comentarii

pasarea alba a copilariei mel


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Printre cunostintele mele, sa - de gabriel.serbescu la: 28/07/2004 09:53:33
(la: Arta In Romania: Ce parere aveti?)
Printre cunostintele mele, sau chiar prieteni, se numara o parte a pictorilor timisoreni. Sunt intre 28-33 de ani, proveniti din tot Banatul.
Parte dintre ei lucreaza la comanda, incercand astfel sa supravietuiasca, altii au emigrat asteptand timpuri mai bune, alti s-au sedentarizat spiritual iar altii (dintre cei mai buni) au intrat in publicitate. Ar putea fi clasificati in cei care publica pentru bani, si cei care-si folosesc imaginatia artistica ca sa vanda te mai si miri ce prostii. Arta romaneasca contemporana e oarecum ingradita financiar. Si o alta problema ar fi ca este atat de asociala, incat nu are nici o valoare. Dar poate ca asta e un efect al refuzului de a vedea in fata lucrurile asa cum sunt, si tendinta de a ne construi un imaginar abstract confortabil.
In rest conteaza mult si directia imprimata de catre profesori. Pe artphila.com , din pacate, poti vedea ruine pop, reminiscente artistice facute de niste indivizi care nu au nimic de a face cu America, din mai toate punctele de vedere....pacat
Ehei, Alicia... - de sanjuro la: 30/07/2004 12:26:00
(la: Sechele)
...frumos le mai tragi din condei, surioara!

Dar nu pot sa fiu de acord cu tine in privinta nebunilor...
In urma cu multi ani ma intorceam cu copii de la camin, eu tinand baiatul meu de 3 ani de manutza, iar fetitza, de un an si jumatate era tinuta in brate de mama ei. Mergeam agale pe o stradutza linistita, unul langa altul. La un momet dat in fatza noastra a aparut o femeie ca la 40 de ani, cu mintile ratacite, imbracata intr-un palton lung, si desculta, (era primavara), si cand a ajuns cam la un metru-doi in fatza noastra, s-a repezit la sotie, si a apucat sa-i puna mainile in jurul gatului cam o secunda... Nu stiu exact ce a vrut sa faca, insa reactia mea a fost prompta. Nu am tinut cont atunci ca este femeie si/sau nebuna, si m-am comportat ca un barbat, cap de familie, care-si vede in pericol sotia si copiii. Iti imaginezi ce s-a intamplat... Am luat-o apoi de guler si am lasat-o langa gard. Spaima sotiei a fost foarte mare, si s-a resimtit psihic mult timp dupa acel eveniment...
Sunt categorii multe de nebuni, iar tu ai nimerit in copilarie peste unul inofensiv, bland chiar, ("Sa ucizi o pasare cantatoare"?). Norocul tau!
Eu marturisesc ca-i evit, si n-am nici un motiv sa-i iubesc. Dimpotriva.
Pt. oricine din cafenea,si mai aduceti cafea multa. - de Little Eagle la: 06/08/2004 22:30:45
(la: Pana unde merge recunostinta fata de parinti?)
Mama mia,din nou tambalau si discutii aprige.Din pacate eu sunt adept al indepentei copiilor de parinti.Uite ca eu personal pot (iar!)fi un exemplu:de 23 ani am parasit Romania,rudele toate si mai mult pe ambii parinti,si sunt singurul lor fiu,ei traiesc acolo eu aici,ne vedem la 2-3 ani adica ei vin la noi acasa aici,noua nu ne place in Ro.Si la asta se rezuma ....recunostinta mea fata de parinti.

Nu-i critic deloc,sa ai parinti ca ai mei e ca si cum Dzeu ti-a pus mana pe cap.
Niste oameni rar de gasit,adicatalea....pe la 14 ani fumam deja si beam alcool,pe la 16 aveam sex in prostie si era un du-te vino de gagicute in casa,uneori se mai si imbaiau si Tata dadea din greseala peste ele(stau si ma gandesc acum....no,I can't think'bout it...)goale in cada...cred eu ca se facea ca da peste ele...din...greseala...

Apoi cate avorturi n-au vazut...?La vremea mea,sa platesc un avort ma costa o pereche de...blugi americani,dar era ca si aurul atunci.Apoi cate nu am mai facut?Si in final mi-am luat zborul si la figurat si la propriu,spre USA,de unul singur,plecand in neant si necunoscut.

Desigur ca au fost tristi,dar mereu le-am zis ca trebuie sa-mi fac viata mea,sa fiu independent de ajutorul lor,sa -mi creez viitorul cu mainile mele.Asa gandesc eu.Si singur am facut realmente totul.De la zero absolut.

Parintii au misiunea lor in viata ta ca fiu/fiica,dar la un moment dat e prea embarrassing sa stai pe capul lor si ei pe al tau...as face o analogie cu natura,vezi cum sunt pasarile?Parintii au grija de pui,ii cresc si cand fac aripi,trebuie sa plece zburand din cuib,o vreme parintii le mai dau de mancare dar afara si cei mici bat din aripi si fac galagie ca vor si vor,si mancarea
chiar le sta la cioc,vad asta zilnic in gradina.Si totusi puii inca vor ca parintii sa-i hraneasca...pana cand,parintii ii parasesc pt. ca e vremea ca puii sa se descurce singuri.Desigur ca unii mai si mor,am vazut personal in gradina cateva pasari prinse de ereti sau vulturasi,asta-i viata si pe undeva e la fel si pt. noi ca oameni.

Tu Bubulina,faci exact asa cum iti dicteaza sufletul!Dragostea e mare si nu face discriminari de situatie materiala sau de culoare!Nu parintii decid soarta ta si a iubitului tau!Voi doi o faceti.Si la fel nu conteaza educatia si scolitul(eu personal ma cac pe scoli),ci experienta vietii si cine esti si ce vrei de la tine,restul va veni de la sine,believe me!Poate nu chiar cat ai bate din palme,dar cu rabdare treci puntea(parca asa e zicala?Am uitat).Te poti scoli singur citind, si la scoala vietii mereu ca student ,pt. ca suntem mereu indiferent de varsta!

Nu-mi plac oamenii influentabili care asculta de altii,si mai ales cand tin cont de parerile vecinilor....stii ceva Bubulino,i-as cam lua la bataie pe parintii tai,ori as pleca de acasa de as fi tu.
Daca tu ii consideri cum scrii si vrei sa fii cu iubitul tau,ce va sta impotriva?
Ori esti la mana lor,cu locuitul,bani in casa,haine scoala etc?Si atunci chiar nu conteaza.Daca iubesti e imposibil sa nu te rezolvi ,muncesti,gasesti ceva de lucru si faci studii la seral,la fel si el ar trebui,inchiriezi o mansarda,garsoniera,si in cativa ani trebuie sa va puneti real pe picioare.

Dar poate consideri ca e mai comfortabil a sta cu parintii?Atunci...te vor santaja mereu!Atunci e alta situatie intre voi,si din cate descrii,el nu are studii si situatie materiala.Asta nu e mare scofala,dar intreb:Oare e interesat si hotarat si muncitor sa faca ceva pt. voi doi,sa creeze un viitor?Ori se complace in parazitism?

Atentie,bubulinica,poate azi il iubesti,dar maine poate nu....te simt tinerica si zic sa mai astepti o leaca.Dar ca idee,sunt impotriva amestecului parintilor in viata intima si alegerile copiilor lor!You know what?Just lock them in the basement and throw away the key.

Live your life and leave them out.Mai tarziu ei vor veni la tine.

Si ce daca are alta culoare, etnie?Indiferent ce culori avem pe noi si in piele,fii sigura ca avem acelasi sange rosu ce ne curge in vene si acelasi suflet.

LOVE&PEACE,
Ozzy
"Mitakuye Oyasin"(We are all related/Lame Deer)





















































































































































Apoi cate avorturi n-au vazut ?Sa faca gagica un avort ma co






















Iepuroaica lu AlexM - de AlexM la: 12/08/2004 22:49:06
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
e tare agresiva. Daca te prinde ca incerci sa bagi mana la puii ei uita de "frica iepureasca" si sare la tine sa te zgaraie si pufneshte si se zbarleshte de numa numa. Este alba, are ochio albastrii si urechile mici. M-am shi mirat ca a prins pui cu clapaugul de Coco. Coco, asta fiind iepuroiul, este foarte mare in comparatie cu Sisi (Sisi e numele la iepuroaica, dat de fi-miu. De fapt el e nashul la toate orataniile din casa, el e cu botezul acolo).Coco nu numai ca e mare, dar are si urechile mari si acum sinat asa de mari incat nu mai poate sa le tsina drepte ci atarna amandoua ca doua aripi de cioara obosite de caldura.
Mai.. asta cu spalatul si samponatul m-a uimit. Io mai spal catselul din cand in cand ( am un York Shire Terrier australian ) dar nu iepurii!!. N-am auzit in viatsa mea sa speli iepurii pana acu. Si nici cand eram copil desi am avut o gramada de iepuri , nu spalam iepurii. Ma rog, la mine la tsara nici cainii nu-i spalam dar cel putin aia nu traiau in casa cu mine ca nemernicul asta mic care toooot tsi se incruca printre picioare cand tsi-i lumea mai draga de-tsi vine sa-l iei la omor. Pisici am avut doua, de fapt cu alea a venit nevasta-mea ca "zestre" cand ne-am luat. Au dat ortul popii si nu am mai cautat sa iau altele ca desi aveau copacul lor unde sa-si ascuta ghearele, ele tot pe canapelele de piele si le ascute-au pana s-au dus pe pustii ca nu mai aveau fatsa deloc.
Acu.. treaba cu sexul... nu stiu mai. Habar nu am ca io nu sint Coco si in general cand vin eu de la servici ziua e consumatat si probabil si actul in sine. Stiu numai ca Da. Sisi era si cu Coco tare sclifosita. Il repezea. Ala tot se dadea pe langa ea, o amushina, se invartea, se gudura pana cand cand dadea sa se suie pe ea, batea asta odata cu picioarele din spate, shi scotea un sunet a la a " termina-te ca nu am chef", dadea cu labele din fatsa in el si se muta in alt colts. Io ziceam ca nu o sa fie nimic, da cumva ( in somn probabil? loooooooooool) se pare ca tot a reushit Coco sa-i faca sarmaua. io oricum ma ocup mai mult cu Robert ( asta e un papagal cu verde cu fruntea albastra , ceva amazoanian) care steie numai sa zica ca-i e foame si face ca toate orataniile electronice. Zau, daca nu stii cine e, crezi ca iar s-a pornit vreo jucarie aiurea prin camera la copil ca asa de corect reda tampeniile alea de zgomot elctronice de numa numa. Acvariul mei este iar unul din hobiurile mele dar nu am unul excesiv de mare care sa-mi umple toata casa. E unul obishnuit care de fapt este acolo pentru a ma destine.. Dai drumul la muzica "dead can dance for example with "Persephone" si asculti muzica si te uiti la pesti. Relax total:-))

AlexM

#19691 (raspuns la: #19681) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Florin:) - de AlexM la: 23/08/2004 23:36:58
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
l-am recitit si eu acum. E destul de "normal" pentru mine. Dar daca tot sintem acolo, itsi dau un sfat. Nu-tsi lua papagal sau daca iei, nu lua o oratanie din aia mare. Dom'le, astia pot sa tsipe de nu crezi ca poate fi adevarat. Stii cum? E groaaaaaaaazzzzz-nicccccccc! Problema e ca o face la suparare si atunci cand i-e foame ( si foamea asta e si ea tot un fel de suparare cateodata, suparare de foale, ce mai!). Noa, si dimineatsa cand e mai frumos de dormit, cand se ingâna ziua cu noaptea, se intampla marele bucluc. Care-i baiul ? Pai e asa. Prima data se trezeste Pushi. Pushi fiind un papagal mic albastru, din aia care-i aveau tsiganii pe la noi care trageau cate un loz sa-ti spuna cu cine te insori sau cum ti-o fi norocul in viatsa. Rasa lui pe româneste nu o stiu ca eu acasa am avut numai pasari domestice si din alea, in afara de bibilici, de tot neamul. In Germana se numeste Wellensittich. Ma rog, ala se trezeshte si incepe sa se uite in oglinda si-l apuca crizele de narcisism. Asa-i place lui de cum arata ca incepe sa alinte imaginea din oglinda sa o gangureasca , sa o ciuguleasca si deisgur, sa scoata sunete -in a lui opinie- dragastoase. Si aici e aici. La sunetele alea se trezeste Hugo. Hugo e tot un papagal. Papagal adevarat insa, chiar daca micuts pentru ca amaraciunea de Wellensitich nu e de fapt papagal adevarat, nu stiu cum se numeste exact familia din care face parte. Noa bun. Si asta, Hugo deci, asta e un "Unzertrennlicher". E o rasa de papagai care se numesc "Nedespartitii" pentru ca formeaza o pereche si asa stau de lipiti unu de latul de numa numa, de aici li s-a tras si numele de "Nedespartitii". Ma rog, e unu mic si verde, cu capul maro si daca chiar vrei, o sa ma uit in carte sa vaz cum il cheama dupa marca de identificare latineasca. Deci Hugo se trezeste la gangurelile lu Pushi si crezand probabil ca ele sint adresate lui incepe sa raspunda pe un ton ciudat si strident. Si de aici incepe balamucul ca cu zgomotele lui se trezesc aia 3 Nimpfensittichen. Astia sint nishte papagai superbi si blanzi care iti mananca de pe buze si zboara si intinzi mana si vin iar la tine pe mana, se urca pe masa, stau pe umar, se freaca de parul tau, ma rog, e un intreg circ cu ei. De fapt numa doi sint blanzi, barbatusii. Curiozitatea aia de femeiushca ce e cumparata mai recent de nevasta-mea, abia abia de s-a invatsat sa vina la mâna luand barbatusii de exemplu, dar la inceput era salbateca rau de tot, cum te apropiai de ea, cum se infoia si deschidea ciocul de ziceai ca mai are putin si da ochii peste cap. Ma rog, astia fiind mai mari decat Pushi si Hugo, au si vocea mai puternica si incep sa faca scandal a la "Gata bai, astai doi acolo, iubertilor. Mai lasati galagia ca mai vrem sa dormim". Si bineintseles, fiecare pe tonul si frecventsa lui. Si incepe scandalul intre astia 5. 3 intr-o colivie contra a 2 intr-o alta colivie. Si dupa cateva minute de ciorovaiala se trezeshte amicul Robert. Mama lui de ordinar !!! Stii ce glas are? Ce sunete poate sa scoata din gusha lui aia nenorocita? Vai de capul si de zilele mele. Nu ajuta nici o usha inchisa, nu ajuta nici perna pe urechi. Tot il auzi. Ei bine, se trezeste cumatrul Robert si fiind "al mai mare" face liniste. Si sa stii ca face. Dar cu ce prets! Tipa el 5 minute de incremenesc "cocosii batausi" din celeleate colivii. Dar incremenesc si eu si-mi vine sa-l iau la omor de scandalul care-l face. Un câine e mic pitic in comparatie cu o astel de huiduma de papagal.
Deci daca vreodata o sa doresti, asculta la un om trecut prin necazuri din astea si ia-ti ce soi de papagal doresti, dar evita sa iei din astia mari ca te-ai nenorocit si tu si pe vecinii din imediata apropiere.

Revenind la iepuri, io tot nu-i spal. Nu l-am apucat io odata cum trebe pe Coco de urechi si cand s-a incordat odata si a facut un arc de cerc cu picioarele din spate, uite asha mi-a tras nishte brazde pe antebrats ci si azi mai am urmele de la zgarieturi. Sa-l spele cine o vrea, io nu ma bag la chestiuni la care nu ma pricep. Ca nici ala micu nu vroia sa-l spal cand era mititel si tipa ca in gaura de sharpe ca-i intra apa in ochi cand dadeam cu dushul. Da i-am zis nevesti-mi ca am o cunostinta care are tot asa , o oratanie cu urechi lungi si ca ea il spala. Nevasta-mea s-a uitat lung la mine si m-a intrebat daca-i banc. I-am zis ca nu-i , cel putin persoana respectiva spunea serios ca-si spala chestia aia cu blana si ca ma mir de ce ea nu si-o spala. A inpceut sa rada si mi-a zis ca nu-s zdravan. Cinstit sa fiu, are dreptate de fapt. Cel putin cand e vorba de modul exprimare al meu (cateodata), trebuie sa-i dau dreptate la femeie:-))

AlexM
#20195 (raspuns la: #20190) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Draga Belle, Asa arata dec - de mya la: 24/08/2004 15:57:36
(la: Viata in Germania)
Draga Belle,

Asa arata deci un mesaj bine cumpanit: "bati apa-n piua", "tonul
vehement si mistocar", "zeflemist", "asa sunt unele
persoane...bestelesc pe altii si le dau la cap", "sa fi agresiva". ;-)

Belle, daca am o parere cu totul opusa tie nu inseamna ca te desconsider
pe tine personal. Sunt persoane care deseori interpreteaza pareri
diferite si exprimari diferite - ca atacuri la adresa propriei
persoane. Mi se pare copilaresc, dar fenomenul e destul de des intilnit.

Daca ai ceva de criticat la adresa ideilor mele, esti mai mult decat
binevenita. Eu nu am facut altceva decat sa-mi exprim o parere. Pana
acum, atat tu cat si Maryland ati atins doar foarte putin (sau deloc)
substanta ideii mele si v-ati concentrat in schimb 100% asupra felului
in care este impachetata ideea. Pacat...
#20249 (raspuns la: #20241) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum sa ajungi la Biserica?... - de homeless la: 01/09/2004 16:04:05
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Sarut mana, parinte!

Pentru ca m-am intors relativ de curind la Biserica si experienta mea poate fi folositoare si altora, doresc sa le adresez membrilor cafenelei citeva cuvinte, pe care poate aveti bunavointa sa le comentati si dumneavoastra. Va multumesc!


Am suferit si stiu ca sunt multi altii asemenea mie. M-am îndoit si stiu ca sunt multi altii educati în acelasi sens. M-am lacomit si stiu ca sunt multi altii robiti poftelor.

Daca nu ai avut norocul unor bunici care sa-ti calauzeasca primii pasi catre Biserica, daca parintilor tai le-a fost teama sa discute cu tine despre Dumnezeu, daca profesorii te-au îndrumat catre stiintele exacte, daca esti nascut între 1950 si 1970 si te declari ateu sau agnostic, înseamna ca aveam multe lucruri în comun.

Nu participi la liturghie, nu tii post, nu te spovedesti si nu te împartasesti. Apelezi la Biserica doar când o cere traditia, la botez, la nunta, la înmormântare, iar problema cheltuielilor este mai importanta decât semnificatia ritualului la care iei parte.

Crede-ma ca se poate si altfel!

Ca este mai bine altfel, trebuie sa descoperi singur, pas cu pas. Nu sunt preot, sunt doar un crestin ortodox, iar textul de fata nu este o predica, nici o calauza duhovniceasca, încerc doar sa le ofer celor din generatia mea, cu preocuparile mele, o simpla marturie spre a-i convinge sa încerce.

Si încerc sa o fac putin altfel pentru ca stiu cât am întârziat sa pornesc pe acest drum pentru ca nimeni nu-mi vorbea "pe limba mea". Unele carti publicate se adreseaza credinciosilor practicanti sau oamenilor simpli, care nu cauta nod în papura. O sa ai si tu acces la ele, dar textul lor, în aparenta arhaic si rudimentar, transmite un mesaj, extrem de valoros, doar dupa ce crezi cu adevarat. Alte carti se adreseaza elitei care are acces la semnificatiile dezbaterii teologice si nu sunt la fel de spumoase precum lucrarile de filozofie destructivista, aflate acum la moda. Noi, cei care putem tine piept unei dezbateri stiintifice, culturale, dar care ne simtim ridicoli sau stânjeniti în biserica, am fost uitati. Ori texte încifrate, ori texte plicticos de simple, pentru cei cu patru clase.

Dar, din proprie experienta, stiu ca nu încifrarea sau plictisitoarea simplitate au fost adevarata piedica, ci spaima ca nu stiu cum sa ma adresez preotului ca sa-i pun întrebarile care ma framânta si nici masura în care el este dispus sa-mi raspunda, ca si stânjeneala ca nici macar nu stiu când sa-mi fac cruce în timpul slujbei, deruta în fata rugaciunii pe care nu stiam sa o folosesc.

Iar atunci când mi-am luat inima în dinti - hotarât sa aflu adevarul, nu transformat peste noapte în credincios practicant - si i-am întrebat pe colegii si prietenii care facusera pasul, fie îndrumati înca din copilarie, fie sub îndrumarea unui duhovnic rabdator, m-am lovit de un soi de bigotism, am fost privit cu superioritate si am fost uluit sa descopar cum discuta la o bere despre canoanele pe care le-au primit de la duhovnicul la moda la care au apelat.

Totul era împotriva mea! Bunul simt îmi spunea ca toti erau fatarnici, prea era mare diferenta între ce auzisem despre credinta si ce vedeam la altii, cartile, pe care le folosisem de atâtea ori pentru a-mi dezvolta cunostintele si abilitatile într-un domeniu sau altul, nu ma conduceau spre adevar, la slujba îmi era rusine sa particip...

Acum pot sa-ti spun ca este simplu, mult mai simplu decât pare, ca este extraordinar, ca nu trebuie "sa rupi podelele bisericii" pentru a deveni peste noapte un bun credincios...



Poate ca nu este semnificativa, dar este o marturie sincera povestea mea, asa ca încep cu ea.

O operatie nefericita m-a tinut câteva luni în pat. Am recitit mai multe carti, dar am primit si un Acatistier, spunându-mi-se ca Acatistul Sfântului Pantelimon ma va ajuta... Neîncrezator si curios am deschis cartea, dar am descoperit ca nu stiu ce sa fac. Eram trimis la "obisnuitul început", dar nu era nici un capitol cu acest titlu. L-am întrebat pe cel de la care primisem Acatistierul si, dupa ce a facut ochii mari, "cum de nu stii macar atâta lucru?!", mi-a explicat unde era ascuns "obisnuitul început".

Pe masura ce ma însanatoseam, am trecut de la o lectura pe zi la una pe saptamâna si mi-am promis, cumva recunoscator, desi nu puteam cântari ajutorul primit, sa citesc Acatistul în ziua în care era pomenit Sfântul în calendar. Marturisesc ca am uitat, doar nu mai eram bolnav!

Reluând obiceiul parintilor de a petrece o parte din concediu calatorind în circuit pe la mânastirile din nordul Moldovei, am reprodus exact traseul si gesturile lor. Am facut sute de fotografii, am scris primul pomelnic sub îndrumarea unei maicute, am deranjat probabil multe slujbe si multi credinciosi intrând în biserici, am baut în fiecare seara asa, ca-n vacanta, oricum, nu pot sa spun ca a fost un pelerinaj, ci o simpla excursie. Ba chiar am trait si momente neplacute, am fost mustrat de o batrâna ca stau cu mâinile la spate în biserica, am fost sfatuit de un calugar sa-mi vad de drum când i-a fost evident ca nu vreau sa intru în biserica, sa ma rog, ci doar sa fac câteva poze.

Cu putin timp înainte sa moara, dupa o lunga suferinta, tatal meu, ateu si el, a acceptat sa se spovedeasca. Din pacate, nu am apucat sa vorbesc cu el despre experienta traita, iar sfiala cu care preotul a acceptat sa ne însoteasca la cimitir, în alta parohie, nu mi-a placut. O nunta într-o celebra zona rezidentiala în care am vazut cum preotul cel tânar se opreste, le face un semn smecheresc mirilor si raspunde la telefonul mobil, a fost înca un argument pentru mine ca nu sunt facut pentru credinta, desi stiam si eu povestea cu "sa faci ce spune preotul, nu ce face el".

Acumularea unor pacate, de care eram numai în parte constient, m-a transformat, am devenit rau, impulsiv. Am cautat placerea dincolo de morala si bunul simt. Cu cât îmi satisfaceam mai din plin trupul, cu atât sufletul îmi era mai greu. Ajunsesem sa ma rup de mine însumi. Realizam ca individul care se bucura de toate placerile vietii nu sunt eu, nu mai sunt eu. Pentru ca traiam fara nici o spaima, îmi spuneam ca pot sa mor în orice clipa, nu-mi mai pasa. Ardeam ca si cum viata mea nu mai însemna nimic.

Pentru ca nu-mi mai pasa nici de minciuna, minteam cu placere, pe mine si pe ceilalti. O astfel de minciuna mi-a produs, chiar si în nebunia în care traiam, o spaima care m-a nedumerit. Eram pregatit sa ma sinucid când, dintr-o întâmplare, am ajuns la un schit pierdut în munti.

Un singur frate avea grija de toate. Staretul era plecat, calugarii lipseau si ei, omul, aflat si el la început de drum, era singur. L-am salutat si l-am privit. Am realizat ca este un om fericit. Cu hainele lui ponosite, cu frigul din jur, fara curent electric, fara apa calda, facând lucruri atât de simple în aparenta, era fericit. Iar ochii îi erau inteligenti, stralucitori, nu era un amarât aciuiat la mânastire.

Am vrut sa stiu de ce. Am luat câteva carti ale parintelui Cleopa. Îl vazusem la Sihastria, ma impresionase ca persoana si era singurul autor despre care stiam ceva. Rasfoindu-i cartile, m-am emotionat. Mi-am adus aminte de ora petrecuta în fata chiliei, ascuns printre zecile de credinciosi, de placerea cu care-i ascultasem cuvintele care alcatuiau un discurs firesc, pornit din suflet.

Apoi am cazut iar.

De unde eram sigur ca nimic nu exista dincolo de imediata realitate materiala, câteva experiente traite în preajma celor cu "puteri paranormale" m-au convins ca exista dimensiuni la care nu am acces. Dar m-au trimis pe un drum gresit. Am citit tot felul de evanghelii apocrife si istorii "secrete" ale Bisericii, manuale pentru "sporirea puterilor paranormale", am acceptat prezenta si "tratamentul" unui maestru Reiki, încercând mereu sa gasesc o explicatie materialista pentru ceea ce simteam, o justificare mai aproape de science-fiction decât de credinta adevarata.

Dar, în ciuda cautarilor, mi se spunea ca sunt tot mai "negru".

Am renuntat la toate experientele si lecturile de acest fel si m-am întors la parintele Cleopa. Eram disperat. Am îngenuncheat în fata unei icoane, mi-am facut cu o neasteptata sinceritate semnul crucii si, cu ochii în lacrimi am rostit în gând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

Si trei lucruri s-au întâmplat în aceeasi saptamâna. Am ajuns, ca din întâmplare, la moastele Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer. Singur în biserica, m-am apropiat si am îngenuncheat lânga racla si o caldura cum nu mai simtisem m-a cuprins. Am fost uluit ca, fara sa-mi fi spus cineva, înainte de iesirea din biserica, m-am dus sa ma închin si sa sarut icoanele, lucru pe care-l vazusem la altii, dar pe care nu-l mai facusem niciodata. Apoi, la o alta mânastire, am ajuns, pentru prima data, la începutul liturghiei si, pentru ca eram înconjurat de credinciosi pe care nu doream sa-i stânjenesc, am îngenuncheat alaturi de ei, am ascultat pentru prima data slujba de la un capat la altul. Dupa slujba, marturisesc ca m-am grabit sa pornesc spre parcare ca sa fumez o tigara, dar glasul unui diacon ne-a adunat pe toti când a anuntat ca parintele va tine si o slujba de dezlegari. Nu stiam despre ce este vorba, dar am avut curajul sa intru iar, sa îngenunchez si sa-mi rostesc si eu numele atunci când a sosit momentul. Ajuns acasa, mi-am luat inima-n dinti si am acceptat sa-l însotesc pe un prieten la duhovnicul lui. Parintele, care a înteles imediat ce-i cu mine, nu m-a lasat sa-i sarut mâna, asa cum vazusem ca se face, gândindu-se, cu siguranta, ca o fac doar din politete, si mi-a strâns mâna barbateste, apoi m-a luat deoparte, mi-a spus ca nu-i totul pierdut, m-a pus sa ma gândesc la motivul pentru care traiam ceea ce traiam si m-a trimis sa ma spovedesc la parohul bisericii de care apartin.

Cum sa ma spovedesc, cum se face asa ceva? Mi-am luat o carticica, un îndrumator pentru spovedanie, am trecut peste toate orgoliile care-mi spuneau ca textul este scris pentru un om simplu, de la tara, si am aflat. Nu mai tinusem post dar, cum tocmai începea Postul Pastelui, am tinut post pentru prima data în viata mea. Si am descoperit pe raft o carte a Cuviosului Paisie Aghioritul, nu stiu nici azi de unde cumparata, pe care am citit-o în Post. Si am fost în fiecare duminica la liturghie. Iar predicile parca erau spuse pentru mine, pentru suferintele si îndoielile mele.

În ultima saptamâna am hotarât ca este momentul. Am intrat în biserica, dar eram singur si am fugit când l-am vazut pe parinte iesind din altar. A doua zi, dupa ce am citit rugaciunile din îndrumarul pentru spovedanie, am luat iar hârtia pe care-mi scrisesem cu atâta emotie pacatele, multe, si am intrat în biserica.

M-am spovedit pentru prima data în viata! Am plecat ametit, constient ca am facut cel mai important pas din viata mea.
Amintiri aduse de valuri... - de DESTIN la: 04/09/2004 07:11:44
(la: Marea Neagra, amintiri)
...din largul marii,sparte in digul uitarii.

Intaia oara cand am vazut marea a fost in vacanta mare,treceam clasa a-III-a A.(asa scria pe eticheta caietului)

Aveam aproape 9 ani,ehe!!! ai mei m-au dat la scoala la 7 ani neimpliniti.

Tot atunci m-a vazut si marea pe mine... cum aratam gol...asa cum ma purtau ai mei pe plaje...

Imi placea apa,stateam si zbenguiam cat ma lasau ai mei,eu ii tot rugam ca mai vreau in apa...aveam si program de plaje "obligatoriu".

Joaca in nisipul fin ce intra peste tot,la baie eram controlat daca m-am spalat bine...mai gasea mama ceva nisip...la "inspectia"de seara.

Porumbul fiert ce se vindea pe plaje tanjeam la el ...insa parintii nu-mi cumparau...imi spuneau:tu nu vezi cine il vinde?eram ascultator...imi cumpara inghetata si mie imi placea.

Da odata aud pe plaje:

-Plesnivar foamea de floricele calde ,va rog!!!

era un tuciuriu...nici nu am mai intrebat daca imi cumpara...il vad pe tuciuriu ca se apropie de noi si zice:

-Plangeti copii sa va ia parintii floricele ,va rog!!!

Nici eu nici sora mea nu am plans...ne bufnise rasul...

Scoicile adunate dupa marimi si forme...eu preferam pe cele mari...sora mea aduna pentru margele...

Intr-o seara am facut o boacana,i-am luat punga cu scoici (melcisori)a sorei mele si le-am sfaramat...asa!!! marunt de tot...ca nisipul.Ce nebunii mai faceam...

La namol,ne manjeam ca nu ne mai cunosteam...care mai e fata si care mai e baiat...si eram mai multi...aveam si imaginatii...la indemnul parintilor...

Acuma...marea a ramas aceiasi, noi ne-am schimbat...cat te pretuiesc copilarie!


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#20979 (raspuns la: #20844) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
treaba cu priceputul - de AlexM la: 12/09/2004 20:05:42
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
Dinisor, nu are importanta aici parerea partenerei mele pentru ca nu ea este cea care scrie, dar are importanta parerea mea dat fiind ca io mi-s scrijelitorul acilea:-))

Daca partenerei mele ii place de un barbat si are chef sa se culce cu el, sa o faca, unde e problema? La ce as incerca sa o opresc sau , de ce si cum?
Pentru toate aceste 3 intrebari gasesc greu raspunsuri. La ce ash incerca sa o opresc? Ca sa nu ce?
Cum sa o opresc? Prin rugaminti, prin amenintari, prin pusul in vedere ca daca nu faci asa, atunci se intampla asa?
Scuza-ma dar mi se par copilarii gesturile astea. Sint probleme mult mai importante de trecut peste ele decat adolescentisme ( asa le numesc eu). Eu sint MareaCuSarea, numai de la mine ai ce pot sa-ti dau, de la altul/alta nu ai voie ca daca ai incercat, gata ai terminat cu mine. Chiar asa de important sint eu? Daca da, atunci o sa realizeze singura ca sint important pentru ea si o sa caute sa se tina de clauzele acelui contract mutual de care vorbeam. Daca nu sint important pentru ea, nu e importanta pentru mine in asa masura, atunci o sa faca ce o sa vrea. Ca atare, la ce sa ma agit? Sa-mi fac singe rau pentru ce? De fapt ce are sexul cu scala mea de valori? Cu ce ma deranjeaza ca se culca cu altul? Care e problema de fapt? Unde e paguba, unde e partea negativa?
Eu cred ca oamenilor le e frica. Le e asa de frica in privinta chestiunii sexuale incat nici macar nu dau voie sa se creeze oarecum bazele unei incarcari . O reteaza de la bun inceput, o ia ca pe o axioma. De la mine ai asta si cu asta te multumesti.Daca iei din alta parte ceva, gata ai terminat cu mine. So so.. interesant foc. Da de ce este asa? Cei care au setul asta de valori, spuneti-mi si mie de ce e asa de important sa fie unic/a, singurul/a partener/a atat timp cat sinteti impreuna? Comparati cu situatiile prin care ati mai trecut. Cum vedeti persoana cu care nu mai sinteti. Ce s-a schimbat? Cat de important va apare acum aspectul relatiei si ce valoare au aceste reguli pe care le aplicati in viata?
Sint curios, sincer. Sint curios pentru ca, asa cum spuneam, pentru mine valoare are comportamentul fatsa de mine, increderea pe care o are in mine, faptul ca de fapt imi vad partenera ca pe un al doilea eu.

AlexM
#21929 (raspuns la: #21873) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dinisor - de carapiscum la: 15/09/2004 06:37:59
(la: Ateu convins!)
Nu vreau sa ma arat sentimental sau sa dau dovada de un umanitarism fortat, insa stiu perfect/inteleg prin ce treci. Si cred ca intuiesc destul de bine cam cum decurge relatia voastra, de vreme ce eu insumi am trecut prin ceva asemanator in relatia mea cu propriul tata. Sper sa nu te superi daca am sa vin aici cu exemple din experienta proprie.

Spre deosebire de mama mea, care provine dintr-o familie ce a frecventat biserica (ortodoxa) si care tinea cu strasnicie pravilele crestine strabune, tatal meu provine dintr-o familie care a fost exact contrariul primei: oameni simpli si needucati, invatati doar cu munca rudimentara a campului si intotdeauna cu grija vietii de maine, nu numai ca n-au inteles niciodata rostul bisericii si implicit al lui Dumnezeu in viata lor, dar au si dus un fel de campanie sustinuta impotriva oricaror idei despre divinitate luand in ras cam orice legat de aceasta. Prin urmare tatal meu a fost fidel intocmai celor invatate in copilarie si mai tarziu in tinerete, impunand in mod tacit aceeasi nepasare fata de cele sfinte inclusiv mamei mele- nu trebuie uitat insa ca in perioada despre care vorbesc acum sentimentul anti-religios era la moda, comunismul ateu ducand lupta impotriva bisericii pana la limitele imposibilului.

Au trecut anii, repede ca furtuna, ani din care nu-mi pot aminti decat necazuri, greutati, neajunsuri, piedici, injuraturi, blesteme, vaiete, simtamantul neputintei si al robiei sufletesti impuse cu forta...si o singura "Inviere" la care am fost impreuna cu mama mea dupa multi ani de lipsa totala. Am ajuns la varsta intrebarilor mai mult decat la cea a raspunsurilor si, printr-un concurs de imprejurari care avea sa-mi schimbe mai tarziu intreaga viata, am pasit pt. prima data pe drumul spre biserica, singur si neindrumat de nimeni. Care a fost "bobarnacul"? Incerc sa spun pe scurt: o profesoara de limba romana si franceza, care ne preda limba straina la liceul in care am intrat, infruntand obiceiul prin care majoritatea profesorilor la cursuri denigrau biserica si ne invatau sistemul de gandire evolutionist stiintifico-fantastic, ne-a propus la una din ore (celor care eram interesati) sa mergem la una din bisericile ortodoxe ale orasului, loc in care se intalneau de ceva vreme cateva sute de copii si tineri. Asa ca eu cu inca vreo trei colegi de clasa am mers intr-o sambata seara la acea intalnire si dupa vecernie am ramas sa ascultam predica. Aceasta a fost pt. mine prima intalnire reala cu Dumnezeu, prima dintr-un lung sir ce avea sa urmeze. Ca o paranteza, pt. ca acesta este un aspect important, din ceilalti colegi ai mei unul mi-a devenit cumatru (am amintit despre el intr-un alt loc in cafenea), altul s-a lasat de "sportul" asta devenind sergent in politie (sa-l vezi cum umbla ca un cocos pintenat...), si ultimul a devenit un critic si un aspru judecator al faptelor crestinilor pe motiv ca viata ii fusese pusa la incercare de niste greutati ce-l lovisera (dupa ce dusese stilul de viata hollywoodian). Despre ultimul pot spune ca de cate ori ma intalneam cu el, de tot atatea ori se plangea de viata lui, vorbea cu un fel de constiinta a propriului martiraj social, si-i ataca pe preoti (chiar si pe Dumnezeu) fiindca nu-l scapa de necazuri. Nici eu insumi n-am scapat acestor atacuri virulente. Orice i-as fi spus considera din start ca fiind venit din partea unuia "habotnic". Ori asta ma durea f. tare fiindca, f. sincer trebuie sa spun asta, daca as fi fost bine situat i-as fi dat in fiecare zi cate un peste sa manance, n-as fi incercat numai sa-l invat sa pescuiasca. Insa si eu insumi se intampla sa n-am nici macar coada uscata a unui peste pt. mine insumi. Culmea e ca lui i se parea ca eu o duc regeste fata de el. I se parea, fiindca in realitate nici nu beam ca el, nici nu mergeam la "curve" (cum se lauda el), nici nu cheltuiam pe prostii putinii bani de care dispuneam.

Sa revin insa la tatal meu. Putini si dintre prietenii sau cunoscutii mei apropiati stiu faptul ca inca de la inceputul crearii acestui lant acasa-biserica-acasa am intampinat din partea propriului tata o opozitie extrema, opozitie ce s-a soldat nu in putine randuri cu bataile de rigoare suferite pt. ca i-am incalcat porunca de a nu mai merge la biserica. Imi amintesc acum ca si cum ar fi aievea, seara in care intors de la vecernia de sambata impreuna cu sora mea (pe care nici nu mai stiu cum am facut-o sa vina cu mine) am fost luati pe sus inca de la usa. Si in timp ce el se rafuia cu sora-mea, eu am zbughit-o pe usa afara, descult si dezbracat ca un cersetor de rand (norocul meu ca era vara), m-am ascuns printre blocuri o vreme ca sa vad ce mai urmeaza, apoi m-am suit intr-un troleibuz si m-am oprit in fata usii surorii lui care statea in partea opusa a orasului. Povestea e lunga, nu vreau sa o mai continui aici.

In orice caz, vazand el in timp ca nu mai vreau sa-l ascult si ca ii voi incalca hotararea de a nu mai merge la biserica, n-a avut incotro si pana la urma nu facea decat sa ma certe, dar nu ma mai oprea. Cu toate acestea, in sufletul meu n-am fost si nu sunt linistit nici in ziua de azi. Poate te intrebi de ce. Fiindca simt in sinea mea acea mustrare de constiinta pt. faptul ca n-am reusit sa-l fac sa inteleaga ceea ce intelesesem eu referitor la Dumnezeu. Nimic de zis, "biruinta" asupra sistemului lui de gandire si logica s-a petrecut atunci cand in sfarsit a inceput sa-si mai faca seara cate o cruce (dupa ce toata ziua pomenise numai de sfinti si de cruci si de dumnezei) si a culminat cu spovedirea lui- probabil prima si ultima. Spun ultima pt. ca nici acum nu crede in asa ceva. Asadar continui sa simt o frustrare adanca in ce priveste persoana tatalui meu, pe care totusi nu-l condamn pt. ce a facut, dar simt aceasta frustrare cu atat mai tare cu cat relatia dintre noi s-a deteriorat mult ducand la o ruptura sufleteasca. Intrebarile ce mi le pun tot timpul: AM FACUT TOT CE SE PUTEA PT. EL? Sunt eu mai putin vinovat fata de el? Nu cumva, undeva, candva, in loc sa-i deschid o portita eu i-am trantit-o in nas?

In fine, anii trec la fel de repede, viata merge inainte indiferent ca vrem sau nu noi. Ce am invatat pana acum la sanul bisericii mama e ca: nimic nu e intamplator in viata asta, totul are o ordine si o disciplina interioara sau exterioara; nimeni nu-ti scrie in frunte destinul (cum gresit se afirma: "ce ti-e scris, in frunte ti-e pus"- poate doar momentul mortii, in nici un caz felul cum mori); fara Dumnezeu suntem suferinzi chiar de am fi cei mai sanatosi oameni (fizic vorbind) si cei mai saraci chiar de am avea milioanele de dolari la tescherea; un om fara constiinta sufletului spiritual n-are cum sa inteleaga existenta unei fiinte spirituale mai presus de fire si de intelegere; un om fara constiinta pacatului nu poate avea un echilibru interior care sa-l faca sa interactioneze pozitiv cu cei din jur; un om care nu-ti accepta explicatiile poate fi usor strabatut de fiorul sfant atunci cand nu o minune, ci un cutremur ii va zgudui viata; cine hraneste spiritual pe cineva, chiar daca "mancarea" asta va fi mult timp aruncata la gunoi de cel/cea caruia ii este destinata, trebuie mai intai sa se inarmeze cu multa rabdare si sa faca asta din dragoste, nu numai din convingerea ca acesta e un lucru bun; cine daruieste aceasta dragoste crestina nu trebuie sa se astepte la multumiri si sa stie ca mai devreme sau mai tarziu samanta pe care o arunca poate sa dea rod- nadejdea poate sa dea rod bun, deznadejdea niciodata. Sunt multe lucrurile pe care le-am invatat, dar totusi atat de putine in comparatie cu cat de adanc este sacul plin cu aceasta invatatura... Si totusi, chiar de n-as sti nimic din stiinta lumii sau a bisericii, in sinea mea exista acel "ceva" fiintial care isi cere legatura cu eternul, cu viata vesnica. Pt. ca, in ultima instanta, a trai doar cu gandul ca viata dureaza doar pe pamant si dincolo suntem desfiintati este optiunea acelora care nu stiu sa iubeasca cu adevarat. Iubirea este nemuritoare, trece dincolo de mormant, e vie si lucratoare ca picatura de apa ce loveste stanca de granit. Asadar pe unii ca acestia trebuie mai intai sa-i invatam sa iubeasca, abia dupa aceea sa le vorbim despre dogmatica crestina.

Si un ultim aspect: impietrirea inimii nu este semnul ateismului din om, ci al lipsei lui Dumnezeu din viata acestuia. Poti fi un "slab" crestin, fara o viata dusa pe principiile evanghelice, dar asta nu inseamna sa fii ateu. Dar poti fi un bun teoretician modern care cunoaste numele si miscarea tuturor stelelor si prin aceasta ti se pare ca Dumnezeu este desfiintat nemaiaflandu-si rostul intre conceptiile tale- asta te poate face sa lupti impotriva Lui. Asadar ateu inseamna sa fii/te pui impotriva Lui. Pt. unul ca acesta exista alternativa "Saul pe drumul Damascului". Si, apropo, menirea vietii tale nu e sa-i mantuiesti pe altii, ci pe tine insati. Fa aceasta si celelalte se vor adauga de la sine.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
deci sa revenim la sujet - de Belle la: 17/09/2004 15:31:47
(la: despre barbati ... fara suparare :))
si anume: despre barbati, fara suparare ;)

cica:

Cum se defineste un barbat inteligent, sensibil si frumos?
Homosexual.

Ce trebuie sa faca o femeie cand sotul alearga in zig-zag in gradina?
Sa continue sa traga.

Ce este un barbat cu un IQ=50 ?
Un barbat binecuvantat de zei!

Cele 3 crize majore din viata unui barbat:
1. Pierderea sotiei.
2. Pierderea locului de munca.
3. O zgaraietura pe caroseria masinii.

Ce au in comun un barbat si un serial de televiziune?
Cand incepe sa devina interesant, trebuie sa astepti urmatoarea intalnire.

De ce psihanaliza dureaza mai putin pentru un barbat?
Nu e necesara reintoarcerea la copilarie.

Ce anume face mai multa placere unui barbat decat o incredibila prestare sexuala?
Prietenii care il cred.

De ce barbatii poarta cravata?
Pentru ca arata mai putin ridicola decat o zgarda.

De ce barbatii stiu sa fluiere mai bine decat femeile?
Pentru ca au un creier de pasarica.

Ce diferenta este intre o pisica si un barbat?
Nici una, ambii sunt ingroziti de aspirator.





~~~ I don't suffer from insanity, I enjoy every minute of it!
#22622 (raspuns la: #22425) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
revenirea - de AlexM la: 17/09/2004 18:55:36
(la: despre barbati ... fara suparare :))
Belle, "cica:"

"Cum se defineste un barbat inteligent, sensibil si frumos?
Homosexual."

-femeie in camumflaj

"Ce trebuie sa faca o femeie cand sotul alearga in zig-zag in gradina?
Sa continue sa traga."

-sa traga de indispensabili sa-i ridice din nou sus


"Ce este un barbat cu un IQ=50 ?
Un barbat binecuvantat de zei!"

-o rara avis

"Cele 3 crize majore din viata unui barbat:
1. Pierderea sotiei.
2. Pierderea locului de munca.
3. O zgaraietura pe caroseria masinii."

ordinea e inversa: 3,2,1

"Ce au in comun un barbat si un serial de televiziune?
Cand incepe sa devina interesant, trebuie sa astepti urmatoarea intalnire."

- pentru a proteja femeia sa nu moara de curiozitatea sau inima rea

"De ce psihanaliza dureaza mai putin pentru un barbat?
Nu e necesara reintoarcerea la copilarie."

-nu dureaza mai putin. Timpul e relativ

"Ce anume face mai multa placere unui barbat decat o incredibila prestare sexuala?
Prietenii care il cred."

- femeia care nu-l cicaleste la cap.

"De ce barbatii poarta cravata?
Pentru ca arata mai putin ridicola decat o zgarda."

-pentru a indica cu varful ei femeii unde este ceea ce cauta.

"De ce barbatii stiu sa fluiere mai bine decat femeile?
Pentru ca au un creier de pasarica."

-femeile rotunjesc buzele pentru altceva

"Ce diferenta este intre o pisica si un barbat?
Nici una, ambii sunt ingroziti de aspirator."

-niciuna, ambii ishi baga coada in treburile femeii.
#22663 (raspuns la: #22622) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Se pare ca a fost suficient - de spirit_intelept la: 20/09/2004 04:54:56
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Draga mya,

se pare ca intr-adevar nu mai are rost sa continuam discutia, din doua motive: pe de-o parte nu mi-ai raspuns la nici unul din argumentele mele, pe de alta parte te manifesti la un mod copilaresc, probabil dominat in primul rand de orgoliu. Nu ai ridicat nici un fel de idee la care sa-ti raspund, dar in final as dori sa clarific mai multe aspecte:

1. Se pare ca ai continuat in consecventa proasta de a ma ataca gratuit. Pot sa te linistesc spunandu-ti ca nu pierd timpul...de ex ultimul reply al meu l-am scris in aprox 20 de minute, dupa care inca 5 minute l-am revizuit. Tinand cont ca pe acest forum intra si persoane mai deschise decat tine si care poate chiar respecta o opinie inteligenta, este posibil ca aceste 25 de minute pe care le-am folosit astfel, o data la 5 zile, sa fi ajutat pe cineva sa aiba o idee mai clara despre ce inseamna spiritualitatea.

2. In lipsa de argumente, folosesti ghilimelele la un mod peiorativ, (gen: "cunstintele" in domeniu...alti "maestrii", ...) Acesti maestrii spirituali pe care ti i-am enumerat si care au practicat tehnicile sexuale tantrice, sunt unii dintre cei mai mari maestrii spirituali ai omenirii, chiar daca probabil tu nu ii cunosti. Nici nu are rost sa vorbesc despre ei fiindca ar fi necesare volume intregi. De ex Tilopa a fost primul maestru spiritual la liniei initiatice Tilopa, Naropa, Marpa, Milarepa (despre care probabil ca ai auzit), linie care astazi constituie un fundament spiritual pentru traditia tibetana. La fel Abhinavagupta sau Tsongkhapa, fiecare si-a adus contributii deosebit de valoroase la spiritualitatea universala. Primul a sistematizat cea mai mare compilatie despre tantrism scrisa vreodata (Tantra Loka si o versiune prescurtata a acesteia Tantra Sara, care si la ora actuala sunt recunoscute ca cele mai complete lucrari despre tantrism) si pe langa asta a activat si in alte domenii scriind lucrari de estetica, arta etc...lucrari care sunt studiate si in prezent si citate in studiile si lucrarile de arta indiene. Iar ultimul, Tsongkhapa este unanim recunoscut in Tibet ca fiind unul dintre cei mai mari maestri spirituali existenti, care prin activitatea sa de exceptie a adus un suflu noi spiritualitatii acestei tari. Poti, daca nu accepti alte surse, macar sa citesti de ex. opiniile lui Dalai Lama despre el.

3. In legatura cu avatarii ai o parere foarte simplista. Am sa ofer mai multe lamuriri, pentru toata lumea. Avatar inseamna o fiinta sau incarnare divina care vine pe pamant nu pentru a evolua spiritual (ea fiind deja desavarsita) ci pentru a-i ajuta plina de compasiune de cei de aici sa evolueze. In budhism exista termenul echivalent Bodhisattva, adica o fiinta care, datorita unei iubiri imense fata de toate fiintele, alege sa se reincarneze doar pentru ca astfel sa fie de un cat mai mare ajutor celor din planul fizic.
Din acest punct de vedere avatarul reprezinta un stadiu de desavarsire al fiintei umane. Daca am face o comparatie cu o floare, un om obisnuit ar fi o samanta pe cand un avatar o floare complet deschisa. Aici poti sa remarci ceva: desi fiecare floare este perfecta in sine, unele sunt totusi mai mari sau miros mai placut decat celelalte. Asa sunt si avatarii...in functie de misiunea lor spirituala, unii au o activitate mult mai bogata decat altii. Ca sa fac legatura cu Ramakrishna si Yogananda, primul a avut foarte multi discipoli dintre care unii si ei la randul lor au obtinut starea de desavarsire spirituala, activand apoi ca maestrii spirituali recunoscuti (ex Swami Vivekananda) pe cand al doilea nu a avut asa ceva. Ar mai fi si alte diferente, de ex complexitatea caii spirituale pe care o reveleaza un avatar sau capacitatea acestuia de a induce stari spirituale profunde in discipolii sai.
Cu toate ca in spirit un avatar este o fiinta desavarsita, el este totusi supus anumitor tentatii si incercari. Chiar supremul nostru model divin, Iisus Christos, desi a fost o incarnare perfecta a Fiului si perfect identificat cu Tatal Ceresc, a avut parte de asemenea incercari si in desert si mai apoi. De ex in gradina Ghetsimani, "plangea cu lacrimi de sange" si l-a rugat pe Tatal sa indeparteze de la el acel pahar al suferintei. Deci chiar perfect fiind, simtea totusi suferinta fizica. Acestea se petrec fiindca altfel oamenii nu i-ar mai considera pe avatari ca fiind "de-ai lor" si nu i-ar simti atat de aproape de ei.
In continuare te poti gandi si tu, daca pana si Iisus a fost incercat in acest fel, cam care ar fi situatia cu alti maestrii spirituali...si sa stii ca apar cazuri in care unii dintre ei, chiar desavarsiti in spirit, datorita incercarilor care apar in corpul fizic, fac anumite greseli (acestea fiind totusi greseli mici si pe care ei si le recunosc destul de repede).

4. Si in final o remarca personala pentru tine. Cu toate ca ma declari pe mine "indoctrinat", etc...tu dovedesti o mult mai mare inflexibilitate decat mine. Am impresia ca actionezi dupa proverbul "vezi paiul din ochiul vecinului dar nu vezi barna din ochiul tau". Asta fiindca desi ceea ce ti-am spus pana acum reprezinta de fapt cuvintele unor maestrii spirituali de exceptie (larg recunoscuti de alti maestrii spirituali ca fiind Avatari) nu ai actionat conform cu ceea ce ai scris "Pentru mine un avatar...este alpha si omega" si nu ai preluat macar partial aceste argumente.
Oricum, pe acest forum am avut ocazia sa discut si cu persoane mai corecte decat tine, de ex chiar "ampop" (cel care a scris articolul initial) si cu care desi am avut un schimb contradictoriu de idei, cand a fost cazul a recunoscut ca nu detine suficente date si a dat dovada de verticalitate morala.

Spirit Intelept

PS: acest reply l-am scris intr-o ora.
#22879 (raspuns la: #22779) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
uita-te la datele mele person - de Horia D la: 24/09/2004 05:39:17
(la: Ce hobby-uri aveti?)
uita-te la datele mele personale la "preocupari si interese"... Cabo wabo si kettel one nu intra in hobby-uri, dar ajuta:)


The things that come to those who wait are what's left behind by those
who got there first.
pentru sidavouq - de mya la: 25/09/2004 13:58:18
(la: suntem corect informati ?)
Am doua mici comentarii.

Rudele mele din Moldova au studii superioare (in proportie de ...sa zicem 90% dintre ele) da´nu vedeti ca nu conteaza?!

Domnul Paler ramane neschimbat( (desi Casa Alba a incercat sa-l blocheze) ). Atat.
#23357 (raspuns la: #23272) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cartea marele mister.... - de cosmacpan la: 25/09/2004 21:37:25
(la: Carti ce ne-au marcat existenta)
Cartea, marele mister
Deruland mesajele acestei sectiuni trebuie sa marturisesc ca am doua bucurii si o tristete (ca in patru nunti si o inmormantare). Prima bucurie este ca nu sunt singurul contaminat cu acest virus « vorbulitza de la Alice: fugi cat te tin picioarele, 'chestiile (astea) interesante' dau dependenta. eu nu cautam nik pe net, cand am dat de teroarea, extazul si umilinta ultimului an din viata mea. fugi, om bun, ca-i mai rau decat orice drog » (si e vorba de virusul numit carte si nu cafenea), a doua bucurie e ca am reusit sa-mi « infectez si copii cu acelasi virus » caci numai o nebunie poate sa te indemne sa mai cumperi carti pe care sa le si citesti cand poti afla mult mai repede si usor tot felul de lucruri de la tv-u. Tristetea consta in faptul ca de multe ori uitam si incepem sa ne « fudulim » cu ce avem. Pentru mine cartea este un mister, este ceva plin de viata care te cauta si te gaseste (si nu invers cum s-ar putea crede). De ce spun acest lucru : pentru ca am tavalit in avalansa uitarii carti deosebite (pentru care nu eram inca pregatit) si au fost momente de vraja si mister cand am pus mana pe ea si nu am mai lasat-o sa-mi scape. De ce am pus mana ? pentru ca-mi facea cu ociul ? pentru ca ma atragea ca un magnet ? mister, suspans…nebunie. Sunt carti pe care le recomand si carti pe care le vreau uitate. De ce uitate ? din doua motive : unele sunt ca un cutremur devastator si simt ca n-as putea sa le mai citesc odata sau macar sa le frunzaresc (cum poetic marturisea de Arcturus - 16/04/2004 - O asa carte nu poate fi citita decat cu un sentiment de "inaltare in abisurile nebuniei umane".) iar celelalte sunt oglinda sufletului meu si recunosc ca ma doare sa vad cata uscaciune si uraciune zace si colcaie acolo, in mine.
Dar intotdeauna am avut momente si trairi si indiferent daca am trait toata « viata pe un peron » sau « in lanul de secara » intotdeauna mi-am amintit ca la « rasarit de eden » trebuie sa fie cateva « dune ». cand voiam sa plang imi aminteam « ce verde era valea mea » si-mi dadeam seama ca nu suntem decat « oameni si soareci » in acelasi timp, chiar daca suntem in « zbor deasupra unui cuib de cuci » Obraznicia facea din mine « omul care rade » iar cunoscutii ma alintau in deradere cu : ce a mai citit « magicianul ». Iar eu « Don Quijote » imi permiteam sa le raspund ca « jocul cu margele de sticla » a fost inventat pentru a tine minte numarul celor « o mie si una de nopti » iar toate « basmele » si « povestile » lor nu ma ating. Caci eram si sunt « idiotul » care la fel ca « alchimistul » speram sa gasesc « pendului lui foucault » undeva la baza, la « fundatia » lumii. Dar « numele trandafirului » staruia ca o grimasa pe buzele lor ce sopteau privindu-ma ingaduitor « asa grait-a zarathustra » si nu intelegeau ca eu dupa ce asistasem la « fenomenul pitesti » ma chinuiam sa descopar in « jurnalul fericirii » « enigma otiliei ». dupa ce raspundeam la intrebarea « cum am ajuns scriitor » cautand printre « amintiri din copilarie » « casa budenbrock » de pe « muntele vrajit » caci « maestrul si margareta » lui plecasera dupa « vrajitorul din oz » care se afunda in desisul preeriei dupa « winetoo » iar « coliba unchiului tom » era neancapatoare ca si « insula cu elice » sau « hanul ancutei ». De multe ori, noaptea pe cand « soldatul sjvek » patrula intrebandu-se « pentru cine bat clopotele », stateam ca « omida » si ma intrebam, ce face « colectionarul » daca eu raman in stadiul de larva iar « batranul si marea » sopteau : « mizerabilii », iar au aruncat « cei patru cavaleri ai apocalipsului » « valul pictat » incat o sa vezi numai « orizonturi rosii ». Dar « de la pamant la luna » e-o cale atat de lunga ca mii de ani i-au trebuit minciunii sa ajunga.
Lasand gluma proasta la o parte trebuie sa recunosc ceea ce am mai spus : nu cartile ne marcheaza existenta, ele doar ne arata ca existam, ne arata cum suntem, unde suntem si unde am vrea sa fim. La fel ca multi dintre voi am cartile mele pentru momentele de singuratate, de tristete de bucurie, cartile care imi sunt dragi si pe care nu este nevoie sa le iau cu mine pe o insula caci le port tot timpul cu mine, traiesc in mine, cresc in mine. Este cea mai teribila simbioza :
Caci fara ele as murii iar fara mine-s moarte.

Deschid fereastra si ma vad, sunt Narcis, tu esti lacul
Prin randuri-valuri ma strecor, ma regasesc, sunt altul.
O noua carte am deschis, Sesam, ce-mi dai tu oare?
O usa-n spate s-a inchis, vlastar - altoi ce doare……..

din ce in ce mai jos - de (anonim) la: 27/09/2004 03:24:16
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Draga mya,

constat ca din pacate reply-urile tale au o calitate din ce in ce mai proasta si ca practic acum ele consta doar in atacuri gratuite la persoana.
Atributele pe care ti le-am acordat, de orgolioasa, inflexibila si copilaroasa, ti le-am dat fara nici o placere dar se pare ca am avut dreptate.
Am sa-ti mai explic inca o data de ce cred ca esti asa:

1. Orgolioasa - desi in mod clar ai facut anumite greseli, de ex relativ la viata lui Ramakrishna, nu ai avut niciodata umilinta sa recunosti aceasta. Chiar mai mult, atunci cand nu puteai raspunde la un argument care era foarte bine argumentat, pur si simplu sareai peste el si nu-l mai aminteai de loc...fiindca ar fi inseamnat sa te "umilesti", recunoscand ca nu mai aveai ce spune. Din pacate aceasta atitudine a ta nu te ajuta in nici un fel si de fapt orgoliul tau este cel care te umileste cel mai mult.

2. Inflexibila - m-ai acuzat pe mine de mai multe ori ca as fi "indoctrinat". Daca te gandesti putin, o caracteristica de baza a unei persoane indoctrinate este ca indiferent de ce argumente i-ai aduce, ea nu renunta in nici un fel la ideile sale.
Ei bine, felul in care te-ai comportat pana acum, arata ca de fapt tu esti cea indoctrinata (am preferat termenul de inflexibila). Cum spunea un ganditor "chiar si ateii de fapt au credinta lor". Acest sistem de convingeri al tau din pacate se dovedeste rigid si inchis, el nepermitandu-ti sa vezi validitatea chiar si a unor argumente de bun-simt. Nu ti-am cerut nici tie nici altora sa devina yoghini tantrici :), dar o atitudine corecta din partea cuiva care isi da seama de un adevar, chiar daca nu este de acord cu el, ar fi sa spuna "da, unii au facut asta si se pare ca pentru ei a fost bine, dar mie simt ca nu mi se potriveste". O asemenea atitudine ti-ar fi facut totusi cinste.

3. Copilaroasa - Se pare ca ai un fel plin de "pasiune" in care citesti si raspunzi la reply-urile mele. Nu esti atenta la ce-ti scriu, anumite fraze le sari cu totul iar altele nu le-am spus niciodata. Am impresia ca probabil ori te enervezi ori nu ai rabdare sa fii atenta si atunci cum gasesti ceva de care sa te legi, lasi tot restul la o parte si esti bucuroasa de gaselnita ta.
Spun asta fiindca de mai multe ori a fost necesar sa te corectez in privinta cuvintelor mele.
Chiar in acest reply ai facut aceasi greseala: "nu detine suficiente date" si "verticalitate morala" nu se referea la tine, ci la o alta persoana de pe acest chat cu care, chiar daca ne-am situat pe pozitii diferite si probabil si acum avem divergente de opinii, nu i-am adresat niciodata atributele pe care ti le-am adresat tie (deci exact pe dos de cum ai afirmat tu). Aceasta din simplul motiv ca respectiva persoana a dat dovada de demnitate si maturitate si a fost o placere sa discut cu ea, chiar daca de pe pozitii diferite.
In acest sens imi permit sa-ti dau un sfat: daca ceva nu este pe placul tau, citeste-l totusi cu atentie, chiar de mai multe ori, fiindca ai sa constati uimita ca uneori orgoliul iti joaca feste si ca la prima citire pur si simplu mintea refuza sa receptioneze ceva cu care nu e de acord. Abia dupa ce iti dai seama in mod real ca poti sa explici intelesul fiecarui cuvant din acel mesaj devii capabila cu adevarat sa raspunzi la el.

Dupa ultimele tale reply-uri as mai putea adauga la aceste 3 atribute si altele, la fel de proaste pt tine, si pe care le-ai merita cu varf si indesat. Oricum iti promit ca daca am sa le adaug, am sa-ti si explic de ce am facut-o :).

Spirit Intelept
#23448 (raspuns la: #23165) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
lemecisima - de Belle la: 29/09/2004 02:21:33
(la: Trancaneala Aristocrata)
hehe.. hai ca suna mai misto decta lemecico....

vazui ca l-ai invitat ... e binevenit :) eu nu le am pe astea cu pestele, baietii mei insa ar manca peste toata ziua (desi fi-miu in ultima vreme s-a facut cam pretentios). la mine e vorba aia "cea mai buna pasare tot porcul ramane"

cam atat ca nu mai pot, dupa 13 ore de stat la munci (trezita de la 5 jumate) mi-o ajunge si mie... ma duc si eu pe la casele mele si m-arunc direct in pijama.
#23625 (raspuns la: #23609) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Cartea alba" de care vorbest - de Daniel Racovitan la: 09/10/2004 20:52:22
(la: Propunere)
"Cartea alba" de care vorbesti este numita in general "guestbook" sau "carte de oaspeti". La colegi.ro a existat aum cativa ani o astfel de carte de oaspeti dat din pacate a fost deturnata de la scopul ei, devenind un camp de bataie si insulte pe teme politice intre diversi anonimi. O solutie ar fi filtrarea continutului, dar mai apoi pot aparea acuzatii ca sunt lasate doar mesajele apreciative.

___________________________________________________
"Hey, where' the magic?" - "The magic? The magic is gone."
(Bagdad Cafe)
aripile unei pasari - de giocondel la: 20/10/2004 07:28:52
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Dragii mei,

sa spunem ca omenirea este, simbolic vorbind, o Pasare.Una frumoasa, poate chiar acea maiastra pasare phoenix, tinand cont de istoria noastra zbuciumata-plina de regrese si renasteri.

femeia si barbatul sunt cele doua aripi ale acestei pasari....daca una din aripi este atrofiata, nedezvoltata, pasareaua din povestea noastra va zbura in cerc, sau nu va zbura de loc.In ambele cazuri, nu isi va fi implinit menirea sa de pasare, de a se desprinde de pamant si a se inalta spre CER.

pana acum si inca ceva timp de acum incolo, una din aceste aripi ale omenirii- mai exact Femeia, a fost neindreptatita si nedezvoltata (lipsa de acces la educatie).Rezultatul?omenirea nu si-a putut manifesta intreaga potentialitate, toata frumusetea sa, tocmai datorita acestei nedreptati comise fata de cealalata jumatate( mai mult chiar de jumate) a sa.

Practic, neintelegand faptul ca sufletele nu se diferentiaza prin sex in fata lui dumnezeu si tratand femeile ca pe niste fiinte inferioare, nedemne de a fi luate in considerare, ne-am taiat singuri craca de sub picioare.

Nu sunt feminista, nu cred in superioritatea femeii fata de barbat.Ci in Egalitate: atat in fata Divinitatii cat si in Drepturi.Ca suntem diferiti si ca avem capacitati si atributii diferite, este una.Insa a considera ca unul ii este superior celuilalt doar prin apartenenta la un sex sau altul, este dovada de ingustime atat intelectuala cat si spirituala.

Tema de gandire: daca aveti un baiat si o fata si capacitatea de a educa numai unul dintre acesti copii, pe cine veti trimite la scoala??


Raspuns: Fata!!!, pentru ca ea este Primul educator al noilor generatii, pentru ca ea va fi mama, deci influenta cea mai directa in viata noului suflet.

faptul ca barbatii romani ( majoritatea lor) se cred superiori femeilor -al caror destin unic si determinat este de a ramane la cheremul dumnealor si de a-i servi fara proteste- se datoreaza exemplului pe care l-au vazut in familie si de cele mai multe ori educatiei primite de la chiar propria lor mama: "lasa ionut draga, ca spala mama vasele. asta e treaba de femeie.sa dea dumnezeu sa gasesti o femeie sa aiba grija de tine cum am eu..etc" plus exemplul tatalui care trage pumni la nevasta in cap cand vrea muschiu lui, pentru ca poate.

este pur si simplu un cerc vicios de care societatea romaneasca nu
se va putea desprinde cu una cu doua, pentru ca prejudecata, ca barbatul ii este superior femeii, este adanc inradacinata pana si in mintea majoritatii femeilor.

candva se va ajunge la o moderatie si din acest punct de vedere, desi exista pericolul sa cadem in ceallata extrema- a discriminarii barbatilor.Insa eu am incredere nezdruncinata in faptul ca oamenii vor gasi un echilibru si ca intr-un final cele doua sexe nu se vor mai sabota reciproc ,ci accepta si aprecia in intreaga frumusetea lor.

Atunci omenirea isi va lua zborul spre o noua era, o alta inaltime a existentei sale, iar cele doua aripi ale sale vor fi in armonie, isi vor conferi reciproc sprijin si mai ales vor da un sens Zborului.

Va puteti imagina o astfel de etapa in evolutia omenirii??
EU POT si e tare frumos..............


P>S: Acum 160 de ani,in Iranul musulman, Poetesa Tahirih si-a aruncat valul si a manifestat pentru egalitatea femeii cu barbatul spunand : " ma puteti omori dar emanciparea femeii nu o puteti opri!!"

La scurt timp a fost torturata, strangulata si aruncata intr-o fantana de la marginea drumului.Cuvintele ei, atat de indraznete insa evident profetice, au razbatut peste ani.La fel si poezia sa, de o extrema sensibilitate.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...