parinti nepasatori

In general parintii nu sunt chiar nepasatori la ce se intampla in inima copiilor; de asemenea ei sunt in general mai lucizi, neorbiti de flacara dragostei, si gandesc mai la rece la viitorul odraslelor.
Intr-adevar, ca sa-ti intelegem cazul, avem nevoie de amanunte despre varsta ta, a prietenului, viziunea voastra despre viitor, samd.
Daca ar fi sa imi dau cu parerea, probabil ca tu esti la facultate, el nu, si nici nu are de gand asa ceva. Neavand situatie, imi inchipui ca traieste cat de cat pe "spinarea" ta; sanse sa isi faca o cariera probabil ca nu prea sunt; cel mult cate un smen din cand in cand..
Daca asta este situatia, inteleg ca parintii ar avea motive sa fie nelinistiti, indiferent de etnia prietenului. Sper insa sa fi intuit gresit.
In orice caz, insa, trebuie sa ai grija ca pentru ca o relatie sa reziste si in viitor, ar trebui sa aveti ceva mai multe in comun decat pasiunea. Daca pasiunea este motorul principal, fii convinsa ca e o perioada trecatoare, ce se va rezolva cu timpul..

FRATILOR BISERICA ORTODOXA NU A GRESIT CU NIMIC ATUNCI CAND L-A PRIMIT PENTRU INCORONARE PE MAJESTATEA SA ILIE TORTICA DE ROMANIA, REGELE TIGANILOR. VA INFORMAM CA AM INCORPORAT IN EXIL PATRIARHIA TIGANILOR SI PATRIARHUL LOR SUNT EU FOSTUL CALUGAR TEOFIL CARE AM PRIMIT BINECUVANTAREA DE LA SFANTUL PARINTE PAPA DE LA ROMA. SPERAM CA NU VA TRECE MULT TIMP SI TIGANII SE VOR DESPARTI DE BISERICA ORTODOXA DIN ROMANIA SI VOR AVEA BISERICIILE LOR SI PREOTII LOR CARE VOR FI SELECTIONATI DINTRE TIGANII CREDINCIOSI SI DORNICI SA-L SLUJEASCA PE DUMNEZEU IN CALITATE DE PREOTI ORTODOCSI. TOT CE NU VA VA PLACE,PROBABIL, ESTE FAPTUL CA VOM CERE GUVERNULUI ROMANIEI CA SA NE DEA AUTONOMIA OLTENIEI CA SA FACEM ACOLO TARA TIGANILOR, UNDE M.S. REGELE ILIE TORTICA DE ROMANIA, VA DOMNI IN CALITATE DE REGE AL TIGANILOR. RUGAM BUNUL DUMNEZEU SA AJUTE PE TIGANI CA SA AIBA SI EI TARA LOR. PATRIARHUL TEOFIL, PARINTELE SPIRITUAL AL TIGANILOR. p.s, daca este cineva care doreste sa comunice cu mine este rugat sa-mi scrie la e-mail: patriarhiatiganilor@yahooo.com

Cum zicea Parintele Galeriu : "Biata femeie ..."
Sanii ai arati cand nu ai ce sa arati altceva. Si de reclama au nevoie cei care nu au prea mult success. Insa pentru frumusetea spiritului e nevoie de credinta si educatie. Biata femeie trebuie ajutata sa iasa din mocirla. Castiga si ea o paine, dar risca sa isi piarda sufletul. Altceva e trist : Cine le da importanta ? Cate emisiuni se fac cu un om de stiinta? Cate inventii romanesti se prezinta la TV? De ce ne uitam in jos mereu in loc sa ne uitam in sus ? Fiindca e mai usor. Sau fiindca pricep mai multi, mai usor? Fara efort cum ne schimbam ?

Dar mai exista speranta ....

Daca nu li se mai da importanta unor astfel de personaje "picante" poate in final se plictisesc si revin la ratiune.


Sorin - Dallas

Papadiorule, ai uitat ca in trecut parintii nostrii mancau sanatos, cand mancau o rosie, era rosie si avea nu numai gustul de rosie, dar si elementele nutritive: vitamine, saruri minerale si toata gama, date de soare si de ingrasaminte natural, organic
nu erau tratate cu toate pesticidele, ingrasaminte chimice si hormoni de crestere sau culturi modificate genetic
legumele cresteau intr-un aer curat, nu poluat sau radioactiv.
Ce mancau, le facea un stoc de nutreimente in organism
Apoi munceau greu, se epuisau si consumau tot ce inghiteau, mergeau mult pe jos..
Nu mai era cum sa se depuna grasimea pe muschi, tot ce faceau zilnic consuma totul.
Nu erau electro-menajere de astazi, nu erau nitratii, colorantii si conservatorele de azi, nu inghiteau otrava chimica o data cu mancarea, sau iradiatii...
Azi avem progresul dar si otrava progresului
de cate ori cumparam un ambalaj cu mancare, ne cumparam in plus si doza de dioxina si alti produsi cancerigeni,
atat in mancarea propriu-zisa, cat si in gazele ce ies in aer dupa arderea ambalajelor..

Papadio, putem compara doar lucrurile care sunt comparabile..

Unii am avut norocul ca parintii sa ne traiasca o viata lunga .
Dar multi parinti in Romania cadeau morti pe strada pe la 60 de ani si nimeni nu avea o idee de ce....in special medicina romaneasca dinainte de 1989. Toate rosiile si castravetii lor proaspeti de gradina nu-i ajuta si nici mersul pe jos.
Majoritatea erau lihniti de foame si stresati de statul la coada la carne si la banane; faceau infarcturi rapid .

Nu va "ambalati" sa blamati inavatatorii de astazi sau sa-i incadrati pe toti in aceeasi categorie, daca ati terminat clasele primare in Romania acum "n!(factorial)" ani... si nu vorbesc "din carti", desi nici din experienta personala :)... desi relatarile din presa romanesca din ultima vreme ma fac sa-mi fie rusine de multi dintre cei care-si atribuie pofesia de pedagogi in Romania...

Imaginati-va un invatator de numai 20 ani care se trezeste zilnic la 5 dimineata ca sa faca "naveta la tara", are 4 clase "la simultan" - nu va mirati ca sistemul de invatamant a ajuns atat "de jos" in Romania incat in acelasi timp un educator, unul singur, trebuie sa predea materiile pentru clasele 1-4 in numai 4 ore, si-si investeste o parte din "salariu" - acela de sub 100$/luna, ca sa "creeze material didactic" pentru elevii care nu sunt trimisi la scoala de catre parinti decat pentru a primi "alocatia"... Pentru mine aceasta persoana reprezinta cadrul didactic perfect, desi persoana respectiva nu constientizeaza, sau nu vrea sa recunoasca, mai degraba, sacrificiile pe care le face... Ma inclin in fata sa... si este un invatator, nu o invatatoare.

Mireille

Gala Galaction, slujitor in odajdii al Bisericii Ortodoxe Romane:

Veneam adeseori, de la tara la oras, impreuna cu parintii mei, ca sa vedem niste rude. Eram mic; ma apropiam de clasa intaia primara. Intr-o dimineata de vara, sosind de la tara, las pe cei mari in casa, bucurosi de revedere, si ies in curte sa ma plimb. Era o curte fermecatoare: plina cu ierburi nedisciplinate, cu arbori patriarhi si cu unele lucruri vechi, rasturnate si decrepite...

In fata casei, o uluca de stachete despartea curtea aceasta de alta mai mica si mai luminoasa. Observ intaia oara ca, dincolo, la vecini, sunt copii. Ma apropii si prin stachetele rare legam prietesug. Erau doua fetite... Cum va cheama? Matilda si Lia. Matilda era de seama mea; Lia mai mica. Era un eveniment placut. Matilda avea o papusa, Lia un carucior... Erau copii frumosi si blanzi. Ne-am lipit fruntea de uluca si ochi in ochi am stat de vorba, copilareste multumiti de intalnirea noastra. Dar iata ca ma striga cei din casa.

Am alergat sa le spun ca mi-am gasit prieteni. Spre toata mirarea mea, aud atunci: Ce mai prieteni! Acelea sunt fete de ovrei. Sa nu le mai chemi la uluca. Auzi? Sunt ovreice!

Era intaia oara cand ma intalneam in viata mea cu antisemitismul. Rudele mele de la oras ma tineau de rau sa nu ma imprietenesc cu ovreii. Iata prima intepatura veninoasa pe care filoxera antisemita o incearca asupra mladitei sufletului nostru. Sunt copii de ovrei!... Si daca sunt?... Ce sunt ovreii? Asupra mea, unuia, aceasta distinctiune vestejitoare, prinsa la sase ani, a inraurit curios ca o ispita. Ce sunt ovreii, daca trebuie sa ne ferim de ei si de copiii lor? In imprejurarea mea, de Matilda! Era doar un copil atat de dragalas, de bucalat si de trandafiriu!

In clasele primare, am avut coleg un singur ovrei, Goldstain Marcu. Un scolar de seama, premiant totdeauna, si vrednic de toata luarea-aminte. Ma impresiona, la el, indeosebi, un fel de francheta si de avant sufletesc pe care nu-l gaseam decat la un singur alt coleg. Afara de asta, Marcu al meu citia haiduci si la orice incurcatura sau controversa apriga nu ramanea cu mainile in buzunar.

Cu aceste impresiuni despre evrei am ajuns, din coltul meu de provincie, in Capitala Romaniei. Ar trebui poate sa mai adaug ca in podul acelei case, langa care locuiau parintii Matildei, am gasit, mai tarziu, o Biblie scolara, cu icoane. In aceasta carte, am citit o multime de intamplari, de fapte minunate sau vitejesti, o poveste intreaga, cu peripetii zguduitoare, petrecuta intre Dumnezeu si israeliti. Acesti israeliti - am aflat de la dascalul nostru - nu erau altceva decat stramosii evreilor.

Asa ajunge cineva sa se desparta de gloata antisemita si sa creada ca evreii sunt oameni vrednici de toate drepturile, de toate libertatile si de toate binefacerile filantropiei si ale civilizatiei. Cunosc viata, inteleg luptele sociale si economice si stiu de mult ca popoarele nu sunt colonii ingeresti. Antisemitismul popular e o inferioritate si o plaga ca atatea altele de cari este bantuita colectivitatea. Theodor Herzel spune cu dreptate: Popoarele pe langa cari traiesc evreii sunt toate, in general si in parte, cu perdea sau fara perdea antisemite. Poporul de rand n-are nici o pricepere istorica si nici nu poate sa aiba. Vulgul nu-si da seama ca pacatele Evului Mediu se intorc astazi pe capul popoarelor europene. Noi suntem ceea ce ne-au facut altii, inchizandu-ne in Ghetto. In afacerile banesti suntem, fara indoiala, mai tari decat altii, fiindca in Evul Mediu am fost azvarliti si tinuti numai pe maidanul afacerilor". Daca inteleg insa antisemitismul celor multi, nu inteleg antisemitismul celor putini, dedati studiului si cugetarii generoase. Cand problema evreiasca este una din durerile omenirei civilizate, cand antisemitismul e o pornire josnica nascuta din gelozie si din subteranele sufletului omenesc, cum poate un om luminat sa se lase contaminat de antisemitism? Socotesc ca, dimpotriva, orice amic al culturei si al libertatei sufletesti trebuie sa se intereseze cu simpatie de problema evreiasca si de maretul ideal care impinge astazi spre Sion toate inimile evreiesti.

Si cu toate acestea, puntile intre evidenta intelectuala si realitatea existenta sub soare sunt totdeauna rupte! Printre oamenii nostri de carte si de condei gasesti mai multi rau-voitori si antisemiti, decat prieteni dispusi sa priceapa si sa ajute.

Buna ziua Parinte,

Aceiasi situatie este si cu preotul de la Biserica uniata de la Boulogne-Billancour, este obligat sa lucreze

Parintele Boldeanu, pe care l-am cunoscut, nu numai ca lucra ca si muncitor, dar din salariul lui a mai si ajutat pe refugiatii romani.
Biserica Ortodoxa a ajutat pe multi romani inainte de 1989, aduna haine pe care le distribuia noilor veniti, dadea sfaturi practice, punea oamenii in relatii, incuraja si ne dadea moralul.
La fel ca si Dumneavoastra, numarul personal de telefon al parintelui Boldeanu era cunoscut si puteam sa-l contactam cand aveam o problema sa primim o indrumare..

De cand nu mai locuiesc la Paris, ci in Sudul Frantei, nu mai stiu cum este astazi, dar cred ca traditia a fost continuata

Pe vremuri, era o adevarata comunitate de români, erau si multi romani in varsta care veneau, plecati de mult din tara, iar biserica putea fi intretinuta in cea mai mare parte din donatiile lor..
poate ca asta s-a pierdut putin in ultimii ani, generatia noua este diferita, nu se mai gandeste la donatii sau ajutoare pentru altii...

Buna seara parinte Iulian,
imi cer permisiunea sa transmit link-ul parohiilor ro din frantza:

http://www.mitropolia-paris.ro/?subject=parohii/index&lang=fr#france

Poate se gaseste cite ceva ptr. fiecare!

Revenind sa situatzia preotului din diaspora, vreau sa spun celor care "asculta" aici ca sint numeroase solutzii si anume egala cu numarul celor dornici sa sustzina formarea si intretzinera acestor parohii. Vorbesc acum in cunostintza de cauza ptr. ca in zona unde locuiesc am reusit sa platim salariul preotului nostru paroh de un an ( nu are dreptul de lucru si e casatorit; fara copii, ca si Dvs., doctorand..fost, acum a terminat etc, etc.)

Iaca, o mina de voinici au hotarit sa faca minuni ( si nu ne e usor) ptr. romanii din zona si pina acum au reushit! Poate si acolo cei ce -si doersc o biserica romaneasca vor intzelege ca fara eforturi personale nu se face nimic. Sa ne reamintim ca Biserica si limba romana ne-a tzinut unitzi( totusi) de-a lungul veacurilor.

Buna dimineata Parinte Iulian,

As dori sa stiu ce credeti despre:

-Schisma produsa in sânul Bisericii Anglicane, când a fost hirotonisit un preot homosexual si care este pozitia bisericii ortodoxe fata de preotii homosexuali
Noi am avut aici pe forum un subiect despre aceasta:
http://www.racovitan.com/luneta/node/view/432

-celibatul impus preotilor catolici

Daca intrebarile mele va socheaza, am sa înteleg daca n-o sa-mi raspundeti.

Am citit cu mult interes mesajul Dumneavoastra despre preotul muncitor, cunosc biserica de pe Jean Bauvais, eram si eu obisnuita, din 1973 pâna in 1978 când locuiam la Paris. Eram acolo in familie..
Mi-a lipsit mult, dupa ce am plecat spre Sud..

Multumiri anticipate si numai bine,

Bine va gasesc
intr-un loc in care Oamenii
cam uita ce inseamna
Dumnezeu.

Eu va doresc
sa ne ajutati pe Toti
sa gasim
DRUMUL SPRE LUMINA.

Saru-mana, Parinte.
PACEA SA FIE CU NOI!

Buna seara Parinte Iulian,

Multumesc mult pentru explicatiile pe care ati avut bunavointa sa mi le dati,
Dar si mai mult va multumesc pentru coordonatele Parintelui Patriciu, ignoram complect ca aveam un Preot Ortodox român la Nice.
Ma bucur mult ca-l avem, ne lipsea cu adevarat.

Contactul a fost stabilit :)

P.S. Atât Cecilia cât si Jimmy sunt cu adevarat pronumele mele

Enigmatici si cuminti,
Terminandu-si rostul lor,
Langa noi se sting si mor,
Dragii nostri, dragi parinti.

Cheama-i Doamne inapoi
Ca si-asa au dus-o prost,
Si fa-i tineri cum au fost,
Fa-i mai tineri decat noi.

Pentru cei ce ne-au facut
Da un ordin, da ceva
Sa-i mai poti întarzia
Sa o ia de la început.

Au platit cu viata lor
Ale fiilor erori,
Doamne fa-i nemuritori
Pe parintii care mor.

Ia priviti-i cum se duc,
Ia priviti-i cum se sting,
Lumanari in cuib de cuc,
Parca tac, si parca ning.

Plini de boli si suferind
Ne întoarcem în pamant,
Cat mai suntem, cat mai sunt,
Mangaiati-i pe parinti.

E pamantul tot mai greu,
Despartirea-i tot mai grea,
Ssrut-mana, tatal meu,
Sarut-mana, mama mea.

Dar de ce priviti asa,
Fata mea si fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei ma duc si eu.

Sarut-mâna, tatal meu,
Sarut-mana, mama mea.
Ramas bun, baiatul meu,
Ramas bun, fetita mea,

Tatal meu, baiatul meu,
Mama mea, fetita mea.

Am trimis de doua ori poezia din cauza problemelor legate de caracterele speciale ale limbii romane...
Scuze...

Sfintii Parinti sunt acei parinti ai Bisericii care au ramas in constiinta Bisericii, prin viata si scrierile lor, ca modele si izvoare de intelepciune. Cateva exemple: Sfantul Nicolae (la care i se apropie praznuirea, pe 5 decembrie), care a ramas prin "împlântat" in constiinta crestinilor mai ales prin viata lui daruita lui Dumnezeu si aproapelui; Sfantul Ioan Gura de Aur, ca a ramas in constiinta Bisericii mai ales ca un mare predicator si autor (desi avea o viata sfanta), s.a.m.d.

Mai mult decat atat, Biserica marturiseste ca Sfintii Parinti sunt "organe ale Duhului Sfant", adica ne'au graite "cuvinte cu putere multa".

Sfintii Parinti au nuantat invatatura Bisericii (una si aceeasi de la inceputuri, dar dezvoltata si explicitata in timp), si au precizat'o si au aparat'o.

Sfintii Parinti pot avea greseli. Nimeni nu'i infailibil. De aceea o scriere a unui Sfant Parinte nu este luata ca valoare "in sine", ci impreuna cu scrierilor altor Parinti.

Pr. Iulian

Parinte,

relativ la impartirea romanilor in diverse categorii, din regiunea pariziana pe care ati facut-o, am recunoscut mai mult matematicianul/statisticianul din dumneavoastra si mai putin omul de spirit care sunteti. Personal, cred ca emigrarea este un fenomen mult mai complex si care nu poate fi impartita in astfel de categorii. Cand cineva se hotaraste sa-si paraseasca tara de bastina, el o face din mai multe motive. Poate fi doar o simpla curiozitate de a trai pe alte meleaguri, o nevoie materiala, o disputa cu familia sau cei de la servici, sau pur si simplu dorinta de a trai mai bine.

Imi este greu sa vad vreo diferenta dintre informaticianul venit in Franta pentru un salariu mai bun si tiganul care canta in metrou. Amadoi au sperat la o viata mai buna.

Lasati sa vorbeasca inima din dumneavoastra si continuati matematica ca o pasiune pura.

Toate cele bune, Petrigi

Imi cer iertare parinte Iulian ca v-am impovarat si v-am rapit din timp cu intrebarea mea destul de laborioasa despre impartasanie, dar m-am rusinat astazi cand am descoperit (aparent intamplator) cuvintele cuviosului parinte duhovnic de la Sihla, Paisie Olaru, ca raspuns ce mi-a mers direct la inima, bucurand-o:

" Nu deasa împărtăşanie ne duce la desăvârşire, ci pocăinţa cu lacrimi, deasa spovedanie, părăsirea păcatelor, rugăciunea din inimă. Râvna unora pentru deasa împărtăşanie este semnul slăbirii credinţei şi al mândriei, iar nu semnul sporirii duhovniceşti. De două ori să te împărtăşeşti în post".

Doamne ajuta-ne!
sorin

Daniel si co-lunetisti,
Sarbatori Fericite !

Pentru mine "Nicolae Steinhardt" a fost intotdeauna Parintele Nicolae Stainhardt! Nu mai stiu cum am dat, intamplator cred, de Jurnalul fericirii, prin 1991-92, când ma "re-converteam" la crestinism..., dar stiu ca m'a sedus si impresionat. A devenit o carte de capatâi, iar autorul un fel de duhovnic. Chiar daca nu l'am cunoscut in viata, cartile lui (nu numai Jurnalul fericirii, ci si celelalte, chiar cele de critica literara) au devenit pentru mine surse de ghidare in viata mea crestina: in Jurnalul fericirii au auzit pentru prima oara de Filocalie, dar si de alti autori care mai apoi mi'au devenit apropiati sufleteste (ca Simone Weil sau G.K.Chesterton).
In putine cuvinte, Parintele Nicolae Steinhardt a fost unul din cei care m'au format.
Cred ca o sa'l vedem odata si'odata canonizat.
Pâna atunci, celor care'l iubim ni se cade sa facem cunoscute scrierile si viata sa.
Toate cele bune in Noul An.
pr_iulian

Istoria comunismului si a Holocaustului (II). Interviu cu Liviu ROTMAN

Lavinia BETEA


Holocaustul ca tema de cercetare

Ce imagine putem avea din arhive despre guvernarea Antonescu?

Da, documentele s-au pastrat. O parte au fost publicate. Recent, la Tel Aviv, la centrul pe care-l conduc, am publicat o voluminoasa lucrare a colegului Jean Ancel, despre Transnistria, atit de voluminoasa ca n-am putut s-o iau cu mine in geamantan. Despre lagarele din Transnistria pentru ca in Transnistria nu era un singur lagar, ci un sistem de lagare. E ceva despre care nimeni n-a stiut nimic. Transnistria se stia poate geografic ce era. Dar din punct de vedere al suferintei evreiesti acest lucru nu s-a stiut pina acum citiva ani. Jean Ancel a facut o munca de Sisif, de unul singur, in arhive din Romania, dar si din fosta Uniune Sovietica, unde exista multe documente romanesti pentru ca armata sovietica a capturat arhivele romanesti. Deci, dupa o cercetare foarte complexa a documentelor din arhivele romanesti si de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice sau care se gasesc la Washington, la Muzeul Holocaustului, a publicat cca 1200 de documente care insumeaza aproximativ 2200 de pagini.

Sintetizate ce ar insemna ?

Sintetizate – demonstratia nu este a mea, este a lui Jean Ancel – ar putea fi prezentate astfel. In primul rind, in Romania a existat o politica de exterminare calificata a evreilor. E adevarat ca intr-o anumita perioada lucrurile s-au schimbat, dar in ’41-’42 a existat o politica sistematica de exterminare a evreilor. Nu au fost niste atrocitati la intimplare, facute de un locotenent sau de un capitan barbar, ci o politica bine pusa la punct de factorul de decizie de la Bucuresti. Factorul de decizie de la Bucuresti fiind in acea etapa Ion Antonescu si cei apropiati lui, pentru ca el a condus impreuna cu un guvern participant la conducere. Nu e vorba de comitetul executiv de pe vremea lui Ceausescu, exista acolo un dialog. Sigur ca a lui era decizia, dar oamenii participau si aprobau deciziile. Fara doar si poate, nu se poate vorbi de o rezistenta in cadrul guvernului, pe problema evreiasca.

O politica intrerupta tot de catre Antonescu...

Tot de catre el. Tot el are meritul, sa spunem asa, el fiind omul care decidea. In septembrie-octombrie 1942, datorita unui complex de factori, el isi schimba politica fata de evrei. Acest complex de factori contine o situatie speciala a Romaniei in 1942. E adevarat, este inainte de Stalingrad, dar se contura deja o modificare a raportului de forte. In al doilea rind, existau niste probleme foarte grave pentru statul roman. Diplomatia germana, in primul rind ministrul de externe Ribbentrop, dar si alte personaje care gravitau in jurul lui Hitler isi consolidau in timpul anului 1942 pozitia promaghiara si considerau ca trebuie mers la un nou arbitraj care sa coboare spre sud granita, deci sa dea cea mai mare parte a Transilvaniei. In paralel, prin organizatiile fasciste ale sasilor, bineinteles sub patronajul serviciilor speciale hitleriste, Reichul punea la cale un plan de autonomie a sasilor. Se pare ca din nou integritatea teritoriala a Romaniei era in pericol si atunci se pare ca s-a gindit ca va trebui sa ia legatura cu Occidentul. Si nu poti sa iei legatura cu Occidentul, in paralel cu deportarea evreilor spre lagarele mortii din Polonia. In afara de asta mai sint si alte elemente. A existat o presiune a anumitor parti ale societatii civile romanesti, nu foarte largi, care au cerut oprirea masurilor antievreiesti. Este vorba de cercul din jurul regelui, de regina mama, de inalti reprezentanti ai clerului si, nu in ultimul rind, de oameni politici, dintre care se detaseaza interventia lui Iuliu Maniu. De asemenea, o serie de elemente ale birocratiei romanesti, se vorbeste de conducerea CFR-ului care a incercat chiar sa saboteze trimiterea garniturilor de tren pentru deportare. Si nu trebuie omisa declaratia extrem de ferma a Secretarului de stat al Statelor Unite, ce ameninta cu grave represalii, in cazul deportarii evreilor. Deci au fost niste factori care au determinat oprirea realizarii planurilor de exterminare... Ceea ce nu exclude insa faptul ca in ’41-’42...

Ce explicatii aveti pentru faptul ca, desi Antonescu a dus aceasta politica de exterminare a evreilor in ’41-’42, nu a dus-o in maniera extrema. Adica nu i-a trimis la Auschwitz, ci in Transnistria. Oare stia ce se intimpla la Auschwitz?

Ca sef de stat aliat sa nu stie ce se intimpla in zona aliata? Pot sa va spun si ca a existat un plan foarte bine pus la punct, plan incheiat si predat, de care fusesera anuntate si autoritatile germane. Plan intocmit de Radu Lecca, personalitate importanta care avea sarcina sa se ocupe de evrei. Radu Lecca intocmeste un plan pe care guvernul si Antonescu personal il aproba, privind deportarea evreilor din Romania in valuri, in etape spre lagarele de la Auschwitz si din Europa Centrala...

In ce an?

In 1942. Neaplicarea acestui plan, dupa ce fusese semnat si transmis Germaniei – intii aminarea lui si apoi neaplicarea lui – a insemnat schimbarea pozitiei lui Antonescu datorita cauzelor pe care le-am pomenit inainte. Faptul ca a existat acest plan este foarte clar. Antonescu a avut propriul plan de exterminare a evreilor, principala cale era Transnistria, si, spre deosebire de alti aliati ai lui Hitler, a evitat cit a putut sa se incadreze in planul german. Explicatiile sint multiple, multe tinind si de structura sa psihica. Dar rezultatul trebuia sa fie acelasi! In al doilea rind, as vrea sa mai adaug ca o vreme nu s-a vorbit deloc de Transnistria. Apoi s-a incercat sa se vorbeasca despre Transnistria ca despre ceva foarte usor si blind, un fel de casa de odihna in care au fost dusi evreii. Transnistria a fost – si cartea pe care a publicat-o Ancel a demonstrat acest lucru – un loc unde evreii erau dusi sa fie exterminati. Sigur ca nu ca la Auschwitz, nu compar, dar exista grade ale crimei.

Cine-ar putea stabili o ierarhie in privinta chinurilor uciderii rapide – prin impuscare, otravire cu gaze sau oroarea Hiroshimei – si a mortilor lente prin infometare si frig din lagarele celuilalt tip de regim totalitar, comunismul?
Toate acestea fac parte din ceea ce numim istorie contemporana, fiind chiar o caracteristica a ei...

Nu trebuie pus semnul egal, dar vorbind despre Transnistria, ideea era exterminarea. In momentul in care evreii ajungeau in Transnistria, li se confiscau buletinele de identitate. Deci acesti oameni se transformau in oameni fara identitate care puteau fi omoriti oricind si oriciti. Puteau fi si pastrati. Dar nu mai aveau apararea pe care o are orice om, in orice parte a lumii. Erau apoi transportati in modul cel mai brutal, mergeau pe jos prin zapada si din timp in timp erau si omoriti, va rog sa consemnati acest amanunt cinic pentru ca incerc sa demonstrez un lucru. Adica nu erau transportati ca niste detinuti, ci ca niste oameni care puteau fi si erau din cind in cind omoriti. Transnistria insasi era un complex de lagare. Unul dintre ele, Bogdanovka, era un loc al mortii la fel ca Auschwitz. Acolo oamenii erau adunati, strinsi intr-un staul de porci si exterminati prin impuscare si ardere. A fost deci o exterminare sistematica. Sigur n-a fost acea „exterminare stiintifica“ ca la Auschwitz. Apropo de aceasta, exista foarte multe proteste germane impotriva omorurilor evreilor folosite de armata romana. Nu din dragoste pentru evrei, ci pentru ca aceste cadavre aruncate puteau produce epidemii periculoase pentru o armata care se indrepta spre front. Din motive de igiena, nemtii voiau o lichidare curata si sistematica, ceea ce nu se intimpla in Transnistria.

Ca orice cetatean matur al Romaniei, in scoala am avut o singura sursa de informare despre cele petrecute in Transnistria – romanul Satra de Zaharia Stancu, care descrie tiganii deportati. Despre ei, despre tiganii de care povestea romanul, de ce nu se mai vorbeste acum?

Se vorbeste. Dar exista o intirziere. Cartea colegului meu Radu Ioanid s-a numit in editia engleza, publicata la Washington, Holocaustul evreilor si al tiganilor. Fireste, e de datoria istoriografiei sa dezvaluie atrocitatile comise de guvernul Antonescu impotriva populatiei rome. E un fapt istoric centralitatea „problemei evreiesti“ in timpul regimului Antonescu. El insusi avea sa spuna, la un moment dat, pentru mine important nu este razboiul impotriva bolsevicilor, pentru mine important este razboiul impotriva evreilor.

Care este sensul corect al acestui cuvint foarte folosit, dar putin cunoscut – Holocaust?

O definitie filologica nu este importanta in istorie. Un fenomen grav in istorie primeste un nume si ramine cu acest nume datorita faptului ca asa a fost. Holocaust inseamna exterminarea sistematica a evreilor in perioada respectiva. Inseamna o politica de exterminare si inseamna lipsirea unor oameni de drepturile de baza. In general aceste doua elemente dau sensul cuvintului. Astazi se incearca ocolirea fondului problemei, prin „retragerea“ in discutii savante filologice. Eu vad in aceasta metoda o incercare de a fugi de esenta problemei.

Cum se defineste, in opinia dv., fenomenul numit Holocaust?

Continutul capitolului romanesc al Holocaustului este dat de urmatoarele fapte: 1. Faptul ca o populatie in integralitatea sa – nu conteaza starea materiala, orientarea politica, religiosi sau laici – este scoasa de sub scutul legii. E vorba de posesori ai cetateniei romane. Deci un singur numitor comun: evreitatea. Acesti oameni, prin legislatia evreiasca a lui Ion Antonescu, sint spoliati economic, li se confisca proprietatile, sint dati afara din casele lor, elevii si studentii sint exclusi din sistemul de invatamint de toate gradele, specialistii: ingineri – printre ei si regretatul meu parinte –, avocati, medici, artisti sint scosi din breslele profesionale – barou, asociatia inginerilor, sindicatul scriitorilor etc. – si sint siliti sa-si cistige piinea prin tot felul de munci ocazionale. Se iau impotriva lor masuri umilitoare, precum confiscarea aparatelor de radio etc. In mare se poate spune ca devin cetateni de rang inferior. O data cu aceasta degradare civica se pot astepta la orice! Viata lor nu mai are aceeasi valoare cu a vecinului neevreu. 2. Au loc pogromuri, la Bucuresti – in perioada guvernarii legionare si apoi in ajunul si imediat dupa inceperea razboiului intr-o serie de centre, din care cel mai important a fost la Iasi, in iunie 1941. 3. Deportarea aproape integrala a populatiei din Basarabia si Bucovina in Transnistria. Incercarea de a se face o deosebire intre cele doua regiuni si restul tarii e un simplu joc, ele erau regiuni romanesti. De altfel au fost deportati si evrei din sudul Bucovinei, regiune ce nu fusese sub ocupatie sovietica in perioada 1940-1941. 4. Atrocitati impotriva populatiei evreiesti din Ucraina. Nu cred ca crimele din Odessa pot fi puse pe seama altora decit a guvernului si a armatei romane. 5. Conceperea planului de deportare – in valuri – incepind cu cei din sudul Transilvaniei si Banat – a tuturor evreilor din Romania. Plan de care am vorbit mai inainte.

Cercetarea Holocaustului este mult mai mediatizata decit, sa spunem, cercetarea…

Perioadei lui Carol cel Mare...

Pentru exteriorul comunitatii istoricilor pare foarte important raspunsul intrebarii la ce foloseste cercetarea Holocaustului? Dv. ce finalitati ii conferiti?

Are o semnificatie foarte importanta. Am incheiat un secol care incepe, in mod figurativ, cu pogromul de la Chisinau in 1930 si se termina cu represiunile grave din fosta Iugoslavie. Deci un secol al lagarelor, un secol al exterminarii fara precedent care este in acelasi timp un secol al dezvoltarii fara precedent a stiintei, a culturii. Un secol in care apare computerul, un secol in care televiziunea se impune ca o putere foarte mare, in care formele de comunicare intre oameni sint revolutionate, in care corespondam si noi prin Internet... Cind l-am incheiat, ne-a fost frica cind am trecut pragul de la un mileniu la altul ca se intimpla ceva cu aceste computere. Daca vine sau nu acel val, si n-a venit. Poate ar trebui acum, dupa ce ne-am linistit, sa ne gindim putin si asupra semnificatiei umane, ce s-a intimplat si unde ne ducem. Sa ne gindim si ca cea mai grava reprimare care a existat a fost la mijlocul secolului trecut si inseamna Holocaust. E fara precedent, dar ca sa fie fara urmare trebuie sa o analizam si sa o cercetam. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, multi spun ca Holocaustul, cercetarea Holocaustului este – sa retineti in ghilimele foarte ingrosate – „o afacere evreiasca“. Ii intereseaza pe evrei, e importanta pentru evrei, evreii vor… Intreb: de ce? Sigur ca pentru evrei, care au fost victime principale, Holocaustul a insemnat o trauma enorma, dar inca nu s-a raspuns la toate intrebarile de ordin politic, ideologic, teologic. Apropo de teologic, foarte multi evrei care au scapat au negat existenta lui Dumnezeu. Ceea ce e si firesc poate – daca Dumnezeu a permis sa se intimple ceea ce s-a intimplat, inseamna ca Dumnezeu nu exista. Sau daca exista, nu merita sa-i dam vreo cinstire. Sau dimpotriva, au devenit foarte religiosi. Deci impactul este foarte puternic. Dar mult mai importanta este cercetarea acestei tragedii de catre societatile in mijlocul carora s-a petrecut, trebuie pusa in permanenta intrebarea: „Cum a fost posibil?“. E vorba, in primul rind, despre responsabilitatea tortionarului, dar si a celor care au fost martori tacuti si nepasatori. Din acest punct de vedere mi s-a parut foarte interesant un articol al Magdalenei Boiangiu intitulat Ferestre inchise. Despre indiferenta martorilor la deportarea evreilor, aparut recent intr-o publicatie a Institutului Goethe din Bucuresti.

Secolul incheiat e plin de orori care – sint de acord cu dv. – ridica chestiuni mult mai complexe decit priceperea si munca istoricului. Se pune chestiunea grava a studiului naturii umane si a contextelor care transforma oameni normali in criminali. Citeva date de referinta ale secolului trecut ne-ar putea determina sa-l denumim „secolul crimei in masa“. Redau citeva cifre dintr-o statistica prezentata de Tzvetan Todorov, unul dintre analistii acestor fenomene umane exceptionale. Primul razboi mondial: 8,5 milioane de morti pe fronturi, aproape 10 milioane din rindul populatiei civile, 6 milioane de invalizi. Rusia sovietica – 5 milioane de morti in razboiul civil, 4 milioane de victime ale represiunii, 6 milioane de morti in vremea foametei din 1932-1933. Al doilea razboi mondial – 35 milioane de morti doar in Europa. Statisticile se raporteaza, in general, la Europa. Dar n-a fost doar acesta un continent singeros. In Cambodgia, spre exemplu, in timpul regimului comunist al lui Pol Pot, toti cei care nu sustineau proiectul de creare a omului nou au fost ucisi – unul din sapte cetateni ai tarii... Cum ajung oamenii sa savirseasca asemenea orori? Cercetarile de psihologie demonstreaza ca, in general, tortionarii nu sint niste psihopati, ci apartin categoriei oamenilor obedienti...

Putem in felul acesta reveni la intrebarea de ce e important Holocaustul. Pentru evrei este desigur important, dar eu zic ca este mult mai important pentru celelalte popoare care nu au fost victime, din mijlocul carora s-au ridicat cei care au ordonat asasinatele. In primul rind, Germania. Dar Germania n-a fost singura. Este mult mai important pentru ei. Ca sa inainteze, trebuie asumate niste responsabilitati. Nu poti sa treci intr-o etapa noua fara sa-ti asumi niste responsabilitati. Nu poti sa treci in secolul XXI, pastrind niste clisee din secolul al XIX-lea cum ar fi romantismul acesta „ce bine era intr-o civilizatie rurala...“. Poate era bine, poate nu era bine, dar nu poti sa inaintezi cu acel model in secolul XXI. Germania hitlerista este principala vinovata si Hitler este autorul principal al acestor planuri monstruoase. Dar efectul acestui plan ar fi fost mult mai redus daca n-ar fi existat colaborarea citeodata entuziasta a altor popoare, a oamenilor din politie, din armata, din birocratiile diverselor state. Inclusiv in tari cu grad de civilizatie ridicat si chiar cu traditie democratica. Sa nu uitam de Franta regimului de la Vichy, de unde au fost deportati multi oameni la Auschwitz...

Dv. vorbeati de responsabilitati. Ceea ce s-a intimplat este bine de stiut si trebuie folosit exemplul consecintelor ca mijloc de avertizare in fata nationalismului, populismului sau fanatismului religios. Dar nu poti sa platesti in istorie, cred, nimic. Cum, in fata justitiei, nici fiul nu poate ispasi pedeapsa de criminal a tatalui sau...

Nu e vorba de platit. E vorba de asumare ca sa ne putem feri de o repetitie. Un interes national al popoarelor despre care am vorbit este asumarea acestor raspunderi pentru ca prin asta se despart de o greutate, de o ghiulea.

Intr-un ziar de mare tiraj din Romania – nu intr-o publicatie de specialitate – erati citat, este adevarat, nu de catre gazetarul ce semneaza articolul, ci de catre un alt istoric, ca sustinator al opiniei ca romanii vor trebui sa plateasca despagubiri atunci cind cercetarile istorice vor dovedi consecintele politicilor antievreiesti din timpul guvernarilor de dreapta. Cum comentati informatia aceasta?

Da, cunosc citarea din Evenimentul zilei. Din pacate, afirmatia mea este scoasa din context. Am spus ca, fireste, este necesar sa se plateasca despagubiri tuturor celor care au fost spoliati de totalitarismul de dreapta sau de stinga. Aceasta nu e o problema „evreiasca“, ci una generala. Ideea este ca noua Romanie recunoaste principiul sacrosanct al proprietatii si ii despagubeste pe cei spoliati, fie evrei in perioada Antonescu, fie romani, evrei, unguri, germani in perioada comunista. Asta am spus, dar nu in contextul discutiei despre Holocaust. Regret ca ziarul nu a gasit de cuviinta sa publice lamuririle mele ulterioare. Regret, printre altele, pentru ca apreciez ziarul Evenimentul zilei. In general, incercarea de a prezenta problema asumarii Holocaustului ca pe o problema financiara este inca o cale de a distorsiona discutia autentica, de „a trage trenul pe linie moarta“.

Care este stadiul actual al temei Holocaustului in istoriografia din Romania?

Problema nu e simpla si nu vreau sa ascund ca inca e greu sa fie discutata deschis. Una dintre cauze a fost deja amintita, tacerea indelungata de decenii. Alt grup de cauze este intelegerea diferita a disciplinei istorice. Conceptual, istoricul a fost invatat ca istoria e un instrument al educatiei patriotice, al formarii omului nou. In acest context, cercetatorul istoric a fost invatat sa se solidarizeze cu obiectul cercetarii sale. Nu intimplator se folosesc termeni de „ai nostri“ pentru… armata lui Mihai Viteazu… De aici dificultatea de a discuta un subiect cu inalt grad de dificultate. Deci, pe de-o parte, este o incercare de a „ameti“ subiectul, de a vorbi de el, dar, de fapt, de a nu vorbi. In acelasi timp, in cadrul mai multor universitati din Romania: Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj sau Universitatea Bucuresti, se aud si alte voci, care vorbesc deschis despre problema Holocaustului. Marea speranta este „cresterea“ si „maturizarea“ tinerei generatii de cercetatori. Am avut multe discutii cu tineri cercetatori, doctoranzi, masteranzi sau tineri profesori din invatamintul preuniversitar si am fost placut surprins de capacitatea lor de a discuta deschis problematica Holocaustului, decrisparea lor. Ca istoric, nu pot sa nu observ avansul pe care il au politologii in aceasta directie. Indrumati de universitari, care inteleg importanta fenomenului Holocaustului, ca George Voicu sau Stelian Tanase, ei i-au depasit pe colegii istorici in abordarea fenomenului. Aceasta prezenta tinara ma umple de optimism si e mult mai importanta decit asertiunile unuia sau altuia dintre politicieni, cu gindul la viitorul sondaj de opinie.

V-ati nascut si ati trait multi ani in Romania. Credeti ca romanii sint mai
antisemiti decit alte popoare?

In general, sint impotriva formularii „popor antisemit“ sau „popor mai antisemit“ ori a ideii de a masura antisemitismul unui popor. Eu nu cred ca exista popoare antisemite. Exista popoare la care a existat educatie antisemita, exista popoare in care a existat antisemitismul la nivel guvernamental, un antisemitism de stat. Nu cred ca se poate vorbi despre popoare antisemite. In contextul acesta, eu nu vorbesc niciodata de poporul roman ca de un popor antisemit. Vorbesc insa de o traditie antisemita in cadrul civilizatiei romanesti, care exista...

In prezent se spune ca in Romania avem „un antisemitism fara evrei“. Asa o fi, oare?

Se aplica aceasta nu numai in Romania, ci in multe alte tari – un antisemitism impotriva unei populatii care practic nu mai exista. Exista o comunitate ai carei membri au virsta ridicata, care nu mai sint activi decit, vorba aceea, numarati pe degete! Multi, inclusiv comunistii, au incercat sa demonstreze ca antisemitismul este produs de evrei. Antisemitismul nu este produs de evrei. Antisemitismul este produs de o serie de cauze sociale, economice s.a.m.d.

Ce v-ar placea sa „scoateti la lumina“ in viitorul apropiat din arhivele romanesti?

De obicei, nu afli ce-ti place. As vrea sa-mi pot continua cercetarile. Chiar daca mi-am scris, de fapt, cartea, cred ca nu voi fi in stare sa ma opresc aici si sa nu ma mai ocup de alte aspecte ale perioadei comuniste. Eu cred ca cercetarea istoriei evreilor in perioada comunista, ca si cercetarea altor minoritati – si alte minoritati au probleme foarte importante in perioada comunista: deportarea germanilor, niste masuri antimaghiare, nivelarea tuturor, inchiderea oricaror scoli confesionale etc. –, se poate face prin cercetarea comunismului ca atare. Mai cred ca exista in Romania si in Estul Europei, in general, o retinere in a studia fenomenul comunist din diverse motive. Exista un leit-motiv, in care eu nu cred, ca-i prea aproape. Ce inseamna prea aproape? Nu avem cu cine, impresiile sint prea apropiate, trairile afective sint prea puternice... Eu cred ca in stiinta nu trebuie sa existe probleme afective. Cercetatorul – spre asta tindem, catre aceasta tind si eu – trebuie sa fie, de fapt, un chirurg care judeca la rece, cu manusi si halat alb curat. Sa nu ia virusii care vin din arhive, sa nu cada prada lor. Sa mentina distanta, nu neaparat in timp, ci sa aiba o distanta ideologica pentru a cerceta.

Ce „ne invata“, in principal, comunismul?

Cred ca cercetarea fenomenului comunist, de exemplu acum, dupa 11 septembrie 2001, cind problema lumii este terorismul, devine foarte importanta. Ar trebui sa ne intoarcem sa-l cercetam pe Lenin, pentru ca eu cred ca primul teoretician sistematic al terorismului este Lenin. El a condus grupul terorist care preia puterea, indiferent daca are sau nu majoritate. Este un grup de oameni hotariti, bine indoctrinati, bine legati intre ei cu legaturi de asemenea structura incit pot face orice. Inclusiv sa atace cu avioanele doua turnuri din centrul celui mai puternic stat. Cercetarea comunismului este importanta pentru foarte multe aspecte si ar trebui facuta. Cu incercarea de a avea distanta nu in timp si nu geografica, ci distanta ideologica pentru a studia formele acestei structuri, problemele, rolul conducator al partidului care insemna de fapt controlul intregii societati, nivelarea intregii societati, ingineria sociala a regimului, formarea unui anumit tip de om... Pe care, in parte, din pacate, l-au format. Noi speram atunci ca e o vorba goala. Toate acestea sint probleme foarte interesante. Si stiu ca sinteti de aceeasi parere. Cred ca ne-am intilnit in pasiunea pentru cercetarea acestei perioade anormale. Cred ca au aparut deja o serie de lucrari importante – printre ele si cartea pe care ati scris-o despre Lucretiu Patrascanu, care este una dintre cele mai bune analize ale perioadei staliniste din Romania si vine sa lumineze acea perioada neagra care este perioada comunista.

http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=9416

Parinte eu prima data aud de dumneavoastra dar activitatile care imi sunt prezentate ca le faceti ami axprima un adanc respect dar totusi ma framanta o intrebare cum ar putea ortodoxia un rit vechi sa ne salveze pe noi romanii intro lume noua in care vechiul nu se poate ambina cu noul singurul lucru care a ramas sal faca ritul nostru e sasi faca transfuzie de singe proaspat si haine noi (o noua concepitie o noua idiologie mai aproape de omul modern si de romanul care nu se vra a ramane an urma.

Parintii mei nu mi-au cerut nimic niciodata. Au impreuna cam 8 milioane pensie, stau in patru camere pentru care platesc in jur de 2,5 mil. pe luna plus curentul electric, TV, etc. Medicamentele sunt scumpe si nu primesc intotdeaua retete compensate, asa ca platesc cateodata si 1 mil. pe luna pentru asta. Daca mai au nevoie si de ceva consultatii particulare, le ramane prea putin ca sa isi poata permite din cand in cand ceva de imbracat(chiar si la doctorii si asistentele din spitale nu le e jena sa ia bani, mai ales daca intr-un oras mic se stie ca respectivii au copii in strainatate). Masina alor mei asteapta cu gatul uscat cei doi litri de benzina pe luna pe care ii alimenteaza pentru eventuale urgente medicale si pentru a se deplasa la cumparaturi, daca sunt prea grele, gen sticle de ulei, etc. Eu le trimit cam de doua ori pe an bani, din proprie initiativa. O data la sfarsitul toamnei, pentru provizii si costurile crescute la incalzire (sau pentru ca venim noi acasa si atunci suntem 4 la masa) si o data inainte de a pleca in concediu la tratament, pentru ca in statiune trebuie sa mai plateasca in plus pentru anumit tratamante si chiar pantru mancare, daca nu vor sa traiasca numai cu cartofi si ceai trei saptamani. Evit aceste transferuri de bani, deoareca banca incaseaza enorm. La o suma de 300 EUR am platit 50 comisionul bancii, din care 25 a retinut banca romaneasca (din ce motiv, nu stiu).
Pensionarul roman trabuie sa fie un bun finantist ca sa nu infometeze si ca sa-si asigure minimul de vitamine si proteine. Mai bine le las bani cand merg acasa.

Din mesajul tau inteleg ca relatia ta cu parintii nu e cea mai buna. Tu te-ai indepartat de realitatile romanesti, ei nu stiu cum e in strainatate si si- ar dori si ei sa aiba o data bani destui. Te miri ca nu-ti spun de ce au nevoie concret: eu cred ca au nevoie de prea multe dupa 14 ani in care cu siguranta mai poarta paltonul sau cojocul care si l-au cumparat la 50 de ani. Banii se duc usor in Romania, motiv pentru care pentru multi e un lux sa bea o cana de lapte pe zi. Drept sa spun le-as da toti banii de pe lume numai sa-i stiu sanatosi fara griji de genul asta, dar sunt inca studenta si traiesc din banii sotului.

Insa cred ca cel mai bine ar fi sa ai o discutie sincera cu parintii tai, prea am impresia ca intre voi nu a mai ramas nimic decat obligatia de sange. Tu crezi ca vor numai sa te stoarca de bani si asta e grav. Daca e chiar asa, atunci poti sa impui o limita sau chiar sa renunti la ajutor, oricat de crud suna.

Mi