comentarii

ostenesc


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Kusturica, ciocarlii si viori - de Cri Cri la: 28/04/2008 10:11:08
(la: Sounds)
Drang Nach Osten
http://www.esnips.com/doc/89d8e76b-3cd7-4f0d-ad8f-437bf81d7c4f/No-Smoking-Orchestra_Drang-Nach-Osten

Ciocarlia
http://www.esnips.com/doc/0b66cf07-0c7d-48d5-b89e-6d5be52fe0d0/Jocuri_Populare-Ciocarlia

si altfel, sau "o vioara mica de-as aveaaaa..." :)

http://www.esnips.com/doc/316bfedb-02d6-4323-9e4c-aa5eefc882c6/CIOCARLIA
La cafeneaua.com - de adynet1 la: 08/05/2008 09:52:10
(la: cafeneaua.com - jurnal colectiv)
Si eu mi-as sterge unele (in special poeziile ) dar cum as putea renunta la tavalirea in noroi ? A fost o experienta de neuitat...
Titlul lui maan ma reeaduce in trecutul foarte apropiat :

LA CAFENEAUA COM.


Bă ce sete mi-e!…mi s-a uscat totul in gură…dinţii sunt una cu limba…încerc să salivez dar degeaba…şi privind spre orizont situaţia-i mai nasoală : nici un chioşc , nici o alimentară ca pe vremuri , nici o speranţă ,nimic…totul deşert…
Îmi târâi picioarele cu ultimele puteri privind nisipul de un galben obsesiv..când deodată : IHHHHAAAA, IHAAAAAA....
Întorc capul speriat şi rămân perplex : o scena groteasca ca desprinsă din paginile lui Cervantes :un cal ostenit, de pe care atârnă o suliţă care face semne neregulate prin nisip...Câtiva metri mai in spate, călare pe un măgar ce urla de mama focului , o mogâldeaţa, obeză care se clatină să cadă....Mă opresc din mers si-aştept s-ajugă in dreptul meu....simt un miros înăbuşitor de praf si de baligă dogoritoare ...îmi vine sa vărs...
- Salut, mă numesc Adynet 1..
Mogâldeaţa işi ridică pălăria în silă şi-mi bolboroseşte :
-Sancho...Sancho Panza...
Să pic , nu alta...Iar când mă uit mai bine , sub ţepii de barbă crescuţi anapoda , un chip de femeie...şi încă rujata...Ahh , să vezi ca-i vis...mai mult ca sigur visez !...
Apoi luă iniţiativa:
-Mă scuzi , aş coborî de pe măgar dar cu pantofii aştia cu toc cui....
-Spune-mi, ai idee unde se poate bea ceva?... că-s uscat in mod extrem şi simt că tavanul ăsta ceresc se-nvârte cu mine...
-" Abundenţă de exprimari forţate
în ansamblu, un fel de ţipăt răguşit." zise Sancho cu un aer superior...
-Păi sigur c-am raguşit…traversez deşertul ăsta literar de câteva zile, soarele mă topeşte, capul imi arde febril...poate ai vreun pepsi acolo in traista de pe spate?
-" Eu am umerii delicaţi , prietene "
-Deci sunt sortit pieririi in nisipul ăsta încins?
- "reproşurile voalate nu-şi au rostul" zise Sancho şi-şi înţepă măgarul cu tocurile cui...
Simt totuşi că Sancho ăsta cunoaşte drumul aşa ca împleticindu-mă merg in urma lui...
Cerul începu să se-ntunece...niciodată nu mi se păruse aşa de duşmănos si lugubru...
-Cunosc eu un loc aproape, aicea după colţ , zise grăsunul cu chip de femeie si acceleră......
-Care colţ , aici in deşert?! strigai dupa el…
-Păi ai uitat că-n vise decorurile se schimbă la fiecare secundă ? zise Sancho apăsand clanţa uşii de lemn sculptat...Silueta ei perfectă era accentuată de mătasea rochiei cu tăietura in partea stângă...pulpa uşor dezvelită mă făcu să uit pe loc de grăsunul dinainte...un nou decor, alte personaje...
M-am oprit in fata bodegii… LA CAFENEAUA.COM…scria cu nuanţe gotice pe-o scândură care se vântura la intrare…
-Daţi-i de baut, strigă Sancho cu-n glas piţigăiat..
-Proletare, Intrudere, Andra, Tuxedo, uite ce v-am adus...un nou boboc !
Inşfac halba cu bere lasând lichidul îngheţat sa patrundă in fiinţa mea secată...
Pipi ! Pipi ! Pipi! Pipi!...ţipau toţi in cor…
Am deschis ochii speriat…era întuneric…chiar vroiam pipi...Măi ce bine ştiu tipii ăştia să analizeze situaţia...
M-am întors de la toaletă şi-am încercat să reintru in vis...n-am mai reuşit...poate mâine.


#308978 (raspuns la: #308972) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"de ce m'am nascut frate ?" - de cosmacpan la: 14/06/2008 09:12:45
(la: Fara titlu)
pentru ca zilele nu se schimba in fata noastra ca niste metrese ostenite ci pentru ca ne schimbam impreuna ca fatul si pantecul ce-l poarta...si mai ales pentru ca "noi cersim din poarta-n poarta..."
Intruder - de anisia la: 17/06/2008 23:57:10
(la: Zodia cancerului si lupta pentru pace...)
de la inaltimi diferite, dimensiunile-s percepute diversificat. indiferente ori ingropate in anonimat. dupa vrere.
in realitate insa, treaba sta altfel. drept pentru care racii, odata porniti la atac, ajung sa imparateasca nu doar pamantul, ci si timpul. unor muritori, ca mine.

fii fara grija insa, ei nu stiu a se cocotza la inaltimi fara seaman. se multumesc cu solul calcat deja de bocanci osteniti.

altfel de ce-ar da indarat?
#318649 (raspuns la: #318472) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Poveste..... - de cosmacpan la: 23/06/2008 16:05:16
(la: Doi în proză)
Amu, demult, tare demult, pe cand painile se coceau pe vatra si erau mari si pufoase de trebuia sa iei trei ca sa fii sigur ca ajungi cu una acasa, era o brutarie vestita unde se faceau numai rotundele de doua kile si intermediare si negre si mama Doamne, ce gust Dumnezeiesc aveau...
da nu asta e acum problema. problema e ca in acea brutarie nu se cocea paine alba. da de loc. si nu mare era mirarea si curiozitatea oamenilor dar nimeni nu avea curajul sa intrebe. iata ca intr-o zi opreste o caleasca d-asta noua, o Volga pare-mi-se si coboara o duducutza numai nurii si voiosie intr-insa. si ata-ntinsa la ghiseu sa cumpere. intinde banii si cere semeata si guresa:
-Doua roate albe ca zapada.
Mos brutarul, scoate capul pa ghiseu si-i intinde o paine intermediara cu cartofi si-i da si banii.
-Apoi domnita, ia de gusta o paine de la noi, daca v-a place mai veniti daca nu ne uitati, da noi paine alba nu facem.
-Da de ce mai tataie, ce are aia alba?
-Apai asta e, ca n-are. n-are de nici-unele si ce-a avut bun s-o pierdut...
-Pai cum asa?
-Pai cand eram io ucenic o venit o sarmana sa-i dau si ei un dumicat de pita sa aiba cu ce-si inveseli gingiile ostenite. da io nu avui ce face si-i intinsei o painica de cea neagra ca inima omului catranit. babusca ia paine o miroase ca pe sfintele moaste, saruta painea aburinda si incepe sa molfaie din miezul cel dulce si pufos. apoi se intoarce catre mine si-mi sopteste: copile, copile, daca mi-ai dat-o cu inima curata sa te-ajute Al de sus si tata viata numai pita rupta din rai sa-ti iasa, iar de mi-ai dat-o ca sa te bati joc de mine si sa ma necajesti sa nu uiti ca painea e dupa suflet. nu tot ce-i alb are dulceata si binecuvantare si nu tot ce-i negru e doar arsura si amaraciune. fie-ti painea dupa inima ta. si nu stiu daca o fost blestem ori ba dar de atunci painile mele ieseau tot mai albe si mai pufoase dar fara gust, searbede si nepoftite iar cele negre ieseau aburind a minunatie de n-apuca sa mi se raceasca in cos. iar painile intermediare imi ieseau mari ca inimile cele dospite ca dogoarea dragostei si pline de umbra albului ce l-au amestecat cu bucuria si dulceata painilor mele negre. asa ca daca ai pofti pita alba ca zapada cata in alta parte.

Si am luat o pita mare
cat era dunga din soare
si-am gata-o pan-acasa
si n-avui nimic pa masa.

pi colea mai pi carare
intalnii o turta mare
Hai turtitza si ne-arata
cum gatam mancarea toata.
#319739 (raspuns la: #319704) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Calul de dar ...sau... - de cosmacpan la: 24/06/2008 09:15:42
(la: de unul singur........)
Creşterea şi descreşterea imperiului troian

Alergau caii cu coamele-n vănt
Ascunzând măruntaie de fals adevăr
Când minciuna pogoară încet pe pământ
M-ai pierdut, m-ai uitat, iar rănile dor.

Ai căzut ostenit din şeaua minciunii
Adevărul drept scut şi blazon îl luam,
Am trimis la culcare straja simţirii
Tăcerii-ngheţate-acest zvon preferam.

Cu minciuni altoite în teasc m-ai atras
Povestind nu vedeam rana ce mă sfârşea
Cu esenţa minciunii-ai spălat ce-a rămas
Răsturnând în oglindă imaginea mea.
Pe mal, ostenit orizontul - de cosmacpan la: 08/07/2008 11:03:26
(la: felix est)
Cu mana streasina-asteapta
De foame, iubirea se surpa
Si setea ne macina-n jale...
#323514 (raspuns la: #323496) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Of Rodica, si Hercule la Augias - de cosmacpan la: 08/07/2008 23:35:09
(la: Uimiri)
o muncit mai putin decat mine...
Ţup, ţup ţup şi-am ostenit
De mâncare n-am găsit,
nu am ciugulit grăunţe
pe sub brazi nu m-am umbrit
şi din Mureş apă rece, încă n-am băut...

La târgul de floci
Mă uit ca n-am bani:
Nici din Mehedinţi şi nici din Craiova...
Bane, bane, uragane, ce faci Europei strane...


Te-aş uimi dac-aş avea
Socoteala mai aşa
dar răspunsu-ntârziat
Pe câmp lat, mort, m-a lăsat...
#323692 (raspuns la: #323687) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
“pe el l-am iubit. nepermis, nefiresc. neatent. habar n-are.” - de cosmacpan la: 16/07/2008 01:01:42
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
Oameni din viata mea - ultimul episod - anisia

Kieran isi ascunde frica de insucces in spatele unei exigente distrugatoare. mi-e teama ca-ntr-o zi are sa clacheze. trebuie sa ajung cat mai curand, sa-i fiu aproape.
aproapele-i departe cand departele-i aproape - nu mai tin minte exact cand si cu ce ocazie mi-a traznit asta prin cap. cred ca-ntr-o seara de iarna uitata. tot cam pe-atunci am venit si in randul vostru. acum cativa ani. eram intr-o perioada in care ma luptam cu destinul, si aveam nevoie sa-mi distrag atentia de la viata de zi cu zi, si sa nu uit limba romana. stiam de cafenea dintr-o viata anterioara, si m-am hotarat sa mai fac o incercare. m-am inscris, am pasit timid sa nu deranjez, sa nu atrag atentia, si am invatat sa va cunosc. incetul cu incetul, cate unii v-ati apropiat de sufletul meu, si-ati ramas acolo. altii nu l-ati inteles, si v-am indepartat.
e imposibil sa treaca neobservata. isi poarta coloana vertebrala cu demnitate, gandurile cu intelepciune si pragmatism, iar visele cu prudenta. ca pe o portocala ii simt rotunjimea sufletului pe care si-l ascunde cu iscusime de priviri nepoftite. fiecare pas ii e calculat cu atentie si ma spirjin de capacitatea ei de disectie cand ma aflu la rascruci.
si tot ca pe o rascruce, de vremi de asta data, il intuiesc si cel caruia ii port un respect incomensurabil. pentru corectitudinea-i, toleranta-i, rabdarea-i si blandetea-i. ca de umor ce sa mai zic? ori de puterea-i de-a-mi intui trairile fara sa-i fi spus un cuvant? nu l-am instiintat vreodata, dar l-am simtit adesea ca pe un frate mai mare, ocrotitor.
si ca veni vorba de ocrotitor, sa va fac o marturisire. e vorba de un alt cafegiu. era o vreme cand nici nu ma mai osteneam sa-i citesc randurile. ori printre ele. caci ma straduisem odata, si-mi scapara printre degete ca firele de nisip din desertul ce-i ascunde revoltele in lungile-i indepartari. am lasat timpul sa treaca. eu sa mai cresc, sa le inteleg – ele sa nu mai tzopaie asa straine in fata ochilor mei. de la o vreme ne-am imprietenit si ma minunez ce comoara se ascunde in spatele lor – talc, umor si-ntelepciune. jos palaria, visator cu trei domnite!
in primul an n-am putut sa-l sufar. nu puteam sa inteleg cum cineva poate fi atat de trufas. intr-o zi mi-am iesit din pepeni si l-am infruntat. dar pana cand, mi-am zis!?! dupa ce ne-am ciondanit nitel, mi-am facut timp sa-i citesc randurile mai indeaproape. mi-am dat seama ca defapt indiferenta cu care-l citeam il facea sa para asa trufas. superficialitatea, graba si nepasarea ma tinusera din loc sa citesc printre randuri. si tocmai acolo se afla intelepciunea lui.
da las' ca si-a gasit peticul virtual. se afla deja aici cand o venit el, peticul cu pricina. caci acesta este defapt unul din stalpii acestei comunitati. hehe, cati n-au privit-o cu drag, cu invidie, cu teama, cu obida? trebuie sa recunosc, nu intotdeauna i-am priceput vorbele. sa fi fost tot din aceleasi motive, gandesc. odata ne-am intersectat din eroare, si-au iesit scantei. da, da, ce va mirati? n-ati mai vazut doua stele ciocnindu-se? anyway, din artificiile cu pricina a iesit ceva bun, zic eu. am reusit sa ne cunoastem putin mai bine. indeajuns nu-i niciodata. dor are sa-mi fie. dar stiu ca, de-ar fi sa mai vin, am s-o gasesc tot aici. caci loialitatea-i este una dintre calitati.
de calitati sunt plini si alti oameni pe care i-am indragit si pe care i-am primit in viata mea, sub o forma sau alta. unii pentru ca au stiut sa-l hraneasca pe belizarie cand a fost flamand si trist, altii pentru ca mi-au oferit un umar sa-mi hodin capul cand am fost insingurata, ori pentru ca au avut curajul sa joace-n hora cu mine. va mai aduceti aminte de belizarie? belizarie este un inorog norocos… - am avut acest topic pe messenger pentru o vreme. a disparut, de-un timp. s-a culcusit in brate straine mie, nu lui. asa-i in viata, fiecare inorog cu bratele lui!

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/16324/oameni-din-viata-mea/1
PS: imi pare rau ca finalul a trebuit sters din cauza de 5000
Oraş incendiat (varianta) - de cosmacpan la: 16/07/2008 16:48:07
(la: de unul singur........)


Pe ziduri se scurge lumină cleioasă
Şi aerul moare astmatic, arzând
Nici apa nu vede, tunelul de-angoasă
Transpiră speranţă închisă-ntr-un gând.

Un colţ ars de viaţă, tarabă pe-o cârpă
Cu petice, ace şi aţe pierdute
Un drum rătăcit ţi-l coase de talpă
Cizmar-ambulant ce dispare-n volute.

Piciorul îmi intră-n asfalt rădăcină
Mă chinui să-mping timpul către un mâine
Pe pargul încins o pisică-ncet toarce
Lăsându-mi doar răni, supurând de lumină.

O casă ascunde o umbră firavă
Şi zidul se-nfige-n pământul dospit
Smochinu-ncruzit, asfaltul răstoarnă
Uitând de blestemul ce l-a desfrunzit.

Telal care-mi cumperi dureri şi păcate
Străbaţi tot oraşul, cărându-mă-n spate
La umbra de parc, ostenit tu priveşti
Iei verdele lavă şi îl îmblânzeşti.

Din cer se revarsă şi curge lumină.
E miere, căldură, verbină şi ură,
Asfaltul se strânge-n nisip se ascunde,
Căldură şi ură se scurge. Pătrunde.

Percepţie - de cosmacpan la: 31/08/2008 00:17:31
(la: de unul singur........)

M-am trezit cu moartea-n pat.
De fapt nu mă trezisem, dar am simţit răsuflarea ei
Şi mâna care mă purta, arătându-mă.
Urcam scara lui Iacov, cărând un capăt al lumii
Ori poate numai păcatele ei,
Cert e că cerul se însenina în urma mea.
Ei şi? Mare scofala. Cui oare ii pasă de acest lucru?
În jur nu era nimeni să-mi ateste înalţarea.
Şi de fapt nici nu mă înălţam.
Mă iţisem doar cu puţin peste marginea cerului.
Iar scara era îngusta şi instabilă
De te şi miri cum de mă ţinea.
Cine m-a pus să mă înham la treaba asta?
Nimeni. O făceam aşa de-a proasta.
Sau poate ca era un dat
Indiferent la ceea ce era in jur.
Eu mă tot căţăram întrebându-mă cât o să mai ţină.
Şi jur-imprejur începeau să se strângă chipuri,
Şi toţi mă întrebau de ce vreau să mor,
De parcă eu hotărâsem acest lucru.
Dar în definitiv,
Ce este moartea?
Un capăt de drum pentru picioare-ostenite?
Ori poate haină luată de la garderobă după spectacol?
Sau poate ultimii stropi de ploaie ce ling obrajii cerului?
Oricum, nu mai are importanţă pentru că acum
Sunt cu ea şi ea este alături de mine.
Umăr lângă umâr, împărţind aşternutul
Sau poate că… deja copil fiind
Mă sufoc hăpăind eternităţi de la sânu-i cald.
Cald ca o eternitate din străfundul iadului,
Ce-şi cauta hornarul să-i cureţe
Coşurile.
Hm. Ciudate vise mai calcă omul la vreme de noapte.
Dar dacă n-a fost vis?
Poţi să-mi spui că doar erai lânga mine,
Aşteptând să vezi ce fac.
Urc? sau cobor?
ISTORIE - de Areal la: 03/09/2008 09:46:52
(la: DICTIONAR DE CUGETARI)
Paradoxul omului modern este ca el a ajuns sa fie cel mai bine informat de ceea ce s-a petrecut in ultimele 24 de ore, dar .. nu stie aproape nimic despre cele petrecute in ultimele 60 de secole.

Paginile istoriei sunt presarate cu cadavrele popoarelor care l-au uitat pe Dumnezeu.

Scopurile lui Dumnezeu sunt uneori amanate, dar niciodata abandonate.

Inainte de a invada Rusia, Napoleon Bounaparte i-a spus ambasadorului rus ca si-a pus in gand sa distruga acel imperiu. Ambasadorul i-a replicat cu un citat celebru:"Omul propune, dar Dumnezeudispune!" "Spune-i stapanului tau", s-a rastit arogantul si prea plin de sine corsican, "ca de-acum eu propun si tot eu sunt cel care dispune!" Cuvintele acestea au fost o provocare obraznica la adresa lui Dumnezeu si Cel Atotputernic nu a ezitat sa o ia in consideratie. Dumnezeu nu s-a ostenit sa se ridice de pe tronul Sau din slava, ci si-a trimis unul dintre plapanzii si firavii supusi sa dea piept cu artagosul Napoleon: fulgul de zapada. Corsicanul a navalit cuceritor pe strazile pustii ale Moscovei, dar dupa retragerea sa tragica, grosul trupelor sale au ramas inghetate in tundra troienita. Autoritatile rusesti aveau sa contabilizeze pretul platit de Napoleon: 213.516 trupuri de francezi morti de frig si mizerie si 95.816 cadavre de cai morti.

Istoricii pot explica foarte bine trecutul, iar economistii pot explica foarte bine viitorul. Singurul lucru neclar este ... prezentul.

Probabil ca nimeni n-a schimbat mai mult cursul istoriei ca ... istoricii.

Istoria nu recunoaste decat un singur barbat indispensabil: Adam!

Istoria este o culegere de zvonuri distilate.

Cand celebrul istoriolog Charles A. Beard a fost rugat sa rezume concluziile unui studiu al istoriei intr-un singur volum, el a replicat ca o poate face in numai patru propozitii: (1) Cand Dumnezeu vrea sa-l distruga pe cineva, il imbata cu veninul puterii. (2) Moara istoriei macina incet, dar macina atat de fin ca... se alege praful.
(3) Albinele polenizeaza florile pe care le jefuiesc de dulceata.
(4) Numai cand este destul de intunerec putem vedea stelele.
#338472 (raspuns la: #338313) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre curaj sau Fata care a infruntat moartea - de Areal la: 20/09/2008 16:18:21
(la: BASME si POVESTI)
Era o fata, fiica de tarani, care in fiecare zi urca pe munte sa culeaga radacini si ierburi pentru a potoli foamea familiei sale.
Intr-o zi, a vazut un dovleac mare, copt si gata sa fie cules impreuna cu frunzele lui late si verzi. Fericita, fata il imbratisa, incercand sa-l desprinda de stanca unde prinsese radacini. Nu ii fu usor sa il miste, dar insista si in sfarsit reusi sa-l ridice.
Cu mare uimire vazu ca tocmai din locul din care crescuse, tasni apa proaspata din belsug. Dupa ce-si potoli setea, puse dovleacul la loc pe despicatura si paraiasul se opri.
In clipa aceea auzi o voce care spusese: "Eu sunt spiritul muntelui. Vai de tine daca vei dezvalui cuiva existenta acestui izvor de apa curata! Te voi pedepsi inecandu-te chiar in acest izvor”.
Fetei i se facu frica si se intoarse acasa tacuta. Vazand-o tulburata, mama ei intreba ce i se intamplase, dar ea ramase muta si in zilele urmatoare. Era mereu trista, nu vorbea cu nimeni, parintii erau ingrijorati. Secretul ramase ingropat in inima ei pana cand seceta incepu sa arda recoltele.
Ii vazu in arsita soarelui pe taranii care se osteneau sa aduca vase grele cu apa pe terenurile parjolite. Cei mai batrani nu reuseau si se ghemuiau, doborati de efort, de-a lungul drumului.
Fata privi atunci muntele, si avu un acces de curaj si razvartire.
Incepu sa le strige tuturor ca acolo sus era un izvor care ar fi putut iriga campia si salva recoltele. Se oferi chiar sa-i insoteasca in acel loc pe cei mai puternici tarani. Dovleacul fu scos din radacini si sfarmat in mii de bucati. Imediat, apa tasni din plin si se transforma intr-un rau, apoi intr-un fluviu care potoli setea pamantului ars al campiei.
Atunci cand taranii coborara in vale, fata se duse sa se ascunda printre trestii, in asteptarea razbunarii care-i fusese anuntata.
In scurt timp se ridica vantul si auzi vocea tunatoare a spiritului muntelui: “Nu te pedepsesc, ba din contra te admir pentru curajul pe care l-ai avut. Ai infruntat moartea pentru a-i salva pe ai tai si recoltele. Ai actionat cu puritate si te-ai salvat. Altii, de frica, ar fi lasat sa moara de sete batrani si copii. Vor creste alti dovleci pe munte. Vor fi de folos pentru a pune la incercare curajul si altruismul oamenilor.”
Vocea tacu, vantul nu mai sufla printre trestii.
Fata care adusese apa ramase libera, campurile se inviorara si ai ei reluara fericiti cultivarea pamantului.

***
Curajul sta in constientizarea faptului de a putea infrunta orice adversitate, in timp ce prea des, pentru o viata linistita, ne comportam cu lasitate. Prin coerenta vom reusi sa ne schimbam viata in bine, iar daca nu o facem este numai pentru ca ne lipseste curajul de a spune adevarul.
#343829 (raspuns la: #343537) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
din nou despre... - de cosmacpan la: 23/09/2008 19:46:12
(la: Locul in care "Si caii se impusca, nu-i asa?")
Rug de apă

Mai lasă-mă odată, apa
S-o-ncerc cu vâsla-mi ostenită
De paza-am stat pe ţărmul ăsta
Şi mi-e carena putrezită...

"Orb, neghiob şi strâmt la minte, cum mă aflu, n-am fost totuşi atât de stupid şi de neştiutor încât să cred că Hristos ne cere să dăm din prisosul nostru: asta o fac doar şi păgânii. Am fost însă îndeajuns de nepriceput şi de rătăcit în beznă spre a cugeta – ceea ce pare întru totul conform cu învăţătura creştină – că ni se cere să dăm din puţinul nostru. Ba am şi mers până la a mă învoi cu ideea că din pilda celor doi bani aruncaţi de femeia văduvă în cutia darurilor (Marc. 12, 41-44; Lc. 21, 1-4) reiese îndemnul de a da tot ce avem, toată avuţia noastră.
A fost nevoie să nimeresc a citi, acum câtva timp, un text al poetului francez Henri Michaux (1899-1988) pentru a înţelege, cutremurându-mă, înfiorându-mă, că Hristos ne cere cu totul altceva. Şi anume: să dăm ceea ce nu avem.
Orb, neghiob şi strâmt la minte ce am fost. Şi ferecat în chingile bunului simţ celui mai lamentabil. Cum de mi-am putut închipui că Hristos – Dumnezeul care a primit să Se întrupeze şi să moară pe cruce aidoma celui mai nefericit şi mai ticălos dintre muritori, ne va cere să dăm din prisosul ori puţinul avutului nostru ori chiar avutul acesta întreg? Cum de ne-ar fi chemat la acţiuni atât de simple, de aparţinătoare lumii acesteia, de posibile adică! Paul Claudel nu ni-L definise oare pe Dumnezeu atribuindu-I grăirea: De ce vă temeţi? Sunt imposibilul care vă priveşte.
Hristos, aşadar, aceasta chiar ne cere: imposibilul – să dăm ce nu avem.
Dar să-l ascultăm pe Michaux: în mănăstirea unde ar dori să fie primit se prezintă un candidat la călugărie. Îi mărturiseşte stareţului: să ştiţi, Părinte, că nu am nici credinţă nici lumină nici esenţă nici curaj nici încredere în mine şi nici nu pot să-mi fiu mie însumi de ajutor iar altora cu atât mai puţin; nimic nu am.
Firesc ar fi fost să fie de îndată respins. Nu aşa însă. Ci stareţul (abatele, zice poetul francez) îi răspunde: Ce-are a face! Nu ai credinţă, nu ai lumină; dându-le altora, le vei avea şi tu. Căutându-le pentru altul, le vei dobândi şi pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele şi semenul tău eşti dator să-l ajuţi cu ce nu ai. Du-te: chilia ta e pe coridorul acesta, uşa a treia din dreapta.
Nu din prisosul, nu din puţinul tău, ci din neavutul tău, din ceea ce îţi lipseşte. Dăruind altuia ce nu ai – credinţă, lumină, încredere, nădejde – le vei dobândi şi tu.
“Trebuie să-l ajuţi cu ceea ce nu ai.”
(Dăruind vei dobândi - de Nicolae Steinhardt [Nicolae_Steinhardt ])
GB - de alex andra la: 29/09/2008 17:17:58
(la: Plesu vs Aristotel )
Multumesc pentru generozitatea aprecierilor:D De mult n-am mai ras cu atata amaraciune. Esti irecuperabil. Nu te osteni sa citesti ce ti-am scris in mesajul anterior. Noapte buna !
#346090 (raspuns la: #346087) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Regina draga, - de cosmacpan la: 07/10/2008 22:46:33
(la: dragoste si suferinta)
orisicate zagazuri s-ar pune in calea somonului ala de trebe sa ajunga sus sa-si lase urmele pentru urmasi face ce face si tot ajunge (si ostenit si batand intr-o aripa dar nu se lasa) chiar de e apa iute iute si clara ca la izvoare...da sa nu te superi pa noi ca n-am voit sa murdarim caietu cu porcusori de cerneala...asta e in recreatie cate nu se intampla
#348700 (raspuns la: #348692) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de picky la: 30/10/2008 10:19:09
(la: dezlipire de retină)
Poţi. Dar, probabil că te osteneşti superfluu.
#357005 (raspuns la: #356839) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
SCRISOAREA I nu 1 ( m-am grabit :( ) - de la_inceput la: 03/11/2008 15:32:53
(la: La inceput)
SCRISOAREA I


Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare,
Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare,
Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, şi în odaie
Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie,
Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate
De dureri, pe care însă le simţim ca-n vis pe toate.

Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci
Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci;
Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate!
Câte ţărmuri înflorite, ce palate şi cetăţi,
Străbătute de-al tău farmec ţie singură-ţi arăţi!
Şi în câte mii de case lin pătruns-ai prin fereşti,
Câte frunţi pline de gânduri, gânditoare le priveşti!
Vezi pe-un rege ce-mpânzeşte globu-n planuri pe un veac,
Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac...
Deşi trepte osebite le-au ieşit din urna sorţii,
Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii;
La acelaşi şir de patimi deopotrivă fiind robi,
Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!
Unul caută-n oglindă de-şi buclează al său păr,
Altul caută în lume şi în vreme adevăr,
De pe galbenele file el adună mii de coji,
A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj;
Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii,
Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii.
Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate,
Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate
Şi de frig la piept şi-ncheie tremurând halatul vechi,
Îşi înfundă gâtu-n guler şi bumbacul în urechi;
Uscăţiv aşa cum este, gârbovit şi de nimic,
Universul fără margini e în degetul lui mic,
Căci sub fruntea-i viitorul şi trecutul se încheagă,
Noaptea-adânc-a veciniciei el în şiruri o dezleagă;
Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr
Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr.

Pe când luna străluceşte peste-a tomurilor bracuri,
Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri,
La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns...
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
.......
#358704 (raspuns la: #358700) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
lady - de izanagi la: 09/11/2008 13:07:12
(la: Hanul Povestilor)
Frumoasa ideea, si slova e de bun gust. Dar fiind un han al povestilor, cum ar fi daca fiecare drumet ostenit s-ar aseza macar o data la masa de stejar, langa o cupa de vin, si ar impartasi si el o farama din propria-i istorie. Desigur, cu acceptul creatoarei hanului....cum suna?
Interlocutor - de cosmacpan la: 18/11/2008 16:24:12
(la: de unul singur........)

Stăteam pe prispă, aşteptând
Şi eram stătut la vorbă.
Simţeam aşa, ca o lingoare
Ce-mi cutreiera trupul şi creierul,
Chinuindu-mă.
Mi-am azvârlit gândurile până la stele
Dar ele clipeau, depănându-şi poveştile
Cu aceleaşi vorbe, reci, pustii.
Mi-am întărâtat gândurile
Asmuţindu-le pe urmele vântului
Şi-acestea, ostenite şi tăcute
S-au întors lăsându-şi smintelile pe prag.
De plictis, desenam în colbul vieţii
Şi imaginile se succedau cu repeziciune
Cadre sepia ale unui vechi film mut.
Şi uite aşa, mi-am luat marea vorbelor în traistă
Şi-am plecat în căutarea unui ţărm
Să-mi depăn valurile vorbelor
Pe nisipul tăcerilor lui.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...