peisaje

Multumesc pentru raspunsuri...
Am citit intr-o prezentare de-a ta ca ai o preferinta pentru peisaj.
De ce peisajul?

Cine doreste sa vada fotografii extrordinare de peisaje, semnate de Ansel Adams si multi altii, opoate face la
www.anseladams.com

Mdea, nici eu nu stiu ce sa fac. Normal, daca pune la calcul toate cele, nu merita scos capacul... vad eu ce o sa fac

Si intradevar peisajele sunt foarte frumoase. Remarcabile imagini ale lui Dipse, preferatele mele dintre toate fotografiile lui. Sper sa ne intalnim sa stam la o poveste cand mai dau prin capitala desi nu ne "cunoastem" decat de pe forumuri si alte galerii online.

Astept si eu cu nerabdare data de 20 decembrie cand e pregatit un tur prin Maramures cu 2-3 fotografi/prieteni, sper sa iasa ceva bun din toata treaba. Si sper sa nu sufere aparatul din cauza temperaturilor :)

Felicitari din nou pentru peisaje. Foarte frumoase.

Sunt frumoase peisajele astea compozite.

Foarte foarte interesant linkul domnului Dipse, cu multe fotografii grozave; sunt foarte curios ce or fi facut si ceilalti; am pus si eu ceva la http://www.lehrer.ro/fb/ - a fost o frumoasa zi de minunata toamna,
un loc cu multe peisaje generoase, unde la citeva minute te credeai ba in Canada, ba la munte, ba in tundra; si un grup grozav de amici
in ale fotografiei, care m-a invitat si pe mine sa dondanim; facuram peste 12 km intr-o mocirla incredibila care parea fara sfirsit si cind ajunseram la locul faptei s-au realizat pe nerasuflate
citeva mii de imagini ce urmeaza sa le editam in zilele lungi de iarna.
Incaltamintea ar avea multe de povestit, dar nu stiu daca a fotografiat-o cineva; cind ne intorceam, un copil se dadea jos din masina la manastire si ne-a privit speriat: mami, aia sunt plini de noloi.
Altfel eu sunt cel ce multumesc fotoclubului pentru dixtractie, transport si increderea ca labirintul nesfirsit de la inceput prin padurea fara
carari nu se va solda cu o ratacire in timp si spatii fara sfirsit - a fost grozav.

Excelente peisajele alin, imi plac f mult!

Suuuuuuuuuper tare peisajele! :P....merita! :)

Si mie mi-a placut peisajul.

Guinevere Aimee d'Albon

a disparut botzy din peisaj si nu cred ca si-a tras job in doua schimburi. basca a luat cu ea jumate din fanclub. pe de alta parte au aparut cateva tufisuri (in sens strict decorativ) noi pe peluza. coincidente?
astia cu numar in coada sunt cei mai evidenti.

Daca aveti timp, nu parasiti site-ul recomandat de Daniel, caci veti gasi acolo minunate peisaje din TARA SOARELUI RASARE!
Multumesc, Daniel!

Ce descrii tu ar putea fi aici unde louiesc eu... Dealuri acoperite cu vita de vie inconjoara orasul.
Vinurile albe sint premiate international !!
Primele frumze mi-au adus in memorie vechiul cintec, ´´a ruginit frunza in vii si rindunelele au plecat´´..

CARPATII
lant format de univers pentru a ne proteja pe noi ca popor

noi nu am avut nevoie de marele zid chinezesc.
nici de zidul rusinii.
pavaza ne-a fost natura si intelepciunea strabunicilor nostri.

Fagaras - cetatea de rezistenta a romanilor dupa al doilea razboi mondial.
Locul in care s-au jertfit romani care au crezut in ideal.

Bucegi - unde crucea ne aminteste de mostenirea noastra spirituala pastrata cu atata greutate de stramosii nostri.
zamolxe, sa stii ca noi nu ne-am uitat credinta.

Ciucas - unic in peisajul romanesc

Raraul -fruntea moldovei

Apuseni - cetatea motilor - avram iancu -sa-ti dea dumnezeu odihna
atunci cand visul tau despre natiunea romana va prinde contur.

Retezat - minunea noastra, locul in care trebuie cu totii sa ajungem pentru a intelege maretia naturii, conservata intr-un parc national
locul in care ne putem regasi pe noi insine.

pai, lumea mai vorbeste, mai scrie, ce sa faca.
De fapt nu stiu ce prefer si ce imi place mai mult sa fotografiez.
Pe bune...

In principiu ce traim azi seamana mult cu un banc auzit mai zilele trecute:

===================================================

Intr-o zi, o directoare de succes de la resurse umane a fost calcata de un
autobuz in timp ce se plimba si a murit. Sufletul ei a fost intampinat la
portile Raiului de catre Sf. Petru in persoana.
- Bine ai venit in Rai. Dar inainte sa te instalezi, se pare ca avem o
problema. Vezi tu, n-am mai avut niciodata un director de la resurse umane
care sa ajunga pana aici si nu suntem prea siguri ce sa facem cu tine.
- Nici o problema, doar lasati-ma inauntru.
- As vrea eu, dar am ordine de sus. Vei petrece o zi in Iad si una in Rai si
apoi vei alege in care din ele vei vrea sa-ti petreci eternitatea.
- De fapt eu m-am decis. Prefer sa raman in Rai.
- Imi pare rau, regulile sunt reguli.
Si astfel Sf. Petru o pune intr-un lift si s-a dus direct in Iad.
Usile s-au deschis si ea s-a gasit calcand pe iarba verde a unui teren de
golf minunat. Mai departe era un local si in fata ei erau toti prietenii
ei - directori cu care lucrase si toti o aclamau. Au alergat toti spre ea,
au sarutat-o pe ambii obraji si au discutat despre vremurile trecute.
Au jucat o runda excelenta de golf apoi seara s-au duc in local unde a
mancat o cina excelenta formata din friptura si homar. A facut cunostinta si
cu Diavolul care era de fapt un tip de treaba (chiar dragut) si s-a distrat
de minune spunand bancuri si dansand. Toti au dat mana cu ea si si-au luat
ramas bun in timp ce se urca in lift.
Urmatoarele 24 de ore si l-ea petrecut in Rai odihnindu-se pe nori si
cantand la harpa. S-a distrat de minune, iar cele 24 de ore au trecut au
trecut fara sa-si dea seama. Sf. Petru a venit si a luat-o.
- Deci, ai petrecut o zi in Iad si una in Rai. Acum alegeti eternitatea.
- Nu credeam c-am sa spun asta, adica, in Rai a fost beton, dar cred ca m-am
simtit mai bine in Iad.
Asa ca Sf. Petru a escortat-o la lift, care s-a reintors in Iad.
Cand usile s-au deschis, s-a gasit stand intr-un peisaj dezolant, pustiu,
acoperit cu gunoi si mizerie. Prietenii ei erau imbracati in zdrente si
colectau gunoiul in saci. Diavolul a venit si el si si-a pus bratul in jurul
ei.
- Nu inteleg, spuse femeia tremurand, ieri cand am fost aici era un teren de
golf si un local unde am mancat homar, am dansat si m-am simtit bine. Acum
nu mai e decat pustiu si gunoi, iar prietenii mei sunt toti mizerabili.
Diavolul s'a uitat la ea si a zambit.
- Ieri te recrutam. Azi esti angajata...
=================================================

Asa ca realitatea nu e totdeauna ce pare a fi.
Eu sunt un tip optimist, am ca la 50 de ani si sunt sigur ca optimismul te ajuta mult.
Stiti desigur care e diferenta dintre un optimist si un pesimist. Pesimistul zice ca mai rau nu se poate, optimistul zica ca ba da, se poate.

Nu am inteles din mesajul Dvs daca va ocupati cu fotografia. Daca da, munca fara zabava in meserie si mai ales cunostinte de marketing si de relatii umane, va pot ajuta fundamental; un studiu al unei companii de sondaje economice spunea ca piata romaneasca de fotografie ar fi cam de 11 milioane de dolari anul acesta, si daca unii nu iau nimic altii sigur iau ceva - ceva, deci cu speranta si cunostinte aplicate veti izbindi cu siguranta...
Undeva trebuie sa se duca cumva banii astia, nu o fi dracu` asa de negru.

...este speranta insasi, vesteste "ceva", asemeni Sfantului Duh...

dar mi-a placut si Genesis1 si 2. Am fost in locurile acelea, (Berca, probabil?) si este straniu, fascinant peisajul. Te duce cu gandul la inceputurile Pamantului...

Nu pot decat sa ma inclin in fatza artistului. Multumesc.

Problema este mai complicata. As reformula intrebarea astfel: cum te impaci cu cenzura, fie ea comunista sau contemporana?
Pentru ca am avut si am de a face cu chestii incredibile.
Cenzura a fost si este o problema pentru oricine vrea sa faca ceva.
Asta oriunde si oricind.
Chiar si cenzura economica; ai face ceva, dar nu ai mijloacele, si asta e cel mai rau lucru dintre toate.
Inainte de 89, sigur, erau niste subiecte interzise, erau tot felul de cretini care isi dadeau cu parerea, ( dar asta gasim si acum) - de in general ti se scirbea sa mai faci ceva ( nu o sa uit niciodata pozele mele rupte si aruncate prin camera de consiliu de un bou, fost director la Agerpres, care acum preda liber si democrat un curs de jurnalism la o universitate particulara) - dar daca erai shmeker si elastic puteai sa o cotesti cumva si sa mai faci, ca fotograf cel putin, si chestii interesante.
Mai tras, mai impins, mai o cafea, mai un kentosan, mai o glumitza, oameni erau si ei, am facut totusi o expozitie cu nuduri la care trimisul de la Consiliul Culturii nu a scos decit o poza din 50 care au ramas, si tot in acele vremuri am publicat si poze cu Noica, si peisaje, si eseuri, si a fost o intreaga pleiada de fotografi care au facut niste fotografii extrem de interesante, departe de linia ideologica a momentului, de la Mihailopol si Edmund Hoffer la Agarici si Emanuel Tinjala sau Armand Rosenthal.
"Faptele vorbeshte", indiferent de ce ar zice oricine acum.
In 1985 am participat la un concurs al companiei Air France si am luat un premiu care a constat in 2 saptamini la Paris, masa casa si masina ca sa fac orice poze as fi vrut; am facut citeva mii de imagini in acele 2 saptamini si am selectat in timp citeva, cu care am luat alte premii, si totul mergea ca o senila cumva. Bun, dar cu mari eforturi, supraomenesti, am facut rost de niste hirtie foto Ilford, care se gasea extrem de greu, si am facut citeva zeci de printuri de calitate, mari, ca sa fac si eu o expozitie la Biblioteca Franceza; era prin `87 cred; am rugat pe mosh Comanescu, secretarul AAF, sa imi faca o trampa sa ma duc la directoarea de atunci a Bibliotecii, ea imi spune ce chestie , ar fi interesant, sa las pozele citeva zile sa se uite. Trec doua saptamini si ma suna cineva de acolo, sa imi spuna ca doamna directoare considera ca imaginile sunt mult prea triste, ca ce am facut nu e un act cultural care sa poata avea ca rezultat o expozitie, ca are chiar dubii daca e un act cultural, si sa iau ambalajul inapoi.
De cenzura, fie ea ideologica, de casta, economica, de grup, de bisericutza, de neam, cine face ceva are parte tot timpul deci.
Asa ca ce sa zic... nu am avut de facut fotografii de muncitori fericiti, nu am facut poze politice, m-am fofilat pe unde am putut si i-am dat tare cu peisajul, fotografia de arhitectura, atit cit s-a putut, fotografia de ambianta, si de obiceiuri populare. Am o lada mare de publicatii de atunci, in care am aparut cu fotografii de care nu imi e rusine si care constituie o parte importanta a portofoliului meu si majoritatea lucrarilor alb negru care se vad pe situl meu sunt atunci facute si multe tot atunci tiparite.
Nu am apucat sa-i fac poze lui Ceausescu si acum mai ca imi pare rau, ca fotograf vorbind; ca fotograf la Femeia, trebuia sa fac o fotografie la Plugusoru` cu copilu` parfumat si Nea Nicu in fata CC a PCR pe 29 decembrie `89 si stiu ca cei din redactie cerusera aprobare sa particip la aceasta circaraie, dar ceasurile istoriei au hotarit altfel, ceea ce nu e rau.
Dar nu am apucat sa-i fac poze nici regelui Mihai, a carui mecanism de relatii cu presa nu a agreeat sa ii fac niste fotografii pentru citeva mari publicatii si agentii, inclusiv franceze, cind a revenit in mod oficial acum doi ani, daca nu ma insel; imi trebuia acreditarea si sprijinul biroului lui de presa sau a cui facea pe atasatul de presa, asa ca au pierdut citeva reportaje interesante, zic eu. Eu personal tot la capitolul cenzura trec asta.
Asa ca povestea cu cenzura e complicata si nu se rezuma la un regim sau la un timp... cine face cite ceva se poate lovi de tot felul de cenzuri oricind.
Nu vreau sa minimalizez chestiile cumplite de dinainte de `89, dar nici sa patesc acum precum un bun prieten, adica sa fiu scriitor in aceste timpuri democrate si libere, sa scriu despre ceva despre care a mai scris un alt cetatzean, si el acolo scriitor, filosof si editor, sa deranjez, adica, si ca la o juma` de an sa scoata secretara editorului filosof o carte despre tortionari ai anilor `50 si sa-l gasesc acolo pe tatal meu, sa aduc probe ca nu a fost asa si sa nu ii pese nimanui. Asa ca... treaba cu cenzura e mai complicata...
La o analiza a amintirilor, cred ca totusi mi s-a intimplat si mie o chestie inainte de `89.
Pe scurt, un student de la Institutul Grigorescu, de la sculptura, a facut o foarte interesanta chestie la Muzeul Satului; parca il chema Popescu, dar nu sunt sigur; a conceput niste mumii de paie, de statura unui om, si le-a pus ca o populatie in diverse locuri, pe prispa, in pat, la poarta; era o instalatie superba si arata extrem de bine, mi se parea un proiect grozav; eu am facut niste fotografii, la rindul lor interesante, si m-am dus cu ele pe unde am putut, ca sa le public; erau diverse suplimente literar artistice, unde se puteau publica fara probleme eseuri.
Era chiar in timpurile cind incepuse sistematizarea de la sate, cu sustinerea din fiecare seara de la Europa Libera si cu tragediile cunoscute.
Bun, am lasat acele poze pe la citeva redactii, un om de cultura de atunci, sotul unei importante personalitati de acum din lumea tevereului, le-a vazut, si a facut un tapaj ingrozitor, s-a dus cu o falca in cer si una in pamint la Consiluil Culturii, ca ce bataie de joc, taranul romani nu e din paie, tovarashi, el nu poate fi din stuf, uite unde mege educatia decadenta, acum, cind suflarea natiei da o noua fatza satului romanesc, bla bla.
Eu nu am patit nimic, dar nu s-a mai publicat nici o poza, si am stat mai pe linga shantz un an doi, si de soarta lui Popescu nu mai stiu nimic.
Acum din pacate, pentru ca timpul are un efect edulcorant, mi se par glumitze momentele cind la Electrecord vedeam fatza pamintie a directorului venit de la Madam Suzi Quatro ( Suzana Gidea) sau de la Dulea ( de unde termenul mai duleaza) care imi respingeau la rind coperti de disc, asta ca e cu ogor de griu si de ce nu e griul strins, asta ca e cu capitze si vede toarashul si intreaba la ce ceapeu nu s-au strins roadele, si aici parca e o cruce in zare si zice toarasha ca nu s-a vegheat la cultura maselor.
Despre imaginea de moda raportata la acele timpuri am mai zis cam cum era.
Asa ca... ar fi multe de zis cu cenzura.
Noroc ca acum cenzura e o amintire tulbure a unor vremi apuse, cum ar putea spune si domnul Ardelean de la EvZ, reporterul proaspat batut saptamina trecuta. Pai?

Fotografiile de la
http://www.thebans.com/eminescu/dinu2.html
http://www.thebans.com/eminescu/dinu1.html
sunt pur si simplu superbe... Niciuna nu-i in top 16? :)
Unele peisaje din pagina au ceva de tablou impresionist...

Referitor la intrebarea cit de procesate sunt imaginile mele... as spune ca intre mult si foarte mult. Cu Glen Allison ( al carui interviu poate fi citit pe www.fotomagazin.ro) sunt intru totul de acord in multe privinte...
In extemis, sa ne aducem aminte de primele fotografii, facute pe placi de cupru, mercur, cort si vrajitorii; pe urma au aparut uni care faceau poze pe placi de sticla si care au scandalizat pe cuprishti, ca aia nu e fotografie, adevarata arta e sa simti mirosul mercurului si al albusului de ou; pe urma pelicula de celuloid a scandalizat sticlarii, ca ce grosolanie; si tot asa. Melies, realizatorul genial care a facut la inceputul secolului 20 acea "Calatorie de la Pamint la Luna" pe film de 35 mm, a facut sa curga riuri de cerneala cu trucajele sale, ca e bine, ca nu e bine, ca e blasfemie, ba nu, ca e arta, etc.
Fiecare decada a adus in fotografie noi curente, tendinte, aparatori, detractori; chiar acum, pentru unii, ce nu e facut cu un aparat cu burduf pe planfilm nu e fotografie, pentru altii ce e scanat si procesat nu e fotografie, cei ce folosesc Leica se uita de sus la canonishti si exemplele pot continua.
Personal, cred ca idealul e ca fiecare trebuie sa-si gaseasca un stil si o unitate de exprimare, in sensul ca daca vezi o imagine sa zici imediat "iata o noua bumbutziada"; mai cred ca fiecare fotograf trebuie sa incerce numeroase carari pina sa isi gaseasca drumul propriu, si unii pot sa caute toata viatza, si nici asta nu e o rusine; fotografia e ca o casa, ca un culcush, si asta poti sa-l ai si in copac, si in pestera, si cu termopane si cu chirpici.
Important e sa faci ceva , sa cauti, sa arati, sa vezi, sa incerci, sa inveti, sa realizezi ca exista si stenope dar si lomografie sau fotografie cu Sinarul, si imagine printata digital cu iarba pusa din alt peisaj si imagine facuta cu platina si saruri de aur.
Important e sa mucesti enorm, dedicat, si sa ai norocul sau energia , asa cum am mai spus, sa faci fotografie pentru tine, fotografie care sa iti placa tie si sa te regasesti tu in ea; restul e simplu... adica restul, la urma urmei nu conteaza. Ca e fotoshopista sau nu, e mai putin important. Mergi si vezi o raza de lumina pe o scara si parca auzi un filfiit de aripi; faci un colaj si pui deci o pasare unde nu era dar unde ai simtzit-o cu ochii mintii; e important ca era sau nu pasarea in fapt sau starea si mesajul imaginii? Fotografia poate fi clasica sau apropiata de grafica si de pictura; granitele sunt din ce in ce mai difuze azi; parerea mea e ca e important sa spui ceva, nu cum spui acel ceva. Totul se schimba, totul devine, o imagine poate fi facuta cu degetul pe nisip sau cu un complicat sistem digital cu milioane de tranzistori. Care imagine e mai buna, mai imagine de imagine? Ca in extremis ambele sunt digitale...
La urma urmei fotografia imi pare ca o credintza, daca imi e permisa aceasta blasfemie. Asa cum exista mai multe moduri de a vedea, de a intelege si de a accepta o imagine, exista si mai multe credinte, fiecare cu obiceiul si dumnezeul sau; lupte intre ele si si istorii sumbre, cit cuprinde; fiecare spune ca asa trebuie si nu altfel. De...

Din cele spuse azi la vernisajul expozitiei foto 7zile, din Bucuresti:
===============================

7 zile,
care este



Un oraş din nordul ţării este împărţit in două de un rîu; un pod cu niste lanţuri grele la capete face legătura dintre cele doua maluri.
Într-o dimineaţă, apar cîţiva tineri, încalecă lanţurile si dau sa traverseze podul.
Cînd ajung pe la mijlocul podului, se întunecă brusc cerul şi se face dintr-o dată mai frig si tinerii rămîn împietriţi; se aude o voce tunatoare care spune: OPRIŢI-VĂ !!!!!
Vocea continuă: Scoateţi cîte o cretă din buzunare, căci fiecare aveţi cîte una!!!!!
Şi tipii descoperă cu mirare creta in cauză. Nu au înă timp să se mire căci vocea spune: Trageţi un cerc în jurul vostru şi acolo rămîneţi!!! Cine iese primul din cerc va muri!!!
Mai resemnaţi, mai curioşi, oamenii trag fiecare cîte un cerc în jur. Şi se aşază fiecare mai comod în cercul lui, si îşi mai desenează una, alta, ca în viatza, cîte un televizor, o floare, portretul sau peisajul din faţa ochilor, sau un aparat de fotografiat.
Problema e ca timpul trece, zilele se duc, si fiecare ar vrea să meargă unde avea treabă – dar nimeni nu îndrăzneşte primul, dacă vocea avea dreptate?
Pină la urmă, după ce trec ei de faza cu ‘’dacă iese cineva ies şi eu’’ se hotărăsc să o tundă împreună, toţi o dată; la ‘’unu, doi, trei’’ au sărit, vocea, ocupata sa admire desenele, nu s-a prins care a fost primul şi i-a lăsat în pace; şi fiecare a plecat la treaba lui, cu sentimentul că totuşi ceva straniu s-a întîmplat.
Pentru ca acest sentiment straniu al creaţiei i-a copleşit atunci, cînd stateau în acele cercuri, şi pentru că amintirea vocii era aşa puternică, au hotarît să se întîlnească în fiecare an cîte şapte zile şi să deseneze cîte un portret, cîte un peisaj, şi să tragă apoi un cerc mai mare în care sa adune mai multă lume si să arate ce au făcut în cele şapte zile din fiecare an, şi să le pună, pentru oricine ar dori să vadă acele imagini, la adresa www.7zile.ro


Privind la imaginile realizate de 7zile, îmi dau seama că aparatul de fotografiat poate să aibă menirea şi de a învăţa oamenii cum să vadă lumea cu simplitate si echilibru, ca şi cum nu ar avea nici un aparat de fotografiat.

Fotografii de la 7zile izolează si perpetuează totodată un moment ce pare atemporal; ei fac să iasa in evidenta faptul că daca nu esti devotat pina la absolut unei idei, poti sa ajungi sa faci fotografii interesante, dar nu fotografii care sa te mişte profund, ca multr din cele realizate de ei.

Grupul 7zile, in diversitatea sa creativa, pare sa transforme sensul a ceea ce vedem şi modul cum vedem; lucrurile familiare par aici absolut noi, şi ceea ce este absolut nou ca exprimare în imagine pare foarte familiar.

A fotografia inseamna si a gasi ce se intimpla in realitatea înrămată, între cele patru colţuri.

Dar cind pui patru colţuri sau o rama în jurul unei realitati, dacă ai la dispoziţie har şi şapte zile, poti chiar schimba acea realitate.

==================================

citeva impresii extrem de fugitive de la expozitie, la www.fotografu.ro/7zile

Iarna in Manitoba

Azi, decembrie 11 2003

Ies afara pe la 7:30 ....brrrrr -32 C cu vintul care bate voios de la nord - bineinteles ca doar n-o bate de la tropice Sarmi draga imi zic-
Masina, ca stau in apartament si nu am garaj subteran... este acoperita cu un strat compact de gheata de un deget, dar nu de un deget parizian ( vezi blogul Parizian )ci de un deget manitoban , adica grosut, plinut si bine hranit cu fast food.
deci, ma apuc de curatat voioasa si incerc sa execut miscarile deja arhicunoscute:sus /jos dreapta/stinga (ma refer la curatarea masinii nu la altceva - de ce va fuge mintea hei?) pina o curat atit cit sa vad prin geamuri;
Intre timp motorul miriie fericit dupa ce a stat la curent toata noaptea - ca aici punem masinile la curent(prize) ca altfel nu le mai dezgheata nici Dumnezeu dimineata...

Intru in interior,(am masina manuala cu 6 viteze) si incerc sa bag intr-a intiia - merge ca si cind ai avea untura in transmisie, deci o mai las sa miriie(masina) pentru inca 5 minute...Intre timp sunt in intirziere - dracu a planificat asa un frig dintr-o data! - ieri a fost "numai" -20 C !!!
deci pornesc, dar inainte de a va decrie drumurile si parcursul va voi descrie cum este imbracata o "lady de manitoba " :)
Pantaloni de ski, caciula care aici se numeste 'tuc',manusi de eschimosi, piele si blana, bocanci 1/2 kg unul,parka cu puf de gisca.Se pare ca sexul nu mai conteaza la -30 ca tot nu te gasesti prin haine.Nu se poate deosebi o femeie de un barbat de la 2 metrii.
Acum, dupa ce am dezmortit masina si soferul(dupa atita miscat nici nu am nevoie de alt exercitiu)hai la drum.
Hei, pai voi aia din RO va plingeti de drumuri si gropi, pai sa veniti aici in Manitoba(e in Canada undeva intre Toronto si vancouver... daca trebuiesc precizari).Mi-am schimbat arcurile de pe spate de 2 ori in 3 ani, ca ei tot repara vara (sezonul este luuuung de 4 luni si tot curata gheata iarna(8 luni).Deci, dupa ce esti "incalzit' se trece la faza "calarotie la servici cu minimum consum de gaz si minimum cazaturi in gropi".Peisajul este cumplit, totul este alb-gri(ca pun sare si nisip sa nu ne dam naibii unii intr-altii),soferii sunt grabiti si de obicei cam nervosi(dar asat nu este nimic nou) iar intersectiile sunt foarte alunecoase.
Singurul lucru care salveaza pictura este cafeaua fierbinte pe care o savurez in masina, scotindu-mi delicat manusa ca o suba din cind in cind...

Sa fiti fericiti

Sarmi