comentarii

patria și mama au dreptul la dragoste


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Nu e pacat... dar E pacat! - de Paianjenul la: 25/02/2004 00:37:14
(la: Preoti homosexuali?)
...In comentariul dv. referitor la subiectul "Preoti homosexuali?", d-le "schitroc", opinati:

..."...n'ai nevoie de nimeni pt. a'l gasi pe Dumnezeu"...

Si totusi, zic eu, se pare ca Dumnezeu a PREFERAT se descopere

lui Faraon prin patriarhul Iosif,
lui Naaman sirianul prin tinara slujnica evreica,
vaduvei din Sarepta Sidonului prin profetul Ilie,
imparatilor Nebucadnetar si Dariu prin profetul Daniel,
lui Saul din Tars (viitorul apostol Pavel) prin apostolul Anania,
famenului etiopean prin apostolul Filip,
sutasului roman Corneliu prin apostolul Petru... etc., etc....

Chiar si in cazurile in care Dumnezeu se descopera cuiva DIRECT prin VISE sau VIZIUNI, pasul urmator este ca persoana vizata sa fie pusa in legatura cu un mesager UMAN prin care Dumnezeu il va calauzi mai departe pe cel caruia i s-a descoperit.

Mai afirmati, d-le "schitroc":

"Eu cred ca relatia omului cu Dumnezeu este una de natura intima si personala. Cel mai bun exemplu poate fi o persoana spirituala care traieste in izolare, departe de orice societate umana si care totusi merita dragostea lui Dumnezeu..."...

Zic eu:

CATEGORIC, relatia omului cu Dumnezeu TREBUIE sa fie INTIMA si PERSONALA... si pentru a dezvolta si mentine o asemenea relatie, un individ are nevoie de momente de meditatie si rugaciune in SINGURATATE, in comuniune EXCLUSIVA cu Dumnezeu. TOTUSI, creat fiind ca fiinta sociabila si interactiva omul NU a fost destinat sa traiasca in stare de PUSTNICIE... si asta tocmai pentru faptul ca, intentia lui Dumnezeu este ca el sa impartaseasca SI altora experienta dobindita de el in momentele petrecute in comuniunea sa exclusiva cu Dumnezeu... si, la rindul sau, SI el sa beneficieze de experientele altora.
(...Profetul Moise a petrecut mult timp in pustia Madianului ca pastor... profetul Ilie obisnuia sa se retraga in locuri singuratice pentru rugaciune... Ioan Botezatorul traia in pustie... insusi Domnul Isus Hrisos se retragea adesea in locuri singuratice pentru a avea comuniune cu Dumnezeu Tatal... apostolul Pavel a trait singur in pustia Arabiei pentru o vreme... DAR, toti au avut nevoie de aceste experiente tocmai pentru a-i PREGATI pentru misiunile PUBLICE la care erau chemati ulterior...)...

Mai afirmati, d-le "schitroc":

"Inclin sa cred ca un homesexual (ca si un non-crestin: musulman, evreu, etc.) este judecat de Dumnezeu dupa cele 10 porunci si nu dupa orientarea sexuala sau religioasa, etc. Un exemplu: un prea-cuvios musulman are dreptul la dragostea lui Dumnezeu la fel ca un prea-cuvios crestin sau un prea-cuvios evreu..."...

Obiectia mea:

1) Orientarea sexuala

HOMOSEXUALITATEA este o forma de PERVERSIUNE sexuala, asa cum reiese si din textele biblice pe care insist sa le RE-citez in acest context, si vine in CONFLICT cu SPIRITUL poruncii a ZECEA - in cazul nostru - homosexualul POFTIND trupul aproapelui sau de ACELASI sex... act etichetat de Cuvintul lui Dumnezeu ca SCIRBOS:

ROMANI 1:26, 27 - "Din pricina aceasta Dumnezeu i-a lasat in voia unor patimi SCIRBOASE; caci femeile lor au parasit intrebuintarea fireasca a lor intr-una care este impotriva firii; tot astfel si barbatii, au parasit intrebuintarea fireasca a femeii, s-au aprins in poftele lor unii pentru altii, au savirsit PARTE BARBATEASCA cu PARTE BARBATEASCA lucruri SCIRBOASE si au primit in ei insisi plata cuvenita pentru RATACIREA lor."

1 CORINTENI 6:9 - "Nu stiti ca cei NEDREPTI nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu? Nu va INSELATI in privinta aceasta: nici curvarii, nici inchinatorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici SODOMITII!, nici hotii, nici cei lacomi, nici betivii, nici defaimatorii, nici hraparetii nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu."

1 TIMOTEI 1:9,10 - "...caci stim ca Legea nu este facuta pentru cel NEPRIHANIT, ci pentru cei FARADELEGE si nesupusi, pentru cei NELEGIUITI, si PACATOSI, pentru cei fara evlavie, necurati, pentru ucigatorii de tata/mama/oameni, pentru curvari, pentru SODOMITI!, pentru vinzatorii de oameni, pentru cei mincinosi, pentru cei ce jura strimb si pentru orice este impotriva invataturii sanatoase:-"

Ce alta concluzie s-ar putea trage din aceste versete, decit ca - LA FEL ca si in cazul celorlalte pacate enumerate mai sus - si pacatul homosexualitatii... NERECUNOSCUT... NEREGRETAT... si NEPARASIT... conduce la EXCLUDEREA pacatosului din Imparatia lui Dumnezeu?!...

CUM deci, se reconciliaza parerea dv. - TOLERANTA fata de homosexualitate - cu aceste declaratii atit de NEECHIVOCE ale Cuvintului lui Dumneze, privind homosexualitatea?!...

2) Orientarea religioasa

Cu ani in urma, la o intrunire a Departamentului Cultelor din Romania, Dl. Moses Rosen, seful de atunci al Cultului Mozaic din Romania, afirma ceva in genul urmator: "Noi, membrii diferitelor culte si denominatiuni religioase sintem ca niste turisti care au pornit sa cucereasca culmea unui munte: am pornit toti de la poala muntelui, din puncte DIFERITE, si urcam pe poteci DIFERITE... dar in final ne vom intilni cu totii in ACELASI punct: in virful muntelui!..."... In alte cuvinte, domnia sa voia sa insinueze ca NU conteaza FELUL in care ne inchinam lui Dumnezeu - presupunind ca ne inchinam ACELUIASI dumnezeu - atita timp cit o facem cu inima SINCERA...

Oare asa sa fie?

Cain si Abel erau doi INCHINATORI, care au primit ACEEASI instruire religioasa, de la ACELASI "teolog" - Adam, tatal lor care, chiar si dupa caderea in neascultare a continuat totusi sa comunice cu Dumnezeu. Amindoi - Cain si Abel - se inchinau ACELUIASI Dumnezeu, si... faptul ca si Cain a adus o jertfa din "CELE MAI BUNE roade ale cimpului" sugereaza SINCERITATEA lui de inchinator. Si TOTUSI, aceasta sinceritatea NU a garantat ACCEPTAREA jertfei sale de catre Dumnezeu, tocmai pentru ca (substituind jertfa de SINGE cu produse agricole "fara singe") si-a luat libertatea de a altera FELUL in care fusese instruit sa se inchine!...

CATEGORIC, "un prea-cuvios musulman are dreptul la dragostea lui Dumnezeu IN ACEEASI MASURA ca un prea-cuvios crestin sau un prea-cuvios evreu..."... Dar - la fel de CATEGORIC - religiile musulmana, crestina sau mozaica NU au cum sa fie adevarate TOATE TREI in acelasi timp! Dumnezeu doreste sa-i aduca pe cei trei prea-cuviosi la UNA din aceste forme de inchinare, caci numai UNA poate sa fie ADEVARATA (inchinarea in Duh si in ADEVAR!...)... Duhul Sfint Mingiietorul este gata sa conduca "in TOT adevarul" pe ORICE individ care este 100% dispus sa accepte acest ADEVAR...


#10508 (raspuns la: #10114) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
''Timshel" - de Intruder la: 08/01/2006 01:48:15
(la: Un adolescent)
Sunt un adolescent (17 ani). Sunt deseori foarte confuz.

multi inainte...daca n-ai fi confuz, n-ai fi om ci un robot sau o marioneta...

Mi se schimba foarte usor prioritatile , sau imi scapa din vedere.
Prioritati: sa lucrez si sa invat cat mai mult la mate si fizica
la mate e (relativ!) mai usor de invatat fiindca mi-a placut din clasa a 5 a (sunt a 11 a) , dar la fizica e mai greu , fiindca nu stiu ( am lucrat numai inainte de meditatzii , in a 11 a m-am apucat de meditatzii si la orele de clasa , la care am o profesoara care nu stiu sa explice cum se fac problemele si face varza teoria cand ne-o preda)


e normal sa-ti schimbi prioritatile la 17 ani si sa oscilezi...si totusi, esti constient ca trebuie sa pui mana pe carte!
sa-ti spun ceva: cat am fost in scoala gimnaziala si-n liceu i-am invidiat pe cei care stiau bine matematica...mie nu mi-a placut matematica, la liceu am fost intr-o clasa de uman...am impresia ca matematica nu trebuie s-o inveti ci s-o ''simti''...
spui ca profa de fizica nu stie sa explice...nu-i nici o rusine sa recunosti ca n-ai inteles, nu-i nici o rusine sa-ntrebi ci, sa te prefaci c-ai inteles!
daca profa de fizica face meditatii (gratuite, pentru care NU e platita!!!), inseamna ca-si da interesul...habar n-ai ce satisfactie are un profesor cand un elev il intreaba si cere lamuriri!

Eu ma pregatesc sa urmez Automatica , si deci la scoala ar trebui sa bag la greu mate si fizica. Dar sunt dezamagit de mine si de felul in care ma pregatesc , am impresia ca sunt prea lenes si ca nu o sa fac fata daca m-as duce la o asemenea facultate. Daca as intra la Academia militara ar fi si mai bine , dar nu cred ca ma suficient de hotarat pentru asa ceva , ar trebui sa ma pregatesc mai mult si sa fiu mai constiincios cu invatatul.

eu zic sa consulti site-urile unor facultati, sa gandesti singur si fara sa te influenteze cineva...nimeni, nici familia, nici prietenii nu stiu mai bine ce poti si ce vrei tu...cum ti-a scris si maan, cred c-ai sa te descurci; poti munci cu o jumatate de norma undeva, poti munci la ''negru'', nu conteaza!...am avut colegi si colege de facultate care spalau vase si prajeau cartofi pe la Mc Donald's, lucrau in vreun service-auto sau pentru vreo firma...eu n-am fost un copil de bani gata, numai ca locuiam in Bucuresti (locuiesc si-acum) si facultatea am facut-o tot in Bucuresti...crede-ma, cateodata eram invidios pe colegii care locuiau la camin si povesteau de-ale lor...ne-mprumutam bani unii altora, imparteam o pizza in doua, in trei sau in patru si dintr-o sticla de bere beam si cate 6-7 insi...cateodata ne scotoceam prin buzunare pan' la ultimul maruntis sa cumparam o carte sau un buchet de flori la o fata...sunt amintiri frumoase chiar daca-mpuscam leul...tu invata si intra!
daca n-ai sa intri, nu-i bai, lucrezi un an undeva si dai iarasi examen!!!

Cred ca am si parti bune si parti rele. Insist asupra partilor rele ; sunt o persoana foarte vicioasa , folosesc cuvantul asta fiindca in anumite momente nu-mi pot invinge pornirile si ajung sa ma cert cu mama sau s-o dau in bara in anumite situatii diverse.
Partea buna este ca sunt un idealist


''foarte vicioasa''...am impresia ca esti prea nemilos cu tine!
cine crezi ca-si poate infrange pornirile la 17 ani?!...trebuie sa ai rabdare cu tine si cu ceilalti din anturajul tau...pune-te macar un minut in locul ''celuilalt'', gandeste putin si de cealalta parte a baricadei...apoi, incearca sa te cunosti asa ''rau'' cum zici ca esti!...nu trebuie sa te amagesti si sa te-mbeti cu apa rece, nici sa-ti gasesti ''pacate'' cu lumanarea...invata sa nu-ti fie niciodata rusine de sentimentele tale, de pornirile tale, de gandurile tale cele mai intime, de dorintele tale...la cat de perversa e lumea in care traim, un ''viciu'' trecator e floare la ureche.
idealist sunt si eu, chiar daca m-am lovit cateodata de pragul de sus sau am dat cu capul in usa...;)

Sunt narcisist , superficial , mandru , increzut , egocentrist , malitios , si multe altele. Multa vreme nu am observat aceste defecte ale mele , ma credeam perfect. Dar pana la urma am reusit sa aflu ca aceste caracteristici sau dominante ale personlitatii mele sunt DEFECTE.Am incercat si incerc inca sa le corectez , rezultate , nu stiu... oarecum bune.

cine n-are defecte, sa arunce primul piatra...esti constient de defectele astea?...ok, inseamna ca ai castigat o bila alba de la viata!
ca sa invingi un ''dusman'' trebuie intai sa-l cunosti...

Sunt dezamagit de familia mea , nu ca ar fi o familie groaznica, dar pur si simplu as fi vrut mai mult de la ei. As fi vrut poate parinti care sa-mi cultive dragostea pentru matematica , sa ma incurajeze si sa ma sprijine neconditionat sa ma iubeasca mai mult. Nu sa-mi spuna sau sa se preocupe cel mai mult de cum sa faci un ban sau cum sa ai grija de casa si sa spuna dup-aia "Cum nu te iubesc? Nu vezi cate fac pentru tine? Ca am dureri de spate dupa cata treaba fac!" Da , dar eu vreau sa ma iubesti si sa ma lauzi , stimulezi mai mult mama!!!

aici, da-mi voie sa-ti spun ca esti putin nedrept!
inca nu stii cum se castiga un ban, habar n-ai ce-nseamna sa-l imparti si s-ajunga pentru casa, pentru masa, pentru scoala ta, pentru facturi, pentru transport, pentru cheltuieli neprevazute, pentru meditatiile tale, pentru imbracaminte, pentru incaltaminte, pentru impozite, pentru medicamente, pentru distractie (daca mai ajunge...)!
pai am impresia ca mama ta este o femeie exceptionala!...incearca sa COMUNICI cu ea, sa-i povestesti banalitati, sa-i spui un banc (nu deocheat!), sa-i povestesti un film, sa barfesti un coleg, s.a...fiecare cu firea pe care-o are, nu toti pot spune ''te iubesc'' sau ''bravo'' la comanda...la 17 ani nici nu ti-ar sta bine sa fii asa ''mamos''...:))

Off!!! Poate gresesc... Nu poti schimba persoanele din jurul tau , poti schimba ceea ce faci tu , sa am eu o atitudine ireprosabila , sa fiu eu un exemplu pentru mine insumi si sa nu astept sa vina cineva si sa aiba grija de mine , sa faca din mine ceea ce vreau eu sa devin. Dar mi se pare asa greu , am asa putina incredere in mine , vreau intotdeauna cele mai bune rezultate , dar cand vine vorba de munca , dau inapoi , ma plictisesc.

nu, nu poti schimba pe nimeni si asa-i bine!
nu trebuie sa ai o atitudine ireprosabila, nu esti nici sfant, nici inger, nu te mai crampona de chestia asta...ti-am zis: pune-te uneori in locul ''celuilalt'', incearca sa-i justifici purtarea si acorda-i o sansa, cat de infima!
si eu ma plictisesc de munca, las' ca lenea n-a omorat pe nimeni...axeaza-te pe examenul de bacalaureat si apoi pe intrarea la facultate!

Mama mea este invatatoare. Are impresia ca le stie pe toate , nu vreau niciodata sa lase de la ea si spuna ca eu am dreptate.Cateodata ma cert cu ea doar fiindca ma enerveaza faptul asta ca ea vrea sa fie in fata mea fara greseala si eu sa nu-i pun niciodata la indoiala sfaturile.
Cand eram mic deseori mi se spunea : "Comentezi?!" ,"Fa ce ti s-a spus si nu mai comenta!"
Vroiam argumente pentru orice lucru care mi spunea sa-l fac. Si deseori mi se parea ca nu trebuie sa fac ce zice mama , fiindca nu are dreptate. Acum parca sunt mai flexibil.


eh, toate mamele au impresia ca le stiu pe toate...si maica-mea este invatatoare (inca); uneori si-acum ma ia la refec si uita ca nu mai sunt in clasa IV-a...
nu mai cauta argumente, unii parinti au impresia ca nu-i nevoie sa dea explicatii copiilor...ca sa te descarci, cateodata zi ca ea si fa ca tine fara ca ea sa-si dea seama...e doar un compromis mic si nu cred sa se iveasca repercusiuni majore...(vezi, nu-i spune ca te-a invatat Intruder).

Fratele meu este cu 10 ani mai mare decat mine si este un taciturn. Ii place mai mult sa stea plecat de acasa decat cu mine si cu mama , sau sa stea acasa si sa nu comunice deloc. Mie mi-e indiferent , mi se pare ca e o piedica pentru mine si mama mea , desi e angajat. Vorbeste foarte rar si are cam aceleasi defecte ca si mine , doar ca poate este mult mai egoist decat mine.

fratele tau este un om matur, poate are alte probleme si alte preocupari...incearca sa faci tu primul pas, incearca sa te imprietenesti cu el, intreaba-l una si alta...primul prieten din viata mea a fost sora-mea...e-adevarat ca este doar cu 3 ani mai mare ca mine, dar gandeste-te ca in copilarie a fost o fata plina de fitze si cateodata era insuportabila...

Tatal meu a murit cand aveam 12 ani. Mamei i-a fost greu sa ne creasca...Dar s-a descurcat de minune , si nu am dus lipsa de nimic.

de aia am zis ca mama ta este o femeie exceptionala...

Eu nu stiu daca exista un plan al succesului , dar daca e cineva care are asa ceva sa-l spuna , desigur nu vb. de ceva cu rezultate , poate sa vorba de ceva teoretic , dar care poate da rezultate.

nici eu nu stiu daca exista un plan al succesului...nici nu-mi place sa fac planuri, m-arunc in apa, direct...ai mei aveau planurile lor cu mine, tata ma voia la Medicina, mama la Drept si eu m-am bagat la Filologie...:)
nu-ti face planuri pe termen lung, deocamdata sa treci de Bac si-apoi sa intri la facultatea la care vrei...ia-o pas cu pas si nu te ambala...arunca-te-n apa care-ti place dar ai grija la ''valuri''...

Eu fiind axat pe mate nu citesc asa mult , si nici nu mi-a facut o placere nebuna sa citesc.
Sa citesti de placere?! Eu nu stiu ce sa zic , nu stiu care carti sunt bune , si in plus nu toate cartile bune imi plac mie.
E chestia la fel cum e cu filmele. Poti sa stai la televizor o zi intreaga (acum spun ce fac eu) si vezi 20 de filme si emisiuni dar din total doar 10 % meritau atentia. Ei! Eu nu am rabdare sa vad 20 de filme sau sa citesc 20 de carti.
Chiar caut carti din care sa invat ceva sau care sa aiba un subiect aplicabil in viata.Sau sa raspunda la niste intrebari care framanta un adolescent.
As fi mai mult decat bucuros daca ar da careva niste referinte.


nu-mi place sa recomand cuiva ce carti sa citeasca, ce sa manance, ce sa bea, pe cine sa iubeasca sau ce filme sa vada...am facut cateva exceptii, fac si-acum...
iti recomand o singura carte...ai sa gasesti in ea niste adolescenti care-si poarta niste pacate inchipuite ca un balast, ai sa gasesti acolo ''viciul'' redus la uman, ai sa gasesti intelepciunea omului de rand...
nu este o carte plictisitoare, nu-i scrisa pretentios, nici patetic...ai sa-nveti ca si ce-i rau e tot omenesc...dupa ce ai s-o citesti (daca n-ai citit-o deja) ai sa-ntelegi si ''timshel'' din titlul postarii mele...ecranizarea filmului nu e nici pe departe la inaltimea cartii, te asigur...
deci: "La rasarit de eden" de John Steinbeck...:)

nici nu stiu daca am scris vreodata un comentariu asa lung...:)))))

___________________________________
semper idem...
Homosexualitatea si religia - de schitroc la: 19/02/2004 22:04:05
(la: Preoti homosexuali?)
Am citit o buna parte a comentariilor din acest forum.
Ceea ce urmeaza este parerea mea (respectuoasa) despre acest subiect:

1. Biblia este o culegere de texte (evanghelii) acceptate de Sinodul bisericesc din secolul 4 (daca nu ma-nsel). Evanghelia dupa Toma nu a fost incorporata in Biblie de catre sus-numitul sinod desi ea este, din punct de vedere istoric, la fel de valida ca si celelalte. De ce? Deoarece mesajul lui Isus catre Toma este "cauta-l pe Dumnezeu in tine insuti_" (sau cauta adanc in tine si'l vei gasi pe Dumnezeu). In alte cuvinte n'ai nevoie de nimeni pt. a'l gasi pe Dumnezeu...

2. Eu cred ca relatia omului cu Dumnezeu este una de natura intima si personala. Cel mai bun exemplu poate fi o persoana spirituala care traieste in izolare, departe de orice societate umana si care totusi merita dragostea lui Dumnezeu...

3. Cat priveste homosexualitatea si religia:
---> Conform invataturilor lui Isus (cele 10 porunci pe care le accept deoarece ele sunt fundatia/esenta crestinismului) un crestin nu are dreptul de a judeca semenul sau.
---> Inclin sa cred ca un homesexual (ca si un non-crestin: musulman, evreu, etc.) este judecat de Dumnezeu dupa cele 10 porunci si nu dupa orientarea sexuala sau religioasa, etc. Un exemplu: un prea-cuvios musulman are dreptul la dragostea lui Dumnezeu la fel ca un prea-cuvios crestin sau un prea-cuvios evreu...


Sil
"Desteapta-te Romane" versu - de Ingrid la: 09/04/2004 00:39:19
(la: Imnul national)
"Desteapta-te Romane"
versurile lui Andrei Mureşanu (1816-1863) si muzica lui Anton Pann (1796-1854).

Desteapta-te romane, din somnul cel de moarte
In care te-adancira barbarii de tirani
Acum ori nicioadata croieste-ti alta soarta
La care sa se-nchine si cruzii tai dusmani.


Acum ori niciodata sa aratam in lume
Ca-n aste maini mai curge un sange de roman
Si ca-n a noastre piepturi pastram cu fala-un nume
Triumfator in lupte, un nume de Traian.


Inalta-ti a ta frunte si cata-n jur de tine,
Cum stau ca brazii-n munte, voinici sute de mii
Un glas ei mai asteapta si sar ca lupu-n stane,
Batrani, barbati, juni, tineri din munti si din campii !


Priviti, marete umbre : Mihai, Stefan, Corvine
Romana natiune, ai vostri stranepoti
Cu bratele-narmate, cu focul nostru-n vine,
Viata-n libertate, ori moarte striga toti.


Pe voi va nimicira a pizmei rautate,
Si oarba nemurire la Milcov si Carpati !
Dar noi patrunsi la suflet de sfanta libertate,
Juram ca vom da mana sa fim pururea frati !
O mama vaduvita, de la Mihai cel Mare,
Pretinde de la fiu-si azi mana de-ajutor !
Si blastamata cu lacrimi in ochi pe orisicare
In astfel de pericol s-ar face vanzator.


De fulgere sa piara, de trasnet si pucioasa
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Cand patria sau mama cu inima duioasa,
Va cere sa trecem prin sabie si foc !


N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al carui jug din seculi ca vitele-l purtam ,
Acum se-ncearca cruzii in oarba lor trufie,
Sa ne rapeasca limba, dar morti numai o dam.


Romani din patru unghiuri, acum ori niciodata,
Uniti-va in cuget, unitiva-n simtiri !
Strigati in lumea larga ca Dunarea-i furata
Prin intriga si sila, viclene uneltiri !


Preoti cu crucea-n frunte, caci oastea e crestina
Deviza-i libertate si scopul ei prea sfant;
Murim mai bine-n lupta, cu glorie deplina
Decat sa fim sclavi iarasi in vechiul nost'pamant.
imnul national - de Eda la: 04/05/2004 14:36:28
(la: Imnul national)
eu cred ca este face deja aluzie la ceva maret din istorie. la faptul ca oricine a vrut sa ne cucereasca nu a reusit.
"Murim mai bine-n lupta, cu glorie deplina
Decat sa fim sclavi iarasi in vechiul nost'pamant"

"Acum se-ncearca cruzii in oarba lor trufie,
Sa ne rapeasca limba, dar morti numai o dam."

"De fulgere sa piara, de trasnet si pucioasa
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Cand patria sau mama cu inima duioasa,
Va cere sa trecem prin sabie si foc !"

Si exemplele ar putea continua. Cred ca se potriveste si acum, in zilele noastre.
Poate o sa radeti, dar eu plang cand aud imnul national atunci cand castigam vreo medalie de aur. ma emotionez chiar si cand suntem pe locul doi sau trei. dar atunci cand aud imnul, intr-o tara straina, si toata lumea se ridica in picioare, sunt foarte mandra ca sunt romanca, sunt mandra ca oamenii aia, care poate n-au auzit in viata lor de Romania, s-au ridicat in picioare in semn de respect. Si ma gandesc "ia uite, si aici, in celalalt capat al lumii, s-a cantat imnul tarii mele".
cred ca imnul asta ne reprezinta pe noi, romanii, mai bine decat ar face-o oricare alt imn despre evenimente mai recente. aminteste de o istorie glorioasa si indeamna la lupta pentru libertate, la neatarnare.

#14990 (raspuns la: #13690) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Explicatii...abstracte. - de mya la: 02/09/2004 11:15:27
(la: Existenta divinului?!)
Exact cum spunea si Desdemona...nu trebuie sa crezi intr-o fiinta divina, superioara daca nu te trage ata si nu ai chef pur si simplu. Crezi sau nu crezi - e alegerea ta. Poate tu ai incredere in Eu-l tau si zici ca e suficient asta.

Oamenii (vorbesc de aia credinciosi acum) ar trebui sa se roage la divinitate (aia pe care si-o aleg) zilnic si in fiecare moment, indiferent in ce stare se gasesc (fericire, deznadejde, amaraciune, suferinta, etc.). Suna foooarte abstract...la prima vedere...cum sa te rogi asa...ca nebunu' in fiecare clipa? Pare foarte bizar. Ei bine...asa fac calugarii si iluminatii, raman mereu legati de constiinta divina (clipa de clipa) indiferent de activitatile pe care le au (chit ca se roaga in capela sau dau cu lopata in curte - ei tot la fel simt!).

Nu se poate explica existenta divinitatii. Se straduieste lumea de mii de ani sa gaseasca explicatii si procentul celor care chiar le gasesc e minor in cazul asta (insa castigul respectivilor e de nedescris!).

Oamenii care au in inima si in suflet credinta nu se apuca sa povesteasca in jur cu larghete (ca stiu ca lumea poate sa-i ia de sariti de pe fix). Si apoi, e ca si cum ai povesti strainilor despre iubirea cea mai pura a vietii tale (spre exemplu despre dragostea ta ca copil pentru mama ta, sau despre dragostea ca iubita pentru iubitul tau, etc....). E imposibil sa nu pierzi ceva din tine cand te apuci sa te destainui in jur asa...la toata lumea.

Partea de explicatie referitor la oscilarea intre religii e foarte sugestiv detaliata de Desdemona, mai jos.

Si inca o chestie...oamenii care cred fiindca stiu - NU mai sunt slabi niciodata!

Orice om se trezeste la un moment dat!
A iubi - de Chriss la: 01/02/2005 20:40:35
(la: Parinte pentru prima oara)
Draga ofemeie,

In ziua cind am devenit mama am invatat ca dragostea se imparte in doua. Dragostea pentru un barbat si dragostea pentru un copil. Eu am o fetita care acum are peste opt ani. Nu am zi de la Dumnezeu cind nu ma gindesc la ea, cind nu o maninc din ochi, cind nu-i duc dorul cind sint la servici. O iubesc cu tot sufletul meu si desi uneori face nazbitii ca ori ce copil, totusi nu asi schimba nici o secunda din viata pe care am avut-o cu ea.
Cred ca in momentul in care devenim parinti, incepem sa ne transformam. Devenim cu totul o diferita persoana de cit am fost inainte. Viata de parinte nu este usoara. Este plina de peripetii, de risete si lacrimi, de fericire si tristete, de bucurie fara limita si de durere adinca, insa oare toate aceste diferente, face ca viata noastra de parinti sa fie extraordinara.
Cred ca in momentul in care devenim parinti invatam ce inseamna dragoste neconditionata, dragoste pina la sfirsitul viate si nu numai.

Cu respect,
Criss.
gigi - de popix la: 06/06/2005 16:49:49
(la: TELEVIZORUL-necesitate sau pacoste?)
reiese din comentariul tau ca nu esti prea drastica.ca mama te pot intelege, dragostea pentru copilul tau e nesfarsita; poate de aceea cazi in "capcana" unui nou joc.
totusi cred ca e bine sa-l faci sa constientizeze faptul ca peste putine zile are un examen dificil la materii ce nu au nici in clin si nici in maneca cu jocul pe calculator.profesorii si comisia il vor testa la mate, fizica si eminescu, nicidecum la minunile Babiloniei, Romei si la razboiul stelelor.asa ca ar fi bine sa te trezesti- tu ca un om matur- inaintea lui, el are atenuantele varstei, tu nu!

solutia o vad intr-o atitudine rigida din partea ta.cum spuneam, cred ca-i binevenit sa-ti lasi 2 saptamani afacerile pe seama unei persoane de incredere si sa-ti vezi de odrasla.TREBUIE sa depaseasca acest examen cu brio.daca nu va reusi va fi numai si numai din cauza voastra(tu si tatal).
bafta multa!
#53493 (raspuns la: #53491) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
:))))) pt anisia - de demonika la: 28/01/2007 10:40:48
(la: VIS MORT)
pana mai daunazi trageai cu prastia in doamna maan...........si va disputati intr-o placuta paruiala virtuala dreptul la dragoste platonica cu si fata de intruuder :))))))))))acu' cu mine ce iti veni asa deodat' .in sfarsit cand nu asumuti dobermanii, tragi cu prastia.....ma bucur ca am reusit sa te cunosc mai bine.altceva mai stii sa faci? ups daca e prea porcos si ti_e rusine sa spui tu vorbeste cu rembrant ca zice el ca nu se sfiieste.......
hihihi:) papa
#171681 (raspuns la: #171594) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de picky la: 02/04/2007 13:41:18 Modificat la: 02/04/2007 13:45:02
(la: numele tău)
In care autorul, proaspat trecut dintr-a patra-ntr-a cincea, sufera din dragoste si mai ales din cauza de dor de necuprins in cuvinte, dupa doamna invatatoare de care se simte pe nemeritate rupt.

scluptat în mine
Biet Ardeal, refuz sa cred.

Poietule, adu si ghiveta, sa fie balu' complet.
lelito - de anisia la: 24/04/2007 18:09:53
(la: Is there anybody out there ?)
daca io nu mierit, atunci cine? mama-mare? :))
drept pedeapsa... repede niste bob dylan, ca m-am inervat =))=))
#190602 (raspuns la: #190343) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de maan la: 04/06/2007 11:46:20
(la: Relatiile:satisfactie si dezamagire)
Nu poate fi decat dragoste.
da-da.

adevarul e de fiecare data muuuu-uuuult mai simplu - de fapt nu vrei decat o partida zdravana de sex.

cand iti vine-asa brusc de-odata sa ti-o tragi cu un necunoscut, inventezi tot felu' de nazbatii drept scuza.
dragostea-i una dintre ele.

nu, nu dau cu parul.
se-ntampla beloaahhahaaa si invers.

ma duc sa iau ceva tare.
in frunte.
#202740 (raspuns la: #202738) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cupluri atipice - de angyal la: 17/07/2007 10:18:59
(la: cupluri atipice)
Nu santem la fel, care-i problema?De ce este mai deosebit cand barbatul este cu 10-15 ani mai inaintat? El nu este ofilit?Daca el are dreptul la dragoste ea nu? Chiar credeti ca numai interesele sant pe prim plan mereu?Cunosc cazuri concrete de asfel de legaturi,si o intelegere de invidiat,unde nici vorba de exploatare reciproca.Cat tine?Ce importanta are.O casnicie este vesnica?
monte_oro, - de 1brasovean la: 30/08/2008 20:33:41
(la: Cel mai frumos vers...)
zau, nici macar pentru poesie nu merita sa ne pierdem humorul:) altminteri ramane o chestie mecanica,
pe de alta parte nu cred ca esti impotriva literaturii pentru copii, uneori un vers - hai, cu Zdreanta! - aduce o bucurie ce doar acolo, pe fata unui prunc, ai putea sa o intalnesti. comparativ cu asta, multe poezele de amor sunt vai mama lor, drept pentru care ne dam sublimi, noi adultii.
#337530 (raspuns la: #337525) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de maan la: 10/10/2008 14:13:29
(la: am nevoie de o parere)
s-au vazut.
s-au placut.
mai mult ea pe el decat el pe ea...
el incerca sa se vindece de pe urma unei iubiri sfar'mate.
i-a vorbit ei despre teama de alt angajament, de dorinta de-a nu grabi lucrurile.
da' ea vreea plod si-n cateva luni a ramas gravida.
cand i-a spus, el o avut un soc.
credea ca a fost clar.
ea i-a zis ca nu renunta la copil.
el a parasit-o.
dupa ceva vreme, el s-a-ntors si a cerut-o de nevasta ... se simtea raspunzator pentru soarta acelui copil pe care, totusi, nu l-a dorit.
copil pe care-a ajuns sa-l iubesca la fel de mult cu cat a ajuns sa o dispretuiasca pe mama lui.

nu insinuez ca aici avem de-a face cu o manipulare asemanatoare, spun doar ca aceasta se practica si ca, de multe ori, are succesul scontat.

asa cum mama are dreptul sa aleaga daca vrea sau nu copilul, tot asa are si tatal.
iar discutia asta trebuie sa aiba loc inainte de conceptie!

altfel, 'ce ma fac io acuma?' n-ar mai fi existat, ca problema existentiala.

#349677 (raspuns la: #349667) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
rodik - de Intruder la: 27/09/2011 20:48:20
(la: Conferenţia)
hai sa-ti zic un banc:

profa: bula, stii ce e patria?
bula: nu stiu.
profa: esti prost, bula! vasile, zi-ne tu ce e patria!
vasile: patria este mama noastra.
profa: bravo vasile! bula...deci ce e patria?
bula: patria e mama lui vasile.
profa: tampitule, patria e si mama ta!! ai inteles?
bula: da, am inteles.
profa: ce ai inteles?
bula: ca vasile e frate-miu.
codrinu - de Alexandros la: 06/11/2006 16:13:33
(la: Prinsi intre lumi paralele)
Nu cred in seriozitatea rolului de victime, autoasumat de unii plecati, ori de cei ramasi in tara.
Sintagma "omul sfinteste locul" e valabila pentru orice loc in lume, indiferent daca e tara de origine ori tara de adoptie.
Am cunoscut afara romani care spuneau ca nu se adapteaza oricate eforturi ar face, la viata de acolo si atunci am incercat sa inteleg asta.
Cum sa nu te adaptezi intr-un sistem unde in momentul in care esti recunoscut pentru ce faci si nu pentru tara de origine, discriminarea dispare?
I-am intrebat ce le lipseste din tara?
Multi pomeneau de mamaliguta, de sarmale de mici... de faptul ca nu au acelasi gust ca acasa.
Nu prea am auzit sa le lipseasca Bucegii, Coloana Infinitului sau Delta Dunarii.
Ne identificam mai mult cu obiceiurile gastronomice, cu traditiile, cu muzica de acasa si in primul rand cu limba materna.
Traditiile au cam disparut si din viata celor ramasi, portul popular nu mai e tratat cu serioazitate decat in unele mici comunitati iar muzica populara nu mai e ascultata nici macar de cei mai in varsta.
Folclorul autentic e inlocuit cu manelo-folclorul (traditiile caricaturizate).
Imi este foarte greu sa explic unui strain ca acea muzica, maneaua (si ei stiu ca se numeste asa) auzita din masina romanului nu este muzica noastra traditionala.
Imi este greu sa explic asta unor romani; chiar si aici in tara.
A mai ramas cel mai des motiv de tristete al celor plecati; lipsa prietenilor.

Ma gandesc acum la „romanasii” care stau bine mersi si taie frunza la caini acolo acasa si-i judeca pe cei care au plecat atat de departe pentru un vis, pentru un trai mai bun, pentru o viata care sa le asigure ceea ce Romania nu este, din pacate, inca, in stare sa le acorde: demnitate.

Acei "romanasi" nu mai exista.
Era valabila asta pana acum 17 ani.
Oricare poate pleca oricand, oriunde si se poate la fel de bine intoarce oricand.


Aproape nimic nu se face pentru romanii care, nu Isarescu spunea?, au salvat Romania de la colaps financiar.

Isarescu s-a referit la cei ce muncesc in strainatate si nu la cei ce au emigrat.

Nu te poti plange de slaba prestatie a consulatul din America, tu Roman care in tara ta esti tratat cu si mai mare indiferenta de autoritati.
Daca erai Finlandez mai intelegeam supararea asta.



PS: Nu v-as sfatui sa urmati intru totul sfatul lui Caragiale, dar macar sa aveti cunostinta de el: „Când ar fi sa dau vreo povata unui tânar, iata pe care i-as da-o: Tinere sa-ti faci patria scumpa si sfânta ca si mama! S-o iubesti si s-o respecti din adâncul sufletului tau. De dragostea si de respectul tau pentru ea sa nu faci vreodata reclama si parada. Ba, ai dreptul si datoria sa urasti, sa lovesti, sa sfarmi pe acei frati ai tai ticalosi, care, în loc s-o iubeasca si s-o respecte ca pe o mama, cuminte, onesta si severa, o curteaza, o magulesc si exalteaza ca pe o batrâna cocheta nebuna".

Sfatul lui Caragiale e usor deplasat in timpurile actuale.
Nu mai se practica acel patriotism zgomotos si exaltat decat in discursuri politice mincinoase.
Patriotismul se simte diferit si cu cat e mai decent exprimat cu atat e mai adevarat.
Sunt de acord cu steagul pe masa din camera ta, dar nu sunt de cord cu cel din biroul unde intra toata lumea.
Fiind un sentiment, se traieste nu se trambiteaza.

Concluzia mea e ca si Romanii plecati traiesc in lumi paralele dar si cei ramasi traiesc in astfel de lumi.
Nu toti vedem la fel lucrurile si asta ne aseaza pe planuri diferite.
Nici nu vreau sa ma gandesc cate lumi paralele sunt.


"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler
Din nou pentru Dan Calin - de Ingrid la: 14/10/2003 15:39:55
(la: A existat holocaust in Romania?)
Despre trenul mortii, plimbat pe ruta Iasi-Calarasi(Ialomita), iata "amintiri" culese dintr-un site probabil neolegionar :
"Viorica Agarici – mit si adevar in problema "Trenului mortii"

Din capul locului declar ca nu am intentia de a nega sau minimaliza tragicele evenimente petrecute la Iasi in iunie/iulie 1941, care s-au derulat pana in gara Romanului. Despre asta s-a scris si se va mai scrie mult, incat modesta mea contributie s-ar pierde ca o picatura de apa intr-un ocean de venin. In schimb, voi aduce cateva elemente noi legate de cele intamplate la Roman. Cititorii au latitudinea sa le arunce in talgerul balantei ce li se va parea mai adecvat.

Asadar, la gara din Roman - Era in fatidica zi de 3 iulie 1941, cand s-a anuntat sosirea, in tranzit, a unui tren cu evrei deportati din Iasi. Pentru fetele de la Cantina Crucii Rosii, ca si pentru personalul punctului sanitar din gara condus de doctorita Veronica Falcoianu (foto alaturata), situatia parea similara cu cea a trenurilor de raniti cu stationare scurta, avand alta destinatie. In acest rastimp, li se acordau, in vagoane, ajutoarele umanitare si medicale necesare. Totusi, judecand bine, medicul de serviciu la punct in acea zi, in unire cu echipele de la cantina, au inteles ca situatia actuala va fi oarecum diferita. Din aceasta cauza au chemat-o in ajutor pe doamna Viorica Agarici, presedinta Filialei locale a Societatii nationale de Cruce Rosie. Dansa a venit fara intarziere, insotita de vicepresedinta, d-na Eliza Vargolici si de medicul primar al judetului, dr. Stefan Pasov. In urma lor a sosit si seful Comenduirii Pietei, cpt. I. Cocaneanu.

Din primul moment, duduia Viorica a inceput a-si organiza echipa cu care avea sa intre in actiune. Din aceasta faceau parte: Sofia Lazarescu (sefa cantinei), invatatoarele Zoe Iacobescu, Elena Taune si Maria Curelescu, tinerele Mura Hagiaturian, Rodica Lazarescu si doua maici detasate de la manastirea Agapia. Intre timp, cpt. Cocaneanu a luat informatii suplimentare de la biroul de miscare al garii, de unde s-a intors foarte posomorat. Cand au iesit pe peron, cantinierele cu tavi si cosuri cu de ale gurii, 4 soldati cu caldari cu ceai, doctorita Falcoianu insotita de of. san. V. Toma si infirmierele voluntare de Cruce Rosie, purtand medicamente pentru urgente si material de pansat, Cocaneanu s-a apropiat de d-na Agarici, soptindu-i ceva la ureche. Cei prezenti au spus ca niciodata n-au vazut-o decat blanda si amabila, dar acum si-a iesit din sarite!

Deodata intra trenul in gara - o garnitura lunga cu vagoane de marfa ("bou-vagon" cu portierele zavorate) din care razbateau voci disperate, cerand ajutor si apa! Pentru acest tren insa era un Ordin de la Comandatura militara germana din Iasi, ca nimeni sa nu se apropie.



Interventia Reginei-Mama (Relatare a doctorului Nicolae Horga, radiolog sef la Spitalul Precista)

La aflarea acestui ordin d-na Viorica Agarici i-a cerut cpt. Cocaneanu sa intervina pentru a fi deschise vagoanele si a se putea acorda asistenta medicala celor din interior. Cpt. Cocaneanu l-a contactat telefonic pe generalul de Divizie Stefan Ionescu, prefectul judetului Roman care tocmai atunci se pregatea sa intampine pe Regina Mama Elena, sosita intr-o vizita la spitalul din Roman.

Prefectul i-a expus Reginei situatia disperata din gara chiar in Spitalul Precista Mare (atunci Z.I. 448). cand se faceau prezentarile si i-a raportat tot ce se intampla in gara. Revoltata, regina l-a trimis pe aghiotantul ei pentru a verifica daca informatia este adevarata. Cand aghiotantul s-a intors si a confirmat cele spuse de prefect, Regina i-a cerut generalului Stefan Ionescu sa-i inlesneasca legatura cu generalul Ion Antonescu, care se afla in trenul Patria, aflat in exclusivitate la dispozitia sa. Regina cerandu-i sa ordone deschiderea portierelor si acordarea asistentei medicale evreilor din tren.

In tot acest timp, d-na Agarici a dus o adevarata "batalie" cu soldatii germani care pazeau si ei trenul. Ea a pasit hotarata inainte, facand fetelor semn sa o urmeze. Trebuiau sa strabata distanta pana la linia a 4-a, unde fusese tras trenul cu deportati, semn ca nu va avea cale libera. Prioritate aveau atunci trenurile militare germane si romanesti, care goneau spre front. Asa incat avea de stationat un timp, exact cat era nevoie a intra cu ajutoarele cerute. Soldatii germani, cand au vazut ca grupul de persoane in alb se apropie hotarat de trenul lor, le-au iesit inainte, cu pistoalele mitraliera intinse si strigand: "Zuruck Verboten!" (Indarat! Oprit!). Era o prima somatie. D-na Agarici, fara teama, li s-a adresat pe acelasi ton: "Verflucktes Gesindel, auf die Seite!" (Creaturi blestemate, la o parte!). Cpt. Cocaneanu, stiind de ce sunt in stare acesti ostasi fanatici, din trupele SS, a venit in graba rugand echipa sa se intoarca pe peron, caci la o a doua somatie, acestia vor trage in plin. A fost un moment de panica. Fetele si soldatii cu caldari au facut cale intoarsa. Numai duduia Viorica Agarici s-a repezit ca un glonte in fata locomotivei, prinzandu-se cu mainile de ea si a inceput a striga cat tinea o gura ca daca nu se deschid portierele vagoanelor, pentru a se acorda ajutor detinutilor, ea ramane acolo pana ce va trece trenul peste dansa!

In timpul acesta, nemtii isi vedeau linistiti de treaba, asteptand momentul cand vor putea ordona pornirea trenului, cu riscul, de a strivi romanca aceea furioasa... La amenintarea cu pistolul in piept a unui ofiter SS, Viorica Agarici a raspuns: "Wenn Du mich schiesst, schiesst Du deine Mutter!" (Daca ma impusti pe mine, o impusti pe maica-ta!).

Intre timp, generalului Ion Antonescu, informat de cele intamplate la Roman si neavand autoritate asupra militarilor germani care nu permiteau asistarea detinutilor, a luat legatura cu Comandantul al Armatei a XI-a germana, generalul colonel Eugen von Schorner solicitandu-i aprobarea celor solicitate de regina Mama. Acesta, in cele din urma, a ordonat asistarea deportatilor din trenului cu evrei.

In sfarsit au fost date la o parte usile de la un vagon, le-a aparut o scena de infern: vii si morti, claie peste gramada, cu imbracamintea sfasiata zaceau intr-un namol de fecale si urina. Era prea din cale afara! Pentru a nu alarma populatia orasului (din care peste 7000 erau evrei), care prinzand de veste, incepusera a aflui spre gara, s-a convenit ca trenul sa fie impins indarat, la Sabaoani. Acolo fura deschise toate vagoanele iar cei morti, dupa ce au fost verificati de cpt. Dr. Radu Popovici, chirurgul Spitalului Militar (venit si el cu sanitarii sai, foto alaturata), au fost depusi intr-o groapa sapata ad-hoc in dosul garii.

Dupa intoarcerea trenului in gara dintre cei vii, cei bolnavi au fost consultati de doctorita Falcoianu, o parte din ei fiind internati in Spitalul Militar pentru ingrijirile necesare. Intre timp, dr. Stefan Pasov, medicul orasului, colaborand cu Presedintele Comunitatii evreiesti, dr. med. Reznic Meer, au organizat transportarea, cu randul, a tuturor deportatilor valizi la baia Companiei a IV-a Sanitara de langa gara, unde au fost curatiti, reechipati cu haine noi, hidratati si alimentati, cu ajutorul si pe contul Comunitatii. Bineinteles, sub paza severa, pentru a se evita dezertarile. La randul lor, prin grija Companiei a IV-a sanitare, toate vagoanele au fost spalate, dezinfectate si capitonate pe jos cu paie proaspete, peste care s-au intins cearceafuri.

A doua zi, 4.VII.1941, cu obloanele descuiate, trenul - fost pana aici ???al mortii" - s-a repus in miscare. Pe parcurs, oprind in garile mai mari, se deschideau usile vagoanelor pentru ca echipele de Cruce Rosie sa poata controla si asista deportatii. E drept, ici - colo se mai auzea si cate o huiduiala, venita din partea unora, dar asta nu a influentat cu nimic tinuta ocrotitoare a organelor oficiale. Ajunsi cu bine la Calarasi (pe Dunare), la predare in lagar au fost numarati 776 de oameni. Precum se stie, in 1944, au fost eliberati cu totii.



Epilog

1. Prin anii ‘50, dupa razboi, victimele, in numar de 53, dezgropate la Sabaoani (nu "370" cum gresit s-a scris!), carora li s-a adaugat mortii in numar de 360, depusi anterior la Mircesti, au fost aduse la Cimitirul Israelit din Roman, unde au fost reinhumate in doua gropi comune alaturate, peste care s-au turnat placi de beton cu dimensiunea de 3/10 metri. Din cele de mai sus rezulta ca, daca intre Mircesti si Roman, cale de 20 km, si-au pierdut viata inca 53 de oameni, fara "minunea" de la Roman, la Calarasi ar fi ajuns numai cadavre.

A fost in mod incontestabil, meritul duduii Viorica Agarici, de a-i fi salvat pe acestia. Dar nu numai al ei, singura; fara concursul tuturor persoanelor sus mentionate, n-ar fi reusit aceasta performanta. Ii reamintim: capitan I. Cocaneanu, general divizie Stefan Ionescu, vicepresedinta Crucii Rosii romascane, Eliza Vargolici, cei trei medici cu ajutoarele lor. In fine, dar nu in ultima instanta, acordul in acest sens al conducatorului statului (si prin concursul prompt al Reginei Mama Elena), a tras mult in cumpana. Mai e nevoie sa amintim si compasiunea populatiei romascane (crestini si mozaici la un loc) care au contribuit cu totii la usurarea suferintelor atator oameni inocenti...?

2. La urma, inca ceva despre doamna Viorica I. Agarici, eroina acelor zile. Dupa anii 1949, a fost despuiata de toata averea ei (proprietatea de la Calugareni, jud. Roman, casa din oras de pe str. Alexandru cel Bun etc.) si aruncata in strada, fara chip de subzistenta. A avut totusi noroc de cateva familii romascane care i-au intins atunci o mana de ajutor. Familia av. Mart a primit-o intr-o odaita, iar dintre evrei, dr. medic Iosif Abraham si fotograful Jack Reinstein organizau lunar, pentru ea, o cheta (bani marunti), pe care doamna nu voia sa-i primeasca decat sub forma de recompensa pentru meditarea unor copii (printre care si elevul Radu Cozarescu). Desigur, fiind retinuta in casele acestora si la masa de pranz. In fond, era adusa in pozitia de cersetoare. De altfel, si umbla cu cosnita de papura in mana, unde i se mai arunca cate ceva...

Ar fi plecat din Roman, dar nu avea unde: sotul, mort de gangrena apendiculara in spitalul de aici (nu la Iasi, cum s-a scris!), cei trei fii, Georgel, Vasilica si Costache, bagati la puscarie... Abia in 1967, Georgel fiind eliberat, s-a mutat la dansul, in Bucuresti. De atunci si-a adus aminte si Federatia comunitatilor evreiesti de meritele doamnei Agarici, fixandu-i o mica renta viagera.

Acum, eroina de la Roman isi doarme somnul de veci intr-un cimitir din Bucuresti, in vreme de copacul sadit in amintirea ei, pe "aleea dreptilor" de langa Rechowot (Israel), creste falnic.

Dr. Epifanie Cozarescu

#1330 (raspuns la: #1328) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Domule Sergiu,.... - de lmm la: 21/10/2003 04:59:29
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
....iti respect si te felicit pentru ca v-ati indeplinit dorintele si sinteti satisfacut cu viata pe care (Bunul Dumnezeu, sper!) v-a ajutat sa o realizati, si de asemenea, sau poate mai ales, va felicit pentru patriotismul pe care l-ati invatat pe meleaguri straine, americane......Mai bine mai tirziu decit niciodata.......

Totusi trebuie sa imi exprim si uluirea mea personala, sa va spun cit de tare (strong) m-a iritat si deranjat ignoranta si aroganta cu care categorisiti LEAGANUL DE CIVILIZATIE AL LUMII, tari ca Franta, Germania Italia, ca fiind tari inapoiate !!!! Cumva mi-a venit greu sa imi cred ochilor citind cuvintele astea...... Simtind ceva intre ris si plins...De mila si de uimire.....M-am intrebat cu ce scuza sau explicatie sa va atenuez culpa majora pe care o aveti de a incepe sa arunci cu pietre in curtea vecinului numai pentru ca nu este asa de mare ca(virgula) curtea ta........
Si ma gindesc ca singura explicatie ar fi ca nu ati vazut nimic din ``inapoiata` Europa !!!Ca istorie si civilizatie nu sint cuvinte pe care le intelegeti prea bine.
...Nici macar nu ma indoiesc de asta de fapt....
Ca cineva care ar avea cit de cit o idee de istoria si cultura Frantei, Germaniei sau Italiei sau etc....,pentru care si cei mai mari oameni ai lumii isi considera viata ca implinita dupa ce macar o data in viata le viziteaza, nu ar putea sa numeasca chiar si numai o parte a Europei Occidentale, inapoiata.
Sigur , fiecare tara cu avantajele si dezavantajele ei, cu frumusetile ei specifice.
....E ca si cum nu te-ai putea bucura de frumusetea unei panselute si ai calca-o in picioare pentru ca nu este asa de mare ca un trandafir...
Ca sa inlaturez orice suspiciune din mintea domniei voastre, domnul Sergiu, si eu iubesc America, am trait pe coasta de vest si pe coasta de est,si eu ador sa merg la Mall si sa traiesc linga ocean to dig for clams ; si nici eu nu sint nici paznica si nici altceva nesatisfacator, desi daca as fi ca sa imi intretin familia, nu mi-ar fi rusine sa o fac.....Si sint doar putine state in sudul US pe care nu le-am vazut inca....
Si eu ma ridic in picioare cind se cinta Imnul American pentru ca le respect obiceiurile si traditia si patria partenerului meu de viata. ...

Imi iubesc si eu MAMA ADOPTIVA.... Dar ca sa incep sa vorbesc urit de mama cealalta, patria in care m-am nascut, continentul care m-a educat si trimis in lume la eventual mai bine, nu mi-ar trece nici prin cel mai indepartat colt al constiintei .
Ma intristeaza deja gindul domunle Sergiu ca ai putea sa ai copii carora sa nu le poti transmite in cei sase ani de acasa capabilitatea de a recunoaste valorile adevarate morale si umane, care nu au nimic comun cu dragostea pentru cine imi da covrigul cel mai mare .....
Am si eu copii care s-au nascut ``in Vest`` si totusi vorbesc si limba romina printre altele, si chiar si ei stiu sa isi doreasca
intr-o zi sa aiba posibilitatea sa faca ceva pentru tara si nu sa o acuze ca este cum este...
Dar cum spunea Alice intr-unul din inspiratele ei comentarii, rominii plecati din tara se impart in doua categorii....
And maybe this sounds a little too emotional from me..., dar pacat mare e sa uiti de unde ai plecat....
#1767 (raspuns la: #1743) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tricolorul Romanesc - de talusa la: 10/11/2003 01:24:32
(la: ROMANIA)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.





#3837 (raspuns la: #3812) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...