pantaloni

http://www.diaconescuradu.com/drumul-catre-neyshabur

"Dimineata ma trezesc cu acelasi vant care a scuturat cortul toata noaptea si dupa strangerea rapida a bagajelor pentru a evita praful care parea sa intre peste tot, ma asez la drum pentru urmatorii 135 de kilometri pana in Sabzevar, urmatorul oras de pe drumul matasii. Ziua e din nou calda si senina, asa cum sunt probabil majoritatea zilelor din desert si poate ce e mai important, extrem de uscata. Buzele sunt uscate, gatul la fel, iar desi nu e foarte cald, soarele arde puternic si sunt fortat sa trec la pantaloni lungi pentru a nu ma rotisa ca un pui in bataia lui.

Drumul e la fel cum a fost ieri si la fel cu va fi in zilele urmatoare, cu lungi portiuni drepte inconjurate de desert, cu caravanseraiuri abandonate pe marginea soselei si cu camile salbatice. Drumul traverseaza un fel de parc national in care se incearca pastrarea biodiversitatii tipice desertului, iar camilele fac si ele parte din aceasta biodiversitate. Astfel incat, dupa un semn rutier pe care il iau in deradere la una din pauze, chiar vad de fiecare parte a drumului cate o turma de camile inaintand agale prin desert, mult prea departe insa pentru a le poza.

Ultimii kilometri catre Sabzevar se scurg din nou extrem de incet gratie unui vant potrivnic care ma face din nou sa lupt din rasputeri pentru fiecare metru castigat, ajungand in oras cu putin inainte de lasarea intunericului. Si aici e timpul pentru un hotel ieftin, pentru a da jos de pe mine praful din ultimele zile, dar gasirea lui de unul singur nu e treaba chiar asa de simpla. Noroc cu iranienii care sunt binevoitori si care vin curiosi sa te intrebe de unde vii si incotro de indrepti, si daca iti place Iranul, iar printre sirul de intrebari pot sa strecor si eu cu ururinta o intrebare despre un hotel ieftin. Astfel incat, dupa 20 de minute de urmarit o familie (mama, tata, fiu) pe o mica motoreta prin traficul din oras, imi gasesc si hotelul pentru seara asta, hotel ce a fost unul din cele mai faine hoteluri de 10 euro la care am stat pana acum.[...]"

http://www.diaconescuradu.com/stravechiul-oras-merv

"[...] Din Turkmenistan nu stiu daca o sa apuc sa inteleg prea mare lucru caci nu pot petrece doar 4-5 zile traversand in fuga tara cu viza de transit, dar unul din lucrurile pe care nu am cum sa nu le observ e portul femeilor, care spre deosebire de Iran nu sunt acoperite din cap pana in picioare in negru, ci poarta colorate costume traditionale. Inclusiv fetele care merg la scoala au ca uniforma un fel de rochie traditionala dintr-o singura bucata, iar multe din femei poarta ceva similar, astfel incat in anumite momente iti da impresia ca e un fel de uniforma nationala in culoarea steagului. Barbatii au in schimb liber la camasa si pantaloni si poarta doar un fel de tichie traditionala pe care o sa o tot intalnesc prin asia centrala.

Pe masura ce pedalez vantul incepe sa devina din ce in ce mai puternic, dar pot inca sa inaintez cu spor pana cand ajung in Mary, primul oras intalnit in Turkmenistan. E o creatia complet comunista, si rupt din context cred arata ca orice mica orasel din spatele Cortinei de Fier. Poate singura chestie notabila a fost ca pentru prima data dupa aproape doua luni am vazut o blonda cu fusta scurta, si ochii s-au intors ca girofarurile dupa ea. Pana in 1990 era un numar considerabil de rusi stabiliti in fostele Stanuri, dar dupa dezitengrarea URSS-ului cea mai mare parte a lor s-au intors in Rusia. Din fericire pentru mine nu chiar toti.

Cei 30 de kilometri din Mary pana in Bayramali se scurg in schimb chinuitor de incet, caci vantul a inceput sa creasca in intensitate si viteza scade corespunzator, dar pana la urma ajung in micul orasel de unde incerc sa-mi dau seama pe unde ar putea sa fie Merv-ul asta. Trebuie spus ca turmenii au o ura totala fata de indicatoarele rutiere si in 470 de kilometri prin tara asta am vazut probabil sub 10 indicatoare care sa arate directia catre urmatorul oras sau catre chestii interesante de vazut. Cam asa e si cu Merv, si cu harta incarcata pe google maps dinainte incerc sa dibuiesc pe unde ar fi fost fostele Kale ale oraselor.
[...]"

http://www.diaconescuradu.com/despartirea-de-civilizatie-si-revenirea-iernii

"Langar e ultimul sat din capatul Wakhan-ului si de aici urmeaza sa urc in Pamir si sa ma despart de verdele plin de viata al satelor. Urmatorul sat e peste 150 de kilometri si urmeaza ceea ce va fi cea mai grea portiune de pe tot traseul din punct de vedere al drumului. Raportandu-ma la cum m-am miscat si pe alte portiuni rupte nu cred ca o sa pot sa fac mai mult de 50 de kilometri pe zi, mai ales ca o sa fie de trecut si un pas la 4300 de metri. Asta inseamna 3 zile de mancare de carat dupa mine, si e cand intru in magazinul saracacios din Langar e foarte greu sa-mi dau seama ce pot sa iau dupa mine pentru ca nu prea am din ce alege.

Pana la urma, cu ce mai aveam in traista, inventarul de mancare pentru 3 zile arata cam asa: 2 conserve de carne, 1 conserva sos tomate, 4 supe rolton, destul de multa paine, 3 conserve de lapte condensat, 200 de grame de alune pentru ceva proteine, o punga de caise uscate, 3 mini-ciocolati de 40 de grame si ceva resturi ramase de prin diferite pungi. Baza pe timpul zilei e painea si laptele condensat, iar seara fie supa, fie paste cu sos de rosii si carne. Si poate la fel de important un flacon cu un complex de vitame caci la o asa dieta e cam greu de obtinut vitamine, asta si pentru ca la vremea asta, inca nu s-a facut nimic prin zona.[...]
Sunt momente atunci cand calatoresti, cand frumosetea locurilor te loveste dintr-o data, si cand norii, lumina si poate mai ales felul in care le vezi tu se aliniaza, si cand te simti extrem de norocos ca esti acolo unde esti. Iar acum, la 3500 de metri, cu Pamir-ul in fata si cu varfurile din Hindu Kush in spate, cu mica fereastra de senin deasupra, e unul din aceste momente. Conteaza prea putin ca nu mai am semnal la telefon de 4 zile si ca probabil nici nu voi avea in urmatoare 4 zile, ca nu voi intalni aproape pe nimeni in urmatoarele 3 zile, ca sunt singur. De fapt daca stau bine sa ma gandesc, in momente de genul acesta nu m-am simtit niciodata singur.

Atunci cand mama mea a citit jurnalele lui Mihai Barbu din Pamir m-a intrebat ce vad la muntii astia golasi, fara paduri si fara verdeata. Ei bine muntii astia au o frumusete aspra si dura ce cred ca e imposibil de ilustrat prin poze, din simpul motiv ca scara se pierde. In orice fotografie se pierde ceva, dar aici mi se pare de-a dreptul imposibil sa exprimi printr-o imagine cum e sa fii aici, la capatul lumii cu muntii astia in jur. Pur si simplu nu ai cum.

Dar ajunge cu momentele poetice, caci la fel de brusc cum a aparut peticul de senin si soarele dispar, iar varfurile din jur incep sa fie acoperite de nori. Trec de la pantaloni scurti si tricou la tot echipamentul de iarna in interval de 10 minute, asta in timp ce blestem un pic caci hainele sunt la fundul bagajelor. Drumul in schimb devine mai bun si recuperez din kilometrii, poate si pentru ca cerul a devenit mohorat si ploaia pare sa ma impinga de la spate.[...]"

Luna stăpânea cerul aruncând o lumină albăstruie în atmosferă. Vântul prinse a bate iar, dar uşor, abia mişcând vârful ierbii, iar o cucuvea îşi făcu auzită prezenţa agitându-se şi zburând zgomotos pe undeva prin apropiere. Suprafaţa lacului părea de piatră, nemişcată, doar vârfurile stufului se unduiau alene, iar câteva broaşte începură a orăcăi.
Un trosnet sec, de creangă ruptă se auzi tare pocnind dinspre pădure. Tresăriră amândoi involuntar şi rămaseră fără să respire preţ de câteva secunde. Valentina se lipi de el.
- Stai liniştită, îi zice el. Doar îi pădure...
- Daa, cum să nu...
Ca să îi dea curaj, Rareş voi să mai arunce un vreasc pe foc, dar nu mai găsi niciunul în iarba înaltă, iar focul se stingea încet.
- Stai un pic, zice el ridicându-se în picioare. Dacă tot stăm aici, atunci trebuie să mai punem pe foc, altfel îngheţăm.
- Şi ai de când să mă laşi aici? îşi ridică ea spre el faţa mirată.
- Păi să stai lângă foc, şi aşa ţi-e frig.
- Vin cu tine, se ridică ea imediat scuturându-şi turul pantalonului de pământ.
- Hai să luăm de acolo că...
Vorba îi fu întreruptă de un trosnet mult mai puternic şi repetat, ca şi cum ceva, mare, ar fi trecut în fugă prin liziera pădurii.
Încremeniră amândoi. Valentina mai avu un rest putere să se lipească de pieptul lui. În liniştea ce se lăsă, îi auzea respiraţia sacadată, dar atenţia îi fuse atrasă de un nor care acoperea încet luna, întunericul devenind opac.
- Hai lângă foc, spune ea încet.
Rareş nu-i răspunse, fiind prea preocupat să străpungă cu privirea spre locul aproximativ de unde se auzi zgomotul, dar o cuprinse uşor pe după umeri retrăgându-se spre focul mic ce pâlpâia luminând pe o rază de jumătate de metru în jur.
- Ce crezi că a fost? mai întreabă ea încet.
- Habar n-am... E posibil să fi fost ceva animal. Adevărul e că suntem atât de obişnuiţi cu oraşul, încât am ajuns să ne speriem de orice zgomot, poate normal şi natural, din natura asta. Poate să fi fost vreun beţiv de prin satele astea din-prejur. Hai aici lângă foc, te mai încălzeşte puţin, văd că tremuri. Sper că nu te-ai speriat prea tare?
- Normal că m-am speriat... Trebuie că s-a auzit de undeva din partea asta, arată ea cu mâna în spate şi în stânga. Parcă a călcat cineva pe crengi.
- Hai că ne-am speriat una bună. Asta e.
- Da, aventură am vrut, aventură avem.
Rareş surâse cu amărăciune, apoi se aplecă şi o sărută scurt.

- Stai că mai aveam parcă o sticlă la mine, zice el târându-se în cort şi răscolind prin rucsac. La naiba, şi puteam să jur că mai aveam o sticlă de jumătate la mine! Vezi dacă nu poţi să iei din lac, să umpli sticla aia... strigă el să acopere vuietul vântului.
Ea ridică sticla agitând-o în glumă spre el, şi se apropie de lac. Era uşor să i-a apă. Malul acoperit de iarbă era solid. Se apleacă şi începu să umple sticla. Un miros groaznic, greu şi totodată greţos, a hoit, venea dinspre apa ce părea acoperită de o pâclă uşoară. Strâmbând din nas, rezistă să umple sticla şi se ridică.
Ar fi vrut să ţipe, dar vocea n-o mai asculta. Scăpă sticla din mâna, care se rostogoli apoi în apă. Cu ochii măriţi de groază, şi paralizată de frică, rămase aşa, nici nu mai respira. În faţa ei, creatura hidoasă, părea un copac imens, răsărit din ceaţa nopţii. Trupul, părea acoperit cu păr des, negru, braţele-i lungi semănau ca două rădăcini, iar ochii, mari, roşiatici, înfiţi în craniul osos, cu bot lung, ca de lup, de unde, printre colţii albi, ascuţiţi, însiruiţi ca lama unui ferăstrău, curgea ceva ce aducea a balele unul cal înspumat. Acei ochi imenşi, înfiorători ascuni sub sprâncenele păroase, o fixau acum pe ea. Un horcăit înfundat se auzi când creatura îşi miscă capul lăsând pentru o clipă ca luna să-i lumineze înspăimântătorul profil de lup gigantic. Valentina leşină.
...
Deschise ochi tresărind din tot corpul şi zvâcni instinctiv.
- Vali... Vali, mă auzi, aude ea vocea blândă şi liniştită a lui Mihnea. Doamne ce m-ai speriat. Ce ai păţit? Abia te-am găsit...erai căzută jos lângă apă şi...
Adunându-şi puterile, se ridică în capul oaselor şi vede, în lumina unui foc mare, că lângă Mihnea mai era cineva.
- Dânsul e pădurar aici în pădure. Mai şti când ne-am speriat de trosnetul acela din pădure? Dânsu' era...şi tot dânsu' m-a ajutat să te găsesc. M-a auzit cum te strigam şi ... Dar ce ai păţit? Erai căzută leşinată.
- Ce a fost aia? bâlbâie ea
- Ce anume?
- Ceea ce a ieşit din apă.
- N-a fost nimic... ce anume să fie...n-am văzut nimic... Te-am strigat şi n-ai răspuns, apoi te-am căutat până a venit domnu' pădurar cu lanterna şi aşa te-a găsit. Ţi-a fost rău?! Vom pleca de cum se luminează şi direct la medic.
- Ce a fost aia ce-a ieşit din apă? repetă ea .
- N-a fost nimic. Ţi s-a părut. Poate că...ai visat...
- Cum să visez?! se agită ea ridicându-se încă ameţită. Am văzut ceva ce ieşise din apa asta...
Pădurarul se aproprie de ea şi în raza de lumină a lanternei se prezintă:
- Gheorghe... apoi continuă. Domnişoară, nu a fost nimic în apă. Eu sunt pădurar aici de mulţi ani şi în acest lac, în afară de broaşte nu există nimic. Probabil că vi s-a părut... Eu am venit când am auzit pe prietenul dumneavoastră cum vă strigă şi vă caută. Îmi făceam rondul...
Valentina se întoarce spre Mihnea şi se lipeşte de el luându-l în braţe.
- Vreau să plecăm de aici.
- Plecăm imediat ce se luminează...
- Nu trebuie să vă fie frică domnişoară. Nu există niciun animal care să vă poată face rău. În pădure, se întoarce el cu faţa spre întunericul fad, sunt ceva animale, dar nu din acelea care să vă facă rău. Dealtfel nici nu se apropie ele de lac, doar, aşa, uneori vara când este secetă, altfel...
- Bine, dar eu vreau să plecăm, rămâne ea hotărâtă.
- Oricum plecăm dimineaţă, se amestecă şi Mihnea. Numai noaptea asta ne-am hotărât să rămânem.
Pădurarul suspină prelung, apoi îşi scutură mâinile de cracul pantalonului cu un clar aer de drum.
- Eu plec acum. Trebuie să-mi continui rondul.
- Nu ne lăsaţi nouă lanterna, aproape se roagă Valentina de el.
- Oh, dar nu pot. Cum să continui fără lanternă, numai asta o am. Voi aţi venit peste noapte fără lanternă?
- Ne-am gândit că facem foc...se disculpă Mihnea.
- Hai că am plecat...
- Vă mulţumesc pentru ajutor! nu uită Mihnea.
- Staţi liniştiţi, nu este nimic aici care să vă facă rău.
În timp ce pădurarul se pierdea în negura nopţii, Mihnea o strângea mai tare în braţe pe Valentina. Îi lipi capul de pieptul lui mângâind-o uşor.
- Vezi, nu are de să-ţi fie teamă...
- Ştiu ce am văzut, rămâne ea consecventă. A fost ceva acolo.

Un proiectil suieră şi căzu undeva la şase metri de ei împrăscându-i cu pământ şi resturi de tot felul. Soldatul îşi lepădă arma acoperindu-şi faţa cu mâinile. Liniştit, Barbu îl bătu peste spate.
- Vezi, dacă rămânem pe loc suntem morţi. Pregăteşte-te de atac!
Panicat, bietul băiat tremura din tot corpu, dar disciplina îi controla încă spiritul, aşa că se mulţumi să de-a afirmativ din cap.
Barbu aşteptă un moment prielnic şi aruncă o privire peste ciotul de trunchi. Se vedea mişcare în multe locuri, deci băieţii erau încâ teferi şi se îngropau la pământ. Îşi dădu seama că inamicul are două mitraliere. Una la baza ruinelor bisericii, cealaltă în extrema stângă a transeei. După clipa de uluială, băieţii lui prinseră să riposteze cu foc, dar, din păcate mult mai sporadic decât ar fi fost necesar.
Barbu fluieră de câteva ori scurt pentru a le atrage atenţia celor ce încă erau teferi, fluturându-şi mâna prin aer şi arătând spre inamic. Apoi, îşi trase sufletul, şi fluieră tare şi cu forţă sărind primul în picioare şi, după cum îşi calculase , înaintă spre inamic trăgând din pistol.
- Înainteee...! urlă el sărind în picioare. Avu timp, o fracţiune de secundă să vadă stofa pantalonilor sfâşiată, dar nu simţea nicio durere. Ştia că o rană nu se simte imediat din pricina adrenalinei, dar tot atat de bine se fi putut să îşi sfâşie pantalonii în sârma ghimpată sau în orice alt obstacol.
Mecanic, sub impulsul, datoriei, soldaţii săreau înainte fără să mai gândească. Câmpul părea că se scufundă, că se clatină sub un înfiorător cutremur, păreau că aleargă pe spinarea unui uriaş trezit care acum se scutura cu toate puterile. Era un haos de nedescris. Zgomotul era infernal. Totul era numai bubuit de tunet, urlete, ţipete disperate şi strigăte fără speranţă. Nu îşi mai auzeau nici propria descărcare de armă. Aerul irespirabil le bloca plămânii care nu mai făceau faţă. Cu gurile larg deschise, căutau o să înghită cu nesaţ boarea salvatoare. Mulţi cădeau sfâşiaţi la gândul că intraseră într-un nor de gaze toxice de luptă, dar imediat realizau că nu era posibil. Dacă ar fi fost aşa, nu ar mai fi fost nimeni în viaţă deja, iar de peste tot se auzeau cum armele răspund tirului infernal din faţă.
De nicăieri, caporalul Tudose apăru lângă Barbu. Se trântiră în genunchi.
- Nu mai am pe nimeni din grupă! strigă Tudose printre lacrimi nervoase. Toţi au căzut! Avem nevoie de întăriri altfel nu ajunge nimeni viu acolo!
- Eşti nebun?! Întăriri?! De unde?! Suntem numai noi şi trebuie să punem mâna pe blestemata aia de transeea cu orice preţ! Ăsta-i ordinul!
- Vom muri cu toţii! Nu putem trece. Ne macină pe toţi!
- Ba vom trece. Adună toţi oamenii pe care îi găseşti şi treci cu ei în stânga, arată el spre pâlcul acela unde fusese cei câţiva copaci rătăciţi. De acolo o vom lua în amonte de pârâu până cădem în spatele mitralierei din extrema lor dreaptă1 Ai înţeles?!
- Înţeles!
- Uite acolo o groapă... Aduni toţi băieţii ce-i mai găseşti şi ne întâlnim aici în zece minute!
Toţi cei ce se adunaseră în groapă arătau jalnic. Aproape toţi erau răniţi, mai mult sau mai uşor. În această clipă de repaos, se puseră să se panseze reciproc.La unii, uniforma era numai zdrenţe, unii îşi pierduseră casca şi anumite efecte, dar aveau arma şi masca de gaze. O uşoară acalmie puse stăpânire pe câmpul de luptă. Obuzele se răriseră iar mitralierele trăgeau răzleţ.
- Acum poate fi şansa noastră, zice Barbu încât să fie auzit de toţi. Ăştia, face el referire la inamici, cred că ne-au ras pe toţi. Vor avea surpriza vieţii lor...ultima lor surpriză. Vom porni câte unul. în şir indian către pârâu. Eu voi fi primul, voi mă veţi urma. Tu Tudose eşti ultimul. Dacă cineva dă înapoi sau nu vrea să înainteze îl împuşti pe loc. Nu avem nevoie de ezitări şi aşa suntem mult prea puţini şi avem o datorie sfântă în a ne răzbuna camarazii căzuţi. Acum pentru ei luptăm, şi pentru noi. Vom urca în amonte de pârâu şi vom cădea în spatele lor. Principala ţintă este mitraliera din transee. De aia ne vom ocupa prima. Apoi, radeţi tot. Toată lumea să-şi monteze baioneta. Nu luăm prizonieri!

Aceasta imbecilitate a fost generate de...prostie.
Basescu a inceput sa traga in stanga si dreapta cu aceasta cacealma a "ofiterului sub acoperire", sperand ca poate pica ceva (sau cineva). Si cand colo, iese din dulap cu mainile ridicate Turcescu, strigand:"Nu mai trageti dom' Basescu, sunt eu Robertica!".
Plus ca Turcescu este de muuulta vreme expirat si cauta cu disperare sa reintre in lumina reflectoarelor. Iaca.
Pentru cei cu memoria scurta iata ce a scris Turcescu despre Nadia Comaneci:
"Nadia Comăneci poate să-şi bage-n fund reclama ei la margarina? Vai mama ei de cerşetoare, ce-a ajuns… I-aş da numai zece… şuturi în fund! O nemernică, vinde otrava pe arginţi!”
Un astfel de individ este in mod clar dus cu pluta.
Cat despre "turul lumii"...cat intereseaza aceasta stire cred ca nu face nici turul pantalonilor...
Palma pe obrazul Romaniei? Da' ce Germania a primit o palma pe obraz cand s-a aflat ca unul din cei mai apropiati colaboratori ai cancelarului Willy Brandt era ofiter Stasi sub acoperire? Sa lasam conceptiile astea provinciale.

http://www.diaconescuradu.com/ghetarul-pana-tabara-1

"Trezirea e din nou matinala, asa cum se cuvine unui start alpin, chiar daca in mod normal nu ar fi nevoie de asa ceva. Practic e important ca intre tabara 1 si tabara 2 sa urci sau sa cobori devreme, de dimineata, din cauza caderilor de pietre si a avalanselor de pe ghetar.

Iar cum intre tabara de baza si tabara 1 sunt cam 2-4 ore majoritatea prefera sa plece dupa-masa pentru a nu se trezi a doua zi extrem de dimineata. Cealalta varianta e sa pleci cu noaptea in cap si sa urci direct pana in tabara 2, plan pe care il am si eu in cap in dimineata asta.

Totusi plecarea nu a fost suficient de matinala si am reusit sa o iau din loc abia pe la 5, si dupa ce ratacesc putin traseul si momaile pierzand aproape o ora imediat dupa tabara de baza, imi dau seama ca nu sunt deloc realiste planurile de a ajunge pana in tabara 2 astazi.

Domolind un pic ritmul reusesc sa ajung pe drumul cel bun si incercand sa urmez pasii rusilor si a cehilor din ziua de dinainte incerc sa vad pe unde trebuie sa traversez imensul si platul ghetar Ilnichek. Singura problema e in schimb ca seara si noaptea a nins si urmele sunt aprope complet acoperite, impreuna cu crevasele ce brazdeaza ghetarul in diferite locuri.

Problema o descopar brusc si fara avertisment, cand urmand pasii stersi la un moment dat intru pana la brau in zapada intr-o crevasa destul de ingusta. Reusesc sa ma extrag si trecand peste sentimentul deloc placut de a calca in gol imi dau seama ca trebuie sa merg cu mai mult atentie la urmele sterse din seara precedenta.

Ghetarii sunt cam singurul pericol obiectiv pe care nu prea am cum sa-l evit si singura modalitate in care pot sa-l reduc e sa merg dupa urme, dar iata ca uneori urmele se pot sterge in cateva ore.

Experienta cu calcatul in gol se mai repeta de cateva ori pana cand ajung pe morena din stanga ghetarului. Intr-unul din momente intru cu piciorul drept pana la brau intr-o ciorofleasca care imi uda si pantalonii si una din ghetele de plastic. Macar acum stiu ce preocupari o sa am mai ales daca ajung devreme in tabara 1: uscatul plasticilor care nu izoleaza deloc termic atunci cand sunt uzi.

Lumina e in schimb geniala iar toti muntii si stancile din jur arata intr-un mare fel tapetati cu cei 20 de centimetri de zapada cazuti in noaptea precedenta. Iar ghetarul care in mod normal e murdar de pamant, nisip si pietre e de un alb imaculat acum.

Pana la urma ajuns pe morena lucrurile devin mult mai simple si ajung in curand in tabara 1 in acelasi timp cu rusii si cehii care tocmai coborau de pe ghetar. Planul e ca maine dimineata pe la 4 sa urcam cu totii pana in tabara 2.

Singura problema e ca e abia ora 9 si e mult timp de pierdut pana cand vine timpul pentru somn, in caldura nimicitoare a soarelui. Soarele e reflectat din toate directiile si dupa 10 devine sinucidere sa stai afara, asa ca toti cautam umbra si iesim din corturi abia dupa 3-4 cand se mai domoleste caldura soarelui.

Partea buna e ca fiind inca destul de jos, la 4300 de metri inca sunt bolovani ce merg folositi pentru ancorarea cortului iar pe langa ghetar inca se mai scurg paraiase de unde poti lua apa pentru gatit. Si totusi combinatia asta de 4 ore de efort urmate de mule ore de lancezeala mi se pare un pic ciudata, mai ales dupa atatea luni in care zilele au fost intotdeauna pline."

Dupa seriozitatea maxima din ultimii 10 ani parca ne e dor de niste umor, nu conteaza ce ai pe masa ca rasul oricum ingrasa... :)))))
Dar frate OM m-ai convins, votez cu un independent de toate aceste marsavii, amicul tribunului, domnul Funar.
Asta pune tara in mana votantilor, a poporului. Va fi guvernata prin referendum. Ce vrea muschii lu poporu asa se va face. Probabil un referndum la 2 zile ca sa se exprime omul asupra tuturor aspectelor ce-l intereseaza. Mamaaa sa vezi atunci trai pe vatrai cand o sa cerem salarii si pensii europene ca nu suntem noi prostii UE doar sa platim preturi comune dar salarii ioc... probabil ca vine Funar cu bani de acasa sau "natioalizaeaza economia" dupa modelul propus de Base si le spune la hienele multinationale care ne sug sangele "ia plecati baieti"... hai sa va vad mersul de la spate... cancelariile europene vor da ochii peste cap si vor convoca de urgenta ambasadorii... :)))))))))
Bugetarii vor purta uniforma, respectiv bluza rosie, chiloti galbeni si pantaloni sau fuste in albastru... :))))

Bugetarii vor purta uniforma, respectiv bluza rosie, chiloti galbeni si pantaloni sau fuste in albastru... :)))) = wow ce imagine fashionabila...no'dara' funar sa fie :))
http://meebal.com/pants-down-fashion-will-get-you-a-fined-in-terrebonne-parish-louisiana/

La 3 dimineaţa se aude o bătaie în uşă. Se scoală soţul, când deschide uşa, stă unu'
zâmbind:
- Ce vrei mah, e ora 3 dimineaţa!!
- Scuze, n-aţi putea să mă împingeţi?!
- Du-te bah de aici, la 3 dimineaţa? şi îi închide uşa în nas, şi se duce înapoi în pat
lângă soţie.
Soţia îl întreabă:
- Cine a fost la ora asta?
- Păi unu, cica vrea să-l împing.
Soţia se ridică într-un cot:
- Ti-aduci aminte când ai avut pană la motor, şi nu te-a împins nimeni şi ai stat 4
ore pe magistrală, ţi-era greu să dai o mână de ajutor?
- Bine, zise soţul. Îşi trage repede o pereche de pantaloni şi iese afară -afară cam
ceaţă, şi începe să strige:3
- Bah unde eşti?
Se aude un glas:
- Aici!!
- Unde aici?
- Aici, în leagăn!
***
Americanii fură planurile unui avion rusesc. Adună o echipă americană să îl
reconstruiască după planuri. Lucrează ăştia ce lucrează, sudează, lipesc din greu şi
în final le iese un tractor.
Conducerea e nemulţumită şi adună o echipă de japonezi. Lucrează şi aştia din
greu, sudează, lipesc, asamblează şi după sforţări supraomenesti le iese un tractor.
Conducerea e disperată şi adună o echipă de români. Intră românii în treabă,
sudează, lipesc, asamblează şi în final, le iese un avion.
Conducerea: Incredibil! Suntem impresionaţi de munca voastră, celorlalte echipa
le-au ieşit tractoare. Voi cum aţi făcut?
Românii: şi nouă tot tractor ne'a ieşit, da' l-am luat la pilă.

"Ziua plecarii

Gara de nord, 38 de grade iar eu sunt cu papornita de rafie in brate, asteptand un tren pe care scrie Urziceni, fix ca un capsunar intors din afara tarii. Daca ma uit la haine nu e mare diferenta, pantalonii raspeticiti de anul trecut si tricoul decolorat de soare se incadreaza perfect in peisaj.

Cu sacosa de rafie m-am intors si in urma cu un an, in circumstante mult mai nefericite, atunci cand dupa 10 zile petrecute prin spitalele din Bishkek am luat hotararea de a ma intoarce in tara. Momentul de atunci, cand ma taram cu incetinitorul, cu degetele degerate si bandajate si cu o pereche de papuci kyrhyzi in picioare, pe culoarele aeroportului a fost cel mai greu moment prin care mi-a fost dat sa trec pana acum. Nici continuarea, cu drumuri prin spitale si discutii despre operatii nu a fost mai roz, dar momentul intoarcerii din aventura a fost clar cel mai dificil.

Iar acum ma aflu tot cu papornita de rafie in brate, plina cu haine si echipament in drum spre aeroport, cu gandul de a duce la bun sfarsit calatoria intrerupta fix cu un an in urma. A durat ceva timp pana cand mi-am dat seama ca imi doresc sa ma intorc, si nu doar pentru a recupera bicicleta ramasa in spate, ci pentru a incerca sa termin calatoria inceputa in urma cu un an. Daca o sa-mi iasa sau nu, daca o sa gasesc drumuri aventuroase la intoarcere sau daca la un moment dat o sa mi se ia, ramane de vazut dar cert e ca e frumos si bine sa nu lasi neterminat un lucru odata inceput.[...]"

Mie imi plac asiaticele in pantaloni scurti, am o mica fantezie, asa, una mica. In alta ordine de idei e mai bine sa stai jos cand lucrezi. Si nu numai cand lucrezi. Mai ales cu o asiatica in pantaloni scurti. AAAAAAAAAAAAAH!

eu nu prea am văzut pe-acolo asiatice în pantaloni scurți. de fapt chiar dacă unele din ele purtau pantaloni scurți eu nu m-am uitat la așa ceva ci la ce făceau ele pur și simplu...

Un summit cu … castraveti!

Decorul: simplu, ca intr-o anumita tara din UE: o strada rupta, peticita, doua masini parcate neregulamentar pe trotuar, o lampa cu muste, un pom sfrijit.

Personajele: Un potent, un mai-putin-potent, un cel-mai putin-potent, o coada de matura, trei castraveti.

Timpul: mai spre seara!

Potentul (cu pungi sub ochi, se plimba la brat cu o coada de matura): Mda, trebuie sa dau o declaratie … inteleg si stiu, va trebui sa explic ce-i pe masa. Masa ma-sii … (scuipa in vant). Ptiu, ce ploaie navaleste. Sau cineva scuipa? De fapt of-ul natiunii ar trebui sa se explice simplu … si chiar daca ma cauta astia la intelect o sa gaseasca panselutele alea periodice pe care le depun eu la doamna Geta … of … (scuipa) … of-ul natiunii, actiunile americanilor, arabilor, israelienilor… Europa? Zero… (trece pe langa mai-putin-potentul, care se afla intr-o pozitie de Kamasutra) … uite de exemplu natiunea asta de catifea, (arata spre mai-putin-potent) un astfel de specimen, inteleg acum de ce ar avea nevoie de stimuli … (trece pe langa cel-mai putin-potentul, care sta lungit, invelit in frunze) … mda, uite aici reptilian precoce, daca l-ar vedea doamna Geta … pai ce bah, voi sunteti ca mine, uite bah la mine aici, uite, pai ce mah eu iau din alea mah, pastille din alea? Ce eu fumez chistoace din alea? Uite bah aici cultura (arata spre pantalonii umflati in fata), uite bah temperament latin, (scutura pantalonii) … uite aici lege, pai daca va spun la doamna Geta … intelegeti acum excrescenta vietii? (din pantaloni cade un castravete) … opa, stai asa … (mai cade un castravete) … asta nu e de bine (cade al treilea castravete) … pai si eu credeam ca sunt dotat, mama ma-si de nomenclatura (iese pe furis pe dupa pom).

Cel-mai putin-potentul catre mai-putin-potentul: Un idealist! Un feroce! Un banditist!

Primul castravete catre ceilalti doi: Amu … puteti rasufla usurati, deschideti ochii, scoateti capul la lumina. As vrea sa dau o declaratie, pai voi stiti ca numai eu serveam la doamna Geta, uite aici temperament latin, daca va arat … ( de departe se aud pasi) … ia taci! Parca vine cineva … fiti pregatiti sa-i sarim in pantaloni … mama ma-si de declaratie!

Cortina pica din neant, strada se peticeste in continuare, in general o stare gri de plictiseala, ingretosare, ca dupa o partida de sex cu multa Viagra …

Din avion, coboară Gheorghe, cu pantalonii în mână:
- Nu mai zbor cu avionul in viata mea... puneţi cureaua, scoateţi cureaua...

manneci "pantalon"

" La tribunal era in boxa acuzatilor un tip pt ca si-a palmuit sotia. Omul intrebat fiind de judecator explica. Pai don judecator sa vedeti. Seful de sectie i-a dat sefului de atelier o palma. Seful de atelier palma care a primit-o a dat-o mai departe maistrului. Maistrul cu o palma in plus mi-a dat-o mie. Eu ghebos in ierarhie cui sa dau palma ? Nu am avut cui. Am ajuns acasa, am vazut-o pe nevasta mea si in scurt timp am scapat de palma primita la serviciu."


Presupun că şeful de secţie nu l-a văzut pe şeful de atelier în furouaş cu danteluţă şi nici nu l-a izbit erotic de vreun dulap din vestiare, rupându-i cu dinţii breteaua de pe umeri în căutarea pectoralului lăţos. Nici şeful de atelier cu maistrul, nici maistrul cu ghebosul nu par să fi alunecat pe pardoseala rece de ciment, cu pantalonii pe jumătate coborâţi, ascunşi privirilor pe după utilaje. Atunci, vinovatul cel mai cel e ăsta din urmă, cu ghebu-n spinare, care a trosnit-o pe muiere-sa, măcar ăi dinainte se pocneau între ei. Şi doar o auzise nopţi la rând respirând lângă el şi-i admirase pulpele frumos conturate prin ţesătura rărită a combinezonului - acelaşi purtat şi spălat de ani buni, uscat pe-o sârmă-n balcon, timp în care adormea goală lângă el şi lui îi plăcea mai mult aşa -, că de, chenzina-i mică şi el păgubos la parale, un combinezon nou l-ar fi costat două poşirci ş-un ţap cu bere şi parcă nu face.

Nu văd sensul. Poate chiar mireasa şi-a vândut verigheta, voalul şi aparatul foto a doua zi după nuntă, dezamăgită că mirele şi domnişoarele de onoare au dispărut în toiu' petrecerii şi n-au mai fost de găsit o lungă perioadă de timp - mai exact două ore şi patruzeci de minute -, şi, la întoarcere, el purta ciorapi de damă peste pantalonii de la costum şi patru sutiene peste cravată, iar ele, bete criţă, susţineau că-s nevestele lui. Şi chiar dacă nu-i deloc aşa, asta cu scormonitu' după oameni mi se pare o treabă care ţine mai mult de palinca-de-la-ora-cinci decât de ceaiu' omolog, nu cred că interesează pe careva să fie găsit când nici nu ştie să se fi pierdut.

... o să renunţ şi la cizmă, poate şi la cracul pantalonului, la mâneca aferentă şi-o să rămân jumătate îmbrăcat, jumătate dezbrăcat.


De când s-au retras apele, parcă nu se mai aud...