comentarii

pasarile tineretii noastre caracterizarea matusii ruta de ion druta


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Precizari ...la precizarile lui AlexM, - de DESTIN la: 26/08/2004 01:41:03
(la: Cum gandim?)
Apreciez decizia ta de a aduce aceste precizari,acum si aici.

Este clar pentru mine acuma, de ce ai deviat discutia despre logica via sinucidere,catre credinta via DESTIN.

Iti multumesc si iti sunt recunoscator ca ai citit "multe din mesajele mele..."sunt comentarii ce nu s-au dorit mesaje,sunt intrebari ce isi cauta raspunsuri...de ce nu asemanatoare cu mesajul tau de acuma?

Ce zici tu:
"Sincer vorbind, am citit multe dintre mesajele tale pe acest sit, printre ele mesaje in care iti manifestezi opinia vis a vis de credinta. Deoarece omul trebuie sa fie unul si acelasi , atunci trebuie sa existe si o continuitate in modul sau de a gandi si de a vedea lucrurile."

Sorry! "manifestezi"???

Categoric ...omul trebuie sa fie acelasi...cum gandeste si traieste...dar atentie,este hazardata afirmatia ta: "unei oarece obtuzitati aici".

A apartine unei religii:

nu inseamna automat ruperea de realitate,nu sustin persoana mea,gandesc in ansamblu;

nu inseamna nerecunoasterea valorilor umanitatii;

nu inseamna imposibilitatea de a dialoga principial...

In ceea ce ma priveste am mai afirmat-o (atunci am fost acuzat de lipsa de credinta,tocmai opusul la caracterizarea ta...)sunt crestin ortodox,insa am convingerea ca am dreptul sa stiu de unde venim si incotro ne indreptam ca semeni.

Intrebarile care ti-le pui tu in comentariu nu sunt la prima aparitie...Semeni ca si tine pun asemenea intrebari,cauta raspunsuri.Insa nu uita,discutia noastra se referea si la logica si la adevar si la principialitate.

Ce eu am cautat sintetic sa exprim tu ai numit ghiveci...sa lasam sa "inunde idei"si sa pastram pe cele sanatoase.

Cu bine,
Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#20369 (raspuns la: #20363) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din TRICOLORUL - de anita47 la: 27/08/2004 05:12:53
(la: O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944)


Cum se da o lovitura de Stat

Presa scrisa si cea vorbita, îndeosebi Televiziunile, s-au întrecut în ultimele 2-3 saptamîni sa publice ori sa transmita diverse comentarii si materiale despre faptele petrecute în urma cu 60 de ani si care, se stie prea bine, daca pe plan intern au avut multiple consecinte grave si daunatoare, in schimb, pe plan european, au influentat decisiv evolutiile ultimei faze a Razboiului Mondial din 1939-1945, mai ales în spatiul Europei Eat-Centrale. Pentru ceea ce a urmat, pe plan politico-diplomatic, militar, economic si psihologic, s-a avansat de catre istoricii si comentatorii militari - defel exagerat - comparatia cu “un nou Stalingrad”. Dar, asa dupa cum s-a observat, întemeiat, adeseori, locul istoricilor în dezbaterile din ultima vreme l-au luat nespecialistii, care au venit cu propuneri, sugestii si scenarii, care de care mai traznite, contribuind în fapt, si mai mult, la… îndepartarea, decît la apropierea, zilei de 23 august 1944 de constiinta publica. Este adevarat ca scopul scuza mijloacele, dar mistificarile nu-s oricum îngaduite, ci, de regula, sanctionate. Dar sînt atîtea motive pentru o revenire asupra desfasurarii exacte a episodului cardinal - arestarea Antonestilor - revenire oricînd binevenita si, cu totul, pe placul cititorului. in temeiul investigarii memorialisticii ramase de la principalii “actori” ai dramei, dupa analiza documentelor si coroborarea infor-matiilor transmise, la 23 august 1944 au intervenit urmatoarele derulari esentiale: atunci, în epicentrul evenimentului (Palatul Regal din Calea Victoriei) s-au aflat cel putin 30 de persoane, care, ulterior, au depus marturii, verbal ori în scris. Calitatea surselor, în functie si de aceea a oamenilor, difera si, din aceasta cauza, valoarea probelor de care dispunem este cu totul inegala. O sursa (Ioan de Mocsonyi-Styrcea), care ar fi trebuit sa fie de o mare calitate, avînd în vederea rolul si locul personajului în anturajul Regelui Mihai I, se dovedeste (asa cum, de altfel, s-a dovedit si individul, care în perioada 1947-1963 a ravasit închisorile comuniste) execrabila, deci inutili-zabila; alte surse sînt aproximative, atestînd clar dorinta autorilor de a-si afla un post marcant în desfasurarea faptelor (în ordine: D. Damaceanu, Emilian Ionescu, C. Sanatescu - asadar, toti militari); nu lipsesc probele dezinhibate (Lucretiu Patrascanu, Bellu Zilber), nici cele dezlînate (Emil Bodnaras, C. Agiu), si nici altele fardate sau voit studiate (Regele Mihai, diplomatii de la Curte). În categoria, rara, a marturiilor sistematice si precise le includem pe cele datorate lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gh. I. Bratianu, Mihai Antonescu, Grigore Gafencu, Gh. Barbul s.a., iar în aceea singulara, dar, concret de exceptie, cuprinzînd numai relatarile, declaratiile si recunoasterile prompte si exacte, unele chiar adnotate (chiar daca în închisoare), care rezista tuturor “intemperiilor” scurgerii timpului si, deci, confruntarilor, se înscriu toate materialele care poarta girul Mare-salului Antonescu. Faptul nu este întîmplator, de vreme ce, în 1944-1946, fostul Conducator era, netagaduit, cel dintîi interesat de aflarea si afirmarea adevarului. Este un element remarcabil si recomanda precis izvoarele de la care, în ana-lizele noastre, trebuie sa pornim si trebuie sa ne si reîntoarcem! Dintre sursele care poarta semnatura Mare-salului, distingem 3 de o valoare exceptionala: 1) documentul intitulat “Însemnari din celula”, asternute într-o agenda din 1930 a Regelui Carol II, chiar în seara demiterii (aproximativ între orele 21 si 23); 2-3) detaliile furnizate de I. Anto-nescu la interogatoriile conduse de Avram Bunaciu, în 15 si 20 aprilie 1946, în cadrul pregatirii procesului “marii tradari nationale” din 6-17 mai 1946. Nemultumit de textul interogatoriului, din 15 aprilie 1946, pe care ex-Maresalul l-a revazut si corectat cu acribie, la 20 aprilie 1946, anchetatorul Avram Bunaciu l-a chemat pe detinut la un nou interogatoriu, din care extragem urmatorul fragment, care, juxtapus textului amintit al “Însemnarilor din celula”, ne ofera, cu siguranta, descrierea cea mai completa si veridica, exacta a desfasurarii audientei istorice de la Palat din 23 august 1944 (aproximativ între orele 15,15 si 17,30). Sa parcurgem acest text: “Mergînd la Palat (în dupa-a-miaza de 23 august 1944), l-am gasit pe culoare pe d-l Mihai Antonescu si am mers împreuna la Rege. Am vazut în curte tancurile pe care mi le ceruse sa se apere de nemti. Tevile erau îndreptate spre casa. Atunci, în fata lui Mihai Antonescu si Sanatescu, i-am spus ca nu mai e nimic de facut si ca asteptam numai un raspuns de la d-l Clodius si scrisoarea partidelor politice. Sanatescu se scoala si spuse: “Vi le aduc eu”. Regele a iesit din camera si dupa o jumatate de ceas s-a reîntors cu un pluton de soldati din garda Palatului cu revolverele în mîna. Surprins, am spus: “Ce înseamna aceasta, Majestate?”. În timpul acesta m-a luat de coate un maior (Anton Dumitrescu) pe care l-am facut “misel”. Lui Sanatescu i-am spus: “Nu ti-e rusine, d-tale, om batrîn, sa-l pui pe Rege, un copil, sa faca astfel de lucruri neuzitate?”. Dupa ce Sanatescu mi-a spus: “Sînteti arestat fiindca nu ati vrut sa faceti armistitiu” si i-am raspuns “Cum îndraznesti sa afirmi ca nu am vrut sa fac armistitiu?”, Regele a trecut în alta camera. Dupa aceasta Sanatescu a facut semn soldatilor sa ne scoata (din “Salonul Galben”). Am fost bagati într-o casa de fier în care-si tinea (presupun) d-na Lupescu bijuteriile. Era o încapere mica, lipsita de fereastra, fara scaune. Am stat pîna la 4, cînd a venit d-l “Ceausu” care ne-a dus într-o casa de la pe-riferie (în Bucuresti), unde am stat 8 zile (pîna 31 august 1944), cînd rusii ne-au ridicat si dus la Moscova”. Ce se desprinde, în mod sigur, din textul retinut? Neputînd cuprinde totul, voi proceda selectiv, retinînd esentialul, surprinzînd mobilul faptelor întîmplate. La 22-23 august 1944, Anto-nescu luase ferm decizia de-a încheia armistitiul cu Natiunile Unite, lucru comunicat si, deci, foarte bine cunoscut complotistilor. I. Antonescu fu-sese rugat de fruntasii partidelor istorice (Iuliu Maniu, Dinu Bratianu, I. Mihalache, Gh. I. Bratianu, C. Titel Petrescu) sa conduca el operatiunea de semnare a armistitiului. Pîna atunci, Maresalul fusese ferm convins ca retragerea României din Axa si semnarea armistitiului trebuiau rea-lizate numai dupa avertizarea lui Hitler (de altfel, în seara lui 22 august, revenind de pe frontul din Moldova, el i-a solicitat trimisului lui Hitler, Carl Clodius, aceasta pre-tentie, precizîndu-i ca astepta raspunsul înca 24 de ore, pîna la 24 august 1944, orele 18,00). Dar, în clipa în care, la Snagov, în 23 august 1944, aproximativ la ora 11,00, Ion Antonescu a cazut la întelegere cu Gh. I. Bratianu, în prezenta lui Mihai Antonescu, vice-presedintele Consi-liului de Ministri si titularul Exter-nelor, ca istoricul sa-i aduca o “scri-soare de garantie” semnata de liderii politici, în sensul ca ei erau de acord cu conditiile dure ale armistitiului (cedarea provinciilor istorice din Est în folosul URSS), din acel moment, asadar, Maresalul s-a declarat dispus sa nu mai astepte “acordul” lui Hitler. De “scrisoarea de garantie”, Anto-nescu avea nevoie pentru vizita anuntata telefonic la Palatul Regal pentru ora 15,00. Istoricul se angajase ferm sa aduca documentul pîna la ora 15,00, dar, nefiind posibil, s-a deplasat la Presedintia Consiliului de Ministri din Bucuresti, în jurul orei 15,00, si i-a facut cunoscut lui Mihai Antonescu acordul deplin al liderilor istorici, urmînd sa prezinte “scri-soarea de garantie” în cursul serii, pentru a fi difuzata prin radio. Putem presupune ca Mihai Antonescu nu l-a înstiintat imediat pe Maresal asupra acestei comunicari, dat fiind, probabil, ca avea s-o faca la Palat, unde aveau sa se întîlneasca în minutele urmatoare la rege, unul (Mihai Antonescu) ajungînd mai devreme, iar celalalt (Ion Antonescu) cu oarecare întîrziere. În adevar, Mihai Antonescu s-a întîlnit cu Regele si cu C. Sanatescu, pret de 20 minute, timp in care le-a expus “desfasurarea de forte”, precum si intentia de-a zbura la Ankara pentru a negocia cu Aliatii, mai ales ca, în 22-23 august 1944, facuse 4 interventii diplomatice oficiale si urgente prin Ankara. Regele l-a rugat pe ministrul de Externe sa ramîna în Palat, revenind o data cu Maresalul, cînd acesta avea s-ajunga în Calea Victoriei. Aceasta pauza de circa 30 de minute, care s-a ivit întîmplator ori a fost “dirijata”, avea sa le fie fatala Antonestilor, si iata de ce, pentru ca: Regele, întîlnindu-se în rastimpul ivit cu colaboratorii sai, în biroul sau de lucru din Casa Noua, a fost sfatuit de complotisti sa-l preseze pe Maresal sa semneze numai-decît si imediat armistitiul; numai ca ex-Maresalul nu era omul - nici chiar în acele momente cruciale - care sa asculte recomandarile Suveranului, un “copil”, cum l-a calificat de altfel în cursul întrevederii, iar aceasta pentru ca în problema armistitiului Conducatorul avea deja planul sau si n-a admis sugestiile venindu-i din partea “cuibului de vipere” de la Palat. Din aceste contradictii si presupuneri false ori reale avea sa rezulte, putin dupa ora 17,00, ares-tarea Antonestilor! Numai ca, în vre-me ce Regele si echipa sa, complet nepregatiti, apreciau ca era suficient ca sa se anunte prin radio arestarea Antonestilor si întoarcerea armelor, Aliatii, in frunte cu SUA, URSS si Marea Britanie, s-ar fi grabit - iluzie desarta - sa-i ofere României Armis-titiul, si asta în cele mai bune con-ditii! Or, se cunoaste prea bine, nu avea sa fie nicidecum asa. N-a fost admis nici un armistitiu, iar presa internationala (“The Times”, “The New York Times” s.a.) de a doua zi (din 24 august 1944) s-a limitat sa vorbeasca despre capitularea Româ-niei, care, efectiv, se produsese. În ceea ce-l priveste, I. Antonescu urmarea, dimpotriva, sa se încheie efectiv un armistitiu, ale carui consecinte, mult mai favorabile sau, oricum, altceva capitularii, de genul celei pregatita de complotisti, ar fi fost, incontestabil, favorabile tarii si natiunii. RECAPITULARE SI CONCLUZII: În acest fel, în dupa-amiaza de 23 august 1944 au ajuns Anto-nestii la Palatul Regal din Bucuresti. Era PENTRU PRIMA SI ULTIMA DATA, Conducatorul Statului Român fiind dispus, în fine, sa încheie armistitiul cu Aliatii, desi, în conditiile concrete ale desfasurarii audientei la Rege, nu a marturisit aceasta, dimpotriva. Existau toate premisele si sansele de succes, mai ales ca Maresalul acceptase acest lucru, iar liderii partidelor “istorice” îi garantasera concursul. Complotistii trebuiau sa se decida: ei vor merge cu ori fara Maresal, iar, daca era asa, cum ei preferau de atîta timp, adica fara Maresal, atunci pentru ei cuvîntul de baza la ordinea zilei devenise, firesc, RAPID, CU ORICE RISC sI INDIFERENT CUM, dar Antonescu nu trebuia lasat sa pregateasca si sa semneze, EL, armistitiul! Prin urmare, chiar atunci, în 23 august 1944, trebuia sa se produca ceea ce complotistii planificasera, initial, pentru 26 august 1944: ARES-TAREA ANTONESTILOR, care, indiferent de consecinte, oricum le cadea bine, garantînd succesul loviturii de stat gestante. Avea sa fie o Lovitura de Stat de tip clasic, dat fiind ca Regele instalat, dupa 6 septembrie 1940, prin decret propriu semnat, dispunea de prerogative li-mitate, specifice monarhiilor “nefunctionale”. În consecinta, Regele si restul complotistilor realizau, concomitent cu înlaturarea regimului antonescian, o modificare constitutionala fundamentala, arestînd pe primul-ministru, care, întîmplator, si nu formal, era chiar seful statului. Iar, în cavalcada razboiului general sau a situatiei specifice de la Bucuresti, lovitura aparea scuzabila si necesara, în fata natiunii, a beligerantilor învingatori si - nu-i asa - a Istoriei? Însa pentru cît timp?
Gh. Buzatu



mario - de carapiscum la: 28/08/2004 08:23:00
(la: "Biserica afuriseste administratia PSD")
Subiectul nu era/este consacrat bisericii ortodoxe romanesti si nici discutiilor despre ierarhii sau preotii acesteia. Te rog sa iei in calcul acest aspect pt. a nu face din tema aceasta un loc de discutii inutile si controversate despre sfintenie si cuviosie.
Am sa-ti dau totusi si unele raspunsuri la afirmatiile tale fiindca mi se pare a fi important sa clarificam anumite probleme inainte de a trece la altele. Ai dreptate in unele privinte. Au existat (poate mai exista inca) preoti care nu-si merita haina de lideri spirituali. Insa in ce ma priveste pe mine direct si personal nu-mi fac din condamnarea si judecarea lor o "religie" personala. Cred ca a sosit vremea sa nu mai stam in poarta ca sa ne uitam la cine trece pe drum sau la ce face vecinul in ograda lui! Fiecare va da seama de ceea ce face, mai devreme sau mai tarziu. Nu trebuie uitat faptul ca in cei 50 de ani de comunism ateu au murit sau au infundat puscariile mai multi preoti si calugari ortodocsi decat catolici sau protestanti. Nici eu nu vreau sa ofensez pe nimeni, au fost cazuri si cazuri. Dar nemeritul, in viziunea mea, pt. aceste ticalosii nu apartine bisericii ortodoxe care, oricum am interpreta noi, n-ar fi avut nici o putere atunci sa intervina in vreun fel. Ea a incercat sa se apere de propaganda comunista si de "persecutie" cu mijloacele ei simple de care a dispus. Nu s-a aparat intotdeauna asa cum poate ar fi trebuit, sau cum ni se pare noua acuma, la trecerea atator ani de la evenimente. Insa rezultatele erau intotdeauna imprevizibile din cauza regimului care isi infiltrase peste tot "geniile" raului. Asa ca astfel de specimene au intrat si in randurile preotesti tocmai pt. a sustine cauza totalitara a regimului. Ce vreau sa spun e ca acesti oameni nu reprezinta biserica ortodoxa si sfintii ei. Atat si nimic mai mult.

Spui ca timp de 60 de ani a fost alaturi de stat... Din cate cunosc eu, biserica se roaga intotdeauna pt. bunastarea neamului romanesc si implicit pt. luminarea mintii conducatorilor nostri, nicidecum pt. bunastarea liderilor atei pe spinarea saracilor si obijduitilor. Si eu n-am auzit pe nici unul dintre cei care au patimit prin lagarele acelea de exterminare sa condamne pe patriarhul Romaniei sau conducerea bisericii pt. relele suferite. Toti au aratat cu degetul spre regimul totalitar si unii chiar au laudat unele eforturi facute de ortodocsi in stoparea distrugerii bisericilor si a comunitatilor de credinciosi. Tin sa precizez ca am citit acum ceva timp in urma o carte in care se arata raportul victimelor din perioada stalinista (preoti, calugari, crestini de rand...) si numarul bisericilor sau manastirilor distruse. Apoi am facut o comparatie (pastrand proportiile, bineinteles) cu cele de la noi in perioada comunista. Rezultatele au fost extrem de graitoare: daca-mi amintesc bine, in timp ce la noi au fost distruse sau avariate (ori lasate in paragina) doar cateva zeci, la rusi au fost distruse cu tunurile si tancurile (sau transformate in depozite, grajduri, camine culturale, discoteci s.a.m.d.) mai bine de 80% dintre locasurile crestine. In paralel cu aceasta numarul preotilor si calugarilor a scazut dramatic din pricina prigoanei. Ceea ce nu s-a intamplat la noi. Este un paradox fiindca desi Romania a fost supusa in permanenta unor puternice presiuni din partea rusilor, regimul comunist (de sub Ceausescu si dinaintea lui) nu s-a lasat nici ademenit, nici infricosat la gandul vreunor represalii de orice fel. Asa se face ca Gheorghiu Dej a murit de mana rusilor (se stie asta cu certitudine azi) iar Ceausescu pare sa fi fost asasinat de o clica ce-si are obarsiile in aceeasi spuza ruseasca. Asta poate explica multe din tainele istoriei moderne.

In ce priveste problema bisericii greco-romane am unele retineri inainte de a face orice alte comentarii. Pari ca stii multe. Atunci trebuie sa stii si faptul ca in timpul "Uniatiei" care s-a facut in mod barbar si brutal din dorinta catolicilor de a-si intari filonul in zona Marii Negre, au murit cateva mii de romani, preoti si crestini deopotriva, care n-au vrut sa-si lepede credinta si sa alerge cu bratele deschise la tronul papal. N-am nimic cu crestinii catolici, tin la ei ca si la ortodocsi. Numai ca niste purtatori de inele si de robe rosii au incercat (si in buna masura au reusit) sa dezbine biserica romaneasca in Ardeal si pe cea Romana in general. Asta cu pretul unor sfinti pe care i-a dat in acele timpuri ortodoxia romaneasca- este cazul Sfintilor Ierarhi Ilie Iorest si Sava, mitropolitii Transilvaniei si a Sfantului Iosif Marturisitorul din Maramures; Cuviosii Marturisitori Visarion, Sofronie si Sf. Mc. Oprea de la Miclausi; Sfintii Preoti Marturisitori Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel . Asta nu inseamna ca BOR s-a facut partasa la uciderea preotilor greco-catolici, din razbunare (cum ar parea la prima vedere). Eu cred ca multi dintre ei au fost f. buni prieteni ai preotilor ortodocsi cu care s-au intalnit in aceleasi lagare. Dealtfel asa-numita participare ortodoxa la crimele impotriva greco-catolicilor pare a fi mai degraba o vina contrafacuta, chestie politica menita sa atraga oprobiul asupra ierarhilor ortodocsi si castigarea de foloase materiale din partea oficialilor catolici. Think about it.

"Ceausescu l-a determinat pe Teoctist sa-i preamareasca 'opera' si sa fie de acord cu demolarea bisericilor din Bucuresti." Cine gandeste asa de superficial da dovada de necunoastere a contextului istoric si social. Este o contradictie, in acest caz, fiindca altfel nu se poate explica in ce sens ar fi putut patriarhul Romaniei sa-i "preamareasca opera" in timp ce slujitorii din subordinea sa erau "exportati" pe rute fara de intoarcere. Insa inteleg insinuarea: Teoctist s-a facut partas crimelor si impotriva propriilor preoti. Ei bine, e ca si cum ai spune ca si-a dat singur foc la "acareturile" sale din dragoste pt. o doctrina atee. Nu apare asta ca ceva fortat? Si Hristos a fost condamnat de liderii evrei ca scoate demonii cu ajutorul domnului diavolilor!

Afirmatiile pe care le faci in continuare nu le mai comentez. E logic ca nu sunt de acord cu modalitatea de abordare a problematicii expusa de tine.

Si acum sa revenim la subiectul initial. Ca sa intelegi mai multe trebuie sa citesti in prealabil documentul cu pricina. Concluziile pot fi desprinse doar din acela, nu din ideile formulate in mintea noastra anterior. Trebuie sa pun intrebarea ce s-a intamplat cu proprietatile private detinute abuziv (inca) de un stat condus de comunisti rasati care au devenit peste noapte revolutionari cu acte in regula?

So far, so good.
#20538 (raspuns la: #20460) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ca multi altii - de giocondel la: 30/08/2004 00:14:09
(la: De ce ati ales sa emigrati?)
Si eu, ca multi altii, am plecat din Romania pentru ca am inteles din timp ca sansele de a trai decent in tara natala sunt minime si ca trebuie sa faci prea multe compromisuri.

Am inteles din timp ca probabilitatea de a-mi petrece intreaga viata concentrata pe nivelul supravietuirii si al luptei cu morile de vant este mult prea mare si ca asta nu imi va permite sa ma concentrez asupra dezvoltarii calitatilor mele inerente , ca ma va trage inapoi si ma va aduce probabil intr-o stare de abrutizare din care imi va fi greu sa ies (chiar daca suferinta te invata si lucruri profunde si iti ofera perspective diferite asupra existentei).

Acum sunt rezident in America si nu planuiesc sa imi petrec intreaga viata aici.Planul pe care ca eu si sotul meu l-am facut este sa facem aici banii si sa ii cheltuim cu folos in alte tari de pe planeta, sa calatorim cat mai mult si sa servim pe cei din jur in masura posibilitatilor si puterilor noastre si la un moment dat vom locui un pic si in Romania,de ce nu(cateva luni-max un an pentru ca sotul meu ar vrea sa invete limba romana pe viu)? Asta este planul,multi veti spune ca socoteala de acasa nu se potriveste cu restul povestii.Vom vedea.Pana acum, cu determinare,perseverenta si puritate a motivatiilor, am reusit in tot ceea ce mi-am propus si care s-a dovedit a fi benefic atat pentru mine cat si pentru ceilalti.Am 23 de ani,deci entuziasmul tineretii poate fi considerat un atu in plus.

In Romania nu ma voi restabili pentru ca este o tara care inca fura cel mai de pret dar al omului: demnitatea.Si nu vad sa fie posibila o schimbare esentiala a mentalitatii in urmatorii 100 de ani.



A thousand half-loves must be forsaken to take one whole heart home.
"Baietii.Asa ii numeste,cu afectiune parinteasca,prezidentul..." - de DESTIN la: 30/08/2004 02:38:32
(la: De la "OF!"...la "AOLEU!" si tot asa...)
Articol de:Cristian Tudor POPESCU
Adevarul August 30 2004

"Baietii. Asa ii numeste, cu afectiune parinteasca, prezidentul Iliescu pe cei doi sepepisti care i-au dat picioare in gura trabantistului secretar de stat Serban Pretor. Cei doi antropoizi, brute in uniforma cu creierul scurs in maxilare, sunt baietii lui, ai domnului prezident, ca tot n-are copii. Nici n-are nevoie: baietii lui sunt mardeiasii platiti de la buget, organele noastre de Securitate, cum baga de seama Marin Preda: "Si cand se spunea "organele noastre de Securitate", vocea avea parca accente lirice, erau "ale noastre" aceste organe, ca si cand ar fi fost rude apropiate, copiii nostri dragi, sange din sangele nostru. A te indoi de justetea actiunilor lor era ca si cand te-ai fi indoit de tine insuti". Si Ion Iliescu nu se indoieste: "Probabil ca au avut si ei motivatia lor (e vorba de baieti - n.m.), ca nu de nebun un om se repede sa-l loveasca pe altul". Partea a doua a frazei, prin stupiditatea ei aproape perfecta (dimpotriva, exista tot mai multi insi in tara asta si in lume care se napustesc de nebuni asupra altora), lasa impresia ca dl. prezident nu stie ce vorbeste. Nici vorba: dl. Iliescu exprima cu precizie filozofia Securitatii din anii '50: "Daca intri pe mana noastra, nu poti sa fii nevinovat. Si chiar daca esti, gasim noi un motiv sa te trimitem la Canal". Daca baietii au lovit cu salbaticie un cetatean, trebuie ca stiu ei de ce-au facut-o, cugeta public Gandaciul nostru national, venit dupa Carmaciul genial. Un simplu cetatean, da-l in ma-sa, dar interesant este ca Pretor era functionar de stat, si totusi seful statului considera ca si-a binemeritat suturile in figura, motive tre' sa existe pe undeva. Ca toti despotii intunericiti, Ion Iliescu isi iubeste caftangiii insarcinati cu cafteala mai mult decat pe oricare purtator de caftan. Garda pretoriana ii e mai aproape decat orice pretor. Totusi, moravurile au decazut: in vremurile bune, cel arestat si interogat pana i se scotea o vina pe gura ar fi fost invinetitul Pretor. Ani de zile l-am scuzat oarecum pe dl. Iliescu pentru mineriada din 14-15 iunie 1990: in 13, era o situatie critica, nu mai avea autoritati la care sa apeleze si atunci i s-a facut pur si simplu frica si a chemat minerii. 14 ani mai tarziu, inteleg cu groaza din ultima sa zicere, ca dl. prezident a privit atunci cu liniste minerii, care atacau in haita oameni luati de pe strada dupa blugi, ochelari, plete sau fusta scurta, ca pe niste baieti care aveau ei motivele lor. Si mai spune domnul prezident: "E un accident care se petrece de regula in viata...". Adica regula e ca insi in uniforma sa loveasca civili fara aparare. Acum 5 ani, un Volkswagen al Politiei, plin cu politisti beti, s-a napustit peste trei femei care vindeau pepeni pe marginea DN 1, la Ciolpani, si le-a facut terci. Ministrul de Interne de atunci, Gavril Dejeu, a numit asta "O culpa normala, obisnuita". Iar sussemnatul l-am numit pe respectivul ministru, in Adevarul, "o bestie, un nemernic, o rusine", fapt pentru care am fost condamnat penal. Dl. Iliescu vorbeste astazi de cazul Pretor ca despre "un accident care se petrece, de regula, in viata". Asa e, spre deosebire de cele trei femei, dl. Pretor n-a fost omorat. Intrucat dl. Iliescu nu e un ministru numit, pus, ci presedintele ales al tarii, n-o sa mai calific eu aceste declaratii - alegeti dvs., stimati cititori, cuvantul potrivit pentru ce face Ion Iliescu."


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

"...credinta sa fie intradevar salvarea noastra."pentru cireasa - de DESTIN la: 01/09/2004 03:44:14
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)

Apreciez comentariul tau,putin cam pesimist...acolo unde vorbesti de "tortura fizica din aceasta lume..."

Probabil ca ai unit in cuvantul "tortura" toate "forte ale raului"ale acestei lumi.

Eu asa le numesc,forte ale raului...

"credinta sa fie intradevar salvarea noastra" frumos gand ce trebuie sa-l avem fiecare din noi si cu intelepciune sa ne raportam la valori ale umanitatii.

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#20745 (raspuns la: #20486) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Capcanele lui 23 august 1944 - de RSI la: 02/09/2004 13:45:20
(la: O CATASTROFA NATIONALA: 23 AUGUST 1944)
Capcanele lui 23 august 1944 (NO RATING!)

[romanian-portal.com], (8/23/2004) »
Ca niciodata in ultimii 15 ani, apropierea acestui 23 august a starnit in discursul public romanesc o revigorare a interesului (uneori a pasiunilor) fata de acest eveniment important al istoriei contemporane. Mai multi factori au condus aici: in primul rand, intentia oficialitatilor, anuntata inca de la mijlocul lui iulie a.c., de a organiza o celebrare substantial mai consistenta decat in toti anii de dupa 1990 (legitimata de implinirea unui numar rotund de ani); apoi, trebuie sa luam in calcul recentele avataruri ale Casei regale romane, ca si ameliorarea spectaculoasa a relatiilor dintre Regele Mihai si actualul presedinte al Romaniei; in fine, cred ca in substratul intregii povesti se afla balanta inca neechilibrata, in memoria noastra comuna, intre nostalgia dupa autoritarismul legitimat "patriotic" al maresalului Ion Antonescu si frustrarile firesti ale celor care stiu ca, o data cu acea zi, a inceput drama comunizarii Romaniei. Istoricii nu pot conduce, prin ei insisi, la rezolvarea definitiva a acestui impas - o data pentru ca istoria este o disciplina in continua rescriere*, apoi pentru ca s-a vazut limpede ca nici macar ei nu au cazut intru-totul de acord asupra interpretarii acestui subiect fierbinte.



Propun aici o analiza succinta a evenimentului de acum 60 de ani, avand convingerea ca orice incercare de clarificare a acestui trecut relativ recent poate conduce la o mai buna intelegere a prezentului nostru.


I. Cum s-a ajuns la 23 august 1944?

Intre 21-24 noiembrie 1940, pe fondul unei Europe prinse de mai bine de un an in conflict, generalul Ion Antonescu (devenit, din 14 septembrie acel an, Conducatorul statului national-legionar roman) facea prima vizita la Berlin, ocazie cu care le prezenta lui Adolf Hitler si ministrului de Externe german Joachim von Ribbentrop viziunea sa asupra situatiei europene si locului Romaniei in acest peisaj. Antonescu si Hitler si-au facut reciproc o buna impresie. Generalul roman, al carui patriotism sincer nu putea masca un mare amatorism intr-ale politicii, si-a expus dorinta de a lupta pentru refacerea granitelor statale, grav afectate de pierderea Basarabiei, Bucovinei de Nord si a unei parti din Transilvania, in chiar vara acelui an. Spre deosebire de Antonescu, Hitler avea o mare abilitate politica: "Istoria nu se va termina in anul 1940" - i-a spus el lui Antonescu, sugerandu-i o speranta. Din acest moment, Romania va intra intr-o dezastruoasa competitie cu Ungaria lui Horthy pentru captarea bunavointei Fuhrer-ului. In chiar aceasta vizita, pe 23 noiembrie, Conducatorul roman semneaza in numele tarii sale aderarea la Pactul Tripartit (alcatuit din Germania, Italia si Japonia si completat de Ungaria cu doua zile mai devreme, pe 21 noiembrie).



Explicatia acestui gest - si a celor care aveau sa urmeze - nu este pasiunea fascista a lui Antonescu, ci convingerea sa ca Hitler va castiga razboiul. Din 1916, politica externa a Romaniei fusese legata de cea a Frantei; dar Franta cazuse, sub loviturile unei armate germane care parea invincibila. Ca militar, Antonescu a avut o intuitie corecta: ca, in ciuda pactului din 23 august 1939, Germania si URSS vor ajunge in conflict. Temator pana la obsesie de sovietici (avea, ca roman, motive, desigur), Antonescu a ales sa mearga pe mana Germaniei.



In cele sapte luni care vor urma, in toate intalnirile si in mesajele schimbate, Antonescu arata disponibilitatea Romaniei de a lupta impotriva bolsevismului. Dar Hitler s-a aratat initial rezervat fata de aceasta oferta. Nedorind sa-i dea un cec in alb liderului roman si aparent deplin increzator de forta sa, el insista pe nevoia de stabilitate a Romaniei, siguranta economica etc. Convins totodata de dorinta de revansa a romanilor, Hitler definitiva la mijlocul lui decembrie 1940 Planul Barbarossa de atacare a Uniunii Sovietice, in care Romania avea rolul sau - chiar fara ca, in acel moment, Antonescu sa stie!



Discutia definitiva intre cei doi a avut lor pe 12 iunie 1941; abia acum Hitler l-a anuntat pe Antonescu de intentia inceperii razboiului in Est (fara a-i spune data exacta!). Antonescu, intarit intre timp in tara prin infrangerea legionarilor (in 21-23 ianuarie), s-a declarat decis sa lupte, in vederea recuperarii teritoriilor romanesti pierdute. De retinut ca, spre deosebire de Primul Razboi Mondial, cand Ionel I.C. Bratianu a negociat intens conditiile iesirii Romaniei din neutralitate, in iunie 1941 Ion Antonescu a acceptat intrarea in conflict fara nici un tratat formal cu Germania, bazandu-se exclusiv pe o intelegere verbala cu Hitler.



Greu de imaginat astazi entuziasmul inceputului campaniei anti-sovietice, dupa 22 iunie 1941. Pentru multi romani, contaminati de optimismul propagandei germane, razboiul pentru Basarabia echivala cu o excursie ceva mai plictisitoare in stepa rusa. Cucerirea Odessei (cu pierderi de peste 90.000 de soldati!), pe 16 octombrie, a intarit aceasta speranta. Aici trebuie spus ca, increzator el insusi, Antonescu a preluat datele esentiale ale politicii germane, inclusiv conceptiile rasiste: dupa ocuparea Transnistriei, intre august 1941 si iulie 1942, cca 110.000 de evrei din Basarabia si Bucovina au fost deportati aici, urmand ca din septembrie 1942 sa fie adusi si evrei din Romania (din cauza cursului razboiului, planul nu s-a aplicat); in acelasi timp, intre iunie si septembrie 1942, cca. 25.000 de tigani nomazi au fost deportati tot acolo.



Iarna 1942-1943 (adica esecul din batalia Stalingradului) si pierderile masive de aici, din Cotul Donului si Stepa Calmuca (cca. 150.000 de oameni) au fost un avertisment sever pentru Antonescu. Din vara acestui an, bombardamentele asupra Ploiestiului si zonei petroliere (incepute inca din iunie 1942) devin o problema curenta. Din acest moment, oficialii romani (fie ministrul de externe Mihai Antonescu, fie reprezentanti ai partidelor politice aflate in "adormire") vor sonda o posibila iesire din razboi, fara succes. In cadrul aliantei antihitleriste, se impusese pregnant ideea ca Romania este o problema a Rusiei - drept urmare, emisarii romani vor fi sfatuiti, insistent, sa trateze cu sovieticii si sa nu mai astepte sprijin separat de la Anglia sau Statele Unite.



Trebuie spus foarte clar ca, in vara anului 1944, aceste negocieri erau practic blocate. Cu exceptia unor schimburi sporadice de conditii la Cairo, URSS urmarea sa traga de timp, pentru a-si continua contra-ofensiva spre Berlin si a cuceri, implicit, Romania.


II. Filmul unei zile incepute in haos si terminata in speranta

Pe 19 august 1944, ofensiva sovietica incepe, in operatiunea Iasi - Chisinau, incercuirea trupelor germano-romane in Nordul Moldovei, indreptandu-se spre aliniamentul Focsani-Ismail. Si aici intervine exagerarea numita linia de aparare Focsani - Namoloasa - Galati. Vazuta ca antepenultima reduta impotriva rusilor (in cazul caderii ei, Antonescu ar fi incercat rezistenta pe crestele Carpatilor si pe Olt), aceasta linie fortificata, in realitate, nu era inca terminata, era prost echipata din punct de vedere tehnic si - ceea ce e mai important - urma sa fie ocupata de soldatii aflati in retragere din Est, ei insisi demoralizati si intr-o stare precara. Cei care estimeaza, pe baza unor date fragmentare, ca aici s-ar fi putut rezista in fata rusilor pana la sase luni se hazardeaza intr-un optimism nejustificat.



In noaptea de 21 spre 22 august 1944, la Palatul Regal din Bucuresti a avut loc o ultima intalnire a complotistilor care initiasera, inca din iunie, consultari in vederea iesirii din alianta cu Germania si, la nevoie, eliminarii lui Ion Antonescu. Au fost prezenti Regele Mihai, Iuliu Maniu (presedintele PNT), Constantin I.C. Bratianu (PNL), Constantin-Titel Petrescu (PSD) si Lucretiu Patrascanu (in numele comunistilor, dar in virtutea bunelor relatii pe care el le avea cu "lumea burgheza"). Cu acest prilej s-a decis ca duminica, 26 august, la ora 13.00, Regele sa-l convoace pe Ion Antonescu la Palat si sa-i ceara fie semnarea armistitiului, fie demisia.



Lucrurile s-au precipitat aproape dramatic in dimineata de 23 august, cand s-a aflat ca maresalul Antonescu urma sa plece pe front. Si astfel s-a profilat determinarea si curajul tanarului Rege Mihai (pe 25 octombrie el urma sa implineasca 23 de ani). Fara sprijinul direct al liderilor politici, dar cu concursul unor inalti ofiteri apropiati Casei Regale, Mihai i-a convocat pentru ora 15, la Palat, pe Ion Antonescu si Mihai Antonescu. Ultimul a fost punctual, iar maresalul, invocand treburi reale, a ajuns in jurul orei 16. Discutia s-a purtat in biroul regal, intre patru persoane: Regele Mihai, generalul Sanatescu (seful Casei Militare regale), maresalul Ion Antonescu si ministrul Mihai Antonescu. Intr-o camera alaturata se aflau generalul Aldea (consilier al Regelui pe probleme militare), maresalul Curtii Ion Mocsony-Starcea, secretarul regal Mircea Ionitiu si Grigore Niculescu-Buzesti, iar in apropiere, pentru a interveni la nevoie, un alt grup de ofiteri de incredere.



Arestarea celor doi Antonescu s-a facut in jurul orei 17, dupa un schimb de replici in care maresalul si-a prezentat obiectiile cu privire la iesirea din razboi, motivand ca astfel ne vom da cu mainile legate rusilor. Odata inchisi cei doi intr-o camera de valori a Palatului, imediat Regele a demarat consultarile pentru alcatuirea guvernului. In jurul orei 18 au ajuns la Palat, convocati, si generalul Constantin Pantazi (ministru de Razboi), generalul Picky Vasiliu (seful Jandarmeriei) si colonelul Elefterescu (seful Politiei). In fata alternativei arestarii, ei au ales colaborarea. Simultan, a fost convocat si seful Serviciului Sigurantei, Eugen Cristescu. Din intuitie sau ca urmare a unor informatii scurse, acesta a banuit despre ce e vorba si, in loc sa vina la Palat, s-a deplasat la locuinta ambasadorului german von Killinger, avertizandu-l.



Primul detaliu ce merita retinut este ca schimbarea s-a produs fara nici o defectiune majora; ofiterii superiori din Bucuresti, informati rand pe rand, au dovedit o mare fidelitate fata de Rege si o lipsa de solidaritate cu Antonescu asupra careia merita meditat. In jurul orei 18.30, Armata romana era deja plasata in noi dispozitive, in vederea unei riposte. Dupa ora 19 au ajuns la Palat ambasadorul Killinger, generalul Gerstenberg (seful Apararii antiaeriene) si generalul Hansen (seful Misiunii militare germane in Romania). Informati cu deferenta, li s-a cerut evacuarea fara lupta a armatei germane din tara. In zilele urmatoare, Killinger avea sa se sinucida - pentru ca, in ciuda informatiilor pe care le primea constant, nu prevazuse actul - iar Gerstenberg a ales, din 24 august, calea represaliilor, desi isi daduse cuvantul de onoare in sens contrar.



In jurul orei 22.10, a fost difuzat, prin Radio, mesajul Regelui catre tara. In acel moment, schema noului guvern - prezidat de generalul Constantin Sanatescu - era, in linii mari, definitivata: cei patru lideri politici amintiti mai sus erau ministri secretari de stat (in plus, Lucretiu Patrascanu - vezi mai jos - primise Justitia), iar restul posturilor erau ocupate de militari. La ora 2 a diminetii de 24 august, Regele, insotit de cativa apropiati, a plecat spre Gorj - via Craiova - la sugestia apropiatilor care se asteptau (si aveau dreptate) ca a doua zi Palatul sa fie bombardat.


III. Consecinte imediate si multe intrebari

Un numar mare de intrebari agita inca analiza acestei zile.



In primul rand, care a fost rolul factorului politic? Singurii lideri care au ajuns la Palat in seara de 23 august au fost, in ordine, Lucretiu Patrascanu (ajuns spre orele 19.30) si Constantin-Titel Petrescu; dupa ora 22, a venit si comunistul Emil Bodnaras, cu intentia ferma de a se interesa de Ion Antonescu. Se poate glosa mult pe seama lipsei liderilor taranist si liberal; cea mai probabila explicatie este aceea ca, desi informati, au preferat expectativa, nu foarte convinsi de reusita actului.



Cum se explica rolul lui Lucretiu Patrascanu? Prezenta sa la Palat si propunerile cu care vine imediat (amnistierea detinutilor politici, desfiintarea lagarelor etc.), precum si dorinta de a fi inclus pe lista guvernamentala intr-o pozitie net privilegiata isi au sursa in stradania lui de a lua un avans in fata celorlalti lideri ai partidului comunist. Patrascanu avea sa nutreasca, pana prin 1947, convingerea ferma ca el ar avea datele intelectuale si meritele istorice si politice pentru a conduce PCR. Aceasta convingere il va duce in inchisoare si apoi la moarte, peste mai putin de 10 ani.



De ce a ajuns Ion Antonescu in mainile comunistilor atat de repede, inca din primele ore ale lui 24 august? Oricat de trist, adevarul este ca numai comunistii (dirijati de Bodnaras) au putut alcatui, in timp scurt, o brigada de soc, capabila sa-l deplaseze intr-un loc sigur si sa-l pazeasca pe maresal. Liberalii si socialistii spusesera inca din 21 august ca nu au oameni pregatiti pentru o asemenea eventualitate, iar Ilie Lazar, seful departamentului Muncitoresc al PNT, care - teoretic - avea oameni, aparent a lipsit in acea zi din Capitala. Antonescu a ajuns astfel in cartierul Vatra Luminoasa si, in nici o saptamana, era deja predat sovieticilor.



Care a fost rolul noului guvern Sanatescu? Atunci, ideea unui guvern militar a parut a fi cea optima. Astazi, se poate medita daca un guvern preponderent politic nu ar fi fost mai eficient in vederea rezistentei la comunizare. Imediat dupa 12 septembrie (data la care era semnata la Moscova Conventia de Armistitiu intre Romania si Aliati), Comisia Aliata de Control (in esenta sovietica) a devenit organul de conducere neoficial al Romaniei, iar presiunile ce au urmat pana la impunerea guvernului pro-comunist Petru Groza din 6 martie 1945 s-au desfasurat in ritm sustinut. Primul rezultat a fost, deloc paradoxal, tocmai lipsa regelui de la sarbatorirea primului an de la eveniment, pe 23 august 1945; atunci, surprins de refuzul lui Groza de a-si prezenta demisia (asa cum Regele Mihai i-o ceruse), suveranul a boicotat, in mod simbolic, aceasta celebrare si incepea astfel "greva regala" ce avea sa dureze pana pe 7 ianuarie 1946.



In fine, a fost 23 august un act de salvare nationala sau o catastrofa? La o analiza lucida, rezulta ca inlaturarea lui Antonescu si ruperea aliantei cu Germania erau, (in acel moment si in acele conditii concrete), singura sansa pentru a putea spera la un statut mai bun al Romaniei postbelice. Nu e cazul sa ne facem complexe: Romania nu a parasit atunci o Germanie democratica, ci un Reich utopic si criminal. E drept, acea zi nu a adus sfarsitul razboiului - dar a adus, oricum, ruperea unei aliante nefaste, pe care Romania nu o alesese de bunavoie, dar care impinsese tara in dezastru si o putea conduce la dezmembrare. Personal, am convingerea ca daca azi Transilvania se afla in granitele Romaniei (URSS ne-a sustinut in acest sens, in 1946-1947, sugerandu-ne astfel sa "uitam" de Basarabia), acest lucru are legatura si cu 23 august 1944.


IV. Ce mai inseamna azi 23 august 1944?

Confiscata de comunisti, ziua de 23 august a purtat de-a lungul deceniilor diverse semnificatii, toate impuse. Ea a devenit zi nationala in 1948, imediat dupa proclamarea frauduloasa a Republicii. Vreme de aproape un deceniu, 23 august a fost descrisa ca zi de eliberare a Romaniei de catre glorioasa Armata Rosie (care, evident, nu fusese implicata in mod direct). La inceputul anilor 60, regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej a deplasat treptat atentia spre insurectia antifascista, reducand in paralel apologia armatei sovietice. Succesorul sau, Nicolae Ceausescu, va agrea mai mult o formula complicata, in stare sa legitimeze impletirea dintre istoria inventata a PCR si istoria neamului: Revolutia de Eliberare Sociala si Nationala, Antifascista si Antiimperialista.



Sperantele romanilor din seara de 23 august 1944, ca vor iesi din razboi si ca se vor intoarce la democratia de pana in 1938, au fost abrupt inselate. Practic, ziua arestarii lui Antonescu a fost primul pas pe calea unei sovietizari accelerate. Dar trebuie sa spunem ca nici unul dintre actori nu putea atunci intui ce avea sa urmeze. A-i face pe Regele Mihai sau pe apropiatii sai vinovati de evolutia ulterioara tradeaza fie necunoasterea istoriei, fie rea-credinta.



In fine, care este oare sintagma cea mai potrivita in rememorarea acestui eveniment? Aparent, lovitura de stat este o formula potrivita, din moment ce Ion Antonescu era, in acel moment, Conducatorul statului, iar Regele Mihai nu mai avea decat o mica parte din prerogativele constitutionale regale din 1923. Totusi, in opinia mea, indiferent de statutul oficial (si autorevendicat!) al Maresalului, o lovitura de stat data de un rege in functie este o contradictie in termeni si o imposibilitate logica.



Asadar, cred ca, fara a ne complica inutil in formule pretentioase, dar greu de argumentat, gen insurectie, lovitura de Palat, lovitura de stat s.a.m.d., putem accepta ca la 23 august 1944 a avut loc demiterea fortata a regimului Ion Antonescu, in virtutea unei sperante care - asa cum spuneam - va mai avea nevoie de 45 de ani pana la a prinde contur.


Adrian CIOROIANU

Semnalez cu placere o ultima aparitie dedicata subiectului, din care provin unele dintre detaliile analizei de fata: Ion Solacolu (editor), Tragedia Romaniei 1939 - 1947, Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc & Ed. Pro Historia, Bucuresti, 2004



Stire preluata de pe siteul ZIUA

http://www.ziua.net/
"Boierimea româna s-a format tarziu,..."pentru AlexM, - de DESTIN la: 06/09/2004 00:06:00
(la: Cum gandim?)

Marginalizată în vremea regimului comunist, pentru că se ocupa supărător de mult de familiile nobile care trebuia să fie scoase din istorie, genealogia încearcă de câtva timp să îşi recapete locul cuvenit în cadrul efortului de cercetare a trecutului.

În acest context, după 1990, s-a reluat tradiţia studiilor de genealogie, atât la Iaşi, cât şi la Bucureşti, afirmându-se nume importante de cercetători în domeniu, precum domnii Ştefan S. Gorovei sau Mihai Sorin Rădulescu.

Timp de veacuri, marea politică a fost, în Ţările Române, apanajul unui grup destul de restrâns de mari familii boiereşti.

Dacă, în primul rând, vom depăşi prejudecăţile anti-boiereşti inoculate cu atâta insistenţă de către ideologii comunismului, atât de preocupaţi de promovarea teoriei luptei de clasă şi dacă, mai apoi, vom admite că a existat şi la noi o nobilime (chiar dacă există importante diferenţe faţă de tipul apusean de nobilime; boierii moldoveni şi munteni au fost, iniţial, marii proprietari ai pământului, doar ulterior fiind aşezaţi de către domnitori în dregătorii. Astfel, boieria a precedat dregătoria ; în plus, la noi dregătoriile nu au fost, în general, ereditare), va trebui să ne aplecăm cu mult mai mult interes şi cu sporită grijă către aprofundarea istoriei familiilor şi a vieţii oamenilor care s-au aflat, aproape în exclusivitate până la mijlocul secolului al XIX-lea, în prim-planul vieţii politice şi sociale .

Una dintre cele mai importante familii ale marii boierimi moldovene este cea a Costăcheştilor.

Interesul pentru genealogie (apărut, ca mai totdeauna, prin interesul pentru rădăcinile propriei familii) s-a îndreptat spre neamul Boldur-Costache mai ales după citirea letopiseţelor lui Ureche, Costin şi Neculce, unde această familie este destul de bogat reprezentată (cu precădere în letopiseţul lui Ion Neculce).

Desigur că s-a scris despre Costăcheşti. Receptarea lor, totuşi destul de firavă în comparaţie cu rolul de marcă pe care l-au avut în istoria Moldovei.

Unul dintre semnele cele mai sigure ale nobleţii este vechimea .

De aceea, multe dintre familiile mari au încercat să îşi dovedească o origine cât mai îndepărtată, pierdută în legendă.

De altfel, mai toate familiile care îşi arogă o cât de mică nobleţe au parte de legende de apariţie sau de căpătare a prestigiului aristocratic .

Costăcheştii se plasează, deci, printre întemeietorii de ţară.

Primul strămoş istoric (chiar dacă incert) în a cărui descendenţă se plasează familia Costache este Sima Boldur, vornic în timpul lui Ştefan cel Mare .

A fost căsătorit cu Knejina Marina, fiica lui Dragomir banul şi este considerat “trunchiul familiei”.

Mare dregător în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, în anul 1460 este mare vistiernic, iar din 1491 ocupă dregătoria de mare vornic al Moldovei (până în 1513).

În această calitate, el este şi voievod (conducător de oaste; bellidux), pe timp de război13 . A rămas în istorie datorită rolului pe care l-a avut în înfrângerea polonezilor, la 1497.

După ce trece Prutul în seara lui 28, în fruntea oastei pe care i-o încredinţase Vodă Ştefan, vornicul Boldur “cu suflet îndrăzneţ” repurtează o victorie strălucită asupra oastei Regelui polon, Ioan Albert, în dimineaţa zilei de duminică, 29 octombrie 1497, la Lenţeşti (Lănţeşti):

“le-au datu războiu şi pre toţi i-au răsipit îndată şi i-au topitu cu ajutoriul lui Dumnezeu şi cu norocul lui Ştefan vodă şi mare moarte şi tăiere s-au făcut atunci în oastea leşască” .

De mâna vornicului Boldur căzuse, la Codrii Cosminului, hatmanul-conte Herbor Lucasiewitz. După victoria de la Lenţeşti, Boldur risipeşte resturile armatei polone în bătălia de la Şipinţi .

A devenit un personaj binecunoscut şi datorită lui Vasile Alecsandri, care l-a descris în al său poem eroic “Dumbrava roşie” .

Fiii lui Boldur au fost Andruşco, mare medelnicer sub Ştefăniţă-Vodă, la 1518 d.Hr. (7026 de la Facerea Lumii) şi Giurgea. Fiul lui Andruşco s-a numit Ioan şi, în urma unor greşeli faţă de Domnie a fost silit să se popească la vechea moşie a familiei, de la Epureni .

O altă variantă ar fi că un anumit Costache Boldur ar fi fost nevoit să se pună sub protecţia Mitropolitului şi ar fi trecut la preoţie (de la el ar proveni porecla de Costăcheşti) .

Fiul lui Ioan a fost Costachi, de la el provenind numele de familie. El este pomenit la 1598, în câteva hrisoave ale Voievodului Ieremia Movilă şi a fost căsătorit cu fiica vornicului Cârstea Ghenovici, Călina .

(Va urma)

Bibliography:

Ştefan S. Gorovei

Mihai Sorin Rădulescu.

Filip Lucian IORGA

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#21140 (raspuns la: #21134) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"e placerea noastra fiindca nu putem sta locului ;)"pt.Belle, - de DESTIN la: 09/09/2004 03:22:24
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
1. inca nu ti-ai dat seama, tu ma stii mai demult si nu-s chiar asa miloasa asa ca nu ramane decat sa speri ca dinisor ma intrece in bunatate (cu sanse multiple de reusita lol)

Curaj gaina ca te tai...Belle o stii nu...?hahahahhha!!!!!

2. nu e vorba de folosit toate sansele, e placerea noastra fiindca nu putem sta locului ;)

Multumesc,multumesc,...si eu sunt bun a va tine intr-un loc?

4. eh uite ca n-ar fi exclus sa ne plictisim cand ti-e lumea mai draga ... don't take any chances :)

Si plictiseala este o forma de capitulare...

Zambiti ,serios eu chiar zambesc,


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#21480 (raspuns la: #21475) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Boierimea româna s-a format tarziu,..."(continuare I) - de DESTIN la: 11/09/2004 03:23:26
(la: Cum gandim?)
După opinia lui Ion T. Sion, preotul Ioan a mai avut un fiu, pe Albu, iar Costachi s-ar fi născut în jurul anului 1588 şi nu ar fi fost căsătorit prima oară cu Călina Ghenovici, ci cu altcineva; a doua oară a fost căsătorit cu Tofana Bujoreanu, care descindea din Ion Frunteş stolnicul, boier al lui Ştefan cel Mare.

Cu Tofana i-a avut pe Gavriliţă şi pe Tudosica.

Şi din prima căsătorie, Costachi a avut un copil, pe Antiohie Costache, care se va căsători cu Alexandra Ureche, fiica lui Grigore Ureche.

Familiile Costache şi Ureche vor rămâne foarte apropiate, iar unele dintre manuscrisele cronicarului vor ajunge în posesia lui Gavriliţă Costache.

La sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de-al XVIII-lea, situaţia economică a Moldovei se înrăutăţeşte. Totuşi, ascensiunea unor familii boiereşti, care se adaptează mai bine noilor condiţii, continuă.

Una dintre aceste familii va fi şi cea a Costăcheştilor care, se va impune, din ce în ce mai mult, ca una dintre cele mai prospere şi mai influente ale Moldovei.
De la acest moment sau poate chiar dinainte (de la preotul Ioan din Epureni) porneşte controversa legată de continuarea neamului Boldur în familia Costache.

Absenţa numelui de familie Boldur de la începutul sec. al XVIII-lea până la mijlocul celui de-al XIX-lea (când reapare la hatmanul Iordaki Kostaki Lăţescu-Boldur) îi face pe unii genealogi să respingă legătura dintre Boldureşti şi Costăcheşti .

Tradiţia de familie susţine că între 1711 (când Ţarul Petru I al Rusiei a afurisit neamul din cauza atitudinii lui Lupu Costachi) şi 1830-40 (când Veniamin Kostaki a obţinut ridicarea blestemului), familia şi-a schimbat voluntar numele din Boldur în Costache, pentru a se feri de blestemul puternicei biserici pravoslavnice ruse, care ar fi riscat să îi transforme membrii în nişte proscrişi; după ridicarea blestemului, unii membri ai neamului şi-au reluat vechiul nume. Printre aceştia, Iordaki Kostaki Lăţescu-Boldur; el locuia la moşia de la Hudeşti, unde a ctitorit şi o Şcoală Costăchească, pe al cărei frontispiciu este scris numele ctitorului, conţinând şi patronimicul Boldur.
Or, dacă el ar fi fost exclusiv Costache, cum ar fi putut să îşi adauge un alt nume, cu totul străin (regimul acordării numelor nu era chiar atât de permisiv) ?
Şi, pe lângă aceasta, numele Costache era un nume mare, iar Costăcheştii nu ar fi avut nevoie să se legitimeze prin preluarea numelui unei familii dispărute .

Este cert că nu au fost descoperite documente (cel puţin deocamdată) care să dovedească în mod limpede continuitatea Boldur-Costache.

Nu trebuie pierdut însă din vedere nici faptul că tradiţiile nu se nasc, de obicei, din neant.

Este bine să ne bazăm întotdeauna pe documente autentice, dar uneori (şi poate mai ales în studiul genealogic care, la noi, nu beneficiază de suficiente mărturii scrise) trebuie să apelăm la intuiţie, chiar dacă riscăm să greşim în mod flagrant.

(va continua)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#21759 (raspuns la: #21140) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ISTORIE RECAPATATA(continuare IV) - de DESTIN la: 15/09/2004 03:54:54
(la: Cum gandim?)
Mai importanţi dintre fraţii lui Vasile sunt Solomon, mare clucer şi vornic, căsătorit cu o Catrina care, după moartea soţului său, va dărui un sfert din moşia Văscăuţi, Patriarhiei de Ierusalim (în anul 1714) şi Costachi, mare serdar la 1690, căsătorit cu fiica vornicului Manolachi Rosetti (de la el porneşte ramura Epurenilor) .

Dar cel mai de seamă dintre fiii lui Gavriliţă (al treilea al său şi primul cu Tudosica ) a fost Lupul Costache, un personaj cu totul excepţional al timpurilor sale şi, de aceea, temut şi invidiat de către contemporanii săi.

În timpul domniei lui Constantin Cantemir a ocupat dregătoriile de vtori-sluger şi vel-medelnicer.

Asupra domnitorului Constantin Duca are o mare influenţă (comentând unele sfaturi pe care i le dă lui Duca, Ion Neculce nu scapă prilejul de a-l caracteriza pe Lupu drept “bezmetec la minte” ) şi este vel-vistiernic, dar nu prea se pricepe la administrarea banilor .

Întreţine relaţii de prietenie cu stolnicul Constantin Cantacuzino (care îi trimite în dar, la 24 mai 1694, o Evanghelie greco-română, cu autograf) şi cu vodă Brâncoveanu .

În anul 1696, devine domn Antioh Cantemir, care îl numeşte pe Lupu comisar şi acesta reuşeşte, împreună cu alţi boieri, să îi alunge pe polonezi din ţară ; apoi devine mare vornic de Ţara de Sus.

Este apoi hatman, în timpul primei domnii a lui Mihai-vodă Racoviţă71 .

În 1705, Antioh Cantemir revine pe Scaunul Moldovei, iar Lupu Costache este vel-vornic de Ţara de Jos .

Constantin Brâncoveanu trimite un sol în Moldova, pentru a aranja logodna fiului său, cu fiica lui Antioh. La marele ospăţ oferit în cinstea solului, Lupu se îmbată şi spune “multe cuvinte deşerte şi fără treabă…împotriva lui Antiohi-vodă”, fapt pentru care s-a şi ridicat masa .

Lupu ştia să-şi disimuleze marile ambiţii, dezvăluindu-le numai din cauza beţiei .

În 1707, devine domn, încă o dată, Mihai Racoviţă, iar Lupu, care este şi rudă cu el, rămâne, în continuare, vel-vornic de Ţara de Gios (Jos) .

În timpul lui Nicolae-vodă Mavrocordat, fuge în Transilvania, împreună cu nepotul Constantin Costache şi cu boierii Catargiu, Rosetti şi Racoviţă.

La 1711, devine domn Dimitrie Cantemir, iar Lupul Costache îşi recapătă vornicia Ţării de Jos .

Atunci când Dimitrie Cantemir decide să se alieze cu Ţarul Petru al Rusiei împotriva turcilor, Lupu Costache decide să rămână neutru, bogăţia şi puterea sa permiţându-i să o facă.

Astfel, se retrage la mănăstirea întărită Bursuci (de la care îi va proveni şi porecla de “Bursucul” ), împreună cu neamurile şi slugile.

Neculce scrie că boierul îi era dator lui Cantemir cu 3000 de galbeni, plus încă 800, pe care îi primise de la domn pentru a cumpăra pâinea necesară armatei. Boierul face un inteligent joc dublu, încercând să se facă plăcut atât ruşilor, cât şi turcilor.

Cantemir şi ruşii îl trimit pe polcovnicul Chigheciu, pentru a-l aduce pe boierul răzvrătit.

Acesta se preface însă bolnav şi scapă, trimiţându-i doar zălog pe fraţii săi şi pe unul dintre fii; apoi continuă să-l îndemne pe vizir să treacă Dunărea, lucru care va grăbi înfrângerea ruşilor .

Lupu continuă, în acelaşi timp, să le dea de ştire ruşilor despre mişcările otomanilor şi acestora să le trimită corespondenţa militară rusească, pe care o intercepta (“Numai Lupul vornicul au prinsu acele cărţi şi le-au trimis la veziriul, ca un împiedecătoriu de binele creştinilor”).

Această atitudine ne-ar putea duce cu gândul la lipsa completă de principii morale a personajului (care poate fi considerat şi un “spion dublu”); nu putem, totuşi, să nu ne lăsăm uimiţi şi să nu admirăm curajul şi abilitatea politică a acestui boier, care a reuşit să se menţină pe o poziţie de relativ echilibru faţă de două imperii aflate în conflict şi faţă de domnitorul Moldovei.

Prietenia lui Costache cu vodă Brâncoveanu ar putea veni în susţinerea ipotezei conform căreia boierul moldovean ar fi avut o înţelegere cu domnitorul Munteniei, amândoi dorind înfrângerea lui Cantemir .

Este arareori accentuat rolul decisiv pe care l-au avut Lupu Costache şi neamul său în eşuarea proiectului rusesc de la 1711.

Este greu de crezut că a existat o strategie coerentă de stăvilire a expansiunii ruseşti şi este sigur că boierii vremii nu îşi puteau imagina că Moldova ar fi putut fi transformată, pe viitor, într-o gubernie a Ţarului.

Dar o parte a elitei moldoveneşti din epocă intuia (chiar dacă prin prisma unor interese de “clan”) că aventura atât de bine intenţionată a luminatului prinţ-cărturar şi cu atât de generoase perspective în cazul unei victorii ruseşti, nu putea să fie aducătore de prea mult bine.

Iată, deci, că prudenţa poate fi şi ea, în anumite împrejurări, o formă de curaj.

Contrar tabloului făcut de către Ion Neculce, paharnicul Constantin Sion îl prezintă pe vornicul Lupu în termeni mult mai favorabili (influenţat fiind şi de ruso-fobia sa), drept un “bun patriot” .

Furios pe atitudinea boierului, Petru I a poruncit ca neamul Costăchesc să fie în veci blestemat în bisericile pravoslavnice ale Rusiei.

Lupu Costache nu s-a sinchisit, însă, prea mult de această afurisenie (aşa cum găsim în Psalmii Regelui David: “că ei vor blăstema şi tu vei blagoslovi”) .

(va urma)


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#22341 (raspuns la: #22130) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ISTORIE RECAPATATA(continuare VII) - de DESTIN la: 18/09/2004 06:27:34
(la: Cum gandim?)

-Veniamin Kostaki (1768-1846), strănepotul lui Constantin Costache. Mitropolit al Moldovei şi Sucevei (între 1803 şi 1808; apoi, din 1812 până în 1842),“cel mai înalt prelat al bisericei noastre”, în secolul al XIX-lea.

Om de cultură, el a înfiinţat, în 1805, tipografia de la Mănăstirea Neamţului (unde şi-a tipărit şi propriile traduceri; acolo există un tablou al său de tinereţe, dinainte de a se călugări), Seminarul de la Socola (în 1803) şi multe alte şcoli.

Ctitoriile sale se regăsesc, desigur, şi în domeniul bisericesc: la Mănăstirea Secu a construit, în anul 1823, pe latura de NE, biserica Sfântul Nicolae, ridicată de călugării mănăstirii, având o turlă înaltă pe naos şi fiind zidită pe temelia vechii biserici de lemn de la 1785, care fusese mistuită de foc.

A mai construit aici, pe locul vechii sihăstrii a lui Zosim, biserica Bogoslovul, cu hramul Naşterea lui Ioan Botezătorul, sfinţită în 1832, care este ridicată din zid de piatră şi cărămidă, cu pridvor deschis, spre deosebire de vechea biserică.

În anul 1824, reface Mănăstirea Sihăstria, după ce fusese arsă de turci, în 1821.

La Mănăstirea Agapia ctitoreşte, pe latura sudică, Paraclisul cu hramul Naşterea Maicii Domnului.

Un tablou votiv al său se află în pridvorul Bisericii Trei Ierarhi, din Iaşi, alături de cele ale mitropoliţilor Varlaam, Dosoftei şi Iosif Nanicescu.

Tot Mitropolitul Veniamin Kostaki este cel care a fost iniţiatorul construcţiei Catedralei Mitropolitane din capitala Moldovei unde îşi are, de altfel, şi mormântul, lângă Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

La bătrâneţe, Veniamin a demisionat din funcţia de Mitropolit şi s-a retras în pustnicie la Mănăstirea Slatina, unde s-a şi stins.

Veniamin Kostaki nu a fost numai un înalt cleric, ci şi un om preocupat de frământările politice ale vremii.

Între 1 ianuarie 1807 şi 26 iulie 1812 a fost caimacam al Moldovei, împreună cu mai mulţi boieri (aceasta este cea mai lungă căimăcămie din istoria Moldovei !).

Cea de-a doua sa căimăcămie s-a desfăşurat între 29 martie 1821 şi mai 1821.
Mitropolitul Moldovei a fost şi un adept fervent al Eteriei.

El a sfinţit, la biserica Trei Ierarhi, steagul organizaţiei greceşti şi l-a binecuvântat pe prinţul Alexandru Ipsilanti, pe care îl vedea, la 1821, ca pe un eliberator.

Această atitudine l-a ajutat pe Mitropolit să obţină anularea anatemei aruncate de Ţarul Petru cel Mare asupra familiei lui Lupu Costache.

Iată ce scria istoricul francez Edgar Quinet la moartea fostului mitropolit al Moldovei:

“Suflet de o castitate îngerească, frumos şi plin de maiestate, cum n’ am văzut alt bătrân în viaţa mea. Când mitropolitul Veniamin, îmbrăcat în splendoarea bisericei sale orientale, se înfăţişa îmbrăcat cu vestmintele cele aurite, cu pletele-i de zăpadă şi în valuri pe umeri, poporul vedea într’ânsul pe însuşi sfântul patron al Moldovei”.

În încheiere, un fragment din testamentul lui Veniamin Kostaki; vorbe care exprimă un crez de o viaţă:

“Toate mijloacele câte împrejurările m-au înlesnit, le-am întrebuinţat spre ridicarea naţiei…”.

Ramura Boldur-Lăţescu:
-Iordache Kostaki Lăţescu-Boldur, stră-stră-stră-nepotul lui Lupu Costache.

S-a născut în 1798, la moşia Hudeştii Mari, din ţinutul Dorohoi, ca fiu al armaşului Ioniţă Costache şi al Zoiţei Crupenski, descendentă a Movileştilor şi rudă cu familia Cuza.

A urmat Şcoala de cadeţi din Petersburg şi Theresianum-ul, şcoli militare unde aveau acces numai vlăstarele aristocraţiei.

A fost agă, vornic de Ţara de Sus, polcovnic, comandant al Divizionului de cavalerie de la Iaşi (în 1830), mare-hatman, mare-vornic, inspector general al miliţiei Moldovei şi s-a ocupat de educarea corespunzătoare şi de bunăstarea militarilor.

La iniţiativa sa ia fiinţă, în decembrie 1856, Şcoala Militară din Iaşi.

A fost căsătorit cu o Rosetti, apoi cu o Balş.

Numele de Lăţescu provine de la una dintre moşiile familiei, Lăţeştii (numele ar putea fi denaturat din Lănţeşti; iar moşia ar putea fi cea primită, de către Sima Boldur, de la Ştefan cel Mare, după ce acesta îi învinsese acolo pe polonezi, în 1497; actualmente moşia se află pe teritoriul Republicii Moldova).

Testamentul hatmanului Iordache, care a murit la 9 februarie 1857, este foarte interesant, atât ca sursă genealogică (prin enumerarea copiilor care îl moştenesc), cât şi pentru faptul că oferă informaţii în legătură cu averea imensă deţinută de el la momentul respectiv (avere care, de altfel, s-a risipit foarte repede, în decurs de numai o generaţie: după 40-50 de ani, moşia de cca 30000 ha a ajuns în proprietatea unui fost arendaş, de origine armenească).

Iordache Kostaki Boldur-Lăţescu a înfiinţat la Hudeşti o Şcoală Costăchească, care a funcţionat iniţial ca şcoală de dascăli, şi a fost autorul a numeroase acte de caritate faţă de ţăranii de pe moşiile sale. Ion Ionescu de la Brad scrie, despre el, în Agricultura română în judeţul Dorohoi: “Proprietarul de la Hudeşti este considerat omul cel mai drept şi mai binevoitor către ţărani”.

Din această linie descind, astăzi, doamna Manuela Cernat, critic de film şi domnul Gheorghe (Iordache) Boldur-Lăţescu, fost deţinut politic, profesor universitar la A.S.E., doctor inginer, specialist în teoria deciziilor economice (întemeietor de şcoală) şi autor al unor importante cărţi cu profil memorialistic, dedicate crimelor regimului comunist (“Genocidul comunist în România”, în trei volume).

D-l Gheorghe Boldur-Lăţescu este fiul colonelului de cavalerie, Ioan Boldur-Lăţescu şi al Marinei Stroici, descendenta marelui cărturar Luca Stroici, membru al Dietei poloneze, rudă apropiată a Movileştilor şi traducătorul în limba română a Rugăciunii Domneşti, Tatăl nostru (traducerea lui este foarte aproape de forma în care se rosteşte rugăciunea la ora actuală).

Multe alte personalităţi de prim rang au ascendenţă Costache.

Printre acestea, Grigore Gafencu (mama sa, Raluca Costachi, era o Costache atât după mamă, din ramura Pătrăşcan, cât şi după tată, din ramura Talpan) şi Nicolae Iorga (înrudit cu neamul Costăcheştilor prin bunicul său matern, un Arghiropol).

Un fapt inedit este, conform mărturiilor de familie, acela că, prin intermediul rudeniei cu Simeon Movilă, Costăcheştii se înrudesc cu familii nobiliare poloneze şi, de departe, cu familia de Bourbon şi cu toate marile familii domnitoare ale Europei.

Stema familiei Costache, întocmită conform tradiţiei de familie pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea sau începutul celui de-al XIX-lea136 , arată astfel: un scut spintecat, pe care se află, în partea superioară, pe fondul smaltului jumătate roşu, jumătate azur, un vultur căruia nu i se văd ghearele şi care are, deasupra capului, o coroană.

În partea inferioară, pe fondul smaltului de aur, se găseşte o mână cuirasată, ţinând în pumn o ramură verde, o spadă şi o cruce. Deasupra scutului se află o coroană contală, totul fiind acoperit de o mantie princiară.

Preocupat fiind de istoria familiei Boldur-Costache, am cules informaţii din diferite surse.

În timp, am simţit nevoia unei reorganizări a datelor şi a unei comparaţii între diferitele unghiuri de receptare. Astfel, lucrarea încearcă să atragă atenţia asupra unor elemente prea puţin folosite, până acum, în aria demersului istoriografic.

Studiul genealogic, oricât de pasionant, nu poate avea finalitate în sine.

El este cu adevărat roditor doar atunci când contribuie în mod semnificativ la îmbogăţirea cunoaşterii istorice.

Filiaţiile şi înrudirile pot rezolva multe necunoscute şi pot clarifica multe dintre abordările istoriografice insuficient fundamentate.

Finalitatea ideală a spiţelor genealogice este realizarea unui portret cât mai puţin trunchiat al societăţii din epoca la care ele fac referire.

Genealogia are şansa şi datoria de a îmbina viziunea sincronică, cu cea diacronică.

Lucrarea de faţă se doreşte o încercare în acest sens.

Am urmărit rădăcinile şi traseul istoric al uneia dintre cele mai interesante familii ale boierimii moldovene, la studiul căreia îmi propun să revin.

Probleme precum continuitatea dintre Boldureşti şi Costăcheşti vor provoca şi în continuare vii polemici în rândul specialiştilor.

Alte elemente, precum rolul jucat de Lupu Costache în 1711, merită o mult mai concentrată atenţie. Ceea ce se desprinde cu deosebită claritate este rolul esenţial pe care marile familii boiereşti, prin personalităţile lor de marcă, l-au avut în istoria Moldovei şi a Munteniei.

Studiul aprofundat şi imparţial al istoriei lor, în cadrul căruia genealogia poate avea un aport de primă importanţă, va avea ca efect tocmai acea mult căutată facilitare a realizării unui portret cât mai fidel al epocii şi societăţii în care elitele boiereşti deţineau rolul conducător şi, în plus, va înlesni înţelegerea structurilor şi factorilor determinanţi ai regimului boieresc de la noi.

Bibliography(continuare):

Informaţii obţinute prin bunăvoinţa domnului prof. univ. dr. Gheorghe Boldur-Lăţescu, descendent direct din Gavriliţă şi Lupu Costachi.

Adeptul tradiţiei este şi colonelul Ilie Culişniuc Olaru, un pasionat cercetător al Costăcheştilor.

Spiţă considerată de Ion T. Sion, în studiul citat, drept o exagerare a lui Iordache Mălinescu, din 1842, spre slăvirea Mitropolitului Veniamin Kostaki (opinie în linia lui Gheorghe Ghibănescu)


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#22776 (raspuns la: #22589) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Gresit! Gresit! Gresit! Gresit! Gresit! - de kradu la: 18/09/2004 17:51:43
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
"s-au comis si erori dar premiza in sine a fost buna"
Premiza a fost o minciuna!
Comunismul a existat in realitate! Ceea ce am trait acolo era forma cronica a comunismului!
De fapt ce e comunismul? Un experiment social!
S-au un act terorist in care o clasa sociala, condusa de un grup de tradatori, de scursuri sociale, de gunoie si ratati, organizati sub numele de PMR ori PCR incita la crima si injustitie impotriva celorlalte clase si paturi sociale! Sub lozinca "cine nu e cu noi e impotriva noastra"!
(Oare nu ar trebui ca toti acei agenti comunisti numiti "ilegalisti" sa fie oficial numiti "Tradatorii Romaniei". Nu erau acestia oare in slujba unei puteri straine URSS?)
E TOV.Ion Iliescu mindru de tatal sau?
Comunismul si fascismul sunt foarte asemanatoare! In acelasi timp sunt experimente periculoase in care multi inocenti isi pierd viata!
Si asta pentru ca ideea e proasta!
Ideea e prosta nu pentru ca a fost aplicata gresit, ci pentru ca aceasta idee a creat monstrii ca Lenin, Stalin, Ceausescu si Ion Iliescu! Intr-o democratie acesti demoni chiar daca ar exista, sansa de a ajunge la putere e minima.
E greu de explicat insa cum o tara democratica ca Germania a renuntat de buna voie la democrate si si-a pus libertatea in mana dementului Hitler. Poate societatea germana era satula de democrtie, si totul devenise foarte plictisitor, asa au ajuns la experimentul Hitler! (Ei l-au importat din Austria).
Felul cum Germania s-a pus pe picioare repede dupa acest incident
apare ca un miracol! Planul Marsall, dar si faptul ca nazisti cu felul lor specific de socialism nu au distrus complet proprietatea privata s-au cel putin conceptul social despre aceasta proprietate!
Comunismul romano-sovietic insa.......
Intrebarii?

S-auzim numai de bine.
"K"

#22793 (raspuns la: #22372) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si daca ganduri...bat la geam.... - de cosmacpan la: 23/09/2004 19:04:42
(la: OMUL ce stim despre noi?)
Draga Destin,
Tinand cont de sutele de intrebari adunate sub umbrela acestui articol sa incepem cu inceputul :
« in nici un sector al vietii organice, nu exista asa de multe si de mari deosebiri în cadrul acelorasi specii,ca la fiinta umana. »
Poate fi cat se poate de adevarat dar toti specialistii (incepand cu paleontologii, palinologii si continuand cu cei ce se ocupa de speciile actuale entomologi si altii) ne povestesc cat de deosebite sunt balenele albastre pe cale de disparitie, fiecare individ cu caracteristicile sale, nu mai departe de scumpele noastre animale de companie (caini picisi si celelalte) fiecare individ este deosebit si fiecaruia ii se gasesc si regasesc alte caracteristici fizice, comportamentale, emiotionale ceea ce face greu de suportat aceasta diversitate. Ca sa nu mai vorbim de lumea subterana a miliardelor de soareci sau sobolani pe care nu-i cunoaste nimeni sau a pestilor sau a pasarilor din Delta Dunarii – raiul pe pamant al zburatoarelor. Si pana acum nu am vorbit decat despre aspectele exterioare dar cine are rabdarea sa le asculte si sa le inteleaga ne-ar putea spune daca este adevarat sau nu ca toate sunt copii la indigo sau clonele aceluiasi exemplar primordial.
Trebuie sa recunosc ca la nivelul mentalului meu ma rezum si eu numai la natura umana, caracteristici si particularitati. Imi cer scuze dar as vrea sa te intreb ce stii de contructia « omului nou » la care lucreaza in secret sute de laboratoare si la care lucrau de zor toate statele socialiste inainte de 89 ? Sau cu alte cuvinte cum ti se pare caricatura lui M.Stanescu vis a vis de uniformizare ? Nu vreau sa fiu rau intentionat dar mereu imi amintesc de sacrificiul suprem «sa-ti dai viata pentru rascumparea tuturor greselilor lumii acesteia de la inceput si pana la sfarsit » si de faptul ca acesta nu este decat in puterea unuia singur. Dumnezeu in marinimia lui mai vine cand si cand si sterge cu buretele toate vinile si greselile omenesti incheind apoi un nou pact. Si a incercat Dumnezeu sa dea alt curs dezvoltarii creatiei sale inventand potopul. A disparut o lume si s-a nascut alta. A inventat Sodoma si Gomora si a sfarsit prin tablele legii de pe muntele Sinai. Deci daca nici apa purificatoare, nici focul mistuitor si nici rusinea fata de inaintasi cu pletele albite si cu legile tinute drept pavaza nu au reusit sa schimbe ceva, cum crezi ca sutele de intrebari existentioale vor reusi sa schimbe ceva ? Ca un ultim legamant, Dumnezeu cu puterea lui s-a intrupat pentru a vedea la fata locului si a simti de aproape ce inseamna creatia lui, omul, ce o face atat de greu de inteles ? A trait si s-a jertfit lasandu-ne mostenire dragostea lui caci cu adevarat aceasta este singura mostenire care poate uniformiza totul, caci toate inimile pline de dragoste sunt la fel. Toata aceasta expunere s-a cladit pe latura Creationista. Pornind pe marginea Evolutionista este clar ca numai cele mai puternice gene vor reusi sa se transmita, si sa stabileasca legile statistice. Dar ce ne facem ca nu intotdeauna functionaza selectia naturala. Ce te faci cu genele viclene care reusesc sa pacaleasca si astfel sa se recreeze, pentru a nu se piarde ? Vorbesc mult si fara rost doar ca sa-ti arat ca aceste intrebari se pot regasi in fiecare noapte nedormita. Fiecare dintre noi are intrebari dar nu toti vor sa recunoasca faptul ca « gandesc ». Cineva spune ca omul nu vrea sa-si recunoasca toate calitatile pe care le are de teama ca va trebui sa le si foloseasca. Poate parea o ironie, dar o vorba din batrani spune ca « Dumnezeu nu face lucruri inutile ». Sa apelam la sfintele vorbe : Dati Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu » si conform pildei biblice sa scoatem mai intai barna din ochii nostri pentru a putea vedea mai bine paiul din ochiul fratelui ». Chinezul spune ca pentru a schimba lumea este nevoie sa schimbi o singura persoana de langa tine. Eu mi-am facut un motto : fac tot ce pot ca sa ma schimb (in bine) si va fi sufient pentru ca cei din jur sa vada si sa-mi urmeze exemplul (numai daca vor, fara nici un fel de constrangeri). In incheiere nu pot sa nu amintesc vorbele maritului sihastru : daruind vei dobandi (Jurnalul fericirii-N.Steindhart), pentru ca singurele lucruri pe care le poti oferi, ramanandu-ti totusi tie sunt : o vorba buna, un zambet si dragostea.
Deci : fi la fel de sensibil ca si pana acum, cauta-te ca se te poti regasi, ofera cat mai mult ca sa poti primi peste masura. Si de fiecare data, noaptea cand sute de intrebari te macina, adu-ti aminte ca nu esti singur. Nimeni si nimic nu te poate desconsidera sau jigni fara consimtamantul tau.


Relaţiile cu oamenii. - de DESTIN la: 25/09/2004 04:50:38
(la: Cum gandim?)
O importanţă primordială în viaţa noastră,cea mai mare valoare pentru noi o au relaţiile cu oamenii.

Scopul acestor relaţii:

Noi dorim să fim fericiţi,să-i facem fericiţi pe alţii...şi, de fapt, pe parcursul vieţii avem multe relaţii cu alţi oameni, însă nu toate ne aduc bucurie.

Relaţiile armonioase dintre oameni sunt rezultatul armoniei interioare a fiecărui om în parte.Caracterul ni-l construim singuri... din deprinderi.

Cultivându-ne deprinderi bune,vom avea un caracter bun.

Întotdeauna suntem impresionaţi de oameni cu un caracter echilibrat, cu privire mereu pozitivă asupra lucrurilor, oameni ce se pot simţi liber în orice situaţie.

Dar dacă dorim să întâlnim aşa persoane, dacă dorim să avem aşa prieteni, atunci trebuie singuri să devenim astfel de oameni.

Aţi analizat vreodată dragostea?

Ce este dragostea?

Cât de mare este valoarea ei?

Dragostea este mai preţioasă decât viaţa, deoarece fără dragoste nu poate fi viaţă.

Ea este absolută, neschimbată şi infinită ca şi universul.

Abilitatea de a iubi este o adevărată artă, care nu apare spontan asemeni unei adieri de vânt şi nu dispare fără urmă.

Ea vine datorită eforturilor permanente întru evoluarea personalităţii noastre.

Dragostea presupune existenţa relaţiilor armonioase dintre oameni, dar pentru a crea relaţii frumoase cu cei din jur e nevoie de a obţine acea armonie în interiorul nostru, e nevoie de a crea corelaţia armonioasă dintre gânduri şi fapte, dintre necesităţile fireşti şi planurile grandioase.

Este extrem de important să ştii ce doreşti de la viaţă, să ştii ce fel de om eşti în prezent, văzându-ţi propriile neajunsuri.

Nu întotdeauna putem schimba circumstanţele create, însă totul depinde de abilitatea noastră de a privi pozitiv la lucruri.

Orice situaţie ne poate da o morală, pentru ca pe viitor să putem lua o poziţie corectă pentru a acţiona corect.

Important nu e numai comportamentul nostru în faţă altor oameni, ci şi ceea ce facem atunci când nimeni nu ne vede.


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#23335 (raspuns la: #22851) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Aţi analizat vreodată dragostea? - de DESTIN la: 25/09/2004 20:08:21
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
Aţi analizat vreodată dragostea?

Ce este dragostea?

Cât de mare este valoarea ei?

Dragostea este mai preţioasă decât viaţa, deoarece fără dragoste nu poate fi viaţă.

Ea este absolută, neschimbată şi infinită ca şi universul.

Abilitatea de a iubi este o adevărată artă, care nu apare spontan asemeni unei adieri de vânt şi nu dispare fără urmă.

Ea vine datorită eforturilor permanente întru evoluarea personalităţii noastre.

Dragostea presupune existenţa relaţiilor armonioase dintre oameni, dar pentru a crea relaţii frumoase cu cei din jur e nevoie de a obţine acea armonie în interiorul nostru, e nevoie de a crea corelaţia armonioasă dintre gânduri şi fapte, dintre necesităţile fireşti şi planurile grandioase.

Este extrem de important să ştii ce doreşti de la viaţă, să ştii ce fel de om eşti în prezent, văzându-ţi propriile neajunsuri.

Nu întotdeauna putem schimba circumstanţele create, însă totul depinde de abilitatea noastră de a privi pozitiv la lucruri.

Orice situaţie ne poate da o morală, pentru ca pe viitor să putem lua o poziţie corectă pentru a acţiona corect.

Important nu e numai comportamentul nostru în faţă altor oameni, ci şi ceea ce facem atunci când nimeni nu ne vede.

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
cosmacpan - de carapiscum la: 28/09/2004 04:35:37
(la: Jena de a fi roman? - Andrei Vartic)
Am citit cu interes mesajul tau si cu oarece satisfactie. Si dupa toate cele citite singurul meu gand a cazut asupra unei poezii de Eminescu, nu stiu de ce. Redau poezia mai jos in totalitatea ei.

JUNII CORUPTI

"La voi cobor acuma, voi suflete-amagite,
Si ca sa va arat fierea, o spirite-ametite,
Blestemul il invoc;
Blestemul mizantropic cu vanata lui gheara,
Ca sa va scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiara
Cu fierul ars in foc.

Desi stiu c-a mea lira de-a surda o sa bata
In preajma mintii voastre de patimi imbatata,
De-al patimilor dor;
In preajma mintii voastre ucisa de orgie
Si putreda de spasmuri, si arsa de betie,
Si seaca de amor.

O, fiarba-va mania in vinele stocite,
In ochii stinsi de moarte, pe frunti invinetite
De sange putrezit;
Ca-n veci nu se va teme Profetul vre odata
De bratele slabite, puterea lesinata
A junelui canit.

Ce am de-alege oare in seaca-va fiinta?
Ce loc far-a se stinge, ce drept fara sa-mi minta,
O, oameni morti de vii!
Sa va admir curajul in vinure varsate,
In sticle sfaramate, hurii nerusinate
Ce chiuie-n orgii?

Va vad lungiti pe patul junetii ce-ati spurcat-o,
Sufland din gura boala vietii ce-ati urmat-o,
Si arsi pin-in rarunchi;
Sau bestiilor care pe AZI il tin in fiara,
Cum lingusiti privirea cea stearpa si amara,
Cum cadeti in genunchi!

Sculati-va!... caci anii trecutului se-nsira,
In siruri triumfale stindardul il resfira,
Caci Roma a-nviat;
Din nou prin glorii calca cu fata inzeita,
Cu faclele nestinse, puterea-i impietrita,
POPORUL IMPARAT.

Sculati-va!... caci tromba de moarte purtatoare
Cu glasul ei lugubru racneste la popoare
Ca leul speriat;
Tot ce respira-i liber, a tuturor e lumea,
Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume,
Ci-aievea s-a serbat.

Incingeti-va spada la dantul cel de moarte,
Aci va poarte vantul, cum stie sa va poarte
A topai in joc!
Aci va duceti valuri in mii batalioane,
Cum in paduri aprinse, manat in uragane,
Diluviul de foc.

Vedeti cum urna crapa, cenusa reinvie,
Cum murmura trecutul cu glas de batalie
Poporului roman;
Cum umbrele se-mbraca in zale ferecate,
Si fruntile carunte le nalta de departe
Un Cesar, un Traian.

Cad putredele tronuri in marea de urgie,
Se sfarma de odata cu lantul de sclavie
Si sceptrele de fier;
In doua parti infernul portalele-si deschide,
Spre-a incapea cu mia rasufletele hade
Tiranilor ce pier!

In darn rasuna vocea-mi de eco repetita,
Va zguduie arama urechea amortita
Si simtul lesinat;
Virtutea despletita si patria-ne zeie
Nu pot ca sa aprinza o singura scanteie
In sufletu-nghetat.

Si singur stau si caut ca uliul care cata
In inima junimii de viata-i dezbracata
Un starv spre-a-l sfasia;
Ca pasarea de zboru-i din ceruri dismetita,
Ca muntele ce-n frunte-i de nouri incretita
Un trasnet ar purta.

Dar cel putin nu spuneti ca aveti simtiminte,
Ca-n veci nu se imbraca in vestede vestminte
Misteriul cel sint;
Caci vorba voastra suna ca plans la cununie,
Ca cobea ce ingana un cant de veselie,
Ca rasul la mormant."

Nu mai fac nici un comentariu fiindca e de prisos. Atat doar mai intreb: stia (avea premonitia) ceva despre zilele noastre?
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23537 (raspuns la: #23514) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
oare numai ale noastre? - de cosmacpan la: 02/10/2004 23:11:11
(la: femeile din diaspora (si nu numai))
Faceti partie ca am venit

Este curios dar totusi hai sa aprindem lumina si sa nu mai orbecaim asa pipaind ce ne iese in cale. Cu toate ca traiesc in tara si nu stiu ce este diaspora, banuiesc ca nu poate fi ceva venit din spatiu. Este o colectivitate care a parasit un anumit climat social, moral, educational si s-a integrat sau incearca sa se integreze in altul (dexul si filozofia mi-au mancat copilaria ; versuri ? prosteala soro).
Dar despre romani si romance numai de bine ca doar suntem patrioti, nu ?
Si noi ca oricare natie avem emigrantii, imigrantii, turisti, si cei care muncesc in alte tari (bussiness) pentru prosperitate.
Deci nimic nou sub soare. Femeile indifferent daca sunt romance sau de alta natie au aceleasi necesitati (onest vorbind) sau boli (tot onest, dar nu sunt de specialitate, ceva ca nimfomania sau trebuinta de…). Deci sunt femei care o fac pentru ca au nevoie (acuta nevoie de……iubire), au nevoie de bani (pentru a epata, a manca, a ingriji pe cineva drag). Viata ne arata ca « nevoia » nu tine de nivel social, educational, intelectual si ca poti sa fi foarte rasata dar sa fii o foarte buna prostituata.
Atata timp cat revistele de specialitate nu someaza (dispar am vrut sa spun) din lipsa de subiecte (Playboy, Hustler…etc) rezulta ca sunt destule fete si femei care o fac din placere, din necesitate (bani, reclama, publicitate).
Deci nu numai romancele o fac asa ca nu trebuie sa disperam. A ca fetele noastre au preturi mici pe piata muncii de orisiunde poate sa ne intristeze putin (de ce ? pentru ca ajung mai putini bani in tara ca sa umple buzunarele celor care iau imprumuturi de la banci si uita sa le mai dea inapoi). Daca am face o statistica eu nu am acces la date, am vedea ca sunt destule actrite care o fac in lumina reflectoarelor (sunt sute de filme pe an sau pe luna sau pe ora) ca sa nu mai vorbim de ceea ce se chiama « live » in fata webcamerei. Rebuie sa uitam oare ca prostitutia este printre cele mai vechi meserii sau arte (gheise parca se scrie) din lume ?
Problema tine mai mult de :
-starea materiala a celei care o practica ;
-starea emotionala (nu sunt psiholog sa dau verdicte dar statisticile ne arata ca emotionalul ne controleaza existenta) (de unde si vorba aia : avea de toate, ce-i mai trebuia ? exact AIA !)
-sanatate mentala (o fi bine, n-o fi bine ?)
cam la atat ma duce capul acum, restul intr-o editie viitoare.

aberatii ! - de desdemona la: 04/10/2004 14:51:24
(la: prenumele si influentza lui)
Stiinta asta care se ocupa cu caracterizarea persoanelor care poarta un anumit nume e chiar mai putin stiintifica decat astrologia, de care unii spuneau ca sunt aberatii, minciuni. In ce fel poate sa te afecteze un nume ? Cati Ioni si Ioane, Marii si Petre sunt in Romania, si ce, sunt toti la fel, au ei o parte de personalitate comuna ? Sigur, daca ai un prenume mai putin obisnuit, poti sa te crezi ceva mai unic. Singurul fel in care cred eu ca te poate influenta un nume e in legatura cu ceilalti: daca rad alti copii de tine (sau alti oameni) poti sa devii complexat. Poate cineva c-o ureche foarte muzicala sa spuna ca 'prenumele asta nu suna bine'. Dar altfel ? Cum sa judeci un nume ? Si cum sa aleaga parintii un nume care va placea copilului lor cand va deveni adult cand el incepe prin a fi un bebelus, si numele trebuie pus chiar atunci ?
In ce priveste numele de familie, mi se pare si mai mica influenta lui. Te nasti intr-o familie, si prin lege porti numele ei, sau cand te casatoresti iei pentru simplicitate numele de familie al sotului/sotiei. Din motive practice. Cum ar putea sa se transmita numele de familie prin 'sange' ? Si in cazul copiilor cu parinti necunoscuti, care totusi au si ei sange ? Intr-un singur fel te poate influenta numele de familie: la scoala la catlog. Fiind strigati alfabetic, de multe ori cei de la urma catalogului scapau de intrebarile-capcana pentru ca pana la urma se gasea cineva din cei dinainte sa raspunda.


Desdemonovici
Ion Zupcu - de Dinu Lazar la: 09/10/2004 17:44:08
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Web Special Edition Prints
***************************************************

Available for a limited time only:

October15-December15,2004

(Internet orders only - Not available from galleries)

These BLACK and WHITE artist-made silver gelatin prints are offered in 7"x7" size mounted on a 16"x20" cotton rag, acid free, four ply museum
board.
The number in the edition is determined by number of photographs sold.
Each print is signed on the front and stamped on the back of the mat.
Please send personal check or money order between

October15 to December15, 2004

to:Ion Zupcu
88-63 Myrtle Ave.
Glendale, NY 11385

Once the ordering period has closed, all prints in the edition will be
made, signed, numbered and shipped within six days, right before the
Christmas.

Thank you

Ion Zupcu
www.ionzupcu.ro
#24564 (raspuns la: #24450) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...