comentarii

partituri folcorice


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
De ce mi-e rusine ca sunt romanca? - de Hypatia la: 21/02/2004 07:47:48
(la: A fi roman: virtute, blestem, necesitate?)
Am gasit raspunsul la aceasta intrebare in spusa domnului Gabriel Liiceanu, in ultima sa carte:"Usa interzisa":
" Cred ca putini compatrioti au resimtit asemeni mie istoria tarii lor ca pe o drama personala. de cate ori treceam granita, preluam chipul tarii mele vazut din afara: ma identificam cu scuristii care puneau bombe la sediul Europei Libere, cu cersetorii din metrourile pariziene, cu hotii din supermarketuri, cu spargatorii postelor din Germania, cu traficantii de minori, cu spalatorii de bani, cu organizatorii de retele de prostituate, cu mafiotii nationali, cu turistii care plecau cu prosoapele din hoteluri. Circulam prin lume impachetat in straturile de rusine ale Romaniei. Si este firesc sa fie asa, devreme ce lumea ne priveste ca reprezentanti ai unei situatii care de cele mai multe ori ne depaseste.
In 1984, un neamt imbecil m-a felicitat de Heidelberg, pentru participarea Romaniei lui Ceausescu la olimpiada de la Los Angeles, asa cum dupa mineriada din iunie 1990, un francez imbecil mi-a trantit la sediul central de la Hachette uasa in nas. In ochii lui devenisem prin extensie miner. Nuantele nu au ce cauta in asemenea situatii. Nu avea nici o importanta ca pe 13 iunie, ratasem cu doar cateva minute ocazia de a lua cinci bate in cap, in biroul meu de la Humanitas.
Vazuti de departe, eram scaldati cu totii, in aceeasi aura de barbarie. Acelasi fenomen de identificare la alta scara l-am trait in urma cu cativa ani , la Targul International al cartii, de la Frankfurt. Stateam pe un fotoliu si priveam visator in zare. Halele Targului erau enorme si oriunde ai fi privit, se deschidea o perspectiva neasteptata. culuoarul pe care l-a deschis atunci privirea mea, m-a transportat la 15 metri mai departe catre standul thailandez, in care parea ca se petrece ceva deosebit. Era lume stransa laolalta, cineva vorbea, erau mese multe asternute cu fete de masa cu gustari felurite, care asteptau cuminti, terminarea discursului pentru a putea fi devorate. In campul privirii mele, a patruns atunci o "colega" a mea, directoarea unei edituri bucurestene. lipsita de aparare, mesele isi ofereau flancul exterior trecatorilor. Doamna, extrem de mobila, altminteri, s-a oprit brusc in dreptul uneia dintre ele, afectand un interes neasteptat pentru reuniunea editorilor thailandezi si pentru domnul care tocmai vorbea. Ochiul meu scormonitor, intrat prevestitor in alerta, capatase finetea unui scaner. Disjunctia dintre expresia de pe fata doamnei impumutata de la membrii asistentei (privire absoluta, concentrare maxima, interes vadit pentru spusele oratorului) si jocul mainilor, care avea logica lui si care dezvolta o cu totul alta partitura, m-a fascinat. Pe antebratul stang, colega mea tinea o poseta, pe care a mutat-o discret, cu mana dreapta, mai aproape de cot. "Dumnezeule, mi-am zis, te pomenesti ca incepe sa manance!" In dreptul ei farfuriile si tacamurile erau frumos asezate, iar dincolo de ele, ca intr-o reduta prost pazita, se odihneau platourile cu mancare. Mana dreapta a doamnei directoare a pornit ridicandu-se usor catre marginea mesei-incordarea mea de voyeur atinsese punctul culminant- a odihnit o clipa pe marginea scrobita a fetei de masa, apoi cu incetinitorul s-a apropiat de o sticluta- am recunoscut de indata in ea, dupa silueta si eticheta nelipsitul condiment extrem oriental: Soja Sauce- cu degetul al treilea al mainii, prin mici impulsuri delicate, a pus sticluta pe drum catre marginea mesei, unde astepta cu gura cascata poseta care dupa ultima miscare a degetului a inghitit-o hap! si s-a inchis ca prin minune cu fermuarul. Ce repede se petrecuse totul! Atat de repede incat am simtit nevoia sa ma frec la ochi. cand i-am redeschis, colega mea, continua sa asculte cu vadit interes, ceea ce spunea domnul din Thailanda si dupa o vreme, parand edificata , s-a desprins de locul crimei, s-a inderpat grabita catre alte zari, manata de proiecte necunoscute mie. nenorocirea e ca mine intamplarea m-a lasat intr-o stare de adanca tulburare. Potrivit logicii introiective descrise mai sus, furasem cu nerusinare, cu sange rece si cu o remarcabila dibacie o sticluta de condimente. Totul pleda pentru asta: eram roman, venisem in aceeasi echipa la Frankfurt, aream uniti - autoarea gainariei si eu- prin festivalul cartii si in plus eram amandoi directori de editura. mai locuiam si in acelasi oras." Dar nu tu esti persoana care a bagat in poseta, imi repetam intr-una sticluta cu sosul de soia, pentru Dumneze, linisteste-te!"
Cu toate acestea, faptul ca eu nu as fi putut sterpeli, in vecii vecilor, sticluta nu avea nici importanta. Ceva mai adanc, care venea de dinaintea mea, ma facea coautor , partas, complice la gestul de randas, la care tocmai asistasem. Important era ca si ea si eu trageam dupa noi, acolo si peste tot in lume, alaiul infinit al frustrarilor venite din 45 de ani de comunism, care ne impingeau pe unii mai fini sa furam o sticluta cu soia, pe altii, precum tipii din delegatia care l-a insotit pe Ceausescu invitat la Paris in 1978 de Giscard d'Estaing, sa ia tot ce se putea lua , desuruba, demonta, din palatul in care fusesera primiti. E drept, nu orice om frustrat, fura sau trebuie sa fure, dar nu stiu cum se face, ca pe lumea asta orice frustrat , care nu fura, este asemanat cu semenii lui frustrati care nu fura. Iar omul acesta, care nu fura, termina printr-o miscare interioara, de o extrema perversitate, sa se asimileze singur, privirii celor care il asimileaza cu semenii sai care fura. Asa se face ca in acel an, am plecat de la Frankfurt, convins fiind ca in bagajele mele se afla nevazuta o sticluta de Soja Sauce. Blestemata de sticluta! Gentuta cu sticluta!."
Voi reveni luni, cu comentarii la cele ce s-au scris de ceilalti participanti la conferinta.
hypatia
#10206 (raspuns la: #10145) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
music,sweet music,dancing in the streets - de Little Eagle la: 04/08/2004 00:31:23
(la: OZZY OSBOURNE)
1001 de nopti,
Este mai simplu decat ti-ai imagina in aceasta lume moderna a internetului.
F.simplu,daca ai acces la Google .com
Intri pe site si click"web",apoi in acea box lunga scrii numele cantecului ce vrei tu,poti sa ai si partitura cu note daca o ceri in plus.apoi vei vedea zeci de pagini si te orientezi la cea cu cuvintele cantecului ce doresti,si click si apoi se va desc hide cu toate strofele.
Absolut ORICE cantec vrei il gasesti imediat.

LOVE&PEACE,
The Ozzman commeth







#18932 (raspuns la: #17559) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Adrian Marchidann - de Paianjenul la: 25/12/2004 16:58:45
(la: Evolutionism vs Creationism. Dar Panspermia?)
"...evolutionismul este demonstrat de evolutia continua a bacteriilor si a virusilor."

- Unii insista ca, in ciuda caracterului avantajos pe care il au mutatiile genetice suferite de bacteriile/virusii la care faci aluzie, nu e vorba totusi de mutatii genetice calitative (evolutive) - adica prin achizitie de informatie genetica - ci de mutatii genetice degenerative ("involutive") - adica prin pierdere de informatie genetica -... respectivele bacterii/virusi nereprezentind in nici un caz specii noi:

http://www.answersingenesis.org/creation/v20/i1/superbugs.asp


"...caderea unui sistem politic nu infirma o teorie demonstrata stiintific doar pentru ca era sustinuta de ideologii respectivului sistem."

- Sint de aceeasi parere.

Fie ca a fost CREATIE, fie ca a fost EVOLUTIE - oricare din ele s-a intimplat sa fie - respectiva este in prezent fapt consumat si ireversibil si nu poate fi nici confirmata, nici negata in functie de efectele (pozitive sau negative ale) acesteia asupra gindirii/atitudinii/actiunilor oamenilor.

(...Unul din motivele pentru care logica mea - de exemplu - nu poate accepta, totusi, versiunea evolutionista, este lipsa de "INTRIGA" a acesteia:

- ne-am "scremut" citeva bilioane de ani sa devenim ceea ce sintem in prezent - fiinte UMANE - inconjurati de atitea alte miracole ale lumii vii... si nu avem nici o garantie ca, tot ce s-a realizat cu atita agonie intr-o perioada atit de lunga, nu va fi efectiv spulberat de impactul vreunui meteorit hoinar cu planeta noastra, in urmatoarele citeva secunde...

sau ca

nu vom sucomba din cauza problemelor cu care sintem confruntati ca specie, inainte de a gasi solutii viabile...

- dispunem de creiere capabile

sa memoreze partitura pentru fiecare din cele 20-30 de instrumente muzicale care vor sustine un concert simfonic timp de 45 de minute... si sa ne coordoneze fara gresala mina care va dirija un asemenea concert...

sau

sa memoreze si sa coordoneze fiecare miscare a corpului timp de 10-15 minute in sincron perfect cu ceilalti membri ai echipei de gimnastica ritmica din care facem parte...

si ne incheiem existenta dupa 70-80 de ani, ca (,)... "compost", in tarina cimitirelor?

Stim - sa presupunem - CUM am aparut aici, dar nu stim CE CAUTAM de fapt aici... si in ce directie ne indreptam...

Care-i NOIMA?!... )...


"...teorie demonstrata stiintific..."

- "Demonstrat stiintific" este - obligatoriu si fara exceptie - sinonim cu ADEVARAT?!...

#32247 (raspuns la: #32192) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lectie de pian - de Cassandra la: 09/08/2005 14:41:17
(la: Ce de prostii mai faceam in copilarie!)
Apropo de pian, mi-am amintit o distractiva istorie a unui baietel care mai tirziu a devenit scriitor si care si-a povestit amintirile intr-o carticica. Numele sau este Patrick Suskind, poate ati auzit de el... a scris Parfumul sau istoria unui asasin. Si cum aici e vorba de peripetiile din copilarie chiar daca nu sint ale mele, m-am gindit sa va redau povestea lui Patrick si a lectiei sale de pian.

Patrick era obligat sa ia lectii de pian in casa unei profesoare – domnisoara Marie Louise Funkel, aceeasi profesoara cu care studiasera parintii si fratii lui Patrick si toti locuitorii oraselului sau capabili sa apese o clapa de pian. Ea insista mult asupra termenului “domnisoara” inainte de Funkel, pentru ca nu cumva barbatii sa fi crezut ca era casatorita. Patrick o descrie asa:
“Era foarte in virsta, aplecata de spate si zbircita cu parul complet alb, mustacioara neagra si pieptul plat. Stiu ca avea pieptul plat pentru ca intr-o zi cind ajunsesem din greseala mai devreme la ora de pian, ea inca isi facea siesta si am vazut-o in camasa de noapte”

Domnisoara F era o profesoara foarte severa si exigenta. Daca elevii nu studiau partiturile sau cintau lamentabil, ea isi misca capul amenintator, se congestiona la fata, se agita si tipa furioasa si ii impungea cu cotul in coaste. Patrick isi aminteste de una din lectiile care l-au traumatizat cel mai tare in copilaria sa...

Intr-o zi ajunge tirziu la lectia de pian dupa multe aventuri si o gaseste pe dra F deja infuriata de intirziere. Din momentul in care intra pe usa totul a fost o succesiune de evenimente nefavorabile pentru micul P. In plus, nu studiase nimic in cursul saptaminii iar dra F ii dadea lectii foarte grele – fuga si canon, mina dreapta si stinga fiecare cintind independent, cu ritmuri absurde si pauze ciudate si care cum spune el mai si “sunau oribil”. Compozitorul pe care P il ura asa de tare si pe care il trimitea frecvent la naiba se numea Hassler. Asa ca lectia de pian incepe cu Hassler, iar P dupa evenimentele zilei, cinta lamentabil. Dar el era constient de asta si deodata fortele il parasesc si izbucneste intr-un plins neconsolat ceea ce atzitza furia drei F. care zbiara:
“Ei asteapta tu ca te invat eu pe tine!” si ii insfaca mina copilului si cu ambele miini ale ei ii aseza cu forta fiecare deget pe clape: “Asta aici, asta aici, si asta aici, degetul mare acolo...”
Si acelasi lucru cu cealalta mina, pret de vreo jumatate de ora, ea apasindu-i intr-una degetele si tipind indracita. Dupa care dra se mai linisteste si ii spune:
“Hai, acum zece minute de Diabelli, sa vedem daca inveti odata notele! Si vai de tine daca gresesti”
Patrick accepta bucuros pentru ca Diabelli ii era ca un prieten spre deosebire de temutul Hassler, era usor de cintat chiar sora lui spunea ca oricine putea sa cinte Diabelli chiar daca nu avea cunostinte de pian. Si lectia continua cu bine, muzica suna din ce in ce mai placut iar Patrick isi recapata increderea in el multumind in sinea lui lui Dzeu ca-l crease pe Diabelli. Dar de atita bucurie, uitase ca la inceputul sonatei trebuia sa marcheze o anumita nota – un FA SUSTINUT. Iar el in loc de fa sustinut emitea un simplu fa, ceea ce a infuriat nespus pe dra F:
“Tu nu ai ochi in cap? FA SUSTINUT! Il vezi? Un-doi-trei-patru” tipind si iar tipind.
Dar micul Patrick greseste inca odata ceea ce face sa se dezlantuie complet bestia din dra F:
“Nu stii ce-i un fa sustinut, necioplitule? Asta e un fa sustinut, asta e ...dang, dang” si tot apasa clapele cu degetele ca niste ciocane tabacite de vremuri. Dar se intrerupe pentru ca ii vine chef sa stranute...si Patrick isi aminteste :

‘Eu ramasesem mut privind fa-ul sustinut si ma facusem alb ca varul. Pe marginea clapei se lipise un muc proaspat, stralucitor, verde-galben, de un deget de lung si gros ca un creion, rasucit ca un vierme, care trecuse cu stranutul drei F de la nasul sau la mustata, si apoi stergindu-si ea mustata cu degetul, la fa-ul sustinut.
Inca odata, de la inceput!
Si incepem iar...Urmatoarele 30 de secunde au fost cele mai crunte din viata mea. Simteam cum fatza mi se golea de singe si ca ceafa imi transpira de teama. Urechile imi ardeau, apoi mi se congelau si in final ramineam surd ca si cum le aveam astupate asa incit abia auzeam suava melodie de Diabelli pe care o cintam mecanic fara sa privesc partitura. Eu doar priveam cu ochii cascati clapa neagra subtire pe care se lipise mucul drei Maria Luisa Funkel…era imposibil de apasat clapa fara sa bagi degetul in muc…mai ramineau cinci compasuri, patru, trei…dar daca nu o apasam si apasam un fa in loc de un fa sustinut, atunci…oh, Doamne ! fa o minune ! Sa ma inghita pamintul, distruge pianul, fa ca timpul sa mearga inapoi ca eu sa nu trebuiasca sa ating fa-ul sustinut…doi, unu…si bunul Dumnezeu tacea si nu facea nimic…
Acum fa sustinut – zbiara dra F linga mine, iar eu stiind bine ce faceam, si dispretuind moartea, am cintat un ...FA.
Abia am avut timp sa imi retrag degetele de pe clape pentru ca imediat capacul pianului a cazut in mod violent in timp ce dra F se ridica impinsa parce de un arc.
Faci din adins! Copil spurcat! Mucosule, porc neobrazat! Dar pe mine nu ma pacalesti, cu mine nu-ti merge! O sa o sun pe maica-ta, pe taica-tu si o sa fac in asa fel incit sa-ti traga o bataie ca sa nu te mai asezi o saptamina! Pedepsit trei saptamini!
Dar brusc ramase fara voce, si atunci a apucat un mar din cosul cu fructe si l-a izbit in perete cu ura.
Ia-ti lucrurile si pleaca!’
Si bineinteles Patrick a fugit cit de repede a putut, iar lectia i-a servit ca sa inteleaga ca lumea era nedreapta...

Peripetiile lui Patrick continua dar ma opresc aici si cer scuze daca povestea vi s-a parut prea lunga :)
Horica, - de PROUDFRECKLED la: 09/11/2005 21:30:44
(la: Trancaneala Aristocrata "7")
io exersez cintind...roaga pe Belle sa-ti trimita si tie partitura sa exersam impreuna:))
Sufletul este nemuritor - de goanga la: 30/01/2006 08:47:35
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Eu cred cu tarie in ideea ca sufletul este nemuritor. Sufletul e pana la urma ceea ce suntem noi cu adevarat, trupul este doar coaja, invelisul in care traieste in lumea asta. Pentru cei ce nu cred inca, cei care refuza sa creada asta as vrea doar sa le sugerez sa citeasca putina literatura paranormala, sa afle mai multe de la cei care aflati in coma profunda sau in moarte clinica au avut privilegiul zic eu, sa-si vada propriul suflet ca pe un abur ridicandu-se din corp, au avut poate norocul sa-si priveasca propriul trup, iar apoi sa revina la viata si sa ne povesteasca ce-au trait. Alte argumente, Biblia, unde se tot vorbeste despre nemurirea sufletului, sau cartea Sic Cogito a lui P.B.Hasdeu in care dezbate pe larg acest aspect, aducand drept argumente rezultatele pe care le-a avut in timpul sedintelor de spiritism, dupa moartea Iuliei Hasdeu, care i-a dictat mai multe poezii, planul Castelului si chiar o partitura, o piesa pentru pian. Ar mai fi de adaugat marturiile unor oameni, care supusi la sedinte de hipnoza si-au amintit despre vietile anterioare, povestind cu amanunte ce-au fost, unde au trait, etc., precum si sentimentul unora dintre noi, care aflandu-ne intr-un loc in care n-am mai fost niciodata, sa ne dam seama ca de fapt cunoastem acele locuri.
Ce ne-am face astazi oare fa - de cosmacpan la: 09/02/2006 08:59:50
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
Ce ne-am face astazi oare
fara scule din dotare?
tingiri vechi si facalete
bune doar de dat binetze
sucitoare, batatoare,
tevi de la aspiratoare
e furtuna? stai un pic
dintre perne ma ridic
trag perdeaua, deschid geamul
geru' bate-n stresini ramu'
mama-i dusa-n sat cu doru'
tatiku lucra ogoru'
io mi-s singur singurel
cine mai este ca el.
el adica eu, stiu bine
si-am clondirele cu mine
si cel verde si cel bleu
le-asezai pe un mileu
spijinind o partitura
ce-acopera-o prajitura.
ceru-i verde si-i senin
lui gaga tigaia-i tin
andra se stucheste-n san
sa-i figa deochiu lin
(fugi deochi, dintre ochi
in padurea cea pacloasa
unde-i buruiana deasa
sa te-ncurci, printre curci
inapoi sa nu ajungi........)
mai stim de sperietura,
si de o tremuratura
#104740 (raspuns la: #104737) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Paul - de Andre29 la: 18/02/2006 20:03:08
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
Eu iau mixerul! ;))))) Ai tu partitura cumva?


________________
"Razbim noi cumva la lumina" Marin Sorescu
#106890 (raspuns la: #106889) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Andreea - de newmann la: 18/02/2006 20:09:45
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
partitura o scriem noi!!!

*****
"În fata lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul. " - Petre Tutea, Cugetari
#106891 (raspuns la: #106890) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
rodica - de proletaru la: 01/03/2006 16:30:18
(la: Unde ne sunt valorile?!)
... am plecat! cheia e sub prag!

cu tot respectul pentru scrierea ta si ....pentru altele asemenea, nu pot sa fiu de acord cu aceasta viziune.
incontestabil starea dintr-o buna parte din scoli e cea descrisa de tine dar fundamentul explicatiei nu consista in comportamentele elevilor asimilate (comportamentele) ca fiind rebele, anarhice, etc. ci in incapacitatea scolii, in ansamblul ei de a fi contemporana cu acesti copii.
deoarece am o pregatire pedagogica si am petrecut cativa ani lucrand in sistem, nu pot sa nu critic anacronismul si lipsa de pricepere a dascalimii.
lipsesc atat instrumentele de interactiune intre cele doua entitati (elevul si profu') dar si resursa umana, cu toate ingredientele, care sa faca fata problemei. sunt prea putini profesori dedicati muncii lor, prea putini dascali adevarati care chiar sa ii invete pe copii cum e treaba cu lumea asta.
eu am convingerea ca un dascal trebuie sa dea mai mult din gragostea si intelepciunea sa pentru ce ne inconjoara decat sa fie un simplu papagal care repeta la nesfarsit o partitura demodata.
daca intrii in clasa si stai in fata elevilor tai si e o liniste de mormant.... trebuie sa asculti acele voci care te intreaba: cine esti?, esti bun sau rau? esti inteligent sau esti unul din care am mai avut? ce vrei sa faci cu noi?, rezisti la glume?, esti de gashca? ce vrei sa ne inveti?
sa nu crezi ca pe vremea mea nu era la fel.... atata ca atunci nu puteam protesta... costa cam scump o razvratire.
i-am iubit insa pe putinii dascali care ne-au dat acel ceva magic din mintea si sufletul lor. unul m-a facut sa inteleg si sa iubesc ceea ce fac azi.
nu te-a impresionat episodul de la scoala centrala? pe mine m-a facut sa cred ca lucrurile nu sunt deloc pierdute.... directoarea aceea pe care ministrul o demise putea lejer sa renunte la post atata timp cat misiunea ei umana a fost indeplinita: un dascal adevarat pe care copii il iubesc si il stimeaza pentru inteligenta, verticalitatea si sufletul lui. ma gandeam cat de fericita putea sa fie cand copii stateau la poarta si strigau ca o iubesc!
de ce oare nu se intampla asta in majoritatea scolilor?
de ce micutzii astia de clasa I au atata pofta sa invetze si vin in prima zi de scoala cu sufletele deschise si ochii sclipind de curiozitate iar dupa un semestru li se face lehamite?
din cauza sistemului ingrozitor de prost, in invatamant aterizeaza in majoritatea lor, tot felul de "uscaciuni" care nu au talent, nu au chemare, nu le place si nu au nici habar cum se face educatia dar accepta salariile de mizerie, conditiile precare din scoala, se adapteaza la barfe si la specificul locului.
rezultatul e ca nu-i mai crede nimeni cand deschid gura, sunt luati peste picior, agresati.... iar totul e doar o pierdere de timp si bani.
in vremurile astea, e mai nevoie ca oricand de referentiale, de modele, de oameni cu minte si suflet. dezastrul e ca acesti oameni sunt prea putini.
imi amintesc de fostii mei profesori din liceu... multa vreme (deoarece eram in plina era comunista) am fost convins ca ei se prefac ca sunt prosti, ca asa e rolul, ca asta e piesa, dar ca ei de fapt sunt oameni culti, niste persoane care in afara clasei sunt normali. dupa evenimentele din decembrie 89, a trebuit sa urmez o pregatire pentru definitivat .... la aceeasi scoala..
am avut un shoc sa constat ca profii mei CHIAR ERAU PROSTI, ca nu se prefaceau si mai mult ca orice, incercau sa joace aceeasi piesa oribila. nu toti... dar majoritatea erau de rahat. cred ca daca as fi avut posibilitatea, as fi aruncat cu oua in ei. am avut o profa de pedagogie care in 4 ani nu a tinut nici macar o ora, in schimb noi am conspectat ... in timp ce ea era ocupata la catedra..... vreo 4 manuale. cum sa cred un asemenea om? astfel de relatii dezechilibrate au fost garla.
nu vreau sa te simti jignita cu ceea ce am spus.... poate nu esti genul descris mai sus si asta e deja un castig.
#108874 (raspuns la: #108848) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pasagerul - de alex andra la: 21/03/2006 19:52:24
(la: Bach, Mozart, Chopin ?)
"Fur Elise" ramane "Fur Elise", asa cum a pus-o Beethoven pe partitura:) Oricand un interpret adevarat o va reabilita in urechile ascultatorului. Kitschul e in interpretarea deformatoare a pianistului pe care il pomenesti.

Ar fi multe de spus a propos de felul in care arta poate aluneca spre kitsch. Si despre felul in care le percepem pe amandoua, respectiv unde situam granita dintre ele. Si despre felul in care mari artisti ajunsi la final de cariera se "prostitueaza" incercand sa-si prelugeasca succesul cu orice pret, in loc sa se retraga inainte de a deveni penibili. Dar toate astea ar putea face obiectul unei conferinte. Si nu vreau sa mai starnesc spiritele:)

"Freedom is another word for nothing left to lose"
#112505 (raspuns la: #112499) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
jeniffer: lumea s-a creat aici, printre mii d'universuri - de dorinteodor la: 14/04/2006 08:33:46
(la: de ce credeti in dumnezeu?)
jeniffer, ai si partitura? dorinteodor
#117234 (raspuns la: #117114) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
aceeasi partitura, alti interpreti - de proletaru la: 11/06/2006 20:23:49
(la: Coruptia)
... am plecat! cheia e sub prag!

imi aduci aminte de un episod similar numai ca de data asta petrecut la vama germana la Pilsen.
in urma cu aproape 10 ani mergeam intr-o vizita in Danemarca si am vazut incredibilul la acel punct de vama renumit intre Cehia si Germania. Un autocar cu copii astepta de jumatate de zi sa treaca granitza pentru ca nu au avut suficienti bani de spaga pentru ca nu aveau acte pe costumele populare din Romania. erau de fapt un ansamblu folcloric de copii care ieseau pentru prima data din tzara si nu stiau ca nemtzii cer acte pentru asa ceva. pana nu au strans banii, n-au trecut.
.... si asta nu e coruptia aia adevarata!
e adevarat ca dupa standardele voastre "de dincolo", e intr-adevar un act incalificabil.
dar ce spui de marea coruptie de pretutindeni?
iaca si exemplul: s-a construit la Toronto o noua autostrada din bani publici si guvenrnul a facut mari eforturi sa ii convinga pe oameni ca trebuie sa creasca taxele ca sa le faca un bine, acela de a avea inca o autostrada pe care sa nu se mai inghesuie toata lumea. zis si facut, numai ca atunci cand fu gata ulitza cea mare, tot guvernul le spune oamenilor ca va trebui sa o vanda unei companii private pentru ca nu poate sa o intretina. si iata ca tot boborul din zona ramane mut cand a construit unora o autostrada nou noutza iar ca sa se dea pe ea va trebui sa bage iar mana in buzunar si sa scoata bani.
e plin targul de exemple de genul asta.
marele scandal ENRON sau marele bum denumit "dot com" ce sunt?
Alexandra draga - de tatiku la: 22/07/2006 01:02:08
(la: Muzica Rock!)
...iar nu pot sa fiu de acord cu tine...Se pare ca ne intelegem ca cucii.
Hai sa o luam sistematic:
1- Muzica E filozofie daca stii sa o asculti. Cand o sa am mai mult timp & chef, o sa ma gandesc mai bine la subiectul asta destul de amplu.
2- Satisfactia e cu mult mai mare daca cea ce asculti e de calitate, ai senzatia implinirii si a geniului. Simti ca esti aproape de ceva...
3- Eu ma bucur de celalalte arte asa cum te bucuri tu de muzica. Un film bun, o piesa buna, o pictura pe care o cred eu buna imi lasa o stare mult peste agreabila, sa zicem, insa nu ma transporta la Dumnezeu precum muzica. Spre deosebire de tine, eu ii gasesc sensuri, povete, continut, teme de reflexie si meditatie, intr-un ambalaj ce il stiu mestesugit cu aleasa arta. Si nu uita, am cantat de la 6 ani. In ultimii ani am cantat numai si numai din genii. Nu crezi ca asta iti schimba un pic perceptia? De fiecare data cand cantam Mozart, de exemplu, ma simteam transportat si gaseam noi si noi sensuri. Mimetism la un artist? Hm, pai nu ai rezista in meseria asta. Nu poti pacali aici, mai ales ca materia ta de prelucrare e creatia Domnului, prin mainile unor bieti muritori. Esti mort si ingropat daca nu patrunzi dincolo de partitura. Stiu ce zic!
4-Stiu la o adica sa fiu si analitic, sa ascult o bucata muzicala si sa iti trag o analiza contrapunctica sau armonica sau de tehnica orchestrala si sa-ti vorbesc ore si ore. Dar aia e alta stare, la lectiile de la conservator. In viata nu le ai. Dar o compozitie neingrijita te plictiseste imediat.

Aici e buba cu muzica efemera, rock, pop etc. Nu are nimic interesant dpdv muzical si deci ma deranjeaza lipsa unei tehnici in a o gandi! ...ca sa nu mai zic de absenta muzicalitatii, a tensiunilor, a elementelor de surpriza, a sonoritatilor interesante, a combinatilor orchestrale sau a virtuozitatilor. Si ce gasesc? Pulsatii violente in mare parte, chitari distors vibrate nenatural, tobe care au mereu si mereu aceiasi functiune, amestecul ignar de tobe, chitari, bass si eventual o clapa electronica, asadar cam acelasi sound, diferit un pic de la trupa la alta prin voci timbrate diferit sau cu un stil diferit, mama, ce plictiseala...
Crezi ca nu as vrea sa-mi placa? crezi ca nu as vrea sa nu mai dau prilej atator amici din alte bresle sa nu ma creada snob si ingamfat pentru ca nu pot, nu vreau si nu sunt apt sa le ascult muzica? Oo, ba as vrea sa ma scutur de placeri ascultand Pink Floyd si Ledd Zepellin, si Beatles, si Rolling Stones, si manele si cuplete cu Stela si Arsinel...Dar nu pot. De ce?
Gandeste-te la puritatea sunetului unei orchestre neamplificate, la infintele resurse si combinatii ce le ai la dispozitie prin arta celor ce au studiat de mici copii adevarata muzica.
Multi dintre marile nume de cantareti de muzica usoara ( Elvis, Tom Jones, Cher, Carey, cealalta canadianca urata, imi scapa numele acum, Lascar, help!) au regretat toata viata ca nu au putut face muzica clasica pentru ca, sa-ti spun un secret!, e placerea cea mai mare in viata sa ai contact direct cu geniile! (Shht! asta eu o stiu bine de tot!) Din pacate ei stiu ca satisfactia unei arii de Verdi bine cantate ( si Doamne, ce greu e, ce greu eeee! ! ! ), nu se poate compara din punct de vedere spiritual nci macar cu milioanele din cont sau cu intreg stadionul celor de la NY Giants in picioare si urland. E o senzatie metafizica. Esti in levitatie si TU esti cel ce faci si pe altii sa zboare, dar helas, niciodata cel din stal nu poate sa inteleaga focul ce te prinde.
Vezi? Acum tu m-ai starnit si am facut o adevarata pledoarie aici pentru ceea ce fac desi modestia ar trebui sa ma retina...
Asa ca tocmai mie sa-mi spui ca fac onomatopee...:) parca nu merge, zau...
...si adminul asta rau care ma posteaza in 16 ore... Ce ma fac eu cu el (dansul)....
#134642 (raspuns la: #134539) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
latu - de alex andra la: 22/07/2006 14:34:07
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA)
Hai sa pierdem trenul
Si sa luam renul
Pana in Alaska.
Uite-mi pun si basca:))
Iau si rucsacelul,
Ba si violoncelul.
Ia tu partitura.
Uitam tevatura
Din lumea cea rea,
Stam intr-o valcea,
Pana s-o-nsera
Si-apoi om vedea
Incotro om lua.

Lost without music in a world of noises
#134736 (raspuns la: #134712) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
alex - de latu la: 22/07/2006 16:21:11
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA)
Stam intr-o valcea,
Pana s-o-nsera

Bine te-ei gandit, tu, Andra
Preferand la Pol, nu tundra:
Ziua tine shase luni,
Alb e-n deal ca si-n genuni
Si apoi, ca ireala -
Aurora boreala....

Am luat si partitura,
Vinul, cafa, prajitura,
Tevatura am lasat-o:
Tartorele a luat-o...
Si, stiind rima cu "itza",
Ti-am adus o caciulitza...:-)))
__________________
Things to do today:
1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.
#134761 (raspuns la: #134736) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
latu - de ooanna la: 22/07/2006 17:04:54
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA)
ma luati si pe mine?
bagajele le voi tine
si le voi pazi bine!! :))

va voi citi partitura
si va voi manca prajitura! :)))))))))
#134772 (raspuns la: #134761) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
latu - de alex andra la: 23/07/2006 00:48:48
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA)
Merci pentru caciulita.
O sa mearga la bundita:)
Dac'ai luat tu partitura
Si-ai adus si prajitura,
Vinul e in butelcuta,
Butelcuta-n saniuta.
Renul ne asteapta-n poarta,
Bucuros de asa soarta
Sa ne poarte-n zbor ca Rudi,
Mai ceva ca un Audi:))
(As fi zis io mai frumos,
Dar mi-e versul nazuros:)))))) )

Lost without music in a world of noises
#134877 (raspuns la: #134761) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tatiku - de alex andra la: 24/07/2006 14:40:05
(la: Muzica Rock!)
Ai dreptate cu intelegerea ca intre cuci:)) Stii de unde provine ? Ca vorbim despre chestii diferite:)))

Mimetism la un artist? Hm, pai nu ai rezista in meseria asta. Nu poti pacali aici, mai ales ca materia ta de prelucrare e creatia Domnului, prin mainile unor bieti muritori. Esti mort si ingropat daca nu patrunzi dincolo de partitura. Stiu ce zic!

Pai eu nu vorbesc despre mimetismul interpretului. El n-ar putea imita decat eventual alt interpret. Eu spun ca muzica nu e arta mimetica. Eu spun ca muzica adevarata nu imita realitatea, ci creeaza o alta realitate. Mai spun ca muzica aceea care imita sunete din realitate, asemeni onomatopeelor, e muzica inferioara, care nu e capabila sa se inalte la ideea despre care vorbesti tu.

Asa ca tocmai mie sa-mi spui ca fac onomatopee...:) parca nu merge, zau...

Unde am spus eu asta? Ia sa vedem...

Dupa cum prezinti tu lucrurile, muzica ar fi o arta mimetica, care are drept model realitatea: muzica imita susurul unui izvor, cantecul unei pasari si alte bla bla-uri de acelasi gen. Ma faci sa zambesc. Exista si asta, fara indoiala, dar e cea mai primitiva forma de muzica, scuza-ma. Se ridica un pic deasupra onomatopeelor.

E limpede ca n-am spus nimic despre arta ta muzicala. N-am vorbit nici o clipa despre interpeti, ci despre muzica. So...?

Lost without music in a world of noises
#135158 (raspuns la: #134642) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...