comentarii

organe de masini


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
domnule presedinte sa existe in toata Romania o ordine a valoril - de (anonim) la: 13/12/2004 14:16:15
(la: Basescu este presedintele Romaniei, dupa 92,1% din voturi)
Domnule presedinte poate reusiti sa sarpiti incompetenta si nepragtitii din administratiile publice locale ca de exemplu la BUZAU!!!! domule presedinte poate nu vor mai lucra la primarie si vor decide contructiile inginerii de turnatorie,chimie si organele de masini;este drept ca dupa stimatul primar psd-ist de acolo ei sunt foarte comoetenti si pregatiti in scoala vietii ochiul si timpanul!care aduce prejudicii clentelei instituite acolo unde ani de zile POSTELNICU CEL CU 6 CLASE A FOST PRIM SECRETAR
pe mine m-ai facut sa zambesc - de ygrec la: 02/12/2005 15:37:39
(la: ceva amuzant)
pe mine m-ai facut sa zambesc.

hai noroc!
p.s.
te compatimesc. aveam prin casa o carte de"organe de masini" cred ca avea vro' 5 kile.(dupa ce am tinut-o ani de zile prin toata casa, frate-miu-ca a lui era, -si-a facut curaj si a aruncat-o.)
organe de masini - de Horia D la: 02/12/2005 22:36:17
(la: ceva amuzant)
he he he... ma abtin:))
#92397 (raspuns la: #92263) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
... - de dana_white_flag la: 04/12/2005 15:29:33
(la: ceva amuzant)
am facut si eu proiect la organe de masini candva ... si au facut si altii ... dar sunt cele mai haioase lucruri pe care le-am auzit vreodata despre asta ... ai umor ... proiectul vine si trece ... vor veni si altele si mai si ... dar umorul ramane ... peste ani iti vei aminti patania, nu tema proiecului ... asta conteaza ... succes!

"There will be no white flag above my door" - dido
*** - de Baby Mititelu la: 19/05/2009 19:50:51
(la: Oful seralistei)
Sau organe de masini?
#441392 (raspuns la: #441380) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
constitutia - de kobe junior la: 15/10/2003 10:30:13
(la: "Constitutia")
Mai nici eu nu stiu ce sa cred despre ea. Pe zi ce trece imi e tot mai evident ca astia manipuleaza opinia publica ca sa mergem cu totii la vot, dar eu sant foarte sceptic in ceea ce priveste utilitatea ei.
Explicatiile despre modificari sant foarte vagi, oricum fiecare articol va fi completat cu o lege organica. Ex. obligativitatea stagiului militar, luati-va gandul ca scapati de armata flacai! Poate prin 2010!!!!!
Shi nici nu merita astia sa depun efort pt ei pana cand ei nu sunt interesati doar de afcerile lor, guvernul cheltuie 15 MILIARDE!!! zilnic pt nevoile lor si ia-ti vazut ce fac in parlament... se scobesc in nas shi vorbesc la celulare, voteaza sa cumpere pentru politie masini si microbuze noi shi pentru ei merczane noi shi daca domne fereste chemi Salvarea la primul viraj ii cade planetara!

Exemple am 1000!
Eu oricul voi merge shi voi vota cu NU, PNTRU CA NU POT VOTA CEEA CE NU MI S_A EXPLICAT CONCRET SI PE INDELETE! Vezi ca la alegerile de anul viitor o sa curga garla manifeste si explicatii si slogane iar acu nici macar o brosura cu modificarile noii constitutii nu-ti da nimeni, sau vezi pe www.guv.ro, gasesti ceva concret?
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cu sau fara organ, - de AlexM la: 18/07/2004 15:23:08
(la: Scandal medical in RO)
... nu-i acelasi lucru. Ce naiba sa comentezi la asa ceva? E de groaza de fapt. Partea proasta este ca atunci cand esti sub anestezie, fie ea chiar si locala , habar nu ai ce face stimabilul acolo. Nu simti unde taie, esti dat pe mana respectivului. Curios este ce au facut ceilalti "asistenti" acolo? Au stat si au jucat carti? Chiar presupunand ca doctorul operator a fost beat, ceilalti trebuiau sa sara "bai caraghiosule, tu nu te uiti ce faci acolo?" . Oare nu au fost de fatsa la operatie sau care a fost situatia? Cat despre saraceanul mutilat, vai mama lui. la treij' si ceva de ani si ... Hmmm.. vai de familia lui, chit ca are deja un copil. Nu as vrea sa ma pun in pielea lui si banuiesc ca nici o femeie nu ar vrea sa se puna in pielea sotiei omului respectiv, ar fi ca chiar si-a dorit asa ceva...
Acmu, dreptatea, monopolul de a face dreptate al statului... cu ce ma incalzeste pe mine ca mutilat ca statul il baga la puscarie pe individ sau ca-l amendeaza? Ce schimba la situatia mea? Nimic, absolut nimic. Mai racorit m-ash simti sa-i jupoi pielea cu mana mea chit ca organul tot nu-l mai primesti inapoi. Brrrr........ sa fie de capul lui de imbecil cu bisturiul in mana..
Ratacit printre cafengii... - de DESTIN la: 29/07/2004 22:41:31
(la: Cum gandim?)
...sorbind din aroma cafelei amare...citesc si tot scriu ...raspund la comentarii.
Dezbatem texte,avem si conferinte le discutam pe toate,cu toti dupa dorinta.
Deschid asa...la intamplare un subiect citesc AlexM ,"Despre limba",incep si tot citesc...
Imi place "tipul" citit baiat..."cacofonia ne-a invatat...citat:"pai bine sorã, ce este "discordant" in "chiar cã"si altceva :"Si eu cred ca e bine cum s-a incetatsenit notsiunea de cacofonie in Româna"
"In limba româna parca se spune cacofonie numai atunci cand ajungem la doua silabe concomitente care au ca rezultat "caca" ;atat de parca ...ca cand, ca care ...nu e cacofonie ...e o intimplare.
Specialistul in "Despre limba" acuma ne-a lasat...e omul ocupat...are de dezbatut si studiat in "doi" un lucru important..."femeia sexy"in duet cu LMC ce subiect!!!
Ce zice LMC: "Nu-mi place cind ma aplec sa mi se vada chilotii sau cind ma inclin sa mi se vada sinii."
Ce-ntreaba el:"cum se poate descrie in termeni mai rezonabili pentru vizualizare/imaginare individul acela numit "barbat cu clasã"?"
AlexM in cautari, schimband o garderopa...asa din cand in cand incearca sa seduca...mama mia ce soacra are!!!"mi-ai adus aminte de faptul cat imi admir soacra. Este ceea ce se numeste o "lady" prin modul prin care se comporta, prin modul cum se imbraca, cum se coafeaza si , evident cum arata la varsta ei de 64 de ani. Este genul de femeie care apare "nobila" chiar si atunci cand are sortul de bucatarie pus pe ea."
Cum o fi fara...sort?Ehe!!!
Parca zaresc pe LMC calcand usor( ,ea zice:"Cind pasesc imi tin capul sus si umerii drepti si intotdeuana pasesc ca si cind as merge pe o birna, in felul acesta mersul devine feminin si postura mai confidenta.")
lasand in urma ei mireasma parfumului cel "scump"...("De fiecare data imi place sa vad ce alte mirosuri noi imi plac, si dintre sutele de parfumuri am gasit unul care mi-a placut foarte mult. Mi-am intrebat sotul daca ii place si el la rindul lui a intrebat-o pe vinzatoare cit costa. Cind am auzit mi-a cazut inima in podea. Era cel mai scump parfum dintre toate care erau acolo. Pe scurt, am plecat din magazin cu doua sacose pline de parfumuri unul dintre ele fiind acel parfum scump.")si la doi pasi pe Gamalie,AlexM si el simtind mirosul de parfum..."barbat cu clasa" si gentlmam va spun,nu poti sa sti de unde sare Gamalie...
Tot respectul pentru LMC artista ,suflet bun, ce nu prea multi cunosc calitatile sale.
Continui sa citesc dau "peste" ozzy ...ce tot pleaca de-o vreme ...ca se tot duce ...de parca vine...dar e cu noi in teme.Ozzy si el artist ,in fata lui ma-n clin are talent cu carul...voi credeti ce a scris?Parca il vad cu "pipa pacii"in cerc cu "indienii' cum refuzand un fum( acum nu mai fumeaza)o trece mai departe.Alcool nici vorba,nu mai bea,are o sticla ...undeva,sub ochelarii de la OZZY (real)ascunsa asa...pentru a mai stropi pe "Genitalele" de veverite devorate...OK! ozzy ...ramai ce esti...real talent.
Ce critica primesc !!! de Biscuiti "lansata"...vezi Doamne cum,de ce?"te cam "agati "de Tutea...mai sta asa un timp si iarasi ma "inteapa"..."tu te-ai nascut a doua oara?
Pai bine maiii!!! ce esti baiat sau chiar esti fata...?acuma stiu este dama...
Da uita ca :domnia sa,pe Tutea il cita...
A disparut asa...de parca s-a tot dus...ca tot gandeam de nu a fost dublura lui...,dublura ei ...atata...tac.
OPS! n-am scapat,atac chiar la persoana...ehe !!!e enigmescu..."organ de-odinioara..."ce spune el enigma:"nici nu stiu daca ar trebui sa te cert sau sa te felicit"...era la racolat?ca pana la sfarsit el a tot criticat...
"...dupa posibilitatile de intelegere si de comunicare ale fiecarui organ in parte- organul este acea persoana de care Dumnezeu S-a slujit in transmiterea mesajului divin"
Citesti si te crucesti ...organ de stat, organ central...organ local...limba de lemn atat de demodat.A disparut si el se pare ca ia "copt-o" Alice ...faina, bat-o vina...ia zis asa o data ca parca il "cunoaste"...enigma a dezmintit si-a disparut in noapte...
Alice Bucovina,"cetate in cetate" de admirat are talent si gata...,moldoveanca. Alice si-al ei grai:"Bunica-mea, zic, femee cu frica lui Dumnezeu, de cate ori ma videa isterica (sunt, ce mai!) se-ndrepta anevoie de shale si-mi zicea, clatinand din cap: “Lusha, mamii, parc-ai fi Costica a lu’ Luba!”. Mi-era asa rusine-ciuda, si taceam."
Gasesc iar "critici blande" de Desdemona...made.
Plina de spirit,visatoare,intelepciune multa, este un tot si cat se lupta, pe semeni sa ajute..."Diferenta dintre noi toti e ca unii vor fi constienti de spirit, traind in lumina lui intr-o stare de binecuvantare altii nu vor putea niciodata sa realizeze conexiunea, fiind pierduti pe drumul spiritual."Ce ne mai spune Desdemona: "Draga LMC, am citit textul din casuta ta postala, si-mi dau seama ca traiesti intr-un loc foarte frumos, si te inconjoara multa iubire si minunatii, si o clipa m-am imaginat in locul tau. Trebuie ca esti fericita! Asa ca am sa iti spun cum ai putea sa descoperi in tine aceasta energie de care am vorbit."
Nu zic nimic...astept sa vad ce a simtit...LMC din "ajutor"?
Cu ochii impaienjeniti ,citesc Paianjenul ce zice:"Daca Nero si Hitler au fost BOLNAVI MENTAL... au vre-o sansa ca in alte vieti sa devina SANATOSI MENTAL?... CE perspective au sufletele lor "nemuritoare"?"
E totul negru si-n declin ,HELLO! De bine sa auzim de tine Paianjenul.
Citesc, despre barbati ,Belle apare glumeata foc,ca uiti de suparare :
"...de-abia am timp sa ma fatzai prin cafenea ca oamenii..."
ce bancuri cu barbati lipsiti de neuroni...!!!
"oooops... m-ai prins, sunt o idealista incurabila din pacate ... mare defect!!!!
si ca sa raspund pe scurt (abia m-am trezit si inca am creierii intepeniti)"
Sunt replici schimbate cu bancuri "aruncate" SB one si el pe faza ,cu toti la neoroni gramada... Si ce mai zice SB one:"...cred ca omul( rRomica) are dreptate; si eu am recunoscut asta mai de demult , motiv ptr. care am si plecat de acolo."adica din tara...surprinzator zic eu...ca il aproba pe romica.
Dar sa vedeti acum i-acum apare Florin si atat...,nu am terminat stiti voi Florin si atat e printre noi: "Romeo,

Unde esti, mai omule?
Toti vorbim despre sau cu tine si tu taci chitic.

Ti-a pus "Mr. Ken Livingston" taxa pe internet?..:))

P.S. Pentru cei ce nu stiu: Ken Livingston este primarul Londrei si este cunoscut pentru faptul ca a introdus taxa sa intri cu masina in Londra £5/zi."
Florin si atat e suparat £5/zi plateste ca-n Londra a intrat...
Florin nu mai spune la nimeni sa nu auda Basescu...si asa cand merg cu pasaport USA in Otopeni platesc de parca nu sant Roman...
Am scris pentru tine ce mi-ai cerut referitor la ce a publicat Tutea...te asteapta ...ma uit si eu dupa tine cum te uiti tu dupa romica...OK! Florin si atat... despre el.
Si cati mai sunt... respect si ganduri bune, de nu am scris de toti astept de la voi nume...DESTIN,eu tot ce-am scris si voi a intelege: ba zic de suflet nemuritor,ba de canon ...biserici ,Socrate ,Tutea ...mai nou de Herodot...Zalmoxis,am scris si de iubire pura,asa cum eu gandesc ...am scris cu daruire si in credinta mea.
GOD BLESS AMERICA!
GOD BLESS ROMANIA!
din comentarii,pentru ca am fost acuzat de ce am zis numai GOD BLESS AMERICA...( subiectul trata cu totul altceva...)
"Ca semeni,am fost creati liberi,liberi in gandire...Nimeni si nimic nu va-nlocuii vointa personala,dorinta EU-lui pornita din interiorul fiintei umane.Tot respectul pentru domnul Plesu ,dar daca ii apartin asemenea afirmatii,este "dureros"...fara pic de logica...
Ca roman, traind departe de tara,cand am plecat de-a casa, am luat cu mine mandria de a fi roman."

Inchei cu admin "bossul" ...ne are-n buzunare...cum suntem noi aici in forum ca romani si "cafeneaua.com"e de valoare.

admin ,-o propunere-din discutii private cu amici si prieteni americani,s-au exprimat dorinta de a participa in forum la discutii.Cum nu cunosc Limba Romana,singura alternativa ar fi acceptarea si limbi engleze in forum.Este numai o propunere,cu consideratii Destin.

Cu sinceritate ca-ntre romani,
Bibliography:
De ce simt femeile nevoia sa fie sexy?
Casuta Postala A Lui LMC;
Sufletul este nemuritor;
Istoria Canonului ne obliga sa cercetam Istoria Bisericii;
Impotenta nationala;
Despre Limba;
Despre barbati ... fara suparare :);
Viata..., ca destin intr-o iubire pura;
Sechele;
Creatie,evolutie rezultat al...;

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#18559 (raspuns la: #18425) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ratacit printre cafengii,(republicat) - de DESTIN la: 02/08/2004 02:50:21
(la: Cum gandim?)
Raspund dorintei mai multor utilizatori ,ce in discutii private, m-au rugat sa public din nou acest comentariu.


Ratacit printre cafengii...
#18559, de DESTIN la Thu, 29/07/2004 - 22:41


...sorbind din aroma cafelei amare...citesc si tot scriu ...raspund la comentarii.
Dezbatem texte,avem si conferinte le discutam pe toate,cu toti dupa dorinta.
Deschid asa...la intamplare un subiect citesc AlexM ,"Despre limba",incep si tot citesc...
Imi place "tipul" citit baiat..."cacofonia ne-a invatat...citat:"pai bine sorã, ce este "discordant" in "chiar cã"si altceva :"Si eu cred ca e bine cum s-a incetatsenit notsiunea de cacofonie in Româna"
"In limba româna parca se spune cacofonie numai atunci cand ajungem la doua silabe concomitente care au ca rezultat "caca" ;atat de parca ...ca cand, ca care ...nu e cacofonie ...e o intimplare.
Specialistul in "Despre limba" acuma ne-a lasat...e omul ocupat...are de dezbatut si studiat in "doi" un lucru important..."femeia sexy"in duet cu LMC ce subiect!!!
Ce zice LMC: "Nu-mi place cind ma aplec sa mi se vada chilotii sau cind ma inclin sa mi se vada sinii."
Ce-ntreaba el:"cum se poate descrie in termeni mai rezonabili pentru vizualizare/imaginare individul acela numit "barbat cu clasã"?"
AlexM in cautari, schimband o garderopa...asa din cand in cand incearca sa seduca...mama mia ce soacra are!!!"mi-ai adus aminte de faptul cat imi admir soacra. Este ceea ce se numeste o "lady" prin modul prin care se comporta, prin modul cum se imbraca, cum se coafeaza si , evident cum arata la varsta ei de 64 de ani. Este genul de femeie care apare "nobila" chiar si atunci cand are sortul de bucatarie pus pe ea."
Cum o fi fara...sort?Ehe!!!
Parca zaresc pe LMC calcand usor( ,ea zice:"Cind pasesc imi tin capul sus si umerii drepti si intotdeuana pasesc ca si cind as merge pe o birna, in felul acesta mersul devine feminin si postura mai confidenta.")
lasand in urma ei mireasma parfumului cel "scump"...("De fiecare data imi place sa vad ce alte mirosuri noi imi plac, si dintre sutele de parfumuri am gasit unul care mi-a placut foarte mult. Mi-am intrebat sotul daca ii place si el la rindul lui a intrebat-o pe vinzatoare cit costa. Cind am auzit mi-a cazut inima in podea. Era cel mai scump parfum dintre toate care erau acolo. Pe scurt, am plecat din magazin cu doua sacose pline de parfumuri unul dintre ele fiind acel parfum scump.")si la doi pasi pe Gamalie,AlexM si el simtind mirosul de parfum..."barbat cu clasa" si gentlmam va spun,nu poti sa sti de unde sare Gamalie...
Tot respectul pentru LMC artista ,suflet bun, ce nu prea multi cunosc calitatile sale.
Continui sa citesc dau "peste" ozzy ...ce tot pleaca de-o vreme ...ca se tot duce ...de parca vine...dar e cu noi in teme.Ozzy si el artist ,in fata lui ma-n clin are talent cu carul...voi credeti ce a scris?Parca il vad cu "pipa pacii"in cerc cu "indienii' cum refuzand un fum( acum nu mai fumeaza)o trece mai departe.Alcool nici vorba,nu mai bea,are o sticla ...undeva,sub ochelarii de la OZZY (real)ascunsa asa...pentru a mai stropi pe "Genitalele" de veverite devorate...OK! ozzy ...ramai ce esti...real talent.
Ce critica primesc !!! de Biscuiti "lansata"...vezi Doamne cum,de ce?"te cam "agati "de Tutea...mai sta asa un timp si iarasi ma "inteapa"..."tu te-ai nascut a doua oara?
Pai bine maiii!!! ce esti baiat sau chiar esti fata...?acuma stiu este dama...
Da uita ca :domnia sa,pe Tutea il cita...
A disparut asa...de parca s-a tot dus...ca tot gandeam de nu a fost dublura lui...,dublura ei ...atata...tac.
OPS! n-am scapat,atac chiar la persoana...ehe !!!e enigmescu..."organ de-odinioara..."ce spune el enigma:"nici nu stiu daca ar trebui sa te cert sau sa te felicit"...era la racolat?ca pana la sfarsit el a tot criticat...
"...dupa posibilitatile de intelegere si de comunicare ale fiecarui organ in parte- organul este acea persoana de care Dumnezeu S-a slujit in transmiterea mesajului divin"
Citesti si te crucesti ...organ de stat, organ central...organ local...limba de lemn atat de demodat.A disparut si el se pare ca ia "copt-o" Alice ...faina, bat-o vina...ia zis asa o data ca parca il "cunoaste"...enigma a dezmintit si-a disparut in noapte...
Alice Bucovina,"cetate in cetate" de admirat are talent si gata...,moldoveanca. Alice si-al ei grai:"Bunica-mea, zic, femee cu frica lui Dumnezeu, de cate ori ma videa isterica (sunt, ce mai!) se-ndrepta anevoie de shale si-mi zicea, clatinand din cap: “Lusha, mamii, parc-ai fi Costica a lu’ Luba!”. Mi-era asa rusine-ciuda, si taceam."
Gasesc iar "critici blande" de Desdemona...made.
Plina de spirit,visatoare,intelepciune multa, este un tot si cat se lupta, pe semeni sa ajute..."Diferenta dintre noi toti e ca unii vor fi constienti de spirit, traind in lumina lui intr-o stare de binecuvantare altii nu vor putea niciodata sa realizeze conexiunea, fiind pierduti pe drumul spiritual."Ce ne mai spune Desdemona: "Draga LMC, am citit textul din casuta ta postala, si-mi dau seama ca traiesti intr-un loc foarte frumos, si te inconjoara multa iubire si minunatii, si o clipa m-am imaginat in locul tau. Trebuie ca esti fericita! Asa ca am sa iti spun cum ai putea sa descoperi in tine aceasta energie de care am vorbit."
Nu zic nimic...astept sa vad ce a simtit...LMC din "ajutor"?
Cu ochii impaienjeniti ,citesc Paianjenul ce zice:"Daca Nero si Hitler au fost BOLNAVI MENTAL... au vre-o sansa ca in alte vieti sa devina SANATOSI MENTAL?... CE perspective au sufletele lor "nemuritoare"?"
E totul negru si-n declin ,HELLO! De bine sa auzim de tine Paianjenul.
Citesc, despre barbati ,Belle apare glumeata foc,ca uiti de suparare :
"...de-abia am timp sa ma fatzai prin cafenea ca oamenii..."
ce bancuri cu barbati lipsiti de neuroni...!!!
"oooops... m-ai prins, sunt o idealista incurabila din pacate ... mare defect!!!!
si ca sa raspund pe scurt (abia m-am trezit si inca am creierii intepeniti)"
Sunt replici schimbate cu bancuri "aruncate" SB one si el pe faza ,cu toti la neoroni gramada... Si ce mai zice SB one:"...cred ca omul( rRomica) are dreptate; si eu am recunoscut asta mai de demult , motiv ptr. care am si plecat de acolo."adica din tara...surprinzator zic eu...ca il aproba pe romica.
Dar sa vedeti acum i-acum apare Florin si atat...,nu am terminat stiti voi Florin si atat e printre noi: "Romeo,

Unde esti, mai omule?
Toti vorbim despre sau cu tine si tu taci chitic.

Ti-a pus "Mr. Ken Livingston" taxa pe internet?..:))

P.S. Pentru cei ce nu stiu: Ken Livingston este primarul Londrei si este cunoscut pentru faptul ca a introdus taxa sa intri cu masina in Londra £5/zi."
Florin si atat e suparat £5/zi plateste ca-n Londra a intrat...
Florin nu mai spune la nimeni sa nu auda Basescu...si asa cand merg cu pasaport USA in Otopeni platesc de parca nu sant Roman...
Am scris pentru tine ce mi-ai cerut referitor la ce a publicat Tutea...te asteapta ...ma uit si eu dupa tine cum te uiti tu dupa romica...OK! Florin si atat... despre el.
Si cati mai sunt... respect si ganduri bune, de nu am scris de toti astept de la voi nume...DESTIN,eu tot ce-am scris si voi a intelege: ba zic de suflet nemuritor,ba de canon ...biserici ,Socrate ,Tutea ...mai nou de Herodot...Zalmoxis,am scris si de iubire pura,asa cum eu gandesc ...am scris cu daruire si in credinta mea.
GOD BLESS AMERICA!
GOD BLESS ROMANIA!
din comentarii,pentru ca am fost acuzat de ce am zis numai GOD BLESS AMERICA...( subiectul trata cu totul altceva...)
"Ca semeni,am fost creati liberi,liberi in gandire...Nimeni si nimic nu va-nlocuii vointa personala,dorinta EU-lui pornita din interiorul fiintei umane.Tot respectul pentru domnul Plesu ,dar daca ii apartin asemenea afirmatii,este "dureros"...fara pic de logica...
Ca roman, traind departe de tara,cand am plecat de-a casa, am luat cu mine mandria de a fi roman."

Inchei cu admin "bossul" ...ne are-n buzunare...cum suntem noi aici in forum ca romani si "cafeneaua.com"e de valoare.

admin ,-o propunere-din discutii private cu amici si prieteni americani,s-au exprimat dorinta de a participa in forum la discutii.Cum nu cunosc Limba Romana,singura alternativa ar fi : limba engleza acceptata in forum.Este numai o propunere,cu consideratii Destin.

Cu sinceritate ca-ntre romani,

Bibliography:
De ce simt femeile nevoia sa fie sexy?
Casuta Postala A Lui LMC;
Sufletul este nemuritor;
Istoria Canonului ne obliga sa cercetam Istoria Bisericii;
Impotenta nationala;
Despre Limba;
Despre barbati ... fara suparare :);
Viata..., ca destin intr-o iubire pura;
Sechele;
Creatie,evolutie rezultat al...;


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

"INAINTE AVEAM DEMNITATE!" made Alexandru1dec1918 - de DESTIN la: 13/09/2004 03:24:46
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)

Este jignitor sa folosesti "Decembrie 1 1918"ca ID.Limbaj de lemn ce iti dezvaluie adevarata fata.

Ce zici tu:

"INAINTE AVEAM DEMNITATE!" nu ai avut si nu ai nici acuma...

"Inainte aveam suveranitate."Romania are suveranitate.

"Inainte NOI impuneam conditiile capitalului occidental din Romania."

numai razi...oare ce o fi cautand acel "capital occidental" intr-o sociatate socialista multilateral dezvoltata???maiii!!! si le "impuneam conditiile"...!!!

"Inainte mergeam noaptea oriunde fara a-mi fi frica de violenta de strada."

mergeai asa...prin "Zona Primaverii" "liber"noaptea si nu te calca nici o masina...Eheee!!! de Ferentari,Rahova...nu va mai zic...tu chiar crezi ce vorbesti...???

"Inainte pretuiam oamenii ce CONSTRUIAU ceva" Ce pretuiti au fost cei de la "Canal"!!! nu ai trecut pe acolo?sau poate ii pazeai?

"Inainte intr-adevar stateam la coada si faceam frigul. Dar nu ca Ceausescu ne vroia raul, ci din cauza boicotului economic impus de catre nazistii Reagan si Teacher."

Aici iti arati adevarata fata,stafie a organului...central...Reagan si Teacher au fost din nefericire pentru comunisti dusmanii #1.

Amintesti de cizmar,ii duci lipsa ...?ce viata calduta aveati voi tradatorii de neam,demolatori de biserici si fara Dumnezeu,care peste noapte ati invatat sa va inchinat atat de bine ca va impiedicati in cravata.

"Inainte nu veneau straini sa-si revendice "proprietatile"."

Despre ce straini vorbesti "straine"???oameni ce au plecat din tara lasand totul acolo ???Casa construita din sudoarea muncii...?Case in care stateau cei de la organ...ce nu plateau chirii?sau plateau simbolic o suma de cativa lei?

"Inainte nu ne umileam in strainatate prostituandu-ne(vorbesc si la propriu dar ma refer si la "capsunari")."

Nu ne umileam decat in propria tara...de prostituat ne prostituam aici pe forum prin unul ca tine.

"Inainte nu vedeai tineri dezorientati, erau "prinsi" de catre societate."

Mai sa fie !!! aici ai rostit un mare adevar..."prinsi" de "catre societate"
prins si tunsi,taiati blugii si fustele la tinere ca eheee !!!erau "dezorientati"(anii 1974 cu V.T. la timona ,am mai vazut asemenea scene si pe la mineri)

"Inainte erau CATIVA baroni locali de partid care o duceau CEVA mai bine ca restul."

Mai sa fie!!!

"CATIVA ...numai CEVA mai bine ca restul"

CATIVA asa...cat de-o plenara pe fiecare judet...si numai "CEVA mai bine"...Eheee!!! erau doar 8 pui de gaina pe cap de locuitori consumul..."mult tovarasi mult ce atata risipa???"

Asta era media...ca eu omul de rand aveam 0.5 sau 1 pui si organul ...7 sau 7.5 era alta aspect...stim cum functiona etica si echitatea socialista...


"Cu ce o incalzeste pe bunica mea cu 1 milion pensie iarna dreptu de a se exprima liber?!"

Aici dovedesti cat de mult te-ai scremut sa elimini si ultima picatura de inteligenta...am sa iti repet de cate ori este necesar.

Sunt ranile lasate de comunisti si nelasate sa se vindece de cei care ii mai reprezinta inca.

RUSINE SA ITI FIE!

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#21986 (raspuns la: #21617) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Masina DACIA vânduta pe piata occidentala... ????? - de anita47 la: 22/09/2004 09:03:12
(la: Masina DACIA vânduta pe piata occidentala...)
Si noi avem o "experienta" cu un vechi model comercializat peste hotare...se intitula "Delta".

Si era "o masina pe viata"!!

Nu s-a descoprit nici un caz in care cel care a cumparat o astfel de masina sa si reuseasca sa o revanda!!(noroc ca avem destul de mult desert pana la Eilat si acolo erau parasite...in grija domnului!)
Anita, stiai ca marocanii fac si ei masini??? - de Jimmy_Cecilia la: 01/10/2004 22:31:53
(la: Masina DACIA vânduta pe piata occidentala...)
a fost expus la salonul automobil care are loc acum la Paris, un super-bolid marocan (motor Mercedes), 400 km/ora pe circuit, vor fi vândute + 400.000 euro/bucata si vor fi fabricate doar o serie limitata de 99 masini...
ar fi cea mai rapida masina din lume... nu stiu cat consuma in carburant...
#23945 (raspuns la: #23788) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
souris - de carapiscum la: 08/10/2004 14:25:50
(la: Guvernul american împotriva fabricantilor de tigari)
Eu cred ca daca ai pus fumatul in locul altui lucru care pe deasupra mai este si bun, mai ales ca si constientizezi acest aspect, atunci e cu atat mai rau. Exista mai multe scnerarii posibile: 1. in fiecare dimineata si seara in loc sa-ti faci rugaciunile de rigoare iti pui mustiucul in coltul gurii si tragi cu sete din tabacioc de zici ca vrei s-o inghiti deodata- va sa zica renunti la rugaciune in folosul tigarilor si a satisfacerii nu unei necesitati, cum zic multi, ci a unui viciu personal care te tine legat in chinga lui amara (renunti la dragostea lui Dumnezeu pt. un lucru nefiresc); 2. iti faci rugaciunile necesare dar dupa ce te ridici din genunchi te duci intins spre pac-ul cu cartuse neconsumate si-ti tragi cate un glonte direct in inima plamanilor- ar fi mai multe explicatii plauzibile aici si mai multe motivatii de la care pleaca gestul respectiv, eu insa vreau sa scot in evidenta un alt aspect f. important si anume ca nerenuntarea la acest viciu chiar in conditiile in care suntem mai apropiati de viata bisericii, face ca rugaciunile noastre sa-si piarda aproape in mod automat efectul. 3. nici nu te rogi si nici nu fumezi- ultimul lucru e bine ca nu-l faci, dar daca esti crestin numai cu numele (sau poate ca nici macar asa) atunci trebuie ca cineva sa-ti spuna pe sleau ca "vamesii si pacatosii vor intra primii in imparatia lui Dumnezeu" iar tu te vei uita la ei cum se bucura; ultima categorie, a patra, este a oamenilor care implinesc cuvantul Scripturii intocmai si nu-si intineaza viata cu fumuri de nici un fel- fumatul lor consta in consumarea zilnica in rugul aprins al rugaciunii, in post si smerenie.

Concluzia mea e ca daca ai pus fumatul in locul a ceva bun si folositor, atunci e cazul sa pui acel "ceva" bun si folositor la locul lui de cinste de mai inainte si sa scoti de la tine tabaciocul. Vorbesti de "pionieza in loc de cui"... De unde stii tu sigur ca fumatul e mai degraba o pionieza in comparatie cu altele, de unde stii tu cum va judeca Dumnezeu? In fond si la urma urmelor problema nu e neaparat tigara, ci faptul ca ne lasam prada unui viciu. Aminteste-ti: bogatia nu e un rau in sine, ci reaua ei folosire duce la pierderea sufletului.

Acest principiu se aplica peste tot in viata: depinde in ce scopuri folosim anumite lucruri, chiar si vorbe. Si aici vin cu argumente ca fumatul este un rau in sine, un pacat. Sa-mi zici mie acum cam care ar fi scopul fumatului, ce aduce el benefic in noi? Nimic, numai desertaciunea fumurilor. Ca daca am sta sa socotim pana si cheltuiala care se face cu tigarile, asta sa stii ca un fumator sadea ar putea f. bine sa-si cumpere in vreo 20 de ani o masina destul de buna cu banii ce i-ar economisi din tigari. Ca sa nu mai pomenesc de aspectul moral al problemei si anume ca in timp ce parintii stau la cafele si tigari, copiilor lor le refuza placerea unei prajituri pe motivul lipsei de bani. Dar ce-ar fi ca in loc sa fumam o saptamana sa punem banii in celalalt buzunar, sa-i economisim si sa facem o fapta de milostenie unui amarat care moare de foame? Sau ce-ar fi daca nu numai ne-am lasa noi de fumat, dar si pe altii i-am indemna sa faca la fel si n-am incuraja viciul? Vezi tu, am vorbit despre ce nu aduce bun fumatul... Stii tu oare cam cate rele aduce in schimb? Sa zicem ca lasam la o parte problema majora a cancerului de plaman pe motiv ca multi afirma ca pot sa traiasca cu el (ca oricum cu o moarte suntem datori) dar fara tigari nu pot. Ok. Sa vedem totusi ce mai influenteaza fumatul: respiratia, vazul, auzul, culoarea pielii (in special in zonele frecvent atinse de caldura degajata din chistoc), culoarea dintilor si smaltul de pe ei, papilele gustative, mirosul gurii, parului si imbracamintei, sputa ce se elimina (scuipatul- majoritatea fumatorilor sunt flegmatici, in sensul ca scuipa pe unde apuca), circulatia periferica a vaselor sangvine, inima, ficatul, rinichii... Am uitat ceva? Se prea poate, toate organele interne si externe ale omului sunt afectate mai mult sau mai putin de fumat. Si nu in ultimul rand cei de langa noi care nu fumeaza sunt cel mai puternic afectati pt. ca inhaleaza gazele expirate din gura fumatorilor- fumatul pasiv este considerat si mai nociv.

Crezi ca e mai pacat sa bei o cafea? Ma indoiesc. In primul rand depinde si in acest caz care sunt motivatiile tale. Daca la cafea adaugi si o tigara, si daca in loc sa o bei din necesitate (desi aspectul este totusi discutabil) tu te duci si o bei la vecina/vecinul ca sa mai poti barfi un picut... Sau daca cafeaua (ca sa folosesc o cacofonie ce-mi place sa o aud la unii) se lungeste cat o zi de post si te face sa uiti de indatoririle tale...

Eu te pot asigura, ca fost fumator si consumator ocazional de cafea (adica o data la cateva luni), ca simptomele care ma aprind cand vin in contact cu persoane din acestea afumate la propriu sunt f. neplacute. Culmea e ca fumatorii si cafengiii, betivii sau desfranatii, toti au impresia ca ei sunt cei care nu gresesc si ca eu, care ma abtin de la asa ceva, sunt "impotriva firii". Cum adica, Doamne ma iarta, de cand ne-a facut pe noi Dumnezeu locomotive cu aburi de scoatem fumul pe gura mai ceva ca furnalele de minereuri? Pai daca ar fi vrut ca noi sa fumam, vorba parintelui Cleopa, atunci ne-ar fi facut cate un burlan in cap ca sa putem scoate fumul pe acolo.

Precizez ca in unele locuri am folosit exprimarea la modul general.


-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#24468 (raspuns la: #24409) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Masina in SUA - de Adrian Marchidann la: 16/10/2004 16:34:35
(la: Automobile si soferi)
Adevarat, la tara nu exista trotoare. Trebuie sa mergi pe iarba si sa speri ca nu calca vreo masina care goneste. Scary.

In Manhattan, lucrurile stau cu totul altfel. Daca ai masina, ai o mare problema. Este imposibil sa gasesti un loc de parcare gratis si nu poti tine masina parcata intr-un loc mai mult de doua-trei zile pentru ca vin gunoierii si trebuie sa le faci loc. Asta intre 11 am si 1 pm, adica atunci cand esti la servici. Medicii unui spital trebuie sa isi lase pacientii ca sa isi mute masina. Nu este gluma cu amenzile, iar eu nu stiu unde gasesc ai un loc de parcare.

Poti gasi mai multe locuri seara, dar circul reincepe a doua zi. Intr-o zi am inghesuit masina intr-un loc atat de stramt incat mi-a trebuit 15 minute sa o manevrez pe loc. In alta zi am cautat un loc de parcare timp de 3 ore. Pentru ca nu am gasit, mi-am parcat masina in Queens si am luat metroul acasa.

Prietena mea a fost mai practica. Si-a parcat masina pentru 2 ani in alt stat: New Jersey.
Dreptul la anonimat.. - de Adrian Marchidann la: 16/10/2004 18:23:33
(la: Anonimitatea la Cafenea, pro sau contra.)
cred ca este dreptul de ati exprima opinia fara ca cineva, fie ca este un psihopat ori un organ de urmarire penala aservit politic ori unei corporatii, sa stie cine esti. Asta pentru a nu te trezi a doua zi cu geamul spart, cu cauciucul de la masina taiat, ori plin de sange in sant.

Cred ca inconvenientul de a avea o cafenea zgomotoasa, uneori vulgara, este mai mic decat una care cenzureaza opiniile, oricat de deranjante ar fi acestea pentru diferiti indivizi.

Aceasta este esenta libertatii de exprimare aparata de amendamentul 1 al constitutiei americane si care cred ca ar trebui aparat si aici.
#25301 (raspuns la: #25298) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Organic vs anorganic - de Adrian Marchidann la: 02/11/2004 22:42:08
(la: Obezitatea la americani)
Anisia, ozzy se referea la alimente organice ca la cele fara pesticide, ingrasaminte, aditivi ori hormoni. Antonimul nu este anorganic. Acest termen nu exista in Romania, desi cum el spunea, la tara exista alimente organice.

Din pacate, nici in Romania nu mai poti fi sigur ca alimentele sunt organice pentru ca atat fermierii cei mai bogati cat si taranii cei mai saraci folosesc tot felul de substante.

Gustul bun nu este echivalent cu organic. Gustul fad al alimentelor din Occident vine cred de la supraproductie ori de la culegerea legumelor si fructelor cand sunt verzi inca. In State, ca sa declari un aliment organic, trebuie sa indeplinesti niste cerinte foarte stricte.
#27404 (raspuns la: #27196) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
organic vs biologic - de desdemona la: 03/11/2004 11:31:29
(la: Obezitatea la americani)
E o particularitate a limbii engleze vs franceza, cand se foloseste in mod conventional un cuvant si nu altul pentru a desemna un obiect. E ciudat uneori pentru un observator din afara, ca intotdeauna sa isi aminteasca exact cuvantul ce trebuie folosit. In Anglia se foloseste cuvantul 'organic' pentru ceea ce in Franta se numeste 'bio" sau "produit issu de l'agriculture biologique". La fel se foloseste in Anglia "mobile" pentru celular si in Franta "portable". In America se mai foloseste (corectati-ma daca gresesc) si "cell phone". Daca ii spui unui francez ca vorbesti pe 'mobile' ai sanse sa se uite mirat la tine, si la fel daca ii spui ca mananci legume 'organice' - isi va inchipui ca esti un fel de martian care poate la o adica sa consume materii anorganice ... pietre si fier vechi.
Si exista un control strict asupra calitatii, se pedepseste foarte aspru incercarea de-a vinde ca 'bio' un produs care nu e conform standardelor. Daca o analiza dovedeste asta, vanzatorul risca prea mult, deci de regula nu se produc astfel de fraude.
Desdemona
#27474 (raspuns la: #27472) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Certificarea alimentelor organice - de Adrian Marchidann la: 03/11/2004 17:17:44
(la: Obezitatea la americani)
Pentru cei ce vor sa stie ce este un aliment organic si cum se verifica daca un aliment este organic sau nu, iata doua link-uri:

http://en.wikipedia.org/wiki/Organic_food
http://en.wikipedia.org/wiki/Certified_organic
#27521 (raspuns la: #27472) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...