comentarii

organism viu


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
un organism viu???? - de dorinteodor la: 19/04/2006 12:16:50
(la: Limba romana e un organism viu)
Intreb doar: Poate fi limba romina un organism viu daca este total intoleranta la greseli? eu o vad vie doar pe forumuri, care sint pline de greseli pe care nu le prea baga nimeni in seama din moment ce mesajul este inteles corect. dorinteodor
ce poate fi sufletul - teorie din 1998- - de adacartianu la: 20/03/2004 14:59:16
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
*** Contemplând asupra marilor scrieri, începând de la filosofii antichităţii şi până la cei contemporani, am întâlnit o diversificare bogată de idei, asupra sufletului şi asupra sentimentelor. Aprecierea mea este că nu s-a ajuns la o concluzie finală definitoare, iar ce ştim, este ceea ce raţiunea ne-a permis să înţelegem şi să descifrăm.
De aceea gândesc că o mare parte din sentimentele noastre nu ne sunt pe deplin cunoscute. Şi uneori sub influenţa raţiunii care le controlează, sunt ori mai intense, ori diminuate ca valoare şi conţinut.
Omul este bivalent, trăieşte pe seama celor două
( raţiune şi suflet ), însă nu necesită o informare amplă despre acestea, mulţumindu-se cu caracteristici generale. Însă ca orice alte existenţe, acestea trebuie cunoscute în întregime, sau măcar în întregimea care ne este permis să cunoaştem.
Sufletul ca orice alt lucru trebuie studiat cu amănuntul, pentru că există întotdeauna întrebarea, ce este sufletul?
Majoritatea l-au căutat prin raţiunea care le defineşte şi analizează pe toate, eu am să-l caut în abstract. Pentru că sufletul nu are caracter echivoc, ci abstract.
În concepţia mea sufletul nu poate fi definit prin raţiune, pentru că nu are caracter raţional. Este o entitate existential conştientă prin raţiune, dar total abstractă ca formă.
Astfel că trebuie căutat abstractul, prin care înţeleg separarea şi generalizarea însuşirilor caracteristice ale sufletului, căci despre el discutăm.
În filosofie abstractul este categoria care desemnează cunoasterea proprietăţilor esenţiale şi generale ale obiectelor şi ale fenomenelor, reflectând asupra notelor esenţiale şi generale, lăsând la o parte particularităţile concrete - senzoriale, ale obiectelor.
Sufletul este abstract din cauza lipsei de ilustrări fizice concrete a acestuia. Deoarece sufletul nu are reprezentări materiale decât atunci când omul tranfsormă sentimentele în acte ale acţiunii sale.
Totodata pornind de la analiza sufletului din prisma proprietăţilor lui generale şi esenţiale vom ajunge să vedem că tot ceea ce este general în suflet deja cunoaştem, pentru că sentimentele prin care caracterizăm sufletul ne sunt cunoscute în definire ca orice alte lucruri şi însuşiri exterioare. Generalitatea se află permanent în conştiinţa noastră, nu ne putem desprinde de ea în gandire pentru că există fără îndoială pe deplin legată de fiinţa noastră în caracterizarea generală a individului. Proprietăţile esenţiale ale sufletului nu se pot gândi cu amănuntul, ele doar există undeva în noi, mai adânci decât gândul.
De aceea există această incertitudine asupra sufletului, pentru că dacă omul nu poate gândi logic asupra a ceva, consideră că acel ceva nu există cu adevarat şi totul este imaginaţie.
Însă esenţa pură a sufletului se dovedeşte a fi în noi datorita faptului că uneori gândul în genialitatea sa reuşeşte să gândească esenţa chiar dacă nu ştie ce este aceasta cu adevarat.
Sentimentele pe care le trăim ne definesc în ineriorul nostru, le percepem inevitabil şi cu ajutorul lor caracterizăm sufletul ca pe un general în fiecare, individualizându-l doar în funcţie de intensitatea simţirii generalitaţii din fiecare. Esenţialul este totuşi în fiecare acelaşi, iar din esenţial pornesc toate aceste trăiri individuale. Profunzimea sufletului este de fapt abstractul din el, nedefinitul ce nu se defineşte decât printr-o înşiruire de sentimente, dar care este mai profund decât acestea şi mai complex.
Pentru că proprietăţile generale sunt doar adjectivele unui singur cuvât care este esenţa. Sufletul privit din prisma proprietăţilor generale şi esenţiale este definit în conştiinţa noastră doar de generalitatea sa, esenţialul ridicând problema cunoaşterii în întregime a sufletului. Esenţa sufletului nu poate fi descoperită cu ajutorul trăirilor noastre, acestea au darul de a ne formula o idee despre ceea ce numim suflet, însă adâncimea pe care omul nu are puterea să o găsească este de fapt sufletul pur, restul sunt doar amănunte.
Iar omul este un norocos că poate înţelege aceste amănunte, chiar dacă esenţa reprezintă totul. Avem informaţii despre suflet ca exprimare independentă de raţiune, pentru că sentimentele nu sunt raţionale, dar nu avem o certitudine adevărată asupra lui însuşi ca un întreg ansamblu de reprezentări, tocmai din motivul că nu-i cuprindem logic esenţa, ci doar o simţim la întâmplare.
Încercând să cunosc sufletul prin abstract, privindu-l ca fiind independent de ce e în mine raţional, detaşat de obiecte şi de relaţiile care există în realitate, devenind astfel o entitate separată de mine, dar pe care o cuprind, nu din voinţa mea, ci a ei, descopăr o oarecare putere de a atinge esenţa. Poate gândind sufletul mai puţin, trăindu-i sentimentele fără o analiză interioară de a afla ce sunt, de unde vin, m-aş apropia de esenţa sufletului, care poate fi un tumult al nonsensului care capătă sens doar din exprimarea mea liberă.
Totodată esenţa sufletului se poate afla într-un centru nervos, dar în acest caz nu ar fi nimic mai mult decat organic, şi ne-am îndepărta de la mitul sufletului veşnic. Poate esenţa sufletului se află în libertatea lui de mişcare, mişcare care nu poate fi condiţionată de nimic.
Poate tocmai această mişcare liberă este baza de pornire a tuturor sentimentelor, gândind că toată generalitatea simţită nu poate exista decât printr-o acţiune a ceva, deoarece un repaos nu poate produce o reacţie, o trăire, astfel că sentimentele oamenilor nu pot provenii decât printr-o acţiune de ordin interior sau exterior.
Vom căuta însuşirile generale, raportându-le la caracteristicile esenţiale independente de noi. Pentru că dacă am spus că sufletul este abstract, trebuie să arăt abstractul ce-l caracterizează.
Să ne imaginăm sufletul ca pe un tablou plin de culori desăvârşit aşezate, dar fără o formă concisă, o imagine nedefinită pe care noi trebuie să o interpretăm. Să spunem că fiecare culoare din acest tablou reprezintă un sentiment, astfel că vom enumera totul încercâd să-i definim particularităţiile.
Dividem sufletul în culori, aflând astfel calităţile acestuia.
Aceste culori devin simple culori, ignorând existenţa sentimentelor pe care le reprezintă. Sufletul devenind o paletă de culori.
Privindu-l astfel, cunoaştem definiţia fiecărei culori în parte şi încercăm să stabilim efectul ei asupra noastră. Clasificându-le în ordinea preferinţei noastre cromatice sau pe intensitatea culorii, obţinem o evaloare a scării noastre valorice şi totodată obţinem o informaţie despre o latură a personalităţii noastre.
O persoană care alege culorile vii înaintea celor închise, este o persoană veselă, optimistă, încrezătoare; o persoană care alege culorile închise, este tristă , pesimistă şi nâncrezătoare.
Aşa cum culorile au o gradare în preferinţele noastre, aşa şi sentimentele sunt preferabile într-o anumită ordine.
Prin această ordonare a culorilor şi a sentimentelor ne individualizăm şi concretizăm imaginea noastră exterioară şi interioară.
Vorbeam despre caracteristicile esenţiale independente de noi, acestea sunt lucrurile exterioare prin care în suflet se produc o serie de sentimente, singurul esenţial al sufletului dependent de noi şi prin care putem trăi unele sentimente, este gândul.
Sufletul este o complexitate de calităţi şi sentimente care se află într-o deplină analogie unele cu altele. Cum de altfel se poate constata foarte uşor prin extinderea unui sentiment în altul. Ca de exemlu trecerea de la sentimentul de iubire în sentimentul geloziei sau urii, sau de la tristeţe la bucurie. Toată această schimbare sentimentală evidenţiază legătura analoagă a trăirilor. Un sentiment produce un alt sentiment, o trăire produce o altă trăire.
Nimic nu se întâmplă necoordonat şi nefiresc, totul are o bază reală de pornire şi un scop în apariţie şi desfăşurare.
Multe nu par evidente, însă sunt oricât de mărunte şi, se divid în mai multe feluri de simţiri şi exprimări.
Privind sufletul asemeni unui tablou abstract, fiecare înţelege din nonsensul lui, ceea ce i se pare a fi convenabil şi inteligibil pentru sine.
Şi cum de multe ori viziunea unui individ este împărtăşită şi de alţii, atunci tabloului i se va da o definire plauzibilă şi acceptată.
Însă cu toate acestea fiecare trebuie să-şi picteze singur tabloul abstract în funcţie de culorile preferate, în ordinea şi combinarea care i se potriveşte.
Am afirmat că putem încerca să definim sufletul prin culori.
Vom gândii că acesta nu este mai mult şi nu exprimă mai mult.
Este pur şi simplu vizibil. Conştiinţa identifică culorile şi prin efectul lor asupra noastră le ierarhizăm. Astfel că eu în tabloul meu aş aşeza înainte de toate culoarea albastră. De ce?
Albastrul îmi reprezintă cerul, libertatea mea de a fi şi de a visa o nemărginire.
Privind albastrul îmi voi simţii dorinţa de a zbura, ceea ce reprezintă o libertate imposibilă, dar la care sper şi mă gândesc că aş putea să o ating într-un fel.
Apoi aş alege culoarea roşie, pentru că îmi place alături de albastru, fiind o culoare aprinsă care îmi transmite ideea de viaţă.
E ca un foc ce-mi aprinde trupul în nevoi şi trăiri vulcanice. Reprezentând pentru imaginea mea dorinţa de descătuşare, de trăiri intense.
Astfel că îmi descopăr prin culori anumite senzaţii şi acestea devin stimulenţii mei interiori.
Considerând că astfel descopăr ceva nou în mine care vine din influenţa culorii asupra mea.
Revin la sentimente fără să mă gândesc la culori. Conştientizez că le simt dar nu ştiu de unde vin şi ce le produce. Spun că vin din suflet, dar nu ştiu ce este acesta. Atunci mă voi gândii ce anume mi-a produs sentimentul. Recurg la proprietăţile exterioare şi analizez vizual, auditiv, senzorial, tactil şi gustativ, prin care dintre aceste etape am trecut pentru a avea un sentiment.
Să spunem de exemplu că nu am mâncat nimic, nu am atins nimic şi nu am mirosit nimic, dar am văzut un apus de soare incredibil şi am auzit foşnetul mării.
Şi sentimentul care m-a străbătut iniţial a fost uimirea, apoi încântarea, emoţia şi bucuria.
Patru sentimente ierarhizate de o singură imagine care le-a produs fără ştiinţa mea.
Nu mi le-am creat singură raţionând că acestea trebuie simţite în acel moment, ci le-am trăit fără un scop anume dar cu o cauză.
Cauza fiind imaginea care a acţionat asupra mea independentă de conştiinţa mea.
Reacţia devine pur organică, însă această reacţie a fost determinată de ceva existent în mine. Nu am simţit durere şi nici vre-un organ care să-mi provoace aceste trăiri, dar conştientizez că au pornit din interiorul meu ca efect dintr-o acţiune exterioară.
În afara exteriorului şi al organicului există ceva mai mult, pe care nu-l pot determina material ca organ sau lucru exterior, dar ştiu că există. Este total independent de acestea, dar acţionează în deplină legătură cu ambele.
Astfel spus nu putem avea un sentiment dacă nu-l trăim organic şi totodată dacă un factor exterior nu acţionează asupra organicului, dar se întâmplă uneori să fim conştienţi că trăim un sentiment care nu provine din exterior, ci din interior. Astfel ca nu numai exteriorul produce sentimente spre interior ci şi interiorul spre interior, sentimente care se nasc din esenţă si nu au definire.
Tot ceea ce defineşte omul spre exterior din suflet sunt numai proprietăţi generale, iar tot ceea ce omul nu poate definii şi înţelege din suflet, sunt proprietăţile esenţiale ale acestuia.
Toate gândurile noastre pornesc din exterior spre interior, astfel se poate spune ca şi sentimentele noastre pornesc din exterior spre interior. În interior fiind doar definite şi trăite, în exterior fiind constatate şi preluate.
Aşa cum se preiau informaţiile, asa interceptăm şi factorii care ne produc sentimente. Iar acestea nu se produc la ordinul raţiunii şi nici la nivelul ei.
Conştienţi de faptul ca trăirea noastră produce mai mult decât putem gândii şi asimila din exterior, chiar dacă avem tendinţa să considerăm toate sentimentele noastre ca fiind produsul unor acţiuni din afară, nu putem să contrazicem nici ideea conform căreia o parte din sentimentele umane se nasc ăn interior şi le reprezentăm exterior printr-o acţiune de orice fel.
Cum am afirmat anterior, sufletul dacă ar fi organic ar fi reprezentat de cel mai sensibil organ din constructul nostru anatomic.
Pentru că numai un organ foarte receptiv şi senzitiv ar avea puterea să dezvolte în noi o asemenea gamă variată de trăiri şi, nu numai variată cât diferenţiată calitativ şi sensibil.
Iar pentru că nu toţi putem trăii sentimentele la aceleaşi nivele, am gândii că acest organ se dezvoltă diferit în fiecare. Astfel spus categorizăm oamenii în fiinţe sensibile, mai puţin sensibile sau insensibile.
Totuşi un organ care se pretinde a fi senzitiv atât de sensibil, încât să poată produce astfel de reacţii interne, nu se poate dezvolta la unii excesiv, iar la aţii deloc.
Atunci ajung să gândesc din nou, că acest suflet este imposibil să nu existe în fiecare, ca o abstractizare a fiecăruia.
Este ceva ce nu are înţeles decât organic datorită reacţilor acestuia la diferiţi stimuli exteriori, dar este o existenţă care nu-şi are explicaţie logică.
Aşa cum nici efectul culorilor asupra noastră nu-l putem explica, pentru că fiecare individ vede într-o culoare altceva decât văd eu.
Cineva poate spune că o culoare îi determină un gust sau un miros, aşa altcineva vede în culoare un obiect sau chiar un sentiment.
Totul depinde de fiecare în parte, aşa cum un tablou abstract este înţeles de fiecare în parte.
Să spunem că eu privind culoarea portocalie, mă gândesc la o portocală şi îi simt gustul, aceasta provocându-mi o reacţie a papilelor gustative şi mi se face poftă de o portocală.
În acest caz putem vorbii de o reacţie fizică creată de raţiune prin imaginea imaginară a portocalei. Însă pofta nu e un sentiment ci o reacţie pur fizică care poartă această definire.
Poate am deviat de la subiectul iniţial prin care am vrut să definesc sufletul, abstractul de la care am pornit. Această trecere prin organic şi material a avut ca scop evidenţierea faptului că sufletul e abstract şi nu-l pot definii altfel.
Dar totuşi abstractizarea a ceva se datorează faptului că acel ceva este conceput ca o generalitate, iar în temeiul lui nu au fost aduse suficiente dovezi de a fi demonstrat şi asta îmi întăreşte convingerea că ce a rămas nedemonstrat asupra sufletului este esenţa, adâncimea pe care nu o vom putea explica niciodată, dar pe care avem norocul să o simţim uneori.
Atunci aş putea venii să gândesc că putem definii sufletul prin absurd, ceea ce înseamnă contrazicerea oricărei logici şi prin metoda reducerii la absurd să demonstrez un adevăr.
Este logic să gândim că nu există suflet atâta timp cât nu avem o formă real palpabilă sau vizibilă, este logic să căutăm un adevar asupra sufletului pentru a avea siguranta că acesta există, este logic să nu ne încredem în vise care până acum nu au putut fi demonstrate, este logic că suntem nişte dobitoci dacă credem că aceasta este logica sufletului.
Este absurd să gândim că nu există suflet dacă acesta nu este un material palpabil!
Logic suntem nişte imbecili şi absurditatea noastră este sufletul, singurul adevar ilogic, dar care există.
Metoda este modul în care cercetez ceva pentru a cunoaşte şi transforma realităţile obiective.
Obiectivitatea sufletului se găseşte în sentimentele care îl fac real în conştiinţa noastră, pentru că dacă nu am fi conştienţi de acestea nu am şti despre suflet că există.
Sufletul este singura realitate obiectivă, dar pe care lumea nu o ia în seama decât din nevoia egoistă de a trăii uneori regeşte.
Descartes spunea că pentru a cunoaşte sentimentele sufletului trebuie să facem distincţie între funcţiile sale şi acelea ale corpului. Astfel că el gândeşte că ceea ce este în suflet “afect”, adică efect, este în corp acţiune.
De aici concluzionez că sentimentele sunt efectele unor acţiuni dependente sau independente de noi. Iar ceea ce înţelegem că aparţine numai de noi, în interirul nostru si, nu aparţine nici unui alt corp, atribuim sufletului.
Virtutea umană nu se afla în corp, ci în suflet.
Sufletul este un construct imaterial ce-şi găseşte locul în materie.
Sufletul nu are definiţie de aceea nimeni nu poate să spună ce este, însă sufletul are simţire şi simţindu-l putem spune ce este.
În vasta sa exprimare şi întindere interioară putem înţelege legătura sufletului cu universul, iar de aici gândim că adâncimea sufletului omenesc este nelimitată completându-se cu adâncimea universului, astfel sufletul devine libertatea omului, libertate pe care nu o găseşte pe lume. Sufletul este elementul care ne leagă de întreg prinrt-o neânţeleasă armonie cu tainele universale.
Sufletul poate fi nedefinirea care are definire prin moartea organicului, atunci când omul devine el însuşi esenţă.
Este singura liberate autentică a omului, dar pe care acesta şi-o îngrădeşte cu bună ştiinţă, contabilizând-o şi disecând-o ca la o oră de anatomie.
Sufletul este martirul imaginaţiei noastre. Poate fi gândit, ca fiind unitatea născută din legătura între forţa universală contopită cu forţa organicului. Numai printr-o astfel de conexiune fantastică, sau interacţiune fizică între forţe cu poli opuşi,cu sarcini diferite, sufletul
şi-ar găsi definiţia ce se vrea a fi un adevăr, contestabil.
Sufletul este o forţă narturală care acţionează asupra organicului pământesc în funcţie de forţa emanată de fiecare organism în parte. Astfel că omul ar putea fi cel mai puternic organism viu al planetei, sau cel mai slab, iar din legătura sa fizică cu universul iau naştere sentimentele.
Aşa că dacă sufletul este o forţă naturală, nu omul cuprinde sufletul în sine, ci sufletul îl cuprinde pe om. Gândind astfel înţeleg ce este de fapt şi omul şi sufletul : natură si forţă universală.
Iar daca sufletul cuprinde omul, s-ar putea ca noi sa existam tocmai din nevoia sufletului de a traii, de a se exprima, si astfel spus sa fim doar simple existente de care acesta se foloseste in exprimarea sa. Ca orice anorganic care are nevoie de materie pentru a fi si-a gasit locul propice in oameni, iar de aici apare proprietatea omului de a avea suflet si dependenta sufletului de om.
Cred că de aceea se spune că sufletul este veşnic, forţa universală nu dispare niciodată, indiferent daca organicul se dezintegreaza.
Pt. Serban - de Paianjenul la: 18/06/2004 10:51:42
(la: Viata gay...romaneasca!)
"Pe de alta parte, nimeni nu poate nega evolutia speciilor."


- Depinde.

Despre ziua a CINCEA a creatiunii cartea Genezei spune:

"Dumnezeu a zis: 'Sa misune apele de vietuitoare si sa zboare pasari deasupra pamintului pe intinderea cerului.'"

Despre ziua a SASEA a creatiunii aceeasi carte spune:

"Dumnezeu a zis: 'Sa DEA (?!) pamintul vietuitoare dupa soiul lor, vite, tiritoare si fiare pamintesti dupa soiul lor'. Si asa a fost."

Biblia NU ne relateaza si CE s-a intimplat EFECTIV dupa aceasta porunca a fost pronuntata... CINE anume a executat ordinul (?!)...CUM anume a "DAT" pamintul aceste vietuitoare!... SPONTAN?... Forme SIMPLE mai intii, APOI forme mai COMPLEXE?...

(...Tot in ziua a SASEA se spune ca a fost creat si OMUL.... SEPARAT de celelalte animale... TOT din TARINA pamintului... dar NU scrie NICAIERI ca inainte de a fi fost "ANIMAT" de "suflarea de viata" de la Dumnezeu, omul ar fi aratat ca o statuie de lut!...)...

Cert este deci ca atit Biblia cit si evolutionistii afirma un ADEVAR:

toate vietuitoarele de pe planeta Pamint isi au originea in APA ("supa" primordiala)

sau

in TARINA PAMINTULUI... adica toate elementele chimice care se gasesc intr-un organism viu, se gasesc SI in TARINA pamintului.

Presupunind ca SI actul creatiunii a implicat succesiunea "forme SIMPLE - forme COMPLEXE", (asa cum le prezinta si plansele despre INCRENGATURA ANIMALELOR, din laboratoarele de biologie)... intrebarea care mai ramine ar fi "CIT a durat in realitate acest proces" in care pamintul a "DAT" vietuitoare:

ORE? - ca in versiunea CREATIONISTA unde procesul a fost conditionat, coordonat, supravegheat (CATALIZAT?!) de un CREATOR...

sau

MILIOANE DE ANI? - ca in versiunea EVOLUTIONISTA - unde nu ar fi fost nevoie DOAR de perioade "innebunitor" de lungi de timp, CI SI de conditii FAVORABILE... prea NUMEROASE... si obligatoriu ACCIDENTALE....


Revenind deci la afirmatia

"nimeni nu poate nega evolutia speciilor",

SPECULATIA mea este:

faptul ca evolutionistii prezinta ORDINEA CORECTA a aparitiei speciilor, NU dovedeste neaparat SI ca aceasta aparitie a necesitat milioane de ani... nici NU invalideaza teoria creatiei!...


Alte pareri pro si con:
http://www.answersingenesis.org/
http://www.noanswersingenesis.com/
#16363 (raspuns la: #16223) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Paianjenului - de Radu Herjeu la: 16/08/2004 16:05:25
(la: E vina noastra!)
Eu nu cred in necesitatea generatiilor de sacrificiu. Poate doar in cazuri extreme, dupa o conflagratie mondiala sau un cataclism natural care ar putea distruge cea mai mare parte a unei tari.
Suntem toti generatii de sacrificiu, pentru ca, in realitate, nimeni nu se sacrifica cu adevarat pentru ceva. De exemplu, pentru tara! Cine-i tara? O poti defini in fel si chip. Eu prefer s-o vad ca pe un organism viu care ne-a plasmuit pe toti. Si toti ii suntem datori pentru asta. Ca vrem, sau nu, suntem o parte din ea, din spiritul ei.
#19866 (raspuns la: #19808) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
In principiu... - de Axel la: 08/10/2004 18:30:21
(la: Proiectantul de farfurii zburatoare)
...calculele sint corecte - in definitiv, e vorba de aplicarea unor legi fundamentale - insa autorul scapa din vedere citeva lucruri esentiale:


1. inertia: nici un factor inertial nu e reprezentat in expunerea domniei-sale...or daca ne gindim la un obiect atit de complex, cu o masa evident mare, inertia nu e un factor neglijabil;

2. consecintele deplasarilor la viteze de 10-20 de ori mai mari decit viteza sunetului prin atmosfera: supraincalzirea suprafetelor de atac la niste valori care le-ar transforma in lichid...;

3. in fond, principiul folosit e cel al lui Coanda - acesta l-a utilizat la proiectarea aerodinei sale lenticulare - doar ca, la viteze extrem de mari, nu se mai aplica, insasi densitatea aerului devenind un obstacol major si de nedepasit.

4. in cazul accelerarilor bruste, de la 0 la la viteze hipersonice, ce organism viu ar rezista unei asemenea suprasarcini? Din cite stiu eu, cea mai mare suprasarcina suportata de un om a fost de 7g, iar tipul respectiv a avut ulterior mari necazuri...n-a mierlit-o da' nici mult nu mai avea;

5. in nici una din diagramele fortelor expuse nu am intilnit rezultanta inertiala...puf! a disparut!

6. autorul vorbeste de asa-numita "deplasare in zig-zag", prin cuplarea succesiva a extremitatilor celor doua discuri rotative. Cuplarea, bun...dar nu imi imaginez materialul din care ar trebui sa fie facute cuploarele ( mecanice ) pentru a rezista unei fantastice forte de rupere si forfecare...mai spune autorul ceva de cuplare electromagnetica. Electromagnetica? Nu am gasit nicaieri calculate valorile cimpului necesar pentru a realiza cuplarea si credeti-ma, ar trebui sa fie MARI valorile alea iar curentul sa fie continuu si unde naiba ar intra atitia acumulatori in farfuria aia?

7. afirmatiile conform carora motoarele reactive sint limitate e in parte adevarata; totusi, sa nu uitam ca pulsoreactoarele pot sa efectueze zboruri in stratosfera.
8. singurele mijloace de propulsie cu care se spera sa se ajunga la viteze uriase sint propulsia ionica si cea cu laser, insa nici pe departe la viteza luminii ( !! ), iar acestea au ca scop eliberarea unei nave spatiale de greutatea ocupata de carburantul necesar unor calatorii foarte lungi si asta in primul rind...viteza vine pe planul doi.



Mecanica newtoniana admite ca nu exista limita de viteza in Univers insa, din pacate, teoria relativitatii o face. Sa luam exemplul unei particule incarcate ( un electron ), propulsate intr-un accelerator. Probabil ca in prima etapa a "cursei" acesta va atinge 99.99% din viteza luminii insa asta cu pretul cresterii masei si energiei.

S-a sugerat ca daca s-ar putea modifica proprietatile spatiului in vecinatatea unui vehicul spatial, consecinta ar fi cresterea vitezei acestuia pina la viteza luminii, deoarece viteza luminii este o masuratoare a proprietatilor vidului, permeabilitatii si permitivitatii.


Nu vreau sa ma lansez in calcule - mi-a luat destul pina le-am descifrat pe alea de pe site - insa cred ca oricine poate sa inventeze orice, atita vreme cit lasa pe dinafara citeva principii fundamentale ale existentei Universului.


Si totusi, sa incercam, mai curind decit sa-l catalogam pe om drept ticnit, sa zimbim ingaduitor; citi dintre noi au cu adevarat atit de mari sclipiri de creativitate, fie ele si pornite de la o premisa gresita?


---------------------------------------


"Create each day anew by clothing yourself with heaven and earth, bathing yourself with wisdom and love, and placing yourself in the heart of Mother Nature."

-- O-Sensei Morihei Ueshiba --

Am vazut cateva opinii exprim - de Dragos Neacsu la: 29/10/2004 19:53:29
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Am vazut cateva opinii exprimate si mi s-au parut ca au plecat de la premise false. In primul rand, cand unii se refera la BISERICA, fac greseala de a identifica Biserica cu cei meniti sa o pastoreasca. Nu ma mira, cam asta a fost definitia (secularizata) a Bisericii intiparita in mintile oamenilor de vreo 200 de ani incoace. Biserica este constituita din totalitatea celor care au fost botezati. Indiferent cat suntem de implicati in viata religioasa, reprezentam parti ale unui organism viu. Si fara sa vrem, incercand sa acuzam ierarhii sfarsim prin a ne acuza pe noi insine, ca sa nu mentionez faptul ca judecam pe altii (ceea ce este nu cred ca este nimeni indreptatit sa faca). Cei ce au incercat sa mai arunce cu putin noroi pe un obraz de preot sau episcop, s-au improscat si pe sine cu toate ca s-au pus sub inexistenta umbrela a afirmtiei (aparent exonerante): "nu am nimic cu Ortodoxia".
In alta ordine de idei, sunt sigur ca daca venea vorba de introducerea unei clase de educatie sexuala, nimeni nu s-ar fi scandalizat. Daca se introducea o clasa despre respectul pentru homosexualitate si pentru alte "valori" europene, nu s-ar fi facut atatea valuri. Si macar daca toate tevatura asta s-ar fi produs pe un fond real. Dupa cum multi dintre crestinii neortodocsi pot afirma, cu exceptia unor cazuri izolate, nimeni nu este obligat sa stea daca nu vor. Pana la urma, lectiile de religie pot fi luate ca simple exercitii de istorie sau de filosofie in caz ca nu vrem sa vedem dincolo de ochelarii de cal cu care ne-au inzestrat comunistii. Sunt sigur ca progeniturile ateilor vor fi scutite de plictiseala de a asista la o lectie de morala. Si e mai bine asa: de ce sa stricam orzul pe gaste?
Adela, pentru Destin - de (anonim) la: 02/01/2005 01:22:25
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sunt Adela. Ii raspund lui Destin:
Trimit mesaje fara sa ma inregistrez, fiindca am renuntat demult s-o fac. E o pierdere de timp, odata ce am gresit, probabil, de la bun inceput, cand am introdus parola. Asa ca programul nu ma recunoaste, desi sunt inregistrata - primesc o data pe luna mesajele de la "cafenea". Am incercat sa ma inregisrez din nou, dar nu merge, fiindca nu vreau sa-mi iau un pseudonim (de tipul "destin" sa altceva). Asa ca prefer sa ma prezint de fiecare data. Dupa cum vezi, nu sunt din tagma acelora, care isi schimba peste noapte numele sau sexul.

"Limba Romana este una singura,pentru toti romanii de pretutindeni!"
Adevarat graiesti matale, am vrut sa glumesc doar si sa va distrez un pic in ajun de Anul Nou, dar vad ca nu m-ai inteles, ba chiar ai reactionat cu un oarecare dispret si dusmanie. Imi pare rau. Daca ma suspectezi ca nu m-as considera romanca, sau ca nu consider romana ca fiind limba mea materna, te inseli.
Totusi, as vrea sa relatez, ca limba este un proces in continua schimbare, dezvoltare si chiar pokuare cu cuvinte straine, in ceea ce se aseamana cu un organism viu. Daca ar fi ramas pe loc, am fi vorbit si astazi o frumoasa limba latina. Asa - vorbim o frumoasa limba romana, desi nu toti, si nu numai in Basarabia.
Cat despre "scrisoarea la redactii" am scris-o cu ocazia unei prelegeri la radio, in care jurnalistul omni-stiutor si cu mare tupeu a vorbit, intr-adevar, despre cele relatate in scrisoare. Si despre luminarea din fund, deasemenea. Probabil, o fi vrut sa spuna "din interior", saracul.
E mare cunoscator, de altfel, in materie de goroscoape. Pacat ca eu nu cred in ele.
Un An Nou fericit la toata lumea!
Adela Vasiloi


#32561 (raspuns la: #32472) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
donquijote - de transilvanpop la: 25/07/2005 10:56:50
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Sunt intru totul de acord cu tine in ce priveste ameliorarea speciilor, doar transformerea unei specii in alta imi creeaza probleme de scepticism.
In ce priveste existenta sau nu a unei "puteri" exterioare, asta e alta problema. Pune alaturi un animal viu si un cadavru al aceluiasi tip de animal. Ambele organisme contin aceleasi materiale structurale. In cadavru reactiile biochimice decurg natural, aminoacizii se decarboxileaza generand amine biogene (tip cadaverina, putresceina, etc.), deci se degradeaza conform principiului entropiei. In mod normal ar trebui sa se petreaca acelasi fenomen si in organismul viu, daca nu ar exista acea "forta" care sa depaseasca entropia si in locul reactiilor de descompunere sa aiba loc metabolismul. Dar in mod fizic aceasta "forta" nu a fost pusa in evidenta.
#61107 (raspuns la: #60758) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fotografia si limba romana, strofa unu versul doi - de Dinu Lazar la: 02/08/2005 01:34:55
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Un citat foarte interesant si definitoriu dintr-un text mai lung scris extraordinar de domnul Alexandru Bogdan Munteanu:

Limbajul scris folosit pe internet de catre majoritatea românilor are caracteristica de a fi înţesat cu cuvinte si sintagme englezesti mai mult sau mai putin adecvate, in locul unora românesti care ar putea exprima perfect opiniile autorului. Cuvintul dintr-o limba straina care este folosit in locul unui cuvint autohton, desi ambele au acelasi inteles, se numeste "barbarism". Denumirea are o nuanta peiorativa, aceasta fiind o mostenire a termenului folosit de cele doua mari civilizatii europene antice (greaca si romană) pentru a desemna persoanele care nu le apartineau. Un termen mai potrivit pentru cuvintele neautohtone ar fi "străinisme", care nu mai induce nuanta peiorativa, fiind deja incetatenita folosirea unor termeni care indica originea cuvintelor straine, de exemplu "englezisme", "frantuzisme", etc. Dar "barbarism" sugereaza cel mai bine comportamentul unui cuvint strain care nu se pliaza regulilor limbii in care este introdus, la fel cum "barbarii" de odinioara nu doreau sa respecte normele sociale ale marilor civilizatii antice.

Marele pericol al acceptarii "barbarismelor" in limba româna este potentialul lor distructiv asupra structurii de baza a limbii. Ceea ce diferentiaza barbarismele de neologismele "civilizate" este tocmai faptul ca nu se pot incadra in regulile gramaticale existente, pentru ele trebuind sa fie adoptate exceptii de la aceste reguli. Dar cu cit se accepta mai multe exceptii de la o regula gramaticala, cu atit regula respectiva devine mai insignifianta si intr-un sfirsit va fi desfiintata. Gramatica este schela pe care este cladit "edificiul" limbii, iar dezagregarea unei portiuni din aceasta schela poate avea consecinte dezastruoase pentru intregul edificiu. Persoanele care folosesc barbarisme in limbajul curent nu sint constiente probabil ca in acest fel incurajeaza introducerea unor "cai troieni" in limba româna, care in timp pot sa o distruga. La fel ca si un organism viu, limba unui popor a evoluat lent si a ajuns la o stare de echilibru. Barbarismele nu fac decit sa atace permanent acest echilibru, iar numarul lor in continua crestere le va usura mult sarcina. Cei care vor avea de suferit de pe urma acestui deznodamint vor fi tocmai cei care au contribuit la el, dar nu i-au prevazut consecintele sau nu le-a pasat de ele.

Insa poate ca barbare nu sint cuvintele, ci chiar oamenii care pentru a se simti "la moda", distrug (in mod inconstient sau cu buna stiinta) o limba cladita pe parcursul a sute de ani. Exista in momentul de fata din ce in ce mai multe persoane de toate virstele care se "remarca" prin folosirea barbarismelor, in special pe internet, dar din ce in ce mai frecvent si in limbajul de zi cu zi. Iar cei care indraznesc sa le atraga atentia asupra limbii "stricate" pe care o folosesc sint luati in ris sau insultati. Folosirea barbarismelor nu este nici pe departe un semn de cultura sau de modernitate, din contra este cel mai bun indiciu al superficialitatii in gindire si al respingerii unui minim efort intelectual care ar implica folosirea cuvintelor românesti, mult mai adecvate pentru a comunica si a face inteles orice tip de mesaj. Pentru persoanele care folosesc cu precadere barbarisme in limbajul curent (scris sau vorbit) voi folosi de acum incolo denumirea de "barbarişti".

...si ceva mai departe:

...este cel putin stranie atitudinea multor romani care isi considera limba materna ca fiind o limba de categoria a doua, inferioara celei engleze. Admiratia fara limite fata de limba engleza este probabil datorata necunoasterii caracteristicilor lingvistice ale acestei limbi. Oricine viziteaza forumurile romanesti este uimit de numarul mare de cuvinte englezesti din mesajele internautilor, ca si cum romanilor le-ar fi rusine sa-si vorbeasca propria limba si ori de cite ori au posibilitatea folosesc cuvinte englezesti in locul celor romanesti. Insa o privire mai atenta asupra continutului mesajelor postate pe forumuri arata ca de fapt "fanii" neinduplecati ai limbi engleze nu sint niciodata cunoscatori in profunzime ai acestei limbi, ci poseda doar o cunoastere de suprafata, care se limiteaza la cititul si scrisul unor cuvinte frecvent folosite, uneori fara a le intelege pe deplin sensul lexical. Cea mai mare parte dintre ei nu stiu sa se exprime coerent in scris in limba engleza, dovada fiind numeroasele greseli de exprimare atunci cind incearca sa scrie o fraza, nu numai cuvinte disparate. O alta dovada a superficialitatii cunoasterii englezei de catre cei mai mari "fani" ai ei este faptul ca sectiunile in limba engleza ale forumurilor romanesti (acolo unde ele exista) sint pustii, tocmai pentru ca aici s-ar vedea clar gradul redus de stapinire a limbii engleze de catre majoritatea internautilor si nimeni nu doreste sa-si expuna ignoranta in vazul tuturor. Reiese clar de aici ca "fanii" limbii englezei o dispretuiesc in interiorul lor la fel de mult ca si pe limba romana, din moment ce nu isi dau silinta de a o invata in mod corespunzator, lucru care nu ar necesita un efort prea mare. Cheia scrierii corecte in engleza este inainte de toate scrierea corecta in romana, pentru ca aceia care scriu gresit in romana vor face la fel si in engleza, deoarece ei nu inteleg necesitatea respectarii regulilor gramaticale proprii fiecarei limbi.


=================
Cine vrea sa citeasca tot textul - interesant text - la
http://www.muntealb.com/LimbaRomana-bn.htm
#62924 (raspuns la: #62871) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mazare, wikiezure - de Eduard Popescu la: 05/08/2005 02:23:06
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Pe de o parte, domnul Munteanu are dreptate. Si pe mine ma zigirie la ureche neologisme precum “lentila” (obiectiv). Insa cred ca dumnealui exagereaza.
Limba este un organism viu, care nu are nevoie de protectia autoritatilor pentru se dezvolta “firesc”, asa cum au tinut sa-i reaminteasca nume grele din domeniu domnului G. Pruteanu si legii sale. Initiative purificatoare de limba au mai fost de-a lungul vremii, si sint convins ca domnia sa detine mult mai multe date decit mine despre ele si rezultatele lor.
Nu stiu daca e sanatos sa ne expunem puncte de vedere (intrinsec personale) ca fiind “perspectiva limbii romane”.
“Situatia actuala a limbii romane ar trebui sa ingrijoreze multa lume, de la simplii cetateni pina la profesionistii scrisului, specialistii in lingvistica si chiar autoritatile publice. Doar prin combinarea eforturilor acestor categorii de oameni se poate stopa declinul limbii romane si restabilirea prestigiului ei.” Adinca cugetarea, bine urzit planul: un fel de "Hai sa dam..."
Aminteam de profesorul Pruteanu ca posibil aliat al domnului Munteanu, dar ma tem ca folosirea acestuia din urma a unor sintagme (barbarisme?) precum "a stopa declinul limbii romane" ar crea ceva dispute intre dumnealor. La fel si “obligatiile de servici”.
“….Cuvintul thread este un barbarism care nu are ce cauta in romana, nefiind un termen tehnic ci unul banal care se traduce perfect prin fir ". Perfect de acord! Si ca sa fie treaba oabla, propun de asemenea sa inlocuim barbarismul "world wide web" cu neaosul "tesatura de intindere mondiala".
Ar mai fi chestia cu “autoritatile de stat din domeniul culturii”, care chipurile ar trebui sa-i dea tineretului obraznicit (care de data asta nu-si mai face veacul prin cafenele Parisului, ci chiar mai rau) cu tastaura cu diacritice in cap. Asa, sa i se suie caciulitele si virgulitele la loc.

Si pentru final, iata care cred eu ca e partea valoroasa a propunerilor domnului Munteanu: un proiect gen wiki, care sa ajute pe toata lumea care scrie despre fotografie sa vorbeasca aceeasi limba. At fi nevoie de un domeniu, de niste stapini ai pinzei si de nume cu autoritate care sa se ocupe de treaba asta…E cineva interesat? Poate chestia asta s-ar putea face chiar in cadrul variantei romanesti a lui wiki.

(Altfel ajungem, Doamne fereste, sa gasim peste vreo 50 de ani in DEX chestii precum:

EXPONOMETRU, exponometre, s.n, inv. Vezi Laitmetru)
#63348 (raspuns la: #63225) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mazare, wikiezure - de Dinu Lazar la: 05/08/2005 11:25:51
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Problema cu folosirea unor cuvinte straine acolo unde exista un vocabular precis delimitat e mai complicata si cred ca tine de abordarea a multor domenii pe care desigur nu sunt stapin. Romanii au avut mereu beizadele care au imprumutat ca un burete limba culturii preferate ca sa se dea mari vorbind straineste, sau ca sa fiu corect, nici straineste nici romaneste. Am avut o perioada fanariota, cind daca nu foloseai cuvinte grecesti, sau nu le intelegeai, erai de risul curcilor; veni pe urma perioada franceza, inainte de toate fu perioada turca, dupa `44 s-a incercat o frectie cu limba rusa, pe vremea lui Ceausescu nationalismul a fost o incercare evident esuata, si acum asistam la spectacolul cu englezificarea vocabularului.
Eu personal nu am nimic de comentat si fiecare poate vorbi cum vrea muschii lui si fiecare gashca, grup, lista de discutii, forum, isi poate forma propriul sistem de valori si evident propriul limbaj.
Problema, pentru domeniul foto, de care vorbim, este cind apar carti scrise in limba romana, carti tehnice, si articole in reviste foto, unde necunoasterea unor notiuni elementare de optica, mecanica, electronica, este impletita cu folosirea unui vocabular inexistent in vocabularul tehnic uzual.
Cititorii dau bani pentru ca sa citeasca timpenii incorecte scrise si prost.
Dar daca nu sunt manifestatii in fata redactiilor cu luari de pozitie inseamna ca ori nimeni nu se prinde ori ca nimic nu conteaza.
Parerea mea e ca cine nu poate folosi termenii tehnici corecti incetateniti de generatii nu stie ce vorbeste si de aici corolarul, nu stie multe alte lucruri.
Dar, sigur, limba vorbita e un organism viu, adopta si respinge, si in istorie imperii apar si dispar... si in cultura universala ramine cine poate.
Cred ca noi nu vom putea, cu viufainder, shuter, apertura, etc.
Una e sa adopti termeni noi acolo unde nu exista si alta sa maturi fortat termeni consacrati, care nu au decit o vina - exista numai in manuale si carti care trebuie deschise, citite si intelese, ceea ce evident e peste poate pentru cei despre care vorbim.
Sigur, o fotografie grozava se poate face si denumind laitmetru exponometrul si shuterizator declansatorul si apertura, diafragma.
Vorbesc la modul teoretic, pentru ca practic nu am vazut - inca - asa ceva. Dar e posibil.
Si, asta e esentialul.
#63379 (raspuns la: #63348) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ştiinţă sau ficţiune? - de gaga la: 12/09/2005 11:28:12
(la: SUFLETUL OMULUI - Ce-i aia?...)
Din punct de vedere fizic, fiecare organism posedă o energie. În momentul în care omul moare, energia nu dispare se transformă (conform legilor fizicii). Probabil, sufletul este una din formele de energie transformată din energia organismului viu.
donQ - de transilvanpop la: 12/10/2005 10:45:10
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Lucrurile nu stau chiar asa, nu poti face analogie cu impartirea la 0 care nu are sens. La datare se masoara cantitatea de 14C din obiectul supus testului. La un organism viu aceasta cantitate ar trebui sa fie maxima, adica ar merge o analogie cu impartirea numarului la el insusi, ceea ce are sens. Experienta respectiva (care, dupa cum spuneam, nu e singulara) arata ca aceasta concentratie de 14C dintr-un organism nu e intotdeauna la fel. Metoda in sine nu sufera de erori logice, ea a fost bine gandita, dar variabilele de care se foloseste sunt practic imposibil de controlat. Asta face ceea ce numeai tu "aiurea dpdv metodic". Daca metoda nu se aplica la fiinte vii, unde e maxima concentratia de 14C, de ce s-ar aplica la chestii moarte de mii, sute de mii de ani, unde aceasta concentratie se tot reduce?
#78137 (raspuns la: #78113) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
raspuns... - de hgrancea la: 30/10/2005 11:04:43
(la: Reincarnarea sufletului si suflete surori)
1. Numarul de suflete este constant in Univers?
- nu ...este constant ci in crestere ca in orice organism viu care se dezvolta ...

2. Oare prin omorarea tantarilor Anofel si a mustelor de tot felul, Universul devine mai sarac in suflete?
-nu devine mai sarac ...si sufletele tintarilor sint nemuritoare si aflate in evolutie ...
cindva (unitati astronomice de timp) vor fi si acelea suflete de om ...si vor pune intrebari ca aceasta ...

3. Daca daca numarul de musculite de otet creste in jurul unui butoi de vin, inseamna ca s-au nascut niste suflete?
-asa cum spuneam creste... dar nu din cauza otetului :))

4. Este sufletul unui sobolan la fel cu cel al unui om?
-nu ... dar va ajunge cindva ...

- te ajuta oare raspunsurile astea cu ceva ? ma indoiesc ...

"inteligenta se cunoaste dupa intrebari ...cultura dupa raspunsuri"
--------------------
Horia Grancea
hgrancea@yahoo.com
#82848 (raspuns la: #34256) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Q.E.D. - de cattallin2002 la: 29/12/2005 16:05:01
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
In ultimul mesaj am scris 3 puncte, dar am primit raspuns doar la doua (la care voi si raspunde in alt mesaj).
Cel mai important punct il voi repeta, pt ca mi se pare o desfiintare a evolutionismului. Sa-mi scrieti daca gresesc.

Ziceam ca se pare ca cercetarile din domeniul geneticii arata ca fiecare organism viu poate suferi mutatii sau adaptari in anumite limite f reduse. Asta pt a ramine viu.
Asadar, in aceste conditii, nici o maimuta nu se putea transforma in om. Mai mult, nici o specie nu poate evolua in alta in conditiile prezente.
Mai nou, evolutionistii au venit cu ipoteza ca nu ar fi existat intotdeauna ADN.
O sa analizez in continuare aceasta ipoteza, nu inainte de a spune ca aceasta e doar o ipoteza fara pretentie stiintifica sau mai bine zis fara nici o pretentie.
Se presupune ca dinozaurii sau alte animale fosile gasite aveau si gene, ADN. Atunci cind erau vietati fara ADN? Omul se presupune ca a aparut dupa.
De aemenea, se poate face o cercetare legata de importanta vitala a ADN-ului pt organismele vii, el avind principalul rol in multiplicare si diferentiere.

Asadar, in cel mai fericit caz pt evolutionisti, mai poate ramine doar o teorie legata de inexistenta sau o forma modificata de ADN in trecut, bineinteles fara nici o pretentie stiintifica.
E ceva ce e gresit in ceea ce am scris?


cattallin2002@yahoo.com
#97667 (raspuns la: #97537) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
LOL, si da-i cu entropia... - de Cassandra la: 03/01/2006 20:18:59
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
"ideea mea era simpla ... daca in plan material toate sistemele tind sa se dezorganizeze...sa moara, sa se stinga, sa se descompuna ... ce anume se opune acestui principiu ? si cum il explica stiinta ?"

Eu as zice...simplista. In plus nu este ideia ta, ai preluat-o de la cei care de citva timp bun isi justifica atitudinea anti-evolutionista prin gresita si exagerata interpretare a legii a 2a a termodinamicii.
In primul rind de unde pina unde "toate sistemele tind sa se dezorganizeze..."??? Ia gindeste-te, ce se intimpla intr-un metal topit care se solidifica brusc atunci cind este racit? Sistemul se organizeaza.
Un organism viu lupta continuu impotriva cresterii entropiei, cu pretul cresterii entropiei totale a universului. Dar un organism viu este un sistem deschis care schimba constant energie si materie cu exteriorul. Iar legea a 2a nu contrazice scaderea entropiei intr-un sistem deschis. Entropia totala a universului creste desi exista "zone" ale sistemului in care aceasta entropie scade - datorita unor forte care se opun local cresterii entropiei - viata, gravitatia etc.

____________
"Oamenii isi aranjeaza in fiecare zi parul. De ce nu si inima?" Proverb chinez.
#98350 (raspuns la: #97166) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
shibipot - de donquijote la: 15/01/2006 17:24:46
(la: Sa-i demascam pe cei ce batjocoresc LIMBA ROMANA)
limba e un organism viu si evolueaza odata cu dezvoltarea societatii si mai ales a tehnologiei si interactiunilor dintre popoare (cultura, comert, turism). regulile gramaticii trebuie respectate, dar pana aici amestecul academiei. un cuvant nou, sau un sens nou, daca e folosit si intra in limba de zi cu zi, nici un dictionar sau academie nu-l pot oprii sau intrerzice.
rolul dictionarelor e de a consemna un anumit stadiu de dezvoltare a limbii si a academiei sa defineasca regulile de ortografie, in cazul de fata cum se scrie corect un cuvant de origine straina (cum ar fi 'weekend') - adica se scrie in ortografia originala sau se 'romanizeaza'.
in perioada dintre editarea si tiparirea unui dictionar, poate deveni 'invechit' pentru ca s-au mai introdus cativa termeni noi sau intelesuri noi unor cuvinte deja existente.
sa nu uitam ca dinozaurii au pierit pentru ca erau inadaptabili. :)
si apropo care-i legatura cu poezia lui eminescu?
#100427 (raspuns la: #100191) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
laron - de maan la: 02/03/2006 21:31:47
(la: limba romana sau inca limba romana??????)
Maotzetung: 'Ramane insa la latitudinea si depinde de cultura fiecaruia ce cuvinte foloseste. Ideea este ca daca un cuvant exista si este folosit, trebuie introdus in dictionar. '

Laron: Maotzetung, da-mi voie sa te contrazic aici. Sincera sa fiu, nu mi se pare ca un om care foloseste englezisme este neaparat mai inteligent sau mai educat decat unul care nu le foloseste. La fel, necunoasterea limbii engleze nu este sinonima cu lipsa educatiei (vezi de ex oamenii de 50-60 de ani). Sincera sa fiu, mie una imi denota superficialitate.

sincera sa fiu, de-asemenea, n-am descoperit inca unde-a scris mao ca un om care vorbeste-n ‘englezisme’ e inteligent…

si tot cu-atata sinceritate, macar la sujetul asta zic io ca-i bine-a scrie corect gramatical, daca tinem mortis sa pocnim cate-o parere-n capul cetitoriului.
asadar, domnita, treaba sade cam asa:

se zice corect “mie uneia” iar nu “mie una”, dupa cum “Limbajul stiintific, tehnic si economic sunt o exceptie”, nicidecum “este”, dat fiind ca subiectul e multiplu si-atunci se impune big time (sic!) acordul.

De ce trebuie introduse in dictionar englezismele atata timp cat avem cuvinte romanesti pe care le intelege toata lumea?

fiindca, de exemplu, io chiar nu vad cum as putea traduce-n romaneste ‘restaurante fast-food’.

Ce ar trebui sa faca lingvistii romani este sa caute noi cuvinte romanesti pt a imbogati limba si nu a imprumuta tot felul de banalitati englezesti.

vorbesti de ‘imbogatirea vocabularului’, care se face prin derivare, sufixare, schimbarea valorii gramaticale, dar SI prin imprumut …
rolul lingvistilor nu-i acela de-a inventa cuvinte (à propos, unde sugerezi sa le caute?).
limba e un organism viu si-a te opune schimbarilor e ca si cum ai sta-n fata vantului, cu gand sa-l opresti.
e drept ca unele modificari sunt superficilale, dar asa cum exista suficiente explicatii pentru-a demonstra de ce-i corect ‘nicio’ in detrimentul lui ‘nici o’, tot asa veti gasi si voci care vor demola teoria.

ma tem ca intr-o zi va deveni norma ‘fata care-o iubesc’.
desi mi se pare o monstrozitate, ‘pe care’ va inceta sa fie folosit.


#109253 (raspuns la: #108986) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lascarica :) - de Cassandra la: 26/03/2006 14:38:53
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Evolutionismul exista si inainte de Darwin. In plus termenul nu este restrins numai la domeniul biologiei, deci am simtit nevoia sa specific ca noi ne referim la teoria evolutiei prin selectie naturala elaborata de Darwin-Wallace care priveste diversitatea si nu aparitia vietii pe pamint

Cunosc noua terminologie virus-virusuri, de altfel s-a mai discutat chiar pe aceasta conferinta, dar cind eu studiam biologia existau doar virusi asa ca de cele mai multe ori scriu in mod spontan virusi.

Cit priveste diferenta intre viu si ne-viu, exista limite definite (chestie de definitie) si criteriul principal pentru care virusii nu ar intra in prima categorie este ca nu se pot replica independent de o celula vie. Mai stii vreun alt parazit in situatia asta?
Totusi, sint de acord ca este o tema foarte dezbatuta, conceptia despre virusuri a variat mult in cursul timpului de la a fi considerati otravuri, apoi forme de viata, substante chimico-biologice etc. Este adevarat ca in ultima vreme din ce in ce mai multi oameni de stiinta prefera sa considere virusii ca fiind vii. In fond ca orice organism viu prezinta reproducere, variabilitate si ereditate ceea ce le permite sa evolueze si sa se adapteze prin selectie naturala. Aceasta nu contrazice cu nimic teoria evolutiei, mai mult, exista teorii potrivit carora virusurile ar sta la baza aparitiei nucleului celular.

___________
"The more sand has escaped from the hourglass of our life, the clearer we should see through it" Niccolo Machiavelli
#113611 (raspuns la: #113463) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Zaraza sc - de M a o la: 30/03/2006 11:31:13
(la: Limba romana e un organism viu)
Singura ai spus ca limba romana este un organism viu. Considera aceste schimbari ca fiind o evolutie si, in unele cazuri, o revenire la normal, pentru ca asta si este.



"Constientizarea propriei ignorante este direct proportionala cu volumul cunostintelor acumulate."
(Klaus F.A. Mister)



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...