comentarii

paronimul lui regiment


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Treceti batalioane romane Carpatii - de Ingrid la: 25/11/2003 04:02:38
(la: Cele mai frumoase poezii)
La cenaclu "Flacara" se canta varianta de mai jos:
Treceti batalioane romane Carpatii

Un cintec istoric ne-aduce aminte
Ca fratii in veci vor fi frati
Un cintec de lupta, batrin ca Unirea
Voi compatrioti ascultati.

Treceti batalioane romane Carpatii
La arme cu frunze si flori
V-asteapta izbinda, v-asteapta si fratii
Cu inima la trecatori

Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheama
Nadejdea e numai la noi
Saruta-ti copile parintii si fratii
Si-apoi sa mergem la razboi

'Nainte! 'Nainte spre marea Unire,
Hotarul nedrept sa-l zdrobim
Sa trecem Carpatii, ne trebuie Ardealul
De-o fi sa ne-ngropam de vii.

Cu sabii facuram Unirea cea mare
Spre Alba cu totii porneam
Toti oamenii tarii semnau intregirea,
Vointa intregului neam.

Cu totii eram regimente romane:
Moldova, Muntenia, Ardeal
Fireasca unire cu patria muma
Ne-a fost cel mai sfint ideal.

Aceasta-i povestea Ardealului nostru
Si-a neamului nostru viteaz.
Istoria-ntreaga cu lupte si jertfe
Traieste-n unirea de azi.

Dreptatea si pacea vegheaza Carpatii
Si tara e frunza si flori
A noastra-i izbinda, ai nostri sint fratii
Traiasca in veci trei culori.

Vrem liniste-n tara si pace in lume
Dar daca-r veni vreun blestem
Carpatii si fratii sari-vor ca unul
Urmind comandantul suprem.

Treceti batalioane romane Carpatii
La arme cu frunze si flori
A noastra-i izbinda, ai nostri sint fratii
Traiasca in veci trei culori.

#5154 (raspuns la: #5123) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ai perfecta dreptate,Sanjuro, - de Ingrid la: 25/11/2003 05:18:08
(la: Cele mai frumoase poezii)
Ai perfecta dreptate,Sanjuro, dar era vorba de varianta care se canta la cenaclu!
Marsul de care vorbesti este:

Treceti Batalioane Romane, Carpatii

(cantec vechi patriotic)

Treceti batalioane romane, Carpatii
La arme cu frunze si flori
Ne-asteapta izbanda, ne-asteapta si fratii
Cu inima la trecatori.

Ardealul, Ardealul, Ardealul, ne-asteapta
Speranta e numai la noi
Saruta-ti copile parintii si fratii
Si-apoi sa mergem la razboi.

Nainte, nainte spre marea unire
Hotarul nedrept sa-l zdrobim
Sa trecem Carpatii, ne trebuie Ardealul
De-o fi sa ne-ngropam de vii.

Cu totii eram regimente romane
Moldova, Muntenia, Ardeal
Fireasca unire cu patria muma
Ne-a fost cel mai drept ideal,

Aceasta-i povestea Ardealului nostru
A neamului nostru viteaz
Istoria-ntreaga cu lupte si jertfe
Traieste unirea de azi.

#5159 (raspuns la: #5158) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
11688/Armata mea - de Tombola la: 10/03/2004 01:36:01
(la: Armata, o necesitate sau un semnal de alarma?)
In ciclul unu am avut 3 sergenti ca instructori. Unul sas,unul ungur si unul moldovan. Cel mai domn a fost neamtul dupa care ungurul .
Cel mai al dracului ,o secatura si un betiv a fost moldoveanul.
Ca subofiter aveam un tablar analfabet magazioner care fura totul din magazia din gestiunea lui.Ne fura tigarile, biscuitii din ratia lunara cind ne venea solda de citiva lei pe care-i cumparam de la un chiosc din interiorul cazarmii ...ne dadea bocanci si uniforme reciclate in loc de noi plus ca in primele 6 luni meniul tot din cauza lui si a celor superiori in grad lui cu care furau impreuna ,ne -a fost asa:

Dimineata : ceai si piine veche cu marmelada.
Gustare pe cimpul de instructie intre sapatul transeelor: ceai cu piine plus obisnuita marmelada.
Masa de prinz la cazarma: ciorba de varza cu pine.Carne si cartofi nu erau in ea. Desert nu a existat.
Masa de seara :Ceai cu pine veche cu marmelada.Mincat asa cam 2 luni.Aratam toti ca niste schelete in uniforme vechi dintr-un film de groaza.Ei sergentii si ciclul doi aveau cunostinte la bucatarie si mincau de acolo carne pine cu untura ca unt nu era,
Intr-o zi toti recrutii din ciclul unu ne-am revoltat la masa unde am aruncat ciorba pe jos si am inceput sa batem cu lingurile in masa pina a venit ofiterul de serviciu si comandantul unitati un bou de colonel numit Tamas care nu putea sa vorbeasca romaneste bine.Securistul pe regiment maior si el a aparut si ne-a promis ca totul se va schimba .A venit ancheta de la partid prin el.Da, s-a schimbat ceva.In aceiaisi supa au aparut citeva farmituri de carne...pe care si pe astea le culegeau sergentii nostrii caci ei erau sefii de la masa si blidul statea in fata lor. Dupa aia venea la noi. Asta a fost marea schimbare.
Am avut un maior bun ,Maiorul Stef Aurel ,sa-i dea D-zeu sanatate ca a fost milos cu noi. Lt.Col Popp o secatura.Striga si ne injura sau ne dadea suturi in fund pina isi pierdea vocea si puterea ...devenea rosu in obraji mai mai ca sa aiba un atac de inima.
Slagarul anului suna cam asa:

"Privesc in zare spre liberare...."

Cu Stima

Andre Morariu
#11729 (raspuns la: #11688) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Indieni, tigani si mistere - de Ly la: 30/04/2004 11:11:19
(la: Ce uita Europa cand e vorba de tigani ?)
Hai ca incep sa sun precum o carte de Agatha Christie :)

1. Indienii inca respecta sistemul castelor. Indienii pe care ii vezi in occident sunt din castele lor - upper class. Ca in orice societate, upper class-ul e altceva. Altfel, nu m-as entuziasma excesiv. Ca orice oameni si natie au bune si rele. De exemplu pune un indian sef si vezi citi alti indieni apar in grupul respectiv. Si da, am prieteni si cunoscuti indieni. Si da am ce invata de la ei (si viceversa). Si da ne place sa vorbim.

2. Mersi pt. istoria din Geo-Cities. UN SINGUR LUCRU E INCA UN MISTER. (mda, o sa ziceti ca am ideii fixe) : MOTIVUL PENTRU CARE AU PLECAT DIN INDIA.

Daca ar fi fost o armata care a luptat m-as gindi ca ar fi fost barbati. Si de unde atunci si femei din aceeasi natie in grup ?

Alta varianta ar fi ca India a asezat la frontiera cu Islamul aceste triburi. I-a pus pur si simplu in zona tampon, ca sa stea in calea mahomedanilor. Acum, probabil ca grupul a fost pus intre indienii care nu prea ii tineau la mare pret (ca doar ii facusera carne de tun) si care nu ii primeau bine daca dadeau sa o ia spre interiorul Indiei si mahomedanii care nu ii lasau sa intre pe teritoriul lor.

Asa ca fiind ei intre cican si nicovala, s-au hotarat sa o ia din loc si sa caute o zona mai primitoare. Si uite asa tiganii probabil ca au fost ultimul popor migrator al Europei desi apartenenta lor la Europa si valorile europene e inca dezbatuta, dupa cum vad.

Povestea cu ei o armata impotriva Islamului nu tine. Probabil ca au avut incaierari cu mahomedeni dar au fost cred la nivel de grupuri nu ca armata, ca eu de armata sau regiment de tigani n-am auzit in istoria omenirii. (dar poate nu-s informata) Si nici de marele erou luptator tigan, de care ei sa aminteasca in zicerile lor. (da ce-i drept n-am deloc singe de tigan asa ca poate n-am auzit)

APOI, pentru o populatie care teoretic (in versiunea site-ului) nu a fost compacta cultural initial, 700 de ani de pastrare cu incapatanare a obiceiurilor mi se pare ca nu tine. DECI as vota pentru o populatie compacta cultural initial, care da s-a amestecat cu europenii si altii (persii) dar nu in asa mare masura incit sa le afecteze traditiile.

Ceea ce mi s-a parut mie ciudat intotdeauna a fost rezistenta multor tigani in a merge la scoala. Ma refer la scoala tarii unde locuiesc, nu stiu daca nu sunt un fel de scoli in comunitatile lor.
stindardul dacic a fost preluat de armata romana - de dracones la: 31/08/2004 22:13:12
(la: Afla despre Trecut!!!)
Dupa cucerirea romana a Daciei, dacii si-au pastrat fiinta nationala.
Alae de daci au fost integrate in armata romana.
Unele din ele au ajuns in Anglia.
Cohors I Aelia Dacorum a luptat în S-E Britaniei în 143 en.
Acest regiment s-a stabilit aici primind pamant pentru faptele lor de arme.
In continuare il descoperim pe Arthur regele angliei in evul mediu
ridicand un dragon de tip dacic in onoarea tatalui sau Uther Pendragon cu ocazia mortii sale.
Constantin cel Mare a intrat triumfal in Roma cu armata sa cu draconesi.
Nu credeti uitati-va pe arcul sau de triumf.
Aceste lucruri au aparut inclusiv pe Discovery.
#20730 (raspuns la: #16818) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Don Juan, om al Moscovei - de SB_one la: 09/09/2004 21:42:51
(la: O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944)
"..............................................
dar regii prefera roscatele.
Intr-o seara, Mihai a intilnit-o pe Dolly Chrissoleghos. Era in vara anului 1942, la o chermeza, in gradinile palatului regal. Printr-o ironie a soartei, Dolly era roscata ca Mgda. roscata alba, cu ochii mari, verzi, de zeita greaca. avea 20 de ani, era in plina stralucire.
-Cine-i? intreba Mihai.
-Aeste sotia unui mare traficant. S-a maritat la 16vb ani; el, pe atunci, functionar la telefoane si( cu voce joasa) comunist. Cistiga mult cu nemtii, o bate, ea are un amant, colonel de cavalerie, ea...
-Numele?
-Dolly Chrissoleghos.
La putzin timp dupa aceea regele o numea Dodo, poporuö o chema Lulu, in amintirea Magdei Lupescu.. Mihai a instalat-o in parcul Filipescu, venind s-o vada in fiecare zi. Se dezlantzue o pasiune care dureaza cinci ani. Nici nemtzii, nici Antonescu nu gaseau in aceasta aventura ceva nepotrivit. Elena s-a alarmat, dar fiul nu voia sa auda de nimic. In plus, nimeni nu banuia ca frumoasa roscata ar fi urmarit alte scopuri decit placerea si dragostea.

Dar, intr-o noapte de februarie, in 1943,cineva a batut in geamul lui Dolly. Cu gulerul ridicat, cu caciula pe achi, un barbat astepta. ea l-a recunoscut imediat.
-Tu? Intra, tovarase!
-Am fost parasutat in faptul serii. Ascunde-ma!
-Bine, tovarase Bodnaras.
-Regele e nebun dupa tine. Bravo, fa-ti datoria!
Intr-o zi, Mihai insusi l-a primit pe Patrascanu, alt om al Moscovei.
-A sosit momentul! ia spus el regelui. Dupa Stalingrad soarta s-a schimbat. Maniu si Bratianu merg cu noi. Vorbitzi mamei Elena.

Elena asculta, este in acelasi gind cu favorita, aproba. Amindoua femeile il atzitza pe tinarul barbat. La 23 August, Dodo il indeamna pe amant:
-Porneste, Mihaita!
Regele il invita pe Antonescu la palat, il aresteaza.
......................................

-Nu s-a facut totul, micutzo! i-a spus vechea sa prietena, Ana Pauker.
-Iubeste-ti regele! Fa-te iubita de el...
............................
Patrascanu devine ministru al justitziei, Bodnaras secretar de stat si sef al politziei secrete. Maniu, sef al national-taranistilor, este arestat si judecat. Maniu facea parte dintre sprijinitoerii regelui. regimentul de garda este dizolvat. Ajutorul americat refuzat, se doreste alianta cu Tito.
Regina mama se decide sa sfiraeasca ceea ce in ochii ei apare ca

Din revista Cavalcade, nr. 93 din 15 ianuzarie 1948.





SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#21552 (raspuns la: #21504) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cassandra - de anisia la: 09/08/2005 15:32:30
(la: Ce de prostii mai faceam in copilarie!)
nu a fost deloc prea lunga povestea lectiei de pian, ba chiar as dori sa mai continui sa ne povestesti, din cand in cand.
in clasele 5-8 am avut o profesoara de pian de origine germana. era foarte exigenta. nu tipa, insa privirea ei putea sa ingrhete un regiment din armata marina, cred. si sa te fereasca dumnezeu sa fi venit cu lectia neinvatzata. eu il uram pe Bach pe vremea aia. mi se parea ca lumea se sfarseste de fiecare data cand trebuia sa studiez o piesa de Bach. parca o vad si acum... slaba, foarte slaba, prea slaba.. cu parul saten deschis mereu razvratit (ma intrebam daca se piaptana vreodata), cu ochii lipsiti de orice alta expresie inafara de exigenta, nu purta nici o bijuterie si mereu era imbracata in nuante de bej - maro - verde pin de brad. niciodata alb, galben sau rosu. niciodata culori vii. avea un pix argintiu, cu el batea ritmul in marginea pianului... tzac,tzac,tzac... erau urme lasate de pixul ei. mereu acelasi pix (sau poate avea mai multe de acelasi fel). imi amintesc si scrisul ei de mana. imi dadea teme, le scria intr-un carnetel, cu data si ziua respectiva. meticuloasa, detaliata si exigenta. asa era profesoara mea de pian...
#64301 (raspuns la: #64295) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
roshky, - de Lascar Barca la: 09/01/2006 14:42:01
(la: romîni sau moldoveni?....)
Bunicul meu a fost ofiter in armata alba..atunci cu revolutia bolsevica....
In 1917,impreuna cu multi alti romani au format regimentul Moldova si au trecut Prutul.Au reintregit Romania si au ramas in tara.El era roman nascut la Chisinau..
Voi sunteti pamint romanesc ocupat de rusi.In viziunea mea legata de viitoarea Europa Unita Romania se va federaliza ,iar atunci cele doua Moldove se vor reuni cu capitala la Iasi.Si vom fi o mare si puternica federatie romaneasca:Banat,Transilvania,Modova si Muntenia. Cu capitala Bucuresti.
Rusii vor reprezenta vesnic un pericol pentru noi pentru ca,atunci cind o duc bine,incep sa se uite peste gard.Au vocatie de imperialisti si cind isi propun ceva greu ii poti opri....Economic au inceput sa faca progrese...
In 2007 Romania TREBUIE sa intre in EU.
Ne-au schilodit sufletele - de Muresh la: 26/06/2006 21:27:44
(la: Rolul lui Traian in formarea natiei romanesti .)
Max Solomon este un evreu român in etate de 90 de ani. Aduc aici fragmente din culegerea sa de nuvele "FLUTURAREA CORTINEI NEGRE" - ed. Liternet 2004.

FLUTURAREA CORTINEI NEGRE" - ed. Liternet 2004 -

Parte din întimplãrile relatate le-am trãit pe pielicica mea proprie..____

APROAPE DE 90
Mulţi m-au înscris în catastiful celor morţi
…Puţini sunt cei ce trag un 90 la sorţi.
Dar sunt încã pe-acest pãmînt,
Mai beau cîte-un pahar şi scriu un cînt

Era în colţul de nord al Moldovei, în ţinutul Herţa, dupã infamul pact între Hitler şi Stalin. Împreunã cu ceilalţi soldaţi evrei, eram scos din rîndurile armatei române, dezarmaţi şi ţinuţi ca prizonieri în propriul nostru regiment.
Noi toţi ştiam cã înainte cu o zi, un soldat evreu fusese împuşcat, pretextul fiind învinuirea cã ar fi intenţionat sã dezerteze.

… Pe strãzi, în zile de sãrbãtoare, tineri în cãmãşi albastre cîntau imnul ligii naţiunii creştine:
“Jidanii ne sugrumã naţiunea
Şi-avutul ţãrii noastre jefuiesc“.

........
“Ce-i mãi Colbazi, ce s-a întîmplat?“
Rãspunsul fu o palmã datã cu sete. Întrebarea mea, rostitã cu vocea în surdinã:
“De ce-a fost asta?“
Stîrni chicotiri ale bãieţilor şi fetelor prezenţi la scenã şi ale profesorului de limba românã al liceului.
“Pentru cã eşti jidan. Prostule!“

Am trãit frustrarea interzicerii de cãtre guvernul ţãrii mele de-a practica dreptul; am trãit condiţia de paria, cînd am fost exclus din a doua mea universitate, în ultimul an al facultãţii de chimie, pentru cã eram evreu.

La “Rîpa Galbenã“ din Iaşi, oraşul în care am fost student al facultãţii de drept, am fost oprit de-o micã ceatã de eroi în cãmãşile lor verzi de membri activi ai Gãrzii de Fier. M-au bãtut cu ciomegele lor şi m-au scuipat. Şi n-am fost singurul student supus acestui tratament. Sute de studenţi evrei au avut de trecut prin aceste furci caudine, ca un mesaj adresat tuturor studenţilor evrei sã nu profaneze cu prezenţa universitatea “lor“ ..

Aruncatul oamenilor din trenuri în vitezã, asasinatul colectiv din Piaţa Unirii din Iaşi, un tren închis în care mureau sufocaţi şi fãrã apã oameni îngrãmãdiţi şi trimişi spre o destinaţie nedefinitã, lagãrele şi detaşamentele de muncã, lagãrele din Transnistria şi detaşamentele de muncã obligatorie, toate acestea pe fundalul mult mai crunt al soluţiei naziste,
ura împotriva unor grupuri etnice diferite, a unora de credinţã diferitã " ura împotriva celui pe care-l poţi numi Altul.

Un gînd vag era adresat volumului de inteligenţã, capacitate intelectualã şi talent de tot felul, care a fost pierdut de România şi în toatã Europa prin lichidarea populaţiei ei de evrei.

… umilinţe, începînd cu rostirea cu accent evreiesc a numelui la strigarea catalogului, şi sfîrşind prin bãtãi încasate de la cuzişti şi legionari şi, în sfîrşit, ameninţarea directã cu revolverul, în poziţia de prizonier al armatei care l-a chemat sub drapel, tot şirul nesfîrşit de hãrţuiri, urmãrind dizolvarea ultimei fãrîme de demnitate, toate astea suferite de-a lungul a 30 de ani de viaţã în România.

…şi despre trenurile morţii şi atîrnatul corpurilor de evrei ucişi de legionari în cîrlige la abator, sub eticheta “carne cuşer“ şi mitralierele secerînd evrei în faţa gropilor deschise, toate laolaltã cereau o limpezire şi o confruntare.

Crunta dezamãgire cu “noua ideologie“, cu “planificata construcţie a socialismului şi comunismului… ura şovinistã se îmbogãţea cu ura împotriva celor cu “origine nesãnãtoasã“, totul fiind învãluit în false lozinci umanitare sancţionate de legi votate de un parlament alcãtuit din “membri de partid“ iar legile nu însemnau nimic faţã de “linia partidului“, întotdeauna exprimatã de tiranul-şef

M-au exclus din şcoli publice, din profesorat şi mi-au interzis sã practic dreptul. Eu am gãsit mii de cititori ai cãrţilor mele.

dar ce spui despre antisemitismul actual din România? Antisemitism fãrã evrei? ...îi aud vorbind despre evrei ca stãpîni ai presei internaţionale, a bãncilor, a senatului American şi a armatelor lumii. De-aş da de cãpetenia acelora care îmbrobodesc pe români cu aceste aiureli, l-aş întreba: Aşa? Bine mã, hîldãu flãmînd şi fãrã minte, dacã evreii au banii şi puterea lumii, ce
ce stai sã te pui cu ei? Vrei sã-i dãrîmi tu, cu sãrãcia, în care i-ai adus pe români, ajunşi în coada cozii? Nu mai sunt evrei în România. Te pui tu în fruntea unei coaliţii universale? Şi cum s-a îmbunãtãţit soarta românilor dupã ce au scãpat de cele trei sferturi de milion de evrei? Ai aruncat la gunoi inteligenţa şi creativitatea lor.

....nu vezi milioane de evrei care au trãit în mizerie în Europa? Nu ţi-au fost de ajuns lagãrele, seceratul cu mitraliera, arderea în cuptoare? Îţi mai trebuie cuptoare şi abatoare? Îţi pare rãu cã Hitler nu i-a omorît pînã la unul; ţi-ai închipuit vreodatã ce s-ar fi întîmplat cu românii dacã eroul tãu ar fi ieşit triumfãtor din rãzboiul pe care l-a pornit? Tu, nesãtulule de moarte, ai fi fost sclav şi dacã te ridicai din genunchi, ai fi fost cãlcat în picioare, strivit ca pãduchele. Ai fi învãţat şi tu ce înseamnã sã porţi un nume de dispreţ ca valah sau jidan; sã-ţi fie distrusã demnitatea de om?

Fragment dintr-o nuvele:
Maria pãşea cu siguranţa de sine a unei fetişcane bogate de 17 ani, care a depãşit temerile primelor experienţe carnale, ...
un grup de cãmãşi verzi. Ei le vor cere sa se identifice şi vor descoperi cã numele “Maria“ nu-i preluat de la fecioara Maria sau de la Maria Magdalena şi cã ea este o jidancã, încã una care murdãreşte atmosfera românã cu respiraţia ei puturoasã.

Un român adevãrat, Adrian Paulescu, i-a pus lui Mayer Mayers întrebarea:
“Spune tu, Mayere, cã eşti mai puţin ciufut şi apucat decît ceilalţi. Ai suferit tu, tu personal şi cei foarte aproape de tine, în România, din cauza Holocautului?“
“De bãtut, nu m-a bãtut nimenea; nu m-au schingiuit; de murit, dupã cum se vede; dar legile şi toţi cei cu vreo bucãţicã de putere ne-au umilit clipã de clipã. Ne-au schilodit sufletele.“

...si stau intinse pe ciment, - de Intruder la: 14/11/2006 02:31:58
(la: icoane de ciment)
...si stau intinse pe ciment, fecioare goale; nu, nu-s icoane...
si regimentul da navala...nu sa le-nghita, doar sa le vada intinse-n strada, imaculate, nedeflorate si intristate de amor neconsumat ci doar gandit, ca un pacat imprastiat de-un corn de drac...
si regimentul si-a scos tot armamentul din dotare; un arsenal impunator cu salve de artilerie in pas de defilare, pe cimentul gol...
______________________________________
No one can be good for long if goodness is not in demand.
B. Brecht
zarazo - de Lascar Barca la: 15/02/2007 02:00:54
(la: Este Comunismul de vina pentru caracterul Romanilor?)
satul era din bordeie de legionari si titoisti din Banat.Vecina din dreapta era fosta amanta a lui Antonescu,la doua case Laie Taranu din Banat si nenea Mita din Turnu Severin.Veneau la noi calare pe cal alb si tineau tricolorul pe sub camasa...
Doua generatii am platit sub comunisti pentru ca bunicu,la 1917,a fost parte din regimentul Moldova si a trecut Prutul sa lupte pentru intregirea neamului...
deci sa ne tinem de rude!:))
#175467 (raspuns la: #175464) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
intruder - de ssandra la: 27/07/2007 19:14:15
(la: infidelitate)
"Cunostinta" lui mirciulica, dupa parerea mea, nu trebuia sa se supere ci sa-i raspunda ca va incerca si ea in acest caz, o singura aventura...cu regimentul nr.10 !
#220273 (raspuns la: #220263) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de maan la: 28/07/2007 09:40:05
(la: infidelitate)
"Cunostinta" lui mirciulica, dupa parerea mea, nu trebuia sa se supere ci sa-i raspunda ca va incerca si ea in acest caz, o singura aventura...cu regimentul nr.10 !

daca m-o-nsela si pe mine barbatu', ma duc la U.M. 3456 si ma culc cu toti racanii!
nah! fi-i-ar de-nvatatura de minte!
#220394 (raspuns la: #220354) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Erotik - de Intruder la: 06/08/2007 18:30:51
(la: Sunt Femeie)
...si n-au mai existat apoi texte.
m-am trezit cu un plici peste gura si miroseam a mushte.
am vrut sa respir dar am putut? nu, ca mi-a indesat perna pe beregata!
ea mi-a zis "sarrruta-ma, ma! saruta-ma ca-n filmul ala cu Scarlett O'Hara, cand au cashtigat yankeii in deplasare!"
am stat 3 secunde sa diger perna si asta a pus capac.
ea n-a mai rezistat si si-a dat drumul!
furiei, bineinteles...ce? credeati ca am io norocu' ala?
si-a varat limba in urechea mea, intre ciocanel si scaritza. auzeam in creier cum ii vibreaza placa dentara, ca un roi de albine.
apoi m-a injurat cu patima si timpanul a pocnit ca o popcoarna!
m-a luat de guler, m-a invartit de 3 ori deasupra capului (ca Greuceanu) si m-a izbit de perete.
m-am infiorat de durere si am implorat-o sa-mi faca o intravenoasa cu morfina. a zis "nu, drogatule!" si mi-a dat un pumn in nas.
sangele a excitat-o, am vazut asta dupa narile ei. parca era o iepuroaica scapata in Regimentul 14 Infanterie.
s-a lipit de trupul meu hatletic, apoi a inceput sa ma mangaie pe pulpe. a zis "ce pulpe paroase ai, Godzila mea! mangaie-ma si tu cum fac eu cu tine ca te ia dracu'!" am mangaiat-o pe pulpe dar mi-am adus aminte de Barbierul Figaro...
ea mi-a rupt camasha fashii-fashii si m-a pus sa-nghit nasturii.
apoi, m-a mangaiat pe spate pana am dat in dambla. cand sa se rupa digurile, harsht! o zgarietura cu unghiile ei kaki!
i-am zis sa nu mai faca asa, cacu dungi nu ies bine in poza!
a zis "taci! lasa-ma sa te zgarii, sa-ti las semne si sa te vada nevasta-ta si sa crape de inima rea"...si iar harsht!
am dat s-o sarut si mi-am dat seama ca se folosise de after-shave-ul meu, cu miros de coada shoricelului!
pe neasteptate, mi-a dat un pumn in okiul stang! okiul mi-a cazut pe podea si s-a rostogolit sub dormeza cu arcuri.
ea s-a lipit de mine ca marca de scrisoare si m-a rugat cu voce sfasietoare: "iubitzel, fa-ma recomandata...fa-ma recipisa...fa-ma par-avion...fa-ma Posta Romana, fi-re-ai al reaq de pampalau!"
i-am replicat ca eu...numai cu fax-ul lucrez. m-a izbit in frunte cu o placa de gresie, zmulsa din podea!
i-am dat bluza jos si sutienul imprimat cu vacutze Milka...am intrebat-o "ma vrei?" si ea a zis "nu te opri cretinule, sa nu ies din transa!"
am tras de fermoarul fustei, in jos...nu voia sa se deschida si mi-am dat seama ca asa pot sa ratez clipa vietii mele. m-am gandit "am ghinion" si i-am tras fusta peste cap.
am inghitit in sec si nu mai stiam cum sa continui. i-am zis "facem o pauza de-o tigara?"
ea m-a pocnit in piept cu un scaun.
m-am redresat si am trecut la ciorapi, dar a spus ca ciorapii sa nu-i dau jos ca asa e mai sexy. "ok, dar ti s-a rupt un fir"!
ea m-a aruncat pe peretele opus si s-a apucat sa ma dezbrace. haina, cravata, camasa, pantalonii, ciorapii, chilotzii...zburau prin camera ca aeroplanele!
am rugat-o sa nu faca asa, ca nu mi le-a calcat ea...i-am zis sa le impatureasca frumos, bucata cu bucata.
m-a injurat de neamuri si s-a lipit de mine. si-a dat singura chilotzii jos si am vazut ca nu i-a impaturit cum am facut eu cu hainele ei...ce femeie dezordonata!
si-a atintit privirea in ochiul meu teafar si eu m-am fastacit. s-a apucat sa ma pipaie cum se pipaie gainile de ou.
m-au apucat pandaliile si i-am zis la ureche "nu mai rezist la preludiul asta lung, hai s-o facem acum!"
m-a mushcat de gat..."asha, sa ai semne! eu vreau preludiu lung! ai ceva impotriva?"
"nope, incerc sa ma abtzin!"
am cazut amandoi pe podea. mainile ei alunecau pe mine si se duceau inceee-eeet-incet in jos.
s-au oprit pe obectu' muncii si a tipat: "ce-i ASTA, mah?...de ce doarme si-acum, ca io i-am dat deshteptarea de o ora si mai bine...te omor si te mutilez, mah!"
"iubito, pai nu doarme...asha e ea."
"daaaa???...atunci, cara-te!...pleaca-n sat, ca-i mare satul! du-te, du-te!"
...si m-am dus.
duce-m-as!

#224641 (raspuns la: #224593) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
amaruio - de andrushca la: 30/09/2007 22:14:46
(la: Muzica)
Pai ma tem ca nici un regiment nu-i face fata:)))

alex
#238571 (raspuns la: #238565) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
:)))) - de Intruder la: 09/10/2007 15:18:37
(la: savoarea unui necunoscut)
sintm voyeuristi prin nastere?
bineinteles!...inca de cand eram in burtile mamelor noastre am vazut grozavii!

de ce ne simtim atrasi de el?
care el?...ca eu ma simt atras de tot regimentul!

oare nu e ceva care ar trebui sa ne sperie?
ba da, e ceva...insa inchid ochii si ma tin strans de gard!

sa spui "mi-e dor"unui necunoscut.....e oare abstract?...
nuooo...e cat se poate de concret! eu spun raspicat: "ba necunoscutule, mi-e dor de tine! unde-i gardu'???...numai sa nu fie de sarma ghimpata ca-mi iese pe oki!"

si-atunci ce devine el,necunoscutul?....devine parte din tine,isi face loc in celulele creierului tau...i-ai luat misterul.
dap, e ca un trantor, ca o lipitoare! imi suge toate celulelele si traiejte ca paduchele pe caine!
...ei, si-atunci cum sa nu-i iau misterul? misterul sunt io, statul sunt io, hastalavista!

Ca hotul de suflete?...
ca haiducu' lu' saptecai, manca-tz-ash!

da,am furat un necunoscut,l-am demascat si acum il tin inchis in mine.....
da-i drumul si declara granita deschisa, vericule! (verico?)

picky - de latu la: 19/11/2007 17:16:28
(la: Arta creatiei)
Nu mey! El se referea la miezul poetic al pastramei la masa comuna a regimentului!
#257495 (raspuns la: #257481) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sirotlica...mai fata!!! - de Intruder la: 28/11/2007 17:49:30
(la: Deschide mi ochii)
cred ca dupa o anumita varsta o sa imbratisezi credinta, daca nu din convingere, atunci inconstient, din nevoia unui suport moral

uite, d-aia te iubesc io...fi-mi-ar tartitza a naibii!!!
sa crezi in ceva (orice!) in necunostinta de cauza e ca si cum te-ai lasa violata de tot regimentul!!!
ete, ca suport moral poate sa fie o carte din biblioteca, persoana de langa tine, sfanta Agatha sau o pisica jigarita!!!
macar curvele se prostitueaza ca-i mai funny decat sa dai cu sapa si ele sunt convinse ca si "munca" asta trebuie s-o faca cineva.
#260651 (raspuns la: #260639) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Intruder la: 28/03/2008 23:22:24
(la: Geert Wilders - Fitna)
n-am vazut filmul, m-ai facut curios.
n-are nimic, apare el pe undeva.

ce parere sa am?
tu ce parere ai de musulmanii care violeaza femei, altele decat cele din religia lor?
pentru ei nu este un pacat daca femeia nu poarta chadoor, cica asta le apara de atacuri fizice, violuri, orice fel de atingere. in felul asta sunt respectate, vezi-doamne.
deci au preshul pe ele? ok, poa' sa treaca prin cazarma regimentului fara frica.

n-am nimic cu ei, uscaturi ca peste tot.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...