comentarii

pascal bruckner iubirea fata de aproapele


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Iubirea si cautarea adevarului - de ionel la: 22/03/2004 15:25:23
(la: Nevoia de oameni)
Agreez oarecum cu eseul tau, dar consider ca ai uitat sa mentionezi un lucru important si anume ca unii incearca sa transcendeze natura lor umana, si in unele cazuri chiar atractia asta instinctuala fata de aproape (ex. calugarii, ascetii). Transcendenta nu este neaparat opusa iubirii aproapelui, putand fi chiar ortogonala sau suprapusa, dar poate fi coplesitoare si mult mai benefica decat orice iubire pamanteasca.

Unii cauta transcendenta in religie si putini o gasesc. Altii o cauta in cultul adevarului (daca poate fi numit astfel), sau/si in deconstructia miniciunilor ce ne invaluiesc de la nastere. Care este adevarul despre om si rolul lui in univers? Asta este ceva ce iti poate usor consuma viata. Setea de cunoastere e o iubire a adevarului, iubirea omului ca idee nu ca intruchiparea defecta ce este.

La urma urmei, iubirea pamanteasca si nevoia de oameni sunt foarte probabil la randul lor doar paleative, recunosc mult mai presus decat consumerismul sau adictia de putere.
Iubirea aproapelui - de SIMONA MARIA la: 29/06/2004 21:34:28
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Sunt foarte elocvente exemplele pe care le dati si intr-adevar esenta crestinismului sta in cele 2 porunci primordiale,iubirea de Dumnezeu si iubirea aproapelui,pentru ca cum putem noi zice ca-l iubim pe Dumnezeu pe care nu-l vedem dar nu iubim aproapele care este tot timpul linga noi.
Eu as mai completa ca intr-adevar ar trebui sa ajungem la un asmenea nivel de credinta incat sa putem muta muntii din loc ,sa facem in asa fel incat si la o cearta cu aproapele nostru ,noi sa fim ce-i care cerem iertare ca l-am suparat chiar daca el nu are dreptate.
Doamne ajuta
#17007 (raspuns la: #16933) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
Relatia cu Dumnezeu si iubirea - de pr Iulian Nistea la: 17/08/2004 01:21:28
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna, mya.

La ce incercare ti-ai propus sa ma pui !

1. Relatia fiecaruia cu Dumnezeu e una mai tainica, mai personala si mai intima decat relatia de iubire dintre doi soti... Asa cum nu ne punem prietenii sa ne povesteasca despre relatiile lor intime (fara numai daca biruie perversitatea in noi), tot asa nu cerem oamenilor sa ne vorbeasca despre relatia lor cu Dumnezeu. Sfintii Parinti mergeau chiar mai departe si considerau impudic chiar si a privi pe cineva cum se roaga...

2. Acum, despre iubire suntem obligati sa vorbim, ca doar e fundamentul predicii Mântuitorului: "Porunca noua va dau voua : sa va iubiti unii pe altii, precum Eu v-am iubit pe voi". Dar si aici trebuie sa fim discreti. Cuvântul IUBIRE e atât de mare pentru noi - "Dumnezeu este Iubire", spune Sf. apostol Ioan Evanghelistul - încat ni se cuvine o oarecare prudenta in folosirea lui, mai ales ca e astazi mult intrebuitat abuziv in relatiile dintre un baiat si o fata, dintre o femeie si un barbat si in alte situatii. In plus, "iubire" si "dragoste" au atâtea conotatii astazi incat nici nu e sigur ca intelegem acelasi lucru prin acest cuvânt intr-o discutie cu cineva...

Pentru aceste motive, eu personal incerc sa folosesc alte cuvinte mai omenesti si mai accesibile (chiar daca Iubirea-Dumnezeu ramâne modelul): prietenie, relatie, relatie de prietenie, relatie personala. Iar pentru "iubirea aproapelui": atentia la aproapele, trezvia, atentia la nevoile celui de lânga noi etc.

Iarta-ma, mya, sper ca nu te-am bruscat cu aceste rânduri. Sunt insa niste clarificari importante cred pentru discursul nostru in genere, când folosim cuvinte mari ca: iubire, adevar, libertate etc.

Toate cele bune.
pr_iulian

inistea@yahoo.com

- http://www.nistea.com (Spiritualitate si Literatura)
- http://www.egliseroumaine.com (Biserica Ortodoxa Româna din Paris)
- http://www.icones-grecques.com (Icoane bizantine)
#19888 (raspuns la: #19781) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
energie venita din iubire (pentru AlexM) - de dinisor la: 05/09/2004 16:04:18
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
poate ca esti prea tanar ca sa intelegi... poate ca nu ai iubit cu adevarat... poate ca nu ai fost indragostit cu adevarat...

La varsta adolescenta, infatuarea este usor confundata cu dragostea. Ajunsi insa la varsta adulta, matura, ne dam seama ca toate acele valuri de drag ce le-am trait in adolescenta nu au fost altceva decat spulberari de imaginatie.Iubirea adevarata vine cu timpul. Trebuie sa fii iubit mult ca sa simti energia ce ti-o daruieste. Mi-amintesc de timpul in care eram indragostia de el. Puteam sa fac orice! Nimic nu imi statea in cale si niciodata nu eram obosita. Nu ma sleia de puteri (cum precizasi tu) ci dimpotriva imi daruia putere. Cred ca avea de-a face cu faptul ca fericirea venita din iubire inlatura toate obstacolele, nu existau probleme! Fericirea, iubirea nu pot obosi. Nu cata vreme sunt impartasite. Nu cata vreme daruiesti si primesti! Nu cata vreme exista in tine si pentru cel de langa tine.

"Smecheria" la mijloc care nu o stii tu este aceea de a-ti deschide sufletul, de a te lasa purtat de vant, de a ignora semnele de intrebare ce incearca sa-ti intunece sentimentele. Iubeste si atat! Si astfel vei capata energia! Multi dintre semenii nostrii fac greseala de a rascoli din trecutul celui iubit, de a se impovara cu povesti si trairi ce nu le apartin sub pretextul de a cunoaste mai bine aproapele. Consider o greseala, si o pierdere de energie. Cunoaste omul asa cum este cand ti-a aparut in viata! Fii prezentul lui , fii viitorul lui! Lasa-i pe cei ce i-au apartinut in trecut sa duca povara. Tu bucura-te de prezent si zambeste sansei de a avea un viitor . Astfel vei putea folosi energia pentru a cladi mai departe lumea voastra, ca cuplu.

As putea sa iti vorbesc o vesnicie despre asta. Dar poate ar fi prea mult. Incearca sa citesti si printre randuri. Intotdeauna o parte de adevar se ascunde printre randuri, in semnificatii...

Sper sa fii fost de ajutor...


_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!
#21102 (raspuns la: #21093) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
viata... ca iubire pura! - de dinisor la: 09/09/2004 20:27:10
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)
ascult The Bangles! si citesc inca odata subiectul propus de tine. Si imi pun intrebari...

viata ... ca iubire pura! hm...incerc sa nu imi aud gandurile. Aminteai de implicarea totala a fiintei,a celor doua jumatati ...prin formarea unui tot...atunci poti iubi si poti sa te daruiesti iubind. ce faci insa cand nu intalnesti cea de-a doua jumatate in drumurile tale? cand cautarile te ratacesc... cand imaginea jumatatii se oglindeste in fete mincinoase...cand pierzi puterea de a porni din nou la drum...iar daca o faci pasii te poarta in directie opusa...cand esti aproape de destinatie dar nu stii, si din teama te indepartezi mai mult... cand refuzi sa privesti in jur pentru ca esti satul sa vezi fete ascunse...?

tu spui ca ai trait viata... ca iubire pura... eu zic ca ai avut sansa, binecuvantarea. ma intreb insa, cati dintre pamanteni primesc acest dar?

viata noastra isi are dimensiunele ei...timpul ne este daruit. din prima clipa ca fiinte. cu trairi , stari sufletesti, dorinti. timpul e un dar. il primim si il putem darui. este cel mai pretios dar ce-l putem darui...

_______________________________________________________
Viata este timpul ce ne-a fost daruit, de la prima pana la ultima clipa!
aproape barbati - de (anonim) la: 14/12/2004 16:22:20
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
Nu doresc sa critic ,dar nici nu pot fi de accord cu anumite idei intalnite aici.Nu stiu daca barbatii romani sunt jalnici , mai degraba principiile dupa care se ghideaza sunt.E trist intr-adevar faptul ca am reusit sa atingem anumite culmi in diferite domenii ,dar nu am reusit sa schimbam mentalitati de pe vremea bunicilor noastre.Daca e vina femeilor?Poate , poate e mai convenabil asa ,dar cred totusi ca vina se imparte.Atunci cand cineva -nu conteaza sexul -constata ca a facut o greseala nu face nimic pentru corectarea acesteia, sau se mai intampla si sa incerci ,dar rezultatul sa fie aceelasi.
''Barbatii sunt cocolositi si alintati'' ,daca nu ar fi, acesta ar constitui un nou motiv pentru care femeile ar fi judecate ,deci ideea era ca oricum ar fi nu e destul de bine pentru barbati.Ce ar trebui sa faca o femeie ca sa fie considerata aproape egala cu un barbat- e drept in multe privinte nu pot fi considerati egali,egalitatea poate fi relativa.E clar ca o femeie ,in Romania nu are aceleasi posibilitati de afirmare ca un barbat.Si pe cine ar trebui sa ucidem, sa lovim sau sa maltratam ca sa avem ceea ce ne dorim?Ce ar trebui sa facem ca sa fie stabilita dreptatea in tara asta?????
Barbatii nu sunt cele mai importante fiinte de pe Pamant ,caci in fata lui Dumnezeu toti suntem egali ,si daca va iubim-noi femeile ,nu inseamna ca nu mai avem si alte prioritati in aceasta viata.Imi pare indaratul acestei afirmatii o unda de aroganta.DA, sigur gresim ca sunteti centrul universului nostru ,ca va iubim cu disperare ,ca sunteti lumina ce ne ghideaza pasii prin intunericul vietii,ca suntem orbite de dragoste sub influenta careia se sterg toate supararile provocate,dar nu e greseala noastra ca sentimentele nu sunt impartasite ,ca suntem tratate necorespunzator, pentru ca barbatii habar nu au ce este respectul in primul rand pentru ei si apoi pentru cei din jur.Suntem sclave ale iubirii da ,si deci si ale barbatilor spre rusinea noastra.Oare nu ar trebui sa mai iubim?Ar trebui sa ne schimbam sufletele, materia creierului nostru,caci doar asa stim sa iubim oferind tot ce este inlauntrul nostru.
Atat a avut de spus o romanca din Ploiesti.
#31625 (raspuns la: #28880) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
aproape de curcubeu - de carmen-mihaela la: 09/04/2005 04:12:41
(la: iar plouă)
m-am intors.
cu bucurie si cu tristete plec iar, necajita ca o poezie, atat de aproape de culorea iubirii vazuta prin lentila de apa, s-a prabusit in ograda bunicilor cu obiceiurile lor terestre.
daca totul s-ar fi terminat la:
"când plouă nu avem voie să aprindem lumina" ar fi fost aproape perfect;
daca 'tu vei fi sarea şi piperul cuvintelor mele/copiii îşi vor deschide guriţa ca la păştiţe când vor auzi de tine" puteau sa ramana printre randuri ar fi fost perfect, pentru ochiul meu de cititor desuet dar exigent.

c.m.
iubire?acum serios vorbind... - de Corinutza la: 19/05/2005 19:35:30
(la: iubire? acum serios vorbind...)
Foarte serios vorbind iubirea este un subiect pe cat de delicat pe atat de complicat si greu de incadrat. Cum totul sau ma rog aproape totul este relativ, cu siguranta ca putem cu succes aplica teoria relativitatii.
Revenind , parerea mea despre cele cateva randuri este cam asta: exista oameni carora raul , suferinta si tristetea nu le mai pot cauza rani , ei fiind practic amortiti sau mai exact traitori intr-o stare aproape catatonica apropiata autismului. Nu mai sunt in stare sa simta sentimente altadata foarte la indemana.Ranile vechi cicatrizate urat se vad numai de initiatii care din mila sau teama nu mai dau importanta persoanelor atinse de rau.
Iubirea exista sub diferite forme. Daca nu ar exista , nu s-ar mai vorbi despre ea , nici ca sentiment , nici ca tema filosofica . In schimb poate sa apara sentimentul de iubire imposibila care duce in final la concluzia, stupida desigur , ca iubirea nu exista , doar si pentru ca unul dintre noi nu a primit suficiente dovezi de iubire , pretentiile lui fiind daca nu absurde atunci cu siguranta prea mari. Iubirea este un subiect foarte deschis si orice relatie poate debuta cu intrebarea " Exista iubire ?", dar vietile noastre actuale nu ne mai permit luxul de a filosofa la infinit si de a cauta romantismul sau bunatatea celor din jur. Ne putem limita la un trai corect si rezervat , pastrand intacte sentimentele noastre pentru momentele de adevarata revelatie in iubire. Nu trebuie sa grabim iubirea.. Avem ce sa iubim Slava Cerului in locul unei persoane gresit alese , in cazul in care suntem atat de singuri pe lume ( nu avem rude, copii, bunici,etc...). Putem incepe prin a oferi iubire, daca ea exista in noi ( si cu siguranta exista!)sub cele mai diferite forme sau NU, daca nu simtim nimic pentru nimeni si/sau nimic. Dar atunci ar fi de preferat si o vizita la medicul specialist.
Inchei aici fara pretentia de a fi un mare cunoscator. Subiectul abia deschis poate oferi idei dintre cele mai interesante . Important ar fi sa gasim cheia problemelor, astfel incat impreuna sa fim mai buni, pentru noi si pentru ceilalti. Astfel am demonstra fara mare efort ca iubirea exista...Alex?
Iubirea platonica este mutilare intelectuala... - de DESTIN la: 04/06/2005 17:28:34
(la: Dragostea platonică: un "mit" dărâmat?)

Dragostea carnala, dependenta de instincte;
Dragostea platonica, dependenta exclusiv de sentimente;

Dragostea implinita, contine suma celor doua.

Un echilibru intre cele doua componente este idealul de atins in dragoste.

Blaise Pascal spunea asa: " A iubi inseamna cautarea jumatatii intregului din care ai facut candva parte".

Iubirea este cea mai integrala si mai delicata marturisire a unui suflet ce isi dezvaluie adevarata sa natura.

Iubirea platonica este mutilare intelectuala...

Cu bine,
Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
iubirea ca experienta de a trai - de maria30 la: 13/06/2005 16:48:03
(la: iubire? acum serios vorbind...)
am aproape 30 de ani si am crezut ca stiu ce inseamna sa iubesti... am confundat insa iubirea cu un foc de paie, cu o orbire si cu o obisnuinta de colegi de apartament...
am fost casatorita mai multi ani, am inceput la un moment dat sa simt nepotrivirea din ce in ce mai acut, pana cand a devenit prapastie... si nu vorbesc aici de perceptia mea (subiectiva, deci posibil deformata), ci de realitatea confirmata de cei din jur...
iubirea tine de experienta... daca ne referim la iubire ca pasiunea aceea romantica, idealista si extremista, atunci, dupa parerea mea, iubirea nu exista, pentru ca nu e sustinuta in substanta, nu are stabilitate...
dar daca iubire inseamna o capacitate de a trai plenar, lucid, constient si nevertheless afectiv o relatie, in extremis capacitatea de a empatiza cu semenii, de a te ridica deasupra aparentelor si de a intelege ratiunile intime si individuale ale gesturilor sale, atunci pot sa spun ca aceasta e iubirea adevarata...
de-asta spun ca iubirea tine de experienta... tine de asimilarea greselilor, de intelegerea mecanismelor care au dus la rezultate nedorite in situatii similare, tine de deschidere si sinceritate, de acceptarea de sine si de cei din jur, de "to be at ease with the world"...
iubirea adevarata nu te face posesiv, nu-ti dezvolta aspectele negative ale personalitatii, pentru ca exista in ea puterea de a intelege lucrurile si din perspectiva celuilalt, si de a mentine astfel fragilul echilibru dintre "vreau", "pot", "trebuie"...
iubirea adevarata iarta si merge mai departe... ea nu depinde de "accidentele" de comportament ale celui drag, pentru ca oameni suntem toti si supusi greselii... iubirea adevarata priveste in zare, pe deasupra amanuntelor, si vede "drumul de caramida galbena" al lui Dorothy (Vrajitorul din Oz) si stie ca esenta ei este caldura si armonia, asa cum "esenta pasarii e zborul, esenta unei caravane e mersul ei prin desert catre o tinta" (Antoine de Saint-Exupery, "Citadela")...
va scriu din mijlocul unei iubiri adevarate... care nu-mi lasa loc pentru temeri, pentru indoieli, pentru jumatati de masura... este adevarat ca atunci cand iti intalnesti sufletul-pereche, simti asta din prima clipa...
si mai e ceva... eu cred ca iubirea incepe cu sufletul si se implineste in trup... noi asa am inceput sa iubim, intai simtindu-ne sufletele impreunate intr-un tango teribil de terestru, cu vise posibile, nu probabile, cu target-uri care se ating progresiv, fara sa ardem etapele si fara joc de scena... dupa care am inceput sa ne dorim unul pe celalalt...
dorinta de a ne uni, care se reflecta in senzorial... dar fara un tremur al sufletului, ramane o impreunare comuna... sufletul meu locuieste in spatele pleoapelor lui... ochii lui imi vorbesc fara cuvinte, cand ii vad incep sa se miste lucruri in mine, sa se disloce si sa se reaseze dupa patternurile lui...
iubirea fara incredere totala e ca o palma pe care ti-o tragi singur in oglinda, ca si cum ai spune "nu te cred pentru ca nu sunt in stare sa ma cred pe mine capabil de asta"... in mainile acestui barbat imi pun viata fara second-thoughts...
stiu ca sunt inclusa in deciziile lui si ca, desi nu intotdeauna timpul o permite, imi acorda atentie de o intensitate care vorbeste de la sine...
timpul petrecut cu el e quality-time, cu naturalete si substanta...
aud uneori oamenii indragostiti spunand "mi se pare ca visez... ciupeste-ma sa ma conving ca mi se intampla"... la noi nu-i asa... STIM ca nu visam si nu construim castele de nisip...
nu stiu daca el a mai iubit asa... dar stiu ca eu nu banuiam ca exista ceva atat de frumos si plin si lipsit de ambiguitati, fara cautari gen trial-and-error ("incercare si eroare") cum este ceea ce traiesc acum...
nu stiu ce am facut ca sa merit sa mi se puna dinainte o cupa plina cu rasarituri de soare si ape limpezi...

cu speranta ca m-am facut inteleasa si dorinta sa intelegeti ce va povestesc eu traindu-le la randul dvs, nu insirand cuvinte,
maria
"sa iubim pe aproapele nostru - de Cassandra la: 28/10/2005 13:49:04
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
"sa iubim pe aproapele nostru ca pe noi insine"

ROFLMAO, nici daca am fi toti clone relationate genetic 100%. Exista insa exceptii: relatia intre mama si fii poate fi altruista. si mai pot fi date exemple dar sint extreme, cazuri izolate de persoane care au reusit sa-si invinga instinctul de supravietuire. Insa nu este reprezentativ pentru adevarata fire umana pe care multi ne ferim sa o recunoastem...
Si cind te gindesti ca este suficient sa ne respectam unii pe altii si sa intelegem ca normele etice si morale sint norme care asigura o buna convietuire... "Nu face altuia ce tie nu-ti place" este mult mai de bun simt si mai omeneste posibil. Hmmm, iata dupa mii de ani de "iubire a aproapelui" unde ne aflam...

" Religia crestina ne-a invatat sa iubim pe aproapele nostru ca pe noi insine."

Nu numai religia crestina, care la rindul sau se bazeaza pe alte religii si filozofii. Iata de exemplu, Mo Tzu spunea sute de ani inainte de aparitia crestinismului:

"Daca fiecare individ ii iubeste si ajuta pe ceilalti, atunci ea sau el la rindul sau va fi iubit si ajutat de altii. Daca un individ uraste sau face rau celorlalti, atunci va fi urit si va primi rau din partea celorlalti. Daca toti indivizii incearca sa se iubeasca si sa se ajute intre ei, atunci ei vor incerca sa evite sa-si faca rau unul altuia.

Daca toti i-am trata pe ceilalti cu aceeasi iubire si respect cu care ne-ar placea sa fim tratati, atunci nu ar fi nici un motiv care sa duca la conflicte intre oameni, sate, state etc."

Ca sa nu mai vorbim de Confucius care invata simple reguli morale: sa-i iubim pe ceilalti, sa ne onoram parintii, sa facem ce-i bine in loc de ceea ce ne este avantajos, sa practicam "reciprocitatea" - nu face altora ceea ce tie nu-ti place, sa ne conducem dupa exemple morale si nu dupa forta si violenta etc.
#82351 (raspuns la: #82317) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
iubeste...traind iubirea, sau - de gabi2377 la: 10/01/2006 20:44:28
(la: iubeste...traind)
iubeste...traind iubirea, sau iubeste...traind viata pur si simplu. a iubi fara sa fii iubit, cel mai greu lucru, dar nu necesar. a iubi (de unul singur) viata in sensul cel mai inalt e ceva APROAPE imposibil. a iubi viata la modul cel mai lejer poate fi si calea de a trece pe linga ea
iubirea imposibila - de sori67 la: 21/07/2006 21:26:58
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
E O ORA DESTUL DE TARZIE ACUM CAND SCRIU .Incerc sa comentez acel subiect interesant pe care cineva la propus;'' IUBIRE IMPOSIBILA"
Ei bine , o iubire imposibila traiesc chiar eu in acest moment! PANA IN URMA CU APROXIMATIV o luna am avut o relatie ,care dureaza de 4 ani cu un tip,acum sunt singura,eu am hotarat sa o termin cu el pt.ca am descoperit dupa acesti 4 ani ca nu avem idealuri comune. Acum cand totul s-a terminat ,o sa vi se para incredibil,dar mi-e dor de el,nu pot sa ma atasez de nimeni ,i-mi aduc aminte doar de lucrurile frumoase dintre noi ,si plang!Am trait o poveste de dragoste unica, era ceva mai presus de noi ,mai presus de intelegere, ne iubeam si ne uram aproape in acelasi timp nu putem sta unul fara altul dar si cand stateam impreuna ne sarea tandara din orice simteam ca traim si murim in acelasi timp,tocmai de aceea eu am decis sa terminam ceea ce parea ca nu se va termina vreodata,desii acum mi-e ff greu dar se spune ca iubirea e ca un porumbel trebuie sa-l lasi sa zboare si daca se mai intoarce ...poate mai merita incercat ,daca nu ,viata merge inainte cu bucuriile si necazurile ei iar noi pamantenii avem datoria sa o trim pana la capat si sa incercam sa o facem frumoasa!
Oare merita sa ma mai gandesc la o ...iubire imposibila?! voi ce spuneti\?
Comentariu.Ce esta iubirea? - de angyal la: 21/07/2006 23:55:15
(la: Stim ce este intr-adevar iubirea?)
Da, am curaj sa spun ca stiu ce este iubirea.Am trait acea dragoste care se gaseste in filme,am simtit-o atit de la distanta cit si de aproape,
fara ca unul din noi sa fi fost posesiv.
Cuvintele sint prea putine in comparatie cu ce se simte,
Daca ar fi sa ramin singura ,doar amintirea gindului la aceasta dragoste
ma va ajuta sa depasesc clipele grele.
Cred ca am citit exact cum ai dorit,nu doar cu mintea.
iubire ciudta, iubire imposibila - de ely13 la: 10/08/2006 19:50:56
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
Mi se intimpla mie, acum
Sunt maritata si de un an am o relatie cu alt barbat, care este divortat si are o fetita.De fetita m-am atasat f. mult.
Cu el ma intelegeam perfect, pina am intrat pe un site de matrimoniale unde i-am facut un profil prietenului lui cel mai bun.
A invatat cum sa faca profilul , si l-a facut si el, nu mi-a spus nimic.
De curind am vazut la el acasa 4 pagini cu nume si adrese de pe site-ul respectiv (ale unor femei), am avut un shoc.Nu stiu ce naiba a fost in mintea mea, chiar credeam ca nu voi fi decit eu in viata lui?
Desi stiam ca se va intimpla asta.
Nu stiu ce m-a shocat mai mult: faptul ca el cauta iubirea , sau ca nu a vb deschis cu mine despre asta.
A trecut aproape o sapt si nu mi-am revenit din shoc.

Cind stau si ma gindesc la sentimentele mele, realizez ca daca mi-ar fi spus sa divortez si sa fiu a lui, as fi facut-o cu ochii inchisi fara sa ma gindesc.
Oare il iubesc?
Dar acum, cind am aflat ca vb cu alte femei, nu mai cred ca e iubire pt ca daca mi-ar fi spus ce are de gind, l-as fi incurajat.
Are vreo logica ceea ce am spus?
Eu nu mai stiu.........
Sunt intr-o confuzie totala.
Ma puteti ajuta?
A trai o iubire imposibila - de patrik70 la: 20/08/2006 00:25:42
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
Am trait si eu o astfel de iubire si cred inca ca mai traiesc desi a trecut deja un an de la despartirea de ea,dupa tot acest timp inca mai simt in suflet iubire si durere in acelasi timp.
M-am casatorit si doar dupa citeva luni de casatorie am ajuns sa ne despartim ,sa ne impacam si iar sa ne despartim si iar... ,in acest dfel deapartirile dintre noi fiind la numar de 3 iar ultima fiind a 4 oara ramasa definitiva.Ma simt ca si cum m-am trezit dintru-n vis si realizez ca inca ma mai gindesc la ea ,ca nu pot sa mi-o scot din minte ,sau mai rau ,sa o aduc in discutie aproape zilnic...stiu ca nu se mai poate pt ca ea nu ma mai doreste in viata ei ,nu mai are cred sentimente pt mine sau chiar este deja cu un altul, desi ea ami spusese ca m-a iubit cum nu m-a iubit nimeni altcineva ...dar de dovedit ceea ce sustinea nu a dovedit aproape deloc ...spunem cuvintul ;te iubesc" dar de fapt nu simtim cu adevarat asta in suflet ,asa pot doar sa-mi explic de ce ea a dat voie parintiilor ei sa ne distruga casatoria ...dupa toate astea ma doare inca sufletul si simt goluri in stomac cind ma gindesc la ea ..uneori as vrea sa pun mina pe telefon sa o sun sa-i vorbesc..dar unde,stiu doar ca este undeva prin Roma ,alte ori ami vine sa urc in avion si sa plec acolo sa o caut ,dar unde sa caut acul in carul cu fin ..,alte ori ami spun ca totul este terminat si ca trebuie sa merg inainte cu viata mea ,dar este greu pt ca inca este in mintea si sufletul meu , ma doare ,ma chinuie zilnic aceste ginduri si simtiri.
ceva sfaturi ?

#140186 (raspuns la: #139618) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cice eu, cica tu, cica noi....si: iubirea! - de leilanur la: 02/12/2006 09:08:40
(la: ce este iubirea?)
Odata cucerite virfurile anilor,..avem unelte Doamnelor si Domnilor precum imaginatia,complexitatea cuvintului,dezmierdarea notei muzicale,si logica numerala insa la ce bun cind cu atita usurinta,viciu si virtute,sinele este inca un abis? Unica provocare!

Am realizat in timp cit de preocupati suntem ca noi insine sa iubim indiferent de cit de mult sau cit de putin sau de loc, alti ne iubesc pe noi. De unde aceasta incapatinare? De ce? I-mi cer scuze ca indraznesc dar ce inseamna a fi speriat de distanta? Inseamna cumva a fi speriat mai mult decit a fi speriat de a pierde persoana iubita?... Ma depaseste ironia. Poate iubirea ta ii confera niste momente placute dar nu indeajuns de importante ca sa vrea sa infrunte greutatile sau chiar si dorul. Tu iubesti?...atunci de ce nu abordati posibilitatea unei mutari a unuia dintre voi mai aproape? Chiar asa pe nepusa masa sunt curioasa daca-i vorba numai de distanta atunci cind il vei anunta ca te gindesti sa te muti linga el sau cu el ca de...doar ne iubim nu? sau este Ok numai daca ne iubim din apartamente diferite? Incearca. Asa, macar una dintre necunoscute o sa dispara sau toate. Doare, dar viata este superba asa cum este ea.
Textul de mai jos l-am mai postat tot pe tema iubiri aici in cafenea insa il repet pentru tine. Poate te va ajuta sa discerni ceva anume. Nu stiu. Poate.

******************************************************
Iubire?...depinde!! va referiti la iubirea de zi cu zi in care ne afundam de mai multe ori pe parcursul vietii sau la iubirile una, doua, max, max! trei care sunt de fapt cele in care ne gasim corespondentul sufletului? Acestea din urma sunt singurele demne de mentionat. Atentie insa...corespondentul sufletului este gasit in momentul in care indiferent de reactiile sau intimplarile zilnice, propria fiinta traieste cel mai intens numai in prezenta acelui corespondent sau cind in contact cu el/ea.
Corespondentul...de asemenea, chiar constient de existenta Dumneavoastra poate cu usurinta face ca alegerile proprii sa nu fie in conformitate cu adevarul propriu si un exemplu ar fi:....va iubeste mai mult decit pe sine insa din cauza parintilor bolnavi alege pe X. Financiar ii va scoate parintii la liman. Prin medicamentele cumparate de X, dinsii vor mai traii o perioada. Exemple sunt multe si cauzele difera de la caz la caz. Un alt exemplu ar putea fi simplul motiv ca, doar la un nivel de constient, corespondentul nostru, din frica pur si simplu alege in cele din urma pe altcineva care nu ii va marca pe viata in cazul in care relatia se destrama si prefera astfel. Ceea ce vrea sufletul nu neaparat controleaza sau influenteaza deciziile sau actiunile noastre. Unii dintr-e noi chiar prefera mediocritatea in loc de trairi extraodinare. Nu se impaca bine cu adrenalina, pierderea de sine intr-un altul/alta de frica de a nu ajunge exploatati si de a nu mai revenii cu picioarele pe pamint. Le este frica nestiind ca si a cade in genunchi se poate face cu demnitate. Sunt atit de multe de discutat pe tema aceasta. Ma bucur mult de observatiile facute pina acum. Singura grozavie ramasa insa este a da fata in fata cu acel corespondent pe neasteptate, dupa ani de zile , luni, mai ales daca nu mai face parte din viata noastra de zi cu zi si doamnelor/domnilor credeti-ma din suflet ca puteti fi maritate/insurati si rasmaritate/rasinsurati sau in alte relatii momentan sadisfacatoare insa daca vre-o data a-ti avut sansa de a va intilni macar cu unul dintr-e acesti corespondenti...nu ii veti uita niciodata si veti realiza asta mai tirziu...in momentele in care va vor sari inimile din piept pe neasteptate, (o nebunie!! sublima va spun!) din simplul motiv ca cineva le-a pronuntat numele sau ia-ti intrezarit pe trotuarul de vis a vis sau...si asta-i cel mai incredibil, va gasiti din nou fata in fata temir cum sau unde din pura intimplare. Sa vedeti atunci adrenalina ...din nefericire urmata de o cadere care implica telefoane urgente de descarcare, tigari, cafele, alcol,crize si poate chiar shopping care mi se pare cel mai josnic pentru ca ofera cele mai temporare si scurte momente de iniste si se incheie exact in momentul in care am inchis deja portofelul si am iesit din magazinul respectiv fara a realiza macar ce naiba am cumparat si ca atare intram in urmatorul si asa mai departe. Mental suntem....prinse/si in palpitatii si in a ne regla respiratia asa ca efortul de a ne uita in punga sa vedem ce ne, sau nu ne mai trebuie , ne depaseste asa ca sugerez in loc de asta, telefoanele si oprirea in prima cafenea, chiar aceasta! Ai facut bine...
Picky - de Sancho Panza la: 07/12/2006 20:48:27
(la: FRICA DE OGLINDA)
"Cine nu crede in minuni, nu e realist."

Totul pe materializarea dorintei lui Pascal de a avea un stapan.
Sa te fereasca toti zeii virtualitatii de asocierile cu Bruckhner si cu iubirea sa fata de aproape!!!:))))
Dar cred ca pana si lor le va fi greu sa mai faca ceva pentru tine.:(
sa rad? sa plang?...
#161934 (raspuns la: #161867) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sancho Panza - de picky la: 07/12/2006 21:59:10
(la: FRICA DE OGLINDA)
Adrian Fuchs :

Sa te fereasca toti zeii virtualitatii de asocierile cu Bruckhner si cu iubirea sa fata de aproape!!!:))))
Regretabil sa-l confunzi cu Pascal Bentoiu ! Ca sa te ajut, iti dau un indiciu : spre deosebire de caisa, piersica e ceva mai ... paroasa ...
Acum cred ca vei reusi sa-i deosebesti !
#161950 (raspuns la: #161934) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...