pentru a munci la agentii economici

Legalitate si bani multi

Anul trecut, peste 46.000 de romani au plecat la munca in strainatate prin Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca (OMFM) si prin Patronatul ACORD. Alte zeci de mii de persoane au plecat pe cont propriu. Salariile pe care romanii le castiga in strainatate sunt mult mai mari decat cele pe care le-ar primi in tara. Numai cei care au plecat prin intermediul OMFM au castigat, in total, in 2003, aproximativ 101 milioane de euro. Banii, care in majoritate se intorc in tara, au doua tinte: familia si diverse investitii. Lipsa locurilor de munca din tara si salariile mici i-au determinat pe zeci de mii de romani sa isi caute norocul in strainatate. Daca la inceputul anilor ‘90 oamenii plecau “la risc”, ajutati de cunostinte sau in baza unor promisiuni, aparitia firmelor care intermediaza gasirea unui loc de munca in straina tate a modificat piata. Roma nii, care isi gasesc un job in strainatate prin Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca sau prin firmele private, au asigurari medicale, contracte si venituri sigure. Diferenta dintre salariile primite in tara si cele din strainatate este foarte mare. Astfel, in tara, salariul mediu lunar este de aproximativ 5 milioane de lei, echivalentul a 120 de euro, in timp ce in strainatate, salariul mediu pe care il primeste un roman este de aproape 1.000 de euro.

Germania si Spania sunt in top

Ofertele de locuri de munca in strainatate sunt foarte variate, in functie de firma care intermediaza plecarea. Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca, institutie aflata in subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, a intermediat anul trecut locuri de munca atat in industrie, agricultura, gastronomie, cat si in domeniile hotelier, sanitar si construct ii de masini. Germ a n i a , S p a n i a , Elvetia, I t a l i a , Q a t a r , Ungaria si SUA sunt tarile in care au plecat roma nii anul trecut prin OMFM. Suma totala pe care au castigat-o in 2003 cei peste 40.000 de romani care au plecat prin Oficiu este de 101 milioane de euro. La preselectiile organizate de OMFM, romanii care isi doresc sa plece la munca in strainatate formeaza cozi uriase, ajungand uneori sa doarma in strada, doar pentru a nu pierde randul. Pentru 2004, in perioada 27-30 ianuarie, OMFM organizeaza preselectie pentru locuri de munca in agricultura spaniola. Potrivit ofertei angajatorilor iberici, vor fi selectate 600 de persoane.

Peste 6.000 de medieri ale ACORD

“Lucram cu persoane calificate, cu oameni pentru care putem negocia salarii bune”, sustine Roxana Prodan, presedintele Patronatului Agentilor Economici Acreditati p e n t r u Ocuparea si Plasarea Fortei de M u n c a (ACORD). Anul trecut, prin Patronat au plecat la munca in strainatate peste 6.000 de persoane.

Cu sau fara comision

Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca nu percepe nici un comision pentru inscrierea in baza de date sau pentru medierea unui loc de munca in strainatate. Comisionul perceput de firmele care fac parte din Patronatul ACORD pentru inscrierea in baza de date este de aproximativ 600.000 de lei. “Dupa ce este platita taxa pentru procesarea datelor, omul nu mai trebuie sa dea nici un ban pana nu este semnat contractul, adica pana nu ii gasim un loc de munca. Noi ne ocupam de traduceri si de legalizarea actelor, iar comisionul platit de roman in momentul in care pleaca este de 300-400 de euro, in functie de fiecare tara si domeniul in care urmeaza sa munceasca”, spune Roxana Prodan. Cel mai greu de obtinut este primul contract. Dupa aceea este mult mai usor. Perioada pentru care sunt semnate contractele variaza in functie de tara, de domeniul si de firma care intermediaza. Perioada minima este de trei luni, iar cea maxima este de doi sau trei ani.

Venituri inzecite fata de cele din tara

Salariile romanilor care pleaca in strainatate sunt, in medie, de 1.000 de euro. Acestea depind insa de domeniul si tara in care lucreaza fiecare. Cele mai mici salarii sunt cele pentru muncile necalificate in agricultura si in industrie, adica in jur de 1.000 de euro lunar. Persoanele calificate, care lucreaza in domeniul sanitar, petrolier sau industrie, pot castiga lunar sume de pana la 3.500 de dolari. Saptamana aceasta, peste 5.000 de persoane s-au adunat in fata Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca pentru a se inregistra in baza de date a institutiei. Chiar daca miercuri OMFM trebuia sa inregistreze doar femei care doreau un loc de munca la cules de capsuni, la preselectie s-au prezentat femei si barbati care indeplineau doar partial cerintele.

Conditii de munca si cheltuieli

Conditiile de munca si de cazare difera in functie de domeniu si de tara. Daca unii sunt multumiti de ceea ce gasesc in tara in care urmeaza sa lucreze, unii dintre capsunari, dezamagiti de Spania, spuneau ca locuiau in baraci din tabla .n care ploaia intra prin zeci de gauri, cu gratii la usi si la ferestre. In Spania, romanii cheltuiesc lunar, in medie, 50 de euro pe mancare si telefoane. Costurile cazarii sunt fie suportate de firmele straine, fie sunt platite de catre lucratori. Daca romanii nu isi respecta obligatiile contractuale, angajatorii au dreptul sa ceara incetarea contractului; daca nu se intorc in Romania dupa incetarea contractului, lucratorii primesc interdictie intre un an si cinci ani pentru spatiul Schengen.

Documente obligatorii

Acte necesare pentru inscrierea in baza de date a OMFM si a Patronatului ACORD:
- copie legalizata dupa cartea de munca si/sau contractul de munca in original si copia acestuia;
- copie legalizata dupa certificatul de calificare profesionala;
- copie dupa buletinul sau cartea de identitate
(cu o valabilitate de cel putin 6 luni);
- copie dupa pasaport (cu o valabilitate de cel putin 6 luni);
- adeverinta de la medicul de familie care atesta ca cel in cauza este apt de munca din punct de vedere medical;
- cazier judiciar valabil;
- curriculum vitae;
- fotografii tip pasaport;
pentru inscrierea in baza de date a Oficiului pentru Migratia Fortei de Munca mai este nevoie de recomandare de la ultimul loc de munca si fisa individuala (dupa modelul aflat la Oficiu).

Mie mi se pare riguros adevarat ce zice omu` ala.
La Fotogeografica m-am intilnit cu nea L., redactorul sef de la NG.
L-am intrebat daca nu are nevoie de fo colaborare sau ceva imagini,
si mi-a zis ca da, dar daca cer bani, nu.
Cam asa merg lucrurile.
Trsusturile de presa au facut legea pe aici si au stabilit tarifele;
nu dau nume dar agentia M da 8-10$ pe poza si o vinde la tot cartierul cu
sute si mii de $, revistele dau o suta doua de euroi pe editorial fotografului,
care tre` sa aiba sculele lui si daca ai inchiria aceste aparate te-ar costa mai mult,
asa ai un ciumpalac care le aduce de-a moca.
La banii astia nu amortizezi nici cureaua aparatului.
La Romanica a ajuns practic imposibil sa traiesti decent din fotografie.
Cu citeva - sa zicem 20-30 - exceptii, nu cred ca exista fotograf
roman care numai din fotografie sa aiba o viata misto, casa de vacanta, masina de teren,
viata fotografica si numai fotografica.
Sunt multi care cistiga mult, dar din tipar, editura, munca de agentie, alte caprarii,
nu din fotografie si numai din fotografie.
Asta se intimpla pentru ca fotografia nu mai e o meserie cu mestesug, ucenicie,
aplicatii economice, cultura de specialitate; multe facultati au cursuri de fotografie
in Ro, sunt si cursuri si academii particolere, dar nimeni, cum am spus aici de mii de ori,
nu te invata cum sa scrii o factura sau care sunt legile pe care trebuie sa le citesti.
Asa ca, asta e.
E adevarat deci ce zice omu` ala cu salariile mizerabile din fotografie.
Daca afara sunt jos, la noi sunt si mai jos.
Sigur, sunt si fotografii de vina; in loc sa ridice stacheta meseriei, sa inalte
standardul si sa faca cunoscute lumii ca e o meserie artistica si dificila,
in loc sa puna de un sindicat si de o uniune de interese,
ei stau si se musca de cur unu` pe altu` si cind se satura de sportul asta
trec la tras preshu` sau la pus amprente pe lentila amicului.

Din Adevarul Online de azi:

"Inainte de sfarsitul lunii martie,
Tuica si palinca romaneasca - protejate in UE

Bauturile spirtoase romanesti vor fi protejate in Uniunea Europeana, cel mai probabil inainte de sfarsitul acestei luni. Ministerul Agriculturii a elaborat lista cu cele 39 de denumiri geografice protejate de bauturi spirtoase, care va fi publicata in Monitorul Oficial in cursul acestor zile. Dupa ce acest pas a fost efectuat, urmeaza semnarea Acordului bilateral dintre Romania si UE privind recunoasterea si protectia bauturilor spirtoase. "In cursul negocierilor cu UE am obtinut ca 39 de bauturi sa fie recunoscute pe piata comuna. Lista noastra va fi anexa la Acordul bilateral care va fi semnat probabil saptamana viitoare. Din acel moment, bauturile noastre vor fi protejate in Europa", ne-a declarat Tudorel Balta, specialist in Ministerul Agriculturii. Lista aprobata prin Ordin al ministrului Agriculturii cuprinde 13 tipuri de tuica (de Buzau, de Zalau, de Arges, Horinca de Maramures, Turtul de Oas), 21 de palinca (de Calnau, de Vrancea, de Jaristea, de Zalau, Rieni Palinca de Bihor) si cinci de vinars - frantuzescul coniac (de Tarnave, Vaslui, Murfatlar, Vrancea, Segarcea). "Lista poate fi completata abia dupa aderare. Procedura de aprobare va fi insa mai indelungata, de circa opt luni, timp in care fiecare stat membru va analiza si eventual va contesta noua lista, dupa care se supune aprobarii Uniunii", a explicat Tudorel Balta. Conform reglementarilor europene, un produs protejat poate avea o distributie regionala (pot exista mai multe produse similare, in tari diferite ale Uniunii, dar acestea vor fi vandute numai pe o piata restransa), nationala si europeana. Pe piata UE poate fi comercializat un singur produs cu o anumita denumire traditionala, iar alti agenti economici care doresc sa fabrice produsul respectiv cu aceeasi denumire trebuie sa cumpere licenta."


==============
"- Cum putem face imposibilul?"
"- Cu entuziasm!"
Paulo Coelho-Al 5-lea Munte

Imi cer scuze stimatilor cafegii, topicul nu e de fotografie, dar poate intereseaza pe cei ce pot face ceva pentru cei de dincolo de Prut:

Ajuta Basarabia sa citeasca...

Astazi mii de scoli, de biblioteci publice, de familii sarace, de victime ale deportarilor staliniste, de veterani ai Armatei Romane nu au acces la ziare de limba romana.

Ziarul de Garda este o publicatie independenta de la Chisinau, care a aparut cu un an in urma. Ca si celelalte dintre putinele publicatii de limba romana, Ziarul de Garda a trebuit sa suporte presiunile politice ale autoritatilor si conditiile inegale de activitate intr-o societate dominata de aproape o suta de ani de presa de limba rusa. Guvernul de la Chisinau dispune in fiecare an prin ordin abonarea din contul statului a tuturor institutiilor si organizatilor din Moldova la ziarele guvernamentale, la ziarul partidului de guvernamant "Comunistul" si la ziarele Federatiei Ruse, editii in care este distribuita centralizat si publicitatea agentilor economici.

Ziuarul de Garda nu ar fi existat nici o zi fara efortul unor buni romani de a contribui la abonarea celor privati de dreptul de a citi.

Ajuta Basarabia sa citeasca. Ajuta un ziar basarabean sa supravietuiasca.

Un abonament anual costa 100 lei moldovenesti, sau 250.000 lei romanesti, sau 8 dolari SUA.

Detalii pe www.garda.com.md

Preferintele le puteti anunta prin e-mail: ziaruldegarda@yahoo.com

Banii ii puteti transfera la:

Banca Comerciala Romana, filiala Chisinau, Rep.Moldova

MDL222400000101228

RON222409100101228

USD22240010010228

SWIFT CODE: RNCBMD2XXXX

CITIBANK N.Y.USA, CODE SWIFT: CITI US 33

Cod bancar: 280101868

Retransmiteti acest mesaj oricarui roman care poate ajuta Basarabia sa citeasca

Cu 14,8 milioane hectare de teren agricol, România este al doilea mare producator agricol din Europa Centrala si de Est, dupa Polonia si la nivel mediu comparativ cu UE.
Ponderea agriculturii si silviculturii în PIB semnaleaza dezeechilibre majore în agricultura românesca precum si o eficienta globala scazuta (în 2000, 41% din populatia ocupata producea 11,4% din PIB si 12,8% din valoarea adaugata).

Piata fortei de munca în rural poate fi caracterizata prin:
- Un declin accentuat al veniturilor reale ale populatiei;
- Un declin al gradului de angajare comparativ cu economia urbana.
- O crestere a populatiei ocupate în agricultura;
- O îmbatrânire a populatiei ocupate în agricultura ;
- O excesiva dependenta de activitatile agricole a populatiei din mediul rural;
- Un nivel educational scazut ;
Agricultura de subzistenta joaca un rol major pentru populatia rurala precum si pentru rudele din mediul urban.
Structura proprietatii si a exploatatiei în agricultura reflecta efectele procesului de de-colectivizare si de privatizare. Sectorul privat este majoritar (85% din totalul terenurilor agricole) incluzând : 10,9 mii societati agricole, cu o medie de 227,1 ha (19% din suprafata) si 4170,3 mii gospodarii individuale, cu o suprafata medie de 2,47 ha fiecare, ceea ce înseamna ca 81% din suprafata totala este fragmentata în parcele mici.
(sursa datelor: Ministerul Agriculturii, culegere de date proprie necesara pentru o tema de cercetare)

Sa retinem: 41% din populatia ocupata. Judecati si voi.

prin comparatie în Franta 3,9% din populatia agricola activa produce 2,4% din PIB, în timp ce în SUA 2,4% produce 1,7% din PIB. Pentru România, acest indicator demonstreaza un nivel scazut al productivitatii si o distributie dezechilibrata a fortei de munca în cadrul economiei.

Forta de munca ocupata în agricultura ramâne la un nivel ridicat, crescând chiar, de la 35% în 1996 la 41% în 2001. În contrast, sectoarele agricole din alte tari central si est europene contribuie cu 5 pâna la 10% la PIB, iar forta de munca ocupata variaza de la 6,5% în Republica Ceha la 25% în Polonia.
(Sursa:Institutul National de Statistica)

Deci putem concluziona ca în perioada de tranzitie, agricultura României reprezinta principalul sector economic al tarii reprezentând 30-40% din populatia activa, în timp ce sectorul industrial este al doilea cu mai putin de 30%.

Concluziile le trageti singuri.

Mai adaug si eu ceva la raspunsul lui Mr six. Ok, s-a vorbit despre troc, un anumit bun reprezenta etalonul monetar, acum vorbim despre urmatorul pas etalonul metalist. Ajungem sa facem istorie aici :))
Ai omis un lucru...daca un agent economic se imprumuta, se asteapta sa isi permita sa ramburseze si datoria de 200 si dobanda de 16. Daca el va investi intr-o afacere care ii aduce un profit mai mare de 16, este in castig. Cineva ii va plati acel surplus prin bani emisi de acea banca sau de alta. Iar daca cineva vrea sa se imprumute pt a cumpara din bunurile produse de acest agent economic, se vor emite alti bani. Iar pe ansamblu, banii existenti vor reflecta valoarea bunurilor existente in economie.
Daca te imprumuti fara a reusi sa obtii o valoare adaugata mai mare decat dobanda pe care trebuie s-o rambursezi, e clar ca se ajunge la faliment pana la urma.

Nu stiu daca am fost destul de clara, dar ceea ce vrei sa afli tu este structura unui sistem monetar, care este complexa si care la o facultata de profil se studiaza cam intr-un an. Tu ai dat un exemplu simplu, la care eu am incercat sa-ti raspund simplu, dar trebuie sa privesti lucurile in dinamica, nu static. Masa monetara nu este batuta in cuie la un anumit volum.

De l'amour le mieux

Stit bancu` cu statuia?
STATU IA TOT.

Ce mi-ar place sa fie un banc de 1 aprilie - da` nu e.
Statul pregateste fotografilor sa bage o banana otravita,
care va avea multe, indelungate si grozave implicatii
sub forma de chinuri de nu exista:

Executivul a adoptat, în sedinta de ieri, o Hotarâre privind organizarea si
functionarea ORDA, act normativ care raspunde solicitarilor Comisiei Europene
în domeniul drepturilor de autor si al drepturilor conexe. Hotarârea adoptata
de Guvern preia si reglementari stabilite prin acte normative adoptate anterior.


ORDA va administra un numar mai mare de Registre Nationale.
Fata de numai doua anterior (Registrul National al Fonogramelor si Registrul
Programelor pentru Calculator), numarul lor urmeaza sa creasca la sase, prin
înfiintarea Registrului National al Copiei Private, Registrului National al
Videogramelor, Registrului National al Multiplicatorilor de discuri optice,
casete audio si casete video si Registrului National al Operelor. Dintre acestea
din urma, RNCP si RNV îsi desfasoara deja activitatea. În RNM urmeaza a fi
înregistrati toti agentii economici care reproduc pe suporturi creatii muzicale,
audiovizuale, software si altele. Noutatea pe care o va aduce Registrul National
al Operelor va fi posibilitatea acordata oricarui titular de drepturi,
persoana fizica, de a-si crea dovada legala privind paternitatea asupra
propriei opere, prin declaratie pe proprie raspundere.

=========================================

Cum traduc io... fotografii care vind poze tre` sa piarda timp si bani
sa se inscrie in catastifu` lu` peshte... si pozele sa le bage
tot acolo ca sa dovedeasca cum ca imaginile sunt ale lor...

Somnul natiunii naste monstri.

Repet, nu e galusca de 1 aprilie... as da orice sa fie, da` nu e.

Bun venit, prietene, in lumea economiei globalizate.
Firma mea cu sediul in Luxembourg, numara 18 angajati in functii de conducere. Ne-am stabilit in orasul-tzara, pentru ca aici impozitele sunt mai mici - iar nivelul de trai mai ridicat - decat in alte tari. Unde mai pui, ca autoritatile stiu sa pretuiasca prezenta mea, nepunandu-mi bete birocratice in roatele bine unse.
Contabilitatea am transferat-o in Korea de Sud, dupa ce o grupa de programatori din India ne-a pus la dispozitie un program minunat gandit, cu care cei 9 contabili din Seoul sunt foarte multumiti.
Personal nu am preferinte geografice, cu avionul se ajunge in ziua de azi ieftin, repede si bine, in aproape oricare colt al lumii. Importante sunt pentru mine costurile.
Conturile le-am deschis in Elvetia, nu datorita costurilor - ele sunt comparabile cu cele din alte parti ale lumii - ci datorita faptului ca aici secretul bancar este respectat cu rigurozitate.
Mai greu a fost, sa gasesc un loc de productie corespunzator facilitatilor de ordin economic, la care prin lupta stramosilor mei si modesta mea contributie consider ca am dreptul.
Am inceput cu China, dar chinezii - ca si intreaga Asie de altfel - sunt prea curtati de economia vestica. Pretul de cost al unui muncitor este in crestere si deja azi mai mare decat sunt dispus sa platesc.
In Rusia perspectivele n-au fost prea sigure, in Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria costurile tind sa creasca iar in Ukraina si Bielorusia regimurile politice nu erau de natura sa-mi satisfaca necesitatile unui image corect in Vest.
In cele din urma o firma de marketing autohtona mi-a prezentat o solutie care prevedea stabilirea locului de productie in Romania.
Am fost placut surprins de pretul mic al fortei de munca, de cifrele statistice privitoare la productivitate, ca si de primirea calduroasa a edililor oraselului unde urma sa ne stabilim.
Sarmalutzele in foi de vitza, berea locala si mai ales osanalele care - pe buna dreptate - mi s-au adus, mi-au risipit si ultimele indoieli cu privire la calitatea oamenilor de aici, la justetea deciziei mele de a stramuta productia in acele locuri.
Sumele de bani necesare pentru construirea halelor, transferul utilajelor din Vest in Est precum si costurile de scolarizare pentru bastinasi le-am impartit intre tarile de origine si de destinatie, cele doua state preluand fiecare o cota parte.
In ultima zi, la inchiderea fabricii din Vest, am fost confruntat cu o situatie neplacuta, atunci cand o fosta muncitoare m-a acuzat in gura mare de a fi luat painea de la gura copiilor ei. Noroc ca politia era prezenta, astfel ca m-am indepartat fara a-i da un raspuns pe masura...
Insa acest gest ostil, mi-a confirmat inca odata justetea deciziei luate in favoarea schimbarii locului de productie.
Din punct de vedere economic, decizia se dovedise deja mai mult decat avantajoasa, mai ales ca biroul de avocatura insarcinat de mine cu tratativele in vederea incheierii contractelor cu parte romana facuse treaba buna, reusind sa scada nivelul salariilor cu 18% fata de ceea ce preconizasem in discutiile preliminare. Comparativ, spaga necesara pentru flexibilizarea pe timpul tratativelor a partenerilor romani, s-a dovedit eficienta iar investitia in sine s-a amortizat cu varf si indesat.

De atunci au trecut doi ani.
Cu o crescanda neliniste am inregistrat ridicarea treptata in acest timp a costurilor de productie din Romania ca si cresterea pretentiilor muncitorilor, ceea ce a dus in final la o crestere atenuata a cifrelor scontate de bilantz. In ultimul an ora de productie a fost cu doi euro-centi mai mare, ceea ce m-a determinat sa solicit intocmirea unui studiu de marketing privitor la costurile de productie in mai multe tari din fostul perimetru comunist.

Ukraina!
Cu o economie in crestere, o populatie avida de munca, cu perspectiva economica promitatoare multumita orientarii vestice a regimului politic, Ukraina intruneste momentan toate conditiile necesare pentru stabilirea locului meu de productie pe teritoriul ei.

Intalnirea cu viitorii parteneri de afaceri si cu edilii unui orasel din sudul Ukrainei m-a impresionat in mod deosebit, iar cliseul propagat conform caruia Ukraina ar fi saraca, mi-a fost infirmat cu prisosinta de gustoasele bucate de la restaurantul hotelului unde am intocmit ceea ce in cercurile noastre se numeste Road Map.

Privitor la mutat, sigur ca unii vor invoca iarasi idealurile umaniste ridicandu-le la rang de argumente impotriva inchiderii fabricii din Romania, insa de aceasta data n-am sa mai comit greseala de la primul mutat: Dialogul cu muncitorii il voi lasa pe seama lucratorilor specializati in munca de presa, care sa explice componentele umaniste ale circulatiei banului si avantajele care decurg pentru noi toti dintr-un capital in continua miscare.
Sunt sigur ca fiecare muncitor va intelege ca problema care se pune nu este painea luata de la gura copiilor lui, ci painea data copiilor ukrainieni.

Bineinteles ca sunt constient de riscul implicat de mutarile repetate ale locului de productie, si anume acela ca in final, in toate tarile acum sarace costurile de productie se vor ridica, astfel incat nu vor mai exista posibilitati de a gasi in est oaze cu mana de lucru ieftina.
Numai ca pana atunci - deci pana cand in toate tarile din fostul bloc comunist pretul se va alinia la cel actual din occident - imperiul meu economic de azi va fi fost preluat de copiii mei sau de copiii copiilor mei. Pana atunci se vor deschide - cu ajutorul nemijlocit si neprecupetzit al Unuiunii Europene - treptat alte pietze de productie similare cu cele gasite de mine acum: Germania, Franta, etc...
Caci dincolo de toate principiile, legile si regulile economiei de capital, exista si traditia geopolitica, ce pot fi urmarite cu secole in urma si care confirma de fiecare data: Istoria e o roata...

De aceea zic: Bun venit, prietene, in lumea mea.
Bucura-te pentru mine, pentru lupta castigata dupa secole si secole de antagonism dintre noi capitalistii pe de o parte si proletariatul pe de alta parte.
In schimb, ma bucur la randul meu pentru tine: Optiunile tale scad pe masura ce ale mele se inmultesc, ceea ce te elibereaza de multe din gandurile si deciziile cu privire la cariera, drumul in viata si altele asemenea. Eu va trebui si mai departe sa ma zbat pentru gasirea de solutii noi, care sa nu perturbeze circulatia capitalului.
Multumita mie o sa vezi lumea, avand in vedere flexibilizarea mainii de lucru care acum se orienteaza dupa capital, si nu invers cum decenii de-a randul sindicalisti de pretutindeni au cerut.
Ar mai fi multe avantaje de enumerat, pe care tu le-ai dobandit prin faptul ca eu am castigat lupta de clasa, insa experienta de viata imi spune ca tu ai putea interpreta o asemenea lista ca pe o lauda de sine, ceea ce nu-mi sta in caracter. Prefer sa lupt in continuare anonim pentru tine, chiar si daca rezultatele luptei mele nu sunt intotdeauna si pe de-a-ntregul intelese sau chiar apreciate....

Cu drag
Teodor Blajinu



P.S. Pentru cititorul interesat, dar a carui perceptie pentru ironie si potentialul ei stilistic nu este pe masura interesului aratat; Pentru a preintampina actiuni cum ar fi aruncatul cu pietre - sau aratatul cu degetul - in directia mea si pentru conformitate: Textul de mai sus nu are caracter autobiografic, nu corespunde conceptiilor mele umaniste de culoare profund idealista si nu ridica pretentii de nici un fel in ce priveste competente economice sau de alt gen.
Este o simpla parabola cu indepartate inflexiuni din realitatea de zi cu zi cu care unii dintre noi sunt confruntati....

Evident. Din moment ce statul da o subvenctie substantiala tuturor agentilor economici care vor sa produca electricitate prin metode ecologice. Culmea, din cate stiu eu cea mai "polution free" forma de energie este cea nucleara. Si mai ales daca reusesc francezii sa produca o centrala atomica pe baza de hidrogen ne-am scos... Ma rog, este intr-adevar Cernobalul dar ala s-a intamplat mai mult pt ca erau rusii ignoranti. Acuma la cea mai mica problema au inchis tot si s-au apucat de reparatii (cel putin asa sper sa faca). Discutia e mai ampla. Si se extinde la tot modul nostru de viata. Sa mai dau un exemplu: agricultura "intensiva" a aparut cand oamenii si-au dat seama ca cea "extensiva" nu mai merge mult pentru ca nu mai au unde se extinde. Chiar crede cineva ca se pot hrani 6 miliarde de oameni doar plantand o samanta si asteptand sa creasca? Eu personal am dubii.

"cum e/va fi influentata Romania."


:) habar nu am. Nu sunt analist economco-financiar.
Chestia este ca unitatea la care lucrez are relatii economice internationale... dimineata patronul(care habar nu am unde este plecat prin "lume")m-a sunat si mi-a pus aceasta intrebare: cum si daca ne va afecta aceasta criza? A trebuit sa citesc azi tot ce a aparut legat de subiect pentru a-i putea da un raspuns. Sunt satula de subiecte legate de banci, politici bancare, tendinta ratei dabanzilor, curs valutar, politici de pret... asa ca imi pare rau, prefer sa nu comentez prea multe.
Criza economica ne afecteaza pe toti... unii din agentii economici, vor disparea, altii se vor extinde. Depinde foarte mult de politica manageriala.

rolia

Vama (organul care confisca) instiinteaza firmele al caror drept intelectual a fost incalcat. ele trebuie sa se sesizeze si sa confirme ca acea marfa este contrafacuta - drept pt care marfa respectiva este distrusa.
Tu, agent economic, ramai fara ea, plus amenda.
Dintre firmele sesizate (4 la numar) doar Play-boy a raspuns. Ceilalti au zis pas...nu i-a interesat - era vorba de cateva piese, vreo 3 de firma!! acelea ne-au fost restituite, pentru ele am facut alta operatiune de import (actele vamale ne-au costat si ele alti 60 de dolari, in conditiile in care mafra respectiva valora 133...) etc.
ce ma distreaza pe mine e ca singurii care s-au pland de "incalcarea dreptului intelectual sunt tocmai play-boy!

Singura problema este la ce preturi ar face chinezii ce-si doresc ei sa faca ca daca platim ca si pana acum de 3 ori pentru nimic pot veni si martienii in Romania ca se ajunge la acelasi rezultat.
Atat timp cat factorii decizionali ce hotaresc din partea roamana termenii unui contract sunt aceeasi excroci ca pana acum nu se va castiga nimic, eventual o treaba facuta mai profesional decat ce-au lasat in urma oportunistii occidentali care si-au umplut buzunarele si "adio draga Nelo" si unii le umplu si acum benefiicind de niste clauze in contracte de nu le vine nici lor sa creada ce insemana o "spaga" data la momentul potrivit omului potrivit.
Cat priveste harnicia romanului el o are in constiinta dar nu si-o poate proba muncind nicaieri sau cu beneficii minuscule.
Acolo unde s-au deplasat spre alte zari au devenit foarte harnici muncind intr-o economie ce permite ca munca sa aduca si recompense pe masura.
Problema romanilor este ca sunt cetateni de catgoaria a 2-a, forta de munca ieftina ce produce beneficii uriase celor care profita de ea si sunt harnici si-n aceste conditii.
Suntem o tara de croitorese care nu castiga toate duntr-o fabrica pe zi cat costa un costum pe care chiar ele il croiesc. Pai costumul ala in Franta se vinde la pretul maximal al pietei de lux ori daca ar fi fost croit acolo producea un profit muuuuult mai mic ca acolo o croitoreasa castiga cat probabil vreo 10 autohtone.
Problema este ca tot plecand companiile in goana lor dupa profit spre Estul Europei si mai departe spre Asia unde oportunitatile sunt si mai mari, ce dracu o sa mai faca cetatenii din Vest ca deja semne sunt cu duiumul ca munca a inceput sa devina pasare rara si pe acolo ca ce dracu o sa faca ei cu harnicia lor proverbiala si explicatiile sunt evidente. Pai de ce se feresc englezii si nu numai ca dracu de tamie de "invazia" lacustelor din Carpathian Garden.
Si cine sunt primii loviti in "civilizatie", pai emigrantii care au ajuns sa le "fure" locurile de munca asa ca afara cu "strainii" ca din cauza lor nu mai traiesc ei la nivelul de civilizatie cu care s-au obisnuit.
Dar sunt prea multe de spus si nici nu rezolva nimic.
欢迎您亲爱的中国... deja eu ma antrenez, in traducere libera "Bun venit dragi chinezi" simtiti-va ca in Rai ca "fripturile" umbla pe strazi cu covrigi in coda... :)))))))
Probabil ca nu degeaba s-au naravit flacaii la Romania, 60.000 de cefe, antricoate, vrabioare, cotlete, muschiuleti si momite numai bune de pus pe gratar, ce a devenit prohibit la ei fiind interzis ca e prea multa fumaraie, umbla nestingherite doar prin Bucuresti hamaind a paguba... :)))))

Buna,
as putea sa va dau cateva info de la sursa. Sunt in Irlanda de 3 ani si... Am terminat ASE in Bucuresti in 1997 la stat.Pana in 2007, emigrarea in Irlanda pt. cetateni non-Eu, cum suntem noi, calificati ,va fi aproape imposibila.
Locurile"calificate", nici nu apar pe prima piata a fortei de munca-www.fas.ie.Pentru a accesa un post calificat, trebuie aplicat prin agentii de recrutare de personal. Acestia "nu se ingramadesc" dupa personal calificat romanesc, dintr-un singur motiv. Orice alta universitate a unui stat EU ofera aceeasi absolventi calificati, iar cetatenii non-Eu sunt o "problema " pt. angajatori intrucat necesita plata unor taxe speciale catre"Department of Enterprise and Employment"-Ministerul Muncii Irlandez. Adica pt. ca ar vrea sa angajeze un roman pt. un post de economist, ar trebui sa plateasca intre 500-600 euro/an, pt. un work permit pt. el, fiind non-Eu, fata de situatia cand ai prefera oricare alt Eu citizen, inclusiv Polonia, Cehia, Slovacia, Let, Lit.si nu ar plati nimic.
Nu mai spui ca din momentul in care ai gasi un posibil angajator, depui hartoagele la minister, si dureaza luni de asteptat un raspuns.
Asta ar fi nimic daca nu s-ar preciza la categoriile acceptate pt. work permits, ca singurele domenii pt. care poti aplica sunt: arhitectura, construction surveyor, IT -sectors, si alte cateva sectoare.
Orice alta calificare, nu e luata in considerare aplicatia, chiar si daca gasesti un angajator dispus sa plateasca toate extrataxele pt. non Eu citizen.
Un link util: www.entemp.ie
e-mail: erinfo@entemp.ie sau workpermits@entemp.ie
Dupa ce am cautat un contract legal si nu am gasit ca economist, am venit oricum. Ca orice altceva, se mai gasesc posturi. De 3 ani lucrez ca barman si waiter. Sotia, absolventa a 2-a la ASE Management in 1997, a reusit dintr-o intamplare sa promoveze ca Manager la un hotel in Dublin.
Desi diplomele noastre au primit recunoastere aici, vreau sa spun ca exista o concurenta foarte mare pt a obtine un post bun in office.
Iar despre cineva care a obtinut un post similar sotiei mele doar pe CV aplicat din RO, si acceptat de Depart. of Enterprise de aici, nu am auzit, pentru ca, categoria de posturi"spalate" este vizata in principal de Irish si alti cetateni EU, care au drept de munca fara ingradire de Work Permit.
Iar in al doilea rand este interzis de Ministerul Muncii de aici sa accesezi posturile cu calificare economica: toate facultatile economice.
Cam asta e "mitul irlandez"!
Intrebari? Am putea vorbi punctual. Cele 100.000 sunt lozinci, de care rad toti colegii mei Irish.Raportul respectiv este controversat, si negat de alte organizatii economice.
La ora asta aici e o concurenta fantastica intre east-europeans cu drept legal de munca: PL, LT, LI, CZ, SK, care pot incepe lucrul si a doua zi de la acceptare, ca orice Eu citizen.

Toate bune!

Romanostrainii

Periodic, din Romania se rup bucati care aluneca spre Vest. Ca sa scape de marea de saracie de acasa, vreo 2 milioane de romani au luat drumul Occidentului, unde, cu disperarea celor pe jumatate inecati, se agata de orice slujba posibila. Iar romanii pleaca, de regula, unde le-au spus rudele si prietenii ca e bine. De aceea, dupa ani de plecari in sir indian, din casa in casa, acum Milano poate spune ca are un "mic Bacau" la periferie. In Nepos


Periodic, din Romania se rup bucati care aluneca spre Vest. Ca sa scape de marea de saracie de acasa, vreo 2 milioane de romani au luat drumul Occidentului, unde, cu disperarea celor pe jumatate inecati, se agata de orice slujba posibila. Iar romanii pleaca, de regula, unde le-au spus rudele si prietenii ca e bine. De aceea, dupa ani de plecari in sir indian, din casa in casa, acum Milano poate spune ca are un "mic Bacau" la periferie. In Nepos, o mica localitate din Bistrita-Nasaud, lumea e mai asezata, asa ca oamenii au luat drumul Spaniei cu preotul in frunte. Si, ca sa se simta ca acasa, au pus in bagaje pancarta cu numele localitatii pe care au plantat-o undeva langa Madrid. "Botezul" unor orasele din Spania cu nume romanesti nu e deloc o gluma, cum pare la prima vedere. Din cei o suta si ceva de mii de locuitori ai Castillon-ului, un orasel langa Valencia, 25.000 sunt romani. In Coslada figureaza in actele primariei 10.000 de romani, dar fiecare ins cu hartii oficiale mai tine in spate alti 7-8. La fel, poluri de concentrare ale romanilor exista peste tot in Europa, din Italia, unde muncesc 300.000 de compatrioti, pana in Irlanda. In mod firesc, pe langa concentrarea in anumite zone, s-au produs si specializari. Un exemplu clasic in acest sens, care e deja pomenit de sociologi, e cel al osenilor ajunsi la Paris. Primii oseni au aparut in capitala Frantei in 1992, cand a sosit o "echipa de cercetare" compusa din 7 barbati. Osenii, fiind seriosi si muncitori, s-au specializat in vanzarea ziarelor si au trimis vorba in sat ca "e bine". Apoi, au urmat valuri de emigranti. Acum, din cei 1.000 de vanzatori romani de ziare din Paris, 770 sunt oseni, iar 53 sunt din Maramures, adica din vecini. Una peste alta, cele 2 milioane de oameni care muncesc cate 8-9 luni pe an in strainatate trimit in tara miliarde si miliarde de dolari. Practic, acesti bani tin in viata subreda economie romaneasca, dar pretul platit este mare. Nici cinci la suta din emigrantii nostri temporari n-au plecat cu forme legale, prin Oficiul pentru migratii a fortei de munca sau printr-o agentie de plasare. Aproape toti sunt "turisti" care, odata trecuti de Curtici, s-au indreptat spre santierele si docurile occidentale. Acesti muncitori "la negru" se transforma deseori, de dragul celor 400 de euro pe care-i trimit lunar familiilor de acasa, in niste sclavi moderni care muncesc 12 ore pe zi, 7 zile pe saptamana. In tara, Guvernul munceste de zor pentru integrarea in Uniunea Europeana, dar i-a cam uitat pe romanii care sunt deja acolo. Acesti oameni sunt chelnerii, bucatarii, constructorii si agricultorii Europei, dar sunt si cetateni romani. Acesti romani, cand se imbolnavesc vin acasa si doresc, la batranete, o pensie. Dar plata contributiilor nu e un lucru simplu. La ora actuala, printr-o ordonanta de urgenta, emigrantii nostri temporari au posibilitatea sa incheie o asigurare facultativa de pensie sau de sanatate. Dar, pentru asta, trebuie sa vina in tara, unde cozile la ghisee sunt lungi si unde timpul nu costa la fel de scump ca in Occident. Nimeni nu s-a gandit sa ofere posibilitatea incheierii acestor asigurari in strainatate prin firmele care efectueaza transferuri bancare din strainatate in Romania. Asta, in ciuda faptului ca bugetul asigurarilor sociale e pe butuci si ca, daca doar 100 de mii de "straini" ar cotiza pentru pensii, Casa de Pensii ar incasa lunar 6 milioane de dolari. La fel se intampla lucrurile si cu contributiile de sanatate si de somaj. A lucra pe slujbe de chelner sau agricultor in Europa nu e deloc o rusine. Asa au facut italienii, dupa razboi, asa au facut irlandezii intre cele doua conflagratii mondiale. Dar, pentru a trece mai departe, la slujbe mai calificate, e nevoie de o strategie nationala. Executivul ar trebui sa stie precis ce slujbe se cauta si se vor cauta in urmatorii ani in Uniunea Europeana si sa adapteze planurile de invatamant in consecinta. De asemenea, mai trebuie compatibilizate diplomele, dar si competentele, pentru a produce si sudori si doctori la standarde UE. Apoi organigrama institutiilor statului care se ocupa de "straini" ar trebui sa fie proportionala cu numarul acestora. Totusi, Oficiul pentru migratii are doar 70 de oameni, iar Centrul National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor n-are decat 3 angajati cu drept de autentificare a acestora. Daca lucrurile vor merge la fel de lent ca pana acum, fara sa se tina seama ca anul 2007 se apropie repede, romanii vor cara mult timp, de acum incolo, tava prin Europa.



Marius NITU


Continutul acestui site este proprietatea SC Adevarul SA.
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este posibila numai cu acordul
SC Adevarul SA.

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...

Agentiile de presa au transmis recent stirea ca peste 90 de cadre medicale din spitalele brasovene si-au parasit locul de munca, in ultima perioada, ca sa isi incerce norocul in strainatate. Reporterul „Jurnalului National“ a constatat la fata locului realitatea. LAVINIA SARAMET

Brasov Majoritatea asistentelor tinere de la Spitalul Judetean, Spitalul de Pediatrie, Spitalul de Obstetrica-Ginecologie, Spitalul de Neurologie si Serviciul de Ambulanta aleg sa lucreze în strainatate, pe salarii care deseori sunt de 30 de ori mai mari decat cele pe care le încaseaza în România. Încercand sa evite cu orice pret blocarea activitatii, conducerile unitatilor sanitare au organizat în ultimele luni din ce în ce mai des concursuri de ocupare a posturilor ramase libere.

Concursuri din doua în doua luni

Numai în ultimele trei luni, din spitalele brasovene au plecat 57 de asistente si 34 de infirmiere. Cele mai „vanate“ asistente sunt cele specializate în pediatrie. Anul trecut, 103 din asistentele Spitalului de Pediatrie Brasov si-au gasit locuri de munca mult mai bine platite în Italia, Canada si Anglia. „Sunt cotate foarte bine în strainatate. O asistenta pe care eu am format- o la spital si-a gasit un loc în Canada si mi-a scris ca acum castiga 6.000 de euro. Nu le poate condamna nimeni, dar este greu sa vezi ca un om pe care l-ai format aici pleaca fara sa se uite în urma“, spune Emilia Adam, director de îngrijiri la Spitalul de Pediatrie Brasov. Din cauza exodului în masa, conducerea acestui spital organizeaza din doua în doua luni concursuri pentru ocuparea locurilor vacante de asistent medical. În prezent, trei dintre cadrele sanitare medii au dosarele de plecare finalizate, dar cel putin 20 sunt cu toate formalitatile de plecare pe ultima suta de metri.

„Nu vreau decat sa traiesc decent“

Elena Simionescu lucreaza la sectia de urgente a Spitalului de Pediatrie. De cand s-a angajat, a stiut ca locul ei de munca este platit mult mai bine în Elvetia, spre exemplu. „Pasiunea mea este extrem de mare, atat pentru echipa de aici, cat si pentru munca pe care o fac. Singurul lucru care ma face sa ma gandesc la plecare sunt banii. Nu vreau decat sa traiesc decent si sa îmi fac meseria în conditii normale“, spune asistenta Elena Simionescu. Multe dintre asistentele care aleg sa lucreze în spitalele „din Vest“ nu vor decat sa castige bani cu care sa îsi cumpere o locuinta si o masina cum au vazut la colegele lor care deja au facut acest pas. „Normal ca vreau sa plec în strainatate. Nu spun ca nu îmi place ce fac aici, dar nu pot sta cu cateva milioane sa aud de la toate colegele care au plecat ca iau cateva mii de euro pe luna“, spune Anca Ovreiu, asistent la Sectia de Terapie Intensiva a aceluias spital. Criza fondurilor pentru salarii la aceasta unitate medicala este atat de grava, încat directorii au fost nevoit sa plateasca cu ora asistentele care au lucrat în perioada Sarbatorilor de Iarna.

Diferente uriase la salariu

Firmele brasovene care intermediaza contractele de lucru în strainatate se întrec în oferte catre asistentele de la toate spitalele din oras. Cele mai multe posturi de asistent medical sunt în prezent disponibile în Anglia, Elvetia, Germania, Italia s Canada. Asistentele care aleg sa lucreze în aceste tari au varste de pana la 30 de ani. În Brasov, majoritatea asistentelor lucreaza pentru salariul minim pe economie. Ofertele firmelor de intermediere nu sunt niciodata mai mici de 1.500 de euro pe luna. În spitalele din Canada, spre exemplu, asistentele din Brasov ajung sa îsi gaseasca locuri de munca platite si cu peste 5.000 de euro pe luna.

Privatizare

Trei directori din Iasi au fost tinuti pe nedrept in arest, deoarece au reusit sa-i supere pe unii dintre fostii inspectori ai Garzii Financiare. Dat in judecata, statul roman va trebui sa bage mana in buzunarele contribuabililor, de unde va scoate miliarde de lei, pentru a putea repara greselile anchetatorilor, care au luat niste decizii ce nu aveau nici o legatura cu realitatea. Acum, anchetatorii se prefac ca nu-si mai amintesc de caz ori ca nu mai gasesc dosarele intocmite in 1993 CRISTINA HURDUBAIA

Ermil Gafencu este director general la SC Itels SA Iasi, o societate de constructii si izolatii din Iasi. In urma cu 11 ani, acesta, impreuna cu alti doi directori - fostul director general Eugen Gidei si actualul director economic Constantin Ionescu - au fost cercetati si acuzati de fals, uz de fals si bancruta frauduloasa, in ceea ce priveste privatizarea prin metoda MEBO a societatii Itels. Mai concret, acestia au fost acuzati ca au furat din banii firmei pentru a plati actiuni.
La sfarsitul anului 1992, firma ieseana a facut parte din lista societatilor care urmau a fi privatizate prin metoda MEBO, care consta in cumpararea actiunilor de catre angajati. Atunci, Gafencu era directorul tehnic al societatii. Conducerea firmei iesene s-a ocupat de privatizare, legal, sub supravegherea Ministerului de Construc tii, Agentiei Nationale de Privatizare si a Consiliului Imputernicit ilor Statului.

Cum au inceput necazurile
La putin timp dupa privatizarea SC Itels, “unul dintre angajatii de aici, prieten cu unul dintre fostii inspectori ai Garzii Financiare Iasi, a fost dat afara, din cauza unor motive intemeiate, pe care eu nu le cunosc”, dupa cum ne-a declarat avocatul lui Ermil Gafencu, Maria Aldea. Conform unor surse neoficiale, ceva mai tarziu, seful Garzii Financiare de atunci a vrut sa-si angajeze sotia la aceeasi firma, insa fara succes.
De aici au inceput toate necazurile. Astfel, intr-o zi, la poarta societatii au aparut mai multi comisari ai Garzii Financiare, pentru a efectua un control legat de privatizarea societatii. Dupa ce s-a intocmit un proces-verbal, Eugen Gidei si Constantin Ionescu au fost arestati. “Fusese anuntata si politia”, a mai spus avocatul Aldea. Dupa cateva zile, pe 31 martie 1993, a fost chemat la politie si Ermil Gafencu. Cand a ajuns acolo, exista un mandat de arestare semnat si pe numele lui. Dupa ce i-au luat toate lucrurile personale, a fost dus imediat in arest.

Declarati nevinovati
Cei trei directori au stat in inchisoare timp de 11 luni. Eugen Gidei a facut, in acea perioada, diabet. Toti trei au fost serios afectati psihic. Imediat ce procesul a fost stramutat la Buzau, au fost pusi in libertate chiar de la primul termen. Abia dupa sapte ani, Gafencu, Gidei si Ionescu sunt in sfarsit achitat i, instanta considerand ca privatizarea societatii Itels a fost facuta legal si nu ilegal, asa cum sustineau anchetatorii.
“Eu consider ca a fost un dram de rea-vointa si o nein telegere a acestei privatizari prin metoda MEBO”, mai povesteste Maria Aldea.
Nici unul dintre cei trei directori nu vrea sa-si aminteasca despre zilele traite in inchisoare: “Nu vreau sa ma gandesc la asta si nici sa retraiesc acele vremuri, asa ca nu dau nici o declaratie”, ne-a spus Ermil Gafencu.

Statul dat in judecata
Dupa ce au fost declarati nevinovati, cei trei au dat statul roman in judecata, solicitand plata zilelor de inchisoare facute fara nici un sens. Astfel, Tribunalul Iasi ajunge la concluzia ca au dreptate si obliga statul roman la plata a cate 3 miliarde de lei pentru Gafencu si Gidei si a unui miliard pentru cel de-al treilea director. Curtea de Apel Iasi da si ea aceleasi sentinte.
La Curtea Suprema de Justitie insa, magistratii decid ca Gafencu sa primeasca doar jumatate din suma. Apoi, fostul procuror general al Romaniei, Tanase Joita, ataca decizia data in dosarul Gafencu, solicitand un recurs in anulare, deoarece a considerat ca achitarea acestuia poate fi considerata o “reparatie morala”. In cazul lui Eugen Gidei, hotararile date pana atunci sunt casate, iar dosarul ajunge din nou la Curtea de Apel Iasi.
La ora actuala, Constantin Ionescu are proces la Curtea Suprema de Justitie.

Anchetatorii nu vor sa vorbeasca
Pentru a vedea cum stau lucrurile si din punctul de vedere al anchetatorilor, am incercat sa dam de acestia. Majoritatea ofiterilor de la Politia Economica din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Iasi care au lucrat la caz acum aproape 11 ani au iesit la pensie.
Dupa indelungi cautari, am reusit sa dam de unul. Comisarul-sef Lucian Crisu a fost foarte amabil la telefon. Am stabilit o intalnire, urma nd a afla si ce continea referatul intocmit la vremea aceea de catre politisti. Politistul Crisu insa nu a mai fost de gasit, acesta aga tandu-se de faptul ca reporterii cotidianului nostru au ajuns la politie un pic mai tarziu decat se stabilise, din cauza traficului aglomerat. Dupa numeroase insistente, am ajuns la seful Politiei Economice, comisarul Grigoruta Bejan, care si-a amintit ca, in 1993, a lucrat si el la caz: “Eram pe la inceputul muncii mele. A fost o armata de oameni care au lucrat la cazul asta. Am facut o ancheta transparenta si la obiect. La noi a ramas doar referatul”, ne-a spus Bejan.

Uite referatul, nu e referatul
Dupa cateva ore de as teptare, comisarul Grigoruta Bejan ne-a anuntat triumfa tor ca a gasit referatul, insa va mai trebui sa asteptam putin, pentru a cere aprobare si de la adjunctul sefului Politiei, Ioan Campeanu, deoarece inspectorul-sef era plecat din localitate.
A urmat o alta ora de asteptare. Raspunsul final a fost insa ca abia a doua zi o sa putem avea datele din referat, pentru ca “stiti cum e, e praf mult in arhiva... dureaza “, desi, anterior, ne spusese ca-l gasise. A doua zi, comisarul-sef Grigoruta Bejan nu a mai fost de gasit. A treia zi, la fel. Abia dupa inca o zi, Bejan a dat o declarat ie care se bate cap in cap cu ce declarase anterior: “Nu am gasit urma dosarului in care cei trei directori de la Itels au fost trimisi in judecata. Cel care lucreaza la arhiva noastra este venit din anul 2000 si nu stie inca modul de clasificare a dosarelor. Chiar daca as fi gasit urma de dosar nu as fi putut sa va dau o copie, deoarece informatiile sunt secrete. Va pot spune doar ca cei trei directori au fost trimisi in judecata pentru acuzatiile care au fost formulate in plangerea penala”.


Capitol pentru o carte

Cum a avut loc privatizarea prin metoda MEBO la societatea din Iasi, in varianta anchetatorilor, s-a scris si in cartea fostului general de divizie Ion Pitulescu, “Al treilea razboi mondial - Crima organizata”. Anchetatorii au ajuns la concluzia ca firma s-a privatizat pe spatele statului roman. Astfel, se arata cum, “in anul 1991, din dispozit ia conducerii, Itels a inregistrat suma de peste 140 milioane de lei in bilantul contabil, suma ce reprezenta avansurile pentru executarea unor lucrari. In realitate, suma, care reprezenta valoarea unor lucrari de izolatii efectuate, trebuia inregistrata ca venit al firmei. Societatea a predat in locatie de gestiune santierele sale din Iasi, Suceava, Botosani, cu obligatia ca acestea sa se transforme in SRL-uri in timp de 40 de zile. Santierele s-au transformat in trei SRL-uri, dar nu au functionat efectiv. Toate operatiunile de aprovizionare, productie, incasari si plati au fost efectuate de SC Itels SA Iasi. In luna aprilie 1992, firma a transferat catre cele trei SRL-uri peste 120 milioane de lei. La sfarsitul anului, pentru cele trei firme s-a calculat un profit de 79,9 milioane de lei, repartizat catre cei trei directori care detineau cele mai multe actiuni. Ulterior, SC Itels a scos la licitatie o serie de active adjudecate de cele trei SRL-uri. Pentru a depune 10% garantie, conducerea Itels a virat firmelor 14,7 milioane de lei, care au reintrat in conturile aceleiasi societat i, dupa licitatie. De fapt, Itels s-a privatizat prin virarea a 34 de milioane de lei din contul societatii si nu din sumele ce trebuiau depuse de actionari. Cu alte cuvinte, societatea s-a privatizat pe banii statului”, se mai arata in aceeasi carte. Avocatul Aldea afirma ca s-a constatat, pana la urma, ca expertizele facute de anchetatori nu au fost reale: “S-au facut tot felul de presiuni in ceea ce priveste aceste expertize, dar ultima expertiza a dovedit ca acuzatiile aduse celor trei nu erau adevarate”.


Prea multi ani

La Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi am avut acelasi “succes” ca si la Politie. De procurorul care a anchetat cazul, Camelia Boi ta, nu am putut da, deoarece purtatorul de cuvant al institut iei, Iulia Diaconu, ne-a informat ca au trecut prea multi ani ca acesta sa isi mai poata aminti povestea. “Singurul lucru cu care va putem ajuta este sa faceti o adresa, sa cautam in arhiva dosarul, sa vedem daca mai exista, daca nu s-a prescris fapta, dar asta dureaza mult...”

O tara intreaga a parut fascinata de furia cheltuielilor de sarbatori, de ploaia banilor aruncati pe cadouri, distractii sau calatorii. Mai cu seama marile orase au lasat impresia unei alte Romanii, in care oamenii au bani in exces si disponibilitati nelimitate. Agentiile de turism anuntau inca de la inceputul lui decembrie ca locurile de cazare pentru cele mai scumpe hoteluri au fost epuizate, iar reportajele din magazinele de electrocasnice semnalau un fel de apocalipsa a cumparaturilor de sezon. Stirile televizate si forfota oraselor lasau impresia de bunastare generalizata, in mare contrast cu ceea ce se intimplase peste an, cind tara gemea sub povara scumpirilor tarifelor la lumina, caldura sau la telefoane. Goana dupa un Revelion de lux contrasta cu precedentele stiri referitoare la sute de mii de oameni care se debransau de la reteaua de termoficare sau cu statisticile oficiale, care continua sa arate un venit mediu de numai 125 de euro.
In fata freneziei cheltuielilor, multi se intreaba de unde apar atitia bani, de unde atitea masini, case, concedii, termopane sau electrocasnice? De unde succesul magazinelor de lux, de unde aglomeratia din localurile cu pretentii in care e greu sa obtii o rezervare? Cine sint cei care umplu discotecile, barurile si tin aprinse luminile orasului pina dimineata? Prinsi cu grijile de zi cu zi, oamenii cu posibilitati modeste si chiar cei din clasa de mijloc privesc intrigati aceasta defilare de prosperitate, intrebindu-se daca nu cumva statisticile au ramas in urma, iar Occidentul s-a mutat peste noapte la gurile Dunarii. Secretul acestei aparente bunastari nu sta insa nici in consolidarea clasei de mijloc, nici in simplul efect cumulativ al “cheltuielilor de ocazie”, spun economistii. Combustibilul care anima distractia si consumul in Romania sint banii care lipsesc din statistici.
Un observator strain venit intr-o Romanie descrisa de deja celebrii parametri ai saraciei este contrariat sa vada aceasta euforie aparent generalizata a consumului. “Socat de ceea ce se intimpla pe teren, n-ar intelege cum de toata lumea se plinge ca n-are bani sa-si plateasca intretinerea, dar negustorii vind aproape orice de sarbatori. Se poate intreba, pe buna dreptate, de unde bani si mai ales, cine sint oamenii cu bani?”, spune analistul Florin Petria. Dintr-o inexplicabila pudoare, vorbim putin de noua clasa de “nouveaux riches”, noii imbogatiti, adica. Cine sint ei? Nu prea stim, iar comentatorii doar banuiesc, urmarind sursele posibile de bani. Lasam la o parte “clubul celor 300” de milionari in dolari, care nu prea-si mai petrec sarbatorile prin Romania si fac deja cumparaturi la Paris. Clubul noilor imbogatiti nu poate fi confundat nici cu asa-numita “clasa mijlocie”. In Romania, clasa de mijloc, recunoscuta ca atare prin salariile mari primite din banci, case de brokeraj, sucursale ale marilor corporatii sau prin veniturile obtinute din afaceri nu e foarte numeroasa. In afara de asta, oamenii care fac bani din profesie sint rereori prezenti in peisajul social, impartindu-se doar intre serviciu si viata de familie si concentrindu-se pe investitii majore.

Mirajul clasei de mijloc

“Clasa de mijloc este reprezentata de indivizi cu studii superioare, bine calificati profesional si mici antreprenori. Nu au averi mari, ci medii, dar reprezinta o categorie relativ importanta. In Europa, patura intelectualilor variaza in jurul a 30 la suta. In Romania, ca pondere a populatiei cu studii superioare, ne situam pe unul din ultimele locuri din Europa, cu aproximativ zece la suta din populatie. Standardul de consum al paturii de mijloc este special. Sint mai putin interesati de bunurile de stricta subzistenta si tind sa investeasca in altceva, tind sa faca economii, iar, in Romania, tind sa-si cumpere electrocasnice, locuinte si automobile. In vestul Europei aceasta patura consuma foarte mult turism, in special turism cultural”, explica sociologul Bogdan Voicu, specialist la Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii.
Aspectul dinamic al pietei in Romania ar putea crea impresia ca in sfirsit a aparut si la noi mult rivnita clasa de mijloc, patura groasa a celor care tin in stare de functionare industriile producatoare de masini, umplu teatrele si cinematografele si impulsioneaza industria serviciilor. “Oricum ai socoti, clasa de mijloc nu se extinde dincolo de 5-10 la suta din populatia Romaniei, iar oameni cu averi considerabile sint vreo zece mii. Raportat la populatia Romaniei, asta nu e prea mult”, explica analistul economic Ilie Serbanescu. Vreo 200.000 de oameni, risipiti in toata tara, nu explica momentele de maxima risipa si nici aparenta bunastare de peste an. “Statisticile arata ca veniturile lunare ale unui salariat, chiar si ale celor mai bine platiti, nu pot sustine cu intensitate euforia consumului.
Risipa sarbatorilor arata insa dimensiunea banilor “negri”, pentru care nimeni n-a platit vreo taxa. E perioada cea mai transparenta pentru economia subterana”, spune Florin Petria.

Mai bogati decit arata statisticile

Bineinteles, exista o patura de mijloc activa, cu resurse financiare “curate”, la care se adauga adolescentii si studentii, care cheltuiesc cam tot ce au - din resurse proprii sau de la parinti. Numarul acestora este insa departe de a explica dimensiunile consumului de timp liber. Oricit de adinc ar cauta in buzunar, cei care sint platiti cu un salariu minim pe economie, situat in noiembrie la un nivel de 62 euro, tot nu pot cheltui mai mult de echivalentul a 2 euro pe zi. Asta in situatia in care nu platesc nici o factura in luna decembrie. Nici in esaloanele superioare din punct de vedere salarial raspunsul freneziei consumului nu isi gaseste raspuns: oficial, cei mai bine platiti romani sint bancherii. Potrivit statisticilor pentru noiembrie, salariul mediu in banci a fost totusi de numai 325 de euro, si astfel nici acestia nu pot cheltui decit vreo zece euro pe zi.

Cheltuiala de placere

In timp ce Alvin Toffler vorbea despre un “al patrulea val”, anume economia timpului liber, spre care se indreapta lumea occidentala, Romania ramine intr-o etapa premergatoare, incercind sa-si acopere golurile acumulate pina acum. “Consumul de timp liber nu pare a fi mare in Romania. Indivizii bine platiti din companiile prospere au de compensat ani de zile in care parintii lor nu au putut acumula bunuri.
Asa ca nu dau bani pe “loisir”, ci prefera sa investeasca masiv in apartamente - Romania fiind, de altfel, una dintre putinele tari cu numar record de proprietari de case (90 la suta). Pentru comparatie, Anglia are sub 40 la suta. In afara aparentei bunastari si a unui tip de consum impulsionat de aproximativ 17 la suta din populatie, romanul o duce mai prost decit orice alt european, exceptind spatiul ex-sovietic, Albania, Bosnia si Serbia. Raportat la propriile lor asteptari, romanii o duc chiar si mai rau: in jur de 70 la suta spun ca isi ating cel putin strictul necesar. La inceputul anilor '90 asteptarile erau foarte puternice. Dupa indepartarea lui Ceausescu am inregistrat o lunga perioada de recul. Abia acum, cind se inregistreaza vagi cresteri economice, este o perioada relativ mai buna pentru acumulari”, spune sociologul Bogdan Voicu.

Economia subterana, motorul zonelor urbane

Acumularea de capital se poate face de multe ori pe spinarea celorlalti, la limita legii, sau de cele mai multe ori in afara legii. Asa se face ca unii dintre “nouveaux riches” autohtoni au radacini in traficul de tigari, droguri, si in general orice marfa adusa prin contrabanda in tara si vinduta la preturi mici. “Banii din economia subterana ajung in final in consum, din cauza asta vedem masini de ultima ora, exod in perioada vacantelor catre destinatii exotice si imbulzeala in supermarketuri. Oamenii isi construiesc locuinte, cumpara masini scumpe si nu-i intreaba nimeni de unde sint banii. Paradoxal, la noi economia subterana face sa creasca PIB-ul intr-o masura mai mare decit in alte tari”, adauga Ionut Popescu.
Banii se misca mai ales in marile orase, cu precadere in Bucuresti, subliniaza analistul economic Ilie Serbanescu. Economia subterana, estimata de specialisti intre 20 si 40 la suta din cea “oficiala”, joaca un rol mult mai important decit ne place sa admitem in viata sociala si economica a marilor orase. “Noi avem tabloul din Bucuresti, care nu e chiar repetabil in restul tarii. Evident ca in ultimul an s-au intensificat vinzarile la nivelul intregii tari, dar in Bucuresti media salariala e oricum cu 50% peste cea din restul tarii (dar si preturile sint mai ridicate). Densitatea firmelor, administratia centrala, ambasadele fac din populatia capitalei categoria cea mai bine salarizata in raport cu tara”, spune Florin Petria.
“Economia subterana e distribuita inegal pe teritoriul tarii. Exista sume enorme care provind din trafic, bani care se misca in orasele din apropierea frontierelor si in capitala. Fac o diferenta intre munca “la negru”, din constructii, de pilda si traficul cu diverse produse, de la tigari, aur sau droguri, sau orice alta marfa de contrabanda, care intra in tara fara taxe. Traficul de marfuri explica in parte, bunastarea relativ mai mare a oraselor din apropierea frontierelor. Constanta sau Oradea sint orase sensibil mai prospere decit Focsaniul, de pilda”, spune Florin Petria.

Spaga, unealta a prosperitatii

Mai exista o categorie de “nouveaux riches”, din care fac parte, in general, coruptii deja platiti din buget. Investitorii straini sustineau ca in Romania coruptia este mai intensa in spitale, la ghiseele sau birourile functionarilor marunti. Dar “spaga” micilor corupti e in mare parte platita din venituri legale, sustine Petria. Bani in plus, netaxati, constata analistii, sint si in buzunarele liber profesionistilor care tarifeaza oficial doar o parte din venituri. Muzicieni, avocati, notari sau coafeze. Ei sint insa mascati de sumele destul de substantiale cistigate “legal”.

Bunastare de import

Nu in ultimul rind, printre argumentele cresterii aparente a nivelului de consum se numara faptul ca imigratia a crescut. Dupa un virf absolut in 1990, s-a inregistrat o perioada de stagnare, dupa care a inceput din nou sa creasca dupa '95. “Mai nou, au aparut adevarate retele de emigrare. Exista, de pilda, o cursa Teleorman-Barcelona, care pleaca de la Dobrotesti joi la ora 1.00. De undeva din Botosani se pleaca in fiecare saptamina la Bruxelles. Exista comune intregi in care jumatate din populatie este la munca in strainatate”, explica sociologul Bogdan Voicu. “Sintem mai bogati decit in statistici si oamenii simt asta, mai ales in preajma sarbatorilor.
Un studiu recent arata ca 1,7 milioane de gospodarii au cel putin cite un membru plecat la munca pe alte meleaguri. Astfel in Romania au intrat anul trecut cel putin doua miliarde dolari, din care aproape jumatate intra in circuitul bancar, restul vin direct la chimir”, sutine analistul economic Ionut Popescu. Banii “stranierilor” explica in mare parte faptul ca in ultima vreme consumul a crescut vizibil mai rapid decit veniturile oficiale, spune Popescu.

Vise roz alimentate din strainatate

“Numeroasa categorie a romanilor care lucreaza in strainatate, majoritatea in conditii ilegale, aduce in tara bani din partea cenusie, gri, a economiilor occidentale. Majoritatea celor care lucreaza in strainatate au aranjamente de plata care nu trec prin fortele de munca din tarile respective. Parte din acesti bani cistigati “la negru” in strainatate sint trimisi in Romania si sint cheltuiti cu aceasta ocazie”, spune Florin Petria. “De regula, migrantii romani, care in clipa de fata acopera intre 10 si 12 la suta din gospodariile romanesti, trimit in medie cam 200 de euro pe luna in tara, potrivit ultimelor studii CURS si OIM. Asta inseamna dublul salariului mediu pe economie, ceea ce inseamna un consum mai mare. Oamenii care migreaza sint mai apropiati paturii de mijloc. Majoritatea acestor bani merg in investitii si consum. Acesta din urma este un consum de tip superior”, explica sociologul Bogdan Voicu.

Dezavantajele banilor nemunciti

Sarbatorile sint un bun prilej sa pipaim dimensiunea economiei subterane si sa ne intrebam pe citi oameni a imbogatit ea, insa o vaga impresie cu privire la subiect ne putem face si in restul zilelor de peste an. Pe de alta parte, banii negri sau gri vin din traficul de marfuri, din munca la negru afara, din spagile birocratilor sau din veniturile de completare a salariilor. Probabil cel mai devastator efect al imbogatitilor din zona subterana a economiei este cresterea nesabuita a preturilor datorata usurintei cu care toti acestia pot accepta scumpirile. “Din pacate, veniturile ilegale sint marea sursa a inflatiei, pentru ca cine are bani in surplus accepta mai usor un pret mai mare. Banul care vine muncit si taxat nu genereaza asa de usor inflatie. Concentrarea banilor “negri” in orasele mari ridica preturile si amplifica inflatia.
In Romania nu exista o statistica regionala a indicelui de crestere al preturilor, dar dintr-o asemenea analiza am putea afla ca inflatia evolueaza diferit in Moldova, fata de Constanta, Timisoara sau Bucuresti. O asemenea statistica ar descrie mai bine unde se concentreaza veniturile netaxate”, spune Florin Petria. “La o analiza atenta, observi ca economia subterana e distribuita inegal. In esenta, banii se-nvirt in orasele mari. Daca vrei sa cumperi un produs mai scump in Braila, de exemplu, nu-l gasesti. Chiar daca ai facut bani la Braila, cumparaturile mai sofisticate le faci la Bucuresti, si asa se explica in parte si vinzoleala pe marile artere comerciale din Capitala”, apreciaza Ionut Popescu.
Economia subterana joaca un rol mult mai important decit ne place sa admitem in viata sociala si economica a marilor orase. Cei care nu au bani se grupeaza, insa, intr-o majoritate tacuta, in mare contrast cu bunastarea “risipitorilor” al caror numar nu-l putem socoti.
In lumina celor de mai sus, devine evident insa ca incercarile de a evalua cresterea nivelului de trai sau progresul economic invocind cresterea consumului sau aparenta bunastare din centrele oraselor corespunde in prea mica masura realitatii. Economia subterana, exodul fortei de munca si sursele “semilegale” de cistig continua sa fie factori principali in peisajul economico-financiar, contribuind decisiv la mirajul bunastarii.

Da, este real ca in cazul meu am fugit de realitate...nu stiu la ce virsta esti,si daca ai trait acele vremuri intunecate Ceausiste?Si desigur ca la anul 1979 am dorit sa plec din Ro definitiv,cind nu vezi un REAL viitor in fata ta,nu ai nimic de pierdut!am trecut prin multe dupa aceea timp de 4 ani...si in final am primit pasaport fara cetatenie de orice fel dar iti spun sincer ca acea zi a fost cea mai mare bucurie a mea!Refugiat politic dar fericit si aveam 27 ani si am plecat fara UN CENT in buzunare.Si este adevarat ca am dorit ceva mai BUN pt. mine!Si NU-I adevarat ca am ales calea cea mai usoara!Am trait f. prost timp de 6 ani in NY,Queens,Brooklyn dar am fost mereu fericit ca sint aici si nu in Ro!
Am avut multe meserii de trecere si sa pot sa-mi platesc chiria,de mincat...mai putin.Dar am mers la studii si terminat colegiul de arte"Art Students League of Ny"unde am avut bursa dupa 1 an de la venire aici.
Treptat am ajuns si devenit un f. cunoscut artist de b.d.si pictor de coperti fara pile si ajutoare si conectii, timp de 12 ani am facut asta si de 7 ani sint artist illustrator pt. reclame comerciale tv si lucrez cu cele mai mari agentii din tara si lume de fapt.
NU mi-a fost deloc usor si mi se pare deplasata idea si parafrarez"Au renuntat la lupta pentru supravietuire" ce o folosesti!
Fiecare zi aici este o lupta pt. supravietuire si o cunosc de 23 ani!
Este adevarat ca nu pot spune ca-mi iubesc tara de nastere...e parte din trecutul meu si NU conteaza ca m-am nascut acolo!!!NU MAI traiesc in trecut demult.M-as fi putut naste oriunde altundeva si oare crezi ca sint multumit de cum decurg lucrurile azi si de fapt de 3 ani in USA condusa de dinastia BUSH?
Tara asta e corupta la maxim ,sint desigur de 17 ani cetatean american si iubesc America f. mult dar NU in felul in care acest inapt presedinte a adus-o de ripa in toate sferele,economic,natural etc. etc.Vrem sa supravietuim toti americanii cu capetele pe umeri si acest presedinte trebuie sutat din Casa Alba!
De aceea eu si sotia mea(de origine italiana-americana,casatoriti de 13 ani)
luptam activ pt. o REALA democratie in America!Asta numim noi patriotism.
Romania ce am lasat in urma NU avea nimic democratic...si de fapt imi aduce aminte de zilele de azi sub Bush,dar NU vedeam o solutie la acei ani pt. a schimba NIMIC decit VIITORUL MEU!Si NU ma consider egoist deloc in a-mi dicta propriul meu destin!La fel nici lipsit de patriotism.
Fiecare isi are viata lui(ei) si evident un anume destin,soarta,karma etc. deci consider ca fiecare are si libertatea de opinie ,eu NU critic gindurile tale si intrebarile,raspund la ele asa cum cred si simt.Poate azi de m-as fi nascut mai tirziu si trecut prin revolutie si dupa acel an1989 nu as fi aici deloc ci ramas in Ro,trebuie sa iei in consideratie insa faptul ca sint o alta generatie si poate nu ai azi virsta mea si nu intelegi acel trecut perfect de bine.In final oare DE CE s-a revoltat Romania in 1989?Din patriotism ori pt. a trai o viata mai buna?
Cind devii SATUL de mizerie si minciuna si abuz de putere,ceva trebuie facut,NU poti trai la infinit ,face bancuri si sa nu ai incredere in nimeni caci 1 din 3 este informator,si chiar poate cel mai bun prieten!!!Eu am ales calea pribegiei si NU din lipsa de patriotism.
Si NU am ajuns sa cistig azi o gramada de bani din arta ce fac ca meserie aiurea si FARA MUNCA !!!
Am pornit de la ZERO absolut si pantaloni rupti in cur si trait in apartamente de groaza cu sobolani si gindaci si uneori suieraturi de gloante...
Traiesc cu sotia de 11 ani in New Jersey si DA avem o vila superba la citeva min. de plaja Atlanticului.O merit? DESIGUR ca DA si din PLIN,pt. ca mi-am platit datoriile de a fi trait in incertitudine si teama si mizerie si 1$ ce era pt. mine MARE si trageam de el cu dintii!
Sper ca te-am edificat in acest curs tematic legat de patriotism si desigur ca voi primi destule raspunsuri de orice fel si critici dar fiecare are dreptul la libera opinie si apreciez mai mult decit ORICE,LIBERTATEA de a gindi ,cugeta si vorbi fara teama!Si asta consider eu patriotism.

LOVE&PEACE

Ca sa se dea un raspuns corect comentariului dvs. (aveti multat dreptate, dealfel.... este, intr-adevar, un paradox) cred ca ar trebuie sa stim mai mult despre cum functiona (sau putea functiona) economia romaneasca pina in 1990 (eu nu stiu prea multe despre subiect pt. ca in 1989 aveam 17 ani), ce mergea, ce nu mergea si ce s-a distrus dupa '90 incoace.

Cred ca romanii au avut intotdeauna capacitatea intelectuala de a realiza dar, din pacate, pina in '90 au fost comunistii la putere si, dupa '90, au inceput furturile.

Cred ca intrebarea corecta este sau, mai degraba, problema corecta de pus este, nu cumva toata inteligenta si nivelul intelectual elevat al (unor romani) sint puse in slujba capatuirii proprii, atit si nimic mai mult?

Roamania era, odata, grinarul Europei. Dupa '90 am inceput sa importam griu... In felul acesta, presedintele vreunei companii de import-export s-a imbogatit, cineva de afara si-a vindut marfa si iata cine sufera: noi, cumparatorii, pentru ca trebuie sa platim mai mult pe o piine si taranul roman, care probabil nu mai are pentru ce sa munceasca. De fapt, in multe situatii, munca lui (griul) putrezea prin vreun siloz. Acelasi lucru cred ca s-a intimplat si cu sarea. Isi mai aduce cineva aminte de sarea importata de la turci???

Extrapolind putin, am sa fac referire la litoralul romanesc... este superb.... cu toate acestea, oamenii care au bani prefera sa se duca "afara". De ce? Pentru ca, din cauza luptelor interne pentru vinzarea-cumpararea hotelurilor etc. nu se fac renovari si se mentin niste preturi ridicole pt. ceea ce se ofera. Din nou: noi, ca si tara si indivizi, separat, suferim si cistiga Turcia etc. si agentiile de turism.

Nu sint economista, acestea sint doar niste obseravatii si s-ar putea sa fie cu totul gresite.

Si, nu in ultimul rind, sa nu uitam de "creierele" importate din Romania de catre occident. Sa ne gindim numai la micutii olimpici la matematica, 12 sau 13 ani, care ajung, sa zicem, in USA si sint recrutati. Mai exact sint lasati sa mai dospeasca in Romania inca vreo 5 ani si apoi au garantat un loc in vreo mare universitate de aici. Parintii sint fericiti si ei de asemenea... Isi incep viata bine, se bucura pentru ei insisi si iata cum inca o generatie de capacitati ne-a fost, subtil, luata de sub nas. Nu sintem singurii in situatia aceasta... Am urmarit recent un reportaj despre o facultate in India, un fel de Automatica din Politehnica noastra, unde studentii erau asa de bine pregatiti incit, la absolvire, 95% aveau deja pozitii asigurate in USA.

Eu sper, totusi, ca la un moment dat sa stim sa ne apreciem valorile interne. Daca nu ne vom iubi pe noi insine, ca si natie, daca ne pierdem identitatea, incepind de la religie si continuind cu toate micile amanunte (pozitive) care ne caracterizeaza ca romani atunci sintem pierduti.

Sa va dau un exemplu: sotul meu este catolic... am refuzat o nunta catolica si nu intru in bisericile lor. Copilul meu va fi crestin ortodox si va fi, in primul rind, roman.

Cred ca Dumnezeu ne iubeste pe noi, romanii, si - pentru cine a avut ochi sa vada - ne-a aratat de nenumarate ori ca ne iubeste. Odata si-odata ne va fi bine, chiar daca beneficiarii vor fi copii sau nepotii nostri. Cumava, de-a lungul istoriei, am trecut cu bine peste tot. La fel va si acum.