pension

buna religie pensionarea, multe zile libere pe saptamana !

a propos , stii de ce se duc pensionarii dimineata in gradian cismigiu ?
ca sa fie liberi dupamasa !
==================================================
"Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene. (David Dunham) "

Lascare ! Pensionare ??!!! Ce-i aia ?

" Garda moare dar nu se preda !", sau cum se traduce in franceza : "Merde!"
==================================================
"Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene. (David Dunham) "

La o adica de ce nu ?
Varsta de pensionare e doar un parametru contractual, aflat insa la indemana doar a uneia din parti.

Pensia nu e o pomana de la stat ci un sistem contractual de asigurare.
Salariatul (si nu numai) plateste lunar o suma (cei 10,5%), bani folositi pt plata pensiilor in curs(ailalti 20,8% sunt destinati functionarii institutiei).
Proportional cu aceste contributii, i se calculeaza dreptul la pensie atunci cand expira perioada contractata.
Aritmetica asta functioneaza si la 30 si la 65 de ani.

Nu ,Colette, se pare ca numai dupa unii daca ai trecut de 40, esti mort/moarta si la propriu si la figurat...cica ar fi ei "intreprinzatorii" noi mioritici "muscati" din fasa de spiritul capitalismului de cumetrie si auto - pensionati la 4o de ani la St.Tropez pe iachturi cu sampanie si caviar .:):):):):):):)
Eu la cei 95 de ani ai mei, tot la hamburgeri ,in bucatarie lucrind de zor,dar ce conteaza atita timp cit ma simt bine.Nu numai atita da mai fac si o facultate de noapte cu toti "babalicii" si "babetele" astea care nu am apucat sa fim "isteti" de la 5 ani.

JCC, am urmarit cu interes materialele prezentate de tine, cel cu 120 de ani de viata, si acum cu grasimile...Ce sa-ti spun?
Am stat in SUA o luna de zile, la un training, si am avut ocazia sa mananc atat la ei acasa, cat si prin restaurante. Portiile sunt uriase, (n-am reusit niciodata sa mananc tot din farfurie), carnea fada, sosuri grele, tot felul de dressinguri, salate foarte condimentate, maioneze, apa cu gheatza, Jack Daniels, bere slab alcolizata. Stil american. Multi barbati sunt puhavi, iar femeile matahaloase.

Apoi am fost in Olanda in vacanta, timp de cateva saptamani. Peste, scoici, legume proaspete, (cam fara gust si ele, ce-i drept), branzeturi de tot felul, bere exceptionala, de la fara alcool pana la bere Trapist de 17grade!. Si un Genever, (gin olandez) deosebit de bun. Stil olandez. Barbatii inalti si svelti, femeile cam voinice.

Revenim in Romania: sarmale, carnati, slana, branza de oaie, saramura de peste, tochitura, fasole cu costita afumata, ciorba de burta, si cate si mai cate. Rosiile au gust, vinetele asisderea, vinul este bun, iar tuica o incantare. Facem excese de sarbatori, iar in rest mancam ce apucam, din ceea ce ne permitem sa cumparam. Asta-i stilul nostru de viata: dezordonat.

Nu vreau sa apuc 120 de ani, pentru ca deja de la 60...65 de ani te simti obosit, uzat. Vreau doar sa mai apuc inca vreo 10...15 ani dupa pensionare, ca sa pescuiesc cat vreau si sa altoiesc trandafiri. Si n-as vrea sa traiesc in senectute inca 50 de ani dupa aceea!

Care este meniul meu obisnuit?
Dimineata la ora 6.30: un pahar de iaurt sau sana, si un colt de paine, plus o ceasca de cafea fara cofeina, (Douwe Egberts sau Lavazza)
La ora 11 un sandwich compus din doua felii subtiri de paine, si o bucatica de cascaval sau salam uscat + o rosie mica si un mar
La ora 18.30 cinez: un paharel de tuica de pruna, sau votca cu lamaie, o farfurie de supa sau ciorba, (fara paine) + ceva mai consistent, (o portie mica de friptura cu garnitura, peste la cuptor, etc) + un pahar-doua de vin bun. Desert: o inghetata sau struguri.
La ora 21-22 un mar.
In weekend imi permit sa gatesc lucruri mai deosebite: Pui manastiresc, Musaca, Medalion vanatoresc, Ficaciori pe canapele, si alte minunatii culinare...
Mananc mult peste, (in special macrou si cand imi permit, somon, pentru ca enzima sau acidul Q15 iti protejeaza inima), petrec cat mai mult timp in aer liber, nu fac gimnastica de forta, decat exercitii de respiratie si miscari de incalzire Aikido.
La petreceri mananc cate putin si mai tot timpul, si beau moderat.
Cand pescuiesc la copca imi iau la mine sunca si ceapa, plus vin rosu, din care mananc si beau zdravan, ca sa mentin caloriile necesare in lupta cu frigul.
N-am mai pus o tigara in gura de 10 ani, si nici nu simt nevoia...
Nu mananc margarina, nici unt, si in nici un caz nu voi bea ulei de masline!

Si cu toate acestea numarul kilogramelor mele este egal cu inaltimea in centimetri pe care o am, scazand 100. Curios, nu?

Cred ca sunt 3 factori care concura la o forma fizica si psihica excelente:
- zestrea genetica;
- stilul de viata;
- starea materiala.
In rest doar un dram de noroc de la Dumnezeu, si totul e OK.


sanjuro

Ai vorbit ca un tarabostes; nu-mi ramine decit sa adaug cele de mai jos.
SB

> This will get you fired up!
>
>
>
> I wonder how many people are aware of this information. Love him or
> loath him, he nailed this one right on the head
>
> By Rush Limbaugh:
>
> I think the vast differences in compensation between victims of the
> September 11 casualty and those who die serving the country in Uniform
> are profound. No one is really talking about it either, because you
> just don't criticize anything having to do with September 11.
>
> Well, I just can't let the numbers pass by because it says something
> really disturbing about the entitlement mentality of this country.
>
> If you lost a family member in the September 11 attack, you're going to
> get an average of $1,185,000. The range is a minimum guarantee of
> $250,000, all the way up to $4.7 million.
>
> If you are a surviving family member of an American soldier killed In
> action, the first check you get is a $6,000 direct death benefit, half
> of which is taxable. Next, you get $1,750 for burial costs. If you are
> the surviving spouse, you get $833 a month until you remarry.
>
> And there's a payment of $211 per month for each child under 18. When
> the child hits 18, those payments come to a screeching halt.
>
> Keep in mind that some of the people who are getting an average of
> $1.185 million up to $4.7 million are complaining that it's not enough.
> Their deaths were tragic, but for most, they were simply in the wrong
> place at the wrong time. Soldiers put themselves in harms way FOR ALL
> OF US, and they and their families know the dangers.
>
> We also learned over the weekend that some of the victims from the
> Oklahoma City bombing have started an organization asking for the same
> deal that the September 11 families are getting. In addition to that,
> some of the families of those bombed in the embassies are now asking for
> compensation as well.
>
> You see where this is going, don't you? Folks, this is part and parcel
> of over 50 years of entitlement politics in this country. It's just
> really sad.
>
> Every time a pay raise comes up for the military, they usually receive
> next to nothing of a raise. Now the green machine is in combat in the
> Middle East while their families have to survive on food stamps and live
> in low-rent housing. Make sense?
>
> However, our own U.S. Congress just voted themselves a raise, and many
> of you don't know that they only have to be in Congress one time to
> receive a pension that is more than $15,000 per month, and most are now
> equal to being millionaires plus. They also do not receive Social
> Security on retirement because they didn't have to pay into the system.
>
> If some of the military people stay in for 20 years and get out as an
> E-7, you may receive a pension of $1,000 per month, and the very people
> who placed you in harm's way receive a pension of $15,000 per month. I
> would like to see our elected officials pick up a weapon and join ranks
> before they start cutting out benefits and lowering pay for our sons and
> daughters who are now fighting.
>
> "When do we finally do something about this?" If this doesn't seem fair
> to you, it is time to forward this to as many people as you can.
>
> If your interested there is more............
>
> This must be a campaign issue in 2004. Keep it going. SOCIAL SECURITY:
> (This is worth the read. It's short and to the point.)
>
> Perhaps we are asking the wrong questions during election years. Our
> Senators and Congressmen do not pay into Social Security. Many years
> ago they voted in their own benefit plan. In more recent years, no
> congressperson has felt the need to change it. For all practical
> purposes their plan works like this:
>
> When they retire, they continue to draw the same pay until they die,
> except it may increase from time to time for cost of living adjustments.
> For example, former Senator Byrd and Congressman White and their wives
> may expect to draw $7,800,000 - that's Seven Million, Eight Hundred
> Thousand), with their wives drawing $275,000.00 during the last years of
> their lives. This is calculated on an average life span for each.
>
> Their cost for this excellent plan is $00.00. These little perks they
> voted for themselves is free to them. You and I pick up the tab for
> this plan. The funds for this fine retirement plan come directly from
> the General Fund--our tax dollars at work! From our own Social Security
> Plan, which you and I pay (or have paid) into --every payday until we
> retire (which amount is matched by our employer) --we can expect to get
> an average $1,000 per month after retirement. Or, in other words, we
> would have to collect our average of $1,000 monthly benefits for 68
> years and one month to equal Senator Bill Bradley's benefits!
>
> Social Security could be very good if only one small change were made.
> And that change would be to jerk the Golden Fleece Retirement Plan from
> under the Senators and Congressmen. Put them into the Social Security
> plan with the rest of us and then watch how fast they would fix it.
>
> If enough people receive this, maybe a seed of awareness will be planted
> and maybe good changes will evolve. WE, each one of us... can make a
> difference..
>
>
.

functinarul canadian = parazitul canadian = 7% ->14 % ->25 % taxe pentru noi astialalti - pe baza de provincie... ca de Alberta este bogata si refuza sa plateasca taxe provinciale(ei sunt aia cu 7%)
functionarul canadian este un tipu in general asezat, puturos prin excellenta si cel mai mare sarutator de cururi pe care eu l-am vazut in viata mea nord americana.
de obicei se scoala de dimineata , ajunge la gim, apoi la lucru si dupa ce invirteste ceva fisiere( nu uitati ca desi in 2003 tot hirtia aia se vehiculeaza...)si apoi ia lanch (masa de amiaz care este 1 ora...Dupa masa o flustureste cumva si la 4 iese din coliba (se numeste cubicle) ia un strech si se cara acasa.
Pentru cei mai intreprinzatori mai un un business- on the side- ca de, avem timp sa gindim He he.

pe linga acest stressant program, functionarul canadian are toate medicalele acoperite, toate dentarele (100%) pension plan, si alte percuri necunoscute platite de noi ceilalti...

eu ii recunosc dupa structura fetei care aduce a bot

cu bine

Sarmi

Marele Eveniment

Se va intampla foarte curand.
Marele eveniment care va sfarsi oroarea.
Care va sfarsi intristarea.

marele eveniment se va intampla foarte curand
el ne va aduce bucuria pentru ca va sfarsi oroarea,
si cand?!

Martzea viitoare, cand soarele va apune,
Voi canta Sonata Lunii in sens invers.

soarele va apune
iar eu, in aceasta seara de marti, voi canta Sonata Lunii in sens invers
voi transforma acest APUS
din nou, in RASARIT.

si va miji LUMINA.

Asta va anula efectele scufundarii nebune a lumii in suferinta,
din ultimele 200 de milioane de ani.

care va alunga suferinta pe masura ce soarele va rasari si ne va lumina cu caldura lui; ne va mangaia alungandu-ne suferinta
si noi vom vedea LUMINA.

Ce noapte frumoasa va fi.
Ce oftat de usurare,
cand vulturii senili vor fi din nou de-un roshu stralucitor,
si cand privighetorile pensionare
isi vor lua din nou cozile prafuite,
si vor proclama maretia Creatiei!

Ce noapte frumoasa va fi pentru ca in zori de zi
vom asculta din nou, privighetoarea
iar tot ce ne pare azi invechit
isi va redobandi culoarea
in sufletul nostru.

iar noi vom fi coplesiti de maretia Creatiei
pentru va din umbra noptii
vom vedea, din nou, LUMINA.

Catalina Bader

...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

UN FOTOGRAF AL BUCURESTILOR
*

Reconstituirea vietii de zi cu zi a Bucurestilor
dintre cele doua razboaie mondiale ar fi imposibila
fara tezaurul de imagini ladsat de fotograful Nicolae
Ionescu (1903-1974). Szathmari, Duscheck, Baer,
Spirescu sunt nume de pionieri ai fotografiei citadine
bucurestene. Ca viziune, מnsa, מntre creatiile lor si
cele ale lui Nicolae Ionescu este aceeasi distanta ca
מntre o pictura academica si una impresionista. Desi
fotografiile lui Nicolae Ionescu sunt cunoscute, de
multi chiar foarte bine, viata acestui artist pare sa
nu fi preocupat pe nimeni. Un motiv מn plus pentru a-l
evoca מn paginile Magazinului istoric.

Nascut מn prima zi de noiembrie a anului 1903, Nicolae
Ionescu a urmat cursurile primare si gimnaziale la
scoala "Enachita Vacarescu", una dintre cele mai vechi
din Bucuresti, situata lגnga intersectia Caii Serban
Voda cu Bulevardul Neatגrnarii, astazi Marasesti. Deci
la doi pasi de Mitropolie si de Piata Unirii, locurile
pe care le va imortaliza mai tגrziu pe pelicula
fotografica. Invecinarea cu unele cartiere
negustoresti, ca Rahova, Radu-Voda si Vacaresti, sau,
cu cele rau famate, precum "Crucea de Piatra" si
"Flamגnzii", cu zonele industriale Filaret, unde se
afla uzina Wolf, si Lגnariei, cu Uzinele Lemaגtre si
fabricile de מncaltaminte, i-au revelat o tipologie
umana si cadre sociale extrem de variate.

Izbucnirea primului razboi mondial l-a מmpiedicat pe
elevul Nicolae Ionescu sa se מnscrie la liceu. In
timpul ocupatiei straine a fost obligat sa se
מntretina singur, angajגndu-se ucenic la tipografia
"Fortuna". In 1918 a ajuns zetar, sub מndrumarea lui
Dimitrie Demetrian, unul dintre specialistii eminenti,
care se perfectionase מn Germania si pe care מl evoca
astfel: "Ma lua la el acasa duminicile si, cu o
bunavointa de parinte, מmi punea la dispozitie
colectii de ani מntregi din reviste de specialitate
germane, franceze si, mai ales, elvetiene. Aceasta a
constituit baza, pe care am adunat apoi toate
celelalte cunostinte tehnice ale mele".

La sugestia maestrului a cautat noi locuri de munca.
In 1922, dupa o scurta sedere la tipografia "Minerva",
Nicolae Ionescu a fost angajat provizoriu la "Cultura
Nationala", o tipografie moderna, construita de
Aristide Blank pe Calea Serban-Voda. In acest fief
liberal i-a cunoscut pe Vasile Pגrvan, I.G. Duca, dr.
C. Angelescu, Eugen Lovinescu si altii, care
supravegheau personal tiparirea cartilor. Discutiile
avute cu acestia מl determina sa se מnscrie מn toamna
aceluiasi an, 1922, la Liceul "Sf. Sava", la cursurile
serale, pe care le-a absolvit מn doi ani. Totodata, a
מnvatat limba franceza si germana: "Aveam - מsi
amintea el - un manual german de fotografie si
fotografia era marea mea pasiune". In 1927 a fost
numit corector, iar dupa efectuarea stagiului militar
s-a מncadrat מn Serviciul Fotografic al Armatei
Regale, Fotografiaza intens Bucurestii iar, din "anul
1927 - relateaza el - מn fiecare vara am colindat tara
pentru a-i fotografia metodic cele mai reprezentative
colturi, adunגnd clisee pentru organizarea unui muzeu
de fotografii". Proiectul era מndraznet, entuziasmul
mare, dar lipseau fondurile necesare.

Obligat sa amגne construirea muzeului, se abandoneaza
cu totul fotografiei. "Progresele mari realizate מn
fotografie m-auz determinat sa ma ocup si de
cinematograf". Cel putin un "documentar" despre
Bucuresti, vizionat nu demult pe micul ecran, poarta,
dupa opinia noastra, amprenta de neconfundat a lui
Nicolae Ionescu.

In 1928 s-a casatorit. "Din banii nevestei mi-am
cumparat aparate perfectionate, mi-am instalat
laborator cu electricitate si alte מmbunatatiri". Doi
ani mai tגrziu pleaca מn Franta. "Am lucrat o vreme -
cam doua luni - la Lyon, la Uzinele Lumiטres, dar
mi-am dat seama ca-mi pierd timpul si am trecut la
Paris. Aici, printr-un compatriot, am fost prezentat
la Pathי Nathan. Angajat operator asistent, am fost
pus la diverse lucruri marunte מn asteptarea unor
misiuni mai importante. Dupa 4 luni, vazגnd acalmia
care domnea מn studio, m-am hotarגt sa ma מnapoiez מn
tara si sa ma consacru muzeului, al carui gגnd ma
muncea tot mai mult".

S-a angajat la Imprimeria Nationala "cu conditia ca 2
luni pe vara" sa-si vada de fotografiat. Existenta se
complicase enorm. "Atelierele lucrau מn doua echipe,
iar eu - povesteste Nicolae Ionescu - eram singurul
revizor si mai tot timpul eram obligat sa lucrez מn
doua echipe. Pe de alta parte, aveam nevoie de
material fotografic si trebuia sa lucrez fotografii
pentru librariile din oras, asa ca de multe ori ma
culcam pe la 3-4 dimineata, iar la 7 eram la servici!"
In plus, banii cגstigati erau reinvestiti מn material
fotografic, "pentru a grabi realizarea muzeului".

Cinci decenii mai tגrziu, doamna Constanta Ionescu,
rememora cu zגmbetul pe buze acei ani de eroism, cגnd
existenta sotului ei devenise aproape imperceptibila
pentru ea. In primavara anului 1937, Eugen Lovinescu,
numit la 23 ianuarie 1937 מn Consiliul de
administratie a Societatii "Adevarul", i-a propus
vechiul sau prieten functia de director tehnic.
Societatea era condusa de Emanoil Tatarescu, fratele
primului ministru. "In noul meu serviciu - מsi amintea
N. Ionescu - am avut de la מnceput mari dificultati
din cauza intrigilor si diverselor interese care se
ciocneau מn aceasta מntreprindere". Sperantele de
prosperitate aparute מn 1937 se vor materializa rapid.
In vara lui 1938 si-a construit o casa "pe terenul
mamei". Avea un salariu lunar de 11 000 lei (un ou
costa 1 leu). Va ramגne מn aceasta functie pגna מn
noiembrie 1940, cגnd a fost retrogradat de noua
conducere legionara. Motivul? "Intrucגt ai colaborat
cu jidanii, dumneata nu mai poti ocupa functia de
administrator si vei ramגne sa vezi numai de
Tiefdruck".

Pe timpul rebeliunii s-a opus din rasputeri si, din
fericire, cu succes, ideii unor subalterni evrei care,
מnfricosati de zvonuri, au intentionat sa incendieze
cladirea. Va ramגne מn functie de sef al sectiei
Tiefdruck pגna מn aprilie 1947. Prin aprilie 1945
pusese bazele unei edituri - Enciclopedia fotografica
- destul de rentabile pentru ca, מn sfגrsit, מn banii
obtinuti sa-si realizeze mult visatul muzeu
fotografic. In 1947 a constatat ca "munca la editura
s-a מncetinit. Pricepusem cam tגrziu ceea ce ar fi
trebuit sa מnteleg mai curגnd si am מnceput sa
lihideze editura".

Se instaura comunismul... Munca מl מndepartase de
pulsul zilei. Se recunoste מnvins. Visul muzeului,
pentru care מsi sacrificase cei mai frumosi ani ai
vietii, מn care investise si cel din urma leu, s-a
naruit. Artistul care obtinuse premiul al II-lea la
Expozitia O.N.T., organizata sub auspiciile "Lunii
Bucurestilor", are o licarire de speranta la finele
anului 1948, cגnd a fost numit profesor la "Scoala
tehnica de arte grafice" de pe strada Anton Pann: cel
putin demnitatea מi va fi salvata. S-a מnselat si de
data aceasta.

A trebuit sa se recunoasca iarasi מnvins, izgonit cu
sentinta de "mare mגncator de evrei". Legionarii מl
acuzasera de colaborationism cu evreii, comunistii מl
acuzau de antisemitism... Nu scapa de perchezitii,
confiscari, distrugeri de bunuri materiale, de anchete
si alte umilinte absurde. L-a salvat mai putin
"originea sanatoasa" - erau condamnati cu zecile de
mii si altii cu o origine la fel de sanatoasa - cגt
recunostinta unor evrei pe care pe care מi protejase
מn scurta existenta a statului national legionar.

Va lucra sporadic la diverse edituri si la revista
Flacara, iar מntre anii 1956-1962 ca fotograf la
Institutul de Istoria Artei. Dupa pensionare se va
מngriji sa transfere o parte din materialul fotografic
adunat pentru "Muzeul de fotografie al Romגniei", la
Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei, unde se
pastreaza si מn prezent.
(dbnet.ro)



__________________________________

"Dupa pensionare se va
מngriji sa transfere o parte din materialul fotografic
adunat pentru "Muzeul de fotografie al Romגniei", la
Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei, unde se
pastreaza si מn prezent."

Prima problema e ca muzeul acesta nu exista; la Cabinetul de stampe nu intri decit foarte, foarte greu, practic e imposibil.
Si daca reusesti ce cauti nu gasesti, ca aia zic ca nu au spatii si tin totul in cufere, care cine stie unde sunt.
Altfel, impresionanta biografia acestui mare om. Cine a scris-o totusi?

Raspuns la
Nu sunt adepta "integrarii naturale"
V-am citit si - pret de o clipa - v-am invidiat deschiderea crestina. Dar mi-am dat seama ca, probabil, nu va confruntati zilnic cu problema asta.
Pe strada sau in tramvai, in piata sau la semafor, peste tot in Bucuresti ai zilnic ocazia sa auzi acele ingrozitoare texte lalaite pe o muzica ce nici macar tziganeasca nu este (cred ca opinia exprimata in acest sens de catre Madalin Voicu este mai demna de incredere decat umila mea parere). Nu mai spun ca, auzindu-le in piatza sau in alte locuri publice si fara a ma pretinde o nevinovata fecioara abia iesita de al pensionul unei manastiri de maici, mi s-a intamplat sa-mi fie de-a dreptul rusine de versurile acelor oribile manele. Prin comparatie, asa zisa "cultura de cartier" chiar si-ar merita denumirea de "cultura".
Procentul de consumatori de manele si alte produse de origine rroma (de orice natura) devine din ce in ce mai mare.
Mahalagiul roman (care a existat de cand targurile) tinde sa devina - din ce in ce mai mult - una cu tziganul.
Notiunea romantica de tzigan (a se vedea "Satra" sau "Mica tziganiada", de exemplu)aproape ca nu mai exista, asa cum nu mai cred sa existe tzigani ca cei pe care ii aducea in curte bunicul meu si care cositoreau cazanul de tzuica si pe ai caror copii ii invidiam sincer (pentru ca ei erau multi, iar eu inca eram copil unic). Ocupatiile traditionale sunt astazi cu totul diferite.

Ceea ce se afiseaza acum ca fiind folclor tziganesc, este un amalgam de obscenitati cu nuante oriental-balcanice si "impodobite" opulent cu sclipiciuri ce ar face deliciul oricarui pui de cotzofana.

De aceea consider ca, cel putin atata timp cat nivelul de educatie estetica al romanului mediu ramane sub nivelul de avarie si pentru o conservare a romanismului cultural, necesara chiar si azi, in epoca globalizarii, ar fi mai sanatos sa se evite incercarea de a amesteca apa si uleiul... ceea ce rezulta miroase a ranced.

Cum ma simt cand ma intorc in Romania ?
1.Simt ca n-am gresit cind am plecat .
2.Nu inteleg de ce nu s-a schimbat mai nimic -
romanul tot in saracie traieste- mai apoi aflu
ca banii curg in buzunarele politicienilor
corupti .
Si apropo de politicieni "
3.Cum naiba nu gasiti oameni cinstiti sa conduca tara .
4.Ma gandesc sa cumpar vreo casuta sa am unde sta
cind vin in Romania si poate ,cine stie, sa locuiesc cand
ma voi pensiona . Dar apoi imi spun : Ca maine se
schimba politica (regimul) si au sa-mi ia casuta cum
au luat-o pe cea dinainte .

Unele tari au conventii bilaterale pentru transferarea anilor lucrati intr-o tara in sistemul de pensii al celeilalte. Este vorba de tari cu un nivel similar. Dupa cite stiu eu Romania nu are o asemenea conventie cu nimeni.

DECI:

1. din punctul de vedere al Romaniei esti un cetatean care a contribuit 7 ani la sistemul de pensii romanesc. In concluzie daca am judeca cu legile de astazi, atunci cind tu ai ajunge la virsata de pensionare din Romania, daca ai avea numarul minim de ani lucrati (cred ca sunt 20 acum) atunci ai avea dreptul la pensie in Romania.

2. s-ar putea ca in timp si Romania (daca se ridica nivelul de venit si contribuitie etc) sa aiba convetii bilaterale DAR NU IN VIITORUL APROPIAT. Asa ca bucura-te ca "pierzi" numai 7 ani, se putea si 15, nu ? PLUS gindeste-te cit e o pensie in Romania comparativ cu o pensie in Franta.

If you want……

In primul rand ca un bine crescut ce imi doresc sa fiu vreau sa ma prezint: cosmacpan. Nu vreau sa crezi ca intru cu bocancii in intimitatea si linistea ta dar faptul ca am gasit acest mesaj nu a facut decat sa-mi ridice semne de intrebare visavis de ceea ce este dincolo de el. Putem oare continua discutia fara a crede ca deranjez? Oare printre factorii enumerati mai jos crezi ca s-ar gasi ceva reprezentativ pentru tine, ceva care ti-ar starni curiozitatea si pofta de viata? In momentul in care regasesti ceva ce te-ar interesa putem continua discutia, in caz contrar mii de scuze si o noapte linistita.


Factori motivanti
· Venit suplimentar
· Libertate financiara
· Propria afacere
· Mai mult timp liber
· Dezvoltare personala
· Ajutorarea altora
· Intalnesti oameni noi
· Pensionarea (chiar si la 25 – 30 de ani)
· Mostenirea (pentru doua generatii)
· Provocarea.
cosmacpan@yahoo.com

Ion Iliescu a anuntat ca traieste 120 de ani


Nicolaescu a aniversat 50 de ani de activitate. Iliescu spera sa prinda si centenarul




Mihaela Ganet
Duminica, 09 Mai 2004


Highlander de la Cotroceni
Aviz amatorilor care il vor pensionat cit mai curind: presedintele Ion Iliescu a comentat ca ar putea sa traiasca mult peste media de viata a romanilor. El a fost prezent la ceremonia de omagiere a celor 50 de ani de activitate cinematografica ai regizorului si din cind in cind actorului Sergiu Nicolaescu, organizata de catre Ministerul Culturii si Cultelor. Iliescu a dorit sa sugereze ca va avea o cariera politica lunga: “Am aflat ca programarea mea genetica merge pe un orizont de 120 de ani”, a declarat el, fara alte detalii.


http://www.expres.ro/politica/?news_id=154170



SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !

Singurii care s-ar bucura (dintre cei enumerati de tine )ar fi probabil cei pensionati. Ceilalti ar gindi ceva de genul : " a inebunit lumea!"
(parerea mea)

Eu ma intreb la ce virsta ne vom pensiona? Daca traim pina la 120, cred ca vom lucra pina pe la 100. Daca as fii copil pina pe la 30-35, m-as maturiza pe la 50 si as lucra inca 50 de ani, poate n-ar fi rau. Dar acum - la 45 de ani - daca mi-ar da cineva niste pilule sa traiesc pina la 120 de ani - cred ca le-as refuza. Ce dracu sa fac pina la 120 de ani?

imi faci cadou un catel desi nu stiu unde-l mai tin si pe ala ca n-am casa chiar asa mare ;)
dupa ozzy nu ma iau, prefer sa ma uit in buletin ca sa constat ca nu-s chiar asa baba, ca altfel daca ma iau dupa cum ma simt (mai ales dimineata in ultima vreme) ar insemna sa-mi depun actele de pensionare ;)
stii ce conteaza, cred eu, sa te simti bine in pielea ta indiferent de cum arati sau ce cred altii despre tine, si sa nu regreti nimic din ceea ce faci, chiar si cand faci tampenii ... eu una le fac asa de des ca am inceput sa le iau drept naturale ;)

...(fost)actual carapiscum,

Ce zici tu enigmescu:

"Dragule, cum se face ca de fiecare data cand cineva te contrazice in ideile pe care cu nonsalanta le expui il condamni ca se foloseste de atacul la persoana?"

Nu stiu cat de "drag" iti sunt ...sa ma fereasca Dumnezeu...

Cand ma contrazice cineva...!!!exemple enigmescu, exemple,nu imi amintesc de cand sunt pe acest forum sa fi acuzat pe cineva de atac la persoana in afara ta.!!!

Tu nu intelegi sensul unei comunicari civilizate,fortat fiind de bunul simt, sa iti atrag atentia ca folosesti atacul la persoana.

Contradictiile nu ma deranjaza si nu ar trebui sa deranjeze pe nimeni intr-o schimbare de idei.Dar ce zici tu,si de aici duplicitatea ta:

"Chiar atat de convins sunt de unele adevaruri incat nu permit sa fiu constrans in a mi le schimba. Accept orice alte pareri care nu vin in contradictie cu conceptiile mele despre viata, lume si Dumnezeu.

OARE enigmescu,tu detii adevarul in intregul sau???

Nu te va constrange nimeni in a te schimba...insa acceptand numai acele idei care te face sa te guduri...vei ramane undeva "izolat"in propria inchisoare.

Tu continui cu presupunerile tale...cum le numesti enigmescu?

ce mai afirmi:

"Pai ce, te confunzi cu ideile astea, sau persoana ta intruchipeaza niste idei?... Nu te flata singur, nu esti atat de important pe cat crezi si nici asa de patrunzator cu mintea incat sa nu-ti poata sta nimeni inainte."

Am dreptul sa spun cum privesc anumite aspecte...sa vin chiar si cu idei...afirmi ca ma "flatez singur"-eu acesta afirmatie (si aceasta afirmatie )o consider atac la persoana...

In calea mea exista drumul vietii ,dar divin prin creatie...drum ce il strabat alaturi de semenii mei,lasand in urma,ignorand pe acei deformati autodeclarati detinatori ai adevarului.

Continui sa "balansezi" cu vorbele tale:

"Sa-ti improspatez memoria: ce zici de intrebarile mele legate de reincarnare?"

DESTIN"Nu imi amintesc a nu fi raspuns la intrebari "indecente"/incomode cum tu le numesti."

Enigmescu,te-am dat si postat comentariul ...aici esti duplicitar...si sincer nu am nimic cu tine ...nici macar nu te compatimesc...la 33 de ani cum ai afirmat ca ai ,mintea iti joaca feste...

Insa dupa cum scrii si te ostenesti sa aperi "doctrina comunista" si "vechiul organ"pari a fii, un mosulica in pantalonasi scurti ce plimba scaunelul pe le cozi in preajma lui Decembrie 1989.Proaspat pensionat ,fost parte a organului...ce parte...?usor de imaginat.

Limba de lemn puternic infectata iti dezvaluie adevarata fata ...ascunsa in spatele nenumaratelor ID-uri oricate la numar ar fi:enigmescu,angel,carapiscum...si mai recent... (pana unde poate ajunge gandirea vechiului organ...!!!)fie ca bunul Dumnezeu sa iti dea atata intelepciune sa renunti a folosi ca ID...o alta varianta (nume) sti bine la ce ma refer.

"No hai, sa fii sanatos, fericit si cu lacrimi in ochi!"

Esti cinic,insa nu uita ca semeni mai lacrimam si de fericire...

Enigmescu nu ma intereseaza cine esti, de unde vii si unde te duci,nu am nimic cu ID-urile tale ...

Stii cum te aseman eu? mi-a venit in gand un banc ghicitoare...daca stii raspunsul stii si cum arati...

Ce se naste fara piele si tipa pana piere?

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.