, a fost frustrat de
>gratificatii. Unul din asistentii lui Edison, Charles Bechelore, ii propune sa emigreze in America si ii da o scrisoare de recomandare pentru Edison personal (1884). Dupa unele peripetii (i s-au furat
>banii in gara Le Havre), se adreseaza proprietarului vasului, care ii intelege situatia (biletul si locul ii apartineau, fiind nominalizat), si pe baza documentului de bord este primit si astfel, fara
>bilet, ajunge la New-York, unde se prezinta la Edison. Este primit cu dificultati si raceala, dar in baza recomandarii scrise, este angajat in atelierele companiei, ca inginer-electrician pentru
>repararea motoa-relor si generatoarelor de curent continuu Edison.
>O situatie neprevazuta il face sa se remarce in mod deosebit (1885). Transatlanticul Oregon, dotat cu generator Edison, care se defectase, trebuia sa plece spre Europa la data fixa; avea toate
>locurile vandute si intarzierea le-ar fi adus armatorilor mari pagube. Firma lui Edison il insarcineaza pe Teslea sa repare scurt-circuitul generatorului, cauza pe care o descopera in spirele
>infasurarii bobinei si o remediaza, rebobinand-o in 20 de ore. Edison ii promisese un premiu de 50.000 dolari daca defectiunea este indepartata in timp util plecarii vasului la data prenotata. Nava
>pleaca la timp, dar promisiunea premiului se transforma in explicatii: fusese o gluma. Nici alte gratificatii promise, de exemplu pentru perfectionarea generatoarelor si motoarelor electrice Edison in
>24 de variante, inzestrate cu un regulator si un nou tip de intrerupator, nu i se acorda. Edificat asupra conduitei lui Edison, Teslea va lucra de acum inainte pe cont propriu si va realiza
>definitivarea sistemului sau original, bazat pe curenti alternativi polifazati. Trecerea timpului ii da dreptate lui Teslea in competitia sa cu Edison si treptat, teza sa privind curentul alternativ
>se impune.
>Din primavara lui 1885, mandrul Teslea refuza sa mai colaboreze cu Edison si lucreaza independent, infiintandu-si propria firma, "Tesla Arc Light Company".
>Intr-o discutie cu Henri Coanda, inregistrata pe magnetofon, marele savant mi-a declarat personal ca il cunoscuse pe Teslea: "Eu l-am cunoscut pe Teslea, cand eram tanar de tot, prin tatal meu
>(Generalul Constantin Coanda - n.n.), care a fost intotdeauna langa mine. Nicolae Teslea, care este inventatorul curentului electric alternativ, era roman din Banat (era aroman - n.n.); e banatean, si
>felul lui de a gandi si de a vedea, m-a frapat enorm de mult. El era cu patru luni mai tanar fata de tatal meu, dar nu pot sa spun ca nu am fost influentat si de el, pentru ca felul lui de a vorbi si
>de a prezenta lucrurile erau asa de extraordinare incat, desi eram copil, n-am uitat. Vezi, unul din romanii foarte importanti, care a schimbat poate toata viata omenirii, e un banatean!...". Daca
>acum, sa zicem 150 de ani, s-ar fi spus, ar fi venit cineva sa ne spuna cum spunea Teslea Nicolae, Teslea, romanul din Banat: "Voi face lumina electrica, adica lumina, voi face asta miscand o bucata
>de fier in fata unui fir de arama", lumea l-ar fi inchis ca nebun. Intalnirea lui Coanda cu Teslea s-a petrecut in 1893, cand Teslea se afla in tara, datorita mortii mamei sale. Era deja celebru in
>lumea intreaga, in Romania insa mai putin.
>In noiembrie 1933, recent emigrat in SUA, Albert Einstein afla de cercetarile lui Tesla asupra fisiunii nucleare si cauta sa-l cunoasca. Apropierea se face cu ajutorul unui tanar reporter stiintific,
>Kenneth Sweasy, care se prezinta la Tesla cu o scrisoare de recomandare din partea lui Einstein. Teslea avea 75 de ani, in 1931, cand primeste scrisoarea lui Einstein. Cu prilejul sarbatoririi
>aniversarii sale, el marturiseste ca lucra la o noua sursa de energie, informatie care-l incita pe Einstein spre a-l cunoaste.
>Teslea se ocupa de campurile gravitationale (asemenea celui electromagnetic). Einstein ia cunostinta de articolul savantului roman din "Scientific American", bazat pe experientele efectuate la
>instalatia sa de la Institutul Tehnologic din Massachussetts (1934), pentru obtinerea tensiunilor inalte, cu ajutorul unui generator Van den Graaf, destinat cercetarii nucleului atomic.
>La 13 martie 1885, un incendiu distruge laboratorul lui Teslea din New York. Flacarile mistuie toate instalatiile de telegrafie si intreaga aparatura pentru obtinerea curentilor de inalta frecventa.
>Catastrofa il lasa sarac la batranete pe Teslea, fara mijloace financiare, dar savantul isi recompenseaza secretarele care-l parasesc, taind in doua medalia de aur Edison pe care o primise. Dupa ce
>incendiul laboratorului l-a lasat in strada (nefiind asigurat), Teslea s-a mutat intr-o modesta camera de hotel. Dar si in aceste conditii precare el isi continua cercetarile.
>In primavara lui 1898, Teslea demonstreaza public dirijarea prin radio, la mare distanta, a unui vas fara echipaj. Experientele au fost efectuate in largul marii, in apropiere de New York.
>In 1899, Teslea construieste la Colorado un mare post de radio, cu o putere de 200 kw, si realizeaza transmisii prin telegrafie fara fir, de peste 1000 km, face sa se aprinda lampile orasului de la
>distanta, obtine tensiuni de 12 milioane de volti.
>Edison si Teslea au fost propusi impreuna sa imparta premiul Nobel pentru fizica pe 1915, ca unii ce-si inchinasera viata pentru descoperiri si realizari tehnice utile omenirii. Teslea a refuzat
>premiul, din cauza animozitatilor din trecut. Dar era in 1916, si premiul pe acel an nu a mai fost acordat, din cauza razboiului mondial...
>Nicolae Teslea moare la New York, in noaptea de 7-8 ianuarie 1943 si este inmormantat la 12 ianuarie. O covarsitoare personalitate care a marcat doua secole prin geniul sau.
>Prof. univ. asoc. dr. ing.
>DINU-STEFAN T. MORARU,
>membru titular al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania
>P.S. Imi permit sa atrag atentia ca in vreme ce lui Teslea, guvernul iugoslav i-a acordat o pensie viagera lunara pentru meritele sale, de 7500 dolari, desi lucra la "Massachussetts Institute of
>Tehnology", nu cunosc vreun om de stiinta roman care sa fi primit vreo pensie viagera de merit, din partea statului. In aceeasi serie de nedreptati, amintesc si faptul ca in vreme ce la Belgrad exista
>un mare muzeu tehnic "Nikola Tesla", la noi, fostul "Muzeu Coanda" din casa parinteasca a savantului a fost desfiintat, din dispozitia Elenei Ceausescu.
>Cine are urechi de auzit?
>
>
>
>Mia Cojocea
>PDS MLPRO/MUNIS
>*Tel: 201 557-2586
>Fax: 201 557-2123
>
>



SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !

Traiesc in Anglia, asa ca am citit doar informatia de pe internet.
Fara indoiala ca cele descrise sint tulburator de triste.
Personal nu vad ca ceva provocator in infomatie. De ce?
Multi copii care fug de acasa sau nu au parinti (din orfeline) iau drumul Bucurestiului. Cifra de 3000 nu cred ca ar fii departe de adevar.
Pe de alta parte, afirmatia cu 4 dolari/saptamina, din nou nu este departe de adevar daca ai calcula in felul urmator: familia are 4 membrii, deci 4x4=16 dolari pe saptamina, x 4 saptamini= 64$ luna.
Cit este salariul mediu in Romania.
Te inteleg insa ca este insultator sa fii platit asa de putin pe luna. Si 200$ pe luna este insultator-parerea mea. Stii ce inseamana $200 cistigati in 4 saptamini. Ceva mai mult de un dolar pe ora daca muncesti 37 ore pe saptamina. Multi isi rup spatele in Romania pentru acesti bani.
Pentru cei din vest 64$ sau 200$ pe luna suna la fel. Saracie.
Faptul ca nu se accepta oficial eticheta de saracie, asta este alta treaba.

Imi pare rau ca te-a infuriat reportajul.

Am luat parte la in program de ajutorare a orfanilor in Romania. Organizatia avea proiecte in multe orase, inclusiv Bucuresti. La fiecare 2 saptamini ne intilneam si discutam situatia, progresul, programul etc. Am avut sansa sa vad si alte orase, inclusiv Bucurestiul.
Ce am vazut, nu se poate descrie. Eram adult si am plins. Dupa ce am terminat de lucrat inca mai visam. Mi-a luat mult timp sa uit.
Da, in Romania oamenii sint egoisti, indiferenti si batjocoritori cind vine vorba de orfani. Sint tratati ca subfiinte. Partea proasta este ca Romania nu accepta treaba asta. Romaniii se irita cind le arati ce se intimpla.
La inceputul anilor '90, Vestul a pompat sute milioane de dolari sa-i ajute pe acesti orfani. N-are rost sa spun mai multe.
Cel mai trist lucrul este ca dupa 10-14 ani lucrurile nu s-au imbunatatit.

Iti respect punctul de vedere si intr-un fel iti inteleg indignarea dar, draga mea, inainte de a te infuria pe un reporter intreaba-te si investigheaza daca este adevat. Doar din curiozitate. Daca nu stiai, nu inseamna ca sint minciune. Ai sa ramii socata.

Cu respect,
Florin si atat

Am plecat din Romania acum 10 ani...nu stiam sigur de ce am plecat, pur si simplu ....eram tinara si voiam sa incerc, am plecat in Canada cu sotul meu, fost...emigrare total legala..am trait in Timisoara si am avut o viata perfecta, fara nici un fel de piedici financiare, ai mei s-au descurcat destul de bine, nu am simtit niciodata "saracia", dar am vazut-o.. Obisnuiam sa cred ca e bine acolo unde sint, am ajuns in Canada, la 20 de ani, casnicia "prematura' nu a mers, m-am trezit singura intr-o tara necunoscuta cu oamni necunoscuti cu un serviciu de vinzatoare la o farmacie ..de abia imi plateam chiria, nu mi-a fost usor, normal ca am fost prea mindra sau prea lipsita de bani sa ma inorc in Romania...au trecut primii 8 ani, am mers la scoala, am lucrat, am reusit! Am cunoscut un om bun si mi-am facut o familie..desi poate ca pare patetic dar de abia atunci am putut sa vizitez Roamnia, nu din cauza ca nu am vrut, dar pur si smplu nu mi-am permis, da, NU mi-am permis! Dar ,am fost, in Timisoara..am plins, nu, nu de bucurie, mi s-a facut pielea ca de gisca, mi-a venit sa urlu, nu mi-a venit sa cred ca acolo am crescut! Nici acum nu-mi vine sa cred, sint convinsa ca s-a schimbat, sint convinsa ca arata mult mai bine in copilaria mea si ca nu a fost doar un vis... si daca e, il voi pastra, nu va suparti pe mine, iubesc tara mea, asa cum am lasat-o, asa cum am stiut-o, ma intreb si acum unde a disparut??
Acum sint 10 ani de cind am plecat de acolo, m-am mutat in state, mi-e dor de Canada, haha! Ce caraghios!?
Citedata cind ploua, ..mirosul imi aminteste de Leontin Salajan, acum Tache Inescu, imi aminteste de mirosul de praf ud, de copilaria mea, de ce am crezut ca e fericire, de camera mea si de patul meu tare umput cu iarba de mare ca era bun pentru spate, asa zicea tata fie iertat.. de ce am plecat din Romania, tot nu stiu, dar stiu ca nu vreu sa fiu acolo acum, nu vreau sa mai vad sau sa mai aud.... sincer, am murit acum doi ani, inima mea a stat in loc cind am vazut-o pe fosta mea vecina la alimentara din colt, cerind " o jumatate de felie de parizer"...... si..mi-a venit sa urlu cind am vazut orfani din "Romania" la televizor ...in a aceeasi emisiune cu cei din Etiopia.. Nu mi-e rusine si sint mindra ca sint Romin, dar o parte din mine a murit cu acea tara.. Dumnezeul sa ne ajute!

Ca de obicei, sufera cel slab din cauza luptei politice. Baroana Nicholson & Co. au atacat guvernul Romaniei pe chestiunea adoptiunilor si pe buna dreptate, existand serioase dovezi de coruptie si neglijenta in special la nivel guvernamental. Si atunci s-a aplicat metoda bine-cunoscuta: gata, oprim totul pana ne scremem sa scoatem o legislatie corespunzatoare. Intre timp sufera orfanii, sufera familiile care vor sa adopte copii. Dar cui ii pasa?

Un reportaj de azi de la Euronews pe aceeasi tema:
http://www.euronews.net/create_html.php?page=detail_info&lng=1&option=4,info

Noua lege va bloca total adoptiile copiiilor romani de catre familii din strainatate, pentru a evita ca acestia sa cada pe mainile unor pedofili.
Gasesc argumentatia asta foarte subreda. Practic, orfanii care nu pot fi adoptati in Romania nu mai au nici o nadejde sa gaseasca o familie si sa paraseasca institutiile in care se gasesc decat dupa varsta de 18 ani.

Ilf si Petrov le am eu in cate un volum, (aparute prin anii '50) si ti le imprumut daca vrei. Sjveik, da, e in doua volume si il am in doua editii, iar prima, tot de prin anii '50, are si ilustratii!
Mai am si cartile lui Salom Alehem, "Halal de mine, sunt orfan!" si "Tevi Laptarul". Daca nu le-ai citit inca, ti le recomand cu caldura!

Ioan 14 :
15. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.
16. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac,
17. Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!
18. Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi.
19. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii.
20. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi.
21. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.
22. I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii?
23. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.

Acestea sunt cuvintele Domnului catre ucenicii Sai, scrise de Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, care mai apoi adauga in intaia sa Epistola, capitolul 3 :

24. Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el; şi prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi, din Duhul pe care ni L-a dat.

Intr-adevar, Domnul ne-a dat "arvuna Duhului" (2 Corinteni) in inima noastra, ne-a dat ca sa gustam deja Imparatia lui Dumnezeu in viata de aici. Ea incet-incet intra si "invadeaza" viata noastra, pe masura implinirii poruncilor. Spune Sfantul Marcu Ascetul (Despre legea duhovniceasca, in Filocalia, vol.1):

190. Domnul e ascuns in poruncile Sale. Si cei ce-L cauta pe El, il gasesc pe masura implinirii lor.
191. Nu zice: Am implinit poruncile si n-am aflat pe Domnul. Caci ai aflat adeseori cunostinta impreuna cu dreptate, cum zice Scriptura. Iar cei ce-L cauta cum se cuvine, vor afla pace.
192. Pacea este izbavirea de patimi. Dar ea nu poate fi aflata fara lucrarea Duhului Sfant.
193. Altceva e implinirea poruncii si altceva virtutea, chiar daca acestea se prilejuiesc una pe alta.
194. Implinirea poruncii sta in a implini ceea ce s-a poruncit, iar virtutea, in a placea adevarului ceea ce s-a facut.

Despre aceste "trepte" in implinirea poruncilor vorbeste si Sfantul Maxim Marturisitorul (Mistagogia XXIV), foarte clarificator:

Iar credinciosi (I), virtuosi (II) si contemplativi (III) a numit pe începãtori (I), înaintati (II) si desãvârsiti (III), care pot fi numiti si robi (I), lucrãtori cu plata (II) si fii (III), ca cele trei cete ale celor ce se mântuiesc.
(I.) Robi sau credinciosi sunt cei care împlinesc poruncile de frica amenintãrilor stãpânului si lucreazã cu bunãvointa cele încredintate.
(II.) Lucrãtori cu plata sunt cei ce poartã, de dorul bunãtãtilor fãgãduite, greutatea si arsita zilei, adicã necazul legat de viata aceasta din osânda protopãrintelui si ispitele care, din cauza ei, trebuie suportate pentru virtute. Acestia schimbã întelepteste, prin hotãrâre de bunã voie, viatã cu viatã, cea prezentã pentru cea viitoare.
(III.) Iar fii sunt cei care nici de teama amenintãrilor, nici de dorul celor fãgãduite, ci în temeiul unui mai statornic si al unei deprinderi în înclinarea si dispozitia voluntarã a sufletului spre bine, nu se despart niciodatã de Dumnezeu, ca acel fiu, cãtre care s-a zis: « Fiule, tu totdeauna esti cu mine si ale mele cu ale tale sunt » (Lc. 15, 31).
Acestia sunt prin afirmare voluntarã si prin îndumnezeire în har, atâta cât le este îngãduit oamenilor, aceea ce este si e crezut Dumnezeu dupã fire si cauzã.

Iar poruncile, le stie fiecare: "Sa va iubiti unii pe altii, precum Eu v-am iubit pe voi", adica atentia la aproapele si cele ce-i sunt legate, cum spuneam mai demult intr-un mesaj aci : http://www.cafeneaua.com/node/view/574&comment_page=2?mode=2&order=1&threshold=7&comments_per_page=90#4848 (mesajul #4848, daca linkul nu se afiseaza bine).

Toate cele bune.
Iarta lungimea raspunsului.

pr_iulian

- http://www.nistea.com (Nistea's Page)
- http://www.egliseroumaine.com (Biserica Ortodoxa Româna "Sfintii Arhangheli" din Paris)
- http://www.orthodoxesaparis.org (un site des orthodoxes de toute juridiction canonique en France)

"Nu G-d ucide, nu El este raspunzator de boli sau de culpa unui individ nenorocit...".

Sunt , din pacate , un agnostic . Din pacate , spun , pt. ca din totdeauna i-am invidiat pe credinciosi , pe adevaratii credinciosi care spun : Domnul a dat , Domnul a luat , fie numele Domnului laudat . Asta insemneaza ca un credincios este (mai) imun decat mine fata de nenorocirile care s-at putea abate asupra lui .
Credinciosul isi pune nadejdea in Dumnezeu , sperand ca toate vor fi OK pt. el , si daca , totusi , se intampla vreo nenorocire , pai asa a vrut Dumnezeu . Si de ce s-a intamplat nenorocirea asta ? Pai nepatrunse sunt caile Domnului .
Eu nu am "luxul" asta . Eu trebuie sa ma bazez pe mine insumi , fara protectie .
Intr-o convorbire cu o fata bisericeasca acesta mi-a spus ca Dumnezeu ii da omului libera alegere . Insemneaza ca un criminal nu va fi oprit sa ucida un om drept si religios . Orfanii vor spune ca asa a vrut Dumnezeu ?. Ucigasul va fi pedepsit de Dumnezeu si , poate si de justitia oamenilor , dar orfanii , orfani vor ramane .
In timputile biblice au fost oameni care erau legati nemijlocit de Dumnezeu . Moise , de exemplu . Dumnezeu i-a scos pe evrei din robia egipteanului , citez din rugaciunile evreilor de Pasti : " Nu prin intermediul unui reprezentant , nu cu ajutorul unui inger , ci in mod direct" . El a despicat marea pt. fugitivi , inecand mai apoi armata egipteana , el i-a invins pe amaleciti 40 de ani mai tarziu dand evreilor o tara a lor .
Astazi minuni de acestea nu se mai petrec .
DE CE ?.
Si care este rolul lui Dumnezeu daca El da fiecaruia libera alegere , chiar si pt. comiterea unei crime impotriva unor nevinovati ?.

Domnul meu . E o neintelegere aici .Nu-mi pasa ca amintesti de holocaust . De obicei , noi evreii , sintem acuzati ca una doua aducem subiectul acesta in discutie , dar daca dumneata o faci si nu eu , nu vad nici o problema . Eu am incercat numai sa-ti raspund la acuzatia dumitale ca nu as gandi global . Daca aminteam de Holocaust , m-as fi referit la un caz particular . Dar in postarea mea #20689 nu am amintit Holocaustul pt. ca am vrut sa dovedesc ca "gandesc global" , dupa expresia dumitale . Ma mira , insa , ca pana intr-atat imi exagerezi sensibilitatea incat sa te temi ca ai "putea atrage reactii necontrolate pe forum " . Fii sigur ca astfel de reactii nu vor veni din partea mea si dealtfel cred ca nu vor veni din partea nimanui , draga Mario .
Sper ca am facut ordine in chestia asta si putem acum sa continuam in liniste .Sper tot asa ca nu ma vei acuza de blastfemie .
Exista o vorba care spune ca daca Dumnezeu n-ar fi existat am fi trebuit sa-l inventam . Intelesul meu asupra acestei spuse paradoxale este ca credinta este o necesitate . Agnostici ca mine au o probleme . Suntam orfani , nu avem pe cineva care sa ne apere la nevoie . Si atunci care ar fi problema . Hai sa trec in "tabara " credinciosilor si sa ma bucur de obalduirea Dumnezeiasca . Chestia e ca daca eu l-as fi inventat pe Dumnezeu el ar fi fost mai altfel . Te rog sa ma scuzi , no ofence intended , dar Dumnezeu asa cum este el conceput de religiile mozaica si crestina , nu-mi place . De aceea sunt un agnostic . De ce nu-mi place ?. Din multe motive . Citez din prima mea postare :

"Dumnezeu ii da omului libera alegere . Insemneaza ca un criminal nu va fi oprit sa ucida un om drept si religios . Orfanii vor spune ca asa a vrut Dumnezeu ?. Ucigasul va fi pedepsit de Dumnezeu si , poate si de justitia oamenilor , dar orfanii , orfani vor ramane ".

Chestia asta cu libera alegere ma supara . Nu din cauza ideii ci din cauza consecintelor . Unui raufacator potential nu-i dai libera alegere .S-ar fi putut altfel ?. S-ar fi putut oare concepe ca ar fi putut exista un mecanism (in sens de metoda , proces) care sa opreasca mana care coboara cutitul asupra victimei (ca in scena sacrificiului lui Itzhac ) ?. O asemenea interventie directa in viata de toate zilele e posibila , e practica ?. Probabil ca nu . Doar nu suntem niste marionete . Atunci care ar fi solutia ?. Extirparea raului din om . Suntem creati dupa asemanarea Domnului . Domnul e bun , asa ar fi trebuit sa fim si noi .Asa or fi fost Adam si Eva . Aproape asa . Daca ar fi fost perfecti nu ar fi mancat din fructul oprit .Adica chiar de la inceput Dumnezeu l-a creat pe om inoculandu-i in mintea si sufletului un conflict de neimpacat : o minte ca aceea care o avem si noi . Suntem curiosi si dornici de a cunoaste . Pe de alta parte i s-a interzis cunoasterea .Sunt legi nepractice care creaza vinovati potentiali . Exact acesta a fost cazul si aici . Un fiasco stiut de la inceput . Urmarea :alungarea din rai . Si de ce i s-a interzis cunoasterea lui Adam ?
.Geneza 3:22 :
Iata ca omul a ajuns ca unu din Noi (ce insemneaza "Noi" ? . Erau mai multi creatori ?. Elohim e intradevar PLURAL (?) , nn) .Sa-l impiedicam ca nu cumva ...sa ia din pomul vietii ...si sa traiasca in veci ".
Adica , dintr-odata , omul a devenit dusmanul lui Dumnezeu .
Nu e deajuns ca "Lucifer s-a revoltat impotriva lui G-d si a atras rebeliunea ingerilor ce i s-au alaturat" , cum spui dumneata , acum e un pericol ca si omul sa pericliteze cerurile .
Si iata cum Adam si Eva au fost alungati din Edenul acela cu toti copaceii aia miraculosi a caror fructe dadeau omului puteri care il faceau periculos pt. insusi Creatorul sau Creatorii . Si avand o viata grea , omul nu au mai avut timp si putere sa fie un pericol pt. Creator/ii .Mai mult de atat . Li s-a cerut sa spuie "multumesc , sarut mana stapine/stapini ".

Si mai spui dumneata :
"Studiaza Biblia pentru a intelege relatia de cauzalitate, cum a fost creat omul, ce s-a intamplat mai apoi etc."

Cu accent pe "etc.". Adica , "mai necredinciosule , studiaza Biblia si mai apoi vom vorbi . In momentul asta nu-ti pot spune mai mult " .

Ti-am pus "vorbele in gura ?" , sau chiar asa trebuie sa inteleg scrisoarea dumitale ?.

In concluzie , pana la o alta veste raman agnostic si citirea Bibliei nu ma apropie de religie , dimpotriva .
Multumesc pt. atentie .

Shalom ,
M.

O lume romantica
Intr-o lume condusa de romantism, ai un singur scop: fa-ti femeia fericita. Fa ceva ce-i place si iei puncte. Daca nu ii faci pe plac, ti se iau puncte.
Nu iei nici un punct daca faci ceva la care se asteapta.
Imi pare rau, dar asa se joaca jocul asta. Fie ca vrei sau fie ca nu!
Ai aici un rezumat al sistemului de punctare:

Indatoriri simple:
Daca faci patul.........................................................+1
Daca faci patul, dar uiti sa pui pernutele decorative......... 0
Daca pui patura peste cearsafurile nearanjate.................-1
Daca lasi capacul wc-ului sus......................................-5
Daca inlocuiesti sulul de hartie igienica cand se termina.... 0

Daca te duci sa-i iei tampoane………........+5
si e zapada afara.................................+8
si te intorci cu bere..............................-5
si fara tampoane.................................-25

Daca verifici de unde se aude un zgomot ciudat noaptea.............. 0
Daca verifici de unde se aude un zgomot ciudat si nu e nimic........ 0
Daca verifici de unde se aude un zgomot ciudat si chiar era ceva...+5
Daca lovesti intrusul cu un drug de fier.............+10
si e pisica ei................................................-40

La intalniri sociale:
Petreceri:
Daca stai langa ea tot timpul petrecerii......................... 0
Daca stai langa ea un timp, si apoi pleci sa stai de vorba cu un coleg din facultate, fost partener de betii…………………………....-2
si pe care-l cheama Anca......................................-4
si Anca este dansatoare........................................-6
si are implanturi la sani........................................-18

De ziua ei:
Daca o scoti la cina in oras.................................... 0
Daca o scoti la cina in oras si nu intr-un bar...........+1
Daca totusi e un bar……......................................-2
Daca este si un bar cu bufet suedez.....................-3
Daca este si un bar cu bufet suedez si mai ai si fata vopsita in culorile echipei favorite..... -10

O noapte cu prietenii:
Daca te duci cu un prieten..............…………......-5
Daca prietenul are o casnicie fericita................-4
Daca prietenul este ingrijorator de singur..........-7
Daca prietenul conduce o masina sport.............-10
Daca are si numar personalizat (B 73 SEX)........-15

O seara in oras:
Daca o duci la film...................................+2
Daca o duci la filmul care ii place................+4
Daca o duci la un film care nu iti place........+6
Daca o duci la un film care iti place tie........-2
Daca o duci la filmul Death Cop 3….............-3
Daca filmul Death Cop 3 este despre cyborgi care mananca oameni................-9
Daca ai mintit-o si i-ai spus ca este un film strain despre orfani……………..........-15

Aspectul tau fizic:
Daca ai capatat o burta vizibila..............................................-15
Daca ai capatat o burta vizibila si faci exercitii sa scapi de ea......+10
Daca ai capatat o burta vizibila si recurgi la blugi largi si tricou... -30
Daca spui "Nu conteaza, ai si tu una"…………………….........…........-800

Marea intrebare:
Ea intreaba "Sunt grasa?"
Daca eviti sa raspunzi...................................-1
Daca intrebi "Unde anume?"..........................-35
Daca raspunzi orice altceva..........................-20

Comunicarea:
Cand ea vrea sa vorbeasca despre o problema:
Daca o asculti, afisand o expresie ingrijorata................. 0
Daca o asculti mai bine de 30 minute............................+5
Daca o asculti mai bine de 30 minute fara sa te uiti la televizor..+100
Daca isi da seama ca ai reusit asta pentru ca ai adormit...........-20

de pe http://www.resursadefun.ro/pov_ei_lume_romantica.htm

Sunt , din pacate , un agnostic . Din pacate , spun , pt. ca din totdeauna i-am invidiat pe credinciosi , pe adevaratii credinciosi care spun : Domnul a dat , Domnul a luat , fie numele Domnului laudat . Asta insemneaza ca un credincios este (mai) imun decat mine fata de nenorocirile care s-at putea abate asupra lui .
Credinciosul isi pune nadejdea in Dumnezeu , sperand ca toate vor fi OK pt. el , si daca , totusi , se intampla vreo nenorocire , "pai asa a vrut Dumnezeu" . Si de ce s-a intamplat nenorocirea asta ? "Pai nepatrunse sunt caile Domnului" .
Eu nu am "luxul" asta . Eu trebuie sa ma bazez pe mine insumi , fara protectie .

Exista o vorba care spune ca daca Dumnezeu n-ar fi existat am fi trebuit sa-l inventam . Intelesul meu asupra acestei spuse paradoxale este ca credinta este o necesitate . Agnostici ca mine au o probleme . Suntem orfani , nu avem pe cineva care sa ne apere la nevoie . Si atunci care ar fi problema . Hai sa trec in "tabara " credinciosilor si sa ma bucur de obalduirea Dumnezeiasca . Chestia e ca daca eu l-as fi inventat pe Dumnezeu el ar fi fost mai altfel . Va rog sa ma scuzati , no ofence intended , dar Dumnezeu asa cum este el conceput de religiile mozaica si crestina , nu-mi place . De aceea sunt un agnostic . De ce nu-mi place ?.
Dumnezeu ii da omului libera alegere . Insemneaza ca un criminal nu va fi oprit sa ucida un om drept si religios . Orfanii vor spune ca asa a vrut Dumnezeu ?. Ucigasul va fi pedepsit de Dumnezeu si , poate si de justitia oamenilor , dar orfanii , orfani vor ramane.

Chestia asta cu libera alegere ma supara . Nu din cauza ideii ci din cauza consecintelor . Unui raufacator potential nu-i dai libera alegere .S-ar fi putut altfel ?. S-ar fi putut oare concepe ca ar fi putut exista un mecanism (in sens de metoda , proces) care sa opreasca mana care coboara cutitul asupra victimei (ca in scena sacrificiului lui Itzhac ) ?. O asemenea interventie directa in viata de toate zilele e posibila , e practica ?. Probabil ca nu . Doar nu suntem niste marionete . Atunci care ar fi solutia ?.
Extirparea raului din om .
Suntem creati dupa asemanarea Domnului . Daca Domnul e bun , asa ar fi trebuit sa fim si noi .Asa or fi fost Adam si Eva . Aproape asa . Daca ar fi fost perfecti nu ar fi mancat din fructul oprit .Adica chiar de la inceput Dumnezeu l-a creat pe om inoculandu-i in mintea si sufletului un conflict de neimpacat : o minte ca aceea care o avem si noi . Suntem curiosi si dornici de a cunoaste . Pe de alta parte i s-a interzis cunoasterea .Sunt legi nepractice care creaza vinovati potentiali . Exact acesta a fost cazul si aici . Un fiasco previzibil . Urmarea :alungarea din rai . Si de ce i s-a interzis cunoasterea lui Adam ? :
Geneza 3:22 :
Iata ca omul a ajuns ca unu din Noi (ce insemneaza "Noi" ? . Erau mai multi creatori ?. Elohim e intradevar PLURAL (?) , dar asta e un alt subiect) .Sa-l impiedicam ca nu cumva ...sa ia din pomul vietii ...si sa traiasca in veci ".
Adica , dintr-odata , omul a devenit dusmanul lui Dumnezeu .
Nu e deajuns ca Lucifer s-a revoltat impotriva lui G_d si a atras rebeliunea ingerilor ce i s-au alaturat , acum exista pericolul ca si omul sa pericliteze cerurile .
Si iata cum Adam si Eva au fost alungati din Edenul acela plin de copaceii aceia miraculosi a caror fructe dadeau omului puteri care il faceau periculos pt. insusi Creatorul .
Si avand o viata grea , omul nu au mai avut timp si putere sa fie un pericol pt. Creator.Mai mult de atat . Li s-a cerut sa spuie "multumesc , sarut mana stapine".

In concluzie , pana la o alta veste raman agnostic si citirea Bibliei nu ma apropie de religie , dimpotriva .

M