comentarii

pacalici si tandalet fragment


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
*** - de mazariche la: 11/11/2009 14:20:01
(la: Recitiri )
Eu n-am recitit integral si cu buna stiinta decat Alice in tara minunilor, nu-mi placuse in copilarie. Si-am mai recitit, copil fiind, niste povesti si o carte frumos colorata "Pacalici si Tandalet", pana am descoperit biblioteca.
Dupa aceea, mi s-a parut ca n-o sa reusesc niciodata sa citesc tot, deci nu m-am mai intors nici macar la cartile care m-au marcat.
Imi dau seama ca ar trebui sa recitesc clasicii, pe cei rusi in special, pe care i-am venerat in adolescenta, ca nu mai tin minte mare lucru...
#498768 (raspuns la: #498711) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un fragment de craniu fosili - de SB la: 28/10/2003 14:53:02
(la: Tablitele de la Tartaria)
Un fragment de craniu fosilizat, care a apartinut unui
> om modern ce a trait in urma cu peste 30.000 de ani, a
> fost descoperita in Romania si clasificata de
> cercetatorii americani drept cea mai veche ramasita
> cunoscuta a omului modern. Fragmentul este o mandibula
> si a fost descoperita in februarie 2002 intr-o grota
> locuita de ursi, in sud-estul arcului carpatic.
> Mandibula a fost datata de o echipa americana condusa
> de Erik Trinkaus, profesor de antropologie la
> Universitatea Washington din Saint Louis. "Aceasta
> mandibula este cea mai veche fosila a unui om din
> epoca moderna, cunoscuta pana in prezent", a explicat
> profesorul american, estimand ca acesta este "primul
> indiciu despre felul cum aratau oamenii moderni atunci
> cand au sosit in Europa".
>
> Desi sunt numiti moderni, ca si oamenii de astazi,
> exista unele diferente intre tipul de oameni
> reprezentat de fosila descoperita in Romania si cei ce
> populeaza in prezent Pamantul, a precizat
> cercetatorul, care da mai multe detalii in revista
> Proceedings of the National Academy of Sciences
> (PNAS). In iunie 2003, in aceeasi grota au fost gasite
> si alte oseminte umane, a caror analiza este in curs
> de desfasurare. Mandibula a apartinut unui om ce a
> trait la inceputul epocii moderne (cu 34.000 - 36.000
> de ani in urma), cand primii oameni moderni
> convietuiau cu ultimii oameni de Neanderthal, a
> precizat antropologul. Mandibula are in general
> aceleasi caracteristici identificate la alte fosile
> ale omului modern descoperite in Africa, Orientul
> Mijlociu si Europa. Exista insa si unele diferente:
> molarii sunt mai mari, ceea ce indica origini arhaice
> si o posibila legatura cu omul de Neaderthal.
>
#2467 (raspuns la: #2461) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fragmente - de Madalina la: 25/11/2003 18:37:50
(la: Nicolae Steinhardt, parintele si scriitorul)
Deoarece scrierile lui Steinhardt intrec orice comentariu, m-am gindit ca v-ar face placere citeva fragmente...
Si iata:

"Nicaieri si niciodata nu ne-a cerut Hristos sa fim prosti. Ne cheama sa fim buni, blanzi si cinstiti, smeriti cu inima, dar nu tampiti. (Numai despre pacatele noastre spune la Pateric “sa le tampim”.) Cum de-ar fi putut proslavi prostia Cel care ne da sfatul de-a fi mereu treji ca sa nu ne lasam surprinsi de satana? Si-apoi, tot la I Cor. (14, 33) sta scris ca “Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neoranduielii”. Iar randuiala se opune mai presus de orice neindemanarii zapacite, slabiciunii nehotarate, neintelegerii obtuze. Domnul iubeste nevinovatia, nu imbecilitatea. Iubesc naivitatea, zice Leon Daudet, dar nu la barbosi. Barbosii se cade sa fie intelepti. Sa stim, si ei si noi, ca mai mult rau iese adeseori de pe urma prostiei decat a rautatii. Nu, slujitorilor diavolului, adica smecherilor, prea le-ar veni la indemana sa fim prosti. Dumnezeu, printre altele, ne porunceste sa fim inteligenti. (Pentru cine este inzestrat cu darul intelegerii, prostia – macar de la un anume punct incolo – e pacat: pacat de slabiciune si de lene, de nefolosire a talentului. “Iar cand au auzit glasul Domnului Dumnezeu… s-au ascuns".)


"Poti sa nu pacatuiesti de frica. E o treapta inferioara, buna si ea. Ori din dragoste: cum o fac sfintii si caracterele superioare. Dar si de rusine. O teribila rusine, asemanatoare cu a fi facut un lucru necuvincios in fata unei persoane delicate, a fi trantit o vorba urata in fata unei femei batrane, a fi inselat un om care se increde in tine. Dupa ce L-ai cunoscut pe Hristos iti vine greu sa pacatuiesti, ti-e teribil de rusine."

Si inca ceva...Ce se mai aude, Daniel de conferinta aia?!


Fragmentul de film de pe web si muzica filmului - de Florin Firimita la: 24/01/2004 00:30:42
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Fragmentul de pe web face parte din materialul publicitar al firmei care a lucrat la efectele speciale din film. Au permisiunea noastra de a folosi bucata pentru a le promova business-ul.

Cit despre muzica, va multumesc pentru opinie. Muzica este esentiala in ceea ce fac. In Romania am crescut cu muzica clasica. Gustav Mahler imi este pina astazi compozitorul preferat. Cind locuiam in Bucuresti, de multe ori imi cumparam discuri in loc de mincare.

Aici, in Statele Unite, am fost fascinat de jazz, perioada anilor '30 - '60 in special. Nu stiu prea mult despre muzica, decit de faptul in care ma misca. Am descoperit de asemenea o multime de compozitori "uitati," marea majoriatate din Europa centrala a secolului 18.

Initial, am avut dificultati cu copyright-ul fragmentelor pe care am vrut sa le folosim. Kamerzel a vrut sa foloseasca muzica pe care o ascult in fiecare zi in atelier. Am o colectie destul de mare, citeva mii de CD-uri, majoritatea muzica clasica sau jazz. Cind am luat legatura cu companiile respective, ne-am lovit de o birocratie destul de densa, si totodata de niste preturi foarte piperate. De exemplu, pentru dreptul de a folosi vreo cinci minute din muzica lui Miles Davis, ar fi trebuit sa platim vreo cinci mii de dolari. La fel si cu muzica clasica. As fi vrut sa folosesc Enescu, "Sateasca" mai ales, dar nu am putut obtine permisiunea din Romania. Am vrut sa folosesc "Agnus Dei" din Recviemul lui Mozart nu numai pentru monumentalitatea cutremuratoare a muzicii, dar totodata si pentru textul ("Agnus Dei, qui tollis peccata mundi, dona eis requiem") unde "Da-le pacea eterna" este un mod simbolic, un fel de ramas bun dat Romaniei, parintilor mei, si celor care nu s-au mai intors acasa in decembrie 1989. Recviemul a fost ultimul concert pe care l-am ascultat in Romania.
Spre norocul nostru, cei de la compania Sony au fost foarte generosi, si ne-au permis sa folosim Recviemul lui Mozart intr-o interpretare recenta franceza.

In cele din urma, regizorul a comandat muzica originala. Compozitorul David John Ackermann a compus 90 la suta din muzica filmului, o muzica care cred ca stabileste o "stare" dubla, intre melancolie si speranta.
#8401 (raspuns la: #8384) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fragment despre Spaghete - de LMC la: 05/11/2004 18:51:54
(la: Trancaneala Aristocrata)
Fefelino, m-am dus si-am dat un Copy&Paste la un fragment de la casuta mea despre Spaghetele despre care ti-am zis. Sint foarte foarte bune.

"Imediat am pus la foc o oala cu apa si sare sa fiarba. Intre timp am curatat vre-o 10 catei de usturoi si i-am taiat marunt de tot. Cind a inceput apa sa fiarba am aruncat doua portii de spaghete in oala cu putin ulei de masline si-am lasat sa se fiarba. Apoi i-am cerut voie lui Gamalie sa-mi dea si mie din patrunjelul lui sa-l toc pentru spaghete. Mi-a zis ca numai un pic imi da voie, si altul mai mult nu. Zis si facut.

Cind am vazut ca spaghetele erau aproape gata am pus intr-o tigaie ulei de masline, atit cit sa poata sa acopere toate spaghetele, cu niste ardei iute rosu cam o lingurita, din ala care este uscat si foarte foarte iute. Cind s-a incalzit uleiul am pus si usturoiul in tigaie si-am amestecat. Focul trebuie dat la medium ca sa nu se arda usturoiul. Intre timp sau terminat spaghetele care le-am strecurat de apa si care apoi le-am aruncat in tigaia cu usturoiul si ardeiul, si le-am amestecat bine. Am pus apoi patrunjelul, cam o mina, sau cit sa acopere toata portia de spaghete, si-am lasat citeva minute in tigaie pe foc pina toate gusturile sau imbinat. Asta se numeste “Spaghetti Aglio e Olio”. Si nu este iute de loc."
M-ai pacalit Intruder, eu cre - de Cassandra la: 12/01/2006 00:28:03
(la: Stiti sa folositi "bisturiul"?)
M-ai pacalit Intruder, eu credeam ca e o adevarata conferinta despre chirurgie, speram sa am ocazia sa ma laud cu maiestria mea in a minui bisturiul, si cind colo...:))
Ce de termeni oncologici pentru a vorbi despre un concept atit de vag - "raul din noi". Mi se pare de-a dreptul remarcabil cit s-a scris pe aceasta tema ...
_____________
"What's a nice girl like me doing in place like this?"
Gabi - fragment, fateta - de Guinevere la: 03/02/2006 13:03:45
(la: Va fi sau nu va fi)
Fragment de raspuns - fanatism

Incercand sa gasesc un raspuns la dizertatia excelenta a lui Gabi (in paranteza fie spus astept cu mare interes raspunsul lui Simeon Dascalu, al carui prim mesaj mi-a facut multa placere sa-l citesc!), am gasit un fragment mic si palid prin comparatie, sper insa interesant, care spune ca fanatismul este de fapt o inventie vestica!

Oamenii vestici, "moderni, intelepti si luminati" care cred ca fanatismul este o inventie islamica, ar trebui sa cumpere o carte de istorie. Acolo ar putea citi ca "luminatii" europeni au facut cruciade ca sa elibereze pamantul sfant. Cat se poate de ironic, primele lor victime au fost crestini ai imperiului otoman, pentru ca ei... nu puteau intelege ca otomanii nu faceau nici o diferenta intre religii! Ei erau musulmani, dar evreii si crestinii erau DE ASEMEANEA oameni in Carte si erau tratati in consecinta cu aceleasi drepturi.
Se pare ca Islamul, in mod paradoxal, este singura religie care are toleranta pentru altele.

Asadar poate ca intradevar exista o nevoie inerenta de a inventa fanatisme, religioase si nu numai, insa nu neaparat inerenta omului ci poate inerenta omului vestic modern? Sau poate ca e nevoie de puncte de vedere complementare la ceea ce am citit eu. :o)

____________________________________________
"De la sublim la ridicol nu este decat un pas". (Napoleon)
#103617 (raspuns la: #103603) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cand durerea este mare luam - de cosmacpan la: 11/02/2006 12:11:39
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
cand durerea este mare
luam crema din dotare:
doua vorbe spuse-n vant
batem pasii pe pamant
sa aducem ploile
sa-nfloreasca verdele.
ca la internetcafe
ne spunem parerile,
mai gandim, mai glumim
viata-asta pacalim
caci din patru-n patru ani
suntem ingeri sau golani.
Poezie (fragment/e):
"Sunt grei batranii de pornit.
dar de-i pornesti, sunt grei de-oprit!"
"Trei pasi la stanga linisor,
Si alti trei pasi la dreapta lor;
Se prind de maini si se desprind.
Se-aduna-n cerc si iar se-ntind
Si bat pamantul tropotind
In tact usor."
"Ea vine de la moara;
Si jos in ulicioara
Punandu-si sacul, iaca
Nu-l poate ridica
Ti-l duc eu! - Cum? - Pe plata!
Si se-nvoieste-ndata
De ce-ar si zice ba?"
o sa stau de-un plagiat
sper ca Poetul m-a iertat


si o vorba

#105188 (raspuns la: #105106) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Vad ca nu te pot pacali ;)) - de zaraza sc la: 15/12/2006 19:49:29
(la: Se apropie..............cine?...............)
Vad ca nu te pot pacali ;)) dar nu asta a fost intentia...ne-am lamurit amindoua :D

Aici sint nisipuri miscatoare si ne misca pina la lacrimi.
#163560 (raspuns la: #163187) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ptiu drace! M-a pacalit confa - de om la: 17/02/2007 15:47:29
(la: IGNORANTA – PACAT CAPITAL)
ptiu drace! M-a pacalit confa asta, titlul super, dar contextul...bleah!
Curios ca intotdeaua, Alexandros ai scris: "Orice comunitate de emigranti isi aduce cu ei traditia, bucataria, comportamentrul...."
Acum intreb si eu, da' she "comportament traditional moldovenesc" au curvele alea de peste Prut ?

Al' care a intrebat tariful, mai repede treci parleazul la "vecini", decat sa ajungi in Madrid si sa dai de...romance, scuze, moldovence de dincolo (ca ale nostre sunt doamne :)))))




----------------------------------------------------------
Ja grizem, zderem, rezim, derem
njusim, stenjem, jedem, serem
ja lajem, zaram, sisam, karam
u licu vosten u dusi posten
#176055 (raspuns la: #176022) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
fragment?! - de mucegai la: 21/01/2008 10:19:18
(la: Sine nomino)
Este doar un fragment?! Daca daca, de ce-mi spune asa de multe incat am impresia ca mi-a spus totul?! Imi place; o sa ma gandesc mult pana o sa-mi dau seama, ca nu-i musai sa stiu si nici sa-ti spun de ce!
esteu - aer conditionat (fragment) - de thebrightside la: 15/07/2008 12:06:52
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
Nu era un fanatic. Era ceva mult mai simplu. Samuel facea din consecventa o virtute. Sa fie clar, una e să fii consecvent şi alta sa fii fanatic. Pînă la urmă cineva a adus nişte zahăr şi a sorbit cu poftă lichidul îndulcit. Părea că îi e mai bine. Acum nu vreau sa dau cu barda, sa intreb cine l-a învăţat să refuze medicamentele. Cineva ar trebui să se simta un pic vinovat pentru moartea lui, dar asta este alta poveste. Toată viaţa lui, scurtă, cum a fost, a băut numai apă cu zahăr. Nu vreau sa risc, dar cred ca pe undeva o parte de vină are şi profesorul de educaţie fizică. El îi întărise convingerea că apa îndulcită este o minune. Pur si simplu anihila febra musculară. Nu mi-este greu sa înţeleg de ce lichidul acesta dizgraţios devenise o perfuzie pentru cariera fotbalistica pe care voia să şi-o construiasca.

L-am întrebat ce voia, ce doreşte. Explicabil pentru un muribund. Pomenea de un botez. Sunetele abia-i ieşeau printre dinţii strepeziţi de la lămîia pe care a acceptat-o în ultimul său pahar de apă dulce. Habar n-aveam despre ce botez bolborosea. Pe moment m-am gîndit că poate de botezul Vioricăi la care nu fusese prezent era vorba. Apoi mi-a venit in minte botezul fotbaliştilor de la echipa acea mediocră. Ma rog, nu sunt prea sigur.

De fapt, nici nu ştiu ce-aş mai putea spune... Afara doar de jurnalul lui despre care a mai apucat să-mi spună unde-l pot gasi. L-am citit chiar aseară, pe nerasuflate, si am rămas impresionat. Nu credeam că poate să scrie atît de simplu şi frumos. Şi era incredibil de modest. Nu exista nici o urma in care sa gasesti vreo intentie necurata. Samuel nu voia să epateze. Scrisese, folosind cuvintele lui, o cugetare a unui filosof, Wittgenstein. Eu ii dădusem cu ceva timp in urma o carte a acestuia. Nu ma gindiem daca avea sau nu să se aştearnă praful pe ea. Dar Samuel a răsfoit-o.
Am citit pasajul care-l impresionase, un fragment scris în 1937, am zis cu vocea grava. Tatăl lui Samuel nu se putuse abţine şi din prima bancă am auzit: - Anul în care m-am născut... Toate au o legătură... apoi îşi şterse ochii înlăcrimaţi. I-am dat drumul rar, cu o dictie atenta si aruncindu-mi din cind in cind privirea spre cei ce ma ascultau: - Dacă, de exemplu, anumite propoziţii ce pot fi reprezentate sunt stabilite ca dogme ale gîndirii pentru oameni, încît în acest fel nu sunt determinate opinii, ci este stăpînită pe deplin exprimarea tuturor opiniilor, atunci acest fapt va avea o acţiune foarte deosebită. Oamenii vor trăi sub o tiranie necondiţionată, resimţită ca atare, fără să poată spune că nu sunt liberi.

Samuel era culmea discreţiei. Fragmentul citit avea o continuare care se referea la Biserica Romano-Catolică, însă fratele vostru Samuel, şi vărul meu, a avut bunul simţ să stea deoparte şi să nu se bage. Nu voia să-ncurce oalele. Ori poate nu-l interesa alta confesiune. Numai că, dupa stiinta mea, Samuel avea mai multe cunoştinţe decît v-aţi fi închipuit. E de apreciat mai ales ca sub nici o formă nu ar fi vrut să vă abată credinţa cu preocupările de care habar n-aveaţi. Ceea ce ştia a ţinut pentru el. Ma rog, sunt multe cele pe care nu le ştiţi. Aventurile cu Martorii lui Iehova în Bucureşti, prin subteranele metroului, în misiunea de propovaduire a luminii care vegheaza neobosita, prilejul fugii de-acasă, prigonit de dumneavoastră pentru vederile lui liberale... Iarăşi, poate nu ştiţi că în nordul ţării nu plecase numai pentru a juca un fotbal mai adevărat, mai curat. Antrenorul care reusise sa-l convinga pe Samuel avantajul transferului era un adept Bahai şi-i propusese un post în orchestra comunităţii lor. Bine, poate ca e mult spus orchestră. Poate că aici nu i-aţi dat satisfacţie. Nu ştiu… Dar mai ales nu ştiţi cum i-a fost dat să moară.

Incă era viu şi cald, cum foarte frumos spunea unul din scriitorii mei preferati. Intr-un moment de luciditate imp spusese ca vrea să-mi mărturisească ceva. Mă rugase să-i aduc repede un preot musulman. Eram nedumerit. L-am întrebat dacă e sigur ce-mi cere. Zise: - Da, vreau să fiu musulman !
Am fost sigur că o ia razna din nou, dar îl întelegeam. Samuel n-a sarit niciodata din consecventa lui. Striga din toţi plămînii să i se aducă preotul musulman.
- Să-mi aduceţi muntii de orez! Rahat cu apă rece!

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/14036/aer-conditionat-iv/1
pacalici - de Brunno la: 01/11/2008 23:25:48
(la: conformismul la romani)
...arhetipul pacaliciului ma indeamna sa-ti spun sa incerci din cand in cand peruca si manusile...te-ai putea distra altfel de cum o faci in mod obisnuit...
si am mai gasit un fragment furat - de Sancho Panza la: 17/11/2008 16:32:27
(la: Texte furate de pe cafeneaua.com)
http://andreeanicolae.blogspot.com/2008/05/as-vrea-sa-ti-adun-toate-obiectele.html

un fragment din "Paradisul celui de-al cincilea regn."

se termina cu TE IUBESC PISI

ia uitati-va si voi pe aici.
fragment(e) - de spaceBoy la: 11/08/2010 13:26:25
(la: Visul unui tanar)
Multumesc pentru incurajari!
Scrisul, pentru mine este un lucru pe care mereu l-am facut si il voi face cu placere si daruire.

Aici este un fragment din primul capitol al ultimei mele creatii:


Capitolul I

Opriți-vă! Opriți-vă și ascultați câteva clipe zumzetul continuu al lumii ce vă înconjoară. Cât de normale vi se par toate luminile nopții, zgomotele mașinilor și aromele înecăcioase ale orașului! Cum se poate ca lucrurile care pentru voi sunt banale îmi pot distruge mie minunata viziune?
De ele am dat în prima mea zi aici, iar nici până acum nu le-am descoperit fascinația. Care e scopul lor? Ce le conferă frumusețea care le face atât de fermecătoare pentro voi?
Secunde, zile, ani m-am chinuit să înțeleg…
De 20 de ani trăiesc în lumea oamenilor și nu-mi pare să fi trecut mai mult de câteva clipe. Niciun semn de la ceilalți… nicio veste. Doar jalnica omenire îmi astâmpără într-o oarecare masură pofta de cunoaștere! De 20 de ani sunt viu și nu a trecut nicio clipă în care să nu regret…
Iată-mă aici, pe Pământul oamenilor, călător neobosit, fără casă, fără familie, fără să pot pleca. Singur, mort pentru toți ceilalți, viu pentru umanitatea care, încet dar sigur, își continuă drumul către uitare.
Ah… Cât îmi doresc să plâng!
Am colindat această lume pentru atâta timp și n-am văzut nicio schimbare, nicio încercare a vreunui om de a-și împlini destinul… Trăiesc viețile lor nenorocite de societate și-și neagă adevărata valoare! Sunt morți demult… Cu toții au murit în clipa în care și-au dedicat timpul plăcerilor mărunte. Vii pentru toți oamenii, morți pentru noi! Singurele creaturi care pot atinge adevărata nemurire renunță atât de ușor la acest mare dar pentru o existență fericită aici…
Numai de-ar putea morții să vorbească! Să le spună adevărul…
Oamenii! Ce creaturi jalnice, fără scop, fără noroc! Își trăiesc mizerabila viață căutând bucurii îndoielnice și plăceri minuscule. Orbi la ceea ce contează cu adevărat, surzi la minunatele sunete ale Pământului. Zi după zi se îndepărtează tot mai mult de lumina eternității…

E ceva destul de vag, dar intrg capitolul continua in aceeasi maniera, lucurile trecand in planul uman in cel de-al doilea:


Andreea nu era ca toți ceilalți adolescenți în prag de maturitate. Nu-i plăceau petrecerile, nu se ducea la concerte și nu-și pierdea nopțile în cluburi. După școală se plimba prin parcuri câteva ore, ascultând muzică la căști. Nu se gândea la absolut nimic, doar se bucura de singurătatea care o înconjura. În timpul acestor plimbări nimeni nu-i vorbea, iar ea nu asculta nimic înafară de melodiile din telefon. Când se oprea pe bănci, nu se uita după copiii care, bucurându-se de o zi frumoasă afară, se jucau în nisip și se dădeau în leagăne. Stătea cu capul plecat, părând că doarme. Îi plăceau oamenii, cu bune, cu rele, oricum, dar îi plăcea mai mult să stea singură, să își lase mintea să se odihnească. Spunea că va avea destul timp toată viața să își facă probleme, așa că profita de fiecare clipă pe care o mai avea până să împlineacă 18 ani eliberându-și complet mintea de toate problemele inutile care ocupă gândurile adolescenților.
Defapt, nici nu asculta muzica. Căștile reprezentau numai bariera care îi împiedica pe ceeilalți oameni să intre în vorbă cu ea. La școală se comporta asemănător. Pauzele și le petrecea în bancă, ascultând aceeași muzică, singurele momente în care interacționa cu ceilalți colegi erau orele. În ciuda faptului că era mult mai retrasă decât toți ceilalți, nu se putea abține ca atunci când trebuia să răspundă la întrebările profesorilor sau când avea de dat un test să nu caute în stânga și-n dreapta răspunsul corect. Această atitudine îi atrăsese după sine porecla de ”Vulpea”, care, bineînțeles, nu o auzise vreodată, deoarece colegii aveau bunul simț de a nu o folosi cu ea de față.
Dintre toți cei de vârsta ei, numai Corina se bucura de mai multă atenție din partea Andreei. Nu erau prietene decât de doi ani încoace, dar între ele se închegase o prietenie mai specială. Deși Corina nu era foarte diferită de toți ceilalți, nu o ridiculiza pe ”Vulpe”, ba chiar încerca să schimbe subiectul atunci când, în toiul discuților dintre ei, se ajunge la momentul inevitabil în care cineva zicea: ”Avem test ora viitoare. Iar dechide Vulpea gura!”
Nu ar fi fost atât de diferită, dar Andreea o ajutase la un moment dat la începutu liceului. Singură, speriată de atâtea chipuri noi, Corina se închisese în sine, ”Vulpea fiind singura care o ajutase să iasă din cochilie.

Multumesc inca o data pentru incurajari si astept cu nerabdate comentariile ulterioare.
#562842 (raspuns la: #562820) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fragmentele... - de Stefan Doru Dancus la: 23/09/2010 09:28:40
(la: Eliberarea/III)
...postate aici sunt începutul unei cărţi. N-am structurat cartea doar pe criteriul simplei observaţii - în următoarele fragmente se va vedea asta.
stefan - de Knulp_2 la: 02/12/2010 16:08:45 Modificat la: 02/12/2010 16:10:35
(la: Alexandru Petria şi Renata sa)
nu deranjezi.
dar da, poti da judecati de valoare citind un fragment:
daca e extraordinar de prost sau daca e extraordinar de bun.
asta e extraordinar de prost. Chiar raportandu-ne la valoarea cafenelei. Nici nu vorbeam de valoarea literara autentica.
Sa nu facem din tantar armasar si sa nu ne pacalim facand din omul asta (probabil cumsecade) un mare scriitor. E doar un individ ce s-a decis sa scrie si el o carte. Nu va fi niciodata cumparat pe propria valoare, asta e adevarul gol-golut, nici nu are sens sa ne jucam cu judecatile de valoare.

#585411 (raspuns la: #585409) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
eseul... a trebuit sa-l fragmentez - de juli la: 08/08/2011 20:01:56 Modificat la: 08/08/2011 20:02:56
(la: Nicu Covaci in proces cu Electrecordul)
Gina Camelia Roman :
ROMÂNIA MEA: „ŢARA CONTROVERSELOR!”
ELEVĂ ÎN CLASA A X-A.
LOCUL ÎNTÂI DIN 52 DE PARTICIPANŢI. CÂŞTIGĂTOAREA CONCURSULUI DE ESEURI „ROMÂNIA MEA”



Mi se spune că sunt un copil îndrǎzneţ aflat pe treptele maturizǎrii… Frumoasă caracterizare… Mă simt cuprinsă de un vârtej analitic şi mă gândesc că aş putea sǎ decupez scurte fragmente de viaţă autentic românească, într-o dimineaţă frumoasă de vară. De comun acord cu gândurile mele, mai ridic odatǎ binoclul şi privesc în zare pentru a da frâu liber vocii interioare. Astfel, privesc la România, aceastǎ ţarǎ teribil de simplǎ şi frumoasǎ, trecutǎ adesea prin focurile unor rǎzboaie, despre care am învăţat la istorie că nu au fost întotdeauna ale ei, aclamatǎ şi blamată, şi oacheşǎ, cu oameni care visează să trăiască în altă ţară . Iluzoriu? Nu ştiu ce să zic de la înălţimea celor 17 ani ai mei...
Este ţara mea, ţarǎ scǎpatǎ din mânǎ ce se îndreaptǎ spre un declinul sadic creat de propriile mentalitǎţi? Ar fi absurd sǎ pun aceste cuvinte pe umerii numelui de România? Nu, eu nu sunt în mǎsurǎ sǎ învinuiesc ţara pentru nimic ci doar sǎ atrag atenţia cǎtre „umilul” megieş român.
Este cert faptul cǎ într-o zi voi putea pǎrǎsi aceastǎ ţarǎ ... Privesc, stagnez dar nu, stingher ca un fobist aflat în faţa propriei uşi fǎrǎ cheie… Cutez a-mi părăsi ţara şi a începe viaţa într-o ţarǎ perfectǎ? Este România o ţară perfectă? Cum ar arăta o ţară perfectă, cu oameni perfecţi? România este locul unde am crescut, am împǎrţit bucurie, tristeţe, am învǎţat sǎ iubesc, sǎ dau frâu liber imaginaţiei, sǎ cred în forţele proprii, sǎ mǎ exprim, sǎ ajut, sǎ caut rǎspunsuri, sa ignor, sǎ sper ca într-o zi eu cu un grup de oameni asemeni mie vom putea pune baze solide într-o ţarǎ ierarhic magnifică, iar spectacolul proastei imagini va înceta.
Mă simt prinsǎ în mrejele ţării care, cu o ultimă sforţare, încearcă să mă ademenească prin masivele ei înzǎpezite iarna, prin adierea florilor de primavarǎ, cu aerul ei de fecioară adormitǎ de bogǎţia verii şi dezmierdată de o bǎtrânǎ toamnǎ târzie, traversată dinspre vest spre est de zonele întinse de câmpie cultivatǎ cu sapa şi cu calul, de oameni care s-au chinuit să-şi dea un rost propriei vieţi. Purtǎm cu noi veacul frumuseţii, a dorului de drumeţii, a muncii obositoare de la câmp care nu curge parcă prin vene deşi glasul biroului şi ora 7 pândeşte perfid… De undeva, din inima ţării se aude tulburător imnul în culorile sfinte de curcubeu, tricolor al unui popor ce pe zi ce trece uitǎ sǎ trǎiascǎ, având un cult al acumulării de traume. Probleme sau pǎreri tardive, puse faţǎ în faţǎ cu românul, se aud ca dintr-o crevasă: avem facilitǎţi insuficiente, fonduri inexistente, tinere talente distruse de piţipoance cu sex appeal, faptul cǎ pentru clasa politicǎ suntem simple instrumente de vot cu propuneri indecente, dacă indecenţă înseamnă echivalenţa vot – peşte congelat, cǎ noi deşi nu avem suficiente case... construim monumente, cǎ bunele maniere par a se gǎsi la intelectuali sau în aparenţǎ la cei cu portofele nepurtate în buzunar, presiuni cǎ la capǎtul sǎrǎciei se aflǎ viaţa, clubul, luxul. Cumplit este faptul cǎ fiecare dintre noi avem idealuri şi sentimente, suntem o întreagǎ naţiune ce ne cǎutam valori şi încă îndrăznim să sperăm că vom trăi o viaţǎ care sǎ nu se transforme în tipul de hranǎ fǎrǎ condiment.
Aş vrea să cred că, orice curs vor lua lucrurile, România este în noi, totul ţine de noi, redresarea ţine de noi, că le suntem datori celor care au luptat de veacuri pentru fiecare palmă de pamânt. Aş vrea să se trezească în noi spiritul civic şi să ne gândim că nu am putea privi altfel România decât locul unde copiii sunt învǎţaţi sǎ vorbeascǎ româneşte, sunt educaţi şi purtaţi de mânǎ în grǎdiniţe, apoi la şcoalǎ.
Dacǎ m-ar întreba cineva de unde sunt, cu siguranţǎ aş şti sǎ rǎspund: din Vaslui, de pe o stradǎ anume, locuiesc într-un bloc, fost gri, actualmente colorat fǎrǎ nicio noimǎ, colţ cu maneaua vecinului de la parter şi cu bormaşina celui de la 3 care sparge şi meştereşte de cel puţin un an.
#618600 (raspuns la: #618595) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pacalici - de zaraza sc la: 12/11/2012 14:04:13
(la: Jocuri vechi si noi.)
se joaca folosind un pachet de carti de joc avand perechi si o singura carte desperecheata. Perechile pe care le stiu din copilarie erau de exemplu barbat/femeie in costume nationale romanesti sau, alt pachet, costume nationale ale diverselor popoare. Se amesteca, se impart jucatorilor care pot fi de la doi la... cat incap. Cam cate cinci carti initial. Restul cartilor se aseaza pe masa (sau ce aveti pe acolo) cu fatza in jos. Fiecare jucator se uita in cartile sale si daca are deja perechi le scoate si le asaza cu fatza in jos in fatza sa. Perechile formate in timpul jocului sunt scoase din joc. Incepand de la un jucator ales prin consens (da, exista si consens...), fiecare trage cate o carte din teancul de jos, pana se termina cartile din teanc. Perechile formate se depun jos cum am spus. Dupa ce se termina cartile din teanc, fiecare trage cate o carte de la cel de langa el, intr-o anumita directie, aleasa, da... tot prin consens! Cel care ramane singur cu Pacaliciul in mana pierde jocul si este pasibil de pedeapsa. De exemplu amesteca el cartile pentru data viitoare sau face cinste cu cate o inghetata celorlalti. Nu mi s-a intamplat niciodata, dar am visat la asta... :D

#636250 (raspuns la: #636224) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Se poate trai fara iubire? - de (anonim) la: 25/09/2003 04:34:18
(la: Se poate trai fara iubire?)
Nu, sigur ca nu....altfel te amagesti ca ai lucruri importante
de facut, ca n-ai timp de iubire, de sentimente, te minti pe tine insuti, dar la un moment dat ne intoarcem la inceputurile fiintei noastre si descoperim ca in fond trebuintele ar fi cam aceleasi, cele de baza, e doar un pic de mai multa spoiala, cumva o alta cultura, civilizatie - lucruri inventate tot de noi - dar stii undeva in adincuri ca motorul tuturor lucrurilor este iubirea. Nu filozofez acum despre iubire, depsre ce inseamna sa fii indragostit, sau sa iubesti - un om, o carte, cuvintul e aproape automat folosit....ma gindesc la dragostea aceea frumoasa, la acel sentiment frumos si cald dintre oameni...si sigur exista, chiar daca nu e usor de gasit, Dar inveti la un moment dat sa pretuiesti fiecare clipa de iubire, fiecare zimbet si preaplin al sufletului. Cam atit azi. Nu va lasati pacaliti de motivatii si teluri mai mult sau mai putin reale chiar daca traim intr-un secol al tehnicii, stressului si al depresiilor. Viata aia adevarata, frumoasa sta in simplitatea si bucuria clipelor.
Iar parasit cu adevarat poate ca nu esti niciodata. Poate de cel pe care l-ai iubit, sau il iubesti, dar atunci ceva nu a fost adevarat...n-ai vazut adevarul, te-ai amagit.....e frumos sa visezi dar uneori e si durerors.....asa ca cu sperante, zimbete si incredere in tine si Dumnezeu mergi inainte pe drumul existentei tale. Si chiar daca e toamna, si poate melancolie, nu uita sa zimesti, face si iti face bine. Asta este pt "ratusca"....nu ca sfat ci asa ca un gind sincer exprimat.
Yra65

Poate pe alta data.....nu pot spune ca viata mi-a adus in cale numai bucurii, dar din durere si suferinta, dupa caderi, dupa abisuri, am regasit calea spre lumina, am invatat sa ma cunosc, incetul cu incetul si sa iubesc.
Antoine de Saint Exupery spune ceva de genul-cine iubeste oamenii, semenii, iubeste cu mult mai mult decit cei ce se inchid in iubirea lor de cuplu,cam asa e ideea - sigur ca nu e citat - si ceva de genul iubirea care se roaga e frumoasa, cea care implora e dezgustatoare....asa ca in viata asta tumultoasa, de zi cu zi, fiecare se teme de ceva sau doreste ceva, fiecare cauta un sens al existentei sale mai mult sau mai putin constient, dar daca dragoste nu e nimic nu e.....asa ca sa fiti iubiti!!!! si sa iubiti!



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...